ANIVERSARE

Live and Let Die,

povestea unui cântec… exploziv

În octombrie 1972, aeronava Airbus A300 zboară pentru prima oară, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii vizitează Iugoslavia, FBI-ul acceptă pentru prima dată în istorie agenți de sex feminin, iar Paul McCartney, proaspăt recuperat după tumultoasa despărțire a Beatleșilor și având în spate două albume de studio primite cu rețineri, înregistrează Live and Let Die, theme song-ul filmului cu același nume, avându-l pentru întâia oară pe actorul britanic Roger Moore în rolul lui James Bond.

Pentru fanii Beatles, coloana sonoră a peliculei este o întoarcere către vremurile bune, căci aceasta este compusă de fostul producător al trupei, George Martin, care se ocupă, ca întotdeauna, de partea orchestrală, lăsându-l pe Paul să își facă de cap pe ritmuri de rock și reggae. Poate că rock’n’roll-ul și muzica cu influențe jamaicane nu ne duc imediat cu gândul la agenți speciali britanici, femei fatale, explozii și gangsteri, dar iată că Live and Let Die, puternic ancorat în estetica șaptezecistă a blaxploitation-ului, aduce o premieră în zona soundtrack-urilor, și anume îmbrățișarea unui theme song de pură inspirație rock, demn de povestea explozivă a filmului.

Live and Let Die este și unul dintre puținele cântece scrise de parteneriatul Paul și Linda McCartney, deși istoria ne-a demonstrat că Wings, proiectul lui Paul lansat aproape imediat după despărțirea Beatles, a fost, mai degrabă, o extensie a creațiilor sale solo, ceilalți instrumentiști având rolul de acompaniatori, și nu de compozitori în adevăratul sens al cuvântului. Ce-i drept, probabil că presiunea de a lansa muzică sub nume propriu l-a speriat pe McCartney, acesta continuându-și drumul solo abia în 1980, cu bizarul LP McCartney II. Revenind însă la inovatoarea Live and Let Die, este clar că influența piesei asupra culturii pop rămâne de neclintit, mai ales că cei născuți la câțiva ani după lansarea filmului o pot recunoaște din interpretarea mult mai nervoasă a celor de la Guns N’ Roses (caz care ne aduce aminte și de Knockin’ On Heaven’s Door, un alt cântec ale cărui origini pot părea incerte, mai ales în cazul celor nefamiliarizați cu creația lui Bob Dylan). Celebrăm, așadar, 50 de ani de

la înregistrarea unui inovator theme

song pop, alăturat cu succes universului James Bond, deschizător de drumuri pentru alte colaborări de acest gen, fie că aducem în discuție hiturile Skyfall, No Time To Die sau Golden Eye.

Cariera solo a lui Paul McCartney este doar una dintre poveștile tratate în ediția specială SUNETE – The Beatles, revistă ce poate fi comandată de pe sunetelive.ro.

Film

 PREMIERELE LUNII: „SEE HOW THEY RUN”/ „AMSTERDAM”  POINT OF VIEW

Careu de filme româneşti pe marile ecrane

Vești bune pentru fanii filmelor românești! Luna octombrie a acestui an ne întâmpină cu o serie de producții autohtone, fiecare dintre ele anunțânduse a fi cel puțin promițătoare.

Marocco

Marocco (premiera: 7 octombrie), cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu, impresionează printr-o dramă complexă, clădită pe relația părinte-copil, dintre Cristi (Șerban Pavlu) și Magda (Ana Indricău). Iată și puțin din context: Magda oferă colierul scump primit de la tatăl ei unei fete bolnave de cancer, iar acesta crede că fiica lui minte. Când ea își demonstrează nevinovăția, tatălui îi este imposibil să-și accepte greșeala. De aici, situația escaladează, însă rămâne să vedeți singuri finalul acestei povești care surprinde consecințele nefaste ale neîncrederii.

Mirciulică

Comedia nu putea lipsi, astfel că Mirciulică „amenință” să vă fure până la ultimul zâmbet prin povestea tânărului din Gherla care eșuează la examenul de magistratură din București şi e nevoit să revină pe plaiurile natale şi să locuiască iar cu părinții. Motivul care justifică entuziasmul multor internauți cu privire la film îl constituie rolurile lui Mircea Bravo și al bunicii Lenuța, sketch-urile tandemului de pe YouTube fiind extrem de apreciate. Așadar, dacă îi îndrăgiți, mergeți la întâlnirea cu Mirciulică (regia: Cristian Ilișuan), începând cu 7 octombrie.

Fără prelungiri

Tot o comedie este și Fără prelungiri, regizată de Ștefan Pătrașcu, dar una presărată de dramă, pe alocuri. Directoarea unui azil de bătrâni - jucată de Cecilia Bârbora - plănuiește să delapideze fonduri europene folosindu-se de locatarii instituţiei pe care o conduce. În această „afacere” se implică și alte personaje-cheie, conștiente sau nu de adevărata miză, fiecare având un scop propriu. Primăria o susţine, că e an electoral, iar antrenorul de fotbal de la azil vrea doar să îşi salveze echipa. Urmarea? La cinema, din 14 octombrie.

Capra cu trei iezi

Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți! Ai citit fraza în timp ce aveai linia melodică în minte, nu? Ei bine, da, Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă nu va mai fi doar povestea aceea pe care ne-o spuneau bunicii înainte de culcare, ci ne va fi accesibilă din 28 octombrie și în versiunea de ecranizare horror - cu Maia Morgenstern şi Marius Bodochi în rolurile principale, pe care eu, una, abia aștept să o vizionez! Plot-ul nu se cere detaliat, întrucât filmul lui Victor Canache merge pe firul poveştii originale.

„The Bear”:

Foame de mai mult

Odată cu anul 2022 am ajuns la concluzia că principala problemă, atât la Hollywood, cât și în ceea ce privește serialele, fie ele de pe Netflix, HBO Max sau Amazon Prime, este că sunt din ce în ce mai puțini scenariști de calitate. Cererea e prea mare, iar cei care chiar știu să scrie sunt prea puțini. Dacă mi-ar fi zis cineva că anul ăsta o să apară un prequel de la Game of Thrones, un serial despre Obi-Wan și un serial din universul Lord of the Rings, aș fi sărit în sus de bucurie. N-am putut să trec de episodul pilot de la niciunul dintre cele enumerate mai sus. M-am gândit că poate problema e la mine. Că nu mai am răbdare, că poate doar eu consider șubredă fundația pe care se bazează mega-producțiile astea și că știu ei mai bine decât mine. Până când am văzut The Bear, noul serial de pe FX, și m-am convins că, de fapt, există și seriale de care mă pot îndrăgosti fără probleme.

Carmen „Carmy” Berzatto (Jeremy Allen White) este un tânăr bucătar de succes care abandonează lumea restaurantelor cu stele Michelin pentru a se ocupa de restaurantul de sandwich-uri din Chicago, pe care i l-a lăsat moștenire fratele său, după ce murit. Locul este însă la ani lumină distanță de bucătăriile franceze în care era obișnuit să lucreze: personalul este unul pestriț și deloc deschis către schimbare, condițiile sunt la limita dintre salubre și insalubre, și, în general, pare genul de loc care, deși cunoscut în comunitate, poate oricând să dea faliment. Carmen însă se decide să aducă tot ce a învățat în anii în care a fost plecat în acest spațiu și începe o revoluție. Toți cei din bucătărie își vorbesc cu apelativul chef, lumea poartă șorțuri la fel, se discută tot timpul și ușor-ușor, sistemul învechit de care se țineau cu dinții lasă loc unuia nou, care pune restaurantul pe picioare.

Dacă Uncut Gems, al fraților Safdie, ar fi fost făcut într-un restaurant din Chicago, probabil că ar fi fost The Bear. Filmat într-un stil dinamic, cu tăieturi multe și bruște, care dau senzația de grabă, aproape chiar de anxietate, serialul nu prea îți lasă timp să respiri. E viu, e colorat, te obligă să fii atent și cel mai important: nu te ia de prost. Nu îți oferă totul pe tavă. Ce reușești să prinzi, prinzi, ce nu… altă dată. Și cred că de asta îmi era dor. De un serial care să nu mă ia de mână și să îmi arate împrejurimile, ci de unul care să mă provoace, să mă arunce direct în mijlocul acțiunii și să mă facă să fiu atent la tot ce se întâmplă.

Aș mai avea multe cuvinte de laudă, mai ales la adresa distribuției, care este foarte bine aleasă, sau la felul în care se combină drama și comedia, dar m-aș lungi mult prea mult. În esență, The Bear, pentru mine, e marele câștigător al serialelor în 2022 și sper să aibă cât mai multă lume parte de el. Pentru că e o experiență care merită. Și te face să vrei mai mult.

„See How They Run”

Când am văzut trailerul de la See How They Run (premiera: 7 octombrie) am avut o impresia, pentru câteva secunde, că Wes Anderson a mai scos un film și și-a schimbat abordarea cinematografică. Apoi am cercetat IMDB-ul și am aflat că regizorul acestui film este Tom George, un debutant într-ale lungmetrajelor, dar care are două seriale duse la bun sfârșit în carieră. El a regizat Defending the Guilty, precum și diamantul ascuns produs de BBC, numit This Country, o poveste despre viața unor tineri din Marea Britanie rurală, pe care vi le recomand. Lucrul care m-a făcut să-l transform pe Tom George în Wes Anderson a fost pleiada de actori distribuiți în acest film, asta pe lângă abordarea asemănătoare a imaginii și a dialogului, dar See How They Run este mai degrabă este o combinație între Knives Out și Hail Caesar.

În West End, în Londra anilor ’50, planurile pentru o versiune cinematografică a unei piese de succes se opresc brusc, după ce un membru important al echipei este ucis. Când inspectorul Stoppard (Sam Rockwell), sătul de oamenii din jurul său, și agentul de poliție Stalker (Saoirse Ronan), o începătoare entuziastă, sunt desemnaţi să se ocupe de acest caz, se

trezesc aruncați într-un puzzle misterios în lumea sordidă și plină de farmec a teatrului, investigând crima misterioasă pe propriul lor risc. Fiind conceput ca o parodie la adresa artelor spectacolului, filmul își arată rapid aprecierea pentru genurile pe care le ia în balon. Regizorul Tom George le dă permisiunea interpreților săi să își abordeze rolurile cu aplomb, le completează entuziasmul cu mult spirit ludic, făcând cu ochiul publicului prin intermediul cartonașelor de titlu, a ecranelor divizate și a scenografiei retro în culori tipice lui Wes Anderson. Rezultatul este o fantasmă plină de viață, o adevărată partidă de șah lângă aburii unui ceai englezesc servit în cele mai învechite structuri conservatoare ale Scotland Yard-ului.

See How They Run este o poveste extraordinară, care are o latură ce frizează universul paralel, deoarece suspecții din distribuție sunt implicați în punerea în scenă a lui „The Mousetrap”. Ce este The Mousetrap? Cursa de șoareci este celebra piesă de teatru de

Agatha Christie (şi, în clipa de faţă, parte din repertoriul Teatrului

Naţional din Bucureşti), ce a avut premiera la Londra în 1952 și s-a jucat neîntrerupt până pe 16 martie 2020 (când spectacolele live au fost suspendate din cauza pandemiei), după care s-a reluat din mai 2021. Longeviva creație a Agathei Christie îi imploră pe spectatori să nu dezvăluie altora finalul și, în spiritul lui Christie, asta vom face și aici pentru filmul See How They Run.

„Amsterdam”

Un trio schimbă istoria Statelor Unite

Numit de Rolling Stone „a chaotic story of fact and fiction” și amintind de producții precum Inglourious Basterds sau Once Upon a Time in Hollywood, Amsterdam, cel

mai recent proiect semnat de regizorul și scenaristul

David O. Russell (Silver Linings Playbook, American Hustle, Joy), ne poartă prin New York-ul anilor ’30, când, după ce sunt acuzați de o crimă pe care nu au comis-o, doctorul Burt Berendsen (Christian Bale), asistenta Valerie Voze (Margot Robbie) și avocatul Harold Woodsman (John David Washington) sunt nevoiți să rezolve misterul pentru a-și dovedi nevinovăția.

Astfel, cu ajutorul generalului Gil Dillenbeck (Robert De Niro), trio-ul, format după Primul Război Mondial, când cei doi bărbați, foști soldați, răniți, au ajuns în capitala Olandei, unde au fost îngrijiți de Valerie, reușește să aducă la lumină unul dintre cele mai

scandaloase comploturi din

istoria Statelor Unite, acțiunea având loc în Manhattan, în lumea marilor industriași din perioada interbelică, în timp ce Amsterdam rămâne, pe întreg parcursul filmului, un simbol al libertății.

Descris de regizor ca fiind un „original romantic crime epic” și având o distribuție ce include nume precum: Chris Rock (Saturday Night Live), Anya Taylor-Joy (The Queen’s Gambit), Rami Malek (Bohemian Rhapsody), Zoe Saldaña (Avatar) și Taylor Swift (pe care o vom vedea în rolul lui Liz Meakins, fiica bărbatului ucis), pelicula are o premisă clară: „A lot of this actually happened. Three friends altered the course of American history.”

Pregătind proiectul într-o perioadă ce a durat mai mult de 5 ani, David O. Russell și Christian Bale au vrut să aducă un omagiu atât bucuriei și dragostei rezultate din prietenia autentică, cât și optimismului sfidător cu care personajele tratează tot ce se întâmplă în jurul lor. Astfel, filmul a luat naștere odată cu doctorul Burt Berendsen, pe care Russell îl descrie ca fiind un outsider autentic, cu o puternică dorință de a le oferi celor din jur speranță: „Întotdeauna mi-au

plăcut oamenii aflați între

margini, între lumi. Am vrut să creez o experiență magică a iubirii și personalități unice, care au în centrul lor un personaj ce merită cu adevărat să fie urmat. Indiferent de ororile prin care au trecut, spiritul le-a rămas intact. De asta sunt eroi.”

Având premiera în data de 14 octombrie, Amsterdam se află, cu colaboratori precum cineastul Chivo Lubezki, pe lista celor mai așteptate producții ale anului, sufletul proiectului putând fi descris, conform lui Christian Bale, printr-o singură frază: „It all has to do with following the right god home.”

eat&Drink

 NUTRIȚIE: PACHETUL DE PRÂNZ  PE GUSTUL NOSTRU  CEVA DULCE  MIXOLOGY

Turcia face vin?

Când te gândești la Turcia, probabil că în primele asocieri o să te gândești la Istanbul, la plaje, la resorturi allinclusive, la baloane colorate, la mâncare bună, poate la Efes și Troia, dacă ți-a plăcut cât de cât istoria.

Cu siguranță, nu te gândești la Turcia ca la o țară în care se produce și se consumă vin. Și este explicabil, în contextul în care Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP), formațiunea politică islamistă a președintelui Erdogan, a înăsprit măsurile în privința consumului de alcool. Guvernul a crescut în timp taxele pentru acest gen de băuturi, iar în 2013 a dat o lege care interzice reclamele la alcool, precum și vânzările la magazinele de specialitate, după 10 noaptea. Legea mai interzice producătorilor și celor care comercializează băuturi alcoolice să sponsorizeze evenimentele sportive.

Astfel, deși există peste 150.000 de magazine – inclusiv supermarketuri – care vând băuturi alcoolice în Turcia, a devenit extrem de dificilă obținerea autorizației de a deschide noi magazine de același fel, iar în anumite regiuni cu populație conservatoare, autoritățile locale refuză eliberarea unor astfel de autorizații. Cu toate acestea, Turcia are o bogată cultură a băutului și produce o varietate largă de băuturi alcoolice, inclusiv bere, vinuri și rachiu. Consumul de alcool a devenit legal în 1923, la scurt timp după înființarea, în 1923, a Republicii Turcia, de către fondatorul și primul președinte al acesteia, Mustafa Kemal Atatürk. De altfel, fondatorul Turciei moderne, un băutor pasionat, a înființat și prima vinărie deținută de stat.

Si aici ajungem la subiect, de fapt. În Urla, o zonă superbă și bogată de lângă Izmir, o serie de oameni de afaceri se încăpățânează să țină tradiția vinului în viață. În ultimii 15 ani, deși regimul Erdogan este într-o luptă declarată cu alcoolul, în această zonă a înflorit o serie de crame boutique, cu producții anuale între 15 și 45 de mii de sticle din soiuri internaționale, dar și locale. Pentru când cauți un weekend prelungit, ia un avion până la Izmir și apoi caută o cazare în Crama MMG Yagilar, ca să fii aproape de crame cum ar fi Mozaik, MMG, Ulrice sau Perdix. O să descoperi mâncare rafinată, vinuri bune și foarte bune, dar mai ales niște locuri de vis.

Crama Perdix

Restaurantul Butoiul de Aur, un brand al Sibiului care dăinuie din 1542

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii se întâlneau să mănânce împreună la ceea ce astăzi numim ”restaurant”. Butoiul de Aur este dovada vie că obiceiul ”mâncatului în oraș” e parte integrantă din cultura și istoria Sibiului de aproape 500 de ani, fiind considerat cel mai vechi restaurant românesc. O istorie atât de lungă se împletește cu povești pe măsură, precum cea a ospățului lui Mihai Viteazul aici chiar înainte să plece la bătălia de la Șelimbăr, dar și cu o locație emblematică, fiind situat la Pasajul Scărilor, unul dintre puținele locuri din Sibiu în care atmosfera și arhitectura medievală s-au păstrat aproape intacte. Pentru ca tabloul să fie complet, meniul restaurantului te îmbie cu mâncare tradițională românească gătită după rețete vechi, cu ingrediente bio, proaspete și de calitate. Preparatele vedetă din meniu sunt cele pe bază de carne de vânat, precum gulașul vânătoresc cu carne de căprioară / cerb și mămăligă, fazanul de vânat cu cartofi cu paprika și sos de usturoi sau pulpa de căprioară la cuptor cu sos de ciuperci și lămâie. În povestea culinară a restaurantului se regăsesc și tochitura ardelenească de vițel, limba de vită, păstrăvul cu mămăligă sau șalăul în fulgi de porumb. Rețetele vechi și autentice, modul de preparare și ingredientele folosite transformă fiecare preparat din meniu într-o experiență culinară dusă la rang de artă. Dar la Butoiul de Aur arta nu se regăsește doar în farfurie. Gusturile mâncărurilor vechi românești sunt asezonate cu multe concerte live susținute de artiști locali, în fiecare seară de joi până duminică, degustări de vinuri, expoziții de fotografie sau pictură. Conceptul gastronomic, istoria neîntreruptă de cinci secole a restaurantului, locația impresionantă, evenimentele ce contribuie la vibe-ul și atmosfera unică, fac din Butoiul de Aur un loc unde s-au scris și continuă să se scrie multe povești și momente de poveste. Restaurantul Butoiul de Aur este de pus pe lista oricui vine la Sibiu și vrea să mănânce foarte bine, într-un loc căruia i-a mers faima peste tot în lume.