DESIGN/ARHITECTURĂ

SAMARA JOY „Linger Awhile”

Spune unui iubitor de jazz că a mai apărut un solist influențat de Bille Holiday, Sarah Vaughan, Ella Fitzgerald și Nat King Cole și s-ar putea să nu simți prea mult entuziasm. Există mulți tineri cu talent care pleacă la drum cu acest bagaj esențial, cu resursele care nu se vor epuiza niciodată, dar în același timp e foarte greu să mai spui ceva consistent cu același repertoriu, e nevoie de o manieră personală și puternică, de un mod inteligent de a folosi același limbaj pentru a aduce cu adevărat o contribuție, pentru a crea o reală surpriză. Aici intervine Samara Joy, care, la 19 ani, a câștigat concursul „Sarah Vaughan”, a debutat discografic în 2021 și face cu siguranță și naturalețe diferența dintre vechile legende și povestea ei, o tânără femeie din New York-ul secolului al XXI-lea. Ea pune amprenta cu clasă și maturitate pe aceste piese cunoscute, aceste cronici de viață și iubire atât de des povestite, păstrând o simplitate sonoră muzical și directă ca discurs, o combinație de încredere, abilitate și mirare în fața misterelor vieții, care abia se deschide. Acompaniată de trio-ul chitaristului Pasquale Grasso, cu David Wong la contrabas și Kenny Washington la baterie, Samara Joy își poartă vocea prin armoniile somptuoase și ritmurile sigure, conectându-se la întreaga istorie a jazz-ului, definind artistul ideal, indiferent de epocă, clasic și contemporan, în același timp.

Sibiul, capitala dansului sportiv, în weekend-ul 4-6 noiembrie

Peste 1.500 de sportivi din 42 de țări și peste 110 arbitri și oficiali români și internaționali vin la Sibiu, la Transylvanian Grand Prix, cea mai importantă competiție de dans sportiv din România. Concursul are loc între 4 și 6 noiembrie, la Sala Transilvania, pe o suprafață de competiție de 24 x 16 metri. Întreaga sală va fi amenajată sub forma unei imense săli de bal pentru acest eveniment. În premieră în România, clubul Fantasy Dance a obținut drepturile de a organiza în cadrul Transylvanian Grand Prix nu mai puțin de trei campionate mondiale și un campionat european, în același weekend. Sibiul va găzdui campionatul mondial de sub 21 Latino, campionatul mondial de seniori I Standard, campionatul mondial de showdance Standard și campionatul european de tineret Standard.

Pe lângă aceste patru competiții, openul de dans sportiv ce va avea loc la Sibiu va fi structurat pe categorii de vârstă, plecând de la 6 ani până la Seniori I (peste 35 ani), care vor performa în cele trei zile. Prima zi e dedicată sportivilor care practică dansul sportiv ca hobby și celor ce corespund categoriilor de experiență E și D. A doua și a treia zi sunt dedicate calificărilor tuturor participanților de la World Open, Campionate Mondiale și Campionatul European, împreună cu finalele celor mai așteptate competiții din eveniment, care se vor desfășura în ultima parte a evenimentului.

Transylvanian Grand Prix începe în 4 noiembrie, la ora 11, cu competițiile naționale pe clase valorice.

În 5 noiembrie pe ringul de dans vor intra participanții înscriși în Open-ul internațional, în ordinea categoriei de vârstă, la secțiunea standard și latino împreună cu Campionatele Mondiale de Sub 21 Latino și Showdance Standard iar duminică vine rândul Campionatului Mondial de Senior I Standard și Campionatului European de Tineret Standard. Biletele pentru acest eveniment sunt puse în vânzare pe site-ul Kompostor.ro. Proiectul e cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sportivă 2022.

Andreas Rieger

forjorul care a pus umărul la prosperitatea Sibiului

În ultima vreme s-a vorbit frecvent despre sit-ul industrial al fostei platforme a fabricii Independența și proiectul ambițios de regenerare a celor peste 8 hectare de teren situate în imediata apropiere a zonei centrale a Sibiului. Dar până să se aducă în discuție reintegrarea terenului în viața comunității și deci dispariția fostei platforme industriale, fabrica Independența Sibiu a scris un capitol important în istoria orașului. Independența, așa cum o cunoaștem cu toții astăzi, a fost înființată în 1875 de către maistrul forjor Andreas Rieger. Rieger s-a născut în 1839 la Apoldu de Sus, a studiat științele tehnice la Praga, iar la nici 30 de ani și-a transformat casa din strada Rosen Anger 20, astăzi Târgul Peştelui, în atelier de forje. Aici a început prin a produce potcoave şi a repara unelte şi maşini agricole simple. În paralel cu aceste activități, el comercializa maşini agricole preluate de la o firmă din Augsburg, unde a lucrat în perioada în care şi-a făcut turneul de ucenic. Curând i-a venit ideea că ar fi mai profitabil să fabrice chiar el aceste mașini. Numele ales de Andreas Rieger pentru întreprinderea sa a fost acela de ”Prima fabrică ardeleană de maşini agricole şi turnătorie de fier”. Calitatea şi competitivitatea produselor Rieger au fost recunoscute de târgurile din ţară şi străinătate. Fabrica a fost condusă de trei generații de membri ai familiei Rieger: Andreas, fiul său Richard și nepotul Hanspaul. Odată cu naționalizarea din 1948, i-a fost schimbat și numele în ”Uzinele Independența”, rămas până în zilele noastre. O altă amintire a activității lui Rieger sunt vechile capace de canal ce au împânzit Sibiul în perioada 1907 - 1911, dar care au fost schimbate, majoritatea după Revoluţie. Andreas a murit în 1918, însă fabrica pe care acesta a construit-o a dăinuit până în zilele noastre, fiind simbolul industriei sibiene. Alături de elita vremii, Rieger a readus Sibiul în linia principală a evoluţiei culturale şi economice.

Interviu cu VIOLA DAVIS

despre „Femeia rege”

Puterea de vedetă a Violei Davis este de necontestat. După ce a câștigat atât un Tony, cât și un Oscar, pentru rolul ei în reluarea de pe Broadway și adaptarea cinematografică a piesei Fences a lui August Wilson și a devenit prima actriță de culoare care a câștigat Premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună actriță principală într-un serial dramatic, pentru How to Get Away with Murder, ea își asumă cel mai provocator rol de până acum. Davis joacă rolul lui „Nanisca”, un general al unității militare formate numai din femei, cunoscută sub numele de Agojie, în filmul The Woman King, semnat de regizoarea Gina Prince-Bythewood (The Secret Life of Bees) și produs de Cathy Schulman (Oscar pentru Crash), împreună cu Juvee Productions, compania lui Davis, după un scenariu scris de Dana Stevens (Safe Haven).

The Woman King spune povestea adevărată a regatului Dahomey, unul dintre cele mai puternice state africane în secolele XVIII-XIX. În rolul lui Nanisca, talentele actoricești ale lui Davis sunt expuse plenar prin intermediul modului în care ne arată cum se poate transforma, la vârsta de 56 de ani, într-o luptătoare puternică. Dialogul cu Viola Davis a fost realizat în Los Angeles, cu puțin timp înainte de premiera filmului The Woman King, iar acestea sunt cele mai importante momente editate din acea conversație, oferite în exclusivitate pentru România, prin amabilitatea INTERCOMFILM.

Ca actriță, ce v-a atras la rolul lui „Nanisca”, dar și ce v-a convins să vă implicați ca producător?

Ei bine, filmul în general este, pentru mine, destul de evident. Simt că rolul mi-a vorbit cu adevărat ca femeie de culoare, în ceea ce privește explorarea fiecărui aspect al meu: puterea mea, vulnerabilitatea mea, istoria mea, feminitatea mea, problemele mele. A fost un rol care m-a încapsulat. Iar ceea ce m-a atras la acest proiect este faptul că sunt o persoană care poartă mereu de grijă agenției sale. Vreau ca identitatea mea să fie separată de modul în care așa-numitul Hollywood sau Hollywood-ul alb m-a identificat. Vreau să mă identific pe mine însămi și a fost, de asemenea, un proiect pe care l-am putut face pentru a ridica alte femei de culoare alături de mine și pentru a pune în lumină talentul și harurile lor și o parte din istoria noastră, care nu a fost niciodată povestită sau măcar cunoscută.

Cunoșteați războinicele Agojie înainte de proiect? Care ați spune că sunt caracteristicile majore cu care v-ați identificat în ceea ce o privește pe Nanisca?

Eram familiarizată cu ele, dar, totuşi, erau un mare mister pentru mine. Era ceva despre care am auzit de la distanță, dar pe care nu l-am cercetat niciodată cu adevărat, asta până când m-am implicat în acest film. Caracteristica este înțelegerea rolului de lider. Absolut, fără îndoială, trebuie să fii persoana care sare prima prin placa de sticlă, iar ea înțelege asta. Înțeleg cât de mult mă identifică munca mea și ceea ce fac și sunt, de asemenea, o persoană care este mereu împăcată cu trecutul ei.

Acest rol este foarte fizic și diferit de modul în care suntem obișnuiți să vă vedem. Ce ați făcut pentru a vă pregăti pentru acest rol?

Ei bine, sunt o femeie foarte musculoasă, oricum. Am făcut o oră și jumătate de antrenament cu greutăți cinci zile pe săptămână și imediat după, două ore și jumătate de arte marțiale. Acesta a fost aspectul fizic. Și țiam spus că am 56 de ani, nu? A fost un antrenament dificil, pentru că ei chiar voiau ca eu să arăt ultraputernică. Apoi, am învățat să mă lupt corp la corp și să folosesc maceta, pentru că asta era principala armă aa Nansicăi.

A existat vreo rană pe parcurs sau vreun moment în care ați simțit că nu mai vreți să luptați?

Da. A existat o singură rană, dar asta a fost înainte de a începe. Mi-am rupt ligamentul încrucișat anterior. Dar sunt foarte rezistentă. Chiar nu m-a deranjat în timpul antrenamentelor sau altceva. Mă durea foarte tare brațul de la simpla învârtire a macetei.

Ați avut dubluri de cascadorii?

Am avut o dublură. Toată lumea are o dublură pentru a face anumite lucruri, dar aș spune că 96% dintre ele le-am făcut eu însămi.

Aspectul fizic a fost cea mai dificilă parte a filmărilor sau doar intrarea în personaj?

Pentru mine, partea fizică a fost cea mai dificilă, dar asta e o chestiune semantică, pentru că a mai fost vorba de dialect, de jocul actoricesc, de faptul că am fost în Africa. Toate au făcut ca acesta să fie unul dintre rolurile în care fiecare aspect a trebuit sa fie funcțional 100%. Dar pentru mine, da, partea fizică a fost foarte, foarte dificilă.

„De fapt, femeile, în general, sunt coloana vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul.”

Cum credeți că se corelează povestea războinicelor Agojie cu femeile de culoare din zilele noastre?

Femeile de culoare, noi suntem coloana vertebrală a societății noastre. De fapt, femeile, în general, sunt coloana vertebrală a oricărei comunități, a oricărei familii. Știi, noi suntem cele care au grijă de copii. Dacă studiați triburile din Africa, ele sunt cele care ies și caută hrană. Noi suntem liantul care ține familia unită. Noi suntem inima și sufletul. Vulnerabilitatea, acea energie feminină sunt lucruri pe care le vedem acum atât de mult. Și trebuie să spun că, poate pentru că ne-am confruntat cu atâtea adversități ca femei de culoare, ne facem treaba știind că nimeni nu ne va acoperi spatele. Am salvat alegeri. Am salvat filme. Ne-am salvat copiii. Ne-am salvat căsniciile și familiile, și am făcut-o, de multe ori, singure. Așadar, acesta este rolul pe care îl jucăm și mă rog mereu pentru ziua în care oamenii vor vedea asta. Dar chiar dacă nu o fac, este în regulă.

Cum v-ați simțit lucrând cu o asemenea distribuție stelară de femei?

Știți ceva? A fost bucuria vieții mele. Chiar a fost. Există o zicală, mai ales pentru actorii mai în vârstă, care au cunoscut drumul, care spune că plafonul tău este podeaua lor. Și așa m-am simțit. Am simțit că ștafeta pe care o transmitem acestei tinere generații de actori este atât de incredibilă când vezi oamenii talentați, care își fac partea lor de cursă. Așa m-am simțit când i-am privit. Am văzut viitorul, încrederea, iubirea de sine, siguranța viziunii și a scopului lor. A fost o bucurie să lucrez cu ei, în general.

Care este cea mai mare învățătură de minte pe care o aveți din acest film și ce vreți ca publicul să rețină din el?

Simt că nu pot să dictez cum se simt oamenii și cum primesc lucrurile. Pot doar să plantez o sămânță. Dar vreau ca ei să înțeleagă expansiunea noastră ca oameni de culoare. Vreau ca ei să rețină nu doar expansivitatea noastră, în ceea ce privește modul în care am contribuit la istorie, puterea noastră, ingeniozitatea noastră, excelența noastră, talentul nostru, inteligența noastră, agenția noastră, ci și cât de complicați suntem, cât de vaste suntem ca ființe umane. Vreau ca ei să ne vadă ca ființe umane, nu doar ca pe o metaforă, o imagine sau o anomalie. Asta este ceea ce vreau să rețină.

FINAL CUT,

Un film cu zombie... ceva „de groază”!

Cu premiera în cinematografe pe 21 octombrie, după o proiecţie-eveniment în cadrul Dracula Film Festival de la Braşov (12-16 octombrie), comedia cu zombie Final Cut regizată de Michel Hazanavicius, cineastul francez care a câștigat în 2012 Premiul Oscar cu filmul The Artist, a deschis anul acesta cea de-a 75-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, ceea ce sugerează din start că nu avem de-a face cu un film horror obişnuit, realizat în trena lui Walking Dead. În fapt, Final Cut este un remake al lungmetrajului japonez One Cut of the Dead din 2017, al lui Shin’ichirō Ueda (la rândul său o adaptare a piesei Ghost in the Box), din al cărui distribuție fac parte celebrii actori francezi Romain Duris (Mood Indigo, Gadjo dilo) şi Bérénice Bejo (The Artist).

O meta comedie horror

creată sub forma unui film în

film, Final Cut (titlul original: Coupez!) pune în centrul atenției procesul de producție, unde unicul cuvânt de ordine este “NU TĂIAȚI!”. Poate ceea ce se întâmplă în fața camerelor de filmat nu pare ieșit din comun, dar ceea ce se întâmplă în spatele lor este complet neașteptat. Într-o fabrică scoasă din funcțiune se filmează un film cu zombie cu buget redus. Mica echipă de filmare este gata să-și sacrifice viața pentru a salva filmul, când platoul de filmare este invadat de adevărații morți vii. Ce e de făcut pentru ridicarea unui blestem real ce trezește morții la viață?

Cu un început catastrofic și un final exploziv, Final Cut nu este clasicul film cu zombie, așa cum am putea crede după vizionarea primelor secvențe, ci evoluează treptat într-un mod complet diferit ce te va face să te simți ca și cum te-ai uita la un sitcom, un fel de fals making-of ce îmbină perfect groaza și comedia. Evenimentele se derulează în sens invers, ca o întoarcere în trecut. Dacă în primele 30 de minute povestea ne poartă pe platoul de filmare lovit de un blestem întunecat, unde actorii se luptă cu zombie pentru a-și salva viața, în a doua parte a filmului, printr-un flashback, aflăm ce se întâmplă cu o lună în urmă, încă de la semnarea acordului de producţie.

O oglindă ce imită viața, creează falsul și reconstruiește realitatea, scopul fiind generarea unor emoții cât mai reale, un teren fertil pentru talentul lui Hazanavicius, care este un maestru al reinventării genurilor, Final Cut este un omagiu

original adus filmului și microcomunităților ce îl

produc, o punere în scenă foarte bine ritmată, plină de umor și vigoare, controlată cu măiestrie... cu siguranță un proiect curajos și foarte special.