4 minute read

Primăvara începe cu Târgul de Cariere: 20 de motive pentru care să participi

La începutul fiecărui an, ne gândim la planuri de viitor, la ce ne dorim să se întâmple în perioada următoare ori la cum va arăta viața noastră profesională sau personală. Este momentul în care, poate, ne întrebăm dacă e timpul pentru altceva. La această întrebare, de cele mai multe ori, este greu de răspuns, dar Târgul de Cariere te ajută să afli răspunsul și să faci un pas important în cariera ta. Fie că ești la început de drum, urmărești o schimbare, cauți răspunsuri sau pur și simplu dorești să iei pulsul mediului profesional, ești invitat la Târgul de Cariere!

Ediția de primăvară Târgul de Cariere debutează la Sibiu, în 10-11 martie, între 11:00 și 18:00, la Sala Sporturilor Transilvania. Angajatorii momentului din diverse domenii de activitate sunt în căutare de talente și abia așteaptă să îți prezinte povestea companiei lor, ofertele de angajare sau oportunitățile pe care ți le pun la dispoziție, în încercarea de a te convinge să li te alături. Nu în fiecare zi ai ocazia să te afli față în față cu angajatori din sfere profesionale atât de diverse și să discuți cu aceștia, într-un cadru relaxat, cu multe zâmbete și entuziasm. Napoleon Hill spune cândva că nu trebuie să cauți oportunitățile la distanță, ci în apropiere, chiar în locul în care te afli. Așadar, vino să cauți oportunitățile chiar în orașul tău!

Advertisement

1. iei pulsul pieței muncii și afli tot ce e nou

2. interacționezi direct cu angajatorii momentului din diverse domenii de activitate

3. te poți remarca în fața angajatorilor încă de la eveniment

4. ai șansa să îți găsești jobul potrivit sau să îl obții pe cel mult-visat

5. ai acces la stagii de practică și diverse internship-uri

6. primești pe loc răspunsuri la întrebările tale

7. afli mai multe despre ce presupune procesul de recrutare

8. te informezi în detaliu despre domeniul de interes

9. descoperi domenii noi și, poate, te reprofilezi

10. poți testa în cadrul evenimentului produsele companiilor prezente

11. participarea la eveniment te poate ajuta să alegi drumul profesional care ți se potrivește cel mai bine

12. poți afla care sunt, în linii mari, cerințele angajatorilor din diferite domenii de activitate

13. descoperi ce beneficii oferă diverse companii viitorilor angajați

14. adaugi contacte noi în agenda ta

15. rămâi în contact cu recrutorii, fapt care nu poate să fie decât benefic

16. afli cum să te pregătești pentru interviul de angajare

17. afli cum ar trebui să arate CV-ul tău pentru a impresiona angajatorii

18. ți se deschid noi orizonturi și perspective

19. ai posibilitatea de a câștiga premiisurpriză

20. primești broșuri, cărți de vizită și muuuulte materiale promoționale

Pentru că niște cifre sunt mereu binevenite și te ajută să elaborezi planuri și strategii, cu scopul de a progresa și a deveni mai bun, mai jos se regăsesc câteva statistici din sezonul trecut, de la Târgul de Cariere | Sibiu: 30 de companii, 1.010 joburi, 1.562 participanți la evenimentul fizic, 6.535 vizitatori online, 12 interviuri online.

De asemenea, 95.12% dintre participanți au transmis că sunt mulțumiți de modul în care s-a derulat Târgul de Cariere, iar în viziunea acestora principalele puncte forte ale evenimentului sunt: accesibilitatea, numărul de companii prezente, diversitatea ofertelor de angajare, oportunitatea de interacțiune directă cu angajatorii, atmosfera plăcută, notorietatea și echipa.

După 17 ani de implicare și dedicare în piața forței de muncă din România, Târgul de Cariere e locul în care angajatorii și candidații au oportunitatea să stea față în față, să schimbe impresii și să discute despre oportunități profesionale, cultura organizațională, procesul de recrutare sau mediul de lucru. Așadar, indiferent că ești în căutarea unui job sau dorești să afli care sunt noutățile și tendințele din mediul profesional, Târgul de Cariere îți oferă variante.

5 motive pentru care să ascultăm TIËSTO în luna iubirii

Dacă ești amator de festivaluri de muzică electronică, cu siguranță vei ghici DJ-ul și melodia din următoarele versuri: „Let’s get down, let’s get down to business”. Evident, vorbim despre Tiësto și ce îl face cel mai potrivit DJ pentru acest Dragobete.

1.Născut în 1969, în oraşul olandez Breda, Tiësto şi-a început cariera la 26 de ani, din pasiunea pentru muzica remixată, ceea ce ne duce la motivul numărul unu... este ambițios, întrucât la numai doi ani de la debut, a semnat cu renumitul label Black Hole Recordings, care promova toate hit-urile dance ale vremii.

2.Al doilea motiv: este talentat. Primul său album, In My Memory (2001), i-a adus numeroase premii la categoriile House și Dance, dar și titlul de DJ-ul #1 acordat de DJ Mag(azine), care realizează anual un Top 100 cei mai buni DJ din lume. În 2003, Tiësto a câștigat trei trofee la TMF Awards, două la Dutch DJ Awards, unul la MTV Europe Awards și a fost votat din nou DJ-ul numărul 1 din lume în topul DJ Mag.

3.Motivul numărul trei (ce are legătură cu motivul doi) îl regăsim în anul 2004, când Tiësto mixează în mod absolut memorabil la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Atena, în faţa a mai mult de 70.000 de oameni, dar și pentru miliarde de telespectatori din toată lumea. În același an, Tiësto apare pentru a treia oară în Top 100 al DJ Mag.

4.Al patrulea motiv... știe să rămână relevant. În 2009 se petrece o reinventare muzicală pentru Tiësto, acesta schimbându-și stilul cu albumul Kaleidoscope, care, potrivit criticilor, are o direcție muzicală inclasificabilă.

Motivul patru și jumătate... este și premiat. În 2015 primește un Grammy pentru cel mai bun remix ne-clasic și lansează albumul Club Life: Volume Four New York City.

5.Al cincilea și cel mai bun motiv:

Tiësto îşi lansează în 2023 Drive, noul album, exact de Dragobete. Fanii Tiësto se pot aștepta la o nouă schimbare muzicală din partea artistului, spre zona House. Albumul conține 12 melodii, iar o parte dintre acestea au fost deja lansate și au devenit hit-uri: The Motto, Hot in It, 10:35 și The Bussiness.

De ce Tiësto a ales o nouă rută? Într-un interviu a explicat că genul Trance va fi mereu o parte din el, dar pentru a rămâne un producător şi un artist relevant, trebuie mereu să schimbe viteza și să se reinventeze. Aceasta e și metafora din titlul albumului, răspuns la faptul că, indiferent de stadiul în care se află muzica electronică într-un anume moment, Tiësto va „conduce” întotdeauna în avangardă. Drive apare pe 24 februarie şi sunt convinsă că motivele invocate sunt mai mult decât suficiente pentru a adăuga puțină muzică electronică marca Tiësto la înclinaţia spre romantism din această perioadă.

This article is from: