Iordania - minuni şi cărări nebătute.

Page 1

12 - 19 aprilie 2015

IORDANIA

Minuni şi cărări nebătute.


Toate drepturile rezervate. 1001 Adventures este marcă înregistrată a Faină-i Lumea SRL

Un itinerariu inedit, primul de acest gen din România Dacă ai fost în Iordania, ştii că este greu să rămâi mult timp departe de această ţară frumoasă, primitoare şi liniştită. Dacă nu ai fost, vei descoperi locuri în care timpul s-a oprit şi a mers înainte, trecutul şi prezentul convieţuind firesc, fără să se contrazică. Chiar dacă ai fost sau nu ai mai fost până acum în Iordania, programul conceput de noi te va surprinde prin originalitate, prin activităţi şi locuri care nu au fost incluse până acum, într-un tur organizat. Vei petrece Paştele cu beduinii, în deşert, vei dormi în corturi tradiţionale, vei merge pe cămilă şi vei zbura cu balonul, vei face trekking şi canyoning în rezervaţii naturale spectaculoase, vei păşi pe cărările mai puţin bătute ale oraşului de piatră, Petra, te vei distra gătind feluri tradiţionale iordaniene şi te vei relaxa la Marea Moartă. În drumul tău vei întâlni peisaje de o frumuseţe stranie şi tulburătoare, dar şi oameni prietenoşi, bucuroşi să întâlnească români, sau beduini care cunosc deşertul aşa cum îţi cunoşti tu casa. Vino aşadar cu noi în Iordania pentru a trăi o aventură cum n-ai mai trăit, într-o vacanţă creată special pentru cei care vor să descopere ceea ce se află dincolo de fotografii sau de atracţiile de neocolit ale acestui tărâm. Echipa 1001 Adventures

Itinerarii de colecție - 1001 ADVENTURES 1001 ADVENTURES este un laborator de călătorii, specializat exclusiv pe circuite cu înalt grad de rafinament și spectaculozitate. Fie că este vorba despre aventuri culturale, spirituale, culinare, muzicale, sportive, extreme, sau de altă natură, 1001 Adventures este adresa corectă pentru o experiență completă și profundă. Noi nu vindem pachete turistice, ci fabricăm experiențe, amintiri și trăiri pe care le vei purta cu tine toată viața. Nu degeaba se spune că singurele lucruri pe care le poți cumpăra cu bani și care te fac mai bogat sunt cărțile și călătoriile! Deviza noastră: CĂLĂTOREȘTE PENTRU A ÎNȚELEGE! www.1001adventures.ro • travel@1001adventures.ro


Un itinerariu unic pe piaţa din România, marca 1001 adventures, pentru toţi cei care doresc să cunoască o destinaţie şi dincolo de cărările bătătorite. O aventură „once in a lifetime” încărcată cu experienţe inedite, palpitante şi profunde.

© foto: Alex Farca

Plecăm din Bucureşti în Noaptea Învierii. Chiar dacă nu vei putea lua lumină, cu siguranţă că vei simţi acea strălucire în suflet, o flacără care se aprinde de fiecare dată când porneşti către o nouă destinaţie, o nouă lume. Ziua de Paşte te va găsi în inima deşertului Wadi Rum, va fi poate că cel mai original mod de a-ţi petrece această sărbătoare, alături de beduini, prieteni vechi sau noi, pe tărâmul pomenit încă din biblie şi sub cel mai înstelat cer, aşa cum numai din locurile atât de pustii poate fi observat. Pe parcursul acestei călătorii te vei plimba cu cămila, vei zbura cu balonul, vei vizita fascinantul oraş săpat în piatră al nabateenilor, Petra, pe cărările cunoscute, dar şi pe cele mai puţin cunoscute, vei găti şi vei degusta mâncare tradiţională, vei face trekking şi canyoning, te vei odihni plutind pe Marea Moartă, vei trăi fiecare zi ca şi cum ai vrea să capturezi pentru totdeauna energia şi frumuseţea acestor locuri şi experienţe. Citeşte mai departe itinerariul şi programul pe zile.


© foto: Alex Farca


ITINERARIUL Ziua 1 ➠ 11 aprilie 2015, sâmbătă [ - / - / C în avion ] București | Amman Ora 22:00 – întâlnire pe aeroportul Henri Coandă din București. La ora 23:55, decolăm către Amman, capitala Iordaniei. Zbor direct.

Ziua 2 ➠ 12 aprilie 2015, duminică [ Md / P / C ] Paştele în deşertul Wadi Rum Ora 02:35 - sosim pe aeroportul Queen Alia din Amman. Pentru a nu pierde timp, ne cazăm în imediata apropiere a aeroportului în această noapte.

După ce ne odihnim puțin şi luăm micul dejun, la ora 11:00 plecăm spre deșertul Wadi Rum. Drumul durează aproximativ 3 ore. Luăm prânzul, chiar la intrarea în deşert, apoi ne întâlnim cu beduinul care ne va fi ghid şi pornim în maşini 4x4 către Abu Aineh, cunoscut ca Izvorul lui Lawrence al Arabiei. De aici continuăm înaintarea prin deşert pe cămile, cel mai potrivit mijloc de transport pentru acomodarea cu spiritul şi ritmul acestui loc. Călare pe ele ascultăm şoapta vântului care mişcă dunele roşii de nisip şi care a cioplit formele ca de ceară topită ale stâncilor. În deşetul Wadi Rum fiecare vârf (Jebel) poartă un nume sau o legendă: Jebel Khazali, Jebel Qatar, Jebel Um Sabata...

În ziua aceasta soarele apune la 19:04 şi putem admira culorile apusului din tabăra de beduini în care ne cazăm. Tot aici ni se pregăteşte o cină festivă, cu Zarb (modul tradiţional al beduinilor de a face grătar, sub nisip), cu un vin local şi un ceai dulce şi cald. Pentru somn ne retragem la adăpostul corturilor specific beduine sau, pentru cine se încumetă şi are sac de dormit, alegem să ne odihnim sub cerul cel mai înstelat din lume.

Noaptea temperatura scade destul de mult în deşert. Sacul de dormit nu este obligatoriu, dar se recomandă haine mai călduroase pentru orele serii şi pentru dimineţi. În funcţie de numărul de persoane care se înscriu în grup, tabăra poate fi doar a noastră. Condiţiile sunt simple, corturile sunt dotate cu paturi sau cu saltele iar baia este comună.

„Pentru ochiul nostru neantrenat Wadi Rum poate fi la fel peste tot: stânci, nisip alb, nisip galben, nisip roşu, apoi iar stâncile acelea precum ceara topită, iar dună de nisip, iar ierburi uscate. Dar nu este aşa. Pentru beduini fiecare stâncă are numele ei. Printre ele, dacă o iei la pas, sunt canioane umbroase. Prin cutele anumitor stânci există izvoare, îţi dai seama imediat după copacii cu frunze de un verde intens. Există poduri şi arcade şi locuri înalte unde merită să ajungi pentru priveliştea deosebită faţă de tot ce ai văzut până acum. Din punctul meu de vedere deşertul este cel mai bun loc pentru a te odihni şi pentru a te gândi, fără niciun altfel de bruiaj, la ceea ce contează pentru tine. De fapt şi de drept, e locul cel mai bun în care poţi să îţi opreşti chiar şi gândirea, eu am avut multe momente în care am stat pur şi simplu cu un ceai dulce în mână, am privit chipurile beduinilor sau relieful din jur şi nu m-am gândit la nimic.” Roxana Farca - LumeaMare.ro


Ziua 3 ➠ 13 aprilie 2015, luni [ Md / P / C ] Zbor deasupra deşertului Ne trezim foarte vreme (soarele răsare la 06:15) şi sperăm că vremea ţine cu noi, pentru că astăzi avem în plan un zbor cu balonul deasupra deşertului Wadi Rum (activitate opţională). Nu există modalitate mai bună de a înţelege frumuseţea aparte a acestui loc ca atunci când îl vezi din aer, când observi cum se schimbă umbrele şi culorile, în timp ce soarele se ridică încet deasupra reliefului frământat.

Dar aventura nu se termină aici. După zbor revenim în inima deşertului pentru a cutreiera prin canioane, pentru a ne căţăra pe cele mai spectaculoase poduri naturale (unul dintre cele mai renumite este pe Jebel Burdah) şi a lua prânzul la umbra stâncilor. Deplasarea se va face cu maşini 4X4 dar avem şi numeroase oportunităţi pentru a explora deşertul pe jos, în limita timpului disponibil. Pentru prânz, ghidul nostru beduin ne va pregăti masa la umbra unui canion.

Ne luăm la revedere de la Wadi Rum dar nu avem timp de regrete, pentru că mai departe ne aşteaptă unul dintre cele mai fascinante obiective, cuprins în patrimoniul mondial al UNESCO: oraşul antic, uitat şi redescoperit, Petra.

Petra by night. Imediat după cină ne pregătim de o primă întâlnire cu Petra, o întâlnire nocturnă ce se desfăşoară între orele 20:30 – 22:30. Nimic nu se compară cu senzaţia pe care o avem în timp ce înaintăm prin canion (The Siq), ghidaţi doar de lumina lumânărilor care marchează tot traseul până la Trezorerie. Vedem cum se luminează faţada acestui monument cu ajutorul lumânărilor şi flash-urilor de la aparatele de fotografiat, din întuneric se aud fluierul şi povestirile unui beduin, ne încălzim cu un ceai, iar toate acestea sunt doar o frumoasă introducere în atmosfera şi istoria acestui loc, un motiv în plus să aşteptăm cu nerăbdare a doua zi.

Ne odihnim din nou într-o tabără de beduini, în corturi amenajate cu saltele tipic beduine, dar dispunem de duşuri şi apă caldă, la comun. Ca şi în Wadi Rum, temperaturile noaptea pot fi destul de scăzute, e recomandabil un sac de dormit sau haine ceva mai călduroase.

© foto: Alex Farca



Ziua 4 ➠ 14 aprilie 2015, marți [ Md / - / C ] Petra După ce vizita nocturnă ne-a trezit apetitul de a cunoaşte mai bine Petra, avem o întreagă zi să explorăm drumurile bătute dar şi mai puţin bătute din cetatea antică.

E recomandabil să ne trezim din nou devreme, situl se deschide vizitatorilor la ora 6:00 şi vrem să ne bucurăm de cât mai multe ore pentru explorare. Un ghid local (beduin) ne conduce spre Petra pe un traseu mai puţin cunoscut, începând din Little Petra. Intrăm în sit pe “uşa din spate”, după o drumeţie de 3-4 ore prin canioane înguste şi peisaje incredibile. Odată ajunşi, avem la dispoziţie cel puţin 4 ore pentru Petra, după care ieşim prin Siq, un canion lung pe 1 kilometru, având astfel ocazia să admirăm şi pe lumină ceea ce, cu o seară înainte, abia am putut ghici. Cea mai frumoasă lumină este la final de zi, momentul ideal pentru a ne bucura de culorile incredibile şi variate ale stâncilor, momentul în care Petra devine cu adevărat oraşul roz. Avem astfel timpul să descoperim Petra aşa cum puțini au ocazia să o facă.

Curs de bucătărie iordaniană

Ar fi păcat să părăsim Petra fără să înţelegem şi mai bine bucătăria locală. Este seara în care ne gătim singuri cina, sub îndrumarea atentă şi binevoitoare a unor pricepuţi bucătari locali. Nu ai motive de îngrijorare, e muncă de echipă şi nu trebuie experienţă sau talente speciale, pentru a ne pregăti cele mai apetisante feluri iordaniene.

Revenim apoi la tabăra noastră de corturi, obosiţi dar mulţumiţi, după o zi atât de activă şi de gustoasă.

© foto: Alex Farca


PETRA Menţionată încă din vechiul testament, loc de pelerinaj – pentru că pe acolo a trecut Moise sau a fost înmormântat fratele lui, Aron, sit inclus în patrimoniul UNESCO şi în cele 7 noi minuni ale lumii, Petra a fost o putere de neîntrecut acum aproximativ două mii de ani, în perioada în care nabateenii au deţinut controlul asupra comerţului şi caravanelor care transportau mir, mătăsuri şi condimente. În primele secole înainte şi după Cristos, în Petra se presupune că locuiau 30.000 de oameni, iar astăzi se poate vedea cu ochiul liber ce a însemnat ca oraş - cu amfiteatru, bulevarde, diguri şi canalizare, temple şi morminte uluitoare. Autorul roman Strabo a scris următoarele: „Nabateenii erau atât de strângători încât îi onorau pe cei care îşi creşteau averile şi îi penalizau public pe cei care le pierdeau”. Cu aceste averi nabateenii şi-au cumpărat independenţa faţă de romani, asta până când comerţul s-a mutat pe mare şi totul a început, încet, să se ruineze. În jurul anului 300 AD Petra decădea şi se dărâma, la propriu, un cutremur puternic aducându-şi şi el contribuţia. Sultanul Baybars se pare că a fost ultimul care a conştientizat frumuseţea oraşului, în 1276. După care lumea a uitat de Petra, sau a vrut să uite, până când un explorator elveţian – Jean Louis Burckhardt – a intrat în Siq deghizat în arab, în compania unui beduin local, în 1812. Apoi artistul David Roberts s-a întors de acolo, în 1839, cu foarte multe schiţe din Petra, atrăgând atenţia asupra oraşului roz, sculptat în piatră. Petra este unul dintre cele mai bogate şi mai mari situri arheologice din lume, aşezat într-un peisaj stâncos, dominat de culori calde, roşiatice.


© Wadi Dana

Ziua 5 ➠ 15 aprilie 2015, miercuri [ Md / P / C ] Petra | Dana Reserve Trekking în Little Petra

Începem din nou ziua activ, cu trekking şi cu vizitarea altui sit, mai puţin cunoscut dar la fel de interesant ca şi fratele său mai celebru. Explorăm Little Petra şi împrejurimile, apoi organizăm un picnic alături de beduini, pentru masa de prânz. Meșteșugurile din Dana.

După ce mâncăm şi ne odihnim puţin, plecăm către Dana Nature Reserve, una dintre cele mai frumoase arii naturale protejate din Iordania, un ecosistem ce cuprinde atât o vegetaţie bogată, pe culmile muntoase, cât şi zone aride, nisipoase. Facem o plimbare de cel puţin două ore pe poteci care şerpuiesc prin satul Dana, admirăm grădini terasate şi arhitectură otomană, în timp ce aflăm mai multe despre istoria acestui loc. Avem ocazia să interacţionăm cu localnicii şi să aflăm mai multe despre meşteşugurile lor, putem observa cum usucă femeile fructele şi plantele medicinale.

Seara luăm cina şi ne cazăm în Wadi Dana Eco camp, alegând de data aceasta confortul unor căsuţe cu o vedere superbă către vale.

Dana Nature Reserve are o poveste unică în Orientul Mijlociu, un caz de succes în care o arie a fost salvată şi transformată printr-un program vizionar ce a combinat cercetarea ştiinţifică cu renovarea arhitecturii, crearea unor condiţii mai bune de trai şi susţinerea comunităţilor, dar şi implementarea unui turism sustenabil. Mai multe detalii vom putea afla chiar acolo.


Ziua 6 ➠ 16 aprilie 2015, joi [ Md/P/C ] Dana Reserve | Marea Moartă Trekking prin Dana Nature Reserve

De dimineaţă, după micul dejun, ne aşteaptă un traseu lung, dar relativ uşor, de trekking prin Dana Nature Reserve (Feynan Trail). Distanţa este de 14 km, durata de aproximativ 5-6 ore şi suntem însoţiţi de ghid. Traseul merge de-a lungul văii Dana şi leagă satul de partea de vest a rezervaţiei, până la Feynan. Avem ocazia să experimentăm relieful şi varietatea peisagistică a acestei rezervaţii, trecând de la zone de vegetaţie mediteraneană până la deşertul vast şi stancos, Wadi Feynan.

Relaxare la Marea Moartă

Şi pentru că după atâta plimbare merităm puţină relaxare, ne îndreptăm apoi către Marea Moartă, unde plutim fără să depunem nici cel mai mic efort în cea mai sărată mare, al cărei ţărm se află la cea mai joasă altitudine de pe pământ, 427 m sub nivelul mării.

Pentru următoarele două nopţi ne cazăm la un hotel de patru stele, cu acces la plajă privată şi mare.

Dar asta nu înseamnă că aventura s-a încheiat, în ziua următoare ne aşteaptă poate că cel mai antrenant capitol din toată incursiunea noastră pe cărările mai puţin bătute ale Iordaniei.



Ziua 7 ➠ 17 aprilie 2015, vineri [ Md/(P)/C ] Canyoning în Rezervaţia Mujib, traseul Wadi Zarqa Ma’in (opţional) La ora 9 ne întâlnim cu un ghid specializat şi pornim într-o aventură de 6 kilometri, distanţă de-a lungul căreia coborâm pe două cascade, traversăm canioane, trecem prin apă şi sărim în piscine naturale cu apă termală, caldă. Această activitate poate dura 5-6 ore, este ghidată şi se asigură atât echipamentele necesare (veste de salvare, căşti, coardă) cât şi prânzul, la pachet. Nu scapă nimeni uscat!

Participarea este opţională. Pentru a face acest traseu este nevoie de un minim de 5 persoane adulte, copiii sub 18 ani nu pot participa. Ghizii sunt certificaţi şi cunosc foarte bine procedurile de prim ajutor, chiar dacă traseul nu este nici foarte dificil, nici periculos. Un nivel minim-mediu de pregătire fizică este recomandabil.

Cei care nu sunt interesaţi pot rămâne la plajă. Prânzul nu este inclus pentru cei care rămân la hotel.

După-amiază ne întoarcem pe malul Mării Moarte, pentru soare, plajă şi odihnă. Ai grijă doar dacă te-ai ales cu ceva zgârieturi prin canion, le vei simţi dacă te încumeţi să intri iar în Marea Moartă, poate piscina este o opţiune mai bună!


Ziua 8 ➠ 18 aprilie 2015, sâmbătă [ Md/-/C ] Pe King’s Highway spre Amman În ultima zi putem dormi până mai târziu sau putem să ne trezim mai devreme, pentru a mai face o baie înainte de plecarea către Amman. Ne îndreptăm apoi către capitala Iordaniei urmând cel mai frumos traseu, King’s Highway - un drum panoramic pe care istoria se scrie de 5000 de ani. Pe Kings’ Highway şi-a condus Moise poporul ales. Nabateenii au adus pe Calea Regilor mirodenii şi alte mărfuri iar pe la anul 100 după Cristos romanii au pavat drumul redenumindu-l Via Nova Traiana. Dincolo de peisajul selenar pe care chiar această şosea îl oferă, mai avem câteva puncte de atracţie pe care le vom vizita. Printre ele se numără castelul cruciaţilor de la Karak, prin ale cărui culoare subterane putem să ne rătăcim în joacă, oraşul Madaba, unde putem admira faimosul mozaic bizantin din secolul VI, la biserica Sfântul Gheorghe, şi Muntele Nebo, locul din care se spune că Moise a privit către pământul făgăduinţei. Masa de prânz nu este inclusă dar vom avea timp suficient pentru asta în Madaba.

Seara o petrecem în Amman, cu o cină la un restaurant bun, locul perfect pentru a trece în revistă experienţele grozave prin care am trecut, în aventura noastră in Iordania.

Madaba este un oraş mic, populat în proporţie foarte mare de creştini (aproximativ 95%), un procent surprinzător faţă de restul ţării, în care religia principală este cea islamică. Este renumit pentru mozaicurile sale vechi, prezente în mai multe locuri şi biserici din oraş, o artă care a înflorit în oraş încă din secolul VI. Cel mai cunoscut dintre acestea se poate vedea în biserica Sf Gheorghe şi reprezintă harta Ţării Sfinte. Se spune că ar fi servit pelerinilor pentru orientare, iar varianta completă, creată în secolul VI, măsura 15,6 metri lungime şi 6 metri lăţime şi era alcătuită din două milioane de pietricele colorate. Harta ilustra o regiune cuprinsă între Liban la nord şi Delta Nilului la Sud şi între Marea Mediterană şi deşert. Cu mici erori, este valabilă chiar şi astăzi, dar nu s-au păstrat decât porţiuni din ea. Ziua 9 ➠ 19 aprilie 2015, duminică [ -/-/ ] Amaan | Bucharest La ora 23:30 suntem transferaţi la aeroport, pentru zborul către Bucureşti, unde ajungem la ora 06:15.

BUN VENIT ACASĂ!


Tariful Pachetului (12 aprilie - 19 aprilie 2015) 1.948* € / persoană, în cameră dublă (supliment single: 240 EUR) Preț valabil pentru un grup de min. 8 și max. 15 persoane. În cazul formării unui grup mai mic de 8 pers., tariful se recalculează (se vor adăuga €100). O modificare cu mai mult de 2% a cursului de schimb va atrage după sine majorarea corespunzătoare a tarifului, calculat la US$/EUR = 0,80; Achitarea călătoriei se realizează: 50% la înscriere şi 50% cu min. 30 zile înainte de plecare.

Tariful include: Zborul intl. Bucureşti - Amman - Bucureşti, cu compania TAROM; Toate taxele de aeroport; Viza de intrare în Iordania; 7 nopți cazare cu mese, așa cum sunt menționate în program, la hoteluri de 4* (3 nopți), bungalow (1 noapte) și corturi beduine de 1001* (3 nopți); Toate transferurile cu avion / autocar / minibus / jeep / cămilă, pe durata întregului circuit, așa cum este specificat în program; Ghizi locali la toate destinațiile; Toate intrările la obiectivele turistice din program; Însoțitor de grup din partea 1001 Adventures. Experiențe 1001 Adventures incluse: Deplasare către tabără cu vaporul deșertului (cămila); Experiența unei cine tradiționale, în Wadi Rum; Dormit în deșert, opțional sub cerul liber, și la camp-uri de beduini în Petra & Dana. Cățărare pe podurile naturale de piatră, în Wadi Rum; Multe trasee de trekking și canyoning, așa cum apar în descrierea programului; Curs de gătit, în Petra; Recomandări Paşaport valabil min. 6 luni de la întoarcerea din călătorie; Asigurarea de călătorie, care include şi asigurarea Storno; Tariful NU include / Posibile cheltuieli suplimentare și/sau opționale: Mesele ce nu sunt incluse în pachet: 10-20 EUR/masă; Tips-uri pentru ghizii şi şoferii locali (recomandat: 5 US$ pentru ghizi/zi/pers. şi 2-3 US$ pentru şofer/zi/pers.);

Eventuale taxe foto la obiectivele turistice; Asigurarea de călătorie, inclusiv Storno; Cheltuielile personale pentru orice activitate neinclusă în program sau opțională; Zbor cu balonul cu aer cald în Wadi RUM (US$ 185). Suma minimă recomandată pentru cheltuieli care nu sunt incluse în pachet: 250-300 US$ extra/persoană. MULȚUMIM PENTRU PARTICIPARE ȘI TE AȘTEPTĂM ȘI ÎN ALTE AVENTURI! www.1001adventures.ro • travel@1001adventures.ro


Vrei să participi sau ai întrebări? Contactează-­‐ne! Peter Schmidts -­‐ 0723.291269 Roxana Farca -­‐ 0736.803833 ofHice@1001adventures.ro travel@1001adventures.ro www.1001adventures.ro https://www.facebook.com/1001Adventures

Dacă dorești să realizezi acest circuit într-­‐o altă perioadă decât cea aHişată sau în sistem privat, cu eventualele modiHicări și personalizat nevoilor tale, te rugăm să ne contactezi. Îți mulțumim! Echipa 1001 Adventures

Toate drepturile rezervate. 1001 Adventures este marcă înregistrată a Faină-i Lumea SRL


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.