Gardul

UNITATEA CULTURALA “GARD” ÎN SPAŢIUL GETIC Autor: Corneliu Blându

I. Introducere - viziune antropologica Arhicunoscutul si banalul GARD incorporeaza, in hatisu-i enigmatic, un noian de ginduri, idei, angoase, spaime, griji, istetime, viclenie, mentalitati, credinte ale omului, inca din vremuri arhaice.În zilele noastre, gardul impletit a ajuns la o expresie estetica aparte, imbinând frumosul cu relicve ale unui simbolism estompat de negurile lui Cronos, sesizabile in anumite enclave etnografice, dintre care as aminti Maramuresul, cu ale sale garduri cu impletituri „in spice", „in cununi" etc.

Tentativa hermeneutica (Mircea Eliade) de relevare a tilcurilor acestei constructii omenesti a mobilizat, treptat, cunostinte din varii discipline stiintifice: antropologie, arheologie, istorie, istorie militara, sociologie, etnologie, psihologie, geografie, geografie militara, topografie, lingvistica, etimologie, semiotica s.a.

Anvergura intreprinderii ne obliga sa raportam stadiul la care am ajuns in cercetarea noastra.

II. Preludiu etologic si psihanalitic In situatii de pericol, la animale se manifesta, instinctiv, un comportament amenintator, concretizat prin augmentarea corpului - bombarea custii toracice, zbirlirea parului, a penajului, a acelor (la arici) etc.

Comportamentul amenintator care „apare când tendinta de a ataca este inhibata de teama" (Konrad Lorenz - „Asa-zisul rau. Despre istoria naturala a agresiunii", Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998, p. 111), este un comportament ambiguu, dihotomic, intre impunere si supunere, intre atac si fuga, pe care l-am denumi aparare agresiva (spre a-l deosebi de apararea pasiva reprezentata de cochilie, carapace la moluste, melci, broaste testoase etc.).

Rudimente ale acestui comportament le intâlnim la om, cunoscute atât din experienta personala, cât si din expresiile populare: „i s-a incretit pielea de frica"; „i s-a facut pielea gaina"; „i s-a facut parul maciuca"; „de spaima i-a iesit parul prin caciula" etc.

Frustrat de arsenalul natural al predecesorilor de pe scara evolutiei, omul s-a obiectivat, construindu-si apararea agresiva printr-un produs cultural, folosind mijloace materiale, la indemâna, din mediul ambiant.

III. GARDUL - produs cultural

GARDUL apare in istoria omenirii, ca expresie a unei necesitati, a nevoii de aparare, de protectie, de prevenire a unor eventuale atacuri din partea unui posibil agresor.

Spatiul getic, care include spatiul etnic românesc si coincide, in mare parte, cu ceea ce Marija Gimbutas numeste „Vechea Europa", datorita unui indelungat sedentarism, contine numeroase dovezi care atesta atât vechimea, cât si continuitatea neintrerupta, evolutia si marea diversitate a acestui mijloc de aparare care este gardul.

Arheologia si istoria militara a poporului român releva ca, încă din paleoliticul superior se înregistreaza dispunerea unor obstacole suplimentare, din crengi, deasupra ingramadirilor de piatra din fata pesterilor, a grotelor sau a adaposturilor de sub stânci, în scop de aparare.

Etnografia româneasca si cercetarea de teren efectuata de catre autor evidentiaza, ca si in zilele noastre, numeroase asezari rurale, preponderent in zonele de deal si de munte se intâlneste gardul primitiv format din vreascuri, gateje, tufe de maracini, spini, vite, lese etc. azvârlite in drumul animalelor salbatice si al unora domestice. in acelasi mod se astupa sparturile la gardurile construite. in sate, intre gospodarii, se dispun, intre pomii de la hotar, vreascuri, maracini, crengi ramuroase, mai ales pentru protejarea culturilor contra gainilor, a porcilor.

Gradul redus de fiabilitate, fragilitatea gardului primitiv in fata agresiunii animale, sau chiar umane, au impus perfectionarea acestuia, inventarea de noi tehnici de ingradire, mai solide, mai rezistente, mai durabile. Merita subliniata aici ideea de impletire, incrucisare, fertila si in alte domenii (ex. urzeala), intr-o vreme in care nu se poate vorbi despre cunostinte legate de rezistenta materialelor. Asa a aparut gardul impletit din nuiele de alun, lozie, rachita, salcie, salcâm, sânger s.a.

Aceeasi nevoie de consolidare fata de agresiunea animalelor sau a oamenilor a condus la evolutia gardului: • din lemn - pari, rude, ostrete, leturi, scânduri, bârne; • din piatra - de râu, cioplita; • din fier - sârma ghimpata, plasa de sârma, fier forjat; • din beton - beton-armat.

Subliniem faptul ca, in intreg spatiul etnic românesc, indiferent de forma sau tehnicile de realizare, de la spini pâna la fier-beton, toate aceste produse poarta denumirea de GARD, în genere, precum si alte denumiri derivate, pentru anumite particularizari - GARDÚ|, GÁRDURE, GRADÍSTE (accentul cade pe a doua silaba), GRADÍSTE (accentul cade pe a doua silaba), GRADITÚRA, INGRADITÚRA, OGRÁDA s.a., dar si GARDUL VIU, GARDUL CURTII, AL GOSPODARIEI, AL TARINII, AL GRADINILOR, AL GRADINITELOR, AL VIILOR etc. Se folosesc garduri din nuiele impletite pentru depozitarea utilajelor si a recoltelor (conace

viticole, pimnite, sopruri, cosare, gropi pentru cereale bordate cu gard), pentru staule, tarcuri, stâne si strungi pentru mulsul oilor etc. impletiturile de nuiele folosite la vânatoare si pescuit se numesc GARD, GARDÚŢ, GÁRDINA etc.

Potrivit atestarilor arheologice (cca 10 000 de ani de viata sedentara in spatiul getic), istorice, etnografice, peretii caselor se construiau si se mai construiesc din garduri impletite din nuiele si umplute cu lut. Gardul devine astfel o componenta a unei structuri mai complexe - zidul casei, gardul comunitar al asezarii umane, din care se vor dezvolta zidul cetatii, valul de pamânt si santul imprejmuitor consolidat cu gard, palisade etc.

Gardul este folosit pentru delimitarea atât a gospodariei, a proprietatii, in general, cât si a unor subdiviziuni - ograda, curtea de pasari, gradinile de zarzavat, de pomi (livezile), gradinitele de flori etc.

Gardul devine o intreprindere, astfel incât tot ce este legat de aceasta activitate poarta denumiri specifice, indubitabile. Nu doar gardul, in genere, ci fragmente, portiuni, segmente de gard taranesc (impletit din nuiele), in diferite zone ale tarii (in zonele românesti) poarta denumiri ca: GRADEA, GRADELE, GARDURE etc. Chiar si nuiaua/nuielele care intaresc gardul sunt denumite GRADEA, GRADELE, GRADZELE etc. Portiunile detasabile de gard se mai numesc si GRATII (sg. GRATIE), iar leturile folosite pentru confectionarea lor sau a gardurilor, in genere, se mai numesc GRATII. Însasi activitatea de împrejmuire cu gard se cheama A GARDI, A GARDUI, A GARDINI, A GARDINA, A GRADI, A ÎNGRADI etc., iar dezafectarea - A DESGARDINA, A DESGRADI s.a.m.d.

Ideea de gard este contaminanta. Planta Lycium Halimifolium, folosita pentru gardurile vii, se numeste popular GARDURÁRIŢA. Prin termenul de GÁRDINA se înteleg: santuletul facut la capetele din interior ale doagelor unui butoi, In care se fixeaza fundul sau capacul; borul palariei; marginea oalei, a cratitei; ridicatura de lut întarit care împrejmuieste vatra, locul râsnitei, alte locuri din casa/gospodaria taraneasca. Variante: GARDIN, GARDEN, GARDINUȚA, GARDINECI, A GARDINA, A GARDINI s.a.m.d. Unealta de scobit gardina poarta apelativul de GARDINAR sau GARDINER. În înteles popular, substantivul GÁRDINA (respectiv verbul A GÁRDINA) inseamna (a lasa) o margine, ca un gard, pentru a întari.

Pentru protectia animalelor domestice - vitei, vaci, cai, câini - impotriva fiarelor, îndeosebi in perioada pasunatului, la gâtul lor se pune (din cele mai vechi timpuri) o legatura împletita, garnisita cu colti/tepi numita ZGARDA. In portul popular al femeilor, inca din neolitic pâna in zilele noastre, se intâlnesc podoabe din tesatura/împletitura din mărgelute policrome în variate compozitii ornamentale, strânse, cu precadere pe gât, denumite LATȚ|AR, GHIORDAN, GHERDAN (Bucovina, Moldova), ZGARDAN, ZGARDIȚA (Maramures, Oas). Siragurile de margele atârnate de gât, colierele, lanturile se numesc ZGARDA, ZGARDIȚA, GRADIE, GRAGE, GRAGIE, GRADAIE IGRADIE - cu „d"

palatalizat și în Banat, are intelesul de putere, forta; constitutie fizica; constructie; material de constructie (de obicei lemnos), cherestea, bârna, grinda.

In spatiul getic se intâlnesc forme pozitive de relief, boturi, vârfuri de deal, maluri inalte, pinteni, piemonturi aparate natural din trei parti de pereti abrupti, numite GRADISTE (cu accent pe prima silaba), adica o ridicatura, inaltime care poate fi aparata, in zona istmului, cu un gard. Conotativ, a dobândit, pe alocuri, si intelesul de loc al unei foste cetati, asezari umane.

Din cele prezentate se desprind câteva concluzii. Gardul este un produs cultural - material si spiritual - cu functia de aparare, exprimat prin numeroase forme si tehnici de realizare, care intemeiaza o bogata si variata gama de subproduse culturale, majoritatea circumscrise semantemului matrice. Culturologii l-ar denumi culturem (R. Cattel; A. A. Moles). Sociologii l-ar prezenta drept document social nescris, apartinând culturii materiale (noi am adauga, fara reticenta, si apartenenta la cultura spirituala, date fiind incarcaturile simbolice si estetice prezente in impletitura sa - gardul taranesc - precum si in a celor confectionate din alte materiale). Chiar daca se intâlneste si in paleolitic, la populatiile nomade, numai prestatia sedentarului produce bogatia de forme si metode de realizare, diversitatea obiectelor si indeletnicirilor in care este implicat, ii confera statutul de prototip pentru varii utilitati.

Din perspectivele antropologiei structurale si ale semioticii conotatiile sferei semantice ale gardului ar putea fi grupate conform mai multor criterii: a. cauzal: nevoie de securitate, de prevenire a agresiunii; b. modal: prin impletire, incrucisare; c. material: din lemn, piatra, metal, beton; d. structural: gratie, parapet, imprejmuire, scut, fortificatie: e. functional: aparare, protectie, ocrotire, intarire; f. efectual (efect asupra agresorului): piedica, obstacol greu accesibil, rezistent, durabil.

Având in vedere toate acestea, din punct de vedere semantic, GARD-ul este o unitate culturala, intemeiata pe un obiect si o semnificatie primitiva, atestata antropologic, arheologic, istoric si etnografic.

IV. Aspecte lingvistice Obiectele, Insusirile si activitatile enumerate ar putea fi denumite cu cuvinte de origini diferite, apartenenta la o anumita familie morfosemantica sa nu fie decât o aparenta indusa de consonanta, omonimie, contaminare etc. Ceea ce le uneste pe toate, insa, este semnificatia, In primul rând, cea functionala, toate cuvintele care le denumesc continând, nuantat, intelesurile de „aparare" si de „intarire/tare".

Reputatul lingvist George Giuglea sublinia importanta metodei de cercetare a cuvintelor in grupuri si familii prin care acestea se clarifica mai usor, atragând in sfera lor si altele care, abordate izolat, nu se pot deslusi.

In abordarea lingvistica, am pornit de la câteva ipoteze de lucru: • cuvintele fiind nume ale lucrurilor, acestea din urma trebuie sa constituie temeiul cercetarii; • spatiul getic are cea mai veche si statornica existenta sedentara, România fiind vatra a ceea ce este denumit de catre specialisti „Vechea Europa" (Marija Gimbutas - „Civilizatie si cultura", Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989); • concluzia lucrarii „Ranne - indoevropeiskij praiazâk", Ed. Nauka, Leningrad, 1986, sub coordonarea lui N. D. Andreev: „in ceea ce priveste triburile ale caror limbi, cu timpul, au devenit stralimba timpurie indoeuropeana s-au aflat intre Rin si Nipru, având in centru o zona cu latitudinile cuprinse Intre sudul si nordul Carpatilor Apuseni si Rasariteni. Astfel incât, pentru stralimba, intrata in stiinta istoriei sub numele de indoeuropeana, in acea arhaica epoca a existentei sale, din care deriva vorbirea, in egala masura sunt oportune doua denumiri: pe de o parte, in plan diacronic, aceasta stralimba trebuie sa se numeasca indoeuropeana timpurie; pe de alta parte, in plan arealo-lingvistic, ea poate fi numita ramura carpatica a stralimbii boreale"; • „existenta sedentara organizeaza altfel lumea decât o viata nomada" (Mircea Eliade - „Istoria credintelor si ideilor religioase", vol. I, p. 43-44); • „fortificatiile au caracterizat asezarile populatiilor sedentare, cu o economie predominant agricola" (***„Dictionarul de istorie veche a României", E.S.E., Bucuresti, 1976); • cultura materiala a sedentarului este mult mai bogata decât cea a nomadului, indeosebi in privinta produselor culturale imobile, ceea ce conduce si la un vocabular pe masura; • vocabularul sedentarului este conservator, nu poate fi dislocat facil si se imbogateste cu cuvinte din vocabularul nomadului, numai in masura in care acestea sunt expresii ale unor noutati materiale, tehnologice, relationale; • doar in conditii de superioritate demografica, o limba poate fi substituita de catre invadatori; Semantemul GARD se Intâlneste si In celelalte dialecte ale limbii române: • aromân: GRADINA;

GARDU;

NGARDESCU;

• meglenoromân: GARD; ANGRADESCU;

DISGARDESCU;

GARDINA;

• istroromân: GARD. In alte limbi indoeuropene se intâlnesc cuvinte/familii de cuvinte cu forma si sens asemanatoare românescului GARD. • albaneza: GARDH; GARTH; GARHOJ (a Ingradi); GRADINE (gradina), OGRAJE; UGRAJË (ograda); • lituaniana: ZARDIS (loc ingradit pentru cai); GARDAS (tarc, ocol); • afgana: GARD; • italiana: GRÀDA (Impletitura, grilaj); GRADINA (dalta, scalpel); GRADINARE (a daltui, a scalpa); GIARDINO (gradina, parc); GRADINO; • franceza: JARDIN (gradina); in privinta lui GARDE, GARDER, ÉGARDE inclinam a crede ca deriva mai sigur din geticul GARD (având in vedere si folosirea,iIn vechime, a scutului din nuiele Impletite), decât din germanicul WARTEN/WARDON care este mai aproape de sanscritul VARDA (intarire); GRADEN; • spaniola: JARDIN (gradina); GRADA (grapa; gratie); GRADAR (a grapa); mentionam aici ca si in satele noastre se foloseau, pâna nu demult, in chip de grapa - târnuri, cioate cu ramuri etc.

• portugheza: GRADE (1.Imprejmuire, gard, tarc; 2.grapa; 3.vorbitor - la mânastire sau la Inchisoare, prin gratii); GRADEAR (a imprejmui, a ingradi, a grapa); JARDIM (gradina).

Am lasat latina la urma intrucât releva o evolutie interesanta a semantemului GARD: CRATIS (impletitura de nuiele, lesa, gratar pentru uscat fructe, tarc din nuiele impletite, grapa de nuiele, scut din împletitura de rachita; din punct de vedere militar - fasina, adica împletitura de nuiele/ramuri folosite în regiunile mlastinoase pentru consolidarea terenului; HORTUS (gradina); GRADIOR (a pasi peste ghimpi, spini); GRADUS (printre semnificatiile initiale, care ne intereseaza aici, este cea de pozitie, post - de lupta). Ori aceasta era pozitia de aparare, având, probabil, parapetul din gard de nuiele, cum se mai fortificau transeele chiar si in al doilea razboi mondial. Este posibil ca evolutia constructiilor de aparare sa fi dus la inlocuirea gardului de nuiele cu unul de piatra, respectiv un bloc de piatra care a preluat denumirea initiala. Fortificarea valurilor de pamânt cu blocuri de piatra, cresterea dimensiunilor constructiei de aparare prin suprapunerea blocurilor de piatra au generat aparitia conotatiei de „treapta", de unde scara gradata, ierarhica, gradul ca unitate de masura, ca rang militar, politic, stiintific etc.

Evolutia culta a lui GRADUS a determinat restrângerea utilizarii lui GRADUS constructie de piatra tip siloz - si a lui GRAD - fortificatie, cetate.

Slavonul GRADÚ (cetate) este o reproducere fidela a lui GRAD (cetate), din spatiul getic. Slavii - populatie nomada - nu au posedat fortificatii, ci le-au Intâlnit pe teritoriul sedentarilor, unde sunt atestate inca de la începutul mileniului III a.Ch.

Vasile Pârvan, în „Getica", atragea atentia ca slavii au întâlnit aici o toponimie tracica, pe care nici romanii nu o au (vezi hidronimele, oronimele), ca slavii i-au mostenit în aceasta privinta direct pe traci, si apoi pe romani, si ca din acest punct de vedere va trebui dezbatuta întreaga problema a toponimiei carpato-balcanice. În limba slava cuvântul GRADÛ inseamna grindina si seamana cu sanscritul HRADÚNI, cu aceeasi semnificatie. GRADÚ, în slava, inseamna boaba, bulgare, baca (vezi si VINOGRADÚ - boaba de vin, strugure), ceea ce este foarte departe de cetate. Sufixul -GRAD din denumirile unor localitati din spatiul slav de bastina este o achizitie moderna. Termenul GOROD (oras) este un imprumut medieval din GRADul lumii romano-bizantine, transformat prin fenomenul numit de lingvisti „polnoglasie" (-ra  -oro). Primul oras construit de ei a fost NOVGOROD, adica NOUL TARIGRAD, pe care vroiau sa-l imite. La fel, GRADISTE a devenit HORODISCE. In limbile slave nu am luat in considerare bulgara si sârbo-croata, acestea fiind puternic influentate de limba autohtonilor (vezi remarca de mai sus a lui V. Pârvan): • poloneza: GROD (oras); • ceha: HRAD (oras).

Faptul ca termenul GRADINA nu are origine slava este evident: • arheologia atesta gradinaritul înca din faza Precucuteni - unelte, seminte de leguminoase, fructe si sâmburi carbonizate; activitati de cultivare a legumelor, zarzavaturilor (mazare, ceapa, usturoi, varza, pepene, leustean, salata, linte, bob, fasole, cimbru, marar etc.), a florilor, plantelor de leac sau ornamentale; pomicultura (Dimitrie Cantemir, Vasile Pârvan, Radu Florescu, Eugen Comsa, Valer Butura, Gheorghe Iordache s.a.); • gradinaritul este ocupatia sedentarului, nu a nomadului; • în limba româna nu exista un sinonim pentru gradina! În limbile germanice se întâlnesc, de asemenea, cuvinte din arealul semantic al lui GARD: • gotica: GAARD/GARDA (gard, ograda); • suedeza: GÅRD (curte, gospodarie taraneasca); • germana: GARTEN (gradina); • engleza: YARD (curte de casa); GARDEN (gradina).

In onomastica româneasca sunt intâlnite nume precum: GARDU, GARDESCU, GRAD, GRADU, GRADINARU s.a.

In toponimia româneasca se intâlnesc VÂRFUL GARDINEI (Borsa, la sud de Pietrosul Rodnei), VARFUL si PICIOARELE GRADULUI (Muntii Maramuresului).

In toponimia spatiului getic, precum si a celui invecinat, se intâlnesc numeroase denumiri derivate din semantemul GARD. Sub forma -GRAD (ca sufix) si GRĂDIŞTE, toponimul se intâlneste masiv in spatiul getic si in Albania. In Transilvania, GARADYSTYA si GRADISTHA apar in documente unguresti in sec. XV, la fel, numeroase VARADII, VARADINUM (Arad), MAGNUM VARADINUM (Oradea Mare). În tinuturile locuite de populatie româneasca la sud de Dunare, sunt atestate GARDITSA, GARDIION, GARDIKI, GARDENIKIA, GARDIKION (Ianina, 1319), GARDIKI (lânga Kerkyra, In Tesalia), MUNEGRADA (In peninsula Istria), GRADIGNE, GRADITA (In sudul Albaniei), GARDIKI (la sud-est de Ianina), POGRADET (pe malul lacului Ohrida). In Bulgaria, GRADINET, RADINGRAD, RAZGRAD, GRADEINITA. Tache Papahagi afirma ca si in Albania sunt câteva localitati GRADISTE, iar in apropierea lagunei Fearica/Fieri este satul GRADISTEA cu populatie aromâneasca.

N. Draganu, In „Vechimea si raspândirea românilor pe baza toponimiei si a onomasticii", prezinta cuvinte de origine româneasca existente în toponimia, onomastica si vocabularul popoarelor învecinate (ruteni, polonezi, cehi, slovaci, unguri, sârbo-croati, sloveni, muntenegreni, germani, bosnieci, moravi) din spatiul etnic românesc si cele adiacente. Intre acestea este si GARD care „dinspre Bihor si Ardeal se intinde...", dând GÁRD (1350), GARGYA, GARGYAL, GARGYAZ, In ungureste GARD si HARD la ruteni etc. În Cehia si Slovacia Intâlnim denumirile HRADEK - KRALOVVE, VHERSKE HRADISTE, NITRIANSKI HRADEK etc. În Polonia - STAGARD, BIALOGARD, STAROGARD etc.

Afixul GA(A)RD este prezent, pe plan european, In compunerea denumirilor unor localitati raspândite In arealul germanic, de-a lungul Marii Baltice, In Scandinavia si Islanda, precum si In arealul francez si iberic. Iata câteva exemple: NEUGARD, STARGARD, GRAZ, KIRCHENGARTEN, DJURGARDEN, LIMGARD. In Franta, râul GARD, departamentul GARD, GARDON si cca 14 comune care contin numele LE GARDE. In Italia - lacul GARDE. In „Saga despre Njal" (islandeza) sunt denumite MIKLAGARD - Roma si Bizantul (probabil din vremea Imparatului Mihail) si GARDARIKI (Imperiul Bizantin).

Procopiu din Cesarea (565), Teofilact de Simocata (sec. VII) amintesc despre numeroase orase in valea Dunarii, Dobrogea, pe coasta Dalmata, in peninsula Balcanica. Cronica lui Nestor (1113), amintind de campania lui Sviatoslav (968 969), in peninsula Balcanica, releva existenta a cca 80 de orase-cetati. Mai amintim ca Gh. I. Bratianu, In „Marea Neagra" (vol. II, p. 332), relateaza despre o mânastire armeneasca de la GEGARD, construita in prima parte a sec. al VIII-lea. I. I. Russu afirma ca GORDUN, in limba frigiana, ar insemna oras.

Din cele prezentate, se poate conchide ca GRAD a insemnat cândva „centru urban fortificat". El a ramas ca atare in compunerea numelor unor localitati: BALGRAD/Alba Iulia, MOIGRAD, BELGRAD etc. De sine statator, el a evoluat de la forma GRAD la VARAD, apoi la ORAS (de unde maghiarul VÁROS), In zona de vest a tarii, unde si astazi, in limba autohtonilor, se manifesta fenomenul fonetic de palatalizare a dentalelor (D > Ge/Gi > J> Ş ; T > Ce/Ci). „Munte" devine „munce". „Gradiste" devine „Orastie".

Vechimea realitatilor din spatiul etnic românesc, din spatiul getic, face sa fie superflua ipoteza împrumutului numelor lucrurilor imobile de la migratori. Nomazii nu au putut veni cu garduri, ograzi, grajduri, gradini, cetati si este indoielnic sa le fi posedat anterior.

GARDUL şi derivatele sale - materiale si lingvistice, prezent in toate civilizatiile si limbile indoeuropene (si nu numai) are cea mai mare productivitate in spatiul getic, respectiv in limba româna, unde intemeiaza o familie morfosemantica, autonoma si bogata, ceea ce ne îndrituieste, pe deplin, sa conchidem că ne aflăm în faţa unei unităţi culturale, în acceptiune semiotica.