STIRI DE ULTIMA ORA Hartă interactivă: Vezi traseul viitoarelor tronsoane de autostradă. Din Mordor în Narnia, trecând prin Ţara Minunilor, Camelot, Atlantida şi alte câteva regiuni care există doar pe hârtie. Alimente care te ajută să renunţi la fumat. Caviarul, de exemplu. Garantat nu-ţi mai rămân bani de ţigări. Radu Mazăre: "Ar trebui să-mi ridice statuie". Şi dacă tot îi ridicaţi statuie, ridicaţi-l şi pe el, spun constănţenii. Ungaria a ieşit din recesiune. În sfârşit, au recunoscut că suntem acolo dinaintea lor! 90 de primării nu-şi asigură nici măcar un sfert din cheltuielile de funcţionare. Ar putea fi nevoite să schimbe bordurile doar o dată pe săptămână. Producătorii de energie eoliană vor să acţioneze în judecată statul român. Ciudat! Păi statul român a avut grijă să bată vântul şi în economie, şi în industrie... Inundaţii în Ungaria! Viktor Orban declară stare de urgenţă. Maghiarii din Transilvania se laudă acum că sunt aici de pe vremea lui Noe. Ofertele celor mai bune licee din Bucureşti. "Peste 60% dintre absolvenţii noştri ştiu alfabetul şi tabla înmulţirii". China va lansa o misiune spaţială cu echipaj uman în luna iunie, misiunea fiind crearea unei staţii spaţiale proprii. Se pare că staţia se va numi Dragonul Roşu şi va funcţiona ca en-gros spaţial. Încă 18 km din autostrada Deva-Orăştie, deschişi circulaţiei. Început de Mihai Viteazul, proiectul a fost amânat puţin din cauza revoluţiei de la 1848, altfel era gata încă din 1965. A fost descoperit un remediu pentru albirea părului. Dar există deja o metodă de prevenţie: rămâi burlac. Guvernul anunţă oficial rezilierea contractului cu Bechtel. Oricum, nu-i deloc greu să se găsească o altă firmă care să primească un miliard de euro pentru câţiva zeci de km de autostradă.