Servicii sociale integrate adresate tinerilor by Adv Romania

IAŞI 2016

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Servicii sociale integrate adresate tinerilor : ghid pentru specialişti / Manuela Iftimoaei, Ramona Marian, Mihaela Munteanu, ... - Borcea : Premier Uman, 2016 Conţine bibliografie ISBN 978-606-94260-2-9 I. Iftimoaei, Manuela II. Marian, Ramona III. Munteanu, Mihaela 364 CIP nr. 22705/ 25.11.2016

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I INTERVENŢII REALIZATE ÎN CADRUL PROIECTULUI

CAPITOLUL II PREGĂTIREA CAMPANIILOR DE INFORMARE ÎN MEDIUL RURAL

CAPITOLUL III CONȚINUTUL INFORMAȚIONAL AL TEMELOR PREZENTATE ÎN CADRUL CARAVANEI MOBILE PLURIDISCIPLINARE III.1. Educație sexuală III.2. Violența – de la teorie la practică III.3. Traﬁcul de ﬁințe umane (TFU) III.4. Dezvoltarea abilităților parentale prin disciplinare pozitivă III.5. Prevenirea consumului de alcool în rândul adolescenților III.6. Prevenirea abandonului școlar III.7. Drepturile persoanelor cu dizabilități III.8. Orientarea și consilierea în carieră

13 14 19 22 23 26 31 33 37

CAPITOLUL IV ROLUL SERVICIILOR PSIHOLOGICE ȘI SOCIALE ÎN GESTIONAREA SITUAȚIILOR DE VULNERABILITATE. TIPURI DE INTERVENȚII IV.1. Prezentarea serviciilor derulate de către Fundația ”Alături de Voi” România IV.2. Prezentarea serviciilor derulate de către Asociația Alternative Sociale IV.3. Prezentarea serviciilor derulate de către Asociația Salvați Copiii IV.4. Prezentarea serviciilor derulate de către Fundația Serviciilor Sociale Bethany IV.5. Prezentarea serviciilor derulate de către Fundația COTE IV.6. Prezentarea serviciilor derulate de către Fundația Star of Hope România IV.7. Prezentarea serviciilor derulate de către Fundația World Vision România

41 42 50 55 58 61 64 68

În loc de concluzii

ANEXA 1: Fișa de date identiﬁcare nevoi de informare comunități rurale ANEXA 2: Fișa de evaluare performanțe/competențe – serviciul de internship ANEXA 3: Fișa de evaluare competențe – serviciul de jobcoaching ANEXA 4: Model de chestionar pentru părinți ANEXA 5: Tehnică terapeutică de intervenție. Ghid de realizare a poveștii cancerului ANEXA 6: Model Raport de evaluare inițială ANEXA 7: Exercițiu de autocunoaștere – Scutul ANEXA 8: Analiza SWOT ANEXA 9: Decizii ANEXA 10: Model Fișă de autoevaluare BIBLIOGRAFIE

74 75 76 79 80 81 84 85 86 87 88

Prezentul ghid, “Servicii sociale integrate adresate tinerilor”, este realizat în cadrul proiectului ”Parteneriat pentru incluziune!”, implementat de un consorţiu de nouă furnizori de servicii sociale: Fundaţia ”Alături de Voi” România- promotor, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, Asociaţia Alternative Sociale, Asociaţia Salvaţi Copiii, Fundaţia COTE, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, Fundaţia Star of Hope România şi Fundaţia World Vision România, birourile Iaşi şi Vasluiparteneri.

Derulat pe o perioadă de 22 de luni (decembrie 2014 – octombrie 2016), proiectul a însemnat oferirea unui pachet de servicii specializate în vederea integrării sociale şi profesionale a tinerilor cu vârste cuprinse între 16 - 29 ani, din grupuri vulnerabile, din judeţele Iaşi, Vaslui, Constanţa şi Mureş (în special din mediul rural): servicii educaţionale, de consiliere şi orientare profesională, de asistenţă socială primară şi de consiliere psihologică.

Noutatea o reprezintă, în primul rând, consorţiul de furnizori publici şi privaţi ce au implementat proiectul– şapte ONG-uri din sfera socială, profesioniste în domenii diferite de intervenţie şi două autorităţi publice judeţene. Aceştia, prin expertiza deţinută şi resursele puse în comun, şi-au propus să ducă serviciile sociale de asistenţă primară şi prevenire în mediul rural.

O altă noutate este modul de intervenţie- pe paliere- cu servicii noi şi integrate. Palierele de intervenţie au fost:

1. Servicii comprehensive pentru tineri cu vârste cuprinse între 16 - 29 ani, aﬂaţi în situaţii de risc, din cele 4 judeţe. Au fost înﬁinţate noi servicii în cadrul celor şapte ONG-uri partenere sau dezvoltate unele deja existente.

2. Pilotarea unui serviciu nou de prevenire, informare şi diagnoză, numit Caravana mobilă pluridisciplinară care s-a deplasat în toate cele 93 de comune din judeţul Iaşi şi toate cele 81 de comune din judeţul Vaslui , pentru a oferi servicii primare şi de prevenire unui număr de 11.200 de tineri, precum şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai acestora sau altor membri ai familiei.

3. Dezvoltarea profesională a profesioniştilor - 100 asistenţi sociali/lucrători sociali şi 80 de cadre didactice din mediul rural, din judeţele Iaşi şi Vaslui, în scopul acordării de servicii de calitate tinerilor aﬂaţi în situaţii de vulnerabilitate şi a dezvoltării de servicii sociale incluzive şi sustenabile prin parteneriate cu ONG-urile implicate în proiect.

Prin urmare, rezultatul implementării proiectului ”Parteneriat pentru incluziune!” îl reprezintă un model de intervenţie, care ar putea avea un impact major în dezvoltarea asistenţei acordate persoanelor din grup vulnerabil sau aﬂate în situaţii de criză în mediul rural, unde se ştie, serviciile sociale sunt aproape inexistente.

Acest proiect vine într-o perioadă în care, în spaţiul public se vorbeşte din ce în ce mai mult depre reorientarea sistemului de asistenţă socială dinspre acordarea de beneﬁcii în bani, spre furnizarea de servicii sociale.

Care sunt provoc rile majore

În primul rând, cunoaşterea nevoilor. Autorităţile locale şi judeţene nu au reuşit să realizeze studii de nevoie la nivel local şi judeţean, astfel încât să ştie cu precizie care sunt necesităţile de asistenţă, şi care sunt cele prioritare. Orice ﬁnanţare sau atragere de fonduri ar trebui să aibă o astfel de bază. Abia acum la nivel naţional FONSS - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale va realiza o cercetare a nevoilor sociale, dar rezultatele vor trebui reevaluate după modelul lor, anual.

În al doilea rând, prioritizarea nevoilor. După ce vor fi cunoscute exact necesităţile de asistenţă socială a comunităţilor, decidenţii trebuie să le analizeze, să le prioritizeze şi apoi să le includă în strategiile locale şi judeţene, ca direcţii strategice de acţiune. În al treilea rând, finanţarea. În prezent aceasta se face oarecum haotic, pe semnale ce vin dinspre beneficiari, dar fără siguranţa că se finanţează ceea ce e mai necesar, sau că alocarea este în funcţie de priorităţi. Suma de finanţare a serviciilor sociale din bugetele locale şi judeţene este concentrată spre serviciile publice, ce nu reuşesc întotdeuna să răpundă cu propriile servicii la nevoile comunităţii. Serviciile private sunt susţinute prin câteva mecanisme ineficiente şi care nu asigură o finanţare constantă şi uşor de accesat. Încă nu s-au înfiinţat birouri de contractare şi autorităţile evită să aplice Legea asistenţei sociale şi Legea achiziţiilor publice, care permit cumpararea de servicii sociale de la ONG-uri. Există localităţi, mai ales în mediul rural, pentru care o nevoie socială este acoperită exclusiv cu prestaţiile venite de la nivel naţional, beneficiarii primesc un sprijin punctual, imediat, uneori insuficient pentru ieşirea din criză. De multe ori criza se prelungeşte, apare dependenţa, iar beneficiile sociale în bani nu fac decât diferenţa dintre ”deloc” şi ”ceva”.

Capacitatea şi aria de acordarea a serviciilor sociale – sunt alte repere care definesc o problemă a serviciilor sociale. În mediul urban există furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, însă pe de o parte, furnizorii publici, nu au posibilitatea de a oferi servicii personalizate pe nevoia fiecărui beneficiar, deoarece sunt încorsetaţi de legi şi reguli, sunt subdimensionaţi ca personal şi de cele mai multe ori, sunt limitaţi de fonduri. În această privinţă, putem spune că la nivelul ambelor judeţe Iaşi şi Vaslui, DGASPC-urile au mai puţin personal decât necesarul, cauzele fiind nivelul de salarizare mic şi migrarea către străinatate a asistenţilor sociali, mult mai bine plătiţi în afară. Pe de altă parte, furnizorii privaţi de servicii sociale pot dezvolta servicii personalizate pe nevoia beneficiarului, sunt flexibili, dar au limita impusă de finanţare. În mediul rural, există cel mult doi specialişti în asistenţă socială angajaţi în cadrul primăriei, iar în majoritatea cazurilor aceştia nu-şi exercită în bune condiţii meseria. Sunt şi cazuri când primarul, căruia i se subordonează aceşti specialişti, întelege mai mult sau mai puţin importanţa alocării de timp şi resurse pentru servicii sociale. Aşadar, în rural avem asistenţii sociali depăşiti de problematica diversă, ”îngropaţi în dosare” (pentru că sunt singurele persoane care lucrează la dosarele pentru prestaţii sociale), iar unii nici nu au calificarea necesară acordării de servicii sociale, având doar studii medii. Un demers al DGASCP Vaslui a arătat că este foarte greu să atragi în rural specialişti cu studii de asistenţă socială pentru a lucra în aparatul administrativ.

Prin urmare, grupul de specialişti care a lucrat în cadrul proiectului ”Parteneriat pentru incluziune” a considerat că este foarte util să propună o sumă de instrumente de lucru care pot ﬁ utilizate şi de specialiştii din rural şi, de asemenea, să descrie modul în care pot ﬁ abordate anumite cazuri în cadrul serviciilor dezvoltate de aceşti furnizori de servicii sociale private.

Ghidul ”Servicii sociale integrate adresate tinerilor” este structurat în 4 capitole ce acoperă modalităţile de intervenţie derulate în cadrul proiectului, precum şi prezentarea conţinutului informaţional al unor teme de interes pentru specialiştii din domeniul social şi nu numai, studii de caz şi metodologia intervenţiei pe serviciile sociale dezvoltate în cadrul proiectului. Primul capitol detaliază ariile de intervenţie ale proiectului ”Parteneriat pentru incluziune”, astfel încât cititorul să poată percepe exerciţiul în cadrul căruia au fost generate informaţiile şi instrumentele prezentate în acest ghid, dar şi impactul intervenţiei din cadrul proiectului pentru tinerii din grup vulnerabil sau în situaţii de risc. În cadrul celui de-al doilea capitol, am detaliat modul în care au fost pregătite campaniile de informare în mediul rural, astfel încât să avem siguranţa că răspundem priorităţilor de informare locale. Al treilea capitol reﬂectă conţinutul informaţional al temelor prezentate în cadrul campaniilor de informare, diseminate prin intermediul caravanei mobile pluridiciplinare. În ultimul capitol, al patrulea, sunt prezentate cele 7 servicii specializate oferite cu scopul incluziunii sociale a tinerilor din grupuri vulnerabile, de către cele 7 ONG-uri partenere în proiect.

Ghidul se adresează specialiștilor din domeniul social, asistenți sociali și psihologi deopotrivă, în special celor care lucrează cu adolescenți și tineri, dar și specialiștilor din domeniul educațional. Informațiile prezentate în cadrul ghidului au rolul de a îndruma specialiștii din domeniul social, precum și cadrele didactice, în identificarea primelor semne ale unor comportamente de risc ale tinerilor, cu scopul de a interveni, fie în mod direct, fie prin referirea către serviciile specializate, în conformitate cu problemele identificate. De asemenea, studiile de caz din cadrul prezentului ghid sprijină specialiștii, în abordarea unor teme de interes, precum prevenirea comportamentelor de risc în rândul tinerilor.

În societatea actuală, în care valorile tradiționale s-au pierdut în parte, în care multe familii de români lucrează în străinătate, iar copiii lor sunt în țară, în care numărul familiilor monoparentale este în creștere, în care fenomenul abandonului, violenței, exploatării și traﬁcului de copii și tineri este o consecință a noilor realități, rolul cadrelor didactice devine covârșitor. Pe de o parte, cadrele didactice, de multe ori, nu mai au părinții ca parteneri de dialog, pe de altă parte sunt primele persoane care pot observa și interveni în cazul unor situații care tind să pună în pericol un tânăr. Considerăm că, cu cât au mai multe abilități de a acționa preventiv, cu atât cadrele didactice pot ﬁ o resursă importantă în prevenirea și intervenția în cazuri sociale.

Tocmai de aceea cadrele didactice și-au găsit un rol important în întreg proiectul și sunt și grup țintă pentru acest ghid.

Am încercat să ghidăm profesorii cum poate ﬁ abordată componenta de prevenire, cum se poate pune accent pe educația pentru sănătatea reproducerii de la vârste relevante și într-o manieră coerentă și continuă și cum pot interveni pentru a facilita comunicarea părinților cu școala.

Ca ghid de practici și instrumente de lucru în asistența socială, prezentul ghid se mai adresează unei categoriicea a viitorilor specialiști studenți și masteranzi de la facultățile de proﬁl - asistență socială și psihologie, dar și viitorilor profesori și pedagogi.

Pentru a înţelege mai bine rolul acestui proiect în dezvoltatea serviciilor sociale pentru tineri, dorim să subliniem faptul că, problematica tinerilor apare din ce în mai des în spaţiul public, inclusiv la nivel european, fiind considerată în prezent, una dintre categoriile cele mai vulnerabile şi la risc de excluziune socială. Acest risc este asociat abandonului şcolar, sărăciei, migraţiei părinţilor în alte ţări pentru un loc de muncă, violenţei, traficului de persoane, lipsei locurilor de muncă pentru tineri, educaţiei sexuale precare, cu consecinţe directe în apariţia sarcinilor nedorite şi a bolilor cu transmitere sexuală, consumului de droguri (etnobotanice, alcool), delicvenţei juvenile şi tulburărilor de comportament. Riscul de excluziune creşte proporţional, dacă tânărul aparţine unei categorii minoritare, cum ar fi: etnie romă, dizabilitate, infecţie cu HIV/boală SIDA, provine din sistemul de protecţie al copilului sau din mediul rural, din familii sărace, dezorganizate ş.a.

Un studiu realizat de UNICEF în anul 2014, referitor la normele sociale care influenţează comportamentele de risc ale adolescenţilor din România cu privire la consumul de alcool şi tutun, consumul de droguri şi iniţierea timpurie a vieţii sexuale, arată următoarele:  vârsta medie la care au încercat prima dată să fumeze sau să consume băuturi alcoolice este situată în intervalul 13 – 14 ani, vârstă la care începe să se manifeste acut nevoia de independenţă, de a face lucruri care, în mod normal, le sunt interzise copiilor;  debutul vieţii sexuale se înregistrează la 14-15 ani, în cazul băieţilor şi la 15 – 16 ani, în cazul fetelor. Contextul începerii vieţii sexuale este unul de oportunitate şi mai puţin de planificare. Adolescenţii cuprinşi în studiu au indicat faptul că începerea vieţii sexuale s-a produs în momente marcate de lipsa adulţilor şi, uneori, de consumul de alcool (zile de naştere, excursii, accesul la spaţii private). În ceea ce priveşte discuţiile şi informaţiile cu privire la începerea vieţii sexuale, grupul de referinţă cel mai important este cel al prietenilor, iar practica şi atitudinile prietenilor par să influenţeze momentul debutului vieţii sexuale.

În ceea ce priveşte rata de ocupare a unui loc de muncă, conform raportului de ţară al României pentru anul 2016, elaborat de către Comisia Europeană (26 februarie 2016), proporţia tinerilor care nu sunt încadraţi profesional şi nu urmează niciun program educaţional sau de formare (NEET) este cu mult peste media UE (17% faţă de 12%). De asemenea, conform aceluiaşi raport, grupurile vulnerabile, cum ar fi romii şi elevii din familiile sărace, continuă să se confrunte cu obstacole semnificative în ceea ce priveşte accesul la educaţie şi finalizarea studiilor, mai ales în zonele rurale. În România, rata de părăsire timpurie a şcolii a crescut până la 18,1% în 2014, cu aproape 7 puncte procentuale peste media de la nivelul UE.

În ceea ce priveşte protecţia socială, aceasta se limitează în principal la prestaţii în numerar, în timp ce furnizarea de servicii este insuficientă. Serviciile de identificare şi de intervenţie timpurie, precum şi sistemele de orientare pentru grupurile vulnerabile sunt dezvoltate insuficient la nivelul comunităţilor, în special în mediul rural.

Plecând de la aceste considerente, a reieşit necesitatea dezvoltării şi implementării proiectului ”Parteneriat pentru incluziune!”, ﬁecare dintre cei nouă parteneri venind cu expertiza proprie, pe unul sau mai multe domenii din sfera serviciilor sociale. ”Parteneriat pentru incluziune!” este singurul proiect la nivel național, care aduce la aceeași masă, un număr atât de mare de furnizori publici și privați de servicii sociale, pentru o abordare integrată, coerentă, sustenabilă și de impact în zona serviciilor specializate și de prevenție dedicate tinerilor și familiilor acestora.

Astfel, intervenția în cadrul proiectului a avut 4 componente principale, și anume:

Componenta de prevenire, realizată prin intermediul unui serviciu pilot de prevenire, informare

și diagnoză în comunitățile rurale din județele Iași și Vaslui, respectiv Caravana mobilă pluridisciplinară de informare în mediul rural.

În cadrul caravanei mobile, peste 13.000 tineri din județele Iași și Vaslui, în special din mediul rural, au beneﬁciat de servicii de informare și educare, pe teme legate de sexualitate (cunoașterea corpului uman, drepturile și obligațiile cu privire la sexualitate, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală, protecție și contracepție), prevenirea consumului de alcool/droguri, prevenirea violenței și traﬁcului de persoane, drepturile persoanelor cu dizabilități, promovarea egalității de șanse, educație parentală, prevenirea abandonului școlar, orientarea în carieră și integrarea socio-profesională.

Peste 13 000 tineri

Derularea acțiunilor de informare a fost facilitată de specialiști din cadrul instituțiilor locale, care au avut prilejul să participe, în prealabil, la o serie de activități din cadrul proiectului (vizite de studiu, cursuri de instruire) și să cunoască îndeaproape activitatea ﬁecărei organizații. Acțiunile de informare au fost derulate în spații puse la dispoziție de reprezentanții instituțiilor locale (primării, școli), în baza strânselor colaborări dezvoltate cu acestea.

Activitățile de informare au avut o structură bine definită, cu prezentări power-point, difuzare de filme/clipuri pe temele abordate, sesiuni de întrebări și răspunsuri. La finalul activităților de informare au fost organizate concursuri de evaluare a cunoștințelor dobândite și au fost acordate premii ce au constat în materiale de promovare realizate prin proiect: tricouri, veste, rucsaci și pixuri.

  

     

Componenta de servicii directe – 9 servicii dezvoltate prin proiect de ONG-urile partenere: consiliere, orientare și formare profesională; plasare și asistență la locul de muncă, în cadrul APALM (Agenția de Plasare și Asistență la Locul de Muncă); consiliere psihologică şi asistenţă socială primară pentru prevenirea şi/sau diminuarea efectelor negative ale separării de părinţi; dezvoltarea abilităților parentale la tineri; dezvoltarea abilităților de viață; mediere pe piața muncii; sprijin psiho-social pentru tineri cu tulburări de comportament, adicții și boli cronice; dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă pentru tineri, în cadrul Clubului Tinerilor; servicii de consiliere psihosocială/educaţională, educaţie parentală şi antreprenorială;

Componenta de formare profesională pentru asistenți/lucrători sociali și cadre

didactice din mediul rural din judeţele Iași și Vaslui Slaba dezvoltare a serviciilor specializate sau absenţa lor în mediul rural, precum şi nevoia de pregătire continuă a specialiștilor din domeniul social și educațional argumentează necesitatea formării profesionale a acestora, pentru a putea interveni în remedierea problemelor cu care se confruntă tinerii și familiile lor: violenţă, abuz, exploatare economică, consum de droguri, traﬁc de ﬁinţe umane, sarcini nedorite etc.

Din acest motiv, prin proiect au fost oferite o serie de cursuri pe diferite domenii de interes pentru specialiștii din serviciile sociale (asistenți sociali, lucrători sociali) și pentru cadrele didactice. Ulterior, aceștia vor rămâne o resursă la nivel de comunitate și vor contribui la dezvoltarea de noi parteneriate și la asigurarea sustenabilității serviciilor dezvoltate prin proiect.

Pe perioada implementării proiectului, au fost derulate 6 şcoli de vară, pentru 130 tineri din mediul urban și rural, inclusiv pentru tineri de etnie romă, aceștia fiind formați ca educatori între egali pentru a putea transmite informații celor de vârsta lor, despre sexualitate (cunoașterea corpului uman, drepturile și obligațiile cu privire la sexualitate, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală, protecție și contracepție), leadership (comunicare, stimă de sine, inteligenţă emoţională), consum de alcool, tutun şi alte droguri, traficul de fiinţe umane, gestionarea situaţiilor de violenţă şi agresivitate, consiliere şi orientare în carieră dar şi despre voluntariat.

4. 10

Componenta de lobby și advocacy

În cadrul proiectului a fost înﬁințat un Comitet de monitorizare și intervenție rapidă, format din membrii echipei de implementare, cu scopul de a prelua informațiile și rezultatele proiectului în dezvoltarea de politici, strategii și măsuri adecvate în zona serviciilor pentru tineri aﬂați în situații de risc. De asemenea, reprezentanții partenerilor din proiect au participat la întâlniri și dezbateri privind dezvoltarea de politici, strategii și măsuri adecvate, la nivel local, regional și chiar național, pentru combaterea discriminării și incluziunea socială a tinerilor.

În cadrul proiectului s-a documentat modul în care se intervine în situații de criză, chiar au fost studiate cele două modele existente în Iași și Vaslui. Intervenția în situație de criză este atributul autorităților, dar s-a constatat inexistența de servicii care să ofere suport persoanelor scoase din aceste situații, pentru reintegrarea lor în comunitate, acesta fiind rolul ONG-urilor, în condițiile finanțării unor astfel de servicii. ONG-urile din proiect au funcționat ca un Comitet de monitorizare și intervenție rapidă, în sensul preluării informațiilor și rezultatelor intervenției din proiect în dezvoltarea de politici, strategii și măsuri adecvate în zona serviciilor pentru tineri aflați în situații de risc. Prin structuri specializate precum FONSS - Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, aceste informații au fost utilizate în activitatea de advocacy la nivel naţional și regional și prin intermediul Comisiei ONG- valorificate în relație cu autoritățile locale și județene. Reprezentanții partenerilor din proiect- membri în cele două structuri, au participat la întâlniri și dezbateri privind dezvoltarea de politici, strategii și măsuri adecvate, la nivel local, regional și chiar național, pentru combaterea discriminării și incluziunea socială a tinerilor. Astfel, prin abordarea integrată a problematicii tinerilor și prin rezultatele sale, proiectul “Parteneriat pentru incluziune!” a avut un impact pozitiv asupra tuturor beneficiarilor, prin faptul că a contribuit la reducerea factorilor de risc la care sunt expuşi din cauza vârstei şi vulnerabilităţii sociale. De asemenea, parteneriatul public – privat creat în cadrul proiectului, care va continua încă 5 ani după încetarea finanţării, va îmbunătăţi modalitatea de lucru în reţea, va pregăti specialişti în diferite domenii de activitate şi va contribui la eficientizarea politicilor şi strategiilor cu privire la tinerii aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

Am menționat deja că serviciul pilot Caravana mobilă pluridisciplinară, din cadrul proiectului ”Parteneriat pentru incluziune!”, a avut ca scop oferirea de servicii cu accent pe prevenire și conectare la servicii sociale specializate atât pentru tineri, cât și pentru familiile acestora, din cele comune din judeșul Iași și

81 comune din județul Vaslui.

Pentru un impact major asupra tinerilor, a temelor din cadrul campaniilor de informare, propuse prin proiect (educație sexuală, prevenirea consumului de alcool, tutun și alte droguri, prevenirea violenței și traficului de persoane, drepturile persoanelor cu dizabilități, educație parentală, prevenirea abandonului școlar, orientare în carieră și integrare socio-profesională, educație antreprenorială pentru tineri, prevenirea delincvenței juvenile, migrație / remigrație) un prim pas, l-a constituit identificarea tipurilor de servicii prioritar a fi derulate în comunele din cele 2 județe. Mai exact, am verificat dacă nevoile estimate de noi, sunt aceleași cu nevoile din fiecare comunitate, care sunt cele mai necesare servicii și am stabilit calendarul de intervenție a echipelor mobile, precum și temele de campanie. 11 În acest scop, încă din primele două luni de proiect, au fost organizate cu sprijinul partenerilor de proiect: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, întâlniri cu asistenții sociali, lucrătorii sociali și asistenții medicali comunitari din cele

93 de comune din județul Iași și 81 de

comune din județul Vaslui.

Realizarea pregătirii caravanei mobile s-a făcut după următorii pașii: 1.

Realizarea chestionarului / ﬁșei de date de identiﬁcare a nevoilor de informare

derularea de campanii de prevenire / intervenții în diferite arii, care pot contribui în mod direct la îmbunătățirea calității vieții tinerilor, inclusiv cei aflaţi în situaţii de risc din comunele din județul Iași și Vaslui. În perioada de pregătire a sesiunilor de informare adresate specialiștilor din mediul rural (asistenți sociali/lucrători sociali, asistenți medicali comunitari, etc.) a fost realizată o fișă de date pentru a culege informații privind:  identificarea principalelor trei nevoi cu care se confruntă tinerii cu vârste cuprinse între 16-29 ani, la nivelul fiecărei comunități rurale;  înregistrarea situațiilor sociale excepționale întâlnite în comunitate;  identificarea spațiilor de realizare a caravanelor mobile de informare, la nivelul fiecărei comunități rurale;  menționarea modalităților prin care asistenții sociali pot sprijini organizarea caravanelor mobile de informare;  identificarea persoanelor de referință la nivel local și datele lor de contact (instituțiilor/organizațiilor locale/telefon, etc);  identificarea evenimentelor de referință în comunitate, care pot reprezenta momente importante în planificarea caravanelor mobile de informare;  alte observații/infomații relevante venite din partea participanților la sesiunile de informare.

Aplicarea chestionarelor/ﬁșelor de date și culegerea de informații în cadrul

sesiunilor de informare derulate cu asistenții sociali/lucrătorii sociali, asistenții medicali comunitari. În cadrul sesiunilor de informare organizate pentru specialiștii din mediul rural din județele Iași și Vaslui, au fost prezente persoane din

116 comune din cele două județe (68 comune din jud. Iași și 48 comune din jud.

Vaslui). Specialiștii care nu au fost prezenți la aceste întâlniri au fost contactați telefonic și prin email, cu solicitarea de a completa aceste ﬁșe de date și a le trimite ulterior către promotorul de proiect – Fundația “Alături de Voi” România. În urma acestor demersuri s-a primit feedback de la toate cele

174 comunități rurale din

jud. Iași și Vaslui, fiind completate, în final, 174 fișe de date.

Centralizarea nevoilor identiﬁcate și realizarea hărții intervențiilor

Rezultatele obținute în urma aplicării fișelor de date au evidențiat următoarele aspecte: Majoritatea comunităților din cele două județe se confruntă cu probleme legate de apariția sarcinilor nedorite în rândul minorelor. Drept urmare, principalele nevoi de informare în rândul acestor comunități, sunt cele legate de educația sexuală, contracepție și prevenirea ITS-urilor (infecții cu transmitere sexuală);  O altă problemă majoră identificată în comunitățile rurale este cea a abandonului școlar, înregistrată la tineri și copii cu vârste din ce în ce mai mici. Prin urmare, echipele mobile au intervenit pe teme legate de educație parentală;  Lipsa locurilor de muncă constituie o prioritate pentru tinerii din categoria de vârstă vizată de noi, drept urmare informarea pe teme legate de orientare în carieră, integrare socio-profesională este necesară;  Alte probleme identificate: violența domestică, consumul de alcool, probleme de comportament identificate în rândul copiilor/tinerilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. 

Ca urmare a centralizării informațiilor din ﬁșele de date a rezultat harta de nevoi ale tinerilor din comunitățile rurale din cele două județe.

Harta de intervenție a echipei de proiect a fost realizată ca răspuns la harta de nevoi: 1. Educație parentală - 19% 2. Educație sexuală - 18% 3. Prevenirea abandonului școlar - 15% 4. Educație antreprenorială pentru tineri - 11% 5. Prevenirea violenței și traﬁcului de persoane - 10% 6. Orientare în carieră și integrare socio-profesională - 9% 7. Prevenirea consumului de alcool și alte droguri - 7% 8. Drepturile persoanelor cu dizabilități - 6% 9. Migrație / remigrație - 4% 10. Prevenirea delincvenței juvenile - 1%

Anexa nr. 1 Fişa de date identiﬁcare nevoi de informare În capitolul următor vom prezenta conţinutul informaţional al sesiunilor de informare derulate în rândul tinerilor ca model sau reper pentru specialiştii care lucrează cu această categorie de persoane şi doresc să realizeze activităţi similare.

Înainte de a reda conţinutul informaţional al campaniilor de informare dorim să facem câteva precizări care să reprezinte un suport pentru cei care doresc să susţină o astfel de campanie. Aceste recomandări sunt valabile, în general, pentru orice tip de campanie realizată în beneficiul tinerilor. Un prim pas îl reprezintă structurarea informaţiei astfel încât conţinutul prezentării să fie: corect, concis, exprimat clar şi pe înţelesul tuturor, să nu conţină cuvinte tehnice/de specialitate sau cuvinte/expresii în limbi străine fără a fi traduse şi explicate. În ultimii ani, se recurge tot mai des la utilizarea diferitelor programe grafice de prezentare (ex. Power-point). Astfel, dacă intenţionaţi să faceţi prezentarea conţinutului informaţional al temei folosind un astfel de program, este bine să vă asiguraţi de buna funcţionare a echipamentelor tehnice (laptop, videoproiector etc.). Pot apărea situaţii în care nu va fi posibilă utilizarea acestora şi atunci este bine să fiţi pregătiţi pentru a face prezentarea fără acest suport tehnic. Este recomandat ca prezentarea teoretică să alterneze cu prezentări/exemple practice, exerciţii şi/sau jocuri de rol, prin intermediul unui dialog activ cu participanţii, urmărind ca procesul de comunicare să fie bilateral/multilateral. Timpul mediu de realizare a unei campanii de informare este de 50 minute. Durata acesteia se poate extinde, în funcţie de gradul de interes al participanţilor, gradul mare de interacţiune: prezentare (expunere) – film – concurs – joc de rol etc.

În structurarea unei campanii de informare, este important ca timpul alocat să ﬁe distribuit astfel: 1. Introducerea (prezentarea scopului campaniei de informare, a proiectului în cadrul căruia este organizată campania – dacă este cazul, prezentarea experților/formatorilor care susțin campania de informare, prezentarea participanților – dacă numărul acestora permite realizarea acestei prezentări fără a aloca foarte mult timp, crearea unui climat pozitiv, stabilirea regulilor de grup) – aproximativ 10-20% din timpul campaniei; 2. Prezentarea propriu-zisă a temei de informare (expunerea temei, dialogul, activitățile interactive, jocurile de rol, exercițiile, vizionările video, studii de caz etc.) – aproximativ 60% din timpul campaniei; 3. Încheierea (recapitularea ideilor-cheie, veriﬁcarea acumulării cunoștințelor-concurs, recomandări generale, date de contact) – aproximativ 20% din timpul campaniei.

III.1.

EDUCAȚIE SEXUALĂ

Sexualitatea este o parte integrantă a indentităţii ﬁecărei persoane, ﬁind una dintre nevoile de bază ale oamenilor. Mai mult, sexualitatea se manifestă vizibil încă de la naştere, iar studiile arată că este prezentă şi în viaţa intrauterină. Pe măsură ce cresc, copiii şi tinerii sunt expuşi gradual la informaţii legate de corpul uman, relaţii intime şi sexualitate, apar curiozităţile şi manifestările sexualităţii.

Mulţi adolescenţi şi tineri însă, au o educaţie deﬁcitară cu privire la sexualitate, ceea ce conduce la creşterea riscului de a avea relaţii sexuale neprotejate, cu toate implicaţiile negative, sau de a deveni vulnerabili în faţa abuzurilor sexuale, iar statisticile conﬁrmă acest lucru.

Deşi părinţii sunt primii care le oferă sau ar trebui să le ofere copiilor şi tinerilor, informaţii din sfera sexualităţii, aceştia primesc mesaje şi din numeroase alte surse – televiziune, reviste, cărţi, web, iar unele dintre ele pot avea mai degrabă un impact negativ, decât unul pozitiv (dezinformare, formarea unei atitudini greşite faţă de sexualitate, adoptarea unor comportamente riscante etc.). Mai mult, uneori poate fi dificil pentru adulţi să împărtaşească informaţii despre sexualitate cu copiii lor, fie din jenă, fie considerând că aceştia nu au nevoie de astfel de informaţii, fie din teama de a nu încuraja astfel începerea vieţii sexuale.

În acest context, şcoala, alte instituţii sau organizaţii pot ﬁ parteneri importanţi pentru părinţi în a-i sfătui când şi cum să abordeze aceste subiecte.

În cele ce urmează, propunem un model de sesiune de educaţie sexuală dezvoltat de Fundaţia “Alături de Voi” România, în cadrul proiectului “Parteneriat pentru incluziune!”.

Atunci când pregătim o sesiune de educație sexuală este important să adaptăm tematica și conținutul informațional la vârsta persoanelor informate. De exemplu, la vârsta pubertății se recomandă ca accentul să ﬁe pus pe: cunoașterea corpului uman, modiﬁcările corporale, anatomia reproducerii, relații.

Pentru cei aﬂați la vârsta adolescentină, educația sexuală va cuprinde teme mai vaste despre sexualitate: debutul vieții sexuale, comportamente sexuale și caracteristicile unui comportament sexual responsabil, atitudini și valori cu privire la sexualitate, infecții cu transmitere sexuală, metode contraceptive și miturile legate de sexualitate.

În cadrul sesiunilor de informare pornim de la crearea unui climat pozitiv şi adecvat discuţiilor pe tema sexualităţii, urmărind: 

   

asigurarea confidențialității (asigurăm tinerii cărora ne adresăm că, în cazul în care, în cadrul întâlnirii vor fi relatate experiențe personale, acestea nu vor fi povestite/ dezvăluite în alte contexte / medii, de niciunul dintre actorii implicați în sesiunea de informare); obținerea acordului tuturor tinerilor de a participa la sesiunea de informare; crearea unei atmosfere plăcute și relaxante, permițându-le tinerilor să abordeze tema cu umor; respectarea credințelor și valorilor (religioase, culturale etc.) participanților, cu privire la sexualitate, păstrând în prezentare o abordare obiectivă și rugându-i să facă același lucru; stabilirea altor reguli, împreună cu participanții, cu privire la modalitatea de derulare a sesiunii de informare.

De asemenea, este foarte important ca specialistul care susține activitatea de informare să evite să dea sfaturi sau alte sugestii care reﬂectă o opinie/credință personală, însă poate să ofere recomandări susținute științiﬁc (când este cazul).

Conform dicționarului explicativ al limbii române, sexualitatea este deﬁnită ca “totalitatea însuşirilor morfologice, ﬁziologice şi psihologice care caracterizează sexul şi fenomenul sexual”. În discuțiile cu tinerii este important să subliniem faptul că sexualitatea nu se rezumă doar la actul sexual, ci și la alte tipuri de comportamente, la atitudini și valori, la emoții și sentimente, la corpul uman și organele sexuale etc.

De asemenea, conceptul de sexualitate este pus în legătură cu cel de sănătate sexuală, care se referă la starea psihică, mentală și de bunăstare socială în asociere cu sexualitatea. Sănătatea sexuală necesită o abordare pozitivă a sexualității și a relațiilor sexuale precum și posibilitatea de a avea experiențe sexuale plăcute și sigure, fără constrângeri, discriminări și violență (Organizaţia Mondială a Sănătăţii).

Dacă suntem de acord că “a cunoaște înseamnă a preveni”, atunci înseamnă că înțelegem și importanța cunoașterii în domeniul educației sexuale. Problemele legate de starea de maternitate la vârste timpurii, sarcinile nedorite, numărul crescut al avorturilor și al bolilor/infecțiilor cu transmitere sexuală semnalează necesitatea derulării unor programe de educație sexuală.

În cele mai multe familii, acest subiect este considerat tabu, ﬁind evitat sau chiar interzis, însă nevoile de cunoaștere ale tinerilor îi determină să caute informații în diferite surse: internet, televiziune, reviste, cercul de prieteni, surse care, de cele mai multe ori se dovedesc a ﬁ eronate sau sub nivelul așteptărilor, conducând la formarea unei imagini greșite despre sexualitate.

Așadar, educația sexuală este procesul prin care o persoană asimilează informații și cunoștințe despre sex și sexualitate, dezvoltându-și ulterior anumite atitudini, convingeri și valori privind sexualitatea și sănătatea sexuală.

În cadrul activității este important să subliniem tinerilor că educația sexuală nu îi încurajează să-și înceapă viața sexuală, ci îi pregătește pentru viața de adult și îi ajută să ia decizii responsabile!

Educația sexuală urmărește, pe de o parte, reducerea riscurilor legate de comportamentele sexuale (sarcini nedorite, infecții cu transmitere sexuală, abuzuri/exploatare de natură sexuală), iar pe de altă parte, îmbunătățirea calității relațiilor între tineri, sprijinindu-i în procesul de luare a deciziilor privind propria viață sexuală. Iată o precizare de făcut de ﬁecare dată când părinții sau lideri spirituali şi chiar tinerii reacționează cu privire la dialogul privind educația sexuală.

Răspunsul la această întrebare nu se va referi la o vârstă anume. Este de dorit ca debutul vieții sexuale să aibă loc în momentul în care persoana se simte pregătită să facă acest pas, independent de presiunea prietenilor sau a partenerilor, a mass-media sau a altor tipuri de influență, în acord cu dezvoltarea fizică, emoțională și cognitivă, dar și de relația cu partenerul. Dar ce înseamnă ca o persoană să fie pregătită pentru începerea vieții sexuale? Iată câteva repere:      

Este dezvoltată din punct de vedere ﬁzic pentru această experiență (experiențele sexuale timpurii pot avea repercusiuni grave asupra sănătății); Își dorește acest lucru, în afara oricărui tip de presiune (partener, prieteni, familie etc); Cunoaște corpul uman și modul de funcționare al aparatelor reproducătoare; Are așteptări realiste legate de actul sexual; Cunoaște riscurile unui act sexual neprotejat și știe să ia măsuri de reducere a acestora (are informații corecte despre protecție și metodele contraceptive); A discutat cu partenerul despre această experiență.

Este important să subliniem tinerilor că viaţa sexuală presupune, în primul rând, responsabilitate şi că orice contact sexual neprotejat este un comportament riscant!

Discuţiile despre contracepţie pornesc de la două concepte: 



1. protecţie - modalităţile prin care ne protejăm de infecţii cu transmitere sexuală (ITS). Cele mai eﬁciente sunt metodele de barieră: prezervativul extern sau masculin, care se aplică pe penis, prezervativul intern sau feminin, care se introduce în vagin şi foliile pentru relaţiile sexuale orale. 2. contracepţie - modalităţile prin care ne ferim de o sarcină neplaniﬁcată în urma contactului sexual. Printre ele se numără metodele de barieră (prezervativul extern sau masculin, prezervativul intern sau feminin şi diafragma), pilula contraceptivă sau anticoncepţionalele, dispozitivele intrauterine (steriletul), spermicidele sau metodele permanente precum sterilizarea şi vasectomia.

În acest context, subliniem că prezervativele (masculine şi feminine) sunt singurele metode care protejează atât de infecţiile cu transmitere sexuală, cât şi de o sarcină neplaniﬁcată, în acelaşi timp.

Deoarece decizia asupra alegerii celei mai potrivite metode contraceptive/de protecţie trebuie să fie una informată, în acord cu starea de sănătate, stilul de viaţă, tipul relaţiilor sexuale, riscul de infecţie cu ITS la care sar putea expune prin activităţile sale sexuale, riscul de a avea o sarcină neplanificată ş.a., se recomandă orientarea tinerilor către un medic ginecolog sau un medic de familie cu competenţe în planificarea familială. Totodată, este important ca aceştia să ştie că pentru anumite metode de contracepţie, precum contraceptivele orale, steriletul sau diafragma, vizita la medic este o necesitate.

De asemenea, putem aduce în atenţia tinerilor, ABC-ul siguranţei şi protecţiei, conform căruia, se recomandă, pe cât posibil, dar mai ales în situaţii de risc (consum de alcool şi droguri, influenţe externe, lipsa protecţiei ş.a.), să fie abstinenţi. Apoi este important să promovăm utilizarea prezervativului - cea mai sigură metodă de protecţie şi contracepţie şi fidelitatea în cuplu.

La ﬁnal, putem întreba participanții: Care este cea mai sigură metodă contraceptivă, cu o eﬁciență de 100% atât împotriva sarcinilor nedorite, cât și împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală?

Răspuns corect: ABSTINENȚA!

Când vine vorba despre infecțiile cu transmitere sexuală, mulți dintre tineri se bazează pe principiul "Mie nu o să mi se întâmple asta!". Și cu toate acestea, numărul persoanelor care suferă de o infecție cu transmitere sexuală este foarte mare (aproximativ un milion de români, conform statisticilor Ogranizației Mondiale a Sănătății, România plasându-se între primele zece locuri din Europa la incidența ITS). OMS menționează, de asemenea, că doi din zece tineri cred că o persoană nu are o boală cu transmitere sexuală, dacă nu prezintă niciun simptom vizibil.

Listăm mai jos cele mai frecvente infecții cu transmitere sexuală despistate de către medicii ginecologi în rândul tinerilor: Chlamydia, Herpes genital, Negii genitali, Gonoree, Siﬁlis, Hepatita B, HIV/SIDA, Boala pelvină inﬂamatorie, Infecția tractului urinar, Vaginita, Păduchii genitali.

Este posibil ca unele dintre acestea să le ﬁe foarte cunoscute tinerilor, însă de altele să nu ﬁ auzit.

Ceea ce este însă important ca tinerii să rețină, este că, deşi există simptome comune la cele mai frecvente ITS-uri (mâncărimi în jurul organelor genitale, scurgeri anormale, noduli limfatici măriţi, oboseală, febră, transpiraţii nocturne), sunt foarte multe cazuri când infecţiile nu prezintă semne clinice, iar purtătorii bolii/infecției o transmit către parteneri.

Acesta este şi motivul pentru care prevenţia este vitală pentru a proteja ambii parteneri.

Prezervativul este singura metodă care oferă protecție împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, cu condiția să ﬁe folosit la ﬁecare contact sexual și încă de la începutul actului. Menționăm, că autodiagnosticul, cât și automedicația nu sunt recomandate!!! Diagnosticul și tratamentul trebuie stabilite doar de medicul specialist!

Pentru a ne asigura că tinerii au reținut și înțeles informațiile de bază transmise, recomandăm realizarea unui concurs cu întrebări din tematica abordată și acordarea de premii simbolice.

Exemple de întrebări pentru concurs

    

Care este vârsta potrivită pentru începerea vieții sexuale? Ce înseamnă să ﬁi pregătit pentru începerea vieții sexuale? Care este modalitatea 100% sigură, prin care ne putem proteja de sarcini nedorite și infecții/boli cu transmitere sexuală? Numiți cel puțin 3 infecții cu transmitere sexuală! Ce este sexualitatea?

Fundația ”Alături de Voi” România este resursa care poate sprijini nevoia de informare suplimentară pe această temă.

III.2.

VIOLENŢA – DE LA TEORIE LA PRACTICĂ Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) deﬁneşte violenţa astfel: folosirea intenţionată a forţei sau puterii, reală sau sub formă de ameninţări, împotriva propriei persoane, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui grup sau comunităţi, care rezultă sau are o probabilitate ridicată de a rezulta în rănirea, moartea, afectarea psihologică, afectarea dezvoltării sau deprivare.

19 Un studiu al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (2014) evidenţiază faptul că: 

7 % dintre femeile cu vârsta între 18 şi 74 de ani din UE au fost supuse violenţei ﬁzice în ultimele 12 luni premergătoare interviului din cadrul anchetei;



2 % dintre femeile cu vârsta între 18 şi 74 de ani din UE au fost supuse violenţei sexuale în ultimele 12 luni premergătoare interviului din cadrul anchetei;

Dintre toate femeile care au un partener de viaţă (actual sau anterior), 22 % au fost supuse violenţei ﬁzice şi/sau sexuale de către un partener, începând cu vârsta de 15 ani.

FORME DE VIOLENŢĂ

1. Violenţa fizică constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică a victimei. Această formă de violenţă este vizibilă, se manifestă prin următoarele comportamente, dar nu se limitează la acestea: lovire cu palma, cu piciorul, cu pumnul, îmbrâncire, tras de haine, de păr, zgâriere, plesnire, provocarea de hematoame, contuzii, fracturi, arsuri, bătăi, izbirea victimei de pereţi sau de mobilă, aruncarea de obiecte şi folosirea armelor albe sau de foc, imobilizarea, legarea, reţinerea victimei, lăsarea acesteia într-un loc periculos. Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună.

Violenţa psihologică (include violenţa emoţională şi cea verbală) precede şi acompaniază celelalte forme

de violenţă, dar se poate manifesta şi izolat, prin insulte, jigniri (referitoare la aspectul ﬁzic, la capacităţile intelectuale sau la îndeplinirea responsabilităţilor pe care le are victima în cadrul familiei), ameninţări, intimidare, şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune continuă, urmărire, teroare, privare de satisfacerea nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn etc.), discreditare în faţa celorlalţi. Denumită şi „abuz emoţional”, violenţa psihologică este folosită pentru a manipula şi controla; efectul este cumulativ în timp, cu consecinţe grave pe termen lung pentru victimă.

Violenţa sexuală / Abuzul sexual constă în orice contact sexual nedorit de către o

persoană/partener sau cu privire la care celălalt nu poate să-şi exprime consimţământul valabil format. Contactul sexual fără consimţământ este considerat viol. Acest concept cuprinde violul marital, dacă relaţiile dintre parteneri sunt oﬁcializate şi violul, în general, pentru alte tipuri de relaţii sexuale fără consimţământ, prin forţă, ameninţare şi/sau constrângere.

Violenţa economică reprezintă scăderea resurselor şi autonomiei victimei prin control

asupra resurselor ﬁnanciare şi a accesului acesteia la bani, obiecte personale, hrană, mijloace de transport, telefon şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar putea beneﬁcia. Victima este menţinută într-o stare de dependenţă faţă de agresor.

Violenţa socială reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în controlul

victimei, izolarea acesteia de familie sau de prieteni sau monitorizarea activităţilor acesteia şi care are drept rezultat întreruperea sau insuﬁcienţa relaţiilor sociale, precum şi restrângerea accesului la informaţie sau asistenţă, fapt care favorizează agresarea acesteia pe planul vieţii private şi intime. Violenţa socială duce la izolarea victimei şi lipsirea ei de suport social, cu diﬁcultăţi de ieşire din situaţiile de violenţă.

Violenţa prin deprivare sau neglijare: se manifestă prin incapacitatea sau refuzul adultului de acordare a

celor necesare copilului pentru toate aspectele vieţii sale: sănătate, educaţie, dezvoltare emoţională, nutriţie, adăpost, siguranţa vieţii – în contextul în care familia sau îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include şi nesupravegherea şi lipsa protecţiei în faţa pericolului.

Înţelegerea dinamicii violenţei Premisa de la care porneşte specialistul în abordarea violenţei şi a comportamentelor violente este că acestea sunt probleme majore ale societăţii cotidiene, victimele şi agresorii putând proveni din categorii de vârstă sau de statut social diverse. Specialistului îi revine misiunea de a constata, în mod individualizat, impactul violenţei asupra victimei şi de a realiza intervenţia pornind de la specificul profilat, iar planul de intervenţie va fi realizat de echipa multidisciplinară. Intervenţiile de succes trebuie să se bazeze pe înţelegerea comportamentului victimei ca răspuns adaptativ la violenţa comisă de o persoană apropiată. Aceste comportamente ar trebui să fie privite ca strategii de supravieţuire, care şi-au dovedit utilitatea în asigurarea unui minim de securitate pentru victimă şi pentru copiii ei, decât ca manifestări masochiste, pasive, nebuneşti sau inadecvate. Roata puterii şi a controlului oferă un model pentru a înţelege manifestările şi mecanismele puterii şi a controlului, într-o relaţie (Anexa 1).

păreri.

Preluat din: “Manual de instruire a cadrelor medicale în adresarea violenței de gen", dezvoltat în cadrul proiectului IMPLEMENT, http://publichealth.ro/wp-content/uploads/2015/09/implement_train_RO_web.pdf

III.3.

TRAFICUL DE FIINŢE UMANE (TFU)

Raportul de progres al Comisiei Europene privind combaterea traﬁcului de ﬁinţe umane (TFU) din mai 2016 relevă următoarele date statistice pentru perioada 2013-2014:

15.846 victime ale TFU;



Pe teritoriul Uniunii Europene a fost înregistrat un număr de



Exploatarea sexuală a victimelor continuă să aibă cea mai mare pondere (67%), ﬁind urmată de exploatarea prin muncă (21%), 12% revenind altor forme de exploatare; 76% dintre victimele înregistrate sunt femei, iar cel puţin 15% acestea sunt copii; 65% dintre victimele înregistrate sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, iar primele 5 ţări de origine ale victimelor sunt: România, Bulgaria, Olanda, Ungaria şi Polonia.

 

În România, în ultimii ani se constată o tendinţă descendentă cu privire la numărul victimelor traficului de persoane identificate. Astfel, în 2014 au fost identificate anul anterior şi cu

757 de victime, cu 139 victime mai puţin decât

397 mai puţine faţă de 2010.

„

CE ESTE TRAFICUL DE PERSOANE? CE ? CUM ?

ÎN CE SCOP?

(...) recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau proﬁtând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane (prin muncă, cerşetorie, comiterea de infracţiuni, sclavie, prelevarea de organe, prostituţie şi exploatare sexuală).

SPECIALIŞTII TREBUIE SĂ ŞTIE CĂ: 

   

factorii de vulnerabilitate la traficul de persoane sunt: vârsta (copii, adolescenţi şi tineri), situaţia economică precară, mediul familial dezorganizat, nivelul scăzut al educaţiei, nivelul scăzut al abilităţilor de identificare a resurselor/informaţiilor necesare, istoricul de abuz, exemplele “poveştilor de succes”; stadiile prin care trece o victimă a TFU sunt: negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea; efectele experienţei de trafic de persoane şi exploatare asupră sănătăţii şi bunăstării unei persoane sunt multidimensionale; asistenţa directă se referă la toata gama de activităţi şi servicii care le sunt furnizate persoanelor traficate cu scopul de a le ajuta să-şi redobândească bunăstarea fizică, psihologică, mentală şi socială; securitatea, cazarea, hrana, îmbrăcamintea, îngrijirea medicală şi dezvoltarea abilităţilor personale sunt elemente care le ajută pe victime să-şi recapete puterea şi abilităţile de viaţă independentă.

ÎN ABORDAREA VICTIMEI TFU SPECIALIŞTII TREBUIE SĂ:       

ţină cont de starea emoţională a victimei; ţină cont de vârsta şi nivelul de înţelegere ale victimei (adaptarea limbajului); evite confruntarea directă victimă – abuzator; informeze victima cu privire la drepturile şi opţiunile sale; înţeleagă faptul că povestirea evenimentelor poate ﬁ o re-traumatizare a victimei (să ofere pauze pentru plâns); apeleze la alţi specialişti atunci când simt nevoia; respecte conﬁdenţialitatea informaţiilor.

”

Dialogul privind violenţa trebuie să plece de la identiﬁcarea situaţiilor de violentă (cele în care se pot regăsi uşor şi participanţii la sesiunea de informare) chiar conştientizarea existenţei violenţei, dialogul pe cazuri în general şi cu maximă grijă de a nu genera noi conﬂicte. În situaţia în care întâlniţi victime, vă sfătuim să încercaţi o abordare separată şi eventual referirea acestora spre servicii de specialitate pentru asistenţă, Asociaţia Alternative Sociale, având o vastă experienţă pe domeniu.

III.4. DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR PARENTALE PRIN DISCIPLINARE POZITIVĂ Dezvoltarea modelului inovativ a abilităţilor parentale la tineri, de către specialiştii Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, a avut ca scop prevenirea abuzului asupra copiilor şi a abandonului familial. Formarea echipelor mobile pluridisciplinare prin proiect şi derularea de caravane mobile în mediul rural, a oferit această oportunitate de conectare la servicii sociale specializate de educaţie parentală a tinerilor şi a copiilor şi familiilor acestora.

Disciplinarea pozitivă a copilului Cuvântul „disciplină” este înrudit cu cuvântul discipol şi înseamnă a învăţa, ceea ce înseamnă că, disciplinarea eﬁcientă are ca şi reper central achiziţia unor comportamente sănătoase. Copiii învaţă încă de când sunt mici ce trebuie să facă pentru a obţine ceea ce îşi doresc şi cum pot controla acţiunile celorlalţi, prin observarea efectelor pe care îl are comportamentul lor: “dacă plâng, vine cineva şi mă ia în braţe”. Prin urmare, orice comportament al copilului are o anumită funcţie, adică un anumit motiv pentru care se manifestă la un moment dat. Acest lucru se întâmplă deoarece învăţăm să facem lucruri, dacă ele ne aduc un beneﬁciu sau dacă, prin acele comportamente, putem evita anumite consecinţele neplăcute. Modul în care se exprimă comportamentul, depinde de abilităţile pe care le are copilul în repertoriul său comportamental. De exemplu, toţi copiii sunt furioşi din când în când, dar îşi descarcă furia prin mai multe moduri: plâns, trântit, ridicat tonul, în funcţie de cum au fost învăţaţi să exprime furia.

Disciplinarea copiilor reprezintă unul dintre cele mai importante roluri pe care le are părintele, precum şi adulţii semnificativi din viaţa copilului (bunici, învăţător, profesori etc.). Disciplinarea eficientă din cadrul familiei şi şcolii este forma prin care copiii învaţă comportamente pozitive, pentru tot restul vieţii. Îl ajută pe copil să crească şi să se dezvolte într-un mod echilibrat şi sănătos din punct de vedere emoţional şi social. Disciplinarea eficace şi pozitivă îl învăţă pe copil comportamente pozitive şi nu este o metodă de „supunere” a copilului la regulile impuse de adult.

Ce este disciplinarea pozitivă şi care este rolul său?       

Dezvoltă abilităţile de viaţă ale copiilor, le arată cum să se comporte adecvat şi îi ajută să facă faţă provocărilor vieţii. Oferă soluţii cu efect pe termen lung şi contribuie la dezvoltarea abilităţii copilului de a se auto-discplina. Se referă la a-i dezvolta competenţe copilului şi a-i creşte încrederea că va face faţă situaţiilor provocatoare din viaţă. Presupune comunicarea clară a aşteptărilor de către adulţii semnificativi din viaţa sa, a regulilor, a ceea ce se întâmplă dacă le respectă sau le încalcă şi a limitelor. Se referă la construirea unei relaţii între părinte sau adultul semnificativ din viaţa sa şi copil, bazată pe respect reciproc, dragoste şi încredere. Înseamnă a învăţa copilul să fie politicos, nonviolent, atent la ce simte celălalt, să se respecte pe sine şi pe ceilalţi. Învaţă copiii şi le ghidează comportamentele, în timp ce le respectă drepturile la o dezvoltare sănătoasă, la protecţie împotriva violenţei.

Ce face adultul când disciplinează copilul pozitiv?      



 

Manifestă necondiţionat dragostea faţă de copil, fiind atent la ceea ce face copilul. Sancţionează comportamentul nedorit, nu copilul! Nu pune semnul egal între copil şi comportamentul nedorit pe care acesta îl manifestă! Încurajează comportamentele dorite! Acordă atenţie copilului atunci când manifestă comportamente dorite. Îl laudă! Atenţia acordată copiilor în momentul în care ei se comportă aşa cum ne dorim îi poate feri de “a se da în spectacol”, doar pentru a ne capta atenţia. Aplică consecinţele care decurg în mod firesc în urma comportamentelor nedorite, nemaifiind necesară intervenţia prin pedeapsă. Existenţa unor consecinţe în urma comportamentelor nedorite îl învaţă pe copil să devină independent, să ia decizii şi să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile luate. Cu siguranţă adulţii semnificativi din viaţa copilului îşi doresc ca acesta să devină un adult independent, curajos, gata să rezolve şi să facă faţă situaţiilor din viaţă. Este util ca cei mici să înveţe să facă lucrurile, care le vor folosi pentru viitor, în funcţie de consecinţele directe. Identifică doar lucrurile cu adevărat periculoase pentru a proteja copilul, lăsându-l pe el, între timp, să exploreze. Îl asigură de sprijinul său prin încurajări şi îl ascultă atunci când vrea să îi vorbească.

Stabileşte reguli pentru toată familia! Ar fi recomandat ca regulile să fie ... stabilite de întreaga familie, ascultând părerile tuturor membrilor;  clare;  specifice;  formulate pozitiv – ceea ce înseamnă să spună copilului ce să facă, nu ce să nu facă;  să fie uşor de pus în practică;  să fie urmate de întreaga familie;  puţine la număr;  realiste;  vizibile pentru întreaga familie. 

Diferenţa între pedeapsă şi consecinţă PEDEAPSA este un comportament care umileşte, aplicată de către cel puternic, celui slab. Atunci când cineva pedepseşte vrea să îi arate celui pedepsit că îl consideră vinovat. Sentimentul de vină inﬂuenţează imaginea de sine a copilului, părerea despre propria persoană. Poate răspunde propriei emoţii şi nu nevoii reale a copilului sau comportamentului acestuia. Pedeapsa nu face decât să elimine pentru moment un comportament, însă nu îl învaţă pe copil cum să realizeze comportamentul în parametrii acceptaţi. Pedeapsa este o modalitate de atac la persoană şi este o formă de abuz.

Atunci când PEDEPSIM ...      

Deseori părintele sau adultul din viaţa copilului se simte vinovat; Copilul va transfera responsabilitatea consecinţelor asupra părintelui; Accentuează polii forţă – supunere; Copilul va ﬁ mai puţin comunicativ cu părintele sau adultul care aplică pedeapsa; Copilul îşi va pierde încrederea în părinte sau în adult; Copilul îşi va asuma acelaşi model bazat pe pedepse de disciplinare când va deveni părinte.

CONSECINŢA este rezultatul unui anume comportament.   



Îl ajută pe copil să înveţe să-şi asume responsabilitatea pentru propriul comportament şi să înveţe auto-controlul; Câteodată aceasta se întâmplă în mod natural: ”Dacă nu-ţi mănânci cina, vei rămâne ﬂămând!” Uneori este necesar ca adultul să evidenţieze o consecinţă, ajutându-l astfel pe copil să înţeleagă că purtarea lui cauzează o problemă: ”Dacă vei mai merge neglijent cu bicicleta pe stradă, nu vei mai avea acces la bicicletă timp de o zi. Vei avea şansa să practici regulile de bună siguranţă mâine”; Îl poate ajuta pe adult să îl înveţe pe copil comportamentul dorit.

Atunci când aplicăm CONSECINŢE ...     

Copilul are ocazia de a-şi asuma responsabilitatea faptelor sale. Îşi asumă responsabilitatea propriului comportament şi a consecinţelor acestora. Conduce la construirea autorităţii şi respectului faţă de părinte sau de adultul semnificativ din viaţa copilului. Copilul va comunica mai bine cu adultul. Relaţia copil – părinte / copil – adult semnificativ va fi consolidată. Copilul îşi va asuma acelaşi model de disciplinare responsabilă când va deveni părinte.

Care sunt principiile de bază ale învăţării unui comportament sau ale disciplinării eficiente? Disciplinarea înseamnă focalizarea pe comportament şi nu pe persoană. Disciplinarea se focalizează pe învăţarea unui comportament sau modificarea unui comportament, în timp ce pedeapsa face referire la persoană şi mai puţin la comportament. De exemplu, când un părinte sau adultul semnificativ din viaţa copilului face afirmaţia „Eşti un copil rău!”, această afirmaţie atacă persoana şi nu comportamentul pe care copilul îl are de schimbat. Afirmaţia nu îi oferă copilului informaţii despre comportamentul specific pe care copilul îl are de schimbat şi ce anume din comportamentul realizat a fost făcut în termenii potriviţi, adecvaţi.

Disciplinarea înseamnă învăţarea unor comportamente. Disciplinarea este o bună oportunitate pentru copil pentru a învăţa comportamente pozitive, responsabile. Comportamentele sunt rezultatul învăţării. Primul mod în care copilul învaţă un comportament este imitarea şi observarea celorlalţi. Modul în care părintele sau adultul semniﬁcativ reacţionează sau rezolvă o problemă este un foarte bun moment pentru copil de învăţare. Copilul nu se „naşte” cu aceste abilităţi. Comportamentele se învaţă prin exerciţiu. Este nevoie de ghidaj, atenţie şi încurajare. Rolul adultului este de a-i oferi copilului cât mai multe oportunităţi de învăţare a acelor abilităţi esenţiale pentru a deveni un copil responsabil şi autonom, independent.

Disciplinarea înseamnă focalizearea pe aspectele pozitive ale unui comportament. Copiii au nevoie, pentru a învăţa comportamente, să ştie ce anume au făcut bine, ce anume din comportamentul lor este realizat în condiţii optimale. Pentru a învăţa comportamente pozitive, copilul, ca şi adultul, are nevoie de întărire/recompensare constantă, frecventă. Pedeapsa nu îl învaţă pe copil un comportament, ci stopează comportamentul nedorit pentru o foarte scurtă perioadă de timp.

Metodele de învăţare a comportamentelor sau de disciplinare se aplică de către toţi adulţii din viaţa copilului, ﬁe ei părinţi, bunici ş.a.

Pentru a învăţa un comportament, copilul are nevoie de consecvenţă, ceea ce înseamnă că, atât mama, cât şi tata vor aplica aceeaşi metodă şi vor comunica copilului acelaşi mesaj. Este ineficient dacă doar mama sau doar tata aplică o metodă sau alta. Studiile de psihologie au arătat că implicarea tatălui în învăţarea metodelor de educaţie şi disciplinare pozitivă este un factor care contribuie la scăderea problemelor de comportament ale copiilor. Aceleaşi studii au arătat că problemele de comportament ale copiilor sunt mult mai frecvente atunci când părinţii sau adulţii semnificativi din viaţa copilului (bunici, cadre didactice etc.) aplică pedeapsa şi au un stil autoritar de a « rezolva » situaţiile problemă. La fel de ineficient este însă şi stilul permisiv al acestora. Cea mai bună alternativă este cea în care adulţii observă comportamentele copiilor şi le oferă contextul de învăţare a tuturor comportamentelor care le oferă copiilor încredere în sine, independenţă şi sentimentul de valoare şi competenţă.

O campanie de informare cu un astfel de conținut nu va îndrepta comportamente, dar va ridica probleme, va aduce un plus de înțelegere. În situația în care părintele sau copilul au nevoie de suport de consiliere, Asociația Salvați Copiii este o resursă pe această linie.

III.5.

PREVENIREA CONSUMULUI DE ALCOOL ÎN RÂNDUL ADOLESCENŢILOR

Alcoolul este un agent dăunător care afectează o gamă largă de structuri şi procese de la nivelul sistemului nervos central. Prin acţiunea lui conjugată asupra personalităţii, comportamentului şi aşteptărilor socio-culturale, reprezintă factor cauzal în vătămările intenţionate sau neintenţionate, care se produc atât asupra consumatorilor, cât şi a celor din jur. Aceste răni şi vătămări includ violenţa între persoane, suicidul, omuciderea şi accidentele secundare consumului de alcool.

Consumul de alcool este un factor de risc pentru un comportament sexual dăunător, boli cu transmitere sexuală şi transmiterea infecţiei cu HIV.

De ce abordăm tema alcoolului în dialogul cu adolescenţii? Este cunoscut faptul că alcoolul este unul dintre cele mai folosite şi periculoase droguri. Raportat la adolescenţă, nu se poate încă vorbi de alcoolism, însă cu siguranţă se poate vorbi de debutul alcoolismului.

Conform studiilor de specialitate putem aﬁrma că tinerii care consumă alcool înainte de vârsta de 15 ani riscă de 4 ori mai mult să devină alcoolici, prin comparaţie cu cei care încep să consume alcool de la vârsta de 18/21 de ani. În plus, pentru cei care debutează cu consum de alcool de la vârsta de 15 ani, rezultatele şcolare sunt grav afectate, iar riscul părăsirii timpurii a şcolii creşte considerabil.

În acest context, ştiaţi că?  

      

Tinerii consumă cantităţi mai mari de alcool în cursul aceluiaşi episod, faţă de persoanele adulte (25 % dintre tineri beau peste 5 doze de alcool în cadrul unui episod, faţă de numai 11% adulţi); În timp ce consumul de alcool la populaţia adultă a fost relativ constant, în perioada 2000-2014, în rândul tinerilor şi adolescenţilor s-a manifestat o tendinţă crescătoare importantă (71% pentru adolescenţi, 80% pentru tineri); Există o tendinţă lent crescătoare a consumului de alcool în rândul tinerilor la nivel mondial, faţă de ultimele decenii; Europa este regiunea cu cei mai mulţi consumatori de alcool din lume (Special Barometer 331. EU Citizans' attitudes towards alcohol, TNS Opinion & Social, 2009, p. 4); Ponderea consumului de alcool neînregistrat este importantă (aproximativ 30% din consumul total de alcool), diﬁcil de estimat şi însoţită de grave riscuri pentru sănătate datorită impurităţilor şi contaminării; Aproximativ 90% dintre băutori consumă alcool în mod constant pe tot parcursul anului; În România, în perioada 2003-2014 a fost înregistrat un consum total de 15,3 litri alcool pur/locuitor în vârstă de 15 ani + / an, valoare superioară mediei UE pentru acelaşi interval de studiu, 12,2 litri alcool pur/locuitor; Cantitatea de alcool consumată în România de persoanele care se autodeclară băutoare este mare (31,75 litri alcool pur la bărbaţi, 15,02 litri alcool pur la femei); Există asocieri intens semniﬁcative statistic între consumul de alcool şi statutul ocupaţional, nivelul socioeconomic, marital şi statutul de fumător.

Repere privind efectele alcoolului asupra sănătăţii Agenţia Internaţională pentru Studiul Cancerului a concluzionat că există o legătură cauzală între alcool şi cancerul cavităţii orale, faringe, laringe, esofag, ficat, colon, rect şi sân la femeie (Baan et. al., 2007, IARC, 2010). În toate aceste cancere a existat o legătură între doză şi răspuns, riscul de cancer crescând cu cât volumul de alcool ingerat este mai mare. De exemplu, în ceea ce priveşte cancerul de sân la femei, pentru fiecare 10 g de alcool pur plus pe zi, creşte riscul relativ de cancer de sân cu 7%. Riscul de apariţie a cancerului de laringe, faringe sau esofag, datorită consumului de alcool este mult mai crescut decât în alte tipuri de cancer. Printre mecanismele cauzale ar fi incriminat, pentru unele tipuri de cancer, efectul toxic al acetaldehidei, care este un metabolit al alcoolului. (Traducere după Raportul Stării Privind Alcoolul şi Sănătatea la Nivel European 2010 al OMS, pg.5-6)

Consumul de alcool este asociat cu o creştere a complicaţiilor bolilor cardio-vasculare, incluzând boala hipertensivă, AVC hemoragic şi ﬁbrilaţie arterială. Consumul cronic de alcool a fost asociat cu complicaţii ale bolilor cardio-vasculare. Dar, în medie, consumul moderat de alcool are un efect protectiv asupra bolilor ischemice. Acest efect a fost observat în mod egal, atât la persoanele care beau doar bere, cât şi la persoanele care beau doar vin. Însă acest efect protectiv dispare la persoanele care relatează un episod ocazional de consum în cantităţi mari. La tineri, nu există niciun efect protectiv, deoarece orice cantitate de alcool la tineri creşte riscul de boală ischemică. (Traducere după Raportul Stării Privind Alcoolul şi Sănătatea la Nivel European 2010 al OMS pg. 6-7)

Adulţii tineri (în special bărbaţii) prezintă cel mai mare risc de deces datorită consumului în exces de alcool. Creierul adolescenţilor este în mod particular sensibil la consumul de alcool şi cu cât debutul consumului de alcool este mai tardiv, cu atât este mai puţin probabil, ca ulterior în viaţa de adult să apară probleme legate de consumul de alcool sau dependenţă de alcool (Norberg, Bierut & Grucza, 2009).

De ce tinerii încearcă consumul de alcool? 



Anturajul — Adolescenţii observă de cele mai multe ori în jurul lor destul de multe persoane care consumă diverse substanţe. Îşi văd părinţii sau alţi adulţi care consumă alcool, care fumează şi care câteodată fac abuz de alte droguri, substanţe. De asemenea, viaţa socială a unor adolescenţi se derulează în jurul unei mese la o bere şi o ţigară. Câteodată, în calitate de prieteni, tinerii se încurajează reciproc să încerce consumul de alcool sau tutun, iar acest fapt a devenit o normalitate pentru ei, pentru că este la îndemâna lor şi pentru că au exemplul prietenilor lor care au o stare de bine. În mintea acestor tineri, consumul de alcool a devenit parte din experienţa de a ﬁ adolescent.

Mass-media — Reclamele, filmele au o contribuţie semnificativă la încurajarea consumului de alcool în rândul tinerilor. Pentru a susţine această afirmaţie, reprezentanţii Universităţii din Connecticut, USA au realizat un experiment asupra 1872 de adolescenţi, care pentru o anumită perioadă de timp au urmărit reclame şi filme care promovau consumul de alcool. Rezultatul experimentului: o reclamă poate creşte consumul de alcool cu un procent pe lună.

de alcool pe de o parte oferă un teren comun pentru a interacţiona cu adolescenţii care au aceleaşi gusturi, iar pe de altă parte constituie o modalitate de a lega cu uşurinţă prietenii cu un grup nou de tineri.



Răzvrătirea — Diferiţi adolescenţi rebeli aleg să recurgă la consumul de alcool şi în funcţie de personalitatea lor. Alcoolul este substanţa cea mai la îndemână de ales pentru un adolescent furios pentru că îl eliberează, dezinhibă să se comporte agresiv.



Satisfacere instantă — Alcoolul îşi face efectul rapid. Efectele iniţiale dau o stare de foarte bine. Adolescenţii apelează la consumul de alcool, deoarece ei îl văd ca pe o scurtătură pe termen scurt la fericire.



Lipsa de încredere — Mulţi adolescenţi timizi, care au o stimă de sine scăzută, afirmă că fac acest lucru sub influenţa alcoolului pentru a trăi starea de bine, pe care nu ar putea să o simtă în alte condiţii. Acesta este unul din motivele atractive pentru recursul la alcool, chiar şi pentru adolescenţi cu o stimă de sine relativ bună; tinerii afirmă că au curajul să danseze chiar dacă nu sunt buni dansatori, sau cântă asurzitor, chiar dacă nu au voce, sau au suficient curaj încât să abordeze o fată/un băiat care le place. Alcoolul nu numai că slăbeşte lanţul inhibiţiilor, ci atenuează şi efectele anxietăţii. Atunci când consumă alcool tinerii consideră că nu numai că au ceva în comun cu celălalte persoane din jurul lor, dar au şi convingerea că, dacă fac sau spun ceva nepotrivit, ceilalţi nu îi vor judeca aspru şi vor pune situaţia respectivă pe seama consumului de alcool.



Dezinformarea — Probabil, o cauză care duce la consumul de alcool şi care ar putea fi cel mai uşor de evitat în abuzul consumului de substanţe, o constituie sursa de informaţii neavizată cu privire la efectele alcoolului. Aproape fiecare adolescent afirmă că are prieteni care pretind că sunt experţi în consumul de alcool şi sunt convinşi şi fac asigurări că riscurile sunt minime.

Nevoia de evadare şi de auto-vindecare — Atunci când adolescenţii sunt nefericiţi şi nu pot găsi un mod sănătos de a face faţă frustrărilor cu care se confruntă sau când nu găsesc un conﬁdent de încredere, ei pot apela la alcool pentru alinare. În funcţie de tipul de alcool pe care îl folosesc, ei se pot simţi aerieni, nespus de fericiţi, sau plini de energie şi încrezători în propria persoană. De cele mai multe ori anii duri ai adolescenţei pot pune o presiune emoţională puternică asupra tinerilor, cauzând uneori chiar şi depresie, prin urmare, când adolescenţilor li se oferă o şansă de a lua ceva pentru a se simţi mai bine, mulţi nu pot rezista.

Plictiseala — Adolescenţii care nu pot tolera să fie singuri au probleme fie cu identificarea de situaţii în care să fie activi, ocupaţi, fie tânjesc după situaţii care generează multă adrenalină şi sunt primii candidaţi pentru abuzul de substanţe. Nu numai că alcoolul le dă ceva de făcut, dar îi şi ajută să umple golul din interior pe care îl simt. În plus, consumul

Vă propunem şi o serie de activităţi de realizat împreună cu tinerii privind prevenirea consumului de alcool: Activitate 1. Mit sau adevăr Grupa de vârstă: 15-20 ani Structura: o sesiune de informare Obiectiv: creşterea gradului de informare şi conştientizare privind consumul excesiv de alcool Materiale: ilustraţii cu ficatul şi creierul uman afectat de consumul excesiv de alcool Desfăşurarea activităţii: Tinerii îşi vor exprima opiniile cu privire la afirmaţiile făcute de formator şi le vor argumenta. Formatorul va veni cu completări şi clarificări referitoare la feedback-ul oferit de tineri.

Exerciţiul Mit sau Adevăr  

 

Mit: Dacă bei bere nu te îmbeţi la fel de tare ca atunci când consumi alte tipuri de băuturi alcoolice. Adevăr: Ceea ce contează este cantitatea de alcool consumată şi felul în care sunt amestecate. Mit: Dacă bei un pahar de alcool la o oră distanţă vei fi suficient de treaz încât să poţi conduce. Adevăr: Chiar şi o mică cantitate de alcool poate afecta abilitatea de a conduce. Cel mai sigur este să se evite consumul de alcool. Fiecare persoană are o limită în funcţie de gen, greutate, metabolism, dacă a mâncat, este bolnav, ia medicamente, etc. Mit: Dacă bei cafea, ieşi la aer curat, faci un duş rece te trezeşti mai repede din starea de beţie. Adevăr: Este recomandată oprirea consumului de alcool înainte de culcare cu câteva ore. Pentru a evita starea de mahmureală se recomandă un consum mai mare de apă şi mai puţin de alcool pentru a evita deshidratarea. Mit: Atunci când bei alcool urinezi frecvent. Adevăr: Efectul consumului de alcool îl reprezintă nevoia de a urina la fiecare 5 minute. 1g de alcool băut duce la creşterea secreţiei de urină cu 10 ml. Mit: De-a lungul timpului corpul poate dezvolta toleranţă la alcool (să se facă diferenţa între toleranţă şi dependenţă) Adevăr: Creşte rezistenţa la efectele pe termen scurt, dar nu şi rezistenţa organelor corpului (ficatul, inima, creierul, etc.) la stresul dat de alcool organismului. Mit: Alcoolul este un stimulent. Adevăr: Etanolul încetineşte funcţionarea Sistemului Nervos Central. Vor fi dezvoltate discuţii despre curaj; dezvoltă dezinhibiţii cu efect asupra comportamentului faţă de sine şi ceilalţi. Mit: Să mănânci o masă bogată înainte de a consuma alcool reduce riscul de a te îmbăta. Adevăr: Întârzie timpul de absorţie a alcoolului în sânge. Consumul mare de alcool în cele din urmă conduce la starea de beţie.

Activitate 2. Efectele pe termen scurt ale alcoolului asupra organismului Grupa de vârstă: 15-20 ani Structura: o sesiune de informare Obiective:  creşterea nivelului de informaţii despre efectele abuzului de alcool;  creşterea nivelului de cunoştinţe despre efectele pe termen scurt ale alcoolului asupra funcţionării corpului. Materiale: 2 ﬁşe de lucru: Fişa nr. 1: o imagine cu corpul uman, principalele organe şi funcţiile lor; Fişa nr. 2: răspunde la întrebări şi argumentează Desfăşurarea activităţii: Care sunt efectele consumului de alcool, pe termen scurt, asupra organismului? Efectele depind de la persoană la persoană, în funcţie de: gen, înălţime, greutate, ce tip de băutură consumă, dacă au mâncat înainte de a consuma alcool sau nu. Pentru că efectele se produc în funcţie de greutate şi înălţime, vârsta este de asemenea un factor important. Aceeaşi cantitate de alcool va avea efecte mai puternice asupra corpului unui copil sau tânăr, prin comparaţie cu a unui adult, datorită faptului că, în cazul copiilor/tinerilor corpurile lor sunt încă în creştere.

Fişa nr. 1

Va cuprinde corpul uman desenat, principalele organe şi funcţia lor. Tinerii se vor familiariza cu funcţiile de care sunt responsabile organele corpului: Inima: pompează sângele în corp prin vasele de sânge; Creierul: acţionează ca centrul de control al corpului şi primeşte informaţii de la organele de simţ; Plămânii: realizează schimbul de gaze – absorb gazele care au o concentraţie mică în sânge şi excretă gaze care au o concentraţie mare în sânge; Ficatul: procesează mâncarea şi băuturile primite în corp; Stomacul: primeşte toată mâncarea şi băuturile luate de corp; Rinichii: controlează echilibrul de apă din corp şi produce urină. Sarcină: Trasează o linie pentru a conecta organele corpului cu efectele pe termen scurt experimentate de o persoană după consumul de alcool. Creier Rinichi Ficat Inima Plămâni Stomac

Vorbire nedesluşită Diﬁcultate în a sta în picioare sau de a merge Fără energie Stare de rău Nevoia de a urina mai des Pierderea controlului asupra propriei persoane Reacţii încetinite Deshidratarea care conduce la starea de mahmureală Privire înceţoşată Respiraţie mirositoare a alcool

Fişa nr. 2 Întrebări şi răspunsuri. Există o sumă de idei preconcepute care pot fi combătute prin cunoaştere. Puteţi pune câteva întrebari la care fie răspundeţi dumneavostră, fie cereţi răspunsuri argumentate. Poate fi construit şi un concurs pe acest schelet.  După ce s-a băut mult alcool seara, se poate evita starea de mahmureală, prin consumul unui pahar cu apă înainte de a merge la culcare? Se cer argumente tinerilor .  Se poate să eviţi efectele consumului de alcool, dacă bei repede o cană cu cafea? Argumentează.  Cum poate avea efect asupra concentraţiei de alcool în sânge, servirea unei porţii de mâncare? Argumentează.  Este ciroza denumită ”boala silenţioasă”? Întrebare de verificare.

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany are specialişti care pot consilia tinerii cu adicţii, precum consumul de alcool, în situaţia în care aceştia îşi doresc să ﬁe direcţionaţi spre consiliere şi suport.

III.6.

PREVENIREA ABANDONULUI ȘCOLAR

Susținerea unei astfel de teme cu elevi sau părinți din medii dezavantajate este o provocare pentru asistentul social. Este important ca acesta să ﬁe conectat la informațiile care descriu realitatea și complexitatea acestei problematici, ca și la posibilele soluții. Pornind de la informațiile și politicile la nivel național, dar mai ales de la datele din comunitatea în care lucrează, asistentul social are rolul de a găsi forma cea mai accesibilă de dialog, mesajele care pot avea impact asupra tinerilor sau părinților acestora. Oferirea posibilității de exprimare a opiniei și atitudinilor față de școală, discutarea cauzelor care determină renunțarea la școală, focalizarea pe identiﬁcarea consecințelor abandonului școlar sunt câteva elemente care pot contribui la conștientizarea importanței educației.

Informații utile pentru pregătirea conținutului informațional: Abandonul școlar presupune părăsirea şcolii obligatorii înaintea ﬁnalizării programului de studiu, renunţarea la învățătură deliberat sau forțat de anumite împrejurări. In anul 2014, rata abandonului școlar în România era de 18,1%, una dintre cele mai mari rate de abandon din Europa (Malta 20,4 % iar Spania 21,9 %).

Tinerii care părăsesc prematur școala sunt mai predispuși să suporte riscul de a deveni șomeri sau de a câștiga mai puțin odată ce găsesc un loc de muncă. În același timp cresc unele costuri cu această categorie de persoane cum ar ﬁ cele din sănătate, justiție și plata prestațiilor sociale.

Factori ce determină abandonul școlar (la nivel de elev/familie și la nivel de școală):

Factori la nivel elev/familie ce determină abandonul școlar:      

Implicarea copiilor în activități de muncă sezonieră și de îngrijire a fraților mai mici; Migrația părinților din unele comunități în străinătate; Nivelul de educație al părinților, în special nivelul de educație al mamei; Modul de a percepe beneﬁciile școlarizării în familie; Sărăcia, posibilitățile reduse de angajare și participarea scăzută la educație a părinților în multe comunități rurale/suburbane; Rata ridicată de abandon școlar în rândul copiilor romi este, de asemenea, asociată sărăciei și, în unele cazuri, factorilor culturali.

Factori care inﬂuențează oferta de educație și determină abandonul școlar:  

  

Numărul insuﬁcient de locuri și disponibilitatea limitată a programelor ”A Doua Șansă” și ”Școală-după-Școală” în zonele rurale și în comunitățile sărace; Calitatea proceselor de predare și învățare: cadrele didactice nu sunt motivate; abilitățile și metodele de predare ale cadrelor didactice sunt inadecvate sau depășite; lipsa resurselor de învățare disponibile în școli; elevii sunt incapabili să promoveze examenul național de la sfârșitul clasei a 8-a; Mediul școlar – lipsa de comunicare între diferitele niveluri ale sistemului educațional și părinți/ comunitate și cu alte instituții relevante la nivel local; Lipsa consilierilor școlari sau a psihologilor pentru a-i ajuta pe copiii cu cerințe educaționale speciale; elevii cu dizabilități nu primesc sprijinul adecvat; Corelația slabă între oferta educațională și nevoile de competențe și cunoștințe de pe piața muncii.

Efectele abandonului școlar

Efectele abandonului școlar la nivel individual:      

Reducerea şanselor de participare la viaţa socială, culturală şi economică a societăţii; Crește riscul de șomaj; Crește riscul de excludere socială / infracționalitate; Consecințe asupra carierei viitoare; Consecințe asupra bunăstării familiei, sănătății și copiilor; Abandonul școlar al părinților reduce șansele copiilor de a reuși la școală.

Efectele abandonului școlar la nivelul societății:     

Efectele abandonului şcolar se resimt pe termen lung asupra evoluţiei societăţii şi creşterii economice; Cei care au părăsit timpuriu şcoala au tendinţa să participe mai puţin la procesul democratic şi sunt cetăţeni mai puţin activi; Abandonul şcolar afectează şi procesul de inovare şi creştere, pentru că aceasta se bazează pe forţa de muncă competentă în întreaga economie; Abandonul școlar presupune costuri economice suplimentare: programe de asistență, șomaj, caliﬁcare / recaliﬁcare , reintegrare școlară/socială; Indirect – abandonul școlar poate duce la creșterea infracționalității.

Grupuri sociale la risc de abandon școlar în România:

32 a) Minoritățile și alte grupuri marginalizate. Populația de etnie romă este cea mai vulnerabilă în fața acestui fenomen, iar situația este cu atât mai gravă în cazul fetelor de etnie romă, care din cauza tradițiilor, acestea au copii de la vârste fragede. Conform recensământului din 2011, 14% din populația de etnie romă este analfabetă, comparativ cu 1% din rândul altor minorități sau români și numai 9% au terminat liceul, comparativ cu 39% din rândul altor comunități sau români.

b) Copiii din comunitățile rurale. Diferențele de procente în ceea ce privește abandonul școlar pe medii de proveniență sunt semnificative. Aproximativ 7,5 % mediul rural față de 4, 2 % mediul urban, la nivelul clasei a XI. Pe lângă faptul ca există diferențe mari în ceea ce privește abandonul școlar în funcție de mediul de proveniență, există și diferențe în ceea ce privește accesarea programelor de tip ”A Doua Șansă”. Aceste diferențe între mediul urban și mediul rural apar fie datorită lipsei de informare privind existența acestui program, fie datorită dezinteresului de a-l accesa.

Elevii ce repetă școala.

d) Copiii cu dizabilități. Numărul copiilor cu cerințe educaționale speciale înscriși în învățământul de masă a crescut, ajungând la 17.388 de elevi în 2012/2013. Mai mult, conform datelor MEN, există 5.191 de elevi cu certificare pentru învățământul special care nu primesc sprijin educațional individualizat (cel mai probabil din cauza numărului insuficient de cadre didactice de sprijin) și 1.137 de elevi care beneficiază de servicii educaționale la domiciliu. Cu toate acestea, nu există informații oficiale disponibile cu privire la numărul copiilor din această categorie care nu frecventează școala; prin urmare, este dificil de estimat numărul real al persoanelor cu cerințe educaționale speciale din rândul celor care părăsesc timpuriu școala.

Direcții de intervenție pentru prevenirea abandonului școlar:

    

Activitățile extracurriculare sunt considerate importante în motivarea elevilor de a frecventa școala; Sprijin ﬁnanciar copiilor provenind din familii vulnerabile; Implicarea ONG-urilor și a societății civile (inclusiv a elevilor și părinților) în implementarea măsurilor pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii poate ﬁ o sursă de inovare și motivație pentru sistem; Intervenții psihosociale la nivelul familiilor; Revizuirea politicilor educaționale.

Campania de informare pentru prevenirea abandonului școlar realizată în fața tinerilor trebuie să explice ce este dreptul la învățătură, ce poți realiza dacă ai ajuns în diverse stadii ale formării, care sunt consecințele abandonului. Fără a ataca cutume sau credințe trebuie menționat că, apartenența la o minoritate nu este motiv de acceptare a abandonului şcolar, ﬁind exemple de excepții care pot deveni modele.

Campania de informare pentru prevenirea abandonului școlar realizată în fața părinților trebuie să cuprindă informațiile de mai sus şi suplimentar să pună accent pe găsirea de soluții pentru trimiterea la școală a copilului, ca responsabilitate a părintelui.

Tema abandonului școlar este diﬁcilă, și de multe ori presupune intervenție de lungă durată, chiar prin servicii sociale precum programele afterschool. Fundația COTE are experiența unei astfel de intervenții și poate ﬁ o resursă de accesat pentru a construi un program de asistență concentrat pe reducerea abandonului școlar.

III.7.

DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

„Persoanele cu dizabilităţi includ acele persoane care au deficienţe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină şi efectivă a persoanelor în societate, în condiţii de egalitate cu ceilalţi.” – Art. 1, Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi

Convenția obligă părțile (n.n.- statele semnatare) să se asigure că persoanele cu handicap își pot exercita drepturile pe deplin, în condiții de egalitate cu toți ceilalți cetățeni. O categorie deosebit de sensibilă o reprezintă copiii şi tinerii cu dizabilităţi. Carta Internaţională a Drepturilor Omului reprezintă baza de referinţă a Reglementărilor Standard ale Naţiunilor Unite cu privire la Egalizarea de Şanse pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi stipulează că: „Principiul drepturilor egale înseamnă că cerinţele/nevoile fiecărui copil au importanţă egală; că aceste nevoi trebuie să constituie baza de planificare a societăţii şi că toate resursele trebuie astfel angajate încât fiecărui copil să i se asigure şanse egale de participare.”

În România, conform datelor statistice ale ANPDCA, sunt

71798 copii cu dizabilităţi; dintre aceştia,

aproximativ 70% sunt copii încadraţi în grad de handicap grav sau accentuat!

SITUAŢIA COPIILOR CU DIZABILITĂŢI aﬂaţi în evidenţele Serviciilor de Evaluare Complexă ale DGASPC 31.03.2016

Sursa: Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

În Regiunea de NE, regiune unde activează Fundaţia Star of Hope România, sunt peste

10 000 de copii cu

dizabilităţi (locul I între regiunile ţării). În judeţul Iaşi, conform ”Raportului privind activitatea de asistenţă şi protecţie socială a DGASPC Iaşi”, semestrul I 2016, avem următoarea situaţie:

Copiii cu nevoi speciale cu certiﬁcat de încadrare într-o categorie de handicap, pe grade de handicap în vigoare la 30 iunie 2016:

Distribuţia copiilor în funcţie de gradul de handicap

Am dori să reţineţi că, în realitate, numărul copiilor cu dizabilităţi este mult mai mare.

“

Un copil este înregistrat ca având dizabilităţi şi i se acordă drepturi speciale de protecţie, numai în cazul în care Comisia pentru Protecţia Copilului (CPC) emite un certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap. Acest certificat trebuie să fie reînnoit, iar mulţi copii/tineri nu beneficiază de asistenţă în reînnoirea certificatului. Aceasta poate explica parţial de ce numărul copiilor/tinerilor cu dizabilităţi poate fi doar estimat. În unele judeţe, copiii cu dizabilităţi minore sunt incluşi în sistemul de raportare, iar în altele ei nu sunt înregistraţi deloc. Pe de altă parte, majoritatea copiilor vin (...) numai când ajung la vârsta şcolară, pentru a fi orientaţi spre şcoli speciale. Rar se întâmplă ca un copil cu dizabilităţi sub vârsta de 7 ani să se prezinte (...) şi, prin urmare, ei nu sunt cuprinşi în statisticile oficiale.” (”Copii la limita speranţei” – O analiză focalizată asupra situaţiei copiilor vulnerabili, excluşi şi discriminaţi în România, Reprezentanţa UNICEF în România, 2006). Acelaşi lucru este susţinut şi de Salvaţi Copiii România: „Cel mai probabil, numărul copiilor cu dizabilităţi este mult mai mare, dar, pentru multe familii, mai ales din mediul rural, a avea un copil cu handicap este un motiv de ruşine, motiv pentru care copilul nu este declarat ca suferind de un handicap. De asemenea, accesul redus la servicii de evaluare este cauzat de distanţa mare între domiciliu şi sediul acestui serviciu sau de lipsa de informare cu privire la drepturile speciale şi serviciile disponibile ... .

Tipurile de handicap dominante sunt: somatic, asociat, mintal sau psihic. Nu sunt date statistice privind numărul exact al copiilor cu TSA sau sindrom Down.

30 000 copii cu o tulburare din spectrul autismului. Potrivit statisticilor internaţionale, un copil din 150 este afectat de o tulburare din spectrul Organizaţiile neguvernamentale estimează că sunt aproximativ

autismului, această afecţiune ﬁind mai des întâlnită decât cancerul, diabetul sau Sindromul Down.

30.000 de persoane, cu trisomie 21, luând în considerare faptul că, la nivel mondial, incidenţa este de aproximativ 1 la 800 naşteri. În cazul Sindromului Down, în România sunt aproximativ

În judeţul Iaşi sunt diagnosticaţi cu autism, elemente de autism peste

În anul

300 copii.

2014 Fundaţia Star of Hope Romania a iniţiat, printr-un proiect coﬁnanţat din bugetul judeţului Iaşi –

Consiliul Judeţean Iaşi, înﬁinţarea Federaţiei Organizaţiilor de Părinţi care au Copii cu Dizabilităţi; din această federaţie fac parte organizaţii ale părinţilor din judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani, Neamţ; numărul copiilor, tinerilor cu dizabilităţi din aceste organizaţii este de aproximativ

600.

Copilul cu dizabilităţi reprezintă o categorie vulnerabilă, expusă riscului separării de familie, marginalizării sociale.

UNICEF, în parteneriat cu Camera Deputaţilor şi alături de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a lansat publicaţia Starea copiilor lumii 2013 – Copiii cu dizabilităţi. „Pentru ca toți copiii cu dizabilități să fie incluși, ei trebuie să aibă certificat de naștere, să meargă la școală, la doctor și să se țină cont de ei în viața de zi cu zi. Atât copiii cu dizabilități, cât și comunitățile din care fac parte ar beneficia dacă ne-am concentra pe ce pot realiza acești copii – pe abilitățile și potențialul lor. România a făcut progrese în ceea ce privește protejarea drepturilor copiilor cu dizabilități, dar mai sunt multe de făcut astfel încât aceștia să se poată juca și să meargă la școală alături de ceilalți copii, să beneficieze de servicii de sănătate și protecție adecvate, să-și poată împlini visele. Un prim pas în acest sens, este ratificarea Protocolului aferent Convenției Privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități și extinderea la nivel național a modelelor de bună practică care și-au dovedit eficiența”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

De cele mai multe ori, un părinte care are un copil cu dizabilităţi simte că a „pierdut” copilul perfect pe care l-a dorit. Durerea resimţită de aceşti părinţi trece de multe ori neobservată în societate, deoarece pierderea este neclară. Din experienţa de 20 ani a Fundaţiei Star of Hope în derularea proiectelor pentru copiii şi tineri cu dizabilităţi şi familiile lor din judeţul Iaşi a reieşit faptul că părinţii care au copii/tineri cu dizabilităţi se simt vinovaţi pentru dizabilitatea copilului/tânărului, se simt izolaţi şi neglijaţi. Mulţi dintre ei luptă singuri cu problemele apărute ca urmare a dizabilităţilor copilului deoarece nu cunosc alţi părinţi care se confruntă cu aceleaşi situaţii, alţii renunţă să mai lupte, sunt descurajaţi de refuzuri sau barierele ridicate de societate în calea integrării copiilor lor. Apariţia unui copil cu nevoi speciale în familie poate crea serioase disfuncţii în dinamica acesteia, ajungându-se chiar la situaţia în care mama este nevoită să crească singură copilul cu dizabilităţi deoarece tatăl părăseşte familia.

Dacă nu am interveni, ar creşte foarte mult riscul de separare de familie pentru copiii cu dizabilităţi, de excludere socială a acestor copii. Pe termen lung, copiii nu s-ar putea dezvolta, nu ar deveni pe cât de mult posibil independenţi, astfel încât ar îngreuna bugetul asigurărilor sociale din Iaşi. Un efect negativ important al neintervenţiei ar fi nerespectarea drepturilor copilului, ale copilului şi tânărului cu dizabilităţi; statul român şi-a asumat respectarea acestor drepturi. Mai presus de toate ar fi atacată fiinţa umană în esenţa ei. Pe de altă parte, dacă nu am interveni, părinţii ar rămâne fără speranţă privind viitorul propriului lor copil/tânăr cu dizabilităţi, s-ar adânci marginalizarea, excluderea lor; comunitatea ar fi în regres, nu ar mai face paşi către o comunitate incluzivă.

Din nefericire, în prea puţine şcoli copiii şi tinerii cu dizabilităţi sunt integraţi şi încurajaţi să înveţe alături de colegi de aceeaşi vârstă cu ei.

Pornind de la aceste informaţii, o campanie care urmăreşte să determine respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi sau diminuarea stigmatizării şi discriminării trebuie să ofere: informaţii succinte privind dizabilitatea (înţelegerea poate duce la acceptare), studiu de caz a unei persoane cu dizabilităţi, pentru generarea empatiei şi înţelegerea limitelor şi barierelor, soluţiile pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi într-un colectiv.

Cu cât va ﬁ înţeleasă mai bine viaţa celui cu dizabilităţi, cu atât empatia va ﬁ mai mare, pentru că de multe ori, oamenii resping ce nu înţeleg.

Nu vor ﬁ neglijate aspectele legale, cu accent pe încălcarea legii dacă o persoană cu dizabilităţi este discriminată şi stigmatizată, pentru că, deşi sunt informaţii care pot deranja, legea trebuie să ﬁe respectată.

Dacă timpul vă permite şi grupul reacţionează bine, puteţi simula situaţii în care auditoriul are limitările unei persoane cu dizabilităţi (ex. mână sau picior nefuncţional, ochi acoperit, incapacitatea de a vorbi), are o sarcină de lucru în care e importantă partea corpului lipsă, şi astfel va ﬁ percepută, din experienţă proprie, frustrarea dată de dizabilitate şi înţelegerea va ﬁ mai mare.

Acest tip de exerciţiu prinde bine mai ales la tineri.

Fundaţia Star of Hope poate oferi suport persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor lor, dacă vă confruntaţi cu un astfel de caz. De asemenea, organizaţia lucrează şi cu cadrele didactice pe care le instruieşte cu privire la modul în care trebuie să lucreze cu persoane cu diverse tipuri de dizabilităţi.

III.8.

ORIENTAREA ȘI CONSILIEREA ÎN CARIERĂ

Activitățile de orientare și consiliere urmăresc dezvoltarea personală și înzestrarea tânărului cu cunoștinte și abilități necesare pentru realizarea unui management eﬁcient al propriei cariere.

Pasul 1. Autocunoaşterea reprezintă o componentă esenţială în procesul de planiﬁcare și management al carierei şi constituie primul pas în acest proces. Autocunoaşterea se referă la explorarea şi structurarea informaţiilor despre propria persoană, în vederea conturării concepţiei de sine a persoanei. Informaţiile despre sine cele mai relevante pentru clariﬁcarea carierei sunt: interesele, valorile, aptitudinile şi personalitatea.

Interesele reprezintă preferinţele cristalizate ale unei persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate. Acestea reprezintă factori motivaţionali esenţiali în alegerea carierei, de aceea este foarte importantă investigarea lor în trasarea planului individual de carieră al tânărului.

Valorile reprezintă convingeri bazale ale unei persoane. Ele descriu ceea ce este important în viaţă, în muncă, în relaţionarea cu ceilalţi. Alături de interese, acestea sunt etaloane prin care persoanele se raportează la oportunităţile de carieră. Dacă valorile legate de muncă (securitate, câştiguri mari, realizare, statut, apreciere, putere etc.) sunt concordante cu valorile personale, atunci ele vor ghida persoana în alegerea carierei (dacă tânărul are ca valoare personală securitatea, el va căuta cu preponderenţă medii de muncă care să îi ofere securitate). Conturarea la tineri a valorilor legate de muncă este inﬂuenţată de mai mulţi factori dintre care amintim: familia (prin oferirea de modele), şcoala (prin promovarea anumitor cerinţe şi metode de predare), grupul de prieteni, experienţe concrete de muncă.

Aptitudinile reprezintă ansamblul de însuşiri care diferenţiază oamenii între ei în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a diferitelor activităţi şi mai ales în ceea ce priveşte randamentul calitativ şi cantitativ al acestora. Aptitudinile evidenţiază ce poate o persoană şi nu ce ştie ea. Exersate şi dezvoltate, aptitudinile se transformă în capacităţi. Acestea stau la baza performanţelor în muncă şi asigură parcurgerea cu succes a diverselor forme de pregătire academică şi profesională. Printre modalităţile de identiﬁcare a aptitudinilor la tineri, putem enumera: 

inventarierea activităţilor pe care aceştia sunt capabili să le facă cel puţin la nivel mediu şi fără un efort deosebit;



aplicarea de chestionare destinate identiﬁcării acestora.

Personalitatea reprezintă modul unic de a gândi, de a simţi, de a acţiona, de a relaţiona, al unei persoane. Simţul comun spune că personalitatea este variabila centrală, determinantă în alegerea şi adaptarea la carieră (“Vânzătorii trebuie să fie extraverţi”, “Contabilii trebuie să fie meticuloşi”), însă cercetările nu au confirmat relaţia directă dintre anumite caracteristici de personalitate şi ocupaţii.

Este indicată discuția cu tinerii, pentru ca aceștia să ﬁe ajutați să-și identiﬁce aceste elemente de maximă importanță în evaluarea personală.

Pasul 2. Explorarea resurselor relevante în procesul decizional a.

Explorarea traseelor educaţionale şi profesionale se referă la comportamentul sistematic de colectare de informaţii referitoare la oportunităţile educaţionale şi la ocupații. Aceste informaţii vizează natura muncii care urmează a ﬁ efectuată, cerinţele educaţionale pentru a accede la un post de muncă, perspective de angajare, mediul muncii, câștiguri, etc. Corectitudinea informaţiilor obţinute este esenţială pentru a putea face alegeri compatibile cu interesele, valorile şi stilul de viaţă dorit.

Surse de explorare Există două tipuri de surse care pot ﬁ utilizate în explorarea educaţională și ocupaţională: surse formale și surse informale.

Explorarea ofertelor educaţionale şi de formare continuă

Oferta educaţională cuprinde descrieri ale modalităţilor de organizare a sistemului de învățământ şi a componentelor acestuia (şcoli generale, licee, facultăţi) cu toate facilităţile oferite: specializări, cursuri, şcoli de vară, burse, formare continuă. Formarea continuă reprezintă una dintre cerinţele actuale ale pieţei muncii. Ea contribuie la :     

stabilizarea locurilor de muncă existente; actualizarea competenţelor profesionale; promovarea unor noi posturi de muncă şi profesii; dezvoltarea economică; ocuparea forţei de muncă.

Dintre instituţiile care pot furniza programe de formare continuă, fac parte:  unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul preuniversitar şi superior;  centre pentru formare profesională continuă din sistemul MECTS, al Ministerului Culturii şi Patrimoniul naţional;  şcoli populare de artă, universităţi populare, case de cultură, cămine culturale, centre de cultură, biblioteci, muzee, cluburi ale tineretului, alte instituţii publice. Informaţii necesare despre instituţiile educaţionale: proﬁluri oferite şi diversitatea materiilor;  certiﬁcarea studiilor;  facilităţi oferite;  resurse materiale. 

Explorarea ocupaţiilor şi a profesiilor Profesia reprezintă specialitatea (calificarea) pe care o persoană o dobândeşte prin studiu, iar ocupaţia este specialitatea, activitatea pe care o desfăşoară efectiv o persoană, într-o unitate economico-socială şi care reprezintă pentru aceasta sursa de existenţă. Profesia poate să fie aceeaşi cu ocupaţia unei persoane sau să fie diferită de aceasta. Modalităţi de explorare a unei ocupaţii sau profesii: informarea generală asupra ocupaţiilor prin consultarea Clasificării Ocupaţiilor din România – COR;  internship sau perioade de ucenicie;  voluntariat sau muncă pe perioada vacanţei în domeniul de interes. 

Informațiile ocupaționale permit:  clariﬁcarea alternativelor educaţionale sau ocupaţionale congruente cu interesele, abilităţile, valorile şi nevoile persoanei;  identiﬁcarea de noi alternative;  familiarizarea cu piaţa muncii;  corectarea unor percepţii incorecte despre anumite ocupaţii. d.

Explorarea pieţii muncii Piaţa muncii se referă la configuraţia specifică a cererii şi a ofertei de locuri de muncă existente la un moment dat. Piaţa muncii se află într-o dinamică permanentă. Se modifică ponderea profesiilor pe piaţa muncii (de ex., dacă la un moment dat exista o necesitate mare pentru profesionişti în domeniul juridic, astăzi piaţa forței de muncă în acest domeniu este saturată). Modalităţi de explorare a pieţei muncii în vederea identificării unui loc de muncă:  apelarea la o agenţie sau oficiu de plasare a forţei de muncă;  identificarea şi consultarea cu regularitate a anunţurilor cu oferte de locuri de muncă;  participarea la târgurile de locuri de muncă;  (job shop-uri) organizate periodic de agenţiile de ocupare a forţei de muncă;  consultarea site-urilor electronice specializate. Legislaţia muncii cuprinde toate actele normative (legi, hotărâri, ordine, dispoziţii) ce reglementează relaţiile sociale care apar în legătură cu folosirea dreptului la muncă, condiţiile angajării şi ale salarizării, drepturile şi obligaţiile angajaţilor şi ale angajatorilor.

Pasul 3. Decizia de carieră și elaborarea planului de carieră Decizia de carieră reprezintă procesul de selecţie a unei alternative de carieră din mulţimea de variante disponibile la un moment dat. a. Decizia se referă la următoarele aspecte posibile: alegerea şcolii şi a proﬁlului de studiu;  alegerea unei profesii;  alegerea unui anumit traseu educaţional;  a l e g e re a u n o r m o d a l i t ă ţ i d e f o r m a re a competenţelor profesionale. 

b) Procesul decizional poate parcurge următorul traseu:  definirea deciziei şi identificarea alternativelor (“Trebuie să iau o decizie”, “Trebuie să identific alternativele posibile”);  explorarea şi evaluarea alternativelor existente (“Care dintre meserii/profesii corespund valorilor şi stilului de viaţă dorit?”);  planul de carieră (“Cum pun în practică decizia luată?”);  implementarea deciziei (“Trebuie să aplic planul stabilit”);  reevaluarea deciziei (“Am ales bine?”).

În traseul decizional etapa centrală o constituie stabilirea planului de carieră care cuprinde:   

scopul (evenimente, rezultate dezirabile); obiectivele (deﬁnesc în mod speciﬁc ceea ce persoana doreşte să realizeze); strategiile (modalitatea practică de a îndeplini obiectivele).

Pasul 4. Instrumente și tehnici pentru căutarea unui loc de muncă a) Scrisoarea de intenţie – este un instrument de promovare personală în care candidatul îşi argumentează interesul şi îşi justiﬁcă candidatura pentru un post/ funcţie. Conţinutul unei scrisori de intenţie: numele candidatului şi informaţii de contact, fraza de introducere (conţine postul vizat, sursa din care au fost obţinute informaţii legate de post), două, trei fraze care se referă la competenţele candidatului, prezentarea motivului pentru care acest post este potrivit pentru candidat, formulă de încheiere.

b) Curriculum vitae – este o prezentare detaliată şi structurată a experienţei educaţionale a persoanei precum şi a competenţelor, deprinderilor şi caliﬁcărilor dobândite.

c) Interviul este ocazia ta să-ți prezinți și să demonstrezi experiența și competențele. Vei obține informații despre locul de muncă astfel încât să poți lua o decizie. Probleme abordate în interviu:  perioada de pregătire şcolară şi profesională;  experienţa profesională;  abilităţi extraprofesionale;  alte date personale.

Pentru cei care doresc mai multe informații pot ﬁ recomandate resurse precum: www.voluntar.ro, www.europass-ro.ro și pentru locuri de muncă: www.anofm.ro, www.bestjobs.ro, www.ejobs.ro, www.romjob.ro, www.cariereonline.ro, www.eures.anofm.ro, www.ofertelocuridemuncă.ro.

O astfel de campanie poate fi un punct important într-un întreg proces de evaluare a potențialului și de planificare a carierei, chiar dacă momentul unei astfel de alegeri poate părea îndepărtat. Fundația Word Vision implementează proiecte de dezvoltare personală și orientare în carieră și poate fi o alternativă la serviciile de consiliere publice.

ROLUL SERVICIILOR PSIHOLOGICE I SOCIALE ÎN GESTIONAREA SITUA IILOR DE VULNERABILITATE. TIPURI DE INTERVEN II Condiţia de vulnerabilitate – dizabilitatea, sărăcia, abandonul, abuzul ﬁzic şi emoţional, nivelul educaţional scăzut, determină apariţia şi trăirea unor stări emoţionale negative, ce pot perturba echilibrul interior al tinerilor, dar şi traiectoria personală şi profesională a acestora. De multe ori, tinerii care provin din medii vulnerabile sunt neîncrezători în forţele proprii, întâmpină mari greutăţi în a accesa un loc de muncă, nu au mijloace proprii de subzistenţă, sunt dependenţi de stat şi de stimulentele acordate de către acesta şi cad adesea victime delincvenţei.

Pornind de la premisa că serviciile sociale consistente şi coerente reprezintă soluţia pentru incluziunea socială a tinerilor din grupuri vulnerabile, proiectul ”Parteneriat pentru incluziune” a dezvoltat un pachet de soluţii pentru multe dintre problemele acestora, inclusiv la una dintre cele mai stringente - integrarea profesională, ceea ce va avea un impact pozitiv în rândul beneﬁciarilor proiectului, pe termen lung.

Prin intermediul programului de asistenţă psihosocială, specialiştii angajaţi pe proiect au oferit sprijin tinerilor în vederea atingerii sau menţinerii echilibrului psiho-afectiv, depăşirea unor situaţii de criză şi identiﬁcarea unor soluţii optime pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Totodată, le-au oferit acestora prilejul de a participa la activităţi de educaţie pentru sănătate (discuţii despre norme de igienă, alimentaţie sănătoasă, program de odihnă, activităţi sportive, prevenirea consumului de alcool, tutun şi alte droguri, prevenirea transmiterii infecţiilor, inclusiv a celor cu transmitere sexuală etc.), de dezvoltare personală (cunoaştere de sine, imagine de sine şi stima de sine, capacitatea de decizie responsabilă, relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului, asumarea responsabilităţii şi a consecinţelor/pregătirea pentru viaţa de adult, cunoaşterea competenţelor şi identiﬁcarea abilităţilor proprii etc.), de educaţie parentală (suport, evaluare, consiliere psihologică şi

socială pentru părinţii tineri, în special pentru mamele minore, pentru părinţi ai căror copii au diﬁcultăţi comportamentale, sociale şi emoţionale), dar şi la activităţi de consiliere şi orientare vocaţională (cunoaşterea resurselor lor pentru alegerea unor profesii/meserii, analizarea aspiraţiilor, a priorităţilor, a calităţilor personale şi a scopurilor, oferta educaţională, analizarea avantajelor privind continuarea traseului educaţional ş.a.).

Agenţia de pregătire, plasare şi asistenţă la locul de muncă, pentru persoane din grup vulnerabil, inclusiv cu dizabilităţi este serviciu dezvoltat în premieră pe piaţa furnizorilor de servicii sociale, ca alternativă viabilă la dependenţa de prestaţii sociale. Agenţia a oferit şi posibilitatea implicării tinerilor în două programe inovative – internship (la unitatea protejată Util Deco) şi job-coaching (sprijin în angajarea pe piaţa liberă a muncii şi menţinerea unui loc de muncă).

În paginile următoare vom prezenta serviciile dezvoltate de către ONG-urile partenere în proiect, dorind să aducem în atenţia specialiştilor din domeniul social câteva modele de intervenţie pe diferite tipologii de cazuri abordate.

Utilitatea practică a ghidului derivă din expertiza pe care ONG-urile o deţin în domeniul social pe care îl reprezintă, a specialiştilor cu o practică semniﬁcativă în lucrul cu tinerii din grupuri vulnerabile, a metodologiei de abordare, a instrumentelor de lucru utilizate.

IV.1 PREZENTAREA SERVICIILOR DERULATE DE CĂTRE FUNDAŢIA ”ALĂTURI DE VOI” ROMÂNIA De mai bine de

14 ani, Fundaţia ”Alături de Voi” România, prin centrele sale din Iaşi, Constanţa

şi Tg. Mureş, dezvoltă în mod constant şi inovativ programe sociale care vin în sprijinul beneﬁciarilor pe care îi deserveşte. Programele fundației derulate la nivel local, regional și național, cât și la nivel transfrontalier/transnațional, sunt în domeniul serviciilor sociale și al economiei sociale, ﬁind dezvoltate în timp, servicii inovative orientate spre incluziunea și ocuparea grupurilor vulnerabile, în special tineri.

În cadrul proiectului Parteneriat pentru Incluziune, Fundaţia “Alături de Voi” România a dezvoltat două servicii adresate tinerilor cu vârste între

16 – 29 ani din judeţele Iaşi, Vaslui, Mureş şi

Constanţa, care provin din grupuri vulnerabile, menite să le îmbunătăţească viaţa: Serviciul de asistenţă psiho-socială şi Agenţia de Plasare şi Asistenţă la Locul de Muncă.

În cele ce urmează vom prezenta etapele pe care le parcurge ﬁecare caz de la primul contact cu reprezentanţii fundaţiei, până la soluţionarea problemelor şi, totodată, serviciile de care poate beneﬁcia o persoană care ajunge în atenţia ADV România.

Identificarea şi înregistrarea cazului Această etapă presupune un proces de identificare a persoanei aflate în dificultate, proces care se poate realiza în mai multe moduri: 

 

Autoreferire (atunci când beneficiarul află de serviciile oferite de ADV România din diverse surse – prieteni, cunoştinţe, mass-media, afişe, internet – şi se adresează singur fundaţiei pentru a solicita sprijin); Referire – atunci când beneficiarul este direcţionat către serviciile oferite de ADV România de către un alt specialist (DGASPC, şcoli, centre de plasament, primării etc); Alte situaţii – atunci când beneficiarul ajunge întâmplător în contact cu specialiştii ADV şi constată că serviciile oferite pot răspunde nevoilor sale.

Evaluarea iniţială Odată identificat şi înregistrat cazul, are loc o evaluare iniţială a acestuia, etapă ce presupune o investigare sumară a situaţiei beneficiarului pentru a decide dacă acesta se încadrează în criteriile de acordare a serviciilor orferite de Fundaţia “Alături de Voi” România. Dacă, în urma evaluării iniţiale se constată că serviciile oferite de ADV România pot răspunde nevoilor beneficiarului iar acesta îndeplineşte criteriile de vârstă, vulnerabilitate (persoane cu una sau mai multe tipuri de dizabilităţi,

persoane care trăiesc la limita subzistenţei, persoane care provin din sistemul de protecţie, persoane care au nivel educaţional scăzut, etc.), arie geografică, acesta este luat în evidenţa fundaţiei. Asistentul social decide asupra deschiderii cazului şi completează o fişă în acest sens, ce cuprinde informaţii legate de modalitatea de intrare a cazului în evidenţa ADV, data deschiderii cazului, descrierea pe scurt a situaţiei beneficiarului, motivul solicitării serviciilor.

Evaluarea complexă După etapa de evaluare iniţială, urmează cea de evaluare complexă, etapă ce presupune o investigare şi o analiză amănunţită a tuturor elementelor care sunt implicate în cazul respectiv: beneﬁciarul şi mediul său de viaţă, familia şi sistemul de relaţii sociale, factorii care au generat situaţia de risc, resursele posibile pentru rezolvarea cazului. În cadrul acestei etape sunt culese toate informaţiile necesare întocmirii planului individualizat de asistenţă.

Planul individualizat de asistenţă În funcţie de concluziile evaluării complexe este elaborat planul individualizat de asistenţă, adică acele măsuri sau acţiuni asumate atât de specialiştii ADV România cât şi de beneficiar, în scopul satisfacerii nevoilor sale. În funcţie de nevoile identificate, beneficiarul este orientat fie către Programul de asistenţă psihosocială al ADV România, fie către Agenţia de Plasare şi Asistenţă la Locul de Muncă. Pot exista, de asemenea, situaţii în care beneficiarii pot primi atât servicii de asistenţă psiho-socială, cât şi servicii din cadrul Agenţiei de Plasare şi Asistenţă la Locul de Muncă.

Intervenţia sau implementarea planului individualizat de asistenţă Odată conturat planul individualizat de asistenţă şi asumat de beneficiar şi de specialiştii ADV, urmează implementarea lui. Cu sprijinul specialiştilor şi cu mobilizarea şi implicarea tuturor resurselor identificate (umane, financiare, materiale, comunitare) beneficiarul este ghidat spre soluţionarea problemelor.

PROGRAMUL DE ASISTEN

PSIHOSOCIAL ofer urm toarele servicii:

Asistenţă psiho-socială  



  

consiliere suportivă şi de recuperare – sprijin în depăşirea stărilor de anxietate, deprimare, singurătate sau în recuperarea unor afecţiuni psihice diagnosticate; consiliere informaţională pe teme de interes pentru beneﬁciari – informare cu privire la diagnostic, informare cu privire la legislaţia în vigoare, drepturile de care beneﬁciază şi instituţiile la care pot apela pentru a le obţine ş.a; consiliere în direcţia dezvoltării personale – cunoaştere de sine, imagine şi stimă de sine, capacitate de decizie responsabilă, relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului, pregătire pentru viaţa de adult etc.; evaluare psihologică; facilitarea accesului la resursele comunitare; intervenţie în situaţii de criză.

Activităţi pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă 



  

deprinderi primare, de viaţă zilnică şi îngrijire personală: nutriţie corectă, planificarea meniului, cumpărarea alimentelor, prepararea mâncării, utilizarea aparatelor electrocasnice, comportamentul corect la masă, stil de viaţă sănătos, norme de igienă; deprinderi privind gestiunea locuinţei şi folosirea resurselor comunitare: monitorizarea consumului energiei electrice şi a apei, acces la transportul public şi la resursele comunitare, prevenirea accidentelor casnice, metode de adaptare a spaţiului pentru facilitatea mobilităţii persoanelor cu dizabilităţi fizice şi psihice etc; managementul banilor: noţiuni despre bani, economii, venituri şi impozite, operaţiuni bancare, obţinerea de credite, plan de venituri şi cheltuieli (buget personal); deprinderi vizând dezvoltarea socială: comunicare eficientă, relaţii sociale, rezolvarea conflictelor, inteligenţă socială etc; deprinderi pentru integrare profesională: planificarea carierei, pregătirea profesională, evaluarea abilităţilor şi a competenţelor profesionale, angajare, luarea deciziilor şi pregătire prin studiu.

Activităţi de recuperare şi reabilitare – terapie ocupaţională În completarea serviciilor psiho-sociale, cu o importantă funcţie terapeutică, beneficiarii participă la activităţile atelierelor de terapie vocaţională şi ocupaţională. Participarea la activităţi de terapie ocupaţională reprezintă o bună modalitate de formare şi consolidare a imaginii şi încrederii în sine şi conduce la valorizarea muncii, dar şi la formarea deprinderilor motorii fine şi a simţului estetic. De asemenea, prin intermediul atelierelor de terapie ocupaţională, beneficiarii pot dobândi cunoştinţele esenţiale asociate unor meserii şi totodată au oportunitatea de a-şi însuşi abilităţile necesare practicării acestora, care să îi ajute ulterior în găsirea unui loc de muncă.

AGENŢIA DE PLASARE ŞI ASISTENŢĂ LA LOCUL DE MUNCĂ Este un serviciu ce oferă adulţilor din grupuri vulnerabile, aflaţi în căutarea unui loc de muncă: evaluarea abilităţilor profesionale (printr-o serie de teste specifice de exemplu Platforma CASPER, însoţită de bateria Ruward), consiliere şi orientare profesională, internship şi jobcoaching. Serviciile dezvoltate în cadrul Agenţiei vin ca răspuns la o nevoie stringentă în rândul tinerilor din grupuri vulnerabile, inclusiv cu dizabilităţi, privind posibilitatea de a beneficia de o pregătire profesională în acord cu abilităţile şi capacităţile personale, respectiv identificarea unor oportunităţi de angajare pe piaţa liberă a muncii.

Serviciul de internship Internship-ul însemnă posibilitatea de a învăţa direct de la profesionişti, la locul de desfăşurare a activităţii lor. Participanţii la internship pot vedea în ce constă activitatea companiei, ce presupune jobul dorit de ei, se pot forma profesional prin experienţă practică. Internship-ul poate fi plătit sau neplătit, în funcţie de resursele şi mărimea companiei şi poate fi part-time sau full-time, în funcţie de cerinţele postului. Scopul unui internship nu este acela de a-i garanta unui absolvent un loc de muncă, ci de a-l ajuta să acumuleze experienţă practică. Conceptul de internship a apărut şi s-a dezvoltat în Romȃnia odată cu cel de companie multinaţională, fiind iniţial utilizat în locul bine-definitului stagiu de practică efectuat de studenţi/masteranzi în vederea finalizării studiilor. Pe parcurs, semnificaţia termenului s-a extins, iar astăzi el descrie activitatea prestată de absolvenţi (tinerii care şi-au încheiat studiile, fără experienţă pe piaţa muncii), în baza unui contract de muncă. Trebuie reţinut că internship-urile sunt diferite de voluntariat (care e o activitate desfăşurată în sprijinul altor persoane sau al comunităţii, fără a urmări un câştig material) şi de ucenicie (care înseamnă efectiv să ai un angajament de muncă plătit, doar că eşti într-o fază preliminară pe piaţa muncii, nefiind un specialist).

Etapele procesului de internship: Evaluarea: Internship-ul dezvoltat în cadrul agenţiei implică un proces de recrutare mai complex şi include interviuri şi/sau testarea abilităţilor personale. Testarea abilităţilor se face folosind sistemul de evaluare CASPER, care conţine teste performante de evaluare a aptitudinilor şi a potenţialului de muncă al persoanelor cu dizabilităţi, dar şi a anumitor particularităţi psihologice şi a intereselor ocupaţionale. Astfel se conturează „profilul profesional” al fiecărei persoane evaluate. În cadrul sesiunilor de consiliere şi orientare profesională pe care le derulează, specialiştii agenţiei sprijină tinerii în explorarea aspiraţiilor şi a priorităţilor profesionale, ajutându-i să-şi cunoască competenţele şi resursele de care dispun în vederea alegerii unei meserii şi îi ghidează pentru identificarea celei mai potrivite oferte educaţionale, programe de formare profesională sau celui mai potrivit job.

Beneﬁciarul ajunge să se înscrie în cadrul programului de internship, după ce a trecut de această selecţie.



Completarea fişei de înscriere în program: Dacă beneficiarul doreşte să se formeze într-un domeniu şi rezultatele evaluării demonstrează că este potrivit pentru acea meserie, el completează o fişă de înscriere în program. Această fişă conţine date de identificare, date de contact, tipul de vulnerabilitate, motivaţia participării la program, domeniul în care doreşte să practice internshipul.



Stabilirea planului de dezvoltare al beneficiarului: Specialistul care se ocupă de coordonarea programului de internship urmează să stabilească obiectivele (unde dorim să ajungă beneficiarul, ce cunoştinţe şi abilităţi să deţină la finalul programului de internship) şi să realizeze un plan de dezvoltare al beneficiarului pe tot parcursul programului.



Semnarea contractului de internship: După discutarea planului de dezvoltare cu beneﬁciarul, se încheie un contract de internship însoţit de o ﬁşă a postului pe care urmează să îl ocupe. Internshipul se poate desfăşura pe o perioadă mai mare, între 2 – 6 luni şi poate conduce spre un job în cadrul fundaţiei.



Participarea la program: Pe toată perioada derulării programului de internship, beneﬁciarul va trebui să respecte regulile interne, ca oricare dintre angajaţi, deoarece angajatorul are anumite cerinţe de la viitorul angajat, chiar dacă este perfect conştient că acesta nu a mai avut un job până acum, ceea ce l-ar putea determina să treacă mai greu peste eventualele greşeli. Semnează zilnic condica de prezenţă, vine la program iar dacă este nevoie, participă la sesiuni de consiliere individuală şi de grup, orientare în carieră şi, nu în ultimul rând, evaluare.



Evaluarea finală: Coordonatorul programului lucrează îndeaproape cu şeful de atelier/specialistul în grija căruia este beneficiarul şi realizează împreună cu acesta, la finalul stagiului de internship evaluarea beneficiarului.

În funcţie de rezultatele evaluării, traseul beneficiarului poate fi următorul:  beneficiarul este angajat în cadrul companiei la care a făcut internshipul;  beneficiarul este referit mai departe programului de jobcoaching, dezvoltat în cadrul Agenţiei;  beneficiarul este referit către alte programe şi servicii.

Anexa nr. 2 Fişa de evaluare internship

Serviciul de Jobcoaching? Jobcoachingul reprezintă parteneriatul stabilit între specialist, persoana aﬂată în căutarea unui loc de muncă şi potenţialul angajator, în care specialistul sprijină în mod direct, pe de o parte, persoana din grup vulnerabil să se adapteze la locul de muncă, iar pe de altă parte, angajatorul. Beneﬁciarul este învăţat cum să relaţioneze, să-şi adapteze pe de o parte postul în funcţie de potenţialul de înţelegere şi abilităţile persoanei angajate, iar pe de altă parte să adapteze spaţiul de lucru.

Etapele procesului de jobcoaching: Evaluarea resurselor personale ale beneﬁciarului: încă de la început, în cadrul procesului de jobcoaching dezvoltat în cadrul agenţiei, specialistul ajută beneﬁciarul să-şi evalueze în mod obiectiv propriile resurse şi ce trebuie să facă pentru a compensa lipsa altora. De asemenea, procesul de jobcoaching permite unui tânăr să-şi descopere propriile talente, abilităţi, aptitudini, pentru a putea formula un răspuns la întrebarea: "De ce ar trebui să te angajeze angajatorul?”.

Întrebări pe care specialistul trebuie să le ia în considerare la începutul procesului de job coaching: Cu ce limitări se confruntă angajatul?  Cum afectează ele angajatul şi performanţa lui la locul de muncă?  Care sarcini de lucru sunt problematice, ca urmare a acestor limitări ?  Care sunt resursele disponibile pentru a reduce sau elimina aceste probleme de adaptare la locul de muncă?  A fost consultat angajatul cu privire la resursele necesare adaptării la locul de muncă?  Ceilalţi angajaţi au nevoie de instruire cu privire la susţinerea persoanei cu dizabilităţi/vulnerabilitate la locul de muncă? 

În urma acestei evaluări, specialistul în jobcoaching completează ﬁşa de evaluare a competenţelor din anexă.

Anexa nr.3 Fişa de evaluare competenţe jobcoaching 

Stabilirea planului de dezvoltare a carierei. În urma analizei competenţelor profesionale şi a abilităţilor beneficiarului, expertul va stabili în comun cu acesta un plan de dezvoltare a carierei. Scopul acestui plan este de a identifica locurile de muncă cele mai potrivite pentru a asigura o inserţie rapidă şi sigură pe piaţa muncii şi crearea unei identităţi profesionale pentru beneficiarul evaluat.



Pregătirea beneficiarului pentru un loc de muncă. Beneficiarul va participa la şedinţe de consiliere individuală sau de grup. Şedinţele de consiliere vor avea o structură binară îmbinând partea de pregătire teoretică pentru căutarea unui loc de muncă, cu simulări de interviuri, tehnici de motivare, feedback. Expertul va completa dosarul beneficiarului cu fişe de consiliere individuală sau de grup.



Realizarea procesului de potrivire beneficiar – angajator. În vederea realizării acestui proces specialiştii agenţiei realizează o bază de date cu locurile de muncă disponibile prin selectarea lor din presă şi de pe siteurile specializate; centralizează locurile de muncă identificate potrivite pentru fiecare beneficiar, prin corelarea nevoilor angajatorului cu abilităţile şi cunoştinţele beneficiarului; întocmeşte fişa de descriere a posturilor vacante/companiei angajatoare şi o prezintă beneficiarului; dacă obţine acordul beneficiarului pentru acel post contactează agentul economic respectiv pentru a se asigura că postul este disponibil şi că este dispus să lucreze cu persoane din grup vulnerabil; întocmeşte baza de date cu agenţi economici contactaţi şi a fişei angajatorului; realizează un raport de potrivire beneficiar-angajator.



Aplicarea pentru job. Beneﬁciarul transmite CV ul şi scrisoarea de intenţie către ﬁrma contactată.



Medierea muncii. Consilierul pregăteşte o fişă de descriere a candidatului pe care o prezintă angajatorului împreună cu beneficiarul. În urma întâlnirii dintre cei trei, realizează o notă de întâlnire. În cazul în care toate cele trei părţi implicate cad de acord asupra angajării, se continuă demersurile de angajare. În cazul în care una din părţi nu este de acord cu angajarea, consilierul analizează situaţia şi decide dacă să continue demersurile sau începe căutarea unui alt loc de muncă pentru beneficiar.



Acordarea asistenţei la locul de muncă. În urma angajării, specialiştii care lucrează în cadrul programului de jobcoaching, se vor asigura că angajatul beneficiază de toate drepturile prevăzute de codul muncii, inclusiv medicina muncii, instruire SSM, înregistrare contract de muncă în REVISAL s.a. După plasarea beneficiarilor la locul de muncă, experţii jobcoaching vor acorda asistenţă periodică beneficiarului, în vederea adaptării la locul de muncă şi înţelegerii corecte a responsabilităţilor asumate prin fişa postului; periodic, consilierul şi angajatorul vor evalua, cu angajatul, gradul de satisfacţie privind locul de muncă şi vor propune îmbunătăţiri care să conducă la menţinerea locului de muncă. De asemenea, consilierul va evalua şi prezenţa la serviciu a angajatului, responsabilitatea în asumarea sarcinilor primite, igiena, conduita responsabilă şi corectă la locul de muncă (neconsumarea de alcool sau droguri, relaţia cu cei din jur). Dacă este necesar acesta va asigura consiliere individuală în scopul dezvoltării personale şi creşterii gradului de ataşament faţă de locul de muncă, va asigura angajatorului, consiliere de suport de tip jobcoaching, pentru o înţelegere corectă a nevoilor beneficiarului mai ales dacă persoana angajată este cu dizabilitate sau dintr-o categorie des discriminată; va participa, după caz, la procesul de evaluare periodică a angajatului şi prelungirea contractului de muncă; după caz, se vor putea derula campanii de informare în rândul angajaţilor companiei pe teme de non-discriminare şi incluziune; va asigura suport emoţional în caz de eşec angajare/ asistenţă post angajare; va întocmi rapoarte de consiliere, fişe monitorizare post angajare.



Încheierea relaţiei contractuale. Dacă în perioada de urmărire post angajare (minim o lună şi maxim un an, la acelaşi angajator), persoana nu se acomodează sau intervin probleme care pun în pericol continuarea activităţii, se identifică un alt loc de muncă şi începe din nou asigurarea serviciului de jobcoaching de către specialiştii agenţiei. La finalul perioadei de acomodare la locul de muncă, specialistul care a urmărit cazul realizează fişa de închidere a cazului în care prezintă motivele închiderii acestuia.

Monitorizarea Ulterior implementării planului individualizat de intervenţie are loc etapa de monitorizare a situaţiei beneficiarului, etapă ce constă în urmărirea şi evaluarea permanentă a situaţiei acestuia, pentru a se asigura starea de echilibru urmărită în soluţionarea cazului. În această etapă asistentul social nu intervine decât dacă se modifică date ale situaţiei beneficiarului sau dacă intervin factori neprevăzuţi care pot afecta echilibrul realizat. În acest ultim caz este nevoie de o reevaluare a situaţiei şi un alt plan de intervenţie, care să răspundă noilor nevoi identificate. Dacă în etapa de monitorizare se constată că nevoile beneficiarului au fost îndeplinite şi starea de echilibru se menţine, cazul se va închide.

Închiderea cazului Închiderea cazului se poate realiza, fie conform planului individualizat de asistenţă – atunci când au fost realizate obiectivele stabilite anterior, fie prin referire către alte servicii sociale specializate – atunci când situaţia problematică nu poate fi rezolvată prin serviciile oferite de ADV România.

DIN CAZUISTICA NOASTRĂ: Marius s-a născut la data de

14 martie 1996 într-o familie cu patru copii, el ﬁind cel mai mic. În anul

2000, mama lui Marius a decedat din cauza SIDA, iar la scurt timp după decesul acesteia, atât Marius, cât şi fratele său mai mare au fost diagnosticaţi ca ﬁind seropozitivi HIV (fratele lui Marius în luna decembrie, a anului

2000, iar Marius în luna aprilie, a anului următor). După moartea mamei, situaţia familială s-a înrăutăţit. Tatăl băieţelului a început să consume din ce în ce mai des băuturi alcoolice şi să aibă un comportament extrem de violent. Atât Marius, cât şi fratele său erau obligaţi de către tată să cerşească bani pe care acesta îi folosea apoi pentru achiziţionarea băuturilor alcoolice.

În anul

2002, în urma sesizărilor făcute de ADV România către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi

Protecţia Copilului, cei doi minori au fost internaţi într-un centru de plasament cu copii seropozitivi HIV. În momentul instituţionalizării, starea de sănătate a celor doi copii era precară astfel că, după un an de zile, fratele lui Marius a decedat. Marius mai are două surori, însă legăturile dintre băiat şi acestea au fost întrerupte în momentul instituţionalizării sale.

2005, în urma evaluării situaţiei lui Marius, s-a luat măsura plasării sale în asistenţă maternală. Aici a stat până la împlinirea vârstei de 15 ani, când s-a reîntors în centrul de plasament. A absolvit cursurile Şcolii Gimnaziale “Alecu Russo” din Iaşi, iar în anul 2013 a fost admis la Liceul Tehnologic de Mecatronică şi Automatizări. În anul 2014 a absolvit clasa a IX-a la acest liceu, însă a început să se gândească din ce în ce mai În anul

mult să părăsească centrul în care era îngrijit şi să îşi ia viaţa în propriile mâini. Dar ştia că acest lucru nu va ﬁ foarte uşor ... Ca să plece din centru va trebui să demonstreze că are abilităţile necesare pentru a se descurca pe cont propriu, să aibă un loc de muncă şi o sumă de bani economisită, cu care să se poată descurca.

Aceste gânduri l-au urmărit până anul acesta când, cu ajutorul asistentului social al centrului în care locuia, a aflat de programele de internship şi jobcoaching dezvoltate de ADV România. S-a înscris şi, în urma procesului de selecţie, Marius a fost inclus în programul de internship derulat la unitatea protejată a ADV România, fiind orientat către atelierul de legătorie-tipografie. Timp de 3 luni, a avut oportunitatea de a se familiariza cu rigorile unui mediu de lucru şi de a învăţa lucruri noi, creându-şi astfel premisele integrării pe piaţa muncii.

O primă întâlnire a avut loc cu reprezentanţii firmei de catering A.Z., întâlnire în care reprezentantul firmei a dorit să îl cunoască pe Marius, să îi identifice interesele, abilităţile şi aşteptările legate de locul de muncă vacant (lucrător bucătărie). În urma interviului, tânărul a fost chemat la sediul firmei de catering pentru a cunoaşte mediul de lucru şi posibilii viitori colegi. Ulterior, expertul proiectului a fost contactat telefonic de reprezentantul firmei şi informat că a decis să întocmească formele legale de angajare pentru Marius.

Marius a beneﬁciat de training la locul de muncă, a fost monitorizat, sprijinit şi evaluat de expertul serviciului, însă procesul de integrare nu a fost unul uşor. La început, Marius manifesta un uşor dezinteres faţă de programul de lucru şi cel de formare, nu reuşea să îndeplinească foarte bine sarcinile de serviciu şi nu respecta programul de lucru însă, până la ﬁnalul programului, a reuşit să se integreze şi să dezvolte relaţii bune cu restul echipei, atât profesionale, cât şi personale.

Timp de două luni, Marius a primit asistenţă din partea expertului de job-coaching, asistenţă ce a constat în: stabilirea traseului de urmat de la domiciliu până la locul de muncă şi retur, asigurarea că tânărul a înţeles întocmai sarcinile de lucru speciﬁcate în ﬁşa de post, medierea neînţelegerilor apărute la locul de muncă.

În urma evaluărilor efectuate la ﬁnalul programului de internship, s-a luat decizia ca, în programul de job-coaching, să ﬁe incluşi trei dintre cei şase tineri care au avut prilejul să-şi formeze abilităţi profesionale în cadrul întreprinderii sociale de inserţie, Util Deco, printre care şi Marius. Prin programul de job-coaching ne-am propus să îl sprijinim să îşi găsească un loc de muncă în funcţie de particularităţile sale, şi totodată să îi facilităm adaptarea la noul loc de muncă.

Expertul serviciului s-a concentrat în primă fază pe analizarea rezultatelor obţinute de Marius în cadrul programului de internship şi în urma discuţiilor cu acesta, au fost stabilite câteva domenii în care ar dori să lucreze: bucătărie, curăţenie, domeniul auto/spălătorii maşini, arhivare. Ulterior, expertul de job coaching a prospectat piaţa muncii din Iaşi şi a identificat o serie de firme care ofereau locuri de muncă în domeniile menţionate. Marius a fost ajutat să se pregătească pentru interviuri, asfel încât să facă faţă cu bine acestei etape. Tânărul ne-a comunicat că preferă, în măsura în care este posibil, ca job coacherul să fie prezent la toate întâlnirile cu potenţialii angajatori.

În ceea ce priveşte asistarea angajatorului lui Marius, dat ﬁind faptul că tânărul provine din grup vulnerabil, acesta a înţeles că sunt necesare o serie de măsuri care să îl sprijine în acomodarea la locul de muncă. Astfel, de comun acord, s-a stabilit că Marius va avea parte de supraveghere constantă, explicare detaliată a sarcinilor şi reamintirea lor, organizarea de şedinţe în care să i se ofere feedback asupra muncii prestate, precum şi de realizarea de rapoarte de activitate, care să îl ajute să conştientizeze progresele pe care le înregistrează. Nu în ultimul rând, job coacherul a discutat şi cu colegii lui Marius, pentru a se asigura că relaţiile de muncă sunt cordiale şi că nu vor apărea cazuri de discriminare sau presiuni de orice natură.

În prezent, Marius are un loc de muncă stabil, este integrat în colectiv şi, în acelaşi timp, i se întocmesc formele legale de părăsire a centrului de plasament, ﬁind pregătit pentru a începe o nouă etapă din viaţa sa, aceea de a ﬁ independent.

IV.2 PREZENTAREA SERVICIILOR DERULATE DE ASOCIAŢIA ALTERNATIVE SOCIALE

Din anul

1997, Asociația Alternative Sociale acţionează pentru apărarea și promovarea

drepturilor omului prin activităţi de prevenire, asistenţă, formare, cercetare și advocacy.

Experiența asociației în ceea ce privește lucrul cu copiii și tinerii include asistența victimelor traﬁcului de persoane, a victimelor exploatării prin muncă, a copiilor și tinerilor afectați de migrația pentru muncă (singuri acasă sau remigranți) și a tinerilor resortisanți ai țărilor terțe etc.

De ce Serviciul psihosocial pentru prevenirea şi/sau diminuarea efectelor negative ale separării tinerilor de unul sau ambii părinţi?

Copiii şi tinerii lipsiţi de îngrijirea părinţilor (copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, copiii deţinuţilor, copiii ai căror părinţi divorţează sau care au decedat) sunt vulnerabili deoarece, pe de o parte, acestora nu le sunt asigurate o serie de nevoi de bază, iar pe de altă parte – situaţiile menţionate coincid, de multe ori, cu lipsa unor informaţii şi a unor abilităţi de viaţă. Serviciul dezvoltat în cadrul proiectului şi-a propus să reducă riscurile asociate cu situaţia în care au trăit aceşti copii ajunşi tineri acum, prin oferirea de servicii de asistenţă socială şi psihologică, în vedere creşterea rezilienţei tinerilor şi a familiilor acestora.

În cadrul proiectului ”Parteneriat pentru incluziune”, Asociaţia Alternative Sociale a extins şi a furnizat servicii de consiliere psihologică şi asistenţă socială primară pentru prevenirea şi/sau

16-29 de ani) separaţi de unul

diminuarea efectelor negative ale separării în rândul tinerilor (

sau ambii părinţi şi a membrilor familiilor acestora din judeţul Iaşi.

Serviciile au fost oferite în cadrul „Centrului de consiliere şi sprijin pentru copii şi părinţi separaţi sau în risc de separare” al asociaţiei, ale cărui obiective sunt:    



îmbunătăţirea abilităţilor părinţilor în ceea ce priveşte îngrijirea şi dezvoltarea copiilor afectaţi de separare sau în risc de separare; reducerea efectelor negative ale separării/a riscului de separare ce afectează creşterea, educaţia şi dezvoltarea normală a copiilor; creşterea numărului de părinţi care conştientizează nevoile copilului de a se dezvolta într-un mediu familial stabil din punct de vedere emoţional; creşterea numărului de părinţi care conştientizează efectele pe termen scurt, mediu şi lung ale separării în ceea ce priveşte sănătatea, securitatea, dezvoltarea morală, educaţia şi integrarea socială a copilului; creşterea gradului de implicare a profesioniştilor din serviciile comunitare în depistarea precoce a riscurilor care determină separarea copilului de familia sa şi în oferirea de servicii complementare pentru prevenirea separării şi reducerea efectelor separării asupra copiilor şi familiilor acestora.

Beneﬁciarii serviciilor oferite în cadrul proiectului au fost tineri care, la momentul implementării proiectului, aveau sau erau în risc de apariţie a unor probleme de dezvoltare şi/sau diﬁcultăţi de integrare în familie, în şcoală sau în colectivitate, respectiv părinţi/membri ai familiei extinse/familiei substitutive/persoane de îngrijire (care necesită competenţe/deprinderi de îngrijire a copiilor în vederea prevenirii separării şi/sau reducerii efectelor negative ale separării, sau constată existenţa/apariţia unor probleme la nivelul familiei care afectează dezvoltarea normală/armonioasă a copilului sau care favorizează manifestarea unor comportamente ale copiilor ce pun în pericol integrarea lor familială, socială, şcolară, profesională).

Serviciile oferite au utilizat metode active de identificare a clienţilor care provin în special din următoarele categorii de familii care prezintă risc ridicat de separare: familii cu venituri foarte mici care beneficiază de ajutoare sociale, familii în care un părinte sau ambii sunt şomeri, familii care şi-au abandonat sau instituţionalizat copiii, familii în care un părinte sau ambii sunt în închisoare, familii în care există persoane care suferă de boli psihice grave sau cronice, familii în care există copii născuţi din căsătorii diferite, familii monoparentale, familii care resping mamele minore, familii în care se practică violenţa, fuga de acasă, familii în care unul sau ambii părinţi muncesc în străinătate, familii în divorţ, familii în care unul sau mai mulţi copii au abandonat şcoala, familii în care există copii cu frecvente probleme de sănătate sau cu probleme psihice, familii care au copii cu probleme de comportament, familii care neglijează igiena, sănătatea şi educaţia copilului, familii în care există abuz fizic, emoţional şi sexual.

Serviciile oferite au fost focalizate pe sprijinirea şi consilierea copiilor care au dificultăţi de dezvoltare şi/sau integrare în familie, şcoală, grupuri socio-profesionale ca urmare a separării/riscului de separare de părinţi şi/sau mediul familial, consilierea părinţilor pentru depăşirea unor situaţii de dificultate (divorţ, pierderea locului de muncă, conflicte intrafamiliale, boli cronice, decesul unuia dintre soţi, privarea de libertate, migraţia pentru muncă etc.) care pun în pericol dezvoltarea copiilor sau care generează riscuri de separare a copiilor de mediul lor familial, informarea părinţilor în vederea acoperirii nevoilor de dezvoltare a copiilor, consolidarea abilităţilor şi cunoştinţelor părinţilor privind îngrijirea şi educarea copilului.

Consilierea realizată de psiholog şi de asistentul social s-a centrat pe rezolvarea problemelor de adaptare, pe optimizarea funcţionării persoanei şi pe prevenirea tulburărilor afective şi comportamentale, pe reducerea vulnerabilităţii la exploatare prin muncă, exploatare sexuală şi traﬁc de persoane, reducerea riscului de a deveni victimă a violenţei sau de a deveni agresor.

În mod speciﬁc psihologul a desfăşurat activităţi pentru atingerea următoarelor obiective: schimbarea atitudinilor negative ale părinţilor faţă de copilul lor (peste 16 ani),  ameliorarea interacţiunilor disfuncţionale părinte-copil,  menţinerea şi consolidarea relaţiilor parentale, dezvoltarea unei relaţii de ataşament pozitiv părinte-copil,  îmbunătăţirea modurilor de comunicare părinte-copil,  dezvoltarea competenţelor parentale, conştientizarea de către familie a nevoilor psihologice şi afective ale copilului, sprijinirea familiei pentru a înţelege nevoile de îngrijire permanentă a copilului în familia sa,  depăşirea situaţiei de risc de separare a copilului de familie,  depăşirea stărilor conﬂictuale intrafamiliale şi intergeneraţionale,  ameliorarea tulburărilor de comportament şi a dependenţei (de alcool, de droguri),  reducerea posibilelor stări de dependenţă faţă de centrul de consiliere şi sprijin şi faţă de personalul lui. 

Părinţii implicaţi au primit servicii de dezvoltare a capacităţii (abilităţi, informaţii etc.) de a face faţă provocărilor legate de evoluţia spre vârsta de adult a copiilor lor, reducerea izolării părinţilor prin relaţionarea cu alţi părinţi, asigurarea accesului la resursele comunitare.

DIN CAZUISTICA NOASTRĂ: Serviciile oferite au pus accentul pe dezvoltarea capacităţii tinerilor de a face faţă provocărilor prezentului, ﬁind în acelaşi timp orientate spre dezvoltarea unui bagaj de cunoştinţe şi a unor abilităţi de viaţă independentă utile pe termen scurt, mediu şi lung.

Unul dintre tinerii asistaţi în cadrul proiectului a fost M., un tânăr de 23 de ani. M. locuieşte împreună cu mama sa A. P. într-un cămin situat în oraşul Iaşi. Acesta a terminat doar clasele primare şi lucrează cu contract de muncă la ﬁrma de gospodărire a oraşului pe post de lucrător-sortator deşeuri reciclabile de la vârsta de 19 ani.

Părinţii lui M. nu sunt căsătoriţi, tânărul provenind dintr-o relaţie extraconjugală pe care tatăl său biologic (G. S.) a avut-o cu mama sa (A. P.). Din acest motiv tatăl nu a vrut să îl recunoască, deşi s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea acestuia. Tatăl lui M. a murit când acesta avea 11 ani.

Mama lui M. a suferit mai multe atacuri cerebrale care i-au afectat starea de sănătate şi capacitatea de muncă. Din anul 2007 doamna P. este pensionată pe caz de boală. Tânărul a apelat la serviciile oferite de Asociaţia Alternative Sociale pentru a primi suport în ceea ce priveşte situaţia medicală şi financiară a mamei sale dar şi pentru îmbunătăţirea situaţiei familiale a lui. La propunerea asistentului social M. a afirmat că doreşte să beneficieze de servicii de asistenţă socială primară şi consiliere psihologică pentru diminuarea efectelor negative ale pierderii tatălui şi pentru a-şi dezvolta abilităţile de orientare în carieră în cadrul proiectului “Parteneriat pentru incluziune“.

52 Ca urmare a evaluării sociale şi psihologice a situaţiei lui M. P a fost realizat următorul plan de servicii:

PLAN PERSONALIZAT DE CONSILIERE ŞI SPRIJIN Data realizării: 20.07.2016 Nr. de înregistrare al cazului: 7/12.07.2016 A. Date de identificare a beneficiarului:  Numele şi prenumele beneficiarului: M. P.  Data naşterii: 07.05.1993; Vârsta: 23 ani; CNP: XXX  Reprezentantul legal şi gradul de rudenie: Nu este cazul (major)  Adresa legală: Iaşi, Str. Cireşilor nr.90A et 3 ap 33, jud Iaşi  Adresa în fapt: Iaşi, Str. Cireşilor nr.90A et 3 ap 33, jud Iaşi B. Motivul întocmirii planului personalizat de consiliere şi sprijin: Tânăr separat de tată (decedat).



C. Managerul de caz care asigură coordonarea metodologică a responsabilului de caz: Alexandru G.



D. Responsabil de caz: A. G. Membrii echipei de intervenţie şi instituţia din care provin: A. G., asistent social, Asociaţia Alternative Sociale;  I. D., psiholog, Cabinet Individual de Psihologie D. I. 

lan de servicii

A. Servicii pentru beneďŹ ciar:

B. Servicii pentru familia beneﬁciarului:

54 Responsabil de caz ( numele şi prenumele în clar şi semnătura): A. G., Asistent social principal, cod RNASR 12XX____________ Membrii echipei ( numele şi prenumele): A. G., Asistent social principal, cod RNASR 12XX ( Asociaţia Alternative Sociale). I. D. ( Cabinet Individual de Psihologie D.I.). Coordonator Centru de Consiliere şi Sprijin ( numele şi prenumele în clar şi semnătura): A. G., Asistent social principal, cod RNASR 52XX____________

Ca urmare a implementării planului de servicii, M. a realizat progrese în ceea ce priveşte situaţia familială (echilibrarea relaţiei cu mama – dezvoltarea empatiei, a abilităţilor de comunicare cu aceasta; acceptarea decesului tatălui). Tânărul şi-a dezvoltat stima de sine, şi-a creionat propriul model de reuşită în viaţă (constituirea propriei familii) şi totodată şi-a deﬁnit o nouă motivaţie pentru dezvoltarea de relaţii sociale, continuarea studiilor, realizarea şi implementarea unui plan de carieră. M. şi-a clariﬁcat paşii concreţi cu privire la continuarea studiilor (condiţiile şi procedurile necesare), în contextul păstrării actualului loc de muncă.

Mama şi-a dezvoltat abilităţile de comunicare, în vederea optimizării relaţiei cu ﬁul său – un tânăr responsabil şi principala sursă de venit în gospodărie. Doamna P. a fost referită pentru a primi servicii de îngrijire la domiciliu către un alt ONG în comunitate.

IV.3 PREZENTAREA SERVICIILOR DERULATE DE CĂTRE ASOCIAȚIA SALVAȚI COPIII

Salvaţi Copiii este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-proﬁt care, din

1990

militează activ pentru drepturile copilului şi protecţia copilului în România. Programele noastre s-au adresat şi se vor adresa tuturor copiilor, acordând o atenţie deosebită celor aﬂaţi în situaţii diﬁcile.

Prin proiectele noastre, inclusiv prin ”Parteneriat pentru incluziune”, oferim modele de educație pozitivă și contribuim la prevenirea și reducerea violenței asupra copilului.

Inițiativele Salvați Copiii de reducere a violenței asupra copilului și de promovare a educației pozitive, demarate în

1999, au avut următoarele rezultate: interzicerea prin lege a pedepselor ﬁzice și a

tratamentelor umilitoare sau degradante asupra copilului (Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului), dezvoltarea a șase centre de consiliere (București - 2, Iași, Suceava, Timișoara și Târgu-Mureș), peste

30.000 de copii și părinți ﬁind beneﬁciari ai

educației parentale și intervențiilor psihoterapeutice oferite gratuit.

Salvați Copiii Iași, în calitate de partener în cadrul proiectului „Parteneriat pentru incluziune!”, a implementat un model inovativ de dezvoltare a abilităților parentale la tineri (părinți sau viitori părinți) în vederea prevenirii abuzului asupra copiilor și a abandonului familial.

Serviciul de consiliere pentru părinţi, prin activitățile desfășurate de psiholog și asistentul social (pe teren și în centru), a oferă servicii de suport, asistenţă, evaluare, consiliere psihologică și socială:  părinților care doresc să-și sprijine copilul în dezvoltarea lui cognitivă, socială şi emoţională sănătoasă;  părinţilor ai căror copii au dificultăţi comportamentale, sociale si emoţionale (tristeţe, agresivitate, crize de furie, opoziţionism);  părinţilor care întâmpină ei, la rândul lor, dificultăţi emoţionale (stres, anxietate, depresie);  familiilor (părinţi şi copii) aflate în situaţie de criză (divorţ, deces, boli cronice) precum și viitorilor părinți.

Consilierea părinților are la bază educația pentru disciplinarea pozitivă și promovează starea de sănătate mentală şi creşterea calităţii vieţii pentru copiii vulnerabili şi familiile lor.

Scopul acestor activități este de a le oferi părinților sprijin, tehnici și strategii pentru ca aceștia să poată:    

identifica cele mai bune modalităţi de comunicare cu copiii, să își poată înțelege copilul în funcție de etapa de dezvoltare; identifica cele mai adecvate răspunsuri la comportamente precum agresivitate, refuz şcolar, crize de furie, lipsă de cooperare, nerespectarea regulilor şi rutinei zilnice; să recunoască și să gestioneze cu succes situaţiile de risc care ar putea fi mai puţin evidente, cum ar fi tristeţea, anxietatea, dificultăţi de separare şi probleme de interacţiune cu alţi copii; să își îmbunătățească competenţelor individuale pentru a face faţă rolului de părinte într-o manieră adecvată şi sănătoasă.

Având în vedere practicile educaţionale îndelung exersate şi social acceptate şi susţinute chiar şi la nivel de „înţelepciune populară” („Bătaia este ruptă din rai”, „Unde dă mama creşte”, „Copilul trebuie mângâiat doar în somn” etc.) intervenția Salvaţi Copiii s-a orientat către:   

creşterea nivelului de conştientizare în rândul beneﬁciarilor a consecinţelor negative pe care utilizarea pedepsei corporale o are asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului; formarea abilităţilor parentale, adaptate diferitelor etape de vârstă ale copilului (preşcolaritate, şcolaritate, adolescenţă); furnizarea de materiale educaţionale destinate direct părinţilor, menite să crească nivelul de cunoştinţe al adulţilor cu privire la metode şi tehnici de disciplinare pozitivă a copilului.

Consilierea parentală și-a propus să dezvolte părinţilor abilităţi de creştere şi educare a copiilor, focalizându-se pe: asigurarea unui mediu sigur de creştere şi îngrijire a copilului;  asigurarea unui mediu de învăţare pozitivă;  utilizarea tehnicilor de educaţie pozitivă;  construirea de aşteptări realiste cu privire la evoluţia copilului;  grija faţă de propria persoană ca părinte. 

Intervenția echipei de specialiști a ajutat părinţii să-şi îmbunătăţească abilităţile parentale şi să-şi construiască o relaţie pozitivă cu copiii lor prin exersarea de competenţe parentale fundamentale precum: promovarea relaţiilor pozitive între părinţi şi copii, încurajarea comportamentelor dezirabile, învăţarea de noi abilităţi şi comportamente, managementul comportamentelor problematice.

În cazurile în care părinții prezentau probleme emoţionale (anxietate, depresie) experimentând un nivel înalt de stres personal, datorat contextului socio-economic, s-au acordat servicii individuale de consiliere socială și psihologică. Deoarece, pentru rezolvarea dificultăților emoționale, părinții (minori sau majori) aveau nevoie de sprijin profesional care nu putea fi oferit de comunitate, echipa mobilă a Asociației Salvați Copiii a abordat acele cazuri la domiciliu. Intervenția s-a bazat pe identificarea situațiilor dificile (rămânerea părintelui minor singur cu copilul, sentimente de inutilitate sau de epuizare/suprasolicitare, stigmatizare socială - mame minore cu copii, existența violenței domestice în cuplu), creionarea unor scenarii alternative și activarea resurselor personale pe baza istoriei de viață precum și consolidarea rețelei familiale/sociale de suport. De asemenea, s-a avut în vedere îmbunătățirea imaginii de sine, abordarea dezvoltării socio-emoționale și validarea emoțională a părintelui.

Pentru a asigura stabilitatea schimbării, de consiliere au beneficiat atât partenerii de cuplu, cât și părinții/ bunicii cuplului. Specialiștii au urmărit crearea unui sistem funcțional în familie și familia lărgită prin activități în comun, negocierea unor reguli și stabilirea unor alternative pentru situații dificile (crize de furie/violență domestică, surmenaj, boală, conflicte pe fond educaţional).

Au beneﬁciat de serviciile oferite prin proiect un număr de

77 de

părinți (64 părinți tineri și

13 membri ai

familiilor lărgite). Serviciile de consiliere socială și psihologică vor continua să ﬁe oferite de către specialiștii Asociației Salvați Copiii și pe perioada de sustenabilitate a proiectului.

DIN CAZUISTICA NOASTRĂ: Cazul minorei T.A.M., în vârstă de

16 ani, este adus în atenţia S.P.A.S. de Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Iaşi,

pentru monitorizarea sarcinii cu risc obstretical crescut. Elevă în clasa a X a dintr-o comunitate rurală din jud. Vaslui, minora provine dintr-o familie numeroasă cu şase copii. Sarcina minorei a fost o surpriză pentru părinţi şi pentru colegi, deoarece minora era foarte liniştită (chiar retrasă), nu avea prieten, frecventa fără întrerupere cursurile şcolare cu rezultate foarte bune. T.A.M. a cunoscut în microbuzul cu care făcea naveta la liceu un tânar de

24 de ani, dintr-o localitate învecinată, s-

au îndrăgostit, dar au ascuns relaţia de părinţi, colegi sau prieteni. Sarcina minorei a provocat mari tensiuni în familie, discuţii la şcoală şi în comunitate. Riscul ca minora să fie respinsă de familie, să abandoneze şcoala sau ca tânărul să nu-şi asume responsabilitatea noului născut era foarte mare în situaţia dată. Având în vedere riscurile şi complexitatea cazului, acesta a fost referit către Asociaţia Salvaţi Copiii, de Autoritatea publică locală. Intervenţia s-a realizat concomitent în mai multe direcţii. În primul rând, s-a acordat suport psihologic pentru stabilizarea emoţională a viitoarei mame minore pentru a o conştientiza cu privire la situaţia în care se află. În paralel s-a lucrat cu părinţii (în special cu tatăl minorei) pentru a reduce tensiunea din familie şi a depăşi stigmatul şi prejudecăţile sociale. În acelaşi timp au fost purtate discuţii cu tânărul / acesta a beneficiat de consiliere (pentru a-şi asuma responsabilitatea cu privire la copil) şi a-şi clarifica relaţiile cu mama minoră.

După stabilizarea şi clariﬁcarea relaţiilor de familie şi a relaţiei de cuplu (a celor doi tineri părinţi) intervenţia a continuat în relaţia cu şcoala. Continuarea cursurilor şcolare, acceptarea minorei însărcinate în cadrul clasei/ şcolii, protejarea acesteia în mediul şcolar a constituit un alt palier al intervenţiei. Minora a frecventat (însărcinată ﬁind) fără întrerupere cursurile şcolare şi a terminat cu succes clasa a X-a. În vacanţa dintre clasele a X-a si a XI-a minora T.A.M. naşte o fetiţă, recunoscută de partener. Relaţia dintre cei doi devine una stabilă, acceptată de părinţi.

După naştere însă, minora intră în depresie postnatală, care a creat un dezechilibru în gestionarea cazului. Dată ﬁind stabilizarea relaţiei de familie şi de cuplu, accentul intervenţiei s-a pus pe susţinerea tinerei mame în vederea continuării procesului instructiv-educativ şi formării de abilităţi parentale. Sub supraveghere atentă (psihiatrică şi psihologică) T.A.M. este sprijinită să reînceapă cursurile şcolare ale clasei a XIa. Consilierea familiei lărgite, a tânărului cuplu şi cea individuală a continuat, ﬁind axată pe formarea de abilităţi parentale şi prevenirea abandonului şcolar. Cei doi tineri s-au căsătorit cu acordul părinţilor (dispensă de vârstă) în vacanţa dintre clasele a XI-a şi a XII-a.

Momentan, tânărul cuplu locuieşte cu/la părinţii minorei şi este sprijinit de către aceştia. Beneﬁciază de toate drepturile legale pentru ea şi copil (indemnizaţie de creştere copil, alocaţie de stat, bursa şcolară) . T.A.M. este stabilă emoţional şi este elevă în cl.a XII-a, ﬁind şi un părinte responsabil.

Anexa nr.4 Model de chestionar pentru părinţi

IV.4 PREZENTAREA SERVICIILOR DERULATE DE CĂTRE FUNDAŢIA SERVICIILOR SOCIALE BETHANY Fundația Serviciilor Sociale Bethany și-a început activitatea în

1991 prin oferirea de programe educaționale

pentru lucrători sociali, programe de asistență socială, prevenirea abandonului și asistență pentru copiii cu dizabilități. Fundația Serviciilor Sociale Bethany își desfășoară activitatea în următoarele județe: Timiș, Iași, București, Arad, Hunedoara.

În cadrul proiectului, partener a fost biroul zonal Iași al Fundației Serviciilor Sociale Bethany care are dezvoltat serviciul de sprijin psiho-social pentru tineri cu tulburări de comportament, adicţii şi boli cronice.

Strategii de intervenție pentru beneﬁciari cu afecţiuni cronice DIN CAZUISTICA NOASTRĂ: 58

Debutul poveştii de consiliere. Alina S. a aﬂat despre serviciile gratuite de consiliere oferite de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany de la asistentul social dintr-un oraş mic de provincie din jud. Iași. Diagnosticul medical al Alinei S. – melanom malign (o formă de cancer de piele) a intrat brusc şi dramatic în viaţa acesteia şi specialiştii din comunitatea locală, blocaţi inițial de această nouă realitate, au căutat soluţii de suport. Miturile despre afecţiunile oncologice şi presiunea psihologică a acestui diagnostic au declanşat o serie de întrebări pentru Alina: Va supravieţui sau nu tratamentului? Cum va reacţiona familia extinsă la această nouă situație? Cine va avea grijă de familia ei, dacă ea va muri? Care sunt efectele secundare ale tratamentului? Ce poate să facă cu toată frica enormă pe care o resimte? Cum să îşi continue viaţa? Toate aceste întrebări au determinat-o pe Alina să caute sprijinul unui psiholog. Discuţiile cu medicii oncologici şi cu familia nu i-au liniştit anxietăţile.

Povestea Alinei. Ce te frapează la Alina este aerul de copil pe care îl emană, chiar dacă are ani şi este deja mama a doi copii frumoşi (de

26 de

7 ani și respectiv 5 luni). Statura ei minionă şi

zâmbetul nu te lasă să vezi în prima clipă poverile şi tristeţile din spate.

Alina este căsătorită de aproximativ

8 ani şi locuieşte împreună cu soţul şi cei doi copii alături de

familia soţului. Ea a urmat cursurile școlii din comunitate, a lucrat o perioadă, înaintea apariției copiilor. Își dorește să se angajeze din nou, după ce copiii vor crește. Relaţia conflictuală cu socrii a determinat-o pe Alina să nu le împărtăşească acestora diagnosticul şi să ascundă investigațiile medicale frecvente sub forma unor afecţiuni obişnuite. Alina se simte ameninţată de reacţiile familiei extinse faţă de diagnosticul oncologic, astfel încât are o grijă constantă în a gestiona relaţiile cu membrii familiei. Familia Alinei, în special mama acesteia, a reprezentat principala sursă de suport pentru Alina, atât în a gestiona responsabilităţile casnice, îngrijirea copiilor, dar şi în respectarea tratamentului oncologic. Soțul Alinei s-a speriat când a aflat diagnosticul și a preferat să nu vorbească despre acest subiect. S-a refugiat în muncă și relația dintre cei doi soți a început să fie mai distantă.

Ședințele de consiliere cu Alina au debutat înainte de primele intervenții chirurgicale, la scurt timp după aﬂarea diagnosticului. Alina se aﬂa în stare de șoc, avea insomnii, se simțea singură și îngrijorată de dezvoltarea copiilor dacă ea nu va trece cu bine peste intervențiile chirurgicale. Alina avea informații medicale reduse despre tipul de cancer de care suferă și multe prejudecăți despre ce înseamnă tratamentul. Încrederea sa în expertiza medicală era extrem de redusă. Alina era preocupată de reacția de respingere a comunității locale restrânse din care face parte, simțindu-se condamnată la o sentință la moarte. Doar cu mama ei putea împărtăși frica de tratament, deși față de aceasta ascundea propria ei frică de a nu muri și momentele de plâns continuu. Abilitatea Alinei de a face față la responsabilitățile zilnice era în declin.

Speciﬁc acestui caz a fost susținerea ședințelor de consiliere în funcție de nevoile Alinei: o parte din întâlniri au avut loc la sediul fundației, o parte la spital (Institutul Regional de Oncologie). Alina a beneﬁciat de consiliere socială pentru a gestiona noua situație, de consiliere medicală (în cadrul spitalului) și de consiliere psihologică. Rolul psihologului a fost cel de a media și de a face legătura între cadrele medicale și Alina, astfel încât planul de intervenție a cuprins și întâlniri cu medicul oncolog curant al Alinei, cu asistentul social din comunitate, cu familia acesteia (copiii).

Povestea ședințelor de consiliere sau cum l-am învins pe ”Cancer”. În cadrul primei ședințe de consiliere, s-au creionat nevoile Alinei, tipul de intervenție, necesitatea de a implica sau nu, mai mulți specialiști în acest demers, un plan de intervenție. Evaluarea dispozițiilor Alinei și a strategiilor de coping nu a relevat nevoia unui consult psihiatric, pentru scăderea anxietății și a ritmului de somn. Alina nu a mai participat la ședințe de consiliere și a fost necesară o discuție privind rolul și limitele psihologului, precum și etapele procesului de consiliere. În urma ședinței inițiale, s-a identiﬁcat un risc crescut al Alinei de a renunța la tratamentul oncologic, din cauza lipsei sale de speranță privind depășirea acestei perioade diﬁcile.

59 Planul de intervenție a fost compus din două părți:  

Oferirea de suport emoțional și consiliere pentru recuperarea după intervențiile chirurgicale inițiale; Psihoeducație și suport emoțional pe întreaga perioadă a tratamentului oncologic, în vederea integrării acestuia în viața cotidiană, și a creșterii gradului de complianță față de procedurile medicale.

Obiectivele acestui demers terapeutic au variat, în funcție de nevoile Alinei și de schimbările din evoluția psihosocială a acesteia. Alina a participat activ la elaborarea obiectivelor și conținutul lor a avut în vedere armonizarea rolurilor variate avute de Alina:          

Psihoeducație – normalizarea emoțiilor și cognițiilor în contextul afecțiunii oncologice și oferirea de informații clare, concrete, corecte, despre ce înseamnă tratamentul oncologic; Dezvoltarea unui sentiment de speranță cu privire la supraviețuire și consolidarea încrederii în propriile resurse; Conștientizarea și modelarea emoțiilor intense pentru a gestiona mai bine situațiile diﬁcile; Construirea unei rețele de suport emoțional pentru Alina; Scăderea anxietății și facilitarea comunicării despre afecțiunea oncologică; Îmbunătățirea comunicării în cuplu; Scăderea anxietății față de procedurile medicale, îmbunătățirea comunicării și colaborării cu medicul oncolog; Creșterea complianței la tratament; Oferirea unui sens tratamentului oncologic și a afecțiunii oncologice, în general; Dezvoltarea de mecanisme personale de coping în cazul recidivei tumorilor maligne.

Deși soțul a fost invitat la ședințe, aceasta nu a participat (motivând programul încărcat de la serviciu și neîncrederea sa în rezultatele procesului de consiliere).

Abordarea terapeutică a folosit tehnici speciﬁce terapiei focalizate pe emoții, cu accent pe explorarea emoțiilor și schimbarea pattern-ului de gestionare a acestora. Au fost folosite și tehnici din abordarea narativă.

Prima parte a demersului terapeutic s-a centrat pe a demonta miturile despre cancer și a oferi exemple concrete de povești de succes Alinei, pentru a reconstrui speranța și a crește motivația Alinei de a adopta o atitudine de luptător. Primele ședințe s-au focalizat și pe discuții și jocuri de rol cu referire la procedurile medicale invazive programate, față de care Alina resimțea o anxietate crescută și blocaje emoționale. Au fost utilizate numeroase materiale didactice și chiar instrumente medicale în jocuri de rol (pentru expunerea sistematică, controlată și modelată emoțional a Alinei la instrumente și proceduri medicale). Jocurile de rol au avut și ca obiectiv exersarea unei comunicări deschise cu medicul oncolog legate de nevoile Alinei de a ﬁ auzită, de a i se explica procedurile medicale, de a i se oferi timp de acomodare cu contextul medical. Alina avea un sentiment acut de lipsa de control asupra propriei vieți și aceste ședințe au urmărit tocmai construirea de contexte în care vocea sa se poate face auzită. Explorarea emoțiilor și temerilor legate de intervențiile chirurgicale, combinate cu învățarea de strategii de management ale fricii și rușinii, au fost de asemenea realizate în primele întâlniri.

60 Ulterior intervențiilor chirurgicale, Alina a continuat ședințele de terapie. Starea de anxietate s-a diminuat și încrederea în rezultatele pozitive ale tratamentului a crescut. Intervenția a fost focalizată pe managementul veții cotidiene, a rolurilor din familie și a relației cu soțul, în contextul anxietății permanente de recidivă a tumorilor. Focalizarea Alinei pe activitățile cu copiii au oferit un teren bun de explorare a resurselor personale și de dezvoltare a încrederii în sine. Alina a început să vadă un sens în apariția cancerului în viața ei: prețuirea lucrurilor pe care le are deja, a stării de sănătate și descoperirea de resurse de care nu știa, explorarea de pasiuni și dorințe mai vechi. În rețeaua de suport emoțional au intrat și alți membri ai familiei, în contextul în care Alina nu a mai resimțit” rușinea de a avea cancer” și a povestit mai multe despre ceea ce trăiește. Externalizarea bolii, sub forma unui personaj întunecat, a contribuit la consolidarea sentimentului personal de control: cancerul nu a mai fost ceva abstract, de necontrolat, ci a devenit un personaj, diferit de Alina, palpabil, față de care ea poate lupta. Teama de moarte și alte întrebări existențiale legate de aceasta au fost un subiect tabu inițial, dar au fost abordate deschis după câteva ședințe. Abordarea acestui subiect a reprezentat unul din punctele importante de schimbare în procesul de consiliere.

Partea ﬁnală a intervenției terapeutice s-a concentrat pe oferirea de suport Alinei în contextul recidivei afecțiunii oncologice și a unei noi intervenții chirurgicale. O parte din temerile Alinei legate de supraviețuire au revenit, dar intensitatea lor a fost mult mai scăzută. O parte din ședințe au fost realizate la spital și acest lucru a oferit un sentiment de siguranță Alinei. Îmbunătățirea comunicării cu soțul, ca rezultat al ședințelor anterioare, a determinat implicarea acestuia într-o mai mare măsură în creșterea copiilor și scăderea presiunii responsabilităților parentale. Alina s-a perceput pe sine mai puțin vulnerabilă și a manifestat un curaj mai mare în a comunica propriile temeri și nevoi, cadrelor medicale sau familiei. Cognițiile legate de moarte au apărut mai puțin și Alina a reușit singură să găsească modalități de a recadra această experiență a bolii și de a se focaliza pe soluții, fără a ignora temerile și anxietățile. Alina s-a împrietenit cu Cancerul și are un grad semniﬁcativ mai redus de revoltă și rușine față de experiența bolii.

Finalul poveștii de consiliere. Demersul terapeutic s-a încheiat pentru Alina, cu posibilitatea permanentă de reluare, în cazul în care va resimți nevoia de suport. Alina continuă să respecte programul de controale medicale și este focalizată pe creșterea copiilor. Povestea de consiliere cu Alina a durat aproximativ 9 ședințe. Un element important în această poveste a fost disponibilitatea telefonică permanentă a specialistului de care Alina a proﬁtat parțial la începutul ședințelor de consiliere. Această disponibilitate a reprezentat o modalitate de construire a sentimentului de siguranță pentru Alina, o ancoră pentru momentele inițiale de panică.

Anexa nr.5 Tehnică terapeutică de intervenţie. Ghid de realizare a Poveştii Cancerului

IV.5 PREZENTAREA SERVICIILOR DERULATE DE CĂTRE FUNDAȚIA COTE

Din

1996, Fundaţia COTE a sprijinit peste 1000 de copii și tineri vulnerabili să-şi dezvolte abilităţile, să se

integreze în şcoală, pe piaţa muncii şi în societate.

Din

2015, prin proiectul ”Parteneriat pentru incluziune”, Fundaţia COTE a extins serviciile de

dezvoltare a abilităţilor de viaţă şi mediere pe piaţa muncii prin creare componentei de ”Branding personal şi planiﬁcarea carierei.”

De ce această componentă? Planificarea carierei implică acțiuni complexe. Cu cât demersurile de dezvoltare a abilităților de explorare și planificare a carierei încep mai devreme, cu atât copilul va fi mai capabil să se cunoască, să-și identifice și să-și dezvolte aptitudinile, să participe activ la alegerea unui traseu educațional care să-l conducă la cea mai potrivită profesie și carieră.

Din păcate, când vorbim de tineri vulnerabili, de cele mai multe ori momentul intrării pe piața muncii îi găsește nepregătiți. Cauzele sunt diverse: urmează studii într-o ocupație pentru care nu au motivație, interes sau aptitudini, au părăsit timpuriu școala și nu răspund cerințelor de studii minime sau caliﬁcare de pe piața muncii, au așteptări nerealiste sau insuﬁciente deprinderi necesare pentru parcurgerea procesului de căutare a unui loc de muncă, provin din familii defavorizate sau locuiesc în zone marginalizate.

Etape în derularea serviciului: Copiii au nevoie pentru a învăţa comportamente să ştie ce anume au făcut bine, ce anume din comportamentul lor este realizat în condiţii optimale. Pentru a învăţa comportamente pozitive copilul, ca şi adultul are nevoie de întărire/recompensare constantă, frecventă. Pedeapsa nu îl învaţă pe copil un comportament, ci stopează comportamentul nedorit pentru o foarte scurtă perioadă de timp.

Identiﬁcarea beneﬁciarilor a fost realizată prin promovare în mediul online, transmiterea de adrese de informare în judeţul Iaşi către şcoli din mediul urban şi rural, SPAS-uri, DAC, DGASPC, organizarea de sesiuni de informare în şcoli sau în centre de plasament.

Selectarea beneﬁciarilor. Am lucrat cu tineri cu vârste între

16-26 ani, proveniţi din sistemul de protecţie a

copilului, elevi în ani terminali de liceu sau şcoală profesională, cu tineri înscrişi în programul a II-a şansă, dar şi cu tineri care au absolvit studiile, din mediul rural sau urban.

Evaluarea nevoilor, planificarea şi derularea serviciilor. Evaluarea iniţială s-a făcut prin colectarea datelor de la asistenţi sociali/cadre didactice/beneficiar şi prin interviu. (vezi Anexa 6 – Raportul de evaluare iniţială, care indică elementele urmărite). În funcţie de nevoile identificate am derulat următoarele tipuri de servicii:

a. Consiliere și educație nonformală, individuală/de grup. Temele urmărite: Brandul personal – o imagine care se construieşte pe autocunoaştere, valori şi atitudine.  Etape în planiﬁcarea carierei: autocunoaşterea, explorarea opţiunilor profesionale, alegerea direcţiei şi realizarea planului de dezvoltare a carierei.  Etape şi provocări în căutarea şi alegerea locului de muncă.  Elemente de marketing personal (CV, prezentare la interviu). 

Metodele alese au fost interactive centrate pe aplicaţii practice, jocuri de rol, simulare, dezbatere, dialog focalizat pe descifrarea experienţei. (Vezi: Anexa 7 – Scutul – un exerciţiu de autocunoaştere, Anexa 8 – SWOT, Anexa 9 - Iau o decizie pentru locul de muncă). b. Mediere pe piaţa muncii: îndrumare unu la unu pentru angajare şi integrare profesională pentru tinerii aﬂaţi în căutarea unui loc de muncă.

Cui se adresează acest serviciu:

16 ani dornici să-și planiﬁce cariera;



elevilor peste



tinerilor fără experiență în muncă și/sau cu diﬁcultăți de intrare pe piața muncii; specialiștilor din instituțiile de învățământ sau din sistemul de protecție socială interesați să aplice sau să colaboreze în furnizarea serviciului.



Cu siguranță acest tip de serviciu, centrat pe dezvoltarea abilităților de planificarea carierei, nu rezolvă problemele legate de situația lor socio-economică, de dinamica actuală a locurilor de muncă. Dar ajută tinerii să conștientizeze importanța planificării carierei, le oferă informații utile și le oferă un cadru de dobândire a abilităților de orientare și planificare profesională.

Tinerii au nevoie, înainte de a ajunge la vârsta maturității, înainte de a absolvi studiile și, mai ales, înainte de a lua decizii cu consecințe pe termen lung, să aibă acces la cât mai multe oportunități care să contribuie la:       

Autocunoaștere, explorarea propriului potențial, astfel încât să-și descopere și să-și analizeze interesele, valorile, abilităţile, caracteristicile de personalitate; Cunoașterea ocupațiilor, meseriilor, a competențelor cerute și a traseului educațional; Exersarea gândirii critice, a deprinderilor de a face planuri și de a le urma; Dezvoltarea capacității de a lua decizii bazate pe valori personale, pe colectarea informațiilor relevante, analiza opțiunilor și evaluarea consecințelor; Dobândirea aptitudinilor și valorilor legate de integrarea profesională prin implicare activă în activități extracurriculare, de voluntariat, practică și stagii de ucenicie ș.a. Cunoașterea modalităților de accesare a unui loc de muncă și învățarea metodelor de marketing personal (CV, scrisoare de intenție, prezentare la interviu); Conștientizarea provocărilor implicate de integrarea profesională și nevoia de formare și dezvoltare personală și profesională.

DIN CAZUISTICA NOASTRĂ:

22 ani, este de etnie romă. Locuiește într-o comunitate tradițională de romi din județul Iași. A absolvit 12 clase în anul 2015. Nu a dat examenul de bacalaureat. Raportat la cultura mediului de proveniență C.S are

este o performanta rară. Este conștient și mândru de realizarea lui. Locuiește împreună cu părinții săi, două surori și trei frați mai mari.

Încă de la terminarea școlii, C.S și-a dorit să se angajeze, dar familia nu l-a încurajat. S-a complăcut într-o atitudine de așteptare a oportunităților din comunitate. Așa a ajuns să lucreze, fără forme legale, la o ﬁrma de colectare ﬁer vechi din comunitate. A renunțat la acest ocupație și a învățat lecția importanței angajării legale.

În această perioadă a fost informat de către asistentul social comunitar de serviciile oferite de Fundația COTE și ne-a solicitat sprijinul. După evaluarea nevoilor a urmat derularea planului de servicii: consiliere psihosocială centrată pe autocunoaștere și luarea deciziilor, sprijin în realizarea CV-ului si pregătirea pentru interviul de angajare. A început un proces activ de căutare a unui loc de muncă.

Prin participarea la serviciile de pregătire și de facilitare a angajării, a dobândit deprinderi de luarea deciziilor, a învățat cum să selecteze locurile de muncă și ce informații trebuie să ceară la primul contact telefonic, să facă un CV clar, concis, coerent, adaptat la postul pentru care aplică și a experimentat într-un mediu sigur cum să facă față emoțiilor și întrebărilor unui interviu. A învățat că procesul de căutare a unui loc de muncă implică efort susținut, timp, răbdare și perseverență. A avut un context în care să reﬂecteze la procesul de angajare și de integrare la locul de muncă și cum să facă față la situațiile diﬁcile întâmpinate atunci când are un loc nou de muncă.

Tânărul a întâmpinat dificultăți în accesarea unui loc de muncă, unele atribuite de el apartenenței etnice, altele cauzate de lipsa de experiență. S-a angajat la o spălătorie auto unde a lucrat aproximativ 4 luni, apoi, după închiderea firmei, într-o pizzerie, ca ajutor pizzer. Lucrează și în prezent, dar este în situația de a face față presiunilor familiei, care descurajează această dorință a lui de a ieși din cutumele culturii sale. Oscilează între dorința lui de a deveni independent financiar și a se simți responsabili și stăpân pe viața lui și cerința familiei de a renunța la locul de muncă, pentru a se căsători și a sprijini activitatea tradițională a familiei (confecționarea de cazane).

Nu știm dacă experiența angajării va rămâne una pasageră în viața lui. Putem aﬁrma, bazândune și pe cele spuse de el, că serviciile primite au contribuit la îmbunătățirea deprinderilor implicate în procesul de angajare, a motivației și atitudinilor profesionale.

IV.6 PREZENTAREA SERVICIILOR DERULATE DE CĂTRE FUNDAȚIA STAR OF HOPE ROMÂNIA

Misiunea Fundaţiei „Star of Hope Romania” este cea de a îmbunătăţi calitatea vieţii copiilor şi tinerilor aﬂaţi în diﬁcultate, în special a celor cu dizabilităţi. De-a lungul celor Fundaţia „Star of Hope Romania” a reuşit să ajute peste

25 de ani

10.000 de copii şi tineri aﬂaţi în

diﬁcultate, oferindu-le servicii sociale, printre care servicii de reablitare, educaţionale şi dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă. Fundaţia a înﬁinţat

12 Centre de consiliere şi

sprijin educaţional şi Centre de Reabilitare pentru copiii aﬂaţi în diﬁcultate în judeţele Iaşi (1), Botoşani (4), Bacău (1), Vaslui (3), Ilfov (1), Tulcea (1), Chişinău – Republica Moldova (1).

Dacă nu s-ar interveni în comunitate, ar creşte foarte mult riscul de separare de familie pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi, de excludere socială a acestora. Pe termen lung, ei nu s-ar putea dezvolta, nu ar deveni pe cât de mult posibil independenţi, astfel încât ar îngreuna bugetul asigurărilor sociale. Un efect negativ important al neintervenţiei ar fi nerespectarea drepturilor copilului, ale copilului/tânărului cu dizabilităţi; statul român şi-a asumat respectarea acestor drepturi! Mai presus de toate, ar fi atacată fiinţa umană în esenţa ei.

Pe de altă parte, dacă nu s-ar interveni, părinţii ar rămâne fără speranţă privind viitorul propriului lor copil cu dizabilităţi, s-ar adânci marginalizarea, excluderea lor, comunitatea ar ﬁ în regres, nu ar mai face paşi către o comunitate incluzivă.

Fundația „Star of Hope România” este principalul promotor din țara noastră al strategiei de Reabilitare Bazată pe Comunitate, strategie promovată de către Organizația Mondială a Sănătății. Reabilitarea Bazată pe Comunitate este o strategie din cadrul dezvoltării generale a comunității, pentru reabilitarea, egalizarea șanselor și de incluziune socială a tuturor copiilor și adulților cu dizabilități.

Sunt mai mult de două decenii de când conceptul de Reabilitare Bazată pe Comunitate a fost prezentat ca strategie de îmbunătățire a vieții persoanelor cu dizabilități. În cadrul acestei strategii, liderii comunității lucrează împreună cu persoanele cu dizabilități, cu familiile acestora și cu alte persoane interesate, pentru a asigura șanse egale pentru toți membrii comunității care au dizabilități.

Activitățile dezvoltate prin această strategie, de către Fundația „Star of Hope Romania”: 



activități de informare și relații cu comunitatea (cum ar fi: distribuirea materialelor de informare, materiale de prezentare pentru familii, profesioniști, alți membri ai comunității în ceea ce privește misiunea, serviciile oferite, broșuri, materiale informative privind diferite dizabilități - Autism, Sindrom Down, Paralizie cerebrală); sprijin și consiliere pentru părinți (ex. consilierea părinților, informarea părinților cu privire la prevederile legislative în domeniu, serviciile care pot fi accesate, informații cu privire la posibilitățile de dezvoltare ale propriului copil, module de informare/instruire pe problematica dizabilităților, traducerea, multiplicarea, distribuirea de cărți pentru a răspunde nevoilor familiilor cu copii cu dizabilități sau privind diferite aspecte ale dizabilităților, implicarea părinților în activități comune care au ca scop socializarea, integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilități, dezvoltarea organizațională a asociațiilor de părinți - înființate și susținute de Star of Hope); sprijin și consiliere pentru copiii și tinerii cu dizabilități (evaluarea inițială a copiilor cu dizabilități, programe individuale de reabilitare-săptămânal, terapie de grup pentru copiii și tineri cu dizabilități, sprijinirea copiilor și tinerilor cu dizabilități pentru a fi integrați în învățământul de masă/special, socializare copii/tineri).

În cadrul proiectului” Parteneriat pentru Incluziune”, Fundația „Star of Hope Romania”, a înﬁințat un nou serviciu - Clubul Tinerilor, după modelul Clubul Tinerilor derulat de către Fundația „Alături de Voi Romania”.

Acest serviciu se pliază pe strategia Reabilitare Bazată pe Comunitate, strategie fundamentală pentru Fundația „Star of Hope Romania”, încă din

1999, anul înﬁințării acesteia ca ONG.

De acest serviciu pot beneficia toți tinerii care intră în contact cu Fundația „Star of Hope Romania”. Două astfel de Cluburi au fost înființate: în Iași, în cadrul Centrului de Servicii Integrate pentru Copii aflați în Dificultate „Steaua Speranței” Iaşi, în Vaslui în cadrul Centrului Regional de Reabilitare pentru Copii și Tineri cu Dizabilități și în Murgeni, jud. Vaslui.

Clubul Tinerilor se adresează atât tinerilor cu nevoi speciale, cât și oricăror tineri care își doresc să cunoască alți tineri, care își doresc un cadru propice dezvoltării personale, un mediu stimulativ educațional, civic sau profesional, care își doresc să petreacă timpul într-un mod cât mai util.

Prin acest serviciu, tinerii care se înscriu în Clubul Tinerilor, au acces la următoarele activități:

66        

Consiliere psihologică individuală Grupuri de suport Dezvoltare personală Dezvoltare abilități de viață independentă Cunoaștere interculturală (tineri români și tineri de etnie romă) Consiliere profesională Cunoașterea drepturilor și obligațiilor (inclusiv drepturile persoanelor cu dizabilități) Voluntariat (tinerii derulează activități de voluntariat pentru copiii care vin zilnic la Centrul Regional de Reabilitare „Steaua Speranței” din Iași)

În decursul unui an și jumătate, de când a fost înființat Clubul Tinerilor, tinerii din Iași au avut posibilitatea să organizeze diferite întâlniri cu alți tineri din Huși, sau cu tinerii din Murgeni. Pentru fiecare întâlnire ei au pregătit o agendă și au desfășurat împreună activități de cunoaștere. Tinerii din Huși, cu care au făcut cunoștință, sunt voluntari în cadrul Centrului de Zi „Star of Hope” din Huși. Ei le-au vorbit despre activitățile pe care le derulează împreună cu copiii din clasele primare la programul de after-school și despre cât de importantă este activitatea de voluntariat, în special în cadrul comunității din care fac parte. Tinerii din Murgeni, în afara faptului că fac parte și ei din Clubul Tinerilor (înființat în 2016 pentru tinerii de etnie romă), realizează și ei activități de voluntariat pentru copiii din cadrul Centrului de Servicii Integrate pentru Copii aflați în Dificultate „Steaua Speranței” și se implică în activitățile și evenimentele organizate în comunitatea din care fac parte. 20% dintre tinerii care fac parte din Clubul Tinerilor sunt diagnosticați cu Sindrom Down și au intelectul sub medie.

DIN CAZUISTICA NOASTRĂ: Carmen a fost diagnosticată cu elemente de autism la vârsta de

2 ani și a beneﬁciat de serviciile de terapie

recuperatorie în cadrul Fundației „Star of Hope România”. Din fericire, mama acestui copil a conștientizat

2002 a adus fetița la Centrul din Iași al Fundației „Star of Hope România”. Carmen avea atunci aproape 3 ani. Nu mergea și nici nu vorbea. Nu comunica și nu o interesa nimic importanța intervenției timpurii și în

în jurul ei. „Eram disperată și la toate problemele și întrebările mele, nu primeam nici un răspuns. Dimpotrivă, mi se spunea să mă resemnez și să aștept că poate... timpul le va rezolva pe toate”, declara mama acestei fetițe întro scrisoare adresată specialiștilor Star of Hope România.

Datorită intervenției recuperatorii timpurii, Carmen a făcut mari progrese și astfel, a putut ﬁ integrată în învațământul de masă. Fără o strânsă colaborare învățătoare - familie - specialiștii Star of Hope România, nu s-ar putea vorbi despre evoluția fetiței în acea perioadă și nici despre semne evidente ale recuperării ei.

67 La începutul clasei I, cele mai mari probleme au fost legate de comunicare și adaptare. Carmen nu era capabilă să formuleze propoziții și nu accepta să comunice decât cu mama ei. Ii era teamă de copii și nu voia să stea în clasă decât în prezența unui adult. Nu înțelegea întrebările, nu știa să răspundă. Însă integrarea în colectivul de copii a fost esențială pentru corectarea și dezvoltarea comportamentului psiho-social. În timp, Carmen a învățat regulile școlare, a înțeles că trebuie să le respecte. A învățat să comunice cu ceilalți colegi, a învățat să se joace. Și, pentru că învățatoarea, părinții copiilor și specialiștii Star of Hope au colaborat în permanență, colegii au înţeles că fetița e un copil cu nevoi speciale și că are nevoie de sprijin.

În clasa a IVa, Carmen citea și scria fără probleme. Se descurca mai greu cu matematica însă iubea să deseneze și îi plăceau la nebunie muzica și limba engleza.

În clasa a IXa, Carmen a fost admisă la secția Arte plastice a unui liceu de arte din Iași. În tot acest timp, mama fetiței nu a întrerupt ședintele de terapie la Centrul de Recuperare Star of Hope din Iași, astfel că progresele ei au fost din ce în ce mai evidente și motivante. Și dacă la început, Carmen suferea enorm atunci când un copil o respingea, cu trecerea anilor, a învățat să accepte aceste lucruri ca fiind ceva firesc, care se pot întampla oricui, oricând și care pot fi evitate dacă înțelege unde greșește, atunci când este cazul.

Astăzi, Carmen este elevă în clasa a XI a, secția Sculptură din cadrul unui liceu de arte din Iași și participă la activitățile de la Clubul Tinerilor din Iași. Aici, pentru prima dată și-a spus povestea vieții fără să-i ﬁe rușine de cei din jur. Datorită intervenției specialiștilor prin consiliere individuală, grupuri suport și activități de dezvoltare personală, Carmen devine, pe zi ce trece, o tânără care știe exact ce va face atunci când va termina liceul și, mai mult decât atât, înțelege că, pentru a reuși în viață, trebuie (uneori) să faci și sacriﬁcii... A decis deja să-și aleagă o meserie cu care să-și poată asigura traiul de zi cu zi, artele plastice rămânând... un hobby!

Anexa nr.10 Fișa de autoevaluare

IV.7 PREZENTAREA SERVICIILOR DERULATE DE CĂTRE FUNDAȚIA WORLD VISION ROMÂNIA

Fundația Word Vision România este o organizație care, din

1977, lucrează în România, având ca punct de

interes sprijinirea persoanelor în situații de vulnerabilitate, deosebit de apreciate fiind proiectele prin care se dezvoltă spiritul antreprenorial în comunitățile rurale. Organizația a reușit să demonstreze prin modelele de asistență din Iași și Vaslui, că o comunitate rurală se poate dezvolta prin implicarea membrilor săi în structuri de tip asociativ și valorificarea potențialului agricol autohton. Pentru că viitorul este foarte important, Fundația Word Vision România investește și în tineri, astfel încât aceștia să fie sprijiniți să studieze, pentru ca apoi să contribuie la dezvoltarea comunității.

Tocmai de aceea, prin ”Parteneriat pentru incluziune”, Fundația Word Vision România a dezvoltat Serviciul de consiliere psihosocială și educațională pentru tineri, în Negrești, județul Vaslui.

Activități în cadrul centrului Negrești: 

Informarea și motivarea tinerilor să acceseze serviciile oferite

Tinerii vulnerabili din mediul rural nu sunt familiarizați cu existența serviciilor de consiliere individuală sau de grup și nu conștientizează beneficiile pe care le-ar avea prin accesarea lor. De aceea, e nevoie ca serviciul să fie promovat în diferite medii (ex: școală, centre de tineret), iar tinerii să fie informați și motivați să îl acceseze. Noi am informat elevii în cadrul orelor de dirigenție și am rugat profesorii si alte persoane de referință pentru ei să întărească mesajul. Am programat întâlniri de grup introductive ca să se familiarizeze cu spațiul și specialiștii, să interacționeze cu alți tineri interesați, să exprime așteptări / nevoi, să afle ce este consilierea individuală și de grup, precum și despre posibilitatea de a obține informații pe diferite teme necesare tinerilor (orientare în carieră, educație antreprenorială, trafic de ființe umane, riscuri asociate consumului de alcool, tutun, droguri sau jocuri de noroc).



Identiﬁcarea nevoilor pe care le au beneﬁciarii

O altă etapă în adeziunea la procesul intervenției este întâlnirea individuală de evaluare cu psihologul/asistentul social. S-a urmărit: stabilirea unei relații de încredere, obținerea de informații relevante (mediul familial, situație materială, mediul școlar, stare de sănătate, istoric social), identiﬁcarea nevoilor beneﬁciarului (percepute sau nu) și abordarea eventualelor temeri și așteptări.

DIN CAZUISTICA NOASTRĂ: C. B. -

16 ani, domicilită în mediul rural, jud. Vaslui, elevă în clasa a XI a.

Mediul familial: Părinţii sunt şomeri, sursele de venit ale familiei ﬁind alocaţiile celor

4 copii, ajutorul social,

bursa socială „bani de liceu”, veniturile ocazionale obţinute din „lucrul cu ziua” de către tată. Mama este cosumatoare de alcool, ceea ce generează conflicte între părinţi. Tânăra afirmă că s-au mai estompat în ultima vreme „pentru că am intervenit noi, copiii.” Se simte mai apropiată de tatăl ei „pentru că ne dă tot ce vrem, pe când mama e mai aspră şi nu pot discuta cu ea prieteneşte.” Tânăra se simte comparată cu sora mai mare, acest lucru fiind alimentat şi de faptul că părinţii le-au înscris la şcoală în acelaşi an, aceeaşi clasă, şi au dorit să menţină acest lucru şi la liceu „pentru ca să îmi fie mai uşor la teme, ca să ma supravegheze”. Deşi interesele şcolare ale celor două fete sunt diferite , iar B. nu îi place ceea ce studiază la profilul economic. „Nu mă înţeleg cu sora mea mai mare, e o persoană egoistă, nu pot vorbi cu ea, mă judecă, îmi mai zice direct, nu mă sfătuieşte. Doar câteodată mă acoperă când fac ceva ce ar nemulţumi pe părinţi”.

Mediul şcolar: Rezultate şcolare slabe, risc de corigenţă la matematică, absentează de la ore „pentru că eu nu am prieteni la şcoală, mă înţeleg doar cu o singură colegă care mă îndeamnă la rele şi nu am ce să fac când ea zice să plecăm. E singura prietenă pe care o am şi fără de care aş ﬁ pierdută, aş umbla de colo-colo fără să am cu cine sta de vorbă”. A mai avut câteva conﬂicte cu diferiţi profesori „pentru că mă induc în eroare colegii.”

Evenimente importante din viaţa beneficiarei: A fost victima unui proxent întâlnit pe facebook şi, în prezent, este implicată într-un proces în care este declarată victimă. „Am avut o relaţie de iubire, dar când ne-am întâlnit faţă în faţă el s-a dovedit a fi mult mai în vârstă. M-a minţit, m-a convis să plec de acasă cu el. Am plecat, dar când ne-am întâlnit, a apărut şi poliţia şi l-au arestat.” Nu pare să fi integrat lecţia de viaţă sau principiile care să o ajute să prevină situaţii de risc asemănătoare. „Eu nu sunt prea deşteaptă. Singurul lucru la care mă pricep este să cânt. După ce termin liceul, vreau să plec în străinătate şi să cânt în diferite locuri. Cunosc mulţi oameni care au zis că mă pot ajuta să îmi îndeplinesc visul de a fi cântăreaţă. Nu ştiu cum îi cheamă sau altceva despre ei. Eu ştiu doar id-ul lor de facebook. Vorbesc mult cu ei. ” Singura concluzie din „povestea de iubire”: „nu poţi avea încredere în nimeni”. Dar nu vede nici o contradicţie / problemă în faptul că îşi bazează planurile de viitor pe promisiunile unor persoane pe care nu le-a văzut niciodată şi despre care nu are nici o informaţie confirmată şi din alte surse. Nu a împărtăşit cu nimeni altcineva despre aceste persoane şi suportul pe care doresc să i-l ofere „pentru că nimeni nu mă înţelege”.

Starea de sănătate: A acuzat în ultimul an dureri de cap, dureri de spate, căderi de calciu, a fost internată în spital, dar analizele medicale nu au indicat vreo afecţiune ﬁzică. Diagnosticul la externare - anxietate, cu recomandarea să beneﬁcieze de consiliere psihologică.

Nevoi identificate: Stimă de sine scăzută, auto-depreciere, neconştientizarea resurselor personale, neasumarea deciziilor şi a acţiunilor proprii, lipsa relaţiilor pozitive cu cei de aceeaşi vârstă, relaţia deficitară cu părinţii coroborată cu un grad scăzut de dezvoltare a gândirii critice o face vulnerabilă la situaţii de risc, lipsa informaţiilor pe tema traficului de fiinţe umane.

Nevoile particulare au fost abordate în cadrul unor întrevederi individuale.

S-au identificat și nevoi comune tuturor tinerilor beneficiari. Pe acestea le-am abordat în grupuri de dezvoltare personală. Nevoile comune tuturor tinerilor au fost: de auto-cunoaștere, de conștientizarea a resurselor personale și a punctelor slabe, de creștere a încrederii în forțele proprii, de consolidare a sistemului de valori, de a se repoziționa față de autoritatea părinților, de a înțelege cum i-au afectat anumite contexte din mediul familial, de a relaționa constructiv cu tinerii de aceeași vârstă, de a face față unor situații de risc (trafic de ființe umane, dependență de alcool / tutun / jocuri de noroc etc.). Grupul de dezvoltare personală a urmărit pe parcursul a

12 sesiuni, cu o frecvență săptămânală, creșterea

gradului de autocunoaștere, consolidarea încrederii în sine și gestionarea constructivă a emoțiilor. Pe perioada vacanței, tinerii au participat la alte

6 sesiuni dedicate înţelegerii ciclului vieții umane și importanței unui stil de

viață sănătos.



Pregătirea și derularea grupurilor de dezvoltare personală

Dezvoltarea personală este un proces asumat, individualizat, de transformare a unei persoane, realizat prin efort personal și care se reﬂectă în convingeri, atitudini și acțiuni diferite, îmbunătățite, pozitive față de sine și față de lume. Se desfășoară cu succes în cadrul grupului, dacă persoanele participante se simt în siguranță, trăiesc sentimentul acceptării necondiționate și pe cel al încrederii. Specialiștii care desfășoară grupurile de dezvoltare personală au responsabilitatea asigurării unui spațiu prietenos și creării unui climat cu aceste caracteristici. Impactul asupra participanților depinde în mare măsură de calitatea relațiilor care se stabilesc între participanți și specialiști. Alți factori importanți țin de gradul de autenticitate și dezvoltare personală a specialiștilor implicați. (vezi Mitrofan, I., Nuță, A., Consilierea psihologică. Cine, ce și cum? (repere pentru formarea experiențială), Editura SPER, Colecția Caiete Experențiale, Nr.28, București, 2005)

Vă prezentăm o posibilă structură a modulului de autocunoaștere și gestionarea emoțiilor. Sesiunile au fost extrase din cadrul programului de dezvoltare personală desfășurat în cadrul proiectului” Parteneriat pentru Incluziune”, cu unul dintre grupurile de tineri.

În loc de concluzii Poate că ajunși la acest punct al prezentului ghid vă întrebați cum să faceți ca astfel de modele de intervenție să poată fi aplicate în mediul rural? Nevoia există, iar munca de prevenire niciodată nu se va finaliza. Tinerii, generație după generație, au nevoie de suport informațional corect și transmis într-o manieră profesionistă, iar șansa poate fi în munca dumneavoastră. Și totuși, pentru a putea face campanii de informare, eventual pentru a sprijini tinerii în situații de risc pentru a accesa servicii sociale aflate la distanță, precum cele ofertate de organizațiile neguvernamentale sau autorităţile partenere în acest proiect, e nevoie, ca la rândul dumneavoastră, să realizați un mic proiect, care să fie finanțat. Conform Legii 292/2011, este de datoria autorităților publice locale să asigure servicii sociale persoanelor din localitate care au nevoie de suport pentru a depăși o situație sau o stare de vulnerabilitate pe care o au. Din păcate, puține primării pot oferi, prin compartimentul specializat, servicii sociale. Este însă la îndemâna lor utilizarea mecanismelor de finanțare pentru proiecte sociale și de achiziție a serviciilor sociale private. Cum vă poate finanța un proiect autoritatea locală? Simplu, ar spune un jurist, având în vedere că în România avem câteva instrumente legale la dispoziție, cum ar fi Legea 350/2005 – pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor societății civile sau Legea 34/1998- pentru subvenționarea serviciilor sociale ale ONG-urilor. Din cercetările făcute de ADV România și Comisia ONG Iași rezultă însă că sunt puține autoritățile locale care aplică astfel de mecanisme, majoritatea preferând alocarea către alte nevoi a banilor publici, mai ales în lipsa unei cereri explicite de a crea o linie de buget pentru susținerea proiectelor sociale. Dacă doriți să generați schimbări de percepție a datoriei pe care autoritățile locale o au față de aplicarea mecanismului de finanțare în baza Legii 350/2005, vă oferim modelul de la Iași unde membrii FONSS- Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale și Comisiei ONG au lucrat împreună cu autoritățile la un ghid de finanțare și un regulament, și au și deschis calea de comunicare cu consiliul local, astfel încât să existe buget și competiție de proiecte corectă. De asemenea, tot la Iași, în cadrul aceleiași colaborări s-a obținut finanțarea multianuală și constituirea unui fond de confinanțare a proiectelor europene pe care ONG-urile le-ar depune împreună cu autoritățile. Întreaga construcție se bazează pe ideea că ONG-urile, atrăgând bani în comunitate, de fapt investesc în ea și soluționează cu o minimă intervenție din bugetul local probleme sociale pentru a căror rezolvare Consiliul Local ar trebui să investească mult mai mult. În ceea ce privește proiectul ”Parteneriat pentru incluziune” concluziile noastre sunt clare: nevoile locale exprimate inițial de diverși lideri din comunitățile rurale s-au confirmat doar parțial la fața locului. Echipa noastră a constatat ca primul loc în nevoia de informare îl reprezintă educația pentru sănătate, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite. Un loc secund îl ocupă prevenirea violenței domestice și pe al treilea loc este prevenirea consumului de alcool în rândul tinerilor. De asemenea, am constatat că încă există o relație distantă între părinți și copii, mulți dintre cei cu care am vorbit spunând că nu au discutat niciodată cu părinții lor despre aceste informații. Fără implicarea părinților, a familiilor și a specialiștilor în educație și asistență socială în sprijinirea tinerilor din grupuri vulnerabile, problemele acestora se vor accentua și vor avea impact major asupra vieții lor de adulți, asupra societății în general. În altă ordine de idei, este imperios necesară atragerea spre mediul rural a unei rezerve de specialiști în asistență socială care să ofere suport tinerei generații și autorităților în monitorizarea și gestionarea situațiilor de criză, apărute ca urmare a fenomenelor sociale legate de violență, consum de alcool, sarcini la vârsta adolescenței, deviații de comportamant, încălcări de drepturi ale minorităților etnice și persoanelor cu dizabilități. Grupul de specialiști implicați în proiect recomandă replicarea modelului de intervenție generat de ”Parteneriat pentru incluziune” și la nivelul altor județe și finanțarea prioritară a acestui tip de intervenție din fondurile publice. La nivel macro, o politică publică de susținere a serviciilor sociale din mediul rural ar trebui să se bazeze pe această experiență care dovedește că există soluții dacă există și dorința implementarii lor.

ANEXA 7. EXERCIȚIU DE AUTOCUNOAȘTERE – SCUTUL

ANEXA 9. DECIZII

BIBLIOGRAFIE 

Baban, A. (ed). (2001)), Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca. Ed. Risoprint



Romani A., Campani A. (2012), Violenţa domestică: accesul femeilor la siguranţă şi la justiţie. Pachet de instruire I, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană



Drugaş, I., (2010), 101 aplicaţii artterapeutice în consilierea psihologică a copiilor, Oradea, Ed. Primus



Filipoi, S., (2012), Basme terapeutice pentru copii, adolescenţi şi părinţi, Asociaţia de Ştiinţe Cognitive din Romania

Serea, A., Gulei, A.S., Ungurianu N., Stoica N., Zaharia D.-A. (2012), Metodologie de lucru în asistenţa victimelor traﬁcului de persoane, copilului singur acasă ca urmare a migraţiei părinţilor pentru muncă şi a copilului victimă a abuzului, Iaşi, Ed. Studis



Vraşti R. (2012), Ghid practic de intervenţie în criză, Ontario Canada publicat pe http://www.vrasti.org/



Situaţia statistică a victimelor traﬁcului de persoane identiﬁcate în anul 2014, ANITP, 2015



855 de jocuri şi activităţi. Ghidul animatorului, European Youth Exchange Moldova – Unicef, (2005), Chişinău



Manual Keep me Safe, IPPF European Network



Manual de instruire a cadrelor medicale în adresarea violenței de gen, dezvoltat în cadrul proiectului IMPLEMENT http://publichealth.ro/wpcontent/uploads/2015/09/implement_train_RO_w eb.pdf



http://fra.europa.eu/sites/default/ﬁles/fra2014-vaw-survey-at-a-glance-oct14_ro.pdf



http://www.who.int/violenceprevention/appro ach/deﬁnition/en/



http://ec.europa.eu/antitrafficking/sites/antitraffick ing/files/report_on_the_progress_made_in_the_fig ht_against_trafficking_in_human_beings_2016.pdf



www.abilitatideviata.ro



http://practis-braila.ro



www.sfatulmedicului.ro – Educaţia sexuală la copii şi adolescenţi



www.sexsafe.ro – Principii şi obiective ale educaţiei sexuale



www.psychologies.ro – Anchete şi dosar: când ar trebui să-şi înceapă adolescenţii viaţa sexuală



www.suntparinte.ro – Ghidul educaţiei sexuale pentru părinţii care au copii între 3 - 18 ani



www.sexulvsbarza.ro



Fischer G., Riedeser P., (2010), Tratat de Psihotraumatologie, Bucureşti, Ed. Trei



Ghebuţă, A., Tuduri, R., (2010), Abilităţi de viaţă resurse active. Ghid pentru formatori, Casa de Editură Venus, Iaşi, (http://www.abilitatideviata.ro/publicatii)



Jigău, M. (2001), Consilierea carierei, Bucuresti, Ed. Sigma



Lemeni, G., Miclea M., (2010), Consiliere si orientare. Ghid de educaţie pentru carieră, ClujNapoca, Ed. ASCR



Luca, C., Pivniceru, M.-M., Gulei A.-S., Foca L., Pop, M., Amaziliţei, O.-E., Acasandrei G., Ungurianu, N., Zaharia, D.-A., Rotaru, M.-N., (2012), Metodologie de asistenţă psihosocială a copiilor remigranţi, Iaşi, Ed. Sedcom Libris



Luca, C., Gulei, A.-S. (coord.), Azoiţei N.-D., Karacsony, N., Lăcustă, O.M., Pascaru, Ghe. (2007), Metodologie de asistenţă socială, psihologică şi juridică a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate, Iaşi, Ed. Terra Nostra Manes, S., (2008), 83 de jocuri psihologice pentru animarea grupurilor. Manual pentru psihologi, consilieri şcolari, profesori, asistenţi sociali, Iaşi, Ed. Polirom Mateuţ Gh., Petrescu V. E., Ştefăroi N., Onu E., Dublea A., Luca S., Iovu D., Tărniceriu R.D., Gafta G-L., Luca C., Prună R. A., (2005), Traﬁcul de ﬁinţe umane. Infractor, victimă, infracţiune, Asociaţia Alternative Sociale, Iaşi Muntean A., Popescu M., Popa S. (2000), Victimele violenţei domestice: Copiii şi femeile, Bucureşti, Ed. Eurostampa