Nr. 136 Decembrie 2010
Meditaţie şi Rugăciune
Dumnezeu Tatăl l-a dăruit pe Isus oamenilor, pentru ca şi ei, la rândul lor, să iubească fără rezerve.
Drumuri deschise Nr. 136 - Decembrie Revista studenţilor Institutului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” Iaşi
Adresa
Redacţia Drumuri Deschise Str. Theodor Văscăuţeanu nr. 6 Ro - 700462 Tel: 0232/225228 E-mail: drumuri_deschise@yahoo.com http://www.editurasapientia.ro http://www.itrc.ro
Redactori:
Anghel Gabriel-Cristian Toma Remus-Alin Hălănduț Gabriel Farcaș Leonard Pal Gabriel
Fotograf:
Petre Iustian-Ionuț
Intenţie Misionară:
Pentru ca în viaţa tuturor să strălucească steaua care vesteşte naşterea Omului-Dumnezeu. Intenţie Generală: Pentru ca toţi creştinii să-şi reînnoiască în inimi bucuria prin naşterea Mântuitorului.
Cuprins • Mesaj de Crăciun Pr. Dr. Wilhelm Dancă • Ajută-ne să fim lumină! Cohanovschi Vasili • Urătură
Î
mi amintesc o povestioară care, pe scurt, sună cam aşa: în timpul unui război încrâncenat, între liniile părţilor combatante cineva vede deodată un copilaş care se juca netulburat printre gloanţele care zburau dintr-o parte în alta. Nimeni nu ştia cum ajunsese acolo. Cel care l-a ai trageţi! Este un copil pier...4 observat strigă: „Staţi, nu m������������������������������� dut pe front! Încetaţi focul, riscaţi să-l răniţi!” Atunci, ca prin minune, toate armele tac. Imaginea ...5 copilaşului gingaş care ar putea fi rănit sau chiar mai rău, îi înspăimântă pe toţi. Fiecare îşi aruncă armele şi se apropie în grabă să vadă dacă copilașul este teafăr. Apoi, ...6 îşi strâng mâinile cu bucurie şi în ziua aceea uită cu toţii de război.
• Semnificaţia Coroanei de Advent Dumitrescu Andrei ...7 • A trecut la Domnul... Dumitrescu Andrei • Vestire Ciobanu Petru
Poate aţi mai citit sau aţi mai auzit povestioara de nenumărate ori, dar pe mine mă impresionează de fiecare dată. Mă impresionează în primul rând câtă forţă are nevinovăţia, cu câtă uşurinţă ea transformă ura şi ...8 adversitatea în linişte şi bucurie. Ce impact dezarmant are gingăşia şi puritatea! Într-o clipită sunt date uitării toate relele şi omul, ca prin farmec, îşi întoarce faţa ...9 spre valoare, spre frumuseţe, spre ceea ce-i aduce linişte sufletească. Şi toate acestea datorită unui copil!
Pruncul Isus vine în lume sub o formă umilă, de • Lumina discretă a Crăciunului Dumitrescu Andrei ...10 slăbiciune şi totuşi, atât de vulnerabil cum este, cât de
• Un preţios aniversar Dumitrescu Andrei • Despre alimente Blaj Marian • Maxime Budău Damian
multă forţă emană! Câtă fascinaţie în jurul lui! Pe bună dreptate este numit Principe al păcii.
...11
În acest timp suntem şi noi invitaţi să lăsăm la o parte conflictele personale, tot ce ne împovărează inima şi mintea. Să ne lăsăm dezarmaţi de pacea pe care o răspândeşte Pruncul Isus. Şi precum eşti fascinat şi total ...12-13 schimbat în faţa unui copil, la fel şi noi să ne adunăm în jurul ieslei lui Isus şi să lăsăm spiritul Crăciunului să ne pătrundă.
...14
Vă urez un Crăciun binecuvântat şi un An Nou fericit! Redactor, Gabriel-Cristian Anghel
3 3
Iaşi, 15 decembrie 2010
4
Rector, Pr. Dr. Wilhelm Dancă
nr. deschise
Drumuri
Mesaj de Craciun
Lăsând deoparte diferenţele de vârstă şi deosebirile în slujire care există între noi, cred că toţi cei care trăim şi muncim în Seminarul diecezan – preoţi formatori şi seminarişti, profesori, surori şi personalul auxiliar - formăm o singură familie spirituală. Cred că avem aceleaşi idealuri şi căutăm să trăim aceleaşi valori creştine. Nu spun care sunt acestea, fiindcă le ştim, dar printre ele, una este fundamentală, întrucât ne leagă pe toţi, şi anume idealul sau valoarea extraordinară a sfintei preoţii. Fiind o familie, chiar şi spirituală, şi noi avem, din când în când, evenimente deosebite cărora vrem să le acordăm atenţia cuvenită. De exemplu, Crăciunul este un eveniment deosebit. Cu această ocazie specială, vă propun o întâlnire cu mons. Anton Durcovici, încercând să vedem ce ar putea să ne spună nouă, preoţi şi viitori preoţi, în anul de graţie al Domnului 2010, când se împlinesc o sută de ani de la hirotonirea lui ca preot (24 septembrie 1910). Am găsit în arhiva Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi mai multe documente în care episcopul Durcovici a vorbit în mod direct sau indirect despre preoţie. Am cules aceste cuvinte pentru mine, pentru voi, şi vi le propun acum spre meditaţie. Aş vrea ca aceste cuvinte să vă tulbure puţin şi, în acelaşi timp, să întărească în noi răspunsul la chemarea sacerdotală. Astfel, într-o scrisoare adresată diaconului Gheorghe Ciuraru din Valea Seacă, îi scria acestuia în ziua de 5 august 1948: „Ceea ce mă bucură îndeosebi, este faptul cum te porţi faţă de Părintele Paroh. Ia-ţi-l drept pildă: Fortiter in re, suaviter in modo (…). Nu strică apoi să te pregăteşti cu încetul de pe acum la examenul pentru preoţie, atât studiind, cât şi meditând în faţa tabernacolului, unde dumnezeiescul Învăţător îţi va da din belşug tot ce-ţi trebuie, lumină şi har, mângâiere şi putere” (Anton Durcovici, Scrisoare, 5 august 1948). Într-o altă scrisoare, care era adresată parohului de Bârgăoani din 1948, spunea un lucru evident, dar greu de ţinut minte, şi anume că preoţii sfinţi „nu se nasc, ci se fac cu ajutorul lui Dumnezeu; nu hirotonirea Episcopului, ci practicarea virtuţilor sfinţeşte pe preot. Dar este mângâietor în această privinţă, că: volenti et facienti quod est in se, non deerit gratia. Apoi ceva mai departe adăuga: „Parohienii vreau în primul rând să vadă în Sf. Voastră o viaţă exemplară. Daţi-le mereu această învăţătură a pildei bune, cea mai de seamă şi cea mai convingătoare. Verba movent, exempla trahunt. Despre Isus însuşi citim: Coepit Jesus facere et docere (Act. 1, 1). Mai întâi a învăţat prin faptele sale ceea ce mai târziu a învăţat prin cuvântul Său. Amintiţi-vă de sfântul paroh de Ars. Cum şi-a convertit el parohia părăsită şi parcă sălbăticită? Prin pilda vieţii sale, însoţită de rugăciune, pocăinţă şi catehizare frecventă, chiar zilnică. Se înţelege că aceste roade nu se culeg într-o zi, nici într-o săptămână sau lună. Totuşi, cu încetul, binele îşi face pârtie şi sufletele devin mai înţelegătoare şi ascultătoare. Dacă trăim timpuri eroice, cum spuneţi foarte nimerit, Dumnezeu, cel mai bun cunoscător al timpurilor, potriveşte măsura harului Său cu nevoile noastre, ca să fim la înălţime. Revizuiţi-vă cât mai des în faţa Tabernacolului programul de viaţă preoţească; cereţi cu încredere şi veţi primi din belşug har pentru realizarea acestui program” (Anton Durcovici, Scrisoare, din 16 decembrie 1948). Aşadar, preotul este un om care dă pildă bună credincioşilor săi prin rugăciune, practicarea virtuţilor şi, mai ales, prin adoraţia euharistică. Dar „preotul bun şi sfânt” pe care ni-l recomandă episcopul Anton Durcovici are o legătură specială cu Maica Domnului. Iată ce spunea el într-o scrisoare circulară din 1948: printre datoriile preotului, una este deosebită, şi anume aceea de a „a trezi şi a menţine râvna credincioşilor în cinstirea Maicii Domnului”. Asta deoarece „nouă preoţilor ne revine privilegiul şi datoria sfântă de a merge înaintea credincioşilor, arătându-le calea”. Din acest punct de vedere, fiecare preot trebuie să fie un devot al Maicii Domnului, fiindcă ea este, prin excelenţă, calea spre Isus: per Mariam ad Jesum. Prin urmare, „cu pilda şi cuvântul nostru să-i învăţăm cine este Prea Sfânta Fecioară Maria, ce înseamnă să o venerezi şi să o iubeşti, cât de frumos ascultă Domnul rugăciunile ei şi cât de darnică este ea însăşi faţă de cei ce o iubesc. De la prima minune săvârşită de Isus, în Cana Galileei, la simpla dorinţă a Maicii Sale, câte fapte măreţe şi minunate, dobândite prin mijlocirea Mariei nu se ţin lanţ în istoria Bisericii, până în zilele pe care noi le trăim!” (Anton Durcovici, Scrisoare circulară, din 14 aprilie 1948). Într-un mod tainic, cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, an de an, steaua care s-a oprit deasupra Betleemului şi a arătat locul unde s-a născut Isus se opreşte şi asupra noastră. Să încercăm la lumina acestei stele să vedem mai bine profilul preoţiei noastre, ajutaţi fiind şi de cuvintele episcopului martir Anton Durcovici. Vă doresc din toată inima haruri îmbelşugate pentru sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului. Pruncuşorul Dumnezeiesc din iesle să vă ă binecuvânteze pe voi toţi! La mulţi ani!
136
Dragi seminarişti,
I
Doamne, ajuta-ne sa fim lumina!
ată că au trecut foarte repede cei şapte ani ai creşterii mele în „pământul” bine îngrijit al Seminarului din Iaşi. Acum a sosit timpul venirii „Grădinarului ceresc” pentru a căuta roade. Oare va găsi el roade? Vor fi ele coapte, pentru a-l bucura pe „Grădinarul ceresc” prin dulceaţa lor, sau vor fi încă verzi? Vor fi de ajuns aceste fructe la toţi cei care vor veni la pomul vieţii mele ca să se bucure de ele? Vor fi ele hrănitoare sau vor provoca şi mai multă foame?
deschise nr.
136
Doamne, ajuta-ne sa fim lumina!
Drumuri
La aceste întrebări, şi încă multe altele, am încercat să găsesc răspuns împreună cu fraţii mei, mai ales în timpul zilelor de exerciţii spirituale în vederea ridicării la treapta diaconatului. Este foarte greu să-mi descriu toate acele sentimente care mă umplu şi care trezesc în mine acel frumos sentiment al sfintei frici de cele dumnezeieşti. În două cuvinte aceste sentimente se rezumă la următoarele:
pot. Nu pot pentru că a devenit parte integrantă a fiinţei mele. Cu ea adorm şi cu ea mă trezesc. Mare mister şi totodată responsabilitate, despre care n-avem voie să uităm nici o clipă. Şi în sfârşit, însă nu în ultimul rând, vreau să accentuez faptul că acum se cristalizează în mod vizibil, la ce suntem chemaţi să renunţăm din prima zi a intrării noastre în seminar. Am în vedere cuvântul „eu”. „Eu” – nu mai există, „aş dori” – nu mai are valoare, „aş prefera” – nu-şi mai are rostul.
Simt cu întreaga mea fiinţă că Dumnezeu mă cheamă. Simt că vrea de la mine nu numai ceea ce am, adică sentimentele mele, calităţile mele, faptele mele, ci mai degrabă vrea ceea ce sunt. Dumnezeu mă cheamă ca pe Cohanovschi Vasili, un tânăr din Republica Moldova, dintr-un mic sătuc din care n-a mai fost un preot de mai bine de 60 de ani. Fascinant, nu-i aşa? Dumnezeu mă cheamă pe nume! Şi pe fiecare dintre noi, cei care simţim chemarea sa, ne cheamă pe nume, trebuie doar să-i răspundem: „Iată-mă, sunt aici!” Restul nu mai contează! Nu mai contează cât de gras sau cât de slab sunt, cât de înalt sau cât de mic, cât de isteţ sau „mai umil” în cele ale ştiinţei. Nu contează, deoarece pentru mine şi cred că pentru fiecare dintre noi, care prin prezenţa noastră răspundem la vocea interioară care ne cheamă – Dumnezeu este totul! Dumnezeu este totul, este viaţa noastră, este respiraţia noastră, este comoara noastră! Nu există decât El, iar eu exist şi chemarea mea există pentru că El vrea acest lucru. Restul pentru mine nu mai are valoare, ba mai mult, nu mai există.
În timpul exerciţiilor spirituale, datorită părintelui Anton Diacu, am găsit o nemaiîntâlnită pace sufletească şi totodată hotărâre. Sper că ne vom conforma cuvintelor unui mare duhovnic rus (Serafim de Sarov), care spunea: „Dobândeşte pacea interioară şi o mulţime de oameni îşi vor găsi bucuria mântuirii lângă tine!” Noi cei ridicaţi la treapta diaconatului, vă rugăm frăţeşte să fiţi părtaşi la bucuria noastră. Îngrijiţi bine ceea ce aţi primit în dar; dăruiţi fără rezerve ceea ce v-a fost încredinţat; încălziţi cu ceea ce arde în interiorul vostru lumea îngheţată în care trăim; hrăniţi-vă din roadele vocaţiei voastre şi hrăniţi cu ele pe cei care îndură foame spirituală. „În dar aţi primit, în dar să daţi” (Mt 10,8). Domnul să ducă la bun sfârşit lucrarea sa cea bună pe care a început-o în noi.
Am fost îmbrăcat în dalmatică, şi o dată cu ea am îmbrăcat diaconia lui Cristos. În această „îmbrăcare” mă fascinează faptul că dalmatica o pot da jos, însă diaconia lui Cristos nu
5 5
Cohanovschi Vasili
Hai, veniţi cu mic, cu mare
În care multe-am realizat
Și-ascultați a mea urare.
De-am muncit şi nu am stat.
Anul iar se înnoieşte
În seminarul nostru iubit,
Şi preţul la ţigări va creşte.
Noi n-avem timp de dormit.
Dar noi nu ne întristăm,
Toată lumea se zbate, munceşte
Că de mult nu mai fumăm.
Unul mătură, altul deszăpezeşte.
A trecut un an cam greu
Formatorii exemplu bun ne dau,
Ce ne-a lăsat făr’-un leu.
Niciodată ei nu stau.
Dar sperăm că noul an ce vine
Au mintea mereu trează,
Ne va aduce buzunare pline
Asupra noastră veghează.
Ca s-avem de und’ să dăm
Iar de vreunul se simte rău,
Pe săraci să-i ajutăm.
Formatorul îl păzeşte de Cel Rău:
Ia mai strigaţi măi
- Nu te poţi însănătoşi în pat,
Să se-audă peste D1 şi D2
Ia treci tu la studiat!
Mânaţi măi, hăi, hăi… De când ascultaţi a mea urare,
Foaie verde şi-o alună
m-a prins dorul cel mare,
La cantină treaba-i bună.
Dor de mamă, dor de tată,
Pizza, paste şi desert,
Nici nu mai ştiu cum arată.
Câteodată şi-un ou fiert.
Că de când nu i-am văzut,
Mâncare bună primim
O cisternă de ceai am băut.
Domnului să-i mulţumim.
De visat, multe visăm,
Aoleu că am uitat,
Dar nimic nu realizăm
Sper că nu v-aţi supărat,
Dacă în Cristos nu avem speranţă
De iubita sesiune
Că el o să ne aducă viaţă.
Ce vă putem spune?
Ia sunaţi din zurgălăi,
S-aveţi numai note mari
Să se-audă-n munţi şi văi.
Şi să fiţi mereu tari.
Mânaţi măi, hăi, hăi…
Să ne fie de folos Ce ne-a învăţat Cristos.
6
136
S-a mai dus încă un an,
nr.
Ce sunteţi mereu uniţi
deschise
Frunză verde de castan
Drumuri
Uratura
Aho, aho, seminarişti iubiţi,
C
Semnificatia coroanei de Advent
deschise nr.
136
Este vorba de Cristos judecător, domn şi rege care va veni la sfârşitul timpurilor. Misterul cultului liturgic face posibil ca veşnicia să irumpe în vremelnicie pentru ca misterul originar să fie celebrat şi mântuirea să ajungă la toate generaţiile. Timpul Adventului conduce Biserica spre pragul existenţei sale, şi tocmai de aceea marea trăsătură a Adventului trebuie să fie speranţa. Suntem chemaţi să realizăm în mod deplin planul pe care Dumnezeu îl are cu noi. Acest lucru ni-l aminteşte Adventul care plăsmuind prezentul ne prezintă viitorul. Adventul este un timp real şi actual. Ascultând profeţiile încă neîmplinite, vedem cum lumea trece pe sub ochii noştri şi tânjim la lumea viitoare, pe care începem să o trăim şi pentru care ne pregătim în prezent. În timp ce aşteptăm un mâine fericit şi râvnit, lucrăm în prezentul actual şi plin de speranţă, privim spre trecut – întruparea lui Cristos – şi suntem bucuroşi că l-am avut printre noi, întăriţi fiind în trupul nostru care a fost şi al lui, care de aceea este plin de puterea mântuitoare oferită de el. Adventul este un timp real şi prezent care, adâncit în trecutul mesianic, ne proiectează spre viitorul profetic. Sfânta Treime este prezentă în întregul proces: Tatăl care crează, Fiul care vine în această lume şi o răscumpără, iar Duhul Sfânt care o sfinţeşte şi o uneşte în iubire.
7 7
Dumitrescu Andrei
Semnificatia coroanei de Advent
Drumuri
oroana de Advent, atât de cunoscută creştinilor, este unul dintre simbolurile creştine folosite pentru a aminti de venirea lui Mesia. Fiecare timp liturgic are propriile semne. De exemplu, pentru Postul Mare – în care aşteptăm manifestarea slavei lui Cristos înviat prin misterul pascal – este specific ritul impunerii cenuşii; iar Adventul reprezintă tot un timp de aşteptare, orientat spre Cristos care va veni în glorie (cf. Is 4,5; 2Pt 1,16). Coroana de Advent provine din nordul Europei, mai exact din Scandinavia, iar în ultimii ani a intrat puternic în comunităţile noastre creştine. În ţările germanice este obiceiul ca această coroană să se ia acasă şi să se pună în locurile importante din casă, pentru a arăta aşteptarea lui Mesia; astfel, celebrarea liturgică intră zi de zi în viaţa de familie, imprimând viaţa creştinului cu semnificaţii creştine şi cu arome mesianice. Ea constă dintr-un cerc de ramuri verzi, fără flori, pe care sunt puse patru lumânări. Cel mai bine este să fie de culoare violet. Lumânările simbolizează cele patru săptămâni ale Adventului şi sunt treptat aprinse în fiecare dintre duminici. Coroana trebuie pusă într-un loc vizibil, foarte aproape de altar sau de amvon, pe o masă mică sau atârnată de tavan. Coroana de Advent este încărcată de un simbolism teologic profund, cercul arată că venirea lui Cristos este veche şi în acelaşi timp nouă (vechii greci îşi imaginau timpul ca o înlănţuire ciclică a aceloraşi evenimente, care se repetau sub o altă formă, dar rămâneau actuale în semnificaţie). Este un eveniment din trecut care este actualizat în celebrarea liturgică. Biserica este, mai întâi de toate, mireasa lui Cristos, singurul Preot suprem. În acest sens, ea este cea care primeşte sacramentele, nu cea care le produce sau le creează. Biserica celebrează sacramentele ca o colaboratoare a Mirelui de la care primeşte viaţa şi totul, pentru a putea acţiona. Din acest motiv, sensul şi scopul celebrării liturgice este tocmai să facă generaţiile să participe activ la opera de mântuire a lui Cristos. În Advent opera de mântuire se exprimă în mod escatologic, adică înţelegerea ei este orientată spre viitorul credinţei noastre.
Aşa cum v-aţi dat seama, aceste rânduri sunt dedicate memoriei părintelui Anton Ghiurcă, trecut la Domnul în seara zilei de 24 noiembrie 2010. S-a născut la 13 decembrie 1950 în localitatea Fărăoani din judeţul Bacău şi a urmat cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iaşi, fiind hirotonit preot de către episcopul Petru Pleşca la 24 iunie 1975. După câţiva ani de activitate pastorală a fost trimis la Roma pentru a-şi continua studiile, obţinând licenţe în teologie catehetică şi ştiinţe biblice. Din anul 1985 până la moarte a lucrat în Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iaşi ca profesor şi formator.
A fost un profesor sensibil, discret şi foarte răbdător cu studenţii săi. Părintele Anton Ghiurcă s-a distins prin discreţia sa, capacitatea sa de muncă şi sensibilitatea deosebită faţă frumos, faţă de natură; sensibilitate care s-a concretizat în organizarea şi întreţinerea spaţiului verde din incinta seminarului pe care l-a îngrijit personal ani de zile. Aceste calităţi au fost evidenţiate de PS Petru Gherghel, care l-a cunoscut îndeaproape, numindu-l un dar” pe care Dumnezeu l-a făcut Bisericii noastre locale. Plecarea tăcută a părintelui Anton a lăsat o urmă în viaţa comunităţii seminariale şi nădăjduim ca sufletul său să se bucure de răsplata slujitorului credincios, care a căutat să facă voinţa Tatălui în viaţa sa.
Î������������������������������������������������ n dimineaţa zilei de 26 noiembrie 2010, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iaşi, a fost celebrată o sfântă Liturghie cu Requiem în memoria părintelui Anton Ghiurcă. Liturghia a fost prezidată de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, asistat de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, Preasfinţitul Anton Coşa, episcop de Chişinău, de corpul profesoral al institutului şi de alţi preoţi din Iaşi. Cântarea din cadrul Liturghiei a fost animată de seminarişti. O prezenţă de deosebită în capela in- stitutului nostru a fost aceea a familiei părintelui răposat.
Sâmbătă, 27 noiembrie, la ora 10, părintele Anton a fost înmormântat în cimitirul comunităţii din Fărăoani, comunitate în care s-a născut, a primit sămânţa vieţii creştine şi chemarea la sfânta Preoţie, fiind asistat pe ultimul drum de reprezentanţi ai corpului profesoral şi ai studenţilor din Seminar, locul în care şi-a petrecut mai bine de jumătate din viaţă, în calitate de alumn şi de formator al viitorilor slujitori ai altarului.
8
Dumitrescu Andrei
136
Da, cerul este, de fapt, cea mai înaltă năzuinţă a inimii noastre, iar cugetul creştinesc ştie că adevărata sa împlinire se află numai în Domnul. Până să-l întâlnească în Paradis, sufletul omului este călător prin istorie, prin timpul contingent, aşa cum a fost trasat din veşnicie de înţelepciunea Tatălui. În aceste zile, călătoria unui suflet consacrat Domnului prin hirotonirea preoţească s-a terminat pentru acest pământ.
nr.
În predică, Preasfinţitul Aurel a subliniat valoarea înţelegerii creştine a morţii şi a pregătirii sufletului pentru acest moment. Părintele Anton Ghiurcă este al patrulea preot diecezan răposat în acest an, din cadrul clerului diecezei de Iaşi. Faptul că părintele Anton a murit în luna în care Biserica îi cinsteşte pe credincioşii răposaţi reprezintă o invitaţie la o aprofundare a misterului morţii şi la înălţarea unui gând pios în memoria înaintaşilor noştri. S-a subliniat faptul că încă nu împlinise 60 de ani, dar avea deja 35 de ani de preoţie, dintre care 25 i-a petrecut în Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif ” din Iaşi, în calitate de profesor şi formator al viitorilor preoţi.
deschise
A trecut la Domnul...
erul plumburiu al lui noiembrie, care marchează de obicei zilele penultimei luni ale anului calendaristic, reprezintă o chemare discretă la amintirea celor răposaţi şi la înălţarea unui gând pios în memoria înaintaşilor noştri. În această lună, în bisericile noastre se aud adesea cântări menite să ne hrănească dorul după valorile veşniciei, după casa Tatălui. Între aceste cântări remarcăm cunoscuta melodie „Cerul e dorul meu”, care mişcă inima prin sensibilitatea şi profunzimea sa.
Drumuri
C
A trecut la Domnul...
Vestire Cine-i cel promis din vremuri după-a omului cădere, Aşteptat fiind de-acesta mântuire să-i ofere? Este Fiul care-n lume a voit să se coboare Şi din sânul să se nască al preagingaşei Fecioare. Cine-i cel pe care psalmii îl aclamă ca Mesia? Cine vine azi în lume şi se naşte din Maria? Este Fiul ce coboară şi-şi asumă-a noastră fire Să vestească lumii pace şi a Tatălui iubire.
deschise
Vestire
Drumuri
Cine-i cel ce cu speranţă l-au vestit demult profeţii Că va coborî în lume precum roua dimineţii? Este Fiul ce se-arată astăzi lumii în tăcere Să-i aducă omenirii suferinde mângâiere. Cine-i cel vestit în noapte de o stea strălucitoare Ce inundă universul cu lumina-i orbitoare? Este Fiul ce în lume a voit ca să se nască Ca întreaga omenire cu iubire să o pască.
nr.
Cine-i cel pe care-un înger îl vesteşte din tărie? Cui îi cântă-n coruri cerul cântece de bucurie? Este Fiul ce în lume azi se naşte în neştire Să-i ofere lumii noastre pace, har şi mântuire.
136
Cine-i cel pe care-n grabă merg păstorii să-l privească Şi-i aduc în dar ofrande din sudoarea păstorească? Este Fiul care zace într-o iesle sărăcuţă Adorat de sfântul Iosif şi de sfânta sa Măicuţă. Cine-i cel pe care magii vin voioşi din ţări străine Să-l adore, să-l contemple, daruri scumpe să-i închine? Este Fiul care cortul printre oameni azi şi-l pune, Este soarele cel veşnic ce nicicând nu mai apune. E Isus Cristos ce roagă toată firea omenească Să-i ofere inimi-iesle ca în ele să se nască Şi avându-l noi în inimi să-l purtăm în lumea-ntreagă Să le fie tuturora viaţa veselă şi dragă.
9 9
Ciobanu Petru
L
Lumina discreta a Craciunului
Isus a ales umilinţa şi iubirea din momentul întrupării şi continuă şi astăzi să fie umil, din moment ce rămâne neîncetat cu noi în tabernacol. Devenind asemenea nouă, el ne invită să ne facem una cu celălalt, să nu-i îngreunăm crucea zilnică a încercărilor, ci să căutăm să-i fim cu adevărat frate şi prieten. Prin întruparea sa, Isus a iubit şi iubeşte primul. Ca întotdeauna. De aceea, cine vrea cu adevărat să trăiască un Crăciun binecuvântat, trebuie să fie gata să-l înţeleagă pe aproapele său, chiar şi pe cel care i se
Crăciunul luminează sufletul fiecărui om cu raza chemării la bunătate, dar la o bunătate educată, autentică. Iar aceasta se traduce exclusiv în faptele cele mai mici: a fi binevoitor, săritor; de aici rezultă şi faptele mari. Prin trăirea autentică a Crăciunului, cu spirit de bucurie şi de recunoştinţă, vom putea înţelege îndemnul papei Leon cel Mare: „Creştinule, aminteşte-ţi de demnitatea ta!” Or, demnitatea creştinului este tocmai conformarea propriei vieţi vieţii lui Cristos. Crăciunul ne învaţă cea mai înaltă lecţie de umilinţă şi de iubire, este cel mai profund moment al apropierii lui Dumnezeu de om. Vom simţi binecuvântarea Crăciunului nu în mulţimea cadourilor pe care le vom primi, nu în fastul decorului de Crăciun, nu în belşugul mesei din ziua de Crăciun. Toate acestea trec şi în definitiv trec şi din memoria noastră. Cred că adevăratul cadou de Crăciun este convertirea sinceră şi reală, care va putea fi remarcată în primul rând prin faptele noastre. Să luăm aminte la această lumină discretă a convertirii, care poate să transforme şi inima noastră, dacă dorim cu adevărat. Isus nu se va impune niciodată, ci va bate neîncetat la uşa inimii noastre. Depinde doar de noi dacă vrem să-i deschidem. Crăciun fericit! Dumitrescu Andrei
10
136 nr.
Cred că Naşterea Domnului este o chemare discretă la simplitate. Dacă Isus, Fiul unic şi deopotrivă egal cu Tatăl, nu s-a sfiit să îmbrace natura noastră limitată, pentru a ne da un exemplu de umilinţă şi de iubire, nu suntem şi noi datori să devenim cu adevărat mai buni, mai înţelegători faţă de cei de lângă noi? De ce suntem sensibili numai în această perioadă, iar apoi redevenim reci, poate chiar duri faţă de cei de lângă noi?
împotriveşte, fără a emite judecăţi temerare. Fiecare dintre noi ştie cât de dureroasă este bârfa, cât de ruşinoasă este catalogarea unui om doar în baza unor prejudecăţi… Isus nu s-a călăuzit după prejudecăţi, după păreri superficiale; fiecare om ocupă un loc privilegiat în inima sa, devenindui astfel frate.
deschise
Însă în mirajul acesta uităm de cel mai important lucru al acestei luni: marea solemnitate a Naşterii Domnului. Mai este valabil mesajul creştin al Crăciunului în lumea lui Moş Crăciun şi a prietenilor săi, în lumea cadourilor? Nu riscăm să ne pierdem în avalanșa comercială care, parcă devenită tradiţie, ne cufundă în fel de fel de calcule şi planuri?
Drumuri
Lumina discreta a Craciunului
una decembrie, cunoscută contemporanilor noştri ca fiind „luna cadourilor” străbate ca o rază de căldură inima fiecărui om. Mirajul vitrinelor frumos împodobite, al străzilor luminate de beculeţe şi al colindelor descreţesc frunţile şi trimit cu gândul la copilărie, la simplitate.
D
Un pretios aniversar
ata de 8 decembrie reprezintă în calendarul creştin o serie de comemorări şi sărbători speciale. Pe lângă Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, Biserica îşi aminteşte în fiecare an încheierea lucrărilor Conciliului al II-lea din Vatican (19621965). În acest an se împlinesc 45 de ani de la încheierea sesiunii a IV-a a Conciliului, care a reprezentat totodată şi închiderea lucrărilor conciliare.
deschise nr.
136
ziţie”, motiv pentru care atenţia lor s-a îndreptat spre umilul patriarh de Veneţia, cardinalul Giuseppe Angelo Roncalli (născut în anul 1881). Acest prelat, în vârstă de 77 de ani, poseda o experienţă de viaţă, fiind nunţiu apostolic în Bulgaria, Grecia, Turcia, Elveţia şi Franţa. Tocmai de aceea, având la inimă propriile sale experienţe pastorale, noul papă Ioan al XXIII-lea a făcut în Bazilica San Paolo fuori le mura, la 25 ianuarie 1959, un anunţ istoric: convocare unui sinod diecezan pentru dieceza de Roma, reformarea Codului de Drept Canonic (promulgat în anul 1917 de către papa Benedict al XV-lea) şi convocarea unui nou conciliu ecumenic. Acest anunţ a stârnit o adevărată surpriză, însă papa Ioan al XXIII-lea nu s-a lăsat descurajat de vocile acelor care au încercat „să-i explice” gravitatea unui astfel de anunţ. Au fost trimise scheme şi întrebări teologice tuturor episcopilor şi Institutelor Superioare de Învățământ patronate de Biserică. După o muncă titanică, la 11 octombrie 1962, a început Conciliul al II-lea din Vatican, care a reunit peste 2500 de episcopi şi teologi; cel mai mare număr de participanţi înregistrat vreodată la un astfel de eveniment.
Un pretios aniversar
Drumuri
Foarte contestat şi uneori înţeles greşit, Conciliul al II-lea din Vatican s-a impus ca un răspuns pastoral pe care Biserica l-a oferit nevoilor şi cerinţelor societăţii contemporane. Anii ’60 erau deosebit de încordaţi pe mapamond. În anul 1961, U.R.S.S. a trimis primul om în spaţiu (Iuri Gagarin); deja erau utilizaţi sateliţi orbitali pentru telecomunicaţii; în Cuba şi Vietnam situaţia politică era delicată. Aceste ţări constituiau puncte de interes politic şi strategic pentru blocul capitalist (reprezentat de SUA) cât şi pentru blocul socialist (reprezentat de U.R.S.S.). Apoi, s-au înregistrat numeroase schimbări pe plan socio-cultural: expansiunea mijloacelor de comunicare socială, o reevaluare a valorilor morale din partea generaţiei tinere, mişcări studenţeşti în masă de factură marxistă. Pe scurt, faimosul Război Rece era în plină desfăşurare; iar Biserica părea un factor nesemnificativ în ceea ce priveşte crearea unei imagini corecte asupra lumii. În anul 1958 murea papa Pius al XII-lea (1939-1958), al cărui pontificat a fost marcat de desfășurarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945) şi de ororile nazismului şi ale comunismului stalinist. „Relaxarea” propusă de N.S. Hrusciov în anul 1956 nu aducea nici o schimbare pe plan religios. Cei 19 ani de pontificat ai acestui papă diplomat trebuiau analizaţi cu atenţie, dată fiind influența sa discretă, dar indiscutabilă, în teribilele evenimente cu care s-a confruntat. De aceea, cardinalii s-au gândit să aleagă un papă „de tran-
Cele 16 documente (4 constituţii, 9 decrete şi 3 declaraţii) emise de acest conciliu constituire răspunsul Bisericii - cu profunde fundamente scripturistice, patristice şi magisteriale - la toate bucuriile şi speranțele, tristeţile şi angoasele omului modern. Acest răspuns era absolut necesar, era imperioasă nevoia Bisericii de a ieşi în întâmpinare omului concret, indiferent de starea şi de ocupaţia sa, pentru a-i arăta cum să ajungă mai uşor la cunoaşterea lui Cristos. Biserica, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, este rodul aplicării hotărârilor Conciliului al II-lea din Vatican. Ca viitori preoţi, suntem datori să cunoaştem bine acest conciliu şi să înălţăm un gând pios de recunoştinţă faţă de cei care au dorit, prin acest conciliu, să ofere un răspuns autorizat la căutările şi aspiraţiile omului modern. Dumitrescu Andrei
11 11
fiecare zi va consuma peşte. Vă mai amintiţi sloganul „nici o masă fără peşte”? Ei bine, nu era un slogan comunist.
12
136
FALS. Chiar dacă conţinutul de fier în spanac şi alte legume cu frunze verzi este foarte crescut, acesta nu poate fi absorbit în intestinul uman. Principala sursă de fier a omului este carnea, cât mai roşie şi mai crudă, alături de organe precum ficatul şi splina, depozite de fier atât la om, cât şi la animale. Fierul din carne se absoarbe şi mai bine în prezenţa vitaminei C, deci o friptură în sânge alături de o salată verde e reţeta perfectă împotriva anemiei. Regimul vegetarian este mai sănatos? FALS. Legumele şi cerealele nu conţin toţi aminoacizii esenţiali, prin urmare, unele proteine ce au la bază aceşti aminoacizi, nu pot fi sintetizate. Regimul vegetarian duce şi la o carenţă de vitamine, mai ales cele din grupul B şi vitaminele liposolubile A, D, care se găsesc doar în produsele animale, ca să nu mai vorbim de fier şi zinc. Este recomandat, ca soluţie de mijloc, regimul lacto-vegetarian pentru a putea asigura organismului toate principiile alimentare de bază. DEVARAT SAU FALS DESPRE G Este adevarat că pâinea îngraşă? FALS. Nu pâinea îngraşă, ci produsele care sunt asociate cu ea. O felie de pâine are 80 de calorii, iar o felie de caşcaval are 180 de calorii. Bineînţeles că o pâine întreagă îngraşă, dar una-două felii la masa sunt obligatorii. Pâinea proaspătă „umflă” burta? ADEVARAT. În procesul tehnologic de pregătire al pâinii, se foloseşte drojdia de bere a cărei perioadă completă de fermentaţie este de 12 ore. De aceea, este recomandat să fie consumată pâine „veche” de o zi.
nr.
carne?
În spanac găsim mai mult fier decât în
deschise
Despre Alimente
ceastă lista ar trebui pusă-n ramă, la bucătarie, aşa, ca să o ai la îndemână ori de câte ori ai dubii când cineva îţi spune ultima modă în diete sau când etichetele alimetelor te vrăjesc cu efectele lor miraculoase. AT SAU FALS DESPRE PROTEINE Carnea fiartă nu îngraşă ? ADEVaRAT. Prin fierbere, carnea devine uşor de digerat, însă trebuie pusă la fiert în apă clocotită, pentru ca porii să se închidă imediat şi toate subsţantele nutritive să rămână în carne, nu în apa de fiert. Oul fiert tare este indigest? ADEVARAT. Albumina din albuş este o proteină ce se digeră doar dacă este fiartă, în schimb, gălbenuşul devine indigest dacă este tare. Ideal, oul se mănâncă fiert moale sau cleios. Carnea de pui este mai sănatoasă decât cea de porc? DEPINDE. Dacă urmărim conţinutul în grăsime trebuie evitată carnea de porc în cazul persoanelor cu colesterolul şi trigliceridele crescute. În ceea ce priveşte persoanele anemice, este bine de ştiut că fierul există doar în carnea roşie. În cazul puilor se pune şi problema de câţi hormoni a fost nevoie ca să ajungă în timp record la greutatea unei găini. Părerea mea: carnea roşie, categoric. Mai bine peşte decât carne de porc, vită sau pui? ADEVARAT. Peştele conţine proteine ca şi celelalte tipuri de carne, dar este bogat în grăsimi nesaturate (cele sănatoase) şi minerale şi este mult mai uşor digerabil faţă de acestea. Peştele şi fructele de mare sunt mai puţin calorice şi de aceea este obligatoriu să mâncăm peşte ( de preferinţă proaspăt ) de minim trei ori pe săptămână. Însă nimeni nu va fi certat dacă în
Drumuri
A
Despre Alimente
deschise nr.
136
Laptele cald băut seara te ajută să adormi? ADEVARAT. Senzaţia de foame şi glicemia scăzută din sânge au ca efect o stare de anxietate, irascibilitate, nervozitate, slăbiciune musculară. Glucidele lente din lapte reuşesc să rezolve această situaţie, cu un aport caloric minim (100 calorii/cană), iar starea de bine ce urmează ne permite să adormim. Oul trebuie evitat pentru că este bogat în colesterol? FALS. Oul este un aliment complet ce conţine proteine de înaltă calitate (proteine etalon), numeroase vitamine (A, D, E, B) şi fier alături de principala lui calitate - este colecistokinetic, adică duce la contracţia vezicii biliare cu eliberarea de săruri biliare esenţiale în digestie. Colesterolul din ou nu duce la creşterea colesterolului din sânge, deci nu există contraindicaţie absolută de a consuma ouă în dislipidemii. Uleiul de măsline este mai sănătos? ADEVARAT. Uleiul de măsline conţine acizi graşi nesaturaţi cu rol protector pentru inimă, în timp ce uleiul de floarea soarelui este bogat în vitamina E. O altă mare calitate a uleiului de măsline este stabilitatea termică, adică posibilitatea de a fi încălzit la temperaturi foarte mari fără a-şi modifica structura. Este corect prin urmare ca prăjelile să fie făcute în ulei de măsline, uleiul de floarea soarelui descompunânduse în produşi toxici (acetilcolina).
Despre Alimente
Drumuri
Grahamul sau pâinea cu tărâţe nu îngraşă? FALS. Pâinea neagră sau intermediară conţine mai multe tărâţe (fibre) care ajută digestia, însă conţinutul caloric este uşor inferior pâinii albe (230 calorii/100g faţă de 280 calorii/100 g). Pâinea neagră (o felie = 35g) este mai grea decât pâinea albă (o felie = 25 g) şi în final se ajunge la echilibru, adică o felie pâine alba 25 g = o felie, pâine neagră 35g = 80 calorii. Mierea este naturală, deci nu îngraşă? FALS. Mierea este naturală şi sănătoasă, dar conţine fructoză şi acelaşi număr de calorii ca şi zahărul (4 calorii / gram). Deoarece zahărul este cristalizat şi ocupă volum mai mare, se ajunge la ecuaţia paradoxală: o linguriţă zahăr = 13 calorii, o linguriţă miere = 22 calorii. Mierea mai are şi proprietatea de a stimula pofta de mâncare, prin urmare este recomandată copiilor şi persoanelor subnutrite sau care şi-au pierdut apetitul. În cazul în care vreţi să folosiţi miere la îndulcit, un vârf de linguriţă este suficient, pentru că puterea de îndulcire este de 4 ori mai mare decât a zahărului. Zahărul brun este mai sănătos decât cel alb? ADEVARAT. Zahărul brun este extras din trestia de zahăr şi este mai puţin prelucrat şi rafinat decât zahărul clasic obţinut din sfecla de zahăr. Ca număr de calorii însă este identic. Zaharina este cancerigenă? FALS. Nu a fost demonstrată ştiinţific această teorie, însă principalul dezavantaj al zaharinei este acela de a schimba gustul preparatelor la temperatura înaltă. Apariţia îndulcitorilor sintetici pe bază de aspartam a rezolvat această problemă, aceştia fiind stabili termic. Fructoza lichidă este un alt îndulcitor natural ce poate substitui cu succes zahărul.
Margarina este mai sănătoasa decât untul? FALS. Margarina este un produs inferior (şi, evident, mai ieftin) obţinut prin solidificarea forţată a uleiurilor vegetale care sunt transformate din starea lor naturală lichidă în stare solidă cu ajutorul hidrogenizării. În jurul acestui proces pot apărea accidente din care rezultă acizi graşi în forma „trans“ care sunt cancerigeni. Este de preferat să consumăm un unt de calitate superioară, bogat în vitaminele A, D şi E în cantitate mai mică decât să apelăm la margarină. Şi nu uitaţi: caloriile sunt aceleaşi!
13 13
Blaj Marian
Maxime 1. „A nu te putea hotărî înseamnă a te hotărî să nu faci nimic.” Fr. Bacon 2. „Nimeni nu poate să se întoarcă în trecut pentru a avea un nou început, dar oricine poate să înceapă astăzi să dea naştere unui nou sfârşit.” Maria Robinson
6. „Esenţa iscusinţei este să extragi înţelesuri din experienţa de zi cu zi.” Arthur Schopenhauer
Drumuri
5. „Nu contează ce spui, ci cum spui.” Autor necunoscut
12. „Nu necesită mult timp şi efort să spui vorbe amabile, însă ecourile lor rămân pentru totdeauna.” Maica Tereza de Calcutta 13. „Cei slabi vor uneori să-i creadă lumea răi; dar cei răi ţin să pară buni.” Vauvenargues 14. „Sensul şi scopul vieţii nu ar trebui să fie a te îmbogăţi, ci să îmbogăţeşti lumea.” B. C. Forbes
7. „Avem 40 de milioane de motive pentru a nu reuşi, însă nu avem nici o scuză.” Rudyard Kipling
15. „Minţile mari au un scop, pe când toate celelalte nu au decât dorinţe.” Richard Denny
8. „Neputându-se face ca ceea ce-i drept să fie puternic, lumea a făcut ca ceea ce-i puternic să fie drept.” B. Pascal
16. „Când poţi să vezi atât de clar defectele altora, înseamnă că le ai.” Jules Renard
9. „A iubi libertatea înseamnă a-i iubi pe ceilalţi, a iubi puterea înseamnă a ne iubi pe noi înşine.” Octavian Paler
17. „Iertaţi-mi această scrisoare lungă. N-am avut timp să scriu una mai scurtă.” B. Pascal 18. „Comorile nu sunt pentru cine le îngroapă.” Eschil
10. „Omul este singurul animal care râde şi plânge, fiindcă este singurul izbit de deosebirea dintre ceea ce suntem şi ceea ce s-ar cuveni să fim.” William Hazlitt
19. „Toată viaţa luăm şi dăm exemple.” Lord Acton
11. „Cea mai mare dintre toate greşelile este să nu fii conştient de nici una dintre ele.” Thomas Carlyle
20. „Este preferabil să ştii tot ce faci, decât să faci tot ce ştii.” Gilbert Gratiant Budău Damian
14
Maxime
nr.
4. „Un mare gânditor nu-ţi oferă soluţii, dar te pune pe gânduri.” Charles Peguy
deschise
136
3. „A gândi este cea mai grea muncă din lume, probabil din cauza asta atât de puţini oameni se apucă de ea.” Henry Ford
Redacţia Drumuri Deschise Vă urează CRĂCIUN BINECUVÂNTAT şi UN AN NOU FERICIT!
D rumuri deschise Nr. 136 Decembrie
Revista studenţilor Institutului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” Iaşi Adresa Redacţia Drumuri Deschise Str. Theodor Văscăuţeanu nr. 6 Ro - 700462 Tel: 0232/225228 E-mail: drumuri_deschise@yahoo.com http://www.editurasapientia.ro http://www.itrc.ro