Lectura, marea mea bucurie

ISSN 2501-9821 ISSN-L 2501-9821

Coordonator, Prof. înv. primar NEDELCU CORINA EMILIA

ÎNDRUMĂTOR PENTRU ACTIVITĂŢILE CURRICULARE ŞI EXTRACURRICULARE DE LECTURĂ

FINALITATE A PROIECTULUI EDUCAŢIONAL “Culorile anotimpurilor în literatură”

Simpozionul judeţean cu participare naţională „Lectura, marea mea bucurie”, Ediţia I, Iunie 2016 Proiect avizat în CAEJ 2016 Caraş-Severin, Nr. 2423/07.03.2016, poziţia 120

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8, REŞIŢA Judeţul Caraş - Severin Str. Aleea Bazna, Nr. 2 Cod 320152 Telefon 0255 218215; Fax 0255 / 211202 E-mail : scoala8resita@yahoo.com

ISSN 2501-9821 ISSN-L 2501-9821

ÎNDRUMĂTOR PENTRU ACTIVITĂŢILE CURRICULARE ŞI EXTRACURRICULARE DE LECTURĂ

COLABORATORI: ♦ Prof. înv. primar AMZA SABINA MIHAELA, Şcoala Gimnazială Nr. 14, Dr. Tr. Severin ♦ Prof. înv. primar ANI VANDA, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni ♦ Prof. BAICU IADRANCA IONELA, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar BĂLĂNESCU CAMELIA, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar DRĂGILĂ OZANA, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa ♦ Bibliotecar GRUIA DELIA, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa ♦ Învăţător IONESCU RALUCA DIANA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Padina, Buzău ♦ Prof. înv. primar KOVACS SORINA ANICA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa ♦ Prof. înv. primar MIŞU TITA, Liceul Pedagogic „Matei Basarab”, Slobozia ♦ Prof. înv. primar PALERU RODICA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Dorobanţu ♦ Prof. înv. primar PINOŞANU GRAŢIELA IADRANCA, Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa ♦ Prof. înv. primar POROINEANU MILORA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa ♦ Prof. înv. primar RADU MIOARA, Şcoala Gimnazială Maltezi, Ialomiţa ♦ Prof. înv. primar STAN DORINA, Şcoala Gimnazială Darova, Timiş ♦ Prof. înv. primar ŞEICAHMED FARIDA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Dorobanţu ♦ Prof. înv. primar ŞELARIU ALINA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa ♦ Prof. înv. primar ŞELARIU ELENA LORENA, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa ♦ Învăţător TĂMAŞ TEODORA ANCA, Şcoala Gimnazială Recea, Maramureş ♦ Prof. înv. primar TRĂNECI DANIELA, Şcoala Gimnazială Milcoiu, Vâlcea

COPERTĂ ŞI TEHNOREDACTARE: ♦ Prof. înv. primar NEDELCU CORINA EMILIA

ISSN 2501-9821 ISSN-L 2501-9821

CARTEA - UN DRUM SPRE ETERNITATE Prof. Baicu Iadranca-Ionela Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa Nu aş putea spune cu exactitate când am citit prima mea carte, dar îmi amintesc şi acum de fascinaţia cu care priveam cărţile din bibliotecă, coperţile lor colorate şi sugestive şi, chiar dacă, atunci când le deschideam, vedeam doar semne fără sens, cât de nerăbdătoare eram să aflu comorile din interior. Îmi aduc aminte cu drag de poveştile bunicii pe care le ascultam cu sufletul la gură, captivată de tărâmurile în care mă purtau şi personajele lor uimitoare. Mai târziu, când am învăţat să citesc, am fost curioasă să văd dacă ele erau aşa cum mi le spunea bunica şi dacă, poate, mai existau şi altele pe care ea uitase să mi le spună.

Privind în urmă, gustul pentru lectură se dobândeşte din fragedă copilărie, cu îndrumarea părinţilor şi mai târziu a dascălilor, pornind de la cele mai simple întâmplări, basme şi, pe măsură ce creştem, ajungând la intrigi mai complicate, personaje formate, însă din ce în ce mai captivante şi mai pline de sens. Şi asa, încetul cu încetul, învăţăm despre lumea care ne înconjoară, despre viaţă, despre oameni şi noi înşine, căci „nu există cunoaştere înnăscută, pentru motivul că nu există copac care să iasă din pământ cu frunze şi fructe.” (Voltaire) Lectura ne dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, trezeşte în noi sentimente diverse şi profunde, ne arată experienţe variate, personaje cu care uneori ne identificăm şi de care ne legăm sufleteşte, crâmpeie din vieţi trecute, dar care ne fac să întelegem cine suntem, de unde ne tragem. Mai mult decât atât, prin lectură, învăţăm să gândim, dobândim curajul de a hotărî ce şi cum vrem să fim, să evoluăm. „Omul nu poate descoperi noi oceane, câtă vreme nu are curajul de a pierde din vedere ţărmul.” (Andre Gide). Însă, toate acestea se întâmplă gradual, pe măsură ce mintea noastră fragedă se dezvoltă.

Dacă la inceput suntem capabili doar să memorăm sau să reproducem conţinutul, mai târziu, dascălii noştri ne învaţă cum să îl înţelegem, cum să-l interpretăm şi cum să extragem din el adevăratele învăţăminte, cum să ne formăm convingeri şi concepţii. Datoria îndrumătorilor noştri, a şcolii, este de a ne dezvolta gândirea, de a ne ghida şi canaliza eforturile, de a ne trezi curiozitatea, astfel încât să experimentăm şi singuri lumea cărţilor şi să fim capabili să ne selectăm propriile zone de interes. Dascălul este cel care ne lărgeşte orizontul cultural, cel care ne poate dezvolta sau spori atracţia spre lumea cărţilor, cel care ne învaţă să gândim singuri, aşa cum spune şi John Amos Comenius: „A instrui pe tineri cum se cuvine nu constă în a le vârî în cap mulţime de cuvinte, fraze, expresiuni şi opiniuni din diferiţi autori, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile.”

Baltasar Gracian spunea: „Frecventarea prietenilor să-ţi fie ca o şcoală şi convorbirea cu ei învăţătură. Fă-ţi din prietenul tău un învăţător şi uneşte prin el foloasele instrucţiei cu plăcerea conversaţiei.” şi, când mă gândesc la copilărie şi adolescenţă, îmi aduc aminte de lungile conversaţii pe care le aveam cu colegii sau prietenii mei pe marginea unei cărţi, cum ne întreceam în evocarea altor opere cu tipologii sau teme asemănătoare şi cum ne străduiam să găsim o modalitate nouă prin care am fi putut noi, la rândul nostru, să ilustrăm aceeaşi idee.

Este adevărat, este vorba de cu totul o altă generaţie, ce nu se mulează pe tendinţele generaţiei secolului XXI. Însă, dacă ne gândim mai bine, acest secol ne oferă şi mai multe posibilităţi de a ne lărgi orizontul cultural. Prin intermediul audiobook-urilor, tinerii din zilele de azi pot asculta cărţile copilăriei noastre, oriunde, oricând, fără constrâgeri de spaţiu şi timp. Filmele pe care le putem urmări la televizor sau cinema sunt, de cele mai multe ori, ecranizări ale romanelor clasice sau contemporane, ce pot trezi interesul şi curiozitatea spre opera originală, mult mai completă şi complexă, ilustrată doar parţial în aproximativ două ore de peliculă.

Astfel, datoria noastră, ca dascăli, rămâne, astăzi, de a învăţa la rândul nostru cum să facem uz de progresul tehnologic şi cum să-l folosim în beneficiul unei educaţii cuprinzătoare.

O alta lecţie valoroasă primită de la profesorii mei este că şi cartea are vârstele ei. Pentru fiecare vârstă există cartea potrivită; sunt cărţi al căror farmec îl trăim doar la anumite vârste, sunt cărţi a căror valoare creşte cu timpul, pe măsură ce creştem, ca un vin ce devine mai bun cu fiecare an ce trece. De fiecare dată când citim o carte sensurile ei capătă profunzimi, căci „o carte este mai mult decât o structură verbală sau o serie de structuri verbale, este un dialog stabilit cu cititorul, este tonul pe care îl impune cititorului şi este imaginea schimbătoare sau durabilă pe care i-o impune memoriei sale.” (Jorge Luis Borges) Dascălul are astfel dificila misiune de a-l întoarce pe cititor la carte folosind diverse metode, cât mai active, mai antrenante şi mai atractive. Datoria noastră rămâne promovarea unor soluţii directe de stimulare a lecturii şi, prin acest proiect, încercăm să ne optimizăm demersul educativ prin realizarea unui schimb de idei, de metode, de activităţi, de materiale didactice în sprijinul dezvoltării sferei motivaţionale a elevului.   

Bibliografie: BOUCHOT, Henri. Le livre. L'illustration - la reliure. Étude historique sommaire. Paris : Edition Maison Quantin, [1886]. 320 p. : fig., il. II 5.617 GAGEA, Adriana ; POPESCU, Virgil. Contribuţii la Istoria Culturii Româneşti. Cartea şi biblioteca: Bibliografie Dan Simionescu. Bucureşti : s.n., 1990. 48 p. III 29.779 SELEJAN, Ana. Carte rară şi preţioasă : Catalog. Vol 2 : Sec. XVIII. Sibiu : Biblioteca "Astra", 1992. 242 p. II 65.339(2)

LECTURA ŞI DRAGOSTEA PENTRU CĂRŢI Prof. Amza Sabina Mihaela Şcoala Gimnazială Nr. 14, Dr. Tr. Severin “Cartea reflectă ca o oglindă lungul şir de secole al vieţii omenirii, istoria luptei sale pentru existenţă, pentru un viitor mai luminos, suferinţele, bucuriile, înfrângerile şi biruinţele sale toate.

Cartea ne este prieten credincios, de nădejde.”

Cartea este comoară fără preţ, în care scriitorii îşi adună cele mai frumoase gânduri, pentru ca cei ce le descoperă să le poată folosi în voie. Cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. Ea îţi oferă posibilitatea să te opreşti mai multă vreme asupra unui pasaj, să te întorci la altul pe lângă care ai trecut în grabă, dar la care simţi nevoia să revii, să meditezi îndelung în timpul lecturii şi după ce ai terminat-o, să reiei cartea oricând doreşti.

Gustul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Atât familia, cât şi şcoala, depun eforturi pentru a influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Perioada de formare a gustului pentru citit coincide cu cea când se pun bazele acestuia, cu ciclul I-IV. Elevului mic trebuie să i se trezească curiozitatea şi spre alte lecturi, să i se cultive interesul spre cunoaştere.

Scriitorul român I. L. Caragiale afirmă acum aproape un secol: „O carte bună de citire, în vârstă fragedă, este, poate, una din împrejurările cele mai hotărâtoare ale vieţii unui om. Multe cariere intelectuale nu se datoresc altei împrejurări decât unei cărţi căzute la vreme bună în mâinile unui copil, tot aşa precum umbrele multor stejari seculari se datoresc căderii unei ghinde pe pământ prielnic”.

Trezirea interesului şi a gustului pentru lectură implică pentru şcoală o responsabilitate incontestabilă. Ce citesc copiii? Cum citesc? Când şi unde citesc? Cum îşi selectează lecturile?

Cum poate fi îndrumată lectura şi în ce măsură intervenţiile sunt oportune? Cum contribuie lectura la formarea elevilor? - sunt câteva din întrebările care se ridică în faţa învăţătorilor şi îşi cer răspuns.

Micii cititori trebuie iniţiaţi şi deprinşi cât mai de timpuriu cu utilizarea concomitentă a cărţii şi a mijloacelor moderne audio – vizuale ca premisă esenţială a unei învăţături eficiente. Din partea factorilor educativi este nevoie de răbdare, perseverenţă, voinţă, precum şi de modelul propriu.

Lectura are ca scop să dezvolte gustul elevilor pentru citit, să-i facă să iubească cartea, să le satisfacă interesul pentru a cunoaşte viaţa, oamenii şi faptele lor. Lectura contribuie, într-o măsură însemnată, la îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor, la formarea unui vocabular bogat, la dezvoltarea dragostei faţă de patrie şi la educaţia estetică.

Din cărţi, copiii află multe lucruri despre viaţa animalelor şi a plantelor, despre descoperirile geografice, despre evenimentele istorice, despre frumuseţile şi bogăţiile patriei. În acelaşi timp, cărţile le vorbesc despre sentimente omeneşti, despre dragoste şi ură, prietenie, cinste, omenie. Citirea unor cărţi îi face pe şcolari să fie curajoşi şi fermi, iar eroii cărţilor, prin viaţa lor, devin exemple de fapte înalte de viaţă şi caracter şi lasă urme adânci în conştiinţa elevilor.

Cartea îi atrage pe copii prin conţinutul ei artistic.

De îndată ce începe să citească, copilul cunoaşte o lume nouă, interesantă. El are impresia că participă la fapte vitejeşti şi la evenimentele din cuprinsul cărţii. Pe unii eroi îi iubesc, îi simpatizează, pe alţii îi urăsc. Cartea citită în copilărie, rămâne prezentă în amintire, aproape toată viaţa şi influenţează asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii sale. Lectura oferă copilului posibilitatea de a-şi completa singur cunoştinţele, de a le lărgi, de a le adânci,contribuind la propria lui formare.

Ca să-şi îndeplinească rolul său formativ, lectura cere muncă organizată, îndrumare şi evaluare. Folosind caracterul divers al lecturii, învăţătorul trebuie să dezvolte gusturile şi înclinaţiile elevilor, să-i atenţioneze asupra operelor cu importanţă deosebită şi să coreleze lectura cu celelalte obiecte de învăţământ şi cu evenimentele curente.

La început, elevii lecturează cărţi la recomandarea învăţătoarei. Eu am avut mereu în vedere ca textele sugerate pentru lectură să fie nu doar texte literare, ci şi din reviste, ziare, publicaţii cu texte ştiinţifice. Principalele texte care formează gustul pentru citit aparţin literaturii pentru copii.

Acestea cultivă ,,dragostea pentru limba maternă, gustul pentru frumos, sensibilitate şi discernământ în selecţia valorilor, imaginaţia creatoare.” (,,Literatura pentru copii”, L. Sugurlan, M. Toma, EDP, Bucureşti, 1980). Prin literatura pentru copii înţelegem două categorii de lecturi: creaţii ale unor scriitori care pot fi citite de către copii (V. Alecsandri, I. Creangă, M. Eminescu, I. Teodoreanu, M. Sadoveanu, J. London, E. de Amicis) şi creaţii literare scrise special pentru copii (basme, legende, poezii). Literatura pentru copii, cu destinaţie directă sau indirectă, nu este o altă literatură, ci este construită din lucrările care investighează un univers specific vârstei mici cu năzuinţele, aspiraţiile şi visele acesteia.

Obiectivul central al studiului limbii şi al literaturii române în învăţământul primar este dezvoltarea competenţelor elementare de comunicare, orală şi scrisă ale copiilor, precum şi familiarizarea acestora cu texte literare şi nonliterare, semnificative din punctul de vedere al vârstei. Se urmăreşte totodată structurarea la elevi a unui ansamblu de atitudini şi de motivaţii care vor încuraja şi sprijini ulterior studiul limbii si al literaturii române.

O activitate care sporeşte interesul elevilor pentru lectură este expoziţia de cărţi noi apărute sau vizita periodică la librărie. În felul acesta copiii sunt puşi la curent cu noile titluri de carte.

Am observat că fiecare dorea să îşi cumpere cărţi, că ştiau ce să caute şi erau încântaţi să hotărască ei ce ar vrea să citească. Această activitate şi-a adus contribuţia la dezvoltarea dorinţei copiilor de a citi, au achiziţionat mai multe cunoştinţe într-un mod util şi plăcut.

O altă activitate foarte interesantă şi atractivă pentru elevi a fost desfăşurată cu ocazia „Zilei cărţii”. Pentru a sărbători această zi am pregătit o poveste, pe care fiecare a citit-o cu mare atenţie. Au povestit apoi în echipe conţinutul acesteia, au evidenţiat cuvintele noi din poveste, personajele, ideile importante precum şi învăţătura desprinsă din lectură. Au transpus apoi în desene scene din poveste. Am realizat un portofoliu cu impresiile elevilor despre activitate şi cu desenele lor. Au fost foarte încântaţi şi şi-au exprimat dorinţa să desfăşoare mai des astfel de activităţi.

Jocurile literare sunt mijloace pasionante care-i invită pe copii la lectură.

“Povestirea în lanţ” este un joc prin care conţinutul poveştilor citite este redat de cât mai mulţi elevi. Povestea este cunoscută de toţii elevii. Elevii sunt aşezaţi în cerc formând un “lanţ”.

Este numit primul elev să povestească. Acesta povesteşte un fragment, altul continuă povestirea de acolo de unde s-a oprit primul şi tot aşa până la sfârşitul acesteia. Copilul care nu poate continua povestirea “rupe lanţul” şi drept pedeapsă trebuie să citească cu o lectură mai mult.

Alt joc „Recunoaşteţi povestirea” place mult elevilor şi îi determină să citească povestirea pentru a putea câştiga jocul. Elevii sunt împărţiţi în grupe de câte patru. Se prezintă câte un fragment dintr-o povestire şi li se cere să recunoască titlul şi autorul. Câştigă cei care au recunoscut toate povestirile. La fel se desfăşoară şi jocul „Recunoaşteţi personajul”, cu deosebirea că din fragmentele prezentate trebuie să recunoască numele personajului şi titlul povestirii. În afară de citirea independentă am folosit şi citirea în colectiv. Această citire se realizează de către învăţător sau câţiva copii care citesc mai bine şi are rolul de a aprofunda şi a purta discuţii pe marginea lecturii citite. Citirea lecturii cu voce tare îi determină şi pe alţi care citesc mai dificil sau într-un ritm mai lent să asculte cu plăcere, putând astfel să participe la discuţiile despre conţinutul povestirii citite, să evidenţieze trăsăturile personajelor, să explice cuvinte sau expresii mai puţin cunoscute.

Pentru a stimula interesul şi curiozitatea elevilor pentru lecturile pe care le au de citit acestea pot fi citite parţial în clasă, continuarea lecturii urmând să o citească fiecare acasă pentru a observa ce s-a întâmplat mai departe în povestire.

Dramatizările după diferite lecturi “Doi prieteni”, “Bunicul”, “Puişorii” i-au determinat pe copii să participe cu mult entuziasm la citirea şi redarea conţinutului acestora.

Foarte îndrăgite de copii sunt si diafilmele. Ele prezintă opera în imagini, astfel că elevii vin mai repede în contact cu conţinutul lecturii. De asemenea discurile sau CD-urile cu poveşti îi atrag în mod deosebit.

Concluziile desprinse arată că şcolarilor mici le place să citească poveşti, basme, legende istorice, atlase şi enciclopedii, citind pentru a se informa şi a intra într-o lume cu prinţi şi prinţese, cu zmei şi vrăjitoare. Modalităţăle de stimulare a gustului pentru lectură sunt multiple. Şcoala şi părinţii trebuie să-i ajute pe elevi să inţeleagă că nu este invăţat cel ce citeşte cărţi, ci cel ce ştie ce citeşte, pentru că doar citind mintea lor va deveni nu laborator nesfârşit de idei si imaginaţie.

Ca metode si procedee de educare a elevilor în acest spirit au fost menţionate : organizarea bibliotecii clasei, frecventarea bibliotecii şcolare/locale, portofoliul lecturilor prin fişele de lectură săptămânală/ zilnică, etc.

Copilul trebuie să prindă gustul de a “devora” ceea ce il atrage, inainte să-şi selecteze centrele de interes. Dacă işi va vedea părinţii citind şi-i va auzi vorbind despre lecturile lor, va fi provocat să procedeze la fel, acum şi in viitor. Copilul trebuie lăsat să-şi aleagă singur povestea pe care vrea s-o asculte. El trebuie obişnuit să se implice in lectura cu paşi mici – mama citeşte o pagină, el următoarea.

Părinţii sunt sfătuiţi să le pună copiilor la îndemână cărţi, să discute cu ei o povestea citită, să-i laude şi să-i încurajeze pentru fiecare efort depus.

Consider că astfel am reuşit să stârnesc curiozitatea şi interesul pentru lectură a elevilor şi să sădesc în sufletele lor dragostea pentru carte.

IMPORTANŢA FORMĂRII DEPRINDERILOR DE LECTURĂ ÎN INSTRUIREA ŞI EDUCAREA ELEVILOR DIN CICLUL PRIMAR Prof. înv. primar Kovacs Sorina-Anica Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa În afara cărţii nu poate fi concepută azi o cultură sistematică a individului şi implicit a societăţii. O carte o citeşti când vrei, cum vrei şi ori de câte ori vrei. Acest prieten tăcut îţi oferă ori de câte ori ai nevoie acelaşi răspuns fidel la fiecare întrebare şi-l repetă cu nesfârşită răbdare până ce l-ai înţeles. Cartea este atât de înţelegătoare, încât atunci când n-ai înţeles-o nu se supără, nu jigneşte, te aşteaptă să revii. O regăseşti oricând la fel de credincioasă şi discretă. În acelaşi timp putem spune că ea poate fi un învăţător care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. De aceea trebuie să comentăm puţin funcţia ei ca mijloc de educare a omului.

Cartea îndeplineşte numeroase funcţii. Între acestea cea mai înaltă menire a cărţii e cea instructiv-educativă. Întregul proces de învăţământ, de la cel preşcolar la cel post-universitar se bazează pe cartea-manual.Transmiterea sistematică şi cât mai completă a cunoştinţelor dobândite de omenire de-a lungul timpului prin stăruitoare eforturi nu se poate face decât prin intermediul şcolii, al cărţilor şcolare.

Dar nu numai manualul are o funcţie instructivă. Drumul învăţării şi citirii unei cărţi n-are sfârşit; toate cărţile bune pot să ne înveţe câte ceva pe planul ştiinţei, tehnicii, artelor, moralei, comportamentului etc. Cine consideră că după ce a încheiat procesul de învăţământ în şcoală şi a obţinut o diplomă a încheiat totodată şi contactul cu cartea, acela a renunţat la ambiţia progresului.

Efortul şi dorinţa spre lectură continuă sistematic, vizând o perspectivă, reprezintă condiţia oricărui succes personal. O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele lor tehnice.

Alegerea cărţilor potrivite este numai primul pas. Al doilea pas şi tot atât de important este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. În condiţiile educaţiei permanente, şcolii îi revine misiunea de a-i înarma pe elevii cu deprinderi temeinice de autoinstruire şi autoperfecţionare prin intermediul tuturor mijloacelor şi, nu în ultimul rând, prin mijlocirea cărţii. La vârsta şcolară, lectura are un rol hotărâtor în îmbogăţirea şi dezvoltarea cunoştinţelor elevilor, în formarea gustului pentru citit, în cultivarea şi îmbogăţirea limbajului prin formarea şi dezvoltarea unui vocabular adecvat.

Una dintre cerinţele învăţământului modern este aceea a formării la elevi a deprinderilor de studiu individual şi de muncă independentă, a capacităţii de a gândi creator, de a soluţiona individual sau prin conlucrare multitudinea de probleme cu care se confruntă în anii de şcoală.

Trezirea interesului şi a gustului pentru lectură implică pentru şcoală o responsabilitate incontestabilă. Lectura literară pune la dispoziţia copilului cunoştinţe despre mediul înconjurător, despre viaţa oamenilor şi a animalelor, despre trecutul istoric al poporului, despre muncă şi profesiuni, educaţie cultural-artistică şi moral-religioasă.

De aceea, încă din clasele primare este necesar să cunoaştem ce şi cât citesc copiii, respectând particularităţile lor de vârstă. Micii cititori trebuie iniţiaţi şi deprinşi cât mai de timpuriu cu utilizarea concomitentă a cărţii şi a mijloacelor moderne audiovizuale ca premisă esenţială a unei învăţături eficiente. Din partea factorilor educativi este nevoie de răbdare, perseverenţă, voinţă, precum şi de modelul propriu.

Copiii pot citi atât creaţiile literare dedicate lor, cât şi altele care, prin problematică, frumuseţea limbii şi mesaj, interesează deopotrivă şi pe adulţi. Marea varietate a creaţiilor artistice aparţinând unor genuri şi specii literare diferite, care se integrează în sfera literaturii pentru copii, evidenţiază receptivitatea copiilor faţă de frumos, dorinţa lor de cunoaştere.

Dintre creaţiile literare în proză, basmele şi poveştile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei şi până aproape de adolescenţă. Valoarea instructiv-educativă a basmelor este deosebită. Ele aduc o preţioasă contribuţie la dezvoltarea proceselor de cunoaştere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter, la formarea personalităţii copiilor. Alegerea cărţilor potrivite este doar un prim pas. Al doilea pas şi tot atât de important este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.

Criza lecturii în rândul elevilor, scăderea apetitului pentru carte în favoarea TIC şi dificultăţile în abordarea liricului m-au determinat să caut noi modalităţi prin care să readuc elevul în bibliotecă şi în contact direct cu textul, paradoxal prin materiale/aplicaţii din zona media.

Pragul intrării în poezie e cel mai greu de trecut dintre toate experienţele de lectură.

Uneori nici nu se ajunge până acolo: sunt piedici de cuvinte, înţepeniri în stratul de suprafaţă al textului. Pentru ca poezia să nu fie o simplă înşiruire de cuvinte, comodă sau convenţională, e nevoie ca ochiul interior să fie pus în stare de vibraţie, vibraţie ce trebuie să emane din şi prin text.

Tocmai în ajutorul textului şi al elevului intimidat de liric, care dintr-o comoditate a efortului de receptare sau dintr-o dificultate de procesare a textului nu depăşeşte bariera actului de lectură, consider că un auxiliar media (casete audio-video, prezentări PowerPoint) ajută la deblocarea canalului receptor al elevului. De aceea, consider importantă intrarea în text, care se poate face nu numai printr-o simplă lectură – realizată sau nu cu har de către dascăl –, ci şi printr-o înregistrare audio sau o mărturie video a poetului însuşi. Nu întotdeauna elevul poate percepe anumite trăiri ale sufletului matur. Cum să-l apropiem de eroul liric, de simţirile acestuia?

Audierea variantei muzicale a textului liric va crea o atmosferă de reflexivitate, ajutându-l pe elev să-l înţeleagă pe acel care şi-a aşternut sufletul în cuvinte. Cred că asocierea dintre cuvânt/text-muzică-imagine permite (re)lectura motivată a textului, altfel decât prin simpla citire a lui, şi înlesneşte ajungerea la miez, adică la semnificaţiile operei, contribuind la formarea sensibilităţii estetice a elevului şi trezind interesul pentru lectură.

Lectura necesită nu numai îndrumare, ci şi control. Sondajul în lectura particulară trebuie să constituie o cerinţă obligatorie, manifestată în cadrul verificării cunoştinţelor elevilor. Controlul lecturii elevilor trebuie să fie o activitate permanentă a învăţătoarei/ profesorului de limba şi literatura română, spre a preveni comoditatea, efectuarea unei lecturi facile, superficialitatea, neglijarea cărţilor. Pentru evaluarea lecturii, în funcţie de scopul urmărit, se vor putea parcurge următoarele modalităţi: Verificarea caietelor de lectură suplimentară sau a fişelor de lectură: se face periodic, iar corectarea acestora oferă indicii despre ce citeşte elevul, ce reţine din ceea ce citeşte, cum înregistrează informaţiile, cum selectează date şi personaje semnificative. Corectarea acestor caiete/fişe este urmată de analiza concluziilor în faţa întregii clase, cu prezentarea aspectelor pozitive şi negative.

Convorbirile cu clasa şi individuale despre lecturile elevilor: sunt foarte utile, deoarece oferă informaţii cât mai multe şi cât mai precise asupra materialului citit, elevii beneficiind şi de întrebările ajutătoare ale cadrului didactic.

Observarea performanţelor: se vor evidenţia elevii care, în urma lecturii particulare, îşi completează informaţiile, se exprimă îngrijit, nuanţat, apreciind acest lucru ca un gest de silinţă şi inteligenţă. Afişarea unui tabel cu evidenţa lecturii elevilor în clasă: va stimula concurenţial cititul cărţilor. Controlul fişelor de cititor de la bibliotecă: ajută cadrul didactic să vadă cât de preocupaţi sunt elevii pentru lectura suplimentară, ce şi cât citesc, ce preferinţe au.

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie.

Există factori care determină lectura elevilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, care pot transforma lectura într-o necesitate, o delectare sau nu.

Când gustul pentru lectură este format din primii ani de şcoală, acesta rămâne pentru toată viaţa, o obişnuinţă utilă.Gustul pentru lectură nu vine de la sine ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă caracterizată prin răbdare, perseverenţă, continuitate, voinţă. Este cunoscut faptul că de la vârsta preşcolarităţii atât familia cât şi grădiniţa depun eforturi pentru a influenţa universul copilăriei prin basme, poveşti şi poezii. Această dificilă muncă e situată la nivelul superior, în primele clase ale şcolii. Perioada de formare a gustului pentru citit coincide cu cea când se pun bazele acestuia, în clasele I-IV. Elevului mic trebuie să i se trezească curiozitatea spre lecturi, să i se cultive interesul spre cunoaştere.

Lectura în afara clasei lărgeşte orizontul cunoştinţelor primite în clasă. Este foarte important ca învăţătorul să ştie care sunt formele de îndrumare a lecturii în afara clasei. Forma cea mai cunoscută şi cea mai des folosită în această activitate este povestirea. Cei care au citit, povestesc în clasă lectura citită. Se completează conţinutul povestirii de către mai mulţi copii. În ora de lectură elevii se întrec în a povesti cât mai mult şi mai frumos, fapt care antrenează şi pe cei mai puţini dornici de lectură. Tot ca o activitate atractivă care se poate desfăşura pe marginea unui text citit este completarea unei fişe de lectură. Acesta poate cuprinde mai multe aplicaţii pe textul citit, cum ar fi: numirea titlului textului, a autorului, a personajelor principale/secundare, pozitive/negative etc., morala textului (dacă e cazul), realizarea unui desen reprezentativ, extragerea unor expresii frumoase, caracterizarea personajului preferat şi multe altele.

O altă formă de îndrumare a lecturii în afara clasei o constituie formarea bibliotecii de clasă, precum şi a bibliotecii personale acasă. Cea dintâi se realizează cu cărţi aduse de copii şi învăţător, se fixează un bibliotecar elev şi apoi se procedează la împrumutarea cărţilor.

Ghicitorile literare sunt mijloace atractive ce-i invită pe copii la lectură. Acestea se pot desfăşura astfel: se citeşte un fragment şi se cere elevilor să indice în ce operă au găsit acest fragment.

Oricum s-ar defăşura o oră de lectură, nu trebuie ignorate cerinţele psihopedagogice care determină eficienţa în dirijarea procesului de însuşire a tehnicii lecturii. Dintre aceste cerinţe mai importante menţionez: asigurarea unei permanente interferenţe între toate componentele studiului limbii române la clasele I-IV; corelarea conţinuturilor cu obiectivele psihopedagogice şi cu cele specifice; selectarea şi dezvoltarea volumului de informaţii; definirea clară a obiectivelor operaţionale urmărite pe parcursul activităţii; utilizarea celor mai potrivite metode şi procedeee în realizarea obiectivelor propuse; concordanţa deplină dintre obiectivele, conţinuturile, strategiile didactice şi posibilităţile de învăţare proprii elevilor de această vârstă.

Limitarea actului citirii, în cadrul lecţiilor, la conţinutul cognitiv al textului, înseamnă a diminua în mare măsură valenţele formative ale citirii, a familiarizării elevilor cu instrumentele muncii cu cartea, mai ales în claselr a III-a şi a IV-a. Cititul nu poate fi mărginit numai la exerciţiul citirii; înţelegerea mesajului prilejuieşte însuşirea unor cunoştinţe despre mediul înconjurător, a unor fapte, evenimente, întâmplări etc. absolut necesare în formarea şi dezvoltarea orizontului de cunoştinţe la elevi.

Bibliografie: 1. Gheorghe Alexandru, 1995, Lecturi literare pentru ciclul primar – îndrumător metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi, Editura „ Gheorghe Alexandru”, Craiova 2. Învăţământ primar, volumul I/1991, Culegere metodică destinată cadrelor didactice care predau la clasele IIV, Bucureşti

INTERESUL PENTRU LECTURĂ Prof. înv. primar Şeicahmed Farida Şcoala Gimnazială nr.1, Dorobanţu „Cartea este un ospăţ al gândurilor la care oricine este poftit” Lectura reprezintă o metodă de învăţământ în care predomină acţiunea de comunicare scrisă, care propune elevului o cale de (auto)instruire eficientă (auto)perfectibilă prin dobândirea unor tehnici intelectuale specifice. Astfel de tehnici asigură valorificarea deplină a procedeului "muncii cu cartea", respectiv a "muncii cu manualul" sau cu alte materiale de acest gen, destinate special învăţării.

Alegerea cărţilor potrivite este doar un prim pas. Al doilea pas şi tot atât de important este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie.

Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică: - aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre realitate; - aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi estetice; - aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare corectă şi expresivă.

Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă ce presupune răbdare, perseverenţă, voinţă.

Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi - o necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca şi familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii, încă înainte de învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia.

Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, „o foame de carte”, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.

Lectura propriu-zisă nu începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Învăţătorul sau părintele trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul făcut de descifrarea acestor semne curioase şi pline de mister.

De-a lungul carierei mele didactice, am observat că mulţi copii se luptă ani de-a rândul cu lecturarea cursivă a unui text, rămânând în imposibilitatea de a savura propriile lecturi. În locul curiozităţii, apare efortul inhibant al descifrării semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi interesante.

Pentru a-i determina pe elevii mei să devină cititori pasionaţi, mi-am propus să le formez cu răbdare şi stăruinţă, gustul pentru lectură.

Am întâlnit adesea copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită de altcineva, însă preferă să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără să fie tentaţi să citească ei însişi altceva decât ceea ce li se cere la orele de curs. Chiar şi la cei care au învins greutăţile începutului, gustul pentru lectură nu este format.

Uneori, nu au la îndemână cărţile potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate determină aceeaşi atitudine copiilor. În astfel de cazuri intervenţia învăţătorului este absolut necesară.

Voi prezenta în continuare câteva modalităţi de stimulare a interesului pentru lectură începând din clasa I. Ştim că micii şcolari sunt vrăjiţi de carte, sunt purtaţi de aceasta în universul minunat al cunoaşterii. Învăţătorul este dator să îndrume paşii tinerelor mlădiţe pe acest nou drum, plin de neprevăzut. În clasa I un rol important îl are conversaţia problematizată, care menţine vie relaţia dascăl- elev. După studierea textelor din abecedar, pe care le-am analizat şi comentat în mod amănunţit am recomandat lecturi potrivite vârstei , pe marginea cărora s-au purtat discuţii. După ce textele au fost parcurse am lansat următoarele cerinţe: să formuleze întrebări pe care să le adreseze colegilor; să folosească cuvintele noi şi expresiile artistice în contexte variate; să redea prin cuvinte proprii conţinutul textelor citite; să recunoască ilustraţiile care înfăţişează personaje sau scene din poveştile citite; să le aşeze în ordinea desfăşurării faptelor. Începând cu clasa a II-a, o altă formă de îndrumare a lecturii o constituie formarea bibliotecii de clasă, precum şi a bibliotecii personale. Prima se compune din cărţi aduse de copii şi învăţător, se stabileşte un bibliotecar al clasei şi se apoi se trece la împrumutarea cărţilor.

La clasele a III-a şi a IV-a interesul elevilor pentru lectură se amplifică. La studierea unor autori am căutat să îi stimulez pe elevi să citească şi alte opere scrise de aceştia. Am întocmit cu elevii portofolii pentru fiecare scriitor cunoscut, cuprinzând portretul, date biografice şi aspecte esenţiale din opera lor, prilej cu care am stârnit curiozitatea şi interesul pentru lectură. În afară de citirea independentă a lecturii particulare am folosit şi citirea în colectiv.

Această citire se realizează de către învăţător sau elevi care citesc corect şi expresiv; are rol de a aprofunda şi purta discuţii pe marginea lecturii citite.

Lectura necesită nu numai îndrumare, dar şi control. Procedeele de efectuare a controlului sunt variate şi depind de scopul urmărit imediat: anchetele, controlul fişelor de cititor de la bibliotecă, convorbiri cu elevii, fişe de lectură.

Pentru învăţător este important de ştiut nu numai ce şi cât citesc elevii, ci şi cum înţeleg ei să citească o carte. Am considerat important ca elevii mei să înţeleagă ceea ce citesc, să fie în măsură să deosebească ceea ce este bun, util, constructiv şi educativ, de ceea ce poate fi dăunător şi, în sfârşit, să-şi poată formula clar o opinie despre cartea citită.

Formarea deprinderilor intelectuale reprezintă o caracteristică de bază în primii ani de şcoală, iar familiei îi revine un rol extrem de important. Implicarea activă şi pozitivă a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului. Gustul pentru lectură poate fi stimulat şi cultivat încă de la aceste vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Propun câteva modalităţi prin care părinţii pot petrece momente plăcute alături de copiii lor şi în acelaşi timp îi pot ajuta să pătrundă în lumea magică a cărţilor.

Biblioteca este una din cele mai bune, mai accesibile şi nu în ultimul rând mai ieftine surse de lectură. Bibliotecile, chiar şi cele mai mici, au pe rafturile lor atât cărţi pentru copii cât şi pentru părinţi. Puteţi cere sfatul bibliotecarului pentru a vă recomanda cărţi potrivite domeniului de interes al copilului dumneavoastră. Exemplul personal şi mai ales acţiunile în comun, desfăşurate împreună cu copilul dumneavoastră, sunt recunoscute de specialişti ca fiind cele mai bune metode de a stimula gustul pentru lectură al copilului. Astfel, cititul în faţa copilului şi în special cititul cu voce tare dau rezultate deosebite. Vă sugerez câteva modalităţi atractive prin care să vă invitaţi copilul în universul textelor literare. Orice copil învaţă cu mult mai multă plăcere şi uşurinţă atunci când se joacă, decât dacă este forţat să înveţe. Cunoscând acest lucru, dumneavoastră îi puteţi vorbi şi îl puteţi învăţa multe lucruri în timp ce vă jucaţi cu el sau chiar inventând mici jocuri împreună cu el. Mai mult, aceste jocuri pot fi derulate în paralel cu alte mici activităţi casnice în care doriţi să vă implicaţi copilul, făcându-l astfel să nu le perceapă ca pe o corvoadă, ci ca pe un prilej plăcut de a fi împreună cu familia sa.

Exemplu de joc: TERMINĂ PROPOZIŢIA : Părintele va rosti începuturi de frază, solicitând copilului să le completeze. Pot fi formulate o serie de propoziţii afirmative în vederea identificării elementelor de gândire pozitivă Iată câteva exemple:- Îmi place să…./ - Mă pricep la…/ Este bine când…

De asemenea, pot fi formulate alte începuturi de fraze, ca punct de plecare pentru discuţiile ce vor urma. De exemplu: - Când o să cresc mare vreau…/- Dacă aş fi părinte, aş…/- Cred că toţi copiii ar trebui să…/- Nu-mi place când…/- Cea mai bună zi a fost când…/- Dacă aş fi magician aş…Există numeroase ocazii extraşcolare în care puteţi să deschideţi o discuţie despre cărţi cu copilul dumneavoastră. Profitaţi de acestea deoarece astfel copilul dumneavoastră nu va asocia lectura cu o activitate impusă exclusiv de şcoală, ci va descoperi cititul din proprie iniţiativă, din curiozitate şi de plăcere. Pentru a-l îndemna să citească şi a-i arăta că acest lucru este apreciat de dumneavoastră, manifestaţi-vă interesul pentru ce a citit. Rugaţi-l să vă povestească subiectul unei cărţi, solicitaţi-i amănunte despre personaje şi aventurile prin care trec acestea, întrebaţi-l despre locurile descrise în carte. În egală măsură, îi puteţi stimula curiozitatea dacă îi povestiţi despre cărţile citite de dumneavoastră.. Ieşiţi împreună cu copilul dumneavoastră la cinematograf sau la teatru. După vizionare, stârniţi interesul pentru lectură al copilului; discutaţi cu el despre cartea care stă la baza filmului sau a spectacolului respectiv, despre diferenţele şi asemănările dintre cele două despre avantajele cuvântului scris şi/sau ale reprezentării vizuale.

Printr-o strânsă colaborare între şcoală şi familie, micii şcolari vor reuşi să descopere bucuria lecturii şi să aleagă din fiecare text citit ceea ce este esenţial şi util.

Bibliografie: 1. Şincan Eugenia, 1993 Îndrumător pentru învăţători,părinţi şi copii, Editura „Gheorghe Alexandru”,Craiova 2. Nuţă Silvia,2000, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, Bucureşti 3. Cucoş Constantin, 2006, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi

LECTURA, MAREA MEA BUCURIE Cercetare pedagogică Învăţător Tămaş Teodora Anca Şcoala Gimnazială Recea, Maramureş Motivaţia alegerii temei de cercetare. Am considerat de o reală importanţă dezvoltarea interesului pentru lectură al copiilor, începând din primii ani de viaţă, datorită faptului că în ultimii ani s-a constatat existenţa unui dezinteres în ceea ce priveşte această cale fundamentală de transmitere a culturii, care este lectura. În era computerului şi a televiziunii, când informaţia se dobândeşte mult mai uşor şi cu un efort intelectual scăzut, mulţi dascăli se plâng că elevii refuză să parcurgă chiar şi bibliografia obligatorie, preferând să-şi descarce rezumate şi referate de pe diverse site-uri.

Acest fapt atrage incapacitatea elevilor de a utiliza în vocabularul de zi cu zi a anumitor cuvinte sau utilizarea greşită în anumite contexte, deoarece nu cunosc sensul lor.

De aceea am considerat că printre faptele pedagogice ce pot constitui obiectul unei cercetări pedagogice se poate număra şi: „Rolul părinţilor sau al altor membrii ai familiei în dezvoltarea vocabularului moral al copiilor prin intermediul lecturii.”

Succesul în dezvoltarea interesului pentru lectură al elevilor depinde în mare măsură şi de dascăl, deoarece el are datoria de a-l dezvolta prin diverse mijloace în cadrul orelor de curs, dar şi de părinţii elevilor, în special în perioada preşcolarităţii.

Formularea ipotezei. În cadrul cercetării s-a pornit de la următoarea ipoteză: lectura unei poveşti, făcută zilnic de către părinţi, va avea ca rezultat îmbogăţirea vocabularului copiilor , în special a celui moral şi, implicit apariţia interesului pentru lectură.

Din această ipoteză se desprind două variabile: - variabila independentă: lectura zilnică a unei poveşti sau a unui fragment dintr-un basm în mediul familial - variabila dependentă: îmbogăţirea vocabularului moral al copiilor şi optimizarea relaţiilor intrafamiliale precum şi între familie – instituţie de învăţământ.

Obiectivele cercetării: a. stimularea interesului elevilor pentru lectură şi implicarea directă a părinţilor acestora. b. selectarea individuală şi în deplină libertate a unor poveşti sau a unui basm în vederea lecturii c. formarea unei atitudini pozitive faţă de lectură d. stimularea încrederii în resursele proprii în vederea realizării unor creaţii literare sau plastice originale e. utilizarea corectă a sensurilor unor cuvinte în vocabularul zilnic f. formarea unei atitudini deschise parteneriatului familie-grădiniţă-şcoală Metodica cercetării. Cercetarea a fost organizată pe parcursul anului şcolar 2010/2011, pe eşantioane de elevi de vârstă preşcolară şi şcolară mică ( 3-10 ani). Am avut în vedere în special preşcolarii şi elevii Şcolii cu clasele I-VIII, Bozînta Mică.

Mi-am propus să desfăşor experimentul în cadrul unităţii noastre şcolare, implicând familiile subiecţilor. Rezultatele acestei acţiuni educaţionale au fost înregistrate şi prelucrate pentru a demonstra importanţa şi eficienţa lecturii în îmbogăţirea vocabularului moral al copiilor.

Prin metodele adoptate se va ajunge la descoperirea unor relaţii cauzale.

Cum se ştie, experimentarea presupune determinarea cantitativă, prin măsurarea fenomenelor investigate.

Principala metodă de investigaţie a fost experimentul, care a presupus crearea unor situaţii noi, folosindu-se unele modificări în desfăşurarea acţiunii în scopul verificării ipotezei. Am mai folosit pe parcursul cercetării şi observaţia, chestionarul, testul, ancheta. În ceea ce priveşte delimitarea eşantionului de conţinut m-am axat pe basme şi povestiri ale marilor scriitori români, dar fără o delimitare strictă , subiecţii având posibilitatea să-şi aleagă ei înşişi basmele sau autorii preferaţi.

Eşantionul de subiecţi a fost format din 33 de copii. Deşi am încercat stabilirea grupei experimentale şi a celei de control prin tragere la sorţi , pe parcurs unii copii (aproximativ 3 dintre ei), s-au încadrat singuri în grupa experimentală. Motivaţia lor a fost interesul pentru lectură şi dorinţa de a participa la această acţiune. Totodată, 2 copii din grupa experimentală s-au încadrat pe parcurs în cea de control, datorită faptului că părinţii nu au dispus de timpul necesar lecturii unei poveşti.

Din grupa experimentală au făcut parte 18 copii, preşcolari, dar şi elevi din clasele II-IV. Copiii, cu vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, sunt bine dezvoltaţi din punct de vedere fizic şi intelectual, fără probleme de sănătate.

Grupa de control a fost formată din 15 copii, între 4 şi 10 ani, bine dezvoltaţi fizic şi intelectual, fără probleme de comportament.

Asupra eşantionului experimental s-a acţionat cu ajutorul factorului experimental în conformitate cu cele propuse în ipoteză, cu scopul de a produce modificări în desfăşurarea acţiunii educaţionale. Eşantionul de control a fost folosit ca martor pentru ca, la încheierea cercetării, să se poată compara rezultatele obţinute pe ambele eşantioane şi să se tragă concluzia, dacă va fi cazul, că diferenţele se datorează factorului experimental.

Desfăşurarea cercetării. Cercetarea a cuprins trei etape: a) Etapa constatativă În această primă fază, părinţilor le-a fost aplicat un chestionar, pentru relevarea atitudinii faţă de participarea activă în cadrul experimentului propus, dar şi a modului în care ei se raportează la activităţile zilnice ale propriilor copii. Prin acest chestionar, dar şi prin discuţiile purtate, părinţii au fost puşi în situaţia de a reflecta asupra propriului comportament activ în ceea ce priveşte activitatea zilnică a copiilor. Eşantionul de subiecţi a fost mai larg în această etapă, chestionarul fiind aplicat unui număr de 40 de persoane.

O altă metodă de cercetare pedagogică folosită în această primă fază a fost observaţia spontană, urmărindu-se atitudinea şi interesul părinţilor faţă de activităţile copiilor. b) Etapa formativă a constat în introducerea elementelor de noutate în desfăşurarea activităţii. Persoanele incluse în grupa experimentală au fost rugate ca, timp de trei săptămâni, să le citească zilnic copiilor câte o poveste sau un fragment din poveştile marilor scriitori români.

Elevii claselor I-IV au avut posibilitatea de a-şi alege şi lectura singuri povestea preferată, urmând ca după aceea să o povestească unui membru al familiei. În vederea bunei desfăşurări a acestui experiment am pus la dispoziţia copiilor şi a părinţilor acestora biblioteca şcolii noastre. Pentru a avea o viziune clară în ceea ce priveşte implicarea subiecţilor am folosit şi grila de observare, comparând zilnic numărul persoanelor care au împrumutat cărţi din biblioteca şcolii.

Pe parcursul celor trei săptămâni, am purtat discuţii cu copiii despre poveştile citite sau audiate, solicitându-le părerea în legătură cu personajele întâlnite în poveşti. Am constatat că după aproximativ o săptămână, copiii veneau singuri şi-mi prezentau povestea citită cu o zi înainte, precum şi părerea lor faţă de întâmplările prezentate, creându-se astfel o competiţie.

Am încercat, folosind convorbirea să evidenţiez trăsăturile morale ale personajelor întâlnite în basme. Astfel, preşcolarilor li s-a cerut, în cadrul activităţilor practice să realizeze un album de personaje pozitive (bune) şi personaje negative (rele) din poveştile audiate. Am folosit diverse tehnici , precum decupare, lipire, mototolire, rupere, în funcţie de vârsta copiilor. Elevilor claselor I-IV li s-a cerut în cadrul orelor de disciplină opţională „Literatură pentru copii” să prezinte însuşirile unor personaje din poveştile citite. Am folosit cu succes metode ca: diagramele Venn (pentru a evidenţia asemănările şi deosebirile dintre două personaje, exemplu capra şi lupul din „Capra cu trei iezi”), precum şi metoda ciorchinelui pentru a enumera cât mai multe personaje pozitive, dar şi trăsăturile acestora. De un succes deosebit s-a bucurat jocul de rol, la acesta participând atât preşcolarii, cât şi elevii claselor I-IV, în cadrul activităţilor comune grădiniţă-şcoală. c) Etapa de control În această etapă am evaluat rezultatele atât la grupa experimentală, cât şi la cea de control în vederea comparării acestora şi luarea deciziei privind eficienţa variabilei independente. În acest scop, preşcolarilor li s-a aplicat un test, sub forma unui interviu cu întrebări din poveştile audiate şi li s-a cerut să-şi caracterizeze colegul „folosind doar cuvinte frumoase”.

Elevilor din clasele I-IV li s-a cerut să prezinte câte 5 trăsături morale sau mai multe ale personajelor din poveştile citite (minim 5 personaje) şi să caracterizeze personajul preferat, motivând alegerea. În urma interpretării rezultatelor s-a observat că 83, 3 % (15 din 18) din copiii din grupa experimentală au rezolvat corect cerinţele, dovedind că şi-au îmbogăţit vocabularul moral în urma acestui experiment.

Bibliografie: * Boroş, M., (2002), Părinţi şi copii, Editura Gutinul, Baia Mare * Breben, S., Gongea, E:; Ruiu, G:, Fulga, M.,, (2002), Metode interactive de grup, Editura Arves, Bucureşti * Creţu, E., (1999), Psihologia şcolară pentru învăţământul primar, Editura Aramis, Bucureşti * Doron, R., Parot,F., (1999), Dicţionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucureşti * Goleman, D., (2002), Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti

ROLUL LECTURII ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ Prof. înv. primar Drăgilă Ozana Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa MOTTO «Lectura este pentru spirit, ceea ce exerciţiul este pentru trup» (Mihai Beniuc) Cartea este un ospăţ al gândurilor la care oricine este poftit. De aceea, dragă cititorule, te poftim şi noi în lectura cărţii de faţă pentru a ne însoţi şi afla împreună ce este cartea pentru noi, pentru cei ce o răsfoiesc şi caută să se adape din slovele ei.

Din totdeauna fiinţa umană caută să culeagă informaţii cât mai variate din cât mai multe domenii. Odată cu însuşirea actului de citit copilul vine în contact cu cărţile, care îi oferă o sursă inimaginabilă de informaţie. Acesta descoperă că va putea să găsească informaţii din domenii variate, informaţii care de multe ori adultul omite să i le prezinte sau din cauza unei comunicări defectuoase nu i le prezintă. În acest moment este cazul să ne întrebăm: „Copilul va putea să îşi găsească informaţia necesară?”

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să realizăm „Ce se întâmplă când citim?”.

Complicatul mecanism al lecturii începe cu ochii noştri care sunt obişnuiţi să cuprindă dintr-o singură privire întreaga imagine ce intră în câmpul vizual. Ochii noştri sunt astfel alcătuiţi încât să cuprindă dintr-o dată o imagine întreagă, globală. Când privim fila unei cărţi ochii vor transmite creierului imaginea globală recepţionată pe care centrii de pe creier o traduc în cuvintele ”iată o imagine tipărită”, dar în mintea noastră se va naşte întrebarea „Ce este scris pe această foaie?”.

Pentru aceasta ei vor cuprinde pe rând cuvintele şi rândurile. Mişcările ritmice pe care trebuie să îi facă pentru a desluşi textul la început pot fi obositoare dar în timp se vor transforma într-un automatism. Ei cuprind numai câteva litere sau silabe după care se opresc făcând o pauză sau fixare, după părerea specialiştilor. Aceste salturi şi fixări depind de vârsta şi experienţa cititorului.

Procesul de recunoaştere, de percepere nu este decât prima treaptă a procesului psihologic pe care îl trăim atunci când citim. Noi trebuie nu numai să recunoaştem semnele, dar mai ales să înţelegem ceea ce e scris.

Pentru a înţelege ideile dintr-un text citit sunt necesare foarte multe operaţii: a. Concentrarea atenţiei pentru a citi corect şi de a prinde exact sensul enunţurilor b. Întărirea voinţei, pentru a nu ceda oboselii c. Interes deosebit pentru descoperirea unor lucruri necunoscute anterior Toate acestea reprezintă condiţii obligatorii pentru ca înţelegerea unui text să fie deplină, dar nu sunt singurele. Totodată, pentru înţelegerea textului este necesar ca cititorul să aibă o serie de cunoştinţe anterioare, să şi le amintească imediat şi să le raporteze la ceea ce lecturează. În timpul lecturii cititorul gândeşte fără întrerupere, îşi aminteşte ceea ce a învăţat până atunci, compară vechile cunoştinţe cu cele asimilate acum, descoperă cea ce le este comun şi ceea ce este propriu textului nou lecturat. El sintetizează ceea ce citeşte, judecă valoarea lucrării parcurse. Cu alte cuvinte, el nu numai lecturează, ci face şi aprecieri şi ia o atitudine faţă de cartea pe cartea a citit-o, îi descoperă valoare şi o judecă. Şcolarii mici sunt primi care se lovesc de acea „negură” care învăluie mecanismul citirii, iar la „scoaterea din ceaţă” a primei lecturi sunt cuprinşi de un sentiment de fericire, de superioritate, deoarece au realizat un lucru care îl vor avea cu ei tot timpul vieţii, ajutându-i mereu „taina citirii” Pentru a avea parte de o cultură literară cât mai vastă, nu este suficient cât de mult lecturează, pe cât ceea ce lecturează. Memoria şcolarului mic este în plină asimilare, preia tot ce i se dă, de aceea este foarte important a i se da o lectură potrivită care să îi ofere un conţinut adecvat vârstei. Literatura pentru copii este foarte vastă, de aceea ea investighează universul propriu de cunoaştere al copilului, năzuinţele, aspiraţiile lui cele mai înalte, relevă eroismul oamenilor din totdeauna, printr-o ingenioasă trasfigurare artistică.

Copiii pot fi îndrumaţi din clasele primare de către dascăl spre tainele lecturii, aceasta trebuie să-i fie insuflată, iar rolul bibliotecii este de a-i oferi suportul necesar pentru îndeplinirea acestei năzuinţe. Copilului trebuie să i se ofere creaţii literare dedicate lor, dar şi altele, care prin valoarea lor artistică şi frumuseţea limbii interesează deopotrivă şi adulţii.

Bibliotecarul poate oferi şcolarului mic pe lângă lectura obligatorie data de către şcoala opere şi genuri literare diferite care se integrează în sfera literaturii pentru copii, evidenţiind receptivitatea copiilor faţă de frumos, cu condiţia ca acesta să fie accesibil. I se pot recomanda producţiile populare în proză sau versuri ( basmele, poveştile, povestirile, snoavele, doinele, cântecele de leagăn, proverbele, zicătorile). Operele lui Creangă, Eminescu, Blaga, Arghezi, sunt întotdeauna o sursă de lectură care aduce ceva nou în sfera lor de cunoştinţe.

Este de un real folos ca bibliotecarul să cunoască programa şcoală, pentru a adapta şi a recomanda conţinutul lecturilor. De asemenea, acesta poate face vizite periodice la şcoală pentru a prezenta ultimele achiziţii ale bibliotecii sau pentru a recomanda anumite titluri de lecturi.

Cititorii „grăbiţi” nu au timp să guste toată frumuseţea unei lecturi, să-şi imagineze minunatele momente din cărţi, nu îşi lasă fantezia sa zboare şi nu au posibilitatea de a trăi acele momente palpitante împreună cu eroii poveştilor. De aceea, aceşti cititori trebuie trataţi cu mai mare atenţie, canalizându-le atenţia spre arta lecturii.

Pentru a se preîntâmpina astfel de „incidente” în special la clasele mici se poate propune ca fiecare pagină a caietului de lectură să fie însoţită de un desen al unui personaj îndrăgit, de unele momente ale povestirii. De un real folos este şi povestirea orală a unui mic fragment al lecturii.

Copilul trebuie permanent îndrumat, orientat spre un evantai diversificat de cărţi instructive de la basm la povestire, schiţă sau nuvelă, de la legendă la poezia patriotică, de la fabulă la călătoriile extraordinare, la romanele ştiinţifico-fantastice sau literatura de informare.

Copilului trebuie să i se recomande cărţi diverse, deoarece este de reţinut treptele sale de dezvoltare şi principiul accesibilităţii. Este o mare diferenţă între cartea cu poze însoţită de versuri sau proză – din perioada preşcolară şi clasele începătoare, la cărţile când primatul îl deţine textul literar, când gândirea copilului începe să fie capabilă de generalizări şi abstactizări.

Copiilor de orice vârstă trebuie să li se argumenteze faptul că mai presus de orice metodă folosită, de oricare mijloc de convingere pentru lectură, în biblioteci mii de cărţi le stau la dispoziţie şi le oferă tot ce au în legătură cu ceea ce îi interesează sau îi pasionează. În plus de acestea, sala de lectură a unei biblioteci cu o dotare adecvată, întotdeauna va sta la dispoziţie cu tot felul de materiale ajutătoare: dicţionare, enciclopedii, ziare, atlase, albume.

Un rol deosebit în îndrumarea lecturii copiilor de orice vârstă îl va avea întotdeauna strânsa legătură dintre şcoală şi bibliotecă cele două instituţii putând realiza maximul de randament în vederea îndrumării şi stimulării lecturilor.

Obisnuinţa de a citi nu se moşteneste, ci se formează. Lectura constituie o redutabilă terapie, învinge inerţia, teribilismul, superficialitatea. Chiar şi foarte mici, copiii sunt sensibili la magia lecturii, a povestitorului - deşi se aud tot mai rar, seara, la culcare, cuvintele “ mama, mai citeşte-mi o carte”. Copilul trebuie lăsat să-şi aleagă singur povestea pe care vrea s-o asculte. El trebuie obişnuit sa se implice în lectură cu paşi mici – mama citeşte o pagină, el următoarea.

Abecedare, cărţi ilustrate, benzi desenate - trebuie să-l ajute să descopere toate stilurile, fără a-l forţa, totul având ca scop - practica lecturii, care înseamnă priceperi, deprinderi, tehnici, obisnuinţe.

Lectura timpurie va asigura pregătirea intelectuală a copiilor, va asigura pregătirea corespunzatoare a acestora pentru celelalte discipline şi integrarea lor în viaţa socială. Lectura ii va apropia de realitate.

Lectura este pentru spirit, ceea ce exerciţiul este pentru trup. Copiii trebuie să conştientizeze că exercitiul uşurează progresul. Cartea nu face zgomot, nu se supără dacă este ţinută prea mult sub ochii noştri, nici nervi nu face dacă este părăsită; cartea ne face sa vibrăm, lăsându-ne răgazul să gândim la ce ne-a plăcut şi e darnică pentru oricine ( Mihai Beniuc).

Se citeşte din ce în ce mai puţin şi cele mai severe critici sunt adresate şcolii. Deşi exigenţele vieţii faţă de om au crescut, în acest iureş trepidant al vieţii moderne, educaţia prin şi pentru carte a rămas undeva în urmă. Evoluţia mijloacelor de comunicaţie şi informare favorizează punerea şi disponibilizarea informaţiilor în reţeaua virtuală.

Cititul trebuie înţeles de elevi ca odihnă activă, de recreere, nu ca o povară. Cartea nu ne face să roşim de propria noastră ignoranţă…”o, sfintele mele cărţi…pe care soarta prielnică mi le-a scos înainte, cât vă datorez că sunt om adevarat “(Nicolae Iorga). Şcoala şi părinţii trebuie să-i ajute pe elevi să înţeleagă că nu este învăţat cel ce citeşte cărţi, ci cel ce ştie ce citeţte, pentru că doar citind mintea lor va deveni nu laborator nesfârşit de idei şi imaginaţie. Ca metode şi procedee de educare a elevilor în acest spirit menţionăm: organizarea bibliotecii clasei, frecventarea bibliotecii şcolare/locale, portofoliul lecturilor prin fişele de lectură săptămânală/ zilnică, etc.

Copilul trebuie să prindă mai întâi gustul de a “devora” ceea ce îl atrage, înainte să-şi selecteze centrele de interes. Dacă îşi va vedea părinţii citind şi-i va auzi vorbind despre lecturile lor, va fi provocat să procedeze la fel, acum şi în viitor.

Biblioteca ca loc al tuturor descoperirilor, ca centru de cultură, lectură şi educaţie, poate şi trebuie să-şi asume responsabilitatea de a răspunde solicitărilor informaţionale ale utilizatorilor, indiferent de statutul social, ocupaţie, vârstă.

O bibliotecă este ca un cabinet magic în care există multe spirite care se trezesc când la chemăm. Dacă nu deschidem o carte, ea rămâne un lucru printre alte lucruri. Dar când cartea întâlneşte cititorul său, atunci are loc actul estetic. (cf. Ralph Waldo Emerson).

Fiecare lectură a unei cărţi, fiecare recitire, fiecare amintire despre această lectură reînnoieşte textul. CĂRŢILE – aceşti prieteni reci, tăcuţi, dar siguri şi eficienţi – ne oferă răspunsuri ori de câte ori avem răbdare până ce le învăţăm. În educaţia elevilor prin carte şi pentru carte, ca strategie didactică, relaţia profesor-elevi se stabileşte pe relaţii socio-afective, de comunicare şi de cunoaştere. Un înţelept modern orb scria : « Unii consideră că Paradisul ar fi o grădină, alţii şi-l pot imagina ca un palat. Eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă (Jorge Luis Borges – Cărţile şi Noaptea).

“Carte frumoasă, cinste cu-i te-a scris, Încet gândită, gingaş cumpănită Este ca o floare anume înflorită Mâinilor mele, care te-au deschis” (Tudor Arghezi – Ex Libris) Interesul pentru lectură se trezeşte în mintea copilului încă din primii ani de şcoală, în clasa pregătitoare. Elevii de astăzi citesc mai puţin deoarece au la îndemână o multitudine de posturi TV, internet şi publicaţii de tot felul. În aceste condiţii dascălul trebuie să-şi asume rolul important de a găsi mijloace pentru lectură. La literatură pentru copii se poate dezvolta gustul pentru lectură, să formeze elevilor o exprimare orală, corectă. În familie şi la grădiniţă copilul se formează ca ascultător de lectură, de aceea în primii ani de şcoală învăţătorul trebuie să trezească interesul pentru citit şi să îndrume elevul în aşa fel încât lectura să devină o deprindere statornică, iar cu timpul, să conştientizeze că lectura este o activitate intelectuală cu caracter permanent.

La clasa I, în alegerea textelor pentru lectură, se ţine cont de criteriul accesibilităţii: mărimea textului potrivit cu vârsta cititorului, număr corespunzător de personaje şi acţiuni pentru a putea fi reţinute, pondere mică acordată descrierilor. La începutul anului se pot planifica memorarea unor poezii cu conţinut educativ: „Povestea gâştelor”, „Jucăriile celui cuminte” de George Coşbuc, „Căţeluşul şchiop”, „Puişorul moţat” de Elena Farago, „Alfabetul” şi „Zdreanţă” de Tudor Arghezi.

Textele narative sunt cele mai atractive şi întotdeauna pot fi însoţite de prezentarea de planşe şi diafilme. Elevii fiind mici, se pot alege pentru povestire, basme sau poveşti în care personajele sunt înfăţişate viu, iar acţiunea este clară. (de exemplu „ Punguţa cu doi bani” de Ion Creangă) Captivaţi şi stimulaţi de o astfel de povestire, copiii vor reciti în mod independent basmele sau povestirile a căror lectură s-a făcut în clasă sau care sunt recomandate pentru lectură acasă.

Stimulaţi de povestirile model, elevii încep ei înşişi să povestească în clasă cele citite. Cum se procedează? Fiecare copil povesteşte fragmente din cărţile care i-au plăcut mai mult. Ceilalţi ascultă cu plăcere, fie datorită faptului că povestirea se face pe baza lecturii unei cărţi necitite de ei, fie că participă la completarea ei sau la corectarea inexactităţilor sau a greşelilor făcute de povestitor.

Citirea expresivă a învăţătorului se foloseşte atât în clasele mici, cât şi în cele mari. Calitatea expresivităţii citirii constituie o condiţie esenţială. Alegerea cu grijă a tonului just, folosirea corectă a pauzelor logice, psihologice, gramaticale, constituie preocupări de seamă ale citirii efectuate de cadrul didactic.

Citirea expresivă a unei povestiri scurte formează o activitate de bază începând cu perioada preabecedară. Tocmai aici se pun bazele dragostei pentru lectură, acum apare la copii dorinţa de a începe cât mai repede să citească.

Notaţiile cu privire la cărţile citite constituie un important mijloc pentru dezvoltarea interesului elevilor faţă de lectură. În urma întâlnirilor la „Biblioteca şcolii” cu d-na bibliotecar, elevii sunt îndrumaţi să noteze în caietul de lectură suplimentară data când au împrumutat cartea, când au terminat-o de citit, textul şi autorul cărţii. Fiind mici în clasa I, pot copia fragmente scurte care le-au plăcut mai mult. În concluzie, lectura trebuie bine îndrumată pentru că dragostea de carte este asemenea temeliei unui templu a cărei frumuseţe n-o vom şti niciodată, cât de mult va urca în sufletele celor mici.

ORA DE LECTURĂ, UN INSTRUMENT BENEFIC PENTRU TOŢI ELEVII Prof. Paleru Rodica Şcoala Gimnazială Nr.1, Dorobanţu „Să ştii să citeşti înseamnă să reacţionezi în mod intelectual la conţinutul lecturii". (Robert Dottrens, 1970) În ciuda concurenţei tot mai agresive a audio-vizualului, lectura rămâne ,,o formă a fericirii” (J. L. Borges). Între o lectură şi o vizionare există diferenţa de performanţă intelectuală. În acest moment, procesul de învăţământ se bazează în toate ciclurile şcolare pe carte. Pentru că există o tendinţă tot mai mare a achiziţionării informaţiilor prin audio-vizual, formarea gustului pentru lectură devine un obiectiv esenţial pentru dascăli.

Cartea este învăţătorul care te conduce la bine, te face să te bucuri, să râzi şi să plângi. Ea îţi oferă posibilitatea să te opreşti mai multă vreme asupra unui pasaj, să te întorci la altul pe lângă care ai trecut în grabă, dar la care simţi nevoia să revii, să meditezi îndelung în timpul lecturii şi după ce ai terminat-o, să reiei cartea oricând doreşti. Toate celelalte mijloace de răspândire a cunoştinţelor rămân subordonate cărţii şi subordonate vor rămâne oricât de mult se vor înmulţi şi perfecţiona procedeele tehnice.

Lectura cărţilor constituie o activitate fundamentală pentru întreţinerea condiţiei intelectuale, îmbogăţirea cunoştinţelor şi a limbajului, pentru cunoaşterea indirectă a diferitelor universuri şi realităţi.

Cartea după care se realizează lectura, reprezintă ,,cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând în filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte un timp nedefinit.” (,,Lecturi literare pentru ciclul primar”, Eugenia Şimcan, Gheorghe Alexandru, Editura Gh. Alexandru, Craiova, 1993).

Cu toată concurenţa televizorului şi a calculatorului, care are acces la diversitatea internetului, cartea ar trebui să rămână una din constantele vieţii noastre, lectura rămânând una dintre cele mai educative şi mai răspândite activităţi instructiv-educative.

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. E un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj.

Cu cât trezim mai repede în sufletul copilului dorinţa de a citi şi altceva decât manualul, cu atât mai importante sunt efectele lecturii asupra limbajului, comunicării, comportamentului, socializării şi acumulării unei culturi generale complexă şi durabilă.

Cartea ar trebui să devină prietenul nedespărţit al copilului, căci ea îi va furniza cele mai neaşteptate experienţe de viată, îl va ajuta să parcurgă căile cunoaşterii şi îl va pune în posesia instrumentelor cu care va descoperi realitatea înconjurătoare.

Mulţi dintre eroii cărţilor citite devin modele pentru copilulul curios, care sesizează binele şi răul şi alege personajele pozitive cu care ar dori să se asemene. Personajele negative conturează în mintea copiilor modele negative pe care aceştia le critică şi le resping.

Cum spunea Rabelais “copilul este un foc care trebuie aprins şi nu un pahar care trebuie umplut.” Noi trebuie să deţinem capacitatea de a prezenta elevilor noştri cartea ca pe un obiectiv care merită să fie cucerit, căci ne va deveni cel mai de nădejde prieten. Învăţăm elevul să se orienteze în noul obiect - textul literar - nu numai potrivit unor deziderate colaterale, cum ar fi îmbogăţirea vocabularului, formarea reprezentărilor corecte despre lume, ci şi potrivit particularităţilor lui intrinsece.

Lectura necesită nu numai îndrumare, ci şi control. Sondajul în lectura trebuie să constituie o cerinţă obligatorie, manifestată în cadrul verificării cunoştinţelor elevilor şi în fiecare lecţie.

Lecturile parcurse de elevi date ca teme ( de exemplu, lectura literară a operelor studiate în fragmente), prezintă importanţă şi din punctul de vedere al tehnicii cititului: exactitate, claritate, nuanţare – necesare pentru întregirea cunoştinţelor transmise la clasă.

Studiul lecturii în ciclul primar este grupat în trei forme de realizare: 1) texte de citire studiate prin manualele de citire ale fiecărei clase; 2) texte de lectură (intercalate între textele de citire); 3) lecturi suplimentare extraşcolare prevăzute în lista programei şcolare, grupate pentru fiecare clasă de studiu a ciclului primar, pentru a fi citite şi cunoscute de elevi.

Construcţiile artistice, implicit cele literare, care fac parte din categoria mai largă a proceselor de comunicare, au un anumit specific, întruchipat în faptul că informaţional, imaginea artistică - versul poetic, de pildă - nu poate fi echivalentă cu relatarea plată, neartistica despre un fapt oarecare, subiectiv. Cele două comunicări nu sunt, totuşi, identice. Tocmai această deosebire de comunicare, prin limbajul obişnuit şi comunicare poetică, deosebire pe care elevul o percepe nemijlocit punându-l în situaţia de a compara cele două forme de comunicare, trebuie detaşată şi făcută, de la început, obiect al atenţiei şi conştiinţei elevului. Chiar în ciclul primar deci, elevii pot fi deprinşi cu o anumită metodologie în analiza şi comentarea unui text literar. Investigarea unui text solicită răspuns la două întrebări: Ce exprimă, ce înfăţişează autorul în opera respectivă? Cum, prin ce mijloace exprimă acest conţinut?

Pentru a se putea manifesta personalitatea fiecărui cititor al unei creaţii literare este necesar ca acesta să dispună de capacitatea de a se orienta într-un text citit, în funcţie de ceea ce are specific acest text, atât din punctul de vedere al conţinutului, cât şi al formei. Unele dintre cele mai simple notiuni de teorie literară ce pot fi intuite chiar din clasa a II-a sunt modurile de expunere care sunt prezentate in ochii şi mintea elevilor în fiecare din textele literare şi tocmai de aceea sunt uşor de intuit.

A-i ajuta pe micii şcolari să pătrundă în lumea cărţilor astfel încat lectura să devină pentru ei un mijloc de autoinstruire, înseamnă a găsi pentru fiecare text, calea cea mai discretă, care să-i conducă atat spre înţelegerea mesajului textului studiat, cat şi spre însuşirea instrumentelor muncii cu cartea.

Orientarea elevilor spre cartea citită trebuie făcută în funcţie de vârsta, de particularităţile individuale ale fiecăruia şi de nivelul la care şi-au însuşit cititul. Unui elev de clasa I, ar trebui să i se recomande cărţi cu poezii pentru copii, cu literele asemănătoare cu cele din abecedar ca mărime, cu ilustraţii adecvate care să îl ajute să înţeleagă mai bine textul.

Unui elev cu tendinţe de nepăsare faţă de lumea vie, i se vor recomanda lecturi cu personaje din lumea necuvântătoarelor, pentru a înţelege că orice fiinţă are trăiri, dureri, suferinţe şi de aceea merită ocrotită.Unui elev care citeşte mai greu şi nu conştientizează ceea ce a citit, i se vor recomanda lecturi scurte, care să-l mobilizeze să citească din ce în ce mai bine. Întreaga activitate desfăşurată pentru îndrumarea lecturii particulare a elevilor urmăreşte cultivarea interesului, a gustului elevilor pentru a citi, pentru folosirea corectă a cărţii în mod independent, din propria iniţiativă.

Bibliografie *Ioan Şerdean ,,,Didactica limbii romane în şcoala primară’’-Teora 1998 *Societatea de Ştiinte filologice din Romania filiala Constanţa, ,,Lectura – diverse finalităţi şi niveluri de complexitate’’Constanţa ,1990 *Şimcan, Eugenia şi Alexandru, Gheorghe - ,,Lecturi literare pentru ciclul primar”, Vol. 1, Editura Gh. Alexandru, Craiova, 1993.

MODALITĂŢI DE STIMULARE A GUSTULUI PENTRU LECTURĂ LA ŞCOLARII MICI Prof. Poroineanu Milora Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Relaţia omului cu cartea are o istorie îndelungată. Lectura a fost, este şi va rămâne o activitate de îmbelşugare cognitivă şi spirituală specifică cititorului, care va aprecia pe deplin un text literar, când va renunţa pentru o clipă la prejudecăţile sale culturale, la diversele probleme subiective în favoarea explorării lumii interioare a celui care scrie sau a celui despre care se scrie.

Lectura nefiind un act gratuit, produce îmbogăţirea sinelui cu o nouă cunoaştere, cu o modalitate nouă de receptare a lumii interioare şi exterioare. Cititul este o hrană care te metamorfozează şi scoate din tine tot ceea ce te reprezintă. Un lucru important este şi calitatea cărţilor de a nu face zgomot, în schimb, îndemnându-te cu tainic cântec de sirenă, să le răsfoieşti, să le redeschizi, produc seisme culturale şi ştiintifice, dând naştere unor neaşteptate vibraţii spirituale.

Cea mai mare parte a cunoştintelor noastre provine din cărţi. Nu există astăzi domeniu de activitate care să nu solicite oamenii la un efort de împrospătare şi îmbogăţire a cunoştinţelor, tehnice, profesionale, ceea ce se înfăptuieşte prin instrucţie.

Lectura cărţilor este un proces complex, care se însuşeşte treptat, într-o perioadă de timp relativ îndelungată, începând cu primele săptămâni ale perioadei de şcolarizare, când se învaţă literele alfabetului şi continuând apoi cu exersarea deprinderilor de a citi curent, corect, conştient şi expresiv. În clasa I elevul va desluşi taina cititului, cheie cu care va pătrunde pe tărâmul cunoaşterii.

O frumoasă lecţie din abecedar este cea cu titlul „O casă a cărţilor”, a cărei valoare se poate completa cu o vizită la o librărie, unde copiilor li se explică lucruri interesante. Multitudinea şi varietatea cărţilor frumos colorate îi transpune într-o fermecătoare lume şi le va stimula interesul cu care să revină în acest loc mirific însoţiţi de părinţi sau singuri, pentru a cumpăra sau pentru a afla noutăţi despre ultimele apariţii editoriale.

Le-am explicat elevilor despre rolul lecturii şi al cărţilor, care îi sensibilizează, le dezvoltă imaginaţia, gândirea, gustul estetic, vocabularul.

Lucrul cu cartea este de neînlocuit pe parcursul şcolarizării. Este necesar să-l apropiem pe copil, în mod conştient de universul cărţii. El trebuie să simtă bucuria lecturii, fiecare carte fiind „ o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi” (Mihail Sadoveanu). Elevul trbuie sa citească: textele din manual, lecturi suplimentare. Pentru a-i familiariza pe elevi cu instrumente ale muncii cu cartea, trebuie apelat la o metodă ce urmează calea parcursă de citirorul cu experienţă atunci când citeşte. Această metodă este lectura explicativă. Ea este o îmbinare a lecturii (a cititului) cu explicaţiile necesare împreună ducând la înţelegerea mesajului textului. Etapele sau componentele lecturii explicative prin care se face receptarea mesajului textului sunt următoarele: citirea integrală a textului, citirea pe fragmente şi analiza acestora, întocmirea planului de idei a textului, conversaţia generalizatoare, reproducerea textului pe baza planului, citirea de încheiere. Din clasa a II-a, am îndrumat elevii să împrumute cărţi de la biblioteca şcolii şi a oraşului, locuri pe care leam vizitat cu mare interes. La avizierul clasei , încă de la începutul anului şcolar , s-a afişat lista cu lecturile suplimentare recomandate. Periodic, elevii care au parcurs lectura unei cărţi, au prezentat în faţa colegilor pe scurt conţinutul cărţii. Unii elevi au adresat întrebări pe marginea celor expuse, iar învăţătorul a făcut aprecierile cuvenite, consemnând datele despre cititor într-un caiet de evidenţă destinat acestui aspect.

Un rol deosebit în stimularea curiozităţii şi interesului pentru lectură al elevilor îl poate avea înfiinţarea bibliotecii clasei, care se îmbogăţeşte prin cărţile aduse de elevi.

Un impact pozitiv l-au constituit participările elevilor la concursurile de creaţie literară, unde şi-au valorificat potenţialul creativ, au devenit încrezatori în forţele proprii, şi-au sporit consideraţia faţa de carte şi implicaţiile valoroase ale acesteia în dezvoltarea personalităţii lor.

De o mare importanţă pentru dezvoltarea gustului pentru citit al elevilor este şi implicarea părinţilor, prin implicare înţelegând însă nu doar ca părintele să îi ceară elevului să citească, ci să citească împreună, explicând ceea ce copilul nu înţelege, comentând faptele împreună, purtând discuţii despre ceea ce l-a impresionat mai mult pe copil.

Părinţilor le revine responsabilitatea de a urmări acasă interesul pentru lectură şi atitudinea faţă de aceasta, de a stimula gustul pentru citit prin exemplul propriu, de a-l ajuta pe copil să procure cărţile necesare de la bibliotecă sau chiar de la librărie. O implicare activă a părinţilor este benefică pentru elevi prin faptul că părintele este primul sfătuitor, este cel care îl îndrumă spre cunoaştere, care petrece cel mai mult timp împreună cu copilul.

Prin lectură se dezvoltă gândirea critică a elevilor. Ei vor învăţa să aprecieze personajele pozitive şi faptele lor, să critice personajele negative şi comportamentul acestora, să facă analogii, să compare personaje sau fapte, să emită ipoteze, să reflecteze asupra evenimentelor descrise, să intre în pielea personajelor pentru a putea interpreta un rol. Gândirea critică este avantajată atunci când elevii sunt puşi să poarte conversaţii pe baza subiectului unui text citit, să aducă argumente care să le susţină puntul de vedere, să îşi motiveze opiniile, să descopere singuri fapte, consecinţe, întâmplări care au legătură cu textul citit.

A-i face pe elevi să iubească lectura este o mare artă, iar învăţătorul trebuie să dirijeze treptat, dar cu paşi siguri drumul elevilor spre reuşită. Acest lucru presupune o muncă asiduă, dar merită să vedem cum micuţii noştri merg spre bine, cum reuşesc să asimileze plăcerea de a citi, cum devin capabili să comunice mai bine, folosind cuvinte noi şi expresive.

O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre.

Bibliografie: 1. Fotin Alexandrina, aprilie 2011, Stimularea interesului pentru lectură a elevilor din ciclul primar, (Orizont didacticrevistă educaţională) 2. Stancu Liliana, aprilie 2011, Stimularea interesului pentru lectură, (Orizont didactic-revistă educaţională) 3. Boudi Melania, aprilie 2011, Educarea interesului pentru lectură, Orizont didactic-revistă educaţională)

IMPORTANŢA LECTURII ÎN FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII COPILULUI Prof. înv primar Trăneci Daniela Şcoala Gimnazială Milcoiu, Vâlcea Lectura are un rol important în dezvoltarea şi formarea personalităţii şi este evident că, deprinderea lecturii rămâne o bază solidă pentru toată viaţa. Cartea este o „comoară” fără de preţ, dar, din păcate, lectura are acum rivali redutabili, care amăgesc cel mai mult pe cei mici.

Televizorul, calculatorul, internetul, au devenit repere pereche pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Lectura a devenit fragilă şi din cauza concurenţei neloiale cu acestea, iar cartea este cea care suportă consecinţele. În lipsa îndrumării părinţilor, educatorilor, profesorilor, foarte mulţi şcolari nu simt nevoia de a citi. Numai o lectură îndrumată poate să dezvolte un interes continuu. Acest fapt generează interesul de a citi din plăcere, de a pătrunde în lumea misterioasă a cărţii.

Alegerea cărţilor potrivite este doar un prim pas. Al doilea pas şi tot atât de important este deprinderea lecturii, obţinerea eficienţei ei maxime în urma citirii unei cărţi.

Importanţa lecturii este evidentă şi mereu actuală. Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Lectura elevilor este un act intelectual esenţial, care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie.

Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică:  aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre realitate;  aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi estetice;  aspectul formativ constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei, a capacităţii de exprimare corectă şi expresivă.

Criterii generale în selectarea şi indicarea titlurilor pentru lectură: Titlurile lecturilor vor fi indicate copiilor în funcţie de următoarele criterii:  gradul dezvoltării psihice a elevilor: gândire, limbaj, imaginaţie, emoţii, sentimente etice şi estetice;  sfera de interese şi preocupări ale elevilor;  posibilităţile de înţelegere a mesajului conţinut în opera literară;  calităţile educative şi estetice ale cărţii indicate;  calităţile stilului - simplitate, naturaleţe, proprietate - să permită elevului o înţelegere uşoară a mesajului lecturii.

Stimularea interesului pentru lectură Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar prin valorile pe care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia.

Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, „o foame de carte”, o delectare sau nu. Ca gen de lectură putem alege orice, începând de la poezie şi încheind cu romanul.

Fie în biblioteci sau în alte locuri lectura este totuşi o experienţă unică, interesantă şi captivantă. Lecturarea cărţilor, a manualelor, a însemnat întotdeauna informare, instruire şi educaţie, în sensul cel mai larg. Ea dă consistenţă şi sens existenţei însăşi. Ea este o modalitate de a educa, instrui şi a contribui la formarea valorilor morale a cititorului.

Lectura oferă cititorului frumuseţile neimaginabile ale poveştilor, povestirilor şi a altor texte, unde imaginaţia şi fantezia zboară, trăind împreună cu eroii şi personajele bucurii, dezamăgiri sau speranţe.

Lectura este magia atrăgătoare în timpul liber, descoperiri despre călătoriile oamenilor, biografiile oamenilor celebri, a ştiinţei şi tehnicii. Lectura nu cere prea mult de la cititor, decât atenţie şi dăruire. În acest mod ea are rolul de a forma şi educa tânăra generaţie. Ea este un mijloc de obţinere a informaţiei, păstrarea capacităţii de a gândi, judeca, de a căuta soluţii în rezolvarea unei probleme. Ea este şi o motivaţie umană, o necesitate zilnică de a cunoaşte, de informare.

Atunci când eşti în lumea minunată a lecturii eşti cu mult mai fericit sufleteşte, cu mult mai bogat şi mulţumit. A lectura nu este numai o activitate, o obligaţie dar şi o comunicare cu tine însuşi.

Rămâne deci, obligaţia părinţilor, dar mai ales a grădiniţei şi a şcolii de a repune cartea în drepturi.

Se înţelege că gustul pentru lectură se formează mai timpuriu, poate din primele luni de viaţă, iar consecvenţa cu care aceasta se face, duce, mai târziu la aprecierea lecturilor, poveştilor, basmelor…,la dezvoltarea psihică a copilului, a vocabularului şi nu în ultimul rând la formarea sentimentelor morale ale individului. Lectura are ca scop să dezvolte gustul copiilor pentru citit, să-i facă să iubească cartea, să le satisfacă interesul pentru a cunoaşte viaţa animalelor, a oamenilor şi faptele lor.

După cum am mai precizat, lectura este importantă încă din primii ani din viaţă, atunci când părintele îşi face timp pentru a citi o poveste înainte de culcare, astfel nu numai că petrece câteva clipe plăcute cu copilul său, dar şi faptul că, pentru câteva momente intră şi el în lumea fascinantă a basmelor retrăindu-şi copilăria, iar emoţia transmisă este cu atât mai mare cu cât şi el, la rândul său a audiat poveşti mai demult.

Ajungând la grădiniţă, copiii sunt tentaţi de cărţile viu colorate, mai ales cele cu animale pe care le răsfoiesc, bucurându-se de ele. Mai târziu, atunci când pentru ei noţiunea de carte este bine definită, încep să ,, citească,, imaginile, verbalizând, iar dacă acest lucru le este stimulat, vor ajunge ca ei să preţuiască ceea ce au în mână.Vizitele la bibliotecă sunt necesare atunci când copilul poate asimila cunoştinţe pe măsură, făcându-l să-şi dea seama de preferinţele lui pentru cărţi.

Aşa cum spunea şi Mircea Eliade ,,Toţi cei care au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, care nu o fac, mai puternici, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede”.

Finalităţile lecturii la şcolarul mic:  formarea şi dezvoltarea gustului pentru lectură;  lărgirea ariei de informaţie a elevilor;  creşterea interesului pentru cunoaşterea realităţii, în general;  cunoaşterea, îmbogăţirea şi dezvoltarea sentimentelor într-o gamă complexă;  cunoaşterea şi înţelegerea valorilor etice;  cultivarea sentimentelor, convingerilor şi comportamentelor morale;  definirea şi aprecierea valorilor morale;  formarea discernământului etic;  dezvoltarea gustului estetic, cultivarea faptelor estetice;  îmbogăţirea şi activizarea vocabularului, dezvoltarea capacităţii de exprimare;  stimularea capacităţii creative;  formarea idealurilor etice şi estetice;  dezvoltarea capacităţii de a gândi şi de a se exprima în conexiuni interdisciplinare;  lărgirea orizontului imaginativ, al capacităţii de imaginare a unor universuri posibile ca anticipare a lumii viitorului.

Desigur, sunt multe de adăugat în ceea ce priveşte lectura, ca mijloc de educare a şcolarilor, dar aş concluziona faptul că, noi, învăţătorii, avem dificila misiune de a-l apropia pe copil de carte, de a-l convinge cã, cartea nu trebuie înlocuită cu nici o altă formă sau mijloc de informare, indiferent de evoluţia societăţii, de cuceririle ştiinţifice.

Făcând referire la educaţia copiilor, învăţatul Democrit afirma că „acesta este un lucru gingaş. Când duce la rezultate bune, ea n-a fost decât luptă şi grijă; când nu reuşeşte, durerea nu mai cunoaşte margini”.

Bibliografie: * Silvia Nuţă, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, Bucureşti, 2000. * Ioan Şerdean, Didactica limbii române în şcoala primarã, Editura Teora, Bucureşti 1998.

FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ LA ŞCOLARII MICI Învăţător Ionescu Raluca-Diana Şcoală Gimnazială Nr.1, Padina, Buzău De-a lungul carierei mele didactice, am observat că mulţi copii se luptă ani de-a rândul cu lecturarea cursivă a unui text, rămânând în imposibilitatea de a savura propriile lecturi. În locul curiozităţii, apare efortul inhibant al descifrării semnelor grafice, dincolo de care se ascund idei atât de frumoase şi interesante.

Am întâlnit adesea copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită de altcineva, însă preferă să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără să fie tentaţi să citească ei însişi altceva decât ceea ce li se cere la orele de curs.

Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, „o foame de carte”, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.

Lectura propriu-zisă nu începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Învăţătorul sau părintele trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul făcut de descifrarea acestor semne curioase şi pline de mister.

Chiar şi la cei care au învins greutăţile începutului, gustul pentru lectură nu este format.

Uneori, nu au la îndemână cărţile potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate determină aceeaşi atitudine copiilor. În astfel de cazuri intervenţia învăţătorului este absolut necesară.

Formarea deprinderilor intelectuale reprezintă o caracteristică de bază în primii ani de şcoală, iar familiei îi revine un rol extrem de important. Implicarea activă şi pozitivă a părintelui este recunoscută ca fiind benefică în educaţia copilului.Gustul pentru lectură poate fi stimulat şi cultivat încă de la aceste vârste, astfel încât cartea să devină un prieten constant al copilului, izvor de înţelegere şi cunoaştere. Propun câteva modalităţi prin care părinţii pot petrece momente plăcute alături de copiii lor şi în acelaşi timp îi pot ajuta să pătrundă în lumea magică a cărţilor.Biblioteca este una din cele mai bune, mai accesibile şi nu în ultimul rând mai ieftine surse de lectură. Bibliotecile, chiar şi cele mai mici, au pe rafturile lor atât cărţi pentru copii cât şi pentru părinţi. Puteţi cere sfatul bibliotecarului pentru a vă recomanda cărţi potrivite domeniului de interes al copilului dumneavoastră.

Exemplul personal şi mai ales acţiunile în comun, desfăşurate împreună cu copilul dumneavoastră, sunt recunoscute de specialişti ca fiind cele mai bune metode de a stimula gustul pentru lectură al copilului.

Astfel, cititul în faţa copilului şi în special cititul cu voce tare dau rezultate deosebite. Puteţi încerca, de asemenea, să citiţi alternativ; veţi citi dumneavoastră o pagină dintr-o carte, iar următoarea o va citi copilul dumneavoastră ş.a.m.d. Sau puteţi încerca să citiţi alternativ capitolele unei cărţi. Astfel, participarea dumneavoastră va fi resimţită de copil ca o recompensă pentru fiecare capitol citit.

Orice copil învaţă cu mult mai multă plăcere şi uşurinţă atunci când se joacă, decât dacă este forţat să înveţe. Cunoscând acest lucru, dumneavoastră îi puteţi vorbi şi îl puteţi învăţa multe lucruri în timp ce vă jucaţi cu el sau chiar inventând mici jocuri împreună cu el. Mai mult, aceste jocuri pot fi derulate în paralel cu alte mici activităţi casnice în care doriţi să vă implicaţi copilul, făcându-l astfel să le perceapă ca pe un prilej plăcut de a fi împreună cu familia sa.

Există numeroase ocazii extraşcolare în care puteţi să deschideţi o discuţie despre cărţi cu copilul dumneavoastră. Profitaţi de acestea deoarece astfel copilul dumneavoastră nu va asocia lectura cu o activitate impusă exclusiv de şcoală, ci va descoperi cititul din proprie iniţiativă, din curiozitate şi de plăcere.

Pentru a-l îndemna să citească şi a-i arăta că acest lucru este apreciat de dumneavoastră, manifestaţi-vă interesul pentru ce a citit. Rugaţi-l să vă povestească subiectul unei cărţi, solicitaţi-i amănunte despre personaje şi aventurile prin care trec acestea, întrebaţi-l despre locurile descrise în carte. În egală măsură, îi puteţi stimula curiozitatea dacă îi povestiţi despre cărţile citite de dumneavoastră.

Vă sugerez ca, ori de câte ori comportamentul sau reacţiile copilului dumneavoastră sunt similare cu cele ale unui personaj de poveste, să faceţi această remarcă şi să-i vorbiţi copilului despre eroul respectiv. Ieşiţi împreună cu copilul dumneavoastră la cinematograf sau la teatru.

După vizionare, stârniţi interesul pentru lectură al copilului; discutaţi cu el despre cartea care stă la baza filmului sau a spectacolului respectiv, despre diferenţele şi asemănările dintre cele două despre avantajele cuvântului scris şi/sau ale reprezentării vizuale. Vacanţele sunt prilejuri când copiii pleacă în tabere, excursii sau la bunici. Puteţi să vă încurajaţi copilul să se intereseze şi să se exerseze în genul epistolar. Şi nu uitaţi să-i puneţi o carte în bagaj! Procedând astfel, puteţi stimula copilul, atât să citească cât şi să scrie.

Printr-o strânsă colaborare între şcoală şi familie, micii şcolari vor reuşi să descopere bucuria lecturii şi să aleagă din fiecare text citit ceea ce este esenţial şi util.

Bibliografie: * Eugenia Şincan, Îndrumător pentru învăţători, părinţi şi copii, Editura „Gheorghe Alexandru”, Craiova,1993, p. 9 * Silvia Nuţă, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, Bucureşti, 2000, p.233-234

ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA VOCABULARULUI CÃLÃTORIE SPRE INIMÃ ŞI MINTE ...

Prof. înv. primar Stan Dorina Şcoala Gimnazială Darova, jud.Timiş Cu totii simtim nevoia sã mai schimbăm din când în când “cãrãrile” pe care le -am bãtut sau nu, ani de-a rândul. Lucrând cu copii de diferite vârste, mai devreme sau mai târziu, mai greu sau mai usor, se porneste în cãlãtoria spre centrul inimii. Realizãm cã, noi, dascãlii, avem datoria moralã de “a-i citi” si de a-i îndruma, de a-i ajuta spre a-si gãsi locul si rolul în viatã: trebuie sã pornim la drum spre copii si alãturi de copii, nu în fata lor!

Trecerea de la ciclul de învãtãmânt primar, la cel gimnazial reprezintã un proces esential, cu implicatii profunde si complexe, atât pentru micul elev (obiectul si subiectul procesului instructiveducativ), cât si pentru cel desemnat sã realizeze actul educational: învãtãtorul/institutorul/ profesorul.

Aflat “între douã vârste”, scolãrelul resimte implicatiile teoriei cunoaşterii, dar si pe cele emoţionale în conturarea unei strategii/ metodologii adecvate, privind trecerea de la un ciclu de învãţ ãmânt la altul.

Sintagma “între douã vârste” confirmã cele douã ipostaze ale elevului: de absolvent al ciclului primar si aceea de proaspãt gimnazist.

Apar astfel teme de reflectie: 1. Care ar fi cauzele care determinã slaba sau insuficienta receptare a mecanismelor cititului/ lecturii, la unii copii?

2. Care ar trebui sã fie atitudinea unui cadru didactic fatã de elevii care intâmpinã dificultãti?

3. Ati avut sentimentul cã o mare parte din colegii nostri, cadre didactice, au trãit deziluzii legate de rolul lor în societate? Care ar fi argumentele care anihileazã aceste deziluzii?

Pe cât de variate sunt problemele copiilor, pe atât de diferite sunt si atitudinile adultilor fatã de acestea. Nepãsarea este, totusi, cea mai gravã dintre toate ... Experienta didacticã dovedeste cã nu existã clasã în care sã nu se gãseascã asa numitii copii cu “probleme”. Aceste probleme sunt diferite de la caz la caz: a. Unii nu pot fi atenti, nu se pot concentra; b. Altii nu înteleg ceea ce li se explicã sau nu îi intereseazã; c. Unii sunt timizi si se izoleazã; d. Altii sunt impulsivi, agresivi cu cei din jur; e. Unii sunt instabili din punct de vedere motric; f. Altii incapabili sã comunice, sã relationeze etc.

Importanta cunoasterii acestor probleme are un rol determinant în proiectarea strategiilor didactice si, ca un corolar, în asigurarea succesului scolar.

De ce? Fiindcã viitorul elev de gimnaziu dispune de un potential cognitiv, de un fond emotional si, nu în ultimul rând, se aflã in centrul strategiilor didactice.

Diversi autori le definesc astfel: a.“ansamblu de resurse si de metode planificate si organizate de cãtre profesor în scopul de a permite elevilor sã atingã obiectivele date.” (J. Parent, Ch. Nero, 1981); b.“un ansamblu de forme, metode, mijloace tehnice si principii de utilizare a lor, cu ajutorul cãrora se vehiculeazã continuturile în vederea atingerii obiectivelor” (Miron Ionescu, Vasile Chis, 1992, p.6); c.“ansamblul mijloacelor puse în lucru pentru a atinge scopul fixat începând de la organizarea materialã si alegerea suporturilor, pânã la determinarea sarcinii de învãtare si a conditiilor de realizare. Toate acestea vor depinde de obiectivele propuse a fi atinse si de fazele formãrii trãite de subiect.” (G. Nunziati, 1990); d.“ansamblul de actiuni si de operatii de predare- învãtare în mod deliberat structurate sau programate, orientate în directia atingerii, în conditii de maximã eficacitate a obiectivelor prestabilite.” (Ioan Cerghit, 2002, p.276) Definitiile ar putea continua, dar în lucrarea Strategii didactice interactive: repere teoretice si practice/ Crenguta-Lãcrãmioara Oprea (EDP, Ed. a 2-a, 2007, p.24) strategia didacticã este modalitatea eficientã prin care cadrul didactic îi ajutã pe elevi sã acceadã la cunoastere si sã-si dezvolte capacitãtile intelectuale, priceperile, deprinderile, aptitudinile, sentimentele si emotiile.

Finalitatea este, asadar, realizarea cu eficientã a invãtãrii. Strategiile didactice din ciclul primar se aflã, aproape în totalitate, în discordantã cu specificul activitãtii de predare – învãtare din gimnaziu. Se produce astfel un “hyatus” între cele douã “vârste” (etape, ipostaze), soldat deseori cu efecte negative în configuratia profilului spiritual al elevului.

Este de mentionat, în acest sens, si rolul manualelor alternative, implicatiile acestora, instrumente de lucru în eficientizarea procesului instructiv- educativ. Este imperios necesarã eliminarea discordantelor, astfel încât demersul educativ sã devinã o continuitate fireascã, fãrã

sincope si fãrã implicatii negative asupra psihicului elevului, asupra fondului sãu emotional, dar si asupra posibilitãtilor sale receptive.

Dificultãtile sesizate în procesul citirii/ lecturii îsi au izvorul în perioada de însusire a limbajului, în prima copilãrie (perioada anteprescolarã). În general, copiii care au crescut într-un mediu “sãrac” din punct de vedere educational, sunt cei care manifestã întârziere în dezvoltarea limbajului.

Cunoasterea realã, a fiecãruia dintre elevii nostri ar diminua simtitor numãrul celor inadaptati.

Ar fi ideal dacã am avea în echipã un psiholog, ce ar putea face investigatii amãnuntite, folosind mijloace obiective de mãsurare si de evaluare. În lipsa acestuia trebuie sã ne folosim însine calitãtile de observatori, cu responsabilitate.

“Fiecare copil este unic, de aceea trebuie create pentru el experiente de învãtare specifice.” Învãtarea cititului este una dintre cele mai dificile etape din viata unui scolar. Nu este de mirare dacã multi vor întâmpina dificultãti. O corectã identificare a cauzelor indicã si drumul de parcurs spre solutionarea acestora.

Este certitudine: cartea trece printr-o crizã profundã, la nivel national, dar si la nivel international. Interesul pentru lecturã scade rapid, pe mãsurã ce calculatorul oferã informatii utile într-un timp record! Imaginea are un impact mult mai puternic decât cuvântul scris si este receptatã cu mult mai mare usurintã. Copiii citesc din obligatie!

Un aliat indispensabil în activitatea de prevenire a îndepãrtãrii de lecturã este motivatia.

Prin identificarea corectã a trebuintelor elevilor nostri le asigurãm succesul în activitatea desfãsuratã.

Avem exemplul: a) Elevului care învatã din dorinta de a cunoaste, de a-si lãrgi orizontul experientelor, dintro atractie interioarã; sentimentul care îl însoteste permanent este acela de satisfactie; b) Al celui care învatã fie de frica pãrintilor, fie pentru a fi lãudat si pentru a primi o recompensã, lipsindu-i imboldul interior pentru aceastã activitate. În prima situatie avem de-a face cu activitãti intrinsec motivate, iar în cea de-a doua cu activitãti extrinsec motivatã.

Un elev, care initial nu are nicio atractie pentru lecturã, pe mãsurã ce acumuleazã cunostinte care îl intereseazã, si, pe baza lor dobândeste capacitãti si competente pe care nu si lear fi bãnuit, va trece de la motivatia extrinsecã, la cea intrinsecã, satisfactia fiind produsul al însãsi activitãtii de învãtare. Trebuie dezvoltatã motivatia intrinsecã la elevi, tinând cont de faptul cã dirijarea motivatiei în clasã e o “artã”: cere intuitie, dar si experientã. Interesul pentru lectura se poate stârni prin demonstratia cã aceasta este: a. O sursã de informare; b. O sursã de plãcere.

Este util scrisul/cititul: *cum altfel aş putea citi la desenele animate, preferate?; *cum aş putea sã-mi cumpãr singur ceea ce-mi doreşte inimioara?...este glasul copilului care a înteles cã singurul care se poate ajuta este chiar el!...şi peste ani, cu certitudine va fi“ devoratorul de literaturã”, i-a simţit ... gustul! ţine de mine, cadrul didactic: ca toate acestea sã devinã, încet, încet, realitate!

Bibliografie: 1. Oprea, Crenguta - Lãcrãmioara, Strategii didactice interactive: repere teoretice si practice, Bucuresti: Editura Didacticã si Pedagogicã, 2007 2. Mihalache, Mihaela, “Între douã vârste”. Implicatii gnoseologice si emotionale în conturarea unei strategii adecvate, privind trecerea de la un ciclu de învãtãmânt la altul, Ploiesti: “Grup ªc.Industrial Energetic” (referat prezentat la cerc pedagogic, 2001) 3. Module pentru dezvoltarea profesionalã a cadrelor didactice. Proiect pentru învãtãmânt rural. Modulul Recuperarea rãmânerii în urmã la lecturã

EDUCAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ Prof. înv. primar Nedelcu Corina Emilia Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa ,,Cartea este o făgăduinţă, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi.”

(Tudor Arghezi)

Cartea reprezintă cel mai complet depozit al inteligenţei omeneşti, înmagazinând între filele ei cunoştinţe, sensibilitate, fapte pe care le păstrează intacte de-a lungul timpului. Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio-vizuale în difuzarea culturii, cartea a rămas şi va rămâne unul dintre cele mai utilizate mijloace de informare şi autoinstruire. Lectura cărţii oferă celui care o parcurge momente unice de reflecţie, de meditaţie, îndeamnă la introspecţie, punându-şi amprenta asupra modului de a gândi şi de a se comporta al cititorului.

Lectura contribuie în mare măsură la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor, la dobândirea unui vocabular activ, bogat şi nuanţat, la dezvoltarea gustului estetic şi la formarea unor înalte valori morale. O carte citită în copilărie rămâne adesea prezentă în amintire pentru toată viaţa.

Motivaţia copilului pentru lectură nu vine însă de la sine, ci se formează în timp, cu răbdare, perseverenţă şi voinţă.

Trezirea şi educarea interesului copiilor pentru lectură se poate realiza prin găsirea modalităţilor potrivite de transformare a cărţii într-un instrument care să le încânte celor mici copilăria, care să răspundă necesităţii de formare intelectuală şi afectivă a acestora, în care să descopere lumea, să admire eroi cu care se pot identifica şi de la care pot învăţa. Învăţătorului îi revine nobila responsabilitate de a-i învăţa pe elevi „cum se citeşte” o carte, de a-i învăţa să preţuiască lectura.

Pentru a transforma elevii în buni cititori este nevoie de o viziune integratoare, de o regie, de „o punere în scenă” a unor activităţi diverse, regizorul fiind chiar învăţătorul. La baza acestei puneri în scenă stă cunoaşterea preferinţelor elevilor, care variază în funcţie de vârstă, temperament, mediu social şi de ambianţa colectivului şcolar. Ţinând cont de toate acestea, învăţătorul poate influenţa în mod pozitiv alegerile elevilor. Astfel, la începutul fiecărui an şcolar, mi-am alocat timp pentru a verifica şi a discuta lecturile pe care le-au citit elevii în vacanţă, atât cele recomandate în bibliografia primită la finalul anului, cât şi cele pe care le-au citit la îndrumarea părinţilor sau chiar din proprie iniţiativă, lecturi consemnate în jurnalul de lectură .

Folosind caracterul divers al lecturii, învăţătorul trebuie să dezvolte gusturile şi înclinaţiile, să îi îndrume pe elevi în parcurgerea operelor cu importanţă literară, estetică, morală deosebită, să coreleze lectura cu celelalte obiecte de învăţământ şi cu evenimentele curente. Varietatea de texte literare reprezintă un suport material ce poate asigura dezvoltarea capacităţilor intelectuale, imaginative şi motivaţionale.

Acestea trebuie să îi apropie pe elevi de realitate, să le ofere o diversitate de informaţii şi experienţe umane, modele pozitive de comportament, emoţii şi sentimente. Prin lectură elevul trebuie îndrumat să îşi formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi noi forme ale realităţii, de a face asocieri, lărgindu-şi astfel aria cunoaşterii.

Formele de îndrumare a lecturii sunt diverse. Astfel, în clasa întâi elevii sunt încântaţi de lectura expresivă a învăţătorului sau de expunerea prin povestire a unui text literar, de înregistrările audio sau video ale unor basme sau poezii, urmate de conversaţii şi dezbateri pe marginea textelor audiate, reprezentări prin desen a personajelor sau întâmplărilor, ghicitori literare, jocuri şi concursuri literare. Apoi, când copiii au învăţat să citească, trebuie să-i obişnuim să folosească biblioteca clasei. Aici trebuie să se regăsescă cele mai importante şi îndrăgite opere literare ale copilăriei, cărţi scrise de autori români şi străini, dar şi reviste, atlase şi enciclopedii pe care copiii le răsfoiesc cu deosebită plăcere şi curiozitate, fie în timpul pauzelor, fie atunci când au terminat mai repede un test sau în orice alt moment liber.

Pentru realizarea bibliotecii clasei este important să îi implicăm şi pe părinţii elevilor. De asemenea, înscrierea elevilor la biblioteca şcolii şi îndrumarea lor spre biblioteca din localitate, realizarea de activităţi comune cu biblioteca, precum lecţiile de popularizare a cărţii, expoziţiile şi prezentările de carte, activităţi dedicate aniversării unui scriitor, sunt modalităţi eficiente de îndrumare a lecturii elevilor.

Considerând că timpul din cadrul lecţiilor de limba română sau lectură este adeseori insuficient pentru formarea temeinică a interesului şi obişnuinţei de a citi, încă din clasa întâi, am iniţiat şi am desfăşurat proiectul educativ extracurricular „Culorile anotimpurilor în literatură”, un proiect prin care am dorit ca elevii să descopere frumuseţea naturii descrise de marii scriitori, iar pentru orele de opţional am proiectat programe precum „În lumea cărţilor” sau „Minunata lume a basmelor”, ce au avut ca scop principal dezvoltarea capacităţilor de lectură. Suntem acum la final de clasa a patra, iar în acest semestru, le-am propus copiilor o nouă provocare: concursul „Cel mai bun cititor”. Pentru a primi, la finalul anului, diploma şi medalia „Cel mai bun cititor”, elevii au primit sarcina de a citi şi a povesti în scris, pe scurt, câte un basm, la fiecare două săptămâni.

Dorindu-şi titlul, elevii s-au implicat cu interes în această competiţie, iar acum, „lănţişorul” lecturilor citite, realizat în urma acestui concurs, este mândria lor. În sprijinul acestor activităţi, pe lângă organizarea bibliotecii clasei, am creat colţul de lectură, un spaţiu special dedicat lecturii. Aici se află toate portofoliile de lectură ale elevilor realizate începând din clasa întâi. Acestea cuprind tabele frumos colorate în care sunt consemnare lecturile citite, fişe de lectură, desene în care elevii au ilustrat personajele sau operele literare preferate, diverse creaţii literare ale elevilor, interviuri imaginare luate personajelor preferate, scrisori către personajele preferate, diverse fişe de lucru, rezumate, ghicitori literare, rebusuri, materiale folosite în concursurile şi şezătorile literare, fotografii din timpul activităţilor dedicate lecturii, cărticele ilustrate realizate de ei, precum şi recomandările pentru lectura suplimentară din care fiecare elev poate alege ce citeşte în timpul liber. Am observat că acest colţ al lecturii a devenit un colţ al amintirilor pe care copiii le rememorează cu drag, iar acest lucru îmi dovedeşte că am reuşit să îi apropii de lumea minunată a lecturii şi a cărţii. Însă, misiunea noastră de a-i apropia pe copii de carte şi lectură nu se poate înfăptui pe deplin fără responsabilizarea şi implicarea familiei. Astfel, pentru ca părinţii să înţeleagă importanţa lecturii în viaţa copiilor lor, încă din clasa întâi i-am invitat la diverse activităţi dedicate cărţii. Astfel, părinţii au participat la prezentări de carte pentru copii, la şezători literare în care, împreună cu copiii, au citit, au recitat şi chiar au dramatizat scurte fragmente din lecturile preferate. Am organizat împreună concursuri pe teme literare, am recondiţionat cărţi vechi din biblioteca şcolii, am organizat târguri de carte, iar de sărbători, în cadoul fiecărui copil s-a aflat şi o carte.

Prin toate aceste activităţi, desfăşurate cu răbdare şi convingere, într-o strânsă colaborare şcoală-familie, micii şcolari vor reuşi să descopere bucuria lecturii, să aleagă din fiecare text citit ceea ce este esenţial, frumos şi util, iar apropierea lor de carte va deveni o necesitate dorită. Ideal este ca fiecare copil să ajungă să deschidă o carte de plăcere, singur, fără să-i ceară cineva din familie sau de la şcoală. În acel moment vom putea spune că, misiunea noastră, de a aprinde pasiunea pentru lectură în inima copiilor şi de a-i transforma în cititori activi pe tot parcursul vieţii, a fost îndeplinită.

Bibliografie: * Cornea, P., „Introducere în teoria lecturii”, Ed. Minerva, Bucuresti, 1988 * Şincan, E., Alexandru, Gh., „Lecturi literare pentru ciclul primar - Îndrumător metodic pentru învăţători, părinţi şi elevi”, Ed. „Gheorghe Alexandru”, Craiova, 1993 * Pavelescu, M., „Metodica predǎrii limbii şi literaturii române”, Ed. Corint, Bucureşti, 2010

STIMULAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ LA CLASELE I-IV Prof. înv. primar Ani Vanda Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Târnăveni Este cunoscutǎ ideea conform cǎreia majoritatea copiilor de astǎzi aflǎ tot ce se întâmplǎ în lume prin intermediul micului ecran, pǎtrund în lumea basmelor, a filmelor, iar cele vǎzute la eroii îndrǎgiţi de ei le inspirǎ atitudini şi fapte. Şcoala îi trezeşte elevului interesul pentru cunoaştere, iar cunoaşterea se realizeazǎ prin citirea cǎrţilor. Înainte sau în acelaşi timp cu citirea cǎrţilor elevul trebuie sǎ înveţe sǎ se exprime, sǎ alcǎtuiascǎ şi sǎ asculte mesaje, sǎ dezvolte idei, sǎ le susţinǎ, sǎ-şi prezinte gândurile. În prezent cadrul didactic are de luptat cu interesul redus al elevilor faţǎ de lecturǎ în concurenţǎ cu mass-media şi Internetul, de unde obţin informaţii mai repede şi din domenii diferite.Fǎrǎ a minimaliza importanţa mijloacelor moderne de informare, cadrul didactic are datoria de a apropia elevul de carte de la vârste mai mici, dar nu obligându-l sǎ citeascǎ, ci îndrumându-l în descifrarea tainelor cǎrţilor şi trezindu-i interesul pentru aceastǎ activitate intelectualǎ.Lectura obligatorie nu a avut niciodatǎ succes;cel care a câştigat a fost interesul pentru lecturǎ.

La vârsta şcolarǎ lectura are un rol hotǎrâtor în îmbogǎţirea şi dezvoltarea cunoştinţelor elevilor, în formarea gustului pentru citit, în cultivarea şi îmbogǎţirea limbajului prin formarea şi dezvoltarea unui vocabular adecvat. Lectura e un instrument care dezvoltǎ posibilitatea de comunicare între oameni, fǎcându-se ecoul capacitǎţilor de gândire şi limbaj. Ea contribuie într-o mare mǎsurǎ la lǎrgirea orizontului de cunoaştere el elevului, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la o exprimare aleasǎ, corectǎ, literarǎ, la educarea sentimentelor estetice şi morale.

Gustul pentru lecturǎ şi deprinderea lecturii se formeazǎ în timp şi într-un context în care se poate vorbi de un adevǎrat cult al cǎrţii, de o culturǎ a lecturii. Din pǎcate, astǎzi sunt tot mai multe semne de diminuare a apetitului pentru citit în rândurile copiilor şi adolescenţilor, ceea ce ar trebui sǎ trezeascǎ nelinişte în rândul cadrelor didactice, determinându-i în acelaşi timp sǎ caute soluţii pentru a schimba acest lucru. Încǎ din clasa a II-a la şedinţa cu pǎrinţii am evidenţiat importanţa lecturii la aceastǎ vârstǎ, în primul rând ca act al citirii, ca exerciţiu necesar dobândirii competenţelor de bazǎ privind capacitatea de a comunica în limba românǎ.Pentru ca elevii sǎ ajungǎ la o citire cursivǎ, expresivǎ, conştientǎ, e nevoie de mult exerciţiu pânǎ când câmpul vizual al elevului se lǎrgeşte de la silabǎ la cuvânt şi la propoziţie permiţând în acelaşi timp şi receptarea mesajului.

Având în vedere faptul cǎ din pǎcate textele din manual nu sunt întotdeauna atractive, leam propus elevilor sǎ citeascǎ o poveste pe sǎptǎmânǎ şi am ales poveşti cum ar fi:”Scufiţa-Roşie”, „Cei trei purceluşi”, Punguţa cu doi bani”, „Ursul pǎcǎlit de vulpe” şi altele. Lunea având douǎ ore de limba românǎ îmi rezervam o jumǎtate de orǎ pentru a verifica dacǎ elevii au citit conştient şi au receptat corect mesajul. Într-un caiet special pentru lecturi, elevii completau un text lacunar ce povestea pe scurt conţinutul poveştii, lucru care le dezvolta atenţia, memoria, spiritul de observaţie precum şi capacitatea de sintezǎ. Pentru a atrage cât mai mulţi elevi în aceastǎ activitate fǎrǎ a-i constrânge în vreun fel, am încercat sǎ-mi folosesc toatǎ capacitatea creatoare în diversificarea activitǎţilor şi am folosit multe jocuri didactice cum ar fi: rebusuri cu personaje din poveşti, dramatizǎri, jocuri didactice precum „Ghiceşte personajul!”, „Unde-i greşeala?”, „Ghemul fermecat”.

De asemenea, elevii care aveau caietele de lecturǎ cele mai frumoase au primit şi calificative la limba românǎ, acest caiet fiind considerat portofoliu.

În clasa a III-a am introdus un nou element de stimulare „Insula comorilor”: pe o machetǎ de polistiren fiecare elev a lipit un cufǎr decupat adǎugând câte un bǎnuţ pentru fiecare poveste cititǎ şi ilustratǎ prin fişe de lecturǎ. A fost un demers destul de anevoios sǎ-i obişnuiesc sǎ citeascǎ eficient folosindu-se de utilizarea concomitentǎ a fişelor de lecturǎ pe care sǎ noteze personajele, obiectele importante, expresiile frumoase, şi momentele principale ale acţiunii. Citind în felul acesta, vor reuşi pe lângǎ exersarea actului citirii sǎ gǎseascǎ şi mijloacele de operaţionalizare a citirii utilizând textul literar în folosul lor, prin îmbogǎţirea vocabularului, a expresiilor frumoase, prin dezvoltarea capacitǎţii de sintezǎ. Având în vedere faptul cǎ principalul scop al lecturii a fost, este şi va fi formarea unei culturi generale, nu este suficient sǎ citim o carte ci este important sǎ prelucrǎm informaţiile obţinute, sǎ le trecem prin filtrul propriei personalitǎţi şi mai ales sǎ culegem roadele pe care ni le va da în timp aceastǎ sǎmânţǎ miraculoasǎ. Din pǎcate sunt tot mai puţini cei care cautǎ acest tip de comori ascunse în esenţa fiinţei, dar dacǎ noi dascǎlii nu depunem toate eforturile în acest sens, atunci cine?

Timpurile actuale nu mai sunt ale cǎrţilor, nu ne mai lasǎ rǎgaz sǎ citim. E vremea acţiunii, a proiectelor, a maşinilor care ar trebui sǎ facǎ economie de timp dar care ne rǎpesc de fapt tot timpul transformându-ne încet în roboţi. Dar noi, dascǎlii, romanticii incurabili, nu ne putem robotiza. Noi ştim cǎ internetul nu este decât instrumentul, mijlocul, pe când cartea rǎmâne temeiul, ea este cea care ne dǎ şansa de a rǎmâne oameni şi de a plǎmǎdi oameni. Acesta este motivul pentru care încercǎm sǎ-i ţinem pe copii cât mai aproape de cǎrţi ceea ce ne determinǎ sǎ ne schimbǎm şi noi puţin optica şi sǎ înţelegem cǎ şcolarii de azi nu mai sunt cum erau bunicii şi pǎrinţii lor, fascinaţi de copilǎria lui Nicǎ, ci trǎiesc imaginar în lumea lui Harry-Potter. Un prim pas în acest sens ar trebui sǎ-l facem noi, dascǎlii cǎutând texte noi cât mai apropiate de preocupǎrile şi interesele lor, pentru cǎ manualele nu cred cǎ se vor schimba prea curând din acest punct de vedere. Şi cum ştim foarte bine cǎ orice schimbare trebuie sǎ înceapǎ cu noi, vom avea destul de muncit sǎ cǎutǎm şi sǎ citim astfel de texte pentru a încerca mǎcar din când în când sǎ fim pe aceeaşi lungime de undǎ cu elevii. Am putea începe prin organizarea unor ore speciale în care elevii sǎ-şi prezinte cartea sau povestea preferatǎ, iar apoi sǎ facǎ schimb de cǎrţi între ei. De asemenea se pot rezerva zece minute pentru prezentarea unei poveşti sau cǎrţi sub forma unui spot publicitar, aceastǎ modalitate de prezentare având beneficii multiple (informare, comunicare, imaginaţie, talent artistic).

Nu trebuie sǎ scǎpǎm din vedere nici stimularea creativitǎţii şi implicarea în viaţa celorlalţi, drept pentru care putem sǎ introducem în cadrul orelor de lecturǎ sau compunere jocul „Vreau sǎ devin scriitor” cerându-le sǎ-şi imagineze o poveste sau o carte pe care ar scrie-o dacǎ ar fi scriitori. Sau chiar mai mult decât atât, cu ce scriitor şi-ar dori sǎ semene sau sǎ nu semene şi de ce. Apoi, la sfârşitul semestrului, sau la sfârşitul anului, ar fi o temǎ bunǎ povestirea pe scurt a poveştii preferate şi motivarea acestui fapt.

Metoda care le-a stârnit cel mai mult interesul a fost” Cufărul fermecat”, în care introduc bileţele cu personajele unei poveşti necunoscute şi câteva cuvinte cheie care definesc personajul iar copiii iau câte un bileţel şi încearcă să descopere personajul şi să creeze povestea, interpretând rolul respectiv. De asemenea, la clasele a III-a şi a IV-a le dădeam uneori texte lacunare cu rezumatul unei poveşti sau a unui fragment dintr-o poveste necunoscută, iar apoi analizam variantele şi le comparăm cu originalul, lucru care le-a dezvoltat foarte mult creativitatea şi îndrăzneala de a crea poveşti. Lectura implică dialogul cu textul, în care elevii fac predicţii, îşi pun întrebări şi încearcă să răspundă la ele, parafrazează, îşi imaginează, integrează noile elemente în cadrul schemelor proprii despre lume şi viaţă,descoperind şi construind sensul textului sau chiar modificând povestea pentru a da glas propriilor gânduri, temeri sau visuri.

Noile metode activ-participative precum şi metodele de dezvoltare a gândirii critice, aplicate într-un mod creativ şi original, amplifică şi mai mult interesul şi implicarea elevilor în activităţi de lectură, nu obligatorie ci din proprie iniţiativă sau din curiozitate.

Metoda ciorchinelui, harta conceptuală, metoda cubului, explozia stelară sunt foarte eficiente în etapa de consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor a cunoştinţelor.

Colţul de lectură este de asemenea binevenit chiar şi la clasa pregătitoare, pe care o conduc în acest an şi pot spune că elevii sunt atraşi de cărţile pe care le-am pus la dispoziţie, cărţi ale căror autori sunt foşti elevi de-ai mei sau elevi ai cenaclului literar Aripi, pe care l-am înfiinţat în cadrul şcolii.În săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun” după ce am dezbătut pe larg drumul cărţii şi am conceput prima noastră cărticică, ”Din amintirile fluturaşilor”, am pregătit şi colţul de lectură şi le-am permis chiar să ia acasă o carte pentru o săptămână. De asemenea, elevii care termină mai repede sarcinile de muncă independentă, au posibilitatea să meargă la colţul de lectură.Aici au la dispoziţie şi cărţile realizate de mine la sfârşit de clasa a patra, cu fostele generaţii,” Cuibul cu amintiri”, 2011, „ Leagănul amintirilor”, 2015, precum şi Antologia literară a cenaclului, ”Aripi înmugurite”, 2012, tipărite la Editura Nico, Tg. Mureş.

O altă activitate care le place mult elevilor în ora de lectură este activitatea în echipă atunci când au ca sarcină ordonarea ideilor principale cu ajutorul unui puzzle, conceput în felul următor: pe o coală de hârtie se imprimă o scenă din poveste, iar pe dosul foii, se scriu în ordine ideile principale, după care foaia se taie în fâşii orizontale care conţin câte o idee. Fiecare echipă primeşte teancul de fâşii amestecate, pe care le ordonează, obţinând astfel şi scena din poveste pe care apoi o pot colora. Metoda este foarte eficientă atât în etapa de sistematizare a cunoştinţelor cât şi în etapa de trezire a interesului, înainte de citirea poveştii. Uneori ideile principale pot fi lacunare iar completarea lor poate fi făcută înainte şi după studierea textului. Voi prezenta în continuare un model de text lacunar pe care l-am folosit cu elevii la cenaclu, atât ca stimulare a creativităţii cât şi pentru a le stârni curiozitatea în legătură cu opera lui Antoine de Saint- Exupery, “Micul prinţ”.

“Le-am arǎtat oamenilor mari ………. mea şi i-am întrebat dacǎ ………. acesta îi sperie.

Ei mi-au rǎspuns: - De ce sǎ te sperii de-o……..? Desenul meu înfǎţişa …………… .

Drept mǎrturie cǎ micul prinţ a existat într-adevǎr stǎ faptul cǎ el era o fiinţǎ ..........., cǎ .......... şi-şi dorea o ......... . În dimineaţa plecǎrii a fǎcut o mare rânduialǎ pe ........... A curǎţat cu grijǎ ............. ............. ............ Avea doi ........... Tocmai potriviţi pentru a-şi încǎlzi ........... Mai avea şi un ...........

Pe cel dintâi asteroid trǎia un .......... El nu îngǎduia ............ Pe cea de-a doua planetǎ trǎia un ........ Pentru .......... oamenii ceilalţi nu sunt decât nişte ............ Pe planeta urmǎtoare trǎia un............... Îl gǎsi şezând tǎcut în faţa unei .......... şi a unei ............. Cea de-a patra planetǎ era a unui .......... Scria pe o bucatǎ de hârtie câte ............ are. Cea de-a cincea planetǎ cuprindea numai atâta loc cât sǎ-ncapǎ pe ea un ......... şi-un ...........Cea de-a şasea planetǎ era de ......... ori mai .......... Trǎia pe ea un ........... care .......... nişte ............ uriaşe. Era un ........... care ştia unde se aflǎ .........., .........., .........., ........... şi ........... . Cea de-a şaptea planetǎ a fost ............ Poţi numǎra pe el 111 .........., 900.000 de ..........., 7 000 000 de ..........., 311 000 000 de ..........., adicǎ vreo douǎ miliarde de .......... .”

Sunt convinsǎ cǎ existǎ multiple modalitǎţi de stimulare a lecturii la şcolari dar pǎstrarea unui echilibru între tradiţional şi modern, împletirea vechiului cu noul, a generalului cu particularul, a subiectelor preferate de fiecare în parte cu cele sugerate de învǎţǎtor pentru a le facilita accesul la cǎrţi pe care nu le-ar fi descoperit singuri, sunt condiţii sine qua non pentru ca educaţia sǎ-şi împlineascǎ menirea pe toate fronturile.

Bibliografie: * Cerghit(2006) – Metode de învǎţǎmânt, Editura Polirom, Bucuresti * Învǎţǎmântul primar, 2-3 ; 2001, Editura Discipol * Învǎţǎmântul primar, 1-3; 2006, 1-2; 2007, 4; 2003, 1-4; 2008, Editura Miniped * Silvia Nuţǎ,(2000) – Metodica predǎrii limbii române în clasele primare, Editura Aramis

METODELE ACTIV-PARTICIPATIVE CA MODALITATE DE INTRARE ÎN LECTURA UNUI TEXT Prof. înv. primar Pinoşanu Graţiela Iadranca Şcoala Gimnazială Nr. 8, Reşiţa În faţa problemelor pe care le ridică educaţia astăzi, trebuie reorientată şi poziţia cadrului didactic în acord cu cerinţele prezentului şi mai ales, ale viitorului. Învăţătorul este chemat să-şi redimensioneze continuu rolurile, promovând o învăţare interactivă şi stimulând întregul potenţial al elevilor săi. Unul dintre mijloacele de acţiune la îndemâna cadrului didactic îl reprezintă metodele didactice.

Accentul cade pe utilizarea unor metode activ-participative. Caracteristic pentru aceste metode este participarea, implicarea activă, angajarea deplină, a subiectului în actul învăţării.

Activizarea învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee care să-l implice activ pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii ,stimularea creativităţii, dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare.

METODELE DE DEZGHEŢ sunt metode active de comunicare plasate la începutul unei secvenţe de învăţare şi care direcţionează atenţia către noul conţinut, făcând legatura cu experienţa de viaţă a elevilor.

Exerciţiile trebuie să fie scurte şi dinamice şi să antreneze toţi elevii. Învăţătorul poate imagina soluţii originale, recurgând la diverse tipuri de inteligenţe: verbală, chinestezică, muzicală, vizuală etc. Aceste exerciţii au un rol important în motivarea elevilor pentru secvenţa de învăţare ce urmează, ajutând la captarea atenţiei, la înlăturarea oboselii şi a monotoniei.Inceputul oricărei lecţii trebuie să aibă un asemenea exerciţiu, care motivează interesul spre noul conţinut. Uneori, se poate combina cu evaluarea cunoştinţelor din lecţia precedentă, care încetează astfel să mai fie stresantă sau în fixare, mai ales dacă lecţia a fost obositoare. Caracteristicile generale amintite pot fi recunoscute în exemplele care urmează. a) Caută cuvântul ascuns Elevii pot participa toţi la exerciţiu aşezaţi în cerc sau semicerc în jurul învăţătorului. Învăţătorul scrie un cuvânt pe un bilet, iar elevii trebuie să pună întrebări la care învăţătorul poate răspunde doar cu da sau nu. Elevii pot pune o succesiune de întrebări care să-i ducă spre răspunsul corect, logice şi fără să le repete. Când cineva consideră că a găsit cuvântul, întreabă: Este x?

Această întrebare nu se poate pune decât de cinci ori. Dacă nu ghicesc, jocul se întrerupe şi învăţătorul arată ce este scris pe bilet.

Este un exerciţiu ce poate fi folosit pentru a anunţa titlul unei lecţii noi, format dintr-un singur cuvânt. De exemplu: Puişorii de Emil Gârleanu, Toamna de Octavian Goga, Vizită… de I. L. Caragiale sau la lecţiile de comunicare: Cartea, Cuvântul, Scrisoarea etc. b) Turul galeriei Turul galeriei este o metodă activă inventată de Kagan (1992) în care elevii sunt încurajaţi să înveţe prin colaborare. Poate fi folosită într-un exerciţiu de dezgheţ, combinându-se uneori cu un exerciţiu de evaluare. Elevii trebuie să realizeze un produs la şcoală sau acasă, iar calitatea lui să poată fi receptată într-un timp scurt. Ei pot lucra individual sau în grup.

De exemplu, pentru a anunţa subiectul lecţiei noi la Iarna pe uliţă de George Coşbuc li se cere elevilor să facă un desen în care să reprezinte acest anotimp şi să scrie pe o foaie o definiţie originală a iernii, o propoziţie sau doar un cuvânt ce le sugerează anotimpul. Produsele sunt expuse în clasă, prinse cu nişte cârlige pe o sfoară, lipite pe un panou, pe un dulap, pe tablă, alcătuind o galerie.

Evaluarea produselor se poate face în grup, în urma discuţiei alegându-se primele trei produse, care primesc trei puncte pentru locul I, două puncte pentru locul al-II-lea şi un punct

pentru locul al-III-lea. Grupurile ‚,vizitează” galeria, trecând pe rând prin faţa tuturor produselor, făcând observaţii, comentând, eventual notând pe o foaie părerile unor colegi. Prin citirea enunţurilor ce însoţesc produsele, sunt stimulaţi să citească un text necunoscut iar mişcarea elevilor, receptarea rapidă a produselor, discuţiile fac din această metodă o modalitate eficientă de activizare a clasei. c. Ciorchinele (reţeaua de semnificaţii) Ciorchinele este o metodă prin care se realizează un câmp lexical, fiind actualizate cunoştinele dobândite anterior de elevi despre subiect. Câmpul lexical al unui cuvânt este alcătuit din ansamblul tuturor cuvintelor care se raportează la aceeaşi idee, oricare ar fi radicalul termenilor. Aceasta înseamnă că elevii pot spune orice cuvânt legat ca sens de ideea de la care se porneşte. Învăţătorul scrie în mijlocul tablei un cuvânt şi îl încercuieşte (se poate scrie şi o propoziţie).

Copiii citesc nucleul (cuvântul sau propoziţia) şi apoi vor spune rapid cuvinte legate de tema propusă. Invăţătorul trebuie să aibă grijă să tragă linii între cuvintele care derivă unele din altele.

Se scriu toate cuvintele propuse de elevi fără nici o evaluare a acestora şi nu se opreşte fluxul ideilor decât la expirarea timpului propus iniţial. De exemplu, se poate obţine un ciorchine ca în shema alăturată ce ar putea fi utilizată ca exerciţiu de dezgheţ pentru Balada unui greier mic de George Topîrceanu.

cântec

vară

greier poiană e fluture

primăvară

înţepătură bondar

insectă ţânţar

albină

căldură

furnică

stup

hărnicie muşuroi

fagure

miere

Elevii pot citi apoi cuvintele scrise pe tablă şi li se poate cere să găsească insectele folositoare şi cele nefolositoare sau pe cele care sugerează hărnicia şi pe cele care sugerează lenea etc. Se poate observa că elevii fac paralel cu exerciţiul de actualizare a cunoştinţelor şi un exerciţiu de citire. Metoda poate fi folosită şi în fixareacunoştinţelor, grupând informaţiile primite după anumite criterii. Reprezentările grafice pot fi diverse: constelaţie, matrice. Se poate folosi o matrice, completată individual şi urmată de o discuţie în grup.

Cuvânt toamnă ploaie

Pentru om tristeţe umbrelă

Pentru vegetaţie dispariţie brumă

Pentru păsări plecare udare

Acest exerciţiu poate stimula comunicarea în lecţie, antrenând elevii în lectură şi obligându-i să citească termenii solicitaţi.

c) Imi place, nu-mi place Este un joc pe care învăţătorul îl poate folosi în multe situaţii, făcând cu elevii şi un eficient exerciţiu de lectură. De exemplu, la inceputul lecţiei Fram, ursul polar de Cezar Petrescu, se poate utiliza un asemenea exerciţiu.

Se dă fiecărui copil o foaie şi un set de post-it-uri, pe care sunt scrise nume de animale.

Copilul trebuie să lipească post-it-ul cu numele animalului la una dintre cele două rubrici. După încheierea lucrului, învăţătorul citeşte numele animalului şi vede câţi elevi îl plac şi câţi nu.

Imi place pisica ursul girafa Imi place câinele oaia maimuţa Nu-mi place

vaca lupul

porcul capra

vulpea elefantul

Se pot stabili astfel animalele preferate ale clasei, făcându-se ulterior proiecte în grup care să aibă asemenea subiecte, elevii culegând o serie de informaţii ştiinţifice, literare, de artă plastică etc. Se stabileşte locul pe care îl are în preferinţele copiilor ursul, învăţătorul spunând că noua lecţie se ocupă de un animal mai deosebit, un urs polar, numit Fram.

Realizarea sarcinilor lecturii depinde şi de devotamentul, pasiunea şi măiestria învăţătorului, de metodele, procedeele şi formele de activitate folosite, ţinând seama ......”Că nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”. ( Miron Costin) Bibliografie: 1. Mureşan, P., 1990 , Invăţarea eficientă şi rapidă, , Editura Ceres, Bucureşti 2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR , 1994, Editura “PUBLISTAR “SRL, Bucureşti *** www.didactic.ro

“BIBLIOTECA, O LUME A POVEŞTILOR” PROIECT EDUCAŢIONAL Prof. înv. primar Mişu Tita Liceul Pedagogic ,,Matei Basarab”, Slobozia, Ialomiţa ARGUMENT: În ciuda progresului rapid al ştiinţei, cartea rămâne nemuritoare în educarea şi formarea personalităţii fiecărui om . Aflat în această lume, copilul se regăseşte în lumea Jucăriilor (cartea) în care componenţele ei sunt conţinuturile viu colorate şi atractive, ori în lumea Poveştilor, unde oricine este desprins de firul realităţii şi atras involuntar de peripeţiile distractive ale personajelor acestora.

Coordonat pe acest drum, micul şcolar se obişnuieşte cu gândul că, oriunde, oricând şi oricum, cartea rămâne cel mai bun profesor al omului.

Interferenţa activă educativă între bibliotecă şi şcoală pentru dezvoltarea gustului estetic prin intermediul literaturii, muzicii şi culorii constituie, de asemeanea, un bun argument pentru acest proiect.

Să nu uităm că oamenii care iubesc cărţile sunt oameni buni, cu sentimente nobile, iar poporul român a sintetizat genial legătura dintre carte şi om prin dictonul: ,,Cartea face omul, om şi altoiul pomul, pom .”

Parteneriatul educaţional “Biblioteca, o lume a poveştilor” urmăreşte transformarea reală a elevilor în actori principali ai demersului educaţional urmărindu-se atingerea unor obiective de natură formală, informală, socio-comportamentală prin participarea fiecarui elev la documentare, strângere de materiale, implicându-se fiecare elev, după posibilităţi.

Scopul proiectului de faţă este de a motiva pătrunderea şcolarilor în lumea cărţilor şi a întări parteneriatul dintre ei şi bibliotecă. La rândul ei, biblioteca va trezi în sufletele prichindeilor curiozitatea şi plăcerea de a parcurge paginile cărţilor multiple, variate şi pline de învăţături. Copiii vor deveni mai responsabili, mai atenţi, mai pregătiţi pentru viitor.Vor descoperi multe din micile daruri esenţiale secrete ale vieţii .

Relaţia acestui parteneriat urmăreşte să se transforme într-o prietenie durabilă şi elegantă, destul de necesară. Mai mult, lumea cărţilor este însăşi lumea copiilor care vor deveni într-o zi adulţi, ca şi noi.

SCOP : - formarea unei culturi literare şi a dragostei faţă de opera literară care să-i determine pe elevi să afle care sunt marile valori ale literaturii române; - pregătirea elevilor în sensul egalităţii şanselor în educaţie, al dezvoltării personale şi al ameliorării modalităţilor de informare adresate elevilo; OBIECTIVE GENERALE: - consolidarea parteneriatului între copii şi bibliotecă; - trezirea interesului faţă de lectură; - crearea respectului faţă de carte şi păstrarea ei în bună stare pentru ca să poata fi citită de cât mai mulţi copii.

OBIECTIVE SPECIFICE: - să manifeste curiozitate şi interes pentru lectura unor texte variate; - să-şi dezvolte deprinderea de a citi, de a povesti, de a interpreta corespunzător un fragment în proză sau în versuri; - să-şi îmbunătăţească exprimarea orală; - să cunoască mari scriitori români şi universali şi operele lor; - să-şi formeze obişnuinţa de a merge la bibliotecă, de a căuta cărţi sau alte informaţii pe care acestea le oferă; - să-şi cultive sentimente de preţuire şi dragoste faţă de frumuseţea şi armonia limbii române, faţă de creaţiile literare; - să diferenţieze binele de rău, luând model personajele din poveşti; - valorificarea lucrărilor proprii prin organizarea de expoziţii; - organizarea unor activităţi socio-culturale cu tematică specifică; - stimularea talentului artistic şi al imaginaţiei creatoare; - conştientizarea activităţii de grup ca suport al prieteniei de la vârste fragede.

TIPUL PROIECTULUI : local TIPUL EDUCAŢIONAL: formal TIPUL DE ABORDARE: transdisciplinar GRUPUL ŢINTĂ: - elevii clasei a III-a C RESURSE UMANE : - elevi, părinţi, cadre didactice, bibliotecara.

RESURSE MATERIALE : - cărţi, reviste, calculator, imprimantă, aparate audiovizuale, hârtie colorată, acuarele, costume.

RESURSE FINACIARE : - resurse proprii ; - autofinanţare prin sponsorizări din partea părinţilor PERIOADA DE DESFĂŞURARE : - septembrie – iunie DURATA : - 1 an şcolar LOCAŢIA : - localurile de şcoală şi bibliotecă

ACTIVITĂŢI: 1.,,Toamna se numără bobocii” - perioada : septembrie - scurtă prezentare a bibliotecii ; - documentarea elevilor în vederea alegerii poveştilor care urmează a fi citite; - recitarea unor poezii de toamnă ; - prezentarea, de către copii, a impresiilor despre acest parteneriat şi a unor propuneri pentru desfăşurarea altor activităţi în viitor; 2. ,,De ziua şcolii” - perioada : octombrie - realizarea de către elevi a unor creaţii literare în proză sau în versuri având ca temă şcoala; - prezentarea propriilor creaţii şi acordarea de diplome pentru cele mai reuşite 3. ,,Teatru pentru şcolari” - perioada : noiembrie - ,,Vizită” de Ion Luca Caragiale - vizionare ; - discuţii despre materialul vizionat.

4.,, Crăiasa Zăpezii” - perioada : decembrie - program literar artistic dedicat anotimpului iarna şi sărbătorilor de iarnă; 5.,,În lumea cărţilor“ - perioada : ianuarie - recitarea unor poezii despre iarnă; - prezentarea unor desene realizate de elevi cu personajele preferate din poveştile citite de ei.

6.,, Între real şi fabulos” - perioada : februarie - citirea unor fragmente din poveştile cunoscute de elevi; - caracterizarea personajelor; - realizarea unor fişe de lectură; 7.,,În lumea poveştilor lui Creangă” - perioada: martie - recunoaşterea şi selectarea imaginilor din poveştile lui Creangă; - citirea unor fragmente care să corespundă fiecărei imagini; - ordonarea imaginilor după firul desfăşurării acţiunilor.

8.,,Micile condeie” - perioada : aprilie - concurs literar pe tema copilăriei lui Creangă; - acordare de diplome; - moment artistic : ,,La cireşe”.

9.,, Micul pictor” - perioada : mai - realizarea de către copii a unor desene care să reprezinte personaje, scene din poveşti; - expunerea lucrărilor; - acordarea de diplome pentru cele mai reuşite desene.

10.,, Carnavalul copiilor” - perioada : iunie - moment artistic cu ocazia Zilei Internaţionale a copiilor; - invitaţie la carnaval , concurs de costume; - prezentarea portofoliilor care să conţină toate materialele realizate în perioada parteneriatului dintre elevi şi bibliotecă.

MODALITĂŢI DE EVALUARE : - organizarea unor concursuri atractive cu premii hazlii - prezentarea unei miniexpoziţii cu lucrări ale copiilor - acordarea unor diplome pentru lucrările, desenele şi costumele copiilor - prezentarea unor minispectacole cu, despre şi pentru copii - prezentare de portofolii REZULATE SCONTATE : - interes sporit pentru carte şi tipăritură - îmbunătăţirea atitudinii faţă de bibliotecă, faţă de carte în general - desfăşurarea unor concursuri literare - expoziţie de desene , felicitări

- consolidarea relaţiei dintre copii şi bibliotecă - realizarea unor portofolii cu fişe de lectură şi curiozităţi despre scriitori IMPACTUL AŞTEPTAT : - creşterea dorinţei de performanţă - dobândirea unor tehnici superioare de învaţare - dezvoltarea gândirii critice - receptivitate la opiniile altora - schimbări vizibile în comportamentul copiilor faţă de mediul ambiant al bibliotecii MEDIATIZAREA PROIECTULUI : - înregistrări audio-video - pliante , afişe , ,,fluturaşi” informativi , felicitări personalizate - fotografii din timpul activităţilor desfăşurate - expunerea lucrărilor elevilor în locuri vizibile Bibliografie: * Şincan Eugenia, 1993, Îndrumător pentru învăţători, părinţi şi copii, Editura „Gheorghe Alexandru”, Craiova * Nuţă Silvia, 2000, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, Bucureşti

PROIECT EDUCATIV ,,COPILUL ŞI CARTEA" Pledoarie pentru lectură într-o lume informatizată Prof. înv. primar Radu Mioara Şcoala Gimnazială Maltezi, jud. Ialomiţa ARGUMENT: Motto: „În şcoala în care nu intră o carte, acolo este întuneric.”

“Ce de lucruri bune şi frumoase dorm uitate în cărţi pe care nu le mai deschide nimeni”, afirma Alexandru Vlahuţă în urmă cu foarte mulţi ani. Acest adevăr este valabil şi în lumea contemporană modernă, dominată de mijloacele audio-vizuale care difuzează cultură.

Deşi omul modern conştientizează că unul din mijloacele de autoinstruire , de formare şi care îşi pune amprenta în întregul comportament este cartea, aceasta rămâne uitată sau este inaccesibilă unor categorii sociale.

Pentru desfăşurarea activităţilor în cadrul procesului instructiv-educativ, dar şi activităţilor extraşcolare cu caracter cultural s-a simţit nevoia unui proiect educativ care să îi apropie pe copii de carte.

Obiectivul general al proiectului: Stimularea interesului pentru lectură în perioada şcolarităţii mici în vederea atenuării unora dintre cauzele care pot genera eşecul şcolar Obiective specifice : 1. Stimularea gustului pentru lectură; 2. Apropierea copiilor de carte şi de cuvântul scris; 3. Formarea unei atitudini de grijă şi de respect faţă de carte; 4. Îmbunătăţirea comunicării orale şi stimularea interesului pentru citit-scris; 5. Cunoaşterea instituţiilor care se ocupă cu apariţia,distribuirea , păstrarea cărţilor; 6. Stimularea imaginaţiei şi a creativităţii verbale; 7. Împărtăşirea experienţelor personale; GRUP ŢINTĂ:  şcolarii clasei a II-a  familiile, prietenii copiilor

ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE:  Mapa personajelor literare;  Dramatizări;  Concursuri;  Lectura model;  Jocuri de creaţie;  Desene/ scene din poveşti;  Activităţi de observare a cărţii  Realizarea unei minibiblioteci a clasei împreună cu copiii  Vizitarea bibliotecii comunale  Miniprogram artistic prezentat la bibliotecă RESURSE:  Umane: 16 elevi , învăţătoare, părinţi, bibliotecara  Materiale: cărţi, reviste pentru copii, pliante, carioca, markere, planşe ce ilustrează poveşti, păpuşi de mânuit, aparat de fotografiat, calculator, videoproiector  Asigurarea materialelor necesare – familiile copiilor  Temporale: 9 luni  Spaţiu: sala de clasă, biblioteca EVALUARE, DISEMINARE :  Analiza produselor activităţii;  Autoevaluare/ interevaluare;  Recompensarea elevilor;  Discuţii cu elevii;  Proiectul;  Expoziţie cu «cărţile» realizate de copii  Album cu fotografii din timpul desfăşurării activităţilor cuprinse în proiect  Prezentarea proiectului «Copilul şi cartea» în cadrul întâlnirilor cu părinţii şi în comisia metodică a educatoarilor şi învăţătorilor, pe blogul Bibliotecii Comunale Ion Ghelu Destelnica  Activitatea 1: Cartea, prietena copiilor Această activitate s-a desfăşurat la Biblioteca Comunală Ion Ghelu Destelnica. Prin desfăşurarea acestei activităţi , elevii din clasa a II-a au aflat importanţa unei cărţi, modul de realizare al unei cărţi , ce este o bibliotecă şi cum se împrumută cărţile .  Activitatea 2: În graiul nostru - Ghicitori - Proverbe şi zicători - Numărători din folclorul copiilor Elevii au recitat numărători create de copii, au găsit răspunsul la ghicitori, au recunoascut personajul literar prezentat în cadrul concursului,, Recunoaşte personajul" .  Activitatea 3: Vin sărbătorile - Poezii despre iarnă - Povestea lui Moş Crăciun-legende poezii,tradiţii - Rugăminte către moşul cel bun Prin desfăşurarea acestei activităţi elevii din clasa a II-a au conştientizat importanţa tradiţiilor şi obiceiurilor de la noi din ţară şi din alte tări; au pregătit un program artistic cu datini şi coline specifice zonei. Alături de ei au fost părinţii şi alte rude.  Activitatea 4: Eminescu, prietenul copiilor Au fost selectarea informaţii importante cu privire la biografia şi activitatea poetului Mihai Eminescu şi s-a întocmit o prezentare PPT.

Elevii au văzut expoziţie de carte cu principalele opere ale lui Eminescu şi audiat poezii şi cântece recitate de actori , solişti şi coruri. Au memorat şi recitat poezii ale marelui poet.  Activitatea 5: Cei mari citesc celor mici Legende şi povestiri despre Unirea Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859 Activităţi desfăşurate:  Selectarea informaţiilor importante cu privire la evenimentul istoric prezentat  Prezentare PPT a unor informaţii despre evenimentul istoric;  Lectura unor fragmente din ,, Moş Ion Roată şi Unirea de Ion Creangă’’, „Moş Ion Roată şi Vodă Cuza” de Ion Creangă ,, Cuza –Vodă şi sultanul de Dumitru Almaş;  Dramatizare unor dialoguri din textele citite  Interpretarea cântecului „Hora Unirii"  Activitatea 6: Să fim mai buni!  Activităţi desfăşurate:  Prezentare PPT a unui studiu de caz;  Lectura unor fragmente din lecturi specifice vârstei copiilor de clasa a II-a care au tematica legată de comportamentul civilizat ,, Gândăcelul ‚’’ de Elena Farago, ,,Căţeluşul şchiop’’, ,,Păcălici la şcoală’’ de George Coşbuc, ,,Tatăl şi cei zece feciori’’ de Alexandru Mitru;,, Mărul’’ de Emil Bucov  Dramatizare unor dialoguri din textele citite  Modificarea sfârşitului unor întâmplări prezentate  Activitatea 7: Personaje îndrăgite Prezentare PPTcu secvenţe din operele literare în care apar personaje cunoscute şi iubite de copii . : Lizuca, fata moşneagului, Alba ca Zăpada, Cenuşăreasa.

Elevii au exersat lectura unui text narativ la prima vedere, au redat prin diverse mijloace trăsăturile fizice şi morale ale personajelor, şi-au exprimat liber opiniile referitoare la fapte, atitudini. S-a dramatizat schiţa ,, D-l Goe " de Ion Luca Caragiale.  Activitatea 8 : Prietenia Acestă activitate a avut ca obiective: formarea unor reprezentări şi noţiuni despre adevărata prietenie; trezirea la elevi a admiraţiei faţă de prietenia autentică şi dorinţa de a realiza , la rândul lor , asemenea relaţii; copilului pentru a exprima opinii şi pentru motivarea lor. Tema a fost dezbătută urmărind ideile: 1. Definiţia prieteniei 2. Necesitatea prieteniei, însemnătatea ei în viaţa omului a. Prin ce se caracterizează prietenia? b. Cum ne găsim prietenii ?

Discuţiile au avut ca sprijin texte literare precum: ,,Pinocchio”, de Carlo Collodi; “Cel mai bun prieten”, de Victor Sivetidis”, “Dumbrava minunată”, de Mihail Sadoveanu (prietenia dintre Lizuca şi Patrocle), proverbe şi zicători despre prietenie etc; Rezultate obţinute: Ca urmare a activităţilor derulate în cadrul proiectului “Copilul şi cartea” au fost obţinute ca rezultate : - funcţionalitatea bibliotecii care a asigurat materialul de sprijin pentru activităţile propuse şi alte activităţi desfăşurate după încheierea derulării proiectului.

- abilităţi de muncă cu cartea la elevi şi părinţi ; - întocmirea unor fişe de lectură, portofolii cu specific literar; - recitări , dramatizări din operele citite ; - creşterea numărului celor care se implică în activitatea cu cartea; - competenţe de comunicare, cooperare, lucrul în echipă a participanţilor la activităţile desfăşurate.

STIMULAREA INTERESULUI PENTRU LECTURĂ Prof. înv. primar Bălănescu Camelia Şcoala Gimnazială Nr. 2, Reşiţa Interesul pentru citit nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă ce presupune răbdare, perseverenţă, voinţă.

Pentru ca apropierea de carte să devină o deprindere zilnică, iar plăcerea de a citi - o necesitate dorită şi trăită, e potrivit ca şi familia să se implice activ în apropierea copilului de miracolul cărţii, încă înainte de învăţarea alfabetului. Familia constituie primul mediu de viaţă socială şi culturală, iar prin valorile care le transmite copilului asigură premisele dezvoltării intelectuale, morale şi estetice ale acestuia.

Există factori care determină lectura copiilor: particularităţile de vârstă şi psihice, preferinţele lor, climatul familial, factori care pot transforma lectura într-o necesitate, „o foame de carte”, o delectare sau nu. Când gustul pentru lectură, cultul pentru carte s-au format din primii ani de şcoală, acestea rămân pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.

Lectura propriu-zisă nu începe însă decât după ce copilul reuşeşte singur să descifreze cu uşurinţă ideile ascunse în spatele semnelor grafice. Învăţătorul sau părintele trebuie să sesizeze acest moment dificil din viaţa micuţului, pe jumătate înspăimântat de tainele scrisului, pe jumătate crispat de efortul făcut de descifrarea acestor semne curioase şi pline de mister.

Am întâlnit adesea copii care ascultă cu mult interes o poveste frumoasă, citită de altcineva, însă preferă să-şi piardă vremea în modul cel mai neaşteptat, fără să fie tentaţi să citească ei înşişi altceva decât ceea ce li se cere la orele de curs. Chiar şi la cei care au învins greutăţile începutului, gustul pentru lectură nu este format. Uneori, nu au la îndemână cărţile potrivite, alteori, indiferenţa pentru lectură a persoanelor apropiate determină aceeaşi atitudine copiilor. În astfel de cazuri intervenţia învăţătorului este absolut necesară.

Voi prezenta în continuare câteva modalităţi de stimulare a interesului pentru lectură începând din clasa I. Ştim că micii şcolari sunt vrăjiţi de carte, sunt purtaţi de aceasta în universul minunat al cunoaşterii. Învăţătorul este dator să îndrume paşii tinerelor mlădiţe pe acest nou drum, plin de neprevăzut. În clasa I un rol important îl are conversaţia problematizată, care menţine vie relaţia dascăl-elev. După studierea textelor din abecedar, pe care le-am analizat şi comentat în mod amănunţit am recomandat lecturi potrivite vârstei, pe marginea cărora s-au purtat discuţii. După ce textele au fost parcurse am lansat următoarele cerinţe: să formuleze întrebări pe care să le adreseze colegilor; să folosească cuvintele noi şi expresiile artistice în contexte variate; să redea prin cuvinte proprii conţinutul textelor citite; să recunoască ilustraţiile care înfăţişează personaje sau scene din poveştile citite; să le aşeze în ordinea desfăşurării faptelor. Începând cu clasa a II-a, o altă formă de îndrumare a lecturii o constituie formarea bibliotecii de clasă, precum şi a bibliotecii personale. Prima se compune din cărţi aduse de copii şi învăţător, se stabileşte un bibliotecar al clasei şi apoi se trece la împrumutarea cărţilor.

La clasele a III-a şi a IV-a interesul elevilor pentru lectură se amplifică. La studierea unor autori am căutat să îi stimulez pe elevi să citească şi alte opere scrise de aceştia. Am întocmit cu elevii portofolii pentru fiecare scriitor cunoscut, cuprinzând portretul, date biografice şi aspecte esenţiale din opera lor, prilej cu care am stârnit curiozitatea şi interesul pentru lectură.

Ghicitorile literare sunt mijloace pasionante ce-i invită pe copii la lectură. Acestea se pot desfăşura astfel: se citeşte un fragment şi se cere elevilor să indice opera şi autorul, sau să recunoască lectura în care eroul principal este Nică, etc.

Foarte apreciat de elevi este şi jocul cu versurile: învăţătorul recită unul-două versuri dintro poezie, iar elevii continuă.

Benzile audio şi video cu poveşti constituie un alt important mijloc de îndrumare a lecturii.

Ele prezintă operele literare în imagini vizuale şi auditive. După lectură elevii pot face comparaţii, stabilind asemănări şi deosebiri între întâmplările prezentate.

Lecţiile de popularizare a cărţilor, a unor scriitori, reprezintă, de asemenea, un mijloc de îndrumare a lecturii particulare. O carte pentru copii nou apărută se citeşte mai întâi de către învăţător, apoi se prezintă elevilor. Aceştia îşi notează titlul şi autorul, pentru a o putea procura.

Expoziţiile de carte se pot organiza în clasă şi cuprind cărţi despre o temă anume ce pot fi lecturate de elevi-ex: Din viaţa plantelor, Trecutul glorios al patriei, Povestiri despre animale. Şezătorile şi medalioanele literare invită din nou elevii la lectură.

Dramatizările făcute cu şcolarii după unele texte literare i-au stimulat pe elevi să citească mai mult din dramaturgia românească. În afară de citirea independentă a lecturii particulare am folosit şi citirea în colectiv.

Această citire se realizează de către învăţător sau elevi care citesc corect şi expresiv; are rol de a aprofunda şi purta discuţii pe marginea lecturii citite.

Gândiţi/ lucraţi în perechi/ comunicaţi Timp de 1-4 minute, fiecare elev răspunde individual la una sau la mai multe întrebări formulate în prealabil de cadrul didactic (sunt de preferat întrebările care suscită mai multe răspunsuri posibile); se formează perechile, partenerii îşi citesc răspunsurile şi convin asupra unuia comun, care cuprinde ideile ambilor; cadrul didactic va cere ca 2-3 perechi să rezume discuţiile purtate şi concluzia formulată.

R.A.I. Metoda R.A.I.are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţii elevilor de a comunica prin întrebări şi răspunsuri ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, învăţătorul împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unei mingi mici şi uşoare de la un cursant la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde şi apoi aruncă mai departe altui coleg, adresând o nouă întrebare. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de a mai pune o întrebare, aruncând mingea. În cazul în care, cel care interoghează este descoperit că nu cunoaşte răspunsul la propria întrebare, este scos din joc, în favorea celui căruia i-a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns corect sau a celor care nu au dat nici un răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor mai bine pregătiţi.

Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârşitul lecţiei , pe parcursul ei sau la începutul activităţii, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii, de către învăţătorul ce asistă la joc a eventualelor lacune în cunoştinţele cursanţilor şi a reactualizării ideilor-ancoră.

Pot fi sugerate următoarele întrebări: - Ce ştii despre ............(o anumită temă)?

- Despre ce ai învăţat în această lecţie?

- Care este importanţa faptului că..?

- Cum justifici faptul că......?

- Care sunt consecinţele faptului ....?

- Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema studiată..?

- Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus...?

- Ce ţi-a părut mai dificil ...?

- Ce ţi s-a părut mai interesant?

- De ce alte cunoştinţe sau experienţe poţi lega ceea ce tocmai ai învăţat?

Este o metodă de a realiza un feed-back rapid, într-un mod plăcut, energizant şi mai puţin stresant decât metodele clasice de evaluare.

Elevii sunt încântaţi de această metodă-joc de constatare reciprocă a rezultatelor obţinute, modalitate care se constituie în acelaşi timp şi ca o strategie de învăţare ce îmbină cooperarea cu competiţia.

Lectura necesită nu numai îndrumare, dar şi control. Procedeele de efectuare a controlului sunt variate şi depind de scopul urmărit imediat: anchetele, controlul fişelor de cititor de la bibliotecă, convorbiri cu elevii, fişe de lectură.

Pentru învăţător este important de ştiut nu numai ce şi cât citesc elevii, ci şi cum înţeleg ei să citească o carte. Am considerat important ca elevii mei să înţeleagă ceea ce citesc, să fie în măsură să deosebească ceea ce este bun, util, constructiv şi educativ, de ceea ce poate fi dăunător şi, în sfârşit, să-şi poată formula clar o opinie despre cartea citită.

Bibliografie: * Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti, 2005; * Cornea, Paul, Introducere în teoria lecturii, Editura Minerva, Bucureşti, 1988; * Nuţă, Silvia, Metodica predării limbii române în clasele primare, Editura Aramis, 2000; * Stoica, Ana, Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004.

Limba şi literatura română - cadru optim de dezvoltare şi cultivare a creativităţii Prof. înv. primar Şelariu Elena-Lorena Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Limba şi literatura română este una din disciplinele în care se găsesc condiţii favorabile dezvoltării creativităţii. Deprinderea de a recunoaşte faptele de limbă în situaţii date şi de a le folosi în consecinţă constituie o treaptă către formarea unei priceperi superioare. Abilitatea de a identifica faptele de limbă şi de a le folosi practic în mod conştient se dobândeşte îndeosebi prin exerciţii cu caracter creator. În aceste exerciţii este esenţială întrebuinţarea practică a cunoştinţelor teoretice. În raport cu exerciţiile de recunoaştere, participarea activă a elevilor creşte, ea capătă caracter creator. Într-un text dat elevii intervin, modifică, completează, construiesc noi forme; în alte situaţii ei creează propriu-zis, dau exemple, alcătuiesc compuneri cu teme gramaticale. Limba şi literatura română urmăreşte, concomitent cu constituirea receptivităţii estetice şi dezvoltarea spiritului creator ce presupune formarea receptivităţii creatoare, dezvoltarea capacităţii de a restructura unitar într-o viziune proprie, elemente decupate din lectura unei opere, dar şi dezvoltarea mijloacelor de autoexprimare, cultivarea expresiei artistice.

Actul creator se diferenţiază de la un elev la altul, el reflectând inteligenţa, gândirea creatoare, nivelul de cunoştinţe al acestora, încercările, căutările lor, iar datoria noastră ca dascăli este de a-i îndruma cu dragoste şi înţelepciune pe tot parcursul celor patru ani de şcoală. Limba română se învaţă cu mare uşurinţă la vârsta şcolară mică, iar ei, ca obiect de învăţământ, îi revin sarcini precise pentru dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi de creaţie. Prin cultivarea capacităţilor creatoare se realizează cunoaşterea prin inovaţie, invenţie, creaţie. Se dezvoltă astfel germenii competiţiei, se identifică aptitudini.

Educarea creativităţii şi a gândirii creatoare a elevilor este o necesitate a timpului actual şi presupune formarea şi cultivarea unor trăsături care vor duce la manifestări creatoare cum ar fi: iniţiativă, originalitate, curiozitate, perseverenţă. Cu ajutorul unor strategii adecvate, creativitatea poate fi stimulată la nivelul întregii clase. Ea poate deveni o modalitate de învăţare cu multiple beneficii pentru şcolarii mici. Aceştia sunt de-a dreptul încântaţi să li se ofere şansa să-şi exprime gândurile şi sentimentele în moduri cât mai variate şi originale, jocurile de creativitate fiind un cadru optim în acest scop.

Problema care se ridică este aceea a efortului pe care îl vor depune atât elevii, cât şi învăţătorul în realizarea obiectivelor propuse. Cunoştinţele de comunicare oferă posibilitatea elevului să-şi exercite autocontrolul asupra propriilor elaborări orale şi scrise. La unii elevi se va observa tendinţa de copiere a unor texte cunoscute, a ideilor unor colegi, însă alţii se vor folosi de propria experienţă.

Pentru dezvoltarea creativităţii cadrul didactic trebuie să încurajeze elevii, să propună spre rezolvare exerciţii care exercită actul creativ cum ar fi: realizarea unui text opus ca şi conţinut; crearea unui personaj cu trăsături opuse decât cele date în anumite texte; schimbarea finalului unei opere; emiterea unei păreri despre o atitudine, acţiune; crearea unei povestiri, versuri pe baza unor cuvinte; exerciţii de interpretare; alcătuire de texte cu titlu dat, cu început dat, cu final dat, după imagini, texte libere, după benzi desenate, după un plan de idei, pe baza unor cuvinte de sprijin, pe baza unui text încurcat, după un proverb sau grup de versuri; exerciţii de creare de cuvinte pornind de la o silabă, schimbând poziţia literelor din cuvântul dat, urmărind literele dintrun careu, schimbând o literă cu alta, unind două cuvinte, sau prin eliminarea unor litere şi silabe din cuvintele date; exerciţii de rimă, de construire de dialoguri între anumite personaje; povestiri la timpul viitor.

Toate acestea dezvoltă gândirea creativă şi anticipativă a elevilor, conduc la cultivarea unor însuşiri motivaţionale precum curiozitatea şi dorinţa de a rezolva sarcini noi. Învăţătorul trebuie să aibă o atitudine încurajatoare faţă de elevi, să-i aprecieze pozitiv stimulându-le spontaneitatea şi iniţiativa, creând stări pozitive necesare pentru antrenarea acestora în rezolvarea sarcinilor şi pentru reuşita deplină în activitate.

Cel mai generos prilej de valorificare a experienţei de viaţă și de manifestare a imaginaţiei creatoare a elevilor sunt compunerile şcolare. Pentru a putea să realizeze o compunere liberă, elevii trebuie să fie pregătiţi şi obiectivul poate deveni posibil numai ca rezultat al unei activităţi creatoare. În elaborarea unei compuneri, redactarea este actul creativ cel mai semnificativ.

Utilizarea jocurilor didactice orale ocupă un loc important în dezvoltarea limbajului şi a vocabularului activ. Asemenea activităţi de învăţare oferă elevilor nu numai bucuria şi satisfacţia de a se juca, dar sunt și un real prilej de d ezvoltare a capacităţilor de exprimare orală şi în acelaşi timp de dezvoltare a capacităţilor creative. Activitatea creativă a elevilor se poate stimula și prin alcătuiri de poezii şi ghicitori pe diverse teme care pot fi incluse în portofolii realizate în clasă.

O altă modalitate de stimulare a creativităţii este realizarea unei sarcini de muncă pe echipe, elevii fiind împărţiţi în grupuri. Fiecare grup va strânge informaţii, le va sintetiza şi le va prezenta pe subteme, va realiza desene şi ansambluri care pot fi cuprinse într-un portofoliu. În orele de limba şi literatura română lucrul creativ este important pentru că dezvoltă abilitatea elevilor de a gândi creativ şi de a rezolva probleme, creşte motivaţia elevului pentru activitatea şcolară, oferă elevului oportunitatea de a-şi explora sentimentele şi de a-şi dezvolta abilităţi de comunicare şi exprimare personală.

METODE DE STIMULARE ŞI DEZVOLTARE A CREATIVITĂŢII Prof. înv. primar Şelariu Alina Şcoala Gimnazială Nr. 1, Bocşa Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare: natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare.

Metodele de învăţământ sunt un element de bază al strategiilor didactice, în strânsă relaţie cu mijloacele de învăţământ şi cu modalităţile de grupare a elevilor.

De aceea, opţiunea pentru o anumită strategie didactică condiţionează utilizarea unor metode de învăţământ specifice. Totodată, metodele de învăţământ fac parte din condiţiile externe ale învăţării, care determină eficienţa acesteia. De aici decurge importanţa alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activităţi didactice.

Sistemul metodelor de învăţământ conţine: - metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern; - metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul).

Metodele moderne, tehnicile şi procedeele folosite îl implică activ pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gîndirii, gîndirii creative, stimularea creativităţii, dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare. Elevul este ajutat să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în mod creativ şi original în diferite situaţii de viaţă ceea ce învaţă.

Dintre metodele, tehnicile şi strategiile didactice des utilizate în activitatea didactică întâlnim: Diagrama VEEN-EULER - Presupune compararea de către elevi a două elemente: idei, concepte, evenimente, lecturi. Sunt evidenţiate atât elementele comune, cât şi cele care le diferenţiază. Se reprezintă sub forma a două cercuri care se intersectează. În primul cerc se notează elementele specifice primului element (lectură, personaj), în al doilea cerc cele ale celeilalt element, iar în zona de intersecţie, trăsăturile comune celor doi termeni. Este o tehnică ce presupune un mare efort de gîndire din partea elevilor care identifică asemănări şi deosebiri între doi termeni daţi, să reflecteze asupra cunoştinţelor după scheme deja fixate în memorie, în funcţie de criterii cunoscute sau elaborate de elevi. Elevii identifică asemănările şi deosebirile dintre doi termeni în funcţie de criteriile cunoscute sau elaborate de ei.

Braistorming - ceea ce înseamnă în traducere ,,Furtuna în creier” sau ,,metoda asaltului de idei“ este cea mai cunoscută metodă de grup, folosită pentru producerea ideilor creative.

Principala caracteristică a acestei strategii constă în separarea procesului producerii ideilor de procesul valorizării lor, care are loc ulterior. Asaltul de idei se bazează pe deblocarea mecanismului capacităţii creative, prin abrogarea pentru moment a evaluării ideilor emise. Are loc o eliberare a imaginaţiei creatoare prin anularea temporară a oricărei cenzuri intelectuale, acceptându-se tot ceea ce se produce.

O activitate didactică axată pe această strategie începe prin alegerea problemei şi prezentarea ei de către profesor care mobilizează participanţii în a emite idei. Pentru a se putea desfăşura optim, activitatea reclamă câteva exigenţe: suspendarea oricărui gen de criticism; manifestarea liberă a imaginaţiei; stimularea unui debit ideativ cît de mare, participanţii îşi manifestă opinia oral, liber şi spontan, relativ la tema aleasă, fără să respecte o enumită ordine, dar şi fără discuţii lungi, fiind recomandată preluarea ideilor emise de alţii precum şi prelucrarea lor. Moderatorul poate interveni favorizând căutarea de soluţii prin încurajarea cu ajutorul unor fraze adecvate.

Brainstorming-ul oferă posibilitatea manifestării libere, spontane a gândirii şi imaginaţiei membrilor grupului, precum şi creşterea productivităţii creativităţii individuale ca urmare a interacţiunii membrilor într-o situaţie de grup. Tehnica asaltului de idei nu este indicată pentru orice fel de problemă.

Metoda ciorchinelui - presupune organizarea informaţiilor în jurul anumitor categorii. Se plasează în centrul conceptul de referinţă, iar în jurul lui se vor plasa conceptele conexe şi ideile derivate şi poate avea mai mulţi sateliţi. În ce constă această tehnică?

Se scrie un cuvânt nucleu sau o propoziţie.

Se solicită un cuvânt sau expresii care le vin în minte legată de o temă dată. Se scriu toate ideile fără a fi cenzurate până la expirarea timpului, reguli de urmat. Elevii scriu atâtea idei câte le vin în minte într-un timp dat.  Se unesc ideile care se leagă între ele într-un anumit fel de ceea ce este scris în mijloc prin linii care evidenţiază legătura dintre punctul de plecare şi celelalte idei.  Nu se judecă sau valorizează ideile propuse, ci se notează doar.  Nu se opresc notările decât la expirarea timpului de lucru. În eventualitatea că ideile noi vin cu mai multă greutate se insistă până ce vor apărea unele idei noi.

Explozia stelară - este o metodă de dezvoltare a creativităţii, similară brainstormingului, o modalitate de relaxare a copiilor şi se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de noi probleme şi noi descoperiri. Scopul este de a obţine cât mai multe întrebări şi cât mai multe conexiuni între concepte. Metoda constă în a scrie problema a cărei soluţii trebuie descoperită apoi se formulează cât mai multe întrebări care au legătură cu ea.

Turul galeriei este o tehnică de învăţare care presupune cooperarea între elevi şi care stimulează gândirea, creativitatea şi învăţarea eficientă, încurajează copiii să-şi exprime opiniile cu privire la soluţiile propuse de colegii lor.

Pentru a utiliza aceasă tehnică trebuie parcurţi anumiţi paşi:  Se formează grupuri de câte 4 copii.  Copiii rezolvă o sarcină de lucru care permite mai multe perspective de abordare sau mai multe soluţii.  Produsele activităţii grupelor de copii-desene, colaje, postere se expun pe pereţii clasei, care se transformă într-o galerie exoziţională.  La semnalul dat de cadru didactic prin diferite procedee, grupurile de copii trec pe la fiecare exponat pentru a examina soluţiile, iar ideile propuse de colegi le scriu pe poster într-un anumit loc de comun acord.  După ce se termină turul galeriei, grupurile revin la locul iniţial şi citesc comentariile, observaţiile de pe lucrarea lor, reexaminându-şi produsul .

Metoda cadranelor este o metodă prin care se rezumă sau se sintetizează conţinutul unei lecturi. Urmăreşte implicarea elevilor în realizarea unei înţelegeri cât mai adecvate a unui conţinut.

Metoda constă în a împărţi spaţiul de lucru în patru cadrane şi în fiecare cadran se propune câte o sarcină de lucru. Metoda cadranelor este o metodă care place elevilor: le cere orientarea în pagina caietului, le formează gustul estetic, creativitatea, elevii fiind preocupaţi nu numai de ceea ce scriu, ci şi de felul în care scriu.

Eseul este o altă modalitate de a stimula creativitatea elevului. Eseul este un gen de compoziţie care nu se supune unei scheme rigide, fixate dinainte şi urmate riguros. Compoziţia are unitate şi armonie internă, ceea ce înseamnă că libertatea în materie de creaţie nu este echivalentă cu haosul. Ideile sunt asociate elastic pe baza gândirii discursive, pornindu-se de la o idee-nucleu. Eseul devine, astfel, un joc şi o poezie a ideilor în care autorul caută forme de expresie atrăgătătoare şi convingătoare.

Metoda predicţiilor - Această metodă, aşa cum arată şi denumirea ei, îi determină pe elevi să facă predicţii asupra unei teme, a unui personaj, a unui fapt. Metoda se aplică înainte ca elevul să ia contact cu textul nou. Meroda constă în întocmirea unui tabel care cuprinde două rubrici: una pentru PREDICŢII în care se scriu liste de idei predictive, şi una pentru , CE SE ÎNTÂMPLĂ CU ADEVĂRAT”, în care se trec informaţiile reale descoperite în text şi prezentate în succesiunea lor logică.

Metoda predicţiilor dezvoltă elevilor inteligenţa verbal-lingvistică prin formarea abilităţilor, dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi, implicit a creativităţii.  

La început formulările vor fi stângace, dar prin exerciţii de creaţie, prin gândire creativă şi comunicare elevii vor înţelege ce se aşteaptă de la ei şi se va observa saltul calitativ în instruirea şi educarea lor intelectuală.

Cubul - Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme.

Metoda cuprinde următoarele etape: - Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează, asociază, aplică, argumentează.

- Anunţarea temei, subiectului pus în discuţie.

- Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinţei de pe una dintre feţele cubului: - Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe.

- Afişarea formei finale pe tablă sau pe pereţii clasei.  Descrie: culorile, formele, mărimile …  Compară: cu ce este asemănător? Ce este diferit?  Analizează: spunedince este făcut, din ce se compune.  Asociază: la ce te îndeamnăsă te gândeşti?  Aplică: ce poţi face cu aceasta? La ce poate fi folosită?  Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei tale.

Tehnica viselor este o tehnică prin care copilul îşi lasă imaginaţia să lucreze liber pentru a exprima ceea ce au gândit că poate face el în viitor, cum va arăta locuinţa lui, colegii, şcoala, parcul etc., după care compară visul cu realitatea în vederea obţinerii unor situaţii posibil realizabile pentru viitor.

Această tehnică are următoarele etape: a) Organizarea copiilor pe grupuri de câte patru. b) Prezentarea sarcinii didactice.

Benzile desenate este un procedeu de stimulare a creativităţii şi de realizare a obiectivelor curriculumului printr-o succesiune de desene, schiţe ilustrate prezentate într-o ordine cronologică.

Orice bandă desenată are 2 părţi – o parte scrisă şi o parte desenată. Textul va conţine cuvinte cheie.

Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală – dezvoltă copilului capacitatea creatoare. Este o metodă foarte des utilizată care reprezintă cea mai simplă cale de educare a creativităţii, deoarece copiii sunt dezinhibaşi, relaxaţi, având exact starea necesară activării creativităţii. Jocul didactic este realizat cu plăcere de către copii şi se poate folosi , cu succes, în orice moment al unei activităţi didactice şi la toate disciplinele şcolare.

Introduse în activitatea didactică, toate aceste metode moderne, activ-participative dau un ritm mai viu, mai atrăgător activităţii şcolare, creând o stare de bine, de bună dispoziţie şi o participare activă din partea elevilor, făcând ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoşi, să capete mai multă încredere în capacitatea lor, să prindă mai multă siguranţă şi tenacitate în răspunsuri.

Bibliografie: * CERGHIT, Ioan, 2006, Metode de învăţământ, Ed. Polirom, Bucureşti * OPREA, Crenguţa Lăcrămioara, 2003, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura Universităţii din Bucureşti