Impreuna pentru toleranta revista

MOTTO: ,,Toleranţa este singura flacără care poate lumina înăuntrul unui suflet mare.

Toleranţa stă în fruntea tuturor celorlalte virtuţi.’’ ( V. Hugo)

-Revista online cu apariţie anualăCoordonator: Prof. BIRLEANU AIME Reşiţa, 2016 Nr. 1/2016 ISSN 2502-0102 ISSN-L 2502-0102

FINALITATE A PROIECTULUI EDUCAŢIONAL “IMPREUNA PENTRU TOLERANTA” Simpozionul judeţean cu participare naţională „TEHNICI MODERNE FOLOSITE IN PROCESUL DIDACTIC ”, Ediţia I, 2016 Proiect aprobat în CAEJ 2016 Caraş-Severin, Nr. 2423/07.03.2016, poziţia 114

Zilnic elevii se afla în situaţii conflictuale , încercând să rezolve problemele interne, personale sau interpersonale prin contraziceri, replici ironice, jigniri, ameninţări sau chiar loviri.

Proiectul oferă elevilor posibilitatea să vorbească, să se asculte unii pe alţii, să caute ei înşişi soluţii şi alternative, acceptând comunicarea ca sursă de întreţinere a relaţiei pozitive cu sine şi cu ceilalţi.

Dorim să producem o schimbare de atitudine a cadrelor didactice, a părinţilor, a elevilor şi a reprezentanţilor instituţiilor publice faţă de comunitatea locală.

Scopul principal al proiectului este dezvoltarea toleranţei la elevi în ceea ce priveşte diferitele culturi şi tradiţii.

Obiectivele proiectului: • Conştientizarea faptului că şi conflictul poate fi un proces constructiv , de evoluţie personală, alegând metoda câştig/câştig şi nu câştig/pierdere, totul sau nimic!

• Îmbunătăţirea relaţiilor dintre elevi ,elevi-profesori, elevi-profesori-părinţi; • Reducerea constrângerilor disciplinare şi a pedepselor; • Învăţarea unor tehnici de rezolvare a problemelor şi ale ascultării necesare în prezent şi pe tot restul vieţii; • Promovarea şi încurajarea unor principii democratice în relaţiile cu ceilalţi; • Crearea unor alternative pozitive pentru rezolvarea conflictelor; • Organizarea unui concurs de creaţii artistico-plastice .

TOTI DIFERITI, DAR TOTI EGALI. Mulţumiri colaboratorilor:                   

Maghet Gabriela, Scoala Gimnaziala Nr. 8, Resita Foiagu Maria, Scoala Gimnaziala Nr. 8, Resita Goian Oana, Scoala Gimnaziala Nr. 8, Resita Radoi Mirela, Scoala Gimnaziala Nr. 8, Resita Coanda Camelia, Scoala Gimnaziala Nr. 8, Resita Baicu Iadranca Ionela, Scoala Gimnaziala Nr. 8, Resita Gruia Delia, Scoala Gimnaziala Nr. 8, Resita Juca Floarea, Gradinita PP Riki-Priki, Resita Lunguleasa Camelia, Gradinita PP Riki-Priki, Resita Giumali Narcis, Scoala Gimnaziala Nr.1, Cuza-Voda,jud Constanta Tanasoiu Monica, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă,Targu Jiu Mitu Antoaneta, Stanciu Ana, Scoala Gimnaziala Nr. 113sect 4, Bucuresti Sîrbu Adriana, Liceul ,,Dimitrie Cantemir” Darabani; Cires Adriana, Şcoala Gimnazială Nr. 117, Bucureşti.

Demeter Aurelia, Scoala Gimnazială Bănița,jud. Hunedoara Iriza Claudia, CJRAE Gorj/ Şcoala Gimnazială Nr.1, Rovinari, Jud Gorj Lungu Ana Maria, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Rovinari, Jud Gorj Pecingină Vasile, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Rovinari, Jud Gorj Rujoiu Silvia Benonia, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Rovinari, Jud Gorj

                            

Sîrbu Ionela Beatrice, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Rovinari, Jud Gorj Toropu Claudia, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Rovinari, Jud Gorj Vodislav Maria, Şcoala Gimnazială Nr. 1, Rovinari, Jud Gorj Opera Mihaela Victoria, Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, Focsani, Vrancea Partene Elena Ionela, Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, Focsani, Vrancea Samson Iulia, Scoala Gimnaziala Oniceni, Suceava Nita Viorica, Scoala Gimnaziala Aurel Solacolu, Ogrezeni, jud. Giurgiu Oproiu Maria Mihaiela, Liceul “Horea, Closcasi Crisan”, Abrud,jud. Alba Țilica Daniela, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”, Bucuresti Bitoaica Doina Cornelia, Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”, Bucuresti Dascalu Mihaela, scoala Profesionala ,,Constantin Argetoianu”, com.

Argetoaia, jud. Dolj Opran Felicia, Colegiul tehnic de Industrie Alimentara ,, Dumitru Motoc”, Bucuresti Dumitrescu Elena Diana, Colegiul Tehnic ,,Costin D. Nenitesti”, Pitesti Brata Maria, Scoala Gimnaziala Nr. 308, Bucuresti Bucan Mihaela, Scoala Gimnaziala Nr. 308, Bucuresti Bercaru Mariana, Scoala Gimnaziala Nr. 308, Bucuresti Ciachir Georgeta, Scoala Gimnaziala Nr. 308, Bucuresti Baidoc Daniela, Scoala Gimnaziala Nr. 308, Bucuresti Brehoi Maria, Gradinita PP Nr. 33, Brasov Șcheau Daniela, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj Prunaru Anne-Marie, Scoala Gimnaziala nr. 1, Costesti, jud. Arges Carabasu Manuela, Scoala Gimnaziala Nr.5, Alexandria Sandru oana, Cologiul Tehnologic Turceni, jud. Gorj Szabo Elena, Liceul Teoretic Special ,, Iris”, Timisoara Mancila Maria, Scoala Gimnaziala Nr. 3, com Pechea, jud. Galati Neacşu Ionelia, CJRAE –Şcoala Gimnazială Nr. 2, Mărăşeşti, Judeţul Vrancea Popescu Mihaela, Colegiul Tehnic ,,Ion Mincu” Tg-Jiu, Gorj Giurgiuveanu Ion, Clubul Sportiv Scolar, Alexandria, jud. Teleorman Cioacă Elena Daniela, Grădinița cu P.P.Nr.33, Brașov

DIN CREATIILE COPIILOR: NU MĂ JUDECA FĂRĂ SĂ MĂ CUNOȘTI! DUTĂ ANDREEA, CLASA A 7A SCOALA GIMNAZIALĂ AUREL SOLACOLU, OGREZENI PROF.COORD. NITĂ VIORICA

Totul începe de la persoanele pe care le cunosc şi de asemenea şi ele mă judecă. Există, în general, persoane care mă judecă şi nu înţeleg de ce, dar mi am dat seama că dacă faci asemenea lucruri nu devii mai superior faţă de ceilalti ci din contră te cred o persoană arogantă, increzută, îngamfată.

Nimeni nu este în măsură să judece, dar nu toţi înţeleg acest lucru pentru că nimeni nu este perfect. Dar unele persoane chiar se cred superioare, mai presus întotdeauna de toti, dar eu mă bucur că nu sunt aşa şi nu gândesc în acest mod.

Nici eu nu sunt perfectă şi inţeleg asta, m-am împacat cu ideea că întotdeauna este o altă persoană mai bună decât mine, mai deşteaptă, mai frumoasă dar asta nu m-a determinat să nu fiu eu. Îmi place ideea asta şi mă ambitionez mereu pentru că mereu am obţinut ce am vrut, nu chiar tot în anumite situaţii, dar am văzut că se poate si nu există nu pot, ci nu vreau.

Am atins punctul culminant arătându-le celor care judecă, că nu e chiar aşa cum ei visează de fiecare dată, visează că ceilalţi oameni sunt într-un anumit fel faţă de ei.

Nu înţeleg de ce oamenii judecă o carte după copertă, pentru că uneori coperta nu e aşa cum pare la prima vedere şi ajung să le pară rău mai târziu, dar nu la toate persoanele care fac asta, fiindcă sunt atât persoane bune cât şi rele. Mi s-au întâmplat ca multe persoane să mă judece chiar dintre priteni, colegi dar într- un final s-au înşelat.

Este adevărat că eu pot părea altfel la prima vedere decât după ce ajunge să mă cunoască persoana respectivă.Am văzut de-alungul timpului că cunoscând persoane aflii noi lucruri şi niciodată nu e prea tarziu sa facem asta pentru că nu trebuie să te îndoieşti de oricine sau orice.

Cunoaşterea unor persoane din medii diferite joacă un rol important în viaţa mea pentru că făcând asta descopăr câte o calitate nouă sau anumite lucruri noi.

Din punctul meu de vedere nu este greu să mă cunoşti, nu sunt o persoana complicată, ci simplă şi este greşit să mă judeci încă de la prima vedere.

Cei care au ajuns să mă cunoască sunt prietenii foarte apropiaţi, mai puţin apropiaţi şi colegii.

De asemenea şi ei m-au judecat la început, dar colegii niciodată nu ajung să mă cunoască foarte bine şi fiecare coleg are câte o părere diferită despre mine şi mi se pare normal, pentru că, colegii nu sunt cei care îşi petrec timpul liber cu mine şi de aceea nu ajung să facă asta, dar in ciuda aparenţelor unii chiar reuşesc să o facă.

Fiecare om gândeşte diferit şi mi se pare normal să se întâmple asemenea lucruri, până la urmă nu trebuie să-i judecăm.

La rândul meu, am cunoscut persoane care mă criticau şi mă judecau. Am încercat să le spun că, dacă fac asta nu sunt mai importanţi şi nu o să-i observe nimeni, dar nu au înţeles pentru că, ei fac asta pentru a li se da atenţie.

Niciodată nuu i-am înţeles pe aceşti oameni, dar le-am înţeles scopul.Am văzut pe pielea mea cum este să fii judecat, pentru că m-au judecat fără să mă cunoască. Până la urmă fără cunoaştere nu dobândeşti nimic....

Acest titlu,, Nu mă judeca fără să mă cunoşti’’ m-a ajutat să mă descopăr mai mult şi să-mi pot lăsa imagina sş zburde un pic. Mi-a plăcut încă de mică să fiu o persoana care nu se lasă manipulată de toţi şi care a ştiut întotdeauna ce vrea.

Mi-aş dori mult ca eu să ajung ceea ce-mi doresc, să nu fiu influenţată negativ de ceilalaţi care mă judecă. Acele persoane pot să mă destabilizeze emotional foarte mult pentru că, mă pot face să fiu o persoana negativă.

Recent am întălnit persoane care mă judecau şi mi-am dat seama după cum făceau anumite lucuri. Persoanele de lângă noi sunt mai invidioase decât credem, pentru că nu pot accepta anumite lucuri şi de aceea fac o greşeală uitându-se ’’în grădina altuia’’.

Niciodată nu am înţeles modul de gândire acestor persoane, pentru că mi se pare incert că fac ceea ce fac. Nu pot să-mi imaginez cum aceste persoane pot face acest lucru. Indiferent că sunt fete sau băieţi fac acest lucru, judecă, în special fetele, care nu inteleg care este problema lor, sau a băieţilor care se cred cineva, sunt încrezuţi, cei cu bani şi chiar şi fără.

Nu ştiu de ce unii oameni sunt răi, fără niciun motiv, fără să te cunoască, fără să aştepte să te cunoască, sunt neprietenoşti, niciodată nu i-am înţeles pentru că eu nu sunt aşa probabil de aceea.

Am încercat să mă împrietenesc cu aceste persoane pe care le cunosc de la mine de la şcoală, dar nu s-a putut, dar dacă mi-ar fi dat o şansă cum şi eu le dau la rândul meu poate că ar fi fost alfel. Am realizat şi mi-am dat seama că aceşti oameni nu merită să aibe prieteni lângâ ei, sau atenţie. În ziua de astăzi nu ma ai voie nici să te uiţi la oamenii pentru că te cred ciudat sau, pe scurt, într-un anumit fel, dar cred că ei greşesc şi nu eu sau alţii. Eu cred că oamenii nu gândesc, nu ştiu ce este în capul lor când fac asta, unii pot regreta mai târziu, iar alţii nu. E bine să ştii să fii bun până la o limită pentru că în acest mod poţi avea prieteni şi nu numai asta.

Această compunere m-a ajutat să-mi exprim gândirea mea, să pot să mă descopăr pe mine mai mult şi să-mi dau seama că pot fi atât persoane bune, cât şi rele şi că merită să faci lucrurile pe cate ţi le propui, descoperând noi calităţi şi noi oportunităţi.

NU MĂ JUDECA FĂRĂ SĂ MĂ CUNOŞTI! STANCU TATIANA, CLASA A 7A SCOALA GIMNAZIALĂ AUREL SOLACOLU, OGREZENI PROF.COORD. NITĂ VIORICA

Toată lumea judecă. Toată lumea este judecată. Oamenii judecă fără să cunoască, fără să îţi cunoască povestea, viaţa şi fără să îşi dea seama cât de mult greşesc. Poate nu te cunosc cu adevărat pe tine, ca persoană, dar tot aruncă cu ’’noroi’’ spre tine. Înaintea de a judeca, oamenii ar trebui să se gândească, că nu cunosc nici măcar un sfert din povestea vieţii omului pe care îl judecă!

Ei nu ştiu cum a depăşit momentele dificile din viaţa sa, nu ştiu ce a făcut, pe cine a ajutat şi pe cine nu a ajutat. Dar de fapt asta este problema, ei nu ştiu nimic. Continuă să judece, să râdă de ei fără să cunoască.

Lumea critică primele aspecte, primele aparenţe. Aceşti oameni sunt răi şi deasemenea trebuie trataţi cu indiferenţă. O persoană bună ar judeca un om după ce îl cunoaşte , ar acţiona exact aşa cum ar trebui.

O persoană bună s-ar pune în locul persoanei respective, care sigur are un motiv foarte bun pentru care e îmbrăcată aşa, pentru care vorbeşte aşa şi pentru care se comportă aşa. Fiecare are o poveste. Cineva a spus odată: ,,Nu îţi judeca aproapele, înainte de a te pune în locul lui.’’ Foarte bine a grăit!

Oamenii pot fi duri, poate chiar răi atunci când îi întâlneşti pentru prima oara, dar asta pentru că au o poveste, poate au fost răniţi, dar după ce îi cunoşti pot fi nişte persoane deosebite, îţi pot deveni cei mai buni prieteni sau cineva la care te gândeşti mereu pozitiv şi toate astea pentru că i-ai cunoscut şi nu i-ai judecat. Asta te-ar face pe tine o persoană minunată. ,,Nu judeca o carte după copertă.’’

Nimeni nu este în măsură să ne judece, deoarece nimeni nu este perfect. Nimeni nu poate să ne judece deciziile. Nu au acest drept. Sunt deciziile noastre, unora le place, altora nu. Dar nu au dreptul să ne critice.

Indiferent de ce probleme ai şi ce decizii trebuie să iei, cei de lângă tine trebuie să le accepte , nu să le judece. Trebuie să fie lângă tine, nu să critice fără să înţeleagă. Iar cei care nu te cunosc trebuie să înţeleagă că nu au absolut nici un motiv pentru care să critice. Ei nu te cunosc şi nu ştiu de ce ai făcut anumite lucruri. Nu ştiu care e motivul dar întotdeauna există unul.

Unii oameni nu gândesc limpede în animite situaţii, de aceea se fac greşelile mult regretate de anumite persoane. Probabil că au impresia că a judeca pe cineva este dreptul lor de a se exprima liber.

Este adevărat până la urmă, pentru că toţi avem dreptul să gâdim diferit şi să facem anumite lucruri diferit, dar judecând pe cineva este doar o liberă exprimare care mai devreme sau mai târziu poate rănii persoana respectivă.

Nu consider că sunt o persoană complicată, dar mi se pare greu să ajungi să mă cunoşti cu adevărat, să ţii pasul cu mine şi să mă mulţumeşti, dar oare a mă judeca este mai uşor decât să mă cunoşti?

Probabil că modul lor de gândire este limitat, cred doar într-o anumită perspectivă care nu le dă celorlalţi voie să se îmbrace cum vor, să-şi aleagă prietenii, viitorul, decât după anumite criterii. Criteriile lor. În sinea mea ’’a judeca’’ înseamnă de fapt ’’a-ţi da cu părerea’’ într-un mod dureros, pentru că atunci când cineva judecă fără să cunoască răneşte persoana judecată. Toţi ştim că doar Dumnezeu ne poate judeca faptele, dar unii chiar simt că au acest drept. Dreptul de a judeca fără să cunoască pe oricine, oriunde şi oricând.

Mă întreb mereu care este motivul pentru care ne judecă, care este scopul pe care vor să-l atingă în timp ce judecă? Am fost judecată fără ca cei care m-au judecat să aibă nici măcar o informaţie legată de mine. Poate că nici numele nu mi-l ştiau.

Dar nu mi-a păsat. Dacă ei cred că au dreptul să o facă, atunci cu siguranţă eu am dreptul să nu-mi pese. Să îi las să spună ce vor ei în timp ce îmi trăiesc viaţa aşa cum vreau şi îmi aleg oamenii pe care vreau să îi am mereu lângă mine.

Pentru că am dreptul să fac ce vreau în această societate pe responsabilitatea mea. Atâta timp cât îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele pot să fac ce îmi doresc. Noi toţi suntem responsabili de faptele noastre. Îţi poţi da seama că nu eşti plăcut de cineva şi că eşti judecată, atunci când intri într-un grup nou de oameni nemaivăzuţi până la momentul respectiv, când o persoană te priveşte nu tocmai drăguţ, poate cu un aer arogant de parcă tu nu eşti de pe aceeaşi planetă cu ea. Dar de fapt eşti de pe aceeaşi planetă ca şi acea persoană, doar că nu sunteţi pe aceeaşi lungime de undă. Şi unii copii, mai răsfăţaţi, judecă. Îi judecă pe ceilalţi copii care nu au aceleaşi posibilităţi si nu le dau aceleaşi drepturi doar din cauza aceasta. Dacă aceşti copiii judecă atunci cu siguranţă cei mari îi depăşesc cu mult. Să sperăm însă că bătrânii, care au trecut prin viaţă au o abilitate mai înţeleaptă de a reacţiona.

Toată lumea are felul ei de a fi, ca şi mine. Sunt o persoană prietenoasă, am stilul meu de a fi, de a mă comporta şi de a mă îmbrăca. Poate sunt mai rece la prima vedere, dar dacă mă cunoşti şi nu mă judeci din prima o să fiu o persoană minunată cu oricine mă cunoaşte. Nu mă judeca fără să mă cunoşti.

Un caz aparte Cătălina Tudorache Clasa a VI-a D, Şcoala Gimnazială Nr. 117, Bucureşti, Profesor coordonator Cireş Adriana

Sunt singur pe lume De toţi mă feresc, Nu-mi ştiu al meu nume Nici sfatul părintesc.

Toţi mă judecă mereu Că-s negru, evreu, Sunt sărac şi prăpădit Din altă ţară venit.

Ei mă bat şi mă lovesc Chiar şi dacă n-are sens Şi nu ştiu că eu iubesc Pe pământ ce-i omencesc.

Asta-i viaţa mea, Vi se pare drept aşa?

Spune NU bullyingu - lui!

Victor Gavrilă, Clasa a VII-a D, Şcoala Gimnazială nr. 117, Bucureşti Profesor coordonator Cireş Adriana Atunci când un copil îşi bate joc de un altul faţă de statutul lui social, de felul în care arată, de felul în care e îmbrăcat sau de gusturile lui, se numeşte bullying. Alt fel de bullying este cel în care un copil este luat la bătaie de altul . Acest fenomen se petrece pe stradă, în metrou, chiar şi în şcoală sau liceu. Copiii care îşi bat joc de alţii sau îi bat o fac, de obicei, pentru că a fi mai populari sau pentru a părea mai inteligenţi decât persoana rănită psihic sau fizic.

Copiii trebuie să înţeleagă faptul că cei batjocoriţi sunt de multe ori ofensaţi, întristaţi şi ruşinaţi de toate injuriile batjocoritorului. Dacă durerea vine dintr-un pumn sau picior al atacatorului, victima este probabil rănită grav.

Pentru a-ţi demonstra forţa fizică, fă-o în sala de sport, nu pe un copil. Pentru a-ţi demonstra superioritatea intelectuală, fă-o la clasă. În concluzie, acest fenomen trebuie oprit deoarece duce de multe ori la rănirea şi ofensarea cuiva, uneori, chiar la moarte.

Nu mă judeca fără să mă cunoști Orășanu Aurelia Ionela- cls.a-VII-a Școala Gimnazială nr.1, Cuza-Vodă Prof.îndrumător-Giumali Narcis-prof.psiholog

Deschizi pagina de word și îmi analizezi scrisul. Îți faci o primă impresie despre mine, dar pentru a mă cunoaște prin intermediul cuvintelor va trebui să citești tot textul. Ai și libertatea de a închide pagina, și îți respect decizia. Dar, dacă hotărești să faci acest lucru rămâi doar cu o impresie, fără a putea să faci o analiză a ceea ce am scris. Ce vreau de fapt să spun e că de cele mai multe ori, oamenii au tendința de a eticheta încă de la prima întâlnire, din primele cuvinte sau priviri. Cum aparențele înșeală mai mereu, aceștia se pot trezi alături de o persoană care la început părea antipatică ca fiind de fapt un om minunat, drag sufletului său. Dar pentru că acel om să se deschidă în fața ta trebuie să îi permiți să se destăinuie, să-i respecți limitele și să îi apreciezi calitățile.

Aș putea spune că suntem asemenea unei cepe, alcătuiți de foițe, plini de mistere pentru ceilalți și în continuă schimbare. La prima impresie ai spune că e în regulă sau dimpotrivă nu este bună.

Dar pentru ați crea o impresie aprofundată e necesar să o analizezi în detalii, atât la suprafață cât și în interior. Nu neg faptul că prima impresie nu este importantă dar de cele mai multe ori este dăunătoare deoarece e posibil să pierzi lucrurile cele mai importante, poți să rănești o persoană sau să pierzi o ocazie care ți-ar fi permis să îți îndeplinești anumite vise. Printr-o vorbă aruncată în vânt sau printr-o atitudine nepotrivită față de o persoană îi poți adâncii durerea acesteia, îi poți schimba modul în care se vede pe sine, poți zgudui lumea interioară lăsând o rană și în același timp poți pierde o prietenă sau un coleg foarte bun.

De câte ori nu ai fost tentat să jignești omul care alerga și te-a împinge din greșeală, fără să te întrebi care este cauza grabei sale? De câte ori ai adresat injurii unei persoane care trece strada mai greu, fără să te întrebi ce are? De câte ori ai râs de felul în care arată un coleg de al tău, fără să te gândești ce a pățit? De câte ori ai fost tentat să judeci felul de a fi a unei persoane, fără să o cunoști cu adevărat? Pentru fiecare din întrebările de mai sus și multe altele, pot exista o sumedenie de variante, dar una singură este adevărată. Pe aceea trebuie să o descoperi în acea persoană, în acea situație pentru a înțelege mult mai bine lucrurile. Obișnuim să ne grăbim să vedem doar imaginea fără să înțelegem și conținutul. E ca și cum te-ai uita la aceste rânduri, fără să citești conținutul, dar îi faci o critică.

Consider că a cunoaște cu adevărat o persoană este un lucru foarte greu, dar în același timp este un pas spre o prietenie pe viață. Aș putea spune că mi s-a întâmplat chiar și mie, dar având celălalt rol, cea de persoană etichetată. La prima impresie oamenii m-au catalogat ca fiind o persoană timidă, necomunicativă, retrasă, unii chiar au și râs de mine. Dar în momentul în care au descoperit cine sunt cu adevărat și-au schimbat radical impresia. Și-au dat seama că sunt o persoană prietenoasă, cu un suflet deschis, care îi place să îi cunoască pe cei din jur. La momentul acela nu au putut înțelege de ce am acest comportament, de ce sunt mai retrasă. În concluzie, înainte să judeci sau să-ți creezi o impresie despre cineva, învață să-l cunoști, deoarece aparențele duc la judecăți, la etichetări, la ziduri între oameni.

Mihai Raluca Maria- cls.a-VI-a Școala Gimnazială nr.1, Cuza-Vodă Prof.îndrumător-Giumali Narcis-prof.psiholog

Anul trecut, m-am mutat la o școală nouă. Împreună cu familia mea am început o nouă viață, luând practic totul de la zero. O altă casă, diferită de cea în care am trăit până atunci, alți colegi, profesori, vecini, alt colț al țării. Până și bunica îmi părea o persoană străină, cu toate că îmi era rudă, fiind mama tatălui meu. Cei drept nu ne-am vizitat atât de des, ceea ce a făcut ca acomodarea să fie dificilă.

La școală, colegii nu m-au primit așa cum îmi doream și visasem tot drumul spre noua casă. Chiar dacă am fost forțați de împrejurări să începem o nouă viață, eu am luat-o ca o provocare, ca o posibilitate să cunosc noi locuri, noi oameni. Însă, visele pe care mi le croisem pe perioada mutării s-au năruit asemenea castelelor de nisip în bătaia vântului. De parcă totul nu mai avea culoare.

De cum am intrat în noua sală m-am izbit de un zid de răceală. Au început să mă cerceteze cu privirea, să chicotească între ei. Nu înțelegeam ce spuneau, dar îi auzeam cum râdeau de mine.

Râsetele mi se păreau atât de zgomotoase încât nu mă puteam concentra la ce se preda. Au fost cinci ore cumplite, petrecute în singuratate. Tot drumul spre casa bunicii am alergat de parcă toate acele priviri mă urmăreau în continuarea. În acea noapte m-am hotărât să le mai ofer o șansă, să încerc să mă împrietenesc, considerând că poate așa e prima zi de școală pentru orice elev nou. Îmi amintesc cum dimineața m-am îmbărbătat, aducând în inimă speranța unei noi zile. Nici bine nu am intrat în clasă că m-au și țintit privirile lor reci și râsetele batjocoritoare. Am încercat să le zâmbesc, i-am salutat, m-am alăturat unui grup ce stătea în fața clasei, însă am simțit numai respingere. Îmi găsiseră și mai multe porecle:”slăbănoaga”, “șnur”, “dințoasa”, “paysanne”. În timpul orelor am încercat să îmi exprim părerea, dar de fiecare data mă împiedicau, vorbind ei peste mine sau spunând profesorilor că nu vorbesc, că nu știu nimic.

Treptat din fata veselă m-am transformat într-o fată tăcută, izolată de ceilalți, renunțând chiar în a mai răspunde în timpul orelor. Simțeam cum întreaga mea lumea capătă o culoare întunecată. Îmi era atât de dor de viața pe care o lăsasem în celălalt capăt al țării. De multe ori, în timpul orelor fugeam cu gândul la foștii mei colegi, la prietenii mei.

E adevarat că nu aveam ținutele lor, nu îmi permiteam să am un telefon performant, rezumându-mă doar la pachetul primit la școală. Hainele mele erau decolorate, nepotrivite modei. Însă, acest lucru nu mă deranja atât de tare ci mai mult atitudinea lor. De multe ori, îmi aruncau în batjocoră laptele sau cornul pe masă. Mulți aflaseră că locuim la bunica, dar nici unul din ei nu cunoștea adevarata poveste. Într-o zi, la ora de dirigenție ni s-a propus să vorbim despre familia noastră. Doamna dirigintă m-a numit și pe mine. În acel moment, mi-am luat inima în dinți și le-am prezentat problema familiei mele.

De mai bine de patru ani trecem printr-o situație dificilă. Fratele meu are probleme grave de sănătate, fiind supus mai multor operații. Din dorința de îl face bine pe fratele meu părinții s-au hotărât să vândă casa în care stăteam mutându-ne într-un apartament în care abia încăpeam. Apoi, tata și-a pierdut locul de muncă, fapt ce a făcut ca situația financiară să se înrăutățească și mai mult.

Din acest motiv am fost nevoiți să ne mutăm la bunica iar tata să plece la muncă în afară. De multe ori rămân doar eu cu bunica, deoarece mama e mai tot timpul internată cu fratele meu. În ciuda acestor probleme suntem o familie unită, chiar dacă distanța ne desparte. Cred că într-o zi fratele

meu se va însănătoșii iar tata va revenii în țară. Nu hainele, telefoanele, banii de pachet sunt importante ci familia mea.

După această destăinuire, care nu a fost atât de ușoară pentru mine, foarte mulți colegi și-au schimbat atitudinea față de mine. Au început să mă salute, să mă invite în pauze, să lucrăm împreună la proiectele școlare. Treptat, au început să mă cunoască așa cum sunt, fără să mă judece după imaginea.

Nu judeca fără să mă cunoști în realitate!

Minea Mihaela Roxana- cls.a-VII-a Școala Gimnazială nr.1, Cuza-Vodă Prof.îndrumător-Giumali Narcis-prof.psiholog În majoritatea timpului, oamenii judecă după aparențe, după lucruri și vorbe spuse de fațadă, fără să pătrundă în profunzime. În clasele gimnaziale m-am schimbat radical. Din fata timidă și tăcută din ultima bancă am devenit mult mai veselă, gata de orice, râzând și radiind de fericire. După această schimbare, atât fizică cât și psihică, am început să îi judec pe cei din jur. Astfel, mi-am făcut o idee pripită despre anumiți oameni, regretând şi în ziua de azi. Am început să spun lucruri mai mult sau mai puțin răutăcioase. Îi priveam cu mare atenție, încercând a le găsi mici defecte, ca mai apoi să exagerez și să formez o imagine imperfectă.

Cu timpul, cunoscându-i mai bine pe cei care îmi deveniseră “victime”, am realizat că m-am ghidat și m-am lăsat influențată de aparențe. În acest mod, mi-am asumat răspunderea pentru toate vorbele rostite, cerându-mi scuze față aceștia.

De asemenea, am fost și eu pedepsită pentru lucrurile făcute și spuse unor persoane nevinovate, îndurând sentimentul de singurătate. Prietenii pe care îi consideram ca a doua familie, cei pentru care eram gata să îndur orice, aceia care mă îndulceau cu vorbe și îmi spuneau că îmi vor fi alături mereu, m-au abandonat în cele mai grele momente. De exemplu, în ziua în care mi-am rupt mâna, iar doctorul mi-a spus că este o situație foarte gravă, care necesită operație cât mai repede, m-am simțit distrusă. Tot ce construisem se sfârșise, lăsând în urmă sportul pe care îl practicam cu atâta ambiție și perseverență. În acele momente critice pentru mine, mă simțeam din ce în ce mai rău, iar nici unul dintre prietenii mei nu m-au întrebat măcar cum mă simt, cu excepția unei singure persoane. Ea era cea de care am tot râs, am făcut glume de prost gust plecând de la modul în care se îmbracă și se comportă. Nu îmi venea să cred că tocmai ea se preocupă de starea mea. Am fost tentată să îi suspectez atitudinea față de mine însă ceva din mine îmi spunea că întrebarea ei este sinceră. În acele momente m-am simțit foarte rău, revăzând în fața ochilor toate reacțiile mele, dar în același timp m-am bucurat că cineva a putut citi suferința mea și nu mi-a judecat comportamentul din ultima vreme. Am simțit pentru o secundă durerea pe care i-am provocat-o. Treptat am devenit prietene și așa am cunoscut o altă față a prietenei mele. De fapt, aceasta era adevarata parte a ei, pe când cealaltă era imaginea pe care i-o sculptasem cu false impresii, credințe greșite despre persoana ei.

Dar acum această mască a fost spartă, descoperind în spatele ei o ființă minunată. Mă bucur că am câștigat o adevarată prietenă.

Din această experiență, am învățat că trebuie să oferim sanșa fiecărui om de aș spune povestea, fără să îi judecăm, crezându-ne mai presus. De asemenea, am aflat că un prieten nu te părăsește la venirea furtunii, ci rămâne alături de tine, trecând împreună prin toate dificultățile vieții.

Alexe Miruna

Anechitei Larisa

Băiatul bătăuș Rîmbetea Ionuț Dionisie Clasa a III-a Școala Gimnazială Bănița Prof. Demeter Aurelia Eu sunt mic, El este mare.

Eu slăbuț, El foarte tare.

Dar mi-am spus, Să merg la lupte, Să nu risc, Să mă mai bată.

Când îl văd Sunt plin de spaimă, Mă ascund, Să nu mă vadă.

Așa am și făcut.

Acum nu mă tem de nimeni, Îi ajut pe cei slăbuți, Nu cu lupta, ci cu vorba.

Bute George

Înainte de a judeca, fii sigur că ştii totul despre cineva sau Scrisoare cu destinatar necunoscut Autor: Cristina Maria NITU Clasa a VIII-a Îndrumător: prof. Iulia SAMSON Şcoala Gimnazială Oniceni, jud. Suceava Dragă necunoscutule. Da, tu cel care mă priveşti şi mă judeci fără să mă cunoşti sau pe care îl privesc la rândul meu şi îl judec fără să te ştiu cine eşti şi ce suflet ai. Îţi scriu ţie sau poate mie. Îţi scriu pentru că ştiu că dacă avem calităţi diferite, e cât se poate de posibil să avem aceleaşi defecte.

Ce să-i faci! În viaţă totul depinde de cum judeci lucrurile sau pe cine judeci. Înainte de a judeca, fii sigur că ştii totul despre cineva şi nici măcar atunci nu îţi este îngăduit să judeci, căci cel mai uşor este să inventezi lucruri, să faci acuzaţii fără temei, doar de dragul de a răni pe cineva, în general o persoană care poate că este mai bună decât tine.

Oricât de bine ai cunoaşte un om, nu poţi să fii în pielea lui, nu poţi să trăiești aceleaşi sentimente la fel ca el, chiar dacă te afli în acelaşi loc şi încerci aceeaşi emoţie. Fiecare om este diferit de altul. Nu putem suferi la fel, nu putem să ne bucuram la fel, sufletele nu tresaltă la fel în iubire. Aşa cum nu suntem identici la chip (nici măcar gemenii perfect identici nu sunt chiar identici sută la sută), nu putem fi identici nici la suflet, nici la gândire şi mentalitate.

Un proverb românesc spune foarte înţelept „Piatra care te loveşte, nu vine niciodată de departe”. Întotdeauna cei care te rănesc sunt cei care ti-au fost prieteni, persoane pe care i-ai ajutat la nevoie. Pentru a fi violent, fizic sau verbal, nu este nevoie decât de lipsă de înţelegere, de compasiune, de altruism, lipsă de bun simţ şi lipsă de educaţie.

De multe ori, judecăm pe cineva după aparenţe, după ceea ce vrem noi să vedem sau să interpretăm negativ sau amenințător la adresa noastră.

O privire pierdută în zare nu înseamnă neapărat indiferenţă. Poate însemna îngrijorare, durere, gândul că cineva acasă e grav bolnav şi noi suntem prea mici să le alinăm durerea. Ori această durere o purtăm cu noi, nu o putem lăsa la poarta şcolii. Durerea mea, nu este şi durerea celuilalt, căci nu simţim şi nu suferim la fel.

Alteori, o privire nu prea prietenoasa, invidioasă chiar, poate duce la un conflict în cel mai fericit caz verbal, dacă nu chiar la o luptă de cocoşi. Un gest cât de mic poate stârni adevărate „războaie”. Un cuvânt spus fără judecată poate răni grav sufletul unui adolescent, care este în perioada cea mai dificilă a vieţii sale, când fiecare persoană matură este un „duşman” care ne enervează cu sfaturile părinteşti şi la şcoala şi acasă.

Judecăm oamenii pe stradă, judecăm politicienii, vedetele din show-bizz, ne judecăm profesorii şi chiar proprii părinţi, judecăm fapte sau judecăm atitudini, răstălmăcim cuvinte şi gesturi. La rândul nostru, suntem judecaţi de către cei mai în vârstă. Nimeni nu ştie nimic despre celălalt şi cu toate acestea ne pomenim că emitem tot felul de judecăţi. E clar că de fiecare dată greşim, uneori persistăm în greşeală pentru că, după mintea noastră, suntem convinşi că nu facem un rău prea mare. Dar ne doare teribil când gesturile noastre, faptele sau vorbele noastre sunt interpretate greşit.

Uneori suntem nemulţumiţi că mama este tot timpul „cu gura pe noi”: fă asta, nu fă asta, asta e bine, asta nu e bine, învaţă, lasă calculatorul. E adevărat că în dragostea ei ne vrea binele. Cu toate acestea suntem nemulțumiți şi o judecăm neştiind ce este în sufletul ei, care îi sunt grijile, neliniştile, insomniile. Judecăm pentru că aşa ne este mai uşor, aşa ne convine nouă, ne retragem în camera noastră mânioşi pe ea şi pe viaţă, jurând să plecăm cât mai departe.

Un alt proverb românesc spune că „Uită-te la bârna din ochiul tău, nu la paiul din ochiul meu”. Încearcă să te vezi pe tine, cu defectele şi calităţile tale, încearcă să vezi ce trebuie să schimbi la tine şi nu judeca atitudinile şi defectele mele, nici măcar după ce ajungi să mă cunoşti foarte bine.

Hai să încercăm să dam la o parte vălul prejudecăţilor, al cuvintelor aruncate fără rost, să facem lumea mai bună, căci stă în puterea tinereţii noastre să mutăm munţii. Să fim mai buni, mai drepți, mai altruişti, să acţionam gândind, sa investim suflet. În rest, să auzim de bine şi să gândim cu inima, cu sufletul.

A ta prietenă, care știe că schimbarea vine totdeauna din suflet, dacă mintea este pe aceeaşi lungime de undă.

Aioanei Elena Luiza

Brandibur Andreea

Berineantu Ruben

Boronica Bianca

Antonie Sonia

Blaj Andreea

Bivolaru Lavinia

Nu mă cunoşti Burcea Eliza Cls. a VI-a Prof . Prunaru Anne Şcoala Gimnatială Nr.1 Costeşti-Argeş Deseori aud lucruri neadevărate despre mine.. Oare de ce unii oameni spun minciuni despre noi? Par mai interesanţi dacă fac asta? De ce ne judecă fără să ne cunoască?

Ni s-a întâmplat să fiu fiu pusă în situaţia de a fi judecată destul de aspru de unele personae care nu ştiu foarte multe lucruri despre mine, zic eu chiar nu mă cunosc. Iar după ce m-au cunosut şi-au retras cuvintele şi jignirile. Şi eu, şi tu, toţi am judecat şi criticat la rândul nostrum cât de puţin..

Judecăm fără să ne dăm seama, fără să vrem. Şi aşa se întâmplă şi la cei din jur. Poate că nici ei nu vor dar se îmtâmplă.

Oamenii sunt schimbători, ca şi anotimpurile trec de la o stare la alta şi sunt supuşi greşelilor..

Prietenul adevărat este şi el un om care iubeşte dar se confruntă şi cu situaţii dificile în care greşeşte. Este bine să iertăm.

Acum eu încerc să fiu prietenă cu toţi şi nu am pretenţia ca oamenii să aibă incredere în mine.

Omul este ca o carte, coperta poate fi urâtă sau frumoasă, doar interiorul arată cu adevărat cum este omul.

Bun Simţ Elev: Liţă Florina Elena Clasa: a -IX-a A Prof: Prunaru Anne Marie Colegiul Tehnic “Costin D. Nenitescu”- Pitesti

Oameni fiind avem tendinţa de a clasifica totul şi de a pune etichete. De la stări până la oameni, fiecare lucru sau fiinţă vie este etichetată despre cum ne închipuim noi ca este, în funcţie de modul în care l-am priceput noi.

Etichetele ne sunt de folos dar, decât într-o oarecare măsura deoarece ne împiedică să-l descoperim cu adevarat pe individ.

Consider că Dumnezeu ne-a dat o singură viaţă, cu bune şi cu rele, în care ar trebui să ne bucurăm de ea, fără să o criticăm pe a celor din jur, doar aşa am putea fii în strânsă armonie, pace, întelegere şi iubire cu cei din jurul nostru.

Oamenii care se află lânga noi sunt oarecum trimişii lui Dumnezeu pe pământ, indiferent dacă au venit să ne aducă bucurie sau tristeţe astfel că viaţa nu este doar "lapte şi miere" cum zic unii. Viaţa este un dar, un dar primit de la Dumnezeu, prin pântecele mamelor noastre care sunt eroine. Viaţa este motivul pentru care suntem azi aici, motivul pentru care respir, simt, iubesc şi cunosc lumea.

Cel mai frumos sentiment pe care îl poate purta cineva pentru altcineva este iubirea, înţelegerea şi încrederea, deoarece îl accepţi aşa cum e, nu îl critici, nu-l stigmatizezi după felul în care vorbeşte, se comportă sau se îmbracă,prin urmare într-un singur cuvânt nu îl "judeci" pentru că nu ştii cine este el cu adevărat.

In aceaşi ordine de idei ar trebui să oferim o şansă oricui ne cere asta deoarece aparenţele înşeală.

In primul rând ai descoperi că aveti foarte multe lucruri în comun, că vă completaţi perfect şi în al doilea rând, că oricând ai putea fii judecat şi te-ai simţi prost.

Trebuie să fii tu exemplul care să fie demn de urmat, să fii tu cel care să vrea ceva mai bun pentru viitor, acest lucru fiind realizabil prin micii paşi în care nu critici şi nu pui etichete, eşti binedispus să faci orice ca să fie bine.

In concluzie, nu trebuie să judecăm fără să cunoaştem toate detaliile si ar trebui să gândim de trei ori înainte să acţionăm.

Balaceanu Constantin

Bungarzescu Gabriela

Bucataru Sandra Maria

Buzatu Lucas

Nu judeca!

Munteanu Roxana Cls. a IX-a Prof.Prunaru Anne Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu”- Piteşti Consider că a judeca o persoană fără a o cunoaşte îndeajuns este greşit deoarece nu suntem în măsură să facem asta. Nu cunoaştem în primul rând toate datele interioare si faptele, viata acelei persoane. Nu suntem Dumnezeu!

Suntem obişnuiţi să catalogăm rapid oamenii după aparenţe şi asta chiar la prima vedere, adică la o primă aparenţă doar! Nu aşteptăm să îi cunoaştem pe deplin, etichetându-i şi neavând răbdare să îi vedem cum se comportă şi în alte situaţii.

O altă pierdere ar fi aceea că, judecând, nu ne mai dăm sanşa de a ne bucura de viaşă, de om, de natura, parcă nu mai vedem nimic în jurul nostru şi ne prindem mintea de niste mărăcini.

Devenim trişti, neîncrezători şi pierdem din vedere calităţile persoanelor.

Prima impresie se spune că este foarte importantă, dar nu ajungem să citim din prima ce taină si ce bucurii ascunde cealaltă persoană din faţa noastră. În concluzie priveşte-ţi interiorul şi nu cuteza a judeca ceea ce Dumnezeu a aşezat în om.

Judecă-te doar pe tine pentru că asta te motivează. Aşteaptă să cunoşti şi să priveşti dincolo de limite !

Calin Estera

CUNOAŞTE APOI JUDECĂ Elev: Croitoru Ana- Maria Clasa : a X-a F Îndrumător:prof.ing. Sîrbu Adriana Şcoala: Liceul „Dimitrie Cantemir”Darabani, Botoşani

Tuturor ni s-a întâmplat măcar odată în viaţă să judecăm o persoană la prima vedere după felul în care arată,vorbeşte, se îmbracă sau se comportă. Deşi nu este deloc indicat să ne grăbim în a judeca o persoană încă de la prima întâlnire sau fără a o cunoaşte noi facem această greşeală.Încă de mici învăţăm să judecăm lucrurile după ambalajele pe care le îmbracă deoarece mereu un ambalaj frumos iese în evidenţă ,deşi uneori conţinutul nu va fi conform aşteptărilor noastre. În general oamenii au tendinţa să judece sau să critice persoane datorită faptului că nu au gusturi asemănătoare. Un exemplu concret este venirea unui coleg nou care încearcă să se adapteze noilor condiţii ,dar colegii săi îl marginalizează deoarece nu are gusturi asemănătoare lor,îl consideră o ameninţare sau nu îl consideră destul de bun pentru a face parte din grupul lor .

Judecăm oamenii încă de la prima întâlnire, din primele priviri,din primele cuvinte rostite, adică după aparenţe.Ceea ce constatăm de cele mai multe ori este că aparenţele înşeală şi este de preferat ca mai întâi să cunoaştem îndeajuns de bine acea persoană şi abia atunci ne putem permite să o judecăm chiar dacă nu avem acest drept. De ce ne grăbim să judecăm persoane pe care nu le cunoaştem , nu le-am văzut niciodată, nu am interacţionat cu ei doar prin intermediul numelui.

Mai sunt şi oameni care după ce ajung să cunoască destul de bine o persoană care au judecat-o înainte să-şi schimbe părerea, dar sunt puţini aceia care încearcă să-şi cunoască semenii apoi să pună etichete. Există persoane care se uită la tine şi dau verdicte.Oamenii cu acest tip de mentalitate nu pot fi schimbaţi după o zi pe alta,însă cei judecaţi trebuie să aibă curajul să-i înfrunte şi să meargă pe drumul lor chiar dacă acesta este plin de păreri răutăcioase. Dacă măcar unul din cei care judecă după etichetele puse de ei sau de alţii ar încerca să se schimbe, lumea ar putea fi altfel mai bună ,mai înţelegătoare cu persoanele din jurul lor.Ce înseamnă a fi tolerent ? Înseamnă a avea puterea de a ierta persoanele care te-au judecat , ceea ce mulţi nu pot face acest lucru .

Oamenii ar trebui să conştientizeze că dacă judecă vor fi la rândul lor judecaţi aşa că ‘’nu judeca ca să nu fii judecat’’. Judecăm persoane prin intermediul spuselor unor cunoscuţi , întrebarea este ‘’De ce?’’. Pentru că este mai simplu să tragem concluzii pripite decât să ne interesăm dacă spusele acestora sunt corecte în ceea ce priveşte cealaltă persoană. Noi,oamenii,vedem persoanele diferit cu alţi ochi, dar foarte puţini văd persoanele cum sunt ele cu adevărat . Nu ai cum să cunoşti o persoană după câteva întâlniri ,discuţii purtate ,trebuie să înţelegem că pentru a cunoaşte o persoană nu este deajuns o viaţă. În concluzie pentru a trăi într-o societate fără prejudecăţi trebuie să avem deschidere faţă de nou,faţă de ceva mai bun pentru noi şi pentru semenii şi societatea în care trăim. Priveşte dincolo de ceea ce văd alţii ,dincolo de calităţi şi defecte , priveşte şi crede în lumea la care visezi tu ,o lume mai bună.

Dumitru Florentina

Eftene Marina Cristina

NU CUNOŞTI, NU CRITICA- FII TOLERANT Elev: Nicorici Elena- Zânica Clasa a X-a F Îndrumător: prof.ing. Sîrbu Adriana Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani,Botoşani

Se spune „nu judeca ca să nu fii judecat”, dar în ciuda zicalei ,noi oamenii comitem această greşeală . A judeca e oarecum incorect spus deoarece unii oameni pun etichete rele pe alţi ,fără a gândi prea mult atunci când fac acest lucru ,fără ca măcar să aibă informaţii corecte în ceea ce priveşte cealaltă persoană.

Fiecare om are dreptul să se simtă cum vrea , nu asta deranjează , probabil le este mai uşor să pună etichete ca să nu pară mai slabi. Orice om la un moment dat în viaţă va judeca pe altcineva după aparenţe , în proporţii mai mari sau mai mici cum ar fi:” Ce nas are tipa aia! “ , “Ce mers naşpa are tipul ăla! “ , “ Ce urât arată aia în rochie! “. De multe ori folosim “aia\ăla e aşa ..”. De obicei femeia este cea mai răutăcioasă , deoarece nu e niciodată mulţumită cu ce are , vrea altceva mereu , de exemplu dacă o altă femeie are câteva calităţi în plus faţă de ea , clar îi este duşman .

Pentru unii oameni e mai uşor să judece şi să pună o etichetă decât să cunoască acea persoană, apoi să-şi dea seama că a greşit , acea persoană fiind prietenoasă, de treabă şi inteligentă.

Oamenii dacă aud o vorbă răutăcioasă despre o persoană , ei transmit mai departe ce au auzit şi aşa se naşte o poveste falsă , cum e şi proverbul „ Nu face din ţânţar ,armăsar ”. Mai sunt şi oameni care încep să-şi schimbe prima impresie după ce te-au cunoscut , dar sunt puţini aceia care încearcă să-şi cunoască semenii fără a emite etichetele anterioare .

Dacă noi am vorbi cu persoanele pe care alţii nu le suportă,ar fi foarte posibil să realizăm că este o persoană cu care putem purta o discuţie interesantă şi putem vedea în ea ce alţi nu văd. Dacă am fi mai toleranţi cu cei din jur ,ei la rândul lor ar proceda la fel. Toleranţa nu este o calitate , ea se dobândeşte prin educaţie, cultură si antrenament .Dacă măcar am încerca să privim persoanele din jurul nostru cu alţi ochi , lumea nu ar mai critica şi ar putea înţelege mai uşor punctele de vedere după care alţii trăiesc . Trebuie să conştientizăm că uneori ambalajele expuse de unii sunt doar de faţadă şi că defapt ei ascund trăiri şi sentimente de care noi nu avem habar . De exemplu oricui i s-a întâmplat să afişeze un zâmbet după fiecare zi tristă pentru a nu-şi arăta tristeţea . Acest lucru demonstrează că uneori aparenţele înşeală şi că oamenii văd lucrurile de la suprafaţă .

Oamenii trebuie să înveţe când şi cum să judece , să înveţe să respecte semenii ca fiind egali ,să înveţe să comunice cu cei din jur pentru a soluţiona probleme mult mai simplu fără a recurge la critici şi discriminări. Societatea în care trăim şi semenii ar putea fi mai frumoşi ,mai înţelegători dacă am privi dincolo de aparenţe şi lumea pe care toţi o vedem . În concluzie,ar fi frumos şi bine să ne comportăm cu ceilalţi,aşa cum ne-am dori să se comporte ei cu noi. Fiecare om este unic şi special şi dacă l-ai întâlnit poate îţi aduce un mesaj preţios, poate te face să conştientizezi la ce ai de lucrat pentru a putea evolua în societate.

Casin Valentin

Culei Sara

Colesa Dominic

Dinculeasa Raluca

Comanescu Georgiana

OMUL- ÎNTRE JUDECATĂ ŞI TOLERANŢĂ Elev : Dobrincu Dumitriţa-Sabina Clasa: a X-a F Îndrumăto: prof. ing. Sîrbu Adriana Liceul Dimitrie Cantemir Darabani, Botoşani

Societatea contemporană este obișnuită cu stilul modern în care trăim. Stilul modest a fost uitat, totul adaptându-se la noua tehnologie. Puțini mai sunt acei oameni care își arată interesul față de comunicarea interpersonală, care să simtă emoțiile ce le trăiește emițătorul. Acum se trăiește pe principiul " Spune-mi ce prieteni ai, ca să îți spun cine ești ! ". Totuși am mai întâlnit și oameni sau tineri, care nu țin cont de acest aspect și care preferă să privească dincolo de aparențe.

Sunt de părere că a cunoaște o persoană, înseamnă să asculți cu atenție ceea ce spune persoana de lângă tine, să pătrunzi printre vorbele sale și să reușești să înțelegi ceea ce dorește să exprime. Oameni fiind, avem tendința de a clasifica totul și de a lipi etichete. De la stări, până la oameni, fiecare lucru sau ființă vie, are un întreg manuscris lipit, despre cum ne închipuim noi că este acel lucru sau om. Într-o măsură, etichetele , ne ajută, însă nu le mai putem dezlipi, pierdem din vedere lucruri esențiale. Ansamblul nu se poate vedea daca ne rezumăm doar la un colț de "masă".

Tot ce vedem este doar un colț. Doar dacă ridicăm privirea și suntem prezenți putem vedea întregul.

Bineînțeles că oamenii tind să judece, deși au văzut doar exteriorul, dar de ce ne pasă? Din propria trăire, pot spune că nu mă "obosesc" cu așa ceva, pentru că cine vrea să mă cunoască o face, iar eu mă pot apropia cu deschidere de inimă și, fără ocolișuri, să îmi arăt interiorul.

Cine privește cu coada ochiului și îi face plăcere să-mi pună etichete, îl las să stea în filmul lui, chiar dacă nu mă voi comporta în afara etichetei lui, iar dacă aș face-o, ar fi inutil, căci n-ar observa. Prin aceste cuvinte vreau să exprim faptul ca nu trebuie să ne pese atât de mult părerea necunoscuților, atâta timp cât sunteți împăcați cu alegerile proprii. Dacă ei nu au o viață proprie de care să se ocupe, nu vă îngrijorați la întrebări de genul "de ce ți-ai luat o pisică și nu un câine?", "de ce ești naiv și nu realist?". Oamenii deschiși la răspunsurile tale vor răsări, însă nu trebuie să îţi risipeşti energia pe cei care se plictisesc de propria viață. Fiecare își are propria viață, nu trebuie să fugim de noi înșine, trebuie să ne asumăm propriile greșeli și alegeri, să trăim minunata existență după gustul nostru.

Uneori, tind și eu să judec anumite persoane, pripindu-mă și venindu-mi în minte cuvinte ca "arogant/ă, nesimțit/ă" sau orice altceva. Însă am curiozitatea și interesul de a vedea dincolo de aparențe și de multe ori se întâmplă să îmi schimb părerea, văzând întreg scenariul. Însă, consider și am observat că reușesc să cunosc un om după primele gesturi și comportamentele verbale, fiind realmente interesată să înțeleg omul dincolo de ce este sau ce pare a fi pentru că de multe ori poate fi un defect profesional, genetic sau dobândit, ce se poate schimba cu timpul, experimentând și trăind anumite evenimente din viață. Înainte de a ne enerva pe cineva, de a-l judeca sau de a-l ignora, trebuie să îndrăznim să cunoaștem și contextul în care acesta acționează, să privim întregul din care face parte și să ne privim pe noi înșine înainte de toate acestea.Poate că de multe ori ne-am enervat și am folosit cuvinte jignitoare în momentul în care cineva alerga pe strada și ne-a împins. Însă, nu ne-am gândit niciodată că poate acesta se grăbea deoarece aflase că cineva drag era la spital, se întâmplase ceva tragic sau poate avea probleme la muncă, școală sau acasă.De cele mai multe ori ne grăbim să judecăm oamenii după comportamente, convingeri și acțiuni, dar dacă nu le cunoaștem istoria, caracterul, temperamentul, obiceiurile, stilul de viață, nu e treaba noastră să îl judecăm. Într-adevăr părerile sunt libere, însă nu sunt obligatorii. Nici unul din noi nu este perfecțiune întruchipată și nici în măsură să judece pe aproapele său. Am fost atentă la mine însumi, mi-am cunoscut toate unghiurile, părțile și întregul. Nu mai simt nevoia de a pune etichete, de a judeca, de a avea dreptate doar eu. Atenția mea pentru ceilalți este autentică, sinceră, originală și venită dintr-o prietenie profundă: cea care a început cu mine. În acest moment nu mă afectează ceea ce cred alții despre mine și nici ce cred despre ei pentru că știu: ambele sunt perspective limitate, unele mă pot amuză, iar altele mă pot irita și atunci observ în

tăcere și recunosc alte părți din mine. Sunt un întreg cu calități și defecte, care dau gust și unicitate.

De multe ori mi s-a întâmplat să fiu criticată și judecată doar pentru un simplu gest sau o simplă vorba, câteva cuvinte inocente, am fost judecată pentru că am fost prietenoasă și mi-am pus sufletul pe tavă în fața unor persoane care au vrut doar să profite de bunătate și înțelegere. Sunt momente când greșesc, dar îmi asum, momente când spun adevărul, chiar dacă doare, când mă bucur de un lucru mărunt și nesemnificativ pentru unii, dar care mă face fericită și, bineînțeles, sunt fel și fel de momente când pur și simplu, poate, nu greșesc, însă din nimic sunt judecată.Este uman să greșim, să ne bucurăm de lucruri neînsemnate, să fim triști, dar este inuman să nu trăiești din cauza "cârcotașilor", care , datorită plictiselii din viața lor, își fac timp să critice și să gestioneze viața altora.Mă bucur că pot vedea dincolo de aparențe. Poate nu sunt în măsură să dau sfaturi, însă pot spune și pot îndemna la un strigăt din adâncul sufletului meu : Nu judecați fără să cunoașteți!!! "Înainte de a mă judeca, gândește-te că nu cunoști nici măcar un sfert din povestea vieții mele! Nu știi cum am depășit momentele dificile din viața mea și nici pe umărul cui am vărsat cele mai multe lacrimi! Înainte de a mă judeca, privește-ți propria viață. Sunt sigură că nu ești perfect!"Irina Binder

Eftene Mariana Iuliana

Grosu Camelia Iuliana

Dinu Bogdan

Nu mă judeca greşit Iepure Nicoleta, clasa a III- a Liceul Teoretic Special „Iris” Fiecare împarte, Toţi suntem deosebiţi.

Asta e frumos în viaţă, Suntem diferiţi.

Sunt copil special, Multe nu vorbesc.

Doar atât pot spune: - Eu pe toţi vă iubesc! Ştiu să scriu, să citesc, Dar prea multe nu gândesc.

Nu mă judecaţi greşit, Dacă nu ma-ţi întâlnit!

NU MĂ JUDECA, DACĂ NU MĂ CUNOȘTI Zărnoianu Ana-Maria Clasa a V a A Școala Gimnazială nr. 5 Alexandria Prof. Îdrumător: Carabașu Manuela În unele momente, oamenii cred că știu totul despre tine și încep să te judece și să-ți scoată în evidență numai defectele. De regulă, cei care te cunosc cel mai puțin, te judecă cel mai mult.

Aceștia pot fi chiar și cei mai buni prieteni, care, fără să realizeze, incep să te judece în fața celorlalți. Aceste lucruri se pot întâmpla chiar și din invidie, nu doar din cauza lipsei de educație și de respect. Pâna și persoanele în care ai încredere te pot trăda, judeca și atunci îți dai seama că nu te-au cunoscut niciodată cu adevărat, ci doar au stat în preajma ta pentru a specula fiecare greșeală, ca apoi să o spună tuturor.

Oamenii nu realizează că bârfa, răutatea și dușmănia nu-i ajută cu nimic, ci doar îi fac să fie priviți cu alți ochi de persoana care înainte le era cel mai bun prieten. Înainte de a fi judecați, trebuie să se țină seama că, uneori, putem greși și în funcție de conjunctură, că putem ierta, că putem dărui cât de mult, că ne putem vedea diferiți și că prea puțini sunt cei care ne văd exact așa cum suntem.

Judecăm prea ușor oamenii după aparențe, după hainele pe care le poartă, după cum vorbesc, însă poate că sufletul lor și faptele lor sunt superioare nouă.

Nimeni nu este perfect, toți suntem unici, avem un anumit caracter și ar trebui ca, înainte să ne judecăm, să așteptăm să ne cunoaștem....

Toleranța oamenilor față de semeni

Ștefani Vanessa Alexia Clasa aV-a Prof. Oproiu Maria- Mihaiela Liceul “Horea, Cloșca și Crișan” Abrud Pe aceată lume nu există oameni la fel. Fiecare om este special în felul său. Oamenii au calități, dar și defecte, unele provenite de la mama natură, iar altele dobândite.

Niciun om nu perfect. Există oameni cu dizabilități, dar asta nu înseamnă că e vina lor că sau născut așa sau că, din pricina unui accident, au ajuns așa. Multe persoane consideră că cei cu dizabilități nu-și au locul în socitate. Fals! Și ei au dreptul să ducă o viață normală, ca noi. Ei nu trebuie descurajați și arătați cu degetul pe stradă, din contră, ei trebuie ajutați să se integreze mai ușor în societate. Și ei au dreptul să aibă prieteni sau să-și întemeieze o familie. În lumea modernă în care trăim s-au creeat diverse modalități prin care pot fi ajutați cei cu dizabilități. Aproape la fiecare handicap există o metodă prin care acesta se poate diminua. Cum ar fi: pentru cei orbi există câini special dresați, care să le arate pe unde să meargă, pentru cei surdomuți s-a inventat limbajul semnelor, pentru cei cu handicap motor, adică cei care nu își pot folosi membrele inferioare, s-a creat scaunul cu rotile, cu care să se poată deplasa, iar pentru cei cu malformații congenitale există diverse operații, majoritatea dintre ele fiind prea scumpe ca un om normal să și le permită. Pentru aceste lucruri există organizații de caritate, care să-i ajute.

Majoritatea organizaților de caritate strâng bani din proiecte, donațiile oamenilor sau alte surse.

Un alt crieteriu prin care unii oameni nu îi tolerează pe alții este culoarea. Unora li se pare complet ciudat și nefiresc să existe oameni de alte culori, ei crezând că, culoarea pilelii lor este mai bună și că doar acesta ar fi trebuit să existe. Din nou, greșit! Nu culoarea este importantă la un om, ci caracterul. Orice culoare ai avea, nu contează, contează ce ai în suflet.

Un om, oricum ar arăta, orice stare socilă, culoare sau handicap ar avea, nu contează! Mulți oameni cred că aceste lucruri sunt totul, și din acestă pricină nu îi tolerează pe unii dinte semeni lor, din motivul că sunt diferiți. Nu aceste lucruri contează, ci sufletul și caracterul oamenilor. Lumea ar fi un loc mult mai bun dacă ne-am tolera cu toții și ne-ar păsa mai mult de sufletul unui om, nu de starea sa.

Trist, prea devreme...

Elev Lungu Andreea, clasa IV C Profesor îndrumator Toropu Claudia Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj

Gradinaru Elena

Părinții mei se ceartă -ntruna, Te rog,nu mă judeca; Că-s mereu trist, și-nfuriat.

Aș vrea ca lucrurile să se îndrepte... Și aș fi foarte fericit Dacă aș putea să mă joc și eu Ca toți copiii, fără griji.

Căci viața uneori e grea, Și trebuie să treci prin ea.

Dacă m-ar putea înțelege Sau un ajutor mi-ar da, Ai mei părițti m-ar bucura... Întoarce-te copilărie, Cu farmecul tău plin de viață! Și du-mă-n lumea minunată A zânelor ce mă răsfață!

Florea Andreea

Garda Bianca

Garda Denis

Nu mă judeca fără să mă cunoști ELEV:TRANTE BIANCA-ANEMONA CLASA a VIII-a PROF.SÎRBU IONELA-BEATRICE ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 ROVINARI

În general, lumea e rea. E plină de prejudecăți, de tipare și multe alte lucruri. Lumea e absorbită de defecte, lumea nu mai vede calitățile. Lumea... nu mai e lume.

Gândurile ne joacă feste și nu mai sunt cu noi. Noi suntem mult prea orbi ca să mai observăm cât de mult rău facem. Facem foarte mult rău. Judecăm fără să înțelegem și acționăm fără să gândim. Sufletul nostru are o pată ce se adâncește de fiecare dată când judecăm. Inima plânge de durere. Dar noi?! Noi...nimic. Noi nu mai simțim, suntem doar niște roboței ai societății, roboței ce se cred atotștiutori, roboței ce judecă fiecare persoană, roboței...

Cred că ar trebui să lăsăm în urmă aceste tipare și să privim spre noi orizonturi. Cred că ar trebui sa fim mai buni, mai frumoși și mai sinceri. Cred că ar trebui să ne facem remarcați prin frumusețea ce se reflectă pe chipul nostru luminos, ci nu prin prejudecățile pe care le aducem. De cele mai multe ori, noi, oamenii, vedem ce este mai rău în semenii noștri, uitând parcă că ar trebui să ne ghidăm după alte valori. Acuzăm persoane în necunoștință de cauză și dăm pedepse în subconștientul nostru, de parcă am avea o rațiune curată.

Uităm să fim oameni, să iubim, să apreciem, să respectăm. Ne amintim doar că trebuie să scoatem binele din oameni, dar o facem într-un mod urât, lipsit de normalitate. Credem că dacă judecăm, oamenii în cauză vor deveni mai buni, dar nu este așa. Ne afundăm in propriile minciuni și regrete, ne facem păcate...

Acum, nu bag în aceeași oală pe toată lumea, dar vorbesc la caz general. Şi eu sunt om și sunt supus greșelii, dar am și puterea de a afirma faptul că, uneori, judec anumite persoane fără să mă gândesc la situația lor. Chiar dacă și eu fac asta uneori, știu că există persoane mult mai bune ca mine, care poate nu judecă fără să digere puțin situația. Sau poate nu judecă deloc. Poate că eu nu știu întotdeauna să aleg cuvintele potrivite, poate că nu știu mereu să îmi exprim sentimentele, poate că nu fac mereu tot ceea ce ar trebui să fac, dar încerc constant să-mi îmbunătățesc comportamentul. Ştiu că și eu sunt judecată, știu că și x este judecat, știu că așa este, chiar dacă nu îmi face plăcere.

Dar acum, hai să ne schimbăm. Hai să ne oprim din judecat, hai să privim spre partea bună a lucrurilor. Vreau să lăsăm în urmă acest obicei, împreună. Îmi doresc să nu mai fim judecați după tipare și să încercăm să privim interiorul cărții, nu exteriorul. Fac pariu că dacă începem cu interiorul, exteriorul va prinde și el viață. Cred cu tărie în cea de-a doua șansă. Cred că oamenii se pot schimba, cred că oamenii se pot îndrepta. Nu putem începe un nou capitol dacă nu avem certitudinea că un om s-a schimbat. Pentru asta avem nevoie de încredere și dăruință. Nu putem priva o persoană de dreptul la o a doua șansă. Nu putem să spunem că oamenii nu se schimbă, căci ei o fac, dar acum depinde de fiecare în ce mod.

Trebuie să ținem cont de situația fiecărei persoane. Nu putem judeca o ființă din cauza greutății, deoarece noi nu știm ce probleme medicale ascunde respectiva persoană. Nu putem judeca o persoană din cauza tabieturilor, căci nu știm ce a determinat-o să ajungă la acestea. De fapt, ca să mă fac cât mai înțeleasă, nu putem judeca. Fiecare are o viața. Nu trebuie să ne trăim propria viață judecând viața altuia, căci riscăm să o pierdem pe a noastră. Trebuie să îi prezentăm unei persoane efectele negative într-un mod frumos, cu dragoste, nu cu superioritate și înfumurare. Trebuie să ne debarasăm de stereotipuri, de acele idei fixe, de acele prejudecăți.

Viața ne oferă lucruri frumoase și mai puțin frumoase. Viața e imprevizibilă, așa că trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele și comportamentul. Trebuie să trăim viața ca și cum ar fi ultima noastră clipă. Trebuie să iertăm, să înțelegem, să ascultăm. Trebuie să uităm de obiceiul de a ne cere scuze pe ultima sută de metri. Putem să ne cerem scuze chiar acum, nu ni se întamplă nimic, nu afectăm în vreun fel cursul firesc al vieții. Cred că dacă am asculta mai mult oamenii din jurul nostru, am putea să îi ințelegem, iar mai apoi i-am putea ajuta. Cred că ar trebui să renuntăm la etichete și la prejudecăți. Cred că ar trebui să devenim o variantă mai bună a noastră. Cred că ar trebui să încercăm. Sper că o sa încercăm, căci viața este prea scurtă ca să fie înzestrată cu lucruri urâte și lipsite de etică.

NU MĂ JUDECA FĂRĂ SĂ MĂ CUNOȘTI

Elev Airimițoaie Fabian, clasa VI A Profesor coordonator Vodislav Maria Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj De multe ori judecăm oamenii încă de la prima întâlnire, însă aparențele înșeală în cele mai multe cazuri. Oamenii spun lucruri despre persoane îmbrăcate ciudat, le judecă după felul în care arată, dar niciodată nu contează ce e la exterior, contează ce e în interior.

Putem să cunoaștem o persoană al cărei exterior să fie ambalat frumos, iar interiorul să fie sec, și invers. O perosană poate să se dea cu o tonă de machiaj, degeaba ambalajul este foarte atractiv, dacă în interior are un suflet rău.

Consider că este greșit să judeci o persoană la prima vedere, dar aceasta este firea omului.

Chiar și eu mai judec unele persoane fără să le cunosc povestea și caracterul, dar îmi dau repede seama că ceea ce fac nu este bine și încerc să mă corectez, pentru că nici mie, la rândul meu nu îmi place să fiu judecat fără ca persoana respectivă să mă cunoască. Înainte de a le pune etichete altora, trebuie să fii mai întâi atent la tine și la comportamentul tău și să îți dai seama de faptele pe care le faci. Consider că fiecare om ar trebui să fie interest de propria persoană și de activitățile pe care le desfășoară, în loc să-i judece pe cei din jurul lor. De exemplu: cerșetorul din colț pe care-l judeci zi de zi când pleci la școală și-a pierdut casa și familia într-un cutremur sau omul din acel scaun cu rotile a luptat în razboi.

De exemplu era odată un copil de 13 ani. Toți ceilalți copii râdeau de el deoarece avea un aparat de fier care-i susținea piciorul. Toți îl jigneau și nu știau nimic despre el și despre povestea lui tristă. Acesta avusese un accident de mașină când avea trei ani și parinții lui au murit. O familie bogată l-au văzut și l-au adoptat. Deși avea tot ce își dorea, el era trist pentru că nu-și avea părinții lui biologici.

Nimeni nu poate să știe povestea din spatele aparenței. De cele mai multe ori oamenii judecă după aparențe, după lucruri de suprafață fără să pătrundă în profunzime. În viață nu contează cine sau ce ești, contează ca cineva să te prețuiască și să te iubească așa cum ești.

Elev Pațica Darian, clasa IV C Profesor coordonator Toropu Claudia Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj Judecăm oamenii încă de la prima privire și primul cuvânt rostit, adică după aparențe. În viață nu contează cine sau ce ești, contează ca cineva să te prețuiască și să te iubească necondiționat.

Un prieten adevarat nu fuge când e vorba să tea jute și stă lângă tine atunci când îți este greu.

Mergând în vizită la o rudă, am ieșit la poartă să mă joc cu un grup de copii, care se jucau cu mingea. Lângă ei, puțin mai departe stătea un băiețel și se uita la noi. Eu l-am strigat să vină și să se joace cu noi, dar ceilalți copii au spus că nu se joacă cu el, deoarece e sărac nu de aceea nu este binevenit în grupul lor. Eu am mers la el și ne-am jucat împreună. Am aflat despre el că nu are părinți și este crescut de o bunică, iar aceasta nu are bani să-i cumpere haine.

Le-am povestit părinților mei despre acel copil și ei au strâns haine au cumparat împreună cu mine dulciuri și haine noi și am mers împreună la el acasă să i le ducem. Băiețelul a fost foarte fericit, iar de atunci eu am rămas prieten cu el.

Niciodată nu trebuie să judecam pe cineva fără să îi cunoaștem povestea și dacă putem să-l ajutam nu să râdem de el.

Să judeci o persoană fără să o cunoști este ca și cum ai judeca o carte după copertă. Fără să citești conținutul, nu-i știi secretele, trăirile, faptele și întâmplările pe care le ascunde după o mulțime infinită de pagini ce trebuiesc citite în profunzime.

Elev Bilan Alexia, clasa VI A Profesor coordonator Rujoiu Silvia Benonia CJRAE Gorj/Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj Numele meu este Alexia. Am foarte mulți prieteni și pot spune că sunt o fire simplă și ușor de înțeles. Iubesc marea, îmi place să dansez, sunt o fire sociabilă și curioasă.

De asemenea apreciez oamenii care încearcă să mă înțeleagă și nu se grabesc să mă judece.

De obicei, când am ceva de spus, spun, decât să ascult acel lucru fără să-l înțeleg, sau să mă prefac că nu s-a întâmplat…mai ales dacă e vorba de persoane dragi mie, la care țin foarte mult. Eu consider că invidia și răutatea ne fac foarte mult rău și e bine să ne mulțumim cu ce avem și să ajutăm, dacă putem și persoanele care au nevoie.

Mă înspăimântă idea de a fi neputincios. De a privi un lucru, o situație un moment fără a putea face nimic pentru a-l schimba. Dar, uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva.

Iubesc oamenii frumoși. Mă inspiră și mă fac să cred că dacă vor, oamenii chiar pot fi buni.

Nu am întâlnit mulți astfel de oameni, dar aceia pe care i-am întâlnit, mi-au dăruit puțin din lumea

lor, înfrumusețând-o și pe a mea. Am descoperit astfel, că încă mai sunt oameni care dăruiesc pur și simplu, fără să aștepte ceva în schimb.

Nu îmi plac oamenii aroganți, sau cei care se cred superiori. Nu îmi plac persoanele care-și rezolvă problemele într-o manieră agresivă.

Nu pot spune că sunt o persoană calmă care trece peste toate neplăcerile cu răbdare, dar după ce mă aprind îmi trece destul de repede.

Nu trebuie să demonstrez nimic nimănui, dar consider că este important să respect persoanele din jurul meu și să ajut cu ce îmi stă în putință.

Am învățat că părinții sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu. Indiferent cât greșim, în inima și în ochii lor vom fi mereu cei mai buni și singurii care contează. Mi-e foarte greu, pentru că tatăl meu nu este aproape de mine tot timpul, dar am învățat din asta foarte mult.

Acolo, unde lucrează el, face multe sacrificii pentru a ne fi nouă bine, dar și eu la rândul meu voi face sacrificii pentru el când va fi nevoie. Îl iubesc nespus de mult și deseori poate sunt tristă, dar prietenii apropiați mă înțeleg.

Am învățat că pentru a fi în armonie cu persoanele din jurul tău, trebuie să ai o relație frumoasă cu tine însuți. Să știi să te ierți, să te accepți, să înveți, să uiți!

Elev Dumitriu Beatrice , clasa VII A Profesor coordonator Pecingină Vasile Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj Deseori am auzit vorbe despre propria mea persoană, care nu sunt adevarate. Toată lumea te judecă după felul în care arăți sau după cum le spun alții, fără ca ei să știe că înăuntrul tău este aceea persoană sufletistă și bună pe care mulți ar da orice să o aibă drept prietenă.

Cum poți judeca oamenii fără să îi cunoști? Adică, cum poți spune ceva rău despre cineva fară să-l cunoști măcar un pic?

Vreau să vă povestesc despre Mădălina. Problema ei era greutatea. De fapt, nu a ei, ci a altora.

Ea era o fată slabiță, dar toți îi ziceau : Schiloada, fără să știe măcar de ce era așa de slabă. Într-o zi școala noastră a organizat o competiție, la care toți elevii din școală participau.

Aceștia aveau de facut o compunere despre familie. În compunerea Mădălinei era vorba despre o familie săracă, ce-și rupea și sufletul pentru biata lor fetiță, care era bolnavă. Exprimarea și mesajul transmis prin compunerea pe care a realizat-o i-a determinat pe cei din juriu să-i dea Mădălinei premiul cel mare.

La câteva zile după câștigarea premiului, unul dintre colegii ei, care avea o slabiciune pentru ea, părându-i-se o fetiță simpatică, a urmărit-o până acasă și i-a aflat secretul înduioșător: familia și fata despre care ea vorbise în compunerea de la școală erau chiar părinții ei și ea. Se pare că Mădălina suferea de cancer, iar părinții ei erau săraci lipiți pământului. Se zbăteau din răsputeri să îî lungească viața, dar știau că într-o zi, lipsa banilor, îi va aduce sfârșitul fetii. În fiecare zi sperau la o viață mai bună pentru fetița lor, dar încă norocul nu le bătuse la ușă.

Sper ca din această poveste, toți să înțeleagă această învățătură ca pe o lecție de viață. Să nu mai judece oamenii fără să îi cunoască, pentru că niciodata nu știi ce greutăți duc acele persoane în spatele lor.

Elev Marcu Alexandra , clasa III A Profesor coordonator Lungu Ana Maria Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj Să judeci o persoană fără să o cunoști este ca și cum ai judeca o carte după copertă, fără a-i citi conținutul, neștiind trăirile, secretele și întâmplările pe care aceasta le ascunde, după o mulțime infinită de pagini, ce trebuie citite în profunzime. Îmi place să cred depre mine că sunt un copil bun. Poate că nu sunt perfectă, dar cred că învățămintele pe care le-am învățat de la părinții mei mă vor ajuta în viață.

Greșesc uneori fără să îmi dau seama, însă m-aș bucura ca atunci când acest lucru se întâmplă, cel sau cea față de care am greșit, să vină și să îmi spună, nu să mă judece.

Dintr-o întâmplare petrecută cu ceva timp în urmă am învățat că este foarte ușor să ne facem o părere greșită despre cineva, fără să avem răbdare să o cunoaștem cu adevărat.

Era luni dimineața. razele călduțe ale soarelui îmi mângâîau obrazul. Era timpul să mă trezesc și să mă pregătesc pentru o nouă săptămână de școală.

Când am intrat în clasă, mi-am salutat colegii și pe doamna învățătoare, apoi ne-am pregatit pentru ora de matematică.

Doamna învățătoare ne-a anunțat că a venit un nou coleg la noi în clasă. Colegii l-au descris ca fiind un băiat încăpățânat și mereu nemulțumit. În pauza de masă, colegul meu de bancă, mi-a dat cu pachetul cu mâncare pe jos, dar noul coleg mi-a propus să împartă pachetul lui cu mine.

Eu i-am mulțumit și i-am povestit și doamnei învățătoare ce faptă bună a facut noul meu coleg. Ea l-a felicitat și i-a spus că este un baiat de treabă.

Nu uitați: nu trebuie să judecați pe cineva înainte de a-l cunoaște!

Elev Arcanu Denisa , clasa VII B Profesor coordonator Iriza Claudia CJRAE Gorj/Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj Acest titlu poate însemna multe lucruri: un titlu de compunere, un titlu de film, un proverb sau o lecvție de viață. În zilele noastre toată lumea judecă pe toată lumea.

Ne judecăm fără să ne cunoaștem, așa au ajuns oamenii, să facă gesturi care fac parte din această categorie și câteodată, dacă suntem prea aspru judecați, doare mai tare decât să fim bătuți.

Dar un exemplu le întrece pe toate…

Cunosc o fetiță numită Anastasia. Ea este extrem de bolnavă și din această cauză este tunsă foarte scurt, la fel ca și băieții. Nimeni din școala ei nu o cunoaște cu adevărat și nu îi știe problema, așa că o judecă greșit, o batjocoresc și o disciminează. Doctorii i-au dat cruda veste că s-ar putea să nu mai aibă mult de trăit. Toți colegii ei s-au prefăcut triști și îndurerați, iar când au aflat care era cu adevărat problema, ei si-au dat seama de greșeala pe care o facuseră. Acum, la final toți îi sunt alături, dar tot nu îi pot face zâmbetul cristalin să îi apară pe față, zâmbetul ei a dispărut odată cu apariția bolii.

Acest exemplu ne învață că nu trebuie să judecăm fără să cunoaștem. Fiecare din noi a făcut asta măcar o dată și chiar dacă nu ne-am dat seama, poate persoana judecată suferă mai mult decât credem.

Nu contează greutatea, culoarea pielii, hainele pe care le purtăm, situația financiară sau alte lucruri din această categorie, singurul lucru care contează este sufletul. În zilele noastre copiii sunt mai mature decât adulții, deoarece nu vârsta definește maturitatea oamenilor, ci experiențele prin care trecem.

Majoritatea am fost judecați și știm cât de rău este acest sentiment. Nimeni nu e perfect și asta înseamnă că nu avem nici un drept să judecam alte persoane.

Mereu va fi un moment în viață când o să fim judecați sau o să judecăm, dar trebuie să ocolim acele moment. ″Nu mă judeca fără să mă cunoști!″ va fi proverbul după care mă voi ghida în viață de acum încolo.

Iosif Anca

Gusa Naomi

LEGEA “NU MĂ JUDECA FĂRĂ SĂ MĂ CUNOŞTI” Dogaru Ştefan Clasa a VII-a Prof. Neacşu Ionelia Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti Nu mă judeca fără să mă cunoşti ar fi trebuit să fie de mult timp o lege. De ce o lege?

Deoarece tot ceea ce este în jurul nostru, referindu-mă la comportament, peste 50% este aroganţa şi indiferenţa. Acestea au un loc important în societatea noastră.

Dacă această lege ar fi aplicată, unii oameni nu ar mai folosi vorbe urâte spuse fără să gândească. Curajul şi-ar face apariţia, iar frica de a ieşi în societate aşa cum suntem noi, fără măşti ar dispărea. Într-adevăr, o persoană poate părea la prima vedere diferită faţă de modul în care ne-am imaginat-o. O persoană poate părea la prima vedere arogantă, dar în realitate poate fi o adevărată prietenă sau un adevărat prieten şi invers, în sensul că un om poate părea normal la prima vedere, dar de fapt să aibă o minte diabolică. Poţi fi mereu surprins de ceea ce poate fi un om, dar ar trebui mereu să ne facem timp să cunoaştem o persoană cât de bine putem înainte să o judecăm.

De cele mai multe ori nu considerăm că suntem suficient de buni, de bine pregătiţi pentru a realiza un lucru. Acest fapt ne împiedică să ne mobilizăm şi să realizăm anumite sarcini deoarece ne gândim ce vor spune ceilalţi despre noi. Fiecare persoană trebuie să se aprecieze, indiferent cum este el-ea. Fiecare om este special şi are calităţi pe care alţii nu le au. Acest lucru ar trebui să fie un mecanism de apărate împotriva tuturor, calităţi care împreună cu bunul simţ ne definesc pe noi ca şi fiinţe raţionale.

NU MĂ JUDECA FĂRĂ SĂ MĂ CUNOŞTI Melinte Loredana clasa a VII-a prof. Neacşu Ionelia Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti În jurul nostru suntem înconjuraţi şi de oameni buni, oneşti, modeşti, dar şi de oameni care se bucură când judecă un om fără să îl cunoască , hrănindu-se din suferinţa celorlalţi.

Dacă şi tu eşti în categoria persoanelor care judecă pe cineva fără să-l cunoască, întreabă-te: Se merită Se merită să-i faci pe oameni să îşi piardă din încredere pentru că tu judeci fără să pui în balanţă rănile sufleteşti pe care le laşi în urma ta. Deşi nu suntem conştienţi de acest lucru, este adevărat, sunt multe persoane care pun suflet în orice şi suferă pe urma acestui fapt. Dacă judeci un om pentru felul cum arată, cum se îmbracă sau cum se comportă ar trebui să te uiţi în oglindă şi să te întrebi: Sunt perfect Răspunsul adevărat este nu. Nimeni nu e perfect, fiecare am fost măcar o dată judecaţi sau am judecat la rîndul nostru persoane fără macar să le cunoaşte.

Niciodată nu vei şti fără să cunoşti o persoană ce e în sufletul său. Fiecare ascundem în noi o poveste neştiută de nimeni. De ce trebuie să îi facem pe oamenii din jurul nostru să se simtă nefolositori Fără să vrem, poate, putem să lovim un punct sensibil al acelei persoane, iar acest lucru poate să îi afecteze încrederea în sine , în viitor.

Judecând o persoană fără să ştim nimic despre ea ne transformă în nişte oameni răi lipsiţi de suflet care nu se gândesc la aproapele lor şi nici nu le pasă de urmările pe care le lasă în sufletul celeilalte persoane.

Discriminarea fata de etnici romi Numele şi prenumele elevului: Cristea Claudia- Elena Clasa : a X-a C Cadrul didactic îndrumător : Oprea Mihaela-Victoria Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau” Focşani “ Ce este toleranţa? Apanajul umanităţii. Cu toţii suntem caracterizaţi de slăbiciuni şi erori; să ne iertăm reciproc pentru acest lucru – aceasta este cea dintâi lege a naturii” - Voltaire Toleranţa este o atitudine de a accepta, fără a judeca sau a critica, diversitatea de idei, opinii, credinţe, persoane, minorităţi, stiluri de viaţă,etc. Toleranţa ne permite astfel să trăim în pace cu ceilalţi, la nivel social sau individual, mai ales cu cei cu care nu ne asemănăm.

O lipsă a toleranţei o reprezintă discriminarea faţă de persoanele de etnie rom.

Atitudinea discriminatorie a românilor faţă de etnici romi este din ce în ce mai răspândită.

Discriminarea romilor le-a împiedicat integrarea în instituţiile de învăţământ, integrarea pe piaţa de muncă formală, evidenţiind refuzul angajatorilor de a oferi un loc de muncă romilor.

O discriminare faţă de aceştia se poate observa şi în contextul serviciilor medicale sau în asigurarea ajutoarelor sociale. La nivel european romii reprezintă o minoritate cu un statut particular. De foarte multe ori ei au fost situaţi din diferite puncte de vedere la limita inferioară o

societăţii fiind mereu ţinta frecventă a unor prejudecăţi. Datorită istoriei şi diferenţelor culturale, faţă de comunitatea romilor s-a constituit un puternic stereotip negativ.

Doar datorită faptului că persoanele de etnie rom au alte obiceiuri şi tradiţii faţă de cele pe care le avem noi, acesta nu este un motiv pentru care ar trebui să fie trataţi diferit sau să fie trataţi cu inferioritate faţă de poporul român.

Cu toate că mass-media a arătat de multe ori pe romi ca fiind o populaţie înstărită, există dovezi clare că familii întregi trăiesc sub limita de sub existenţă.

Cazul romilor este o excelentă ilustrare a teoriei psihosociologice a „ţapului ispăşitor”. În perioadele de criză întreaga frustrare a grupului majoritar era transformată în agresivitate faţă de romi. Nu de puţine ori au fost persoane care au acuzat etnici romi că sunt tâlhari. Odată ce romilor li s-a atribuit astfel de calificative, mentalitatea este foarte greu de schimbat. Majoritatea populaţiei primesc informaţii din mass-media, care exploatează interesul populaţiei, despre romi si nu de la romi.

Istoria acestora fiind un incredibil şir de discriminare. Întregile noastre acţiuni conduc spre un cerc vicios de discriminare, lipsă de interes, lipsă de înţelegerea de care ar trebui să dăm dovadă faţă de alţii, lipsa de toleranţă. Cauzele care au dus la discriminarea cu care ei se confruntă sunt mult mai multe şi mai complexe. Ele trebuie recunoscute şi înţelese, pentru ca cercul vicios în care ne aflăm sa fie întrerupt.

Irimia Ana Maria

Graura Eliza

Leonida Marian Catalin

Ivan Ema

Mardale Rares

Marinuca Andrei Stefan

Matei Chirila

Mihai Ana Maria

Necula Bianca

Nica Iulia

Neagoe Darius

Oprea Denisa

Piu Iovana

Pasera Carina

Poteras Nicoleta

Rachieru Georgiana

Predescu Mario

Radu Ioana

Radu Bianca

Runcanu Natalia

Rizea Andrei

Sava Sebastian

Mutulete Tiberiu

Sandu Andreea Georgiana

Serban Rebeca

Tulac Andrada

Sipos David

Stefan Andreea

Tarabuta Yasmina

Toma Loredan Florentin

Zamfir Antonia

Urian Raluca

Vladutescu Ioana

Simpozion judeĹŁean

Tehnici moderne folosite in procesul didactic

TEHNICA LOTUS - LOTUS BLOSSOM TECHNIQUE (Floare de nufǎr) Prof. Gabriela Magheţ Şcoala Gimnazială Nr.8, Reşiţa « Cât ţine educaţia ?Atât cât ţine viaţa. » J.Michelet Michael Michalko este de pǎrere ca ne-am nǎscut cu o gândire creativǎ, spontanǎ, care este insǎ restrânsǎ de educaţie.Suntem obişnuiţi sǎ rezolvǎm problemele cu atitudini mentale fixate, gândite de alţii.Când întalnim o problemǎ nouǎ o rezolvǎm folosindu-ne de soluţia cea mai evidentǎ, bazându-ne pe experienţa anterioarǎ şi excludem altǎ abordare, lucrând astfel pe o direcţie clar definitǎ.

Peter Watson a explicat cǎ majoritatea oamenilor proceseazǎ aceeaşi informaţie de nenumǎrate ori, fǎrǎ sǎ caute alternative, pânǎ li se demonstreazǎ cǎ este greşit.În repetate experimente,Watson a observat cǎ subiecţii obişnuiţi se opresc la soluţii simple, evidente în schimb geniile, persoanele creative, cautǎ o multitudine de cǎi pentru a aborda un subiect.Este vorba de acea dorinţǎ de a descoperi diferite perspective, alternative multiple, care le permite accesul la noi informaţii.

Când Einstein a fost întrebat care este diferenţa între el şi un om cu o inteligenţǎ medie, a spus cǎ, dacǎ o persoanǎ obişnuitǎ e pusǎ sǎ caute acul în carul cu fân, ea se va opri când va gǎsi acul; el, în schimb, va cǎuta prin tot fânul, pânǎ va gǎsi toate acele posibile...

Darwin, când studia problema evoluţiei, nu s-a oprit la cea mai evidentǎ abordare – selecţia naturalǎ – şi nu a analizat informaţiile într-un mod care sǎ excludǎ alte abordǎri.El şi-a organizat gândirea in jurul a opt teme principale care i-au dat gândirii sale o anumitǎ ordine, dar temele erau conectate destul de slab încat sǎ le poatǎ ordona individual sau împreunǎ.Acest mod de analizǎ i-a permis sǎ atingǎ deodatǎ direcţii alternative şi sǎ conecteze informaţii ce pǎreau fǎrǎ legǎturǎ.Darwin a folosit cele opt teme pentru a lucra la mai multe ipoteze ce l-au condus la teoria evoluţiei, ajutându-l sǎ înţeleagǎ ce era deja cunoscut şi sǎ-l ghideze în cǎutarea necunoscutului.El a folosit temele ca o modalitate de clasificare a relaţiilor dintre specii, pentru a argumenta rolul hazardului şi al necesitǎţii în evoluţie.În timp, Darwin a renunţat la unele teme iniţiale – explozia speciilor, ideea adaptǎrii directe; alte teme au fost dezvoltate – ideea continuitǎţii;altele au fost recunoscute–frecvenţa variaţiilor.Aranjând şi alternând numǎrul temelor şi conexiunile lor, Darwin a fost capabil sǎ-şi pǎstreze creativitatea şi sǎ-şi adapteze gândirea la noile informaţii.Marele biolog a “interpretat” diferite roluri: pe cel de critic- atacându-şi propriile constatǎri; inventator – gǎsind noi soluţii, idei; pe cel de învǎţǎcel – descoperind noi cunoştinţe, noi constatǎri.

O metodǎ creativǎ, care te ajutǎ sǎ-ţi dezvolţi gândirea este “Tehnica lotus” dezvoltatǎ, acum 30 de ani, de Yasuo Matsumura director la Clover Management Resurch, în Japonia.Tehnica te ajutǎ sǎ copiezi schematic strategia de gândire a lui Darwin, organizându-ţi gândirea în jurul temelor semnificative. Începi cu o temǎ centralǎ, apoi lǎrgeşti în subteme,ce devin, la rândul lor, teme centrale pentru alte 8 flori de nufǎr, fiecare cu un mod de abordare diferit.”Petalele”, în mod figurativ, au rolul unei teme şi aceastǎ abordare e continuǎ, mǎrind cercurile, pânǎ la explorarea completǎ a subiectului.

Fig.nr.1: Diagrama Lotus Fig.1:Diagrama Lotus

Matsumura prezintǎ un exemplu din economie: presupunem cǎ vrei sǎ dai o mai mare valoare instituţiei tale, crescând productivitatea sau scǎzând costurile.Ai scrie “adaugǎ valoare” în cǎsuţa centralǎ iar de la A la H scri cele mai importante domenii în care vrei sǎ lucrezi.De exemplu: tehnologie, evaluare, costuri de cǎlǎtorie, metode de livrare, facilitǎţi, parteneriate, personal...A devine centrul celorlalte petale; pentru fiecare temǎ te gândeşti la 8 posibilitǎţi pentru a creşte valoarea; începi cu o întrebare:”cum aş putea folosi tehnologia pentru a creşte productivitatea? sau pentru a scǎdea costurile?”Când completezi diagrama vei observa cǎ ideile evolueazǎ continuu, la alte aplicaţii.

Un important aspect al tehnicii este viziunea dinamicǎ asupra problemei, faptul cǎ te încurajeazǎ sǎ examinezi temele importante şi conexiunile dintre ele.Uneori, când completezi diagrama, o propietate, de obicei de nivel înalt, importantǎ, la care nici nu te-ai gândit, iese la ivealǎ. Matsumura spune cǎ o maşinǎ e vǎzutǎ ca o evidentǎ propietate a pǎrţilor ei componente; dacǎ maşina e dezmembratǎ,propietatea dispare; dacǎ ansamblezi pǎrţile în concordanţǎ cu funcţiile lor, începi sǎ vezi întregul, faci conexiuni între componente şi vezi maşina! În mod asemǎnǎtor, completând diagrama temei tale cu idei, aplicaţii, creşte oportunitatea sǎ realizezi conexiuni şi sǎ descoperi întregul.

Avantajele acestei tehnici: 1.se realizeazǎ un brainstorming concentrat; 2.ideile pot fi explorate pe mai multe nivele; 3.sunt generate mai multe idei; 4.ideile se bazeazǎ una pe alta; 5.sunt reţinute doar ideile importante pentru a fi explorate în continuare.

6.este un proces democratic; Matsumura precizeazǎ urmǎtoarele etape: 1.Construeşti diagrama.(fig.1) 2.Notezi problema centralǎ în cercul diagramei.

3.În cercurile înconjurǎtoare (A-H), notezi teme importante, componente, dimensiuni ale subiectului; numǎrul optim este 8 sau 6; dacǎ ai mai multe, faci diagrame în plus.Te întrebi: “care sunt obiectivele mele? Care sunt constantele în problema mea? Care sunt dimensiunile problemei mele?”(de ex: dacǎ subiectul ar fi o carte, care ar fi capitolele?”)(fig.2) 4.Foloseşi cele 8 idei ca noi teme centrale.

5.Continuǎ procesul pânǎ diagrama este completǎ.

6. Etapa evaluării ideilor. Se analizează diagramele şi se apreciază rezultatele din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Ideile emise se pot folosi ca sursă de noi aplicaţii şi teme de studiu în activitǎţile viitoare.

C F

G tema

B

D

E

H

A

Fig.2: Reprezentarea direcţiei de organizare a Tehnicii Lotus C B

F

G

D A

E

H

Fig.nr.3:Direcţia de completare diagramei.

Matsumura afirmǎ cǎ aceastǎ tehnicǎ a ajutat compania sa la crearea multor idei interesante; el îşi aminteşte cǎ au amenajat o camerǎ specialǎ pentru a stimula gândirea creativǎ: au adus cǎrţi, video, jocuri educaţionale; mai mult, a fost decoratǎ cu desene realizate de copiii personalului pentru a aminti tuturor cǎ “ne-am nǎscut inocenţi şi creativi”...

Michael Michalko, cel care a descris aceastǎ tehnicǎ şi aplicaţiile ei în diferite domenii, este de pǎrere cǎ tehnica florii de nufǎr se bazeazǎ pe analiza capacitǎţilor şi te ajutǎ sǎ generezi un numǎr mare de idei care îţi vor oferi cea mai bunǎ soluţie la problema respectivǎ.

Tehnica Lotus face parte din tehnicile de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.Ea poate fi desfǎşuratǎ cu succes în grup,fiind adaptabilǎ unor largi categorii de vârstǎ şi de domenii.

Există şi posibilitatea dezvoltării unui Lotus individual, ca un exerciţiu de stimulare a creativităţii şi de autoevaluare. De exemplu, tema centrală ar putea fi întrebarea: “Ce ţi-ai dori să studiezi?”, la care s-ar putea propune 8 domenii şi pentru fiecare ar fi consemnate conţinuturile ce corespund interesului subiectului.

Bibliografie Michael Michalko,1994, Thinkpak, Berkeley, California, Tensped Press, http://www.amcreativit.yassoc.org http://www.innovationtools.com http://www.diegm.uniud.it http://www.creativethinking.net

http://www.leducat.ro Crenguţa Oprea, Strategii didactice interactive, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Buc.,2006

Tehnici moderne folosite în procesul didactic la religie Prunaru Anne Marie Şcoala Gimnazială Nr.1 Loc. Costeşti, jud. Argeş

În predarea religiei se folosesc atât metode clasice, cât şi metode moderne, activ-participative. În cadrul lecţiilor metodele clasice trebuie să se îmbine armonios cu cele moderne, care pun în acţiune nu doar memoria ci şi imaginaţia şi gândirea elevilor.

Jocul este definit ca o metodă activă de predare-învăţare bazată pe stimularea unei funcţii, relaţii, activităţi. La clasele primare, jocul de rol are un larg câmp de manifestare şi constituie un excelent mijloc de activizare a elevilor la lecţie. Jocul este de asemenea un mijloc important de manifestare şi de formare a emoţiilor şi sentimentelor social-morale (prietenie, competiţie).

Jocul de rol se desfăşoară în următoarele etape: pregătirea şi distribuirea rolurilor; jocul propriuzis; analiza interpretării rolului. O importanţă deosebită se va acorda supravegherii jocului de către profesor, pentru a asigura respectarea tuturor regulilor şi cerinţelor. În cadrul lecţiilor de religie, se pot realiza nenumărate jocuri de rol (exemplu: Iosif şi fraţii săi). O atenţie deosebită se va acorda analizei jocului, modului în care au înţeles rolul personajului interpretat, modul în care au interpretat rolul respectiv (mimică, limbaj, mişcare). Folosirea mai deasă a jocului in cadrul lecţiilor ar face ca multe lecţii să nu mai fie aride şi plictisitoare.

Metode activ-participative moderne: 1. Brainstorming-ul – metoda asaltului de idei: „Nu este practic o metodă didactică, ci o metodă de stimulare a creativităţii ce se poate insinua în discuţii, dezbateri şi – în general – atunci cînd se urmăreşte formarea la elevi a unor calităţi imaginative, creative şi chiar trăsături de personalitate (spontaneitate, toleranţă)” (Cucoş, 1999) Metoda are drept caracteristică separarea momentului de producere a ideilor de cel de valorificare a lor, de altfel mai este numită şi metoda evaluării amânate sau metoda marelui DA. În momentul producerii ideilor se acceptă orice idee fără să se critice sau fără să se dea o judecată de valoarea asupra ei. Selectarea propriu-zisă se face după un anumit timp, când toate ideile se compară şi se aleg cele mai bune dintre ele.

Această metodă, de exemplu, se poate aplica la lecţia „Dumnezeu Proniatorul” (profesorul poate lansa întrebarea Cum are Dumnezeu grijă de făpturile Sale şi în special de om?) sau pentru lecţia „Respectul faţă de lumea creată” (unde elevilor li se poate adresa întrebarea Cum se pot implica tinerii în protejarea naturii, ca dar al lui Dumnezeu pentru om?). La aceste întrebări elevii pot veni cu ideile lor care vor fi notate pe flipchart sau pe tablă şi la final vor fi selectate cele mai bune. Această acţiune, totuşi, nu trebuie să dureze foarte mult, maxim 10 minute.

Utilizarea la religie a acestei metode presupune o atenţie deosebită din partea profesorului, astfel încât „asaltul de idei” să nu conducă la promovarea unor enunţuri contrare învăţăturii de credinţă, care să producă confuzii sau incertitudini în sufletul elevilor .

2. Conversaţia euristică este o metodă dialogală, de incitarea a elevilor şi de aflare a adevărului prin întrebări oportun puse, aceştia făcând conexiuni în universul lor de cunoştinţe.

Această metodă solicită elevilor inteligenţa productivă, spontaneitatea şi curiozitatea, lăsând elevilor mai multă libertatea de căutare.

O metodă foarte asemănătoare cu aceasta, prezentată într-o formă grafică, este explozia solară. Pornind de la un punct central, se nasc întrebări, la care elevii răspund verbal, iar la rândul lor aceste întrebări nasc alte întrebări.

3. Scrierea liberă este o metodă pe care profesorul o poate utiliza la ora de religie „în vederea formării capacităţii elevilor de a reflecta şi de a învăţa prin exprimarea în scris a gândurilor/ideilor pe care le au despre o anumită temă” .

Prin utilizarea acestei metode, scrierea devine un mijloc de dezvoltare a gândirii, de formulare de raţionamente, de reflecţie şi de creaţie. Spre exemplu, pentru lecţia „Cinstirea sfintelor moaşte”, elevii vor scrie timp de două minute tot ce ştiu despre acest subiect. Apoi vor citi în faţa colegilor ideile notate, cu condiţia ca acestea să nu fi fost prezentate anterior („Cu puterea lui Dumnezeu, trupurile sfinţilor au rămas neputrezite”; „Sfintele moaşte sunt făcătoare de minuni”; „Prin cinstirea sfintelor moaşte, creştinii Îl cinstesc pe Dumnezeu”; „Trupurile sfinţilor rămân neputrezite deoarece sfinţii au făcut din trupurile lor temple ale Duhului Sfânt, pe pământ”; „În Sfânta Masă a fiecărei biserici se află sfinte moaşte”).

4. Metoda „ciorchinelui” poate fi utilizată individual sau în grup în scopul stimulării gândirii libere şi creative, de tip divergent, precum şi în scopul sesizării şi evidenţierii conexiunilor dintre idei, construirii de noi idei şi de noi sensuri şi semnificaţii.

Această metodă presupune mai multe etape: 1) scrierea unui cuvânt – cheie în mijlocul tablei sau al foii de hîrtie; 2) identificarea şi scrierea altor sintagme/cuvinte legate de cuvântul-nucleu; 3) identificarea şi realizarea conexiunilor dintre cuvinte/sintagme, prin linii sau săgeţi; 4) prezentarea şi discutarea „ciorchinelui”.

Profesorul va îndemna elevii să noteze toate ideile care le au referitor la cuvântul/sintagma cheie, realizând cât mai multe conexiuni între idei, fără însă a face judecăţi de valoare. De asemenea, dacă este cazul, profesorul va indica în prealabil anumite informaţii care să-i ghideze pe elevi, realizându-se astfel un ciorchine semidirijat. „Ciorchinele” poate fi utilizat cu succes la lecţia „Sărbătorile creştine”, elevii fiind solicitaţi să noteze, timp de un minut, toate sărbătorile care le vin în minte. Între cuvântul-cheie şi exemplele de sărbători profesorul va scrie corespunzător: praznice împărăteşti (cu dată fixă şi cu dată schimbătoare), sărbători în cinstea Maicii Domnului, sărbători în cinstea sfinţilor, sărbători în cinstea Sfintei Cruci.

5. Tehnica „cvintetului”: „Cvintetul” este o poezie cu cinci versuri, cu ajutorul căreia se sintetizează şi condensează informaţiile, incluzându-se şi reflecţii ale elevilor, care pot lucra individual, în perechi sau în grup.

Alcătuirea unui „cvintet” favorizează reflecţia personală şi colectivă rapidă, esenţializarea cunoştinţelor, înţelegerea lor profundă, manifestarea creativităţii, etc.

Cele cinci versuri au următoarea structură: 1) cuvântul/sintagma cheie a conţinutului (de obicei un substantiv); 2) două cuvinte care prezintă o descriere a cuvântului cheie (adjective); 3) trei cuvinte care exprimă acţiuni legate de cuvântul sau de sintagma cheie (verbe la gerunziu, de obicei); 4) o sintagmă din patru cuvinte care exprimă sentimentele şi atitudinile elevului faţă de conceptul/sintagma cheie; 5) un cuvânt ce exprimă esenţa problemei Spre exemplu, pentru tema „Slujire şi misiune – acasă” se poate realiza următorul cvintet: „Copiii/cuminţi, încântători/cinstind, ascultând, ajutând/nu uită de părinţi/recunoscători”, iar pentru lecţia „Naşterea Domnului”, cvintetul: „Crăciunul/frumos, plăcut/Să ne bucurăm împreună/Sărbătoare”. În proiectarea activităţilor se pot crea modele alternative de învăţare activă centrate pe diferite tipuri de inteligenţă, asigurând o diferenţiere a instruirii pentru fiecare elev.

6. Teoria inteligenţelor multiple: Studiile au arătat că fiecare persoană posedă cele opt inteligenţe (lingvistică, logico-matematică, muzical-ritmică, spaţială, naturală, kinestezică, interpersonală, intrapersonală - după Gardner).

Gândim, învăţăm şi creăm în moduri diferite. Dezvoltarea potenţialului nostru depinde de ceea ce învăţăm cu inteligenţa noastră specifică. Aplicarea acestei teorii presupune lucrul pe grupe, ca de altfel majoritatea acestor metode, iar în prealabil o testare a elevilor pentru identificarea inteligenţei sau a inteligenţelor dominante ale personalităţii lor.

O astfel de activitate, în jurul sărbătorilor pascale, ar putea arăta astfel: o primă grupă (alcătuită din elevi dotaţi cu inteligenţă lingvistică şi muzicală) va alcătui o poezie de patru versuri cu tema „Învierea Domnului” şi o va adapta la troparul Învierii; a doua grupă (elevi cu inteligenţă logico-matematică) va alcătui un rebus care să aibă pe verticală cuvântul „Învierea” şi va formula propoziţii cu cuvintele de pe orizontală; cea de-a treia grupă (elevii cu inteligenţă vizuală/spaţială) va concepe şi va realiza felicitări de Paşti adresate familiei şi prietenilor, iar ultima grupă (cei cu inteligenţa corporal-kinestezică) va realiza un scurt eseu cu tilul „Învierea lui Hristos – învierea noastră”.

Ca dascăli trebuie să le încurajăm iniţiativa lor, să-i învăţăm să nu le fie frică să-şi exprime ideile, să le arătăm că nu întotdeauna ideile lor sunt bune, dar totdeauna să aibă încredere că ei vor fi ascultaţi.

Educaţia religioasă se realizează într-un cadru instituţional (şcoală şi biserică), iar dintre formele de organizare a acestei educaţii, pe lângă lecţia de religie, cel mai mare succes îl au vizitele şi excursiile la biserici şi mănăstiri, precum şi manifestările cultural-religioase.

Bibliografie: 1. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă, editura Polirom, 1999; 2. Opriş, M., Bucoş, M., Cercetarea pedagogică în domeniul educaţiei religioase, Editura Sf.Mina, Iaşi, 2006.

Împreună pentru toleranță Profesor consilier Ș cheau Daniela, CJRAE Gorj, Tg-Jiu, Gorj

Exemple de activități educative care vizează formarea comportamentelor şi atitudinilor tolerante pe baza cărora elevii să acţioneze cu înţelegere şi responsabilitate în diverse circumstanţe ale vieţii.

Scop: 

Dezvoltarea capacităţii elevilor de a dialoga şi de a coopera cu ceilalţi în condiţiile acceptării pluralismului şi valorizării pozitive a diferenţelor ;

Obiective: 

Acceptarea diferenţelor şi conştientizarea asemănărilor;



Manifestarea unor atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi;



Exersarea de către elevi a atitudinilor şi comportamentelor toleranţe;



Cultivarea spiritului de acceptare, cooperare, toleranţă.

Concurs de propoziţii Pregătim două panouri sau împărţim tabla în două părţi egale şi rugăm elevii să se împartă şi ei în două grupe. Se aliniază la doi metri de tablă/panouri. Oferim primilor elevi din grupă câte o bucată de cretă sau o cariocă şi explicăm regulile. Fiecare membru al echipei va scrie un cuvânt pentru a se forma o propoziţii cu sens. Câştigă grupa care termină prima de scris povestioară.După ce primul elev din grupă a terminat de scris cuvântul pe tablă se va grăbi să transmită carioca/creta următorului participant. Cuvintele nu trebuie să se repete. La final de exerciţiu se poate iniţia o discuţie despre valoarea gândirii anticipative, despre cooperare şi toleranţă în grup.

Povestea Participanţii vor alcătui o poveste, spunând fiecare câte o propoziţie. Povestea trebuie să aibă introducere, cuprins şi încheiere. Va fi desemnata o persoană (un elev, consilierul şcolar) care va scrie povestea şi o va citi la final,pentru a fi analizată de grup (din punct de vedere al coerenţei, (expresivităţii, umorului, conţinutului). Se accentuează importanța cooperării și acceptării punctului de vedere al celuilalt.

Viitoarea mea casă Activitatea constă în construirea planului unei case în care participanţii ar dori să trăiască, indicând dimensiunile, cromatica, mobilierul. Se lucrează pe grupe mici, de 4-5 elevi. Se prezintă lucrările clasei, discutându-se aspecte care ţin de negociere şi toleranţă în grup.

Cuvinte decupate Oferim participanţilor câteva ziare sau reviste. Le solicităm să decupeze la întâmplare câteva cuvinte (fară să le comunicăm continuarea exercițiului). Pasul următor constă în rearanjarea acestora într-o poezie („serioasă” sau umoristică, după preferinţe) pe o coală flipchart, în grupe de câte 8-10 elevi.

Insula imaginaţiei Se solicită fiecărui elev să aleagă o valoare importantă pentru el: sănătate, bogăţie, iubire, prietenie,toleranţă etc şi să-şi motiveze alegerea prin descrierea, în câteva cuvinte,a unei insule în care domină respectiva valoare.

Exerciţiul: Rolul secret Se stabileşte că în fiecare clasă să fie câte un elev-actor care să interpreteze un rol (somnorosul, ipohondrul, habotnicul, deficientul de vedere, linguşitorul, oportunistul, manelistul, etc...), iar la sfârşitul zilei fiecare elev-actor va spune cum s-a simţit în rolul său, care a fost atitudinea colegilor faţă de el, a profesorilor.Totul se desfăşoară în mare secret, doar cadrele didactice sunt informate despre actorii din clase. Pot fi şi profesori care să interpreteze roluri (subiectivă, nepăsătoarea, taciturnul, ...), deoarece toleranţa funcţionează în ambele sensuri. La finalul zilei se analizează la nivel de grup cum şi când anume apar probleme (reacţiile colegilor, propriile sentimente şi gânduri) şi ce soluţii pot fi găsite ca cei care ne sunt aproape să fie mai toleranţi.

Exercițiul Dicționarul Toleranței Elevii sunt solicitați să conceapă enunțuri ( propoziții, fraze) care să facă referire la fenomenul toleranței și integrării sociale. Condiția de elaborare a enunțurilor este următoarea: fiecare propoziție/frază trebuie să cuprindă noțiuni care încep cu fiecare din literele alfabetului.

Exemplu: P de la Prietenie , pentru că este cea mai frumoasă relație dintre oameni.

S de la Speranță pentru că prin speranță există mereu un nou început. etc.

Valorizarea acestui exercițiu se realizează prin întregirea tuturor enunțurilor într-un dicționar.

TEHNICI MODERNE DE ÎNVĂŢARE CREATIVĂ ÎN ŞCOALĂ Sîrbu Adriana, Liceul ”Dimitrie Cantemir” Darabani, Botoșani Tehnologia didactică presupune proiectarea (obiectivelor, conţinutului, strategiilor, metodelor, mijloacelor, formelor),organizarea,realizarea,evaluarea şi reglarea pe baza rezultatelor evaluării a unui sistem de instruire, folosind datele de care dispune ştiinţa şi tehnica actuală; ea închide într-un tot unitar toate elementele procesului de învăţământ, înlăturând anumite graniţe artificiale dintre ele, insistând asupra interdependenţei dintre conţinut şi celelalte elemente, cum ar fi organizarea, relaţiile profesor-elev, metodele, procedeele, mijloacele folosite. În cadrul tehnologiei didactice un loc central îl ocupă strategiile didactice, care implică un ansamblu de elemente (metode şi tehnici şi procedee) prin care se realizează colaborarea dintre profesor şi elev în vederea predării şi însuşirii unui anumit volum de cunoştinţe, formării de priceperi şi deprinderi de muncă practică şi a unor capacităţi intelectuale. Alegerea şi folosirea unei strategii se face în funcţie de obiectivele stabilite, de conţinutul acestora, de nivelul de dezvoltare intelectuală al elevilor, de condiţiile concrete în care se desfăşoară activitatea didactică, de mijloacele de învăţământ utilizate,de forma cu care se lucrează – individual, frontal, pe grupe ,cu sarcini de lucru diferite în funcţie de particularităţile elevilor, dar şi de specificul stilului de învăţare - vizual, auditiv, practic - .

Metodele de învăţământ reprezintă căile prin care profesorul pune pe elevi în legătură cu un anumit sistem de cunoştinţe şi le stimulează activitatea pentru a şi le însuşi mai uşor precum şi un ansamblu de căi (modalităţi) complexe de predare-învăţare, însoţite de tehnici şi mijloace adecvate, necesare înfăptuirii obiectivelor instructiv-educative stabilite pentru pregătirea temeinică a tineretului studios în vederea integrării lui socio-profesionale eficiente O abordare etimologică arată că în învăţământ, ca şi în cercetarea ştiinţifică, metoda îşi păstrează semnificaţia ei originală dedusă de grecescul ,,methoden” ce înseamnă „drum spre…”, „cale… de urmat” în vederea atingerii unor scopuri determinate: ansamblu demersurilor întreprinse în vederea obţinerii unor rezultate dorite, aşteptate, modul de urmărire, de căutare, de cercetare, de aflare a adevărului.

Noţiunea de „metodă de învăţământ” trebuie înţeleasă astăzi într-un sens mai larg; metoda serveşte nu numai la transmiterea cunoştinţelor, ci şi la dezvoltarea capacităţilor creatoare, a deprinderilor practice, a însuşirilor de caracter, la dobândirea cunoştinţelor şi atitudinilor moral-civice. O metodă este considerată modernă în măsura în care cultivă însuşirile fundamentale necesare omului de azi şi mai ales de mâine: independenţă, spirit critic, gândire creatoare, aptitudini, atitudini exploratoare; o metodă care duce la promovarea originalităţii şi creativităţii este o metodă modernă..

Metodele de învăţământ actuale prezintă următoarele trăsături: ◘ sunt elaborate şi acţionează în conformitate cu datele şi cerinţele conţinutului învăţământului, ale principiilor, mijloacelor şi formelor de activitate didactică; ◘ rezolvă problemele:cum predăm,cum învăţăm? Ce şi cum predăm şi ce şi cât învăţăm? ◘ sunt, în acelaşi timp, ştiinţă, tehnică, practică şi chiar „artă” de predare - învăţare ca şi strategii euristice de cunoaştere şi investigaţiei. ◘ îndeplinesc obiective cognitiv-formative şi educative, creative şi educaţionale, de organizare şi evaluare didactică; ◘ se realizează în strânsă legătură cu operaţiile logice (compararea, analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea, inducţia, deducţia, analogia) ◘ ajută la pregătirea elevilor pentru autoeducaţie, pentru educaţie permanentă; ◘ dovedesc caracter dinamic, deschis înnoirilor, cât şi o anumită fiabilitate .

*Metoda pălăriilor gânditoare Acest nou tip de metodă de predare – învăţare este un joc în sine. Copiii se împart în şase grupe – pentru şase pălării. Ei pot juca şi câte şase într-o singură grupă. Împărţirea elevilor depinde de materialul studiat. Pentru succesul acestei metode este important însă ca materialul didactic să fie bogat, iar cele şase pălării să fie frumos colorate, să-i atragă pe elevi. Ca material vor fi folosite 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Rolurile se pot inversa, participanţii fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Fiecare culoare reprezintă un rol; Pălăria albastră → clarifică; Pălăria albă → informează Pălăria verde → generează ideile noi şi efortul; Pălăria galbenă → aduce beneficii creative Pălăria neagră → identifică greşelile; Pălăria roşie → spune ce simte despre Marele avantaj al acestei metode este acela că dezvoltă competenţele inteligenţei. *Tehnica Lotus (floarea de lotus), (lotus blossom technique) Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte, pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi 8 idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuie dezvoltate conexiuni noi şi noi concepte.

Exemplu: Tema centrală: modalităţi de stimulare a potenţialului creativ al elevilor Cele 8 idei secundare: conduita creativă a profesorului; climatul creativ din clasă; relaţia elev-elev; relaţia profesor-elev; modalitatea de evaluare; modalităţile de organizare a colectivului; atitudinea creativă a profesorului; cerinţele şcolare. *Metoda Sinelg La parcurgerea unui text cu conţinut informaţional bogat, elevilor li se cere să marcheze textul, însemnând pasajele care confirmă ceea ce deja ştiau () sau contrazic ceea ce credeau că ştiu (-), pasajele care oferă idei noi, neaşteptate (+), şi pasajele în legătură cu care au întrebări (?).Instruiţi-i pe elevi ca în timpul lecturii să facă câteva lucruri. Pe măsură ce citesc,să facă nişte semne pe marginea articolului. Semnele vor fi precum urmează: “√” Puneţi un "√" pe margine dacă ceva din ce aţi citit confirmă ceea ce ştiaţi sau credeaţi că ştiţi.

"-" Puneţi un "-" dacă o anumită informaţie pe care aţi citit-o contrazice sau diferă de ceea ce ştiaţi sau credeaţi că ştiţi. "+" Puneţi un "+" pe margine dacă o informaţie pe care aţi întâlnit-o este nouă "?" Puneţi un "?" pe margine dacă găsiţi informaţii care vi se par confuze sau dacă doriţi să ştiţi mai mult despre un anumit lucru. * Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date. Această metodă are mai multe faze: faza introductivă – învăţătorul enunţă problema, faza lucrului individual – fiecare elev lucrează individual timp de 5 minute la soluţionarea problemei, faza lucrului în perechi – elevii se consultă cu colegul de bancă, sunt notate toate soluţiile apărute, faza reuniunii în grupuri mai mari – elevii de consultă asupra soluţiilor în grupuri alcătuite dintr-un număr egal de perechi, faza raportării soluţiilor în colectiv şi faza decizională. Ca şi celelalte metode care se bazează pe lucrul în perechi şi în colectiv, metoda piramidei are avantajele stimulării învăţării prin cooperare, al sporirii încrederii în forţele proprii prin testarea ideilor emise individual, mai întâi în grupuri mici şi apoi în colectiv În teoria şi practica didactică contemporană, problematica instuirii interactive cunoaşte abordări ştiinţifice noi, complexe, interdisciplinare, susţinute de argumente ce susţin participarea activă şi reflexivă a elevilor în procesele învăţării şi evaluării.

*Studiu de caz Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanţilor cu o situaţie reală, autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situaţii şi evenimente problematice. Scopurile acestei metode interactive, valoroasă din punct de vedere euristic şi aplicativ constau în: − realizarea contactului participanţilor cu realităţile complexe, autentice dintr-un domeniu dat, cu scopul familiarizării acestora cu aspectele posibile şi pentru a le dezvolta capacităţile decizionale, operative, optime şi abilităţile de a soluţiona eventualele problem − verificarea gradului de operaţionalitate a cunoştinţelor însuşite, a priceperilor şi deprinderilor, a comportamentelor, în situaţii limită; − sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor, autoevaluarea din partea fiecărui participant în parte, a gradului de aplicabilitate a acestora în situaţiile create; − educarea personalităţii, a atitudinilor faţă de ceilalţi participanţi şi faţă de cazul respectiv, tratarea cu maturitate a situaţiilor; − exersarea capacităţilor organizatorice,de evaluare şi decizie asemeni unei situaţii reale; În aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg şase etape şi anume: Etapa 1: Prezentarea cadrului general în care s-a produs evenimentul şi a cazului respectiv: Etapa 2: Sesizarea nuanţelor cazului concomitent cu înţelegerea necesităţii rezolvării lui de către participanţi: Etapa 3.: Studiul individual al cazului propus: Etapa 4.: Dezbaterea în grup a modurilor de soluţionare a cazului: Etapa 5.: Formularea concluziilor optime pe baza luării unor decizii unanime.

Etapa 6.: Evaluarea modului de rezolvare a situaţiei-caz şi evaluarea grupului de participanţi (elevi/ studenţi/cursanţi), analizându-se gradul de participare. Totodată se fac predicţii asupra importanţei reţinerii modalităţilor de soluţionare în vederea aplicării lor la situaţii similare. *Tehnica 6 / 3 / 5 Tehnica 6/3/5 este asemănătoare branstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de hârtie care circulă între participanţi, şi de aceea se mai numeşte şi metoda brainwriting. Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că există: − 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte − 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de − 5 minute (însumând 108 răspunsuri, în 30 de minute, în fiecare grup) Etapele metodei 6/3/5: I. Împărţirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare.

II. Formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru .

Elevii/studenţii primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărţită în trei coloane.

III. Desfăşurarea activităţii în grup. În această etapă are loc o îmbinare a activităţii individuale cu cea colectivă. Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanţi, are de notat pe o foaie, 3 soluţii în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit foaia colegului din stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătăţindu-le şi reconstruindu-le continuu.

IV. Analiza soluţiilor şi reţinerea celor mai bune.

Se centralizează datele obţinute, se discută şi se apreciază rezultatele.

Avantajele aplicării tehnicii 6/3/5 sunt următoarele: � oferă elevilor mai puţin comunicativi posibilitatea de a se exprima; � similar brainstorming-ului, stimulează construcţia de „idei pe idei”; � încurajează solidaritatea în grup şi competiţia între grupuri; � are caracter formativ-educativ, dezvoltând atât spiritul de echipă cât şi procesele psihice superioare (gândirea cu operaţiile ei: analiza ideilor emise de ceilalţi, comparaţia, sinteza, generalizarea şi abstractizarea; dezvoltă imaginaţia,creativitatea, calităţile atenţiei etc);

*Metoda ciorchinelui Este o tehnică de predare –învăţare menită să încurajeze elevii să gândească liber şi să stimuleze conexiunile de idei . Este o modalitate de a realiza asociaţii de idei sau dea oferi noi sensuri ideilor însuşite anterior . Este o tehnică de căutare a drumului spre propriile cunoştinţe evidenţiind propria înţelegere a unui conţinut. Se desfăşoară în următoarele etape : - pe mijlocul foii se scrie un cuvânt sau o propoziţie (nucleu ) ; - elevii sunt invitaţi să scrie cuvinte,sintagme care le vin în minte în legătură cu tema propusă ; - cuvintele sau ideile vor fi legate prin linii de noţiunea centrală ; - elevii lucrează în grupe ; - fiecare grupă prezintă „ciorchina proprie „; - se analizează fiecare ciorchină şi se efectuează una comună pe tablă dirijată de profesor ; - după rezolvarea sarcinii de lucru , elevii vor folosii noţiunile şi legăturile create pentru a dezvolta idei despre conceptul propus .

Avantaje: se încurajează participarea întregii clase ,stimulează conexiunile de idei , realizează asociaţii noi de idei şi relevă noi sensuri ale ideilor , caută căi de acces spre propriile cunoştinţe, poate fi folosită la evaluarea unei unităţi de conţinut şi pe parcursul predării.

Este necesar ca strategia didactică folosită, să fie adecvată obiectivelor şi conţinuturilor învăţării, să fie de tip activ şi informativ, astfel încât să se parcurgă materia conform planificării. Tehnicile didactice trebuie selectate corect, integrate corespunzător în lecţie, gestionarea corectă a timpului de utilizare ,realizarea diferenţierii şi invidualizarea învăţări în vederea atingerii performaţelor şcolare dorite .

Bibliografie 1. Cucoş C. (coordonator) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2008; 2. Cucoş C. (coordonator) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2009; 3. Bontaş I- Pedagogie. Tratat, ediţia a V-a adăugită, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2001; 4. Ionescu M.- Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

5. Popovici D. – Didactica. Soluţii noi la probleme controversate, Editura Aramis, Bucureşti, 2000; 6. Ştefan, M. – Lexicon pedagogic, Editura Aramis, Bucureşti, 2006; 7. Sarivan L., Leahu I., Singer M., Stoicescu D., Ţeplea A.,- Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activităţi de mentorat “Predarea- învăţarea interactivă centrată pe elev”, Bucureşti,2009.

8. Cucoş C., - Pedagogie , Editura Polirom, Iaşi, 2002.

PROMOVAREA TOLERANȚEI PRIN PRIN PROIECTE EDUCATIVE Daniela Țilică Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” București Majoritatea ţărilor europene sunt preocupate să reorganizeze activitatea didactică astfel încât elevii să îşi formeze competenţe, în condiţiile în care solicitările societăţii în raport cu şcoala sunt din ce în ce mai mari şi variate. Preocuparea pentru formarea de competenţe este justificată prin potenţialul acestora de transferabilitate în contexte noi, fapt ce ar creşte adaptabilitatea absolvenţilor şi capacitatea lor de a face faţă noilor solicitări ale vieţii profesionale. În acest context, proiectele educative oferă cadrelor didactice şi elevilor posibilitatea de a ţinti atât dezvoltarea competenţelor de bază, cum sunt dezvoltarea limbajului și calculul matematic, cât şi a competenţelor transversale, cum sunt a învăţa să înveţi, competenţele sociale şi civice.

Proiectele educative constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Derularea unui proiect implică participarea la activităţi desfăşurate în grupuri de lucru, care promovează dialogul ideilor, colaborarea pentru rezolvarea unor probleme, manifestarea capacităţii acţionale.

Totodată au loc interacţiuni între şcoli şi schimburi de experienţă pe teme de interes comun, finalizate cu realizarea unui produs al activităţii care reflectă activităţile elevilor şi cadrelor didactice, constituindu-se în elemente ale portofoliului de educaţie permanentă. În plus, educaţia trebuie să fie vârful de lance al oricărui program durabil care vizează schimbarea comportamentelor şi atitudinilor. Este de asemenea unul dintre cele mai eficiente moduri de a mobiliza sectoarele cheie ale societăţii, şi mai ales pe tineri, care sunt deosebit de receptivi la noile idei şi iniţiative. În strategia de promovare a toleranței într-o şcoală trebuie să existe proiecte educative şi instrumente de lucru specifice prevenirii, intervenţiei şi monitorizării fenomenelor neplăcute, datorate intoleranței elevilor, părinților și cadrelor didactice. Acestea trebuie bine realizate şi cunoscute de către toţi cei implicaţi în viaţa şcolii, aplicate repetitiv şi cu responsabilitate, astfel încât elevii să devină mai deschişi, mai dispuşi la comunicarea cu colegii, profesorii şi părinţii.

De asemenea, elevii trbuie să se implice mai mult, să colaboreze la rezolvarea unor incidente în care sunt implicaţi ei sau colegii lor, iar în situaţiile în care sunt pe cale de a deveni victime sau agresori să folosească regulile învăţate pentru a-şi controla emoţiile şi a depăşi „un moment violent”.

O strategie de promovare a toleranței este ca un copac. Fiecare crenguţă este un drum (o măsură anume, o acţiune) care te poate scoate la lumina soarelui (îndeplinirea obiectivelor propuse, reuşite) sau te poate duce către întuneric (lipsă de rezultate, dezinteresul celor din jur, feedback negativ).

Frunzele sunt activităţile, unele de un verde frumos, crud (acele activităţi reuşite, bine pregătite, care folosesc metode şi tehnici de lucru de care elevii îşi vor aminti cu plăcere şi care vor avea ca efect, realizarea obiectivelor propuse), altele ruginii şi mâncate de boală (activităţi realizate doar ca să nu se spună că nu am făcut nimic, în care elevul rămâne vechiul obiect, interesant doar dacă nu depăşeşte limitele date de cuşca pe care i-am construit-o).

Florile – frumoase, colorate în zeci de nuanţe sunt rezultatele, construite pe termen lung, atitudini şi comportamente care vor arăta că ne-am atins scopul educativ propus, respectiv dezvoltarea la tineri a unui comportament responsabil, care să demonstreze că apreciază sănătatea şi securitatea personală şi pe a celorlalţi ca pe valori umane esenţiale.

Iar păsările – „actorii şcolari”, cadre didactice, elevi, părinţi, alţi parteneri interesaţi de a contribui la eradicarea practicilor lipsite de toleranță, piese mici în acel copac atât de mare, care pot călători către acele flori minunate.

În cele din urmă, tinerii trebuie să înţeleagă că sunt cetăţenii unei societăţi globale şi, ca şi alţii, trebuie să-şi asume răspunderea pentru ceea ce se întâmplă în lume, fie că e vorba de ceva bun, rău sau neutru. Dacă societatea se aşteaptă ca tinerii să preia o parte din această povară, va trebui să le ofere instrumentele necesare pentru ca ei să-şi poată asuma mai multe responsabilităţi şi a putea întreprinde acţiuni privind problemele importante, dar va trebui să le şi acorde respectul cuvenit.

Nu în ultimul rând, dezvoltarea socială şi emoţională trebuie să reprezinte fundamentul relaţiilor şi interacţiunilor care dau semnificaţie experienţelor copiilor acasă, la şcoală sau în comunitate. Ea influenţează semnificativ succesul copiilor în viaţă şi la şcoală. Şcoala trebuie să formeze la copil abilităţi multilaterale (emoționale, sociale și cognitive), de aceea este necesar ca ea să devină un actor important în viaţa psihosocială a copilului. Pentru a face mai eficient răspunsul şcolii la riscul formării personalităţii delincvente, noi, cadrele didactice trebuie să promovăm modele pozitive de comportament, activităţile didactice şi extracurriculare să fie motivante, comunicarea cu elevii trebuie să fie continuă şi deschisă și părinţii trebuie atrași să se implice continuu în proiectele educaţionale. În concluzie, participarea la un proiect educaţional înseamnă pentru elevi o lecţie exemplară referitoare la diversitate, sub toate aspectele ei (socială, culturală, etnică, religioasă, de gen). În plus, faptul că elevii pot avea acces la astfel de lecţii în repetate rânduri le oferă şansa de a-şi însuşi nu doar cunoştinţe şi valori de interrelaţionare şi cu caracter civic, de cetăţenie democratică, ci şi atitudini de acelaşi tip, precum şi competenţe transversale precum cele de comunicare, competenţe digitale sau de a învăţa să înveţi, ori competenţa de a integra cunoştinţele în structuri şi sisteme noi.

Bibliografie Aceto, S. , Dondi, C., Evolving elearning. HELIOS Yearly Report, 2005-2006.

Fosnot, C.T., Constructivism: Theory, perspectives and practice, New York: Teachers College, Columbia University, 1996 Burkhardt, H., “What You Test Is What You Get” The Dynamics of Curriculum Change in Developments in School Mathematics Worldwide. Chicago: University of Chicago, 1987

COMBATEREA VIOLENŢEI IN ŞCOALĂ

Prof. Popescu Mihaela Colegiul Tehnic ,,Ion Mincu” Tg-Jiu, Gorj Se ştie că impactul şcolii în formarea tinerei generaţii, nu se reduce doar la transmiterea unor informaţii şi la dezvoltarea cognitivă a copiilor: acesta implică şi transmiterea valorilor culturale şi morale, necesare pe plan social.Un raport de cercetare recent, cât priveşte responsabilitatea profesorului în formarea moral afectivă a tinerilor, relevă că, actualmente, o educaţie morală solidă presupune integrarea a cel puţin trei dimensiuni: dimensiunea moral-afectivă, vizand o interrelaţionare eficientă între profesor şi elevi; dimensiunea prosocială, implicând experimentarea unor comportamente alternative celor agresive;

dimensiunea normativă, referindu-se la două

aspecte: comportamentul civilizat, reguli de politeţe b) disciplina şcolară, înţeleasă ca raport între libertatea elevului şi autoritatea profesorului. Cu privire la aceste trei dimensiunui, propun, mai jos, câteva forme de de combatere a violenţei şcolare, în funcţie de participanţii la activitatea educativă: elevi, părinţi, cadre didactice, consilieri şcolari, specialişti în domenii conexe etc.

Dintre măsurile de prevenţie a violenţei, luate la nivelul clasei de elevi, în special de către profesorii diriginţi, menţionez: abordarea, în cadrul orelor de consiliere şi orientare, a unor teme despre violenţă, adaptate nivelului de vârstă al elevilor şi realizarea unor dezbateri/ discuţii de grup şi individuale, în legatura cu acestea; informarea elevilor, cu privire la riscurile la care se expun, atunci când sunt atraşi în diverse grupuri infracţionale; prezentarea unor poveşti cu tâlc (la grădiniţă şi chiar în clasele primare), din care elevii să poată trage anumite concluzii; existenţa unei bune comunicări între elevi şi profesori (relaţie de comunicare, de educare, ajutorare); menţinerea unui climat propice activităţilor şcolare; identificarea surselor de conflict şi de violenţă – medierea conflictelor, detensionarea tuturor momentelor care pot implica violenţa, prin intervenţii imediate ale cadrelor didactice în situaţiile problematice; repartizarea unor sarcini clare elevilor, efectuarea, de către elevi, a unor studii tematice, pe teme legate de violenţă verbală sau fizică, în diverse medii (familie, şcoală, societate), dar şi pe teme de comunicare, negociere; stabilirea, împreună cu elevii, a unui regulament de disciplină clar, cu reguli stricte, la nivelul clasei.

Dintre măsurile de prevenţie a violenţei în scoli, axate pe acţiuni de motivare a elevilor şi de promovare a bunelor practici, amintesc: oferirea unui „model de comportament” de către cadrele didactice, implicarea în anumite exerciţii şi subiecte controversate, care să stimuleze o comunicare reală între toţi actanţii, din cadrul şcolii; realizarea unor ore deschise; oferirea unor exemple de bună-practică; premierea claselor, în care elevii au o conduită exemplară; realizarea, de către elevi,

a unor portofolii, activităţi de voluntariat; desfăşurarea unor concursuri, având ca temă violenţa.

Desigur, măsurile de combatere a violenţei în şcoli, includ şi anumite măsuri punitive precum: careuri cu elevii, în care se discută cazurile de violenţă şi/sau analiza obiectivă a cazurilor de violenţă, atât la nivelul clasei, cât şi în consiliile profesorale; integrarea elevilor, implicaţi în acte de violenţă, în grupuri recuperatorii; respectarea strictă a Regulamentului şcolar şi a Regulamentului de ordine interioară, înfiinţarea unei comisii specializate (Comisia de prevenirea şi combaterea violenţei); întocmirea unui plan, privind securitatea elevilor; introducerea însemnelor distinctive pentru elevi: uniformă şcolară, ecusoane pentru elevi; împrejmuirea corespunzătoare a spaţiului şcolar; introducerea sistemelor de supraveghere, monitorizarea permanentă, în special a elevilor violenţi; angajarea unor firme specializate de pază şi ordine.

Colaborarea şcoală – familie – specialişti constituie, de asemenea, parte integrantă a acţiunii de prevenţie a violenţei în scoli şi are în vedere: implicarea familiei elevilor, în cât mai multe activităţi, colaborarea permanentă cu aceasta; realizarea unor lectorate cu părinţii şi a unor şedinţe, despre problemele apărute la nivelul clasei sau despre violenţă; rezolvarea cazurilor de violenţă, împreună cu părinţii elevilor în cauză; colaborarea cu reprezentanţii poliţiei de proximitate; implicarea comunităţii în activităţile organizate de şcoală, colaborări şi discuţii cu specialişti în diferite probleme ; realizarea unor parteneriate şcoală – familie – biserică, şcoală – familie – poliţie; profesori – părinţi – elevi – poliţie – profesor consilier – reprezentanţi ai comunităţii;

activităţi realizate în parteneriat cu instituţii, care au drept obiectiv prevenirea

violenţei; parteneriate cu ISJ-uri şi alte instituţii abilitate, întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor locale: poliţie, jandarmerie, centrul antidrog. Cât priveşte rolul consilierii psihopedagogice, în prevenţia cazurilor de violenţă, consilierul şcolar propune următoarele măsuri: consilierea psihopedagogică (de grup sau individuală) atât pentru elev, cât şi pentru familia sa; activităţi de grup pe tema violenţei; o bună comunicare şi colaborare între diriginţi şi consilierii şcolari şi chiar consilierea profesorilor şcolii; consilierea copiiilor romi şi a familiilor acestora; implicarea lor în activităţi culturale, lectorate, activităţi de mediere.

Proiectele şi activităţile extraşcolare pot susţine, de asemenea, prevenirea violenţei şcolare şi implică: realizarea unor activităţi cu rol informativ şi preventiv, în parteneriat cu instituţii specifice; desfăşurarea de activităţi extraşcolare (Săptămâna educaţiei globale”, „Spune NU violenţei”, „Violenţa, de la cauză, la efect”, „Violenţa naşte violenţă”, Spune stop violenţei!), care au ca scop crearea unui climat pozitiv al grupului sau creşterea coeziunii acestuia (activităţi sportive, cultural artistice, excursii, tabere şcolare, marş anti-violenţă, activităţi de voluntariat etc.); programe de prevenţie a comportamentului violent; concursuri tematice (concursuri de postere anti-violenţă portofolii, postere, desene, fotografii pe tema violenţei etc.); activităţi de informare periodică a elevilor şi prezentarea unor materiale informative (vizionarea unor CD-uri,

filme video, PPT-uri tematice); campanii de informare, realizate de poliţia locală, prin prezentarea unor materiale şi a unor exemple concrete.

Alte măsuri adoptate în şcoli, care au ca scop prevenirea violenţei şcolare, sunt: cursurile de formare a profesorilor, organizarea unor mese rotunde, privind violenţa în şcoală, training de abilităţi asertive. În concluzie, aşa cum am arătăt în acest articol, violenţa este o problemă actuală a societăţii noastre, având impact asupra actului educaţional, desfăşurat într-un cadru instituţionalizat. Formele de combatere a violenţei şcolare, aplicate la nivelul instituţiei şcolare diferă, în funcţie de vârsta copiilor, variind de la poveştile cu tâlc folosite la grădiniţă, până la realizarea unor studii tematice, de către elevii de liceu. Există, fără îndoială, o paletă largă de forme de prevenţie a violenţei în şcoală, acestea indicând metode ce pot fi aplicate, atat individual, cât şi la nivelul clasei sau la nivelul întregii unităţi şcolare, de către majoritatea participanţilor la activitatea educativă.

Bibliografie: S. Breban, E. Gongea, G. Ruiu, M. Fulga. Metode interactive de grup. Editura Arves.

Bucureşti. 2008.

Cerghit, I.; Neacşu, I.; Negreţ–Dobridor, I.; Pânişoară, I.O.

Prelegeri pedagogice. Editura

Polirom. Iaşi.2001.

Ciolan, L. Paşi către şcoala interculturală. Ghid de educaţie interculturală pentru cadrele didactice. Editura Corint, Bucureşti, 2002.

Dave, R.H.coord. Fundamentele educaţiei permanente. Editura Didactică şi Pedagogică.

Bucureşti.1991.

Stan, E. Pedagogie postmodernă. Editura Institutul European. Iaşi. 2004.

Educația interculturală și multiculturală în grădiniță Brehoi Maria, prof. înv. preșcolar Grădiniţa cu P.P. NR. 33, Brașov În România, stat ce a aderat la Comnitatea Europeană, se urmăreşte implementarea unui program educaţional intercultural ce trebuie început încă de la grădiniţă , pentru că şi aici există copii din diferite alte state ( moldoveni, italieni, chinezi etc.) alături de copiii minorităţilor din România ( turci, tătari, maghiari, lipoveni, aromâni, sârbi, rromi etc.) şi se vizează pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel, încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în contextul schimbărilor intervenite în sistemele de valori.

Pentru a se constitui într-un principiu reglator al întregii activităţi educative a noilor generaţii, educaţia interculturală trebuie să devină o constantă a pregătirii cadrelor didactice. Ea trebuie să-şi pună amprenta şi asupra materiilor de învăţământ şi programelor şcolare, asupra priorităţilor educative, asupra criteriilor de evaluare a competanţelor şi comportamentelor, asupra relaţiilor cu părinţii şi comunităţile, permiţând formarea unor comportamente creative precum: atitudinea de a comunica, cooperarea şi încrederea în grup, respectul de sine şi al altora, toleranţa faţă de opinii diferite de a ta, luarea de decizii în mod democratic etc.

Educaţia interculturală poate să îmbrace mai multe forme, să ia mai multe direcţii: etnică, profesională, rasială. Uneori, gupurile etnice care trăiesc pe acelaşi teritoriu reprezintă o sursă de tensiuni şi conflicte.Dacă până în 1989 regimurile totalitare au reuşit să ţină sub control orice manifestare etnică, regimurile democratice permit manifestarea identităţii, iar aceasta trebuie să se facă în limitele respectării drepturilor şi libertăţilor omului, dar şi ale respectului faţă de societate, fără a aduce atingere statului. În ţara noastră există zone unde convieţuiesc de veacuri mai multe naţionalităţi. Aşa sunt regiuni din sud-estul ţării, zonele Deltei Dunării şi Dobrogei, Transilvania şi Banat.

Un alt aspect al interculturalităţii îl reprezintă şi diversitatea de profesii ale părinţilor, dar putem afirma că acestea nu mai funcţionează fără tensiuni, ci şi revendicările de ordin social şi profesional se susţin reciproc. Uneori, când copiii proveniţi din medii profesionale diferite sunt colegi de grupă la grădiniţă, se mai ivesc, din diferite motive, atitudini separatiste din partea părinţilor. Educatoarele au un rol important în crearea unei atmosfere prietenoase, plină de respect între copii şi între părinţi.

Minorităţile rasiale sunt mai puţin întâlnite la noi. Câteva cazuri izolate nu au ridicat niciodată probleme de tensiuni, neânţelegeri, conflicte interrasiale. În învăţământul preşcolar, familiarizarea majorităţii cu limba, cultura, tradiţiile minorităţilor revine educatoarelor. În primul rând, educatoarele trebuie să fie persoane deschise spre toţi copiii, să fie tolerante, indiferent din ce familii provin copiii grupei din punct de vedere etnic, religios, rasial, social etc.

CUM PUTEM SĂ-I FAMILIARIZĂM PE COPII CU LIMBA, CULTURA ŞI TRADIŢIILE MINORITĂŢILOR? Le facem cunoscut copiilor că nu suntem toţi la fel, că avem fiecare o identitate. Exemplificăm prin faptul că unii vorbesc acasă altă limbă decât limba română. Astfel, îi putem ruga pe copiii respectivi să ne spună câteva cuvinte în limba lor maternă. După discuţii prealabile cu părinţii lor, prin care îi vom ruga să-i îndrume în mod specific pe copii, le vom cere acestora să ne expună, să ne povestească un obicei de sărbători care este diferit de ceea ce este specific la noi. La fel se poate proceda şi în ceea ce priveşte minoritatea religioasă.

Pornind de la principiile generale ale educaţiei interculturale, ele, se pot pot adapta la obiectivele educaţiei preşcolare, astfel încât se conturează câteva jaloane: - dezvoltarea capacităţii de comunicare cu semenii; - acceptarea celuilalt ca fiind altul; - stimularea curiozităţii copiilor pentru diferenţele dintre ei în plan cultural;

educarea toleranţei; îndepărtarea rezervei faţă de altul, diferit; deschiderea spre acceptarea diferenţelor etnice( limba, obiceiuri, tradiţii); formarea înţelegerii identităţii de sine, a apartenenţei la neam; formarea conduitei morale, religioase, civice.

MODALITĂŢI DE REALIZARE A OBIECTIVELOR EDUCAŢTIEI INTERCULTURALE ŞI MULTICULTURALE Educaţia interculturală se poate realiza prin activităţi curriculare şi extracurriculare. În activităţile curriculare, dacă ne propunem teme despre familie, meserii, obiceiuri şi tradiţii, prietenie avem posibilitatea să facem primii paşi în atingerea obiectivelor educaţiei interculturale şi multicultarale. ÎNTÂLNIREA DE DIMINEAŢĂ este o activitate plăcută copiilor şi un prilej bun pentru copii să-şi povestescă întâmplari, să se cunoască, să se revadă cu bucurie, să se accepte unii pe alţii aşa cum sunt, să se respecte, să fie toleranţi cu cei care sunt altfel, adică să cunoască şi să accepte alteritatea.

ACTIVITĂŢILE EXTRACURRICULARE ne dau posibilitatea, ca într-o atmosferă destinsă, uneori într-un cadru festiv, fiecare să se manifeste liber, cum simte el imboldul şi, astfel, oferă alte prilejuri de a se cunoaşte copiii între ei.

SERBĂRILE sunt cel mai plăcut mod pentru copii de a arăta ce ştiu şi cine sunt. În pregătirea unei serbări va fi cu atât mai plăcut pentru copiii de diverse etnii să prezinte o poezie, un cântec, o numărătoare, un dans, un joc specific etniei, pe care le cunosc din familie. Nu numai copiii din grupă vor fi încântaţi să vadă şi altceva, ci şi părinţii copiilor minoritari. În felul acesta, majoritatea face primul pas, se deschide spre cei care sunt altfel, vorbesc altfel, iar minoritarii nu sunt insensibili la manifestările pozitive ale majoritarilor.

ACŢIUNLE DE SOCIALIZARE interetnică sunt, de asemenea, plăcute copiilor. Putem organiza picnicuri, excursii, vizite la centrele culturale ale minorităţilor, întâlniri cu reprezentanţi ai acţiunilor respective. În excursii sau la picnicuri atmosfera este mai destinsă. Îi vom încuraja pe copii şi pe părinţi să propună jocuri distractivepe care le învaţă cu toţii.

ACŢIUNILE DE ÎNTRAJUTORARE a unor grupuri sociale dezavantajate pot fi o modalitate de realizare a obiectivelor educaţiei interculturale.

Educaţia într-o perspectivă intreculturală şi multiculturală este o strategie pentru a promova drepturile omului, pacea, dezvoltarea. Activităţile educative trebuie înţelese în dinamica lor şi prin funcţionarea acestor criterii.

-

EDUCAŢIE PENTRU TOLERANŢĂ

Prof. Baidoc Daniela Dumitra Prof. Ciachir Georgeta Şcoala Gimnazială Nr. 308, Bucureşti Statele membre ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură au semnat, în data de noiembrie 1995, la Paris, Declaraţia Principiilor Toleranţei.

16

Ziua de 16 noiembrie a fost proclamată drept Ziua Internaţională a Toleranţei cu scopul de a mobiliza opinia publică în favoarea toleranţei şi a educaţiei pentru toleranţă. În lumea modernă, toleranţa e mai necesară ca oricând. Trăim într-o vreme marcată de accelerarea mobilităţii, comunicţiei, integrării şi interdependenţei, migraţiilor şi deplasărilor de mare amploare ale populaţiilor, urbanizării şi mutaţiilor în sfera formelor de organizare socială.

Din moment ce nu este nici într-o parte a lumii o situaţie care să nu se caracterizeze prin diversitate, creşterea intoleranţei şi confruntărilor constituie o ameninţare potenţială pentru orice regiune şi nu e vorba aici de o ameninţare ce s-ar limita la o anumită ţară, ci de o ameninţare universală.

Toleranţa e necesară atât între indivizi cât şi în cadrul familiei şi comunităţii. Promovarea toleranţei şi modelarea atitudinilor faţă de diferite opinii, în sensul unei deschideri reciproce şi al solidarităţii are loc în şcoli şi universităţi şi prin intermediul educaţiei non-formale, acasă şi la locul de muncă.

Mijloacele de informare în masă favorizează dialogul şi dezbaterile libere şi deschise, propagând valorile toleranţei şi evidenţiind pericolul indiferenţei faţă de expansiunea ideologiilor şi grupurilor intolerante.

Educaţia este mijlocul cel mai eficient pentru a preveni intoleranţa.

Prima etapă, în sensul educaţiei pentru toleranţă, este de a învăţa pe fiecare persoană din societate care-i sunt drepturile şi libertăţile pentru ca ele să fie respectate şi de a promova voinţa de a proteja drepturile şi libertăţile altora.

Educaţia în sensul de a fi tolerant trebuie să fie considerată un imperativ prioritar; iată de ce trebuie să fie promovate metodele sistematice şi raţionale de predare a toleranţei care să se adreseze la sursele culturale, sociale, economice, politice şi religioase ale intoleranţei, surse care tocmai constituie cauzele fundamentale ale violenţei şi excluderii.

Fiecare individ trebuie să reflecteze la propriul său comportament, în relaţiile pe care le dezvoltă cu cei de lângă el. Trebuie să fie conştient de valoarea diversităţii, să îi respecte pe ceilalţi, în pofida diferenţelor care îi pot separa, să facă efortul de a accepta că alţii încearcă să-i submineze certitudinile, prejudecăţile, atunci când descoperă diferenţele.

Toleranţa este respectul, acceptarea şi aprecierea bogăţiei şi diversităţii culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie şi manierelor de exprimare a calităţii noastre de fiinţe umane.

Toleranţa este o atitudine activă generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora în nici într-un caz, toleranţa nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale.

Toleranţa e responsabilitatea care susţine drepturile omului, pluralismul (inclusiv, pluralismul cultural), democraţia şi statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului şi absolutismului şi confirmă normele enunţate în instrumentele internaţionale cu privire la drepturile omului. În conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranţa nu înseamnă nici a tolera nedreptatea socială, nici a renunţa la propriile convingeri, nici a face concesii în aceasta privinţă. Ea semnifică acceptarea faptului că fiinţele umane, care se caracterizează natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situaţia lor, felul de exprimare, comportamente şi prin valorile lor, au dreptul de a trăi în pace şi de a fi cele care sunt. Ea semnifică, de asemenea, că nimeni nu trebuie să-şi impună propriile opinii altuia.

Iată câteva metode care pot fi aplicate pentru educarea elevilor în spiritul toleranţei: - Expunerea, poate fi utilizată şi când li se prezintă elevilor unele elemente de ordin istoric, sau referitoare la drepturile omului, la democraţie, la nediscriminare.

- Problematizarea are ca nucleu o situaţie-problemă, având ca temă necesitatea limitării toleranţei, conflictele valorice, infirmarea unor stereotipuri.

- Dezbaterea, având drept cerinţă esenţială desfăşurarea unei discuţii la care să participe toţi elevii, pe teme ca: necesitatea toleranţei în societatea actuală, limitele toleranţei, documente ONU, prezenţa unor stereotipuri în societate şi efectele lor asupra relaţiilor interumane.

- Studiul de caz, având drept punct de pornire manifestări de intoleranţă, discriminare sau excludere, situaţia în care s-au confruntat şi se confruntă persoanele sau categoriile de persoane supuse marginalizării, exemple de bune practici.

- Jocul de rol - Brainstorming-ul - Eseul - Portofoliul Activităţile extraşcolare pot contribui şi ele la realizarea acestei dimensiuni a educaţiei. Întâlniri ale elevilor cu anumiţi invitaţi: specialişti şi activişti în domeniul drepturilor omului, reprezentanţi ai ONG–urilor, persoane aparţinând unor minorităţi naţionale, persoane cu disabilităţi, reprezentanţi ai asociaţiilor persoanelor cu deficienţe, reprezentanţi ai diferitelor culte religioase. Întâlniri cu elevi aparţinând altor popoare, altor rase sau altor culturi.

Voluntariatul.

Colaborarea cu revista şcolii sau cu presa locală.

Celebrarea Zilei Internaţionale a Toleranţei Acţiunea educativă pentru promovarea în cât mai mare măsură a toleranţei în rândul viitorilor cetăţeni, ar trebui concepută şi realizată în mod unitar, la nivelul tuturor şcolilor, fie sub forma unui opţional, fie ca un proiect educativ naţional, cu popularizarea rezultatelor în presa naţională.

Bibliografie  Cucoş, C.: Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, Ed. Polirom, Iaşi  Marcus, S.: Componenta didactică, Ed. All, Bucureşti  Şchiopu, U (1997): Dicţionar de psihologie, Ed. Babel, Bucureşti  www.wikipedia.org  www.didactic.ro

Metode moderne de predare în cadrul orelor de limba engleză

Prof. Dascălu Mihaela Școala Profesională ”C-tin Argetoianu” Com. Argetoaia, Jud. Dolj

În contextul educațional și social actual, simpla transmitere de informații și reproducerea acestora de către elev reprezintă o abordare didactică lipsită de productivitate pe termen lung și complet neatrăgătoare pentru elevii conectați permanent la surse de informare și dornici să întâlnească zilnic noi provocări. Astfel, activitățile desfășurate în cadrul orelor de curs trebuie să vizeze și formarea unor viitori adulți cu o mare capacitate de adaptare la o societate din ce în ce mai versatilă și mai exigentă.

Un punct focal al procesului de învățământ trebuie să îl reprezinte dezvoltarea competențelor secolului XXI. Printre acestea se numără competențele de comunicare, întrucât elevii trebuie să exerseze efectuarea unei comunicări eficiente verbale, scrise și multimedia într-o varietate de contexte. De asemenea, activitățile de învățare trebuie să dezvolte creativitatea elevilor, oferindu-le deschidere către nou și încurajându-i să inoveze și să-și promoveze ideile. Lucrul în echipă și colaborarea sunt indispensabile pentru elevul care va învăța să se adapteze diferitelor roluri, să accepte alte opinii exprimându-le si pe ale sale, să aibă o capacitate sporită de empatie.

Totodată, identificarea și rezolvarea de probleme, precum și gândirea critică și sistemică sunt esențiale pentru analizarea și înțelegerea opțiunilor sau alegerilor complexe. Nu în ultimul rând, responsabilitatea socială are un loc important printre competențele ce trebuie dezvoltate la scoală pentru a înțelege importanța comunității și pentru cultivarea unui comportament etic în relația cu ceilalți, fie că este vorba despre cercul de prieteni sau locul de muncă. În cadrul orelor de predare, dar și prin activitățile extracurriculare pe care le desfășor cu elevii, am ca obiectiv dezvoltarea acestor competențe și formarea unor elevi comunicativi și capabili să se adapteze unor situații variate. Lucrul în perechi sau în echipă este folosit la fiecare oră; elevii de vârstă școlară mai mică întâmpină mai multe dificultăți în colaborarea cu colegii lor, însă, pe măsură ce vârsta lor crește, ei învață să-și sprijine colegii și să accepte și alte opinii diferite de cele personale. Cerințele cât mai variate și schimbarea constantă a partenerilor de lucru sunt necesare pentru a stimula adaptabilitatea elevilor, fiind preferabil ca elevii mai timizi să lucreze și cu colegii lor mai deschiși și mai indrăzneți pentru a le crește încrederea în sine și pentru a se dezvolta. Metodele de alcătuire a perechilor sau grupelor de lucru trebuie și ele să fie astfel

concepute încât să nu existe sentimentul de impunere din partea profesorului; perechile pot fi alcătuite fie prin folosirea cartonașelor colorate pe care elevii le extrag, a unor întrebări la care elevii răspund sau a altor mici jocuri.

Activitățile ce vizează scrierea și vorbirea (numite productive skills în metodica specialității) sunt de regulă exersate în perechi sau echipe printr-o multitudine de activități precum scrierea colaborativă, jocurile de rol sau simulările unor situații din viața reală. Crearea unui sentiment de competiție între echipe sau perechi îi determină pe elevi să lucreze cu mai multă dăruire și ambiție și să fie mândri de realizările lor la fiecare oră de curs.

Poate cea mai complexă metodă sau activitate care vizează dezvoltarea competențelor secolului XXI este proiectul școlar. Cu o durată mai mare, care se întinde pe parcursul mai multor etape, proiectul are nevoie de resurse materiale variate, precum calculatoare cu acces la Internet, diverse planșe, flipchart, reportofon, etc. Din aceste considerente, numărul proiectelor la care elevii participă este de maxim două în fiecare semestru. Grupele de lucru trebuie să fie foarte echilibrate, astfel încât fiecare elev să aibă responsabilități bine stabilite, iar echipa să lucreze eficient.

Profesorul monitorizează si îndrumă periodic elevii, consultându-se cu aceștia, răspunzându-le la întrebări și încurajându-i în fiecare etapă prin scurte ședințe de lucru.

Etapele unui proiect sunt, de regulă: identificarea temei sau a problemei, stabilirea scopurilor și a obiectivelor, proiectarea și elaborarea proiectului,

promovarea și diseminarea

rezultatelor acestuia. Este important ca elevii să invețe cum să-și aleagă și să verifice sursele de informare, să formuleze întrebări adecvate pentru situația pe care o cercetează și fie cât mai creativi în ilustrarea temei proiectului lor. Aceste obiective pot fi atinse prin activități de grup precum brainstorming-ul, scurte dezbateri, discuții care să antreneze permanent toți membrii echipei și să încurajeze colaborarea și exprimarea propriilor idei și opinii. Proiectele pot avea teme din cele mai diverse, vizând aspecte culturale, cum ar fi tradițiile și obiceiurile de Crăciun din țara noastră, aspecte comune și diferite în raport cu sărbătorile de iarnă din Regatul Unit. De asemenea, proiectele pot viza și teme sociale, cum ar fi promovarea diversității și a egalității de șanse pentru toți copiii, sau teme ecologice, evidențiind necesitatea protejării mediului înconjurător și gestionarea responsabilă a deșeurilor.

Prin natura cercetării și a promovării pe care elevii le realizează încadrul proiectelor este dezvoltată și competența ce implică utilizarea mijloacelor multimedia, majoritatea elevilor vor învăța cum să folosească eficient motoarele de căutare, cum să comunice cu elevi de alte naționalități și să-și popularizeze proiectul în mediul virtual prin bloguri sau site-uri wiki.

O altă competență care este dezvoltată în aceste proiecte este aceea a capacității de autoevaluare obiectivă pe care elevii o vor realiza sistematic la finalul fiecărei etape prin completarea

individuală de chestionare sau de grile de evaluare criterială care să releve punctele tari și punctele slabe ale contribuției lor la munca echipei.

Aceste proiecte nu numai că stimulează elevii prin activitățile diverse în care sunt implicați, dar contribuie la aplicarea noțiunilor de limba engleză pe care le învață la orele de curs și la dezvoltarea sentimentului că munca lor are o însemnătate și este apreciată nu numai de profesor și colegi, ci de întreaga comunitate.

Integrarea competențelor secolului XXI în procesul instructiv-educativ este esențială pentru formarea unor personalități puternice, a unor indivizi independenți, proactivi și cu simtul responsabilității sociale, al căror succes va reprezenta multumirea profesorilor ce le-au îndrumat pașii.

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI PROIECT DE ACTIVITATE SCOLARĂ ȘI EXTRAȘCOLARĂ

Profesor : CARABAȘ U MANUELA Ș COALA GIMNAZIALĂ NR. 5 ALEXANDRIA, JUDEȚ UL TELEORMAN

Argument Deoarece în ,,şcoala de azi” s-au amplificat cazurile de violenţă în rândul elevilor în toate formele sale (verbală şi fizică) este necesar să acţionăm acum, până nu este prea târziu. În acest scop , la nivelul unității de învățământ ,Școala Gimnazială nr. 5 Alexandria ,am elaborat acest proiect antrenând parteneri din instituţii interesate în eradicarea acestui fenomen ce tinde să se generalizeze în şcolile noastre şi în societate. Activităţile din proiect oferă alternative educaționale, şcolare şi extraşcolare pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței din mass-media, din spațiul social și școlar din rândul elevilor Acest proiect îşi propune totodată, o abordare interdisciplinară (cultură civică, educaţie civică, consiliere şi orientare, informatică, desen, abilităţi practice).

Durata: 4 luni (decembrie -martie) Scop: Prevenirea şi conştientizarea elevilor cu privire la efectele comportamentelor violente din şcoală şi formarea unei atitudini civice conştiente, durabile faţă de acest fenomen social astfel încât să devină mai buni, mai toleranţi, mai responsabili.

Obiective specifice: 1. Creșterea gradului de informare al elevilor şi cadrelor didactice cu privire la modalităţi alternative de prevenire şi combatere a violenţei pe parcursul implementării proiectului .

2. Implicarea elevilor in activităţi creativ-plastice organizate de şcoală.

3. Realizarea unui sistem alternativ de activităţi extraşcolare si de educaţie civică al căror efect să formeze un comportament asertiv şi atitudini pozitive.

4. Dezvoltarea relaţiilor de comunicare profesor-elev.

5. Diseminarea informaţiilor obţinute în urma derulării activităţilor din proiect sub forma unor exemple de bună practică aplicabile la nivel de clasă/şcoală .

Grup ţintă: elevii claselor V-VIII și cadrele didactice Instrumente utilizate: e-mail, blogul proiectului, prezentări PPT, chestionare etc Activităţi: noiembrie 1. Lansarea proiectului ,,Toleranţă zero faţă de violenţă!” – prezentarea partenerilor, informarea mass-mediei, promovarea acţiunilor din proiect şi al partenerilor.

ianuarie 2. ,,30 ianuarie – Ziua Internaţională a Nonviolenţei în şcoală” – dezbatere realizată cu elevii şi cadrele didactice; postarea de materiale video şi foto pe grupul proiectului şi blogul acestuia.

februarie /martie 3. Concursuri Elevii vor realiza creații literare (poezii, eseuri, compuneri) și creații plastice (afișe, postere, lucrări in acuarela pe teme antiviolență), iar cadrele didactice vor realizate cate un material pe teme antiviolență la alegere (referat, studiu de caz, recenzie carte, prezentare opțional CDS de educație civică pentru elevi, program terapeutic pentru agresivitate).

Rezultate aşteptate: - o scădere a incidenţei fenomenului violenţei verbale şi fizice din rândul elevilor; - o ameliorare a prezentării comportamentelor agresive din mass-media, sport, viaţă socială; - prevenirea etichetării şi excluderii sociale a elevilor prin desfășurarea de activităţi socioeducaţionale utile; - îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, negociere şi rezolvare a conflictelor intrapersonale în relaţiile interpersonale dintre elevi-elevi, elevi-profesori, copii-părinţi.

„ÎMPREUNĂ ASTĂZI...DE HALLOWEEN” Oproiu Maria Mihaiela- profesor de Limba engleză Liceul “HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN” Abrud, jud.Alba APLICANTUL: Liceul „HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN’’, Str. Republicii, Nr.18, Abrud, jud.

Alba, prof. Maria Mihaiela Oproiu, tel. 0752135989, e-mail- snow13642000@yahoo.com PARTENERI: LICEUL “HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN”, ABRUD Strada Republicii, nr. 18 515100 Abrud, jud. Alba Tel/fax: 0258/780623 – 0258/780601 e-mail: hcc.abrud@mail.albanet.ro ASOCIAŢIA „SFÂNTUL NICOLAE ABRUD” Strada Crişan Nr. 13 515100 ABRUD, JUD. ALBA Tel/fax.0258/780818 LOCAŢIA ACTIVITĂŢILOR PROIECTULUI: Şcoala Specială din cadrul liceului „HOREA, CLOŞCA ŞI CRIŞAN” ABRUD PERIOADA DE DERULARE A PROIECTULUI: Data începerii proiectului: 01.03.2011 Data finalizării operaţionale: 15 .03.2011 ARGUMENT Pornind de la premisa că acceptarea diferențelor este elementul esențial al existenței noastre ca ființe sociale, elevii au posibilitatea prin intermediul acestui proiect să învețe că nu trăim într-un univers al "excluderii", ci într-o lume a "includerii", nu într-o lume a scindării ci într-o lume a relației simbiotice între interacțiune și interdependență.

Scopul noastru al tuturor, dar în special al nostru, ca dascăli, este sa oferim tuturor persoanelor posibilitatea de a-și exprima valoarea, de a simți bucuria vieții și de a descoperi lumea care-i înconjoară. Doar manifestând toleranță față de semenii noștri putem recunoaște și accepta modul de a fi diferit al persoanelor sau grupurilor. Prin acțiunile de voluntariat desfășurate în acest scop, elevii și profesorii școlii noastre au descoperit o cale prin care orice om capătă experiență, se poate exprima, se poate implica în problemele comunității din care face parte.

DESCRIEREA PROIECTULUI Proiectul se derulează ca activitate de voluntariat cu caracter extraşcolar cu elevii cu nevoi speciale- handicap intelectual de la Liceul “H.C.C” Abrud – clasele speciale în scopul socializării şi integrării copiilor cu nevoi speciale, completarea activităţilor educative şi terapeutice din şcoală prin activităţi extraşcolare.

Scopul general al acestei activităţi este creşterea gradului de adaptare a copiilor la viaţa socială, mai exact, dezvoltarea autonomiei personale şi sociale, a comportamentului în grup; creşterea stimei de sine şi a stării de bine prin posibilitatea afirmării în grupul social; intensificarea implicării comunităţii în dezvoltarea elevilor.

GRUPUL ŢINTĂ : - elevii claselor speciale a III-a, a VII-a şi a IX-a (elevii cu nevoi specialehandicap intelectual de la Liceul “H.C.C” Abrud) - elevii clasei a XI-a F.I.E- organizatori (voluntari), organizatori a încă două activități de voluntariat în acest an școlar cu acești copii- Balul de Halloween și Crăciunul.

- profesorii şcolii -părinții elevilor implicați OBIECTIVELE PROIECTULUI: Se urmăreşte:  Dezvoltarea sentimentului de solidaritate și toleranță  Asumarea de roluri şi responsabilităţi în viaţa socială  Promovarea şanselor egale pentru elevii cu CES şi a activităţilor incluzive, schimbarea mentalităţii cu privire la copiii cu handicap  Implicarea elevilor în activităţi extraşcolare - clasa a XI-a F.I.E- organizatori (voluntari, o parte dintre ei găzduiţi de internatul şcolii)  dezvoltarea unei atitudini pozitive față de semeni și față de sine  Dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă  Dezvoltarea îndemânării şi creativităţii elevilor  Dezvoltarea capacității de adaptare a elevilor cu CES la viața socială  Implicarea Asistentului Comenius- Daniela Lucker din Germania în activitățile școlii REZULTATE AŞTEPTATE: Dezvoltarea sentimentului de solidaritate umană în rândul elevilor implicaţi în acest proiect, precum şi sensibilizarea celor din jur cu privire la nevoile copiilor cu nevoi speciale;  Stabilirea unor relaţii afective între copiii proveniţi din familii şi cei instituţionalizaţi;  implicarea elevilor voluntari în activităţi cu caracter umanitar; ACTIVITĂŢI 1. Ateliere de lucru – confecţionarea costumelor și a decorațiilor, ateliere la care participă elevii organizatori de la Liceul “H.C.C” Abrud și elevii cls. V-VIII 2. Ateliere de lucru – confecţionarea unor decorații și desene cu bostani- ateliere la care participă elevii cu CES sub îndrumarea elevilor organizatori de la Liceul “H.C.C” Abrud 3. Decorarea sălii- activitatea se va desfăşura la Liceul “H.C.C” Abrud - Şcoala Specială, întro sală împodobită, cu această ocazie, de către elevii organizatori de la Liceul “H.C.C” Abrud şi cei de la Şcoala Specială, împreună cu profesorii organizatori.

4. Desfășurarea balului, a activităților educative- confecționarea măștilor pentru Carnaval, jocuri, activități distractive- decorarea prăjiturii, dans etc.

Petrecerea se va desfăşura în sala de clasă a elevilor cu CES, împodobită cu această ocazie cu postere realizate de elevi, ghirlande decorative, dovlecei si alte decoraţii. Copiii cu CES vor fi primiţi în sală cu bomboane iar pe parcursul activităților vor primi numeroase recompense-dulciuri pentru participare.

Va avea loc parada costumelor și măștilor, se vor desfăşura concursuri şi jocuri- Bobbing Apples, Pin the Nose on the Pumpkin, Bobbing Candies, Mummy Wrapping, Build the Scarecrow, Spooky Walk, Trick or Treat, Halloween Freeze Dance.

Elevii organizatori vor dansa și vor antrena copiii la dans (Follow the Leader, Macarena, This is Halloween etc).

DISEMINARE Panouri cu imagini reprezentative surprinse pe parcursul desfăşurării activităţii Prezentarea activităților susținute în cadrul ședințelor cu părinții elevilor voluntari

Prezentarea activităților susținute în cadrul ședințelor cu părinții elevilor cu CES Prezentarea activităților susținute în cadrul raportului de activitate al Asistentului Comenius la Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și I.S.J Alba

Pin the Nose on the Pumpkin

Trick or Treat

Pin the Nose on the Pumpkin

Halloween Freeze Dance

Trick or Treat

TEHNICI MODERNE FOLOSITE ÎN PROCESUL DIDACTIC LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR Prof. Înv. Primar.Lungu Ana-Maria Șc. Gimnazială Nr. 1 Rovinari Județul Gorj Privind modernizarea din punctul de vedere al procesului de învăţământ, se disting două tendinţe convergente: apropierea cunoaşterii didactice de cunoaşterea ştiinţifică şi transformarea elevului în subiect activ al propriei deveniri. Întregul proces de învăţământ reprezintă o vastă acţiune de modelare a personalităţii copilului, ce are loc într-o ambianţă specifică, şcolară, în care operează cu maximum de intensitate, conţinuturi ştiinţifice, literar-artistice, tehnice, practice şi etice etc., selecţionate şi structurate în acest scop, până ce acestea din urmă se personalizează, devenind un bun personal al elevului. Ansamblul metodelor de predare şi învăţare utilizate constituie ceea ce se numeşte metodologia procesului de învăţământ. Aceasta are un caracter dinamic, se distinge prin flexibilitate, supleţe, permanentă deschidere la înnoire, preocupare de racordare la cerinţele actuale ale învăţământului. În ultimele decenii a crescut interesul pentru aşa-numitele metode activ-participative. Sunt considerate activ-participative toate acele metode care sunt capabile să mobilizeze energiile elevului, să-i concentreze atenţia, să-l facă să urmărească cu interes şi curiozitate lecţia, să-i câştige adeziunea logică şi afecţiunea faţă de cele nou învăţate, care-l îndeamnă să-şi pună în joc imaginaţia, înţelegerea, puterea de anticipare, memoria etc. Aceste metode pun mai mult accentul pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, prin manipulare în plan manual şi mintal a obiectelor, acţiunilor etc.

Cercetarea de faţă a avut drept scop demonstrarea rolului important al metodelor activparticipative în dezvoltarea personalităţii elevului şi în pregătirea pentru integrarea în viaţa socială.

Ipoteza generală: Dacă voi introduce în activitatea instructiv educativă la clasă metode activ-participative, atunci voi realiza un act educativ de calitate, care ar creşte în mod considerabil performanţele elevilor şi ar conduce la dezvoltarea integrală şi creativă a personalităţii lor.

Tipul cercetării: -ameliorativă, de perfecţionare, optimizare a unor aspecte ale procesului de învăţământ, cu caracter experimental. După modul organizatoric este sitematică cu planificare a etapelor, în contextul real al claselor simultane, urmărită în timp stabil.

Obiectivele cercetării :  Îmbunătăţirea calităţii actului instructiv-educativ prin utilizarea metodelor activparticipative;  Implicarea activă şi conştientă a elevilor în procesul formării de noi competenţe;  Obţinerea unor performanţe superioare prin utilizarea metodelor activ-participative în timpul lecţiilor de limba şi literatura română, matematică, cunoaşterea mediului;  Dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor;  Înregistrarea, monitorizarea şi compararea rezultatelor obţinute de elevi la testarea iniţială şi testarea finală;

 Încurajarea autonomiei elevului şi promovarea învăţământului prin cooperare;  Analiza raportului dintre rezultate şi învăţarea centrată pe elev, respectiv învăţarea bazată pe metode moderne; Etapele cercetării  Etapa constatativă S-a desfăşurat în perioada octombrie-noiembrie 2014 şi a constat într-o serie de acţiuni desfăşurate în vederea obţinerii unor date despre nivelul de cunoştinte al elevilor, precum şi despre modul de implicare a acestora în desfăşurarea actului instructiv-educativ.  Etapa experimentală S-a desfăşurat în perioada decembrie 2013-aprilie 2014. În această etapă s-au elaborat strategii de ameliorare şi dezvoltare, respectiv strategii activ-participative prin introducerea în cadrul activităţilor instructiv-educative, a numeroase metode moderne care să ducă la creşterea calităţii în învăţământ şi a randamentului şcolar.  Etapa post-test S-a desfăşurat în luna mai a anului 2014. În această etapă am aplicat aceleaşi instrumente ca în etapa constatativă, pentru a semnala progresul înregistrat de elevii claselor experimentale Eşantionul de subiecţi  În anul şcolar 2013-2014 mi-am proiectat întreaga activitate pentru a veni în sprijinul elevilor din clasele I şi a II-a, folosind metode activ-participative.  Aşadar, în cadrul eşantionului de elevi au fost incluşi 7 elevi de clasa I şi 9 elevi din clasa a II-a, din învăţământul rural Metodologia etapei experimentale  Variabila independentă manipulată , provocată, respectiv variabila stimul a constat în metodele activ-participative ce au fost utilizate la clasă în etapa experimentală.  Variabila dependentă, respectiv variabila răspuns a constat în performanţa şcolară a elevilor în urma aplicării experimentului.  În cadrul acestei cercetări s-a folosit un singur grup de subiecţi, realizându-se de două ori măsurători asupra variabilei dependente ( performanţa şcolară) după două manipulări ale variabilei independente (metodele activ-participative).

Rezultatele din etapa constatativă În această etapă, am sesizat că elevii clasei I întâmpină dificultăţi la reprezentarea propoziţiilor , la despărţirea cuvintelor în silbe, la poziţionarea sunetelor în cuvânt, la reprezentarea numerică a cifrelor. Elevii clasei a II-a întâmpină dificultăţi la formularea de propoziţii după anumite cerinţe , la scrierea semnelor de punctuaţie, la exprimarea liberă, la soluţionarea problemelor ce necesită două sau mai multe operaţii.

Rezultatele din etapa experimentală Rezultatele obţinute la cele două texte din această etapă ilustrează faptul că strategiile şi metodele activ-participative utilizate la clasă au început să aibă efecte benefice asupra dezvoltării nivelului de gândire al elevilor, aceştia realizând progrese vizibile la nivelul comunicării, limbajului, imaginaţiei, învăţării cooperante.

Se observă o îmbunătăţire considerabilă a capacităţii elevilor clasei a II-a de a forma cuvinte noi de la un cuvânt de bază, dat şi de a integra apoi în contexte unele dintre cuvinte nou formate,,utilizarea adecvată a normelor de punctuaţie şi ortografie, precum şi formularea corectă a unor enunţuri vizând redactarea unui text, respectându-se anumite cerinţe date. Totodată elevii ambelor clase se descurcă la caracterizarea unor personaje literare construind cu plăcere cvintete, ciorchine, pe anumite teme, colaborează în mod eficient la compararea unor animale, anotimpuri, plante etc., rezolvă probleme cu două sau mai multe operaţii.

Rezultatele post-testului La ultimul test aplicat elevilor, s-au obţinut cele mai bune rezultate, acest lucru confirmând ipoteza cercetării. Compararea acestora cu cele obţinute în urma aplicării testului din etapa constatativă va releva progresul înregistrat la învăţătură, pe măsura parcurgerii programei şi a creşterii complexităţii materiei.

Se observă deci, la clasele experimentale faptul că foarte mulţi elevi au reuşit să se situeze în cea mai mare parte în zona superioară a intervalului de notare.

Elevii clasei a II-a şi-au îmbunătăţit considerabil capacitatea de a concepe şi redacta un text de mică întindere corect din punct de vedere logic şi gramatical, de a rezolva exerciţii cu termen necunoscut, precum şi probleme cu două sau mai multe operaţii. Elevii clasei I şi-au format capacitatea de a se exprima logic în propoziţii, de a folosi corect semnele de punctuaţie, de a rezolva exerciţii şi probleme cu grad mediu şi ridicat de dificultate în concentrul 0-100.

Concluzii Metodele activ-participative folosite în cadrul demersului pedagogic au o eficienţă sporită prin faptul că antrenează elevul în procesul de predare-învăţare, transformându-l în participant activ al propriei sale formări, învăţătorului revenindu-i sarcina de coordonator, îndrumător al activităţii.

Consider că ar fi necesară implicarea cadrelor didactice din ciclul primar în campanii de convingere a opiniei publice asupra promovării metodelor şi tehnicilor activ-participative, pentru a se atinge în cadrul educaţiei formale, nonformale sau informale, cei patru mari piloni ai învăţării: a învăţa să înveţi, a învăţa să faci, a învăţa sa convieţuieşti împreună cu alţii, a învăţa să exişti.

Bibliografie: Cerghit, I. (2006)-” Metode de învţământ”, Editura Polirom , Iaşi Cucoş, C. (2008)-” Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice”, Editura Polirom, Iaşi .Potolea, D., Manolescu, M. (2006)- “Teoria şi metodologia curriculumului”, M.E.C., P.I.R., Bucureşti;

Metode şi procedee moderne utilizate în procesul instructiv – educativ la ciclul primar Profesor Toropu Claudia Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, Gorj Strategia didactică reprezintă modalitatea de combinare a metodelor şi mijloacelor de învăţământ în vederea atingerii obiectivelor propuse. Aceasta presupune:  alegerea metodelor adecvate,  identificarea mijloacelor de instruire în raport cu obiectivele urmărite,  conţinutul abordat,  timpul disponibil,  caracteristicile clasei de elevi şi implicit spaţiul şcolar.

Finalităţile învăţământului primar sunt:  asigurarea educaţiei elementare pentru toţi copiii şcolarizaţi,  formarea personalităţii copilului, respectând nivelul şi ritmul său de dezvoltare,  înzestrarea copilului cu acele cunoştinţe, capacităţi şi atitudini care să stimuleze raportarea efectivă şi creativă în mediul social şi natural, respectiv să permită continuarea educaţiei.

Idealul educaţional şi finalităţile sistemului educaţional reprezintă un set de aserţiuni care consemnează profilul de personalitate dezirabil a fi dobândit de către absolvenţii ciclului primar în perspectiva evoluţiei ulterioare. Finalităţile descriu specificul fiecărui nivel de şcolaritate din perspectiva politicii educaţionale, necesare pentru elaborarea programelor şcolare, cât şi pentru orientarea demersului didactic la clasă.

La nivelul învăţământului primar se structurează următoarele cicluri curriculare: 1. Ciclul achiziţiilor fundamentale (clasele I-II), ce are ca obiective majore acomodarea la cerinţele sistemului şcolar şi alfabetizarea iniţială. Acesta vizează:  asimilarea elementelor de bază ale principalelor limbaje convenţionale (scris, citit, socotit),  stimularea copilului în vederea perceperii, cunoaşterii şi stăpânirii mediului apropiat,  stimularea potenţialului creativ al copilului, a intuiţiei şi a imaginaţiei,  formarea motivării pentru învăţare.

2. Ciclul de dezvoltare (clasele III-IV, în continuare clasele a V-a şi a VI-a) are ca obiectiv major formarea capacităţilor de bază necesare pentru continuarea studiilor. Acest ciclu vizează:  dezvoltarea achiziţiilor lingvistice,  dezvoltarea capacităţii de a comunica,  dezvoltarea gândirii autonome şi a responsabilităţii faţă de integrarea în mediul social.

Metodele didactice tradiţionale deţin rolul de transmitere şi asimilare a cunoştinţelor în maniera următoare: cadrul didactic – emiţătorul, respectiv elevul – cel care depozitează informaţiile transmise. Acestea deţin un rol important în cadrul procesului instructiv – educativ deoarece este nevoie şi de conversaţie (care ia forma dialogului învăţătoare-elevi, respectiv elevielevi), de exerciţiu (în vederea formării unor deprinderi), de povestire (prin care elevii conştientizează greşelile de pronunţie şi limbaj), precum şi de observare (în vederea formării unei păreri legate de tema luată în discuţie, respectiv exprimarea acesteia oral sau în scris).

Metodele activ-participative, moderne constituie un proces activ, de lungă durată şi complex, care îl face pe elev să treacă cunoştinţele prin filtrul gândirii proprii pentru a dobândi o cunoaştere autentică.

METODA MOZAIC este o metodă prin care se realizează învăţarea prin cooperare între elevi. Presupune următorii paşi: 1. Construirea grupurilor de lucru – clasa de elevi împărţită în grupuri de câte 4-5 elevi, în funcţie de efectivul acesteia.

2. Cadrul didactic împarte textul ce urmează a fi studiat în 4-5 părţi (atâtea câte grupuri de lucru sunt).

3. Fiecare elev cu numărul 1 va forma acelaşi grup (care poate să aibă şi un nume original).

Acesta trebuie să discute conţinutul de idei al părţii repartizat de către cadrul didactic.

Trebuie să realizeze citirea conştientă şi explicativă, să evidenţieze ideile principale, precum şi modalitatea de prezentare cât mai clară către colegii de clasă.

4. Revenirea elevilor în grupul de 4-5 elevi şi predarea conţinutului pregătit celorlalţi elevi. Prin predarea reciprocă se realizează cea mai bună învăţare a unui conţinut informaţional, mai ales începând cu a doua jumătate a clasei a III-a deoarece elevii încep să-şi consolideze anumite deprinderi, iar unele cunoştinţe să fie bine însuşite.

Cadrul didactic monitorizează predarea asigurându-se că informaţiile se transmit şi se asimilează corect. Dacă evidenţiază anumite neclarităţi, ajută grupul să le depăşească.

CUBUL este o tehnică prin care se evidenţiază activităţile şi operaţiile de gândire implicate în învăţarea unui conţinut. Această metodă didactică are următoarele etape: 1. Elevii citesc un text sau investighează o temă luată în discuţie. Activitatea se poate realiza individual, în perechi sau în grup.

2. Se solicită elevilor care au la dispoziţie un cub din hârtie sau carton să noteze pe fiecare faţă a cubului câteba cuvinte sau idei, conform instrucţiunilor date de către cadrul iddactic.

3. Feţele cubului pot să cuprindă următoarele cuvinte:  Descrie!  Compară!  Aplică!  Argumentează pentru şi împotrivă!  Analizează!  Efectuează! În cazul copiilor de ciclul primar, acţiunile şi operaţiile solicitate sunt însoţite de cerinţe suplimentare cu caracter concret. Este foarte important cum se implică cadrul didactic în realizarea unei activităţi folosind metoda cubului, cât de bine îşi cunoaşte clasa de elevi pentru ca fiecărui elev să îi revină acele sarcini de lucru care corespund potenţialului intelectual dobândit până în prezent.

De exemplu, pentru fiecare faţă a cubului, învăţătoare poate veni cu următoarele întrebări suplimentare:  Descrie! – Cum arată?  Compară! – Cu cine se aseamănă?  Aplică! – Cum poate fi folosit?  Argumentează pentru şi împotrivă! – E bun sau rău? De ce?  Analizează! - Care sunt părţile de vorbire învăţate?  Efectuează! – Cum se numeşte rezultatul adunării? Dar al scăderii?

ESEUL DE CINCI MINUTE este o excelentă modalitate de conştientizare de către elevi a ceea ce ştiu despre un subiect, a ceea ce nu ştiu, precum şi a ceea ce ar dori să înveţe sau au învăţat. Poate lua forma următorului tabel: ŞTIU VREAU SĂ ŞTIU AM ÎNVĂŢAT Pentru secţiunea ŞTIU, elevii au de notat ideile pe care le ştiu despre tema luată în discuţie. În secţiunea VREAU SĂ ŞTIU, elevii notează despre ce ar dori să afle legat de subiectul ales.

Urmează desfăşurarea lecţiei propiu-zise, realizarea de investigaţii, respectiv dobândirea de cunoştinţe legate de tema propusă. În secţiunea AM ÎNVĂŢAT, elevii vor nota la sfârşitul lecţiei ceea ce au reţinut din lecţia parcursă cu toată clasa de elevi.

Prin tehnici adecvate şi prin dirijarea corectă a învăţării, elevii învaţă noile cunoştinţe, sunt entuziasmaţi de noua metodă de lucru, dorind pe viitor a învăţa în aceeaşi manieră. ÎNVĂŢAREA PRIN COOPERARE reprezintă un set de strategii care angajează mici echipe de elevi pentru a promova interacţiunea colegială şi colaborarea. Aceasta se realizează atunci când elevii lucrează împreună, ca o echipă, pentru a explora o temă nouă, pentru a rezolva o problemă, pentru a crea idei noi, pentru a atinge un obiectiv comun. Pentru ca acest tip de activitate să dea roade trebuie eliminată competiţia în favoarea colaborării, iar cadrul didactic să deţină abilităţi, competenţe prin care aceste metode de învăţare prin cooperare să fie promovate şi aplicate la clasă.

Ca şi elemente cheie ale acestei metode sunt:  interdependenţa pozitivă între membrii grupului,  interacţiunea directă, faţă în faţă,  exersarea deprinderilor de învăţare în grup,  răspunderea individuală a fiecărui membru al grupului,  rolul de îndrumător şi coordonator al cadrului didactic.

METODA CADRANELOR este o modalitate de sintetizare a unui conţinut informaţional solicitând participarea elevilor în înţelegerea lui adecvată. Această metodă de lucru presupune trasarea a două axe principale una pe cealaltă, în urma căreia rezultă patru cadrane.

De exemplu, elevii sunt solicitaţi astfel: 1. în cadranul 1 să noteze caracteristicile anotimpului iarna, 2. în cadranul 2 să noteze jocuri de iarnă prezentate în lecţie, 3. în cadranul 3 să noteze personajele textului, 4. în cadranul 4 să noteze părerea personală legată de acţiunea textului.

Prin această tehnică se urmăreşte implicarea elevilor în înţelegerea cât mai bine a textului citit, precum şi pentru exprimarea părerii personale referitoare la tema dată.

TURUL GALERIEI este o metodă prin care elevii sunt stimulaţi să-şi exprime părerea personală legată de ceea ce au lucrat colegii lor. Cuprinde următoarele etape: 1. Elevii, în grupuri de câte trei-patru, rezolvă o problemă, răspund la o sarcină de lucru, pe o foaie mare.

2. Produsele muncii lor se afişează pe pereţii clasei.

3. La semnalul cadrului didactic, elevii trec pe rând la fiecare poster pentru a-şi exprima părerea despre ceea ce au lucrat colegii lor.

4. După ce se termică turul galeriei, fiecare grupă îşi reexaminează produsul, discută observaţiile şi comentariile notate de colegi pe posterele Metodologia didactică pune tot mai mult accentul pe aceste metode moderne, utilizate în procesul de predare – învăţare – evaluare. Atât metodele tradiţionale, cât şi cele moderne trebuie să servească scopului instruirii. Învăţarea prin cooperare maximizează capacităţile intelectuale ale elevilor (de a gândi, de a înţelege, de a comunica eficient, de a lua decizia corectă, de stimulare a creativităţii).

Accentul cade pe modalitatea prin care elevii învaţă. Utilizând metode didactice moderne, elevii au posibilitatea să-şi exerseze operaţiile gândirii, să-şi cultive creativitatea, să-şi îmbogăţească vocabularul, să capete mai multă încredere în sine, să-şi formeze deprinderea de a vorbi corect.

Bibliografie: 1. Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga (2012) – Metode interactive de grup. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova 2. Venera Mihaela Cojocariu (2004) – Teoria şi metodologia instruirii, EDP, Bucureşti

Metodele moderne de predare-învățare-evaluare Prof. Pecingină Vasile Școala Gimnazială Nr. 1.

Localitatea Rovinari Județ Gorj Metodele de învăţământ reprezintă modalităţile sistematice de lucru de care se pot servi profesorii în activitatea de instruire şi elevii în cea de învăţare, capabile să conducă la rezolvarea obiectivelor pedagogice propuse. 1 Metodele moderne sunt tot mai întâlnite în procesul didactic fie că este vorba de predare sau chiar evaluare, deoarece există printre ele și metode care pot fi la fel de valoroase în ambele sensuri, în funcție de aspectele vizate.

Frecvența utilizării acestor metode precum și contextul ales pentru a fi puse în aplicare trebuie alese cu multă atenție deoarece fiecare în parte urmărește dezvoltarea anumitor competențe. Folosirea lor în mod abuziv poate duce chiar la o îndepărtare de scopul lecției, în particular, și al disciplinei, în general. Consider că este importantă existența unui fond de bază pe care să se construiască, adică predarea tradițională trebuie să se întrepătrundă armonios cu cea complementară și nicidecum nu trebuie eliminată. Elevului trebuie să i se ofere un suport de curs, teoretic pe baza căruia să-și dezvolte anumite abilități. Orice teorie, orice mecanism, orice creaţie artistică pleacă de la datele existente, pe care individul creativ le asociază în moduri la care nimeni altul nu se gândise până atunci. Învăţarea creativă are la baza tocmai aceste procedee de combinare, de reorganizare, de inversare şi înlocuire folosind metoda încercării şi erori.2 Poate că aceste metode devin mai eficiente în exerciții de fixare sau de descoperire, cercetare, care vizează un efort propriu decât de predare efectivă a unor informații noi. O lecție nouă aduce cu sine noțiuni necunoscute, termeni, formule care nu pot fi intuite de către elevi și nici nu poate fi creată o imagine ambiguă asupra lor.

Folosirea unor metode şi strategii moderne, active de predare-învăţare este însă importantă pentru că are un mai mare impact asupra elevilor. Cărţile din care îşi luau informaţia până mai ieri sunt înlocuite astăzi cu noile resurse tehnologice pentru a crea o învăţare interactivă centrată pe elev.

Utilizarea metodelor interactive de predare-învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii elevului.

Caracteristicile metodelor moderne: - sunt atractive; · stimulează implicarea activă în sarcina didactică; · stimulează iniţiativa; · asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor; · asigură un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare; · valorifică şi stimulează potenţialul creativ, originalitatea copiilor; · acţionează asupra gândirii critice a elevilor; · elevii devin responsabili în rezolvarea sarcinilor; · promovează învăţarea prin cooperare; · copiii învaţă să argumenteze acţiunile;

1

http://stiintasiinginerie.ro/wp-content/uploads/2013/12/17-IMPORTAN%C5%A2A-METODELOR-DE%C3%8ENV%C4%82%C8%9A%C4%82M%C3%82NT.pdf 2 file:///C:/Users/user1/Downloads/Curs_Metode_interactive_de_predarea_invatare_evaluare.pdf

· îi învaţă pe elevi să comunice între ei şi să asculte părerile celor din jur.3 Multe studii demonstrează faptul că învăţarea este mai eficientă atunci când elevii sunt implicaţi în acest proces. Strategiile de instruire care angajează elevii în procesul de învăţare, stimulează gândirea critică, sporesc gradul de conştientizare şi de responsabilitate din partea acestora. Interactivitatea are la bază relaţiile reciproce şi se referă la procesul de învăţare activă, în cadrul căreia, cel care învăţă acţionează asupra informaţiei pentru a o transforma într-una nouă, personală şi interiorizată. Învăţarea interactiv-creativă este o forma specială a învăţării şcolare, apărută din necesitatea ţinerii pasului şcolii cu noile transformări existente şi preconizate, în viaţa şi activitatea social - umană, în complexitatea epocii contemporane. Acest fapt solicită din parte individului înzestrarea cu un echipament intelectual, afectiv-voliţional, care să-l ajute să depăşească modalităţile de simplă echilibrare ale organismului, prin răspuns la stimuli la nivel dominant senzorio-perceptiv. El trebuie să folosească traiectorii combinate şi complicate de ordin reflexiv în soluţionarea problemelor pe care i le pune viaţa şi să exploreze alternativele rezolutive. Omul viitorului trebuie să fie un constructor de probleme şi de sisteme ideative necesare rezolvării lor, transpunerii lor în plan ideativ şi practic, găsind soluţii optime şi eficiente. El este omul faptelor pentru ca ele conving, deci omul creator; este omul pentru care fapta nu vorba este maxima conducătoare în viaţă. Învăţarea interactiv-creativă este necesară pentru a crea omul creativ, un constructor de idei care nu rămâne suspendat în sistemul sau ideativ, ci îl folosește pentru a elabora decizii şi a rezolva problemele vieții prin acțiune.

Lecţia de predare-învăţare devine astfel “o aventură a cunoaşterii” în care copilul participă activ, după puterile proprii, întâlnind probleme şi situaţii dificile, examinându-le şi descoperind soluţii plauzibile. Rolul profesorului constă mai mult în cel de stimulare şi dirijare, iar motivaţia activităţii reiese din participarea entuziastă a cadrului didactic. Elevul e implicat atât în procesul de predare, de învăţare şi de evaluare, iar disciplina devine autodisciplină a muncii şi interesului, asigurată de satisfacţia cooperării. Conduita creativă a cadrului didactic este unul din factorii care asigură dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul să medieze între elev şi lumea cel înconjoară. El trebuie nu numai să organizeze spaţiul şi activitatea, ci şi să participe alături de elevi la elaborarea cunoştințelor; să servească drept model în legăturile interpersonale şi să încurajeze interacţiunile cooperante dintre elevi; să-i îndrume cum să-şi folosească timpul, spațiul, echipamentul şi materialele; să ajute individul sau grupul să extragă din experienţe informaţiile necesare, valorile şi să le interpreteze şi evalueze. Proiectarea activităţii didactice presupune “căutarea unei articulaţii optime” între componentele procesului de învăţământ (obiective, conţinuturi, metode, mijloace, condiţii socioculturale, evaluări etc.) “pentru obţinerea unor rezultate maxime, de ordin calitativ şi cantitativ. Aceasta este, deci, o problemă de strategie, de optimizare, de valorificare la maximum a tuturor resurselor şi condiţiilor date, opusă vechilor abordări reducţioniste preocupate doar de descrierea conţinuturilor de predat.”( Cerghit, Ioan, 1999).

Atmosfera creată în clasă de către profesor constituie un factor care influenţează comportamentul de învăţare al elevului. Instaurarea unui climat favorabil unei conlucrări fructuoase între profesor şi elevi, a unui climat caracterizat printr-o tonalitate afectivă, pozitivă, de exigenţă şi înţelegere, de responsabilitate, reprezintă o condiţie principală ce trebuie realizată în lecţie. Profesorul creativ oferă posibilitatea elevilor de a-şi spune părerea într-o atmosferă neautoritară, promovând o atitudine deschisă, prietenoasă, elastică, pozitivă şi receptivă, apreciind ideile bune ale elevilor şi fără a ridiculiza nereuşitele. El îngăduie elevului să-şi manifeste curiozitatea, indecizia, interesul pentru schimbul de informaţii. Climatul spornic de lucru este facilitat de faptul că

3

http://asociatia-profesorilor.ro/metode-interactive-pentru-un-invatamant-eficient.html

profesorul tratează de fiecare dată întrebările elevilor cu interes, respectă opiniile celorlalţi, întăreşte constant convingerea elevilor că pot emite idei valoroase, antrenându-i în procesul de evaluare, comunicându-le criteriile de evaluare şi oferindu-le timpul necesar exersării propriilor capacitati.

POVEȘTILE TERAPEUTICE ȘI ROLUL LOR ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚARE Profesor Iriza Claudia, CJRAE Gorj/Ș coala Gimnazială nr. 1 Rovinari

Ce poate fi mai plăcut pentru un copil și un educator –părinte sau cadru didactic- decât descoperirea împreună a sensului poveștilor- povești cu tâlc, poveștile bunicii, povești nemuritoare, povești orientale, povești terapeutice etc.

O poveste este o istorisire, o succesiune de întâmplări care vorbește despre una sau mai multe experiențe de viață ori situații problematice și care se finalizează într-un anumit mod. Ea apelează la imaginar și adesea la o lume fantastică, folosește metafore și construcții ambigue, vehiculi ai unor conținuturi care se concretizează numai în contactul direct dintre aceștia și lumea interioară a ascultătorului.

Rolul poveștilor este unul care poate fi cu greu măsurat și explicat în câteva cuvinte. Ele ajută comunicarea, relaționarea copil-adult, sprijină exprimarea emoțiilor, oferă posibile soluții problemelor, oferă informații, prezintă modele de comportament și multe, multe alte beneficii.

Fie copii, fie adulți, suntem captivați de frumusețea poveștilor și basmelor, de complexitatea acțiunilor și modalitațile inedite de soluționare, de minunăția personajelor și creativitatea autorilor, dar ne gândim mai puțin la rolul lor vindecător pentru cei ce le ascultă sau le urmăresc. Poveștile și metaforele vindecă deoarece ele ne pun în contact cu dorințele și nevoile noastre cele mai profunde, cu obstacolele pe care le avem și resursele noastre interioare adesea necunoscute. Poveștile ne pun în contact cu noi înșine.

Copiii sunt atrași de povești, ele devenind astfel o bună metodă educativă deoarece stimulează dezvoltarea cognitiv-intelectuală,dar și pe cea afectiv-emoțională, deoarece poveștile sunt surse și vehicole de emoții, ajută la înțelegerea acestora și învățarea exprimării lor. De asemenea ele furnizează modele de identificare, soluții posibile la probleme asemanătoare, furnizează modele comportamentale și valori. Poveștile îmbogățesc experiența. Experiența este principala modalitate de învățare a copiilor, iar noi adulții, am învățat cele mai multe din ceea ce știm din experiența noastră de viață. Experiența este cea care ne ajută să facem față schimbărilor care survin uneori pe neașteptate și ne pot bulversa. De asemenea experiența poate avea conotații negative sau pozitive. Tocmai de aceea tot mai mulți specialiști ( psihologi, psihopedagogi și psihoterapeuți) recomandă folosirea poveștilor cu scop terapeutic.

Astfel, putem folosi poveștile pentru a-i ajuta pe copii să facă față unei situații dureroase prin care trec în acel moment (separare, respingere, furie, abandon, divorțul părinților etc) sau pentru a-i pregăti să înfrunte situații negative viitoare (decesul unui membru al familiei, plecarea părinților, mutarea, schimbări în ceea ce privește viața obișnuită cu potențial traumatizant) sau pentru a-i sprijini să depașească situații de viață deosebite (abuzul, violența).

Poveștile reprezintă un sprijin în dezvoltarea unor modalități adaptative pentru copiii anxioși, cei instabili, cu autocontrol deficitar sau stimă de sine sczută, timiditate exagerată.

Explorând aceste situații în maniera securizantă pe care o oferă poveștile, pe de o parte copiii pot învăța să își accepte sentimentele de tristețe sau suparare, să și le conștientizeze, iar pe de altă parte pot învăța că și în aceste întâmplări dramatice pot exista soluționări. În psihoterapie, folosirea poveștilor este securizantă, deoarece ea poate comunica copilului sau adultului mesaje care spuse direct ar fi respinse, însă metafora este o modalitate care evită rezistențele conștientului, tocmai de aceea are efect iluminator, lărgind spațiul interior al persoanei. Povestea devine una terapeutică atunci când mesajul ei este unul vindecător, adică are capacitatea de a-l transforma pe ascultător într-un receptor activ dintr-unul pasiv în ceea ce privește propria schimbare.

Biblioterapia este o tehnică terapeutică creativă prin care se urmărește rezolvarea problemelor pe care copilul, adolescentul sau adultul le întâlnesc într-o anumită etapă a existenței lor.

Motivele pentru care e potrivit să folosim biblioterapia în rezolvarea de probleme ar fi: ajută la dezvoltarea imaginii de sine, ajută copiii să se autoevalueze corect și pozitiv, favorizează întelegerea propriului comportament și al altora, dezvoltă empatia, facilitează găsirea mai multor soluții pentru o problemă, prezintă rezolvarea de probleme în mod pozitiv, distractiv și îi atestă copilului faptul că există și alte personae care au probleme asemănătoare cu a lui.

Scopul poveștilor terapeutice este de ″a păcăli″ ascultatorul prin depășirea rezistențelor la schimbare și blocarea mecanismelor sale de apărare. Problema copilului fiind pusă pe seama personajului din poveste, acesta nu va mai simți nevoia să nege un adevar sau să se apere atunci când este criticat. Se poate intra astfel în contact cu inconștientul și soluțiile care se găsesc în el, deoarece este binecunoscut faptul că fiecare om este cel mai bun psiholog al său și soluțiile cele mai bune pentru problemele personale le deține chiar persoana în cauză.

Exemplu de poveste terapeutică pentru copiii care învață să fie harnici Întâmplări din lumea pinguinilor În ținutul înghețat a sosit timpul ca toți pinguinii să își construiască cuiburile pentru viitoarele familii. Pingy cel Harnic alerga de zor culegând cu spor pietricele și astfel cuibul lui creștea văzând cu ochii. Vecinul lui, Pinky cel Leneș, urmărea cu atenție alergătura lui Pingy cel Harnic. Dar, deodată, cuibul lui Pingy cel Harnic a început să scadă pe neașteptate! Oare de ce?

Deoarece Pinky cel Leneș, de cum pleca Pingy cel Harnic, se repezea la cuib și lua pietricelele adunate cu mult efort.

La un moment dat, Pingy cel Harnic a observat că, deși muncise atât de mult, cuibul său nu era gata și lipseau multe pietricele. Așa că și-a făcut un plan – hotărî să afle ce se întâmplă.

Zis și făcut! S-a prefăcut că pleacă din nou după pietricele, dar s-a întors rapid. Și ce să vezi? Cine era la cuibul său cu o pietricică în cioc? Chiar vecinul lui, Pinky cel Leneș! Foarte supărat, Pingy cel Harnic, ajutat de ceilalți pinguini, l-au alungat din colonia lor pe Pinky cel Leneș.

Astfel, de atunci, în colonia lui Pingy cel Harnic domnește dreptatea și armonia, iar cuibul său este cel mai frumos, înăuntru aflându-se acum un ou strălucitor de alb ca zăpada acestor ținuturi înghețate.

Identificarea problemei: 1. Despre ce este vorba în această poveste?

2. De care personaj v-a plăcut? De care nu v-a plăcut? De ce?

3. Ce nu a facut bine Pinky cel Leneș?

4. Există copii asemănători cu el?

Identificarea soluțiilor: 1. De ce credeți ca Pinky lua petricelele vecinului său?

2. Ce s-a întâmplat după ce a fost descoperit?

Identificarea obstacolelor: 1. De ce Pinky cel Leneș proceda așa?

2. De ce credeți că nu e bine să procedăm ca Pinky?

Evaluare : 1. Ce părere aveți: ar trebui să fim ca Pingy cel Harnic sau ca Pinky cel Leneș?

2. Ce ar trebui să facă un copil ca să fie ca Pingy cel Harnic?

3.

Povestea, ca și tehnică terapeutică, are o serie de avantaje printre care se numără urmatoarele: - nu are efecte negative; - prezintă probleme specifice vârstei; - nu oferă o soluție de rezolvare a problemei, ci îl pune pe ascultător să descopere singur pașii în găsirea solițiilor; - favorizează memorarea soluției și aplicarea ei în viața personală; - este captivantă; - victoria personajului din poveste poate da încredere copilului; - depășește rezistențele la schimbare; -oferă ascultatorului posibilitatea de a se distanța emoțional de situația pe care o trăiește; -poate fi spusă atât de psihologi, consilieri, cât și cadre didactice și parinți; -favorizează comunicarea dintre adult și copil.

Având în vedere rolurile lor multiple și beneficiile complexe, se recomandă folosirea poveștilor de către părinți cât și de către alți educatori în relația cu copiii. Poveștile pot fi spuse sau create, modificate, îmbunătățite și adaptate. Cărțile de povești sunt o sursă nemaipomenită de învățături, soluții, idei și surse de creștere emoțională pentru copiii noștri.

Bibliografie: Cherechianu, I.; Coroiu, N. - ″Poveștile terapeutice vin să ne învețe″, Editura Diana www.psihomental.ro – Borza Claudia

IDENTIFICAREA TIPURILOR DE GREŞELI: PRONUNŢIE, SENS, PLASARE ÎN CONTEXT, UTILIZARE CORECTĂ, CAUZE, SOLUŢII Profesor logoped Rujoiu Silvia-Benonia C.J.R.A.E. Gorj / Colegiul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari Limbajul este instrumentul corect de comunicare interumană. Pentru orice om, gradul de stăpânire şi de folosire a limbii este o trăsătură definitorie a personalităţii sale. În perioada preşcolarităţii limbajul se perfecţionează sub toate laturile sale: fonetic, lexico-semantic şi gramatical. Astfel, preşcolarul de 6-7 ani, pronunţă corect toate sunetele limbii materne, posedă un vocabular de circa 3000 de cuvinte, cărora le cunoaşte sensul şi formează propoziţii – fraze corecte din punct de vedere gramatical. Are o exprimare relativ expresivă, capabilă să redea idei şi sentimente pe care doreşte să le transmită.

De la limbajul situativ, în grupa mică, trece treptat la limbajul contextual, folosind corect expunerea monologală (relatări, poveşti, povestiri). De asemenea, de la 4 ani începe să se structureze limbajul interior.

Dacă avem în vedere particularităţile vorbirii copiilor preşcolari este necesar să ne oprim la cele 3 aspecte: pronunţie, cuvinte (lexic) şi exprimare gramaticală.

La vârsta preşcolară, limbajul cunoaşte cele mai profunde schimbări, în strânsă corelaţie cu exersarea şi cu perfecţionarea capacităţii articulatorii. Datorită particularităţilor aparatului fonator ale cărui componente sunt insuficient exersate pentru vorbire, pronunţia copiilor este deficitară. În jurul vârstei de trei ani vorbirea copilului se caracterizează printr-o pronunţie inegală a sunetelor limbii materne. Copii pronunţă, în general, cu uşurinţă cuvintele cu o structură vocalică sau preponderent vocalică, dar întâmpină greutăţi în cazul consoanelor şi, mai ales, al grupurilor consonantice. Mulţi copii nu diferenţiază bine consoanele lichide (l, r), consoanele constrictive (s, z, ş, j) şi pe cele semioclusive (ce, ci, t).

Se pune întrebarea cum identificăm greşelile de pronunţie. Răspunsul este simplu: prin intermediul jocurilor orale. Desigur, metoda de bază rămâne exerciţiul, dar nu un exerciţiu plictisitor, ci un exerciţiu – joc plin de surprize. De exemplu, prin desfăşurarea jocului “Alege corect” am putea depista pronunţarea corectă a sunetelor separat şi în cuvinte. Prin acest joc am putea depista perceperea corectă sau incorectă a sunetului, semnalarea prezenţei sau absenţei unui anumit sunet într-un cuvânt. Cauza principală a acestor defecte o constituie tocmai slaba dezvoltare a auzului fonetic.

Jocurile exerciţiu pot aduce o contribuţie de seamă nu numai la perceperea clară şi corectă a sunetelor corespunzătoare, ci şi la corectarea pronunţiei defectuoase a acestora. În cazul jocului “Libraria” de exemplu, se poate depista pronunţarea corectă a cuvintelor. În această idee, se pot da copiilor, individual, jetoane cu diferite imagini. Copii au ca sarcină să verbalizeze ceea ce văd. Se poate constata că sunt copii care întâmpină greutăţi la interpretarea jetoanelor. Se pot adresa întrebări ajutătoare, conducându-i astfel la interpretarea imaginii de pe jeton.

Procedeul folosit dă posibilitatea de a-l corecta pe copilul care pronunţă greşit şi totodată se poate evalua posibilitatea pe care o are la acest capitol. Un studiu mai atent al vorbirii şi comunicării la copii în timpul activităţilor din grădiniţă, în conversaţia cu adulţii şi între ei, sau al producţiilor artistice verbale la serbările cu părinţii, evidenţiază un evantai de forme, privind abaterile de la pronunţia normală, a ritmului şi fluenței vorbirii.

Până în jurul vârstei de 5 ani, greşelile de pronunţie sunt considerate fireşti, fiind determinate de adaptarea treptată a aparatului fonator la exigenţele emisiei verbale, de perfecţionarea continuă a posibilităţilor de diferenţiere auditivă.

Cunoscute sub numele de dislalii, greşelile de pronunţie constau în alterarea sunetelor, substituirea, inversarea sau omisiunea acestora. Dintre cazurile de substituire, mai frecvente la vârsta preşcolară mică, se înregistrează:  ş şi j înlocuite cu s și z – (sase - şase); (zucărie - jucărie)  s și z înlocuite cu t şi d – (tanie - sanie); (tăpun - săpun)  ce şi ci înlocuite cu ţe şi ţi (ţerculeţ - cerculeţ); (ţine - cine) Consoanele lichide sunt fie omise, fie înlocuite (laţă, raţă).

Din două sau mai multe consoane alăturate, preşcolarul pronunţă, de obicei, numai una: (schie – scrie); (chion - creion).

Adesea sunt omise silabele neaccentuate, mai ales în cuvinte polisemantice: (fafie farfurie).

Sunt frecvente formulele de inversiune, când ordinea firească a formelor este modificată:  crastravete – castravete;  hazăr – zahăr;  bulitenie – butelie.

Deci, dificultăţile de pronunţie constau în omiterea, înlocuirea, denaturarea sau inversarea sunetelor mai greu de pronunţat. Este cunoscut din literatura de specialitate şi din observaţia practică faptul că sunetul “r”, în general, apare mai târziu în vorbire. Unii preşcolari spun “aţă” în loc de “raţă”, “oată”, în loc de “roată”, “tei” în loc de “trei”. Înlocuirea sunetului r cu alte sunete se face în intenţia de a marca sunetul deficient prin altul pe care îl poate pronunţa, cu sonoritate oarecum asemănătoare. Sunetul “r” poate fi înlocuit cu următoarele sunete: i, u, v, l, putând spune: “ioşu”, “uoşu”, “voşu”, “loşu”.

Se întâlneşte totuşi, la vârstă preşcolară, dificultăţi de pronunţare a sunetelor “C” şi “G”.

Sunetul “C” este înlocuit cu sunetul “t” (“toloş” în loc de “cocoş”). Aceeaşi situaţie este şi în cazul sunetului “G”, care poate fi înlocuit cu “D”. (“dăină” în loc de “găină”).

Exemplu concret întâlnit: “Dăina faţe totdat”.

Sunetul “F” poate fi înlocuit cu sunetele p, t, s: “seleastă” în loc de fereastra.

Se întâmplă uneori, mai ales la preşcolarii din grupa mică şi chiar mijlocie, ca, din cauza unei deficienţe minore de auz, vocala neaccentuată să fie omisă. Astfel, în loc de “cădea jos” unii copii spun “cadă zos”, sau “bau apă” în loc de “beau apă”. Omiterea sau inversiunea de silabe este întâlnită: “molocotivă” în loc locomotivă; “motobil” în loc de automobil; “motochetă” în loc de motocicletă.

Datoria noastră în calitate de educatori este să corectăm cu calm şi sistematic aceste greşeli de pronunţie săvârşite de copii spre a evita fixarea unei vorbiri incorecte defectuoase.

Se pune întrebarea dacă aceste greşeli de pronunţie pot fi corectate în cadrul grădiniţei.

Răspunsul este da, fără îndoială. E foarte necesar acest lucru.

Primele măsuri de educare a aparatului fonotor constau în desfăşurarea unor exerciţii simple, de imitare a unor sunete şi fenomene din natură, onomatopee: mersul calului în galop (clo, cli, clo), şuieratul trenului (u, u, u), tunetul (bum, bum), bate vântul (vâj - vâj).

De asemenea, se pot desfăşura cu copiii diferite exerciţii – joc, exerciţiile limitându-se doar la pronunţarea izolată a unor consoane care permit exagerarea articulării: “Şarpele sâsâie” (sss), “E frig” (br), “Oprim calul“ (prr), “Albina bâzâie” (bzz).

Exerciţiile pentru dezvoltarea auzului fonematic se pot crea într-o mulţime de varietate pentru copii ce nu pot pronunţa corect anumite sunete.

Exerciţiile pentru dezvoltarea auzului fonematic are în vedere greşeli care constau în înlocuirea sunetelor, omiterea unor sunete şi inversarea ordinii sunetelor. Se pot folosi în acest sens exerciţii de pronunţare a unor serii de silabe pentru consolidarea consoanelor primare (p – h – t - d):

 pa – pe – pi – po - pu  pap – pep – pip – pop – pup  jocuri de cuvinte: tac – dac – pac – bac tată – dadă – pată – bâtă

În vederea corectării silabei diferenţierii consoanelor surde de cele sonore se pot folosi cuvinte paronime: parcă – barcă; toamnă – doamnă, trepte – drepte. Asemenea exerciţii constituie un mijloc foarte eficient de dezvoltare a acuităţii auditive.

Exerciţiile – poezii contribuie şi ele la corectarea anumitor deficienţe de pronunţie la copii. Acestea trebuie repetate, dar şi din ce în ce mai repede.  “Ursu-leţ şi Ursu-Fleţ Cei doi urşi cu părul creţ Vor să prindă peşte-n lac  Dar de ce plângi Ursu-Fleţ?  Eu n-am prins decât un rac! (rac - lac) sau: “Azi, de ziua mamei mele Desenez un coş cu mere, Crizanteme mari şi prune Şi-apoi struguri şi alune.” (mere - mele) Aceste exerciţii pot contribui la educarea pronunţiei corecte, la corectarea celor mai frecvente greşeli de pronunţare. Multă atenţie trebuie să se acorde şi procesului de însuşire şi dezvoltare a semnificaţiei cuvintelor.

La 3-4 ani confuziile în denumirea termenilor, inexactităţile, impreviziunile în determinarea semnificaţiei cuvintelor sunt destul de frecvente, se întâmplă adesea ca preşcolarii să memoreze şi să folosească cuvinte al căror sens le scapă complet. De exemplu, un copil relata: “Macul este roşu şi în el are nişte bobocei negri.” Fiind întrebat ce se înţelege prin bobocei, a răspuns: nişte punctulețe negre. Se mai întâmplă şi astfel: copilul foloseşte aparent corect unele cuvinte, dar la o analiză mai atentă se constată că îi este străină semnificaţia acestora. De exemplu, un copil de 5 ani a ştiut să precizeze că broaştele trăiesc în lac. Întrebat fiind ce este lacul, a răspuns: o curte cu nisip. Şi la 5-6 ani, se mai constată folosirea într-un context nepotrivit a unui cuvânt auzit recent. Sunt mai multe cuvinte care produc o mare impresie asupra copiilor, fie prin sensul pe care îl bănuiesc, fie prin noutatea sau chiar aspectul sonor care este găsit atrăgător, fapt pentru care le memorează repede şi le folosesc, înainte de a le şti sensul adevărat.

Astfel de goluri, de insuficienţe în vorbirea copiilor se evidenţiază mai ales în discuţiile lor libere cu educatoarea, în povestiri sau repovestiri.

Căile care pot fi folosite în grădiniţă pentru prevenirea acestor goluri sunt următoarele: însuşirea unor cuvinte noi în procesul observării directe a lucrurilor, fiinţelor, aspectelor de viaţă; explicarea pe cale verbală a unor cuvinte al căror sens este mai puţin cunoscut copiilor; însoţirea unui cuvânt nou cu unul sinonim, cunoscut; folosirea cuvintelor în diferite contexte pentru înţelegerea cât mai deplină a sensului lor.

Un prim semnal al necunoaşterii sensului unor cuvinte îl poate constitui pronunţarea greşită a acestora, nerespectarea structurii sonore. În povestiri, educatoarea transmite cunoştinţe noi, necunoscute lor. Cuvintele noi trebuie explicate pe loc, pe măsură ce se utilizează. Înţelegerea tuturor cuvintelor trebuie verificată ulterior.

O altă cale pentru însuşirea corectă a semnificaţiei cuvintelor o formează folosirea acestora în contexte variate.

Aspectul lexico-semantic şi gramatical este uneori deficitar, mai ales din cauza comunicării insuficiente cu adulţii, precum şi a unei slabe influențe educative din unele familii.

Astfel, sunt unii copii cu un lexic sărac şi folosit uneori neadecvat, sau alţii care se exprimă greşit gramatical, chiar şi la 4-5 ani. (“Să mănâncă cu noi” în loc de să mănânce cu noi, sau “să se culcă” în loc de să se culce). Asemenea greşeli se corectează mult mai uşor în cadrul unei comunicări corecte şi nu pun probleme decât în cazul unor deficienţe psihice.

O dată cu însuşirea cuvintelor, copii asimilează şi sensul acestora, pe care şi-l nuanţează sub îndrumarea familiei şi a educatoarei. Nu o singură dată, copii adoptă un cuvânt cu un sens atribuit de ei, altul decât cel general acceptat, şi-l folosesc adesea pentru că le place cuvântul, nu pentru câ îi ştiu semnificaţia. Un copil de la oraş spune că viţelul se ţine în “garajul” vacii, pentru că nu cunoaşte deosebirea (diferenţa) dintre “grajd” şi “garaj”. Sub influența mediului social în care trăiesc, copii elaborează forme gramaticale regulate, fără să cunoască norme sau reguli. Un copil spune: “uite o stelă”, pentru că e o formă mai apropiată fonetic de pluralul “stele”. În vorbirea copiilor se observă tendinţa de a disocia formele verbale omofone de singular – plural (copilul se joacă, aleargă, cântă – copii se joc, alerg, cânt), de a da forme regulate unor verbe neregulate (suntem, sunteți), care nu trebuie reprimate, ci corectate cu grijă.

Jocurile didactice contribuie din plin la corectarea sensului unui cuvânt, sarcină deosebit de importantă la această vârstă a marilor acumulări.

Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu diferite antonime, ştiut fiind că preşcolarul îşi precizează mai uşor sensurile cuvintelor pe care le diferenţiază prin contrast. De exemplu în jocul didactic “Cum este?”, copilul poate fi solicitat să aleagă un jeton, să denumească obiectul din imagine (“coş gol”), iar copilul care are imaginea cu un coş plin să-l aşeze lângă coşul gol. Copii pot formula propoziţii: “Mama aduce de la piaţă un coş plin cu legume.”; “Coşul gol este ușor.” În continuare se poate propune copiilor să găsească alte cuvinte cu sens opus: pâine caldă – pâine rece, cer senin – cer înnorat, drum lung – drum scurt, subţire – gros, mare – mic.

Pentru precizarea sensului unor cuvinte-omonime, se pot desfăşura diferite jocuri cum ar fi: “La televizor” (se denumesc obiectele expuse şi se alcătuiesc propoziţii cu ele: toc, broască, căţel, ochi, etc.)

Tot prin intermediul jocului didactic se poate realiza precizarea sensului unor cuvinte sinonime prin expunerea unor poveşti despre anumite animale cunoscute, prin observarea directă în care să folosească în fraze succesive diferite sinonime (vulpe hoaţă, şireată, vicleană, precizând sensul: lipsit de sinceritate).

Aptitudinea pentru şcoală presupune că limbajul copilului să prezinte un asemenea nivel încât să-i permită să-şi exprime corect gândurile, dorinţele, intenţiile, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea, să comunice. Deci, să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic, lexical şi gramatical. Prin urmare, copilul apt pentru şcoală trebuie să stăpânească limbajul, ca instrument de informare, de comunicare şi exprimare.

Bibliografie: 1. Dumitru Muster – Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Editura Litera, Bucureşti, 1985 2. Duţu Olga, Jinga Ioan – Dezvoltarea comunicării orale, Revista învăţământului preşcolar, Nr. 1-2/1993 3. Emilia Bocsoiu – Prevenirea şi corectarea tulburărilor de limbaj, E.D.P., Bucureşti, 1974

Tehnici moderne de lucru cu textul literar istoric Profesor Vodislav Maria Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari, Gorj Educaţia pentru valori trebuie să fie axa principală a educaţiei, insistîndu-se mai ales pe educaţia morală, artistică şi cultural – istorică.

Modernizarea conţinutului disciplinei limba şi literatura română înseamnă, în primul rînd, adecvarea lui la specificul artistic al literaturii, iar receptarea operei literare va urmări formarea convingerilor şi concepţiilor în personalitatea elevului în formare.

Receptarea operei literare cu subiect istoric, în toate ciclurile şcolare, trezeşte admiraţia elevilor faţă de prezentarea artistică a trecutului îndepărtat, dar implică şi multe neclarităţi, întrebări. Opera istorică permite dialogul cu trecutul prin filiera ficţională a creatorului care explică atitudini, conduite, idei, mentalităţi şi prin acestea reînviind ţesătura vieţii individuale a unor personalităţi, a colectivităţii dintr-un timp demult apus. Dialogul celei mai înalte vocaţii este eficient atunci cînd generaţia în creştere ia o atitudine, disociază evenimentul, îşi pune întrebări şi răspunde actualelor cerinţe ale societăţii în pros-perarea ideii de patriotism, dragoste de ţară, locul de baştină, promovarea valorilor neamului, a familiei etc.

O problemă actuală – obiectiv central al curriculei disciplinare Limba şi Literatura Română - ce pre-ocupă cadrele didactice este în ce măsură putem forma astăzi un cititor avizat de literatură? Cum prin intermediul literaturii cu subiect istoric putem forma tînăra generaţie?

Pentru a fi actual, intenţiile profesorului trebuie orientate spre obţinerea unor modificări valoroase în personalitatea elevilor. Cadrul didactic este liber să aleagă metodele şi procedeele de lucru cu textul li-terar, care vor duce la eficientizarea procesului educaţional.

Evident că un cititor de literatură cu subiect istoric va recepta cu mai multă uşurinţă şi plăcere litera-tura decît informaţia în cifre şi date a istoriei. Bunăoară, un Ştefan cel Mare prezentat de M.Sadoveanu va impresiona mai mult decît cel din studiul lui N.Iorga. Prin intermediul literaturii istorice cititorul are posibilitatea de a cunoaşte realităţi demult apuse, personalităţi reînviate, obiceiuri şi tradiţii văzute prin filiera artistului secolului al XIX-lea, al XX-lea, să observe limbajul prin care este transmis mesajul ca-pabil să emoţioneze, să ne introducă într-o epocă. Prin intermediul operei literare cu subiect istoric se realizează autocunoaşterea prin recurs la experienţa înaintaşilor. În formarea conştiinţei istorice şi transmiterea valorilor naţionale tinerei generaţii în cadrul activită-ţilor, dar şi în afara lor cadrul didactic poate recurge la:



receptarea operelor literare cu subiect istoric prin aplicarea tehnicilor LSDGC;



receptarea mesajului operei istorice prin crearea la lecţii a unui climat –

introducerea unui fragment (ecranizări ale operelor literare cu subiect istoric, audiţii înregistrate); 

crearea unui film comun (în baza imaginilor - desenelor) al clasei – banda cu

imagini; 

crearea şi prezentarea în comun a proiectelor POWER POINT – la o operă anume

sau o temă; 

înfiinţarea Cercului de lectură ce va permite lectura liberă (în grup sau

individual), analiza şi discutarea unor concepte, idei promovate de opera literară etc.

Aplicarea tehnicilor LSDGC la receptarea operelor cu subiect istoric va modifica esenţial locul şi rolul profesorului în clasă. Transmiterea mesajului operelor istorice bazată pe dezvoltatrea gîndirii critice va stimula participarea activă a elevilor în rezolvarea unor probleme reale care solicită desco-perirea unor noi semnificaţii a cunoştinţelor sau ideilor cu care vin în contact. Metodele/strategiile prezentate în cadrul programului sunt din categoria celor active, importantă fiind în acest sens aplica-rea lor adecvată cadrului ERR. Dezideratele explicite ale tehnicilor LSDGC sunt interdisciplinaritatea şi pluridisciplinaritatea a cărei ideal ar fi o educaţie pentru: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi, a învăţa să fii şi realizarea progresului prin dimensiunile: 

de la personal la public;



de la heteronom la autonom;



de la intuitiv la logic;



de la o perspectivă la mai multe.

Crearea în cadrul lecţiilor a unui climat favorabil la receptarea mesajului operei cu

subiect istoric prin introducerea fragmentelor cu ecranizări ale operelor literare, audiţii înregistrate constituie un moment semnificativ de focalizare, captare şi pregătire pentru a pătrunde în universul ficţional al operei istorice. Prin valorificarea tehnicii video şi audio în învăţămînt, imaginea şi cuvîntul, ideea şi melodia se îmbină armonios, într-un act de comunicare în care sunt implicate, deopotrivă,canalele cognitive şi afective.

Realizarea colectivă şi prezentarea proiectelor de grup POWER POINT contribuie la dezvoltarea responsabilităţii fiecărui membru al grupului întru formarea conştiinţei istorice. Elevii în grup vor avea un rol specific (desing, cercetător, pictor, jurnalist, scriitor, redactor, tehnician etc.- în dependenţă de obiectivele stabilite), ceea ce va dezvolta responsabilitatea, încrederea, imaginaţia, creativitatea, dar şi aptitudinile de utilizare a calculatorului şi utilitatea lui la disciplina Limba şi Literatura Română.

Banda cu imagini e o tehniă de lucru cu textul literar istoric, creată în cadrul orelor de limbă şi lite-ratură română (ca temă de acasă) în baza desenelor individuale ale elevilor,expuse la tablă în ordinea desfăşurării acţiunii în textul literar, stabiliă de către elevi. Tehnica reprezintă o ilustrare/ completare a metodei ecranizarea operei literare cu subiect istoric, dar şi realizarea interdisciplinară între literatură – artă plastică. Întrucît problema lecturii în rîndul elevilor pare să rămînă doar un obiectiv şcolar al predării dis-ciplinei Limba şi Literatura Română, cultivarea interesului pentru lectură al populaţiei şcolare poate fi stimulat prin înfiinţarea Cercurilor de lectură care vor urmări dezvoltarea gustului pentru literatură în genere.

Pregătirea pentru înfiinţarea Cercului de lectură constă într-o discuţie prealabilă cu elevii pentru a stabili de către cadrul didactic preferinţele, preocupările lor şi determinarea alegerii cărţilor pentru lista de lectură ce se va realiza din plăcere şi nu din obligaţie, fapt ce va urmări consecinţele majore în formarea personalităţii tînărului – cunoaşterea de sine şi cunoaşterea celorlalţi, dezvoltarea creativită-ţii, cultivarea emoţiilor etc.

Asigurarea condiţiilor interactive între profesor, elevi şi tehnicile moderne de lucru cu textul literar istoric, vizează creşterea eficienţei procesului educaţional prin: 

aprofundarea proceselor de analiză şi sinteză;



clarificarea aspectelor insuficient sesizate prin lectura imaginii;



asigurarea pătrunderii prin gîndire a celor receptate;



formarea la elevi a unei viziuni de ansamblu asupra celor studiate;



integrarea noilor cunoştinţe în sistemul cognitiv propriu al elevilor.

Bibliografie:

1. Ionescu Miron. Radu Ion. Didactica modernă. Cluj-Napoca. Editura Dacia, 2004.

2. Onojescu Monica(coordonator). Lecturiada - 1. Cercurile de lectură. Cluj-Napoca. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2005.

3. Onojescu Monica(coordonator). Lecturiada – 2. Cercurile de lectură. Cluj-Napoca. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007.

4. Parfene Constantin. Literatura în şcoală. Iaşi. Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 1977.

5. Pîslaru Vlad. Introducere în teoria educaţiei literar-artistice. Chişinău. Museum,2001.

6. Peretti André. Lengrand Jean-André. Boniface Jean. Tehnici de comunicare.Iaşi.

Polirom, 2007.

7. Temple Charles. L.Steele Jeannie. Meredith Kurtis S. Strategii de dezvoltare a gîndirii critice.

Ghidul II. Supliment al revistei „Didactica Pro...”. nr.2. Chişinău, 2002.

8. Zub Alexandru. Istorie şi finalitate.În căutarea identităţii. Iaşi. Polirom, 2004.

METODA PRIVITULUI PE GAURA CHEII -LOOKING THROUGH THE KEY-HOLE

SÎRBU IONELA-BEATRICE ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 LOC.ROVINARI,JUD.GORJ

În termeni generali, METODA este cea care conturează întregul demers de proiectare și realizare a acțiunii evaluative,de la stabilirea obiectivelor de evaluare și până la construirea și aplicarea instrumentelor de evaluare prin care intenționăm să obținem informațiile necesare și relevante pentru scopurile propuse. În ceea ce privește METODELE MODERNE DE PREDARE,acestea asigură o alternativă la formulele tradiționale oferind alte opțiuni metodologice și instrumentale care îmbogățesc practica evaluativă. În cadrul procesului de învățare activitatea de predare,învățare și evaluare se realizează cu ajutorul unor elemente importante care se află în strânsă legatură, asigurând astfel o desfășurare coerentă și benefică a acestor procese.

Una dintre aceste metode moderne de predare este și METODA PRIVITULUI PE GAURA CHEII-LOOKING THROUGH THE KEY-HOLE(o metodă complexă),pentru că ea înglobează și alte metode și tehnici de predare și evaluare,vizând astfel probele orale și scrise,dar mai ales observarea capacității și abilității de exprimare până la acea dată.

Este o metodă care ajută și implicit dezvoltă deprinderile lingvistice și mentale ale elevului,ajungând astfel la un rezultat foarte bine conturat și definit.

Această metodaă creează acea posibilitate,, de a-ți da drumul la gură"(in limbaj popular),ceea ce înseamnă foarte mult în învățarea unei limbi străine.De asemenea ,este caracteristic acestei metode faptul că oferă elevului posibilitatea de a aplica în mod creativ cunoștințele însușite în situații noi și variate.

Pentru că obiectivele propuse să fie atinse se folosesc mai multe tipuri de itemi și anume: Itemi de transformare-Transformation Items.

1.

Put the following verbs at Present Continuous Tense: - I (help) my mum in the garden.

- Sally (clean)the bathroom.

- We (work) in the kitchen together our mum.

-I( not,read)this book.

- You( not,play)with us today.

Alte tipuri de itemi folosiți pentru atingerea obiectivelor propuse sunt și itemii subiectivi care permit testarea deprinderilor care vizează originalitatea,creativitatea și caracterul personal al răspunsului.Acești itemi cer elevului un efort de gândire și de organizare a gândirii pentru a se exprimă în mod coerent.

Un alt tip de itemi poarta denumirea de povestire dupa desene-Talking about this drawing și se aplică atât pentru evaluarea deprinderilor de comunicare orală, cât și scrisă.Astfel, se pot povesti fotografii decupate din reviste diferite desene,benzi desenate etc.

Profesorul cere elevului să recunoască obiectele din desen,iar apoi să povestească în propoziții simple cele văzute.Bineînteles că există riscul ca elevul să se încurce, dar nu e totul

pierdut ,profesorul fiind cel care cu ajutorul unor întrebari simple îl ajută pe elev,astfel încât împreună să se atingă obiectivele propuse.Acest tip de item permite o oarecare libertate de exprimare chiar dacă subiectul discuției este fixat de desenul propriu-zis,însă elevul își poate alege propriile sale cuvinte și expresii potrivite cu subiectul dat.

Există și posibilitatea ca profesorul să ceară elevilor să indice locul obiectelor recunoscute,să le descrie și să le indice locul față de celelalte obiecte.Exact la un astfel de exercițiu m-am oprit si eu dat fiind faptul ca aceasta metoda alternativă sau complementară de evaluare este un mare potențial instructiv,educativ și, mai ales, formativ. e.g -They have in their room(un pat,o masa si 4 scaune).

- Bobby has a nice furniture(in dormitor).

-I like (tablourile ) of the Art Museum because they are valuable.

-I'm helping my mum to clean(bucătăria).

-(Covorul si perdeaua) of her room are red,because she loves very much this colour.

Maxima eficiență a acestei metode poate fi atinsă foarte ușor tocmai datorită flexibilității acesteia putând fi utilizată în scopul atingerii numeroaselor obiective.

BIBLIOGRAFIE

http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/METODE-MODERNE-DE-PREDARE-ALI61.php

Educaţia nonformală-o perspectivă a educaţiei Neacşu Ionelia CJRAE –Şcoala Gimnazială Nr. 2 Mărăşeşti, Judeţul Vrancea „Spune-mi şi o să uit, arată-mi şi s-ar putea să îmi aduc aminte, implică-mă şi o să înţeleg”pe acest principiu se bazează educaţia modernă referindu-se în special la implicarea întrun mod conştient şi activ a elevului în procesul de predare-învăţare-evaluare.

Dacă ar fi să definim educaţia putem spune că educația are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale. Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei şi nu numai.Aceasta are trei forme: educaţia formală, nonformală şi informală.

Educaţia nonformală conţine majoritatea influenţelor educative, care au loc înafara clasei, acestea sunt activităţi extradidactice sau prin activităţi opţionale sau facultative. Are un caracter mai puţin formal, dar cu acelaşi rezultat formativ. Acţiunile educative, care sunt plasate în cadrul acestui tip de educaţie, sunt flexibile, şi vin în întîmpinarea diferitor interese, particular pentru fiecare persoană.

Educaţia nonformală, îşi are începuturile încă din timpul fondării educaţiei. O caracteristică nou apărută la acest tip de educaţie, este rolul de mijlocitor pentru cei care nu au acces la educaţia formală, şi anume cei: saraci, retraşi, analfabeţi, persoane cu handicap.

Principiile educaţiei nonformale sunt următoarele: -protejarea persoanelor, ce doresc o creştere în comerţ, agricultură, industrie, etc; - susţinerea populaţiei pentru utilizarea mai raţională a resurselor naturale şi personale; -creşterea profesională sau schimbarea activităţii profesionale; -educaţia pentru sănătate şi raţionalizarea timpului liber; -analfabetizarea;

Toate aceste principii, pot constitui o cultură minoră, în cazul în care educaţia nonformală nu este în corelaţie cu educaţia formală, şi nu se bazează pe aceasta din urmă. Evaluarea educaţiei nonformale este observată prin diferite activităţi ca: cercuri specializate, olimpiade şcolare, concursuri, care sunt întemeiate de instituţiile şcolare, organizaţii ale tineretului, organizaţii părinteşti, etc.Aceste activităţi, la fel ca şi la educaţia formală, sunt coordonate de pedagogi de specialitate, dar care în aceste situaţii, au un rol secundar, de moderatori sau coordonatori.

Tot în cadrul educaţiei nonformale, sunt incluse şi emisiunile radio şi televiziune, care sunt create anume pentru elevi şi au un nivel ridicat al cunoştinţelor. Acelaşi tip de educaţie îl au şi ziarele şi revistele şcolare, la care participă foarte mult elevii, dar oricum sunt coordonaţi de pedagogi.

Educaţia nonformală este diferită faţă de educaţia formală, prin aspectul conţinutului şi formele de realizare.

Caracteristicile educaţiei nonformale sunt: • maximizează procesul de învăţare minimalizând constrângerea specifică şcolii • oferă o utilitate practică imediată cunoştinţelor învăţate • se desfăşoară în contexte diverse • cadru de învăţare şi conţinut lejer • foloseşte metode care stimulează implicarea şi participarea tinerilor • are o structură şi o planificare flexibilă • procesul învăţării este opţional/facultativ şi este orientat spre participant • se bazează pe experienţa participantului • evaluarea în cadrul educaţiei nonformale este realizată de cel care învaţă • autoritatea este aleasă de către membrii grupului, nu este impusă • stimulează formarea relaţiilor interumane informale (realaţia lucrători de tineret – participant nu este formalizată) Cea mai mare diferenţă între educaţia formală şi nonformală este metoda folosită. Metoda este un mijloc prin care sunt îndeplinite obiectivele unei activităţi.Ea răspunde de obicei la întrebarea “Cum?”.Atunci când alegem o metodă trebuie să ţinem cont de conţinutul informaţional şi de măsura în care dorim să implicăm auditoriul. Metoda nu se foloseşte de dragul ei ci pentru a facilita procesul de înţelegere a participanţilor.

Metode folosite în educaţia nonformală: 1)Animaţia socio – educativă – jocul şi activitatea ludică sunt instrumentele de lucru în metoda animaţiei socio-educative; ceea ce se poate spune despre această metodă este faptul că jocul este o activitate plăcută, voluntară, cu reguli mai mult sau mai puţin stricte, activitate în cadrul căreia participanţii se simt liberi, îşi explorează şi îşi pun în valoare abilităţile cunoscute şi mai puţin cunoscute, propria fiinţe.

2)Biblioteca Vie (Living library)-funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, cititorii vin şi împrumută cărţi pentru o perioadă limitată de timp, după ce citesc cărţile, le returnează în bibliotecă, şi dacă vor, pot să mai împrumute o carte; însă: CĂRŢILE sunt FIINŢE UMANE care intră într-un dialog personal cu cititorul; cărţile din biblioteca vie sunt oameni reprezentând grupuri care se confruntă sau se pot confrunta cu prejudecăţi sau stereotipuri (de gen, vârstă, educaţie, meserie, etnie, rasă, religie etc) şi care ar putea fi victime ale discriminării sau excluderii sociale, sau pot fi oameni cu poveşti care ar da cititorului o experienţă unică de învăţare.

3)Animaţie stradală-o metodă dinamică care se poate desfăşura oriunde, în spaţii mai puţin convenţionale unde publicul nu este obişnuit să vadă spectacole: pe asfalt, pe nisip sau pe iarbă, într-o parcare, în mijlocul oraşului, la metrou; animaţia stradală include forme diferite de exprimare artistică cum ar fi teatru, muzica, circ, clovnerie, dans, carnaval, pirotehnică şi multe altele.

4)Activităţi de educaţie prin aventură- te vor face să îţi descoperi şi să îţi dezvolţi potenţialul, să trăieşti prezentul şi să te pregăteşti pentru viitor, să accepţi şi să rezolvi sarcini neobişnuite

individual şi în echipă, să îţi lărgeşti limitele personale, să înveţi că poţi face mult mai multe decât îţi poţi închipui.

4)Teatrul educaţional presupune dramatizarea unor evenimente actuale, realiste şi reprezentative care se derulează atât în şcoală, cât şi în afara acesteia şi se îmbină cu alte metode active şi formative: jocul de rol, tehnicile creative (brainstorming, brainwriting, sinectica, scamper etc.), tehnici de comunicare. Printre obiectivele de învăţare ale acestei metode se numără stimularea creativităţii tinerilor pentru elaborarea unui scenariu original, care să redea faţetele şcolii actuale, dezvoltarea spiritului de echipă şi de colaborare pentru distribuirea eficientă a rolurilor, formarea abilităţilor de interpretare corectă a rolurilor din piesă.

6)Teatrul labirint-o călatorie înapoi spre tine însuţi. Un drum către “inima” labirintului, unde îţi afli în oglindă propriul chip. Un joc ce se transformă din căutare în poveste şi din nou în căutare a propriului sine. Un spectacol de teatru mai puţin spectacol şi mai mult joc, o lume de poveste construită mai puţin din cuvinte şi mai mult din imagini, parte reale, parte închipuite, parte aromate. Un experiment prin care fiinţa, pierdută într-un labirint, să-şi creeze propriile labirinturi mentale, care să o ajute să afle drumul.

7)Walt Disney Strategy -procesul creativ prelucrează informaţii cât mai elaborate pentru a opta, în definitiv, pentru soluţiile cele mai eficiente; în acest sens, această strategie permite găsirea de soluţii optime pe plan creativ, care să ofere congruenţă internă oricărui individ; a lucra sub această strategie pentru a obţine rezultate eficiente implică distingerea clară şi coordonarea celor trei sub-procese, abordări sau poziţii perceptuale ale individului: Visător, Realist şi Critic .

8)Life Coaching-Coaching-ul reprezintă o sinteză a diferite principii, metode, teorii şi tehnici de succes preluate din psihologie, management, dezvoltare personală şi sport de performanţă.

Scopul principal al coaching-ului este împlinirea fiecăruia dintre noi ca indivizi, pe multiple planuri (profesional, financiar, afectiv, etc.), prin definirea unor obiective concrete şi găsirea căilor celor mai potrivite pentru atingerea lor.

Analiza Tranzacţională este o teorie explicativă a personalităţii, un sistem psihoterapeutic dedicat creşterii şi schimbării personale, un sistem al comunicării interumane, care poate fi utilizat de către indivizi şi grupuri în folosul individual şi colectiv, pentru dezvoltarea maximă a potenţialului propriu.

9)Metoda SMART de Politici Publice este o combinaţie de participare online şi offline, ce are ca scop implicarea cetăţenilor în furnizarea de soluţii valoroase, fezabile şi sustenabile la problemele de interes public. Participarea se realizează interactiv, pe platforma de democraţie participativă www.politicipublice.ro în România şi www.public-policies.eu în Europa.Metoda le permite tinerilor să semnaleze orice fel de problemă de interes public la care doresc să se găsească o soluţie şi care ulterior să fie pusă în practică de către autorităţi şi să propună soluţii la problemele deja postate pe platformă şi la care se caută soluţii.

10)Debate educativ este o formă structurată de dezbatere educaţională având ca finalitate dobândirea unui set de abilităţi, cunoştinţe şi atitudini. Debate-ul educativ este structurat relativ similar cu Dezbaterea de tip Lincoln-Douglas şi British Parly, însă, spre deosebire de acestea, nu se limitează la abilităţi conexe cu oratoria şi retorica şi nu pune accent pe competiţia dintre echipe, ci se adaptează pe nevoile educaţiei non-formale şi pune accent pe colaborare şi implicare participativă, o arie mai largă de abilităţi şi nelimitatăa de teme, stabileşte obiective specifice de învăţare şi este adaptată la constrângerile de timp, spaţiu şi număr de participanţi 11)Teatrul celor opresaţi -În termeni teatrali, metoda implică un SPECTOR ce primeste locul ACTORULUI şi care invadează PERSONAJUL şi SCENA. Acesta va ocupa spaţiul şi va oferi soluţii. Făcând aceasta, SPECTATORUL va realiza conştient un act responsabil; scena fiind o reprezentaţie a realităţii şi ficţiunii. Însă SPECTACTORUL nu este de natură fictivă. Există şi pe scenă şi în afara ei într-o realitate duală.

12)Photovoice -uneori îţi este greu să povesteşti, să vorbeşti despre ce (sau cine) îţi place sau să explici ce te supără. Când cuvintele nu îţi sunt la îndemână, poţi arăta ce crezi tu prin imagini.

PhotoVoice-ul este o cale de a povesti prin fotografie. „Photo” înseamnă în engleză „fotografie”, iar „voice” înseamnă voce.

Prin PhotoVoice vorbeşti cu ajutorul fotografiilor pe care le faci chiar tu. Şi pentru a fi sigur că fiecare fotografie este înţeleasă aşa cum vrei tu, lângă fotografie vei putea scrie câteva cuvinte care să povestească ce ai văzut tu când ai făcut poza.Poţi să participi la un PhotoVoice atunci când vrei să transmiţi celorlalţi un mesaj. Vrei să le spui ce îţi place în satul tău sau ce vrei să te faci când vei fi mare sau orice altceva crezi că este important.

Un PhotoVoice poate dura câteva luni. În acest timp, un grup de copii fac fotografii, se întâlnesc în fiecare săptămână şi şi le arată unora altora povestind despre ce vor să arate cu ele şi învaţă mai multe despre cum să facă fotografii bune. După ce au adunat multe fotografii, participanţii la întâlniri le aleg pe cele care cred că „vorbesc” cel mai bine despre ce vor ei să spună. Lângă fotografii adaugă povestea care o însoţeşte. Şi apoi transformă fotografiile într-o expoziţie care să fie văzută de cât mai multă lume.

13)Mentoratul presupune dezvoltarea unei relaţii între o persoană mai experimentată, care are mai multe cunoştinţe într-un anumit domeniu şi o persoană mai puţin experimentată, care vrea să acumuleze cunoştinţe în aria respectivă sau să-şi dezvolte anumite abilităţi. Deşi există diferite abordări şi ramuri ale mentoratului, există două principii stabile pe care se bazează: comunicarea şi dezvoltarea unei relaţii între mentor şi „ucenic” sau „protejat”.

14)Cafeneaua publică -asa cum sugerează și denumirea – cafeneaua publică/dezbaterea se organizeză într-un spațiu cât mai asemănator unei cafenele, sau chiar într-o cafenea. Atmosfera relaxată a unei cafenele stimulează gândirea liberă şi creatoare, implicarea în dialog a tuturor participanţilor, chiar şi a celor mai timizi. Oportunitatea de a-i cunoaşte pe cei care au un cuvânt de spus pe un anumit subiect, posibilitatea de a interacţiona cu toţi aceştia şi generarea de idei noi sunt avantaje evidente ale folosirii acestei metode. Participanţii la cafenea sunt aşezaţi la mese de câte 4-7 persoane, la fiecare masă dezbătându-se un aspect al problemei în discuţie şi, evident, servindu-se cafea şi răcoritoare. Subiectele de discuţie de la fiecare masă rămân aceleaşi pe toată durata cafenelei.

15)Metoda TRANSCEND-Nu este obligatoriu ca o problemă să sfârşească printr-un act de violenţă sau să degenereze într-un conflict. Cu o abordare corespunzătoare – prin creativitate, prin clarificarea obiectivelor şi prin discuţii în comun, orice problemă poate fi depăşită. Pe scurt, asta îşi propune metoda TRANSCEND. Această metodă diferenţiază conflictul de violenţă, identificând posibilităţi de a transforma conflictele într-un mod nonviolent şi de a evita orice formă de violenţă. Iar principiile acestei metode se aplică în orice fel de conflict.

Educaţia nonformală are numeroase beneficii deoarece ajută educaţia formală, implicit ajută la dezvoltatea individului şi asimilarea într-un mod corespunzător a cunoştinţelor prin implicarea elevului activ în învăţare.

Bibliografie: BARNA, A; ANTOHE, G.- “Curs de pedagogie”, Editura Istru, Galați, 2006; BĂBAN, A. – „Consiliere educaţională”, Editura Psinet, Cluj, 2001 CERGHIT, I.- “Sisteme de instruire alternative și complementare”, Editura Aramis, București, 2002; CRISTEA, S. – “Dicţionar de termeni pedagogici”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998 IONESCU, M. RADU- “Didactica Modernă”, Editura Dacia, Cluj-Napoca,1995 JOIȚA, E. – “Pedagogie și elemente de psihologie școlară”, Editura Arves, București, 2003; SĂLĂVĂSTRU, D.- “Psihologia Educaţiei”, Editura Polirom, Iași,2004

PROMOVAREA TOLERANȚEI PRIN PRIN PROIECTE EDUCATIVE Daniela Țilică Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” București Majoritatea ţărilor europene sunt preocupate să reorganizeze activitatea didactică astfel încât elevii să îşi formeze competenţe, în condiţiile în care solicitările societăţii în raport cu şcoala sunt din ce în ce mai mari şi variate. Preocuparea pentru formarea d e competenţe este justificată prin potenţialul acestora de transferabilitate în contexte noi, fapt ce ar creşte adaptabilitatea absolvenţilor şi capacitatea lor de a face faţă noilor solicitări ale vieţii profesionale. În acest context, proiectele educative oferă cadrelor didactice şi elevilor posibilitatea de a ţinti atât dezvoltarea competenţelor de bază, cum sunt dezvoltarea limbajului și calculul matematic, cât şi a competenţelor transversale, cum sunt a învăţa să înveţi, competenţele sociale şi civice.

Proiectele educative constituie o modalitate atractivă şi eficientă prin care elevii şi profesorii lucrează împreună, identifică şi rezolvă probleme, învaţă aplicând sau utilizând spaţii din afara şcolii pentru a realiza aplicaţii practice. Derularea unui proiect implică participarea la activităţi desfăşurate în grupuri de lucru, care promovează dialogul ideilor, colaborarea pentru rezolvarea unor probleme, manifestarea capacităţii acţionale.

Totodată au loc interacţiuni între şcoli şi schimburi de experienţă pe teme de interes comun, finalizate cu realizarea unui produs al activităţii care reflectă activităţile elevilor şi cadrelor didactice, constituindu-se în elemente ale portofoliului de educaţie permanentă. În plus, educaţia trebuie să fie vârful de lance al oricărui program durabil care vizează schimbarea comportamentelor şi atitudinilor. Este de asemenea unul dintre cele mai eficiente moduri de a mobiliza sectoarele cheie ale societăţii, şi mai ales pe tineri, care sunt deosebit de receptivi la noile idei şi iniţiative. În strategia de promovare a toleranței într-o şcoală trebuie să existe proiecte educative şi instrumente de lucru specifice prevenirii, intervenţiei şi monitorizării fenomenelor neplăcute, datorate intoleranței elevilor, părinților și cadrelor didactice. Acestea trebuie bine realizate şi cunoscute de către toţi cei implicaţi în viaţa şcolii, aplicate repetitiv şi cu responsabilitate, astfel încât elevii să devină mai deschişi, mai dispuşi la comunicarea cu colegii, profesorii şi părinţii.

De asemenea, elevii trbuie să se implice mai mult, să colaboreze la rezolvarea unor incidente în care sunt implicaţi ei sau colegii lor, iar în situaţiile în care sunt pe cale de a deveni victime sau agresori să folosească regulile învăţate pentru a-şi controla emoţiile şi a depăşi „un moment violent”.

O strategie de promovare a toleranței este ca un copac. Fiecare crenguţă este un drum (o măsură anume, o acţiune) care te poate scoate la lumina soarelui (îndeplinirea obiectivelor propuse, reuşite) sau te poate duce către întuneric (lipsă de rezultate, dezinteresul celor din jur, feedback negativ).

Frunzele sunt activităţile, unele de un verde frumos, crud (acele activităţi reuşite, bine pregătite, care folosesc metode şi tehnici de lucru de care elevii îşi vor aminti cu plăcere şi care vor avea ca efect, realizarea obiectivelor propuse), altele ruginii şi mâncate de boală (activităţi realizate doar ca să nu se spună că nu am făcut nimic, în care elevul rămâne vechiul obiect, interesant doar dacă nu depăşeşte limitele date de cuşca pe care i-am construit-o).

Florile – frumoase, colorate în zeci de nuanţe sunt rezultatele, construite pe termen lung, atitudini şi comportamente care vor arăta că ne-am atins scopul educativ propus, respectiv dezvoltarea la tineri a unui comportament responsabil, care să demonstreze că apreciază sănătatea şi securitatea personală şi pe a celorlalţi ca pe valori umane esenţiale.

Iar păsările – „actorii şcolari”, cadre didactice, elevi, părinţi, alţi parteneri interesaţi de a contribui la eradicarea practicilor lipsite de toleranță, piese mici în acel copac atât de mare, care pot călători către acele flori minunate. În cele din urmă, tinerii trebuie să înţeleagă că sunt cetăţenii unei societăţi globale şi, ca şi alţii, trebuie să-şi asume răspunderea pentru ceea ce se întâmplă în lume, fie că e vorba de ceva bun, rău sau neutru. Dacă societatea se aşteaptă ca tinerii să preia o parte din această povară, va trebui să le ofere instrumentele necesare pentru ca ei să-şi poată asuma mai multe responsabilităţi şi a putea întreprinde acţiuni privind problemele importante, dar va trebui să le şi acorde respectul cuvenit.

Nu în ultimul rând, dezvoltarea socială şi emoţională trebuie să reprezinte fundamentul relaţiilor şi interacţiunilor care dau semnificaţie experienţelor copiilor acasă, la şcoală sau în comunitate. Ea influenţează semnificativ succesul copiilor în viaţă şi la şcoală. Şcoala trebuie să formeze la copil abilităţi multilaterale (emoționale, sociale și cognitive), de aceea este necesar ca ea să devină un actor important în viaţa psihosocială a copilului. Pentru a face mai eficient răspunsul şcolii la riscul formării personalităţii delincvente, noi, cadrele didactice trebuie să promovăm modele pozitive de comportament, activităţile didactice şi extracurriculare să fie motivante, comunicarea cu elevii trebuie să fie continuă şi deschisă și părinţii trebuie atrași să se implice continuu în proiectele educaţionale. În concluzie, participarea la un proiect educaţional înseamnă pentru elevi o lecţie exemplară referitoare la diversitate, sub toate aspectele ei (socială, culturală, etnică, religioasă, de gen). În plus, faptul că elevii pot avea acces la astfel de lecţii în repetate rânduri le oferă şansa de a-şi însuşi nu doar cunoştinţe şi valori de interrelaţionare şi cu caracter civic, de cetăţenie democratică, ci şi atitudini de acelaşi tip, precum şi competenţe transversale precum cele de comunicare, competenţe digitale sau de a învăţa să înveţi, ori competenţa de a integra cunoştinţele în structuri şi sisteme noi.

Bibliografie Aceto, S. , Dondi, C., Evolving elearning. HELIOS Yearly Report, 2005-2006.

Fosnot, C.T., Constructivism: Theory, perspectives and practice, New York: Teachers College, Columbia University, 1996 Burkhardt, H., “What You Test Is What You Get” The Dynamics of Curriculum Change in Developments in School Mathematics Worldwide. Chicago: University of Chicago, 1987

CUM PREVENIM ACTELE DE VIOLENŢĂ ÎN ŞCOALĂ ŞI ÎN AFARA EI? Prof. Samson Iulia Şcoala Gimnazială Oniceni, jud. Suceava Societatea contemporană şi, în special sistemul educaţional românesc, se confruntă cu un fenomen ce tinde să ia amploare în ciuda eforturilor de stopare a acestuia. Este vorba despre fenomenul violenţei şcolare, manifestată în interiorul şcolii şi în zonele imediat apropiate.

Violenţa îşi face simţită prezenţa în viaţa de zi cu zi şi se acutizează pe zi ce trece, datorită faptului că este expresia răbufnirilor unor indivizi într-o societate săracă şi lipsită de educaţie.

Violenţa naşte violenţă, iar care copiii care cresc şi se dezvoltă într-un mediu familial violent vor fi la rândul lor violenţi în mediul şcolar şi în cel social, vor deveni la rândul lor adulţi cu apucături violente.

Violenţa se manifestă în majoritatea cazurilor la copiii proveniţi din familii dezorganizate, cu unul sau ambii părinţi consumatori de alcool şi/sau droguri, copii a căror educaţie se sprijină pe manifestările grupului /găştii din care fac parte. Îngrijorător este faptul că manifestările de violenţă s-au extins si la copii proveniți din medii sociale şi familii sigure, care se simt în siguranţă în postura de „călău”, care s-au „săturat” să fie buni şi cuminţi tocmai pentru că cei certaţi cu bunele maniere, certaţi cu manifestările civilizate îi taxează ca fiind laşi, fricoşi, papa-lapte.

Violenţa se manifestă sub toate aspectele ei, pornind de la violenţa de limbaj (limbaj suburban încărcat de elemente de jargon) şi culminând cu cea fizică şi psihică (loviri şi vătămări corporale, hărţuire etc.).

La începutul anului şcolar 2015-2016, am preluat dirigenţia clasei a VI-a, cu un număr de 24 elevi înscrişi, dintre care 7 fete şi 17 băieţi. Grupul fetelor este unul omogen din punctul de vedere al rezultatelor şcolare, dar şi din punctul de vedere al coeziunii de grup. Nu la fel stau lucrurile în cazul băieţilor, care au manifestat lipsă de coeziune, intoleranţă, ajungându-se la bătăi, injurii, jigniri. In anul școlar actual în clasă a venit un elev care a studiat 2 ani în Italia, dar care nu a promovat acolo. Acesta este cu 2 ani mai mare decât ceilalţi elevi, este liniştit, socializează bine cu ceilalţi elevi din clasă, dar nu se implică în disputele din timpul pauzelor pentru că petrece acest timp cu foştii lui colegi, care sunt actualmente în clasa a VIII-a.

Din grupul băieţilor face parte şi un elev cu adaptare curriculară certificată din data de 1 octombrie 2015, pe care colegii îl învinuiesc ori de câte ori se petrece ceva în clasă (scandaluri, ceartă, distrugeri majore sau minore), pe baza celor petrecute în anul şcolar precedent, când au avut ca diriginte un domn profesor, care nu a reuşit sau nu a ştiut cum să sudeze colectivul.

Uneori elevul este acuzat pe nedrept, doar pentru a se găsi un ţap ispășitor, dar de cele mai multe ori acesta este autorul distrugerilor constatate în sala de clasă. Conflictul se acutizează atunci când acesta este acuzat de către „rivalul” său, un elev care a repetat clasa a V-a, ca urmare a comportamentului manifestat la acea vreme. Elevul cu C.E.S. este permanent violent, pus pe cearta, vorbeşte tot timpul deranjând orele, se contrazice cu cadrele didactice ori de câte ori este atenţionat, iar când este luat la întrebări, neagă şi pozează în victimă. De 2 sau 3 ori pe săptămână, mama acestuia este prezentă la şcoală pentru a reclama faptul că fiul ei este provocat de către colegi, că este agresat şi învinuit pe nedrept, mai ales atunci când acesta este autorul probat al violențelor. Este conştient de faptul că adaptarea curriculară îi permite să promoveze învăţământul obligatoriu şi se foloseşte de acest argument pentru a lovi pe alţi elevi, pentru a jigni fetele şi mai ales pentru a le hărţui (le îngrămădeşte la colţ pentru a le săruta).

Permanent în clasă este o atmosferă apăsătoare, încinsă, cu manifestări violente, cu ciocniri între orgolii puternice, gen „care pe care/ să câştige cel mai tare”, „prieteni” care se lovesc „din greşeală” cu piciorul (pentru că tocmai au învăţat mişcarea la antrenamentul de Karate) sau cu scaunul. De la pioneza pusă pe scaun, până la cuţitul adus la şcoală nu este decât un pas.

Încă de la începutul anului am încercat să îi atrag pe elevi în diferite proiecte prin care să dezvolt un set de abilităţi de viaţă, să îi ajut să-şi dezvolte aptitudinile cu care s-au născut, să le inoculez acele valori necesare dezvoltării lor profesionale în vederea unei cât mai bune integrări sociale. Pentru acest lucru aveam nevoie de proiecte în care să îi fac să lucreze în echipă, să coopereze, să decidă împreună, să facă un lucru împreună, un produs de care să aibă grijă până la sfârșit.

Primul proiect pe care l-am dus la bun sfârşit împreună a fost proiectul „Împreună pentru o şcoală curată”, proiect cu care am participat la acțiunile „Luna Prof21”, ca urmare a participării mele la cursul de formare „Abilităţi de viaţă în contextul dezvoltării durabile”. Am încercat să dezvolt la elevi pe lângă abilitatea de a fi responsabili faţă de natură, faţă de lumea înconjurătoare şi abilitatea de a lua decizii în grup, de a gândi pozitiv, de a lucra în echipă. A fost destul de greu, dar nu imposibil. Pe parcursul proiectului am împărţit sarcinile astfel încât elevii care manifestau unele aversiuni unii faţă de ceilalţi să ajungă în aceleaşi echipe de lucru, să împartă aceleaşi sarcini şi să rezolve aceleaşi probleme. Din păcate, minunea a durat exact o săptămână cat a durat şi proiectul.

Am trecut astfel la faza a doua, realizând un proiect intitulat „Toleranţa – apanajul umanităţii” proiect realizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Toleranţei (16 noiembrie) şi extins pe durata întregului semestru I. Scopul acestui proiect a fost dezvoltarea abilităţilor de gestionare a emoţiilor în vederea realizării coeziunii de grup şi formarea unei atitudini civice conştiente şi durabile faţă de fenomenul de violenţă în mediul şcolar, astfel încât să devină mai buni, mai toleranţi, mai responsabili.

Subiectele abordate au făcut referire la noţiunile de conflict, despre toleranţă, toleranţa văzută ca manifestare a umanităţii, toleranţa în școala, în familie, pe stradă, faţă de alte etnii sau alte confesiuni religioase, toleranţa în opoziţie cu intoleranţa.

Elevii au fost invitaţi să vizioneze un scut film „Violenţa naşte violenţă” (Salvaţi copiii şi Fundaţia Marius Ivan. https://www.youtube.com/watch?v=QlaU73JWZ88 ), după care să analizeze fiecare cadru din acel spot, să-şi adreseze singuri întrebări la care să ceară răspunsuri sincere. Au fost invitaţi să analizeze chipul furiei, să-l deseneze, apoi să deseneze chipul furiei personale, aşa cum o simte fiecare în momentele în care devin violenţi.

De fiecare dată, cu fiecare activitate elevii au fost încurajaţi să îşi exprime liber ideile privind toleranţa în şcoală şi în societate. S-au discută cu elevii despre situaţiile în care se poate manifesta toleranţa/intoleranţa: în familie (părinţi toleranţi/intoleranţi); la şcoală în relaţiile dintre colegi, cu profesorii, cu personalul nedidactic; faţă de cei bolnavi; faţă de persoane de altă religie sau altă etnie; faţă de toţi cei care sunt sau acţionează altfel decât noi. Din punctul de vedere al teoriei, fiecare elev este bine documentat, însă în realitate lucrurile nu au evoluat pe calea indicată de teorie, în clasă continuând să existe divergenţe care au pornit de la vorbe grele aruncate aiurea, până la acte de violenţă fizică uşoară.

Este adevărat că metehnele vechi nu se pot eradica dintr-o dată. Este nevoie de timp, de răbdare, de înţelegere, este nevoie ca elevii să crească pentru a conştientiza că nu totdeauna putem să ne facem dreptate singuri. Important este că în anumite momente au reuşit să lucreze împreună, să coopereze, fapt ce reprezintă un pas important în lupta cadrelor didactice de a omogeniza un grup, de a-l suda.

Cu cât încercăm mai mult să-i cunoaştem pe copii, să le înţelegem nevoile în funcţie de etapele de dezvoltare, cu atât reuşim să relaţionăm mai bine cu ei. E adevărat că există traume ce influenţează pe o durată de timp îndelungată comportamentul unui copil. Dacă vom încercă să-i câştigăm încrederea, vom reuşi să îl „salvăm”, să îl „predăm” societăţii în „bună stare de funcţionare”, la parametrii optimi. Este adevărat că, de multe ori, nu reuşim nu ghicim ce se petrece în sufletul copilului care trăieşte într-un mediu traumatizant, supus actelor de violenţa fizică de către proprii părinţi sau spectator la manifestările de violenţă conjugală.

În ultimii ani, apariţia reţelelor de socializare i-au acaparat pe copii şi tineri, producând o influenţă nefastă asupra acestora. Prin intermediul acestor reţele, copii şi tinerii intră în contact cu diverse persoane, de cele mai multe ori absolut necunoscute, de la care acceptă diverse sfaturi, pe care le iau de model uneori. În demersul ei, şcoala încearcă să ofere un model de socializare, de transmitere a valorilor promovate de societate, un model de viaţă alcătuit din unitate în diversitate. Tocmai pentru că nu poate rămâne indiferentă la problematica violenţei în mediul şcolar, instituţia şcolară are menirea de a dezvolta aptitudini, de a forma, dezvolta şi consolida atitudini pozitive, de a pregăti pentru viaţă generaţie după generaţie, de a cultiva valori morale şi norme sociale solide. Împreună, şcoala şi familia, vor reuşi diminuarea fenomenului violenţei şcolare şi pe termen lung a violenţei sociale, doar colaborând eficient, completându-se reciproc.

Bibliografie: 1. Albu, E. (2002), Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi. Prevenire şi terapie. Editura Aramis, Bucureşti 2. Ferréol, G, Neculau, A. (coord.) (2003), Violenţa. Aspecte psihosociale, Ed. Polirom, Iaşi

COMBATEREA VIOLENŢEI IN ŞCOALĂ

Prof. Popescu Mihaela Colegiul Tehnic ,,Ion Mincu” Tg-Jiu, Gorj Se ştie că impactul şcolii în formarea tinerei generaţii, nu se reduce doar la transmiterea unor informaţii şi la dezvoltarea cognitivă a copiilor: acesta implică şi transmiterea valorilor culturale şi morale, necesare pe plan social.Un raport de cercetare recent, cât priveşte responsabilitatea profesorului în formarea moral afectivă a tinerilor, relevă că, actualmente, o educaţie morală solidă presupune integrarea a cel puţin trei dimensiuni: dimensiunea moral-afectivă, vizand o interrelaţionare eficientă între profesor şi elevi; dimensiunea prosocială, implicând experimentarea unor comportamente alternative celor agresive; dimensiunea normativă, referindu-se la două aspecte: comportamentul civilizat, reguli de politeţe b) disciplina şcolară, înţeleasă ca raport între libertatea elevului şi autoritatea profesorului. Cu privire la aceste trei dimensiunui, propun, mai jos, câteva forme de de combatere a violenţei şcolare, în funcţie de participanţii la activitatea educativă: elevi, părinţi, cadre didactice, consilieri şcolari, specialişti în domenii conexe etc.

Dintre măsurile de prevenţie a violenţei, luate la nivelul clasei de elevi, în special de către profesorii diriginţi, menţionez: abordarea, în cadrul orelor de consiliere şi orientare, a unor teme despre violenţă, adaptate nivelului de vârstă al elevilor şi realizarea unor dezbateri/ discuţii de grup şi individuale, în legatura cu acestea; informarea elevilor, cu privire la riscurile la care se expun, atunci când sunt atraşi în diverse grupuri infracţionale; prezentarea unor poveşti cu tâlc (la grădiniţă şi chiar în clasele primare), din care elevii să poată trage anumite concluzii;

existenţa unei bune comunicări între elevi şi profesori (relaţie de

comunicare, de educare, ajutorare);

menţinerea unui climat propice activităţilor şcolare;

identificarea surselor de conflict şi de violenţă – medierea conflictelor, detensionarea tuturor momentelor care pot implica violenţa, prin intervenţii imediate ale cadrelor didactice în situaţiile problematice; repartizarea unor sarcini clare elevilor, efectuarea, de către elevi, a unor studii tematice, pe teme legate de violenţă verbală sau fizică, în diverse medii (familie, şcoală, societate), dar şi pe teme de comunicare, negociere; stabilirea, împreună cu elevii, a unui regulament de disciplină clar, cu reguli stricte, la nivelul clasei.

Dintre măsurile de prevenţie a violenţei în scoli, axate pe acţiuni de motivare a elevilor şi de promovare a bunelor practici, amintesc: oferirea unui „model de comportament” de către cadrele didactice, implicarea în anumite exerciţii şi subiecte controversate, care să stimuleze o comunicare reală între toţi actanţii, din cadrul şcolii; realizarea unor ore deschise; oferirea unor exemple de bună-practică; premierea claselor, în care elevii au o conduită exemplară; realizarea, de către elevi, a unor portofolii, activităţi de voluntariat; desfăşurarea unor concursuri, având ca temă violenţa. Desigur, măsurile de combatere a violenţei în şcoli, includ şi anumite măsuri punitive precum: careuri cu elevii, în care se discută cazurile de violenţă şi/sau analiza obiectivă a cazurilor de violenţă, atât la nivelul clasei, cât şi în consiliile profesorale; integrarea elevilor, implicaţi în acte de violenţă, în grupuri recuperatorii; respectarea strictă a Regulamentului şcolar şi a Regulamentului de ordine interioară, înfiinţarea unei comisii specializate (Comisia de prevenirea şi combaterea violenţei); întocmirea unui plan, privind securitatea elevilor; introducerea însemnelor distinctive pentru elevi: uniformă şcolară, ecusoane pentru elevi; împrejmuirea

corespunzătoare

a

spaţiului

şcolar;

introducerea

sistemelor

de

supraveghere, monitorizarea permanentă, în special a elevilor violenţi; angajarea unor firme specializate de pază şi ordine.

Colaborarea şcoală – familie – specialişti constituie, de asemenea, parte integrantă a acţiunii de prevenţie a violenţei în scoli şi are în vedere: implicarea familiei elevilor, în cât mai multe activităţi, colaborarea permanentă cu aceasta; realizarea unor lectorate cu părinţii şi a unor

şedinţe, despre problemele apărute la nivelul clasei sau despre violenţă; rezolvarea cazurilor de violenţă, împreună cu părinţii elevilor în cauză; colaborarea cu reprezentanţii poliţiei de proximitate; implicarea comunităţii în activităţile organizate de şcoală, colaborări şi discuţii cu specialişti în diferite probleme ; realizarea unor parteneriate şcoală – familie – biserică, şcoală – familie – poliţie;

profesori – părinţi – elevi – poliţie – profesor consilier –

reprezentanţi ai comunităţii; activităţi realizate în parteneriat cu instituţii, care au drept obiectiv prevenirea violenţei; parteneriate cu ISJ-uri şi alte instituţii abilitate, întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor locale: poliţie, jandarmerie, centrul antidrog.

Cât

priveşte

rolul consilierii psihopedagogice, în prevenţia cazurilor de violenţă, consilierul şcolar propune următoarele măsuri: consilierea psihopedagogică (de grup sau individuală) atât pentru elev, cât şi pentru familia sa; activităţi de grup pe tema violenţei; o bună comunicare şi colaborare între diriginţi şi consilierii şcolari şi chiar consilierea profesorilor şcolii; consilierea copiiilor romi şi a familiilor acestora; implicarea lor în activităţi culturale, lectorate, activităţi de mediere.

Proiectele şi activităţile extraşcolare pot susţine, de asemenea, prevenirea violenţei şcolare şi implică: realizarea unor activităţi cu rol informativ şi preventiv, în parteneriat cu instituţii specifice; desfăşurarea de activităţi extraşcolare (Săptămâna educaţiei globale”, „Spune NU violenţei”, „Violenţa, de la cauză, la efect”, „Violenţa naşte violenţă”, Spune stop violenţei!), care au ca scop crearea unui climat pozitiv al grupului sau creşterea coeziunii acestuia (activităţi sportive, cultural artistice, excursii, tabere şcolare, marş anti-violenţă, activităţi de voluntariat etc.); programe de prevenţie a comportamentului violent; concursuri tematice (concursuri de postere anti-violenţă portofolii, postere, desene, fotografii pe tema violenţei etc.); activităţi de informare periodică a elevilor şi prezentarea unor materiale informative (vizionarea unor CD-uri, filme video, PPT-uri tematice); campanii de informare, realizate de poliţia locală, prin prezentarea unor materiale şi a unor exemple concrete.

Alte măsuri adoptate în şcoli, care au ca scop prevenirea violenţei şcolare, sunt: cursurile de formare a profesorilor, organizarea unor mese rotunde, privind violenţa în şcoală, training de abilităţi asertive. În concluzie, aşa cum am arătăt în acest articol, violenţa este o problemă actuală a societăţii noastre, având impact asupra actului educaţional, desfăşurat într-un cadru instituţionalizat. Formele de combatere a violenţei şcolare, aplicate la nivelul instituţiei şcolare diferă, în funcţie de vârsta copiilor, variind de la poveştile cu tâlc folosite la grădiniţă, până la realizarea unor studii tematice, de către elevii de liceu. Există, fără îndoială, o paletă largă de forme de prevenţie a violenţei în şcoală, acestea indicând

metode ce pot fi aplicate, atat individual, cât şi la nivelul clasei sau la nivelul întregii unităţi şcolare, de către majoritatea participanţilor la activitatea educativă.

Bibliografie: S. Breban, E. Gongea, G. Ruiu, M. Fulga. Metode interactive de grup. Editura Arves.

Bucureşti. 2008.

Cerghit, I.; Neacşu, I.; Negreţ–Dobridor, I.; Pânişoară, I.O.

Prelegeri pedagogice.

Editura Polirom. Iaşi.2001.

Ciolan, L. Paşi către şcoala interculturală. Ghid de educaţie interculturală pentru cadrele didactice. Editura Corint, Bucureşti, 2002.

Dave, R.H.coord. Fundamentele educaţiei permanente. Editura Didactică şi Pedagogică.

Bucureşti.1991.

Stan, E. Pedagogie postmodernă. Editura Institutul European. Iaşi. 2004.

RELATIA PROFESOR ELEV GIURGIUVEANU ION CLUBUL SPORTIV SCOLAR, ALEXANDRIA,TELEORMAN Una dintre marile probleme ale umanităţii a constituit-o problema violenţei şi agresivităţii umane,a acelor tipuri de personalităţi pentru care agresivitatea şi violenţa le apar ca cele mai corespunzătoare pentru existenţa şi supraveţuirea socială.

Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat măsurile şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă, în multe ţări se constată o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.

Definirea violenţei se face în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat într-o anumită societate, de anumite interese politice şi sociale.

Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.

Realitatea este că fiinţa umană se află angajată continuu în găsirea de soluţii în ceea ce priveşte agresivitatea şi crima,aceasta fiind poate mult mai actual decât în secolul trecut.

Imaturitatea afectivă a tinerilor va face ca la aceştia furia şi agresivitatea să apară în condiţii mult mai uşoare,fiind implicaţi mai ales factorii familiali (părinţi cruzi,criticism exagerat, favorizarea unui frate etc). Există, o serie de condiţii care cresc susceptibilitatea adolescenţilor şi măresc frecvenţa şi intensitatea comportamentelor agresive, a furiei şi a urei. Aceste fenomene ar fi: foamea şi oboseala fizică şi psihică, ironizarea permanentă, lezarea mândriei şi autostimei. Eşecul este o adevărată traumă psihică, el produce adesea sentimentul de ruşine din care mai ales tinerii caută să iasă prin violenţă.

Violenţa este o problemă care îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult în societate, iar de câţiva ani şi în şcoală.

Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Lucrul cel mai important este să găsim metode eficiente de combatere a violenţei, de orice fel ar fi ea, pentru că altfel acest fenomen se va croniciza şi va fi greu de stăpânit în contextul societăţii actuale.

Elevii sunt la o vârstă la care sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent. Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violenţă şi indisciplină pot influenţa comportamentul elevilor, aceştia putând fi tentaţi să imite acţiunile văzute la televizor. Violenţa este din păcate pentru mijloacele de informare în masă o afacere rentabilă, iar formele dramatizării şi exagerării atrage publicitatea dorită, rating-ul. În mass-media se pune accentul pe ideea că nu este nevoie să ai multă şcoală pentru a avea succes în viaţă şi că succesul se măsoară în primul rând prin bani. Aceste modele sunt perpetuate şi în familie, şi pe stradă, iar şcoala are puţine şanse de a schimba mentalitatea elevilor în condiţiile în care toate celelalte surse de informare spun contrariul.

Agresiunile întâlnite în şcoală sunt injuriile, jignirile, îmbrâncelile, intimidările, vulgarităţile.

Conflictele au de cele mai multe ori o justificare minoră, însă pot culmina cu agresiuni fizice.

Există consens în părerea că cea mai mare parte a potenţialului de agresiune şi violenţă care apare în şcoală este „importat”. Dar este sigur că există şi factori şcolari care duc la violenţă, începând cu relaţia profesor-elev şi climatul social până la metodele de predare, evaluare, eşec, izolare. Atitudinea violentă a unor elevi are cauze atât externe cât şi interne. Cauzele externe ocupă un loc uriaş de mare: climatul educativ restrictiv din familie, alăturarea la grupuri agresive şi consumul regulat de filme cu violenţă. Elevii care trăiesc în astfel de mediu se comportă agresiv la şcoală.

Este necesară prezenţa în fiecare şcoală a unui psiholog care să consilieze elevii şi să colaboreze cu profesorii, dar se face simţită şi necesitatea educării părinţilor, mai ales că unele conflicte au fost escaladate tocmai prin implicarea acestora.

O importanţă deosebită o are întrebarea pedagogică, cum pot învăţa copiii şi adulţii să-şi recunoască răspunderea de a avea o atitudine clară faţă de violenţă, să exerseze forme paşnice de a stinge conflicte, să îndepărteze violenţa din drumul lor şi să reacţioneze împotriva violenţei.

Rolul prevenţiei violenţei: întărirea personalităţii, toleranţă, promovarea creativităţii şi sprijinirea dezvoltării individuale. Succesul şcolar poate ajuta la clădirea aprecierii personale. Dacă un elev cunoaşte eşecul la şcoală, trebuie să-l convingem că el este valoros pentru societate şi pentru noi.

Astfel îi vom întări personalitatea. Înţelegerea, abnegaţie şi model, o relaţie optimă profesor-elev cântăresc mai mult decât pedeapsa. Şcoala trebuie să dea posibilitatea elevilor să înţeleagă relaţiile sociale şi să-i pregătească să fie responsabili, să se poată descurca într-o societate a vitezei.

Fiind un act ce ţine de sfera relaţiilor interpersonale, actul educativ, eficienţa sa se decide pe terenul raporturilor concrete zilnice, dintre profesor şi elev. In problema relatiei ptofesor elev, pe lângă o

bogată experienţă pozitivă ce s-a acumulat în decursul anilor, se constata ca uneori predomina arbitrariu, practici învechite si prejudecăţi pe care o atitudine conservatoare le mentine.

Pentru perfecţionarea relaţieio profesor-elev este necesar să se ia in consideraţie, pe de o parte, obiectele educaţiei, iar pe de alta parte psihologia tineretului contemporan. În relaţia cu profesorul, elevul are nevoie de aprecierea personalităţii sale în dezvoltare, de consolidarea stimei de sine, de răspuns afectiv din partea profesorului şi a colegilor, nevoia de securitate pe termen îndelungat, precum şi nevoia de apartenenţă la un grup şi de acceptare din partea

acestora. În stabilirea relaţiei cu elevii, profesorul, cel mai important lucru după părerea mea este de a-i unii pe elevi şi a-i mobiliza în ceea ce priveşte acest lucrul pentru a putea deveni un întreg. Aşa zisele bisericuţe care apar între elevi trebuie să dispară cu ajutorul profesorului.

Raporturile dintre profesor şi elev nu prezintă numai o latură intelectuală. Factorul afectiv are o importanţă deosebită asupra randamentului intelectual al elevului. Crearea de bună dispoziţie în clasă reprezintă o condiţie necesară în evitarea eşecului şcolar. Fiecare lecţie este recomandat să se desfăşoare într-un climat afectiv particular, securizant, dispoziţia afectivă a elevilor fiind coordonată de cadrul didactic. Nu am apreciat niciodată profesorul care venea cu diferite probleme în clasă, fie plângea, fie era nervos, fie agresiv. Efectele sunt catastrofale în cazurile acestea, elevii plecând dezamăgiţi, frustraţi, angoasaţi, sau preluând starea defectuoasă de spirit a profesorului.

În concluzie, profesorul trebuie să stabilească o relaţie armonioasă de la început cu elevul pentru a nu-i afecta acestuia dezvoltarea psihică, afectivă şi personală. Profesorul trebuie să creeze o relaţie care să-i permită elevului să prindă aripi în dezvoltarea lui urmând firul lin al vieţii, exact ca o simfonie perfectă.

In prevenirea violenţei şi a intoleranţei, sportul are un rol deosebit de mare. El poate canaliza şi îndepărta agresivitatea din perspectivă fiziologică şi psihologică, poate promova integrarea socială, îndeosebi prin jocurile de echipă. Sportul promovează recunoaşterea regulilor, respectarea adversarului. Prin practicarea unui sport se pune accent pe dobandirea valorilor morale, esentiale, si anume: respect, curaj, prietenie, disciplina, perseverenta, formarea si dezvoltarea spiritului de fairplay.

Părinţii, cadrele didactice, societatea locală pot ajuta tânăra generaţie şi împreuna pot combate şi reduce efectele violentei.

EDUCAŢIA INCLUZIVĂ ÎN GRĂDINIŢĂ

Prof. Cioacă Elena Daniela Grădinița cu P.P.Nr.33, Brașov

Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilităţi.Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor. Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental un învăţământ pentru toţi,împreună cu toţi, care constituie un deziderat şi o realitate ce câștigă adepți și se concretizează în experiențe și bune practici de integrare/ incluziune.

Educația de tip incluziv este o educaţie de calitate, accesibilă şi care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa tuturor copiilor, fără discriminare. În întreaga lume, din ce în ce mai mulți copii care provin din medii defavorizate urmează grădinițele, școlile primare sau gimnaziale.În cele mai multe țări se stipulează prin lege că toți copiii trebuie să beneficieze de educație.

Grupul Român pentru Educație Incluzivă ( GREI) are ca obiectiv general conectarea României la eforturile internaționale în realizarea educației incluzive, susținerea și dezvoltarea modelului românesc și promovarea acestuia la nivel național și european. Principiile pe care GREI le promovează sunt simple, clare și de maximă generalitate:

- fiecare copil este unic și valoros în cadrul sistemului de educație; -fiecare copil poate învăța; -politicile școlare sunt cele care trebuie să încurajeze mai curând ideea de școală pentru copil, decât cea de copil pentru școală; -încurajează dezvoltarea și susținerea serviciilor de sprijin în școală , pentru a oferi oportunități de dezvoltare tuturor elevilor, dar și pentru a forma și sprijini profesorii; - susțin parteneriatul educațional dintre profesori, părinți, elevi, alături de toți profesioniștii care dau valoare adăugată actului educațional; educație incluzivă înseamnă sprijin și educație pentru toți, grijă și atenție pentru fiecare. În acest sens, integrarea educativă vizează reabilitarea și formarea persoanelor cu nevoi speciale, aflate în dificultate psihomotorie, de intelect, de limbaj, psihocomportamentală, senzorială, printr-o serie de măsuri de natură juridică, politică, socială, pedagogică. În pedagogia contemporană există o preocupare intensă pentru găsirea căilor și mijloacelor optime de intervenție educativă, încă de la vârstele mici, asupra unei categorii cât mai largi de populație infantilă. Astfel, conștiința copiilor, de la cea mai fragedă vârstă, trebuie formată și dezvoltată , învățându-i pe aceștia că primirea copiilor ,,diferiți”, alături de toți ceilalți, trebuie făcută nu de dragul lor, în primul rând, și nu din milă pentru ei, ci pentru dreptul fiecărui individ de a participa la acțiuni comune pentru dezvoltarea lui ulterioară , pentru a contribui și el la dezvoltarea comunității în care trăiește.

Argumentul acestui referat este tocmai ideea că incluziunea poate și este mai mult decât un discurs demagogic, declarativ; ea poate fi pusă în practică prin tehnici concrete de predare și adaptare curriculară individualizată, prin formarea și dezvoltarea conștiinței tuturor copiilor pentru accepțiunea diversitară de orice tip. Grădinița are ca scop crearea unui program coerent și coordonat de incluziune a copiilor preșcolari cu diferite dizabilități, de alte etnii, proveniență

socială etc. și pregătirea celorlalți copii în vederea acceptării acestora alături de ei, fără diferențe de manifestare comportamentală sau verbală. De asemenea, se impune și implementarea unor strategii coerente de dezvoltare a conștiinței și a comportamentelor copiilor în spiritul toleranței şi nediscriminării, a acceptării de șanse egale pentru toți copiii.

Integrarea/ incluziunea poate fi susținută de existența unui cadru legislativ flexibil și realist, de interesul și disponibilitatea cadrelor didactice din școala de masă și din școala specială, de acceptul și susținerea părinților copiilor integrați, de implicarea întregii societăți civile, dar și de nivelul de relații ce se formează și se dezvoltă la nivelul clasei integratoare care se bazează pe toleranță și respect față de copilul cu probleme. Grădinița care îi receptează în colectivitatea sa pe c opiii defavorizați și își determină intern ,,direct și indirect”, atitudinea față de aceștia este alcătuită din: educatoare, părinți, copii, iar la nivel extern, societatea cu numeroase instituții și diverși factori media. O condiție esențială pentru reușita acestor acțiuni comune ale celor trei factori activi din grădiniță este existența unor relații de înțelegere, constructive care se realizează prin atitudini deschise, prin disponibilitate, printr-un ,,pozitivism” specific ce se cimentează cu voință și convingere.

Educatoarea trebuie să cunoască deficiențele copiilor pe care îi va primi în grupăîn scopul înțelegerii acestora și pentru a-și putea modela activitățile, în funcție de necesitățile copiilor.

Grupa în care va fi integrat copilul cu cerințe speciale va trebui să primească informații într-o manieră corectă și pozitivă despre acesta. Este foarte importantă sensibilizarea copiilor și pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilități. Sensibilizarea se face prin stimulări: crearea și aplicarea unor jocuri care permit stimularea unor deficienţe ( motorie, vizuală, auditivă), ceea ce determină copiii să înţeleagă mai bine situaţia celor ce au dizabilităţi: prin povestiri, texte literare, prin discuţii, vizitarea/ vizita unor persoane cu deficienţe.

Primirea în grupă a copilului cu cerinţe educative speciale, atitudinea faţă de el trebuie să păstreze o aparenţă de normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel cu ceilalţi copii din grupă.

Conduita şi atitudinea educatoarei trebuie să demonstreze celorlalţi copii că i se acordă preşcolarului cu dizabilităţi. De aceea trebuie să exprime aceleaşi aşteptări şi să stabilească limite similare în învăţare ca şi pentru ceilalţi copii din grupă. Ea trebuie să îşi asume rolul de moderator , să promoveze contactul direct între copiii din grupă şi să direcţioneze întrebările şi comentariile acestora către copilul cu cerinţe educative speciale.

De asemenea, trebuie să-i încurajeze şi să-i stimuleze ori de câte ori este nevoie pe aceştia, dându-le încrederea în forţelele proprii, în propria reuşită în acţiunile întreprinse, evidenţiind unele abilităţi sau interese speciale lor în dezvoltarea şi sprijinirea cărora trebuie implicate şi familiile copiilor. Copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în programul grădiniţei trebuie să dispună de o bună colaborare între educatoare, părinţi, psihologi şi profesorul logoped. Părinţii sunt parteneri la educaţie pentru că deţin cele mai multe informaţii despre copiii lor. Relaţia de parteneriat între părinţi şi grădiniţă presupune informarea părinţilor cu privire la programul grupelor, la conţinuturile şi metodele didactice, dar presupune şi întâlniri cu aceştia, participări la expoziţii, excursii, serbări, vizite, etc., în care sunt implicaţi proprii lor copii.

Această relaţie a grădiniţei cu părinţii copiilor cu cerinţe educative speciale este necesară şi benefică, ea furnizând, informaţional, specificul dizabilităţii preşcolarului, precum şi date despre contextul de dezvoltare a acestuia. Părinţii informează grădiniţa şi despre factorii de influenţă negativă care ar trebui evitaţi ( fobii, neplăceri, stimuli negativi, atitudini care determină inhibarea / izolarea copiilor). Angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării la programul instructiv- educativ al grădiniţei. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi, gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu grădiniţa este, cel mai adesea, proporţional cu rezultatele obţinute de aceştia. De aceea, putem afirma că familia este primul educator şi are cel mai mare potenţial de modelare.

Grădiniţa are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care acestea se confruntă. Educaţia părinţilor şi consilierea acestora au un rol important în integrarea copiilor cu afecţiuni de natură psihică, emoţională ori de altă natură în grădiniţă. Rezultatele muncii pentru promovarea incluziunii, atât directe cât şi indirecte, faţă de partenerii educaţionali, părinţi, apar după intervale mari de timp şi sunt efectul unui exerciţiu asiduu, susţinut. Centrarea atenţiei educaţionale pe grupurile vulnerabile este un indiciu al nivelului de civilizaţie atins de o anumită societate şi aceasta impune căutarea unei noi formule de solidaritate umană, fapt ce are o semnificaţie aparte în societatea noastră.

Grădiniţa este incluzivă printr-un curriculum flexibil şi deschis ce permite adaptări succesive. Nu copilul urmează curriculumul, ci acesta este un instrument menit să sprijine dezvoltarea lui, se adaptează nevoilor şi particularităţilor acestuia. Când spunem ,,grădiniţă incluzivă”, nu trebuie să ne ducem cu gândul la copiii cu CES, ci la fiecare copil în parte, pentru că fiecare are un ritm propriu de dezvoltare şi la un moment dat poate avea nevoie de anumite cerinţe speciale în ceea ce priveşte educaţia. Există, de asemenea, şi anumite situaţii de risc, în care educatoarea trebuie să cunoască trăirile şi comportamentele copilului, pentru a-l sprijini.

Riscurile pot apărea din mediul socio-cultural din care acesta face parte, din relaţiile de familie care îi determină existenţa zilnică, precum şi modul de dezvoltare, din modelele formale educaţionale ce pot exercita un stres deosebit asupra copilului care nu corespunde ,,normalităţii” cu care ne-am obişnuit.

O planificare nu poate porni aşa, tradiţional, ca altă dată, de la conţinuturi, ci de la personalităţile copiilor, de la caracteristicile şi particularităţile individuale. Pe de altă parte, grădiniţa, ca instituţie, nu poate face faţă singură cerinţelor multiple ale unui program eficient de educaţie. Este nevoie de un parteneriat între grădiniţă- familie- comunitate, de o construcţie comună în folosul copilului, fără prejudecăţi, bazată pe respect reciproc, acceptare, toleranţă, indiferent de situaţia economică, socială sau educaţională a părinţilor. Educatoarea, la rândul ei, trebuie să răspundă diversităţii şi unicităţii fiecărui copil, să-şi orienteze pozitiv atitudinea, limbajul şi metodele pedagogice. Copilul preşcolar se află într-un proces de formare în care fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare privire din partea adulţilor care îl înconjoară poate să îi

influienţeze imaginea de sine. Este foarte importantă atitudinea educatoarei la acţiunile copilului, apelativele, aprecierea pozitivă sau negativă, pentru a-i da copilului încredere în forţele proprii.

Pentru a evalua copilul, educatoarea trebuie să aibă în vedere competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil şi să identifice:  cum este fiecare;  ce ştie fiecare;  ce face fiecare;  cum cooperează cu ceilalţi. În concluzie, pentru abordarea unei educaţii incluzive în grădiniţă, educatoarea trebuie să respecte următorii paşi: -să elaboreze un plan de dezvoltare a grădiniţei în care să se precizeze concret parteneriatul cu familia şi comunitatea; -să fie pregătit întregul personal al grădiniţei pentru a primi toţi copiii, fără discriminări; -să asigure un climat primitor şi deschis prin organizarea mediului educaţional cât mai eficient şi stimulator; -să aibă discuţii, în prealabil, cu copiii pentru a se accepta unii pe alţii, pentru a negocia, a colabora şi a lucra împreună; -să asigure un curriculum flexibil şi deschis la care să aibă acces şi părinţii; -să evalueze fiecare copil prin observaţie directă şi indirectă pentru a asigura participarea lui adecvată la activităţile curriculare;

-să asigure accesul tuturor copiilor la programul grădiniţei, dar şi la modificările şi adaptările acestuia; -să asigure participarea tuturor familiilor la decizii şi acţiuni în favoarea tuturor copiilor; -să evalueze permanent şi periodic progresele pe care le fac toţi copiii, nu numai di punctul de vedere al achiziţiilor intelectuale, dar şi al relaţiilor sociale, al cooperării şi colaborării, al dezvoltării imaginii de sine şi încrederii în forţele proprii; -să elaboreze planuri individualizate, personalizate pentru copiii care au nevoie de sprijin în anumite componente ale dezvoltării şi la anumite momente; -să ajusteze permanent curriculumul pentru a-l adapta la nevoile educative ale copiilor; -să realizeze un permanent schimb de idei, experienţe şi soluţii cu celelalte colege, din grădiniţă sau din alte instituţii, precum şi cu familiile copiilor.

Bibliografie: -Ecaterina Vrăşmaş-,, Educaţia copilului preşcolar”, Editura ProHumanitas, Bucureşti, 1999; -Ecaterina Vrăşmaş-,,Introducere în educaţia cerinţelor speciale”, Editura Credis, Bucureşti, 2004.

DEZVOLTAREA ABILITĂȚILOR DE SCRIS-CITIT LA ELEVI CU CES PRIN UTILIZAREA NOILOR TEHNOLOGII INFORMATICE Prof. Demeter Aurelia Școala Gimnazială Bănița Loc. Bănița, jud. Hunedoara Noile tehnologii informatice încep să-și facă tot mai pregnant simțită prezența și în cadrul educației speciale. În literatura de specialitate se afirmă că: „dacă dispun de instrumente informatice adecvate, persoanele cu dizabilități pot fi antrenate în activități socialmente utile susținute de tehnologiile informatizate care le permit adaptarea și integrarea în formele moderne de conviețuire socială” (A. Gherguț, 2005).

Noile orientări în domeniul psihopedagogiei recomandă folosirea în școală a instrumentelor derivate din soft-urile profesionale aplicate pe computer, precum instrumentele de scriere și editare moderne care asociază tratarea textului și grafismul și care oferă, în anumite profesii, un mediu puternic de socializare printr-o muncă de tip colectiv. În procesul instructiv-educativ al copiilor cu cerințe educative speciale computerul joacă două roluri importante: suport în comunicare și sprijin în învățare. Folosirea lui face posibilă învățarea prin creșterea concentrării atenției, dezvoltarea folosirii limbajului și a deprinderilor sociale.

Totodată terapeutul trebuie să fie conștient atât de avantaje, cât și de limitele utilizării computerului în procesul terapeutic. Este recunoscut faptul că prin folosirea lui se trezește mai ușor curiozitatea și interesul subiecților pentru activitate, că se determină impresii puternice și trăiri afective, deoarece, „prin natura ei imaginea este o sinteză a afectivității și cunoașterii” (I. Tobolcea, 2001), dar nu trebuie neglijată nici „cunoașterea cât mai bună a particularităților de vorbire și de personalitate ale logopaților, precum și particularitățile de vârstă și nivelul proceselor mentale și al dezvoltării limbajului copiilor, caracterul reprezentărilor, spiritul de observație, posibilitățile de generalizare și abstractizare, capacitatea lor de a recepta și interpreta stimuli auditivi și vizuali ”(idem), astfel încât să se asigure individualizarea demersului terapeutic și eficiența sa.

Dacă sunt ignorate aceste particularități, se pot ivi unele limite și neajunsuri: determinarea apatiei intelectuale și afective, riscul pasivismului, stardandizarea comportamentului etc. Pentru evitarea lor folosirea tehnicilor informatice trebuie făcută cu discernământ, astfel încât să-și găsească justificarea de fiecare dată în cadrul unei strategii psihopedagogice clar exprimată.

Cu ajutorul computerului elevi cu dizabilități pot să învețe să stăpânească descifrarea unui vocabular de bază. Există programe create special pentru aceasta. Astfel, A. Gherguț (2005) prezintă programe pe computer utilizate în sistemele educaționale din alte țări.

Cunoasterea experiențelor educațional-terapeutice din alte țări în utilizarea computerului poate oferi o imagine de ansamblu a facilităților oferite de aceasta, dar poate stimula și inventivitatea logopedului în conceperea unor activități terapeutice noi și poate mai eficiente.

Unele programe afișează textul tipărit pe ecran în timp ce sunt pronunțate cuvintele. Viteza de rulare a textului e adaptabilă și cuvintele vocalizate sunt colorate diferit, fiind scoase în evidență astfel.

Chiar dacă intervenția profesorului nu poate fi înlocuită de computer, totuși profesorul împreună cu computerul pot îmbunătăți capacitatea de a citi și a scrie a copiilor.Computerul le

menține mai eficient atenția trează, exersează citirea și o corelează cu alte laturi ale limbajului sau ale activității intelectuale.

Computerul s-a dovedit a fi un instrument apreciat de instruire și prin faptul că el angajează ritmuri diferite de lucru ( ritmuri proprii de învățare), contribuind la diferențierea parcursurilor pe care elevii se pot înscrie, rămâne un instrument de muncă independentă și de individualizare.

Evident că pot exista și limite în utilizarea computerului în terapia dislexiei-disgrafiei, în special cele care țin de discriminare auditivă. De asemenea, prelungirea duratei de folosire duce la instalarea stării de oboseală și, deci, la scăderea randamentului. Înțelegând și apreciind acești elevi vom învăța să-i iubim, nu numai într-un sens emoțional sau sentimental, ci ca o modalitate de a extinde ajutorul și de a aduce, acolo unde este posibil, vindecarea. „În momentul în care vei vedea că imaginea unui copil despre sine începe să se îmbunătățească, vei vedea ce realizări semnificative are, dar ceea ce este și mai important, este că vei vedea un copil care începe să se bucure și mai mult de viață.” (Wayne Dyer).

Bibliografie: 1.

Brewster Clark, D., Kellog Uhry, J. (1995) – „Dyslexia. Theory& Practice of Remedial Instruction” 2nd ed., York Press, 2.

Baltimore; Catts, H.W., Kami, A.G. (1999) – „Language anr Reading Disabilities”.

Ed. Allyn &Bacon, Needham Heights; 3.

Preda, V. (1987) – „Particularitățile exploatării vizuale și ale capacității de organizare și structurare șpațial/la debilii mintal. Implicațiile lor în activitățiile didactice și corectiv-compensatorii”. În E. Verza (coord.),„ Metodologii contemporane în domeniul defectologiei și logopediei”, Universitatea din București, (pg.

19-37).

SOFTUL EDUCAŢIONAL- modă sau performanţă ? prof. inv. primar Antoaneta Mitu prof inv primar Ana Stanciu Scoala Gimnaziala nr 113, Bucuresti

În contextul unei societăţi aflate într-o continuă căutare a modelelor spirituale şi morale şi în condiţiile în care individul are o determinare spaţio-temporală puternic influenţată de factorul economic, izolarea socială a acestuia este o realitate evidentă.De aceea se impune adoptarea unor strategii care să contracareze efectul izolării.Aceste strategii sunt de regulă de natură comunicaţională.Prin utilizarea tehnologiilor informatice şi comunicaţionale, ruperea barierelor spaţio-temporale devine o realitate.Tehnologiile informatice şi comunicaţionale reprezintă un nou grad de libertate a individului în societate.

Cum nu putem desprinde educaţia de comunicare, inserţia tehnologiilor informatice în educaţie este o consecinţă firească a progresului societăţii.Educaţia trebuie să pregătească individul pentru ritmul accelerat al schimbării în societatea în care trăim, să-i creeze deprinderi şi abilităţi de adaptare şi, mai mult decât atât, însăşi procesul de instruire trebuie să se adapteze noilor condiţii.Educaţia omului modern trebuie să depăşească stadiul de educaţie orientată pe nivel şi să se orienteze către o educaţie continuă, capabilă să-l pregătească pe individ oriunde s-ar afla şi nelimitat în timp.

Sarcina educaţiei şi formării bazate pe noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării nu este de a demonstra că are rezultate imediate într-o întrecere cu alte tipuri de sisteme educaţionale, ci de a substitui o parte din structurile actuale cu un nou spectru de performanţe, în întâmpinarea schimbărilor inerente ce au loc în cultură şi civilizaţie.

Cu certitudine, tehnologiile informaţiei şi comunicării vor deveni instrumente de utilitate universală.De aceea, este necesar să se dezvolte în acest sens un nou mod de gândire şi comportament care va permite cadrelor didactice să facă faţă oricărei noi cerinţe.Fiecare cadru didactic va trebui să capete o formaţie de bază în domeniul TIC. Din păcate, în învăţământul preuniversitar, calculatoarele sunt folosite mai ales pentru predarea şi învăţarea informaticii.Folosirea lor ca instrumente menite să uşureze învăţarea altor materii este încă în stadiu incipient.Totuşi se constată o preocupare concretă pentru utilizarea calculatorului în învăţare, în special în cadrul ariilor curriculare Matematică şi ştiinţe, Limbă şi comunicare.

Acomodarea încă din şcoală cu noile tehnologii influenţează formarea intelectuală a elevilor în următoarele direcţii: a) Stimularea interesului faţă de nou Atunci când se lucrează cu calculatorul, interesul şi implicarea elevului este neîntreruptă.Deschiderea aproape completă pe care o oferă tehnica de calcul elimină riscul ca elevul să se plictisească sau ca activitatea să intre în rutină. b) Stimularea imaginaţiei De obicei, copiii iau contact cu lumea calculatoarelor prin intermediul jocurilor.Varietatea subiectelor abordate de acestea stimulează imaginaţia celor care le utilizează, cu atât mai mult cu cât aceste programe sunt special concepute să dezvolte fantezia, inventivitatea, rapiditatea luării deciziilor, reflexele.

c) Dezvoltarea unei gândiri logice Gândirea elevilor câştigă în profunzime şi rapiditate. A şti ce să ceri sistemului de calcul impune o ordonare superioară a gândirii. d) Pot fi simulate pe ecran fenomene şi procese în evoluţia lor, unele experienţe greu accesibile laboratoarelor şcolare. e) Se poate optimiza randamentul predării prin prezentarea cu ajutorul ecranului a unei largi varietăţi de exemple sau modele asociate unei secvenţe de lecţie.Aceasta conduce la stimularea inventivităţii şi aplicativităţii, a spiritului participativ şi anticipativ al celui care învaţă. f) Formarea intelectuală a tinerei generaţii se va face în spiritul autoeducaţiei. g) Elevul învaţă în ritm propriu, fără emoţii şi perturbări ale comportamentului determinate de factorii de mediu. h) Rezultatele şi progresele obţinute beneficiază de o apreciere obiectivă.

Ca metodă, învăţarea asistată de calculator recurge la un ansamblu de mijloace care să-i permită atingerea obiectivelor şi formarea competenţelor specifice.Mijloacele didactice specifice metodei sunt programele de învăţare sau soft-urile didactice.Prin soft educaţional se înţelege un program proiectat în raport cu o serie de coordonate pedagogice ( obiective comportamentale, conţinut ştiinţific specific, caracteristici ale grupului ţintă) şi tehnice ( asigurarea interacţiunii individualizate, asigurarea feed-back-ului secvenţial, realizarea evaluării formative). În sens larg, prin soft educaţional se înţelege orice program proiectat pentru a fi utilizat în instruire.

După funcţia pedagogică pe care o pot îndeplini în cadrul procesului de instruire, softurile educaţionale pot fi:de exersare, prezentare de noi cunoştinţe,de simulare, testare, dezvoltare a unor capacităţi sau aptitudini, jocuri educative.

1. Soft-uri de exersare – intervin ca un supliment al lecţiei din clasă, realizând exersarea individuală necesară însuşirii de noi date, proceduri, tehnici sau formării unor deprinderi specifice; ele îl ajută pe dascăl să realizeze activitatea de exersare, permiţând fiecărui elev să lucreze în ritm propriu şi să aibă mereu aprecierea corectitudinii răspunsului dat.

2.Soft-uri de prezentare de noi cunoştinţe – creează un dialog (asemănător dialogului profesor-elev) între elev şi programul respectiv.Interacţiunea poate fi controlată de computer (dialog tutorial) sau de elev (dialog de investigare).

3. Soft-uri de simulare – permit reprezentarea controlată a unor fenomene prin intermediul unor modele cu comportament analog.Prin lucrul cu modelul se oferă posibilitatea modificării unor parametri şi observării modului cum se schimbă comportamentul sistemului.

4.Soft-uri pentru testarea cunoştinţelor – reprezintă poate gama cea mai variată, întrucât specificitatea lor depinde de mai mulţi factori: momentul testării, scopul testării, tipologia interacţiunii (feed-back imediat sau nu).

5. Jocuri educative – sunt soft-uri care sub forma unui joc urmăresc atingerea unui scop.Prin aplicarea inteligentă a unui set de reguli, îl implică pe elev într-un proces de rezolvare de probleme.

Una din caracteristicile de primă importanţă ale unui soft educaţional este calitatea interacţiunii cu elevul; de ea depinde măsura în care se produce învăţarea.

O altă caracteristică este flexibilitatea.Modul în care este proiectat softul cu care va interacţiona elevul, va evidenţia o individualizare a parcursului în raport cu reacţiile elevului, cu posibilităţile de relevare a dificultăţilor în parcurgerea programului şi de reglare a instruirii.

Din acest punct de vedere unele soft-uri sunt centrate pe elev (cuprind şi sarcinile de lucru care să asigure învăţarea), altele sunt centrate pe profesor (prezintă conţinuturile, dar nu-şi propun şi exersarea). În comparaţie cu alte metode, învăţarea asistată de calculator prezintă o serie de avantaje cum ar fi: sprijină şi facilitează procesul de învăţare, încurajează construcţia activă a cunoştinţelor, asigură contexte semnificative pentru învăţare,stimulează creativitatea şi competitivitatea, dar şi lucrul în echipă, promovează reflecţia, stimulează activitatea intelectuală şi dezvoltarea de competenţe, informaţia este receptată şi asimilată mult mai eficient, procesul de învăţare devine dinamic, intuitiv şi participativ, creşte calitatea actului pedagogic, eliberează elevul de multe activităţi de rutină, reduce timpul de studiu, substituie materiale şi instrumente didactice scumpe sau greu de procurat,modifică atitudinea faţă de calculator ca instrument de lucru.

Concluzii “Educaţia are dificila misiune de a transmite o cultură acumulată de secole,dar şi o pregătire pentru un viitor în bună măsură imprevizibil” ( Jacques Delors ) Bibliografie Cojocariu, Venera Mihaela- Teoria metodologiei si a instruirii, Bucuresti, EDP, 2002 Dulamă, E.M- Cum îi învaţăm pe alţii să înveţe, Cluj Napoca, Ed. Clusium, 200

Proiectul Internaţional de Educaţie Interculturală: ”EDUCAŢIA – legatură între NEPAL & ROMÂNIA” Prof. Cireş Adriana & Dir. prof. Adriana Stoica şi dir. adj. Prof. Camelia Chiţă, Şc. Gimn. Nr. 117, Buc.

ANTI BULLY CAMPAIGN Proiectul se află la prima ediție şi a luat naștere din iniţiativa d-lor: Ramesh Maharjan, Ambasador of British Council Nepal to the schools in Katmandu, International projects coordinator şi a d-lui profesor Constantin Harabor, Coordonator de Proiecte Educative Europene din şcoala noastră, instituţiile partenere fiind şcolile secundare Nobel Academy şi

Universal H. S. School Kathmandu, Nepal şi Şcoala Gimnazială Nr. 117, Bucureşti, Romania.

Acest proiect a început la 15 septembrie 2014.

Pentru anul școlar 2014-2015 tema / titlul proiectului a fost: Campania Anti Bully în școală şi a avut manager de proiect pe d-na prof. Cireş Adriana de la Şc. Gimn. Nr. 117, Buc. Proiectul îşi propune să-i facă pe elevi să conştientizeze și să încurajeze antiagresorii din în școli și comportamentul lor în viață (elevi ai claselor a VII-a, 12-13 ani). Scopul proiectului este stoparea violenţei elevilor din aceste şcoli şi educarea acestora spre a fi mai calmi, politicoşi şi civilizaţi prin derularea unor campanii desfaşurate paralel în cele trei şcoli. Obiectivul general al proiectului constă în realizarea un schimb de practici eficiente educaționale, atât în domeniul educației non-formale cât şi în domeniul educației formale, pentru elevi şi profesori, îmbunătățirea educației interculturale şi diseminarea problemei violenţei elevilor din scolile implicate şi aplicarea unor măsuri eficiente pentru combaterea acesteia. Obiectivul specific al proiectului constă în realizarea unei campanii care să atragă atenţia elevilor asupra periculozităţii violenţei şi să-i determine să fie mai calmi, politicoşi, educaţi, să aibă o reacţie responsabilă în faţa agresiunii, să rezolve conflictele prin metode paşnice, să se integreze şi să acţioneze eficient în grupul de apartenenţă. Pașii urmaţi în proiect au fost: elevi au primit sarcini de a face studiu de caz; elevii împărțiți în echipe au stabilit numărul de agresori verbali şi fizic și au trebuit să găsească soluții; elevii au realizat postere pe tema campaniei anti agresivitate în şcoală (expuse în expoziții prezentate în rândul studenților, cadrelor didactice și părinților); s-a realizat un schimb de expozitii de postere cu scolile partenere din Nepal.

Copiii au împărtășit punctul lor de vedere despre problemele lor și modul în care acestea pot fi abordate și le-au împărtăşit şi altora ca să învețe din ea. Au participat la realizarea acestui proiect un număr de 25 de elevi, 18 români şi 7 nepalezi, 6 profesori, 3 români şi 3 nepalezi şi 10 părinţi ai elevilor români.

De asemenea, au fost publicate fotografii cu proiectul, un articol al d-lui Ramesh Maharjan şi concluziile proiectului în revista internaţională „Educaţie Fără Frontiere, Nr. 1, Copiii Sunt Viitorul Lumii„, Edit. Tehnopress, Iaşi şi în revista şcolii „Magia adolescenţei„, Nr. 6. Proiectul a fost prezentat şi într-un articol din ziarul „Curierul Naţional„, Nr. 6875, aprilie 2015

(www.curierulnational.ro, linkul: http://www.curierulnational.ro/Eveniment/2015-0401/PROIECTUL+INTERNATIONAL+%E2%80%9EEDUCATIAlegatura+intre+Nepal+si+Romania%E2%80%9D+ANTI+BULLY+CAMPAIGN%2C++ROMANIA-NEPAL).

Partenerii au ţinut legătura prin e-mail, Skype și video-conferințe.

Prezentăm mai jos lista cu elevii implicaţi în proiect.

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

Daria Marina, cls. V-a E; Iulia Ivan, cls. V-a E; Maria Ungureanu, cls. V-a E; Alexandra Etegan, cls. V-a E; Roberto Dinu, cls. V-a E; Ioana Teodorescu, cls. VII-a C; Mihai Popescu, cls. VII-a C; Catalin Tufeanu, cls. VII-a C;

9. Diana Pomohaci, cls. VII-a C 10. Aris Nedelcu, cls. VII-a C; 11. Carmen Sultan, cls. VII-a C; 12. Andreea Ion, cls. VII-a C; 13. Andreea Cristea, cls. VII-a C; 14. Alexandra Dumitrescu, cls. VI-a D; 15. Ionut Puiu, cls. VI-a D; 16. Mircea Dumitru, cls. VII-a D; 17. Cristian Vasile, cls. VII-a D; 18. Valentina Pircalabu, cls. VII-a D; ( Scoala Gimnaziala Nr. 117, Bucuresti, Romania) si 19. Deepit B. Shah, cls. VII-a C; 20. Sachin Shrestha, cls. VII-a C; 21. Ashwin Dawadi, cls. VII-a C; 22. Nishita Kairala, cls. VII-a A; 23. Dilasha Karki, cls. VII-a A; 24. Prashikshya Pakhrel, cls. VII-a A; 25. Sandip Tamang, cls. VII-a A. (British Council School, Kathmandu, Nepal)

Vezi dincolo de limite!

-

proiect educaţional

-

Prof. Partene Elena Ionela Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focşani Motto: ”Educație de calitate pentru toți, într-o școală pentru toți” (Declarația de la Salamanca, 1994)

ARGUMENT În cadrul Conferinței Mondiale a Educației Speciale de la Salamanca (1994), educația pentru toți a fost definită ca acces la educație și calitatea acesteia pentru copii, fiind identificate două obiective generale:  Asigurarea posibilității participării la educație a tuturor copiilor indiferent de cât de diferiți sunt ei și de măsura în care se abat de la ceea ce societatea a denumit normal;  Calitatea educației care se referă la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic care să sprijine învățarea tuturor categoriilor de elevi.

Conform principiilor promovate de către organismele internaționale, precum și prevederilor incluse în Declarația drepturilor persoanelor cu dizabilități ( 1975), persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficiențe au aceleași drepturi fundamentale ca și ceilalți cetățeni de aceeași vârstă, fără discriminare.

De asemenea au dreptul la tratament medical, psihologic și funcțional, la recuperare medicală și funcțională, la școlarizare, pregătire și educare / reeducare profesională, precum și la alte servicii, care să le faciliteze procesul de integrare/ reintegrare socială. Declarația de la Salamanca susține ideea că școala obișnuită cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, un mijloc care creează comunități primitoare, construiește o societate incluzivă și oferă educație pentru toți.

Cerințele educative speciale (CES) reprezintă necesități educaționale suplimentare în raport cu obiectivele generale ale educației, particularizate în raport cu anumite tipuri de deficiențe sau dizabilități. În etapa actuală, instituționalizarea (școala incluzivă) rămâne principala modalitate de protecție și îngrijire a copiilor aflați în dificultate sau cu cerințe educative speciale.

Dacă acceptăm ideea că, după absolvirea școlii, toți copiii (inclusiv cei cu cerințe speciale) trebuie să beneficieze de șansa de a participa activ la viața socială, atunci trebuie să le acordăm această șansă încă din școală.

Deci integrarea socială este pregătită și condiționată de integrarea școlară.

Ce este integrarea?

-

-

-

-

a educa acei copii cu cerințe speciale în școli obișnuite alături de ceilalți copii normali; a acorda sprijin personalului didactic în proiectarea și aplicarea programelor de integrare; a permite accesul efectiv al copiilor cu CES la programul și resursele școlii obișnuite; a educa și ajuta copiii pentru înțelegerea și acceptarea diferențelor dintre ei;

Ce nu este integrarea?

- a izola copiii cu CES în școlile obișnuite; - a grupa copiii cu cerințe speciale foarte diferite în același program; - a ignora cerințele strict individuale ale copilului; - a expune copilul unor riscuri nejustificate - a ignora opiniile și problemele părinților; - a plasa copiii cu CES în instituții școlare obișnuite alături de copii mai mici ca vârstă;

-

a ține cont de problemele și opiniile părinților, încurajându-i să se implice în viața școlii;

a structura un orar separat pentru copiii cu cerințe educative speciale aflați în școli obișnuite.

Conform datelor statistice furnizate de Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la 31 martie 2016: • În România erau 768.376 persoane cu dizabilitaţi, din care 97,7% sunt neinstituţionalizate; • Județele cu ponderea cea mai mare a persoanelor cu dizabilități, raportat la populația județului sunt: Vâlcea - 6,07, Mehedinţi - 5,95% , Vrancea – 4,92%; • La polul opus, se regăsesc județele: Galaţi - 2,16%, Dolj -2,33%, Covasna - 2,49% .

Societatea Academică din România a constatat că: • Procentul persoanelor cu dizabilităţi neșcolarizate este de 7 ori mai mare decât media naţională.

• Abandonul şcolar după primele 4 clase este de două ori mai frecvent în rândul persoanelor cu dizabilităţi.

• Doar 17,5% dintre persoanele cu dizabilităţi reuşesc să-şi finalizeze studiile liceale faţă de media naţională de circa 44,6%.

• Numai 8,3% din persoanele cu dizabilităţi care au un loc de muncă sunt absolvenţi de studii superioare.

SCOPUL PROIECTULUI • Informarea elevilor cu privire la copiii cu cerinţe educative speciale (dizabilități intelectuale, fizice, senzoriale-vizuale, auditive, kinestezice, deficiențe asociate, multiple, tulburări socio-afective sau de comportament, autism, sindrom ADHD, dificultăți de învățare, dar și copii supradotați, etc.) şi cu privire la şcoala incluzivă ( școala de masă ce dispune de o serie de servicii de sprijin, corespunzătoare activității cu elevii cu CES).

• Crearea și promovarea unei culturi şcolare incluzive în unitățile de învăţământ; OBIECTIVELE PROIECTULUI • Schimbarea mentalității factorilor implicați în educație (cadre didactice, elevi, părinţi) privind copiii cu cerințe educative speciale; • Sensibilizarea grupului școlar și a factorilor educaționali privindnevoile socio-afective și materiale ale copiilor cu CES; • Promovarea performanțelor și rezultatelor școlare ale copiilor cu CES; • Implicarea și participarea responsabilă a elevilor în problemele comunității din care fac parte; • Promovarea imaginii școlii în comunitatea locală; • Oferirea unor modele de bună practică altor unități școlare; • Dezvoltarea spiritului de voluntariat în parteneriat cu școlile speciale .

GRUP ȚINTĂ • Beneficiari direcți: - elevii claselor IX -XII din Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani - cadrele didactice implicate în derularea proiectului • Beneficiari indirecți: • părinții elevilor • invitați • membri ai comunității

INSTITUȚII PARTENERE • Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea • Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Elena Doamna ” Focșani • Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Vrancea • Mass-media locală • Inspectoratul Școlar Județean Vrancea

LOCUL DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚILOR • Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani • Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Elena Doamna ” Focșani DURATA PROIECTULUI • Ianuarie 2016 – decembrie 2016 RESURSE MATERIALE • Cărți, caiete, hârtie, instrumente de scris, mape, dosare, foarfece, lipici, plicuri; • Imagini, ilustrații, fragmente din filme; • Fotografii, aparat foto; • Calculator, imprimantă, video-proiector, CD –uri, stick-uri.

RESURSE FINANCIARE • Resurse proprii • Sponsorizări ( părinți) REZULTATE AȘTEPTATE • Încurajarea participării elevilor la activități extrașcolare instructiv-educative • Îmbunătățirea performanțelor cadrelor didactice • Implicarea sporită a părinților și a membrilor comunității în activități educative.

RISCURI ESTIMATE • O insuficientă implicare a părinților, a membrilor comunităţii locale ; • Resurse financiare insuficiente pentru realizarea produselor finale ; • Scăderea interesului elevilor pe parcursul derulării proiectului.

POSIBILITĂȚI DE PROMOVARE • Site-ul Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” Focșani (www.ctehen.ro) • Revista liceului - ”Preocupări” • Mass-media locală: presă scrisă, radio, televiziune.

ACTIVITĂȚI 1.”Împreună luptăm pentru schimbare” • constituirea echipei proiectului; • sesiuni de lucru pentru stabilirea programului activităților; • selectarea materialelor informative și a conținuturilor.

2. ”Cine suntem ?”

• Prezentarea proiectului – obiective, teme, desfășurare, perioada de implementare • Discuții privind temele ce vor fi abordate, conținuturi, metode de lucru 3. ”Să știi mai multe , să faci mai mult…”

• Brainstorming ” Copii cu cerințe educative speciale” • Informare : “Copii cu cerințe educative speciale – terminologie, scurt istoric, categorii”.

• ”Copii speciali, oameni geniali” - personalități…

• Școala incluzivă pe mapamond • Vizionarea unui fragment din filmul “Rain man”

4. ”Nu sunteți singuri! Cineva este întotdeauna aproape de voi!”

• Prezentarea instituțiilor partenere: - Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea - Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Elena Doamna ” Focșani - Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Vrancea • Informare : Aspecte legislative la nivel național și internațional • Vizionarea unui fragment din filmul “ Sam” 5. ” Și ei sunt ca noi, speciali ” • Vizită la CSEI ”Elena Doamna ” Focșani • Spectacol oferit de elevii CSEI ”Elena Doamna ” Focșani 6. ” Să fii copil cu CES ” • Atelier de teatru interactiv:”De la inimă la inimă” • Exerciții de comunicare verbală și nonverbală • ”Personaje speciale” în operele literare.

7. ”Mâini de aur” • Activități alături de elevii CSEI ”Elena Doamna” • Realizarea unei expoziții cu obiectele realizate în comun 8. ” Darius - șansa noastră de a fi mai buni” • ”Să-l cunoaștem pe Darius!” - realizarea unei expoziții personale (fotografii, desene, lucrări ale lui Darius) • ” O lume mai bună pentru Darius” – scrisoare deschisă către fundații, ONG-uri, autorități locale, mass-media 9. ”Ziua lui Darius” • ”Prietenii lui Darius” – activități de intercunoaștere • ” Carte pentru Darius” – culegere de creații literare și plastice 10. ”La final de drum” • Activitate de evaluare a proiectului şi de realizare a raportului final asupra întregii activităţi • Vizionarea unui fragment din filmul ”Forrest Gump” EVALUARE • Evaluare intermediară: discuții, observare directă, feed-back neformalizat • Evaluare finală: promovarea și implementarea proiectului în alte unități școlare ca model de bună practică CONTINUITATE • Menținerea și extinderea acțiunii în fiecare an; • Dezbateri la orele de dirigenție, în Consiliul Elevilor, în cadrul ședințelor cu părinții; • Identificarea de noi activități care să ducă la diminuarea comportamentelor discriminatorii în mediul școlar.

GÂNDURILE unor oameni speciali Stephen Hawking, Fizician “Trebuie să căutăm cea mai mare valoare pe care o putem obţine din acţiunile noastre.”

Hellen Keller, Activistă politică şi scriitoare “Cele mai bune şi mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, nici măcar atinse. Ele trebuie simţite în inimă.”

Ludwig van Beethoven, Compozitor “Mă simt fericit ori de cate ori reușesc să mă ridic deasupra unui obstacol.”

Eduard Novak, Sportiv “Avem o singura viață. Tot timpul, dacă ne gândim în trecut, fiecare problemă s-a rezolvat.

Orice problemă intervine în viață, mai repede sau mai târziu se rezolva. Și dacă avem această viață trebuie să ne gândim cum vrem să o trăim: greu sau ușor? Trebuie să ne punem un scop mare și să nu deviem de pe drumul acela. E foarte simplu.”

REVISTĂ ŞCOLARĂ ONLINE NR.1/2016 scoalagimnaziala8resita.blogspot.ro

Coordonator: Birleanu Aime-Alina

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8, REŞIŢA Judeţul Caraş - Severin Str. Aleea Bazna, Nr. 2 Cod 320152 Telefon 0255 218215; Fax 0255 / 211202 E-mail : scoala8resita@yahoo.com