Manual de istorie locala resita

Prof. Foiagu Maria

Prof. Cornici Marius

REŞIŢA -GHID PENTRU OPŢIONALUL DE ISTORIE LOCALĂReşiţa, 2016

ARGUMENT Ghidul de faţă “Reşiţa” propune elevilor de gimnaziu să descopere şi să rescrie pagini din istoria locală, să cunoască mai bine realităţile comunităţii locale, istoria propriilor familii, să impărtăsească din experienta oamenilor “obişnuiti”.

Nicolae Iorga afirma ,,Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.” Orice localitate îşi are istoria ei, are o vechime, are personalităţile ei, are OAMENI, LOCURI, FAPTE cu care se poate mândri. Rolul manualului de istorie locală este să le pună în valoare, să-i facă pe elevi să le conştientizeze însemnătatea, să fie interesaţi şi mândri de comunitatea locală.

Considerăm că numai cunoscând istoria locală ne cunoaştem mai bine, învăţăm să fim mai buni, să apreciem valorile neamului, ne dezvoltăm spiritul patriotic. Prin studierea opţionalului de istorie locală dorim să cultivăm valori de înțelegere și toleranță, de integrare multiculturală subliniere a diversității naționale și culturale care se vor înscrie foarte bine în definirea identității comune europene, subliniind adevărul devizei ”Unitate în diversitate”. Numai cunoscând trecutul oamenii pot înţelege prezentul şi pot anticipa viitorul. Demersul nostru este util pentru cunoaşterea istoriei, geografiei, economiei locale, a oamenilor şi a faptelor acestora. Dorim să producem o schimbare de atitudine a cadrelor didactice, a părinţilor, a elevilor faţă de comunitatea locală.

Ghidul cuprinde pe lângă textele lecţiilor şi aplicaţii, bazate pe metode moderne de rezolvare, dar si hărti, fotografii, texte literare, toate având menirea de a trezii elevilor interesul, curiozitatea pentru istoria localităţii.

Studierea acestui manual formează competente civice şi sociale, promovează valori şi atitudini democratice.

LOCUL NATAL

„Nu ştiu altii cum sunt, dar eu , când mă gândesc la locul naşterii mele, [...] parcă imi saltă si acum inima de bucurie” Ion Creangă

Fiecare om iubeşte locul în care a crescut si a copilărit. Nu putem uita niciodată uliţa sau strada copilăriei, şcoala cu bucuriile ei, oamenii care muncesc, obiceiurile moştenite de la străbuni.

Locul în care ne păstrăm identitatea, tradiţiile, locul în care ţesem cele mai frumoase vise.

Acest colţ de rai purtat în suflet, indiferent de locul unde ne aflam, păstrează unele dintre cele mai frumoase amintiri din viaţa noastră.

Pentru noi Reşiţa reprezintă locul natal, acolo unde ne-au crescut visele , unde am văzut pentru prima oară bolta albastră a cerului, leagănul copilăriei noastre şi poarta care duce spre vise…

Să iubim totul la el – zilele , nopţile şi umbrele !

RETINETI: Locul natal poate fi un sat, o comună sau un oraş.

Este locul in care ne-am născut si in care am copilărit.

Tema: Prezentaţi drumul vostru de acasă până la şcoală.

Aşezare geografică Municipiul Reşiţa, reşedinţa judeţului Caraş-Severin, este amplasat în sudvestul României, în partea de nord-vest a judeţului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava, într-o zonă geografică de un pitoresc deosebit. Este aşezată pe ambele maluri ale Bârzavei, este cea mai veche aşezare a industriei siderurgice din ţara noastră, cu o suprafaţă totală de peste 200kmp.

Oraşul e împărţit in două: Reşiţa de sus sau oraşul vechi şi Govândari, construit după 1965.Cartierele componente ale oraşului vechi sunt: Muncitoresc, Valea Domanului, Lunca Pomostului, Moroasa I si Moroasa II, Driglovăţ Nou şi Driglovăţul Vechi, Stavila, Minda, Başovăţ şi Lend, la care se adaugă cartierele oraşului nou: Câlnic, Doman, Ţerova, Secu , Cuptoare, Moniom. În Govândari( denumit şi Lunca Bârzavei) există 4 Microraioane.

Fiind situată în cadul unei văi localitatea este străjuită de numeroase dealuri cu inălțimi relativ medii, astfel spre Sud se află dealurile Driglovăț, Archița, Budinic și Golului. Aceste dealuri au în general altitudini cuprinse între 300 și 500 m, unele depășind cu puțin această valoare așa cum este cazul dealului Archița care are 571 m. Printre alte dealuri care înconjoară localitatea pot fi amintite: dealul Ranchina, dealul Başovăţ, Coasta Bărlei, dealul Ţerovei, dealul Mare, dealul Ceret. Dintre toate acestea culminează dealul Ranchina care atinge altitudinea de 591 m.

MUNCA INDEPENDENTA: 1. Pe ce râu este asezată Reşiţa?

2. Numiti 3 localităţi apropiate oraşului nostru?

3. Numiti cartiere ale oraşului?

TEMA : Realizati din carton un şablon după harta judeţului, marcaţi pe harta confecţionată de voi, oraşul Resita şi râul Bârzava.

Locuitorii

Localitatea s-a dezvoltat treptat odată cu apriţia primelor furnale, în 1771 erau 45 de case şi 300 locuitori, toţi germani şi romano-catolici. În 1779 existau 59 de case şi 490 locuitori, din care 425 germani catolici şi 65 români ortodocşi. Reşiţa a fost colonizată treptat cu lucrători specializaţi în industria fierului populaţia a crescut de la 10.061 în 1891, la 42.000 în 1956, iar în 1989 atinge apogeul numărând 110 000 locuitori.

Se remarcă creşteri şi descreşteri ale populatiei ca fenomen specific perioadei. În ceea ce priveşte structura populaţiei pe naţionalităţi, românii deţin în mod cert preponderenţa( cu peste 73% din total), maghiarii, germanii, sârbii, croaţii care locuiesc în Reşiţa nu se simt minoritari, împotriva lor nu au existat manifestări de xenofobie vreodata.

Temă de lucru: Completati spatiile libere: Eu locuiesc in oraşul ......................, străbătut de râul ......................,există nationalităti

etnice

................................

precum:.....................,

.........................,

Începuturile Reşiţei Pe raza localităţii şi în împrejurimi au fost descoperite câteva mărturii datând din epoca pietrei şi din cea a metalelor, însă nu se poate dovedi că aici ar fi existat aşezări omeneşti de lungă durată. Cele mai vechi informaţii cu privire la obiectele realizate de metalurgia primitivă a cuprului în proximitatea Reşiţei sunt cele ce vizează Dealul Colţani( o daltă, un pumnal, o sulă). Mărturii aflate în colecţia Muzeului Judeţean din Reşiţa. În hotarul Reşiţei (zona Triaj) s-au găsit câteva fragmente ceramice lucrate cu mâna.

Urme de aşezări din epoca fierului au fost identificate la Reşiţa pe Dealul Lupacului, acestea fiind reprezentate în special de grămezi de zgură, vestigii ale unor vetre de cuptoare. În perioada stăpânirii romane pe teritoriul Reşiţei nu au existat aşezări statornice. După retragerea aureliană din anul 271, urmează o perioadă cu urme de locuire extrem de puţine în zona văii Bârzavei. Era epoca marilor migraţii, când locuitorii căutau zone cât mai ferite din calea năvălirilor migratorilor. A fost semnalată pătrunderea slavilor şi bulgarilor în regiunea noastră. În evul mediu documentele istorice maghiare menţionau o cetate regală, Obârşia Bârzavei( Borzafo), situată undeva pe valea acestui râu. Nici din această cetate, pe care documentele o prezintă ca fiind una dintre cele mai puternice ale vremii, nu s-a găsit nici o urmă.

Prima menţiune sigură a Reşiţei, sub forma de Reszinitza, se află într-un catastif de biruri turcesc din 1673, este vorba despre actuala Reşiţa Română, cele mai vechi locuinţe fiind amplasate în zona stadionului din Valea Domanului.

Exerciţii: I. Cititi textul: In epoca romană, valea Bârzavei a fost străbătută în mod frecvent de grupuri de populaţii, dacă nu chiar locuită permanent. Dovada clară o reprezintă un tezaur de monede romane din argint, decoperite la sud-vest de Reşiţa, în pădurea de la Piatra Albă- Capul Baş. Aceste monede proveneau din perioada de guvernare a 17 împăraţi romani, începând cu Marcus Aurelius (161-180) şi terminând cu Filip Arabul (244-249).

Răspundeţi la următoarele intrebări: 1. Transcrieţi din text dovada clară că valea Bârzavei a fost, în epoca romană, populată.

2. Precizaţi pe baza textului locuri unde au fost descoperite monede romane.

II. Scrieţi litera corespunzătoare răspunsului : 1.Reşiţa este aşezată pe ambele maluri ale râului : a. Timiş; b. Bârzava; c. Sebeş.

2. Prima atestare documentară a Reşiţei a avut loc în anul: a. 1630; b. 1787; c. 1673.

III. Identificaţi pe hartă: Dealul Colţani, Dealul Lupacului, zona Triaj.

Formarea oraşului Oraşul s-a format din unirea a două localităţi Reşiţa Română şi Reşiţa Montană, consemnată în 1757, când s-au stabilit aici aproximativ 20-30 de familii de români veniţi din Oltenia, care fabricau mangalul. Cu această mică colonie de cărbunari începe istoria localităţii care se va mări treptat cu colonişti străini. Pe locul Reşiţei Montane până în 1771 se aflau mlaştini, s-a construit cu greutate un drum prin tăieri de stâncă. În 1765, comuna Reşiţa aparţinea de plasa Caraşova, care atunci depindea de districtul Caransebeş. Era ultima consemnare a localităţii înainte de a deveni ceea ce avea să cunoască toată lumea: o puternică cetate de foc a Banatului. Începând cu anul 1771 au fost înfiinţate Uzinelor siderurgice. Uzinele au jucat un rol important în conflictele militare, prin porducţia de materiale de război. În timpul războiului ruso-austro-turc ( 1787-1792), o armată turcească, înfrângând armatele austriece înainta pe valea Bârzavei pentru a ocupa Reşiţa. Multe localităţi au avut de suferit de pe urma acestor lupte, însă Reşiţa a fost apărată de detaşamente formate din ţăranii români din Cuptoare, Târnova şi Reşiţa Română.

Avangarda turcească a fost oprită lângă Ţerova, după lupte grele. Producţia uzinelor a continuat să se dezvolte, instalaţiile neavând de suferit în urma acestor lupte.

1. Realizaţi un album de fotografii care să prezinte evolutia uzinelor siderurgice. Prezentaţiile clasei.

LECTURĂ „ Ati ajuns la Resita la revărsatul zorilor. Pânza de paianjen a noptii se destramă incet, miraculos. La orizont ,prima geana de lumină răzbătută deasupra zării vesteste o nouă zi. Incet, incet, discul aprins al soarelui se ridică peste coamele dealurilor ajurând cu fir de aur norii alburii răzletiti pe boltă. Desprinzându-se tot mai clar din aerul pâclos al diminetii ce pluteste in valuri străvezii deasupra Văii Bârzavei, Reşita se dezvăluie privirilor in toată splendoarea şi ineditul ei, învălmăşind gândurile, răscolind simţirea.

Coborâtă parcă din cremenea muntilor ce abia isi mijesc contururile in zarea vinetie, sugerând cu masivitatea si proeminentele edificiilor sale industriale, tăria inăltimilor la poalele cărora s-a aşezat, Resita isi inşiră salba policromă a caselor de-a lungul panglicii de argint a râului ce o străbate, iar mai apoi si le răsfira in stânga si in dreapta albiei lui, ca intr-o procesiune de cult.

La mijloc, asezat anume parcă penrtu a fi ocrotit sufletul viu al aşezăriiuzina- isi semeteşte viguros fruntea înalta de beton si otel, anuntând de departe prezenţa ei statornicită pe vatra locului, in urma cu 200 de ani”. ( Teodor Turcu, F.V. Fabian, „ Ghidul municipiului Resita”)

TEMĂ DE LUCRU: 1. Identificaţi în text 2 elemente de relief, folosite în descrierea Reşiţei.

2. Prezentati importanţa uzinelor reşiţene.

Revoluţia de la 1848 în Reşiţa Reşiţa a fost frământată de mişcări revoluţionare în 1848, la fel ca şi alte localităţi româneşti Producţia de armament a Reşiţei a făcut ca localitatea să fie unul din principalele obiective ale guvernului revoluţionar maghiar, care ocupă Reşiţa, transformând-o într-o bază de aprovizionare cu armament a trupelor revoluţionare maghiare. Interesaţi de îmbunătăţirea nivelului lor de viaţă, muncitorii minieri şi topitorii din Reşiţa, români, maghiari, germani au participat activ la revoluţie, pentru înlăturarea relaţiilor feudale. La învăţătorul din Câlnic se afla petiţia secretă întocmită de Eftimie Murgu, trimisă în 1844 de învăţătorul Vasile Bojincă, pentru a strânge semnături din părţile Câlnicului şi Reşiţei.Populaţia a înlesnit ocuparea Reşiţei de trupele maghiare. S-au constituit două companii de gărzi naţionale din muncitori şi funcţionari. Căderea Reşiţei a avut loc la 24 decembrie 1848, în incendiul produs de lupte au ars 143 case, iar în uzine o fierărie, 2 magazii şi toate birourile cu arhiva lor. În timpul revoluţiei, cei mai mulţi lucrători au părăsit Reşiţa, alţii au murit de holeră, puţini au scăpat cu viaţă.

Revoluţia nu a rezolvat problemele fundamentale pentru care masele de muncitori,

ţărani

şi

cărturari

participaseră

la

revoluţie,

desfiinţarea

iobăgiei,îmbunătăţirea nivelului de trai, înfăptuirea de reforme. Una din urmările revoluţiei a fost patenta imperială din 1853, prin care iobagii au fost eliberaţi prin răscumpărare, iar pământul pe care l-au avut în folosinţă a intrat în mod definitiv în proprietatea lor. Până la plata răscumpărării, foştii iobagi trebuiau să efectueze vechile prestaţii.Ţăranii din Reşiţa şi din alte sate erau prinşi în continuare într-o reţea de relaţii capitaliste, împletite cu cele vechi iobagiale.

Exerciţii: 1. Realizaţi portretele următoarelor personalităţi: Eftimie Murgu, Vasile Bojincă, folosind schema: Date personale şi familiale Studii Funcţii Realizari Calităţi

Studiu de caz: Crucea lui Herglotz Pe Dealul Crucii, se află amplasată Crucea lui Herglotz, ridicată la 29 iunie 1874 de către muncitorii reşiţeni în memoria evenimentelor şi a victimelor din oraş din timpul revoluţiei de la 1848 (Georg Herglotz fusese conducătorul „Bürgergarde”, garda civică a Reşiţei, şi la iniţiativa familiei sale a fost amplasată această cruce metalică în cel mai înalt punct al localităţii). Pe locul în care este acum crucea fusese instalat în 1848 un puternic tun fabricat la Reşiţa, denumit de locuitori „baba” („păpuşa” în limba maghiară), care reuşise mult timp să îi ţină la distanţă pe partizanii împăratului austriac, care atacau dinspre valea Ţerovei.

Evenimentele din anul 1918 În noiembrie 1918, primul război mondial lua sfârşit, a fost proclamată şi la Reşiţa prăbuşirea Imperiului austro-ungar. Muncitorii adunaţi au aclamat, la fel ca şi la Timişoara, constituirea Republicii Autonome Banat în cadrul Ungariei cu o zi mai devreme. Tot în noiembrie au fost constituite pretutindeni în Banat consilii naţionale şi gărzi naţionale înarmate, în funcţie de etniile fiecărei localităţi. La Reşiţa s-au constituit consilii muncitoreşti şi gărzi muncitoreşti. În localitate administraţia oficială a rămas neschimbată, spre deosebire de satele româneşti şi sârbeşti, unde primarii şi notarii unguri au fost destituiţi. Doar generalul Hauser şi colegii săi au părăsit în grabă localitatea.

La jumătatea lunii noiembrie 1918, Reşiţa, la fel ca şi întregul Banat, au fost ocupate de trupele sârbeşti, iar din decembrie au sosit şi unele regimente franceze.

Republica autonomă a fost dizolvată, autorităţile sârbeşti lăsând limpede să se înţeleagă că aveau intenţia de a anexa Banatul. Împotriva acestei intenţii, sindicatele muncitoreşti din întreaga regiune au declanşat în 1919 o grevă generală.

Ca urmare, la intervenţia unei comisii militare franceze, trupele sârbeşti s-au retras pe linia de demarcaţie stabilită de aceasta, predând restul Banatului francezilor.

Aceştia au declarat starea de urgenţă, au dezarmat gărzile naţionale şi muncitoreşti, au interzis adunările publice şi demonstraţiile şi au introdus cenzura. La 1 Mai 1919, Reşiţa arăta ca o tabără militară. Totuşi, tradiţionala demonstraţie muncitorească a decurs în mod paşnic. În fruntea participanţilor, spre surprinderea tuturor, mărşăluiau înşişi directorii uzinelor, Otto Müller şi Nikolaus Balint, precum şi toţi colaboratorii lor apropiaţi, inspectori şi inspectori superiori, în semn de protest faţă de prelungirea ocupaţiei străine. Abia în luna iulie 1919 trupele

franceze au fost retrase din Banat, care a putut să se integreze în cadrul României conform Proclamaţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, recunoscută şi de Conferinţa de pace de la Paris.

Temă de lucru: 1. Ordonaţi cronologic următoarele evenimente: a. Greva generală a sindicatelor muncitoreşti. b. Retragerea trupelor franceze din Banat. c. Sfârşitul primului război mondial.

2. Definiţi următorii termeni şi construiţi propoziţii cu ei: Revoluţie, cenzură, conferinţă

Istoria industrială a Reşiţei Reducerea mineritului din zona Bocşa, Ocna de Fier, scăderea rezervelor silvice şi lipsa de pantă a râului Bârzava, l-a determinat pe consilierul Gh. Trangott Delius să propună guvernului de la Viena construirea unei uzine la Resişa, în locul celei de la Bocşa. Astfel s-a întemeiat în 1771 cel mai vechi şi important centru metalurgic de pe continent. Odată cu înfiinţarea uzinelor s-au pus bazele Reşiţei industriale. Uzinele au fost amplasate în Reşiţa Montană, acolo unde locuiau cărbunarii români. Mai târziu, în 1776 zona a fost colonizată cu 70 de familii germane originare din Stiria, Austria, Carintia, zona Rinului, formând populaţia majoritară a Reşiţei. Serviciul la uzină dura câte 12 ore sau mai mult pe zi, o jumătate de oră pauză pentru micul dejun şi o oră pauza pentru prânz.

Furnalele reşiţene au fost aprinse la 3 iulie 1771, iar în 1788 a fost ridicat un nou mare furnal, cele două din 1771 fiind înlocuite Debutul uzinelor reşiţene a fost destul de promiţător, astfel încât, deja în prima jumătate de an de activitate, adică până la sfârşitul anului 1771, ele au înregistrat un câştig de 4.721 de florini, devenind din acel moment cele mai importante uzine metalurgice ale Banatului. În 1854, imperiul a intrat într-o nouă criză financiară, astfel încât s-a făcut o nouă încercare de vindere a uzinelor de la Reşiţa. De data aceasta a fost găsit şi un cumpărător, respectiv societatea privată nou înfiinţată St.E.G. („Privilegierte Österreichische Staatseisenbahn Gesellschaft”), care avea capital multinaţional, austriac, francez, belgian şi englez. Uzinele din Reşiţa erau în proprietatea societăţii imperiale şi regale a căilor ferate de stat, StEG, care avea în proprietate şi alte domenii şi proprietăţi miniere, metalurgice şi feroviare din Banat şi Boemia, deţineau o fabrică de locomotive la Viena şi o reţea de căi ferate de cca 5000 km.

În această perioadă de avânt industrial STEG a participat cu produse “Reşiţa” la expoziţiile mondiale de la Londra( 1862), Paris (1867 şi 1878), Viena(1873).

Din cauza dificultăţilor de transport la Reşiţa au funcţionat multă vreme numai trei furnale. Abia în anul 1880 s-a construit aici cel de-al patrulea furnal cu cocs. Înălţimea acestuia era de 20m, cu o capacitate de 280mc. Majoritatea materiilor prime necesare furnalelor de la Reşiţa erau transportate pe calea ferată industrial.

Minereurile proveneau de la Ocna de Fier, cărbunii de lemn din apropierea Reşiţei (Lend), la o distanţă de 6 km, minereurile de fier şi mangal de la Târnova şi Delineşti, calcarul provenea din cariera de la Dealul Crucii, transportat printr-un funicular.

Temă de lucru: 1. Precizaţi un eveniment care s-a desfăşurat în următorii ani:

 1771  1854  1880 2. Adevărat sau fals:

  

Uzinele au fost amplasate în Reşiţa Română.

Reşiţa a fost colonizată cu familii germane.

Materiile prime necesare furnalelor erau transportate pe Bârzava.

Perioada UDR După înfrângerea monarhiei Austro-Ungare, toate uzinele şi domeniile au trecut prin decret regal în posesia unei societăţi cu majoritatea acţionarilor români, numită UDR ( Uzinele de Fier şi Domeniile din Reşiţa), începând cu 1920.

Societatea a fost cea mai mare din economia României, în ceea ce priveşte cifra de afaceri, capitalul social şi uman. Ea s-a constituit pe structura fostei societăţi austro-ungare StEG. Devine cel mai mare producător de oţel, laminate, locomotive şi alte produse din fier din România.

Perioada interbelică a fost perioada de maximă prosperitate a UDR. În 1930 un singur oraş din România, Reşiţa avea mai mult de 50% din populaţia ocupată activând într-o singură ramură industrială. În domeniul feroviar, UDR avea o poziţie dominantă. Era principalul furnizor de locomotive pentru CFR. Capacitatea instalată era de 80 – 100 locomotive anual, deși maximum de producție a fost de 32. Fabrica sa de roți asigura întreg necesarul țării, pentru locomotive şi vagoane.

Tot UDR a fost cea care, după Primul Război Mondial, a confecționat principalele poduri din țară: Borcea pe Argeș, podul peste Lotru, peste Prahova, la Comarnic, podurile peste Dragoștina, Jijia și Bahlui, Băbeni (Vâlcea) și alte poduri peste Mureș, Olt, Someș etc.

Fiind constituită drept o societate pe acţiuni a fost controlată de marea finanţă europeană, mai întâi de capitalurile anglo-franceze, iar mai apoi de Germania nazistă. A jucat un rol important în procesul de înarmare din timpul celui de-al doilea război mondial.

Societatea U.D.R. avea în posesie, în afara instalaţiilor siderurgice şi de construcţii de maşini Reşiţa, o secţie la Bocşa, mine carbonifere la Anina, Doman, Secu, mine metalifere la Ocna de Fier, Dognecea, Delineşti şi o serie întreagă de

perimetre miniere neexploatate la Sasca, Moldova Nouă, Oraviţa, întinse suprafeţe de păduri şi terenuri agricole. În anul 1945 ca urmare a aplicării reformei agrare au fost expropriate 19 000 ha de teren aparţinând U.D.R.

Temă de lucru: 1. Definiţi termenii: UDRDecret regalSocietate pe acţiuni-

2. Identificaţi principalele produse realizate de uzinele din Reşiţa.

Uzinele în perioada comunistă În 1949 uzinele reşiţene au devenit părţi ale Sovromurilor, societăţi mixte româno-sovietice, fiind naţionalizate. Se înfiinţează societatea SOVROM-METAL REŞIŢA, au loc o serie de modificări de structură, de organizare, de proprietari.

După naţionalizare ele şi-au mărit capacitatea prin construirea unor fabrici şi furnale noi. În 1954 s-a format Combinatul Metalurgic Reşiţa, în 1962 se divideîn două principale component: Combinatul Siderurgic Reşiţa (CSR) şi Întreprinderea Constructoare de Maşini Resiţa ,iar în 1969 s-a înfiinţat Grupul de Uzine Reşiţa având ca nucleu UCMR. În cadrul lui intrau uzine din Bocşa, Caransebeş, Timişoara şi altele. Uzina nu a mai reuşit să ajungă la gloria şi prosperitatea interbelică. În toamna lui 1948 în Reşiţa existau 140 de autovehicule, 3 cinematografe, 4 mori ţărăneşti ( toate măcinândnumai porumb, căci pâinea de grâu era extrem de rară ), 3 popicării şi câteva brutării, 2 tăbăcării, 4 cazane de fabricat ţuica, în total erau înregistrate în acel moment 58 de firme şi 23 de mici meseriaşi.

Industria a făcut din Reşiţa mai bine de 3 secole oraşul premierelor: primul centru siderurgic al României( 1771), prima locomotivă cu abur din România (1872), prima maşină cu aburi din România( 1846), primul pod sudat, primul motor naval, prima centrală hidroelectrică românească la “Grebla”- Reşiţa ( 19011904).

Temă: Realizaţi o friză cronologică cu evoluţia uzinelor reşiţene.

Studiu de caz: Furnalele reşiţene Ultimul furnal care mai există astăzi în incinta uzinei se află aproximativ tot pe locul furnalelor „Franciscus” şi „Josephus” de la 3 iulie 1771, când a fost aprins focul secular al Reşiţei. Peste drum sunt laminoarele, care şi ele se află în acelaşi loc din momentul în care s-a început ridicarea predecesoarelor lor, în 1845. Acestea prelucrau la început tabla cu ajutorul aburului.

La Furnalul nr. 2 s-au adus îmbunătăţiri constructive fata de Furnalul nr. 1. În 1988 (21 ian30 aug.) are loc ultima modificare tehnologica creuzet si sac de cocs mărite, blindaj, instalaţie de răcire si zidărie refăcute, cu înlocuirea cărămizii refractare cu blocuri ceramice, înlocuirea aparatului de încărcare, mărirea numărului de guri de vânt, dotarea cu instalatii de comanda si programare /automat programabil si calculator de proces. Furnalul nr.2 este o construcţie sudată, cu elemente şi pene de răcire interioară; încărcare furnalului cu skip acţionat de troliu; distribuitori cu pâlnii, cu acţionarea pneumatică a clopotelor (premieră în România). Arhivele păstrează inscriptiile de inaugurare /1771:„La ordinul augustei Theresia, sub îngrijirea lui Müler si Redange, s-a ridicat acest furnal”/, pe plăci montante la nivelul celor două furnale iniţiale, Franciscus si Josephus; se păstrează, de asemenea, în arhive, placa aniversară la 100 de ani de funcţionare.

În prezent părtile metalice sunt degradate( coroziuni superficiale) au dispărut unele dintre componentele ansamblului, prin actiuni antropice (furturi, distrugeri), monumentul este neglijat de deţinător.

Planurile de constructie au fost elaborate de către Francisc Müller, consilier la Directia din Oraviţa si Iosif Redange, maistru minier la Dognecea. Pentru conducerea lucrărilor de dulgherie au fost însărcinati: Peter Korb, maistru dulgher din Oraviţa, iar pentru cele de zidărie Kleschko Martin din Biserica Albă (Bela Crkva din Banatul sârbesc, Serbia).

La 1 noiembrie 1769 a început construcţia uzinelor de la Resita cu ajutorul iobagilor şi a muncitorilor aduşi de la Oravita , Sasca Montană si Biserica Albă.

Etapele construcţiei: 1769-1771 – construirea primelor 2 furnale; primul raport de producţie: 9 martie 1772 ; 1782 – reclădirea unuia; 1850 - al treilea furnal; 1893 – demolarea celor trei furnale si construirea a două noi; 1910 – al patrulea furnal de construcţie americană; 1926 – reconstrucţia celui de-al doilea furnal ; 1961 – 1962 – modificare de capacitate la cele două furnale (la 700mc); 1984 – reparaţii capitale; 1988 – modernizare; 1991 – încetarea producţiei – furnalul intra în conservare.

Muncitorii reşiţeni Erau diferenţiaţi în acea perioadă în două categorii: muncitori permanenţi (germani) şi muncitori temporari (români). Cei dintâi au primit în mod gratuit loc de casă şi de asemenea lemnele necesare construirii caselor. Impozitele pe care urmau să le plătească pe casă corespundeau categoriei de impozitare celei mai de jos. Au primit lemne de foc, cei căsătoriţi câte doi stânjeni, iar cei necăsătoriţi câte unul. Copiii lor urmau şcoala de asemenea în mod gratuit, la fel cum primeau şi rechizitele necesare. Alimentele lor erau primite la preţuri avantajoase şi aveau dreptul de a ţine gratuit o vacă şi un viţel la păşunat. Muncitorii permanenţi erau retribuiţi bine şi făceau parte din Lada frăţească. Datoria lor în schimb era să promoveze prin toate mijloacele interesele uzinei şi să îşi trimită copiii să lucreze în fabrică de la vârsta de 12 ani. Femeile aveau în grijă toate muncile casnice necesare. Muncitorii temporari nu aveau însă niciun fel de privilegii şi nici nu puteau face parte din Lada frăţească. Erau primiţi ca muncitori orice adulţi care demonstrau că puteau munci. La fel, erau primiţi copiii încă de la vârsta de 12 ani, dacă dovedeau că urmaseră şcoala şi dacă îşi demonstrau credinţa creştină.

Muncitorii din fabrică şi minerii care lucrau în condiţii periculoase primeau ajutor în caz de boală sau de accident, precum şi asistenţă medicală gratuită. Cei ajunşi în incapacitate de muncă şi urmaşii celor decedaţi în accidente primeau o rentă (pensie). Încă de la început, în uzină a funcţionat instituţia numită Lada frăţească (Bruderlade). Aceasta era o asociaţie cu caracter de ajutor reciproc, introdusă în minele din Banat concomitent cu extinderea legislaţiei miniere austriece. Asemenea asociaţii aveau în Europa de vest o vechime datând din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, ele preocupându-se de ajutorarea membrilor lor în cazuri de boală, accidente, bătrâneţe, precum şi de a urmaşilor acestora. Veniturile erau asigurate din cotizaţia membrilor şi prin afectarea unei cote-părţi din veniturile asociaţiei miniere respective.

Locuri, oameni şi construcţii

Municipiul Reşiţa găzduieşte astăzi peste 100 de edificii istorice şi arhitecturale reprezentate prin clădiri sau construcţii inginereşti. În apropierea scărilor care duc către Ateneul tineretului, un ansamblu medieval, aflat în zona numită Ogăşele este constituit din ruinele unei biserici de tip sală şi dintr-o necropolă, ambele datând din secolele al XIV-lea – al XV-lea. Acestea sunt cele mai vechi urme ale unei aşezări umane care a existat pe actualul teritoriu al Reşiţei.

Aproximativ din zona Universităţii actuale începea vechea localitate Reşiţa Română, care la începutul secolului al XVIII-lea, cu 62 de case, era unul dintre satele însemnate din această regiune. Din păcate, construirea actualului centru al oraşului a determinat demolarea marii majorităţi a caselor Reşiţei Române, dintre care a mai rămas doar o mică parte, în special pe dealurile din preajma centrului civic.

Cazinoul german, construit în 1862, este una dintre cele mai vechi clădiri ale Reşiţei (azi sediul Direcţiei Muncii). În apropiere se situa în trecut o clădire-simbol a Reşiţei, casa Scheuchenstein, care a fost însă demolată în timpul perioadei comuniste.

Cinematograful Cultural, denumit în trecut „Palatul Cultural”, a fost ridicat în 1928 prin contribuţia locuitorilor din Reşiţa Română. Este construit în stil românesc şi a reprezentat centrul cultural al acestei părţi a Reşiţei. Palatul Cultural din Reșița este singura clădire cu influențe brâncovenești din Caraș-Severin, edificiul fiind nu doar un monument arhitectonic impresionant, ci și un reper cultural și spiritual pentru reșițeni.

Clădirea, construită între anii 1928-1929, a

fost proiectată de arhitectul Iosif Victor Vlad, profesor la Politehnica din Timișoara. Construcția a apărut din dorința populației române din Reșița de a da replică la activitatea culturală a germanilor din Reșița Montană sub denumirea de Palat Cultural. Clădirea a fost concepută ca o sală de spectacole, cu scenă, balcon, interior perimetral sălii și spații adiacente atașate pe lateralele sălii, cu funcții de birouri, săli de repetiție și ateliere. În anii '70, când a fost

reamenajată și transformată în cinematograf, s-au realizat gradene interioare pentru asigurarea unghiului de vizibilitate, s-a intervenit în dosul scenei cu o structură în cadre din beton armat, cu subsoluri, parter și etaj și o scară din beton armat care leagă toate nivelurile.

Temă de lucru: Realizaţi un panou în care să prezentaţi un edificiu istoric sau arhitectural din Reşiţa.

Studiu de caz: Personalităţi ale localităţii        

      

Carol Farcas (n.1843 - d.1907), militant socialist Corneliu Diaconovici (n.1859 - d.1923), publicist, redactor și director al mai multor ziare și reviste Valeriu Traian Frențiu (n.1875 - d.1952), preot, doctor în Teologie, episcop român unit cu Roma.

Anton Breitenhofer (n.1912 - d.1989),ziarist și prozator Constantin Lucaci (n. 1923), sculptor monumentalist - a realizat Fântâna Cinetică a Reșiței.

Doru Popovici (n.1932), compozitor, muzicolog, scriitor și profesor Timotei Jurjica (1941 - 1993), jurnalist.

Sabin Pautza(n. (n.1943), dirijor, compozitor și profesor universitar doctor Sabin Pauta sa stabilit în America în anii '80, unde a condus Filarmonica din New Jersey, dar a revenit în Reșița în 2009.

Octavian Doclin (n. 1950), poet.

Werner Stöckl, (n. 1952), jucător de handbal, campion mondial 1974.

Lucia Gruescu (n. 1952), artist fotograf, profesor de muzică.

Ioan Alexandru(Sandu) Checiches n.1955 , gimnast, participant la Jocurile Olimpice de vara in 1976 Montreal (Canada), Maestru Emerit al Sportului (1981).

Oană Zeno Nico , antrenor de Judo, antrenor șef al echipei naționale de Judo din Lichtenstein.

Lucien Hora (n. 1961), pilot sportiv auto Dinu Olărașu (n. 1962), cântăreț de muzică folk

  

          

Cristian Buică (n. 1960), cântăreț de muzică folk Maria Gheorghiu (n. 1963), cântăreață de muzică folk Florin Șerban (n. 1975) este un regizor român, cunoscut pentru filmul Eu când vreau să fluier, fluier cu care a câștigat Ursul de Argint la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin din 2010.

Cristian Chivu (n. 1980), jucător de fotbal.

Cosmin Moți (n. 1984), jucător de fotbal.

Cristian Zimmermann, jucător de fotbal.

Cristian Scutaru, jucător de fotbal.

Francisc Vaștag, campion mondial la box Simona Richter (n. 1972), sportivă Costel Stancu (n. 1970), poet Flavius Koczi (n. 1987), gimnast Marius Teicu, compozitor Stela Enache, solistă Teodora Ungureanu, gimnastă

TEMA Realizaţi biografia unui sportiv reşiţean sau a unei personalităţi locale, la alegere.

Evoluţia instituţiilor şcolare Prima menţiune care aminteşte de şcoala românească din Reşiţa este cea din conspectul oficiului de dare din Vârşeţ, document valorificat de Iuliu Vuia. În tabelul cu şcolile româneşti din Banatul anului 1781 figurează şi Reşiţa cu şcoala care avea ca dascăl pe Iovan Petrovici. Fără îndoială că data apariţiei şcolilor în Reşiţa este anterioară anului 1781. În 1903 se construieşte si inaugurează la Reşita un nou locaş şcolar, prilej cu care învăţătorul de atunci G.Nicolaevici, relata că cea mai veche şcoala din Reşita s-a zidit în timpul Mariei Thereza. În anul 1800 existau, deja, două şcoli, una în limba germană, alta în limba română, în concordanţă cu cele două dimensiuni ale Reşiţei de atunci: Reşiţa Montană si satul Reşiţa. Documentele sunt mai bogate si mai precise in ceea ce priveste evoluţia şcolii germane, care, de exemplu, in 1868 avea patru învăţători.

Analiza pe sexe a elevilor acestei şcoli ne dezvăluie şi părţi din mentalitătile vremii: dintre cele patru clase ale şcolii germane, care funcţiona în actuala clădire de la nr. 42 a străzii 6 Martie, trei erau de băieţi şi doar una de fete. Deşi s-ar putea aprecia ca numărul claselor era neînsemnat, la acea dată unui învatator ii reveneau 140 – 160 de elevi, sălile de clasa fiind foarte aglomerate. In 1877 documentele semnalează creşterea numărului de clase, dar şi numele unui învăţător femeie: Lucreţia Frenţiu.

Uneori, localurile şcolilor erau clădiri improvizate. De pildă, în zona Stavila şcoala s-a amenajat într-o casă din care au fost evacuaţi locatarii, muncitori ai locului. La începutul secolului al XX-lea politica de maghiarizare s-a intensificat, ceea ce a dus la transformarea tuturor şcolilor reşiţene publice în şcoli de stat, începând cu anul şcolar 1902-1903. Procesele verbale, cum am spune in limbajul actual, dovedesc predarea de catre "STEG" a tuturor edificiilor şcolare statului

austro-ungar. Marea Unire realizată după 1 decembrie 1918 aduce mari prefaceri şi în învăţământul reşiţean Instituţiile de învăţământ s-au dezvoltat o dată cu cartierele noi ale oraşului, în perioada comunistă au fost construite noi şcoli gimnaziale şi licee. Apar liceele industriale (1968), sunt construite internate, laboratoare, absolvenţilor li se asigura plasarea în producţie ,în uzine. Începând cu anul 1971 la Reşiţa a fost înfiinţată o unitate de învăţământ superior Institutul de Subingineri din Reşiţa subordonat politehnicii timişorene şi uzinei constructoare de maşini.

Temă de lucru: Realizaţi o listă cu toate şcolile din Reşiţa, care funcţionează în prezent.

Realizaţi pe echipe, un portofoliu cu tema: Istoria şcolii mele.

Evoluţia arhitecturii şi picturii În arhitectura bisericilor bănăţene domină stilul baroc, răspândit într-un larg perimetru European încă din secolul al XVIII-lea. Influenţele barocului au atins mai ales vârfurile bisericilor, ale căror bulbi au o formă caracteristică. În acest secol vechile biserici din lemn sunt înlocuite peste tot cu construcţii de piatră, adesea grandioase pentru timpul lor. Bisericile de mici dimensiuni erau de tip sală, aveau fundaţii de piatră, uneori picturi. Biserica sală de la Reşiţa, aparţinând cnezilor de Ţerova este o pagină important în istoria acestui ţinut. S-au păstrat fundaţiile, dar şi fragmente din tencuielile interioare, cu urme de pictură.

Dacă arhitectura majorităţii bisericilor era barocă până în 1918, în perioada interbelică se remarcă efortul programatic de impunere a stilului bizantin. Biserica de la Reşiţa Montană- catedrala, cum îi spun reşiţenii, pentru aspectul ei monumental este un exemplu relevant în acest sens. În pictura bisericească formele tradiţionale impuse de arta bizantină se adaptează noilor tendinţe, pătrund portretele şi peisajul, se schimbă tehnicile şi gustul. Trecerea de la micile biserici de lemn la amplele spaţii ale noilor construcţii de zid modifică tehnica de lucru şi viziunile. Printre aceşti pictori, cu viziuni noi pot fi enumeraţi Nicolae Mărişescu, Filip Matei, Dimitrie Mihailovici, Gheorghe Marişescu (din Reşiţa). În contemporaneitate, pictura religioasă se manifestă activ şi prin aportul unor artişti din perimetrul Protopopiatului Reşiţa, în majoritatea lor formaţi prin cursurile de specialitate ale Patriarhiei Române. Între acestia se află Rita Aldea, care a realizat iconostase, prăznicare, icoane, restaurări sau picturi la mai multe biserici, precum şi expoziţii în ţară şi străinătate. Ştefan Gurmai din Bocşa a pictat mai multe biserici din ţară, câteva şi în perimetrul Bocşei. Maria Tudur este

cunoscută prin lucrările de pictură bisericească din Caraş-Severin, ca şi prin expoziţiile de icoane ocazionate de marile sărbători creştine. Dintre numeroşi artişti plastici reşiţeni contemporani îi amintesc pe Ion Bobeică, Petru Comisarschi, Florica Zamfira, Nicolae Dumitru Vlădulescu, Ioan Prodan, Doru Vasiuţi, Gheorghe Bucur

Tema : 1. Realizati impreună cu clasa o vizită la una din bisericile oraşului. Prezentaţio folosindu-vă de fotografiile făcute.

2. Completati tabelul: Lăcaşul de cult

Stilul arhitecturalElemente de arhitectură

Anul construirii

Obiective turistice Turismul va deveni o industrie a viitorului şi va rămâne cu siguranţă o „ industrie a frumosului”. El evoluează în strânsă legătura cu creşterea demografică, cu dezvoltarea economică, cu mijloacele moderne de transport şi informare.

Regiunea dispune de resurse atractive naturale şi antropice cu valoare turistică ridicată: peisajul carstic, peşterile, domeniul schiabil din Munţii Semenicului, lacurile de acumulare Văliug, Trei Ape, Secu, monumente istorice de artă şi arhitectură, biserici, un inedit patrimoniu industrial-tehnic.

Muzeul Locomotivelor cu Abur se află pe Calea Timişorii şi cuprinde 16 exponate din diverse epoci de constructie. Cel mai important exponat este locomotiva RESICZA, una dintre cele trei prime locomotive cu aburi construite în spaţiul sud-est european, la Reşita, în anul 1872. Piesele prezentate in Muzeul Locomotivelor cu Abur concentrează istoria acestei importante componente a industriei constructoare de maşini pe malurile Bârzavei.

O altă atracţie a oraşului, un obiectiv mult mai tânăr este Fântâna cinetică din centrul municipiului. De o frumuseţe şi creaţie tehnică deosebite, a devenit simbolul reşedinţei Banatului Montan. Inaugurată la 23 august 1984, fântâna cinetică este opera sculptorului Constantin Lucaci, cea mai frumoasă „simfonie lichidă” din cele 9 fântâni monumentale realizate de maestrul luminii în mai multe oraşe din România: Constanţa, Drobeta Turnu Severin, Vaslui, Brăila, Giurgiu şi Alba lulia. Cea din Reşiţa este compusă din două părţi, una fiind alcatuită din 6 elemente şi una dintr-un singur picior cu mai multe braţe.

Muzeul Banatului Montan Resita este situat pe Bvld. Republicii. Muzeul deţine în momentul actual un numar de 76000 de piese: colecţia de arheologie cu cele circa 52000 piese, ocupă cea mai importanta pondere din patrimoniul muzeal;

colectia de piese apartinand perioadei romane si romane tarzii s-a constituit in urma cercetarii din castrele de la Vărădia, Berzovia si Gornea; colectia de arta minora medievala cuprinde un numar de 250 piese reprezentand bratari din sticla din secolul XII-XIII, brăţări torsadate din aceeasi perioada, piese de la diademe, mărgele; colecţia numismatica cuprinde un număr de 11000 monede romane si medievale; colecţia de istorie a tehnicii (sec XVIII-XX) cu cele 700 piese ilustrează aspecte din istoria industrială a Banatului din secolele XVIII-XIX. Alte obiective turistice din Reşiţa: Biblioteca Judeteana Paul Iorgovici Biserica Evanghelica, sec. XIX /1901 Biserica tip sala şi necropola medievala, sec. XIV - XV; Casa de Cultura a Sindicatelor; Casa Muncitoreasca Resita; Casa Neff I cu baia publica, sec. XIX; Catedrala Ortodoxa Romana Resita Montana, Adormirea Maicii Domnului, 1936; Cazinoul Roman, (Cazina), sec. XX; Colectia de carte religioasa si icoane; Gara Resita-Sud, 1932/ 1914 Palatul Cultural (Cinematograful Cultural) 1928 Parcul Zoo Podul de la vama, 1931, primul pod nituit si sudat din tara

Sinagoga, sec. XIX Teatrul G.A. Petculescu Uzina hidroelectrica Grebla si Castelul de apa din amonte, 1903-1909.

Temă de lucru: 1. Descrieti unul din obiectivele turistice reşiţene pe care il admirati cel mai mult.

2. Realizati un panou al clasei, prin care să promovaţi importante obiective turistice reşiţene.

OBICEIURI SI TRADIŢII LOCALE De la o regiune la alta în România obiceiurile se schimbă. Superstiții și ritualuri de Anul Nou din Reşiţa : 

Crenguțele de vâsc aduc noroc, ținute pe masa de Revelion;



Aduce ghinion să nu ai niciun ban în buzunar în noaptea dintre ani;



Cei care nu își achită datoriile vor avea datorii tot anul;



Pentru noroc, în 1 ianuarie se îmbracă haine noi;



Nu se împrumută bani în 1 ianuarie!



Se face mult zgomot la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele!

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută și sub denumirea Amuțitul Cucului deoarece este legată și de superstiția conform căreia, dacă această pasăre încetează să cânte înainte de Sânziene, vara va fi una secetoasă.

Atât catolicii cât şi ortodocşii din Reşiţa sărbătoresc Făşangul. Sărbătoarea, cu o veche tradiţie în judeţ, marchează intrarea în postul Paştelui. Făşangul semnifică îndepărtarea răului, a iernii şi speranţa că anotimpul cald îşi face curând apariţia.

Pentru orice creştin Sărbătorile de Paşti au o însemnătate deosebită şi sunt sărbătorite acasă, alături de cei dragi.Tradițile legate de această sărbătoare sunt numeroase. De la vopsirea ouălor, la curăţenia în casă, obiceiurile gastronomice şi înnoirea hainelor, la oferirea de cadouri pe care le-ar aduce Iepuraşul de Paşti.

Unul dintre obiceiurile îndrăgite de tineri este acela legat de toaca din curtea bisericii.

Ca în fiecare an, aproape de miezul nopţii cu mic cu mare se vor îndreapta spre biserici pentru slujba de Înviere. La oraș tradiția este ceva mai simplă. Gospodinele duc unele bucate pentru sfințire, iar la miezul nopții, împreună cu preoții se ia „lumina“ și se stă la slijbă.

Exercitii I. Citiţi cu atenţie textul: În zona Reşitei a fost obiceiul, cu ocazia zilei de 1 Noiembrie- de „Ziua Mortilor“, să se pregatească un cozonac cu nucă si cu mac, dar in special o impletitură de aluat de cozonac, care se numea: ” Stritzel”.

Când eram copil, savuram aceste specialităti pregătite de bunica sau mama mea.

Aceste prăjituri se duceau si la cimitir si se dădeau de pomană, pentru morti.

Azi, sunt eu cea care pregatesc aceste specialitati si mentin traditiile din Banat, si ca in fiecare an, m-am „relaxat” câteva ore la bucătărie cu prepararea lor. Efortul sa meritat, sunt excelente, ca la mama acasă.

1. Precizaţi pe baza textului despre ce obicei reşiţean este vorba.

2. Prezentaţi un obicei din Reşiţa sau judeţ, pe care îl practicaţi şi voi.

3. Menţionaţi şi alte obiceiuri locale pe care le cunoaşteţi de la părinţi şi bunici. Descrieţi-le.

Legendele Reşiţei În legătură cu municipiul Reşiţa şi cu împrejurimile sale, circulă o serie de legende, ale căror personaje sau locuri se reflectă astăzi în toponimia zonei. O cărţulie de 40 de pagini a Stelei Brie, intitulată Legendele Reşiţei (Timişoara, Ed. Facla, 1982) conţine un grupaj de şase scurte povestioare, desigur imaginate de autoare, simple, naive, cu zmei şi balauri, pentru copii până la o anumită vârstă, însă având marele merit că aduceau în atenţia publicului locuri din zona noastră în care s-au produs importante descoperiri din trecut.

Ogăşel şi Berzoviţa Se povesteşte că demult, pe vârful unui deal se afla o cetate, ce era locuită de un tânăr cu inima vitează şi vorba blândă, pe nume Ogăşel.

Pe coasta dealului şi-n vale se întindea satul, în sat erau multe fete frumoase, dar ca Berzoviţa nu era nici una.

Lui Ogăşel îi era dragă. Căuta mereu să o vadă şi de fiecare dată când o întâlnea, o învăluia în priviri duioase, făcând-o pe Berzoviţa să se îmbujoreze şi să-l ocolească sfioasă. Într-una din zilele ce au urmat, când s-au întâlnit din nou, Berzoviţa şi-a mărturisit tainele inimii: „Bădiţă de al tău drag, Nu văd locul unde calc, Nu văd cerul plin cu stele, Dar nici luna printre ele, Nu văd soarele mergând, Dar nici iarba pe pământ.”

Auzind-o, Ogăşel a tresărit şi fără a mai zăbovi, s-a dus în cetate şi a început pregătirile de nuntă. În ajunul nunţii însă, în timp ce Berzoviţa se plimba prin ogradă, contemplând locurile natale, pe neaşteptate a fost înşfăcată de ghearele lungi şi ascuţite ale unui zmeu, care au pus-o cu de-a sila pe spinarea unui cal alb ca neaua. Înfricoşată a strigat, cerând ajutorul lui Ogăşel.

Ogăşel a încălecat calul roib şi a pornit în urmărirea zmeului hain.

Roibul voinicului s-a înălţat în văzduh şi a reuşit să convingă calul zmeului să o ajute pe Berzoviţa să scape. Calul alb al zmeului a înţeles îndemnul fratelui său, s-a apropiat de sat, a coborât din văzduh şi unde i s-a părut mai nimerit, a îngenuncheat de parcă s-ar fi împiedicat, Berzoviţa reuşind să alunece din ghearele

zmeului.

A urmat apoi lupta dintre zmeul cel hain şi Ogăşel, în care zmeul prins în strânsoarea braţelor vânjoase ale voinicului, s-a rugat cu glas mieros: „- Ogăşele, Ogăşele, viaţa tot mi-o iei, lasă-mă să mai trăiesc o clipă, să mai văd lumea ce-o părăsesc.”

Flăcăul i-a îndeplinit dorinţa, dar îndată ce a slăbit strânsoarea, zmeul s-a smucit din braţele voinicului, s-a dat de trei ori peste cap, prefăcându-se într-o cioară. A încercat să zboare, însă s-a pomenit în mâinile flacăului, care i-a răsucit gâtul.

După cele petrecute, Ogăşel şi-a luat în braţe mireasa şi a urcat cu ea scările cetăţii.

Memoria celor întâmplate se păstrează şi astăzi în împrejurimile vestice ale Reşiţei, prin denumiri de râuri sau dealuri: râul Bârzăviţa, Dealul Faţa Berzoviţei (378 m), Dealul Ciorii (454 m) şi Dealul Ogăşele.

Frumoasa Răşiţa Se spune că demult, într-un sat situat între dealuri, au năvălit balaurii. Cruzi şi lacomi, au prădat satul, au înghiţit vitele şi grânele şi au distrus casele.

După ce au secătuit totul, căpetenia balaurilor a dat poruncă straşnică să i se dea de nevastă, cea mai frumoasă fată din sat.

Odată ce au aflat că Răşiţa, nepoata lui Ogăşel, era fata pe care o căutau, balaurii sau îndreptat vijelios spre lăcaşul fetei.

Un tânăr păstor, pe nume Doman, a înştiinţat fata de marea primejdie ce plutea asupra ei şi a fugit cu ea în pădure, ca să o scape. Balaurii i-au zărit însă şi au pornit pe urmele lor, alergându-i printre copaci, pe după cleanţurile aspre.

Dihăniile se apropiau din ce în ce mai mult, Răşiţa simţindu-le suflarea arzătoare în spate. Rând pe rând, o căprioară şi o mierlă au încercat să-i încetinească, însă balaurii le-au lăsat fără suflare.

Deodată, înaintea celor doi fugari, s-a ivit Zâna Munţilor. Deznădăjduită, Răşiţa s-a rugat de zână să o scape de balaurii haini: „- Zână dragă, fă-mă un pârâu cu apă cristalină, duşmanii să nu mă cunoască, inima să mi se liniştească.”

De abia a mai avut timp zâna să îndeplinească cererea fetei, că matahalele au şi apărut. S-au trezit însă la marginea apei, uluiţi, neştiind ce s-a întâmplat. Negăsind fata, s-au reîntors în sat, gata să-şi primească pedeapsa din partea stăpânului.

Deznădăjduit că a fost despărţit de fata aleasă, pentru a fi mereu alături de frumoasa Răşiţa, Doman s-a aruncat în apele reci ale râului.

Numele Răşiţăi este reflectat astăzi în denumirea municipiului Reşiţa, în timp ce numele păstorului (antroponimul „Doman”) este reflectat în denumirea cartierului Valea Domanului, a pârâului şi localităţii Doman (situate în sudul municipiului).

Repere istorice     

  

 



   



1673: Prima menţiune a localităţii. Locuitorii din Reszinitza, plăteau impozite paşalâcului Timişorii.

1690-1700: Conscripţia lui Marsigli menţionează satul Resicza alături de alte sate din jur.

1718: Pacea de le Passarovitz consfinţeşte înfrângerea Imperiului Otoman şi trecerea Banatului sub stăpânirea austriacă.

1717: Aşezarea figurează pe o hartă, în plasa Vârşeţ, în judeţul Timiş, sub numele de Resitza având 62 de case; comparativ cu cele din jur, aşezarea poate fi socotită printre cele mai mari.

1719: Se înfiinţează o colonie de cărbunari, care extrăgea mangan pentru furnalele din Bocşa.

1734: Reşiţa este amintită ca aparţinând plasei Caraşova din districtul Vârşeţului.

1738: Pe vremea unui război austro-ruso-turc şi a unei răscoale antihabsburgice bănăţenilor,zona Reşiţei se află, pentru o scurtă perioadă, sub stăpânirea turcilor, care numesc un cneaz suprem (cneazul de la Caraşova)pentru conducerea regiunii ocupate.

1757: Sunt strămutate 30 de familii româneşti din Reşiţa Română. Vatra oraşului se extinde astfel în amonte pe râul Bârzava.

1765: comuna Reşiţaface parte tot din plasa Caraşova, dar aparţine acum districtului Caransebeş. Pe o hartă cu datarea de 3 ianuarie 1772 Reşiţa apare având 126 de familii.

1768: Maria Teresa dispune construirea unor ateliere metalurgice la Reşţa.

Curtea imperial aprobă propunerea iar în 1 noiembrie 1769 încep lucrările de construcţie a uzinelor.

1771: Intră în funcţiune două furnale înalte, inaugurându-se astfelera metalurgiei reşiţene.

1859:Odatăcu prima alegere a reprezentanţilor comunali, Reşiţa devine comună de sine-stătătoare.

1910-1925: Reşiţa are statutul de comună rurală.

1925: Localitatea este declarată oraş, consecinţa recunoaşterii dimensiunii sale de puternic centru al marii industrii siderurgice şi constructoare de maşini din România modernă.

1968:prin Legea nr. 2 privind organizarea administrativa teritoriului, oraşului i se oferă rangul de municipiuşi dereşedinţăa judeţului CaraşSeverin.

STIATI CA:  Indragitul cantaret si compozitor de muzica uşoară Marius Ţeicu sa născut la Reşiţa  Primul telescaun din tară a fost construit pe Semenic, in 1944.  Industria a făcut din Reşiţa mai bine de 3 secole oraşul premierelor: primul centru siderurgic al României( 1771), prima locomotivă cu abur din România (1872), prima maşină cu aburi din România( 1846), primul pod sudat, primul motor naval, prima centrală hidroelectrică românească la “Grebla”- Reşiţa ( 19011904).

Album foto: Vizita regală din 1926 la Reşiţa

Centrul Reşiţei-1898

Reşiţa în sec. XVII

Inundaţiile din Reşiţa 1906

Reşiţa 1870

Reşiţa de azi…

Sursa banatuldemunte.blogspot,ro

Recapitulare 1. Compuneti o scrisoare adresată unui prieten din alt oraş sau sat, in care să ii stârniti interesul pentru oraşul nostru.

2. Organizati o expozitie cu materiale confectionate de voi, referitoare la oraşul nostru (albume, hărti, mulaje, fotografii, machete etc.)

3. Vizitati Muzeul Banatului Montan, Muzeul de locomotive.

4. Efectuati o excursie imaginară pe harta oraşului, alegeţi un traseu, descrieţi instituţiile, monumentele, clădirile pe lângă care treceţi.

Bibliografie:

Jurma Gh., Caraş-Severin, ed. Timpul, Reşiţa, 1997.

Perianu Dan Istoria uzinelor din Reşiţa 1771-1996, Ed. Timpul, Reşiţa, 1996.

I.Zahiu, Reşiţa. Istorie şi contemporaneitate,Comitetul Municipal Reşiţa al PCR, Reşiţa, 1971.

Jurma Gh,Reşiţa:Viziuni , Ed. Banatul Montan, Reşiţa ,2009.

Jurma Gh., V. Petrica , Istorie şi artă bisericească ,ed. Timpul, Reşiţa,2000. ***225 de ani de siderurgie la Reşiţa. 1771-1996, ed Timpul, Reşiţa, 1996. *** Caraş-Severin monografie,Ed. Sport turism, Bucureşti, 1981.

V.Sencu, I. Băcănaru,Judeţul Caraş-Severin, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Buc.1976.

Gh. Cimponeriu, Din istoricul Reşiţei,în Buletinul U:D:R, vol. I, nr.2,Reşiţa,1930.

Gh. Molin,Monografia oraşului,uzinele şi Domeniile Reşiţa,Tipografia Scrisul Românesc, Craiova, 1925. *** Judeţele şi oraşele României în cifre şi fapte,ed. Universul, vol.II B, Bucureşti, Rudolf Gräf ,Domeniul bănăţean al StEG, Ed. Banatica, Reşiţa, 1997.

Rudolf Gräf, Două documente referitoare la începuturile furnalelor din Reşiţa, în Banatica, Reşiţa, 8, 1985.

Scoalagimnaziala8resita.blogspot.ro

ISBN 978-973-0-22718-5.

Reşiţa, 2016