01 Made in Japan - Andreea & Alec-San by AlexAndreea Books

OSAKA - 10 februarie 2010

Made in Japan Andreea & Alec-San

Pregătirile, speranțele, visele și așteptările noastre pt. saltul către Japonia au rădăcini adânci, conexiuni puternice în trecutul amintirilor noastre. Amândoi ne-am unit forțele și am rotit cârma călătoriilor noastre către această destinație cu mult timp înainte să se fi concretizat. Acum, când retranscriem digital acest jurnal folosind notițele de pe hârtie si pozele făcute în călătoria noastră, retrăim un vis ce s-a petrecut timp de doua săptămâni și pe care încercăm să-l descriem în felul nostru.

Hotărârile, rezervările la hoteluri, stabilirea traseului, bugetul, bagajele, golirea cardurilor foto si încărcarea bateriilor pt aceasta călătorie s-au consumat cu vreo 2 săptămâni înainte. Andreea a dus greul logistic la toate căutările și rezervările hotelurilor ( RYOKAN = hotel tradițional japonez). Alexandru a aprobat cu DA sau a dezaprobat cu NU. În general au fost numai aprobări. ”mdaaa… în general e bine, numai cortul meu un pic mai la dreapta…” Înainte de toate trebuie să menționăm șansa pe care am avuto în acest an, 2010, adică deschiderea mai largă a porților japoneze către vizitatorii acestei lumi, mai precis obținerea permisului de intrare direct la aeroport, și nu prin ambasadă, fapt ce ne-a scutit de birocrațiile chineze

și

bețele

în

roți

le-am

avut

în

precedenta

încercare.

Un prim pas esențial în călătoria noastră a fost stabilirea traseului. De la traseu am ajuns la alegerea mijloacelor de călătorie și implicit la alegerea “trenului glonț” SHINKANSEN, tren ce străbate Japonia în lung și-n lat și pentru al cărui permis a trebui să planificăm un drum la Beijing, cel mai apropiat loc de unde l-am putut obține. Acest permis e destinat numai vizitatorilor Japoniei, si se poate obține numai din afara teritoriului nipon. Costul acestui permis a reprezentat cam ¼ din bugetul călătoriei noastre dar a fost necesar. Dacă nu l-am fi obținut înainte să intrăm în Japonia, costul și timpul deplăsărilor între orașe ne-ar fi luat mult mai mult.

10.02.2010 Porniți de cu zori către “Țara Soarelui Răsare”. Zbor cu avionul de la Changchun spre Beijing, pentru obținerea permisului de cumpărare a Abonamentului JR Pass, abonament ce ne-a permis folosirea timp de 2 săptamâni a Shinkansenului, nu numai pe rutele dintre orașe, dar și pe rutele trenul subteran și aerian ce șerpuia mlădios printre arhitectura aglomerată a imenselor metropole (Osaka, Tokyo). Emoțiile noastre ne-au ținut în priză mai tot timpul, până să ajungem să punem piciorul în Japonia. Andreea a ținut busola adreselor și locațiilor importante, Alexandru a supervizat din umbră , atent să nu deviem de la traseu și să ajungem în vreun triunghi Bermudian… Din când în când am mai făcut schimb, să nu ne adormim vigilența

Am localizat clădirea cu pricina, cam pe lângă faimoasa stație TV construită pt. Olympics, CCTV Building (unde în 2009, din cauza artificiilor de Anul Nou Chinezesc, a ars o clădire apropiată și chinezii nici n-au dat la știri de rușine).

Am ajuns în timpul pauzei de masă, când toți chinezii trebuie să mănânce, dar o tanti drăguță ne-a facilitat obținerea permisului JR întrebândune cu subînțeles dacă știm cât costă și dacă avem bani cash (peșin mai pe limba noastră) și când i-am spus că avem avion spre Osaka în câteva ore. Înapoi la aeroport, ne îmbarcăm emoționați spre Osaka, unde aveam să ajungem spre ora 10 seara

Veniți din Changchun, de la -30°, a trebuit să renunțăm la straturile de haine puțin câte puțin, fiindca la Osaka erau 10°. Dezbrăcați de straturile multiple de îmbrăcăminte, am completat formularul de intrare în Țara Samurailor. Procedura a fost atât de simplă și firească, cu gardieni simpatici și care ne-au ajutat repejor să nu stăm prea mult la scriere, am pus amprentele pe un aparat electronic, am zâmbit la camera foto pt. luarea în evidență, țac-pac ștampilă pe pașaport și ne-am trezit brusc în partea cealaltă. Adică pe teritoriul japonez, liberi să facem ce vrem, bine-nțeles nu prostii… M-am uitat la Andreea, Andreea s-a uitat la mine și ne-am întrebat reciproc: “ Tu știi că acum suntem în Japonia?!?!"

Plini de voioșie, am urmat indicațiile clare de ieșire din aeroportul Kansai, construit pe o insula artificială, la cățiva kilometrii de OSAKA( prescurtarea aeroportului este KIX, dar noi nu am dat KIX ;)). Am schimbat permisul JR luat din Beijing cu abonamentul JR (Japan Railways).

JR-ul ca JR-ul, dar la toaletă a început “Aventura Cunoașterii”, unde Alexandru a trăit primele contacte intime cu tehnologia avansată a civilizației extraterestre. Până să intru în cabina toaletei, nu mă așteptam la nici o surpriză. Odată aflat înăuntru, descoperind fel de fel de butoane și indicații în jurul tronului, am uitat de ce am intrat. Am luat-o tactic, din aproape în aproape și încet, încet am simțit că un zâmbet subtil mi-a înflorit pe buze… mi-am zis, -Să vezi că e toaletă din-aia!!!, de care mai auzisem în povestirile celor ce mai fuseseră în Japonia. Entuziasmul pune stăpânire pe mine și mă hotărăsc curajos să încerc. Urmăresc indicațiile afișate ordonat lăngă butoane, cu desene și traducere în engleză, dezinfectez, descheiez, mă așez, relaxez, analizez și așteptez senzațiile. 10

Capacul cald, străbătut de un circuit electronic discret, mă învăluie primitor… închid ochii mulțumit, moment în care sesizez muzica de jazz ce creează o atmosferă plăcută… scot un oftat relaxat și încep explorarea butoanelor aflate la îndemână. Desenele sunt explicite, ușor de înțeles. Pe lângă butoanele principale, mai sunt unele pt. reglaje fine, de direcție, intensitate și forma jetului de apa caldă ce te spală delicat și precis, la țintă, după consumarea nevoilor fiziologice. După butoanele de spălare, există butoanele de absorbție a mirosului neplăcut, și butoanele de uscare a popoului proaspăt spălat. Mai tărziu, după această primă experiență, am descoperit și butoanele de ridicare-coborâre a capacului, fără să fiu nevoit să pun mâna pe capac. Unele toalete aveau chiar un sensor ce cobora-ridica automat capacul după ce depistau prezența persoanei în toaletă. Trebuie să spun că după acest prim contact, toaletele japoneze au exercitat o atracție magnetică asupra noastră, experimentând și comparând fiecare model cu cel anterior.

Mai apoi descoperim primele magazine de dulciuri, ciocolate și băuturi tradiționale din aeroport, unde designul ambalajelor, frumusețea scenografiei prezentărilor din rafturi, politețea vânzătorilor și precizia fiecărui mic detaliu aveau să se continue pe întreg parcursul călătoriei noastre. Aici trebuie sa menționăm că fiecare produs ambalat are un model de plastic ce reproduce fidel forma, textura, culoarea produsului. Câteodată reproducerea arată și interiorul produsului. La fel am descoperit la intrarea oricărui restaurant, toate mâncărurile din meniu sunt meticulos reproduse din plastic. Reproducerea este atât de bine realizată încât am salivat împreună deseori, deși știam că nu sunt reale.

Ieșiți din aeroport către stația de autobuz, un parfum discret de primăvară ne-a împresurat, aducându-ne aminte ca am aterizat pe un nou tărâm, într-un nou anotimp, descoperind o nouă civilizație. Afară ne întâmpină șosele suspendate peste alte șosele, aparate automate pentru biletele de metrou și scrisuri într-o limbă ce seamănă cu chineza, dar nu e chineză. E de admirat totuși afișarea și în engleză a mesajelor importante dedicate călătorilor străini.

Autobuzul ne duce direct la “Washington Hotel”, unde Andreea făcuse rezervare pt această primă escală. Recepționera super draguță și amabilă ne oferă prosoape umede calde să ne ștergem pe mâini, obicei des întâlnit în Japonia. Un fel de purificare, dezinfectare a mâinilor venite în contact cu tot felul de atingeri anterioare. La fel cum în tradiția japoneză trebuie să te descalți la intrarea în orice casă, templu. De multe ori am observat obsesia Japonezilor pt. spălarea pe mâini urmată de pulverizarea unui fâs de alcool dintr-un recipient aflat lângă săpun. Consider că nu e deloc exagerat să te speli de zece ori pe zi pe mână, să folosești alcool dezinfectant înaintea intrării la orice muzeu sau instituție publică, să folosești bideul electronic de fiecare dată când mergi la toaletă și seara să te bălăcești reconfortant la o baie publică cu izvoare mineral-vulcanice, sau la mini-piscinele fierbinți ale hotelurilor tradiționale. La această scurtă introducere în igiena japoneză, trebuie să concluzionez că n-am fost niciodată mai spălat și mai dezinfectat și mai relaxat la sfârșitul fiecărei zile de explorări și descoperiri excursionistice. Purtarea măștilor antiseptice, ce se găsesc în orice supermarket sau sunt oferite gratuit la ieșirile din metrou, este un obicei obișnuit printre japonezii de toate vârstele.

Revinim la camera de la Hotelul Washington din Osaka, aproape de aeroportul Kansai. Recepționera ne oferă o cameră mai scumpă la rezevarea noastră, fără să ne ceară bani în plus.”știți, cineva a făcut rezervare, nu a mai venit și pot să vă ofer această cameră, ce ziceți, sunteți de acord?”… pfuai… după ce că eram excitați deja de intrarea în Japonia, această primire ne-a deschis și mai mult zâmbetele de la experiențele cu toaleta. Camera curată, proaspătă, cu tot ce ne trebuie, ne așteaptă primitor cu doua kimonouri YUKATA, un fel de halate subțiri cu mâneci scurte, împachetate perfect și poziționate atent împreună cu centurile de brâu înnodate geometric pe marginea patului la 45°.totul arată impecabil.

Știu că o să mă repet de-a lungul jurnalului cu aceste aprecieri (impecabil, curat, perfect, ordonat, clar, desăvârșit, ireproșabil, elegant, fin, simplu, esențial) dar asta e Japonia. Asta era înainte să o vizităm, asta a fost și în timpul vizitei, și asta va rămâne și în amintirea noastră. Normal că firea umană e tentată sa vadă ceea ce-i place, să caute aspectele ce interesează curiozitățile nevoilor de noutate. Normal că aveam anumite așteptări înainte să ajungem să călătorim 2 săptămani în Japonia. Aceste așteptări au fost confirmate și depășite cu mult de ceea ce am trăit, simțit, văzut și înțeles după puterile noastre, de trecători prin acest univers Japonez. Poate că anumite paranteze ce le vom face pe parcursul jurnalului ar fi fost bine să le punem la introducere, dar asta e 18 trecute și viitoare prin prezent. viața: un circuit continuu de flash-backuri

Să ne întoarcem la descoperirea detaliilor camerei de hotel, ca Sherlock Holmes sau mai precis ca inspectorul de poliție japonez, Morioka, dintr-un film TV din anii 80. Andreea are prilejul sa experimenteze pe pielea proprie ce înseamnă o toaletă japoneză. Și ea afișează același zâmbet după dușul reconfortant, plus că mai descoperă un nou detaliu nemaivăzut. Oglinda din baia aburită, are un mic dreptunghi în zona feței ce nu se aburește. Probabil un circuit electronic ce reglează temperatura în acea suprafață sau… habar nu avem ce tehnologie. Cert e că nu mai trebuie să limpezești oglinda cu prosopul sau șervețele, hârtii igienice sau mai știu eu ce, ca să te vezi după o baie fierbinte.

În cameră, o plită mică de ebonită dreptunghiulară, încastrată în masă, încălzește apa pt. ceaiul verde. Am făcut diferența între ceaiul verde japonez e ca o pudră, față de cel chinezesc din frunzulițe uscate. Andreea, specialista in ceaiuri (față de Alexandru specialistul în bere) e de părere ca ceaiul chinezesc e net superior, deși nu le-a încercat pe toate... Tot cotrobăind să vedem ce butoane fantastice mai există-n cameră, am descoperit sub masă “lanterna somnambulului îndrăzneț”, un mic gadget ce funcționa la simpla decuplare a bateriei din suportul ei. Prin decuplare, bateriile veneau în contact cu circuitul becului. Pt. stingere, se punea lanterna înapoi în suportul de sub masă. Simplu…”bagi o vaslă pe dedesubt”…

În sertarul noptierei se afla Noul Testament editat în 5 limbi, si un volum gros cu Învățăturile lui Budha. Pe telefonul noptierei se putea citi la un buton “MASSAGE”. M-a tentat să încerc, dar Andreea m-a facut atent că e o greșeală de scriere, corect ar fi trebuit să fie MESSAGE, așa că am renunțat…

Am adormit confortabil în halatele YUKATA cu imprimeu geometric albastru, visând samurai și geishe zburătoare… a doua zi de dimineață urma să luăm SHINKANSENUL(trenul glonț) spre TOKYO.

.....va urma.....

Drepturile de autor sunt rezervate de Alexandru Ghițescu și Andreea Pașca. Orice reproducere totală ori parțială a textului sau a imaginilor este strict interzisă fără acordul scris al autorilor. Copyrights are reserved by Alexander Ghiţescu and Andreea Pașca. Any total or partial reproduction of text or images is strictly prohibited without written consent from the authors.