Revista - Sfintii Ortodoxiei - modele de urmat - Nr. 2 - 2013 by Alex DB

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VÂLCEA CASA CORPULUI DIDACTIC VÂLCEA ARHIEPISCOPIA RÂMNICULUI GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ”TRAIAN” RÂMNICU VÂLCEA

Nr. 2 Decembrie 2013

SFINTII ORTODOXIEI MODELE DE URMAT

EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA 2013

Redacţia revistei Redactor Șef: Prof. Boncan Ruxandra Redactori Șef Adjunct: Prof. Bică Andra Prof. Șorlei Ioana Daniela Prof. Bălescu Mariana Grafică: Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Copertă: Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Autorii sunt responsabili pentru conținutul articolelor publicate

Aceasta revista a fost înființată cu sprijinul D-nei Boncan Ruxandra și cu ajutorul CCD Vâlcea în cadrul Simpozionului Interjudețean „Sfiintii Ortodoxiei-Modele de urmat„ ediția a IV-a, Decembrie 2013.

COLECTIVUL DE REDACŢIE EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA DIRECTOR-REDACTOR ȘEF: PROF. ANDRA BICĂ EDITOR-INFORMATICIAN: DĂSCĂLETE-BURTEA ALEXANDRU ADMINISTRATOR FINANCIAR: EC. DUMITRANA VARINIA BIBLIOTECAR: PURANU GEORGETA

EDITURA NOVA DIDACT RÂMNICU VÂLCEA

ISSN 2344 – 5580 ISSN–L 2344 – 5580

Stintii Ortodoxiei Modele de urmat

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Cuprins 1. Sfintii Trei Ierarhi, interpreți ai Sfintei Scripturi Albastroiu Ana-Maria Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea

2. Sfântul Nectarie Taumaturgul din Eghina Prof. Aldea Elena Lavinia Prof. Mânzatu Nicoleta Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu” Curtea de Argeş

3. Religia ca factor educativ în învățămantul preșcolar Educartoare: Popescu Gabriela Alexandrescu Gabriela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

4. Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si superstitii Alexandru Silvia

5. Educaţia moral-religioasă la vârsta preşcolară Profesor înv. preşcolar Alinei Cornelia Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” Craiova Profesor înv. preşcolar Cotora- Popa Cristina Grădiniţa cu Program Prelungit ”Castelul Fermecat” Craiova

6. S Sfântul Ioan GurĂ de Aur Dinu Alina Mariana Anghel Florentina Grădiniţa Nr. 211, Bucureşti, sector 3

7. Preșcolarul și educația religioasă Prof. Inv. preșcolar Apostol Adriana Prof. Inv. preșcolar Ispas Alina Cristina Gradinița Floare Albastră, Sector 4, București

8. Sfânta Maria Mică - prima sărbătoare din cursul anului bisericesc Prof. învățământ preșcolar Aprodu Maria Grădinița cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea

Influenţa educaţiei moral - creştine asupra comportamentului copilului Prof. Badea Alina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

10. Sfinţii Arhangheli Mihail Şi Gavril Prof. Bădiţă Elena Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Nicolae Bălcescu’’ Râmnicu Vâlcea Prof. Popescu Florina Şcoala Gimnazială Rotărăşti, Nicolae Bălcescu

4 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 11. Educaţia religioasă în învăţământul preșcolar Educatoare Balici Daniela Miuță Emanuela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

12. Bucuria de a dărui Balint Mihaela Elena Scoala Primara Discovery Kids, Râmnicu Vâlcea

13. Moş Andrei, părintele spiritual al strămoşilor noştri Profesor înv. preşc. Băluţă Mihaela Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

14. Importanţa educaţiei religioase în grădiniţă Prof. înv. preprimar Ban Daniela Grădiniţa cu Program Normal Lunca-Bujoreni

15. Sfinţii - simbolul desăvârşirii Bănică Dana Dobrinoiu Daniela Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu’’

16. Educarea copiilor in spiritul moral Prof. Bănescu Irina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

17. Educația religioasa în grădiniță Educatoare Bercea Camelia Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

18. Sfântul Andrei Bîrzescu Venera Elena Bîrzescu Ion Cătălin Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea

19. Anul omagial al sfinților împărați Constantin și Elena Prof. Bondoc Luminița Ins. Tănăsoiu Alice Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești

20. Copilul- candoare și credinţă Prof. Boşonea Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea

21. Sfinţi şi sfinţenie în ortodoxie Prof. Brănescu Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit “Traian” Râmnicu Vâlcea

22. Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe Bubu Cristiana Şcoala Gimnazială Anton Pann Râmnicu Vâlcea

Nr. 2 - Decembrie 2013

5 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 23. Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil Calarasu Elena Alexandru Ioana Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

24. Sfintii ortodoxi - ajutorul nostru la necazuri Inst. Calugaroiu Maria-Cornelia Liceul Tehnologic Vedea

25. Modele de urmat.... Cărămidă Trocan Lenuţa Nicoleta Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” Craiova

26. Sfânta Cuvioasa Parascheva Educatoare Chera Dana Grădinița cu Program Prelungit Nr 14 Rmâmnicu Vâlcea

27. Filofteia de la Argeș Invatator Chica Maria Scoala Gimnaziala Simburesti Judetul Olt

28. Sfântul Ioan Botezătorul Educatoare Udrescu Ghiorghiţa Educatoare Chirca Ana Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

29. Viaţa Sfāntului Andrei Profesor inv.primar Constantin Ionica Scoala Gimnaziala Dem Theodorescu Loc. Roiesti, judetul Valcea

30. Credinţă, înţelegere, iubire Institutor Copăcel Luminiţa Structura Grădinița cu Program Normal Nr. 17 Râmnicu Vâlcea

31. Obiceiurile românilor Prof. înv. preşc. Din Andreea Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

32. Beneficiile educaţiei religioase la vârsta preşcolară Prof. Maria Dioşan Prof. Maria Mocanu Grădiniţa „Pinocchio” Cîmpia Turzii

33. Viaţa şi activitatea Sf. Apostol Andrei Dragomirescu Andreea Maria Gradiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea

34. Educația religioasa în grădiniță Educatoare Dragusin Ioana Gradinita cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

6 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 35. Vieţile sfinţilor – paradigmă duhovnicească a creştinilor de astăzi Educ. Dragusin Maria Grădiniţa cu Program Normal Dejesti, Vitomiresti, Olt

36. Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe Drăguşin Mihaela Şcoala Gimnazială Anton Pann, Râmnicu Vâlcea

37. Sf. Ioan Gură de Aur Prof. Înv. Primar Dumitrescu Florica Prof. Înv. Primar Duinea Diana Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea

38. Despre sfintele moaște în cultul ortodox Institutor Duta Elena Grădinița cu Program Prelungit “Nicolae Balcescu” Râmnicu Vâlcea

39. Educaţia religioasă la preşcolari - necesitate şi oportunitate pentru copilul preşcolar 58 Prof. înv. preşc. Popescu Elena Gradiniţa cu Program Prelungit ,,Dumbrava Minunată,, Râmnicu Vâlcea” 40. Cuvioasa Paraschiva – exemplu pentru copii Profesor Fenichiu Dorina Antonovici Ştefania

41. 20 Decembrie - pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Ignatie, purtãtorul de Dumnezeu 61 Filip Alexandrina Lăpădat Nadia Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Demetrescu, Craiova 42. Sfantul Ierarh Calinic-Episcop de Vâlcea Prof. Florica Emilia Gradinita cu Program Prelungit Dumbrava Minunata Râmnicu Vâlcea

43. Religia - modalitate de formare a valorilor morale la copii Educ. Georgescu Monica Educ. Ungureanu Aurora Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

44. Creştinii în Postul Crăciunului Educ. Ciucă Maria Prof: Gheorghita Ioana Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea

45. Sfinţii Ortodoxiei-modele de urmat Prof. Gheorghe Anişoara Grădiniţa Nr.2 Dârvari, Ciorogârla Jud. Ilfov

46. Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt Educatoare Ghinea Mariana

Nr. 2 - Decembrie 2013

7 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Grădiniţa cu Program Normal Bălceşti,Vâlcea 47. Apostolul Pavel – părinte Educ. Ghiță Roxana Adriana Educ. Hallmen Valentina Grădinița cu Program Program Nr.1 Călimănești

48. Vietile sfintilor in povestiri pentru copii Prof. înv. prescolar Grigorescu Monica

49. Dezvoltarea sentimentelor religioase la copiii preşcolari Prof. Ilie Elena Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea

50. Viata Sfintei Teodora Insp. Inv. Preprimar Ion Victoria Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt

51. Sfântul Ioan Botezătorul - model al smereniei Educatoare Ionescu Maria Grădiniţa cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea

52. Rolul educaţiei religioase în promovarea toleranţei multiconfesionale la nivelul educaţiei timpurii 72 Prof. Istratie Floarea Prof. Stancana Doina Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea 53. Educatorul creştin Educ. Kraus Ana Educ. Negoiţa Elena Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea

54. Sfinții Petru și Pavel în superstiții și tradiții românești Educ. Lungu Dorina Grădiniţa cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea

55. Educaţia religioasă si rolul ei in viaţa preşcolarilor Maria Vasile Gradinita cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

56. Maica Domnului, primul martor al Învierii

58. Sfănta Muceniţă Lucia 0 model de comportament pentru tinerele fecioare Călugăroiu Maria - Viorica Grădiniţa cu Program Normal - Sâmbureşti, Olt

59. Sfinții Ortodoxiei - modele de urmat Prof. Înv. Primar Gruia Carmen Ioana

57. Sf. Apostol Andrei - pescarul de oameni Prof. Balint Mihaela Elena Şcoala Primară Discoverz Kids Râmnicu Vâlcea

8 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 60. Sfântul Andrei Elevă Codreanu Anamararia Andreea Clasa A-X-A H Prof. Coordonator: Bîrzescu Cătălin Colegiul Energetic

61. Sfântul Nectarie Elev Bolocan Petrica Elev Ghita Alexandru Profesor coordonator: Chican Roxana Mihaela Seminarul Teologic ,,Teoctist Patriarhul” Giurgiu

62. Maica Domnului, primul martor al Învierii Prof. Simona Marica Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu” Craiova

63. Copilul Iisus, model viu pentru copiii de astazi Prof. Inv. Presc. Marinescu Nina Prof. Inv. Presc. Trifu Cornelia

64. Sfântul Nicolae - prietenul copiilor Molea Doina Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Traian Demetrescu” Craiova

65. Mântuitorul este modelul copiilor Murtaza Marilena Borcoşi Daniela Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea

100

66. Sfinţii trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan Prof. Neamu Rodica Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Valcea

101

67. Sfântul Andrei, părintele spiritual al strămoşilor noştrii Negreanu Emilia Grădinița cu Program Normal Leleasca

103

68. Naşterea Maicii Domnului – Sfânta Maria Mică Prof. înv. preşc. Niculaş Maria Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Pinocchio” Structura 2, Câmpia Turzii, jud. Cluj

105

69. Virtuti morale Prof. Stanciu Maria Prof. Nicut Nadia Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

106

70. Importanta educatiei religioase in ciclul primar Prof. Olescu Ileana Şcoala Gimnazială Armăşeşti Cernişoara, Vâlcea

107

71. Pelerinajul – călătorie în Taina Sfinţeniei Prof. Peche Alina- Marieta Educ. Ghebu Ghiorghiţa

108

Nr. 2 - Decembrie 2013

9 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea 72. Biserica in timpul lui Constantin Cel Mare Prof. Petrescu Angela Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

109

73. Sfântul Vasile cel Mare Prof. învățământ preșcolar Popa Eugenia Grădinița cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea

112

74. Viața Cuvioasei Maici Parascheva de la Iași Prof. Popa Ovidiu Școala Gimnazială Nr. 10 Râmnicu Vâlcea Prof. Popa Dana Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

112

75. Sfintii Apostoli Petru și Pavel Educ. Popescu Liliana Grădinița cu Program Normal Dienci

114

76. Sfanta Cuvioasa Parascheva Prof. Precup Elena Alina Grădinița cu Program Normal Câmpu Mare

128

77. Sf Ioan evanghelistul Elev Petre Valentin Prof. îndrumător Chican Roxana

130

78. Sfintii bisericii Crestin Ortodoxe Elevi Popa Mihaela, Moraru Diana Prof. Ionescu Gabriela

134

79. Sfântul Iosif Elev Blejan Ionut Alexandru, clasa a X-a B Prf. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

142

80. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul Elev: Blejan Ionuț Alexandru, clasa a X-a B Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

152

81. Arhanghelul Gabriel Elev Georgescu Marius Gabriel, clasa a X-a B Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă„ Râmnicu Vâlcea

163

82. Sfântul Mucenic Gheorghe Prof. Preda Alina Elena Scoala Gimnaziala Câmpu Mare

168

10 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 83. Sfintii-adevaratele modele Profesor înv. Prescolar Preda Denisa Gradinita cu Program Prelungit ,,Curcubeul copilariei” Craiova

169

84. Apostolii- sfinţi contemporani ai Domnului Iisus Hristos Prof. Rada Claudiu Ion Şcoala Gimnazială Sat Gura-Văii

170

85. Fecioara Maria în Istoria Mântuirii Prof. Rădulescu Maria Didona Şcoala Gimnazială Băiculeşti Prof . Dobra Simona Adriana Seminarul Teologic Ortodox ,,Neagoe Basarab’’

171

86. Sfinţii Arhangheli Mihail Şi Gavriil Prof. înv. preşc. Rendeş Natalia Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Pinocchio”, Structura 2, Câmpia Turzii, jud. Cluj

172

87. Concepţia despre educaţie a Sfântului Ioan Gură de Aur Prof. Roşu Maria Prof. Erfulescu Dana Mioara Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu’’ Curtea de Argeş

173

88. Calator spre lumină Educatoare Sălişte Mihaela Educatoare Dragomirescu Emilia Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea

177

89. Sfinţii ortodoxiei – modele de traire creștină Prof. Sandu Gerasela Școala Gimnazială Sâmburesti, Jud. Olt

178

90. Sfântul Ștefan - semnificația numelui, tradiții și obiceiuri Prof. învățământ preșcolar Șerban Cristina Grădinița cu Program Normal Jiblea-Veche/Călimănești

179

91. Datini şi obiceiuri româneşti de Sfântul Andrei şi de început de iarnã Prof. Şerban Diana Cristina Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea

179

92. Sfântul Ierarh Nicolae Şerbănescu Vasilica Şcoala Gimnazială Gura Văii, Bujoreni

180

93. Bunătatea Domnului, o certitudine Prof. Silvia Turbureanu Cercul de Educaţie Civică Palatul Copiilor Municipiul Râmnicu Vâlcea

181

94. Sfanta Veronica-model de credinta Prof. Staicu Maria Gradinita Mogosesti-Goiesti

182

Nr. 2 - Decembrie 2013

11 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 95. Sfântul Andrei - Apostolul Românilor Prof. Stanca Mariana Grădinița cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea

183

96. Arhanghelul Mihail Elev Georgescu Marius Gabriel Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă„ Râmnicu Vâlea

184

97. Maica Domnului si Maria Magdalena Elev Titu Constantin Marian clasa a X-a B Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

189

98. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica -model al fiecărui român Elevă Turbureanu Georgiana clasa a XII-a E Prof. coordonator Silvia Turbureanu

193

99. Antim Ivireanul Prof. Stroe Carmen Florina Prof. Stroe Stefan

203

100. Sfântul Nicolae Prof. Voicu Marina-Emilia Prof. Anghel Lenuta Gradinița Nr. 2 Măgurele Jud. Ilfov

204

101. O clipă de pioşenie Prof. Stanica Lucia Prof. Nistrea Viorica Grădinița cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” Craiova

209

102. Modalităţi de realizare a activităţilor cu conţinut religios în grădiniţă Educatoare Statie Aurelia Popescu Elena Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea

209

103. Fecioara Maria Prof. Stoica Ramona Mioara Prof. Popa Cristian Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu’’

211

104. Sfânta Filofteia de la Argeş- model de urmat pentru copii Prof. Înv Preprimar Stuparu Medonia Grădinița cu Program Normal Vitomirești

211

105. Educaţia religioasă în ciclul primar şi preprimar Prof. înv. preprimar Surovcek Rodica Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Prof. înv. primar Surovcek Ion Şcoala Gimnazială “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea

213

12 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 106. Sfântul Ierarh Nicolae Prof. inv. primar Toader Alina Școala Gimnazială „S. V. Cantacuzino” Structura Jiblea - Veche, Călimănești’’

214

107. Educația religioasă și rolul ei în viața preșcolarilor Prof. Tudor Valentina Prof. Lungoci Elena Gradinita cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea

215

108. Sfinţii Trei Ierarhi Educatoare Tucan Nicoliţa Educatoare Tudose Ramona Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

216

109. Crearea lumii văzute - zilele creaţiei Profesor înv. preșcolar Ungureanu Floarea Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Călimănești

216

110. Mesajul colindelor la români Educatoare Vergu Elena Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea

217

111. Sfinţii împăraţi Constantin și Elena, exemple de urmat Prof. Uţă Eugenia Speranţa Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Pinocchio” Structura 2 Câmpia Turzii, Jud. Cluj

217

112. Anton de Padova Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Constantin Casa Corpului Didactic Vâlcea

219

Nr. 2 - Decembrie 2013

13 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfintii Trei Ierarhi, interpreți ai Sfintei Scripturi Albastroiu Ana-Maria Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 2 Râmnicu Vâlcea Sfintii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur sunt reprezentantii straluciti ai unei perioade bogate atat in dispute dar si in elaborari teologice de mare valoare, din epoca patristica. Biserica i-a numit “stalpi ai Ortodoxiei” si “mari dascali” ai crestinatatii, si pe buna dreptate: ei s-au remarcat atat ca pastori si misionari, cat si ca moralisti si dogmatisti, aducand contributie valoroasa la limpezirea problemelor, pe atunci discutate trinitare, hristologice si pnevmatologice.

Generalitati. Nu mica insa este gloria lor ca exegeti; s-ar putea spune chiar ca renumele lor se datoreste, in primul rand, modului in care au interpretat, prin cuvant si fapta, Sfanta Scriptura. Pentru ei, Sfanta Scriptura a fost calauza in tot ceea ce au inteprins, temelie pe care au inaltat edificiul teologiei dogmatice, izvor de principii pentru stralucita lor activitate pastorala, misionara si sociala. Nascuti si crescuti in familii in care se cultiva 14 | 228

evlavia si respectul fata de cartile sfinte, viitorii ierarhi fac din Sfanta Scriptura abecedarul copilariei lor, iar mai tarziu obiectul preocuparilor de toate zilele. O citesc mereu. O considera superioara oricarui produs literar pur omenesc si cea mai buna calauza spirituala. In paginile ei gasesc raspuns intrebarilor care din totdeauna au muncit mintea crestina si problemelor pe care le ridica viata religioasa la tot pasul . Vad insa lectura ei un mijloc de automodelare si un dialog personal intre Dumnezeu si omul credincios de la care acesta se intoarce, ca si inspiratul Moise, luminat si radios. De aceea, in entuziasmul lor sfant, o aseamana cu un izvor de ape vii, cu izvoare de intelepciune, cu o comoara, cu pietre de mare pret, cu pavaza impotriva pacatelor si cu poarta prin care se intra in imparatia cerurilor. Rezultat al acestei zabave asupra textului Sfintei Scripturi sunt reusitele lor comentarii, ca si celelalte opere, de diferite nuante, dar de inspiratie

biblica. De la operele strict exegetice, pana la cele cu continut practic, la prima vedere fara vreo legatura cu Sfanta Scriptura, - toate sunt intemeiate din abundenta pe texte scripturistice. Cadrul temporal nu ne permite sa amintim pe fiecare dintre aceste lucrari in parte; insa, pentru formarea unei idei generale, amintim pe cele mai importante. Mentionam, in primul rand ca Sfantul Ioan Gura de Aur, corifeul exegetilor orientali, a rostit peste 550 de omilii asupra celor mai multe carti ale Vechiului si Noului Testament Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat - consemnate in scris de tahigrafi - si a compus comentarii sistematice asupra psalmilor, a profetilor Isaia si Daniil si a Epistolei catre Galateni. Acestora trebuie sa li se adauge alte 55 de omilii, care, desi, nu apartin operelor pur exegetice, prezinta totusi interes exegetic, prin temele biblice dezvoltate in ele. Sfantul Vasile cel Mare a compus, cu caracter strict exegetic, 33 de omilii, insa acestora trebuie sa li se adauge: a) operele ascetice, b) morale, c) regulele monahale, d) operele cu caracter sistematic : cinci cuvinte impotriva lui Eunomiu, doua cuvinte la botez, tratatul despre Sfantul Duh, Liturghia si trei dintre epistolele sale . Din opera Sfantului Grigorie de Nazianz, cel care pe drept cuvant a fost supranumit “Demostenele crestin”, pur exegetice sunt 10 cuvantari referitoare la diferite nume si teme din Sfanta Scriptura si cateva fragmente din unele comentarii care s-au pierdut. Acestora, insa, trebuie sa li se adauge, ca reprezentand interes exegetic, cele cinci “cuvantari teolgice”, toate poemele teologice si dogmatice, 29 dintre poemele morale, 22 dintre poemele istorice si multe dintre epistolele sale. Sfintii Trei Ierarhi despre Sfanta Scriptura Conceptia Sfintilor Trei Ierarhi despre Sfanta Scriptura. a) Asa cum spuneam, Sfintii Trei Ierarhi considera Sfanta Scriptura superioara oricarui produs literar pur omenesc, o perla a literaturii universale. Superioritatea ei iese in evidenta atat din bogatia ideilor cat si din frumusetea stilului in care a fost scrisa. Sfintii Capadocieni admira tehnica oratorica a aghiografilor, iar Sfantul Ioan Gura de Aur, pretuieste indeosebi gratia cuvantului simplu plin de sens si adevar. b) Sfanta Scriptura detine aceasta superioritate din faptul ca este carte inspirata, ca desi redactata in limbaj obisnuit, ea cuprinde si exprima cuvantul si voia lui Dumnezeu. Prin inspiratie inteleg atat actiunea Duhului Sfant de iluminare a mintii aghiografului in vederea perceperii corecte a realitatii inconjuratoare, cat si actiunea de transmitere a unor adevaruri supranaturale. De aceea vad in Duhul Sfant pe autorul propriu-zis al Sfintei Scripturi, iar in aghiograf pe mijlocitorul consemnarii ei in scris. Sfantul Duh lumineaza mintea aghiografului, ii da imbold la scris si il asista tot timpul compunerii operei sale, iar aghiograful consemneaza cele inspirate dupa felul intelegerii sale si a contemporanilor sai. Asistenta Sfantului Duh nu echivaleaza cu anihilarea aghiografului, ci cu o dedublare a lui; aghiograful isi pastreaza in tot timpul independenta Nr. 2 - Decembrie 2013

si individualitatea. Acest lucru se observa, dealtfel, din modul diferit in care sunt redactate cartile Sfintei Scripturi, corespunzator culturii si imprejurarilor de tot felul in care a trait autorul. Referitor la extensiunea inspiratiei, Sfintii Trei Ierarhi afirma ca ea cuprinde toate cartile Sfintei Scripturi, dar nu se extinde pana la expresii, cuvinte si litere. Prin urmare, admitand o inspiratie de ansamblu, de idei, a tuturor cartilor Sfintei Scripturi, ei resping atat parerea inspiratiei partiale, - doar a pericopelor care cuprind idei dogmatice si morale -, a Sfintei Scripturi, cat si parerea inspiratiei verbale. c) Sfanta Scriptura este o carte unitara, dat fiind ca unul este autorul ei, Duhul Sfant. Unitatea Sfintei Scripturi iese in evidenta chiar si cand se face distinctie intre Vechiul si Noul Testament, intrucat toate paginile Vechiului pregatesc atmosfera si se refera la Noul Testament. Sfantul Ioan Gura de Aur prezinta aceasta unitate, asemenea relatiei care exista intre celula vie si organismul uman. “Pentru ca dupa cum atunci cand, examinand o celula dintr-un organism, spune inaltul Ierarh, vom gasi in ea toate elementele din care este compus organismul... tot asa, fiind vorba despre Sfintele Scripturi, “vei gasi in fiecare parte a ei spiritul care o strabate”. In virtutea acestui fapt, Sfanta Scriptura nu se poate contrazice; inainte de oricare alt factor, ea este prima care arunca lumina asupra pericopelor mai greu de interpretat. Convinsi ca ereticii au cazut in rataciri tocmai pentru ca au interpretat trunchiat Sfanta Scriptura, Sfintii Trei Ierarhi recomanda staruitor evitarea oricarei interpretari a textelor rupte de contextul in care se afla incadrate sau straine de spiritul intregii Sfintei Scripturi. “Nu trebuie sa citim nici sa desprindem spusele Sfintei Scripturi de textul care le incadreaza, nici sa le talcuim fara ajutorul celor inrudite... Nu este lucru nesabuit, se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur, ca, judecandu-ne la tribunale, in probleme trecatoare, sa ne referim la... locuri, timpuri, cauze, persoane si la multi alti factori, fiind insa vorba de chestiuni care privesc viata vesnica, sa examinam la intamplare spusele Sfintei Scripturi ?”. Contextul, prin urmare, arata sensul in care trebuie interpretata o pericopa. Insusirile care i se cer interpretului. - Sfanta Scriptura a fost adresata tuturor oamenilor, celor invatati si celor nestiutori, si simplitatea limbii ne dovedeste cu prisosinta acest lucru. Evlavia si virtutile patriarhilor, ca si ale multor altor eroi, stau la indemana oricui pentru a fi imitate. “Pentru ca, vazand slabiciunea vointei noastre si usurinta de a aluneca 15 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat in pacate, spune acelasi inalt Ierarh, Stapanul nostru iubitor ne-a lasat ca antidot lectura Sfintelor Scripturi, cu care indeletnicindu-ne continuu si reflectand la viata acelor mari si straluciti barbati, sa nu neglijam virtutea, si evitand raul sa facem totul pentru a ne arata vrednici de acele bunuri de negraitâ&#x20AC;?. Consecventi acestei pareri, Sfintii Trei Ierarhi fac deseori indemnuri ascultatorilor lor pentru a se indeletnici cu lectura ei atenta. Cu toate acestea, constata ca in Sfanta Scriptura exista si lucruri anevoie de inteles. Greutatea interpretarii anumitor pericope vine ca urmare a antitezei prea mari existente intre inaltele adevaruri scripturistice si lipsa de maturitate spirituala a cititorilor. Alteori, greutatea in interpretare provine din faptul ca, fiind redate de autor potrivit mentalitatii contemporanilor sai, anumite pericope sunt dificil de inteles de cititorii de mai tarziu. In sfarsit, neclaritatea unor pasaje face parte uneori din iconornia divina ; in felul acesta cititorul Sfintei Scripturi este stimulat a reflecta mai mult asupra sensurilor ei. De aceea, desi adresata si folositoare oricui, ea nu poate fi inteleasa si interpretata amanuntit decat de cel anume pregatit. Acestuia i se cere, in primul rand, sa aiba credinta puternica in Dumnezeu, in valoarea divina a Sfintei Scripturi si in misiunea divina a Bisericii a carei lucrare trebuie s-o slujeasca chiar si interpretarea Bibliei. Dupa Sfintii Parinti, credinta este â&#x20AC;&#x153;dascalul tuturor si fara ea nu putem face nimicâ&#x20AC;?. Sa aiba, apoi, mintea libera de idei preconcepute iar inima sa nu-i fie robita patimilor. Sa fie un fervent practicant al rugaciunii si sa invoce ajutorul Duhului Sfant ori de cate ori purcede la talcuirea Sfintei Scripturi. In sfarsit, sa aiba temeinice cunostinte de introducere biblica. Prin notiuni de introducere biblica, Sfantul Ioan Gura de Aur intelege cunostintele necesare referitoare la mediul geografic si istoric, ca si la cauzele religioase care au concurat la compunerea scrierilor respective.Acestor notiuni Parintii Capadocieni le adauga ca necesare cunostintele din domeniul istoriei biblice si profane, arheologice si lingvistice. Cu totii gasesc absolut necesar ca interpretul sa cunoasca limba originala a textelor pe care le interpreteaza. Fiind opera a Sfantului Duh, importanta deosebita are faptul ca interpretarea Sfintei Scripturi sa se faca in Biserica, unde actioneaza Duhul lui Dumnezeu. Interpretarea facuta de eretici, lipsiti de indrumarea factorului divin, este subiectiva, arbitrara si, prin urmare, deseori gresita. De aceea, opera interpretului, membru al comunitatii crestine, este considerata o inalta slujire spirituala a Bisericii. 16 | 228

Metoda de interpretare si sensurile Sfintei Scripturi. a) Antecedente. - inca din primele secole ale crestinismului, chiar de pe vremea Sfintilor Apostoli (Matei XIII, 36) s-a simtit nevoia explicarii Sfintei Scripturi. Primul interpret al Vechiului Testament si al spuselor Sale a fost insusi Mantuitorul ; mai tarziu, aceasta opera a fost continuata de Sfintii Apostoli, de episcopi - mai ales de cei din centrele mari ale crestinismului -, pe langa care se adunau cei dornici sa-si adanceasca cunostintele in domeniul Sfintei Scripturi ; si, in sfarsit, de scolile catehetice din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Cezareea Palestinei si scolile monahale. Dintre aceste scoli s-au distins cele din Alexandria si Antiohia. Pana in vremea Sfintilor Trei Ierarhi, ambele scoli petrecusera deja o epoca de mare inflorire, prima fiind ilustrata de dascali ca Panten, Clement Alexandrinul si Origen, cea de-a doua de preotul Lucian, Diodor din Tars si Teodor de Mopsuestia. Din nefericire, intre aceste scoli s-au iscat foarte timpuriu deosebiri in ceea ce priveste metoda de interpretare a Sfintei Scripturi si rivalitati intense. Deosebirile dintre ele se datorau, in primul rand spiritului care domnea in localitatile in care fiintau si, in al doilea rand, felului diferit de a estima modul de gandire vechi elin. Pe cand in Alexandria, centru cultural cu vechi traditii, filozofice, predomina gandirea platonica si viata contemplativa, in Antiohia, nu mai putin, renumita pentru rolul ei cultural, predomina logica aristotelica si realismul. La inceput, nu s-au exprimat preferinte pentru vreunul dintre filozofii antici, nici la Alexandria, nici la Antiohia, insa, mai tarziu, mediul ambiant va influenta si scolile crestine. Imitand interpretarea filoniana, scoala din Alexandria isi va impropria atat modul de gandire platonic si neoplatonic, cat si metoda de interpretare alegorica. Metoda alegorica va fi impusa si de necesitatea combaterii interpretarilor antropomorfice a Sfintei Scripturi, interpretari facute de iudei si gnostici, dar, mai ales, datorita renumitului dascal al scoalei din Alexandria, Origen, care o folosea din plin. Desi cel mai migalos cercetator al textului biblic - si aici este destul a aminti doar monumentala lui opera critica, Hexapla, - el sustinea ca interpretarea Sfintei Scritpuri este o chestiune pur spirituala si depinde mai putin de cunostintele, fie ele chiar enciclopedice, ale interpretului. Pe baza trihotomiei platonice, el distingea trei moduri de interpretare posibila a textului biblic: o interpretare literala, facuta de oamenii simpli, somatici ; o alta morala, facuta de cei evoluati, de Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat psihici ; si una alegorica, facuta de cei desavirsiti, de pnevmatici. Primelor doua moduri de interpretare, intrun fel corespunzatoare metodei istorico-gramaticale, le dadea putina importanta. Importanta mare pentru el, avea interpretarea alegorica, aceea care gasea in paginile Sfintei Scripturi expuse simbolic istoria si iconomia mantuirii neamului omenesc. Din ceasta cauza, interpretarea lui Origen, cu mici exceptii, se caracterizeaza prin incapacitatea estimarii corecte a datelor istorice ale Sfintei Scripturi, lipsa masurii si subiectivism. El lasa fara sa vrea drum liber acelora care, aveau sa faca din istorie jocul fanteziei, iar din Scriptura o tesatura de mituri. Urmarile acestui mod gresit de interpretare nu vor intarzia sa apara, ea va declansa un sir intreg de erezii, incepand cu cele antitrinitare. Putine vor fi fizionomiile neintinate de miasma teosofica a alegoriei; intre acestea, la loc de frunte, se va numara figura Sfantului Atanasie cel Mare. Pericolul care venea din Alexandria a fost observat de antiohieni, care, drept raspuns, au adoptat logica aristotelica si metoda istorico-gramaticala in interpretarea Sfintei Scripturi. Se trecea deci in latura opusa. Fiindca se afirmase de catre alexandrini ca Sfanta Scriptura poate fi interpretata corect doar de cei desavarsiti, antiohienii afirma ca Sfanta Scriptura se adreseaza tuturor oamenilor; daca se neglija de alexandrini interpretarea literala a textului, antiohienii faceau din ea baza interpretarii Sfintei Scripturi; daca se sustinea de alexandrini ca eruditia are putina importanta in interpretarea Sfintei Scripturi, antiohienii afirmau ca datoria exegetului este de a cunoaste si folosi tot ceea ce se poate sti in legatura cu imprejurarile in care Sfanta Scriptura a fost scrisa, chiar si datele Sfintei Traditii. Nu respingeau nici antiohienii parerea ca sub litera Sfintei Scripturi se poate ascunde un sens tainic, spiritual, dar afirmau ca acest sens trebuie aflat cu multa prudenta. Dar, aceasta opozitie facuta cu tot dinadinsul scolii alexandrine n-a intarziat sa conduca scoala antiohiana la exagerari si sa o arate hranitorul direct al nestorianismului si pelagianismului. In momentul cel mai critic al antagonismului celor doua scoli au aparut Sfintii Trei Ierarhi. De formatii diferite, - Sfintii Capadocieni apartineau scolii alexandrine, pe cand Sfantul Ioan Gura de Aur apartinea scolii antiohiene -, preiau concluziile pozitive ale inaintasilor si evitand exagerarile acestora pun bazele unei noi exegeze, transpirand in toate aspectele ei duhul ortodoxiei. Sfintii Trei Ierarhi - Exegeza b) Exegeza Sfintilor Trei Ierarhi are Nr. 2 - Decembrie 2013

urmatoarele caracteristici: 1. Evita, pe cat posibil, interpretarea alegorica. Fac uz de ea numai cand concluziile ei concorda intru totul cu spiritul Sfintei Scripturi. Recomanda indeosebi ca interpretarile alegorice sa nu fie aduse pentru demonstrarea unui adevar religios combatut de eretici. Limiteaza interpretarea alegorica la unele profetii hristologice, la parobole si mai ales la Cantarea Cantarilor, pe care o socoteau carte pur didactica. Grija deosebita impusa de pericolele interpretarii alegorice se vadeste si din formularea unor observatii si a unor reguli legate de alegoriile Vechiului Testament. Dupa ei : - Sfanta Scriptura arata singura, din context, locurile care trebuie interpretate alegoric ; - ea insasi da, de obicei, interpretarea alegoriilor ei, - interpretarea alegoriilor se usureaza totdeauna prin compararea lor cu oricare alt text asemanator; - in sfarsit, interpretarea lor nu trebuie sa contravina nici intregului spirit al Sfintei Scripturi, nici legilor logicii, nici realitatilor istorice. Desi mare admirator al lui Origen, Sfantul Vasile cel Mare este primul dintre capadocieni care ii dezaproba metoda de interpretare a Sfintei Scripturi. Referindu-se la spusele acestuia, dupa care relatarile Sfintei Scripturi nu trebuie luate ca referindu-se la realitati istorice, ci ca referindu-se la niste realitati spirituale, expuse simbolic, marele ierarh repetand cuvintele Sfantului Apostol Pavel (Rom. I, 16) afirma : “ca nu se rusineaza de Evanghelie (de Scriptura) si ca in spusele ei el vede referiri la fapte si lucruri reale”. In acelasi timp, combate cu hotarare pe aceia care, in interpretarea Sfintei Scripturi, folosesc din plin imaginatia, vrand cu tot dinadinsul sa acomodeze textul ei scopurilor lor. Pe Sfantul Vasile il urmeaza credincios Sfantul Grigorie de Nazianz. El dezaproba interpretarea alegorica, scotindu-o potrivita doar pentru “talcuitorii de vise”. Cat priveste atitudinea Sfantului Ioan Gura de Aur fata de acest mod de interpretare, amintim numai ca a fost numit, dealtfel pe buna dreptate, antipodul lui Origen si parintele exegezei ortodoxe. 2. Sfintii Trei Ierarhi evita exagerarile interpretarii strict literale, care, tinandu-se de litera textului excludeau oricare alt sens al Sfintei Scripturi. Ei vad in Sfanta Scriptura expresia unui imens pogoramant facut de Dumnezeu fata de oameni, prin intermediul ei, omul are totdeauna la indemana cuvantul si voia lui Dumnezeu si o poate studia si reflecta asupra ei in voie. Simplitatea limbii nu distoneaza cu adevarurile ei inalte, pentru ca, asa cum observa Sfantul Ioan Gura de Aur, “prin grija 17 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat lui Dumnezeu toate se fac pentru mantuirea noastra”. Ei stiu totdeauna ca aghiograful a avut in vedere puterea si modul de intelegere al acelor carora se adresa. Referindu-se la descrierile antropomorfe ale lui Dumnezeu in Vechiul Testament, acestia sustin ca acest mod de a vorbi este modul cel mai simplu de apropiere a mintii omenesti de Dumnezeu; de aceea, astfel de expresii nu trebuie interpretate ca mituri nici ad litteram. Sugestive in acest sens sunt cuvintele Sfantului Grigorie de Nazianz : “Noi, spune inaltul ierarh, vrem sa tinem calea de mijloc intre cei care dau (Sfintelor Scripturi) o interpretare simplista si intre cei care prefera interpretarea anagogica... Pentru ca prima este... inferioara, iar cealalta este facuta de visatori ; si una si alta sunt la fel de condamnabile”. 3. Sfintii Trei Ierarhi, plasand adevarurile supranaturale ale Sfintei Scripturi in cadrul timpului in care s-au plamadit, incearca sa surprinda cat mai exact starea de spirit a aghiografului si a contemporanilor sai, partea care revine Duhului Sfant si partea de contributie care revine scriitorului bisericesc inspirat. Aceasta, referitor la cartile profetice ale Vechiului Testament. Cat priveste cele relatate in Sfintele Evanghelii, Sfintii Trei Ierarhi sustin istoricitatea si autenticitatea lor. Momentul nasterii si imprejurarile in care a trait Mantuitorul si minunile pe care le-a facut sunt descrise de ei cu multa grija. Invierea Domnului este un fapt constatat si marturisit de martori oculari. Intocmai ca Apostolul Pavel, care spune ca “daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propoveduirea noastra si zadarnica este si credinta voastra” (I Cor. XV, 14), Sfintii Trei Ierarhi fac din inviere temelia credintei, iar din istoricitatea intregului cuprins evanghelic baza interpretarii ortodoxe. 4. Din multimea sensurilor care se dadusera pana atunci textelor scripturistice, Sfintii Trei Ierarhi retin doua : pe cel literal, zis si istoric sau gramatical si pe cel tipic sau spiritual. Prin sens literal ei inteleg sensul pe care il au cuvintele in vorbirea obisnuita, iar prin sens tipic sau spiritual, sensul simbolic pe care il prezinta anumite pericope. Spre deosebire de inaintasii lor, Sfintii Trei Ierarhi nu separa cele doua aspecte ale textului Sfintei Scripturi, ci, stabilind mai intai sensul adevarat literal al textului, - printr-o analiza filologica de neintrecut -, ei purced, acolo unde este cazul, la aflarea sensului tipic, simbolic. Acestei analize nu-i scapa nici cele mai mici cuvinte, ori de cate ori prin acestea puteau sa respinga interpretarile arbitrare ale ereticilor. Pentru ca, dupa spusa Sfantului Ioan Gura de Aur, intocmai pietrelor pretioase, a caror valoare nu depinde de volum ci de compozitia si frumusetea 18 | 228

lor, la fel si aceste amanunte pot furniza informatii inestimabile exegetului . Sens spiritual dau de obicei pericopelor care descriu pe Dumnezeu in limbaj antropomorfic, celor referitoare la imparatia cerurilor, ca si anumitor evenimente din Vechiul Testament care au corespondent in Noul Testament. Astfel, trecerea iudeilor prin Marea Rosie este considerata ca a prefigurat botezul crestin, ridicarea sarpelui de arama in pustie si aducerea lui Isaac spre jertfire ca au prefigurat crucea si jertfa Mantuitorului, s.a. Raportul dintre tipul descris de Vechiul Testament si antitipul sau din Noul Testament este analog celui dintre imagine si realitate. Dupa cum imaginea nu contrazice realitatea dar nu poate avea toate insusirile realitatii, tot asa nici tipul Vechiului Testament nu poate substitui antitipul Noului Testament. Acest sens, insa, nu poate fi desprins cu usurinta de oricine ; aflarea lui necesita atentie, efort sustinut si ajutorul interpretilor inspirati. 5. Sfintii Trei Ierarhi nu se limiteaza la o interpretare pur teoretica a Sfintei Scripturi, ci aplica principiile ei la viata de toate zilele, morala si sociala. In numele principiilor biblice, acestia biciuiesc vicii si nedreptati, in numele principiilor biblice ei invata iubirea si apropierea dintre oameni. In numele principiilor biblice ei mustra pe imparati, pe cei lacomi si pe cei rai, in numele principiilor biblice ei isi impart bunurile celor sarmani si tocmesc azile pentru batrani si nevoiasi. Desigur, opera exegetica a Sfintilor Trei Ierarhi este mult mai bogata in sensuri, dar in limitele unei alocutiuni nu pot fi formulate decat cele mai importante. Incheind, putem afirma ca Sfintii Trei Ierarhi au intreprins o opera fara egal, au atins toate problemele pe care le pune textul biblic si au dat solutiile cele mai bune. In acelasi timp, au facut din viata lor cel mai bun si mai elocvent comentar al Sfintei Scripturi, consecventi spusei Mantuitorului ca “mare se va chema (in imparatia cerurilor) cel care va invata, dar va si face (cele ce invata)” (Matei V, 19). Opera lor este normativa pentru oricine incearca sa interpreteze Cuvantul lui Dumnezeu. Este actuala si normativa, indeosebi astazi, in vremea miscarilor ecumeniste si a apropierii si intelegerii dintre oameni, dat fiind ca Sfintii Trei Ierarhi au imbinat fericit cele doua dimensiuni ale crestinismului : elevatia spirituala cu trairea practica a principiilor crestine !

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Nectarie Taumaturgul din Eghina Prof. Aldea Elena Lavinia Prof. Mânzatu Nicoleta Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu” Curtea de Argeş Sf. Nectarie s-a născut în orăşelul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, împreună cu cei 6 fraţi ai săi, în dreapta credinţă. La vârsta de 14 ani se îndreaptă către Constantinopol, unde munceşte din greu pentru hrană. Singura lui mângâiere, după orele istovitoare de muncă, era Sfânta Biserică. Remarcat de către conducătorii Şcolii Metocului Sf. Mormânt, este angajat ca pedagog şi învăţător la această şcoală. Tot ca învăţător, începând de la vârsta de 20 de ani, îl aflăm şi în insula Hios. La 27 de ani îşi urmează glasul conştiinţei şi, din dragoste pentru Hristos, devine monah la Mânăstirea Nea Moni, de pe această insulă. Ajutat de Dumnezeu printr-un om bogat, care era cucerit de viaţa sfântă dusă de către Părintele Nectarie, el îşi împlineşte visul de a învăţa şi termina liceul în 1881. Cu binecuvântarea Patriarhului Alexandriei, urmează Facultatea de Teologie din Athena. Reîntors în Alexandria Egiptului, este numit predicator principal al Patriarhiei. Tot atunci, Sf. Nectarie tipăreşte mai multe cărţi de răspândire a dreptei credinţe. Trece prin toate treptele ierarhice, fiind hirotonit (15 ianuarie 1889) episcop şi numit Mitropolit de Pentapolis. În anul 1890, din pricina unor neînţelegeri, este trimis în Grecia. Înjosit şi trecut cu vederea multă vreme, ajunge în cele din urmă director al Seminarului Teologic Ortodox Rizareion. În afară de formarea tinerilor seminarişti, s-a ocupat şi de creşterea duhovnicească şi închegarea unei strânse comuniuni între cei care îi erau ucenici. Renunţă la funcţia de conducător al Seminarului Teologic după ce consideră că şi-a îndeplinit datoria şi întemeiază împreună cu un grup de ucenice Mânăstirea Sfânta Treime din insula Eghina. Trăind ca un înger în trup, şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, Nr. 2 - Decembrie 2013

nerăbdând nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau, atât pe el, cât şi mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos. După trecerea sa la cele veşnice, în 1920, printr-o întâmplare minunată, trupul său este descoperit neputrezit şi izvorând mir. Canonizarea sa a avut loc în 1961, fiind serbat pe 9 noiembrie. Despre minunile săvârşite de Sf. Nectarie în zilele noastremai ales vindecări de cancer şi alte boli grave, ce se săvârşesc la moaştele sale, ori cu untdelemn de la candela sa- s-au scris nenumărate cărţi în Grecia, care în parte au fost traduse şi în română. Toţi câţi l-au chemat şi îl cheamă pe Sfântul, degrabă au primit şi primesc ajutorul lui izbăvitor: diavoli a alungat, ologi a vindecat,şchiopi a îndreptat, primejduiţi pe mare a scăpat, şi la toată strâmtoarea este preagrabnic ajutor şi ocrotitor. Pretutindeni i s-a făcut cunoscut numele, iar harul minunilor lui a ajuns până la marginile pământului, încât credincioşii de pe uscat şi de pe mare şi de pe insule, din Europa şi din America, îl cheamă şi preagrabnic ajutorul cel de la el ajunge la toţi. Şi “în vise arătându-se” îi ajută pe cei ce au trebuinţă. Mulţimi de credincioşi vin de peste tot la Sfânta lui Mânăstire, unde aduc Sfântului nenumărate ofrande, ca mulţumire pentru minunile primite de la el. Ne bucurăm că putem primi raze de credinţă, nădejde şi dragoste din forţa unei asemenea mărturisiri vii, fără de sfârşit. Minunile la Sfintele sale Moaşte şi Icoane nu încetează, numele său este tot mai cunoscut în lume, pentru promptitudinea răspunsului dat la cererile de orice fel ale credincioşilor. Slavă lui Dumnezeu întru Sfinţii Săi în veci! Amin.

19 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Religia ca factor educativ în învățămantul preșcolar Educartoare: Popescu Gabriela Alexandrescu Gabriela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Motto

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu: uitându-se la el se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu... Cel ce cunoaşte este ca lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări.” Sfântul Ioan Gură de Aur Un mijloc de răspândire şi întărire a dreptei credinţe a fost dintotdeauna educarea copiilor în spiritul moralei creştine. Acest mijloc este folosit atât de Biserică, familie şi grădiniţă, cât şi de şcoală. Pentru a fi buni, pentru a se respecta unii pe alţii şi a-şi veni unul altuia în ajutor au nevoie de religie. Copilul mic nu este învăţat să facă rău şi totuşi face: muşcă, îmbrânceşte, împinge. Când începe să vorbească prima dată spune „nu” şi mult mai târziu „da”. Să ne amintim de expresiile foarte des întâlnite: „sunt ale mele, dă-mi-le”, foarte rar, din ce în ce mai rar auzim: „te rog”, „mulţumesc”. Prin toate activităţile instructiv-educative, extracurriculare, opţionale, reuşim să-i pregătim pentru şcoală, cum să se comporte cu cei din jur, să fie ascultători, respectuoşi etc. Copiii trebuie să înveţe să fie ascultători încă din frageda copilărie, să distingă binele de rău. Exemplul părinţilor are o importanţă primordială: dacă ei nu îşi vor arăta respect unul altuia, copilul nu va învăţa niciodată ce-i ascultarea. Numeroşi părinţi fie sunt nepăsători faţă de educaţia propriilor copii, fie sunt orbiţi de iubirea lor iraţională faţă de aceştia, încât nu vor să vadă nimic rău în firea lor şi rămân surzi la avertismentele care li se transmit, nevrând să asculte adevărul şi sfaturile bune. Îl privesc pe copil ca pe o jucărie, ca pe o păpuşă vie. Îl hrănesc, îl culcă, îl mângâie, se joacă cu el, îl apără în fel şi chip de răceală şi de boli, îl lasă să facă ce vrea (în mare parte să utilizeze calculatorul, lucru ce a cam pus, ,stăpânire’’ chiar şi pe cei de vârstă preşcolară), numai să nu fie deranjaţi de plânsetele şi 20 | 228

ţipetele sale. Multă vreme nu observă că îngeraşul lor este de fapt un copil încăpăţânat, egoist, mofturos. Din întâmplare li se deschid ochii. Atunci hotărăsc să treacă la educarea micuţului răsfăţat, dar este prea târziu. Un rol deosebit de important îl au activităţile de religie prin care urmărim trei obiective de referinţă: COGNITIV – se referă la transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor de ordin religios; AFECTIV – se referă la transmiterea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor de iubire şi evlavie; PSIHOMOTORIU – centrat pe formarea deprinderii de a se închina, de a folosi unele obiecte religioase şi de a săvârşi fapte bune. Educaţia moral-religioasă trebuie să înceapă de la vârsta fragedă, deoarece primii ani ai copilăriei sunt cei mai importanţi şi de cele mai multe ori, hotărâtori pentru întreaga viaţă. Educaţia religioasă are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. În altă ordine de idei, pot spune că educaţia religioasă se realizează în familie, în biserică şi în instituţiile de învăţământ, începând cu grădiniţa. Dorinţa de cunoaştere a preşcolarului este mare, dar puterea de cunoaştere este limitată. Educatoarea este datoare ca la fiecare întrebare ocazională din diverse activităţi susţinute să dea un răspuns, în aşa fel încât să fie înţeles şi receptat de copil. Copiii nu fac rele pentru că sunt răi din naştere, ei sunt tentaţi spre anumite acţiuni din necunoaştere, din dorinţa de a se remarca, de a-şi auzi vocea sau pur şi simplu din nevoia de a-şi descărca energia. De aceea, înainte de orice, am pus mare accent pe o formare caracterială a copiilor prin care să dea dovadă de înţelegere faţă de colegii lor, de atitudine, de respect faţă de adulţii cu care intră în contact, de dragoste pentru tot ceea ce înseamnă creaţia lui Dumnezeu: oameni, natură, pământ. Primele lucruri pe care le învaţă copilul cu familia sunt rugăciunile: „Înger, îngeraşul meu”, „Tatăl nostru”, „Rugăciune pentru părinţi” şi altele. Intrând în grădiniţă, copiii îşi dezvoltă cunoştinţele despre existenţa lui Dumnezeu. Prin toate activităţile desfăşurate cu copiii: poveşti, poezii, lecturi, cântece religioase, formăm trăsături pozitive de caracter: bunătatea, milostenia, blândeţea, oglindite prin faptele bune realizate de copii, prin atitudini atât faţă de natură cât şi faţă de semenii lor. Comportarea prietenească între semeni, ajutorul dat la nevoie aproapelui, grija pentru plante şi vieţuitoare, milostenia, sunt fapte morale care, civic Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat nu sunt reglementate prin lege, dar sunt respectate de toţi cei care au bun simţ. Cu ocazia sărbătorilor, copiii mai realizează felicitări pentru Paşti, desene „Ce am vrea să ne aducă Moş Nicolae, Moş Crăciun?”, să confecţioneze cizmuliţa lui Moş Nicolae, podoabe pentru bradul lui Moş Crăciun etc. Folosind mijloace şi metode de educaţie moralreligioase, n-am urmărit transmiterea de cunoştinţe, ci influenţa exercitată de acestea asupra aplicării unor norme şi principii nescrise, dar înrădăcinate în tradiţia oamenilor. Un punct forte îl constituie realizarea de parteneriate educaţionale între grădiniţă şi Biserică, prin care urmărim formarea unor virtuţi creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios, precum şi implicarea copiilor în activităţi de tip umanitar. Iată de ce, educaţia trebuie să înceapă la vârste foarte mici! Da, dragi părinţi, dacă inima voastră este plină de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu, veţi găsi o mie de mijloace şi căi să faceţi copilul să devină cuviincios şi credincios. Oricât de mic este copilul el se poate ruga. Aşa cum cere ceva anume de la părinţi, de ce să nu ceară şi de la Tatăl Ceresc. Să învăţăm copiii să se închine şi să se roage de când sunt foarte mici, astfel încât să devină o necesitate. „Rugaţi-vă neîncetat!” spune Sfântul Apostol Pavel.

Sfantul Andrei - Traditii, obiceiuri si superstitii Alexandru Silvia Sfântul Andrei este unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus şi este considerat de ortodocşi “Ocrotitorul României” sau “Patronul spiritual al românilor”fiind cel care a adus si a promovat religia creştină şi învăţăturile lui Iisus în zona ţării noastre. Ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină, personificarea lupului, ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) fiind cunoscută şi sub numele de Ziua Lupului.

Originile sarbatorii

In credinta populara, noaptea de pe 29 spre 30 noiembrie este o noapte a celor morti, cunoscuta sub denumirea de Noaptea Sfantului Andrei, cand cei vii Nr. 2 - Decembrie 2013

incearca sa se apere de strigoi prin ungerea usilor si a ferestrelor cu usturoi. Cu toate ca exista mai multe versiuni privind radacinile si traditiile culturale ale noptii strigoilor, cea mai credibila este aceea ca provine dintr-o veche festivitate tracica pe nume Dionisiacele Campenesti sau saturnaliile romanilor. Cu timpul, prin amestecul culturilor, credintelor, obiceiurilor si traditiilor autohtonilor cu cele ale diverselor grupuri etnice, a rezultat o versiune romaneasca autentica a sarbatorii cu denumirea de Noaptea Strigoilor. In sens crestin, Sfantul Andrei simbolizeaza momentul crestinarii poporului roman, devenind parintele spiritual al tuturor romanilor.

Simbolurile sarbatorii

Printre simbolurile noptii strigoilor se pot enumera: mastile, dovleacul, piron, inima. Simbolul suprem al sarbatorii este legat de lup, acesta venind dinvremeafestivitatilor tracilor si al romanilor care are o legenda interesanta. Se spune ca in aceasta noapte, lupii se aduna si vorbesc intre ei, iar cei care ii aud pot muri.

Obiceiuri si superstitii

Conform viziunii folclorice, in noaptea strigoilor, portile dintre cele doua lumi se deschid si numai acum cei plecati dintre noi pot veni sa ne viziteze. Din acest motiv, este considerata o noapte a groazei pentru ca acum are loc lupta dintre strigoii morti si cei care sunt in viata. Proverbul popular “despre morti, numai de bine” se respecta cu sfintenie, cel putin la cimitir. Interesant este faptul ca indiferent dereligie, credinciosii isi iau masuri de protectie impotriva strigoilor prin ungerea cu usturoi a tocurilor casei. Ajunul Sfantului Andrei este considerat momentul ridicarii barierei dintre lumea vazuta si cea nevazuta, oferind posibilitatea obtinerii de previziuni pentru anul care vine. In satele din unele zone ale tarii, in ziua Sfantului Andrei, oamenii nu matura si nu arunca nimic afara, pentru ca lupii sa nu le manance animalele din gospodarie. Astfel, in zona Bucovinei se crede ca in aceasta noapte umbla strigoii sa fure “mana” vacilor, mintile oamenilor si rodul livezilor. Aparitia celor doi sfinti, Andrei si Nicolae, la inceputul iernii, cand se pun in miscare haitele de lupi, sunt semne de imbatranire si degradare a timpului calendaristic.

Cine sunt strigoii? 21 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat In folclorul romanesc, intalnim atat strigoi vii, cat si strigoi morti. Strigoii vii sunt persoanele care se nasc cu un fel de coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase. In noaptea Sfantului Andrei, sufletul le iese din corp si merge sa se lupte cu ceilalti strigoi. Se spune ca a doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile de pe fata. Strigoii morti sunt spiritele celor decedati care nu ajung in lumea de dincolo, ratacesc pe drum, fie din cauza faptului ca au fost strigoi in viata, fie ca li s-au gresit sau nu li s-au facut rosturile la inmormantare. Tudor Pamfile sustine ca atunci “Cand strigoii morti nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor, unde incearca sa suga sangele celor ce au nenorocul sa le cada in maini”. Acesta este motivul pentru care oamenii, in noaptea Sfantului Andrei, incercau sa se apere de strigoi prin ungerea usilor, ferestrelor casei si ale grajdului cu usturoi. Femeile intorceau in aceasta noapte oalele si canile cu gura in jos, pe motiv ca strigoii sa nu salasluiasca in ele. Cenusa era scoasa din soba, ca aceste spirite sa nu-si gaseasca adapost la caldura. Exista obiceiul de a se arunca paine prin curte, ca strigoii flamanzi sa nu caute prin casa de-ale gurii.

Aflarea ursitei

Sarbatoarea de Sfantul Andrei este si cel mai prielnic moment pentru aflarea ursitei. Traditiile includ “Turtuca de Andrei”, o turtita sarata din faina de grau, care este mancata de tinere inainte de culcare, pentru ca barbatul care le va cere in casatorie sa le viziteze in vis Ghicitul poate fi facut si la oglinda, traditie in care fata pregatita pentru maritis se aseaza intre doua oglinzi si aprinde patru lumanari pentru a-si vedea ursitul.

Graul de Sf. Andrei

Cea mai cunoscuta traditie de Sfantul Andrei vizeaza punerea graului la incoltit, intr-un vas cu un strat subtire de pamant, care trebuie mentinut umed. Gradul incolteste si creste, iar de Anul Nou se compara firele sadite de fiecare membru al familiei pentru a afla cum ii va norocul in urmatorul an.

Nu se imprumuta bani

Una dintre obiceiurile de Sf. Andrei care este respectat si astazi de multi include evitarea acordarii de imprumuturi sau daruri in ziua de 30 noiembrie. Plata datoriilor si recuperea banilor datorati inainte de sarbatoare sunt alte modalitati prin care te poti proteja de ghinion financiar in anul urmator. Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din 22 | 228

noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari. Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.

Educaţia moral-religioasă la vârsta preşcolară Profesor înv. preşcolar Alinei Cornelia Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” Craiova Profesor înv. preşcolar Cotora- Popa Cristina Grădiniţa cu Program Prelungit ”Castelul Fermecat” Craiova Poporul român s-a născut creştin, el este singurul popor latin de credinţă ortodoxă şi totodată cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei. Biserica Ortodoxă a jucat şi joacă, în continuare, un rol important în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, în dezvoltarea culturii, artei şi limbii române. Primele cărţi în limba română au fost tipărite în cadrul aşezărilor bisericeşti, iar primele şcoli româneşti au fost cele organizate în cadrul unor mănăstiri. Biserica este casa sfântă a Domnului, unde credincioşii vin să se roage şi să asculte sfintele slujbe care sunt expresia vie a cuvântului lui Dumnezeu. Noi, creştinii suntem datori să mergem la biserică duminica şi în zilele de sărbătoare. Dar pentru ca tradiţia de a merge la biserică şi de a fi un bun creştin să poată dăinui în timp trebuie ca noi educatorii să sădim încă de la vârsta preşcolară în sufletele copiilor dorinţa de a fi buni creştini, respectând tradiţia strămoşească. La grădiniţă îi învăţăm pe copii să-şi facă sfânta cruce, pe care noi, creştinii, o cinstim în mod deosebit pentru că pe ea a fost răstignit Mântuitorul Iisus Cristos, jertfindu-se pentru mântuirea noastră. Îi învăţăm de asemenea pe copii să-şi facă semnul sfintei cruci cu evlavie, cuviincios, fără grabă, pentru că şi facerea semnului crucii este o rugăciune: Crucii Tale ne-nchinăm, Hristoase, Şi Sfântă Învierea Ta, Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat O lăudăm şi-o mărim, Totdeuna în veci. Amin În zilele de sărbătoare mergem cu copiii de la grădiniţă la biserica din cartier, le explică ce văd şi ce se petrece acolo, le arătăm ce au de făcut: mai întâi îşi fac semnul crucii, se închină rostind cuvintele: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Apoi sărută sfintele icoane care înfăţisează chipurile unor persoane sfinte sau anumite evenimente sfinte: Domnul Iisus Cristos, fecioara Maria, Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae, naşterea Domnului, răstignirea Domnului şi învierea Domnului. După aceea, se retrag la locul lor şi ascultă cu atenţie sfânta slujbă. Curtea bisericii din cartier se umple de copii nu numai în zilele de sărbătoare ci şi atunci când vrem un loc liniştit, curat, primitor; aici copiii se joacă, observă straturile de flori, pomi, strângem frunze colorate de toamnă, privim vântul care adie prin crengile goale sau primăvara admirăm gâzele care ies la soare. Sunt planificate activităţi în parteneriat cu biserica. Preotul ne vizitează la grădiniţă, le vorbeşte copiilor, îi învaţă rugăciuni pentru copii, poezii.

S Sfântul Ioan GurĂ de Aur Dinu Alina Mariana Anghel Florentina Grădiniţa Nr. 211, Bucureşti, sector 3 Instruit în ştiinţele profane ale timpului, cunoscător profund al Sfintei Scripturi din care îşi trăgea învăţăturile pentru viaţă, scriitor şi predicator de vocaţie, format la şcoala unei asceze severe, diacon şi preot în Antiohia, iniţiatorul multor opere de caritate, smerit şi iubit de credincioşii săi, Sfântul Ioan aducea cu sine toate aceste virtuţi în metropola lui Constantin cel Mare. La Sfântul Ioan Gură de Aur, menirea omului este aceea de a regăsi sensul timpului dat de Dumnezeu, fiindcă în veşnicia lui Dumnezeu este inclusă posibilitatea existenţei timpului omenesc, în care se concretizează un răspuns liber din partea omului la chemarea de iubire din veşnicie a lui Dumnezeu, în sensul cuvintelor rostite de înţeleptul rege Solomon: „... Vreme este să te naşti şi vreme să mori; ...vreme este Nr. 2 - Decembrie 2013

să răneşti şi vreme să tamaduiesti; …vreme este să plângi şi vreme să râzi; ...vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti…”.Sfântul Ioan Gură de Aur s-a străduit să întărească în mod practic legătura dintre credincioşii timpului său pe calea slujirii Sfintei Liturghii. Sfântul Ioan învăţa că Biserica lui Hristos este vie şi puternică în măsura în care ea se hrăneşte cu trupul şi cu sângele dumnezeiescului ei întemeietor, fiindcă fără comuniunea dintre Hristos şi creştini nu poate fi vorba de o Biserică. Datorită rigorii morale şi neacceptării nici unui compromis, Sfântul Ioan a fost judecat şi depus din scaun în toamna anului 403 de sinodul format din 36 de episcopi prezidaţi de Teofil al Antiohiei, ţinut pe locul numit „la Stejari”, în faţa Calcedonului, cu acordul curţii imperiale, pe baza unor acuzaţii total nefondate. După un prim exil, a fost rechemat să-şi reia scaunul din cauza unor semne dumnezeieşti şi a revoltelor populare, dar, datorită intransigenţei de care a dat din nou dovadă, a fost exilat a doua oară la Cucuz în Armenia, printr-un decret semnat de Împăratul Arcadie la 9 iunie 404. Inocenţiu I al Romei, i-a confirmat Sfântului Ioan că ambele sinoade care l-au condamnat nu erau canonic constituite, dar nu a reuşit să se impună asupra curţii imperiale din Constantinopol, care văzând atitudinea sa a grăbit moartea Sfântului Ioan prin înăsprirea condiţiilor din exil. În noaptea de 13 septembrie 407, când Sfântul Ioan dormea în Comana, lângă bazilica Sfântului Mucenic Vasilisc, acesta i s-a arătat, spunându-i: „Nădăjduieşte, frate Ioane, mâine vom fi împreună” (Vieţile Sfinţilor). După ce a fost reabilitat în anul 412 la cererea Papei Inocenţiu I, Patriarhul Proclos al Constantinopolului împreună cu împăratul Teodosie alII-lea i-au adus cu mare cinste moaştele în cetatea lui Constantin cel Mare, într-o corabie împărătească şi le-au aşezat cu mare reverenţă sub altarul Bisericii Sfinţilor Apostoli la data de 27 ianuarie 438. Sfântul Ioan Gură de Aur s-a întors pe scaunul pe care îl părăsise pe nedrept, iar poporul i-a strigat ca unui episcop încă în viaţă: „Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte!”, arătând că, în viaţa Bisericii, sfinţii continuă să trăiască şi să făptuiască.

23 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Preșcolarul și educația religioasă Prof. Inv. preșcolar Apostol Adriana Prof. Inv. preșcolar Ispas Alina Cristina Gradinița Floare Albastră, Sector 4, București Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să–şi manifeste într–un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii . Cum să le inspirăm copiilor trăirea credinţei creştin ortodoxe? Aceasta se poate realiza, dacă vom începe să îi învăţăm pe aceştia, încă de mici, adevărurile de baza ale sfintei noastre credinţe. Copiii în general, au o mai mare receptivitate către cele sfinte decât cei mari. Foarte uşor se poate face legătura între pomul de Crăciun şi istoria naşterii lui Hristos ; de Paşti, le explicam copiilor că Mântuitorul a pătimit şi a fost răstignit pentru păcatele oamenilor. Copiii înţeleg, că pentru aceasta nu trebuie să păcătuim. Le povestim, de asemenea, despre Înviere şi despre faptul că deşi suntem muritori, dacă vom fi buni, Mântuitorul ne va învia şi pe noi, aşa cum a făcut cu dreptul Lazăr. Cât de uşor este să le inspirăm copiilor noştri dragostea şi evlavia pentru sfintele slujbe ale Bisericii! Este de ajuns doar să îi facem să înţeleagă că în biserică se simte şi mai mult prezenţa lui Dumnezeu, care îi iubeşte atât de mult pe copii şi îi cheamă lângă Dânsul. Prin urmare, în biserică trebuie să stăm liniştiţi, să facem cu atenţie semnul Sfintei Cruci şi să ne rugăm cu evlavie. Aprofundarea religiei trebuie să influențeze sistemul metodelor de educație în general. Noțiuni cum sunt: EVLAVIE, ADEVĂR, RUGĂCIUNE, PIETATE, ÎNCREDERE ÎN DUMNEZEU, IERTARE, CULT, SACRU,…vor să definească o anumită CREDINȚĂ și ATITUDINE față de Divinitate și față de viață. Acceptarea unei autorități superioare, sacre, care depășește limitele cunoașterii noastre raționale, pământești, constituie un element al educației religioase. Iar RUGĂCIUNEA este un mjloc prin care se 24 | 228

comunică direct cu Dumnezeu . Să–i învăţăm, deci, pe copii să se roage. Dacă vor învăţa de mici să se roage, cu timpul rugăciunea îi va deveni încet-încet obişnuinţă şi apoi chiar o necesitate. Trebuie să înveţe că oricine doreşte să se bucure de darurile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să le ceară, iar după ce le-a primit să mulţumească pentru acestea. Noi, ca adulti, avem obligaţia să îi conducem către Mântuitorul, Care îi cheamă lângă Dânsul şi ne spune: “Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi ... “.

Sfânta Maria Mică - prima sărbătoare din cursul anului bisericesc Prof. învățământ preșcolar Aprodu Maria Grădinița cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc pe 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, aşa cum este numită în popor, prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. Părinţii Fecioarei Maria sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa. Şi, iată, un înger al Domnului a venit asupra ei şi i-a zis: “Ana, Ana, Domnul a împlinit ruga ta: vei prinde sămânţă în pântec şi vei naşte prunc, iar despre neamul tău se va vorbi în toată lumea”. Şi a răspuns Ana: “Să trăiască Domnul Dumnezeul meu, dacă voi naşte prunc – băiat ori fată – îl voi dărui Domnului Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieţii sale”. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfinţirii unei biserici Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea. În calendarul popular, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre ţările calde, insectele încep să se ascundă în pământ iar frigul îşi face simţită prezenţa. În credința populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi. Este ziua în care unele păsări precum rândunelele iși pregătesc călătoria spre țările calde, iar gâzele și reptilele se retrag in pământ. Este ziua in care plantele nu mai sunt bune de leac și îşi pierd puterile tămăduitoare. Este ziua in care vremea incepe să se strice, devenind capricioasă și mai răcoroasă, cum se intamplă in fiecare toamnă lasată de la Dumnezeu.

Influenţa educaţiei moral - creştine asupra comportamentului copilului Prof. Badea Alina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia moral-creştină trebuie începută din fragedă copilărie în viaţa de familie, alături de pătinţi şi bunici. De la această vârstă copilul vine în contact cu realităţi, simboluri, manifestări religioase ale căror semnificaţii este bine să le înţeleagă, să le cunoască, să le practice şi să le aplice în viaţa socială. Acest tip de educaţie trebuie continuată pentru a se forma în sufletul copilului impresii, deprinderi de conduită, sentimente, trăiri afective. Privită ca o continuare a activităţii din familie, grădiniţa are ca obiectiv permanent cunoaşterea şi dezvoltarea personalităţii copilului. Fiecare activitate instructiv-educativă implică o anumită modalitate practică de lucru care, utilizată în educaţia morală poate avea efecte diferite în funcţie de contextul în care este utilizată. Asimilarea cunoştinţelor moralcivice şi implicit formarea unei conduite moral-civice la preşcolari se face cu un scop bine conturat şi în Nr. 2 - Decembrie 2013

funcţie de condiţiile concrete care se ivesc în grădiniţă, modalităţle folosite vor ţine cont de afectivitatea copiilor, particularităţile de vârstă şi idividuale etc. Cea mai directă modalitate de influienţare a copilului preşcolar eate exemplul. Valoarea educativă a exemplului la vârsta preşcolară este determinată de caracterul concret-educativ al copiilor de 3-7 ani. Ne revine datoria să dezvoltăm comportamente pro-sociale atât copiilor, cât şi adulţilor, prin sensibilizarea faţă de problemele celor în dificultate şi atragerea în diverse acţiuni caritabile. Aceste acţiuni urmăresc dezvoltarea unor calităţi morale, sufleteşti şi spirituale cum sunt: bunătatea, înţelegerea, respectul, iubirea faţă de semeni, toleranţa şi întrajutorarea reciprocă, altruismul, compasiunea, calităţi importante, care nu vin de la sine, ci presupun o adâncă, sensibilă şi continuă operă de educaţie, de cultivare a binelui si de biruire a răului. Jocurile de creaţie reprezintă o modalitate fundamentală in realizarea obiectivelor formulate de programă în ce priveşte educaţia moral- civică. Valenţele educative ale jocului de creaţie sunt nelimitate: reprezentările morale realizate prin jocul de creaţie sunt pline afectiv, conţin mai multă logică afectivă reuşind să delimiteze şi să unească starea afectivă cu cea cognitivă, se formează trăiri afective puternice şi stabile faţă de normele normele morale implicite. În desfăşurarea jocului de creaţie trebuie să-i orientăm pe copii în asumarea de roluri(copilul nu trebuie să-şi asume mereu acelaşi tip de rol, mai ales cel negative),să le sugerăm jocuri în care să interpreteze personajele pozitive din mai multe poveşti (Cenuşereasa, Fata moşului), să strecurăm anumite conduite negative în jocul cu subiect din viaţa cotidiană(implicându-ne coparticipanţi) faţă de care copiii să ia atitudine, să controlăm şi să corectăm relaţiile care apar între copii în cadrul jocului, relaţii nedeterminate de rol(dominarea unora, certuri etc.), să-i ajutăm cu discreţie să ia atitudine faţă de cei care încalcă regulile jocului. Pentru ca latura formativă a religiei să se poată realiza în grădiniţă, educatoarea are sarcina de a pune în lumiă învăţămintele ei ori de câte ori este posibil. Copiii de astăzi vor fi creştinii de mâine, transmiţători de valori spirituale.

25 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinţii Arhangheli Mihail Şi Gavril Prof. Bădiţă Elena Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Nicolae Bălcescu’’ Râmnicu Vâlcea Prof. Popescu Florina Şcoala Gimnazială Rotărăşti, Nicolae Bălcescu

Mareste imaginea.

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfinţilor Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fară de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci pe toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent şi nici din fiinţa sa. Referatul biblic despre creaţie nu vorbeşte în mod precis despre crearea îngerilor. Sfinţii Părinţi afirmă că la creaţie nu se vorbeşte explicit despre îngeri din două motive:evreii, înclinaţi spre idolatrie, ar fi căzut uşor în rătăcirea idolatră a popoarelor vecine şi că în cartea Facerii se urmăreşte numai înfăţişarea începutului lumii văzute. În ceea ce priveşte ierarhia îngerească, Dionisie Areopagitul vede cetele îngereşti în număr de nouă, aşezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Biserica şi-a dat consimţământul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei în pictura bisericească. Pentru că îngerii sunt netrupeşti, la ei nu se poate vorbi de sex şi nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se căsătoresc, nu se înmulţesc (Matei 22,30) şi nici nu mor (Luca 20, 35-36). Îngerii îşi transmit unii altora propriile lor gânduri şi hotărâri fară să rostească cuvinte. Însă, pentru îndeplinirea slujbei lor, pot lua înfăţişare omenească (II Reg 6,17), pot să vorbească, să mănânce, să apară îmbrăcaţi şi uneori purtând aripi. (Fac.32,25; Luca 24,4; Matei 28,3; Apoc 14,6). În popor, ziua de 8 noiembrie mai poartă şi numele de, ,vara arhanghelilor’’. Vremea în această zi este mai caldă decât ar trebui să fie în această perioadă a lunii. Este păcat să nu cinsteşti vara arhanghelilor sau să o petreci făcând diverse treburi în gospodărie. Munca în această zi este considerată a fi un semn de sfidare a puterii divine. Se crede că cel care încalcă 26 | 228

această tradiţie se va chinui mult în ceasul morţii sale. Pe lângă această zi caldă, tradiţia spune că între sfinţii Mihail şi Gavriil şi ziua de Crăciun trebuie să aibă loc şi, ,vara iernii’’, adică vreo 3-4 zile călduţe şi binevoitoare. În limba ebraică, numele Mihail înseamnă, ,Cine este ca Dumnezeu?’’. El este cel care strigă:, , Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a facut. Că cine este ca Dumnezeu?”, si aşa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama sa se pune şi călăuzirea lui Loţ şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului luiIsrael. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail. În limba ebraică, numele Gavriil înseamnă, ,bărbat-Dumnezeu’’. Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Vesteşte Sfinţilor Părinţilor Ioachim şi Ana naşterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia naşterea Înaintemergătorului. Păstorilor le arată că li s-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte ca să nu se îndoiască de nimic, călauzeşte Sfanta Familie în Egipt şi aduce femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului.

Educaţia religioasă în învăţământul preșcolar Educatoare Balici Daniela Miuță Emanuela Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor etape şi vizând o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale societăţii.De-a lungul secolelor, educaţia a fost strâns legată de religie. Prin educaţia religioasă trebuie să realizăm Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de fapt o reală cultivare a spiritului. Ea ne ajută să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice etc. racordate la personalitatea fiecăruia dintre noi şi materializarea în comportamente integratoare în viaţa comunităţii din care facem parte şi a societăţii în ansamblu. În aspiraţia noastră către perfecţiune, ne raportăm la fiinţa divină, la Dumnezeu, pentru că El este singurul model formativ existenţial. În cultivarea sufletului educaţia religioasă nu este unilaterală; ea apelează şi, chiar mai mult, îşi găseşte unele premise care o fortifică în educaţia civică, estetică, morală. Cercetările în domeniul psihologiei copilului ne arată că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar preşcolarii cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare sunt receptivi la influenţele exercitate asupra lor. Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţa care are în vedere cunoaşterea, înţelegerea şi practicarea binelui în viaţa socială şi adaptarea la viaţa conunităţii, educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală acordându-i fundament divin. Educaţia moral-religioasă trebuie să înceapă încă din primii ani de viaţă în familie. Apoi se continuă potrivit nivelului de înţelegere a copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Religia este baza vieţii sociale, deoarece: • ea este principiul constitutiv al familiei şi al statului; • religia dă naştere şi avânt culturii; literatura, artele şi ştiinţele au luat naştere din religie şi sub ocrotirea ei; • religia apropie pe oameni unii de alţii şi cimentează solidaritatea socială. Nu poţi constrînge sufletul să înveţe ceea ce este etic, religios; el trebuie să aibă această afinitate spre ceea ce este pur. Omul reprezintă cea mai frumoasă realizare din creaţie, de care însuşi Dumnezeu este mândru. Sufletul este esenţa personalităţii, îl reprezintă pe om. Educaţia este posibilă în toate perioadele vieţii omeneşti, de asemenea educaţia religioasă este posibilă în vârsta copilăriei deoarece însuşi sufletul copilului are în interiorul său cele necesare pentru aceasta. Sufletul copilului poate fi întărit ca o cetate; simţurile sunt porţile acestei cetăţi sau întăriturile lui. Se poate spune că sufletul cel mai propice pentru Nr. 2 - Decembrie 2013

educaţie este sufletul curat al copilului. Educaţia religioasă creştină este posibilă numai dacă Hristos însuşi este primit în sufletul omului şi dacă acest suflet lucrează împreună cu Hristos la desăvârşirea sa. Experienţa religioasă îl face pe om să înţeleagă şi să acţioneze mai bine, îl invită la reflexie, îl luminează interior. Ea are drept obiectiv cultivarea şi dezvoltarea religiozităţii la individul copil sau adult. Esenţa religiei constă în fenomenul de credinţă. Religiozitatea este o stare psihică derivată din credinţa într-un principiu suprem, etern şi imuabil. Educaţia religioasă creştină, de pildă, are ca proiect formarea şi desăvârşirea profilului moral-religios, întrupartea la nivelul uman a unor virtuţi, într-un fel “îndumnezeirea” omului, în măsura “coborârii” acestui atribut la dimensiunea şi condiţia umanului. Din încercările de a surprinde specificul educaţiei religioase, se pot extrage următoarele trăsături ale educaţiei religioase: • doar omul poate fi educat în perspectivă religioasă; această latură formativă, ca şi educaţia în general, nu poate fi apanajul lumii subumane; • educaţia religioasă presupune, în afară de om, prezenţa dimensiunii transcendente, a unui factor informat mai presus de om şi de lume; • educaţia religioasă nu se realizează de la sine, instantaneu, ci presupune o intervenţie exterioară conştientă, o serie de tactici procedurale şi metodologice, deliberate, dimensionate de factorii care înfăptuiesc o atare educaţie; • intenţionalitatea acestei laturi a educaţiei este imprimată şi de prezenţa unui scop, a unui proiect al devenirii personalităţii umane în perspectiva unei valori ce merită să fie încorporate de individul copil sau adult. Formarea conştiinţei religioase comportă trecerea prin anumite stadii, intervale de timp în care chestiunile fumdamentale ale omului sunt percepute şi primesc rezolvări particulare. După unii autori, educaţia religioasă a copilului începe înainte de a se naşte, prin formarea unei maturităţi spirituale a părinţilor. Părinţii poartă responsabilitatea pentru procrearea şi aducerea copiilor pe lume. Copiii nu trebuie să suporte consecinţele unor acte pe care ei nu le pot controla. Evoluţia vieţii morale, sociale şi religioase se va realiza în funcţie de stadiile psihologice de vârstă, 27 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat puse în evidenţă de numeroase studii de psihologie genetică. Acest adevăr este cunoscut de multă vreme, la el făcând referire şi Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Corinteni: “când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil, dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului” (Corint. 13,11). • Copilăria - primii ani ai copilului se dovedesc a fi foarte importanţi pentru dezvoltarea ulterioară pe un traiect religios. Copilul este foarte permisiv la credinţa în minuni, în supranatural, în mistere. Copilăria este faza în care individul este dispus să adere la o concepţie deistă sau atee despre existenţă; ea presupune o dinamică aparte. Începând cu vârsta de trei ani, sfera de curindere spirituală de către copil se măreşte; aceasta este vârsta când se pot recepta relativ optim, dispoziţii cu caracter moral. Regula principală este ca la fiecare întrebare să se dea un răspuns; acea parte din adevăr care poate fi receptată corect de către copil. Există însă riscul ca Dumnezeul copilului de trei ani, să fie gândit ca un om cu atribute deosebite. În acest caz, sarcina educatorului de a transforma opinia copilului, a-l face să înţeleagă transcendenţa lui Dumnezeu prin sublinierea atributelor nemateriale ale Lui: bunătate, frumuseţe etc., pornind de la ceea ce copilul vede: bunătatea mamei, frumuseţea naturii etc. Nu se va renunţa la implicarea copilului la actul ritualic, rugăciuni sau alte improvizaţii scenice: Sărbătoarea Crăciunului; Naşterea Domnului; Săptămâna Mare; Învierea Domnului etc. Exemple de activităţi de învăţare: • observarea şi comentarea unor imagini cu conţinut religios; • audierea unor texte religioase; • realizarea unor scenete cu conţinut religios; • audierea unor casete (povestiri, colinde etc.); • memorarea unor texte religioase; • discutarea în clasă a unor reguli de comportament; • jocuri de rol; • studii de caz; • concursuri. Putem folosi texte şi cântece cu conţinut moral – religios accesibil preşcolarilor şi şcolarilor mici, precum şi planşe ilustrate, dar şi şabloane diverse (îngeri, cizmuliţe, clopoţei etc.) necesare activităţilor 28 | 228

practice. Fiecare sărbătoarte religioasă poate fi pregătită prin activităţi diverse: povbestiri, memorizări, activităţi mizicale, artistico – plastice, activităţi practice, plimbări, vizite, serbări etc. Aceste activităţi pot fi abordate şi în manieră interdisciplinară, în vederea corelării şi integrării educaţiei religioase în programul instructuv – educativ. Un rol important în educaţia religfioasă a copiilor mici o are şi familia, multe din elementele comportamentului religios formându-se prin contaminare, prin imitarea a ceea ce spun sau a ceea ce fac părinţii. Ca educatori, cultivăm ceea ce preexistă în suflet şi pentru aceasta trebuie să-i cunoaştem specificul fiecărui copil şi să-l formăm în funcţie de el. Obiectivele cadru ale educaţiei religioase la această vârstă sunt: • cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu; • formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral – religios. Valori ale moralei creştine: • iubirea aproapelui (ceilalţi copii); • respectarea bătrânilor; • bucuria de a face fapte bune; • să nu minţi, să nu furi (dorinţa de a fi cinstit); • dorinţa de a fi modest; • să învenţe să fie generoşi; • să nu urască; • să înveţe să ceară iertare când greşesc; • să fie optimişti şi să aibă încredere în sine şi în alţii. Descrierea etapelor formării conştiinţei religioase are numeroase incidenţe didactice. Trecerea de la o etapă la alta nu se face fără o anumită criză; este posibil ca la un moment dat copilul sau tânărul să respingă un element al manifestării religioase. Prin educaţia religioasă se asigură un sens al vieţii credincioşilor, o direcţie şi un mod de a exista. Idealul educaţiei religioase nu poate fi decât un ideal integralist; el constă în a cultiva toate forţele de care dispune omul ca fiinţă psiho-fizică. Formarea caracterului şi a personalităţii desăvârşite reprezintă idealul prioritar al educaţiei religioase. Spre acest ideal se ajunge prin cunoaşterea şi interiorizarea unor valori morale, estetice şi intelectuale. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Bucuria de a dărui Balint Mihaela Elena Scoala Primara Discovery Kids, Râmnicu Vâlcea „E mai mare fericirea să dai decât să primeşti” După verbul a iubi, a dărui este cel mai frumos verb din lume. A dărui presupune din partea celui care dăruieşte alese calităţi, în primul rând bunătate, iar bunătatea, aşa cum spunea Mark Twain, „este o limbă pe care surdul o poate auzi şi orbul o poate vedea”. În prag de iarnă, pregătirile specifice sărbătorilor de iarnă sunt adesea supuse „zeului comerţului”. De multe ori şi celor mici, mai mult sau mai puţin conştient, adulţii le limitează magia sărbătorilor de iarnă la: „Ce-ţi pune Moş Nicolae în cizmuliţe?, Ce vrei să-ţi aducă Moş Crăciun?”. Copiilor li se spune prea putin despre adevărata semnificaţie a zilei de Crăciun şi nu sunt învăţaţi, mai ales prin puterea exemplului, ce înseamnă a dărui. Nu există daruri ”mici”, daruri lipsite de valoare. Cineva s-a gândit la tine, a vrut să-ţi facă o surpriză, a vrut să-ţi dăruiască o clipă de bucurie. Un astfel de gest nu poate fi evaluat în bani. Nefericit este cel ce nu ştie să dăruiască; nefericit este şi cel ce nu ştie să se bucure de ceea ce a primit. Redescoperirea bucuriilor simple ar salva lumea de la multe rele…Să-i învăţăm pe copiii noştri să dăruiască. Dăruind vor fi mai fericiţi!

Moş Andrei, părintele spiritual al strămoşilor noştri Profesor înv. preşc. Băluţă Mihaela Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Nu există ceva mai apropiat de inima noastră de români şi de creştini în acelaşi timp,decât a vorbi de moşii şi strămoşii noştri,de părinţii care ne-au născut prin Evanghelie .Multe şi minunate au fost darurile pe care le-a transmis Mântuitorul Hrisos ucenicilor Săi ;şi cel mai important dar după înviere,a fost acela al primirii Sfântului Duh şi a propovadui cuvântul Nr. 2 - Decembrie 2013

adevărului la toată făptura.Din această făptură au făcut parte şi strămoşii noştri şi cu noi este Dumnezeu (Matei I,23) şi este prezent Iisus Hristos datorită celui întai chemat la apostolat şi primul trimis in glia stăbună, Sfântul Andrei. Pentru aceasta obstea noastră este Biserica lui Hristos, Biserica apostolică cu credinta cea adevărată de la mântuitorul şi nu de la oameni şi işi păstrează identitatea ei naţională şi în acelaşi timp este in comuniune deplină cu toate Bisericile ortodoxe. A fi Biserica apostolică nu este o mândrie,ci smerenie şi responsabilitate de a chema sub aripi pe toti fiii cunoscuţi sau necunoscuţi ai lumii creştine de astăzi.Pentru aceasta, rolul bisericii noastre este deosebit,fiindcă suntem Biserica intâiului chemat la apostolat şi trebuie să răspundem vocaţiei lui Dumnezeu. Cu toate vitregiile istoriei şi răutăţii lumii creştinii ortodocsi, de doua mii de ani au rămas statornici în vatra străbună, unde a ars permanent candela credinţei şi au stat neabătuţi în învăţătura Mântuitorului transmisă de Sfântul Andrei şi apoi întărită de ucenici ai Sfântului Petru şi Pavel.Praznicul de astăzi aduna în cuget curat pe toţi românii de pretutindeni rostind numele naşului, întâiul părinte sufletesc, Andrei. Aşa cum ne istorisesc scrierile sfinte, Andrei ere fratele mai mic al Apostolului Simon –Petru la rândul lor fiii lui Ioan, nume simbol al pescarilor. Din copilarie fusese iniţiiat în pescuit şi crescut în preajma sinagogii,învatând să srie şi să citeasca legea şi profeţii. Fiind înclinat spre rugăciune şi meditaţie,simţind chemarea spre întelegerea tainelor lui Dumnezeu Andrei se apropie de Sfântul Ioan Botezatorul în pustia Iordanului şi deşi era foarte tânar devine ucenicul acestuia. Cunoscând bine profetiile mesianice cu dorinţa fierbinte şi curiozitatea tinerilor înflacăraţi şi doritori a şti cat mai multe despre viaţă şi lume,cu incredere în Ioan şi cu dragoste pentru cel botezat,Andrei se apropie şi îl întreabă:unde locuieşti?,Vino şi vezi (Ioan I,39).Şi s-au dus împreuna. Tânărul iniţiat a copleşit cu ştiinţa sa pa Mântuitorul.Nu intelegea că Iisus este mesia cel profetit nu pricepea cum să se coboare Dumnezeu pe pămant când nici lui Moise nu s-a arătat. Apostolul Andrei era nelipsit de lânga Mantuitorul şi el a fost martor al alegerii celorlalti apostoli.Niciodata nu s-a îndoit în credintă.La uciderea lui Ioan Botezatorul a lăcrimat,la Cina cea de taină s-a întristat.Când a fost vândut Mântuitorul 29 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat s-a mâhnit profound,când Iisus a fost judecat el şi cu Ioan stăteau in curtea preotului, lânga Crucea Golgotei era de fată, la punerea în mormânt plângea iar în dimineaţa învierii s-a bucurat şi a primit liniştea eternă.

Importanţa educaţiei religioase în grădiniţă Prof. înv. preprimar Ban Daniela Grădiniţa cu Program Normal Lunca-Bujoreni Educaţia religioasă a unei generaţii începe în familie, de la o varstă fragedă şi continuă până la maturitate, în societatea în care adultul s-a integrat. Cercetările ştiinţifice de psihologie şi pedagogie au arătat că valoarea educaţiei din copilărie pune o amprentă pe care individul o poartă toată viaţa. Pentru îndeplinirea obiectivelor educaţiei moral-religioase, este necesar să desfăşurăm cu preşcolarii activităţi variate, jocuri de rol, poezii, povestiri cu un pronunţat conţinut moral, care sensibilizează afectiv copilul.În formarea personalităţii copilului în spiritul moral-creştin folosim două modalităţi de educaţie: • educaţia formativă, ce se concretizează în dezvoltarea orizontului cultural, a trăsăturilor psihice şi morale; • educaţia informativă, având ca obiectiv acumularea de către copii a acelor informaţii şi cunoştinţe care să permită integrarea în clasa I, cât mai eficient şi rapid. În cadrul activităţilor de educaţie moralreligioasă, le putem vorbi copiilor despre felul în care oamenii vorbesc cu Dumnezeu prin rugăciune, despre puterea rugăciunii şi despre importanţa acesteia. Rugăciunea este ascultată de Dumnezeu în tot locul, dar biserica este casa sfântă unde Duhul Sfânt este întotdeauna prezent . Folosind metode de educaţie morală, putem urmări pe lângă transmiterea de cunoştinţe şi influenţa exercitată de acestea asupra aplicării unor norme şi principii nescrise, dar înrădăcinate în tradiţiile oamenilor. Comportarea prietenească între semeni, ajutorul dat la nevoie aproapelui, grija pentru plante 30 | 228

şi vieţuitoare, milostenia, sunt fapte morale care sunt respectate de toţi cei cu bun-simţ. Cu ocazia sărbătorilor religioase-a Crăciunului sau a Paştelui, le vorbim copiilor despre importanţa acestor sărbători, îndemnându-i să meargă la biserică să se roage, îi învăţăm cântece şi poezii dedicate acestor sărbători. De Crăciun copiii pot învăţa diferite colinde şi cântece despre naşterea Domnului -Astăzi s-a născut Hristos, Din cer un înger luminos. Despre sărbătoarea Paştelui, cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrate de creştini în amintirea învierii lui Isus,preşcolarii pot învăţa poezia Hristos a înviat. Trebuie să-i sfătuim pe cei mici să nu mintă şi să se respescte reciproc,prin toate aceste activităţi insuflându-le copiilor dragostea faţă de Dumnezeu, creatorul lumii şi al pământului.Fiecare sărbătoare religioasă va putea fi pregătită printr-o suită de activităţi, cum ar fi:povestiri, memorizări, activităţi muzicale,artistico-plastice,practice, serbări,plimbări şi vizite la locaşuri sfinte, vizionarea unor casete video şi audio.Toate acestea sunt foarte importante în pregătirea psihologică a copiilor, pentru înţelegerea şi trăirea afectivă a momentelor religioase propriu-zise. Se vor folosi texte şi cântece cu conţinut moralreligios, accesibil vârstei preşcolare, precum şi planşe ilustrate, dar şi şabloane-îngeri, cizmuliţe,clopoţei, necesare activităţilor practice.De asemenea, casetele video şi audio, CD-urile pot constitui materiale didactice foarte preţioase în aceste activităţi.Din fiecare cântecel, text se vor extrage pilde cu conţinut moral-religios, folositoare comportamentului zilnic al copiilor. Educaţia este posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesar sinergismul între harul divin şi strădaniile pentru desăvârşire a celor educaţi.Educaţia religioasă este importantă şi din punct de vedere social, ea înseamnă educaţia omului în comunitate, prin comunitate şi pentru comunitate. Bibliografie 1. Emil Păun, Romiţă Iucu – „ Educaţia preşcolară în România ”, Iaşi, Ed. Polirom, 2002, pag. 121-135 ; 2. *** - Revista Învăţământului Preşcolar, nr. 3-4/2005, Bucureşti, Ed.”Coresi”, 2005, pag. 152-157; 3. P.S. Irineu – Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk – „Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor”, Bucureşti, Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Biblioteca Teologică Digitală, 2005

Sfinţii - simbolul desăvârşirii Bănică Dana Dobrinoiu Daniela Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu’’ Vârsta biologică a omului nu coincide întotdeauna cu vârsta lui spirituală. Totuşi, în tinereţe oamenii sunt mai vulnerabili din punct de vedere psihic şi mai puţin autocritici, de aceea ”tinereţea poate fi înşelată foarte uşor şi la fel de uşor poate aluneca înspre rău. Tânărul e ca un cal nărăvaş şi ca o fiară sălbatică. Dar dacă de mic îi insuflăm principii bune nu va fi nevoie după aceea să ne ostenim prea mult”. Păcatul distruge conştiinţa, paralizează voinţa, întunecă sentimentele, murdăreşte trupul, iar virtutea ne duce pe calea cea bună. A trăi în virtute înseamnă a-L imita pe Hristos. ”De-a lungul veacurilor, ideea imitării lui Hristos a avut o influenţă puternică asupra vieţii creştinilor”. Persoana lui Hristos a inspirat inimile oamenilor din toate timpurile şi din toate colţurile lumii, generând iubire pasionată şi o mare devoţiune. Astfel, în locuri şi timpuri de El rânduite, au locuit oameni care prin ”bună înţelepciune” au ales “să trăiască în Hristos”, să-L urmeze şi să-i îndrume şi pe cei de lângă ei să vieţuiască în “sfinţenie”, care vine de la Dumnezeu, şi nu după înţelepciunea trupească.” (II Cor. 1, 12) Prin nevoinţă, treptat, harul Duhului Sfânt îl schimbă pe om, îl înnoieşte şi-l desăvârşeşte. ”În locul patimilor omului celui vechi, Duhul Sfânt sădeşte în suflet virtuţile şi le revarsă din belşug, cu mărinimie, în cei în care Se sălăşluieşte”. Sfinţii, “simbolul perfectiunii morale” dau mărturie de o viaţă duhovnicească cu adevărat împlinită, strălucind de marile virtuţi creştine. Sfinţii au fost şi sunt oameni ca noi, dar ei au înţeles că viaţa nu înseamnă desfrânare, îmbuibare, egoism, răutate, că viaţa e un dar de la Dumnezeu şi că fiecare om se află sub povara responsabilităţii personale faţă de semeni. Responsabilitatea este proporţională cu înzestrarea fiecăruia, nimeni nu este exceptat, dar nici obligat. Fericitul Augustin a spus: ”Iubeşte şi fă ce Nr. 2 - Decembrie 2013

vrei”, iar dacă îl iubeşti pe Dumnezeu faci ceea ce trebuie. “Religia nu e un proces de instrucţie teoretică, ci un proces de participare la fiinţa, de participare personală la bucuriile spirituale puse la dispoziţie prin Iisus Hristos. Cine cunoaşte numai teoretic adevărul Evangheliei poate să fie savant, dar nu e neapărat creştin. Calitatea de creştin o dă numai trăirea sau participarea personală sau experimentarea lăuntrică a lui Dumnezeu”. Oamenii nu sunt spectatori, ci participanţi activ care luptă cu propriile patimi, ca apoi, desăvârşiţi, să ajute umanitatea întreagă să ajungă la nepătimire. Sfinţii s-au străduit să facă cunoscute fiecărui aproape al său cel mai mare bun pe care l-au descoperit. ”Darurile lui Dumnezeu nu pot fi posedate egoist. Ele trebuie puse la dispoziţia tuturor”. Nu e vorba de costrângere, ci de simpla mărturisire a unei certitudini, a unei experienţe. Fiecare are posibilitatea ”metanoiei”, adică a întoarcerii, a revenirii la “frumuseţea cea dintâi”. Chemarea ”înnoirii” nu se adresează numai acelora care au eşuat pe drumul vieţii, ci şi acelora care păşesc drept.” Dacă păcătuieşti, accentuează Sfântul Grigorie, întoarce-te pe drumul cel drept, iar dacă păşeşti drept, înteţeşte-ţi eforturile”. Răul este o deviaţie, este produs al folosirii egoiste, interesate, a libertăţii de către om. E vorba de un epifenomen care poate fi îndepărtat, de care omul poate scăpa prin harul lui Dumnezeu. Păcatul este înstrăinarea de Dumnezeu, iar virtutea e întoarcerea către cele superioare. ”Buna schimbare”, metanoia, devine rodnică atunci când ”luăm aminte” şi experimentăm ceea ce ne învaţă ”modelele”. Ne referim nu la ”modelele-vedete” care cel mai adesea duc o viaţă contrară ortodoxiei, ci să-i urmăm pe sfinţi; sfinţii sunt modelele care duc la Hristos. Ei prin viaţa curată, împletită cu rugăciune şi fapte bune, strălucesc peste veacuri precum lumina din candelele fecioarelor înţelepte şi sunt pentru noi un îndemn la mai multă rugăciune şi priveghere, la căutarea bucuriei pe care o aduce în inimi prezenţa Duhului Sfânt. Sfinţii cheamă la sfinţenie şi se adresează tuturor oamenilor fără excepţie, nu doar celor înzestraţi, celor privilegiaţi. Toti oamenii sunt de sorginte divină, ca purtători ai dumnezeiescului chip, ”capabili de a primi pe Dumnezeu înlăuntrul lor”. Toţi sunt capabili de curăţire, de înălţare şi de comuniune cu Dumnezeu. Iar cu cât persoana înaintează şi conştientizează realitatea divină, cu atât se mişcă mai mult spre buna schimbare, cu atât se face mai smerit şi tinde către asemănare. Dragostea faţă de Dumnezeu 31 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat se exprimă ”în atenţia necontenită şi frica plină de evlavie către El, cu dorinţa de a face ceea ce Lui Îi este plăcut şi cu renunţarea la toate ca să Îl guşti pe Unicul Dumnezeu, să trăieşti şi să te desfeţi în El, Unicul”. Atunci când creştinul are o astfel de predispoziţie, se odihneşte în Domnul şi Dumnezeu se odihneşte în el. Dumnezeu, găsindu-Se în om, îi dă Duhului puterea de a schimba sufletul şi trupul şi, mai apoi, tot ceea ce este în exterior. Nu putem singuri, doar prin puterea şi voinţa noastră, să ajungem la îndumnezeire. ”Mişcarea schimbării începe şi îşi extrage neîncetat puterea-i din lucrarea lui Dumnezeu”, Căruia I se datorează toate împlinirile oamenilor. ”Pentru că Dumnezeu este inaccesibil, El provoacă admiraţia; prin admiraţie, El naşte dorinţa; prin dorinţă, El justifică; prin justificare El ne face asemenea Lui; atunci El intră în raporturi intime cu cei care au devenit asemenea Lui, Dumnezeu făcându-Se una cu dumnezeii şi lăsându-Se cunoscut de ei”. “Dumnezei” sunt numiţi oamenii deveniţi desăvârşiţi sau sfinţi. În logica omenească conceptul ”dumnezei” ar suna ca o absurdă impietate, dar în logica harului, acest termen este idealul credinţei ortodoxe. Omul desăvârşit trăieste dumnezeieşte, dar nu prin sine, ci prin participare. “Destinul omului în creştinism este acela de a ajunge un Hristos prin asemănare, adică un fiu adoptiv al lui Dumnezeu sau de a ajunge Dumnezeu nu prin identitate, ci prin participarea la natura dmnezeiască”. Pare greu, dar nu imposibil. În lupta pentru “buna schimbare”, sfinţii ne îndeamnă la efort continuu, pentru ca viaţa să devină “curată” sau mai exact ”să se curăţească în mod continuu”. Acest efort interior este o devenire continuă. Niciodată nu trebuie să zicem ”gata, am ajuns pe culmile desăvârşirii”, pentru că în acel moment pierdem şi ceea ce am adunat până atunci. Creşterea în asemănare e un proces continuu. Mereu trebuie să înaintăm ”din treaptă în treaptă”. Orice ”oprire” semnifică ”o cădere”, iar omul nu a fost creat pentru a rămâne ceea ce este, ci pentru ca ”să devină”. Este vorba despre schimbarea care are în sine imprimată perspectiva, sensul final, telos-ul. Fie nouă să ajungem ”transfiguraţi”, mai bine zis ”îmbrăcaţi în Hristos” în Ierusalimul ceresc şi să-I aducem slavă, împreună cu toţi sfinţii, Celui ce ne-a chemat “să fim sfinţi”! (Ef. 1, 4) 32 | 228

Bibliografie 1. Semen, Petre, Învăţătura despre sfânt şi sfinţenie în cărţile Vechiului Testament. Teză de doctorat, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1993 2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, Galaţi 3. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2007 4. Stăniloae, Dumitru, Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2002 5. Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, Bucureşti, 1978 6. Vocabular de Teologie Biblică, Editura Arhiepiscopiei Romano - Catolice de Bucureşti, 2001 7. Yannoulatos, Anastasios, Ortodoxia şi problemele lumii contemporane, Editura Bizantină, Bucureşti, 2003

Educarea copiilor in spiritul moral Prof. Bănescu Irina Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Motto

„... în domeniul moral, ca şi în cel intelectual, nu se posed în mod real decât ceea ce s-a cucerit prin sine-însuşi” J. Piaget Educatia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii. Scopul constă în formarea individului ca subiect moral, respectiv ca individ care gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor morale şi sociale, a idealului, a valorilor, normelor şi regulilor. Fără sprijinul activ al părinţilor, grădiniţa nu poate realiza obiectivele educaţionale stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. Ceea ce învaţă copilul de la educatoare poate să nu aibă importanţă Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat dacă părinţii nu întăresc şi nu valorizează suficient programul. Experienţa dovedeşte că o atmosferă destinsă între partenerii educaţionali este benefică. De asemenea, existenţa unor reguli comune, cunoscute şi fixate împreună, uşurează mult efortul educativ. Educaţia moral-civică este un proces extrem de complex ce implică responsabilitate profesională. Ea face parte din trunchiul comun de activităţi care se desfăşoară zilnic, se interferează şi se completează cu următoarele categorii de activităţi: educarea limbajului, cunoaşterea mediului, educaţia muzicală, fizică, religioasă, ecologică, pentru sănătate, activităţi artistico-plastice şi practice, jocurile şi activităţile liber creative, activităţile complementare şi extracurriculare. Didactica epocii moderne promovează idei şi atitudini educaţionale noi menite să determine forme variate de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copiilor. În această direcţie se desfăşoară parteneriatele educationale care au rolul de a îmbunătăţi relaţiile între diferite părţi ale comunităţii. Pentru optimizarea colaborării între copii, educatoare, parinţi şi comunitate, în cadrul activităţilor extraşcolare am organizat acţiuni în cadrul mai multor parteneriate educaţionale urmărind îmbunătăţirea calităţii procesului didactic şi îmbunătăţirea cadrului de colaborare între grădiniţă şi comunitatea din care facem parte. Educarea preşcolarilor în spiritul valorilor moral – creştine, („iubrea de aproape”, „împlinirea de fapte bune”, respectarea părinţilor şi a celorlalţi) se realizează urmărind obiectivele ce vizează educarea conştiintei şi conduitei morale propuse: formarea virtuţiilor creştine şi cultivarea comportamentului moral-religios; cultivarea dorinţei de a face fapte bune şi de a fi cinstit; înţelegerea mesajului ortodox: „să fim buni şi iertători!” Succesul educării conştiinţei şi conduitei morale la vârsta preşcolară, nu vine de la sine, ci, este rezultatul muncii stăruitoare, migăloase, desfăşurată cu pasiune şi responsabilitate de către educatoare.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Educația religioasa în grădiniță Educatoare Bercea Camelia Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Motto

“Nu exista arta mai frumoasa decat arta educatiei. Pictorul si scluptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creeaza un chip viu: uitandu-se la el se bucura si oamenii, Se bucura si Dumnezeu. Si oricine poate fi dascal, daca nu al altora, cel putin al sau.” Sfantul IOAN GURA DE AUR Educatia moral-religioasa trebuie sa inceapa de la varsta frageda, deoarece primii ani ai copilariei sunt cei mai importanti si de cele mai multe ori, hotaratori pentru intreaga viata. Invatatura religioasa pe care copilul o primeste de la o mama evlavioasa la varsta cea mai frageda pare ca este asimilata o data cu laptele matern si se pastreaza pentru toata viata. Unii parinti, mai ales cei foarte tineri il privesc pe copil ca pe o jucarie, ca pe o papusa vie. Ei ii hranesc, il culca, il mangaie, se joaca cu el, il apara in fel si chip de raceala si de boli, il lasa sa faca ce vrea, numai sa nu fie deranjati de plansetele si tipetele sale. Multa vreme nu observa ca ingerasul lor este de fapt un copil incapatanat, mofturos, egoist si rau. Din intamplare li se deschid ochii. Atunci hotaresc sa treaca la educarea micutului rasfatat, dar este prea tarziu. Iata de ce, educatia trebuie sa inceapa la varste foarte mici.Da, dragi parinti, daca inima voastra este plina de credinta si iubire pentru Dumnezeu, veti gasi o mie de mijloace si cai sa faceti copilul sa devina cuviincios si credincios.Oricat de mic este copilul el se poate ruga. Asa cum cere ceva anume de la parinti, de ce sa nu ceara si de la Tatal Ceresc. Sa invatam copiii sa se inchine si sa se roage de cand sunt foarte mici astfel incat sa devina o necesitate”Rugati-va neincetat” spune Sfantul Apostol Pavel. O casa, o scoala este este binecuvantata cand lucrul zi de zi este dus la implinire cu rugaciune.Ne putem ruga cand ne imbracam: “Doamne, imbracama cu dreptatea Ta”. La iesirea si intrarea in casa, clasa ne putem ruga asa: ”Doamne, binecuvanteaza intrarea si iesirea mea”. Semnul crucii si o rugaciune 33 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de calatorie trebuie facuta inainte de a pleca la orice drum. Trebuie sa intelegem ca parinti si dascali ca principala noastra menire este de a-i insufla copilului dragostea sincera pentru Hristots si pentru Maica Domnului.

Sfântul Andrei Bîrzescu Venera Elena Bîrzescu Ion Cătălin Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea Numele său este de origine greacă („andreia” însemnând bărbăţie sau valoare) şi se pare să fi fost destul de răspândit printre evreii din secolele doi şi trei înainte de Iisus. Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se susţine că acest nume - Apostolul Lupilor - deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar şi de la simbolul lor - lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei şi ca cel care era căpetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Peştera care i s-a oferit ca adăpost. Majoritatea tradițiilor populare stabilesc o legătură între Sfântul Andrei și lupi. El ar fi avut darul de vindeca răni, și prin rugăciuni ”lega gura lupilor”, apărându-i pe oameni și vitele lor. Lupul a fost întotdeauna considerat simbol al dacilor, iar unele legende spun că Marele Lup Alb, considerat căpetenia lupilor, a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Legenda spune că, în vremuri uitate, un preot al lui Zamolxis cutreiera fără răgaz pământurile Daciei pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, transmițând geto-dacilor că Marele Zeu veghea asupra lor. Fără a fi în vârstă, avea părul și barba albe ca neaua, 34 | 228

iar credința, curajul și dârzenia sa erau cunoscute nu numai de oameni și de Zalmoxis însuși, ci și de fiare. Zeul, dându-și seama de valoarea slujitorului său, îl oprește la el, în munți, pentru a îl avea aproape. Departe de oameni, preotul continuă să slujească cu aceeași determinare ca și înainte. În scurt timp, fiarele Daciei au ajuns să asculte de el și să îl considere conducătorul lor. Cel mai mult îl îndrăgeau lupii, căci aceștia erau singurii fără conducător, numai foamea ținându-i în haită. După un timp, Zalmoxis vorbește cu preotul său și decide că a venit timpul ca acesta să îl slujească în alt chip, astfel îl transformă în animal. Însă nu în orice animal, ci în cea mai temută și mai respectată fiară a Daciei, într-un Lup Alb, mare și puternic, dându-i menirea să adune toți lupii din codri pentru apărarea tărâmului. Astfel, de câte ori dacii erau în primejdie, lupii le veneau în ajutor, era de ajuns doar să se audă urletul Marelui Lup Alb și de oriunde ar fi fost, lupii săreau să îi apere pe cei care le deveniseră frați. Lupul Alb însă era și judecător, pedepsind lașii și trădătorii. Într-o zi însă, Zeul îl cheamă din nou pe slujitorul său la el, de această dată pentru a-i da posibilitatea să aleagă, pentru ultima oară dacă vrea să rămână lup sau să redevină om. Cu toată mâhnirea pe care o poartă în suflet, știind ce vremuri vor urma, decide să rămână alături de Zeul său, sperând că astfel să slujească mai cu folos ținutul și poporul său. Cu toată vigilența geto-dacilor, a lupilor și a Marelui Lup Alb, romanii reușesc să se infiltreze în rândurile lor și, în apropiere de marea invazie, sădesc în sufletele unor lași sămânța neîncrederii față de Marele Zeu. Astfel, unii daci încep să se teamă că Zeul nu le va fi alături în marea bătălie, iar trădătorii cuprinși de frică încep să omoare toți lupii ce le ieșeau în cale în speranța că unul din aceștia va fi Marele Lup Alb al cărui cap îl vor putea oferi romanilor în schimbul vieții lor. Lupii, câți au mai scăpat fug în inima munților spre a nu mai reveni niciodată în ajutorul fraților ce îi trădaseră. Lupul Alb și Zalmoxis se retrag în Muntele Sacru de unde vor privi cu durere în inimi cum geto-dacii vor fi înfrânți de romani din cauza trădării. Se presupune că vechile credinţe şi ritualuri ale populației precreștine au fost înglobate în noua religie. Spre exemplu, interdicţia de a lucra în ziua Sfântului Andrei, ziua fiind sub interdicţia lupilor; noaptea premergătoare sărbătorii Sfântului Andrei (29/30 noiembrie) este concepută ca sabat al strigoilor şi al lupilor. În această noapte, în special la sate, se Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat practică încă ritualuri ciudate, din credinţa că astfel se a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe pot găsi mai uşor protecţia de toate relele, bunăstarea Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci şi chiar dragostea. erau pescari. Şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20). Scriptura îl descoperă pe Andrei la înmulţirea pâinilor şi a peştilor (Ioan 6, 8-9) şi după învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, îi spune lui Hristos ca nişte elini, veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, doresc sa-L vadă (Ioan 12, 20 - 22). Unde a vestit Sfântul Andrei învăţătura lui Hristos?

Anumite obiceiuri legate de ziua Sfântului Andrei ca: tăierea de ramuri din copaci şi plantarea de grâu în vase cu apă, pentru a fi păstrate pentru anul Nou, amintesc de rituri agrariene mai vechi. Sfântul Andrei este considerat ca fiind mai mare peste vite şi fiare, păzitor al turmelor de pericolul lupilor, patron şi îmblânzitor al lupilor, cel ce „leagă gura lupilor”. Aceste calităţi mitice nu i-ar fi putut fi atribuite dacă identitatea simbolică între daci şi lupi s-ar fi pierdut cu totul din memoria colectivă. Ele indică, folcloric, atât obiectivul patronat de Sfântul Andrei al trecerii dacilor la noua religie, cât şi caracterul adânc popular al acestei acţiuni. Tinerii superstiţioşi şi nu numai cred că acum au şansa să-şi cunoască iubitul sau ursitul. Însă, pe de altă parte, există credinţa că este momentul pentru a se lua măsuri de apărare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedaţi au, în această noapte, puteri sporite. Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe data de 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileia, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Ţării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Sfăntul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorinţa de a-L urma pe Hristos se naşte în el, în momentul în care Sfântul Ioan rosteşte cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Însă, chemarea sa la apostolie se face mai târziu şi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei : „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, Nr. 2 - Decembrie 2013

Potrivit tradiţiei, teologilor şi istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toata lumea locuiţă pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sortii să meargă în Partia, lui Andrei în Sciţia, lui Ioan în Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) şi Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susţin şi ele ipoteza misiunii Sf. Andrei în Sciţia. Tradiţia că S f â n t u l A p o s t o l Andrei a predicat la sciţi a fost reluată şi de scriitori bisericeşti. De exemplu, călugărul Epifanie (sec. VIII), în „Viaţa Sfântului A p o s t o l Andrei”, afirma că între popoarele evanghelizate de el se numărau şi sciţii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane menţionează că Andrei „a predicat în Pont, Tracia şi Sciţia”. După un alt izvor, păstrat în acelaşi Sinaxar, Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxa îl prăznuieşte în fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias 35 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Racla cu capul Sfântului Andrei se află la cel amintit de Sfântul Apostol Pavel în epistola către Romani (16, 8). Prezenţa colindelor, legendelor, Iaşi obiceiurilor din Dobrogea, închinate Sfântului Multe lăcaşuri de cult poartă numele Sfântului Andrei, întăresc credinţa ca acesta a vestit Evanghelia Andrei. Cea mai importantă este Peştera Sfântului lui Hristos în ţara noastră. Andrei, o biserică adevărată, săpată în stâncă, în care se afla un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care Moaştele din Patras tradiţia spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe merg acolo pentru a-şi Sfântul Andrei a murit ca martir la Patras. Deşi nouă ne este cunoscută tradiţia care redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopţi pe afirmă că Apostolul Andrei a murit pe o cruce în forma acest „pat al Sfântului Andrei”. de X, se susţine că această tradiţie datează din secolul Bibliografie al XIV-lea. Nu se cunoaşte data martirizării. Unii istorici îl fixează în timpul persecuţiei împăratului 1. Muha, Camelia – Religie creştin-ortodoxă Nero, prin anii 64-67, alţii în vremea persecuţiilor – Caiet pentru elevi, cadre didactice şi iniţiate de Domitian (81-96). În anul 357, moaştele părinţi – Clasa a V-a, Editura Sf. Mina – Sfântului Andrei au fost aşezate în Biserica Sfinţilor 2008 Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfinţirii 2. Păcurariu, Mircea – Istoria Bisericii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce Ortodoxe Române – Pentru Seminariile moaştele Sfântului Andrei în Italia, în catedrala din Teologice Liceale; Editura Institutului Amalfi, în timpul Cruciadei a IV-a. În anul 1462, în Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe vremea papei Pius al II-lea, capul Sfântului Andrei Române; Bucuresti – 2006. ajunge la Roma, iar de aici a fost dus în Catedrala din Patras, în biserica cu hramul Sfântul Andrei. Peştera în care se crede că a vieţuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul romanesc, se află la aproximativ 4 km sud-est de Anul omagial al sfinților localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa. În actuala împărați Constantin și Elena biserică din peştera, în pronaos, într-o nişă, se afla un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care Prof. Bondoc Luminița tradiţia spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. În vara anului 1944, Peştera transformată în biserică Ins. Tănăsoiu Alice a fost sfinţită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Călimănești Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele ruseşti invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna Pentru că astăzi nu doresc să critic şi pentru cuviosului monah Nicodim Dincă, biserica a fost că numeroase persoane mi-au recomandat acest refăcută şi redată cultului. Astăzi, mii de credincioşi lucru, mi-am propus să vă prezint câteva modele de vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit Apostolul urmat pentru creştini. Şi pentru că astăzi nu prea mai Andrei. avem modele, pentru că societatea nu ne mai oferă alternative, m-am gândit să îmi fundamentez întreaga Sfântul Andrei - Ocrotitorul expunere pe modelele din trecut. României Unele sunt încă actuale, pentru că atitudinea lor le recomandă şi parcă nici timpul nu pare să fi Sfântul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a trecut peste ele, altele deşi plecate la cele veşnice hotărât în anul 1995 ca sărbătoarea Sfântului Andrei să continuă să însufleţească viaţa bisericii. Modelele pe fie însemnată cu cruce roşie în calendarul bisericesc, care vi le propun sunt sfinţii. iar în anul 1997 Sfântul Andrei a fost proclamat Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a „Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarat anul 2013 ca an omagial al Sfintilor Imparati declarată sărbătoare bisericească naţională. Constantin si Elena in Patriarhia Romana, la implinirea a 1.700 de ani de la Edictul de toleranta religioasa 36 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de la Milan (313). An de an, pe 21 mai, atât biserica ortodoxă îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei “întocmai cu apostolii”. Trecutele lor vieţi sunt considerate adevărate modele de urmat, Constantin rămânând în istorie ca împăratul roman care a acordat adevărata libertate creştinismului. Dar cum a început totul? Iată ce povestesc istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactantiu: în anul 312, în ajunul bătăliei din 28 octombrie, în care s-a confruntat cu Maxenţiu, la Pons Milvius (Podul Vulturului), Constantin a văzut pe cer, ziua, deasupra soarelui, o cruce luminoasă. Pe această scria “în hoc signo vinces” (prin acest semn vei învinge). Iar în noaptea dinaintea luptei, împăratului i s-a arătat în vis chiar Iisus Hristos, care i-a cerut să pună Sfânta Cruce pe steagurile armatei sale, ca semn protector. A doua zi, minunea s-a produs: armata lui Constantin, de doar 20.000 de soldaţi, a învins mult mai numeroasă oştire a lui Maxenţiu, care numără 150.000 de luptători. Considerând reuşita acestei victorii drept un ajutor de la Dumnezeu, împăratul i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor. La scurt timp, în ianuarie 313, Constantin cel Mare da Edictul de la Milano, prin care creştinismul devine “religio licita” (adică, religie permisă), sfătuindu-i pe romani să adopte această credinţă. Totuşi, Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, acest lucru făcându-l, mai târziu, în anul 380, împăratul Teodosie cel Mare. Prin Edictul de la Milano, Constantin devine un adevărat protector al creştinismului, toate deciziile sale politice demonstrând acest lucru. Astfel, sub conducerea sa au fost adoptate mai multe măsuri în favoarea Bisericii, preoţilor le-au fost acordate subvenţii şi au fost scutiţi de anumite obligaţii municipale. Spiritul creştin a influenţat şi sistemul legislativ: s-a renunţat la pedepsele mult prea aspre, viaţa celor din închisori s-a îmbunătăţit, eliberarea sclavilor a fost simplificata (dându-li-se dreptul episcopilor şi preoţilor de a-i putea declara liberi în biserici). Legea a fost modificată în scopul de a îi proteja pe săraci, pe orfani şi pe văduve. De asemenea, tot împăratul Constantin a fost cel care a generalizat în întreg Imperiul Roman, în anul 321, considerarea duminicii drept zi de odihnă. Astfel, aceasta a devenit o sărbătoare săptămânală, în care până şi soldaţii asistau la slujbe. Nr. 2 - Decembrie 2013

Copilul- candoare și credinţă Prof. Boşonea Georgeta Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea Pornind de la sensibilitatea şi receptivitatea copilului prşcolar, am cultivat valorile moral- creştine, punând accent pe latura afectivă a acestuia. Trăirile puternic afective ale copiilor se răsfrâng în viaţa şi în comportamentul lor. De aceea formarea conduitei moral- creştine încă de la vârsta preşcolară lasă urme adânci şi durabile asupra personalităţii copilului. Învăţăturile moral- creştine trebuie transmise prin activităţi specifice nivelului de înţelegere a copiilor, fără abuz de termeni şi concepte. Copiii trebuie să fie ajutaţi să distingă binele şi răul, să fie empatici cu cei din jur, să înţeleagă rolul sacrificiului, al iubirii faţă de semeni. În demersul meu am cerut acordul şi sprijinul familiei copiilor, căreia i- am explicat că este important să formăm copilului un comportament creştin, acesta fiind receptiv şi puternic influenţat de mediul în care trăieşte. Părinţii au fost de acord să ne sprijine în demersul nostru educaţional. Am propus activităţi multiple şi cu un conţinut accesibil. De la memorizări şi învăţare de cântece, la povestiri, convorbiri, observări, lecturi după imagini, scenete, expoziţii de lucrări artistico- plastice, toate cu un conţinut religios, la vizite la biserică şi întâlniri cu preotul. Prin toate tipurile de activităţi desfăşurate cu copiii s- au urmărit următoarele obiective: • Să-şi formeze virtuţile creştine şi să-şi cultive comportamentul moral-religios. • Să afle despre existenţa lui Dumnezeu. • Să-l identifice pe Iisus Hristos ca pe Fiu al lui Dumnezeu. • Să cunoască sărbători creştine de mare însemnătate (Sfântul Nicolae, Crăciun, Paşti, Boboteaza etc. ). • Să recunoască modele de comportament creştin în faptele sfinţilor. • Să-şi cultive dorinţa de a face fapte bune. • Să-şi cultive sentimente de dragoste şi respect faţă de Dumnezeu şi aproapele lor. • Să respecte regulile de comportament religios în familie, în grădiniţă, în biserică, în societate. • Să identifice principalele calităţi ale unui 37 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Fără indoială că starea divină a primat întotdeauna în fiecare religie, dar alături de ea a stat întotdeauna starea quasidivină, adică starea de sfânt şi de sfinţenie. Însă trebuie să facem o distincţie preliminară între „sfânt” şi „sfinţenie’”, deoarece atât în planul divin cât şi în cel uman noţiunea de faţă operează, sensurile fiind oarecum diferite. Anume, când se vorbeşte despre „sfânt” şi „sfinţenie” cu referire la planul divin, aceste două noţiuni vizează absolutul divin şi sunt înţelese ca atare; când se vorbeşte însă cu referire la planul uman, sfântul şi sfinţenia nu reflectă absolutul ci numai starea umană de perfecţiune relativă, totuşi apropiată de perfecţiunea divină absolută. Indiscutabil, Divinitatea întruchipa în religiile vechi sfinţenia absolută - fiecare zeitate reprezentând un aspect sau altul al acestei sfinţenii concretizate în putere de influenţa asupra naturii şi îndeosebi asupra oamenilor, dar o sfinţenie al cărei nivel de „absolut” era înţeles greşit din cauza păcatului. Fireşte, „sfântul” şi „sfinţenia” trebuie discutate într-o perspectiva Sfinţi şi sfinţenie în ortodoxie comparatistă, dacă nu pe plan inter-religios, cel puţin pe plan creştin interconfesional. Tocmai acest lucru îl vom şi întreprinde în Prof. Brănescu Georgeta cele ce urmează, astfel încât să distingem amănuntele Grădiniţa cu Program Prelungit “Traian” Râmnicu ce se impun a fi cunoscute în jurul acestei teme de o Vâlcea importanţă deosebităîn teologia creştină. bun creştin. • Să se implice împreună cu prietenii şi colegii în acţiuni comune de ajutorare a celor nevoiaşi. • Să participe la manifestările tradiţionale creştineşti. • Să cunoască Semnul Sfintei Cruci, ca simbol al creştinătăţii. • Să ştie să- şi ceară iertare pentru faptele rele şi să ofere iertare. • Să cunoască una, două rugăciuni şi să înţeleagă puterea rugăciunii. • Să înţeleagă importanta Bisericii în viaţa oamenilor ca element de legatură cu Dumnezeu. • Să o recunoască pe Maica Domnului cu Pruncul în imaginile care o reprezintă. • Să recunoască icoana Mântuitorului.

În fiecare dintre religiile lumii, până la ivirea creştinismului ca şi după aceea, se poate urmări cu interes atenţia acordată sfinţilor şi sfinţeniei. Nu există religie fără ideea de sfânt şi sfinţenie. Iar dacă ar exista vreuna fără aceste două noţiuni, cu siguranţă că aceea nu s-ar mai putea numi religie. Căci dacă în antichitate toate religiile erau convergente exact în acest punct, al sfinţeniei, prin diverse căi şi metode, odată cu ivirea creştinismului noţiunea de sfânt şi de sfinţenie nu numai că nu a dispărut, dar ea s-a clarificat şi s-a purificat, astfel încât să fie exprimată deplin realitatea noţiunii cu ajutorul termenului sau termenilor care o indică şi o denumesc. Se poate spune că ideea de sfânt şi de sfinţenie străbate ca un fir roşu toate religiile lumii şi ca în toate religiile noţiunea de sfânt şi sfinţenie a îndrumat gândul credincioşilor către acea sublimă treaptă de desăvârşire la care se ajunge greu - dacă nu imposibil - prin puterile omeneşti, dar care este aproape, foarte aproape de starea divină. 38 | 228

Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe Bubu Cristiana Şcoala Gimnazială Anton Pann Râmnicu Vâlcea Taina Preotiei (Hirotonia) Preotia este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului şi prin rugăciune, se pogoară harul divin asupra candidatului, de parte bărbătească, anume pregătit, sfinţindu-l şi aşezându-l în una din treptele ierarhiei bisericeşti diacon, preot Său episcop împărtăşindu-i puterea de a învăţa pe oameni cuvântul lui Dumnezeu, de a-i sfinti prin Sfintele Taine şi ierurgii şi de a-i conduce pe calea mântuirii. Datorită acestui înalt scop, Taina Preoţiei este de o importanţă covârşitoare. Preotul, după cuvântul Mântuitorului, este „lumina lumii” şi „sărea pământului” şi ca atare viaţa lui personală trebuie Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sa fie de o moralitate exemplara, făcându-se pilda păstoritilor săi. Comportamentul Său trebuie sa fie de aşa fel încât oamenii, vazand faptele lui, sa preamareasca pe Dumnezeu, iar el sa poata zice pastoritilor săi ca Sfântul apostol Pavel: „Fiti urmatori mie precum şi eu lui Hristos” (I Cor XII). Preotia este o lucrare de temelie în Biserica, căci prin ea se prelungeste până la sfarsitul veacurilor preotia Mântuitorului. Fara preotie nu exista Taine şi fara Taine nu se impartaseste harul dumnezeiesc, iar fara har nu se poateprimi mantuirea. Preotii, constienti de misiunea deosebita pe care o au, trebuie sa lucreze cu timp şi fara timp spre a ingriji de oile cele cuvantatoare ale lui Hristos. Sfântul apostol Pavel, în consfătuirea ce a avut-o cu păstorii Bisericii din Milet şi Efes, le atrage atentia asupra marii raspunderi în fata lui Hristos, zicandule: „ Luati aminte de voi şi insiva şi de toata turma peste care Duhul Sfant v-a pus episcopi ca sa pastoriti Biserica lui Dumnezeu pe care a castigat-o cu însuşi săngele Său “ (Fapte XX 28). Iar credincioşii sunt datori sa se poarte cu deosebit respect fata de preoti şi sa asculte de dansii, căci Mântuitorul a spus: „ Cel ce va asculta pe voi, pe mine Ma asculta şi cel ce se leapada de voi, de Mine se leapada, şi de Cel ce M-a trimis pe Mine” . Preoţii primesc harul şi puterea preoteasca de la Hristos. Harul împărtăşit prin hirotonie leaga pentru totdeauna pe cel hirotonit de preoţie, aşa ca aceasta Taina nu numai ca nu se repeta, ci ea nu se poate pierde niciodata, încât cel ce a fost o data hirotonit nu mai poate deveni mirean. El poate fi oprit din slujirea sa de către episcop, în cazul unor grave abateri, prin depunere sau caterisire, dar harul preotiei nu-i poate fi luat. Preotia este prin urmare o Sfânta taina, intemeiata de însuşi Mântuitorul Hristos, mai inainte de inaltarea Sa la cer, spre a-i continua opera de mantuire. Prin pregatirea moral-intelectuala speciala, dar mai ales prin harul lui Dumnezeu Cel nevazut, transmis prin Taina Hirotoniei, persoana preotului este investita sa invete, sa sfinteasca şi sa conduca pe credincioşi, în masura conferita de treapta ierarhica ce i se confera prin hirotonie. Deci slujirea preotiei nu este de la oameni şi nu se întemeiază pe puterea oamenilor, ci este de la Dumnezeu şi se întemeiază pe porunca lui Dumnezeu. De aceea nimeni nu-şi poate lua singur cinstea de a fi preot, daca nu estre chemat de sus (Evrei V 4) după cum nimeni nu poate invata cuvântul lui Dumnezeu daca nu este trimis (Romani X15) pentru ca nu toţi Nr. 2 - Decembrie 2013

sunt apostoli, nu toţi sunt invatatori şi nu toţi sunt pastori (Efeseni IV 11-12), şi, zicem noi, nu toţi pot fi preoti. De aceea, mirenii trebuie sa cinsteasca ierarhia bisericeasca, iar diaconii, preotii şi episcopii trebuie sa fie în permanenta constienti de misiunea cereasca pe care o au în lume şi de responsăbilitatea fata de credincioşii pe care ii pastoresc, căci ei sunt, după cum spune Sfântul apostol Pavel: „slugi ai lui Hristos şi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu” (ICorinteni IV1). Taina Cununiei Cununia Său Nunta este una din cele săpte Sfinte Taine, anume aceea în care unirea conjugala se consfinteste, se binecuvinteaza şi devine Taina, căci „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserica”(Efeseni 5,32). intrucat Taina este o lucrare Sfânta în care, printr-un semn vizibil, este împărtăşit credincioşilor harul nevazut al lui Dumnezeu, este de folos sa intelegem continutul acestei slujbe care ridica unirea dintre un barbat şi o femeie la rangul de Sfânta Taina. Mult prea des caşatoria este privita în aspectul ei exterior, functional, ca o institutie naturala Său sociala şi terestra. Biserica insă, instituind Cununia ca Taina, marturiseste ca mirii primesc prin slujba cununiei harul unitatii, harul dumnezeiesc care ii uneste pe cei doi, pentru a se implini unul prin celalalt şi impreuna, unul prin celalalt, sa implineasca scopul vietii pamantesti: „sa va faceti partasi dumnezeiestii firi” (II Petru 1,4). Viaţa prozaica de zi cu zi acopera de multe ori caracterul tainic al caşatoriei, aceasta unitate a doua persoane, prin care unul se reveleaza celuilalt şi, prin aceasta revelare reciproca în iubire, fiecare devine capabil de a primi revelarea lucrarii şi prezentei lui Dumnezeu, revelarea persoanei săle şi a celei iubite în adancimea iubirii şi ocrotirii lui Dumnezeu. Viaţa pamanteasca este locul şi timpul în care fiecare om descopera drumul spre viaţa vesnica, devine capabil de a se impartasi de vesnicia iubirii lui Dumnezeu Său, dimpotriva, se inchide în propriul egoism şi, nedescoperind iubirea, se face partas mortii vesnice. Cununia este totodata Taina celor doi tineri care îşi unesc vietile, pentru a se desăvarsi unul prin celalalt, a deveni o singura fiinta, ramanand totusi doua persoane, după chipul Sfintei Treimi: Dumnezeu este Unul în fiinta şi intreit în persoane -Tatal, Fiul şi Sfântul Duh - Unul şi Trei deopotriva, în acelasi chip cei doi soti devin o singura fiinta, fiind doua persoane. 39 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Iubirea dintre soti, care este o partasie la iubirea lui Dumnezeu, este cea care realizeaza unitatea dintre cele doua persoane intr-o singura fiinta. Iubirea umana este transfigurata din ordinea trupescului în cea a duhului, este curatita de intinaciunea pacatului şi este restaurata în harul dumnezeiesc, este sfintita, pentru a putea fi induhovnicita şi partaşa la iubirea curata a lui Dumnezeu. Momentul central al slujbei este incununarea mirilor, când se cere de la Dumnezeu pentru miri sa ii incununeze „cu slava şi cu cinste”, atribute ale Duhului Sfant. De aceea, o legatura dintre barbat şi femeie nesfintita prin Taina Cununiei este pacat, pentru ca iubirea este necuratita de patimi, ramane trupeasca şi nedemna de a fi partaşa la sfintenia iubirii lui Dumnezeu. Sfântul Maslu Sfânta Taina a Maslului este lucrarea prin care o persoana, prin rugaciunile preotilor şi ungerea cu untdelemn sfintit, primeste harul tamaduirii, al mangaierii, al intaririi în purtarea cu vrednicie a incercarii ce a venit asupra sa şi aliertarii de pacate. Sfântul Iacob vorbeste despre Sfântul Maslu, zicand: „Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preotii Bisericii şi sa se roage pentru el, ungandu-1 cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut pacate i se vor ierta lui” (Iacob 5, 14-15). Sfântul Maslu a fost instituit de Mântuitorul, practicat de Sfintii Apostoli şi de Biserica prin slujitorii ei sfintiti. Sfântul Maslu se săvârşeşte fie la Biserica, fie la caşa bolnavului. în ceea ce priveste timpul, se face oricand este nevoie. Se obisnuieste insă sa se faca Sfântul Maslu în zilele de luni, miercuri şi vineri şi în timpul posturilor de peste an. După rânduiala Sfintei Biserici, Sfântul Maslu se săvârşeşte de săpte preoti, după numarul celor săpte daruri ale Duhului Sfant, despre care vorbeste proorocul Isăia .La nevoie, Sfântul Maslu poate fi săvarsit şi de mai putini preoti, până la cel putin doi. Când Maslul se face la caşa bolnavului, atunci acesta trebuie sa fie spovedit şi împărtăşit. Untdelemnul sfintit la Sfântul Maslu, cu care este uns bolnavul, este simbol al indurarii divine şi totodata medicament, mijloc de insănatosire, avand o intrebuintare foarte veche, amintita şi în Sfânta Scriptura. Acest untdelemn se poate pune în candela sa arda, poate fi folosit la miruit Său se poate amesteca cu faina de la Maslu şi sa se faca painisoare din care se da bolnavului sa manance. 40 | 228

Efectele Tainei Sfântului Maslu - vindecarea bolilor trupesti şi usurarea sufleteasca - depind de credinta celui ce primeste aceasta Taina, după cuvântul Mântuitorului: „Fie voua după credinta voastra” . Biserica, folosind Sfânta Taina a Maslului pentru ocrotirea sănatatii trupesti şi sufletesti a credincioşilor, nu exclude consultarea medicala şi folosirea medicamentelor în caz de boala, ci prin aceasta Taina vrea sa-i apropie pe credincioşi de Hristos care da vindecarea, iar bolnavul devenit sănătos trupeşte şi sufleteşte, prin binefacerile Sfântului Maslu, poate trăi o viaţă curată.

Sfintii Arhangheli Mihail și Gavriil Calarasu Elena Alexandru Ioana Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil este o sarbatoare dedicata ingerilor in data de 8 noiembrie. Arhanghelii Mihail si Gavriil din calendarul ortodox sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, ei fiind calauzele sufletelor in drumul lor spre rai. Sarbatoarea se mai numeste si “Soborul Sfintilor Arhangheli”, cu referire la traditia potrivit careia Sfantul Arhanghel Mihail a pus capat revoltei ingerilor rai. In momentul in care Satana a cazut, urmat cu cei care s-au razvratit odata cu el, Sfantul Arhanghel Mihail a spus: “Sa luam aminte! Sa stam bine, sa stam cu frica inaintea Celui ce ne-a facut pe noi si sa nu cugetam cele potrivnice lui Dumnezeu. Sa luam aminte ce au patimit cei ce erau impreuna cu noi ziditi si cum se impartaseau cu noi din dumnezeiasca lumina. Sa luam aminte cum, indata, din lumina s-au prefacut in intuneric pentru mandria lor si din inaltime au fost aruncati jos, in adanc. Sa luam aminte cum a cazut din cer luceafarul cel ce rasarea dimineata si s-a sfaramat pe pamant”. Dupa aceste cuvinte, toate cetele ingeresti au inceput sa cante cantare de lauda, alcatuind un sobor ingeresc. Al doilea arhanghel sarbatorit vineri – Gavriil Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat – este cel care le vesteste oamenilor tainele cele mari. In icoane, el este infatisat cu un crin in mana, ceea ce arata bucuria pe care o aduce. Potrivit traditiei, datorita infatisarii sale placute, a fost ales si trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria pentru a-i vesti taina cea mare a intruparii Domnului. Tot el a adus vestea zamislirii Maicii Domnului, si a vestit in templu Sfantului Zaharia ca sotia lui va naste la batranete pe Sfantul Ioan Botezatorul. Tot el a vestit pastorilor ca in Betleem ca s-a nascut Mesia, dezvaluind magilor taina intruparii, l-a linistit pe Iosif cand voia s-o paraseasca pe Fecioara Maria si i-a poruncit mai tarziu sa fuga in Egipt cu Pruncul si apoi sa se intoarca in Nazaret. In traditia romaneasca, Arhanghelul Mihail mai poarta, uneori, cheile raiului, fiind un infocat luptator impotriva diavolului si vegheaza la capul bolnavilor, daca acestora le este sortit sa moara, sau la picioarele lor, daca le este harazit sa mai traiasca. In sambata dinaintea sarbatoririi se fac praznice pentru sufletul mortilor. Ofrandele date la pomana pentru morti, din Ajun sau din Ziua Arhanghelilor, se numesc “Mosii de Arhangheli”. De Sfintii Mihail si Gavriil, credinciosii aprind lumanari sa le fie “lumina de veci” in lumea de dincolo.

Sfintii ortodoxi - ajutorul nostru la necazuri Inst. Calugaroiu Maria-Cornelia Liceul Tehnologic Vedea Sfinţii sunt prezenţi în viata noastră cu darurile pe care le au ca să-i ajute pe oameni în neputinţele şi încercările lor: Sfinţii Ioachim şi Ana sunt ajutătorii celor care nu pot avea copii; Sfântul Nicolae este miluitorul săracilor, al orfanilor şi al copiilor; Sfântul Nectarie al Eghinei este ajutător pentru bolile de cancer; Sfântul Ioan Rusul al Eviei este vindecător pentru bolile de oase; Sfântul Stelian este ajutătorul pruncilor; Sfântul Haralambie ajută la vindecarea animalelor; Nr. 2 - Decembrie 2013

Sfântul Procopie este ocrotitorul celor căsătoriţi; Sfântul Mina este ajutătorul şi sprijinitorul celor care pierd bani, al celor care pierd obiecte, al celor care au bunuri împrumutate şi nu le pot recupera. Sfinţii sunt teologii Bisericii prin excelenţă întrucât au reuşit să îmbine în mod admirabil teoria sau cunoaşterea teologică cu experienţa liturgică şi ascetică a Bisericii. Adevărata teologie a Bisericii este aghiologia ortodoxă sau Vieţile Sfinţilor. În acest sens, părintele Justin Popovici afirma că „Vieţile Sfinţilor sunt Dogmatica practică. Ele sunt Dogmatica experimentală, Dogmatica devenită trăire în viaţa cea sfântă a oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu... Cu viaţa lor sfântă şi cu feţele lor sfinte, sfinţii lui Dumnezeu încredinţează în chip convingător şi adevărat şi toate celelalte dogme despre Biserică, despre har, despre Sfintele Taine, despre Sfintele virtuţi, despre om, despre păcat, despre Sfintele moaşte, despre Sfintele icoane şi despre celălalte ce alcătuiesc iconomia divino-umană a mântuirii”. Teologia Bisericii vechi, din primul mileniu creştin a avut o dimensiune profund harismatică şi sacramentală. Sfinţii au fost cei care au determint în mod fundamental teologia, viaţa şi activitatea Bisericii. În teologia patristică sfinţii au fost cei care au pecetluit cu sângele lor dogmele Bisericii. Un episod dramatic în istoria dogmelor creştine a fost martirizarea Sfântului Maxim Mărturistiorul, prin tăierea limbii şi a mâinii drepte de către fraţii lui ortodocşi, care persistau în erezia monotelită. Sfântul Maxim împreună cu cei doi ucenici, Anastasie Monahul şi Anastasie Apocrisiarhul, dar şi cu Papa Martin au fost singurii care, într-o perioadă de criză a credinţei şi a Bisericilor, au reprezentat şi apărat Ortodoxia. Toate patriarhatele şi teologii Bisericii acceptau acest compromis teologic monotelit, cu excepţia sfinţilor de mai sus care mărturiseau Ortodoxia. Şi în acest caz se arată că nu numărul mare al creştinilor sau poziţia ierarhică garantează adevărul Ortodoxiei, ci sfinţii mărturisitori şi martiri ai Bisericii.

41 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Bibliografie 1. Arhimandrit Justin Popovici - „Omul şi Dumnezeul - Om”, Traducere Ioan I. Ică, editura Deisis, Sibiu, 1997, pag. 98-106 2. Părintele Cornel Toma „Vieţile Sfinţilor – paradigmă duhovnicească a creştinilor de astăzi”, lucrare

Modele de urmat.... Cărămidă Trocan Lenuţa Nicoleta Grădiniţa cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” Craiova În primele secole creştine, educaţia era la mare căutare, poate şi din cauza faptului că nu erau decât puţine centre de învăţământ şi informaţia educaţională era cinstită şi respectată ca atare. În acest cadru, cel al luptei dintre creştinism şi păgânism, Dumnezeu trimite trei figuri reprezentative pentru credinţă, educaţie şi societate. Aceste trei figuri sunt cele ale sfinţilor trei ierarhi: Sf.Vasile cel Mare, Sf.Grigorie de Nazianz şi Sf.Ioan Gură de Aur. Sf. Vasile cel Mare s-a născut în secolul alIV-lea în Cezareea Capadociei, într-o famile foarte evlavioasă, care a dat creştinătăţii cinci sfinţi. Primele învăţături le-a primit de la tatăl său Vasile, de la masa sa Emilia şi de la bunica sa Macrina. Fiind iubitor de învăţătură şi însetat de cunoaştere, Sf.Vasile cel Mare a studiat la cele mai strălucite şcoli ale vremii: Cezareea, Constantinopol şi Atena. El este cel dintâi care a demarat opera de caritate a Bisericii, înfiinţând spitale, vizitând închisori, având grijă de orfani şi păstorind cu dragoste parohiile pe care le avea în grijă. La vârsta de 50 de ani, Sf. Vasile se stinge din viaţă, istovit de boală, dar va rămâne pe veci în conştiinţa creştinilor ca şi învăţătorul care a stat drept în faţa împăratului Valens Sfântul Grigorie de Nazianz s-a născut în jurul anului 329 într-o familie aleasă. Tatăl său Grigorie, care era episcop şi mama sa Nona, i-au oferit o educaţie creştină deosebită şi au înlesnit creionarea prieteniei dintre Sf.Grigorie şi Sf.Vasile. Fineţea sa spirituală s-a evindenţiat prin numeroasele volume de poezii creştine pe care le-a realizat. Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut în anul 344 la Antiohia. Rămânând orfan de mic, paşii săi au 42 | 228

fost călăuziţi de către mama sa, Antuza spre şcolile din Antiohia şi Atena. Sf. Ioan a devenit cunoscut în urma „Tratatului despre preoţie”, care este şi astăzi un ghid duhovnicesc pentru preoţi. Înţelepciunea, cinstea şi puterea cuvântului său l-au adus în scaunul patriarhal de Constantinopol, însă perfidia împărătesei Eudoxia l-a condamnat la exil de două ori, acest fapt aducându-i şi moartea în anul 407 în Armenia. Sfinţii Trei Ierarhi sunt pentru noi un model de urmat, deoarece ei arată cum trebuie să fie un profesor adevărat: bărbăţie şi curaj în faţa ispitirilor şi a provocărilor acestui veac, fineţe spirituală şi inteligenţă vie, precum şi puterea cuvântului, care să poată mişca şi cele mai învârtoşate inimi. Dacă vom aplica acest tipar în vieţile noastre şi ne vom educa copiii în spirit creştin, noi vom deveni profesorii lor şi îi vom câştiga total pentru viaţă şi mântuire. Bibliografie 1. Proloagele” Dr. Nestor VornicescuMitropolitul Olteniei .Ed. Mitropoliei Olteniei Craiova

Sfânta Cuvioasa Parascheva Educatoare Chera Dana Grădinița cu Program Prelungit Nr 14 Rmâmnicu Vâlcea La 14 octombrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxa de pretutindeni prăznuieste pe Sfânta Cuvioasa Parascheva. În chip deosebit ea este cinstita în Moldova, întrucat de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iasi. Este cunoscută în popor şisub numele de „Sfânta Vineri” sau „Vinerea Mare”. Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumatate a veacului al XI- lea. S-a născut în Epivat, în Tracia, pe tărmul Marii Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Parascheva şi-a petrecut anii copilariei în casa parinţilor sub ocrotirea acestora. Se spune că pe cand avea zece ani a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mântuitorului: “Oricine voieste sa vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi sămi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”. Aceste cuvinte au impresionat-o atat de mult, încat şi-a împartit toate hainele saracilor. Acelaşi Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat lucru l-a facut şi în alte imprejurari, fară să tină seama de mustrarile parintilor ei. Dupa trecerea câtorva ani, şi-a părăsit părintii şi “frumuseţea acestei lumi”, retragandu-se “în adancul pustiei”. Se spune că credincioşii crestini din Epivat au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit parinţii ei şi unde văzuse ea însăşi lumina zilei. Vestea despre acestea s-a răspandit în toată Peninsula Balcanică şi în Asia Mică, încat mulţi credincioşi greci, bulgari şi valahi din aceste locuri se îndreptau spre Epivat ca să se închine la cinstitele ei moaşte şi să-i ceară să mijlocească în faţa tronului ceresc pentru ei.

Filofteia de la Argeș Invatator Chica Maria Scoala Gimnaziala Simburesti Judetul Olt Nu exista un dar mai mare oferit de Dumnezeu familiei decat viata unui prunc. Nu exista o cununa mai desavarsita decat familia cu copii. In invatatura Bisericii noastre copiii sunt florile raiului care cu parfumul nevinovatiei lor bucura parintii si mangaie suferintele bunicilor. Filofteia se naste in sudul Dunarii in imprejurimile cetatii Tirnovo din parintii romani agricultori. Mama Filofteei era o femeie cu frica lui Dumnezeu stabila in credinta si cinste, ca orice mama voia ca fiica ei sa primeasca o crestere cat mai aleasa. Filofteia invatase multe rugaciuni si stia istorisiri ale Sfintei Evanghelii, mai ales cele legate de intalnirea Domnului Hristos cu copiii. O preocupa in special ajutorul pentru batrani si impartea bucatele sau hainele copiilor nevoiasi. Mama se bucura pentru sufletul ei bun,dar o sfatuia sa manance ca sa creasca si sa se imbrace ca sa nu se imbolnaveasca. Cand Filofteia avea numai 10 ani, o boala necrutatoare curma viata mamei. Tatal,care nu fusese un sot adevarat,isi ia alta femeie. Si la un sfarsit de toamna, cand el lucra intr-o ograda, astepta sa-I vina mancarea. Tatal incepuse a fi obosit si se uita la soarele stralucitor care arata pranzul. Deodata se auzira tipete de copii si latrat de caini. Tatal lasa treaba si cu barda in mana porneste spre locul respective. Din tufis, o gramada de copii cu haine rupte,desculti,murdari,intindeau mainile pentru o Nr. 2 - Decembrie 2013

bucata de paine. Cand a vazut ca era Filofteia,care tocmai se dezbraca de haina sa o dea unui sarman,nelegiuitul n-a mai gandit,ci a aruncat cu barda in propriul copil. Filofteia a fost lovita in sold si sangele ei nevinovat a inceput sa curga siroaie, si-a ridicat ochii mari spre cer si capul de inger a cazut pe umar si asa s-a pravalit intr-o balta de sange. Tatal, vazand ca si-a ucis fiica, a inceput sa tipe ca o fiara, dar inzadar.A cautat sa o ridice de acolo dar n-a fost chip. El a mers la preotul din sat spunandu-i ca trupul ei nu poate fi miscat. Si cum se obisnuia in vechime,au in ceput pomenirile bisericilor si manastirilor unde ar dori Mucenita sa se odihneasca. La auzul Manastirii Sfantul Nicolae-Arges, trupul ei s-a usurat, dovada ca era din neamul romanesc.Asa s-a savarsit din viata Sfanta Fecioara Filofteia in jurul anului 1218, avand doar 12 ani. Moastele Sfintei au fost depuse la Catedrala din Tarnovo unde se aflau si Moastele Cuvioasei Paraschiva. In 1393, cand turcii distrug cetatea Tarnovo, Mircea cel Batran trece peste Dunare si ia Moastele celor doua Sfinte. Relicvele sunt ascunse pana la incheierea hrisoavelor cand sunt depuse in Biserica Sfantul Nicolae din Curtea de Arges unde stau pana in 1517. Odata cu reorganizarea teritoriala a eparhiilor in 1949, Moastele Sfintei Filofteia au fost duse la Centrul eparhial al Episcopiei Rimnicului si Argesului, in Catedrala Sfantul Nicolae din Ramnicu Vilcea. Patriarhul Justinian era tulburat de duhul Sfintei si a avut un vis in care o fetita se tot plimba pe langa palat si zicea:, ,Parinte Ioane,de ce m-ai izgonit din casa mea…’’Asa se explica de ce moastele Sfintei au fost readuse la ctitoria lui Neagoe Basarab si asezate in paraclisul Manastirii, unde se afla si astazi. Ea este protectoarea copiilor si ajutatoarea mamelor in nevoi,a credinciosilor romani si a tuturor crestinilor ortodocsi.

43 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Ioan Botezătorul Educatoare Udrescu Ghiorghiţa Educatoare Chirca Ana Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea Sfântul Ioan Botezătorul, a fost, dupa cum ne spune însusi Mantuitorul Iisus,cel mai mare om care s-a născut pe pămant din femeie,dar cel mai mic în Împaratia Cerurilor. Strigătul sau,”Pocaiţi-vă!”, a avut un mare efect asupra naţiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor români, mari multimi de oameni urmându-l în pustie. Ioan Botezătorul şi-a început predica în ţinutul din împrejurimile râului Iordan, propovăduind botezul pocaintei, un botez cu apa, pentru iertarea păcatelor. Ioan Botezătorul, era „glasul celui ce striga din pustie”, cel ce trebuia să netezească calea Domnului. Accentul strigătului său era concentrat în cuvantul „Pocăiti-vă”. Propovăduirea lui a avut un succes imens. Mulţimi mari de oameni au venit pentru a primi botezul lui, un botez premergător botezului creştin.Istoricul Flavius Iosefus ne spune că predica lui Ioan, a avut o mare influenţă asupra poporului,asupra oamenilor simpli, care păreau gata să facă orice le spunea el. Veşile au ajuns şi la Irod, cârmuitorul Galileei. Cu toate acestea,predica lui nu era foarte atrăgătoare pentru majoritatea oamenilor. Propovaduieşte postul, pocainta, privatiunile, marturisirea pacatelor personale. Propune o viata complet lipsită de placeri profane si cu totul inchinata lui Dumnezeu, cerând purificarea sufletului şi a trupului. Ioan Botezătorul se adresa multimilor, care veneau să fie botezate în cuvinte dure, el fiind un prooroc sever. Îndemna oamenii să facă fapte bune, să fie cinstiti, milostivi,morali. Tot istoricul Flavius Iosefus ne spune că Ioan îndemna să se straduiasca la atingerea perfecţiunii.

44 | 228

Viaţa Sfāntului Andrei Profesor inv.primar Constantin Ionica Scoala Gimnaziala Dem Theodorescu Loc. Roiesti, judetul Valcea Numele sau este de origine greaca („andreia” insemnand barbatie sau valoare) si se pare sa fi fost destul de raspandit printre evreii din secolele doi si trei inainte de Iisus. In cronologia apostolatului crestin,cel care se bucura de prima informatie si prezentare este Sfantul Andrei,care va primi in cosecinta supranumele de Cel dintai chemat (la apostolate). Sfantul Andrei s-a nascut, impreuna cu fratele sau Simion,supranumit si Chefa (Petru),in familia lui Iona, dupa cum ne informeaza Sfantul Ioan,Apostolul si Evanghelistul reproducand cuvintele Mantuitorului cand l-a intalnit prima data pe Sfantul Petru . Andrei ca si fratele sau Simion,era originar din Betsaida,cum aflam tot din Evanghelia a patra: ”A doua zi Iisus voia sa plece in Galileea si a gasit pe Filip.Si i-a zis: Urmeaza-Mi. Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei si a lui Petru”. Betsaida,nume derivate din armaicul Bet-saida insemnand Casa pestilor sau Casa pescuitului, este o localitate asezata pe malul lacului Ghenizaret, deci in Galileea,nu departe de Capernaum. Cetatea este numita „cetatea lui Andrei si Petru”, dar si a lui Filip, un alt Apostol al Domnului. Tot aici se va produce si minunea inmultirii painilor si pestilor si saturarea „celor ca la cinci mii de barbate”. In acest timp, Iisus „s-a dus in munte sa se roage”.In drum spre Betsaida, avand vantul impotriva,ucenicii se chinuiau vaslind.Iisus a venit la ei „umbland pe mare”.Vazandu-l, ucenicii s-au tulburat, dar Iisus le-a zis :”Indrazniti,Eu sunt; nu va temeti„ Suindu-Se pe corabie,vantul s-a potolit. Numele Andrei deriva din grecescul Andreas, care inseamna viteaz,barbatesc. Acesta este un nume grecesc,desi Sfantul Apostol Andrei era iudeu.Acest nume este intalnit in opera lui Herodot, Plutarh, Pausanias. Acest nume.ca si acela de Filip sau Nicodim, devenit foarte comun la iudei sub influenta greaca, incepand cu secolul II inainte de era crestina. In Talmudul din Ierusalim se vorbeste de un rabin numit Andrei. Ocupatia Sfantului Andrei inainte de a deveni ucenic al lui Iisus era aceea de pescar . Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Dintre cei ce vor deveni Apostoli ai Domnului,mai practicau ocupatia de pescari,pe langa Andrei si Simion-Petru, si Iacov si Ioan,fiii lui Zevedeu.In timpul activitatii publice a Mantuitorului si chiar dupa inviere,ucenicii Domnului isi vor practica meseria de pescari,cand ocazia si necesitatea se iveau. Deci fratii Andrei si Simion-Petru aveau,ca sa zicemasa situatie buna din punct de vedere social in momentul cand au fost chemat in randul ucenicilor Domnului. Faptul este important si trebuie subliniat,pentru a cunoaste ca ei,ca si fiii lui Zevedeu,renunta la aceasta situatie certa,dand urmare,dintr-un impuls launtric, chemarii pe care le-o va adresa Mantuitorul de a deveni in ceata apropiatilor Sai. Cum s-a aratat,sfantul Apostol Andrei si-a insusit,laolalta cu ceilalti Apostoli si in acelasi conditii ca acestia,cuprinsul invataturii evanghelice,astfel incat,Iisus putea sa-I numeasca pe cei mai apropiati ucenici ai Sai „prieteni”. Sfantul Apostol Andrei si Intemeierea Bisericii din Scitia Mica(Dobrogea). Este mai presus de orice indoiala ca totiApostolii Domnului s-au numarat, atata timp cat s-au aflat in viata,printer misionarii cei mai active ai Bisericii.In anii 49-50,cand, dupa simodul din Ierusalim,a avut loc desigur.tragerea la sorti pentru impartirea lumii cunoscute in epoca intre Sfintii Apostoli,revenindu-I fiecaruia un spatiu misionar,provincial cunoscuta sub numele de Scitia Mica, asezata la hotarul Nordic al Imperiului Roman,era bine cunoscuta Sfintilor Apostoli si ucenicilor lor. Scitii erau, de asemenea,cunoscuti iudeilor. Un oras care apartine semintei lui Manase,Bet-Sean este numit in II Macabei,orasul scitilor, in Vulgata civitas,In aceste conditii,Inscrierea Scitiei ca spatiu misionar pentru Sfintii Aposoli si pentru ucenicii lor nu mai poate constitui o surpriza,anterior si in epoca,scitii desi considerat mai putin evoluati si civilizati, erau totusi,cunoscuti ca etnie distincta si susceptibila de o dezvoltare pozitiva. In legatura cu informatia privind primirea de catre Sfantul Apostol Andrei a Scitiei ca arie misionara este de precizat ca,in general prin Scitia,se intelegea partea sudica a Ucrainei de astazi.deci tarmul Nordic al Marii Negre,unde scitii s-au asezat inca in sec.VIII si VII i.d.Hr. Aceasta porunca a Mantuitorului a fost implinita si slujita de Sfintii Apostoli cu intelepciune si pricepere strategica .Si anume :in primele zile ale Nr. 2 - Decembrie 2013

activitatilor lor misionare,Sfintii Apostoli au pus inceput Bisericii din Ierusalim,in cadrul careia iudeii elenisti,adica cei ce proveneau din diaspora,erau foarte numerosi. Foarte multi dintre acestia vor ramane la Ierusalim,pentru ca,sub indrumarea Sfintilor Apostoli,sa primeasca Sfanta Evanghelie,pentr a deveni adevarati propovaduitori ai noii credinte la popoare si in regiunile din care proveneau si chiar dincolo de acestea,pentru ca odata format si inzestrat cu harul preotiei,un misionar nu va mai poate desfasura o alta activitate,decat aceea de evanghelist,adica de predicator al noii invataturi. Sfantul Apostol Andrei se bucura de o cinstire deosebita in Bisericile rusa, greaca si romana, datorita faptului ca a predicat in teritorii care apartin azi Rusiei, Greciei si Romaniei. Patriarhia ecumenica din Constantinopol il socoteste chiar ca „intemeietor” al acestui „scaun apostolic”. Se cuvine ca Biserica Ortodoxa Romana sa-l cinsteasca si mai mult si sa-l considere nu numai ca „cel dintai chemat la apostolie”, ci si ca pe cel dintai propovaduitor al Evangheliei la stramosii nostri, ca pe un „apostol” al neamului nostru, al Ortodoxiei romanesti! Iar crestinismul romanesc trebuie sa fie considerat ca fiind de origine apostolica. Sarbatoarea de pe 30 ianuarie reprezinta pentru mine o forma superioara de jertfa adusa de catre om lui Dumnezeu, alaturi de ofrandele eforturilor sale fizice, morale si spirituale pe care trebuie sa le infatiseze mereu inaintea Domnului. Moastele Sf. Andrei au fost aduse la Constantinopol in anul 357 si depuse in Biserica Apostolilor. La inceputul secolului XIII cand trupele franceze ocupa Constantinopolul, cardinalul Petru din Capua a luat moastele Sf. Andrei si le-a depus la catedrala Amalfi, unde au stat pana in anul 1963, cand au fost restituite Greciei. Sf. Andrei este onorat ca patron al Rusiei si Scotiei. Biserica ortodoxa romaneasca se considera biserica apostolica deoarece Sf. Andrei a evangelizat pe teritoriul actual al Romaniei. In concluzie, putem spune - impreuna cu istorici ce au descris viata Apostolului - ca „ o parte din teritoriul Patriei Noastre, a fost Evanghelizat chiar de insusi un Discipol al Mantuitorului Iisus Hristos, Sf. Apostol ANDREI! El va fi asezat Episcopi si in cetatile(orasele) Pontului Euxin, in special si la Tomis (Constanta), asa cum a facut Sf. Ap. Pavel si 45 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat ceilalti Apostoli, dupa cum relateaza cartea „ Faptele la Dumnezeu Atotputernicul, cel mai drept, cel mai Apostolilor „ iertător şi iubitor de oameni.Influenţa religiei asupra copilului şi a omului matur este benefică, îi face pe toţi mai buni, mai darnici, mai apropiaţi de semenii lor, mai dornici de a-i ajuta. Pentru introducerea elementelor de educaţie Credinţă, înţelegere, iubire religioasă în activitatea din grădiniţă, a fost necesar să pornim de la concret, şi anume de la fapte ale copiilor, Institutor Copăcel Luminiţa bune sau mai puţin bune, pe care le-am analizat Structura Grădinița cu Program Normal Nr. 17 împreună, apelând întotdeauna la toleranţă şi iubirea Râmnicu Vâlcea aproapelui. Copiii nu fac fapte rele pentru că sunt răi ,,Lasaţi copiii şi nu-i opriţi să vina la Mine…” din naştere, ei sunt tentaţi spre anumite acţiuni din (Matei 19/17). necunoaştere, din dorinţa de a se remarca, de a-şi auzi vocea sau din nevoia de a-şi descărca energia de care Vârsta preşcolară reprezintă temelia educativă dispun. De aceea, înainte de orice, am pus mare accent a întregii vieţi, iar educatorul are misiunea de a se pe o formare caracterială a copiilor prin care să dea preocupa de formarea acestor însuşiri şi calităţi. dovada de înţelegere fata de colegii lor, de atitudine Educarea copiilor în spiritul bunătăţii, de respect faţă de adulţii cu care vin în contact, de înţelegerii, respectului faţă de semeni, întrajutorare dragoste şi admiraţie pentru natură, pământ şi tot ce reciprocă şi o operă plină de dăruire, nu se poate face înseamnă creaţia lui Dumnezeu. fără o colaborare strânsă dintre grădiniţă,familie şi biserică. Educaţia religioasă vine în sprijinul realizării acestor idealuri educaţionale, iar aceste obiective trebuie îndeplinite din fragedă copilărie. Puritatea şi gingăşia sufletului copilului trebuie păstrată şi protejată pentru a continua opera de formare a omului în spiritul binelui, frumuseţii sufleteşti, adevarului, credinţei şi iubirii. Adevărurile de credinţa nu se demonstrează teoretic, ci se arată nemijlocit, prin credinţă, prin permanenta noastră raportare la, , învăţăturile religioase” Contactul cu manifestările religioase, cu simbolurile şi personajele biblice îl fac pe copil să întrebe, să cerceteze.,, De ce”-ul acestei vârste este o mărturie a înclinaţiei spre cunoaştere:, ,Cine a făcut asta?”,, , De unde a venit?”,, ,De ce s-a intimplat?”,, În aprilie 2008 educatoarele grupei mici au ,Cum s-a intamplat?”, etc…sunt intrebari la care însoţit copiii la Catedrala Ostroveni, i-am obişnuit pe familia si educatorii sunt datori sa raspunda copiilor, copii să spună rugaciuni pe un ton potrivit, clar, în aşa sa-i ajute sa inteleaga toate acestea pentru ca dorinta fel încât să simtă că rugăciunea este adresată,,Tatălui copilului de cunoastere este mare dar puterea lui de nostru ceresc” care ne apără şi ne iubeşte. Am intelegere este limitata. explicat copiilor conşinutul rugăciunilor îndeosebi al Raspunsurile primite de copii trebuie sa fie rugăciunii, ,Tatăl nostru”. I-am învăţat că atunci când acea parte de adevar pe care acestia s-o inteleaga, unul din colegi ne supără sau ne jigneşte nu trebuie să pentru a o putea receptiona. ne facem singuri dreptate, pentru că numai Dumnezeu Cunoscându-se puterea exemplului, se ştie adevarata pedeapsă pe care o merită acesta. Noi aşteaptă ca preşcolarii să fie influenţaţi de cei din avem datoria să-l iertăm, să ne împăcăm cu acesta jurul lor prin atitudinea pe care aceştia o au fată de pentru a face voia lui Dumnezeu., căruia-i place să Dumnezeu. Pentru a înţelege importanţa binelui şi vadă oamenii că trăiesc în pace şi armonie. a-l putea compara cu răul este momentul de a apela În iunie 2009 educatoarele grupei mijlocii 46 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat au însoţit copii la bisericuţa amenajată în interiorul Salinei Ocnele Mari,judeţul Vâlcea.. I-am învăţat pe copii să-şi facă în mod corect semnul crucii, prin împreunarea celor trei degete (mare, arătător, mijlociu) de la mâna dreaptă, care semnifică Sfînta Treime, în numele căreia ne închinăm, iar celelalte două care sunt închise ăn palmă ne amintesc de firea Dumnezeiască şi firea omenească a Mîntuitorului care a fost şi este Dumnezeu şi om. I-am învăţat totodată atitudinea pe care trebuie să o aibă atunci când se închină: pioşenie, seriozitate, cu gândul indreptat spre Dumnezeu, nu spre alte activităţi (alergat, mîncat, etc). Le-am explicat copiilor de ce cinstim crucea, pentru că pe ea a fost răstignit Mîntuitorul Iisus Hristos, cel care s-a jertfit pentru mîntuirea noastră.

Aceste vizitele la biserica i-a familiarizat pe copii cu sujitori ai bisericii, cu mediul de rugăciune şi pioşenie de aici, cu icoanele sfinte. Copiii au inteles că Biserica este Casa lui Dumnezeu, unde creştinii vin să se roage şi să asculte sfintele slujbe. Ne propunem ca în fiecare an să mergem cu copiii la biserică pentru că aşa vom avea înţelegere,iubire şi credinţă. Bibliografie 1. ,,Rugăciuni,povestiri şi poezii pentru-ai nostri dragi copii, Biblioteca ortodoxiei, Editura, ,Lumină din Lumină”1993

Nr. 2 - Decembrie 2013

Obiceiurile românilor Prof. înv. preşc. Din Andreea Grădinița cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului, deci o filosofie incluzând demersul mistic şi o ştiinţă generală excluzând experimentul, şi care se constituie în orice cultură primitivă, operând cu mijloace magice şi manifestându-se prin adaptarea concretă epică a abstracţiilor şi a fenomenelor superioare la situaţia psihosocială dată, ca şi prin explicarea simbolică a acestora. Iată câteva din frumuseţea tradiţiilor românesti ce se ţin la sărbatorile calendaristice sau la momentele importante din viaţa românilor care au rolul de-a ne îmbia cu farmecul lor. Sfântul Andrei Noaptea din ajunul Sf. Andrei este destinată unor obiceiuri, poate antecreştine, care să asigure protecţie oamenilor, animalelor si gospodăriilor. Tăranii români le-au pus sub oblăduirea acestui sfânt, tocmai pentru că ele trebuie garantate de autoritatea si puterea sa. Ajunul Sf. Andrei este considerat unul dintre acele momente in care bariera dintre văzut si nevăzut se ridică. Clipa cea mai prielnică pentru a obţine informatii cu caracter de prospectare pentru anul care vine. De asemenea, “Andreiu’ cap de iarnă” cum ii spun bucovinenii, permite interferenţa planurilor malefice cu cele benefice, lucrurile importante din existenţa oamenilor putând fi întoarse de la matca lor firească. Se crede că in această noapte “umblă strigoii” să fure “mâna vacilor”, “minţile oamenilor” si “rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii, tăranul român foloseşte ca principal element apotropaic (de apărare), usturoiul. În egala măsura, casa, grajdul, coteţele, uşile si ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni si animale. Sfântul Nicolae Decembrie vine apoi cu sărbatoarea, atât de aşteptată de copii, a Sfântului Nicolae. Caţi dintre noi nu au aşteptat cu înfrigurare dimineaţa de 6 decembrie pentru a se uita dacă Moşu’ a lăsat ceva in ghetele pregătite de cu seară? Acest obicei al darurilor aduse 47 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de Moş Nicolae, s-a impămaâtenit mai mult la oraş. Este posibil să fie un împrumut din ţările catolice, unde Moş Crăciun este cel care pune daruri in ghete sau ciorapi anume pregătiti. Copiilor din România li se poate intampla ca Moş Nicolae să aduca si câte o vărguţă (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost învestit de religia ortodoxă Sfantul Nicolae îi dă dreptul să intervină in acest fel in educaţia copiilor. Povestea lui Moş Crăciun începe cu un bătrân numit Sfântul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune că el posedă puteri magice şi a murit in 340 a.H. şi a fost îngropat in Myra.Târziu, in secolul XI, soldaţii religioşi din Italia au luat rămăşiţele sfântului cu ei înapoi in Italia. Ei au construit o biserică in memoria lui, in ari, un oraş port din sudul Italiei. Curând, pelerinii creştini din toată lumea au venit să viziteze Biserica Sfantului Nicolae. Ei au luat legenda lui Moş Nicolae in locurile lor natale. Legenda s-a răspândit in toata lumea şi a luat caracteristicile fiecărei ţari. Colindatul Pentru cea mai aşteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat in egală măsura la tradiţie, ştiind să accepte si obiceiuri mai recente. Obiceiul colindatului a înglobat in el nu numai cântec si gest ritual, ci si numeroase mesaje si simboluri ale unei străvechi spiritualităti românesti. El s-a păstrat asociindu-se cu celebrarea marelui eveniment creştin care este Naşterea Domnului Iisus Hristos. In ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din ţara, incepe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Naşterea Domnului şi sunt primiti cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci si colaci. Anul nou Pentru cel mai important moment, trecerea in noul an, pregătirile se reiau. In săptămâna dintre Crăciun si Anul Nou, in toate satele cetele de flăcai se prepară pentru “urat”, sistem complex de datini si obiceiuri. Pe înserat, in ajunul anului sunt aşteptaţi sa apară “Ursul”, “Capra”, “Bunghierii”, “Caiutii”, “Malanca”, “Jienii”, “Mascaţii” etc. Concretizarea spectaculoasă a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, aceste manifestări reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociaţii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui.. Faptul că aceste obiceiuri se practică la cumpăna dintre ani este justificat de simbolistica zilei 48 | 228

de 31 decembrie care in gândirea populară reprezintă data morţii dar si a renaşterii ordinii cosmice. Structura ceremoniala a obiceiului este in acelasi timp plină de forţă si vitalitate. Muzica si dansul remarcabile prin virtuozitate si dinamism, măştile pline de expresivitate, alcătuiesc un spectacol unic. Când se apropie miezul nopţii către noul an, ţăranii obişnuiesc să prevadă cum va fi vremea in anul ce vine. Se folosesc de foile unei cepe mari pe care le desprind si le asează in ordine, numindu-le după lunile anului. În fiecare din ele pun putină sare. A doua zi, de Sfântul Vasile, cel ce dezleagă vrăjile si făcăturile, ei vor verifica cât lichid a lăsat sarea topită in fiecare foaie. Aşa vor şti (pentru că in mod misterios cantităţile sunt diferite) dacă vor avea secetă sau ploaie si in ce lună anume. Mărţişor si Baba Dochia Mărţişor este denumirea populară a lunii Martie, luna echinocţiului de primăvară si a Anului Nou Agrar, dedicată zeului Mars si planetei Marte. Mărţişorul este, in tradiţia populară, o funie formată din zilele săptămânii si lunile anului adunate si răsucite intr-un şnur bicolor, simbolizând iarna si vara, făcuta cadou la 1 Martie. La sfârşitul secolului XIX, Mărţişorul era primit de copii, fete si baieti, fara deosebire, de la parinti In dimineata zilei de 1 martie, inainte de răsaritul soarelui. Mărţişorul, de care se agaţă o moneda metalică de argint si, uneori, de aur, se purta legat la mâna, ulterior prins in piept sau la gât. El era scos, in raport de zona etnografică, la o anumita sărbătoare a primăverii (Macinici, Florii, Paşte, Arminden) sau la înflorirea unor arbuşti si pomi fructiferi. Se credea ca purtătorii Mărţişorului nu vor fi pârliţi de soare pe timpul verii, că vor fi sănătoşi si frumoşi ca florile, plăcuti si drăgăstoşi, bogaţi si norocoşi, feriţi de boli şi de deochi. Obiceiul Mărţişorului este o secvenţă a unui scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului, primăvara, la naşterea si moartea simbolica a Dochiei, divinitate agrară si maternă care moare si renaşte simbolic la noua martie, echinocţiul de primăvară in Calendarul Iulian (stil vechi). In raport cu scurgerea anuala a timpului, Dochia se numeşte Dragaica, sau Sînziana la 24 iunie, Maica Precista la 8 septembrie, Vinerea Mare la 14 octombrie, devenind “baba”, dupa ce a fost, rând pe rând, copila, tânără, matură. Dochia păstreaza, împreuna cu metamorfozele ei calendaristice, aminirea Marii Zeiţe, (Terra Mater) si este identificată cu Diana si Iuno din Panteonul roman, cu Hera si Artemis din Panteonul grecesc. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Bibliografie 1. Mică enciclopedie de tradiţii româneşti, Ion Ghinoiu, Ed. Enciclopedică, 2001 2. Sărbători şi obiceiuri, C.Brăiloiu, Ed. Enciclopedică, 2002 3. Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun, M. Mitroi, Ed. Autorul, 2004

Beneficiile educaţiei religioase la vârsta preşcolară Prof. Maria Dioşan Prof. Maria Mocanu Grădiniţa „Pinocchio” Cîmpia Turzii Grădiniţa este o a doua „familie” a copiilor, de aceea, ea trebuie să fie „palatul” fermecat din poveste, unde copilul devine o fiinţă de-sine-stătătoare, independentă. Cadrul în care se desfăşoară activitatea trebuie să aibă o înzestrare aparte, o anumită vibraţie interioară care să întâmpine cu bucurie, cu dragoste şi delicateţe pe micile fiinţe, să li se deschidă ca o floare, înmiresmându-le dintr-o dată inimile şi privirile, să-i îmbrăţişeze din prima clipă. Preşcolaritatea este perioada în care se înregistrează cele mai pregnante ritmuri în dezvoltarea individualităţii umane şi unele din cele mai semnificative achiziţii cu ecouri evidente pentru etapele ulterioare ale dezvoltarii sale. Copiii, prin firea lor, sunt foarte curioşi, mereu pun întrebări, mereu caută, sunt dornici să cerceteze şi să descopere. Vârsta preşcolară, considerată şi „vârsta de aur”, este vârsta “de ce-urilor”, vârsta când copiii adresează o serie de întrebări părinţilor şi educatoarelor, cum ar fi: Cine a făcut lumea?; De ce vine Moş Crăciun?; Cine este Îngeraşul păzitor?; Cine este Moş Nicolae?; De ce ne aduce daruri?; etc. Grădiniţa, ca prima treaptă a învăţământului preuniversitar, constituie pentru copii prima experienţă a vieţii în societate. Ea este cea care îi aşează întrun cadru nou prin dimensiunile şi conţinuturile ei şi le propune activităţi pe care copiii se forţează să le adapteze cât mai bine nevoilor şi trebuinţelor lor. Vârsta preşcolară este perioada marilor achiziţii psiho-comportamentale, o perioadă a descoperirii, în care copilul învaţă să existe într-o Nr. 2 - Decembrie 2013

lume interesantă şi mereu în schimbare, dincolo de spaţiul sigur şi ocrotitor al familiei. Activităţile moral-religioase pe care le desfăşurăm în grădiniţă vin în întâmpinarea curiozităţii copiilor, ajutându-i să găsească răspunsuri la problemele şi tlburătoarele întrebări pe care şi le pun. Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase alr căror semnificaţii, în înţelesul lor mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu semenii şi cu Dumnezeu. Educarea copiilor în spiritul bunătăţii, înţelegerii, respectului faţă de semeni, întrajutorare reciprocă, reprezintă o operă plină de dăruire, prin care educatoarea, alături de familie, de preotul slujitor al credinţei, le asigură copiilor evoluţia spre societatea umană, spre evoluţia ei. Ca educatoare, am fost mereu preocupate de modul cum abordăm educaţia religioasă în grădiniţă, pentru a nu aduce atingere diferitelor confesiuni religioase cărora aparţin unii copii. Astfel, activităţile pe care le-am planificat şi desfăşurat cu copiii au urmărit, în primul rând, transmiterea unor valori morale-creştine, cum ar fi: • Iubirea de aproapele tău; • Să nu minţi; • Să nu furi; • Să faci fapte bune; • Să-ţi respecţi părinţii, bătrânii; • Să ceri iertare când greşeşti. Aceste valori morale au fost făcute cunoscute copiilor prin scurte povestioare, cum ar fi: “Copilul lacom”; “Bucuria din sufletul unui copil”; “O mână de ajutor (Să fii milostiv)”; “Gândul cel bun al Simonei”, “Iartă-mă”; “Fii bogat la suflet”; “Să nu furi”; “Mărul”, etc, povestioare care vin în întâmpinarea nevoii noastre de a forma copiilor anumite calităţi moral-creştine.

49 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Viaţa şi activitatea Sf. Apostol Andrei Dragomirescu Andreea Maria Gradiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea ConformBibliei,cei doi frați,Petruși Andrei, erau originari dinBetsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezare și erau de profesie pescari, ca si tatăl lor. Andrei a fost ucenic al lui Ioan Botezătorul, când, la o vreme după botezul lui Iisus, auzindu-l pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“ (Ioan 1,36) i-a urmat lui Iisus, devenind astfel primul apostol. Sfantul Apostol Andrei îl urmează îndeaproape din acest moment pe Iisus, el fiind luminat de Duhul Sfânt pentru a înţelege adevărata Persoană ce se ascundea sub chipul lui Iisus din Nazaret. Este ales de Iisus ca apostoli pentru misiunea de a vesti în toată lumea Evanghelia. După pogorârea Sf. Duh în ziua Cincizecimii asupra lor la Ierusalim, apostolii au început să propovăduiască cu curaj noua învăţătură despre Împărăţia Cerurilor, transmiţând si ucenicilor lor tainele noii Învăţături; dovadă stau textele “Învăţătura celor 12 apostoli” şi “Constituţiile apostolice” descoperite mai târziu în 1883 de către mitropolitul Nicomidiei, Filotei Vrieniu, într-un pergament manuscris în anul 1056. În “Constituţiile apostolice”, Sfântului Apostol Andrei i se atribuie formularea rugăciunilor diaconului şi episcopului pentru catecumeni, pentru energumeni (cei posedaţi de demon), pentru cei ce urmau să fie botezaţi, pentru penitenţi, precum şi a ecteniilor liturghiei credincioşilor. Sf. Andrei “a predicat în Pont, Tracia şi Scythia”:”Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorţi Bitinia, părţile Pontului Euxin şi ale Propontidei, cu cetăţile Calcedon şi Bizant, Macedonia, Tracia şi regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada, Ahaia si cetăţile Aminsos, Trapezunt, Heracleea (Pontului) şi Amastris”. Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi a continuat misiunea de propovăduire a Evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. 50 | 228

După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate deApostolul Pavelși de alți Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orasulPatras. Acolo a murit ca martir. După moartea sa, moașteles-au păstrat la Patras. Pe la anul 350 împăratul Constanțiu al II-lea (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele sfântului Andrei la Constantinopol si le așează în Biserica Apostolilor. Acestea se păstrează întregi până în jurul anului 850, când împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul cedează rugăminților locuitorilor din Patrassi le înapoiază capul sfântului Andrei. În anul 1208, în timpul Cruciadei a patra, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în domul San Andrea. În 1462 au fost duse la Roma, din cauza pericolului turcesc. În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras.

Educația religioasa în grădiniță Educatoare Dragusin Ioana Gradinita cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea ,,Parintilor, cresteti-va copiii vostri in temerea, invatatura si intelepciunea Domnului!,, (Sf. Apostol Pavel) Invatamantul este o investitie pe termen lung, fapt ce ramane valabil pentru toate etapele istorice parcurse de un popor.Educatia religioasa a unei generatii incepe in familie, de la o varsta frageda si continua pana la maturitate, in societatea in care adultul s-a integrat. De la familie pana la societate, copilul trece prin acea institutie, numita, ,scoala“. Cercetarile stiintifice de psihologie si pedagogie au aratat ca valoarea educatiei din copilarie pune o amprenta pe care individul o poarta toata viata. Pentru indeplinirea obiectivelor educatiei moral-religioase, este necesr sa desfasuram cu copiii activitati, jocuri, poezii, povestiri cu un pronuntat continut moral, care sensibilizeaza afectiv copilul. In formarea personalitatii copilului in spiritul moralcrestin am folosit doua modalitati de educatie: Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat • educatia formativa, ce se concretizeaza in dezvoltarea orizontului cultural, a trasaturilor psihice si morale; • educatia informativa, avand ca obiectiv acumularea de catre copii a acelor informatii si cunostinte care sa permita integrarea in clasa I, cat mai eficient si rapid. In realizarea celor doua obiective se are in vedere buna crestere si educare a copiilor, acestia fiind viitorul umanitatii. La inceput le-am vorbit copiilor despre Dumnezeu, le-am spus ca El a creat lumea in care traim, a creat cerul si pamantul. Stiti desigur ca la caderea noptii, cand se sting luminile, totul dispare brusc in intuneric. Odinioara, pretutindeni, domnea o bezna adanca. Pe atunci nu exista inca nimic: nici ierburi, nici copaci, nici flori, nici pasari frumoase, nici chiar cerul, nici pamantul. Tot universal era un imens intuneric si haos. Si atunci Dumnezeu a creat aceasta minunata lume. Noi stim ca nimic nu se face de la sine. Frumusetea si armonia lumii ce ne inconjoara este o graitoare maretie a lui Dumnezeu.

sfinţirea, iubirea şi îndumnezeirea sunt prezentate cu multă subtilitate şi profunzime teologică pentru toate vârstele şi pentru toate categoriile socio-profesionale în Vieţile Sfinţilor. Monahii, preoţii căsătoriţi, tinerii, intelectualii, ţăranii, soldaţii, chiar şi necreştinii pot să descoperă modele de vieţuire, răspunsul şi soluţii la toatele problemele existenţiale în Vieţile Sfinţilor. „Vieţile Sfinţilor – spune părintele Justin Popovici- cuprind şi toată Morala ortodoxă, cu Etosul orotodox în toată strălucirea măreţiei lui divinoumane şi în toată forţa lui de neînvins...Toate legile morale dumnezeieşti izvorăsc din Sfintele Taine şi se realizează prin Sfintele Virtuţi. Pentru aceasta şi Vieţile Sfinţilor constituie morala aplicată. Pe de altă parte, iarăşi, Vieţile Sfinţilor asigură în chip neîndoielnic că Morala nu este altceva decât o Dogmatică aplicată. Întreaga viaţă a sfinţilor se compune din Sfintele Taine şi Sfintele virtuţi, iar Sfintele Taine şi Sfintele virtuţi sunt roade ale Duhului Sfânt care lucrează toate în toţi.”

Sfinţii şi ştiinţa Vieţile Sfinţilor ne oferă răspunsuri şi la descoperirile ştiinţifice recente. Una dintre cel mai dificile probleme ale eticii creştine moderne este transplantul de organe. În Vieţile Sfinţilor Cosma şi Damian, doctori fără de arginţi se relatează realizarea transplantului de Vieţile sfinţilor – paradigmă minune şi o intervenţie dumnezeiască. duhovnicească a creştinilor de organe printr-o Un exemplu elocvent este relatarea cazului astăzi diaconului Iustinian care avea un picior ros de cancer şi căruia întru-un vis i-au apărut cei doi sfinţi Cosma Educ. Dragusin Maria şi Damian cu alifii şi care i-au înlocuit piciorul bolnav cu un picior sănătos de la un decedat negru din Grădiniţa cu Program Normal Dejesti, Vitomiresti, mormânt. Trezindu-se şi văzându-se vindecat şi cu un Olt picior negru în locul celui bolnav, diaconul a povestit visul său şi minunea care a urmat. Creştinismul ortodox contemporan trebuie să readucă pe sfinţi în teologia ortodoxă, în viaţa Sfinţii martiri din închisorile comuniste cotidiană şi în preocupările credincioşilor de astăzi. Un alt capitol al aghiologiei ortodoxe moderne Biserica Ortodoxă are ca drept scop sfinţirea pe care trebuie să-l recupereze Biserica şi teologia sau îndumnezeirea omului în Iisus Hristos. Sfinţii sunt ortodoxă română este martirologiul sfinţilor români prezenţi în Biserică, în viaţa, ocupaţiile şi greutăţile din închisorile comuniste. creştinilor de astăzi. Ei sunt modele desăvârşite de Teologii greci consideră că toţi sfinţii eleni, dar vieţuire creştină, sunt creştini autentici, care în lupta şi celelalte etnii ortodoxe, ucişi în timpul persecuţiei cu păcatul şi răul au luptat până la sânge, uneori cu şi dominaţiei păgâne islamiste turce pot fi numiţi drept sacrificiul veiţii lor. „noi mărturisitori”. Mai mult, aproape toate Bisericile Sfinţii şi morala ortodoxă Ortodoxe au canonizat sfinţi şi au realizat martirologii Aghiologia ortodoxă este o sursă fundamentală cu cei care au suferit pentru a-L mărturisi pe Hristos şi inevitabilă şi pentru morala ortodoxă. Temele în închisorile comuniste. Rămâne ca şi Biserica majore ale existenţiei umane: păcatul, pocăinţa, Ortodoxă Română să realizeze un martirologiu creştin Nr. 2 - Decembrie 2013

51 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cu preoţii, monahii, creştinii şi intelctualii români care au suferit şi au murit în închisorile comuniste. Din punct de vedere istoric persecuţia comunistă, condusă de dictatorii comunişti poate fi asemănată cu cea declanşată de împăraţii romani împotriva creştinilor în primele trei secole creştine. Metodele de tortură, procedeele de a-i face pe creştini să apostazieze sunt similare cu cle din Biserica veche. Aşa cum înainte Hristos a fost exilat împreună cu creştinii în catacombe, în păduri sau în peşteri, în perioada comunistă Hristos a fost închis cu ucenicii Săi în temniţele comuniste. Hristos a coborât din nou la iad, în închisorile comuniste pentru ca să transforme acest loc, cel mai josnic posibil pentru umanitate, în universitate şi altar. Fără îndoială, toate cărţile din această perioadă pot constitui un Nou Sinaxar al Bisericii, numit Vieţile Sfinţilor din închisorile comuniste. Această literatură de rezistenţă împotriva ateismului şi a comunismului este o literatură sacră prin suferinţa şi jertfa creştinilor, care face ca sângele lor să sfinţească acest pământ, iar Biserica Ortodoxă Romană să fie o Biserică Ortodoxă martiră. Sfinţii şi Teologia Ortodoxă În pofida importanţei pe care aghiologia ortodoxă o ocupă în teologia Bisericii, în teologia ortodoxă-română nu există nici o disciplină de aghiologie ortodoxă în facultăţile şi seminariile teologice. De multe ori, teologii ortodocşi, influenţaţi de o concepţie bulltmanistă demitologizează Vieţile Sfinţilor, considerând că virtuţile şi martiriul lor sunt prezentate în mod exagerat de Minee şi de scriitorul bisericesc Simeon Metafrastul. De aceea, în teologia contemporană nu avem până în prezent o ediţie critică a Vieţilor Sfinţilor, aşa cum există în alte Biserici Ortodoxe. În plus, această concepţie afectează şi planul liturgic datorită faptului că mulţi dintre sfinţii teologi precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Efrem Sirul, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfânta Eufimia şi alţi sfinţi nu sunt serbaţi şi nu au o imnografie pe măsura vieţii şi a sfinţeniei lor. De asemenea, nici Bisericile construite în epoca noastră nu mai au ocrotitori pe sfinţii mari teologi. În teologia greacă contemporană există la toate facultăţile de teologie ortodoxă o catedră de aghiologie ortodoxă însoţită de dicipline teologice ca: Imnografie creştină şi Teologia şi spiritualitatea duhovnicilor 52 | 228

contemporani. Teologi ca, E. Theodorou, P.B. Pashos, D. Tzamisa, Sf. Papadopoulus, Ant. Papadopoulus au realizat cursuri de aghiologie ortodoxă, monografiile sfinţilor, martirologii, mitericonae, paterice, imnografii pentru sfinţii contemporani. Toate aceste demersuri şi contribuţii teologice au avut ca mesaj sintagma părintelui Florovsky „înapoi la Sfinţii Părinţi!”, echivalent cu „înapoi la Vieţile Sfinţilor!”. Intoarcerea la izvoarele teologiei însemnă întoarecerea la Vieţile Sfinţilor. Şi în telologia română veche după Sfânta Scriptură, Psaltire şi cărţile de cult, Vieţile Sfinţilor erau printre cele mai editate şi citite cărţi la români. Din nefericire, astăzi Vieţile Sfinţilor au rămas un capitol uitat în teologia noastră contemporană, dar şi în preocupările credincioşilor noştri. Bunăoară, mulţi dintre creştini citesc multe reviste şi cărţi depre vieţile scriitorilor, muzicienilor, marilor vedete din sport şi din muzica modernă, dar nu mai există o preocupare pentru Vieţile Sfinţilor, care devin de multe ori legende ale creştinismului. În acelaşi mod şi în cultura modernă, în afară de sumarele menţini din ziare sau de la radio, nu mai există nici o referire la viaţa, faptele şi minunile sfinţilor. Această stare de nebulozitate apare uneori şi în calendarul ortodox unde nici măcar sfinţii români nu sunt serbaţi în întreaga Biserică, ci doar pe zone şi regiuni. Însă, durerea şi tragedia cea mai mare a creştinismului contemporan este că creştinii nu mai vor şi nu mai luptă să devină sfinţi. Bibilografie 1. „Îndrumătorul Bisericesc”, Publicaţie anuală a Arhiepiscopiei Sibiului, nr. 154, Ed. Andreian Sibiu, 2006, pag. 105-110 2. „Martiriul creştin în temniţele comuniste”, părintele Cornel Toma

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe Drăguşin Mihaela Şcoala Gimnazială Anton Pann, Râmnicu Vâlcea Sfânta Taina a Botezului Sfântul Botez este Taina prin care omul, prin întreita afundare în apa în numele Prea Sfintei Treimi, dobândeşte iertare de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până atunci (în cazul în care cel botezat este matur), se naşte din nou duhovniceşte şi devine membru al Bisericii lui Hristos. Botezul este numit şi „uşa tainelor”, fiindcă numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu după har şi mădulare vii ale trupului Său mistic şi numai astfel, botezaţi fiind, putem primi şi celelalte Taine. Botezul este întemeiat ca Taina de Mântuitorul prin cuvintele: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Sfânta Scriptură prezintă un singur element de săvârşire a botezului şi anume apa. Aceasta apa trebuie sa fie curata şi sfintita de către preot inainte de inceperea randuielii propriu-zise. Practica aceasta se pare ca a fost adoptata inca din timpurile Bisericii apostolice. Formula care se rosteste cu aceasta ocazie este: Se botează robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în timp ce catehumenul este cufundat de trei ori în apă, desemnand cele trei zile cât a stat Mântuitorul în mormânt. Săvarsitorul Tainei este însuşi Domnul Hristos, pe care slujitorii cei vazuti ai Tainei, episcopul Său preotul, Îl invoca. Insăsi formula centrala a botezului arata aceasta: „Se botează...” şi nu „Te botez ...”, adica Hristos boteaza prin mana preotului. În cazuri de exceptie, când cineva este în pericol de moarte şi nu este botezat, Biserica a randuit ca aceasta Taina sa fie săvarsita de orice crestin ortodox, cufundandu-l în apa de trei ori şi rostind: Se boteaza robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Dacî primitorul Tainei Trăieşte, Botezul poate fi continuat după obisnuita rânduiala, de către preot, fara a mai rosti formula. Primitorii acestei Taine sunt toţi oamenii, indiferent de varsta. Copiii, după cum ştim, nu Nr. 2 - Decembrie 2013

pot mărturisi credinţa, dar Sfânta Scriptură ne dă exemple când, pentru credinta altora, unii au dobândit vindecarea. Urmare a acestor argumente, Biserica a randuit nasia, bazandu-se pe Sfânta Scriptura: „Oricine va primi în numele Meu pe acesti copii, pe Mine Ma primeste, şi oricine Ma primeste, nu pe Mine Ma primeste, ci pe Cel ce M-a trimis” . Cuvintele acestea se refera la cel botezat în numele lui Hristos. Sfintii Apostoli au botezat şi pe cei maturi, dar şi pe cei mici, chiar şi familii întregi (Corneliu sutasul, vaduva Lidia, Stefana). Despre toţi acestia Sciptura spune ca s-au botezat ei şi caşa lor. Traind cu convingere adevarurile de credinta ale Bisericii, sa staruim intru predicarea a ceea ce Mântuitorul ne-a poruncit: un domn, o credinta, un botez . Taina Mirungerii Taina Mirungerii este lucrarea Sfânta, instituita de Hristos, prin care cel botezat se impartaseste de darurile Duhului Sfant, pentru sporirea şi intarirea în viaţa duhovniceasca. Aceasta Taina se săvârşeşte în timpul oficierii Tainei Botezului, imediat după scoaterea pruncului din apa. în Biserica Ortodoxa administrarea acestei taine se face odata cu slujba Botezului, pentru a-i oferi celui botezat - chiar prunc fiind - darurile lucratoare ale Duhului Sfant. în Biserica Catolica aceasta Taina se numeste „confirmare” şi se administreaza la 14 ani, considerandu-se ca atunci adolescentul crestin este constient de Taina pe care o primeste. Materia (Sfântul Mir) este untdelemnul amestecat cu mirodenii, pregatit după o rânduiala speciala în Joia Mare (Săptamana Patimilor) şi sfintit de către episcopii unei Biserici locale. Sfintirea Sfântului Mir de către episcopii unei anumite Biserici locale este tocmai manifestarea autocefaliei acelei Biserici Ortodoxe. Prin multimea mirodeniilor din care este făcut, el inchipuie multimea şi diversitatea darurilor şi a puterilor Duhului Sfant. Sfântul Mir e folosit nu numai în Taina Mirungerii, ci şi în sfintirea antimiselor şi a bisericilor. Lucrarea propriu-zisă a acestei Taine consta din ungerea cu Sfântul Mir a noului botezat, facandu-ise semnul sfintei cruci pe mai multe parti ale trupului, cu rostirea formulei: „Pecetea darului Duhului Sfant. Amin”. Prin aceasta ungere se pune în valoare şi trupul omului, care prin simturi, dorinte şi prin toate faptele lui, este colaborator al sufletului. Precizam ca Taina Mirungerii, ca şi Taina Botezului, are caracter unic, căci nu ne putem impartasi de ea decat o singura data 53 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat în viaţa. După canoanele Bisericii Ortodoxe, aceasta Taina nu se repeta, chiar daca se obisnuiste ca cei care s-au lepadat de credinta crestina Său au parasit Sfânta Biserica şi vor sa se intoarca din nou la ea, sa fie iarasi unsi; aceasta nu inseamna o repetare a sfintei Taine, ci doar o reintarire în dreapta credinta. Ungerea aceasta este, deci, semnul darului Duhului Sfant, care s-a pogorat în chip vazut asupra Mântuitorului şi asupra Sfintilor Apostoli şi care, acum, este pecetea care ni se da şi noua, după botez, în chip nevazut. Prin mirungere, noul botezat este acum crestin adevarat şi deplin, un nou Hristos, adica „uns” al Domnului, căci, cuvântul Hristos inseamna uns. DICTIONAR: Antimis = obiect liturgic confectionat dintr-o bucata de panza de în Său de matase care simbolizeaza mormantul şi giulgiul în care a fost infasurat Mântuitorul. Fara antimis nu poate fi oficiată Sfânta Liturghie. Taina Pocăinţei Pocăinţă - prin mijlocirea unor manifestari vazute din partea credinciosul şi a preotului în Biserica, credinciosul obtine harul iertarii păcatelor de la Dumnezeu. Cine face păcatul - a zis Mântuitorul - este rob al pacatului. Mantuirea din robia pacatului inseamna eliberare. Iata de ce spunem şi marturisim intr-o multime de rugaciuni ca Iisus Hristos este eliberatorul şi Mântuitorul lumii. Pentru ca El, prin adevarul şi harul Său curatitor şi sfintitor ne face curati de pacate şi astfel liberi. În slujba acestei curatiri şi eliberari sufletesti sta pocăinţă crestina cu elementele ei esentiale: cainta, mărturisirea şi dezlegarea păcatelor. Spovedania păcatelor aduce cu sine linistire constiintei, cercetarea, fericirea şi apropierea de Dumnezeu. Cea mai frumoaşa marturisire a păcatelor o face Proorocul David în Psălmul 50. Proorocul Isăia vorbeste despre pocăinţă aprins şi cu putere ca un trimis al lui Dumnezeu: „Cel ticalos sa lase calea lui şi omul cel nedrept vicleniile lui şi sa se intoarca la Domnul Dumnezeu cel bogat în iertare şi atunci se va indura de el”. Cum sa se faca pocăinţă ne-a aratat Mântuitorul. Exemplul clasic al pocaintei în Evanghelia Mântuitorului ni-l prezinta parabola fiului risipitor. În aceasta parabola avem toate elementele unei pocainte complete: Omul pacatos, recunoasterea şi mărturisirea păcatelor, convertirea, rugaciunea de iertare, căinţă, hotărârea de indreptare, părintele care primeşte pocăinţă şi iartă pe păcătos. Ea oglindeşte tot ceea ce putem desemna ca fiind o pocăinţă 54 | 228

evanghelica integrala. Tinta superioara a pocaintei este perfectiunea morala şi spirituala. Pocăinţă evanghelica se incoroneaza cu iertarea păcatelor. Acesta este specificul crestin al Sfintei Taine a Pocaintei, căci realitatea de la care plecam, în adevarata pocăinţă, este păcatul, iar efectul la care vrem sa ajungem este iertarea păcatelor. În contextul acestei adevarate pocainte, credinciosul trebuie sa traiasca o autentica viaţa crestina, desăvarsindu-se prin rugaciune, post, milostenii, lacrimi de cainta, dragoste frateasca şi altele. Vremea pocaintei este limitata la viaţa pamanteasca. Prin moarte, pacatosul intra intr-o stare în care nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa, nadajduind doar în milostivirea lui Dumnezeu şi în rugaciunile pe care le face pentru el Biserica şi, în Biserica, toţi cei care l-au iubit. Din toate cele prezentate mai sus, ca şi din cuprinsul invataturii Bisericii Ortodoxe, reiese clar ca pocăinţă este o lucrare dumnezeiască mântuitoare. Sfânta Împărtăşanie Sfânta împărtăşanie este Taina Bisericii care constituie centrul cultului crestin. Prin aceasta taina se realizeaza în mod real unirea credinciosului cu Iisus Hristos, prin primirea (impartasirea) cu Trupul şi Singele Său, sub forma pâinii şi a vinului. Impartaşania se mai numeste şi Euharistie (multumire, recunostinta) şi Cuminecare (comuniune, legatura), cuvinte care pun în evidenta faptul ca prin ea, credinciosul se impartaseste de însuşi Mântuitorul Hristos, prin Sfântul Trup şi Singe al Său şi, în acelasi timp comuniune reala cu toţi cei ce se impartasesc şi traiesc în Hristos, cu toţi cei ce sunt madulare vii ale Trupului Său, care este Biserica Sa, atât cei din lumea de aici cât şi cei trecuti în lumea de dincolo. Mântuitorul Hristos a instituit aceasta taina la Cina cea de Taina*, când „a luat Iisus paine şi binecuvantand, a frant şi le-a dat lor (ucenicilor) şi a zis: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Şi luand paharul, multumind, le-a dat şi au baut din el toţi. Şi a zis lor: Acesta este Săngele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsă». Prin aceste acte Iisus Hristos pune temelia cultului crestin, care ne prilejuieste şi noua, celor de astazi, sa fim partasi, în chip nesăngeros - dar în mod real, nu doar simbolic Său ca o comemorare - la jertfa singeroaşa pe care a adus-o pe Golgota, prin moartea pe cruce, dar şi sa iesim din moarte, cu moartea Sa pe moarte calcand, primind viaţa Sa ca izvor al vietii noastre vesnice. Aceasta temelie reprezinta pentru fiecare în Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat parte şi pentru toţi impreuna participarea actuala, aici şi acum, în viaţa noastra pamanteasca, la viaţa lui Hristos, ca madulare vii ale trupului Său mistic. De aceea Taina Euharistiei este nu numai lucrarea tainica, de neinteles, dar reala în care noi traim în Hristos şi Hristos traieste în noi, ci este şi Taina Bisericii, căci toţi cei ce traim în Hristos devenim un singur trup unit în Duhul Sfant, devenim Trupul Său, care este Biserica. Prin impartasirea cu vrednicie cu Hristos noi nu suntem doar sfintiti, curatati şi pregatiti pentru o mantuire viitoare, ci suntem deja partasi în mod nedeplin, ca o pregustare, dar deja partasi ai acestei mantuiri, partasi ai vietii în Hristos, părtaşi ai împărăţiei lui Dumnezeu, părtaşi ai lumii de aici la lumea de dincolo. De aceea Sfânta Liturghie, slujba în care se oficiază aceasta taină, este numită şi Cerul pe pamant, nu pentru ca folosim cuvinte frumoase, poetice, ci pentru ca, în mod real, în Sfânta Liturghie are loc o strapungere a timpului şi vietii pamantesti de către conditia vietii de dincolo. Pregatirea pentru primirea Sfintei impartaşanii se face atât prin post şi rugaciune, cât şi prin mărturisirea păcatelor (Taina Spovedaniei) şi impacarea cu toţi (iertarea), iar în ziua respectiva, inainte de împărtăşanie nu se va manca nimic. Actul impartasirii are loc, de obicei, în timpul Sfintei Liturghii, după ce preotul zice: «Sa luam aminte! Sfintele, sfintilor», iar strana răspunde: «Unul sfant, Unul Domn, Iisus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu: Tatal, Amin!». Atunci credincioşii care sunt pregatiti (au postit, s-au spovedit şi au dezlegare de la preot pentru a se impartasi, s-au impacat cu toţi şi au iertat, cerand iertare) vin în fata altarului, la usile imparatesti şi primesc Sfânta împărtăşanie. DICTIONAR: Cina cea de Taina = ultima cina luata de Hristos cu ucenicii Săi, în joia dinaintea patimilor. Se numeste de Taina, tocmai pentru ca instituie aceasta taina, prin care trupul şi săngele lui Hristos se ofera spre mancare lumii, care devine Biserica, sub forma pâinii şi a vinului euharistice.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Sf. Ioan Gură de Aur Prof. Înv. Primar Dumitrescu Florica Prof. Înv. Primar Duinea Diana Colegiul Național de Informatică Matei Basarab Râmnicu Vâlcea Sfântul Ioan Gură de Aur este cel căruia istoria Bisericii Universale i-a consacrat un loc privilegiat in sânul său, Răsăritul readucându-l în permanenţă în amintire prin săvârşirea liturghiei alcătuite de el, iar Apusul cinstindu-l cu aşezarea moaştelor sfântului în cel mai de seamă loc al său, în preajma bazilicii Sfântului Petru din Roma. Obişnuiţi ca Sfântul Ioan să fie cel care ne poartă, prin liturghia sa, către înălţimile divine, ne va fi greu să acceptăm imaginea ultimă pe care o oferă istoria vieţii sale, imaginea unui om măcinat de boală şi forţat de soldaţi să parcurgă pe jos calea către locul de exil. De aceea, relatarea vieţii lui Ioan ne pune in situaţia de a căuta o explicaţie pentru orbirea contemporanilor săi. Pentru Dumnezeu, probabil, explicaţia este mai simplă: până să primească, după moarte, slava Bisericii, lui Ioan i-a fost dăruit privilegiul ca viaţa să îi fie asemenea lui Hristos, cel căruia i-a închinat întreaga sa existenţa; Gură de Aur a vorbit „cu putere” înaintea oamenilor, iar aceştia au căutat să-l piardă, a slujit neobosit Bisericii, însă „ai săi”, clericii creştini ai vremii, „nu l-au primit” şi s-au folosit de mai marii lumii spre a-l obliga să poarte crucea exilului. Istoria cu încheiere martirică a vieţii lui Ioan începe în Antiohia, în jurul anului 350, unde se naşte într-o familie influentă, ca fiu al funcţionarului imperial Secundus şi al Anthusei, cea care va rămâne văduvă la vârsta de douăzeci de ani, fără să se mai recăsătorească vreodată. Cu un destin aproape identic cu cel al mamei episcopului Augustin din Hippona, Sfânta Monica, creştina evlavioasă Anthusa este cea care îşi călăuzeşte fiul către o educaţie în urma căreia să aibă parte de valorile cele mai de seamă ale vieţii culturale şi spirituale. În privinţa culturii, Ioan este îndrumat să urmeze o pregătire în arta oratorică (aşa cum s-a întâmplat şi cu Augustin), care reprezenta în epocă cea mai înaltă treaptă a educaţiei unui tânăr, mai ales că oferea posibilitatea unei realizări profesionale remarcabile în domeniul juridic. În această privinţă a beneficiat, datorită 55 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sacrificiilor materiale îndurate de mama sa, de frecventarea şcolii unui retor renumit, Libanios, unde l-a avut coleg pe un alt viitor episcop, Theodor din Mopsuestia. Deşi ajunsese să stăpânească arta retorică în mod strălucit, profesiunea de avocat nu o va practica decât pentru o scurtă perioadă de timp, suficient pentru ca mai apoi să regrete că nu a mers imediat pe calea monahismului, aşa cum o făcuse prietenul său, Sfântul Vasile cel Mare. Succesul educaţiei retorice va fi încununat de frumuseţea predicilor sale, motiv pentru care posteritatea îi va adăuga supranumele „Gură de Aur” (Chrysostom), ceea ce nu s-a mai întâmplat în istoria Bisericii decât în cazul unui episcop de Ravenna, Petru Chrysologul (Cuvânt de Aur, 380450). Tot sub influenţa mamei sale, cea care i-a acordat prima instrucţie religioasă, tânărul Ioan va căuta să-si însuşească credinţa la un nivel superior, atât moral, prin viaţa monahală, cât şi intelectual, prin însuşirea cunoştinţelor teologice. Astfel, la doi ani după primirea botezului în anul 372 (in acea epocă botezul era preponderent administrat la vârsta adultă, după o perioadă de catehumenat), Ioan devine monah. Întârzierea de doi ani, după cum el însuşi va mărturisi, a fost cauzată numai de rugămintea stăruitoare a mamei de a nu fi lăsată singură până la moartea sa, survenită in 374 sau 375. La mănăstirea în care intrase îl va avea ca mentor pe Diodor din Tars, întemeietorul „şcolii antiohiene”, unde se propunea o interpretare spirituală a Bibliei însoţită de respectarea strictă a doctrinei creştine orthodoxe stabilite la Conciliul din Niceea. Ioan se va adânci în studiul Scripturii, pe care îl va însoţi timp de doi ani cu o viaţă ascetică severă într-o grotă din apropierea Antiohiei, unde îşi va pierde pentru tot restul vieţii sănătatea. În anul 381 este numit de episcopul Meletie ca diacon în episcopia Antiohiei, iar după cinci ani, succesorul acestuia; episcopul ulterior canonizat, Flavian, menţionat elogios şi în omiliile din acest volum, îl numeşte preot, slujire pe care şi-o va menţine timp de aproape doisprezece ani, fiindu-i încredinţată şi misiunea de a rosti predici. În această perioadă, în care Ioan Gură de Aur a rostit circa 700 de predici, a avut de înfruntat tulburările pricinuite de apariţia şi amplificarea ereziilor, cât şi conflictul politic dintre Antiohia, capitală a provinciilor Imperiului Bizantin din Orientul Apropiat, şi autoritatea imperială din Constantinopol. Conflictul a culminat în anul 397 cu revolta înfrântă a antiohienilor, cărora Ioan şi episcopul Flavian leau venit în ajutor. În acelaşi an, la Constantinopol, 56 | 228

murea arhiepiscopul Nectarie, lăsând neocupat un loc de episcop ce făcea obiectul intereselor politice şi religioase, antrenând confruntări între diferitele facţiuni religoase din Imperiu. Prins fără voia sa în jocul unor asemenea interese, preotul Ioan din Antiohia, renumit pentru predicile sale, este atras printr-un vicleşug să descindă în Constantinopol, căci, altminteri, el nu şi-ar fi părăsit oraşul natal şi comunitatea pe care o slujea, nefiind mânat de dorinţa de a ocupa funcţii înalte. Cel care l-a atras pe Ioan în această cursă a fost Eutropiu, ministrul împăratului Arcadius, urmărind ca, prin numirea unui antiohian ca arhiepiscop să diminueze influenţa episcopului Teofil al Alexandriei, care avea şi el un candidat pentru funcţia arhiepiscopală. În cele din urmă, la 28 februarie 398, Ioan este întronat ca arhiepiscop al Constantinopol, hirotonit de însuşi episcopul Teofil al Alexandriei, însă numai sub constrângerea deciziei imperiale, căci, după această numire, va fi unul dintre cei mai mari duşmani ai noului arhiepiscop de Constantinopol. Pe parcursul anilor de episcopat, între anii 398 si 404, Ioan Gură de Aur şi-a pus în valoare calităţile pe care le manifestase mai înainte ca preot al episcopiei din Antiohia.Astfel, în acest interval de timp, elaborează circa 500 de omilii şi câştigă admiraţia credincioşilor din Constantinopol, venită, pentru un timp, inclusiv din partea împărătesei Eudoxia. În predicile sale va apăra cu deplină convingere orthodoxismul niceeo-constantinopolitan, de pe scaunul unde slujiseră pentru o bună perioadă de timp cinci episcopi care susţinuseră erezia ariană. De asemenea, este implicat în acţiuni care vizau îmbunătăţirea vieţii celor bolnavi, bătrâni şi săraci, înfiinţând pentru aceştia case de adăpost şi continuând în acest fel nişte modalităţi de ajutorare introduse în Biserică de Sfântul Vasile cel Mare. Grija deosebită pentru aceste categorii de oameni o dobândise încă din perioada diaconatului său în Antiohia, unde fusese investit cu misiunea ajutorării celor defavorizaţi. Ca ocupant al scaunului arhiepiscopal din capitala Imperiului, încurajează misionarismul în părţile teritoriului bizantin în care nu se răspândise creştinismul şi acţionează în favoarea introducerii goţilor în Biserică, a căror migraţie îi adusese în preajma Constantinopolului. Prea puţin pătruns de spiritul imperial al cuceririi, Ioan le propune goţilor constituirea unei biserici autonome, cu preoţi numiţi din rândurile lor şi chiar cu slujbe religioase oficiate în limba proprie. Rigorismul moral impus de Sfântul Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Ioan Gură de Aur, pe care el însuşi îl adoptase prin practicarea unei discipline ascetice severe, va deveni cauza cea mai importantă a duşmăniei pe care i-o vor purta autorităţile politice şi religioase dintr-un oraş care, deşi dobândise de aproape şaptezeci de ani statutul de capitală a unui imperiu creştin, nu renunţase cu adevărat la un vechi laxism moral susţinut în continuare prin activităţile publice ale cetăţenilor. Mai mult decât atât, predecesorul lui Ioan, episcopul Nectarie, fusese unul dintre promotorii acestui stil de viaţă în Biserică. Astfel, Ioan se pronunţa împotriva luxului şi imoralităţii de care se făceau vinovaţi atât cei care formau aristocraţia Imperiului, cât şi clericii, ori credincioşii din rândul poporului. Lipsit de tact politic, calitatea cea mai importantă pe care trebuia să o deţină un arhiepiscop aflat în preajma autorităţilor, Ioan Gură de Aur îşi îndepărtează de sine susţinătorii politici. Împărăteasa Eudoxia, criticată implicit şi se pare, chiar în mod direct, pentru luxul casei imperiale, va deveni din admiratoarea sa unul din duşmanii cei mai înverşunaţi, iar Eutropiu, ministrul care îl adusese pe scaunul episcopal, îi va deveni, de asemenea, duşman, în momentul în care Ioan se opune deciziei de a desfiinţa dreptul de azil în biserică, prin care se prevedea încetarea urmăririi de către autorităţi a condamnaţilor refugiaţi într-o biserică. Fără sprijin politic, Ioan va deveni prada uşoară a episcopului Teofil al Alexandriei. Pornind de la cazul călugărilor numiţi „Fraţii lungi”, condamnaţi de arhiereul alexandrin se pare, pe nedrept, ca fiind eretici, Teofil va reuşi să convoace în anul 403 un sinod în care Ioan este condamnat în urma unor capete de acuzare lipsite de temei şi caterisit cu consimţământul a 36 de episcopi, inclusiv a unora care îi erau subordonaţi în cadrul arhiepiscopiei din Constantinopol. Decizia trimiterii lui Ioan în exil este revocată de către împăratul Arcadius în acelaşi an 403, temându-se de reacţia violentă a credincioşilor faţă de această hotărâre. Ioan nu va căuta însă să recâştige bunăvoinţa împăratului, proliferând acelaşi rigorism moral prin care era criticat stilul de viaţă al casei imperiale şi în perioada reinvestirii sale ca arhiepiscop de Constantinopol. De altminteri, la solicitarea adversarilor săi, conduşi de acelaşi Teofil al Alexandriei, i se contesta reinvestirea, care, potrivit lor, trebuia să fi fost facută prin convocarea unui alt sinod. Pierzând cu totul sprijinul împăratului Arcadius, in 9 iunie 404 se ia decizia definitivă ca Nr. 2 - Decembrie 2013

Ioan să fie demis din funcţie şi este trimis sub escortă militară în Cucuson, oraş din Armenia - provincie aflată la una din marginile Imperiului Bizantin. După o călătorie obositoare care a durat circa şaptezeci de zile şi pe parcursul căreia fusese întâmpinat cu ostilitate de mai toţi episcopii creştini, a avut parte de un tratament aspru de viaţă, pe care îl descrie în epistolele trimise de el în această perioadă prietenilor săi din Antiohia şi Constantinopol. Tocmai din pricina faptului că a continuat să participe la viaţa Bisericii şi în timpul exilului, atât prin epistole, cât şi prin vizitele pe care le primea din partea antiohienilor, în anul 307 este strămutat într-un alt loc de exil, în oraşelul Pitiunta de pe ţărmul estic al Mării Negre. Deja cu sănătatea şubrezită de pe urma primei exilări, Ioan nu va reuşi să îndure şi această nouă călătorie la care era, ca şi prima dată, forţat de ostaşi să o facă pe jos. Astfel, după trei luni de marşăluire forţată, în ziua de 14 septembrie a aceluiaşi an 307, moare într-un sat din apropierea oraşului Comana, se pare, aducând pentru ultima dată slava lui Dumnezeu. Papa Inocentiu, căruia Ioan îi trimisese două epistole, reuşeşte să îl reabiliteze după cinci ani de la moartea sa, iar în anul 438 rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse cu alai in Biserica Apostolilor din Constantinopol. Din 1 mai 1626, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur se regăsesc la Roma. I-au fost, de asemenea, consacrate zile de comemorare în calendarul creştin, fiind amintit în Biserica Ortodoxă, alături de Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore de Nazianz şi la sărbătoarea celor Trei Ierarhi.

57 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Despre sfintele moaște în cultul ortodox Institutor Duta Elena Grădinița cu Program Prelungit “Nicolae Balcescu” Râmnicu Vâlcea Sfintele Moaste formeaza un pretios dar duhovnicesc pe care ni l-a dat Dumnezeu. Ele sunt o puternica si convingatoare dovada vazuta a nevazutului nostru Dumnezeu.Sfintele moaste care împodobesc pamântul tarii noastre sunt si ramân cea mai convingatoare dovada a existentei lui Dumnezeu, a darului nestricaciunii si al facerii de minuni în trupurile lor. Sfintele moaste sunt un semn al dragostei sfintilor din cer pentru noi, oamenii pacatosi de pe acest pamânt. Vazând moastele întregi si preamarite ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva,ale Sfantului Mucenic Ioan cel Nou si ale celorlalti sfinti si cuviosi parinti, ne dam seama cât de minunat au trait ei pentru dragostea lui Hristos si parasind lumea s-au jertfit ca niste îngeri în trup, numai în post si rugaciune. Astfel, ne întarim în credinta, ne îndemnam la nevointa duhovniceasca, ne rusinam de pacatele noastre cele multe si, sarutând sfintele moaste, fagaduim si noi, cu darul Sfântului Duh si cu ajutorul lor. Sfintele moaste sunt o prezenta vie si permanenta a sfintilor în mijlocul nostru, o dovada a milei lui Dumnezeu pentru neamul nostru mult încercat. Minunile savârsite la sfintele moaste sunt mai numeroase, mai cunoscute ca cele savârsite la icoane miraculoase. Sfintele moaste au un rol duhovnicesc mult mai extins, colectiv, având o zona de influenta destul de mare. De aici numarul mare de închinatori la sfintele moaste si acele miscatoare procesiuni prin orase si sate, la hramuri si pelerinaje cu participarea a mii de credinciosi. Prezenta sfintelor moaste pe pamântul tarii noastre ne obliga si ne îndeamna sa le cunoastem, sa ne închinam la ele si sa le cinstim cu mult respect si credinta. Suntem datori sa ne închinam cu credinta la sfintele moaste, care împodobesc pamântul tarii noastre, si sa ne rugam acestor sfinti sa mijloceasca 58 | 228

înaintea Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre.

Educaţia religioasă la preşcolari - necesitate şi oportunitate pentru copilul preşcolar Prof. înv. preşc. Popescu Elena Gradiniţa cu Program Prelungit ,,Dumbrava Minunată,, Râmnicu Vâlcea” <<Lăsaţi pruncii să vină la mine şi nu-I opriţi pe ei a veni la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia Cerurilor…>> (Mt.19,14) - sunt cuvintele Mântuitorului, ale celui care a fost numit de către apostolii Săi şi, apoi, de o întreagă istorie creştină, ,Învăţătorul“. Învăţătorul, acel pedagog prin excelenţă, care ne-a predat materiile fundamentale ale şcolii vieţii: binele, frumosul, morala, credinţa si iubirea. Este îndemnul Modelului Suprem de sfinţenie, Iisus Hristos. Pentru a-l îndruma pe copil să ajungă la valorile esenţiale ale umanităţii, întruchipate de Iisus Hristos, este necesară educaţia religioasă încă din grădiniţă. Cercetările în domeniul psihologiei copilului şi practica educativă înaintată ne arată că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar vârsta preşcolară cu tradiţiile ei de voinţă şi caracter în formare, având ca germen însăşi personalitatea umană, ne îndreptăţesc să afirmăm că educaţia religioasă în grădiniţă este importantă şi necesară. Vârsta preşcolară constituie perioada cea mai favorabilă formării, ,bunelor deprinderi constituind piatra de temelie pe care se vor clădi deprinderile complexe de muncă şi cele morale.Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţă-care are în vedere cunoaşterea, înţelegerea si practicarea binelui, în viaţa socială –educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală, acordându-i fundament divin. Acest proces simbolic trebuie început încă din primii ani de viaţă, în familie.Aceasta se continuă potrivit nivelului de înţelegere al copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comunicării cu Dumnezeu şi semenii. Făra îndoială, rolul cel mai greu va reveni educatorului creştin, care va avea datoria să depăşească el însuşi concepţiile contrare ale acestei lumi, pentru a-i oferi copilului şansa integrării într-o societate pusă în slujba progresului spiritual,ştiinţific si moral de care are atâta nevoie omenirea.Educaţia religioasă la copiii preşcolari are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. Ca urmare, este perioada cea mai potrivită ca toţi copiii să fie învaţaţi să-l iubească pe Dumnezeu şi acest lucru se realizează în familie, în biserică şi în instituţiile de învaţământ. În calitatea noastră de educatoare avem înaltul privilegiu de a face cunoscute copiilor anumite învaţături morale, religioase potrivit nivelului de înţelegere, activităţi care se desfăşoară fară abuz de termeni şi concepte, cu acordul părinţilor, astfel încât copiii să fie ajutaţi să-şi deschidă mintea şi sufletul către credinţă. Dumnezeu fiind în centrul vieţii acţioneaza asupra copilului, infinit mai mult decât asupra omului matur. El este mult mai deschis să primească misterul divin decât să-l accepte şi să-l înţeleagă raţional.Este o greşeală să se creadă că discriminarea dintre bine şi rău, dintre frumos şi urât şi dintre plăcut şi neplăcut este o fază târzie în dezvoltarea copilului. Ea apare mult mai timpuriu decât se cunoaşte de către persoanele care nu lucrează în lumea minunată a copiilor.Datoria noastră a educatoarelor este aceea de face copiii să distingă corect binele de rău şi totodată, de a insufla copilului adevărurile de origine divină pe o cale potrivită cu formele lui de cunoaştere. Încă de la vârsta de 3 ani, copilul îşi însuşeşte cu uşurinţă cunoştinţe şi conduite cu caracter moral. Cunoaştem că la această vârstă copilul este puternic influenţat de mediul în care se joacă şi în care trăieşte. Este puternic influenţat de mediul educaţional, sensibil la tot ce se întâmplă în jurul lui, şi de aceea întrebările care le adresează celor din jur, este o mărturie a nevoi lor de a cunoaşte şi explora mediul în care trăiesc.Educatoarea este datoare ca la fiecare întrebare să dea răspuns, dar răspunsul să cuprindă acea parte de adevăr, care poate fi receptat de copil. Este momentul când i se poate explica clar şi ideea de divinitate,iar acest pas va deschide un evantai mai larg de întrebări. Nr. 2 - Decembrie 2013

Astfel, am considerat necesar organizarea unor programe de educaţie religioasă în parteneriat cu biserica din cartierul în care se află şi grădiniţa,activităţi opţionale la care au participat conform calendarului de activităţi, cadre didactice, preotul paroh,copiii şi părinţii acestora. Activitatea în parteneriat a avut ca scop educaţia morală a copiilor uzând de resurse umane, de stimularea mediului bisericesc fiind extrem de binevenită în gradiniţă. Complexitatea formativă reclamă o abordare sistematică şi de durata. Formarea atitudinilor pozitive implică o componentă cognitivă, informaţională de necontestat, dar şi o implicare afectivă şi un demers comportamental dezirabil care obligă la o gamă diversă de activităţi, diferite, dar congruente mergând de la simple discuţii la audiţii, vizionări, vizite, expoziţii, transpunere în manieră plastică a unor teme . Simbolurile şi manifestările religioase nu au încă semnificaţii clare la această vârstă, dar sunt impregnate afectiv, fac parte dintr-un ritual comportamental uneori, dar nu pot fi explicate de către copil şi nu pot fi considerate orientări valorice evidente. De aceea abordarea lor metodică, gradată şi într-o paletă diversă de tipuri de activităţi in gradiniţă va determina insuşirea unui set de valori şi o corectă orientare axiologică . În calitatea de dascăli trebuie să educăm minţi şi suflete, iar valorile moralei creştine sunt o minunată sursă de clădire a moralitaţii celor mici . Parteneriatul derulat cu biserica,, Micul creştin”,început în luna octombrie 2009 si derulat pe parcursul anului scolar,deci finalizat în iunie 2010,a avut ca obiective de referinţă : • să afle despre existenţa lui Dumnezeu; • să-l identifice pe Isus Hristos ca pe Fiu al lui Dumnezeu; • să recunoască modele de comportament creştin în faptele sfinţilor şi ale personajelor din poveşti; • să respecte regulile de comportament religios în familie, în grădiniţă şi în biserică; • să participe la manifestări tradiţionale creştine; • să identifice principalele calităţi ale unui bun creştin; Mijloacele de realizare au fost diverse, tocmai pentru a stimula copiii,a le trezi interesul pentru activităţile desfăşurate în locaţii diferite:sala de clasă sau biserică. Pentru a exemplifica aş 59 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat aminti:observări,lecturi după imagini, învăţare de cântece cu conţinut religios, audierea unor casete cu cântece religioase,audierea unor lecturi cu texte religioase, desene, convorbiri, vizite la locaşurile sfinte cu participarea la slujbele religioase, expoziţii, convorbiri cu participarea preoţilor din parohiile apropiate. Activităţile desfăşurate cu profesionalism de cadrul didactic, respectând calendarul de activităţi, au format şi vor continua să formeze copiilor morala creştină: iubirea aproapelui, dorinţa de a face fapte bune, bucuria de a-i ajuta pe cei aflaţi în necaz,cultivarea cinstei, a modestiei, a încrederii în sine şi în semeni. Dar noi, educatoarele, nu am beneficiat de o pregatire adecvată în domeniu, şi de aceea am cerut sprijinul preotului paroh,care a răspuns invitaţiei noastre de a colabora, de a organiza şi desfăşura activităţi în Sfânta Biserică sau în grădiniţă, beneficiind de sprijinul dânsului deosebit de valoros, punându-ne la dispoziţie materiale, cărţi dar oferind copiilor de fiecare dată adevărate lecţii de modul cum trebuie să ne respectăm tradiţiile noastre creştine. Oricât de atractive şi bine pregătite au fost acţiunile organizate în sala de grupă,atmosfera creată,materiale atractive, nu s-au putut compara cu forţa pe care a exercitat-o decorul şi cadrul creat în biserică.Impactul avut asupra copiilor ne-a dus firesc la concluzia cât de necesară este prezenţa copilului la desfăşurarea slujbelor religioase spre a i se insufla adoraţia Sfintei Treimi şi veneraţia faţă de lucrurile Sfinte. Întorşi la grădiniţă, am aflat din relatările lor că au fost mult mai receptivi la adevărurile credinţei, dacă ele sunt cunoscute într-un mediu propice, unde copilul trăieşte o stare de primire plină de încredere a fenomenului religios, dar în nici un caz de tranformare a copilului într-un om al Bisericii, ceea ce pentru el la vârsta lui fragedă ar fi cu neputinţă de realizat. Aminteam puţin mai devreme de faptul că noi educatoarele, nu avem încă pregătire religioasă în domeniu, studiind şi formându-ne pe parcurs în cadrul intâlnirilor din cadrul parteneriatelor derulate cu unităţi similare din judeţ,cu reprezentanţi ai bisericii. Întâlnire de suflet şi pentru suflet,cu scop precis,acela de a împărtăşi din experienţa noastră,de modul cum modelăm suflete,cum îi facem să îndrăgească şi să respecte obiceiurile şi tradiţiile noastre creştine.Invitat de onoare a fost preotul paroh, partenerul în educaţia copiilor noştri dragi. Mesajul a fost clar, ne-a relatat cât de 60 | 228

important este să învăţăm copiii să se roage,, Şi dacă noi dorim să-i educăm pe copiii noştri în credinţa ortodoxă,trebuie să-i ajutăm pe ei să comunice cu Dumnezeu Cel Viu,care este Sfânta Treime.Şi în primul rând, să-i învăţăm cum să se roage, ca legătura cu Dumnezeu să devină fundament al vieţii pe viitor. Rugăciunea este un dar Dumnezeiesc atât de frumos, la care se ajunge numai cu un efort deosebit şi având o inimă curată.” Astfel putem afirma că rolul fundamental al educatoarelor în formarea calităţilor morale şi creştine la preşcolari, li se adaugă rolul preotului, slujitor al credinţei şi sfinţeniei, împreună cultivând credinţa şi atitudinea morală, sămânţa bună şi rodnică a toleranţei şi întrajutorării. De aceea trebuie să ne aplecăm cu grijă şi cu, cu delicateţe şi răbdare, cu pricepere şi numai în cunoştinţă de cauză asupra educaţiei religioase a copiilor şi astfel s-o realizăm cu ştiinţă şi cu inimă. Bibliografie 1. Îndrumător-,,Elemente de educaţie religioasă pentru preşcolari”-vol I ; 2. ‚,Şcoala şi educaţia creştină”, de Pr. prof. Radu Ilaş,.Biblia copiilor” 3. ,,Înger, îngeraşul meu!”-Educaţie religioasă de Irina Plopeanu, Editura Corint-Bucureşti 2003

Cuvioasa Paraschiva – exemplu pentru copii Profesor Fenichiu Dorina Antonovici Ştefania Educaţia religioasă contribuie la realizarea educatiei integrale a omului, deoarece proiectată cu pricepere şi interes poate include educatia intelectuala. Ea este posibilă de la o vârstă fragedă dezvoltândule trăsăturile de vointă şi caracter şi primii ani ai copilariei sunt hotaratori pentru evoluţia ulterioara a individului. Educaţia religioasă are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele, iar pe de alta parte să le cultive pe cele bune. Aceasta se realizează în familie, în biserica şi în institutile de învaţământ. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Sarcin principală a educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin, capabil de a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Suntem creştini, prin integrarea noastră într-o tradiţie şi apoi prin Sfântul Botez, dar devenim creştini prin conduite învatate zi de zi. Obiectivele pe care le-am urmărit sunt: • Să cunoască iubirea lui Dumnezeu, precum şi cunoaşterea unor obiceiuri creştineşti specificepoporului nostru. • Să înţeleagă că rugaciunea este convorbirea cu Dumnezeu, să dorească să se roage în orice loc şi oricând. • Să înteleagă unele învăţături prin intermediul poveştiriilor bibiblice ilustrate, accesibile vârstei copiilor precum şi prin povestirii, cântece, poezii cu mesaj moral –creştin. • Să educăm atitudinea de toleranţă între copiii din grupă, între copiii care aparţin diferitelor culte religioase. • Să formăm deprinderi de a se închina, de a folosi unele obiecte religioase şi de a săvârşi fapte bune. • Să recunoască modele de comportament creştin în faptele Sfinţilor şi ale personajelor din poveşti. • Să respecte norme de comportament religios-moral în familie, în gradinită şi în biserică. • Să participe la manifestările tradiţionale creştineşti. • Să afle că în tradiţia creştină biserica este lăcaşul lui Dumnezeu pe pământ. Pentru atingerea acestor obiective am efectuat vizite organizate la biserică, aici copiii au cunoscut mijloacele specifice educaţiei religioase utilizate de biserică. Sfânta Paraschiva este prima sarbatoare din ciclurile de sărbatori care încep în toamna şi se termină pe 7 ianuarie cu Sfântul Ioan Botezatorul. Minunile şi faptele ei bune, săvârşite pentru copii şi adulţi le-am prezentate copiilor prin: poveşti, convorbiri, vizionari de filme, activităţi muzicale, activităţi artistico-plastice şi astfel am atins obiectivele mai sus mentionate. În concluzie putem afirma că educatia religioasă asigură formarea în sufletul copiilor a unor impresii, deprinderi de conduită creştină şi sentimente cu ajutorul cărora ei să devină persoane deschise în comunicarea cu Dumnezeu şi cu semenii. Nr. 2 - Decembrie 2013

Bibliografie 1. http://tallita.files.wordpress.com/2009/02/ sfintii-trei-ierarhi.jpg 2. http://www.crestinortodox.ro/bisericimanastiri/biserica-sfintii-trei-ierarhifundeni-68049.html 3. http://www.sfgrigoriedenazianz.ro/ 4. Sfinţii, prietenii lui Dumnezeu şi ocrotitorii copiilor – Sfânta Cuvioasa Paraschiva /Camelia Muha–Iaşi: editura Sfânta Mina,2007 5. Caiet pentru elevi, cadre didactice şi pşrinşi clasa I /Camelia Muha – Iaşi, editura Sf.Mina, 2001

20 Decembrie - pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Ignatie, purtãtorul de Dumnezeu Filip Alexandrina Lăpădat Nadia Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Demetrescu, Craiova O legendă creştină spune că Ignat era un om care, vrând să taie porcul, şi-a lovit, din greşeală, cu securea, tatăl, omorându-l. Necăjit, a plecat în lume şi pe drum a întâlnit un preot. Acesta l-a sfătuit sa facă o luntre cu care să treacă, fără bani, oameni peste un râu si să îngroape în pământ un cărbune din lemn de tufă, aşteptând până acesta va înverzi. Ignat a ascultat. Au trecut anii, Ignat s-a căsătorit şi într-o noapte a auzit strigăte de ajutor. A ieşit din casă şi a trecut apa, dar nu a văzut nimic. S-a întors, dar povestea s-a repetat. A treia oară, a găsit pe malul opus doi bătrâni, cărora le-a povestit toată viaţa sa, inclusiv temerea ca în acea seară s-ar fi putut îneca din vina sa nişte oameni. Bătrânii, care erau de fapt Sf. Petru şi Dumnezeu, au remarcat sărăcia care domnea la Ignat în casă, au văzut copiii care plângeau de foame şi pe mama care încerca să-i aline spunându-le că a pus ceva la copt. Un batrân i-a spus femeii să deschidă cuptorul 61 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şi aceasta a găsit o pâine mare. S-au aprins două lumânari şi Ignat a văzut tufa din grădina înflorită, semn că i se iertase păcatul. Dându-şi seama cine sunt, el a îngenuncheat în faţa celor doi, care i-au cerut să se ducă cu ei, fără a avea grija copiilor, care vor avea tot ce au nevoie. Şi Ignat a umblat cu Dumnezeu şi Sfântul Petru ani mulţi prin lume, până când, într-o zi, a întâlnit o trăsura cu doi boieri şi i s-a spus că aceştia sunt copiii săi, cu care poate sta în continuare. De aceea, de Ignat nu se lucrează, doar se taie porcul, iar cine nu are porc trebuie să taie măcar o găina. Cu sânge proaspăt se ung copiii pe frunte, pentru a fi feriţi de rele, iar oamenii care au ajutat la tăiat primesc „pomana porcului”.

Sfantul Ierarh Calinic-Episcop de Vâlcea Prof. Florica Emilia Gradinita cu Program Prelungit Dumbrava Minunata Râmnicu Vâlcea Sfântul Ierarh Calinic, cunoscut și sub numele de Sfântul Calinic de la Cernica, a fost stareț (apoi arhimandrit) al Mănăstirii Cernica timp de 32 de ani, formând o aleasă și renumită obște monahală. Mai târziu a fost ales Episcop de Râmnicu-Vâlcea. A fost unul dintre cei mai mari părinți duhovnicești români ai veacului al XIX-lea. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 28 februarie 1950. Prăznuirea lui se face pe data de 11 aprilie. Constantin Antonescu a urmat cursurile unei școli românești de pe lângă o biserică (probabil Colțea, sau poate Sfântul Gheorghe Nou), aici învățând și limba greacă. La varsta de 20 de ani, Constantin a intrat la Manastirea Cernica de langa orasul natal. In acele vremuri, staret era parintele Timotei, la care tanarul Constantin a gasit ajutor si dragoste parinteasca. Un an intreg a petrecut Constantin in Manastirea Cernica, dupa care a fost tuns ca monah, primind numele de Calinic. La o luna de la intrarea lui in monahism, Calinic a fost hirotonisit ierodiacon de episcopul Sofronie de Vrata, bulgar de origine. In 1817, Calinic a plecat pentru un an la Muntele Athos, de unde s-a intors imbogatit spiritual. Îndrumat de duhovnicul său, Calinic a 62 | 228

început o viață de aspre nevoințe călugărești, cu post, rugăciune, muncă, citiri din Sfânta Scriptură sau din lucrările Sfinților Părinți. În anul 1812 a fost trimis, împreună cu părintele său duhovnicesc, la Mănăstirea Neamț din Moldova pentru a strânge ajutoare necesare refacerii bisericii Sfântul Nicolae de la Cernica distrusă de cutremurul din acel an. Cu acest prilej a cunoscut străvechea ctitorie domnească de la Neamț, cu aleasă viață duhovnicească, precum și alte mănăstiri moldovenești. POST SI RUGACIUNE. Este debutul unei misiuni spirituale de 43 de ani petrecuti intre zidurile Manastirii Cernica. Viata la manastire a fost si este inca o viata aspra, de supunere si infranare, de post si rugaciune, de munca alaturi de ceilalti frati sufletesti, de dragoste fata de semeni si smerenie. Calinic a slujit cinci ani ca ierodiacon, dupa care, datorita meritelor sale spirituale si straduintei in ascultarea duhovniceasca, a fost hirotonisit preot. Dupa inca cinci ani, calugarul Calinic, ajuns deja un exemplu pentru clerici si ceilalti credinciosi, a fost ales de ceilalti calugari staret al manastirii. Au urmat 31 de ani in care Calinic a condus cu intelepciune comunitatea de monahi. Meritele sale spirituale l-au propulsat in 1850, la 63 de ani, in scaunul episcopal al Ramnicului. Aici, Calinic si-a dovedit din plin calitatile sale de bun pastor spiritual, dar si de organizator destoinic al treburilor bisericesti. La Ramnic a zidit biserica episcopala, dar nu a pierdut din vedere misiunea culturala a chemarii sale. Astfel, tiparnita episcopiei de la Ramnic a scos la lumina noi carti folositoare pentru slujbele religioase si de sfaturi duhovnicesti. Biserica episcopala a Ramnicului nu este singura ctitorie a Sfantului Calinic. La schitul Frasinei, episcopul Ramnicului a ridicat o alta biserica si chilii pentru adapostirea calugarilor. Timp de 16 ani, Calinic a condus episcopia Ramnicului, dar, simtindu-si sfarsitul aproape, a revenit la manastirea sa iubita, la Cernica. Dupa un an de stat aici, la 11 aprilie 1868 a trecut la cele vesnice. A avut o viata plina de fapte bune, iar contemporanii isi aminteau de staret ca de un preot bland, temator de Dumnezeu, pregatit sa ofere mereu o vorba buna sau un modest ajutor material celor aflati in nevoie.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Religia - modalitate de formare a valorilor morale la copii Educ. Georgescu Monica Educ. Ungureanu Aurora Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Regulile si principiile pe care le dau dimensiunea morala a vietii si a cunostintelor religioase sunt de ajutor pentru educarea unui copil. Valorile morale sunt principalele calitati pe care trebuie sa le cultivam in sufletele copiilor nostrii. Rolul parintilor si al caminului familial este essential pentru copil inca de la cea mai frageda virsta, pina mai tarziu in adolescenta. Valorile impartasite trebuie sa aiba prin excelenta un rol educational corect, prin care se pun bazele unei vieti viitoare . Educatia nu consta numai in a combate pornirile rele ale unui copil, ci si in a-l obisnui de mic sa urmeze binele. Inca de la cea mai mica varsta, copilul manifesta anumite predispozitii spre latura crestina, care implica comportamente spirituale, el avand reale trairi religioase, care insa nu pot lua forma unei manifestari exterioara. Aceasta aplecare catre tot ce inseamna lege morala se poate cultiva si dezvolta si prin indreptarea copilului spre activitati religioase pe masura ce acesta creste. Este cunoscut faptul ca in copilarie orice om poate fi usor educat moral, iar deprinderile bune formate de timpuriu raman de multe ori valabile pentru intreaga viata. Copilul trebuie lasat sa participe activ la viata religioasa a familiei sale, iar cel mai bun moment poate fi ales in preajma sarbatorilor, unde se traiesc momente unice. Atunci se pot spune mici rugaciuni, poezii, istorioare sau povestiri religioase, adaptate fiecarui nivel de intelegere, in functie de varsta copilului, care ii vor oferi explicatii utile si satisfacatoare. De asemenea, se pot arata diverse icoane, insotite de explicatii cat mai simple. In cazul in care sarbatoarea Craciunului sau a Pastelui nu este in traditia sau religia unei familii, este indicat sa se pastreze totusi ceremonialul in sine, pentru ca cel mic sa nu se simta diferit de alti copii. Este greu sa ii explici unui copil mic motivul pentru care el nu primeste cadouri, iar colegii lui de gradinita sau de scoala stau in jurul bradului si traiesc bucuria Nr. 2 - Decembrie 2013

sarbatorii. Inca o zi de fericire, in care copilului ii este permis (aproape) orice si in care toata lumea primeste si face daruri, va aduce buna dispozitie, indiferent de credinta interioara. Sufletul copilului e deschis pentru miracol si mister, iar aceasta aptitudine trebuie sa i se respecte, ferindu-l, insa, de explicatii pe care poate si un om matur le intelege mai greu. Copilul este foarte dornic sa accepte latura frumoasa a vietii, fara sa caute sa o inteleaga si rational. Abia la varsta adolescentei oamenii incep sa caute raspunsuri si intelesuri ascunse ale vietii. In trecut se credea gresit ca discriminarea dintre bine si rau, dintre frumos si urat, dintre placut si neplacut, sunt faze care apar mai tarziu in dezvoltarea copilului. In prezent se stie ca ele apar intr-un stadiu mult mai timpuriu decat se credea, asa incat este obligatoriu sa i se insufle celui mic latura corecta si dreapta a instinctului, odata cu care incepe sa se infiripe constiinta personala, prin care simte iubirea si antipatia sau apar sentimentele de rusine si de onoare. Asadar, educatia are o dubla menire. Pe de o parte sa anuleze pornirile rele, iar pe de alta sa le sudeze pe cele bune. Multi dintre parinti nu acorda insa prea mare importanta acestui lucru. Nu considera necesara o educatie religioasa, cu atat mai mult de la o frageda varsta. Unii dintre ei isi privesc copilul ca pe o papusa - il hranesc, il adorm, il mangaie, se joaca cu el si au grija de sanatatea lui. Nu este suficient. Niciodata nu trebuie sa se neglijeze gesturile de neascultare din partea copilului. El trebuie sa stie ca ce spun adultii, in special mama sau tata, trebuie urmat intotdeauna, fara intarziere. Cel mic ajunge, astfel, prin educatie, sa gandeasca in constiinta sa ca, daca nu va indeplini ceea ce i s-a spus, isi va supara parintii. La randul lor, parintii trebuie sa fie siguri ca ceea ce au promis copilului va fi dus la indeplinire. Numai asa se va putea invinge indaratnicia copilului, ajutandu-l sa isi dezvolte o vointa puternica, indreptata catre urmarirea binelui si cultivand in acelasi timp si puterea ascultarii. Specialistii sunt fermi cand afirma ca nu e bine sa se abuzeze de educatia religioasa pentru a nu provoca in final copilului o aversiune. De aceea, educarea crestina a unui copil poate incepe practic la orice varsta, cu conditia sa se evite excesele, de orice fel ar fi ele. Trebuie facut totul cat mai firesc si normal. Copilul va observa si va inregistra actele spirituale si morale pe care le vede in familie si in cercul cunostintelor sale. El imita cu fidelitate si 63 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat incredere atitudinile, gesturile si cuvintele celor din oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a jur. doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunânduse următoarele cuvinte: “Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Acest obicei se practică Creştinii în Postul Crăciunului deoarece se crede că vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele. De asemenea, postul este de folos atât pentru suflet cât și pentru trup, fiindcă întărește Educ. Ciucă Maria trupul, pe de o parte, iar pe de altă parte, ușurează și Prof: Gheorghita Ioana curăță sufletul. Cu alte cuvinte: “Păstrează sănătatea Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 3 trupului și dă aripi sufletului”! Râmnicu Vâlcea Odată cu începutul postului, creştinii se adună şi repetă colinde.La români, colindul reprezintă un liant între generaţii, păstrat, parcă, mai fidel decât la oricare alt popor. Colindătorii sunt mesageri ai lui Dumnezeu: vin cu pace, îndeamnă la nădejde, urează sănătate şi fericire şi vestesc mântuirea. Despre pregătirea credincioşilor pentru marele praznic al Naşterii Domnului ne-a vorbit pr. prof. drd. Vasile Dumitrescu, de la Seminarul Teologic „Sfântul Voievod Neagoe Basarab“ din Curtea de Argeş: „Momentul întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost trăit cu mare intensitate de întreg cosmosul împodobit de Dumnezeu cu energii minunate, create, dar capabile să primească lucrarea nevăzută a energiilor necreate ale harului dumnezeiesc. De aceea, Sfântul Ioan Teologul spune că «întru ale Sale a venit». În acele clipe minunate lumea a trăit o simfonie cosmică. Naturalul şi supranaturalul s-au împletit spre slava lui Dumnezeu şi pentru pacea celor de pe pământ. Îngerii au cântat, păstorii s-au închinat, făptura a oferit găzduire şi căldură, magii au unit bogăţia lumii cu filosofia vremii şi au prosternat-o la picioarele Cuvântului ce era dintru început la Dumnezeu şi care era Dumnezeu. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie.Naşterea lui Iisus este prezentată în două Evanghelii, la Matei şi Luca, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea Pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor.Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.Un vechi obicei ne spune că de Lăsatul Secului trebuie strânse toate 64 | 228

Sfinţii Ortodoxiei-modele de urmat Prof. Gheorghe Anişoara Grădiniţa Nr.2 Dârvari, Ciorogârla Jud. Ilfov ,,Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi pe ei a veni la Mine, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 18) Biserica Ortodoxă face parte din viaţa românilor. Încă de la o vârstă fragedă copilul este dus la Biserică, se botează şi, mai apoi, face cunoştinţă cu sfinţii, icoanele şi toate celelalte ritualuri ale Bisericii Ortodoxe. Încă de la Botez, creştinii ortodocşi sunt daţi în grija unui sfânt, la care se roagă şi cer ajutor în toate încercările vieţii. Sfinţii sunt prietenii lui Iisus Hristos, deci sunt prietenii omului. Sfinţii au săvârşit fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Biserica Ortodoxă este o comunitate de credinţă creştină. Creştinii ortodocşi sunt organizaţi în biserici ortodoxe naţionale şi din acest motiv putem spune că majoritatea românilor aparţin Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Ortodoxă este condusă de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Pastorul cel Bun care îndrumă credincioşii spre mântuire. Fundamentarea culturii pe credinţă este o realitate care străbate mileniile, receptarea şi înţelegerea de la cele mai fragede vârste a valorilor autentice ale culturii şi civilizaţiei omenirii, în ceea ce are ea mai valoros, este esenţială în formarea respectului generaţiilor ce vor veni faţă de idealurile morale şi civice ale fiecărei societăţi. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat În acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, educatorii trebuie să fie în faţa copiilor mesagerii unui umanism creştin trăit în Hristos şi în Biserică, ce va avea ca rezultat în sufletele acestora fundamentarea valorilor spiritualităţii creştine şi deschiderea lor spre comuniune cu semenii. După cum se cunoaşte, copilul, încă înainte de vârsta şcolarului mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură spune că: ,Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânşii” (Psalm 15,3). De aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvârşeşte în chip minunat voile sale cu dânşii. Sfinţii sunt cei care slujesc la mântuirea sufletelor noastre. Scopul cultului sfinţilor este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură: ,Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui” (Psalm 159,1) Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu: ,,Voi sunteţi prietenii Mei”(Ioan 15,14). Prin sfinţi înţelegem pe cei care s-au desăvârşit prin fapte bune şi au urmat întru totul lui Hristos. Datoria noastră a creştinilor, este de a ne ruga, de a cinsti şi de a chema în ajutor pe sfinţii şi pe îngerii lui Dumnezeu, în rugăciunile noastre pe care le facem zi şi noapte înaintea Lui. Biserica Ortodoxă cinsteşte în mod deosebit pe sfinţi rânduindu-le în calendar câte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la biserici, rugăciuni şi icoane pictate cu chipul şi numele lor. În numele sfinţilor mari se zidesc biserici, devenind astfel protectorii acestor lăcaşuri şi localităţi. De asemenea, majoritatea credincioşilor poartă nume de sfinţi, nume pe care le primesc la botez fiind astfel de mici în grija sfinţilor respectivi, cărora le cer ajutor în toate încercările vieţii. Cei mai renumiţi dintre sfinţi, pot fi amintiţi: Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Ierarhi Nicolae şi Spiridon, mari făcători de minuni, Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe şi Dimitrie, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Ca fii sufleteşti ai sfinţilor, suntem datori să le urmăm credinţa lor dreaptă, să le urmăm viaţa lor, sfânta dragoste pentru Dumnezeu, curajul, modestia, răbdarea, blândeţea. Fecioara Maria- Maica Domnului a fost aleasă Domnului, pentru că era cu sufletul curat şi nu avea păcate. Nr. 2 - Decembrie 2013

Maica Domnului este cea care a adus pe lume pe fiul Lui Dumnezeu, într-un staul de vite, este cea care îngrijeşte şi îl creşte pe Iisus Hristos. Ea Îl învaţă primele jocuri şi Îi spune primele poveşti. Toată viaţa cât Iisus a fost în lume, Maica Domnului a fost alături de El ca o mama bună, ocrotindu-L, protejându-L, şi rugându-se pentru El. La moartea ei, Iisus a luat-o şi pe ea la cer de unde se roagă pentru noi. Acum ne priveşte şi ne ascultă rugăciunile noastre de acolo de sus din cer. Creştinii ortodocşi sărbătoresc naşterea Maicii Domnului în fiecare an în ziua de 8 septembrie. Ziua în care îngerul Gavriil a adus vestea cea bună se numeşte BUNAVESTIRE şi se serbează în fiecare an în 25 martie. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 8 noiembrie. Dumnezeu a creat lumea nevăzută din care fac parte îngerii care sunt fiinţe spirituale, persoane mărginite dar superioare oamenilor, create de Dumnezeu ca ,,duhuri slujitoare” (Evrei 1,14), slugi credincioase, prieteni şi ocrotitori ai noştrii. Ei au fost creaţi spre a-L slăvi pe Dumnezeu şi a-I împlini voia Sa şi totodată pentru a aduce către oameni voia Lui Dumnezeu. Ei slujesc la apărarea şi călăuzirea oamenilor, duc rugăciunile noastre la Dumnezeu şi îi ocrotesc pe cei drepţi. La început toţi îngerii au fost buni, dar o parte dintre ei au căzut, prin neascultare, de la faţa Lui Dumnezeu. Cei care s-au răzvrătit, în frunte cu Lucifer (îngerul luminii) au fost alungaţi din cer şi au ajuns îngeri răi sau diavoli. Ei nu fac niciodată bine, ci numai rău. Îngerii buni, sunt foarte numeroşi, sunt conduşi de Arhanghelul Mihail, mare folositor şi binefăcător al mântuirii noastre. De aceea pe Arhanghelul Mihail îl vom găsi în bisericile noastre, pictat pe uşile împărăteşti, ţinând în mâini sabia de foc, înţelegând prin aceasta că el are datoria de a fi nu numai apărător, ci şi judecător al faptelor rele. Alături de Arhanghelul Mihail, în ziua de 8 noiembrie, îl cinstim şi pe preafrumosul şi înveselitorul Arhanghel Gavriil, care este aducătorul veştilor bune pe pământ. Despre Gavriil mai ştim că a coborât din cer şi a răsturnat piatra de pe uşa mormântului şi s-a aşezat pe ea. Tot el a fost primul care a anunţat Mironosiţelor vestea Învierii Lui Hristos. În biserică, îl vom întâlni pe Gavriil pictat cu o floare de crin în mâini, simbol al purităţii. 65 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Pentru a ne feri de înşelăciunea diavolului, Dumnezeu ne-a dat un înger păzitor încă de la naştere. Cei care poartă numele sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil îi au pe aceştia ca îngeri păzitori şi călăuzitori, care îi ajută să păşească pe calea mântuirii. Sfântul Andrei este Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. L-a însoţit pe Hristos pe drumurile Ţării Sfinte, fiind martor ocular al tuturor minunilor săvârşite de Iisus, fiul Lui Dumnezeu. Sfântul Andrei este cel care a adus cuvântul Lui Dumnezeu pe pământul ţării noastre (Dobrogea de azi). Întrucât mulţi erau cei care se împotriveau Lui Hristos şi învăţăturii sale Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, în Grecia, cu capul în jos, pe crucea în formă de ,,X” căreia I se spune ,,Crucea Sfântului Andrei”. Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit la 30 noiembrie, iar luna decembrie a primit popular numele de Undrea, după numele Sfântului Andrei. Sfântul Nicolae sau Moş Nicolae îl sărbătorim în fiecare an pe data de 6 decembrie. Din copilărie îl cunoaştem pe acest bătrân cu barbă albă care călătoreşte pe căi nevăzute şi aduce daruri tuturor copiilor buni şi cuminţi. El s-a născut cu multe sute de ani în urmă într-o familie de oameni credincioşi care îl iubeau pe Dumnezeu. Toată copilăria şi-a petrecut-o alături de părinţii lui pe care nu i-a supărat niciodată, cu vreo fapta rea sau vreo minciună. Îi plăcea foarte mult şcoala, fiind silitor şi ascultător. După moartea părinţilor, el de acum preot, a împărţit toată averea săracilor, celor nevoiaşi, dar toate aceste fapte le făcea pe ascuns. El dorea ca faptele sale bune să nu fie cunoscute de oameni. Mai mult ca oricând, este necesar să ne educăm copii în învăţătura, temerea, iubirea şi înţelepciunea Divină. ,,Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine, frica Domnului vă voi învaţa pe voi. Cine este omul care voieşte viaţă? Care iubeşte să vadă zile bune? Opreşte-ţi limba ta de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă binele. Caută pacea şi o urmează pe ea. Ochii Domnului spre cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunea lor…..’’

elementede educaţie religioasă pentru învăţământul preşcolar, Editura Grafika Prinţ, Bucureşti 1999, pag.51, 52, 53, 55, 59 3. Preasfinţitul Părinte Galaction - Rugăciuni şi poezii pentru copii, Editura ,,Lumina din lumina’’, Bucureşti 2006, pag. 44, 45.

Cunoaşterea lui Hristos în Duhul Sfânt Educatoare Ghinea Mariana Grădiniţa cu Program Normal Bălceşti,Vâlcea

Condiţia proprie a creştinului e dată în cea de a doua naştere a lui: naşterea din Duh. Despre această condiţie, vocaţie, Mântuitorul descoperă şi învaţă: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împaraţia lui Dumnezeu”. Şi iarăşi : “Ce este nşscut din trup, trup este, şi ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3, 5-6). Dar, Matuitorul insusi a venit în lume şi S-aîntrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. “Duhul Sfânt se va pogorî peste tine...” rosteşte îngerul către Fecioara şi adaugă: “Pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Duhul Sfânt ni se descoperă astfel a fi “loc” al întalnilrii noastre cu Dumnezeu, cu Hristos ; al comuniunii, al împartasirii noastre cu El. Întrupanduse de la Duhul Sfânt şi din Fecioara, şi înstituind naşterea noastră cea din apă şi din Duh, Hristos ne primeşte într-un fel de “obârşie” comuna, harica, cu El. A fi în comuniune cu cineva în mod obişnuit, înseamnă a fi în acelaşi duh cu el, a participa la acelaşi univers spiritual de gândire şi viaţa, la aceeaşi viziune de înţelegere si cunoastere a existentei, desi fiecare intr-un mod personal. Duhul Sfant este tocmai acest “spaţiu”, şi locaş spiritual comun. În acest înţeles Mântuitorul spune că : “Tatăl dă Duhul Sfant celor Bibliografie care cer de la El” (Luca 11, 13). Da Duh Sfânt pentru a putea comunica cu El, 1. Preot Dumitru Călugăr -,,Şapte cărţi de pentru a fi in acelasi Duh cu El. “Unirea lui Dumnezeu religie’’Arhiepiscopia română ortodoxă cu oamenii se face prinDuhul Sfânt”, învaţă Sfântul de Albă Iulia şi Sibiu, nr.1061, 1943 Ediţia Ioan Damaschin. Iar după Sfantul Vasile cel Mare, a III-a, 1990, pag.153, 154, 155, 167. Duhul Sfânt este “locul”celor sfinţitţ”. Tâlcuind 2. Diac.Nicu D. Octavian - ,,Îndrumător –

66 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cuvântul adresat de Dumnezeu lui Moise: “Iată, aici, la Mine, un loc : şezi pe stânca aceasta...” (Ies. 23, 21), Sfantul Vasile arata că : “Locul pe care-L indica Tatăl, locul propriu contemplării este in Duhul Sfânt”. Si “locul” despre care a zis Iacob : “Domnul este cu adevarat în locul acesta” (Fac. 28, 16), îl interpretează la fel, afirmând : “Duhul Sfânt este într-adevar locul sfinţilor...”. Iar sfântul este pentru Duhul un “loc propriu pentru că el se oferă să locuiască cu Dumnezeu şi să se numească templul Său”. Dar, cum s-a anticipat deja, Duhul Sfânt îşi face templu din sfinţi, pentru că îainte de toate, şi exemplar, El este templu pentru Hristos, pentru “Sfântul Sfinţilor” (Daniel 9, 24), şi mai profund, pentru că El din veci odihneşte peste Fiul : “Duhul Domnului este peste Mine”...” (Isaia 61, 1). Din veci purcezând din Tatăl, Duhul odihneşte peste Fiul, Care ii este deci, “locul odihnei”. Şi totodată, reciproc, şi Duhul îi este “loc”, odihna Fiului. Perihoreza Persoanelor Prea Sfîntei Treimi înseamnă tocmai aceasta reciprocitate a prezenţei, a vieţuirii. Fiecare în celelalte, fiinţial şi existenţial. “Încât, precum Fiul este “odihna” Duhului, şi invers : Duhul este “odihna” Fiului. Îi este şi “casa”. Potrivit Sfintei Scripturi, Duhul este “casă” a înţelepciunii lui Dumnezeu. “Întelepciunea şi-a zidit casa rezemată pe şapte stâlpi” (Pilde 9, 1), cei şapte stâlpi fiind tocmai darurile Duhului Sfânt (Isaia 11, 1-3).

Apostolul Pavel – părinte Educ. Ghiță Roxana Adriana Educ. Hallmen Valentina Grădinița cu Program Program Nr.1 Călimănești

În Mileniul Trei al Erei Creștine suferim acut de o mare Criză - Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânăra generație. Putem intreba și sonda, în care domeniu există acum oameni modele de urmat? Televiziunea informează ce se întâmplă în lume și promovează diverse modele, dar ele, în fapt, nu corespund, căci nu sunt demne de urmat. Copiii învață de la cei mai mari, părinți și învățători, prin imitare. Învățătoarea și mama ne-au învățat cum să ținem creionul în mână pentru scris și desenat. Cu mâna ei, dar și cu îndemnul, mama a condus mânuța copilului și atunci când l-a învățat săși lege șireturile la încălțăminte. Apostolul Pavel a căutat să împlinească întocmai cerințele Domnului. El a făcut ucenici în Corint și i-a păstorit și i-a învățat și le-a trimis prețioasele sale Epistole inspirate de Duhul Sfânt. Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, acționează cu responsabilitate în lărgirea și consolidarea Împărăței lui Dumnezeu. În textul 1 Cor, 4.14-21, Pavel creează o Biblografie atmosferă propice pentru ceea ce dorește să transmită 1. Viata Domnului Iisus Hristos, Giovanni comunității cu care se afla într-o fructuoasă părtășie. Relația lui Pavel cu cei din Corint este definită de acele Papini, anul 2008 2. Categ Ortodoxie, Crestin, Religie, Editura cuvinte minunat alese: vă sfătuiesc; copii preaiubiți ai mei; părinți. Credinta stramosească “Nu vă scriu aceste lucruri ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii preaiubiţi ai mei. Căci, chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele”. Apostolul, îi sfătuiește ca un tată pe copiii săi, iubiți! Nimeni nu te înțelege și nu te iubește și nu te sfătuiește mai bine, decât un tată. În Evanghelii și Epistole avem modelul divinuman: Tatăl nostru-Dumnezeu, care ne este și tată și mamă, care împlinește în mod desăvârșit acele aspecte la care se referă Pavel:înțelegerea, iubirea, sfătuirea. Tatăl are și înțelepciunea și dragostea și puterea de a răspunde după nevoi slăbiciunilor copiilor săi. Și e de datoria tatălui să facă acest lucru.

Nr. 2 - Decembrie 2013

67 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat De aceea, inspirat, Pavel se recomandă sub respectul cuvenit unui obiect sacru. metafora de părinte. Dacă inima noastră e plină de iubire şi credintă pentru Dumnezeu, vom gasi o mie de mijloace şi căi să facem copilul sa devină cuviincios şi credincios. Iată doar cateva din povestioarele cu ajutorul cărora putem insufla credinţa in inima celor mici: Vietile sfintilor in povestiri Sfintii Mihail si Gavril - Poveste si legenda, Sfânta pentru copii Denisa, protectoarea celor ce călătoresc, Cuvioasa Maica Parascheva in care Dumnezeu ne arată că nici Prof. înv. prescolar Grigorescu Monica neamul, nici bogăţia, nici anii nu ne dau Raiul, ci doar curăţenia inimii. Motto: ”Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul si scluptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creeaza un chip viu: uitându-se Dezvoltarea sentimentelor la el se bucură si oamenii, Se bucură si Dumnezeu. Si religioase la copiii preşcolari oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său.” Prof. Ilie Elena SFANTUL IOAN GURA DE AUR Grădiniţa cu Program Prelungit Cozia Râmnicu În orice clipă, în orice timp, in orice ceas Vâlcea am veni,important e sa fim pregătiţi a dărui un strop de credinţă ! Stropul, picatura, infinit de mică în valtoarea vieţii. Important este să dăruim o clipă, un Oricât de mic este zâmbet,un gând copiilor pe care-i îndrumăm. A sădi copilul el se poate ruga. Aşa în sufletele copiilor normele credinţei,a dărui ceva, cum cere ceva anume de la dupa cum spune N. Steinhardt, în ce nu credem cu părinţi, de ce să nu ceară şi adevarat, înseamna a dobândi şi noi înşine ceea ce nu de la Tatăl Ceresc?! am avut …ori inseamnă a crede pur si simplu. De aceea trebuie să A crede înseamnă a te bucura de tot ceea ce invaţăm copiii să se inchine ai, înseamnă speranţa în ziua de mâine,increderea ca şi să se roagede când sunt putem fi mai buni, mai drepti, ca putem sa preţuim foarte mici, astfel încât să devină o necesitate „Rugaţioamenii de langa noi cu tot ce au mai bun, că putem sa vă neîncetat” cum spunea Sf. Apostol Pavel. Sfântul ne ajutăm semenii, că putem să acceptam credinta lor! Ioan Gură de Aur defineşte rugaciunea ca fiind “o A-i familiariza pe copii cu norme si reguli ale iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde credintei, înseamnă a-i determina să fie mai conştienti se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră”. de sine. Sărbătorile religioase, icoanele sunt un mijloc Să învătăm copiii să se închine şi să se roage prin care putem face copiii sa se roage, să cunoască şi de cînd sunt foarte mici astfel încat să devina o să iubească pe Hristos, pe Fecioara Maria şi pe Sfinţii necesitate ,,Rugaţi-va neîncetat”. Trebuie să intelegem Părinţi. că părinţii şi dascălii au ca principala menire să Copiii sunt mai receptivi la tot ce ţine de insufle copilului dragostea sinceră pentru Hristos şi Dumnezeu, este necesar doar să crească in atmosfera Maica Domnului. Dragostea, rugăciunea şi exmplul de evlavie şi bună credinţă. Trebuie să le facem sunt mult mai convingătoare decat cuvintele, tocmai cunoscută viaţa plină de sacrificii a Sfintilor nostrii aceste trei calitati dau valoare cuvintelor atunci când e părinţi, prin exemplul lor si al nostru ca părinţi si vorba să ii aducem pe copii la credinta lui Dumnezeu. dascali, contribuind la sădirea dragostei crestine Icoanele sunt un mijloc pentru a-i face să in sufletul lor pur, la intreţinerea unei atmosfere de cunoască şi să iubească pe Hristos, pe Fecioara Maria dragoste si rugăciune. Putem afirma că, pe lângă rolul şi pe Sfinţi. O icoană poate fi un bun punct de pornire fundamental al educatoarei în formarea calitaţilor ideal la o mare sărbătoare: dar trebuie să ii acordăm morale şi creştine la preşcolari se adaugă rolul familiei 68 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şi rolul preotului-slujitor al credinţei şi sfiinţeniei, împreuna ducând la cultivarea atitudinii morale şi a credinţei copiilor. Valorile morale ca: bunătate, răbdare, compasiune, toleranţă, respect, cinste, generozitate, iertare,optimism, încredere, bucuria în faţa „minunilor” vieţii sunt desprinse ca mesaj din fiecare categorie de activitate preşcolară, dar, poate educaţia religioasa este cea care le scoate în evidenţă mai pregnant. Educaţia religioasă ajută omul să se definească, aşa cum spunea şi Părintele Galeriu „Omul işi construieşte un univers spiritual, o viaţa interioară; aceasta il determină, îl defineşte. Iar în lumea lui interioară, vederea spirituală creşte cu fiecare întrebare şi răspuns despre fiinţe şi lucruri, cu fiecare inţeles nou dobândit despre lumea Lui Dumnezeu”. Educaţia religioasa nu combate numai pornirile rele ale copilului ci îl şi obişnuieşte să se comporte corect şi să caute binele. Aplecarea către tot ce înseamnă lege morală se poate cultiva şi dezvolta printr-o atitudine atentă. În copilarie orice om poate fi uşor educat din punct de vedere moral, iar deprinderile bune formate de timpuriu rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă. Educaţia creştina a unui copil poate începe, practic, la orice vârstă, cu condiţia să se evite excesele, de orice fel ar fi ele. Lucrurile trebuie să se desfăşoare cât mai firesc şi normal. Copilul va observa şi va înregistra actele spirituale şi morale pe care le vede în familie şi în cercul cunoştinţelor sale. El imită cu fidelitate şi încredere atitudinile, gesturile şi cuvintele celor din jur, de aceea şi noi, adulţii, trebuie să fim un model de urmat.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Viata Sfintei Teodora Insp. Inv. Preprimar Ion Victoria Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si „armas”, adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita). Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt - vechii ei sfatuitori. Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii. Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca. Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, 69 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat foame, frig si tot felul de incercari. Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite. Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant. Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea 70 | 228

cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi „Fantana Sfintei Teodora”. Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos. Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea. Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: „Sfanta Teodora din Carpati”. Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra. Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!

Sfântul Ioan Botezătorul model al smereniei Educatoare Ionescu Maria Grădiniţa cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea În fiecăre an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în căre îl cinstim pe cel căre l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mamă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut pana la punerea numelui fiului său. Potrivit Sfîntei Scripturi, Ioan Botezătorul a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în căre Elisabeta se întalnește cu Fecioara Maria atunci când aceasta Il purta în pântece pe Domnul. Deși a săltat în pantece, Ioan afirma că „nu-L știa pe Domnul”. Această mărturișire a lui Ioan este adevarată, căci el nu putea cunoaște din proprie experiență că Cel purtat în pântecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu. Parintele Dumitru Stăniloae, comentând acest episod, spune că Ioan „a șimțit venind din Acela o lumină, sau de la Duhul Sfânt din El, căre l-a făcut să salte de bucurie. Sunt cunoștințe căre apar în noi în chip tainic, fără niciun efort al nostru de a le câștiga”. În timp ce oficia slujba, la rândul cetei lui, lui Zaharia i s-a arătat Arhanghelul Gavril, căre îl înştiinţează că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil ce va merge „în duhul puterea lui Ilie”, ce nu va pune gura pe vin și pe băutura amețitoare, și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt.Arhanghelul îi mai spune că numele copilului Nr. 2 - Decembrie 2013

său fi Ioan. Zaharia ,mirat de spusele trimisului lui Dumnezeu, are unele îndoieli, motiv pentru căre Arhanghelul Gavril îi spune că va fi mut până în ziua când se vor implini aceste lucruri. După ce Elisaveta a născut, i s-a dezlegat și limba lui Zaharia, care a spus că numele copilului va fi „Ioan” , și nu „Zaharia”, cum ar fi vrut vecinii și rudele. Umplându-se de Duhul Sfant, Zaharia a început să profetească despre Ioan, cel ce va deschide drum Lucrării Celui Prea Înalt. Despre parintii lui Ioan, nu mai avem nici o informație în Sf. Scriptură. În Tradiție, ni se spune însa că Zaharia ar fi fost ucis în Templu, din porunca lui Irod. Despre tinerețea Sf. Ioan Botezătorul avem date destul de puține. În Sf. Scriptură ni se arată că el evita aşezările omenești, trăind în pustie și hrăninduse cu lăcuste și miere sălbatică. Pustia în care a locuit se afla la apusul Mării Moarte, o regiune foarte sălbatică, de unde putea să vadă Muntele Nebo, de pe ale cărui înălțimi a privit Moise spre Țara Promisă, râul Iordan, pe care-l traversase Iosua. Vizitase probabil și râul Cherit, unde Ilie a fost hrănit de corbi. Modul său de viață, îmbrăcămintea semănau foarte mult cu cele ale lui Sf. Ilie. La varsta de 30 de ani, Ioan Botezătorul a primit chemarea. Evanghelistul Luca ne spune că acest eveniment a avut loc „în anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu Cezar, pe când Pilat din Pont era dregător în Iudeea, Irod cârmuitor în Galileea, Filip, fratele lui cârmuitor al Ituriei și al Trahonitei, Lisania cârmuitor al Abilenei, în zilele marilor preoți Ana și Caiafa”. Răspunsul la întrebarea „Cum ajunge să-L cunoască Sfântul Ioan Botezătorul pe Hristos?”, îl găsim la Evanghelistul Ioan care redă mărturia Botezătorului: „Cel ce m-a trimis pe mine să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-Se și rămânând peste El, Acesta este Cel ce botează cu Duhul Sfant. Și am văzut și mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu”. Parintele Dumitru Stăniloae, tâlcuiește acest eveniment astfel: „Dumnezeu îl poate face pe om să audă în forma omenească ceea ce vrea El să-i spună și să vadă în forma în căre văd ochii omenești voința Sa dintr-un anumit moment. Ioan a fost proroc când Dumnezeu i-a spus cum va cunoaște pe Fiul Sau întrupat, și a fost apostol când a văzut pe Duhul Sfant pogorât peste Hristos și a auzit glasul Tatălui cu privire la El. Cum putea vorbi omenește Fiul lui Dumnezeu întrupat, așa și Tatăl Lui a putut „vorbi” său face pe Ioan să-L audă vorbind. Se arăta și în aceasta că omul 71 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat este dupa chipul lui Dumnezeu”. Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice în al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii . El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi pe Acesta și a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”. În condițiile în care, omul căzut în pacăt nu mai dorește să se afirme decât pe sine, se vrea atotputernic și suveran peste tot și toate, Sfântul Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Hristos, afirma despre sine: „Nu sunt vrednic, ca plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintei”. Deși afirma de două ori: „Iată Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridică pacătul lumii”, iar după botezul Domnului în Iordan: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer că un porumbel și a rămas peste El”, mărturisește: „Eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească.” Pare nefiresc ca un om să dorească să se micșoreze, cu scopul ca aproapele său să sporească. Firesc îi este omului căzut din har, să dorească a crește și a se imbogăți pe seama și în dauna celorlalți. Semenii trebuie să existe pentru un om căzut în păcăt, doar să-l admire și să-i slujească. Ioan Botezătorul ne poate fi tuturor îndreptar spre a birui mândria. Trebuie să reținem că avem căpacitatea de a ieși din noi și a ne jertfi pentru aproapele nostru. Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfantul Ioan Botezătorul era imbrăcat în haina din păr de cămilă, încins cu o curea de piele și că se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică. Cămila poate simboliza atât curăția, cât și necurăția. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită că un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută și ca necurată, dacă ținem seama că avea copita despicată. Dacă rămânem la prima semnificatie, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necurăția prefigura neamurile păgâne. Faptul că Ioan purta o haină din păr de cămila, semnifică chemarea evreilor și a păgânilor la Hristos. Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin încingerea cu ea, omorârea patimilor. Cât privește hrana sa, trebuie să știm că albinele și lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hranea doar cu cele plăcute Domnului. Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod 72 | 228

de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată. Bibliografie 1. Ion Ghinoiu - „Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundației Culturale Române, Bucuresti, 1997 2. Gh. F. Ciauşanu - „Superstiţiile poporului român”, Editura Saeculum I.O., Bucuresti, 2005 3. Antoaneta Olteanu - „Calendarele poporului român”, Editura: Paideia, Bucuresti, 2009

Rolul educaţiei religioase în promovarea toleranţei multiconfesionale la nivelul educaţiei timpurii Prof. Istratie Floarea Prof. Stancana Doina Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea Cu prilejul sărbătoririi unor evenimente religioase ce le sunt dragi copiilor ca: Sfântul Nicolae -,,Moş Nicolae” , Naşterea Domnului - sosirea lui ,,Moş Crăciun”, Sfintele Paşte-sosirea Iepuraşului şi ciocnirea ouălor roşii, copiii cunosc de la grădiniţă, dar şi din familie, semnificaţia religioasă şi tradiţia sau ritualul specific cultului religios practicat în propria casă. Totodată planificăm în cadrul orelor de activităţi cu specific religios sau în activităţile libercreative şi alese, diverse jocuri didactice, de creaţie, convorbiri, lecturi după imagini sau povestiri create după imagini şi liber create. Iată câteva teme pe care le-am desfăşurat în etapa precedentă , cu prilejul sărbătoririi Paştelui : lectură după imagini ,,Tradiţii şi obiceiuri de Paşte”, desen ,,Ouă încondeiate”, memorizare,,Ouă roşii”, activitate matematică - joc Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat didactic -,,Spune cate ouă a avut în coşuleţ iepuraşul, cate mai sunt acum?”, lectura educatoarei,,Despre Moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos”, joc de creaţie ,,Pregătim masa de Paşte”, convorbire ,,Cum, ce şi cat am voie să mănânc de sărbători, ca să nu mă îmbolnăvesc?”, decorare prin lipire,, Ouă de Paşte”. După petrecerea sărbătorilor religioase şi a vacanţei de Paşte, am planificat cu copiii teme de povestire şi descriere a locurilor de petrecere a vacanţei , a modului în care şi-au petrecut copiii în familie sărbătorile. Toţi copiii au ţinut în mod deosebit să-şi exprime în faţa colegilor şi a doamnei educatoare modul cum au sărbătorit în familie, cu prietenii, în locuri speciale , în drumeţii sau excursii zilele libere. Pot spune că acest prilej a constituit şi un mod bun de a cunoaşte alte ritualuri şi tradiţii descrise de copiii care vin din localităţi rurale distincte, din regiuni ale ţării diferite, din alte credinţe, decât cel creştin ortodox. Adesea aceste amănunte constituie şi pentru mine, ca adult, noutăţi, prilejuri de a cunoaşte, alături de copii, lucruri pe care altfel ne este cu neputinţă să le aflăm , nefăcând parte din acele colectivităţi umane. Pentru a cunoaşte evenimente din viaţa şi faptele lui Iisus printre oameni , copiii încep să povestească chiar ei, când găsesc anumite imagini din cărţile ce le-am lăsat pentru studiul copiilor în diverse momente ale zilei, atunci când se încurcă, se contrazic sau nu mai ştiu anumite amănunte declanşăm căutarea din cărţi a povestirilor la nivelul copiilor ca:,,Fluturele şi Îngeraşul”, ,,Dumnezeu Tatăl”, ,,Copilăria lui Iisus”, ,,Ochiul lui Dumnezeu”, ,,Copilul lacom”, ,,Bucuria din sufletul unui copil”, ,,Spune adevărul”, ,,Fii bogat la suflet”, ,,Lumea văzută şi cea nevăzută”, ,,Cea mai frumoasă floare”, ,,Câinele izgonit”, ,,Blândul păstor”,etc. Am acceptat colaborarea şi chiar material ilustrativ, deosebit de atractiv şi plăcut colorat , din partea părinţilor care practică credinţă şi rugăciune în rândul altor confesiuni, fără a cultiva habotnic, cu regularitate şi multă insistenţă activităţi cu caracter religios. Acest lucru a determinat părinţii din alte confesiuni să dobândească curaj şi încredere că le sunt respectate propriile alegeri în materie de ritual religios, dar că deprinderile corecte, pozitive cu accent etic şi moral sunt binevenite pentru toţi copiii din orice credinţă ar face parte familiile lor . O valoare perenă, care astăzi, mai mult decât oricând cred că ar trebui promovată, este iubirea: iubirea de Dumnezeu,iubirea de aproape, iubirea de bine, IUBIREA... ,,Pană la Dumnezeu nu este nici jos ,nici sus, Nr. 2 - Decembrie 2013

nici aproape, nici departe,, pentru că Dumnezeu este pretutindeni”(Părintele Arsenie Boca)

Educatorul creştin Educ. Kraus Ana Educ. Negoiţa Elena Grădiniţa cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea Cercetările in domeniul psihologiei copilului si practica educativă înaintată ne arată că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă ,iar vârsta preşcolară cu tradiţiile ei de voinţă şi caracter in formare ,având ca germen însăşi personalitatea umană ,ne îndreptăţesc să afirmăm că educaţia religioasă in grădiniţă este importantă şi necesară. În grădiniţă educaţia religioasă ocupă un loc important în formarea moral-civică a copiilor şi se realizează sub forme variate, cât mai aproape de posibilitatea de înţelegere a copilului, privind semnificaţia mesajului pe care-l transmitem. Poezia cu conţinut religios şi cu îndemnuri etice contribuie la sensibilizarea copiilor şi la înţelegerea mesajului divin cuprins in ea. Vârsta preşcolară constituie perioada cea mai favorabilă formării ,,bunelor deprinderi constituind piatra de temelie pe care se vor clădi deprinderile complexe de muncă şi cele morale.Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţă-care are in vedere cunoaşterea, înţelegerea si practicarea binelui, in viaţa socială –educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală ,acordându-i fundament divin. Acest proces simbolic trebuie început incă din primii ani de viaţă, în familie.Aceasta se continuă potrivit nivelului de înţelegere al copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii ,deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comunicării cu Dumnezeu şi semenii. Făra indoială, rolul cel mai greu va reveni educatorului creştin, care va avea datoria să depăşească el însuşi concepţiile contrare ale acestei lumi, pentru a-i oferi copilului şansa integrării într-o societate pusă 73 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat în slujba progresului spiritual,ştiinţific si moral de care are atâta nevoie omenirea.Educaţia religioasă la copiii preşcolari are o dublă menire: pe de o parte să anuleze pornirile rele ,iar pe de altă parte să le cultive pe cele bune. Ca urmare ,este perioada cea mai potrivită ca toţi copiii să fie invaţaţi să-l iubească pe Dumnezeu şi acest lucru se realizează în familie ,în biserică şi în instituţiile de învaţământ. În calitatea noastră de educatoare avem înaltul privilegiu de a face cunoscute copiilor anumite învaţături morale ,religioase potrivit nivelului de întelegere ,activităţi care se desfăşoară fara abuz de termeni şi concepte ,cu acordul părinţilor ,astfel încât copiii să fie ajutaţi să-şi deschidă mintea şi sufletul către credinţă.Dumnezeu fiind în centrul vieţii acţioneaza asupra copilului ,infinit mai mult decât asupra omului matur.El este mult mai deschis să primească misterul divin decât să-l accepte şi să-l inţeleagă raţional.Este o greşală să se creadă că discriminarea dintre bine şi rău ,dintre frumos şi urât şi dintre plăcut şi neplăcut este o fază târzie în dezvoltarea copilului. Încă de la vârsta de 3 ani ,copilul îşi însuşeşte cu uşurinţă cunoştinţe şi conduite cu caracter moral. Cunoaştem că la această vârstă copilul este puternic influenţat de mediul in care se joacă şi în care trăieşte.Este puternic influenţat de mediul educaţional, sensibil la tot ce se întâmplă în jurul lui ,şi de aceea intrebările care le adresează celor din jur ,este o mărturie a nevoi lor de a cunoaşte şi explora mediul în care trăiesc.Educatoarea este datoare ca la fiecare întrebare să dea răapuns ,dar răspunsul să cuprindă acea parte de adevăr ,care poate fi receptat de copil. Este momentul când i de poate explica clar şi ideea de divinitate,iar acest pas va deschide un evantai mai larg de întrebări. Bibliografie 1. Îndrumător - ,,Elemente de educaţie religioasă pentru preşcolari” - vol I; 2. ,,Şcoala şi educaţia creştină”, Pr. prof. Radu Ilaş 3. ,,.Biblia copiilor” 4. ,,Înger, îngeraşul meu!” - Educaţie religioasă de Irina Plopeanu, Editura Corind - Bucureşti 2003

74 | 228

Sfinții Petru și Pavel în superstiții și tradiții românești Educ. Lungu Dorina Grădiniţa cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea Sfînții Apostol şi Petru și Pavel, care se sărbătoresc la 29 Iunie al fiecărui an, au propovăduit amândoi Evaghelia cu mult zel. Biserica creștînă îîn general și cea romanească în special îi socotește „întâistătători» între apostoli. Viața și activitatea lor misionară, ca și minunile săvârșite de ei, sunt descrise în parte în Noul Testament, Faptele Apostolilor. Deasemenea, întreaga activitate a Sfântului Apostol Pavel reiese din cele 14 epistole scrise de el către Bisericile locale înființate de el. Din Sf. Evanghelii, cunoaștem cã Sf. Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei, și se numea Șimon, pânã când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru. Sf. Petru a fost unul dintre cei trei apostoli pe care Mântuitorul Hristos i-a fãcut martori ai slavei Sale dumnezeiesti pe muntele Taborului. De la Sf. Apostol Petru ne-au rãmas scrise în Canonul Noului Testament douã epistole sobornicesti, mult folositoare vietii creștine. Amândoi au murit de moarte martirică în anul 67. Apostolul Petru a fost răstignit cu capul în jos la Roma, iar Sfântul Apostol Pavel a suferit moartea prîn tăierea capului. De aceea au sărbătoarea comună la 29 Iunie. Biserica Ortodoxă a înstituit în întampînarea acestei importante sărbători un post de mai multe zile. Într-o poveste populară, Sfântul Petru ar fi avut drag de o pescăriță căreia nu ii putea refuza aproape nimic. Într-o noapte aceasta a prins o mulțime de pești, dar nu a reușit să vândă a doua zi în târg decât o mică parte dintre ei. Supărată, pescăria s-a adresat Sfantului Petru, iar acesta a poruncit de îndată să se țină post , astfel încât să se vândă tot peștele prietenei sale. În acest fel, se zice, ar fi fost inaugurat postul Sfantului Petru. Alte superstiții și tradiții românești de Sfântul Petru : • Sfântul Petru este mai mare peste lupi. Pe 29 iunie iunie se ține „sărbătoarea lupilor”, un obicei prin care se previne ca lupii să Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat dea iama în vite.. • Pentru a nu li se înmulți petele de pe față și a nu fi socotiți astfel jidovi, oamenii pistruiați se spală cu apă pe față la miezul nopții, atunci când cântă cocoșii. • Nu se bat merele ca nu cumva Dumnezeu să dea peste ogoare cu piatră la fel de mare ca și aceste fructe. • Este păcat sa mănânci mere înainte de ziua Sfantului Petru.

Educaţia religioasă si rolul ei in viaţa preşcolarilor Maria Vasile Gradinita cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Poporul român s-a nascut creştin, el este singurul popor latin de credinţă ortodoxă şi, totodată, cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei. În toate momentele cardinale ale istoriei românilor, Biserica ortodoxă a jucat şi joacă, în continuare, un rol important în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, în dezvoltarea culturii, artei si limbii române. Primele carţi în limba româna au fost tipărite în cadrul aşezărilor bisericeşti, iar primele şcoli româneşti au fost cele organizate în cadrul unor mânăstiri. Biserica ortodoxă a fost pentru poporul nostru, adevarat centru de menţinere şi perpetuare spirituală. Pentru ca tradiţia de a merge la biserică şi de a fi un bun creştin să poată dăinui în timp, trebuie ca noi, educatorii să sădim, înca de la vârsta preşcolară, în sufletele copiilor noştri dorinţa de a fi religioşi, respectand tradiţia strămosşască. Perioada preşcolară este momentul în care influenţele exterioare lasă urme adânci şi durabile asupra personalităţii copilului, a cărui receptivitate şi flexibilitate psihică îl ajută în acest sens. În educaţia religioasă a copilului, importantă este afectivitatea pronunţată a lui, caracteristică ce stă la baza trezirii emoţiilor şi educării sentimentelor, a formării conduitelor morale. Copiii, prin natura lor, sunt buni, iar când greşesc, ei încearcă să repare ce-au făcut cerându-şi iertare si dorind această iertare din tot sufletul. Ei vor Nr. 2 - Decembrie 2013

împacarea cu cei din jurul lor.Copilul nu este rău, dar poate fi înrăit de cei din jur, care nu ştiu să se comporte cu el. Bunatatea copilului se manifestă în relaţiile cu cei din jur, faţă de care dovedeşte o dragoste şi un ataşament deosebit. Este sufficient să spui o poveste unui copil, să te joci împreuna cu el, pentru ca ori de cate ori te va întalni, să îndrăznească să-ţi cuprindă mâna, chemându-te la joacă sau pentru a-ţi arăta ceva, sau pentru a-ţi solicita o altă poveste. Deci, prin natura sa, copilului i se pot forma sentimente religioase, el fiind receptiv la învataturile adulţilor. Ştiind că sunt rare acele familii în care atmosfera religioasă este sistematic cultivată, nu avem dreptul să neglijăm această latură a cunoaşterii ci, aşa cum ne îngrijim de dezvoltarea fizica a copiilor prin activităţi de educaţie fizică, de dezvoltarea intelectuală prin activităţi de cunoaştere sau matematice, educaţia religioasă va da roade doar prin cunoaşterea, întelegerea şi aplicarea normelor de convieţuire oglindite in Biblie. Şi nu trebuie uitat faptul că preşcolaritatea este varsta la care a învata să te porţi, ocupă ponderea cea mai mare în procesul didactic. Pentru realizarea educaţiei religioase, este necesar sa desfăşurăm cu copiii activităţi, jocuri, poezii, povestiri cu un pronunţat conţinut moralreligios, care sensibilizează afectiv copilul. În acest scop, le-am vorbit copiilor despre viaţa si patimile Mantuitorului, despre Invierea Domnului Iisus Hristos, despre faptele unor sfinţi: Sfânta Filofteia (ocrotitoarea săracilor), Sfantul Apostol Andrei (ocrotitorul spiritual al poporului român), Sfantul Nicolae (ocrotitorul copiilor buni şi cuminţi). Fiecare sărbatoare religioasă este pregatită şi la gradiniţă printr-o suită de activităţi ce conduc la întelegerea şi trăirea afectivă a momentelor sărbatorilor religioase propriu-zise. Sărbatoarea Invierii Domnului Iisus Hristos, care e cea mai îmbucuratoare şi cea mai solemnă dintre toate sărbatorile creştine din timpul anului bisericesc, a fost aşteptată de cei mici cu mare plăcere prin participarea la scurta slujba religioasă când au luat Sfânta Impărtăşanie, prin realizarea unor lucrări artistico-plastice, poezie religioasă, lecturi si convorbiri pe această temă. Sufletele copiilor tresaltă de emoţie şi bucurie la gândul surprizelor ce urmează să le aducă Iepurasul de Paşti ceea ce le reaminteşte sa fie mai ascultători, mai harnici şi mai cuminţi. 75 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Familiarizarea copiilor cu semnificaţia sărbatorilor creştin-ortodoxe îi determină pe copii să fie mai buni, mai cinstiţi, mai iubitori, mai prietenoşi, le cultivă sentimente de dragoste faţă de aproapele nostru, respect, dăruire si ajutor reciproc. Bibliografie 1. Pr. Sorin Filip – INDRUMATOR – Elemente de educaţie religioasă pentru învatamantul preşcolar, Vol. I, Ed. Grafika Print, Bucureşti, 1999; 2. Revista Învăţaământul preşcolar 2/2007, Bucureşti.

Maica Domnului, primul martor al Învierii Prof. Simona Marica Şcoala Gimnazială „Gheorghe Craiova

Bibescu”

Unul dintre cele mai evidente detalii, pe care le observăm atunci când citim pericopele evanghelice ce ne descriu evenimentele legate de Învierea Domnului, este faptul că Maica Domnului nu apare nicăieri amintită în mod expres. Nu există o referire clară, care să ne precizeze, „fară drept de apel”, legătura dintre persoana sa şi Învierea Domnului. Evenimentele sunt relatate în aşa manieră de către cei patru evanghelişti, încât dacă am ramâne doar la textul Sfintei Scripturi, fără a apela la Tradiţia Bisericii, am fi tentaţi să credem că Maica Domnului s-ar fi numărat printre ultimele persoane care au aflat despre Înviere. De ce tocmai Maica Domnului, despre care ştim că S-a aflat lângă Hristos atunci când Acesta era răstignit, că a ajutat la pogorârea Sa de pe Cruce şi punerea în mormânt (dupa cum ne adevereşte şi iconografia), pare a fi trecută cu vederea, pare a se găsi într-un plan secund, în ceea ce priveşte aflarea veştii despre Învierea Fiului şi chiar în privinţa unei posibile întâlniri cu Hristos Înviat? De ce este accentuat rolul femeilor mironosiţe şi, în special, al Mariei Magdalena, în tot acest context, ştiut fiind faptul că acestea sunt cunoscute îndeobşte ca primii martori ai Învierii? Sunt întrebări la care ne răspunde Tradiţia Bisericii pe temeiul Sfintei Scripturi. Singurele izvoare 76 | 228

ale relatării Învierii Domnului sunt Evangheliile canonice, declarate autentice prin hotărârile autorizate ale Bisericii, sinoade şi Parinţi bisericeşti. Ele relatează Învierea Domnului nu istorisind misterul însuşi al învierii, care n-a fost surprins de nimeni, ea rămânând o minune insesizabilă, ci numai probele Învierii Domnului si anume: aflarea mormantului gol, unde fusese înmormântat Domnul Hristos, de către femeile mironosiţe şi Sfantul Apostol Petru si Ioan arătarea Domnului Hristos aceloraşi femei mironosiţe, Apostolilor şi unor ucenici in diferite rânduri până la Inaltarea Sa la cer, cu care se încheie seria arătărilor. Toate aceste fapte de după Inviere, precum şi încercările iudeilor de a falsifica adevarul istoric, al evenimentului Invierii sunt expuse de evanghelişti nesistematic, nefixând cronologic faptele şi privind aceleaşi fenomene din diferite unghiuri, dând impresia unor contradicţii intre ele. Insă, în pofida acestor aspecte, încă de timpuriu, Tradiţia Bisericii a mărturisit că Domnul Hristos Inviat S-a arătat mai întâi Mamei Sale, Sfânta Fecioara Maria. In ceasul când celelalte femei mironosiţe Il căutau pe Iisus printre morţi, ea îl văzuse deja viu şi slăvit. Evangheliile semnalează îndeosebi ceilalţi martori ai Invierii deoarece mărturia unei mame în favoarea fiului ei ar fi părut în ochii celor mai mulţi drept îndoielnică şi, prin urmare, nedemnă de crezare. Atît scrierile Părinţilor primelor veacuri, cât şi unele scrieri apocrife, o amintesc pe Maica Domnului chiar in centrul evenimentelor legate de Invierea Domnului. Printre Părinţii şi Scriitorii Bisericeşti îi amintim pe: Origen (arată ca aceasta tradiţie există deja în secolul al II-lea), Tatian ( afirma că Maica Domnului L-a vazut pe Hristos înviat chiar în ziua Invierii), Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Gura de Aur şi Sfântul Grigorie de Nyssa ( o identifica pe Maica Domnului ca una dintre femeile aflate în centrul evenimentelor de după Inviere). Această tradiţie a devenit însă mai evidentă după secolul al IX-lea. Prima sursă cunoscută în acest sens este o omilie a Mitropolitului Gheorghe al Nicomidiei în care acesta vorbeşte despre prezenţa Fecioarei la Mormântul Domnului. Mai mult, acesta arată că Maica Domnului a fost prezentă la Mormânt în ziua Invierii, chiar înaintea sosirii celorlalte femei, ea fiind primul martor al Invierii Domnului.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

interjudetean Sf.Simpozionul/concurs Apostol Andrei - pescarul de oameni

“Sfintii ortodoxiei - modele de urmat “ Prof. Balint Mihaela Elena Şcoala Primară 2013 Discoverz Kids Râmnicu Vâlcea Rm. Valcea, noiembrie

Sf. Apostol Andreipescarul de oameni Prof. Balint Mihaela Elena Scoala Primara Discovery Kids, Rm. Valcea

Sf. Apostol Andrei- pescarul de oameni Proiect tematic pentru invatamantul prescolar

Acest proiect cu durata de 1 zi este parte integranta a unui proiect mai larg, cu durata de 1 saptamana, dedicat zilei nationale a Romaniei. Activitatile prezentate se adreseaza copiilor de la grupa mare si de la clasa pregatitoare.

Nr. 2 - Decembrie 2013

77 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Andrei, cel dintai apostol al Domnului Hristos Sf. Apostol Andrei, apostol al neamului romanesc. Crestinismul romanesc este de origine apostolica. Protector spiritual al Romaniei si a altor tari sau regiuni din Europa (Grecia, Rusia, Scotia, Amalfi, Sicilia, Ucraina).

La inceput, un simplu pescarâ&#x20AC;Ś

Povestiti si colorati: 78 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Activitati propuse: Pornind de la semnificatia numelui Andrei, cititi copiilor o pilda din cartea Cele mai frumoase povestiri si pilde crestine in care ideea principala este curajul. Crucea este un simbol al crestinilor. La centrul Constructii copiii pot realiza o cruce din materiale si piese diferite. Realizati o cruce 3D dintr-un carton mai gros. Pe bratele crucii toti copiii isi vor scrie numele. Trasati conturul unui desen simplu cu un marker negru pe o coala de hartie (folie de plastic sau chiar sticla). Copiii vor picta o icoana cu culori pregatite de educatoare, folosind desenul ca model. Realizati un poster cu Sf. Apostol Andrei, pescarul de oameni. Confectionati un pestisor folosind ca suport un CD sau un carton tare.

Traditii si obiceiuri locale Credinţele populare au făcut din Sfantul Andrei «mai marele peste lupi» deoarece 30 noiembrie este considerat «cap de iarna», inceputul «lunii lupilor», luna decembrie, care mai este numita «luna lui Andrei», popular «indrea». Discutati cu copiii un obicei sau o traditie locala legata de ziua Sf. Andrei.

Nr. 2 - Decembrie 2013

79 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Alte activitati: Interesati-va daca intr-una dintre bisericile din localitate exista o icoana sau o pictura care sa il reprezinte pe Sf. Apostol Andrei si mergeti (daca timpul va permite) sa o vedeti impreuna. Sarbatoriti-i impreuna pe copiii al caror prenume este Andrei si Andreea. Asemeni sfantului al carui nume il poarta ei trebuie sa fie hotarati, puternici si curajosi. Improvizati impreuna cu copiii o rugaciune adresata Sf. Andrei. Ce ar dori fiecare copil ? Nu uitati sa incepeti cu o multumire pentru ceea ce avem deja (si de multe ori uitam sa apreciem). Nu uitati te rog si multumesc.

Pestera Sf. Andrei Dobrogea, Romania

80 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sf. Apostol Andrei

Crucificarea Sf. Apostol Andrei

Pagina de manuscris medieval romanesc

Nr. 2 - Decembrie 2013

81 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Biserica Sf. Andrei Patras, Grecia

Biserica Sf. Andrei Kiev Ucraina

Catedrala Sf. Maria, Edinburgh, Scotia,

Altarul si relicvele 82 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Catedrala Della Valle, Malta

Nr. 2 - Decembrie 2013

83 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Catedrala Sf. Andrei Amalfi, Italia

Catedrala Sf. Andrei , Amalfi , Italia

Cripta si relicvele 84 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Monserrat Spania

Nr. 2 - Decembrie 2013

Messina Spania

85 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Biserica Sf. Petru Vatican, Roma

Sf. Apostol Andrei

86 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfănta Muceniţă Lucia 0 model de comportament pentru tinerele fecioare Călugăroiu Maria - Viorica Grădiniţa cu Program Normal - Sâmbureşti, Olt

Sfânta Muceniţă Luciamodel de comportament pentru tinerele fecioare

CĂLUGĂROIU MARIA-VIORICA GPN STĂNULEASA-SÎMBUREŞTI, JUD. OLT

Sfânta Muceniţă Lucia, este sărbătorită pe 13 decembrie şi este cunoscută din scrierile bisericeşti ca fiind o demnă credincioasă întru Iisus Hristos, căruia i-a dedicat întreaga sa viaţă ca fecioară neprihănită de rău-făcătorii care au dorit să o batjocorească din invidie şi necredinţă. În urma vindecării mamei sale la atingerea mormântului Sfintei Agatia, Sfânta Muceniţă Lucia s-a hotărât să-şi împartă zestrea pe care urma să o primească de la mama sa atunci când se va mărita, la săraci. A convins-o pe mama sa-care la început era puţin reticentă- prin vorbe pline de înţelepciune: “Ceea ce dai acum , dai ce nu o să poţi duce cu tine, iar după ce vei muri nimic nu vei mai putea cheltui”. A împărţit săracilor pământurile, banii, bijuteriile, dar în felul acesta si-a atras ura semenilor care o obligau să creadă în idoli. Dusă în faţa judecătorului Pashasie, şi-a apărat credinţa, chiar dacă a fost acuzată că a dat moştenirea sa tuturor săracilor, ea a ştiut să-i răspundă plină de înţelepciune: “eu nu voiesc a mânia pe Dumnezeu” Afost aruncată într-o casă de prostiuţie, dar niciunii din cei care au vrut să o batjocorească nu s-au putut apropia de ea, încremenind pe loc. Nici focul pe care l-au aprins împrejurul ei nu a putut să o omoare, atunci judecătorul a poruncit să fie înjunghiată cu sabia împrejurul gâtului, dar nici acum nu a murit imediat. Pashasie, a fost dus în lanţuri la Roma, unde a fost condamnat la moarte prin decapitare în văzul tuturor credincioşilor. Sfânta Muceniţă Lucia , deşi era foarte slăbită, nu a murit până nu a fost împărtăşită CU PREACURATELE TAINE ALE LUI CRISTOS, murind după aceea cu sufletul liniştit că l-a putut sluji după puterile ei pe Cristos Mântuitorul.

Nr. 2 - Decembrie 2013

87 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

SfinČ&#x203A;ii Ortodoxiei - modele de urmat Prof. Ă&#x17D;nv. Primar Gruia Carmen Ioana

PROF. INV. PRIMAR GRUIEA CARMEN IOANA

Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu.

88 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Andrei Elevă Codreanu Anamararia Andreea Clasa A-X-A H Prof. Coordonator: Bîrzescu Cătălin Colegiul Energetic

Numele Andrei derivă din grecesculAndreas, care înseamnă „viteaz”, „bărbătesc”. Acesta este un nume grecesc, deși Sfântul Apostol Andrei era iudeu.

SFANTUL APOSTOL ANDREI

a f ost fratele Sfantului Apostol Petru si ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Sfantul Apostol Andrei a fost prima persoana chemata la slujirea apostoleasca si primul dintre Apostoli care a vestit ca Hristos este Mesia. SFANTUL ANDREI

Sfantul Andrei a murit ca martir in Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea.

Nr. 2 - Decembrie 2013

89 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Evanghelia lui Ioan spune că Andrei ar fi fos t ma i întâ i ucenic al lui Ioan

Botezatorul , care i-ar fi recomandat să-l urmeze pe Iisus Nazaret. Conform evangheliei lui Ioan, Andrei l-ar fi dus pe fratele său Petru la Iisus, spunându-i că l-a găsit pe Mesia.

De aici provine caracterizarea lui Andrei ca „cel dintâi chemat” ( Andrei este menționat mereu între primii patru)

Deoarece era pescar, sfântul Andrei este considerat de marinarii și pescari i greci drept ocrotitorul lor. În România este socotit cel care a propovăduit Evanghelia pe aceste meleaguri. Mărturie stau toponimele din zona Dobrogei unde a și locuit o vreme. Peștera Sfântului Andrei, Paraiașul Sfântului Andrei sunt tot atâtea mărturii care dovedesc trecerea Apostolului pe aceste meleaguri .(Sfântul Andrei mai este cunoscut, îndeosebi în Transilvania, și cu numele de Sântandrei sau Sânedru)

90 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Moastele Sfantului Andrei au fost prezente in Patras pana in 357, cand imparatul Constantiu II le-a luat si le-a aseza t in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol. Sfintele Moaste s-au pastrat intregi pana in 850, cand imparatul Vasile Macedoneanul le-a trimis locuitorilor din Patras capul Sfantulu i Andrei. Toma Paleologul , fratele

ultimului imparat bizantin (Constantin IX) , re fugiat la Roma din cauza turcilor, a luat cu el in anul 1453 capul si un deget al Sfantului Andrei si le-a oferit papei Pius al II lea.

Nr. 2 - Decembrie 2013

91 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Nectarie Elev Bolocan Petrica Elev Ghita Alexandru Profesor coordonator: Chican Roxana Mihaela Seminarul Teologic ,,Teoctist Patriarhul” Giurgiu

Sfântul Nectarie de Eghina

 Sf. Nectarie s-a născut în orășelul Silivria din Tracia, de pe actualul teritoriu al Turciei, la 1 octombrie 1846, fiind crescut, împreună cu cei 6 frați ai săi, în dreapta credință.  La vârsta de 14 ani se îndreaptă către Constantinopol, unde muncește din greu pentru hrană.  Singura lui mângâiere, după orele istovitoare de muncă, era Sfânta Biserica.

 Remarcat de către conducătorii Școlii Metocului Sf. Mormânt, este angajat ca pedagog și învățător la această școală. Tot ca învățător, începând de la vârsta de 20 de ani, îl aflăm și în insula Hios.

92 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 La 27 de ani își urmează glasul conștiinței și, din dragoste pentru Hristos, devine monah la Mănăstirea Nea Moni, de pe această insula.  Ajutat de Dumnezeu printrun om bogat, care era cucerit de viața sfânta dusă de către Părintele Nectarie, el își împlinește visul de a învăța și termina liceul în 1881. Cu binecuvântarea Patriarhului Alexandriei, urmează Facultatea de Teologie din Athena.

 Reîntors în Alexandria Egiptului, este numit predicator principal al Patriarhiei. Tot atunci, Sf. Nectarie tipărește mai multe cărți de răspândire a dreptei credințe.  Trece prin toate treptele ierarhice, fiind hirotonit (15 ianuarie 1889) episcop și numit Mitropolit de Pentapolis. În anul 1890, din pricina unor neînțelegeri, este trimis în Grecia.  Înjosit și trecut cu vederea multa vreme, ajunge în cele din urmă director al Seminarului Teologic Ortodox Rizareion. În afară de formarea tinerilor seminariști, s-a ocupat și de creșterea duhovnicească și închegarea unei strânse comuniuni între cei care îi erau ucenici.

Nr. 2 - Decembrie 2013

93 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Renunță la funcția de conducător al Seminarului Teologic după ce considera ca și-a îndeplinit datoria și întemeiază împreuna cu un grup de ucenice Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina.  După trecerea sa la cele veșnice, in 1920, printr-o întâmplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit și izvorând mir.  Canonizarea sa a avut loc in 1961, fiind serbat pe 9 noiembrie. Despre minunile săvârșite de Sf. Nectarie în zilele noastre - mai ales vindecări de cancer și alte boli grave, ce se săvârșesc la moaștele sale, ori cu untdelemn de la candela sa - s-au scris nenumărate cărți în Grecia, care în parte au fost traduse și în românește.

MINUNATELE VINDECĂRI

 VINDECAREA MINUNATĂ A UNUI PARALIZAT: STAVROS KALKANDIS SI MARTURIA DUHOVNICULUI SAU, FERICITUL FILOTEI ZERVAKOS

94 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Pe Sfântul Nectarie îl durea suferința semenilor și de aceea a cerut de la Domnul Harul tămăduirii. Vindecându-i însă pe cei ce sufereau de boli fără leac, atât Dumnezeu cât și Sfântul nostru Părinte doreau de la dânșii ca după tămăduire să se căiască și să-și schimbe viața și să urmeze voia lui Dumnezeu; același lucru îl cereau și de la cei ce aflau că există Dumnezeu și că El îi iubește pe oameni. Credem, cum am mai spus-o și înainte, că în condițiile vieții morale și spirituale de astăzi nenumăratele vindecări ale unor boli incurabile sunt predica cea mai eficienta în rândul poporului nostru, care, fiind "tare de urechi", "cere semne", pe care Dumnezeu i le dă.

Nr. 2 - Decembrie 2013

95 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Sfântul Nectarie nu este doar un sfânt făcător de minuni. Nu este doar un doctor fără de arginți. Este și un dascăl al celor care vor să fie izbăviți de necazuri. Este un dascăl al rugăciunii, un frate mai mare care vrea să mergem pe drumul bătătorit pe care au mers și alții înaintea noastră. Și au ajuns la lumina...

 Sfântul Nectarie a rămas în inimile

creștinilor ca unul dintre marii eroi care au dus crucea suferinței. Prigonit ca episcop de către alți slujitori ai altarului, el a rămas cu aceeași inima tânăra, cu aceeași inima plină de nădejde în Dumnezeu: suferințele nu lau ocolit până la sfârșitul vieții.  Însă, cu răbdare le-a biruit pe

toate. Și mucenicia nesângeroasă a suferinței l-a transformat într-un stâlp al Bisericii, l-a transformat într-un prieten și într-un ajutor al tuturor credincioșilor care poartă crucea suferinței.

96 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Fie ca rugăciunile preablândului nostru Părinte, marele Sfânt făcător de minuni al Eginei, Nectarie, sa acopere Biserica, poporul nostru si toata lumea. Amin.

RUGĂCIUNE CĂTRE SF. NECTARIE

 Îngenunchind, rugându-ne ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, să te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Nr. 2 - Decembrie 2013

97 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Maica Domnului, primul martor al Învierii Prof. Simona Marica Şcoala Gimnazială „Gheorghe Bibescu” Craiova Unul dintre cele mai evidente detalii, pe care le observăm atunci când citim pericopele evanghelice ce ne descriu evenimentele legate de Învierea Domnului, este faptul că Maica Domnului nu apare nicăieri amintită în mod expres. Nu există o referire clară, care să ne precizeze, „fară drept de apel”, legătura dintre persoana sa şi Învierea Domnului. Evenimentele sunt relatate în aşa manieră de către cei patru evanghelişti, încât dacă am ramâne doar la textul Sfintei Scripturi, fără a apela la Tradiţia Bisericii, am fi tentaţi să credem că Maica Domnului s-ar fi numărat printre ultimele persoane care au aflat despre Înviere. De ce tocmai Maica Domnului, despre care ştim că S-a aflat lângă Hristos atunci când Acesta era răstignit, că a ajutat la pogorârea Sa de pe Cruce şi punerea în mormânt (dupa cum ne adevereşte şi iconografia), pare a fi trecută cu vederea, pare a se găsi într-un plan secund, în ceea ce priveşte aflarea veştii despre Învierea Fiului şi chiar în privinţa unei posibile întâlniri cu Hristos Înviat? De ce este accentuat rolul femeilor mironosiţe şi, în special, al Mariei Magdalena, în tot acest context, ştiut fiind faptul că acestea sunt cunoscute îndeobşte ca primii martori ai Învierii? Sunt întrebări la care ne răspunde Tradiţia Bisericii pe temeiul Sfintei Scripturi. Singurele izvoare ale relatării Învierii Domnului sunt Evangheliile canonice, declarate autentice prin hotărârile autorizate ale Bisericii, sinoade şi Parinţi bisericeşti. Ele relatează Învierea Domnului nu istorisind misterul însuşi al învierii, care n-a fost surprins de nimeni, ea rămânând o minune insesizabilă, ci numai probele Învierii Domnului si anume: aflarea mormantului gol, unde fusese înmormântat Domnul Hristos, de către femeile mironosiţe şi Sfantul Apostol Petru si Ioan - arătarea Domnului Hristos aceloraşi femei mironosiţe, Apostolilor şi unor ucenici in diferite rânduri până la Inaltarea Sa la cer, cu care se încheie seria arătărilor. Toate aceste fapte de după Inviere, precum şi încercările iudeilor de a falsifica adevarul istoric, al evenimentului Invierii sunt expuse de evanghelişti nesistematic, nefixând cronologic faptele şi privind 98 | 228

aceleaşi fenomene din diferite unghiuri, dând impresia unor contradicţii intre ele. Insă, în pofida acestor aspecte, încă de timpuriu, Tradiţia Bisericii a mărturisit că Domnul Hristos Inviat S-a arătat mai întâi Mamei Sale, Sfânta Fecioara Maria. In ceasul când celelalte femei mironosiţe Il căutau pe Iisus printre morţi, ea îl văzuse deja viu şi slăvit. Evangheliile semnalează îndeosebi ceilalţi martori ai Invierii deoarece mărturia unei mame în favoarea fiului ei ar fi părut în ochii celor mai mulţi drept îndoielnică şi, prin urmare, nedemnă de crezare. Atît scrierile Părinţilor primelor veacuri, cât şi unele scrieri apocrife, o amintesc pe Maica Domnului chiar in centrul evenimentelor legate de Invierea Domnului. Printre Părinţii şi Scriitorii Bisericeşti îi amintim pe: Origen (arată ca aceasta tradiţie există deja în secolul al II-lea), Tatian ( afirma că Maica Domnului L-a vazut pe Hristos înviat chiar în ziua Invierii), Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Ioan Gura de Aur şi Sfântul Grigorie de Nyssa ( o identifica pe Maica Domnului ca una dintre femeile aflate în centrul evenimentelor de după Inviere). Această tradiţie a devenit însă mai evidentă după secolul al IX-lea. Prima sursă cunoscută în acest sens este o omilie a Mitropolitului Gheorghe al Nicomidiei în care acesta vorbeşte despre prezenţa Fecioarei la Mormântul Domnului. Mai mult, acesta arată că Maica Domnului a fost prezentă la Mormânt în ziua Invierii, chiar înaintea sosirii celorlalte femei, ea fiind primul martor al Invierii Domnului.

Copilul Iisus, model viu pentru copiii de astazi Prof. Inv. Presc. Marinescu Nina Prof. Inv. Presc. Trifu Cornelia Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să-şi manifeste întrun anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi deconduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii. Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat începută de la cea mai fragedă vârstă pentru că primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluţia ulterioară a individului.Una dintre sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin capabil e a cunoaşte şi a venera valorile sacre. Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, nascut din Fecioara, a crescut ca un orice copil intr-o familie, a fost ascultator de parinti , a muncit si a iubit pana la moarte. El stie cum este sa fii copil, apoi tanar si adult, stie cum este viata pe pamant. Despre nasterea lui aflam din Sfanta Evanghelie dupa Matei, capitolul 2. aflam despre copilul Iisus ca la varsta de 12 ani a fost cu parintii la un praznic in Templul din Ierusalim, unde a stat de vorba cu invatatii din acele vremuri. Pentru El, Templul reprezenta “Casa Tatalui Sau”. Model viu, stralucitor, intelept pentru copiii de astazi care pot sa invete de timpuriu despre Dumnezeu si porunca Sa. “Aceasta este porunca Mea: Sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu”. Copiii pot sa inteleaga ca Dumnezeu este creatorul lucrurilor vazute si nevazute prin “Camp intins cu floricele,/Pasarele cantatoare./Tot ce vad in jurul meu/E facut de Dumnezeu.” De asemenea ei pot sa-I multumeasca pentru aceasta: Doamne, Tie-Ti multumim/Pentru tot ce Tu ne-ai dat/Si din inimi Te marim/ Fii de-a pururi laudat! Inca de la varsta prescolara putem sadi in inima copiilor virtuti crestine: sa fie buni, sa ierte, sa faca fapte bune.Copilul percepe ca este greu sa fie bun si sa ierte atunci cand cineva nu s-a purtat frumos cu el. El poate fi invatat ca atunci cand un copil ii ia o jucarie si dupa doua zile este tot suparat pe acel copil, aceasta se cheama ranchiuna. Dumnezeu doreste sa-l invatam sa ierte pe cel care s-a suparat, pentru ca sa fie fericit si sa se simta bine, linistit.In situatia in care un copil devine violent si il loveste pe celalat, acesta din urma poate fi invatat sa faca in schim ceva frumos pentru acel copil. De exemplu, sa-i ofere jucaria lui, sau sa-i propuna sa coloreze impreuna in cartea lui de colorat, sau sa-l roage sa construiasca impreuna. Vom observa ca ei se vor impaca foarte repede si se vor simti bine ,devenind chiar prieteni.Cu ocazia sarbatorilor crestine invatam prescolarii sa daruiasca din bunurile lor copiilor aflati la nevoie: hainute, jucarii,alte lucrusoare folositoare acestora. “Voi simtiti, prietenii mei daca faceti ceea ce va poruncesc” a spus Iisus in Sfanta Evanghelie dupa Ioan 15/ 15. Nr. 2 - Decembrie 2013

Sfintenia data de Hristos oamenilor prin lucrarea Sa sfintitoare,calea sfinteniei este calea desavarsirii in dragoste fata de Dumnezeu si fata de semeni, intr-o continua lupta cu nenumarate ispite si greseli. Sfintenia este o realitate. Ea este calea de desavarsire la care sunt chemati nu doar cativa alesi ci toti credinciosii.

Sfântul Nicolae - prietenul copiilor Molea Doina Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Traian Demetrescu” Craiova Pentru creşterea spirituală a copiilor,părinţii sunt cei mai buni învăţători,însă acestă realitate nu exclude rolul educatorului în a forma percepte şi valori morale şi spirituale încă de la cea mai fragedă vârstă.Povestiri despre viaţa celor mai cunoscuti sfinţi prin adaptarea textului pe înţelesul copiilor aceştia vor deveni modele etalon şi îi var ajuta să înţeleagă mai bine şi să aplice învăţăturile Biblice la universul lor de fiecare zi. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscutii Sfinţi de către copii cunoscut ca Moş Nicolae, mosul care le aduce daruri dacă sunt cuminţi ,ascultători,darnici etc. Moş Nicolae este sărbătoarea copiilor ,este ziua cadourilor,a bucuriei şi a veseliei. Mai precis ,în noaptea de 5 spre 6 ,se spune că Moş Nicolae vine la fereastră şi pune în ghetuţele copiilor dulciuri şi alte daruri.Este o sărbătoare a creştinităţii ,dar nu numai. Cine este de fapt Moş Nicolae? Tradiţia ortodoxă îl identifică pe Sfântul Ierarh Nicolae care a trăit în secolele III-IVd .Hr.pe vremea împăraţilor Diocliţian şi Maximilian (284+305) şi prin viaţa exemplară trăită ,a devenit plăcut în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu. Părinţii săi au fost oameni înstăriţi ,dar foarte credincioşi.Şi-au dorit mult un copil şi Dumnezeu le-a dăruit unul ,a fost singurul.Unul milos,foarte înţelept şi extrem de curajos.A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său Nicolae,episcopul Patarelor. Rămas orfan de mic, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit 99 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii.Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite.Două dintre minunile sale au marcat profund conştiinţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Se spune că o familie săracă avea trei fete şi atunci când acestea au crescut ,părinţii lor s-au gândit că o viaţă ,,uşoară’’ ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan pentru ele şi le-a salvat sufletele pe rând ,punându-le la ferestră câte o pungă u bani. Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu prin rugăciune nişte marinari ,iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. După o viaţă aspră ,dar plină de credinţă a trecut la viaţa veşnică pe 6 decembrie 343 ,iar din anul 1087,moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, Italia. In Europa ,în secolul XII-lea,ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a acţiunilor caritabile. Când ninge pe data de 6 dec. se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge prin credinţă răul,iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului, Naşterea Mântuitorului

Mântuitorul este modelul copiilor Murtaza Marilena Borcoşi Daniela Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 3 Râmnicu Vâlcea

Aşa cum Mântuitorul a fost Modelul desăvârşit de înţelepciune , bunătate, frumos, si iubire, noi, oamenii creştini trebuie să urmăm acest Model atât cât ne este cu putinţă fiecăruia dintre noi. Cu cât aceasta este începută la o vârstă mai fragedă, cu cât valoarea sa va fi mai mare. Pentru a-l face pe copil să ajungă la aceste valori esenţiale ale umanităţii este necesară educaţia religioasă începută încă din grădiniţă. Copilul, încă de mic, vine în contact cu realităţi, simboluri şi manifestări religioase ale căror semnificaţii, în înţelesul lor cel mai simplu, este bine să le cunoască. Mai întâi în familie, apoi în grădiniţă, preşcolarii învaţă să-şi manifeste într-un anumit fel sentimentele, îşi formează deprinderi de conduită cu ajutorul cărora să devină persoane deschise comunicării cu Dumnezeu şi cu semenii. Educaţia religioasă a copiilor trebuie şi poate începută de la cea mai fragedă vârstă pentru că primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluţia ulterioară a individului. Bibliografie Una dintre sarcinile educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin capabil de a cunoaşte şi a 1. “Proloagele” Dr. Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei Ed. Mitropoliei venera valorile sacre. Cine sunt Sfinţii? Olteniei Craiova pag 314-320 Sfinţii sunt acele persoane care pe pamânt s-au ostenit şi s-au străduit să câstige împăraţia cerească, trecând în viaţa de dincolo “înarmaţi cu credinţă şi nădejdea în Dumnezeu, încălziţi de focul dragostei şi înveşmântaţi cu podoaba faptelor bune”, “persoane care au atins cele mai înalte culmi de trăire creştină şi de desăvârşire morală… luceferi mult luminoşi ai creştinătăţii, moştenitori ai împăraţiei cereşti, locuitori ai raiului, flori neveştejite ale Bisericii lui Hristos”. Sfinţii sunt aceia care fac legatura între cer si pamânt, între Dumnezeu si credinciosi. Ei “se alatură îngerilor pentru ridicarea imnelor de slava Sfintei Treimi, ei sunt de faţă la înfricosata si fară de sânge jertfă a Sfintei Împărtăsanii”. Îngerii si sfinţii împreună constituie “Biserica Cerească” triumfătoare, al carei cap este Hristos. Sfinţii s-au distins printr-o viaţă curată şi cu adevărat creştină, au suferit pentru credinţa

100 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat în Hristos, au avut merite deosebite în propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în organizarea Bisericii. Biserica cinsteşte pe toţi sfinţii, iar unora dintre ei le-a hotărât zile de sărbătoare anuală. Sfinţii mai cunoscuţi sunt însemnaţi în calendarul creştin cu cruce roşie, aceasta însemnând că în acele zile creştinii nu lucrează, ci merg la Biserică şi cheamă prin rugăciune şi cântare ajutorul sfinţilor iubiţi de Hristos. Alţi sfinţi sunt însemnaţi cu cruce neagră, însemnând că acele zile sunt sărbători fără ţinere, adică se poate lucra. În fiecare zi din calendarul ortodox sunt trecute numele unor sfinţi. Ziua de prăznuire a unui sfânt este ziua morţii sale, deoarece pentru creştinul sfânt moartea este ziua sa de naştere sau de trecere în Împărăţia lui Dumnezeu.

Sfinţii trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan Prof. Neamu Rodica Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Valcea

Un loc aparte îl au Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu si Ioan Gură de Aur.,in panteonul marilor ierarhi, teologi si sfinţi ai bisericii creştine An de an, la 30 ianuarie, întreaga Ortodoxie, dar nu numai, prăznuieşte în chip deosebit pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan Gură de Aur, care au strălucit ca nişte luceferi pe bolta cerească a Bisericii creştine. Şi pentru că ei s-au dovedit <<mari dascăli şi ierarhi>>, facultăţile de teologie i-au ales ca patroni şi ocrotitori, ca viata creştina şi luminatori în înţelegerea credinţei creştine. În viaţa lor, în cultura şi ştiinţa lor, dar mai ales Nr. 2 - Decembrie 2013

în credinţa lor, teologii de pretutindeni, profesori şi studenţi, caută mereu resurse de trăire a vieţii creştine autentice şi a credinţei celei adevărate. Dacă despre Sf. Apostol Pavel s-a spus, şi pe drept cuvânt, că este fereastra prin care păgânii L-au cunoscut pe Hristos şi s-au convertit la creştinism, despre Sfinţii Trei Ierarhi putem spune că sunt ca trei ferestre prin care creştinătatea a privit spre Hristos şi a primit lumina de la El. Cu cât ne apropiem de ei, cu atât îi cunoaştem mai bine, cu cât le cercetam viaţa şi opera, cu atât mai mult ne dăm seama de valoarea lor şi de folosul pe care îl putem avea dacă îi luam ca model de înţelegere şi trăire a vieţii creştine. Pentru a ne da seama de valoarea lor proprie şi a tuturor laolaltă, pentru ca fiecare dintre ei are ceva specific, dar au şi lucruri comune care îi fac nedespărţiţi, ei trebuie analizaţi împreună.. Opera lor este vastă, iar activitatea lor a cuprins toate domeniile şi aspectele vieţii: social, cultural, pastoral-misionar, dar au strălucit prin contribuţia lor în formarea învăţăturii celei adevărate şi păstrarea ei în faţa celor ce o atacau din toate părţile. Mai întâi să facem o trecere în revistă a perioadei în care au trăit, a modului în care s-au pregătit, a ceea ce i-a unit, şi nu în ultimul rând a motivului pentru care Biserica îi prăznuieşte pe toţi la aceeaşi dată, dup ce mai înainte, în cuprinsul aceleiaşi luni, i-a prăznuit pe fiecare separat. Au trăit în secolul IV al erei creştine, secol numit pe drept cuvânt “secolul de aur al creştinismului”. „De aur” pentru că în acest secol au trăit cele mai mari personalităţi ale Bisericii, dar şi pentru că în acest secol s-a formulat, pentru totdeauna, de către Biserica, prin primele două sinoade ecumenice, dogma fundamentală a creştinismului, Sfânta Treime, precum şi alte învăţături care derivă din aceasta, ca elesiologia, cosmologia etc. Este adevărat că nici unul dintre ei nu a participat la Sinodul I ecumenic, unde s-a formulat învăţătura despre Dumnezeu- Tatăl şi Dumnezeu- Fiul, iar la al II-lea Sinod, unde s-a formulat învăţătura despre Dumnezeu- Sfântul Duh, a participat numai Sf. Grigore de Nazianz, pentru că Sf. Vasile cel Mare trecuse deja la Domnul, iar Sf. Ioan Gura de Aur era încă tânăr pe atunci. Cu toate acestea, au avut o contribuţie hotărâtoare, atât la formarea învăţăturii celei adevărate, cât şi în păstrarea şi răspândirea ei. Sf. Vasile cel Mare (330-379) s-a născut în oraşul Cezareea Capadociei, din părinţi creştini, care i-au dat o creştere aleasă şi o educaţie pe măsură. 101 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat După studii strălucite de filozofie la Cezareea, Constantinopol şi Atena, s-a retras în părţile Pontului, unde a înfiinţat o mânăstire şi a stat acolo în rugăciune şi în meditaţie până când a fost hirotonit mai întâi preot şi apoi episcop al Cezareei, păstorind în această calitate până la moarte. S-a mutat la Domnul la 1 ianuarie 379, când nu împlinise nici 50 de ani, plâns de întreaga sa turma şi numit încă de atunci „cel Mare”. A rămas în istoria Bisericii ca primul ierarh care, cu averea moştenită de la părinţi, a înfiinţat primele instituţii de asistenţă socială, numite după numele său “vasiliade”, şi anume: azile, ospătărie, casă pentru reeducarea fetelor căzute, şcoli tehnice etc., toate cu scopul de alinare a suferinţelor şi ajutorul celor săraci. Sf. Grigore de Nazianz (309-390), a văzut lumina zilei în satul Nazianz din Capadocia. În casa părintească a primit o educaţie aleasă de la mama sa, Nona. A făcut studii la Cezareea Capadociei, Alexandria şi Atena, unde a fost coleg cu Sf. Vasile cel Mare şi Iulian Apostatul, viitorul împărat. Întors de la studii, a fost botezat de tatăl său, după care s-a retras la o mănăstire din Pont întemeiată de prietenul său Vasile cel Mare, unde s-a îndeletnicit cu studiul şi asceza. A fost hirotonit fără voia lui de către Vasile cel Mare ca episcop de Sasima, dar acolo nu s-a dus niciodată. Datorita ereziei ariene care tulbura întreaga Biserica s-a dus la Constantinopol, unde intr-o bisericuţă numită Anastasia, adică înviere, şi-a ţinut predicile sale prin care a reuşit să zguduie din temelii arianismul. În anul 380, împăratul Teodosie cel Mare şi poporul l-au ales patriarh al Constantinopolului, iar în anul următor i s-a încredinţat prezidarea lucrărilor sinodului al II-lea ecumenic. Datorită tulburărilor şi intrigilor unor episcopi care-l acuzau că a umblat după scaunul patriarhal, pe care l-ar fi ocupat în mod necanonic, Sf. Grigore, mâhnit, s-a retras din scaunul patriarhal şi s-a dus în Capadocia, unde a trăit câte zile i-au mai fost rânduite, în singuratatea-i atât de plăcută. Sf. Ioan Gură de Aur (354-407) s-a născut în Antiohia. A primit o educaţie aleasă de la mama sa, Antusa, rămasă văduvă la 20 de ani în urma morţii tatălui său Secundus, care fusese un mare dregător militar. A învăţat filosofia şi retorica de la cel mai mare retor al timpului, Libaniu, care spera să-l lase în locul său. După terminarea studiilor a profesat avocatura, dar pentru o perioada foarte scurtă, pentru ca nefiind potrivită spiritului său a părăsit-o. S-a 102 | 228

botezat şi a început să se îndeletnicească cu studiul Sfintei Scripturi, mai întâi în casa părintească, apoi într-o mănăstire. A fost hirotonit diacon şi apoi preot în Atiohia, unde a păstorit 12 ani. În anul 397 a fost înălţat fără voia sa pe scaunul de patriarh al Constantinopolului, unde s-a remarcat printr-o viaţă pilduitoare, dar mai ales prin aprige cuvântări prin care biciuia viciile în special celor de la curtea împărătească, şi chiar pe împărăteasa Eudoxia, care era o femeie cu moravuri uşoare. Datorită acestui lucru împărăteasa a pus la cale îndepărtarea sa din scaun de două ori. A doua oară a fost trimis în exil în Armenia, dar pe drum, din cauza maltratărilor la care a fost supus, a murit la anul 407. Rămăşitele sale au fost aduse după 31 de ani cu mare cinste la Constantinopol. Înzestraţi cu calităţi alese, instruiţi la cele mai înalte scoli ale timpului, favoriţi la o glorie uşoară şi ursiţi parcă din leagăn la celebritate cei trei sfinţi au renunţat foarte uşor la toate acestea şi au primit jugul lui Hristos cel plin de greutăţi şi suferinţe, dar cu conştiinţa împăcată că şi-au ales calea cea bună. Nici unul dintre ei nu râvnea la onorurile unor mari scaune episcopale, nici unul nu aspira la favoruri imperiale, nici unul nu avea interese personale şi ambiţii de măsurat cu ale altora. Fiecare dintre ei se simţea mult mai bine în fericita şi plăcuta linişte căutată, potrivită meditaţiei, rugăciunii şi studiului, a unei chilii de mănăstire, în Pont, în Capadocia, în Isauria, langa Antiohia, sau oriunde, pentru ei, ca asceţi, de o mie de ori mai potrivită şi mai binefăcătoare decât strălucitele scaune de frunte ale Bisericii veacului, râvnite de alţii. Contrar voinţei lor, însa, au ajuns episcopi pe scaune de frunte, dar asta pentru că se distinseseră întâi în slujba preoţească. Activitatea lor preoţească a fost atât de bogată şi de rodnică, încât putea să ilustreze şi să echivaleze ea singură cu o carieră episcopală. Când rangul şi puterea lor de episcopi a înălţat şi a întins câmpul şi roadele lucrului lor, ei au făcut ca marile lor calităţi sufleteşti şi cu îndoit zel şi devotament pentru credincioşi, adevărate minuni pastorale, care umplu scurta şi frământata lor slujire de ierarhi. În viaţa şi opera lor, Sf. Trei Ierarhi au multe puncte comune şi cu alţi mari Părinţi şi scriitori ai Bisericii. Totuşi Sf. Trei Ierarhi au câteva însuşiri caracteristice prin care ei se completează, formând o unitate care-i recomandă întotdeauna împreună. De altfel, tâlcul mai adânc al arătării divine pe care a avut-o în anul 1081 mitropolitul Ioan al Evhaitelor, în urma căreia s-a generalizat sărbătorirea împreuna a Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Sf. Trei Ierarhi la 30 ianuarie, nu este numai acela de a se pune capăt disputelor în legătură cu întâietatea pe care ar fi meritat-o unul sau altul dintre cei Trei Sfinţi Ierarhi, ci mai ales rezultatul unui proces îndelungat de aprofundare a operei lor, prin care Biserica a ajuns la conştiinţa că Sfinţii Trei Ierarhi se completează în mod armonios, fiecare dintre ei definindu-se abia prin raportarea sa la ceilalţi doi. Astfel, dacă Sf. Ioan Gură de Aur a predicat pe înţelesul tuturor adevărata credinţă, dacă Sf. Grigore Teologul a sintetizat dogma şi a făcut înţeleasă Revelaţia lui Dumnezeu, adevăruri de credinţă care depăşesc cugetarea şi copleşesc mintea, Sf. Vasile cel Mare cercetează şi explică etapele creaţiei, făcând cunoscută opera şi bunătatea lui Dumnezeu în om. Apoi, după cum am afirmat mai sus, în timpul vieţii lor s-a formulat dogma Sfintei Treimi, la care toţi cei trei ierarhi au contribuit în egală măsură atât pentru explicarea şi înţelegerea ei de către credincioşi, cât mai ales prin lupta pe care au dus-o cu cei care doreau cu tot dinadinsul să impună o credinţă străină Revelaţiei dumnezeieşti şi Tradiţiei apostolice. “În lupta cu marile erezii ale vremii lor, cu arianismul, cu sabelianismul, cu pnevmatomahii (adică cu cei care luptau împotriva Duhului Sfânt), cei trei părinţi de seama ai teologiei creştine au reuşit să depăşească caracterul substanţial al gândirii eleniste, fie că era vorba de aristotelism, fie de poatonism, pe care le cunoşteau ca nimeni alţi, şi au făurit pentru prima dată în istoria culturii umane conceptul de persoană, pe care l-au aşezat la temelia învăţăturii lor despre Sfânta Treime”. De fapt, învăţătura despre Sfânta Treime a fost punctul principal împotriva căruia s-au ridicat cu înverşunare toate ereziile primelor secole creştine, ai căror corifei, hrăniţi la şcolile filosofice ale timpului şi încrezuţi într-o logică liniară, simplistă, nu recunoşteau decât unitatea lui Dumnezeu, nevăzând cum s-ar împăca ea cu Trinitatea Persoanelor, sau cu viaţa interpersonală. În acest context găsim marea strădanie a Sf. Vasile cel Mare care dorea să evidenţieze cu ajutorul gândirii învăţătura revelată, că Dumnezeu este Unul şi în acelaşi timp întreit în persoane; că nici unitatea nu este contrară vieţii tripersonale, şi nici treimea Persoanelor nu e contrară unităţii lui. Dar cea dintâi scriere a Sf. Vasile cel Mare, de apărare a Treimii, este “Contra lui Eunomie”, în 3 cărţi. În primele două cărţi ale acestei lucrări, Sf. Vasile cel Mare aduce argumente pentru dumnezeirea Fiului născut din Tatăl. Eunomie, ucenic ale lui Aetiu Antiohianul, a dorit să dea, urmând magistrului său, o Nr. 2 - Decembrie 2013

nouă viaţă arianismului, pe bază stricată, argumentată logic. Acesta, făcând filosofie abstractă şi nu teologie spunea: “Dumnezeu fiind nenăscut… nu poate naşte, ca să transmită Celui născut firea Sa”. Prin aceasta concepţie, Eunomie, erijat în filosof, voia sa destrame Treimea, adică pe Dumnezeu Cel personal, dat fiind ca un Dumnezeu personal nu poate fi monopersonal. Pentru mine prin scrisul şi pilda vieţii lor, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur sunt modelele de slujire şi dăruire pentru binele oamenilor. În acest context,trebuie luăm aminte la Sf. Ioan Gură de Aur, care vedea în fiecare om pe Hristos întrupat.

Sfântul Andrei, părintele spiritual al strămoşilor noştrii Negreanu Emilia Grădinița cu Program Normal Leleasca „Andrei, cel dintâi chemat, s-a dus la fratele său Simon şi i-a zis: -Am întâlnit pe Mesia”(IOAN, I, 40-41) Sărbătoarea religioasă a Sfântului Andei, celebrată în fiecare an la 30noiembrie, este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Ea prilejuieşte o altă sărbătoare din credinţa populară: trecerea spiritelor din lumea de dincolo, în lumea oamenilor. Sfântul Andrei este considerat şi patronul animalelor sălbatice, având putere absolută asupra lor, el este singurul care reuşeşte să le influenţeze pozitiv. Cu toate vitregiile istoriei şi răutăţii lumii, creştinii ortodocşi, de două mii de ani au rămas statornici în vatra străbună unde au ars permanent candela credinţei, şi au stat neabătuţi în învăţătura Mântuitorului transmisă de Sfântul Andrei şi apoi întărită de ucenicii săi Petru şi Pavel. AŞA cum ne istorisesc scrierile sfinte, ANDREI ERA FRATELE MAI MIC AL Apostolului Simon-Petru, la rândul lor fii lui Ioan, originali din Galileia, localitatea Bestaida. Din copilărie fusese iniţiat în pescuit şi a fost crescut în preajma sinagogii, învăţând să scrie şi să citească legea şi profeţii. Fiind înclinat spre rugăciune şi meditaţie, 103 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat simţind chemarea spre înţelegerea tainelor lui Dumnezeu, Andrei se apropie de Sfântul Ioan Botezătorul, în pustia Iordanului şi deşi era foarte tânăr, devine ucenicul acestuia. La botezul lui Iisus fiind aproape de Profet, el i-a ascultat spusa: „Iată mielul lui Dun’mnezeu, care ridică păcatele lumii!”…(Ioan, I-29). Cunoscând bine profeţiile mesianice, Andrei a copleşit cu ştiinţa sa pe Mântuitorul. Nu înţelegea că Iisus este Mesia cel profeţit, nu pricepea cum să se coboare Dumnezeu pe pământ, cum nici lui Moise nu i s-a arătat cum să trăiască Dumnezeu printre oameni, unde o fi cerul, din ce lume a venit, ce va face aici? Cu aceste frământări în suflet s-a întors Andrei la fratele său Simon, i-a istorisit totul, dar acesta l-a considerat pe fratele mai mic tot un copil visător şi neastâmpărat. Adoua zi când pregăteau mrejele, apare Iisus. Andrei rămâne surprins şi-I mulţumeşte în sinea lui că poate să-L vadă. Credinţa lui se transformă în realitate, încercările lui de a-l convinge pe Simon că este Mesia capătă încredere. Iisus ştia că nu prinseseră nimic. Atunci, prin credinţa lui Andrei şi pentru ajutor lui Simon, porunceşte să plece toţi trei cu barca şi aruncând mrejele au rămas dezamăgiţi. Andrei avea credinţă, iar Simon obosit de atâta muncă intrase în deznădejde. Iisus porunceşte din nou să meargă mai în larg şi să arunce mrejele şi când au început să tragă, nu puteau de atâta greutate câţi peşti prinseseră. Bucurie pentru Andrei şi dojană pentru Simon care şi-a recunoscut greşala prin neîncrederea faţă de mântuitorulşi în ace3laşi timp a dat dreptate lui Andrei. De acum Apostolul Andrei era nelipsit de lângă Mântuitorul şi el a fost martor al alegerii celorlalţi apostoli. Andrei niciodată nu s-a îndoit în credinţă. La uciderea lui Ioan Botezătorul a lăcrimat. La Cina cea de taină s-a întristat. Când a fost vândut Mântuitorul s-a întristat profund. Când Iisus a fost judecat el şi Ioan erau de faţă. La punerea în mormânt plângea, iar în dimineaţa Învierii s-a bucurat şi a primit liniştea sufletească eternă prin salutul Domnului Hristos: „PACE VOUĂ!”(Ioan, xx,19). Bucuria învierii a împărtăşit-o pretutindeni, iar la Înălţarea Domnului şi-a ridicat cugetul împreună cu îngerii, de acum înţelegând taina. 104 | 228

Aşa şi-a descoperit Andrei vocaţia spre adevăr şi s-a format la picioarele lui Iisus. De acum va arăta prin viaţa sa urmarea lui Hristos, va convinge pe alţii şi va transmite învăţătura Evangheliei. După pogorârea Sfântului Duh, sorţii au căzut pe Andrei să propovăduiască în Asia, Pontul Euxin, sudul Dunării şi tradiţia spune că a ajuns pînă în Ahaia. În întâia călătorie misionară Sf. Andrei împreună cu Sf. Ioan predică în cetăţile Asiei, întemeind comunităţi creştine în Antiohia, Efes, Elicori (numită în vremea lui Traian Niceea) şi până la Bizanţ, pregătind astfel calea Sf. Pavel. În anul 50 Sf. Andrei este prezent la Sinodul Apostolic după care începe a doua călătorie misionară. Purta un toiag cu cruce la capăt, prin care făcea minuni. În cetatea Sinopi, un pictor al timpului i-a zugrăvit chipul, fiind prima icoană creştină a unui apostol. În aceeaşi localitate, fusese închis de închinătorii la idoli Apostolul Matia şi printr-o atingere cu toiagul porţile s-au deschis. Locuitorii l-au prins pe Andrei, l-au bătut, i-au smuls unghiile de la degete şi l-au aruncat în groapa de gunoi a cetăţii, dar s-a sculat şi a plecat nevătămat. Ofemeie credincioasă şi-a găsit fiul omorât şi sfântul Andrei l-a înviat. Faima sa creştea pe măsura credinţei în Hristos. A mers apoi în cetăţile pontice, în ţara alanilor, la Abhazi, în Cherson şi prin nord a propovăduit câţiva ani triburilor tracodace şi sciţilorpână spre izvoarele Niprului, Nistrului şi apoi în localităţile Deltei Dunării şi a înfiinţat comunităţi la Histria, Tomis, Callatis, Odessus. Până astăzi, ştim că Sfântul Andrei şi-a făcut locuinţă în peşteră la Basarabi-Mulfatlar, unde s-au descoperit celebrele Bisericuţe rupestre. Pe locurile unde poetulOvidiu lăuda pe daci, a aruncat sămânţa Evangheliei cel dintchemat de Mântuitorul, Andrei-apostolul. Prin predicile ţinute dacilor, din închinătorii lui Zamolxe, i-a făcut să cunoască pe „adevăratul părinte al luminilor. În vremea lui Decebal, cănd situaţia cu romanii se înrăutăţise, fiind socotit iscoadă dacică, la începutul iernii, a fost răstignit pe o cruce sub formă de X. În bătaie de joc, ucigaşii îl provocau la fel de fel de intrebări: „Unde este stăpnul tău să te salveze?”, el a răspuns: „L-am văzut răstignit şi apoi mort, dar a înviat şi s-a înălţat la cer unde şi eu voi merge”… Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Toţi au început să râdă, a fost biciuit peste faţă, un Naşterea Maicii Domnului – nelegiuit l-a luat cu cruce cu tot şi l-a lovit peste faţă, Sfânta Maria Mică trântindu-L la pământ, iar apoi l-au aruncat într-un copac…urmarea? S-a stârnit un vânt puternic, iar cenuşa i-a orbit pe toţi. Prof. înv. preşc. Niculaş Maria Atuncii cei de faţă au îngenuncheat cerându-i Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Pinocchio” iertare, iar semnul crucii sale a devenit semn de Structura 2, Câmpia Turzii, jud. Cluj atenţionare, pericol şi groază până astăzi. Sfântul Andrei a fost răstignit în ziua de Naşterea Maicii 30, luna a noua după calendarul roman, iar el avea Domnului este aproape 90 de ani. prima mare Trupul său a fost dus la bisericile ferite sărbătoare din de răufăcători, până când, fiul lui Constantin cel cursul anului Mare i-a luat moaştele lui Sf. Andrei şi le-a dus la bisericesc care a Constantinopol. început la 1 Apoi moaştele au fost duse şi în Italia, de acolo septembrie. Ea au fost mutate în Grecia, în catedrala mitropolitană este prăznuită pe din Patras. data de 8 Astăzi, moaşte din trupul său se găsesc la noi septembrie. Sfânta Scriptură nu ne relatează acest în Mânăstirile Hurezi, Neamţ, Secu. eveniment. Însă, scrierile apocrife oferă foarte multe Pentru fiecare dintre noi, pomenirea Sf. Andrei amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. înseamnă o lumină în candela de două mii de ani a Păriţtii Fecioarei Maria - Ioachim şi Ana neamului nostru şi transmiterea credinţei lui Hristos Tatal Fecioarei Maria se numea Ioachim şi era curată şi roditoare ca în trecut. din semiţtia lui Iuda. Soţia lui Ioachim se numea Ana şi era fiica preotului Matthan. Astfel, tatăl Fecioarei Bibliografie Maria era un urmaş al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preotească a lui Aaron, 1. Petru Diaconu David- „Din istoria sfinţilor împlinindu-se prin aceasta proorocia că Mesia va poporului român”, Editura ROMPIT, avea o dublă descendenţă împărătească şi preoţească. BUCUREŞTI, 1992 Arhanghelul Gavriil aduce vestea cea bună Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început să fie ironizţti şi batjocoriţi de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu. Tradţtia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor Marele Preot de la Templu a refuzat în public jertfa lor, numindu-i blestemaţi. Întristţi, cei doi părinţi s-auîindreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare pentru post şi rugaciune. Ioachim a zis către sţtia sa Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisţi de Dumnezeu. Fecioara Maria este cea mai îndrăgită divinitate feminină a Panteonului românesc, invocată şi astăzi de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiti pentru prinderea hoţilor, de descântătoare pentru vindecarea bolilor Nr. 2 - Decembrie 2013

105 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat etc.

Ea are trăsăturile Născătoarei, a Marii Zeiţe neolitice, invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. În basme ajută eroinele să iasă din impas, dar le pedeşeste cu asprime când îi încalcă ordinele, vindecă boli grele, redă vederea fiicei orbite de mama vitregă, înzestrează fecioara vrednică şi ascultătoare şi o căsătoreşte cu fiul de împărat etc. În unele tradiţii Maica Domnului, adesea identificată cu astrul noţtii, Luna, sau cu Pământul, se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile cu avantajele pe care le aduc acestea omului. Bibliografie 1. Primele reprezentări ale Maicii Domnului 2. Maica Domnului in teologia şi viaţa ortodoxa 3. Maica Domnului în Sfânta Scriptură

Virtuti morale Prof. Stanciu Maria Prof. Nicut Nadia Grădinița cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Relaţia omului cu Dumnezeu este specificul Moralei creştine şi prezintă o importanţă centrală pentru întreaga vieţuire, deoarece de această relaţie depind atitudinile morale precum şi ţinta spre care se îndreaptă eforturile omului pe drumul asemănării cu Dumnezeu. Virtutea a arătat iniţial mai mult înfăţişarea exterioară a aptitudinilor şi a superiorităţii individuale care făcea impresie „spre a obţine cineva laudă şi cinste. Mai târziu a biruit aspectul spiritual al virtutei, aceasta însemnând posedarea unor însuşiri personale de natură spiritual-morală, ca bunătate, fidelitate, ospitalitate etc. În creştinism modelul desăvârşit al virtuţii este Domnul nostru Iisus Hristos. Asemănarea în virtute cu Hristos se face prin participarea cu credinţa şi faptele bune la opera Sa mântuitoare, pe calea virtuţii. În sens creştin, virtutea este facultatea voinţei şi a libertăţii de a transforma credinţa într-un stil de viaţă, într-o disciplină morală, prin actualizarea harului botezului. 106 | 228

Progresul în virtute este analogic şi concomitent cu progresul în cunoaşterea lui Dumnezeu Care de la botez stă ascuns în suflet, îşi dezvăluie prezenţa şi puterea Sa pe măsura creşterii în simţire a harului. Valorile morale reflecta cerintele si exigentele generale ce se impun comportamentului moral in lumina prescriptiilor idealului moral, avand o arie de aplicabilitate practic infinita. Retinem, spre exemplificare, cateva dintre cele mai semnificative valori morale: patriotism, umanism, democratie, dreptate, libertate, onestitate, onoare, demnitate, modestie etc. si facem totodata precizarea ca acestea au sensuri polare, fiecarei valori corespunzandu-i o nonvaloare (bine-rau, sinceritate-minciuna, eroismlasitate etc.). Normele, regulile morale sunt, de asemenea, cerinte morale elaborate de societate sau o comunitate mai restransa, care contureaza prototipuri de comportare morala pentru anumite situatii concrete (activitate scolara, profesionala, viata de familie). Exprimand exigentele unor valori morale, ele au o arie de aplicabilitate mai restransa decat acestea si imbraca forma unor permisiuni, obligatiuni, interdictii care conduc la anumite modele de actiune. Morala, ca forma a constiintei sociale, reprezinta izvorul continutului educatiei morale, precum si cadrul de referinta pentru evaluarea rezultatelor obtinute, Educatia presupune trecerea de la morala la moralitate, concepte ce nu exprima o identitate totala. Morala, ca dimensiune a constiintei sociale sau individuale, apartine sferei idealului, in timp ce moralitatea apartine sferei realului, moralitatea implica si respectarea efectiva a cerintelor moralei, morala transpusa din ipostaza idealului in cea a realului. Tocmai de aceea prin educatia morala se urmareste convertirea moralei in moralitate. Cel mai bun mijloc de a cunoaşte creaţia lui Dumnezeu, lumea în care trăim, este şcoala, activitatile cu continut religios fiind considerate o adevărată punte spre împlinirea menirii de om, pe calea mântuirii. Prin educaţia moral-religioasă, viaţa omului se înalţă şi se edifică pe temelia adevărată, care este Domnul Iisus Hristos: „A educa înseamnă a purta de grijă de copii şi tineri în ceea ce priveşte curăţenia sufletească şi buna cuviinţă, a-l creşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Ce poate fi mai util şi mai frumos transmis Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat către sufletul copilului decât imaginile supreme ale binelui, cinstei şi purităţii reprezentate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care le porunceşte creştinilor să dea copiilor educaţie spirituală din cea mai fragedă vârstă: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, ca a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor“ (Matei 19, 14)... Vârsta copilăriei reprezintă locul cel mai bun pentru a semăna Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece este un teren curat. Este vârsta la care orice rugăciune mică este trăită, prinde viaţă pe buzele curate ale micuţilor creştini. Bibliografie 1. Constantin Cucoș, Pedagogie, Editura Polirom, 2002, pag. 66 2. Ioan Nicola, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1992, pag.105 3. G. Compaire în D. Salade - R. Ciurea, Educație și contemporaneitate, Editura Dacia, 1972, pag.288

Importanta educatiei religioase in ciclul primar Prof. Olescu Ileana Şcoala Gimnazială Armăşeşti Cernişoara, Vâlcea Educaţia religioasă este importantă întrucât în lumea modernă există tendinţa de a considera viaţa morală independentă de exigenţele religiei. În trăirea religioasă îşi au originea influenţe adânci, care pot determina pe om la fapte morale, în conformitate cu imperativele divinităţii. Ea are şi însemnătate culturală, întrucât prin cultură spiritul transcende natura. Cultura este deci urmarea acestei năzuinţe şi, ca atare, este înzestrarea spirituală a omului care, chinuit de nostalgia după fericire şi desăvârşire, zămisleşte opere ce-l înalţă şi-l înnobilează. Educaţia religioasă este importantă şi din punct de vedere social; ea înseamnă educaţia omului în comunitate , prin comunitate şi pentru comunitate. Reperele axiologice ale educaţiei religioase sunt: iubirea, încrederea şi libertatea. Când este apt copilul să asimileze valorile esenţiale ale umanităţii? Nr. 2 - Decembrie 2013

La ce vârstă e mai potrivit să introducem educaţia religioasă? Care sunt argumentele de ordin psihopedagogic ce stau la baza unui astfel de demers didactic? Sunt întrebări asupra cărora au meditat şi continuă să mediteze toţi cei ce se ocupă de educarea copiilor. Răspunsurile converg asupra ideii că educaţia începe – ea trebuie să înceapă – de la cea mai fragedă vârstă. Un argument se referă la faptul că la această vârstă copiii învaţă foarte uşor. Psihologii vorbesc de marea plasticitate a sistemului nervos, specifică primelor stadii şi dezvoltare psiho- motorie premergătoare şcolarităţi. Elevii dispun de o bogată viaţă afectivă şi o mare sensibilitate, ceea ce-i face foarte receptivi la tot ce este adresat sferei sentimentelor. Aceasta este perioada “de ce-urilor”, când copiii adresează o serie de întrebări părinţilor şi educatorilor, cum ar fi : Cine a făcut lumea? De ce vine Moş Crăciun? Cine este îngeraşul păzitor? Cine este Moş Nicolae? De ce ne aduce daruri? Activităţile moral-religioase pot satisface curiozitatea copiilor, ajutându-i să găsească răspunsuri la problemele şi tulburătoarele întrebări pe care şi le pun. Educaţia religioasă la vârsta preşcolară pune accent pe latura afectivă şi face apel la sensibilitatea copiilor. Să nu uităm că educaţia religioasă a copiilor începe în familie şi trebuie să continue firesc la grădiniţă şi apoi la şcoală. Acest lucru va fi posibil numai dacă influenţele celor trei factori (familie, grădiniţă, şcoală) sunt unitare şi în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale copiilor. Fiecare sărbătoare religioasă va putea fi pregătită printr-o suită de activităţi, cum ar fi : povestiri, memorizări, activităţi muzicale, artisticoplastice, practice, serbări, plimbări şi vizite la locaşuri sfinte, vizionarea unor casete video şi audio etc. Toate acestea sunt foarte importante în pregătirea psihologică a copiilor, pentru înţelegerea şi trăirea afectivă a momentelor religioase propriu- zise. Se vor folosi texte şi cântece cu conţinut moralreligios, accesibil vârstei preşcolare şi şcolare, precum şi planşe ilustrate, dar şi şabloanele (de exemplu : îngeri, cizmuliţe, clopoţei etc.) necesare activităţilor practice. De asemenea, casetele video şi audio, CDurile pot constitui materiale didactice foarte preţioase în aceste activităţi. Din fiecare text (cântec) se vor extrage pilde cu conţinut moral- religios, folositoare comportamentului de zi cu zi al copiilor. 107 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Textele şi cântecele sunt valabile pentru toţi copiii aparţinând tuturor confesiunilor religioase, acestea venind în sprijinul ideii de a- i învăţa pe copii să convieţuiască unii cu alţii. Se vor avea în vedere finalităţile specifice acestor tipuri de activităţi: - la grădiniţă; - la clasa I; - pentru a realiza o “trecere” firească de la grădiniţă la şcoală, pe tărâmul educaţiei religioase. Predarea elementelor de educaţie religioasă la preşcolari este facultativă. Nu va fi planificat un orar precis al acestor tipuri de activităţi. Acestea vor fi organizate cu prilejul diferitelor situaţii ivite în fiecare colectivitate de copii sau cu prilejul sărbătoririi diferitelor evenimente religioase, specifice fiecărui colţ de ţară. Nu este important cât de des facem aceste activităţi sau cât de mult mergem la biserică cu preşcolarii şi şcolarii. Este importantă intensitatea trăirilor afective simţite de copii în aceste momente şi cum se răsfrâng ele în comportamentul lor moral de zi cu zi. Ei trebuie să fie ajutaţi să-şi deschidă mintea şi sufletul spre credinţă nu trebuie să facem din copiii noştri nişte fanatici din punct de vedere religios şi nici să riscăm să- i îndepărtăm de adevăratele valori spirituale, prin abuz de termeni şi concepte dogmatice, pentru că astfel riscăm să obţinem exact efectul contrar scopurilor pe care ni le- am propus.

Pelerinajul – călătorie în Taina Sfinţeniei Prof. Peche Alina- Marieta Educ. Ghebu Ghiorghiţa Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea

Pelerinajul este o dimensiune fundamentală a credinţei, ca legătură vie a omului călător pe pământ cu Dumnezeu Cel nevăzut din ceruri. Mântuitorul Însuşi este pelerin, pentru că este chemat de Tatăl să împlinească voia Sa în lume. Dumnezeu-Omul este pelerin către oameni, pentru a-i face pe oameni pelerini spre Dumnezeu. Iar pelerinajul acesta în viaţa Mântuitorului începe de când Se naşte, pentru că El nu S-a născut în casa părinţilor, ci printre străini, şi n-a găsit loc nici în casa de oaspeţi. Biserica lui Hristos este ea însăşi o comunitate de pelerini, „străini şi călători“, care caută patria cerească (cf. Evrei 11, 13; 13, 14). Întrucât suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel nesfârşit şi netrecător, dorim iubirea Lui nesfârşită şi veşnică. Fiindcă toate lucrurile din lumea aceasta sunt limitate, purtând în ele semnul finitudinii şi al nestatorniciei, suntem într-o permanentă căutare a odihnei cereşti în Dumnezeu. Bibliografie Dacă trăim ca pelerini, nu mai contăm în primul rând 1. Constantin Cucoș, Pedagogie, Editura pe noi înşine, pe avere sau putere, ci trăim din iubirea lui Dumnezeu. Cu cât înţelegem mai mult că suntem Polirom, 2002, pag. 66 2. Ioan Nicola , Pedagogie, Editura Didactică trecători, cu atât căutăm şi iubim mai mult pe Cel netrecător, pe Dumnezeu Cel veşnic şi nemărginit. și Pedagogică, București, 1992, pag.105 Când pelerinajul este însoţit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtăşire euharistică, de convorbiri duhovniceşti cu alţi pelerini, el este un izvor de bucurie şi pace interioară, un prilej de înnoire şi îmbogăţire spirituală. Pelerinii duc cu ei în lume ce au primit din întâlnirea cu Dumnezeu, cu locurile sfinte, cu sfinţii pe care îi venerează. Predicile duhovniceşti făcute cu prilejul pelerinajului, privind viaţa sfinţilor şi lucrarea lui Dumnezeu în viaţa oamenilor, sunt de mare folos pentru suflet. Rugăciunile pentru bolnavi (Taina Sfântului Maslu), sfinţirea apei, mărturisirea păcatelor şi dobândirea iertării, reconcilierea cu semenii, rugăciunile şi privegherile de noapte, cântările şi rugăciunile în grup, în călătorie spre locurile sfinte şi spre casă, cărţile şi pliantele, icoanele, obiectele religioase, suvenirurile, procesiunile şi ceremoniile

108 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat liturgice - toate acestea fac din pelerinaj o lucrare sfinţitoare şi misionară, întrucât exprimă taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi a iubirii oamenilor faţă de Dumnezeu. Când este bine făcut, pelerinajul sfinţeşte viaţa omului pe pământ şi îi dăruieşte arvuna vieţii cereşti.

Biserica in timpul lui Constantin Cel Mare Prof. Petrescu Angela Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea .Imparatul Constantin cel Mare este una din personalitatile de seama din istoria universala. Pana la el, Biserica a indurat grele persecutii din partea imparatilor romani. Convertirea lui la crestinism a insemnat o mare cotitura in istoria acestuia, caci, prin publicarea edictului de toleranta religioasa, de la Milan din ianuarie 313, Constantin a asigurat Bisericii deplina libertate in tot Imperiul roman. Biserica intra, de acum inainte, intr-o perioada de inflorire si propasire, in “secolul ei de aur”. Inaintea lui Constantin cel Mare, Galeriu, grav bolnav, a dat la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini, de acord cu Constantin si Liciniu, care cuprinde permisiunea existentei crestinilor - “ut denuo sint cristiani et conventicula eorum” = “sa existe din nou crestini si sa tina adunarile lor” (Lactantius, De mort. pers., 34; Eusebiu, Ist. bis., VIII, 17). Galeriu a murit curand, la 5 mai 311, incat edictul sau s-a aplicat doar partial E greu de cunoscut in intimitatea ei evolutia religioasa a imparatului Constantin, dar, o data declarat pentru crestinism, el a progresat continuu pe aceasta cale, incepand cu lupta dintre el si Maxentiu de la Pons Milvius (Podul Vulturului), langa Roma, din 28 octombrie 312, pana la botezul lui din mai 337. Dupa istoricii crestini, Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa Nr. 2 - Decembrie 2013

deasupra soarelui cu inscriptia: in hoc signo vinces = prin acest semn vei invinge (Lactantius, De mortibus persecutorum, 48, 5). Noaptea, in timpul somnului, i s-a aratat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l vazuse ziua pe cer, cerandu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor, spre a-i servi drept semn protector in lupte. Acesta este monogramul lui Hristos HP pe care l-a pus pe un steag numit labarum. Ca imparatul Constantin a fost convins de aparitia minunata a Sfintei Cruci, ne-o confirma faptul ca pe arcul de triumf al lui Constantin, care se pastreaza pana azi la Roma, el afirma ca a castigat victoria asupra lui Maxentiu: “instinctu divinitatis” = “prin inspiratie divina”. La cateva luni de la victoria asupra lui Maxentiu, Constantin, impreuna cu Liciniu, devenit prin casatoria cu una din surorile sale, cumnatul sau, au publicat edictul de la Milan din ianuarie 313, prin care se acorda libertate religioasa deplina crestinismului, care devine religio licita = religie permisa in Imperiu. Totodata, se anulau toate hotararile anterioare luate contra crestinilor si se retrocedau Bisericii locasurile de cult si averile confiscate de imparatii precedenti. Edictul de la Milan are o importanta epocala prin hotararile si urmarile lui. Din religie nepermisa si persecutata, crestinismul devine relige permisa, ba chiar favorizata, cum arata actele ulterioare ale imparatului Constantin. Din nefericire, Valeriu Liciniu (308-324), la inceput pe deplin asociat la politica religioasa a imparatului Constantin, s-a departat de aceasta, devenind din 316 reprezentantul declarat al paganismului in Orient, unde erau multi crestini si a inceput persecutarea lor intre 320-323. In urma infrangerii suferite de Liciniu in lupta cu Constantin in 18 septembrie 324, la Chrysopolis, azi Scutari langa Calcedon, pe coasta apuseana a Asiei Mici, in fata Constantinopolului, si a unor uneltiri contra lui Constantin, Liciniu a fost condamnat la moarte si executat la Tesalonic in 324. De aceasta data, Constantin a ramas singurul imparat al vastului Imperiu roman pana la moartea sa in 22 mai 337. Ramas singurul stapanitor, Constantin lua fata de crestinism o atitudine binevoitoare, fara a jigni, insa, paganismul greco-roman, care avea numeroase si puternice radacini. Imparatul insusi pastra aproape tot timpul domniei demnitatea suprema pagana de pontifex maximus si nu se lepada de paganism decat prin Botezul savarsit cu cateva zile inainte de moarte, in mai 337. Trebuie sa recunoastem, insa, ca pastrarea 109 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat titlului pagan de pontifex maximus ii da dreptul si posibilitatea de a supraveghea si tine in frau paganismul, in interesul crestinismului insusi. Daca imparatul ar fi renuntat atunci la el, isi ridica un rival periculos, care ar fi putut sa restabileasca situatia de mai inainte a paganismului, inca puternic prin numarul credinciosilor lui, prin influenta si situatia inalta a senatorilor a aristocratilor si functionarilor superiori.In luarea de masuri favorabile Bisericii, Constantin proceda treptat si cu mult tact. Politica lui religioasa este caracterizata mai ales prin cateva fapte de importanta majora: actul de libertate religioasa de la Milan, din ianuarie 313, alegerea unei noi resedinte imperiale si convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325. Imediat dupa edictul din 313, imparatul scuteste pe clericii crestini de obligatia grea si costisitoare a functiunilor municipale. Scuteste Biserica de dari, drept de care nu se bucurau templele pagane, si-i inapoie tot ceea ce ii fusese confiscat, acordandu-i si dreptul de a primi legate si donatiuni. Totodata, el acorda ca ajutor episcopilor sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici si intretinerea clerului. El acorda Bisericii dreptul de eliberare a sclavilor si dadu episcopilor dreptul sa judece pe cei ce n-ar voi sa fie judecati dupa legile statului. Constantin cel Mare a intervenit si in dreptul penal, pe care a incercat sa-l umanizeze, inlaturand din legile penale dispozitii si pedepse contrare spiritului crestinismului, ca: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu). S-a imbunatatit tratamentul din inchisori. S-au adus restrictii luptelor de gladiatori si s-au trimis condamnatii la mine, in loc de lupte. S-a modificat, in spirit crestin, legislatia referitoare la casatorie, la parintii fara copii, s-a ingreunat divortul, s-a pedepsit adulterul si siluirea, sau violul, s-a interzis aruncarea copiilor si vinderea lor, prin ajutoare date parintilor saraci. S-au luat masuri de protectie si ajutor pentru saraci, orfani, vaduve si bolnavi. Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica ca zi de repaus in Imperiu. Inca din 317, imparatul a inceput sa bata si monede cu monogramul crestin. In functiile inalte, el numea de preferinta crestini, dar a pastrat si pagani. Functionarilor pagani li s-a interzis sa aduca sacrificii. Cultul imparatului a pierdut sensul lui religios, pastrand mai mult semnificatia lui politica: 110 | 228

cinstirea autoritatii imparatului ca exponent al puterii Imperiului roman; templele dedicate lui devin localuri publice, fara statui si fara sacrificii. In unele locuri, unde crestinii erau in majoritate, ei au luat templele pagane si le-au transformat in biserici, sau le-au inchis. Imparatul si membrii familiei sale - mama sa, Elena, sotia sa, Fausta, sora sa, Anastasia, fiica sa, Constantina, au daruit episcopilor ajutoare pentru a repara bisericile sau pentru a construi altele noi. La Ierusalim, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, Roma si Constantinopol s-au ridicat biserici marete. La Constantinopol, a ridicat catedrala Sfintii Apostoli, care a devenit necropola imparatilor bizantini. In cadrul unor festivitati marete, s-a sfintit, la 14 septembrie 335, catedrala Sfantului Mormant -Anastasis - Invierea, ridicata prin ravna si cheltuiala lui Constantin. Cultul crestin si pelerinajul la Locurile Sfinte au luat o mare dezvoltare. Mama imparatului, Sfanta Elena, a descoperit la Ierusalim lemnul Sfintei Cruci pe care a fost rastignit Mantuitorul. La Roma, imparatul a cedat episcopului fostul palat imperial -Lateranul. Vointa lui Constantin cel Mare de a sustine crestinismul s-a vazut si in alegerea unei noi capitale pe tarmurile incintatoare ale Bosforului. Inca din timpul lui Diocletian (284-305), Roma nu mai era capitala unica a Imperiului roman, caci acesta o mutase la Nicomidia, in Asia Mica. Roma ramasese inca un oras pagan, in care templele, monumentele, senatul roman, aristocratia aminteau si pastrau vechea religie pagana. Constantin s-a hotarat sa paraseasca Roma pagana, spre marea nemultumire a episcopilor Romei, si sa intemeieze un nou oras ca resedinta imperiala. Acesta a fost Bizantul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol = orasul lui Constantin, inceput in 324 si inaugurat la 11 mai 330. Constantin a facut din Bizant capitala unui Imperiu crestin, care trebuia sa arate aceasta prin bisericile, monumentele si atmosfera sa. Mutarea capitalei la Constantinopol a avut consecinte importante in istoria Impeiului roman si a Bisericii. Prin aceasta mutare s-au pus temeliile Imperiului roman de Rasarit care a durat pana la 29 mai 1453, cand Constantinopolul a fost cucerit de turci, sub conducerea lui Mahomed al II-lea Cuceritorul (1451-1481). In Constantinopol, numit â&#x20AC;&#x153;Roma cea nouaâ&#x20AC;?, se ridica un oras cu mare viitor politic si bisericesc. Episcopii de Constantinopol devin egali in Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat rang de cinste cu episcopii Romei, prin canonul al 3-lea al Sinodului al II-lea ecumenic de la Constantinopol, din 381, si canonul 28 al Sinodului IV ecumenic de la Calcedon din 451. Convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325 constituie unul din meritele deosebite ale imparatului Constantin. Vazind tulburarea crescinda provocata de erezia lui Arie din Alexandria, Constantin s-a decis sa convoace pe episcopii Imperiului intr-un sinod general sau ecumenic spre a defini impreuna adevarurile de credinta si a asigura unitatea crestinismului. Ca om de stat experimentat, Constantin si-a dat seama ca unitatea crestinismului si pacea si linistea Bisericii constituie elementul de viata si de rezistenta al Impeiului roman universal. In locul pluralitatii zeilor pagani, era de preferat existenta unei singure credinte in Imperiu, cea crestina, caci ea asigura si unitatea lui politica. Este interesant de constatat ca Constantin insusi, desi nu primise inca botezul, a deschis Sinodul I ecumenic printr-o cuvintare adresata episcopilor, asigurindu-i ca el se considera “impreuna slujitor cu ei” (Eusebiu, Viata fericitului imparat Constantin, III, 13). Cu alt prilej, dupa marturia lui Eusebiu, el a spus ca se considra episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afara (ale Bisericii) (Eusebiu, ibidem, IV, 24). Este adevarat ca politica religioasa inaugurata de Constantin cel Mare a avut si unele urmari defavorabile. Biserica a avut in persoana imparatului un ocrotitor, dar, in acelasi timp, si un stapan. Imparatii s-au amestecat in chestiunile religioase, impunandusi vointa. Unii au sustinut arianismul, monofizismul, monotelismul, au persecutat pe ierarhii ortodocsi, au inlaturat din scaune, exilindu-i, ierarhi merituosi. Desigur, ca om de stat, Constantin a facut si unele greseli, pe care istoria nu i le trece cu vederea. In unele din actele sale de suveran, el a pedepsit sangeros pentru motive de infidelitate politica si acte de tradare de stat. Astfel, fiul sau, Crispus, mostenitorul de drept al tronului imperial, pe care Constantin si-l asociase la domnie in 317, cu titlul de “Cezar”, fiind implicat intr-un complot de stat, a fost ucis in 325; la putin timp, sotia sa cea de a doua, Fausta, a fost ucisa in baia sa la Roma. In materie de politica bisericeasca, dupa Sinodul I ecumenic de la Niceea din 325 s-a lasat influentat de curtezani lingusitori si de arieni, ceea ce a provocat confuzie in sufletele credinciosilor. Cu toate aceste scaderi, este in general admis Nr. 2 - Decembrie 2013

ca Constantin cel Mare a fost bine intentionat in actele sale si el a facut crestinismului, ca primul imparat crestin, cel mai mare serviciu dintre imparatii romani, asigurindu-i libertatea prin edictul de la Milan din 313. Convertirea sa la crestinism a dat un nou curs istoriei universale, prin incercarea sa de a armoniza interesele superioare ale Imperiului roman cu interesele Bisericii. Imbolnavindu-se grav, Constantin a fost botezat in vila sa de la Ancyrona, la marginea Nicomidiei, de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia si alti clerici, cu cateva zile inainte de Rusalii, in luna mai 337. El a murit curand dupa aceea, la 22 mai 337, in Duminica Rusaliilor si a fost ingropat cu mare fast in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa. Pentru meritele sale deosebite si mai ales pentru marile servicii aduse crestinismului, dupa lunga perioada de persecutii, Biserica l-a cinstit in chip deosebit, trecandu-l in randul Sfintilor si numindu-l Cel intocmai cu Apostolii. Politica lui religioasa, in general, a fost urmata de fiii si succesorii lui, cu exceptia imparatului Iulian Apostatul (361-363), nepotul sau, care a reintrodus pentru scurt timp paginismul in situatia lui de religie favorizata in Imperiul roman, persecutand crestinsmul. Spre sfarsitul secolui al IV-lea, sub imparatul Teodosie cel Mare (379-395), crestinismul a ajuns din religie tolerata - religio licita, religie de stat, iar Ortodoxia devine confesiunea oficiala a Imperiului. Din timpul lui Teodosie cel Mare, Imperiul roman devine imperiu crestin. Bibliografie 1. Rețeaua Internet

111 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Vasile cel Mare Prof. învățământ preșcolar Popa Eugenia Grădinița cu Program Prelungit ”N. Bălcescu” Râmnicu Vâlcea Sfantul Vasile cel Mare este sărbătorit in Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Acest între Sfinți, Părintele nostru Vașilie cel Mare a trăit între anii 330-379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin și, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și instăriți. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Emilia. Sfântul Vasile e una dintre cele mai mari figuri ale crestinătății. A fost nu numai un mare invățat și un aspru ascet, ci și un vrednic episcop și un mare filantrop. Temelia educației sale este pusă de tatăl său, Vasile, profesor de retorică la Neocezareeaîin Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, însușindu-și tot ceea ce era mai bun din cultura păgână. În anul 356 revine în tară și devine profesor de retorică. Deși Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a disprețuit familia și căsătoria, căci spune: „Dumnezeu, Care poartă grija de mântuirea noastră, a împărțit viața oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduința de înfrânare, sfințenie și asemanare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii”. A fost înălțat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, când ereticii lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens. Sfântul Vasile a îndreptat și unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe moanahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii persoanale, ci și în folosul aproapelui. S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioși și 112 | 228

de necredincioși, care-l iubeau și-l cinsteau pentru bunătatea și ințelepciunea lui. Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curentă forma Vasile cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica și Sică/Sica.

Viața Cuvioasei Maici Parascheva de la Iași Prof. Popa Ovidiu Școala Gimnazială Nr. 10 Râmnicu Vâlcea Prof. Popa Dana Mihaela Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pământ în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învățătură în limba română despre viața sfintei o găsim în ,,Cartea românească de învățătură,, a mitropolitului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643. S-a născut la Epivata (azi Boiados), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, peatunci capitala Imperiului Bizantin. Părinții ei, oameni de neam bun și credincioși, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o sspre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii și milosteniei. Un frate al ei, după ce a învățat carte s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite pentru dragostea față de cele sfinte și pentru cultura sa deosebită. Sfânta Parascheva și-a petrecut anii copilăriei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, ,, fiind într-o biserică a Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Precistei,, a auzit citindu-se la Sfânta Liturghie, cuvântul Evangheliei: ,,Oricine voiește să vină după mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie,,. Chemarea Mântuitorului a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îmărțit toate hainele săracilor. Același lucru l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților Moștenind o avere mare de la părinți, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moștenire și ,,părăsind frumusețea acestei lumii,, , s-a retras ,,în adâncul pustiei,,. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ținutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mînîstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-0a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune. Într-o noapte, însă, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești: ,, Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către dumnezeu, pe Care L-ai iubit,,. După ce avu această vedenie, sfânta lăsă pustia și se întoarse în lume. Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cine este și de unde vine. Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sufletul întru odihna Mirului ceresc. A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească,a descoperit în chip minunat cine era această străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au dus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat niște creștini să-l îngroape după rânduială creștinească. Săpând deci o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mireasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor. Dar în noaptea următoare, unuia dintre creștinii care săpaseră groapa, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de o mulțime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Nr. 2 - Decembrie 2013

Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?”Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, în același chip și în aceași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare. Credincioșii de acolo, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au dus cu mare bucurie să îl așeze în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări miraculoase în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spune că dreptcredincioșii din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei După ce au stat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârșindu-se multe semne și minuni în jurul lor, datorită evenimentelor politice care au adus multă durere în țările balcanice, cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri. În anul 1641, după ce domnul Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I a hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acestui loc al Bogdaniei”, după cum se spune în scrisoare sinodicească. În ziua de 13 iunie 1641, moaștele au fost așezate în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitorie a domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba de Vecernie, din neatenție, a rămas aprinsă o lumânare din sfeșnicul de lângă racla de lemn în care erau așezate moaștele; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse. Astăzi moaștele se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași. Simbol al frățietății ortodoxe, Sfânta Parascheva, luminătoarea casnică a Moldovei, ne aduce din aceea primă jumătate a veacului al XI-lea în care a viețuit pe pământ, când Biserica era una 113 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat nedespărțită, nădejdea biruinței asupra patimilor, în cînd, pentru tatal sau care îmbatrînise. Aceasta au dezbinărilor și necazurilor din lume, prin iubirea facut-o pîna ce amîndoi au fost chemati de Domnul la smerită și atotputernică a Domnului Hristor care apostolie. iubește și adună pe toți oamenii. Dupa ce Ioan a fost pus în temnita de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblînd pe lînga Marea Galileei, care se numeste si a Tiberiadei sau lacul Ghenizaretului, a vazut pe Petru si pe Andrei, fratele Sfintii Apostoli Petru și Pavel sau, aruncînd mrejile în apa, si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pe voi vînatori de oameni. Dar ce fel de vînatori a vrut Domnul sa-i faca pe ei? Aceasta Educ. Popescu Liliana a aratat-o la vînarea pestelui. Caci, intrînd în corabia Grădinița cu Program Normal Dienci lui Simon si poruncindu-i sa arunce mrejele spre pescuit, la acea porunca, Petru a zis: Învatatorule, Sfîntul Apostol Petru, care mai înainte de toata noaptea ne-am ostenit si nimic n-am prins; iar apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din acum voi arunca mreaja dupa cuvîntul Ta. hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mica Facînd aceasta, a prins mult peste, încît se si neslavita, care se numeste Betsaida. El era fiul lui rupea si mreaja de multimea pestelui. Aceasta era mai Iona, din semintia lui Simeon si frate cu Sfîntul Apostol înainte închipuire a pescuitului cel duhovnicesc si al Andrei, cel întîi chemat. Luînd pe fiica lui Aristobol, apostoliei; caci cu mreaja cuvîntului Domnului avea care era frate cu Sfîntul Apostol Varnava, a nascut sa vîneze multe popoare la mîntuire. Vazînd Simon dintr-însa un fiu si o fiica. Petru era simplu la obicei Petru aceasta minune, a cazut la picioarele lui Iisus si neînvatat, însa temator de Dumnezeu; caci pazea zicînd: Iesi de la mine, Doamne, ca om pacatos sînt poruncile Lui fara de prihana în toate lucrurile sale. eu! Aceasta a facut-o pentru ca îl cuprinsese spaima Cu mestesugul era pescar, caci, fiind sarac, trebuia pe el si pe toti cei ce erau cu el, de vînarea pestilor sa-si cîstige hrana casei sale din osteneala mîinilor, ce îi prinsese. Iar împotriva cuvintelor lui Petru, care ca sa hraneasca pe femeie, pe copii, pe soacra si pe zicea: Iesi de la mine, Doamne..., Domnul îl chema batrînul sau tata, Iona. Andrei, fratele lui, trecînd cu în urma Sa, zicîndu-i: “Vino dupa mine, ca de acum vederea desertaciunile si gîlcevile lumii acesteia, si-a vei fi pescar de oameni spre viata, în chipul în care ai ales viata fara însotire; si, ducîndu-se la Sfîntul Ioan pescuit acesti pesti spre moarte”. Botezatorul, care propovaduia pocainta la Iordan, s-a Din ceasul acela, Petru s-a facut urmator lui facut ucenicul lui. Hristos, precum si Andrei, fratele lui si ceilalti ucenici Andrei, auzind cuvintele învatatorului sau, chemati. Domnul îl iubea pe el pentru dragostea care arata cu degetul pe Iisus, zicînd: Iata Mielul inimii sale. Si a cercetat Domnul casa lui cea saraca lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii... si prin venirea Sa, iar pe soacra lui care patimea de celelalte marturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, boala frigurilor, a tamaduit-o prin atingerea mîinii. a lasat pe Ioan si s-a dus în urma Lui cu un alt Noaptea, cînd Domnul a iesit singur la rugaciune în ucenic al Botezatorului Ioan. El singur a întrebat pe loc pustiu, Sfîntul Petru, nesuferind acum sa fie fara Hristos despre casa si despre vietuirea Lui, zicînd: Domnul nici un ceas, si-a lasat casa si pe toti ai sai Învatatorule, unde locuiesti? Domnul le-a raspuns: si a alergat în urma Lui, cautînd cu osîrdie pe iubitul Veniti si vedeti. Ei s-au dus si au vazut unde locuia si sau învatator. Si, aflîndu-L, i-a zis: Toti te cauta pe au petrecut la Dînsul ziua aceea. Tine, Doamne! De acum nu se mai departa de la El A doua zi, ducîndu-se Andrei la fratele sau, si petreceau împreuna, îndulcindu-se de vederea fetei Simon Petru, i-a grait: Am aflat pe Mesia, Care se Lui si de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur tîlcuieste Hristos! Apoi, l-a dus pe el la Iisus, Care, vazator al minunilor Lui celor multe si mari, care cautînd spre dînsul, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; aratat îl adevereau ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tu te vei chema Chifa, care se tîlcuieste Petru. Sfîntul în Care el a crezut cu neîndoire. Caci, precum a crezut Petru îndata s-a ranit cu dragostea pentru Domnul, cu inima spre dreptate, tot asa si cu gura a marturisit crezînd cu adevarat ca este Hristos, Cel trimis de spre mîntuire. Dumnezeu pentru mîntuirea lumii. Dar nu si-a lasat Venind Domnul în partile Cezareei lui Filip, casa si mestesugul, purtînd înca grija de trebuintele a întrebat pe ucenicii sai: Cine zic oamenii ca sînt? casnicilor sai, la care lucru îl ajuta si Andrei din cînd Si i-au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, 114 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat iar altii proorocul sau unul din prooroci. Si iar a întrebat: Dar voi cine spuneti ca sînt? Atunci Simon Petru a raspuns în numele celorlalti: Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Si a laudat Domnul acea marturisire a lui zicînd: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca trupul si sîngele nu ti-au aratat tie acestea, ci Tatal Meu Cel din ceruri! Si într-acea vreme i-a fagaduit Domnul lui, ca sa-i dea cheile Împaratiei cerului. Petru, avînd dragoste fierbinte catre Domnul, dorea sa nu i se întîmple nici un rau lui Hristos. Deci, aflînd mai înainte de patimile Domnului, Îl oprea din nestiinta, zicînd: Doamne, fii Tie milostiv! Sa nu Ti se întîmple Tie acestea! Aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplacute Domnului, deoarece pentru aceasta venise El, ca prin patimire sa rascumpere neamul omenesc din pierzare; însa din cuvintele acelea s-a aratat dragostea cea osîrdnica a lui Petru catre Domnul. Tot aici s-a aratat si nerautatea lui; ca, auzind acel cuvînt aspru de la Domnul: Mergi înapoia Mea, satano!, nu s-a mîniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvînt pedepsitor si-I urma Lui mai mult, cu toata osîrdia. Si, cînd multi dintre ucenici nu reuseau sa înteleaga cuvintele Domnului, ziceau: Aspru este cuvîntul acesta, deci, cine poate sa-l asculte pe el?; apoi s-au îndepartat de Domnul. Si a zis Domnul celor doisprezece: “Oare si voi voiti sa va duceti?” Atunci, Simon Petru, i-a raspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Caci Tu ai cuvintele vietii vesnice, iar noi am crezut si am cunoscut, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. O osîrdie si o credinta ca aceasta avînd Sfîntul Petru catre Domnul, a îndraznit a cere de la Dînsul umblarea pe apa; caci, iesind Petru din corabie, umbla pe apa ca sa vina la Iisus. Dar, de vreme ce înainte de primirea Sfîntului Duh nu era desavîrsit în credinta, vazînd vîntul cel tare, s-a temut si, începînd a se afunda, a strigat: Doamne, mîntuieste-ma pe mine. Iisus, îndata întinzîndu-i mîna, l-a luat si i-a zis: “Putin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” Si nu numai de înecarea apei l-a izbavit pe el, dar si de putina credinta, cînd i-a zis: “Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se împutineze credinta ta”. Astfel s-a învrednicit Sfîntul Petru si cu alti doi, cu Iacov si cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbarii la Fata a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatal, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta în epistola sa, zicînd: Pentru ca nu basmelor celor cu mestesug umblînd, Nr. 2 - Decembrie 2013

v-am spus puterea si venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri vazatori ai maririi Aceluia. Pentru ca, luînd de la Dumnezeu Tatal cinstea si slava glasului celui ce a venit în chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinta: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorîndu-se din cer, fiind cu El în muntele cel sfînt. Cînd Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunavoie si spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru si-a aratat rîvna lui catre Domnul, nu numai cu cuvîntul, zicînd: Doamne, gata sînt a merge cu Tine si în temnita si la moarte, dar si cu lucrul; caci, scotînd sabia si lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Dar, desi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grija sa cada în cea de trei ori lepadare de Domnul, însa prin adevarata pocainta si prin amara tînguire s-a sculat si s-a îndreptat, învrednicindu-se mai înainte de toti, a vedea pe Hristos dupa Învierea Lui, precum zice despre aceasta Sfîntul Evanghelist Luca: Adevarat este ca S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Simon. Sfîntul Pavel scrie tot asa, zicînd: “S-a sculat a treia zi dupa Scripturi si S-a aratat lui Chifa, adica lui Petru, apoi celor unsprezece”. Vazînd Sfîntul Petru pe Domnul, s-a umplut de negraita bucurie. Si a primit de la El iertare de greselile sale. Atunci cea mai dinainte lepadare de trei ori, a rasplatit-o bine prin raspunsul cel de trei ori al dragostei sale catre Domnul, zicîndu-i: Doamne, Tu toate le stii; Tu stii ca Te iubesc. Si s-a pus de Domnul pastor al oilor celor cuvîntatoare si i-a dat în mîini cheile Împaratiei cerului. Dupa înaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfîntul Petru, ca un mai mare între Apostoli, a fost întîiul învatator si propovaduitor al cuvîntului lui Dumnezeu. El într-un ceas a cîstigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvîntul lui Dumnezeu. Era înca si facator de minuni preaalese, caci, intrînd în biserica cu Sfîntul Ioan la rugaciune, a vazut pe un oarecare olog din pîntecele maicii sale, stînd înaintea usilor bisericii, care se numea “Frumoasa”; si, apucîndu-l de mîna dreapta, l-a ridicat, zicîndu-i: “În numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!” Atunci îndata i s-au întarit talpile si gleznele acelui schiop si de bucurie striga si umbla. Apoi, a intrat cu ei în biserica si umbla sarind si laudînd pe Dumnezeu. Cu aceasta minune si înca cu propovaduirea cuvîntului, au crezut în Hristos, ca la cinci mii de barbati. Pe Anania ierusalimiteanul si pe 115 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat femeia lui Safira, pentru furarea celor sfinte si pentru minciuna împotriva Duhului Sfînt, Sfîntul Petru i-a omorît cu cuvîntul. În Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zacea pe pat, fiind slabanog, l-a facut sanatos, zicîndu-i: “Te vindeca pe tine Iisus Hristos”. În Iope, pe o fecioara, anume Tavita, care murise, a înviat-o. Dar nu numai mîinile si cuvîntul lui erau facatoare de minuni, ci si umbra lui singura era datatoare de tamaduiri. Oriunde voia sa mearga el, acolo poporul îsi aducea pe neputinciosii lor, si-i punea pe pat si asternuturi, ca venind Sfîntul Petru, macar cu umbra lui sa umbreasca pe fiecare dintre dînsii. Cînd împaratul Irod si-a pus mîinile sa faca rau Bisericii credinciosilor din Ierusalim, ucigînd cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, si pe Sfîntul Petru l-a aruncat în temnita legat cu lanturi de fier; atunci îngerul Domnului l-a eliberat pe el si l-a scos din temnita. Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintîi usa credintei, botezînd în Cezareea pe romanul Corneliu Sutasul, aratîndu-i-se mai întîi vedenia mesei lasata din cer, cu tîrîtoarele cele cu patru picioare si cu glasul care poruncea lui Petru sa le înjunghie si sa le manînce, zicîndu-i ca, pe cele ce Dumnezeu le-a curatit, el sa nu le numeasca spurcate. Acesta este semnul întoarcerii neamurilor catre Hristos. Pe Simon, vrajitorul din Samaria, care cu fatarnicie a primit Sfîntul Botez si cu argint voia sa cumpere darul Duhului Sfînt, l-a mustrat, zicîndu-i: Argintul tau sa fie cu tine întru pierzare, ca inima ta nu este dreapta înaintea lui Dumnezeu, pentru ca te vad stînd în amaraciunea cea de fiere si în legatura nedreptatii. Aceste si multe alte fapte ale Sfîntului Petru, se afla scrise pe larg în Sfînta Evanghelie si în cartea “Faptele Sfintilor Apostoli”, care totdeauna se pot auzi citindu-se în biserica si pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici. Iar nevointele si ostenelile lui, pe care le-a rabdat propovaduind pe Hristos, Sfîntul Simeon Metafrast le povesteste astfel. Sfîntul Petru s-a dus din Ierusalim în Cezareea lui Stratonic si din acei presbiteri care urmau dupa dînsul punîndu-le episcop, s-a dus la Sidon, unde pe multi tamaduindu-i si punîndu-le episcop, a plecat în Virit, (Beirut) si în Vivli. Punînd si acolo episcop, s-a dus în Tripoli, unde a fost gazduit de un oarecare barbat întelegator Marson, pe care l-a pus episcop al credinciosilor din Tripolia Feniciei. De acolo s-a dus în Orthosie, apoi în insula ce se numea Antara. De acolo s-a dus în Valania în Pont si în Laodiceea, unde, tamaduind pe multi bolnavi, a gonit duhurile necurate 116 | 228

din oameni si, întarind Biserica credinciosilor, le-a pus si lor episcop. Apoi, s-a dus în Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascunsese Simon vrajitorul, ca sa nu-l prinda ostasii trimisi de Claudie, împaratul Romei. Apoi, Simon Magul, a fugit din fata lui Petru în cetatile Iudeei. Deci, Petru, apostolul Domnului, tamaduind pe multi în Antiohia si propovaduind pe Unul Dumnezeu în trei fete, a pus episcop în Siracuza din Sicilia pe Marchian si pe Pancratie la Tavromenia; apoi a venit în Tianinul Capadociei. De acolo s-a dus în Ancira Galatiei, unde a înviat pe un mort cu rugaciunile lui; si, învatînd pe multi si botezîndu-i, le-a facut biserici si, punîndu-le episcopi, s-a dus în Sinopi, cetatea Pontului. Dupa aceea s-a dus în Amasia care este în pamîntul Pontului. Apoi a mers în Gangra Paflagoniei, Claudinopoli Onoriadei, Nicomidia Bitiniei si de acolo în Niceea. De acolo, silindu-se sa mearga la Ierusalim pentru praznicul Pastilor, s-a întors si a venit în Pisinunt, Capadocia si Siria si iarasi a venit în Antiohia. Iar din Antiohia a venit în Ierusalim, unde petrecînd el, a venit la dînsul spre cercetare, Sfîntul Apostol Pavel, dupa al treilea an al întoarcerii sale catre Hristos, precum singur graieste în scrisoarea sa catre Galateni: Dupa trei ani m-am dus în Ierusalim, ca sa vad pe Petru si am petrecut cu dînsul cincisprezece zile. În acest timp, dupa ce a asezat punerile legilor celor bisericesti, fericitul Pavel s-a pus pe lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a întors iarasi în Antiohia, unde, punînd episcop pe Evod, s-a dus în Sinaid, cetatea Frigiei. De acolo s-a dus în Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor, care, dupa primirea episcopiei, urma pe Sfîntul Ioan, Cuvîntatorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfîntul Petru a mers în Ilion, cetatea Elespontului, unde, punînd episcop pe Corneliu Sutasul, s-a întors la Ierusalim, unde i s-a aratat Domnul în vedenie, zicîndu-i: “Scoala, Petre, si mergi la Apus, pentru ca este trebuinta ca cu limba ta sa se lumineze Apusul si Eu voi fi cu tine”. Într-acea vreme, Simon vrajitorul a fost prins de ostasii care îl cautau, precum s-a zis mai sus, si a fost dus la Roma ca sa-si ia plata pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin mestesugul cel vrajitoresc întuneca mintile multora. Deci, înselîndu-i, nu numai ca n-a luat pedeapsa, dar multora li se parea ca este dumnezeu, pentru ca acel mergator înainte al satanei, cu vrajile sale a facut pe romani si pe împaratul Claudie într-atît sa se minuneze, încît i-au sapat chipul lui si l-au pus între cele doua poduri de pe Tibru, scriind pe el: “Lui Simon, dumnezeului cel Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sfînt!”

De acest lucru, scriitorii bisericesti Iustin si Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, sa venim la cuvîntul de mai înainte. Marele Apostol Petru, spunînd fratilor aratarea Domnului care i se facuse lui în vedenie si sfatuindu-se cu dînsii, a plecat iarasi în Antiohia cercetînd bisericile, unde a si gasit pe Sfîntul Pavel. De acolo s-a dus la Tars, unde a pus episcop pe Urban, pe Epafrodit în Lichia Andriatiei si pe Fugel în Efes, caruia îi zise ca s-a abatut de la calea cea dreapta si s-a învoit cu Simon; apoi pe Apelie, care era frate cu Policarp, la pus episcop la Smirna. De aici a venit la Filipeni în Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar Tesalonicenilor pe Iasona si Corintenilor pe Sila, pe care l-au gasit petrecînd lînga marele Pavel, iar la Patra a pus pe Irodion si dupa aceea a plecat în Sicilia. Venind în Tavromenia, a petrecut putina vreme la Pancratie, barbatul cel cuvîntator. Acolo, învatînd si botezînd pe unul, anume Maxim, si punîndu-l episcop, a venit în Roma, unde în toate zilele propovaduia, prin adunari si prin case, pe Unul Dumnezeu Tatal cel Atotputernic si pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si pe Sfîntul Duh, Domnul de viata facator. El a atras pe multi la credinta lui Hristos si, prin Sfîntul Botez, i-a izbavit de înselaciunea idoleasca. Simon vrajitorul, vazînd acestea, n-a voit sa taca si a început sa tainuiasca asupra lui rautatea sa; pentru ca el socotea ca este rusine propovaduirea apostolului, prin care se biruia mîndria lui. Deci, a început la aratare sa se împotriveasca învataturii celei adevarate, prin cuvintele si lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfîntul Petru prin mijlocul cetatii, fara de rusine. El facea înaintea poporului niste naluciri si aratari care mergeau înainte si în urma lui si carora le zicea ca sînt sufletele celor morti, si astfel arata pe cei înviati din morti, care i se închinau lui ca unui Dumnezeu. Pe schiopi îi facea sa umble drept si sa sara; însa toate acestea prin nalucire, iar nu cu adevarat, dupa asemanarea acelui Proteu, vorbitor de basme, care se schimba în diferite chipuri. Caci uneori se arata avînd doua fete, apoi, dupa putin, se prefacea în capra, în sarpe, în pasare, se asemana focului si în toate chipurile se schimba, neîncetat înselînd pe cei prosti. Dar marele apostol al Domnului, numai de se uita putin de departe spre lucrurile lui, îndata toate nalucirile aceluia se stingeau. Despre cearta Sfîntului Apostol Petru cu Simon vrajitorul, se mai povesteste înca, afara de Nr. 2 - Decembrie 2013

Metafrast, în Prolog si în Mineiul cel mare, unde citim: Sfîntul Petru, cînd a venit în Roma si i s-a înstiintat de acel Simon, care se numea “Hristos” si facea înaintea poporului minuni multe, s-a aprins de rîvna si a mers în casa lui Simon Magul. Acolo a gasit pe multi stînd la poarta lui si care îl oprira pe el a intra înautru, Petru a zis catre dînsii: “Pentru ce ma opriti a intra la vrajitorul cel amagitor?” Iar ei au zis: “Nu este vrajitor, ci este zeu puternic”. El a pus paznici la poarta sa, ca sa stie gîndurile omenesti”. Aceasta spunînd, au aratat apostolului un cîine negru ce zacea la poarta, zicîndu-i: “Acest cîine omoara pe toti cei ce gîndesc nedrept despre Simon”. Sfîntul Petru a zis: “Eu graiesc adevarat pentru el, ca Simon este de la diavol”. Deci, apropiindu-se, a zis cîinelui: “Mergi si spune lui Simon ca Petru, Apostolul lui Hristos, vrea sa intre la tine”. Cîinele, mergînd, cu glas omenesc a spus lui Simon ceea ce îi poruncise Petru. Toti, vazînd si auzind vorbind pe cîine omeneste, s-au înspaimîntat. Simon, asemenea, pe acelasi cîine l-a trimis, zicîndu-i: “Sa intre aici Petru”. Intrînd Petru, Simon a început a face naluciri înaintea poporului, fiind Petru de fata. Sfîntul cu puterea lui Hristos, a aratat minuni si mai mari. Si ce minuni? Din minunile cele multe pe care le-a facut Sfîntul Petru, cel mai vechi istoric grec bisericesc, Eghisipos, care a vietuit aproape de apostoli, povesteste una singura. Unei vaduve oarecare din Roma, de bun neam, care se tragea din semintie împarateasca, i-a murit fiul de vîrsta tînara; iar maica lui plîngea pentru el cu tînguire. Dar cei ce o mîngîiau si-au adus aminte de barbatii care s-au aratat în Roma, adica de Petru si de Simon vrajitorul, ca înviaza mortii. Deci, îndata au chemat unii pe Petru, iar altii pe Simon sa vina la acel mort. Acolo se adunasera si oameni cinstiti si mult popor ca sa petreaca pe cel mort la mormînt. Sfîntul Petru a zis lui Simon vrajitorul care se mîndrea cu puterea sa înaintea poporului: “Cine din noi va învia pe acest mort, toti sa creada învataturii aceluia, fiind adevarata”. Poporul a laudat cuvîntul lui Petru. Deci Simon, nadajduind spre mestesugul sau cel vrajitoresc, a zis catre popor: “De voi învia eu pe acel mort, apoi veti ucide pe Petru?” Poporul a strigat, zicînd: “Îl vom arde de viu înaintea ochilor tai”. Simon, apropiinduse de patul mortului a început a-si face vrajile sale prin lucrarea diavoleasca, care îi ajuta lui si a facut astfel, ca mortul si-a miscat capul. Poporul îndata a început sa strige: “Tînarul este viu. A înviat mortul”. Iar pe Petru voiau îndata sa-l arunce în foc. Apostolul 117 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat însa, facîndu-le semn cu mîna, îi ruga sa taca. Deci, poporul tacînd, el le-a zis: “De este viu tînarul, apoi sa se scoale, sa vorbeasca si sa umble; iar, pîna ce aceasta nu o veti vedea, sa stiti cu adevarat ca Simon va înseala cu nalucirile si cu vrajile sale!” Simon, umblînd mult împrejurul patului si chemînd diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplîndu-se de rusine, voia sa fuga, dar poporul l-a oprit. Sfîntul Petru, ca unul ce înviase pe Tavita cea moarta si facuse si alte minuni preaslavite, stînd departe, si-a ridicat mîinile spre cer si, înaltîndu-si ochii în sus, se ruga: “Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit noua, zicînd: Cu numele Meu pe cei morti sa-i înviati... Deci, ma rog Tie, înviaza pe acest tînar mort, ca sa cunoasca popoarele acestea, ca Tu esti adevaratul Dumnezeu si nu este altul afara de Tine, care traiesti si împaratesti împreuna cu Tatal si cu Sfîntul Duh, în veci. Amin”. Astfel rugîndu-se, a strigat catre cel mort, zicînd: “Tînarule, scoala! Domnul meu Iisus Hristos te înviaza si te tamaduieste pe tine!” Si îndata mortul, deschizîndu-si ochii, s-a sculat si a început a grai si a umbla. La aceasta povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai înainte fusese ucenic al acelui Simon vrajitorul si s-a luminat de Sfîntul Petru prin credinta si prin Sfîntul Botez, într-o scrisoare a sa catre sfintii mucenici Nereon si Arhilie, scriind despre aceea, adauga ca tînarul care a înviat, cazînd la picioarele lui Petru, striga: “Am vazut pe Domnul Iisus poruncind îngerilor, ca pentru rugaciunile tale sa ma întoarca pe mine maicii mele celei vaduve”. Atunci tot poporul a început a striga, zicînd: “Unul este Dumnezeu, pe Care îl propovaduieste Petru”. Simon vrajitorul, cu nalucirea sa facîndu-si cap de cîine, fugea, însa poporul l-a prins si unii voiau sa-l ucida cu pietre, iar altii sa-l arda. Dar Sfîntul Petru i-a oprit, zicîndu-le: “Domnul si Învatatorul nostru ne-a poruncit sa nu rasplatim rau pentru rau. Lasati-l sa mearga unde va voi, ca destul îi este rusinea si ocara ce i s-a facut prin cunostinta neputintei sale, caci nimic nu pot vrajile lui”. Marcel mai zicea: “Simon, fiind liber, a venit la mine, socotind ca eu nu stiu de acel lucru minunat ce se facuse si a pus la usa casei mele un cîine mare legat cu lant de fier, zicînd catre mine: “Voi vedea daca va veni Petru la tine, precum s-a obisnuit”. Dupa un ceas, Sfîntul Petru a venit la usa si dezlegînd acel cîine, a zis catre dînsul: “Du-te si spune lui Simon vrajitorul sa înceteze a însela pe oameni cu lucrarea diavoleasca, pentru care Hristos si-a varsat sîngele”. Cîinele, ducîndu-se, a grait lui Simon cu glas omenesc, 118 | 228

spunîndu-i cele poruncite de apostol. Eu, auzind si vazînd aceasta - zice Marcel -, am iesit degraba în întîmpinarea Sfîntului Petru si l-am primit cu cinste în casa mea, iar pe Simon vrajitorul si pe cîinele acela i-am gonit afara. Cîinele atunci, nevatamînd pe nimeni, s-a repezit numai la Simon si, apucîndu-l cu dintii, l-a trîntit la pamînt. Iar Petru, privind la aceea pe fereastra, poruncea cîinelui, în numele lui Hristos, sa nu vatame trupul lui Simon. Deci, cîinele, nevatamîndu-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dînsul, încît nici o parte a corpului nu mai ramasese acoperita. Poporul, vazînd aceasta, striga contra lui Simon, ocarîndu-l si batjocorindu-l. Astfel, l-a gonit din cetate, împreuna cu acel cîine. Simon, pentru niste rusini si înfruntari ca acestea, un an întreg nu s-a mai aratat în Roma, pîna ce a venit ca împarat dupa Claudie, Nero. Atunci, înrautatitul, venind înaintea lui Nero, care, cercetînd despre el, a fost laudat de cei rai, încît împaratul l-a iubit foarte mult si l-a facut prietenul sau. În Prolog si în Mineiul cel mare se mai povesteste despre Simon si aceasta: Odata a zis ca are sa se lase sa fie taiat si a treia zi are sa învieze. Atunci, el a pus în locul sau un berbece, facîndu-l om prin nalucire si a fost taiat berbecul în locul lui. Sfîntul, gonind diavoleasca nalucire de la berbecul cel taiat, s-a vazut lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscînduse de toti, ca nu Simon este taiat, ci berbecul. Despre biruinta desavîrsita a Sfîntului Petru asupra acelui vrajitor si despre pierzarea lui, de toti se scrie cu un glas astfel: Simon vrajitorul, neputînd întru nimic sa biruiasca pe Apostolul Petru, nici sa sufere mai mult înfruntarea si rusinea sa, s-a fagaduit ca se va înalta la cer. Deci, adunînd el toata puterea diavolilor care îi slujeau, s-a dus în mijlocul cetatii Roma si, suinduse pe o zidire înalta, avînd capul încununat cu cununa de dafini, a început din înaltime cu mînie a grai catre popor: “Romani, deoarece pîna acum ati petrecut în nebunie si lasîndu-ma pe mine, ati urmat lui Petru, acum si eu va voi lasa si nu voi mai apara cetatea aceasta. Deci, voi porunci îngerilor mei ca în fata voastra sa ma ia în mîinile lor si sa ma înalte la tatal meu din cer. De acolo voi trimite mari pedepse asupra voastra, ca n-ati ascultat cuvintele mele, nici n-ati crezut lucrurilor mele”. Vrajitorul Simon, zicînd acestea, a plesnit din mîini, s-a înaltat în vazduh, a început a zbura si a se sui în sus înaltîndu-l diavolii. Poporul, mirînduse foarte, zicea unul catre altul: Acest lucru este Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat de la Dumnezeu, ca sa zboare trupul prin vazduh. Atunci marele Apostol Petru a început a se ruga în auzul tuturor, zicînd: “Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arata înselaciunea acelui vrajitor, ca sa nu sminteasca popoarele, care cred în Tine!” Apoi iar a strigat, zicînd: “Voua, diavolilor, va poruncesc, în numele Dumnezeului meu, sa nu-l purtati mai mult, ci sa-l lasati acolo în vazduh unde este acum!” Atunci diavolii cei certati de apostol, îndata au fugit de la Simon prin vazduh si ticalosul vrajitor a cazut jos, precum odinioara a cazut diavolul cel lepadat din cer, si astfel i s-a sfarîmat tot trupul. Poporul, vazînd acestea, a strigat multa vreme, zicînd: “Mare este Dumnezeul propovaduit de Petru. În adevar, nu este altul decît Dumnezeul cel adevarat!” Vrajitorul cazînd, desi se zdrobise foarte rau, era înca viu, dupa rînduiala lui Dumnezeu, ca sa cunoasca neputinta si ticalosia sa cea diavoleasca, sa se umple de rusine si sa înteleaga puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. El zacea sfarîmat pe pamînt, suferind dureri cumplite în toate madularele si fiind de rîs la tot poporul; iar a doua zi si-a lepadat raul si spurcatul sau suflet, dîndu-l în mîinile diavolilor, ca sa-l duca la tatal lor, satana. Sfîntul Petru, dupa caderea lui Simon, stînd la un loc înalt si facînd semn cu mîna poporului, care striga, sa taca, a început a-l învata cunostinta adevaratului Dumnezeu; si vorbind mult catre dînsii, pe cei mai multi i-a povatuit la credinta crestineasca. Împaratul Nero, aflînd de moartea cea rusinoasa a prietenului sau, s-a mîniat pe Sfîntul Apostol Petru si voia sa-l ucida. Dar acea mînie si rautate împarateasca nu s-a savîrsit îndata asupra Sfîntului Apostol, ci dupa cîtiva ani, dupa cum spune Sfîntul Simeon Metafrast. Dupa moartea lui Simon vrajitorul, Sfîntul Petru n-a mai stat mult în Roma (Deci zadarnica este credinta papistasilor, caci Sfîntul Petru a fost 25 de ani episcop al Romei, credinta pe care-si sprijina ei primatul papal), ci, luminînd pe multi prin Sfîntul Botez, le-a facut biserica si, punîndu-le pe Lin episcop, s-a dus în Parachin, unde a pus episcop pe Epafrodit, altul, nu cel dintîi. Dupa aceea s-a dus în Sirmia, cetatea Spaniei, de unde, punînd episcop pe Epenet, s-a dus în Cartagina, cetatea Africii. De acolo, sfintind episcop pe Crescent, s-a dus în Egipt, în cetatea cea cu sapte porti, care se numeste Teba, punîndu-l episcop pe Ruf, iar în Alexandria l-a pus episcop pe Marcu Evanghelistul. Apoi s-a dus în Ierusalim, avînd descoperire despre Adormirea Preacuratei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. Nr. 2 - Decembrie 2013

Deci, dupa aceea s-a întors iarasi în Egipt. Apoi, trecînd Africa, s-a dus la Roma si de acolo la Mediolan (Milan) si la Fotichin, din care, punînd episcopi si preoti, s-a dus în Britania. Acolo, petrecînd multa vreme si aducînd multe popoare la credinta în Hristos, a vazut pe un înger, care i s-a aratat, zicîndu-i: “Petre, s-a apropiat vremea ducerii tale din viata aceasta; deci, se cade sa te întorci la Roma, unde, suferind moarte pe cruce, vei lua rasplatire dreapta de la Domnul nostru Iisus Hristos”. Petru, multumind lui Dumnezeu de aceasta, a mai zabovit cîteva zile în Britania, întarind Bisericile, punînd episcopi, preoti si diaconi. Iar în al doisprezecelea an al împaratiei lui Nero, s-a întors în Roma. Aici a pus episcop pe Clement, în ajutorul ocîrmuirii bisericesti, care se lepada si nu voia un jug ca acela. Însa Clement, plecîndu-se cuvintelor Apostolului Petru, si-a plecat grumazul sub jugul lui Hristos si, împreuna cu învatatorul sau si cu ceilalti barbati, trageau caruta cuvîntului lui Dumnezeu. Deci, în Roma multi barbati si femei, din cei de bun neam si prealuminati si chiar din rînduiala senatorilor, s-au luminat cu Sfîntul Botez si astfel au îmbratisat religia crestina. Împaratul Nero avea doua femei frumoase, pe care le iubea mai mult decît pe celelalte femei ale sale. Ele, primind sfînta credinta, s-au întarit în viata cea curata si nu voiau sa se supuna vointei împaratului care era patimas. Dar el, fiind fara de rusine în pofte si nesatios în fapte necurate, s-a mîniat asupra Bisericii credinciosilor, dar mai ales asupra Apostolului Petru, care era pricinuitorul întoarcerii la crestinism si la viata cea curata a celor doua femei ale sale. Aducîndusi aminte, pe lînga aceasta, si de moartea lui Simon vrajitorul, care îi era prieten bun, cauta pe Petru ca sa-l ucida. Aici Eghisipos, istoricul bisericesc cel mai sus pomenit, scrie: “Pe cînd Sfîntul Petru era cautat spre ucidere, l-au rugat credinciosii sa se ascunda si sa iasa din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit sa faca aceasta, ci dorea sa patimeasca si sa moara pentru Hristos. Poporul credincios, plîngînd, ruga pe apostol sa-si pazeasca viata atît de trebuincioasa Sfintei Biserici, care se înviforeaza în mijlocul primejdiilor de valurile necredinciosilor. Deci, vazînd Sfîntul Petru lacrimile turmei celei cuvîntatoare a lui Hristos, a fagaduit sa iasa din cetate si sa se ascunda; iar noaptea, facînd soborniceasca rugaciune si sarutînd pe toti, a plecat singur. Pe cînd era la portile cetatii, a vazu t înaintea sa pe Mîntuitorul Hristos venind catre cetate; iar Petru, 119 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat închinîndu-se Lui, I-a zis: Doamne, unde mergi? Raspuns-a Domnul: Ma duc în Roma, ca iarasi sa ma rastignesc! Zicînd Domnul acestea, S-a facut nevazut. Petru, minunîndu-se, a cunoscut ca Hristos, patimind pentru robii Sai, ca întru adevaratele Sale madulare, voieste ca si cu trupul sa patimeasca în Roma. Deci, s-a întors iarasi în biserica si a fost prins de catre ostasi, care l-au dat spre moarte. Sfîntul Simeon Metafrast povesteste, ca nu a fost prins numai Sfîntul Petru singur, ci si multi credinciosi, între care erau si Clement, Irodion si Olimp. Pe acestia, tiranul Nero i-a osîndit la taiere cu sabia, iar pe Sfîntul Petru, la rastignire. Luîndu-i ostasii pe toti, i-a dus la locul de moarte. Pe Clement, iertîndu-l, l-au lasat în pace, ca pe unul ce era rudenie împarateasca, iar pe Irodion si Olimp, care venisera cu Sfîntul Petru în Roma, i-au ucis cu sabia si împreuna cu ei au taiat si o multime de credinciosi. Sfîntul Petru a rugat pe rastignitorii sai sa-l rastigneasca cu capul în jos si nu drept, cinstind întru aceea pe Domnul sau, Care de voie S-a rastignit pe cruce, ca sa nu semene Aceluia întru rastignire, ci sub picioarele Lui sa-si plece capul. Astfel s-a sfîrsit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfîntul Petru, prin moarte pe cruce, preamarind pe Dumnezeu, pentru ca din pricina piroanelor din mîini si din picioare, suferea multa durere si fara de prihana si-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, în 29 de zile ale lunii iunie. Sfîntul Clement, ucenicul Sfîntului Petru, cerînd trupul apostolului, l-a luat de pe cruce si, învelindu-l, a chemat pe credinciosii care ramasesera si pe arhierei si l-au îngropat cu cinste. Asemenea si trupurile Sfintilor Irodion si Olimp, care au patimit cu el, si pe ale celorlalti credinciosi, îngropîndu-le cu cinste, au slavit pe Hristos Dumnezeul, împreuna cu Tatal si cu Sfîntul Duh în veci. Amin. Sfîntul Apostol Pavel, care mai înainte de apostolie se numea Saul, era de neam iudeu din semintia lui Veniamin. El s-a nascut în Tarsul Ciliciei, din parinti cinstiti, care mai înainte au petrecut în Roma, apoi s-au mutat în Tarsul Ciliciei cu cinstitul titlu de cetateni romani, pentru care Pavel s-a si numit roman. El era rudenie cu Sfîntul întîiul Mucenic si Arhidiacon Stefan. A fost dat de parintii sai în Ierusalim la învatatura cartii si a toata legea lui Moise si a fost ucenic al slavitului dascal Gamaliel. El avea un prieten la învatatura, cu care împreuna era ucenic, pe Varnava, care s-a facut dupa aceea apostol al lui Hristos si se deprinsese bine la legea parinteasca, era 120 | 228

foarte rîvnitor dupa ea si se lipise de farisei. Pe vremea aceea, în Ierusalim si în cetatile dimprejur, precum si prin sate, se raspîndise buna vestire a lui Hristos, de catre sfintii apostoli. Si ei aveau multa întrebare cu fariseii, cu saducheii si cu toti carturarii si învatatorii legii evreiesti, carora, propovaduitorii lui Hristos le erau urîti si prigoniti. Deci, Saul ura si el pe Sfintii Apostoli si nici nu voia sa auda propovaduirea lor cea despre Hristos, iar pe Varnava, care era acum apostol al lui Hristos, îl batjocorea, vorbind hule împotriva lui Hristos. Pe cînd rudenia lui, Sfîntul Mucenic si Arhidiaconul Stefan, era ucis cu pietre de catre evrei, lui Saul nu numai ca nu-i era jale de sîngele care se varsa fara de vina a rudeniei sale, ci se învoia la acea ucidere si pazea hainele evreilor celor ce ucideau pe Stefan. Deci, luînd putere de la arhierei si de la batrîni, facea mult rau Bisericii. El intra în casele credinciosilor, de unde tîra pe barbati si pe femei si îi ducea în temnite. Nu era destul ca prigonea pe credinciosii din Ierusalim, dar s-a dus si în Damasc cu scrisoare arhiereasca, suflînd cu izgonire si cu ucidere contra ucenicilor Domnului, vrînd ca si acolo, de va afla barbati si femei crezînd în Hristos, sa-i prinda si sa-i duca legati la Ierusalim. Aceasta a fost pe vremea împaratiei lui Tiberiu. Apropiindu-se el de Damasc, deodata l-a stralucit o lumina din cer si, cazînd la pamînt, a auzit un glas, zicîndu-i: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti? Iar el, înspaimîntîndu-se, a zis: Cine esti, Doamne? Iar Domnul a zis: Eu sînt Iisus, pe Care tu îl prigonesti. Cu greu îti este tie a lovi cu piciorul împotriva boldului. Iar el, tremurînd si înspaimîntîndu-se, a zis: Doamne, ce îmi poruncesti sa fac? Iar Domnul i-a zis: Scoala-te si intra în cetate si ti se va spune ce ti se cade sa faci. Asemenea s-au înspaimîntat si ostasii care erau cu Saul, minunîndu-se pentru ca glasul care graia lui Saul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Atunci Saul, sculîndu-se de la pamînt si deschizîndu-si ochii sai, n-a vazut pe nimeni, pentru ca orbise de ochii cei trupesti, începînd a i se lumina ochii cei duhovnicesti. Deci, altii l-au luat de mîna si l-au dus în Damasc, unde a petrecut trei zile, fara sa vada, nemîncînd, nici bînd nimic, ci rugîndu-se neîncetat. În Damasc era si Sfîntul Apostol Anania, caruia i se aratase Domnul în vedenie si caruia i-a poruncit sa-l caute pe Saul, care locuia în casa unui om, anume Iuda; deci, sa se duca acolo si sa-i lumineze ochii lui cei trupesti prin atingere, iar pe cei sufletesti prin Sfîntul Botez. Atunci Anania a raspuns: Doamne, am auzit de la multi despre barbatul acesta, cîte rautati a facut Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sfintilor Tai în Ierusalim, si chiar aici a venit cu putere sa lege pe toti cei ce cheama numele Tau! Iar Domnul a zis catre dînsul: Mergi fara de frica, fiindca acesta Îmi este vas ales, ca sa poarte numele Meu înaintea neamurilor, împaratilor si fiilor lui Israil, pentru ca îi voi spune cîte i se cade lui sa patimeasca pentru numele Meu. Sfîntul Anania, mergînd dupa porunca Domnului si gasind pe Saul, si-a pus mîinile peste dînsul. Atunci, deodata au cazut de pe ochii lui niste solzi si îndata a vazut. Apoi, sculîndu-se, s-a botezat si s-a umplut de Duhul Sfînt, care l-a sfintit pe el spre apostoleasca slujba, fiind numit din Saul, Pavel. Dupa aceea, Pavel a început prin sinagogi a propovadui pe Hristos, ca este Fiul lui Dumnezeu; iar cei ce-l auzeau se mirau toti si ziceau: Oare nu este acesta acela care în Ierusalim gonea pe cei ce chemau numele lui Iisus Hristos? Aici n-a venit oare ca sa lege pe unii ca aceia si sa-i duca la arhierei? Dar iata ca el mai mult se întareste si tulbura pe evreii care petrec în Damasc, atragîndu-i pe dînsii catre Iisus Hristos. Atunci iudeii s-au umplut de mînie asupra lui si s-au sfatuit sa-l omoare. Ei strajuiau portile cetatii ziua si noaptea ca sa nu poata scapa de dînsii. Dar ucenicii lui Hristos, care erau în Damasc cu Anania, aflînd de sfatul iudeilor, ca vor sa-l ucida pe Pavel, l-au luat noaptea si l-au lasat într-o cosnita peste zidul cetatii. Deci, plecînd el din Damasc, nu s-a întors la Ierusalim, ci mai întîi s-a dus în Arabia, precum despre aceasta scrie catre Galateni: Nu m-am lipit de trup si sînge, nici m-am suit în Ierusalim la apostolii cei mai înainte de mine ci m-am dus în Arabia, si de acolo m-am întors iarasi în Damasc; iar mai pe urma, adica dupa trei ani, m-am dus în Ierusalim, ca sa vad pe Petru. Venind în Ierusalim, Sfîntul Pavel se ispitea sa se lipeasca de ucenicii Domnului, iar ei se temeau de dînsul, necrezînd ca este ucenicul Domnului. Sfîntul Apostol Varnava, vazîndu-l si întelegînd întoarcerea lui spre Hristos, s-a bucurat si l-a dus la apostoli. Iar el le-a spus lor, cum a vazut în cale pe Domnul, ce i-a zis si cum în Damasc propovaduia numele lui Iisus Hristos. Deci Sfintii Apostoli, auzind aceasta, s-au umilit si, de bucurie, slaveau pe Domnul Hristos, iar Sfîntul Pavel si în Ierusalim se întreba cu iudeii si cu elinii pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos. Odata, stînd în biserica si rugîndu-se, a ramas uimit si a auzit pe Dumnezeu, zicîndu-i: Sîrguieste-te si iesi degraba din Ierusalim, fiindca aici nu vor primi marturia ta pentru Mine. Iar el a zis catre Domnul: “Singuri iudeii stiu ca eu puneam în temnita si bateam prin adunari pe cei ce credeau în Tine, iar cînd se varsa Nr. 2 - Decembrie 2013

sîngele lui Stefan, marturisitorul Tau, stateam singur acolo, pentru ca si eu voiam uciderea lui si pazeam hainele celor ce-l ucideau pe el”. Atunci Domnul a zis catre dînsul: Mergi, ca Eu te voi trimite pe tine la neamuri departe! Dupa vedenia aceasta, Sfîntul Pavel, desi voia sa mai zaboveasca în Ierusalim cîteva zile, ca sa se îndulceasca de frati si de vorbele apostolilor, însa nu se putea, fiindca aceia cu care se întreba despre Hristos, se pornisera spre mînie si cautau sa-l ucida. Dar fratii, întelegînd aceasta, l-au dus în Cezareea si l-au lasat în Tars, unde Sfîntul Pavel a petrecut învatînd poporul cuvîntul lui Dumnezeu, pîna ce a venit Varnava de l-a luat si l-a dus în Antiohia. Acolo, învatînd în biserica un an întreg, mult popor a întors la Hristos; numindu-i pe ei crestini. Dupa împlinirea anului, amîndoi Sfintii Apostoli, Varnava si Pavel, s-au întors în Ierusalim si au spus Sfintilor Apostoli cum darul lui Dumnezeu a lucrat în Antiohia si cum Biserica lui Dumnezeu din Ierusalim s-a veselit foarte mult. Apoi, a adus multa milostenie de la antiohienii cei de bunavoie datatori, pentru fratii cei saraci si scapatati, care petreceau în Iudeea; deoarece pe atunci, împaratind Claudie, era foarte mare foamete, dupa proorocia Sfîntului Agav, care era unul din cei saptezeci de ucenici. Plecînd ei din Ierusalim, s-au dus iarasi în Antiohia, unde petrecînd cîtva timp în post si rugaciuni, în slujba dumnezeiestii Liturghii si în propovaduirea cuvîntului lui Dumnezeu, Duhul Sfînt a voit sa-i trimita pe dînsii la popoare spre propovaduire, zicînd catre cei mai mari ai Bisericii din Antiohia: DeosebitiMi pe Varnava si pe Pavel la lucrul pentru care i-am chemat pe dînsii. Atunci ei, postind, rugîndu-se si punîndu-si mîinile pe dînsii, i-au eliberat, iar Pavel si Varnava, fiind trimisi de Duhul Sfînt, s-au dus în Seleucia. Apoi, de acolo au plecat în Cipru si, venind în Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în adunarile iudeilor. Dupa aceea, strabatînd insula pîna la Iafa, au aflat pe un oarecare prooroc iudeu vrajitor si mincinos, cu numele Bariisus sau Elimas, care era împreuna cu antipatul Serghie Pavel, barbat întelept. Acest antipat, chemînd la dînsul pa Varnava si pe Pavel, încerca sa auda de la dînsii cuvîntul lui Dumnezeu. Deci, a crezut cele graite de dînsii. Dar Elimas vrajitorul se împotrivea lor, cercînd sa întoarca pe antipat de la credinta. Iar Sfîntul Pavel umplîndu-se de Duhul Sfînt si cautînd spre acel vrajitor, a zis: “O, plinule de toata înselaciunea si rautatea, fiu al diavolului, vrajmas a toata dreptatea, nu încetezi a razvrati caile Domnului cele drepte? Acum, iata, mîna Domnului 121 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sa fie peste tine si vei fi orb, nevazînd soarele pîna la o vreme!” Atunci, deodata a cazut peste dînsul o ceata si întuneric si, pipaind, cauta povata. Antipatul, vazînd cele ce se facusera, a crezut, minunîndu-se de învatatura Domnului. Împreuna cu dînsul a crezut si mult popor, iar Biserica lui Hristos se înmultea. Sfîntul Pavel si cei ce erau cu el, plecînd de la Iafa, au mers în Perga Pamfiliei si de acolo în Antiohia Pisidiei, care este alta, afara de Antiohia cea mare a Siriei. Acolo a propovaduit pe Hristos, pîna ce multi au crezut. Iar zavistnicii iudei, au îndemnat pe mai marii cetatii, care erau de pagînatatea elineasca, sa izgoneasca cu necinste din cetate si din hotarele lor pe sfintii apostoli. Iar ei, scuturînd praful de pe picioarele lor, au plecat în Iconia, unde, petrecînd multa vreme, au îndraznit la propovaduirea cuvîntului. Acolo au adus la credinta multime multa de iudei si elini, nu numai cu propovaduirea, ci si cu semne si minuni, care se faceau prin mîinile lor. Acolo au adus la credinta si pe Sfînta fecioara Tecla, facînd-o mireasa a lui Hristos. Iudeii care nu crezusera au îndemnat pe elini, cu mai marii lor, sa ocarasca pe apostoli si sa-i ucida cu pietre. Ei, aflînd de aceasta, au fugit în partile Liconiei, în Listra, Derbe si în cele din jurul lor. Acolo au fost binevestitori, caci au ridicat în picioare, cu numele lui Hristos, pe un om schiop din nastere, care nu umblase niciodata si care îndata a sarit si umbla. Poporul, vazînd aceasta minune, si-a ridicat glasul, zicînd: Zeii, asemanîndu-se oamenilor, s-au pogorît la noi. Ei numeau pe Varnava, Die, iar pe Pavel, Hermes. Deci, aducînd tauri si împletindu-le cununi, voiau sa le faca jertfe. Dar Varnava si Pavel, rupîndusi hainele de pe ei, au venit între popor strigînd si zicînd: “Oamenilor, de ce faceti aceasta, ca si noi sîntem oameni patimasi ca si voi”. Apoi, au început a le vorbi despre un Dumnezeu Care a facut cerul, pamîntul, marea si toate cele dintr-însele; Care da ploaie din cer, rînduieste vremuri roditoare si umple de hrana si de veselie inimile omenesti. Graindu-le acestea, abia au potolit poporul, ca sa nu le jertfeasca. Deci, petrecînd ei în Listra si învatînd, au venit din Antiohia si din Iconia niste iudei si au îndemnat poporul sa se departeze de apostoli, zicîndu-le: “Aceia nu graiesc nimic adevarat, ci spun numai minciuni”. Ei au razvratit si mai rau pe acei oameni, încît pe Sfîntul Pavel, ca pe un mai mare al cuvîntului, l-au batut cu pietre si l-au scos afara din cetate, socotind ca a murit. Dar el, sculîndu-se, a intrat în cetate si a doua zi a plecat cu Varnava în Derbe, binevestind si învatînd pe multi în cetatea aceea, 122 | 228

apoi s-au întors iar în Listra, în Iconia si în Antiohia Pisidiei. Aici, întarind sufletele ucenicilor, i-a rugat sa petreaca în credinta si le-a hirotonisit preoti la toate bisericile; apoi, rugîndu-se cu post, i-au încredintat Domnului în Care crezusera. Dupa aceea, trecînd Pisidia, au venit în Pamfilia si în Persia, vorbind cuvîntul Domnului si s-au pogorît în Italia. De acolo s-au dus cu corabia în Antiohia Siriei, de unde au fost trimisi de la început de Duhul Sfînt sa propovaduiasca neamurilor cuvîntul Domnului. Deci, ajungînd în cetatea Antiohia, au adunat Biserica si au spus tuturor, cîte a facut Dumnezeu cu dînsii si cîte popoare din neamuri au fost aduse la Hristos. Dupa cîtava vreme, în Antiohia se facuse cearta pentru taierea împrejur, între iudeii si elinii care crezusera. Unii ziceau ca nu este cu putinta a se mîntui fara taierea împrejur, altii socoteau lucrul greu acea taiere împrejur. Pentru aceea a fost nevoie ca Sfintii Apostoli Pavel si Varnava sa se duca în Ierusalim la apostoli si la batrîni ca sa-i întrebe de taierea împrejur si sa le vesteasca ca Dumnezeu a deschis pagînilor usa credintei. Aceasta vestire a bucurat foarte mult pe toti fratii Ieru-salimului. Si Sfintii Apostoli si batrînii, sfatuindu-se soborniceste în Ierusalim, au lepadat cu totul taierea împrejur a Legii vechi, ca netrebuincioasa darului cel nou si le-au poruncit sa se fereasca de mîncarile jertfite idolilor si de lucrurile necurate si întru nimic sa nu faca strîmbatate aproapelui. La plecare, cei din Ierusalim au trimis în Antiohia, cu Sfintii Pavel si Varnava, pe Iuda si pe Sila. Ajungînd ei în Antiohia, au petrecut acolo multa vreme, apoi s-au dus iar la neamuri, despartindu-se unul de altul, Varnava a luat pe Marcu, rudenia sa si s-a dus la Cipru, iar Pavel, luînd pe Sila, s-a dus în Sicilia si în Siria si, strabatînd cetatile de acolo, a întarit Bisericile. Apoi, venind în Derbe si în Listra, a taiat împrejur pe Timotei, ucenicul sau, pentru iudeii care cîrteau. De acolo s-a dus în Frigia si în partile Galatiei. Apoi s-a dus în Misia si voia sa se duca si în Bitinia, dar Duhul Sfînt n-a voit sa-l lase sa se duca acolo. Pentru ca Pavel, fiind în Troada cu cei ce îi urmau lui, i s-a aratat noaptea o vedenie în felul acesta: un barbat oarecare, cu chipul macedonean, statea înaintea lui si-l ruga, zicîndu-i: “Vino în Macedonia si ne ajuta”. Pavel a cunoscut, dupa vedenia aceea, ca îl cheama Domnul în Macedonia, ca sa propovaduiasca. Deci, plecînd din Troada, s-a dus la Samotracia, a doua zi la Neapoli si de acolo la Filipi, care este cea dintîi cetate a acestei parti a Macedoniei si colonie romana. Acolo, pe o femeie oarecare, cu numele Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Lidia, vînzatoare de porfira, învatînd-o credinta în Hristos si botezînd-o, a fost rugat de dînsa sa petreaca în casa ei împreuna cu ucenicii sai. Pavel, mergînd odata la adunarea bisericeasca spre rugaciune, l-a întîmpinat o fecioara care avea un duh necurat si facea multa dobînda stapînilor sai, vrajind. Ea urma lui Pavel si ucenicilor lui, strigînd: “Acesti oameni sînt slugile Dumnezeului celui de sus, care ne vestesc calea mîntuirii”. Aceasta o facea în mai multe zile; iar Pavel, suparîndu-se si întorcînduse spre dînsa a certat duhul în numele lui Iisus Hristos si l-a gonit dintr-însa. Stapînii ei, vazînd ca le-au pierit nadejdea cîstigului lor, au prins pe Pavel si pe Sila si s-au dus la boieri si la voievozi, zicînd: “Oamenii acestia ne tulbura cetatea si, fiind evrei, au niste obiceiuri care nu ni se cade a le primi, nici a le face, noi fiind romani”. Voievozii, rupîndu-le hainele, au poruncit sa-i bata cu toiege. Deci, dîndu-le multe batai, i-au bagat în temnita, dar ei rugîndu-se, pe la miezul noptii temnita s-a cutremurat, usile s-au deschis si legaturile s-au dezlegat. Strajerul temnitei, vazînd acest lucru, a crezut în Hristos, i-a dus în casa sa, i-a spalat de rani si s-a botezat cu toata casa, apoi le-a pus masa si s-au întors iar la temnita. A doua zi, voievozii, caindu-se ca au batut cu asprime pe oamenii cei nevinovati, au trimis la temnita, poruncind sa-i lase liberi si sa se duca unde vor voi. Pavel a zis catre dînsii: “Pentru ce ne-au batut pe noi înaintea poporului, fiind nevinovati si de neam romani si, punîndu-ne în temnita, acum voiesc sa ne scoata? Dar nu asa: Sa vina ei singuri sa ne scoata!” Trimisii, întorcîndu-se, au spus voievozilor cuvintele lui Pavel. Voievozii s-au temut, aflînd ca legatii care i-au batut sînt romani. Deci, ducîndu-se, i-au rugat sa iasa din temnita si din cetate. Iesind ei din temnita s-au dus în casa Lidiei, femeia la care gazduise mai înainte si a mîngîiat pe fratii ce se adunasera acolo, sarutîndu-i. Si s-au dus apoi în Amfipoli si la Apolonia, iar dupa aceea au venit în Tesalonic, unde pe multi au cîstigat prin buna lor vestire. Zavistnicii iudei, adunînd pe niste oameni rauclevetitori, au navalit asupra casei lui Iason, unde gazduiau apostolii si, negasind pe apostoli, au prins pe Iason si pe unii din frati, pe care-i dusesera la mai mari cetatii, clevetindu-i ca pe niste potrivnici Cezarului, zicînd ca este alt împarat, care se numeste Iisus. Deci, Iason abia a fost liberat din supararea aceea. Sfintii apostoli, care se ascunsesera de acei zavistnici, au iesit noaptea din cetate si au mers în Nr. 2 - Decembrie 2013

Veria. Dar si acolo zavistia evreiasca n-a dat odihna Sfîntul Pavel, pentru ca, înstiintîndu-se evreii din Tesalonic ca Pavel propovaduieste Cuvîntul lui Dumnezeu si în Veria, au mers si acolo, pornind si tulburînd popoarele si ridicîndu-le contra lui Pavel. Deci sfîntul apostol a fost nevoit sa iasa si de acolo, nu ca se temea de moarte; ci, fiind rugat de frati ca sa-si fereasca viata pentru mîntuirea multora. El a fost lasat de ei sa mearga pe lînga mare, iar pe Sila si pe Timotei i-a lasat acolo sa întareasca pe cei nou luminati, pentru ca stia ca iudeii cauta numai capul lui. Deci, a sezut în corabie si a plecat la Atena. Acolo, vazînd cetatea plina de idoli, se rupea cu duhul, fiindu-i jale de pierzarea atîtor de multe suflete. Se întreba în toate zilele cu iudeii în adunari si în tîrguri, asemenea si cu elinii si cu filosofii lor. Astfel, el a fost dus de ei la Areopag, un loc care se numea asa fiindca se faceau judecatile cele de moarte la capistea lui Area. L-au dus pe el acolo, pe de o parte, pentru ca voiau sa auda ceva nou de la dînsul; iar pe de alta - precum zice Sfîntul Ioan Gura de Aur -, ca sa-l dea judecatii, muncilor si mortii, de vor auzi de la dînsul ceva vrednic de pedeapsa. Sfîntul Pavel, luînd pricina de la o capiste care avea scrisa deasupra: “Necunoscutului Dumnezeu”, a început a le propovadui pe adevaratul Dumnezeu, care le era nestiut pîna atunci, zicîndu-le: “Pe care Dumnezeu, nestiindu-l îl cinstiti cu bunacuviinta, pe Acesta si eu Îl propovaduiesc voua!” Si le spunea cele despre Dumnezeu, Ziditorul a toata lumea, pentru pocainta, pentru judecata si pentru învierea mortilor. Auzind ei de învierea mortilor, unii îsi bateau joc, altii înca voiau sa mai auda despre aceea. Deci, Pavel a iesit din mijlocul lor neosîndit ca un nevinovat, iar Cuvîntul lui Dumnezeu nu era fara de folos si fara de cîstigarea sufletelor, caci unii barbati, lipindu-se de el, au crezut în Hristos, între care era si Dionisie Areopagitul si o cinstita femeie cu numele Damar si altii multi cu dînsii s-au botezat. Pavel, iesind din Atena, a mers în Corint si a petrecut acolo la un iudeu cu numele Acvila. La dînsul a venit din Macedonia si Sila cu Timotei si slujeau împreuna cuvîntului. Acvila si femeia sa, Priscila, erau cu mestesugul facatori de corturi. Pavel, deprinzîndu-se cu mestesugul lor, lucra împreuna cu ei cîstigîndu-si hrana lui si a celor împreuna cu dînsul din osteneala mîinilor sale, precum zice în epistola catre Tesaloniceni: Nu în zadar am mîncat pîine de la cineva, ci lucrînd ziua si noaptea, ca sa nu îngreunez pe nimeni. Si iarasi: Trebuintei mele si celor ce au fost 123 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cu mine, au slujit mîinile mele. Si se întreba cu iudeii prin adunari în toate sîmbetele, marturisindu-le ca Iisus Hristos este adevaratul Mesia. Iudeii, împotrivinduse, huleau, iar Pavel si-a scuturat hainele, zicînd catre dînsii: Sîngele vostru asupra capetelor voastre, ca eu sînt curat; de acum ma voi duce la neamuri. Cînd Pavel voia sa se desparta de Corint, Domnul i S-a aratat noaptea în vedenie, zicîndu-i: Nu te teme, ci propovaduieste cuvîntul Meu, fiindca mult popor am în aceasta cetate, care va crede în Mine, iar Eu sînt cu tine si nimeni nu va putea sa-ti faca tie rau. Sfîntul Pavel a petrecut în Corint un an si sase luni învatînd pe elini si pe iudei Cuvîntul lui Dumnezeu. Multi, crezînd, s-au botezat; asemenea si Crisp, mai marele soborului, crezînd cu toata casa sa, s-a botezat. Iar unii iudei potrivnici, pornind cu un suflet asupra lui Pavel, l-au dus la judecata, la antipatul Galion, care era fratele filosofului Seneca. Dar acela n-a voit sa-l judece pe Pavel, zicînd: De ar fi facut vreun lucru rau, l-as fi judecat, dar fiindca întrebarea voastra este pentru cuvinte si pentru legea voastra, nu voiesc sa va fiu judecator. Si i-a gonit pe ei afara din divan. Dupa aceasta, Sfîntul Pavel, petrecînd acolo înca cîteva zile si pe frati sarutîndu-i, a plecat în Siria cu cei ce erau cu dînsul si-i urmau lui: Acvila si Priscila. Deci, a sosit în Efes, unde, propovaduind cuvîntul Domnului, multe minuni facea Sfîntul Apostol Pavel, pentru ca nu numai mîinile lui erau facatoare de minuni, tamaduind toate neputintele prin atingere, dar si basmalele lui si mahrama capului, cea adapata cu sudorile trupului sau, avea aceeasi putere de facere de minuni. Acelea, fiind puse pe cei bolnavi, îndata îi tamaduia si gonea din ei duhurile cele viclene. Aceasta vazînd unii dintre iudei rataciti si fermecatori, au îndraznit a chema numele Domnului Iisus asupra celor îndraciti, zicînd: Ne juram pe voi cu Iisus, pe Care Pavel Îl propovaduieste! Iar duhul cel viclean a raspuns: Pe Iisus îl stiu si pe Pavel îl cunosc, dar voi cine sînteti? Deci, sarind spre ei omul în care era duhul cel viclean, i-a biruit si, întarindu-se contra lor, îi batea si-i ranea, încît abia scapara goi din mîinile îndracitului. S-a aflat aceasta în tot Efesul, încît si în evrei si în elini a cazut o frica mare peste toti si se marea numele Domnului Iisus. Multi au crezut în El si chiar vrajitorii, care erau în cetate, au primit sfînta credinta. Si-au adunat cartile lor cele vrajitoresti si, numarînd pretul lor, au aflat cinci arginti, adica cincizeci de mii de bani, si si-au ars cartile înaintea tuturor. Astfel, crestea si se întarea cuvîntul Domnului. Pavel dorea 124 | 228

sa mearga la Ierusalim si zicea: “Fiind eu în Ierusalim, se cade mie sa vad si Roma”. Cînd s-a ridicat tulburare în Efes, de slujitorii capistei Artemisei, Sfîntul Pavel, dupa zabovirea lui acolo timp de trei ani, a plecat în Macedonia. De acolo a venit la Troa, unde a petrecut sapte zile. Aici, într-o zi de Duminica, s-au adunat ucenicii sa frînga pîine si s-a facut catre dînsii vorbire lunga, pentru ca a doua zi voia sa iasa de acolo. Astfel, a lungit cuvîntul pîna la miezul noptii, arzînd multe lumînari în foisorul acela. Atunci un tînar, anume Eutihie, sezînd la fereastra, se îngreuiase tare de somn si a cazut jos din casa de sus, de la rîndul al treilea, si l-au luat mort. Pogorîndu-se Pavel, a cazut peste el si, cuprinzîndu-l, a zis: “Nu va tînguiti, ca sufletul lui este în el!” Si iarasi s-a suit Pavel în foisor si a adus pe tînar viu, mîngîindu-se mult. Sfîntul Pavel, vorbind pîna la ziua si, sarutînd pe toti credinciosii, a plecat de acolo. Venind în Milet, a trimis la Efes ca sa cheme la dînsul preotii bisericesti, pentru ca nu voia sa se duca singur acolo, ca sa nu zaboveasca, deoarece se sîrguia sa fie în Ierusalim. Venind din Efes duhovniceasca rînduiala, apostolul i-a învatat, zicînd: Luati aminte de voi si de turma voastra, în care Duhul Sfînt v-a pus episcopi, ca sa pasteti Biserica Domnului, pe care a cîstigat-o cu scump sîngele Sau. Si le-a poruncit pentru eretici, care, dupa ducerea lui, aveau sa intre la ei ca lupi rai. El le-a mai spus si scopul calatoriei sale, zicînd: Eu, cel legat cu Duhul, voi merge în Ierusalim, nestiind de cele ce va fi sa mi se întîmple în el. Îmi graieste Duhul Sfînt ca ma asteapta în Ierusalim legaturi si chinuri. Mie nu-mi este nici o grija de acestea, nici nu am sufletul meu necurat. Ma silesc numai sa-mi savîrsesc alergarea mea cu bucurie si slujba pe care am luat-o de la Dumnezeu sa o împlinesc. Apoi a zis catre ei: Eu stiu aceasta, ca voi toti nu veti mai vedea fata mea. Atunci toti au plîns si, cazînd pe grumazii lui Pavel, îl sarutau, mîhnindu-se mai ales pentru cuvîntul care le-au zis ca de acum nu vor mai vedea fata lui. Deci, au petrecut pe Sfîntul Apostol pîna la corabie. Iar el, dîndu-le cea mai de pe urma sarutare, a luat calea marii. Trecînd prin multe cetati si tari care erau pe lînga mare si prin insule si pretutindeni cercetînd pe credinciosi si întarindu-i, a sosit la Ptolemaida si a mers în Cezareea, gazduind în casa Sfîntului Apostol Filip, care era unul din cei sapte diaconi. Atunci a venit la Sfîntul Pavel un prooroc, anume Agav si, luînd brîul lui, si-a legat mîinile si picioarele, zicînd: Asa graieste Sfîntul Duh, ca pe barbatul a carui brîu este acesta, asa îl vor lega iudeii si-l vor da în mîinile Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat neamurilor! Auzind fratii aceasta, au rugat cu lacrimi pe Pavel sa nu se duca în Ierusalim. Sfîntul Pavel a raspuns catre ei: Ce faceti plîngînd si zdrobindu-mi inima? Pentru ca eu nu numai ca voiesc a fi legat, dar sînt gata a muri în Ierusalim pentru numele Domnului Hristos. Iar fratii au tacut, zicînd: Voia Domnului sa fie! Dupa aceasta, Sfîntul Apostol Pavel s-a suit în Ierusalim cu ucenicii sai, între care era si Trofin Efeseanul, care se întorsese din elini la crestini si cu dragoste a fost primit Pavel de Sfîntul Apostol Iacov, fratele Domnului si de toate Bisericile credinciosilor. În vremea aceea au venit din Asia în Ierusalim la praznic, iudeii care erau potrivnici lui Pavel si care pretutindeni în Asia ridicasera clevetiri contra lui. Vazînd aceia pe Pavel în cetate umblînd cu Trofin Efeseanul, au spus de el arhiereilor iudei, carturarilor si batrînilor, cum ca Pavel strica legea lui Moise, neporuncind sa se taie împrejur si pretutindenea propovaduieste pe Iisus cel rastignit. Si întarind pe toti asupra lui Pavel, doreau sa-l prinda. Deci, cînd acei iudei din Asia au vazut pe Sfîntul Pavel la praznic în biserica lui Solomon, îndata au pornit clevetire contra lui prin tot poporul si, repezindu-se, au pus mîinile pe el, strigînd: “Barbati israiliteni, ajutati! Acesta este omul care graieste hule asupra poporului, asupra Legii si asupra acestui loc. El a bagat pîna si elinii în biserica, spurcînd acest sfînt loc”. Ei au crezut ca si pe Trofin l-a bagat Pavel în biserica. Deci, s-a pornit toata cetatea contra Sfîntului Apostol Pavel si, prinzîndu-l, îl trageau afara din biserica. Îndata s-au închis usile si voiau sa-l ucida; dar nu în biserica, pentru ca sa nu se spurce acel loc sfînt. În vremea aceea, s-a înstiintat comandantul ostirii ce pazea cetatea, cum ca tot Ierusalimul s-a tulburat. Acela, luînd îndata ostasi si sutasi, au alergat la biserica. Vazîndu-l poporul, a încetat a-l mai bate pe Pavel. Iar comandantul, prinzîndu-l, a poruncit sa-l lege cu doua lanturi de fier si l-a întrebat cine este si ce rau a facut. Iar poporul striga: “sa-l ucida pe Pavel!” El, neputînd sa înteleaga pricina gîlcevii din pricina poporului care facea galagie, a poruncit sa-l duca în ceata ostaseasca. Multimea poporului urma ceata ostasilor, strigînd sa se ucida Pavel. Fiind pe un loc înalt care avea trepte, Pavel s-a rugat de comandant sa-l lase sa graiasca catre popor ceva. Deci, comandantul i-a dat voie. Pavel, întorcîndu-se spre popor si stînd pe pietre a strigat catre ei în limba evreiasca: “Barbati, frati si parinti, ascultati raspunsul meu catre voi”. Si a început a le spune de rîvna de mai înainte dupa Legea lui Moise, Nr. 2 - Decembrie 2013

cum a mers în Damasc, cum a stralucit o lumina cereasca si cum a vazut pe Domnul trimitîndu-l la neamuri! Poporul, nevoind ca mai mult sa-i asculte cuvintele lui, si-a ridicat glasul catre comandantul ostirii: “Ia de pe pamînt pe unul ca acesta, pentru ca nu i se cade sa traiasca!” Strigînd acestea, îsi aruncau hainele, facînd praf în vazduh de mînie si voind sa-l ucida pe Pavel. Iar comandantul a poruncit sa-l duca în ceata, vrînd sa-l cerceteze cu batai ca sa înteleaga, pentru care pricina poporul striga contra lui. Si, întinzînd pe Pavel cu funii sa-l bata un sutas, Pavel a zis catre el: “Va este îngaduit sa bateti pe un roman nejudecat?” Apropiindu-se de comandant, i-a zis: “Vezi, ce vrei sa faci? Omul acesta este roman!” Atunci comandantul, apropiindu-se de el, l-a întrebat: “Roman esti tu?” Iar el a zis: “Da”. Si a zis comandantul: “Eu cu mult pret am cîstigat numirea acestei vieti. Si îndata l-a scos din lanturi. A doua zi, comandantul a poruncit sa vina arhiereii si tot soborul lor; si a pus înaintea lor pe Sfîntul Pavel. Acesta, cautînd spre sobor, a zis: “Barbati frati, eu cu toata bunastiinta am vietuit înaintea lui Dumnezeu pîna în ziua de azi”. Atunci arhiereul Anania a poruncit celor ce statea înaintea lui, sa-l bata peste gura. Iar Pavel i-a zis lui: “Te va bate pe tine Dumnezeu, perete varuit, pentru ca vrei sa ma judeci dupa Lege, calcînd legea si poruncind sa ma bata fara vina!” Sfîntul Pavel, cunoscînd ca în soborul acela, o parte sînt saduchei, iar alta parte farisei, a strigat în adunare, zicînd: “Barbati, frati, eu sînt fariseu, fiu de fariseu si pentru nadejdea si învierea mortilor primesc judecata”. Zicînd el acestea, s-a facut cearta între saduchei si farisei si s-a despartit poporul, pentru ca saducheii ziceau ca nu este învierea mortilor, nici înger, nici duh, iar fariseii marturisesc ca sînt acestea. Atunci s-a facut strigare mare, pentru ca fariseii ziceau: “Nici un rau nu aflam în omul acesta”. Saducheii ziceau dimpotriva si din aceasta pricina se facuse mare cearta. Comandantul ostasilor, temînduse ca Pavel sa nu fie omorît de dînsii, a poruncit ostasilor sa-l scoata din mijlocul lor si sa-l duca în ceata. Deci, sosind noaptea, Domnul S-a aratat Sfîntului Pavel si i-a zis: Îndrazneste, Pavele, ca precum M-ai marturisit pe Mine în Ierusalim, tot asa se cade sa Ma marturisesti si în Roma! Apoi, facînduse ziua, unii dintre iudei facînd sfat, s-au jurat între ei: sa nu manînce, nici sa bea, pîna ce nu vor omorî pe Pavel. Ei erau mai mult de patruzeci de barbati. 125 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Deci, de acest lucru înstiintîndu-se comandantul, a trimis pe Pavel cu multi ostasi înarmati în Cezareea la ighemonul Felix. Arhiereii cei batrîni, aflînd de aceea, s-au dus si ei în Cezareea, unde pîrau pe Pavel la ighemon. Si, întrebîndu-se cu dînsul înaintea ighemonului, îi cereau moartea lui. Dar n-au sporit nimic, pentru ca nici o vina de moarte n-au aflat întrînsul. Dar ighemonul, ca sa faca pe placul iudeilor, tinea pe Pavel în legaturi. Dupa trecerea a doi ani, Felix ighemonul a plecat de la stapînirea ighemoniei si în locul lui a venit un alt ighemon, Festus. Pe acela îl rugau arhiereii ca sa-l trimita pe Pavel în Ierusalim. Si aceasta o faceau iudeii vrînd ca sa ucida pe apostolul lui Hristos pe drum. Festus a întrebat pe Pavel, daca voieste sa mearga în Ierusalim la judecata. Acesta i-a raspuns: “Eu stau aici la judecata Cezarului, de la care mi se cade sa primesc judecata. De am facut ceva vrednic de moarte, nu ma lepad de ea, iar de nu se afla nimic asupra mea din cele ce graiesc iudeii, apoi nimeni nu poate sa ma dea pe mine lor, pentru ca sînt cetatean roman!” Atunci ighemonul Festus, sfatuindu-se cu sfetnicii sai, a zis catre Pavel: “Pe Cezarul l-ai pomenit, la Cezar te vei duce!” Deci, dupa cîteva zile, împaratul Agripa, venind în Cezareea ca sa cerceteze pe Festus si aflînd despre Pavel, a voit ca sa-l vada pe el. Cînd Pavel a fost dus înaintea împaratului Agripa si a ighemonului Festus, el le-a vorbit despre Domnul Hristos si despre marea sa credinta. Atunci împaratul Agripa a zis catre dînsul: “Putin de nu m-ai convins si pe mine, ca sa fiu si eu crestin!” Iar Pavel a zis: Eu m-as fi rugat lui Dumnezeu, ca si întru putin si întru mult, nu numai tu, ci toti cei ce ma aud astazi, sa fie într-acest chip, precum sînt eu, însa afara de legaturile acestea! Acestea zicîndu-le el, împaratul, ighemonul si toti ceilalti sculîndu-se, s-au aplecat unul catre altul, zicînd: Omul acesta n-a facut nimic vrednic de moarte si de legaturi. Iar Agripa a zis lui Festus: “Omul acesta ar fi putut fi liber, de n-ar fi numit pe Cezarul. Acum l-au judecat pe el ca sa-l trimita la Cezarul, dîndu-l cu alti ostasi legati unui sutas, anume Iuliu din ostile sevastienesti”. Acela, luînd pe cei legati împreuna cu Pavel, i-a dus pe ei în corabie si au plecat. Mergînd ei pe mare, nu fara de primejdie le-a fost calea, din cauza vînturilor celor potrivnice. Deci, cînd au ajuns pîna la Creta si au mers la un loc, care se numea “Limanuri Bune”, Sfîntul Pavel, vazînd de mai înainte cele ce aveau sa fie, îi sfatuia pe ei sa ramîna acolo cu corabia. Dar sutasul asculta 126 | 228

mai mult pe cîrmaci, decît pe Pavel. Cînd erau în mijlocul noianului, a suflat un vînt puternic cu vifor, care a ridicat valuri foarte mari si era atîta ceata, încît paisprezece zile nu s-a vazut ziua cu soarele, nici noaptea cu stelele, nestiind în ce loc sînt. Deci, fiind purtati de valuri si deznadajduindu-se, n-au mîncat în zilele acelea, asteptînd cu totii moartea, pentru ca erau în corabie ca la doua sute saptezeci si sase de suflete. Dar Pavel, stînd în mijlocul lor, îi mîngîia, zicîndu-le: “O, barbatilor, mai bine era sa ma fi ascultat pe mine, ca sa nu iesiti din Creta; însa ma rog sa fiti cu buna nadejde, pentru ca nici unul din voi nu va pieri, decît numai corabia, de vreme ce asta-noapte îngerul Dumnezeului meu mi-a stat înainte, zicîndu-mi: Nu te teme, Pavele, ca se cade tie sa stai înaintea Cezarului. Iata, Dumnezeu ti-a daruit pe toti cîti sînt cu tine! De aceea îndrazniti, barbatilor, ca eu cred lui Dumnezeu ca asa va fi. Atunci Pavel ruga pe toti ca sa primeasca hrana, zicîndu-le: Nu va temeti, ca nici unuia dintre voi nu-i va cadea nici un fir de par din cap. Acestea zicîndu-le si luînd pîinea, a multumit lui Dumnezeu înaintea tuturor si, rupînd-o, a început a mînca. Apoi, toti facîndu-se cu buna nadejde au început a mînca, primind hrana. Dupa ce s-a facut ziua, au vazut pamîntul, dar nu cunosteau în ce tara este si a îndreptat corabia spre mal. Dar fiind aproape de mal, un loc între doua maluri, corabia s-a înfipt în nisip cu partea dinainte, iar parte dinapoi se rupea de furia valurilor. Atunci ostasii s-au sfatuit între dînsii sa omoare pe cei legati, ca nu cumva sa scape cineva înotînd. Iar sutasul, vrînd sa fereasca pe Sfîntul Pavel, l-a oprit pe el; iar la ceilalti le-a poruncit sa înoate, care cum vor putea si sarind în apa sa iasa la mal. Ceilalti care îl priveau, au început si ei a înota, unii pe scînduri, iar altii pe ce apucau din corabie, asa ca toti au ajuns sanatosi la pamînt, scapînd din mare. Atunci ei au cunoscut ca insula aceea se cheama Malta, iar locuitorii, fiind barbari, nu le-au facut lor nici o mila. Deci, aprinzînd ei un foc, din cauza ploii si a frigului ce era atunci, ca cei udati de apa sa se încalzeasca, Sfîntul Pavel a adunat o multime de uscaturi si, punîndu-le pe foc, o vipera iesind din caldura, s-a agatat de mîna lui, stînd atîrnata. Barbarii, daca au vazut vipera atîrnata de mîna Sfîntului Pavel, ziceau între dînsii: Cu adevarat, ucigas este acesta, deoarece izbavindu-se de mare, judecata lui Dumnezeu nu l-a lasat sa traiasca. Dar Sfîntul Pavel, scuturînd vipera pe foc, nici un rau nu a patimit. Iar aceia asteptau sa se aprinda de veninul sarpelui si sa cada mort. Asteptînd ei mult si nevazînd nici un lucru de acesta, si-au schimbat socoteala, zicînd ca acela Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat este de la Dumnezeu. Deci, mai marele insulei aceleia, cu numele Publius, primind în casa sa pe toti cîti iesisera din mare, i-a ospatat cu dragoste. El avea pe tatal sau patimind de friguri si de idropica, zacînd pe patul durerii. Atunci Pavel, intrînd la el, s-a rugat Domnului si punînd mîinile pe cel bolnav, l-a tamaduit. Aceasta facînd, toti neputinciosii din insula aceea, veneau la el si se tamaduiau. Dupa ce au trecut trei luni, plecînd cu alta corabie, au ajuns la Siracuza si de acolo în Regium, apoi în Puteoli, si dupa aceasta au ajuns în Roma. Cînd fratii din Roma au aflat de venirea lui Pavel, toti au iesit întru întîmpinarea lui, pîna la Forul lui Apius si pîna la cele trei Taverne. Pavel, vazîndu-i, s-a mîngîiat cu duhul si a multumit lui Dumnezeu. Atunci sutasul, care adusese din Ierusalim la Roma pe cei legati, i-a dat voievodului. Acela i-a poruncit lui Pavel sa petreaca deosebit si a poruncit unui ostas sa-l pazeasca. Deci, Pavel a petrecut în Roma doi ani, primind pe toti care veneau la dînsul si carora cu îndrazneala si fara temere le propovaduia Împaratia lui Dumnezeu si îi învata cele despre Domnul nostru Iisus Hristos. Cele spuse pîna aici despre viata si ostenelile lui Pavel sînt luate din Faptele Apostolilor, scrise de Sfîntul Luca. Iar despre celelalte patimiri ale lui, el singur le spune în scrisoarea sa catre Corinteni, scriind astfel: În osteneli am fost de multe ori, în batai cu asprime, în temnita peste masura si în primejdie de moarte adeseori. Am luat de la iudei de cinci ori cîte 40 de lovituri fara una. Am fost batut cu toiege de trei ori; odata am fost împroscat cu pietre, corabia s-a sfarîmat cu mine de trei ori, stînd o zi si o noapte în adîncul marii. Am fost de multe ori si în calatorie, caci precum a masurat lungimea si largimea pamîntului cu umblarea si marea cu înotarea, tot asa am stiut si înaltimea cerului, fiind rapit pîna la al treilea cer, pentru ca Domnul, mîngîind pe apostolul Sau în ostenelile cele suferite cu multe dureri, pentru numele Lui cel sfînt, i-a descoperit bunatatile ceresti, pe care ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit; cuvinte negraite, pe care nu este liber omului a le grai. Dar cum s-a savîrsit acest sfînt apostol si celelalte nevointe si alergari ale sale, povesteste Evsevie Pamfil, episcopul Cezareii Palestinei, scriitorul istoriei bisericesti. Acesta zice ca, dupa ce Sfîntul Pavel a stat doi ani legat în Roma, a fost lasat liber ca un nevinovat. Dupa aceea el a mai propovaduit acolo cuvîntul lui Dumnezeu, cum si prin alte tari ale Apusului. Sfîntul Simeon Metafrast Nr. 2 - Decembrie 2013

scrie ca dupa ce Apostolul Pavel a scapat de legaturile din Roma, ostenindu-se înca cîtiva ani în bunavestirea lui Hristos, a iesit din Roma si a trecut în Spania, Galia si în toata Italia, stralucindu-i pe toti cu lumina credintei si întorcîndu-i la Hristos de la înselaciunea diavoleasca. Pe cînd era în Spania, o femeie oarecare bogata si de bun neam, auzind de propovaduirea apostolului despre Hristos, dorea ca sa-l vada. Deci a îndemnat pe barbatul sau, Prov, sa roage pe Sfîntul Apostol Pavel sa vina în casa lor, ca sa-l ospateze cu dragoste. Sfîntul Apostol intrînd în casa lor, femeia l-a privit în fata si a vazut pe fruntea lui scris cu slove de aur aceste cuvinte: “Pavel, Apostolul lui Hristos!” Vazînd femeia ceea ce nimeni nu putea sa vada, a cazut la picioarele apostolului cu bucurie si cu frica, marturisind ca Hristos este adevaratul Dumnezeu, si a cerut Sfîntul Botez. Deci, a primit mai întîi botezul femeia aceea, care se numea Xantipi, apoi barbatul ei Prov si dupa aceea toata casa lor. Asemenea a primit botezul si Filotei, mai marele cetatii si multi altii. Apoi, strabatînd el prin toate partile Apusului, i-a luminat pe toti cu lumina sfintei credinte. Sfîntul Apostol Pavel, vazînd mai înainte sfîrsitul sau cel mucenicesc s-a întors în Roma si a scris Sfîntului Timotei, ucenicul sau, acestea: Vremea ducerii mele a sosit si acum ma jertfesc. Eu m-am nevoit cu buna credinta, alergarea am savîrsit si credinta am pazit; deci, de acum mi se pastreaza cununa dreptatii, pe care mi-o va da Domnul în ziua aceea. Despre vremea patimirii Sfîntului Apostol Pavel, istoricii bisericesti nu scriu toti într-un fel. Nichifor Calist, în cartea a doua a istoriei sale, cap. 36, scrie ca Sfîntul Apostol Pavel a patimit pentru Simon vrajitorul în acelasi an si în aceeasi zi cu Sfîntul Apostol Petru, ajutînd lui Petru ca sa-l biruiasca pe Simon. Altii spun ca dupa moartea Sfîntului Petru, trecînd un an, Pavel a patimit tot în luna iunie în 29 de zile, zi în care Petru fusese rastignit cu un an mai înainte. Pricina patimirii Apostolului Pavel spun ca a fost aceasta: El, prin propovaduirea lui Hristos, îndemna pe fecioare si pe femei la viata cea înteleapta. Însa nu se pare a fi nici o deosebire de aceea, caci se scrie în viata Sfîntului Petru, de catre Simeon Metafrast, ca, dupa pierzarea lui Simon vrajitorul, Sfîntul Petru n-a patimit îndata, ci dupa cîtiva ani. El a patimit si pentru cele doua femei iubite ale lui Nero, care crezusera în Hristos si le-a învatat a petrece în curatie. Dar, de vreme ce si Sfîntul Pavel a vietuit multi ani în Roma si în partile Apusului cele dimprejur, în aceeasi vreme 127 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat cînd traia si Sfîntul Petru, s-a putut întîmpla ca si Sfîntul Pavel sa fi ajutat Sfîntului Petru la lupta ce s-a dus contra lui Simon vrajitorul, în vremea petrecerii sale cea dintîi în Roma. Venind a doua oara în Roma, slujea cu Sfîntul Petru la mîntuirea oamenilor, povatuind partea barbateasca si femeiasca la viata cea curata. Prin aceasta a pornit spre mînie pe cel necurat si spurcat cu viata, pe împaratul Nero, care, cautîndu-i pe amîndoi, i-a osîndit la moarte. Pe Petru, ca pe un strain, l-a dat spre rastignire; iar pe Pavel, ca pe un cetatean roman, pe care nu se cadea sa-l omoare cu moarte necinstita, l-a osîndit la taiere cu sabia. Aceasta desi nu s-a întîmplat într-un an, însa în aceeasi zi. Cînd s-a taiat cinstitul cap al Sfîntului Apostol Pavel, a curs din rani sînge si lapte. Iar credinciosii, luînd sfîntul lui trup, l-au pus la un loc cu al Sfîntului Petru. Astfel s-a sfîrsit vasul lui Hristos cel ales, învatatorul neamurilor, propovaduitorul a toata lumea, vazatorul cerestilor înaltimi si al frumusetilor Raiului, privelistea si mirarea îngerilor si a oamenilor, marele nevoitor si patimitor, care a purtat pe trupul sau ranile Domnului, Sfîntul si marele Apostol Pavel. A doua oara, desi fara de trup, s-a înaltat pîna la al treilea cer si a stat înaintea luminii cele întreite, împreuna cu prietenul si ostenitorul sau, cu Sfîntul marele Apostol Petru, trecînd de la Biserica care se lupta, la Biserica cea biruitoare, care praznuieste în glasul bucuriei si al marturisirii sunetului ce praznuieste. Ei slavesc pe Tatal si pe Fiul si pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime, Caruia si de la noi pacatosii sa-I fie cinste, slava, închinaciune si multumire, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

128 | 228

Sfanta Cuvioasa Parascheva Prof. Precup Elena Alina Grădinița cu Program Normal Câmpu Mare La 14 octombrie, in fiecare an, Biserica Ortodoxa de pretutindeni praznuieste pe Sfanta Cuvioasa Parascheva. In chip deosebit ea este cinstita in Moldova, intrucat de 350 de ani moastele ei se gasesc la Iasi. Este cunoscuta in popor si sub numele de “Sfanta Vineri” sau “Vinerea Mare”. Cuvioasa Parascheva a trait in prima jumatate a veacului al XIlea. S-a nascut in Epivat (azi Boiados) in Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul), pe atunci capitala Imperiului bizantin. Parintii ei erau oameni de neam bun si credinciosi, ravnitori spre cele sfinte. Un frate al ei, dupa ce a invatat carte, s-a calugarit sub numele de Eftimie; apreciat de carmuitorii de atunci ai Bisericii, dar si de credinciosi, a fost ales la vremea cuvenita episcop in localitatea Madite. Parascheva si-a petrecut anii copilariei in casa parintilor sub ocrotirea acestora. Se spune ca pe cand avea zece ani a auzit citindu-se intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”. Aceste cuvinte au impresionat-o atat de mult, incat si-a impartit toate hainele saracilor. Acelasi lucru l-a facut si in alte imprejurari, fara sa tina seama de mustrarile parintilor ei. Dupa trecerea catorva ani, si-a parasit parintii si “frumusetea acestei lumi”, retragandu-se “in adancul pustiei”. S-a oprit mai intai la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de invatatura de la calugari si calugarite cu aleasa viata duhovniceasca. Urmand sfaturile acestora, a parasit capitala, indreptandu-se spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Heracleea, unde a ramas vreme de cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile pe care le-a strabatut si Mantuitorul Iisus Hristos si Sfintii Apostoli. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul si cu rugaciunea, intocmai ca Sfantul Ioan Botezatorul, ca Maria Egipteanca sau ca atatia alti ostenitori spre cele duhovnicesti. Mitropolitul Varlaam al Moldovei in Cazania sa, tiparita la Iasi in 1643, spune ca acum nu mai avea grija “nici de vesminte si de asternuturi, nici de mancari si de mese, nici de casa sau slujnice, ci numai de curatia sufletului si de raspuns judecatii ce va sa fie”. Ea “pururea suspina si neparasit tanjea cumusi va infrumuseta sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va indulci la vederea Mirelui sau, de slava si de lumina si de bucuria cea fericita. De aceasta... ochii de lacrimi ii erau intunecati pururea”. Intr-o noapte, insa, pe cand avea ca la 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti: “Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Si continua mitropolitul Varlaam in Cazania sa ca ea “fara de voie lasa pustia si se intoarse in lume si la Tarigrad (Constantinopol, n.n.) veni. Si mereu in biserica Precistei ce este in Vlaherna si catre icoana Sfintiei Sale cazu si cu lacrimi se ruga asa si zicea: N-am alta nadejde, n-am alt acoperamant. Tu-mi fii indreptatoare, tu-mi fii folositoare... Ca pana am umblat in pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, daca m-am intors in lume, indrepteaza-ma pana la sfarsitul vietii mele, ca alta nadejde nu am”. Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, localitatea in care vazuse lumina zilei, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. “Acolo - continua mitropolitul Varlaam - truda catre truda si durere catre durere adauga, cu post si cu nedormire pe sine se infrumuseta..., cu lacrimi pamantul uda si asa se ruga: Doamne Iisuse Hristoase, cauta din locasul Tau cel sfant; am lasat toate si dupa Tine am calatorit in toata viata mea. Si acum, indura-te Doamne, spune ingerului bland sa ia cu pace sufletul meu”. Impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat astfel sufletul. A fost ingropata ca o straina, nimeni nestiind cine era. Dar Dumnezeu, voind sa o proslaveasca, a descoperit in chip minunat cine era acea straina. Se Nr. 2 - Decembrie 2013

spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, “aflara trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred si plin de mireasma”. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva - i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste. In aceeasi noapte, o credincioasa pe numele Eftimia a avut aceeasi vedenie. Credinciosii de acolo, auzind de visul celor doi, au inteles ca este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Epivat. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste. Se spune ca dreptcredinciosii crestini din Epivat au zidit o biserica chiar pe locul in care au trait parintii ei si unde vazuse ea insasi lumina zilei. Vestea despre acestea s-a raspandit in toata Peninsula Balcanica si in Asia Mica, incat multi credinciosi greci, bulgari si valahi din aceste locuri se indreptau spre Epivat ca sa se inchine la cinstitele ei moaste si sa-i ceara sa mijloceasca in fata tronului ceresc pentru ei. Bibliografie 1. www.crestinortodox.ro 2. “Sfinti Daco-Romani si Romani” - Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu

129 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sf Ioan evanghelistul Elev Petre Valentin Prof. îndrumător Chican Roxana

Viata Sfântului Ioan Evanghelistul

 Sfântul Ioan, Evanghelistul si Teologul, a fost unul

dintre cei doisprezece Sfinți Apostoli chemați mai întai de Iisus Hristos. El este cunoscut mai ales pentru scrierile sale canonice nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole si Apocalipsa.  Sfântul Apostol Ioan este prăznuit de trei ori pe an, după cum urmează: in ziua de 8 mai, in cinstea minunii care are loc la mormântul său; în ziua de 30 iunie, împreună cu ceilalți Sfinți Apostoli; în ziua de 26 septembrie, când a trecut la cele veșnice.

130 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Apostol Ioan a fost fiul pescarului Zevedeu si al mironositei Salomeea, din localitatea Betsaida, din Galileea. El apare, pentru prima oara, ca ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Impreuna cu fratele sau, Iacov, a fost chemat de Mantuitorul Iisus Hristos sa-I urmeze. Ioan a fost cel mai tanar Apostol al Domnului. In scrierile biblice, Ioan si Iacov, sunt numiti "fiii lui Zevedeu" sau, pentru credinta lor puternica, "fiii tunetului". In cuprinsul Evangheliei sale, Ioan nu se numeste cu numele, ci cu sintagma "ucenicul prea iubit al lui Iisus" (Ioan, 21, 20). Acest lucru reiese si din cuvintele celorlalti Apostoli, care ii recunosc acestuia aceasta calitate. In acest sens, la Cina cea de Taina, el sta aproape de pieptul Mantuitorului, in semn de iubire si ascultare.

Impreuna cu Apostolii Petru si Iacov, Ioan il insoteste pe Iisus Hristos in cele mai importante momente ale vietii Sale pamantesti, precum Invierea fiicei lui Iair, Schimbarea la Fata si rugaciunea din gradina Ghetsimani. Mai apoi, cand Mantuitorul era rastignit pe Cruce, el este ales drept purtator de grija pentru Fecioara Maria, pe care o insoteste pana la cinstita ei Adormire. Dupa invierea lui Iisus, Ioan a fost primul Apostol care a cercetat mormantul gol. Sfantul Apostol Ioan este singurul Apostol care nu a murit cu moarte muceniceasca. Dupa adormirea Maicii Domnului, sfantul a mers in localitatea Efes, din Asia, pentru a propovadui Evanghelia lui Hristos. Intre anii 90-95, insa, el a fost exilat in insula Patmos, de catre imparatul Domitian. Intr-o pestera din acest loc pietros, Ioan a primit revelatia despre sfarsitul lumii, pe care a consemnat-o in cartea profetica Apocalipsa. Dupa moartea lui Domitian, sfantul s-a intors in Efes. Nr. 2 - Decembrie 2013

131 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Apocalipsa a scris-o sfantul pe cand se afla in insula Patmos, iar Evanghelia si cele trei Epistole se crede ca le-ar fi scris in Efes, dupa intoarcerea din exil. Sfantul Ioan Evanghelistul este acela care a vestit lumii ca "Dumnezeu este iubire" si ca "Dumnezeu este lumina". Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan a trecut la cele vesnice la aproape o suta de ani, in apropiere de localitatea Efes, unde a si fost inmormantat. Sfanta Traditie spune ca, mai inainte de a trece la cele vesnice, sfantul a luat cu sine sapte ucenici, pe care i-a pus sa sape o groapa in forma de cruce, in care s-a si intins de bunavoie, adormind in Hristos. Vreme de multi ani, in ziua de 8 mai, din mormantul sau se ridica un fel de praf minunat, prin care multi bolnavi se tamaduiau

Dionisie din Furna, care ne-a lasat mostenire un ghid iconografic de mare valoare, arata ca Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan se zugraveste dupa cum urmeaza: cand este zugravit intre Apostoli si in scenele din viata Mantuitorului, el se picteaza tanar, fara barba; cand este zugravit singur sau scriind Evanghelia, el se picteaza batran, plesuv si cu barba lunga, tinand in mana cartea sa; poarta un vesmant verde, pe dedesubt, si un vesmant rosu, pe deasupra; simbolul sau este vulturul.

132 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Canon de rugaciune catre Sfantul Apostol Ioan, Evanghelistul si Teologul

"Apostole al lui Hristos Dumnezeu, iubite, grabeste de izbaveste pe poporul cel fara de raspuns, ca te primeste, cand cazi catre Dansul, Cel ce te-a primit cand te-ai razimat pe pieptul Lui. Pe Acesta roaga-L, de Dumnezeu cuvantatorule, ca norul paganilor cel pus asupra noastra sa-l risipeasca, cerandu-ne noua pace si mare mila." (Troparul) "Maririle tale, Iubitorule de feciorie, cine le va spune? Ca versi minuni si izvorasti tamaduiri si te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvantator de Dumnezeu si prieten al lui Hristos." (Condacul din Canon)

"O, dumnezeiescule Apostole si Evangheliste al lui Hristos, Ioane, care de Domnul foarte ai fost iubit si de vederea tainelor celor preainalte de la El te-ai invrednicit, cu sfintele tale rugaciuni, ajuta-ne ca in ziua cea mare a Judecatii de Apoi sa luam mila si iertare de pacate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Alfa si Omega, Caruia saI cantam lauda asa: Aliluia!" (Condacul din Acatist) Teodor Danalache

Nr. 2 - Decembrie 2013

133 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfintii bisericii Crestin Ortodoxe Elevi Popa Mihaela, Moraru Diana Prof. Ionescu Gabriela

SFINTII BISERICII CRESTIN ORTODOXE Proiect realizat de :

Popa Irinia Mihaela Moraru Diana Elena

Profesor coordonator : Ionescu Gabriela

 Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu.  Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui.  Calendarul sfinților principalelor confesiuni creștine din România oferă, în ordine cronologică, zilele onomastice. În acest calendar sunt incluse sărbătorile sfinților mari și ale celor care au fost considerați demni de menționat.  Este important de știut că atunci când Biserica recunoaște sfințenia unei persoane atribuie o zi din an pentru a o comemora în mod special, aceasta fiind - de obicei - ziua morții, care este de fapt ziua nașterii pentru Cer.

134 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Vasile cel Mare ( 1 ianuarie)  Sfantul Vasile a dus lupte grele pentru credinta ortodoxa. Prin cuvantarile sale, sfantul a lovit in credintele ereticilor, apoi a dat invataturi si indemnuri pentru buna intocmire a vietii de zi cu zi, a luminat tainele cele adanci ale fapturii, a pastorit turma lui Hristos, invatand pe toti si ajutand pe saraci, pe bolnavi si pe batrani, in asezamantul sau vestit, numit Vasiliada.  Sfantul Vasile a fost “un om foarte inalt la stat si drept ca o faclie, uscativ si slabit de ajunare si de veghere, oaches la fata, dar obrazul ingalbenit, nasul lunguiet, sprancenele cercuite si plecate, asemenea omului ganditor, fruntea incretita, umerii obrajilor iesiti, tamplele adancite, cam plesuv la par, cu barba destul de lunga, carunta pe jumatate”.

Sfantul Ioan Botezatorul( 7 ianuarie)  Misiunea principala a Sfantului Ioan Botezatorul era sa puna inaintea ochilor mintii realitatea pacatului si sa trezeasca dorinta de ispasire, urmand ca Mantuitorul care avea sa vina, sa le descopere celor convertiti calea pe care sa o urmeze. Ca Ioan Botezatorul reuseste sa zguduie constiintele, o arata Sfantul Evanghelist Luca cand spune: " poporul era in asteptare" (Luca 3, 5) si toti se intrebau daca nu cumva Ioan este Mesia. Pentru a inlatura orice ispita care facea posibila confuzia ca Ioan este Mesia cel asteptat, va spune: "Eu va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine ... Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc" (Matei 3, 11). Si va incheia prin a spune: " Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era" (Ioan 1, 15).

Nr. 2 - Decembrie 2013

135 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Mucenic Gheorghe( 23 aprilie)  In anul 303, cand imparatul Diocletian a inceput persecutiile impotriva crestinilor, Sfantul Gheorghe a marturisit chiar inaintea lui credinta in Hristos. Dupa ce a fost supus la numeroase chinuri, a fost condamnat la moarte prin decapitare in anul 303, in ziua de 23 aprilie. Tot acum, au primit moarte muceniceasca Glicherie, Valeriu, Donat, Terin si Alexandra, sotia imparatului Diocletian, care trecusera la credinta crestina, dupa ce, pentru rugaciunile Sfantului Gheorghe, Dumnezeu a inviat un mort. Si dupa moarte, sfantul s-a aratat facator de minuni fiind grabnic ajutator celor ce il cheama in rugaciuni.

Sfintii Imparati Constantin si Elena ( 21 mai)  Dupa moartea tatalui sau din 304, a fost proclamat imparat. Intra in conflict cu Maxentiu, fiul imparatului Maximian, pentru ca acesta dorea sa ocupe functia pe care el o detinea.In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: “In hoc signum vinces” (“prin acest semn vei birui”). Noaptea, in vis, i se descopera Hristos si-l indeamna sa puna semnul sfintei cruci pe toate steagurile armatei sale. Constantin va iesi biruitor din lupta.  Imparateasa Elena, mama sfantului Constantin, este cea care a descoperit pe dealul Golgotei, crucea pe care a fost rastignit Hristos. A zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

136 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfintii Apostoli Petru si Pavel (29 iunie)  Sfantul Apostol Petru marturiseste in numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se si leapada de Hristos cand El este prins spre a fi rastignit. Dupa Inaltarea Domnului, Petru ia cuvantul in adunarea ucenicilor si aleg ca apostol pe Matia in locul lui Iuda. In ziua Cincizecimii, dupa predica Sfantului Apostol Petru, se boteaza trei mii de persoane.  Sfantul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Stefan. Pe calea Damascului i se arata Hristos intr-o lumina orbitoare si il mustra: "Saule, Saule de ce ma prigonesti?”. Se converteste si primeste botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura.  Din cauza faptului ca Sfintii Apostoli Petru si Pavel au fost in temnita pentru ca L-au marturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din Romania. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate si din cauza faptului ca cei ajunsi in penitenciare sunt persoane care au gresit fata de Dumnezeu, precum au gresit si ei: Petru Sa lepadat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe crestini.

Sfantul Ilie (20 iulie)  Sfantul Ilie a fost fiul preotului Sovac din Tesvi (din neamul lui Aaron) si a trait cu mai bine de 800 de ani inainte de Hristos. Vechiul Testament istoriseste despre faptele lui minunate in cartile numite Regi.  Sfantul Ilie este reprezentat iconografic, cel mai adesea, fie in gura pesterii sale (hranit de corb), fie in carul de foc (in care a fost rapit la cer). Sfantul Ilie este socotit si protoparintele monahismului crestin.

Nr. 2 - Decembrie 2013

137 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Fecioara Maria (15 august)  Adormirea Maicii Domnului este praznuita pe 15 august. Despre aceasta sarbatoare nu gasim informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in Traditia Bisericii. Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de mutarea ei din aceasta viata: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare“. Dupa ce Fecioara Maria si-a cerut iertaciune de la toti, si-a dat duhul. Domnul Insusi S-a coborat din ceruri pentru a primi in mainile Sale sufletul ei cel sfant. Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor si auzul surzilor s-au deschis, ologii si bolnavii s-au vindecat.

Sfantul Mucenic Dimitrie( 26 octombrie)  Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284305) si Maximian (286-305).  In vremea aceea, crestinii erau trimisi ca pedeapsa, sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor - un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: "Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi". Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli. 138 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfintii Mihail si Gavriil ( 8 noiembrie)  Soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil este praznuit pe 8 noiembrie. Sfintii Mihail si Gavriil sunt cei care duc la indeplinire porunca milei si a dreptatii lui Dumnezeu.  Sfantul Arhanghel Mihail este reprezentat in iconografie in haine de ostas, avand in mana o sabie de foc. Este randuit de Dumnezeu ca dreptatea Sa sa biruiasca in istoria mantuirii. El este cel care, in momentul caderii unor ingeri a strigat: "Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!", restabilind ordinea. Potrivit Traditiei, la judecata de la sfarsitul chipului acesti lumi, mortii vor invia la glasul trambitei sale.  Sfantul Arhanghel Gavriil este purtatorul vestii milei dumnezeiesti fata de oameni. El a vestit ca Fiul lui Dumnezeu Se va intrupa din Fecioara Maria pentru mantuirea neamului omenesc.

 In icoane apare in vesminte sacerdotale, purtand in mana ori un crin, semnul vestii celei bune, ori o sfera cu insemnele lui Hristos, aratand ca el este mesagerul mantuirii umanitatii.  Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, pe care Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 8 noiembrie, sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Romane. Motivul pentru care Jandarmeria Romana i-a ales pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil sa ii ocroteasca este faptul ca cei doi conducatori ai ostilor ceresti sunt simboluri ale luptei impotriva raului.

Sfantul Apostol Andrei (30 noiembrie)  Sfantul Apostol Andrei a fost fratele Sfantului Petru si impreuna au fost primii ucenici ai lui Hristos. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde sa predice. Astfel, Sfantul Apostol Andrei va predica in Scytia si Asia Mica.  Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, in Grecia. Nu se cunoaste cu exactitate anul mortii sale, se presupune ca ar fi fost in timpul uneia dintre persecutiile lui Nero (54-68) sau Domitian (81-96). Potrivit traditiei, a fost rastignit pe o cruce in forma de "X".  In anul 1995, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat ca ziua Sfantului Andrei sa fie insemnata in calendarul bisericesc cu cruce rosie, iar in 1997, Sfantul Andrei a fost proclamat "Ocrotitorul Romaniei". Nr. 2 - Decembrie 2013

139 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfantul Ierarh Nicolae (6 decembrie)  Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 280, in localitatea Patara Lichiei, si a trecut la cele vesnice in jurul anului 345, in localitatea Mira (astazi Kocademre, Turcia). Acest mult-iubit sfant a fost randuit spre cinstire in ziua de 6 decembrie pentru ca in aceasta zi el i-a aparut in vis Sfantului Imparat Constantin cel Mare, cerandu-i sa-i ierte pe cei trei tineri nevinovati care urmau a fi omorati a doua zi.  Sfantul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzati pe nedrept, al comerciantilor si al calatorilor, al fetelor nemaritate si al mireselor si, in mod special, al copiilor mici.

Sfantul Arhidiacon Stefan (27 decembrie)  Sfantul Stefan cunostea foarte bine Scriptura si propovaduia cu multa putere pe Hristos. Saducheii si fariseii au pus niste barbati sa spuna ca L-au auzit rostind cuvinte de hula impotriva lui Moise si a lui Dumnezeu. In vremea aceea, blasfemia era pedepsita cu moartea. Ajuns in fata sinedriului, i-a infruntat pe judecatori, iar acestia au cerut ca Stefan sa fie ucis cu pietre. In acele momente, Sfantul Stefan a avut o viziune in care l-a vazut pe Hristos „stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor).  Pentru ca exista obiceiul ca cei omorati cu pietre sa nu fie inmormantati in cavoul familiei, se crede ca a fost pus in mormantul unui crestin.

140 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

 Sfinţii sunt pentru noi modele de urmat pe calea ce duce la mântuire. Nu ne putem mântui dacă nu imităm după puterea noastră viaţa sfinţilor. Însuşi Mântuitorul ne îndeamnă: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este" (Matei 5, 48).  Însuşi Dumnezeu îşi arată puterea, bunătatea, dreptatea, iubirea şi frumuseţea Sa prin sfinţi:,, Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui" (Psalmul 67, 36).

Nr. 2 - Decembrie 2013

141 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Iosif Elev Blejan Ionut Alexandru, clasa a X-a B Prf. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

Blejan Ionut Alexandru Cls. a X-a B Liceul Tehnologic “Henri Coanda”, RM.Valcea Profesor indrumator: Petrescu Angela

142 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

MARIA, SOŢIA LUI IOSIF Iată cum a avut loc naşterea lui Isus Cristos: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif; mai înainte ca să locuiască ei împreună s-a aflat că este însărcinată, prin lucrarea Duhului Sfânt.

Iosif, soţul ei, era un om drept şi nu vroia să o facă de ruşine pe Maria, de aceea s-a hotărât să o lase în ascuns.

Nr. 2 - Decembrie 2013

143 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Dar pe când cugeta el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis şi i-a zis: "Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, căci ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate".

Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească ceea ce Domnul a vestit prin profetul care zice: "Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi-i vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu este cu noi".

144 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la el pe logodnica sa.

Astfel, fără să cunoască, a venit un fiu care a primit numele Isus.

Nr. 2 - Decembrie 2013

145 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Se poate iubi fără a stăpâni!

«Viaţa de credinţă este de înţeles (comprehensibilă) doar dacă în ea este ceva de neînţeles (incomprehensibil)» (S. Weil)

Se poate iubi fără a stăpâni!

Iosif este un om îndrăgostit: se hotărăşte s-o lase pe logodnică, din respect, nu pentru a se sustrage, şi nu vrea să o denunţe în public;

146 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Se poate iubi fără a stăpâni! continuă să se gândească la ea, nemulţumit de decizie, şi este prezentă chiar şi în visele lui; o ia apoi cu sine, preferând-o pe Maria şi arătând astfel că pune iubirea înainte, ca un exemplu pentru toate generaţiile.

Se poate iubi fără a stăpâni!

Măreţia umană a lui Iosif este rădăcina secretă a curăţiei cuplului din Nazaret: este posibil să iubeşti fără să stăpâneşti.

Nr. 2 - Decembrie 2013

147 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Omul visului Este omul credinţei, care vroia să dea înapoi în faţa misterului, dar care apoi ascultă şi îl pune în practică; om adevărat, dă nume celui care este Numele; lucrează aşa cum îi spune Dumnezeu: “nu te teme”, în contrast cu modul în care a lucrat şi i-a vorbit Adam lui Dumnezeu: “M-am temut” (Gen 3,10).

Omul visului

Este omul viselor: tâmplarul este şi ‘visător’, are mâinile bătătorite de muncă şi o inimă întinerită de iubire şi de vise. 148 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Omul visului

Nu te teme: frica, principiul oricărei fugi, este opusul credinţei, căsătoriei, paternităţii.

Omul visului Iosif nu dă ascultare fricii, devine adevărat tată al lui Isus, chiar dacă nu este el tatăl. A da naştere unui copil este uşor, dar să îi fii tată sau mamă, să îl iubeşti, să îl creşti, să îl faci fericit, să îl înveţi să lucreze ca om, aceasta este o cu totul altă treabă.

Nr. 2 - Decembrie 2013

149 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Omul Iubirii Sunt de ajuns câteva clipe pentru a ajunge părinţi, dar să arăţi ca tată sau mamă este nevoie de o viaţă întreagă. Iosif este imaginea

oricărui om: «mare pentru a-i fi suficient» (B. Pascal), este deschis la mister, şi arată toate rezistenţele noastre la a ne opri la ceea ce este mai mare decât noi, chiar dacă pentru aceasta suntem creaţi.

Omul Iubirii Pentru el are într-adevăr întâietate iubirea, o primeşte pe Maria şi darul pe care ea îl poartă; lasă ca Cuvântul să crească în adâncul sufletului, care este al lui Dumnezeu, nu te teme de lucrurile măreţe, nu primi cuvintele care vin din frică, dar pe acelea care vin de la Dumnezeu, pune-le în practică, realizează-le.

150 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Omul viselor şi al Iubirii

Când visezi singur, înseamnă că este iluzie; când visezi cu Dumnezeu, înseamnă că începe realitatea.

Nr. 2 - Decembrie 2013

151 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul Elev: Blejan Ionuț Alexandru, clasa a X-a B Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea



În fiecare an, pe 29 august, biserica noastră creştinortodoxă prăznuieşte, cu tristeţe şi evlavie, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, zis şi Înaintemergătorul, cel mai important profet al lui Iisus.



152 | 228

Ioan Botezătorul, adept şi susţinător al lui Iisus Hristos, aduna în jurul lui mulţime de oameni dispuşi să-l urmeze în credinţă şi smerenie.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Irod, pe atunci rege al Iudeii, era supărat şi îngrijorat, totodată, de puterea profetului pe care-l bănuia că ar vrea să-i întoarca pe oameni împotriva lui. N-avea curaj să-l ucidă, dar l-a aruncat în închisoare.



Nr. 2 - Decembrie 2013

Cum se apropia ziua de naştere a lui Irod, Salomeea, fecioara care-i luase minţile, urma să danseze pentru el numai că aceasta l-a condiţionat pe rege, promiţându-i să danseze doar dacă primeşte în dar, pe tipsie de argint, capul profetului.

153 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



154 | 228

Dorinţa lui Irod de a o vedea pe tânara fecioră dansând a fost mai mare decât frica de a-l ucide pe profet şi aşa a ajuns cinstitul cap al Botezătorului pe tipsie, în mâinile Irodiadei, mama Salomeei.

Irod, însă, se temea că Botezătorul ar putea învia cum, de altfel, se mai întâmplase, de aceea le-a poruncit ucenicilor să-i îngroape numai trupul undeva, în Sevastia, iar capul a fost îngropat în curtea Irodiadei, la mare adâncime. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Se spune că, după un timp, soţia unui dregător al împăratului a dezgropat capul profetului şi l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului.



Nr. 2 - Decembrie 2013

În calendarul popular, ziua de 29 august este numită Crucea Mică. În trecut, oamenii care făceau pacate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân' la Cruce, adică de pe 29 august pânâ pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci. 155 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Tradiţia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.



156 | 228

Nu se mănâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din aceasta zi începe şi frigul toamnei aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.



Nr. 2 - Decembrie 2013

Ioan Botezătorul, pictură de Tiţian, circa 1452, Veneţia

157 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



 

    



158 | 228

Ioan botezându-L pe Iisus în Iordan, pictură de Piero della Francesca, 1449

Părţi din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul se găsesc la: Biserica Sfântul Dimitrie, Neo Phaleron, Pireu, Grecia Biserica Sfântul Macarie din Alexandria, Egipt Catedrala Notre-Dame din Amiens, Franţa Muzeul Benaki, Atena Muzeul Topkapi, Istanbul Moscheea Umayyazilor, din Damasc, Siria Mănăstirea Cetinje, Muntenegru Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul - Lipniţa, jud. Constanţa Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Dintre moaştele aflate în Mănăstirea Vatoped, foarte cunoscute sunt degetul Sfântului Ioan Botezătorul

Partea din faţă a Capului Sf. Ioan Botezătorul catedrala din Amiens, Franţa

Nr. 2 - Decembrie 2013

159 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Partea din spate a Capului Sf. Ioan Botezătorul Biserica Sf. Silvestru din Roma, Italia



160 | 228

Partea de sus a Capului Sf. Ioan Botezătorul, braţul şi palma stângă. Palatul Topakapi, Istanbul, Turcia

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Braţul şi palama dreaptă a Sf. Ioan Botezătorul Mănăstirea Dionisiu, Sf. Munte Athos

Machaerus - Închisoarea Sfântului Ioan Botezătorul

Nr. 2 - Decembrie 2013

161 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



162 | 228

Peştera Sfântului Ioan Botezătorul - loc nou de pelerinaj în Ţara Sfântă

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Arhanghelul Gabriel Elev Georgescu Marius Gabriel, clasa a X-a B Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă„ Râmnicu Vâlcea

 Numele „Gabriel” (Gavril sau Gavriil) semnifică în

limba ebraică Dumnezeu este puterea mea (latină: Sanctus Gabriel; italiană: San Gabriello; arabă: Jibrail).  Numele său este menționat de patru ori în Biblie, niciodată însă ca „arhanghel”: de două ori în Daniel (8.16 și 9.21) și de două ori în Luca (1.19 și 1.26). După evanghelistul Luca, Gabriel ar fi anunțat atât nașterea lui Ioan Botezatoru, cât și a lui Isus.

Nr. 2 - Decembrie 2013

163 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



De fiecare dată apare ca un mesager care aduce vești importante. Mai întâi, el l-a anunțat pe Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitatea babiloneană, după care i-a revelat (printr-o viziune spirituală) viitorul națiunilor. Tot el i-a spus lui Zaharia (la o vârstă înaintată) că soția sa (Elisabeta) îi va naște un copil (Ioan Botezatorul), și în cele din urmă i-a spus Mariei că ea este cea aleasă dintre femei.

• Arhanghelul Gabriel (Gavril-Gavriil) este, alături de Arhanghelul Mihail, unul dintre cei mai importanți îngeri în cadrul traditiei ideo crestineși a celei islamice. Este cel de-al doilea în rang printre Arhangheli.

• Profetul Mahomed afirmă că Gabriel (Jibrail), cel cu 140 de perechi de aripi, i-ar fi dictat Coranul, vers cu vers. În tradiția islamica, Gabriel este considerat a fi spiritul divin al adevărului. În tradiția ebraică Gabriel este îngerul pedepsei divine care s-a abătut asupra așezărilor Sodoma si Gomora.

164 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Datorita asocierii sale traditionale, in CRESTINISM, cu nasterile, Arhanghelul Gabriel este considerat drept sfantul patron (protector divin) al nasterilor (de altfel, mai ales in Occident, alaturi de numele Michael, numele de Gabriel este, in formele adaptate fiecarei limbi europene, cel mai raspandit). Mai mult, datorita rolului sau atat de important de vestitor (mesager) divin, Arhanghelul Gabriel a fost declarat in anul 1926, de catre Papa Benedict al XV-lea, drept patron (protector divin) al postelor, telefoanelor si posturilor telegrafice si, prin extensie, el este asociat astazi cu televiziunea, radioul si alte forme moderne de telecomunicatie.

In cadrul traditiei crestine, Arhanghelul Gabriel mai este uneori considerat si ca Ingerul Pazitor al aspectului uman al lui Iisus Hristos. Tot el a anuntat si nasterea lui Ioan Botezatorul. De asemenea, in mod traditional se considera ca Arhanghelul Gabriel a fost ingerul care i-a aparut lui Iisus in Gradina Ghetsimani, pentru a-L sprijini in teribilul moment al cunoasterii cu anticipatie a Calvarului ce Il astepta.

Elev: Georgescu Marius Gabriel

Nr. 2 - Decembrie 2013

165 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Intr-un pasaj din Coran, Gabriel este descris simbolic ca avand in total 1.600 de aripi, parul fiindu-i de culoarea sofranului (galben-auriu) â&#x20AC;&#x201C; simbol al stralucirii extraordinare si sublime a aurei sale de lumina â&#x20AC;&#x201C;, chiar fiecare fir de par avand o stralucire comparabila cu cea a Lunii si stelelor. In continuare se mai spune ca intre ochii sai rasare insusi Soarele. (Se poate observa aici un simbol foarte evident al deschiderii sale deosebite la nivelul Celui de-al Treilea Ochi, Ajna Chakra.)

Arhanghelul Gabriel este ingerul mesager si este responsabil cu comunicarea: atat comunicarea cu sinele dumneavoastra, cat si comunicarea cu ceilalti oameni. Arhanghelul Gabriel va ajuta sa va gasiti adevarata vocatie. Cereti indrumarea Arhanghelului Gabriel daca doriti sa intelegeti scopul vietii dumneavoastra, daca v-ati abatut de la calea sufletului dumneavoastra, daca nu gasiti niciun motiv pentru a trai, daca va aflati in pragul unor schimbari si aveti nevoie de indrumare, daca va ganditi sa va schimbati cariera sau aveti in vedere intemeierea unei familii, ori daca aveti nevoie de ajutor ca sa comunicati cu oamenii, partenerul de viata, copiii, parintii, sefii etc.

166 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

De asemenea, Gabriel intruchipeaza calitatea puritatii, deci va va ajuta sa va debarasati mintea de ganduri impure sau negative si va va acorda asistenta pentru purificarea emotiilor voastre. Procesul de purificare este necesar de parcurs pentru a face loc schimbarilor. Chemati-l pe Gabriel daca aveti nevoie de o purificare a corpului, daca gandurile va sunt negative si au nevoie de limpezire, daca ati fost agresati si va simtiti murdari, daca sunteti supusi unui atac psihic, daca ati fost jefuiti, daca in casa ori la locul dumneavoastra de munca simtiti ceva negativ, sau daca ati luat asupra dumneavoastra problemele altcuiva.

In ezoterism, culorile care ii corespund Arhanghelului Gabriel sunt indigo si alb. Uleiurile esentiale pentru aromaterapie sunt cele din: seminte de morcov, marar, muscata, isop, iasomie, maghiran, neroli, trandafir, lemn de santal, iar cristalele folosite sunt: ambra, carneolul, citrinul, piatra-soarelui portocalie, calcitul portocaliu, topazul.

Nr. 2 - Decembrie 2013

167 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Mucenic Gheorghe Prof. Preda Alina Elena Scoala Gimnaziala Câmpu Mare Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis. Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte 168 | 228

de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului. În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina intristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-a dreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune. Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin Nr. 2 - Decembrie 2013

în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: «Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru.» Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.

Sfintii-adevaratele modele Profesor înv. Prescolar Preda Denisa Gradinita cu Program Prelungit ,,Curcubeul copilariei” Craiova Purtarea crucii Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă. Astăzi creştinii au devenit atât de indiferenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegândule dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisire vie a lui Hristos cel Înviat. Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci de obicei trădările se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos. Vă ofer traducerea din limba rusă. „Cel mai mult m-a şocat nerăbdarea, mânia și chiar furia cu care s-au năpustit asupra noastră frații noştri în credință. Ai noştri - ortodocşi! – iniţial mormăind, iar apoi deja cu un reproş deschis spunând, ei bine, du-te popă în calea ta, şi nu opri oamenii cumsecade să se odihnească. Noi am plătit bani pentru plăcere, nu?! Aşa că pleacă mai repede. Alege: ori îţi scoţi crucea, sau 169 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şterge-o mai departe de aici. Pleci? Bine. Doar că mai repede. Și fiul ia-ţi-l că poartă şi el o cruce”. Părintele Andrei Roznov, parohul bisericii Sf. Andrei, a decis să-şi bucure băiatul de opt ani, plecând cu el în această vară pe malul Mării Negre, în suburbia oraşului Soci. „Auzisem că acolo este un parc acvatic foarte mare. Desigur, băiatului i-ar fi interesant - tot felul de lucruri ciudate pentru a fi încercate. Ce să spun - și eu mi-am dorit să mă simt ca un copil din nou! Iată şi ne-am simțit ... „ Bibliografie 1. Sf. Ioan Gură de Aur, Saizeci şi patru cuvinte sau predice, trad. Episcopul Melchisedec Ştefănescu, Bucureşti, 1883 (reeditate 1997, Ed. „Buna Vestire”, Bacău). 2. Idem, Omilii la cele 14 epistole pauline, 9 vol., trad. de ep. Atanasiu Teodosie, tipărite la Iaşi şi Bucureşti, între anii 1901 - 1923. 3. Idem, Cuvinte la praznice împărăteşti, trad. de pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1942.

Apostolii- sfinţi contemporani ai Domnului Iisus Hristos Prof. Rada Claudiu Ion Şcoala Gimnazială Sat Gura-Văii Am auzit cu toţii despre ucenicii sau despre apostolii Domnului nostru Iisus Hristos. Pe ei Mântuitorul i-a ales dintre cei de atunci şi au avut misiunea de a duce învăţăturile Fiului lui Dumnezeu în toată lumea şi la toată făptura. Capitolul al X-lea al Evangheliei Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei este dedicat unui moment deosebit din viaţa Sfinţilor Apostoli. Ei primesc sfaturi şi îndemnuri din partea Învăţătorului de a merge în toată lumea pentru a propovădui cuvintele lui Dumnezeu, pentru a boteza pe noii urmaşi ai lui Hristos şi pentru a-i învăţa poruncile divine. Acest demers al ucenicilor nu va fi uşor, ci, dimpotrivă, unul presărat cu multe încercări. În pasajul biblic de astăzi Apostolii sunt atenţionaţi 170 | 228

asupra împotrivirilor, prigonirilor şi ofenselor la care vor fi expuşi. Dacă a fost prigonit Domnul Hristos, şi ucenicii Săi vor trebui să fie pregătiţi pentru vremurile de prigoană. Ce înţelegem din aceste cuvinte? Noi, creştinii, cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, trebuie să fim urmaşi ai Domnului Hristos prin viaţa şi credinţa noastră. La aceasta adăugăm şi răbdarea. Aşa ne încurajează Mântuitorul: doar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui! Deci există o strânsă legătură între răbdare şi mântuire, între roadele răbdării şi nădejdea mântuirii. Cei ce au trecut prin viaţă cu încredere în Dumnezeu pot mărturisi că, uneori, o clipă de răbdare aduce o viaţă de fericire. Un dar al sfinţeniei Apostolilor primit de Iisus este acela de a săvârşi minuni în numele Lui. ,,În dar aţi luat ,în dar să daţi,(Matei 10,8) Acest dar al săvârşirii minunilor este alăturat şi altor daruri duhovniceşti,aşa cum sunt amintite în Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 12:,,4.Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh....... 10.Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor. 11.Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte. „ Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie abundă în exemplificarea multor minuni săvârşite de Sfinţii Apostoli (Petru, Andrei, Iacob, Ioan, Filip, Bartolomeu,Toma Matei, Iuda, Simon, Matia, Pavel) ca mărturie că sunt cu adevărat următori învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Minunile pe care aceştia le săvârşeau aveau puterea de a-i face pe cei vindecaţi dar şi pe martori conştienţi că Apostolii sunt ucenicii lui Iisus din Nazaret care fusese răstignit, dar pe care ei îl propovăduiau înviat din morţi şi datorită acestui fapt având ei puterea de a săvârşi minuni în numele Lui. O altă însuşire a sfinţeniei Apostolilor a fost curajul mărturisirii lui Hristos în toată lumea, pentru că niciunul nu s-a despărţit de icoana Învăţătorului Răstignit pentru oameni din iubire şi aşa au făcut şi ei, luându-şi curajul din amintirea acelor momente dumnezeieşti trăite de acel căruia îi spuneau simplu. Doamne.... Fiecare l-a iubit până în ultima clipă şi nu a ezitat să o afirme cu preţul vieţii sale, ştiind că imediat se va întâlni cu El în slava Sa, acolo sus..... în cer. Aşadar, Apostolii au fost martori ai sfinţeniei Fiului lui Dumnezeu, Iisus din Nazaretul Galileii, au Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat interiorizat acest mare dar şi har prin dragoste faţă de Învăţătorul lor Blând, şi plini de curaj, blândeţe şi răbdare l-au mărturisit în lume, pentru ca lumea să guste din iubirea lui Hristos, ca să devină şi ea sfântă precum sfinţi au devenit Apostolii Domnului. Bibliografie 1. Stăniloae, pr., prof., Dumitru, Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeirea omului, Editura Anastasia, Bucureşti, 1993 2. Damaschinul, Ioan, Dogmatica, ediţia a III-a, trad. D. Fecioru, Editura „Scripta”, Bucureşti, 1993 3. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Editura Polirom, 1999

Fecioara Maria în Istoria Mântuirii Prof. Rădulescu Maria Didona Şcoala Gimnazială Băiculeşti Prof . Dobra Simona Adriana Seminarul Teologic Ortodox ,,Neagoe Basarab’’ Iconomia lui Dumnezeu sau planul Lui cu privire la lume constă în îndumnezeirea lumii create, care în urma păcatului implică mântuirea acesteia. mântuirea şi îndumnezeirea lumii presupune ca prim act divin crearea ei. După învăţătura Bisericii Ortodoxe, lumea este creată din nimic de Dumnezeu, omul simţindu-se împreună cu lumea dependent în mod total de voia lui Dumnezeu, arătând totodată că atât omul cât şi lumea nu au sursa într-o potenţă de sine eternă, şi că nu sunt nici din fiinţa lui Dumnezeu. Potrivit credinţei creştine, Dumnezeu a creat lumea dintr-un motiv şi cu un scop, acesta dând un sens lumii. Sfinţii părinţi au scos în evidenţă bunătatea lui Dumnezeu ca motiv al creaţiei, pentru a o pune ideii că Dumnezeu a creat lumea dintr-o necesitate internă, care duce negreşit la panteism. Lumea a fost creată de Dumnezeu ca un dar pentru oameni. Viaţa este un dar al lui Dumnezeu Care a cerat toate ca să se împărătească de iubirea Lui, scopul lor este să ajungă la o participare la această iubire, adică la o comuniune deplină cu Dumnezeu. Nr. 2 - Decembrie 2013

În nemărginita Lui bunătate, Dumnezeu nu a zidit pe om numai prin cuvânt ca pe celelalte lucruri şi fiinţe, ci, sfat luminat făcând, Prea Sfânta Treime, a zis:” Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră „ ( Fac. I, 27 ). Şi Dumnezeu a zidit pe om neprihănit şi înzestrat cu odată virtutea. Cu mărire şi cu cinste l-a încununat şi l-a pus stăpân peste toate lucrurile mâinilor Sale ( cf. Ps. VIII, 5-7 ). Dar diavolul, tatăl minciunii, vrăjmaşii fericirii noastre, cu amăgire apropiindu-se de Eva, îi zideşte în suflet mândria şi o aruncă în prăpastia neascultării. Odată cu aplecarea către ispita diavolească, omul se simte gol şi străin căci în toată făptura sa nu mai era nimic de mărirea asemănării cu Dumnezeu. Se ruşina de sine, căci toate podoabele de „ împărat ale făpturii „ îi căzuseră. Se simţea încolţit de şerpii tuturor păcatelor de aceea cu ruşine şi cu groază se ascunde printre pomii din grădina Edenului, când glasul Domnului în răcoarea înserării îl strigă: „Adame, Adame, unde eşti ?” ( Fac.I, 29). Adam se nimicnicise. nu-şi mai ridica ochii din pulberea pământului, ci doar căuta să se dezvinovăţească: „Femeia care mi-ai dat-o, ea mi-a dat din pom şi am mâncat „ Dumnezeu a întrebat pe Eva, dar nici ea nu se căieşte ci răspunde: „ Şarpele m-a amăgit. „ Neascultarea Evei, deschide poarta tuturor durerilor păcatului. aşadar scopul creaţiei în esenţa sa este mântuirea şi fericirea creaturilor. Nu ştim cât a durat această stare de beatitudine în starea primordială paradisiacă, în orice caz Adam n-a persistat în ascultarea de Dumnezeu şi să progreseze în cunoaşterea Lui, pentru că în acest caz căderea nu s-ar mai fi produs cu atâta uşurinţă sau nu s-ar mai fi produs deloc. Eva, strămoaşa neamului omenesc, a fost creată din coasta lui Adam pentru a-i fi de ajutor ca prin ea şi urmaşele sale să se perpetueze firea omenească. Eva în rai a fost ispitită de diavol: de aceea atenţia diavolului a fost îndreptată mai întâi spre ea, socotind că odată cu structurarea seminţiei păcatului în sufletul ei, va reuşi să-şi întindă stăpânirea sa peste toţi oamenii şi să-i chinuie în iad. Prin căderea în păcat omul a ajuns sub stăpânirea acestuia şi a diavolului pierzând comuniunea harică cu Dumnezeu, şi intrând în moarte spirituală şi în osândă veşnică. Deşi prin alterarea chipului lui Dumnezeu şi prin pierderea harului divin nu se pierde şi putinţa de a săvârşi binele, totuşi omul înclina mai mult spre rău decât spre bine, după cuvântul Sf. Apostol Pavel: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care 171 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat nu îl voiesc, pe acela îl săvârşesc „ ( Rom. VII, 19 ). Îndelunga practicare a păcatului a dus pe om într-o tot mai adâncă afundare în rău şi la înstrăinarea din ce în ce mai mare de Dumnezeu. În această stare cu totul anormală şi sub osândă fiind, omul nu se putea întoarce la Dumnezeu, nu se putea mântui numai prin faptele sale proprii ci se îndrepta spre pieirea veşnică. Fer. Augustin spunea în acest sens: „ Trebuia sau omul să se ridice la Dumnezeu sau ca Dumnezeu să se pogoare la om.” Prima alternativă nefiind cu putinţă, dată fiind starea de decădere a omului, rămânea cea de a doua. coborârea şi sălăşluirea lui Dumnezeu pe pământ, pentru ridicarea omului, fusese hotărâtă de El din eternitate, pentru că El ştia că omul va cădea în păcat şi în atotştiinţa Sa rânduise şi mijlocul prin care să se repare greşeala omului. Aşadar, Dumnezeu care din dragoste a creat pe om ca să crească şi să stăpânească lumea văzută, i-a promis un Mântuitor, şi Acesta va fi însuşi Fiul Său Cel Născut din Fecioara Maria, şi Care prin Jertfa Sa de pe Golgota a zdrobit boldul morţii, aducând mântuirea întregii umanităţi. Hotărârea cea din veci a lui Dumnezeu cu privire la mântuirea lumii a fost împlinită de Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat la plinirea vremii( Gal. IV, 4 ), adică atunci când pregătirea omenirii pentru primirea Mântuitorului de către Providenţa divină se împlinise. Pregătirea neamului omenesc pentru mântuire s-a făcut şi în lumea păgână, dar mai ales la poporul iudeu, care era poporul ales de Dumnezeu în acest scop. Dumnezeu, însă, de la căderea a anunţat venirea în lume a unui Răscumpărător, prin cuvintele adresate şarpelui: „ Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acela va zdrobi capul tău, iar tu îi vei înţepa călcâiul „ ( Fac. III, 15). Cuvântul acesta rostit de Cel Prea înalt făcu să răsară pe faţa Evei o rază de lumină şi lacrimi, prinos de mulţumire, se rostogoli din ochii ei pe pământ, făcându-l să tresară şi el. „ Făgăduinţa aceasta se numeşte Protoevanghelie. În rândul poporului evreu făgăduinţa despre venirea Mântuitorului nu numai că nu s-a alterat, ci s-a amplificat şi precizat mai mult prin noi descoperiri dumnezeieşti. Acestui popor Dumnezeu I-a descoperit prin profeţi Naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria ( Isaia VII, 14 ) şi i-a prezis încheierea unui nou Legământ, superior celui făcut cu israeliţii şi ziua ieşirii lor din ţara Egiptului ( Ieremia XXXI, 31 ), întrucât va fi pecetluit cu însuşi sângele Mântuitorului 172 | 228

şi nu cu sânge de animale. Testamentul cel Nou a fost sfinţit cu sângele Mântuitorului, a cărui fire dumnezeiască s-a unit cu cea omenească prin întrupare din Fecioara Maria şi cu el a dezlegat vechiul blestem şi omului i s-a dat iarăşi voie să intre în raiul din care fusese alungat. Una dintre condiţiile „ plinirii vremii „ a fost alegerea Maicii Domnului,” pârga creaturii „, urmărindu-se o întreagă genealogie, pentru ca Hristos să se nască din sămânţa lui Avraam şi din neamul lui David. ( cf. Mt. I, 1-17 ) Aceasta este, deci, rolul Fecioarei Maria în istoria mântuirii.

Sfinţii Arhangheli Mihail Şi Gavriil Prof. înv. preşc. Rendeş Natalia Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Pinocchio”, Structura 2, Câmpia Turzii, jud. Cluj În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteşte Soborul Sfiţilor Mihail si Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fară de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci pe toate cetele ingereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent şi nici din fiinţa Sa. Referatul biblic despre creaţie nu vorbeşte în mod precis despre crearea îngerilor. Sfiţtii Părinţi afirmă că la creţie nu se vorbeşte explicit despre îngeri din două motive: evreii, înclinaţi spre idolatrie, ar fi căzut uşor în rătăcirea idolatră a popoarelor vecine şi că în cartea Facerii se urmaăreşte numai înfăţişarea începutului lumii văzute.În ceea ce priveşte ierarhia îngerească, Dionisie Areopagitul vede cetele îngereşti în număr de nouă, aşezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii. Sfântul Arhanghel Mihail în limba ebraică, numele sau înseamnă “Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care “strigă”: “Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?”, şi aşa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturorîingerilor. Pe seama sa se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi proteţia specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în lupta pe Ghedeon, îl mustră pe vrajitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi moţtii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail. Sfântul Arhanghel Gavriil în limba ebraică, Gavriil înseamnă “bărbat-Dumnezeu”. Numele sau conţine concentrat vestea că Dumnezeu Se va face bărbat, că va asuma firea omenească. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, îi descoperă lui Zaharia năşterea Înaintemergătorului. Păstorilor le arata că li S-a născut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzeşte Sfânta Familie în Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

Concepţia despre educaţie a Sfântului Ioan Gură de Aur Prof. Roşu Maria Prof. Erfulescu Dana Mioara Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu’’ Curtea de Argeş La o atentă cercetare a operei Sfinţilor Părinţi, în aria acestora, noţiunea de educaţie este aproape identică cu noţiunea de cultură. Corespondentul acestora în limba greacă derivă din corespondentul pentru cuvântul copil (παιδεία; παίδευσις din cuvântul παις=copil)1. Astăzi, termenii nu mai sunt sinonimi; a fi bine crescut nu implică în mod necesar cultură iar a fi cult nu înseamnă neapărat a fi educat. Cultura era definită ca o încununare a îndelungatului proces de educaţie început în copilărie şi îmbogăţit treptat prin cunoştinţe, lecturi, experienţe şi efortul liber şi conştient de a deveni mai bun, mai folositor. Educaţia şi cultura se asemănau şi datorită faptului că ambele implicau un proces de selecţie şi erau rezultatul unui asemenea proces. 1 Pr. Prof. Dr. C. Ştefan, Educaţia şi cultura la Sfinţii Trei Ierarhi, în „Foaia teologică”, anul II, 2005, nr.1, februarie, Baia Mare, p. 2 Nr. 2 - Decembrie 2013

În epoca patristică, educaţia este un fapt pe cât de necesar, pe atât de complex. Necesitatea ei este cerută de condiţiile social-religioase în care se dezvoltă creştinismul: atmosfera de bunătate şi sfinţenie ce caracteriza epoca Mântuitorului se diluase prin depărtarea în timp şi prin întinderea Creştinismului în spaţiu iar dezvoltarea vieţii păgâne o obligau la unele concesii. Sfinţii Trei Ierarhi (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz-Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur), în calitatea lor de mari educatori, au fost conştienţi că educaţia făcută fără metodă nu duce la nici un rezultat, că ea depinde de educatori, iar fiinţa umană are o seamă de coordonate care trebuie cunoscute şi că este animată de puterile sufleteşti care o frământă şi de orizonturi care o solicită2. Elementele esenţiale ale metodei lor sunt optimismul, orizontul foarte larg care înnobila şi spiritualiza educaţia, continua discriminare între bine şi rău, accentul pe elementul frumos (sufletul copilului şi al tânărului să înflorească), modul intuitiv (totul se menţine dacă este trecut prin simţuri), rolul raţiunii, văzută ca chip al lui Dumnezeu în om, împletire armonioasă între credinţă şi ştiinţă, exemplul, ca mijloc suveran şi decisiv pentru orice capitol al educaţiei. Exemplele sunt cele ce au dat gândirii creştine dimensiunea universalului şi adâncimea ontologicului.3 Concepţia pedagogică a Sfântului Ioan Gură de Aur poartă amprenta unei bogate experienţe de educator axată pe doctrina biblică. În concepţia sa, de educaţie depinde, în primul rând, orânduirea întregii lumi. Lipsa acesteia generează răul de care suferea societatea timpului său. Sfântul Ierarh a militat pentru o schimbare a omului prin creştinism, motiv pentru care îl afirmă neîncetat sub numele procesului psihologic-religios al convertirii creştine. Scopul omiliilor sale era ca el însuşi să fie un reformator social prin care omenirea să şi să fie un reformator social prin care omenirea să aibă o soartă mai bună după preceptele Evangheliei. Acest lucru implica şi calitatea lui de educator şi psiholog.4 Opinii cu privire la educaţie aflăm în aproape toate scrierile sale, însă concepţia sa explicită legată de această temă este expusă în Despre slava deşartă şi cum trebuie părinţii să-i crească pe copii”. Această 2 Ibidem 3 Ibidem, p. 3 4 Pr. Prof. Gh. Hostiuc, Cateheza şi pedagogia mântuirii la Sfinţii Părinţi, în „Şcoala”, anul VIII,2005, nr. 1, Suceava, p. 115 173 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat lucrare, unică în felul ei, prin planul şi ideile sale, este „cea dintâiu lucrare de pedagogie creştină”5. Pedagogul contemporan Constantin Cucoş o consideră „un adevărat tratat de pedagogie, conţinând precepte de o modernitate ce ne impresionează”.6 În expunerea concepţiei sale, Sfântul Ioan nu defineşte conceptul de educaţie. Analizând atent scrierile sale, Dumitru Fecioru formulează această definiţie ce oglindeşte concepţia Sfântului despre acest subiect. Aşadar, „a educa înseamnă a purta de grijă de copii şi de tineri în ce priveşte curăţenia sufletească şi buna cuviinţă, a creşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a forma un atlet pentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lor. Educaţia este o artă; ea este arta cea mai bună şi cea mai nobilă. Artă mai mare ca educaţia nu există, deoarece toate celelalte arte au în vedere un folos în lumea de aici, pe când educaţia se săvârşeşte în vederea celei viitoare. Pe scurt, educaţia copiilor este temelia, instrucţia şi orânduirea lumii întregi, de ea depinde viaţa noastră întreagă”.7 Este evidentă aici educaţia religioasă ca latură a educaţiei ca proces complex; Sfântul Ioan o vede ca miezul şi ţinta în acelaşi timp a educaţiei. Pentru el, educaţia reprezintă problema capitală a omului, din lipsa ei decurgând toate relele posibile: „De aici vin morţile timpurii, de aici boalele grozave şi cronice, care stăpânesc şi pe părinţi şi pe copii, de aici pagubele, tulburările şi miile de rele”.8 Problema educaţiei şi a educabilităţii se pune tranşant: copii şi tinerii pot fi îndreptaţi, în timp ce acest lucru este imposibil pentru cei bătrâni. Prima parte este motivată de credinţa profundă în puterea lui Dumnezeu pe care o pune ca bază a educaţiei, iar cea de a doua este o exagerare pentru întărirea celei dintâi. Prima problemă adusă în discuţie este legată de timpul când acest amplu proces trebuie să înceapă. Sfântul Ioan Gură de Aur consideră că educaţia trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă întrucât acum copilul are nevoie acută de ajutorul celorlalţi. „Copilul are nevoie să fie educat, pentru că este lipsit de experienţă, de judecată şi este uşuratec”.9 Mai mult decât atât, constituţia sufletului copilului 5 D. Fecioru, Ideile pedagogice ale Sfântului Ioan Hrisostom, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul LV, 1937, nr. 7-10, p. 451 6 C. Cucoş, Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice , Iaşi, Editura Polirom, 1999, p. 53; 7 D. Fecioru, op. cit., p. 457 8 Sfântul Ioan Gură de Aur apud Ibidem, p. 452 9 Ibidem, p. 458 174 | 228

cere ca acest proces să înceapă de timpuriu. Acum, sufletul său este fraged, neavând o constituţie proprie fixată ceea ce-l face pe copil să fie uşor de stăpânit, de supravegheat şi de obişnuit cu deprinderile bune. Sfântul Ioan compară sufletul unui copil cu o pastă pe care educatorul o modelează cum trebuie, cu o ceară pe care se poate imprima foarte bine sigiliul, cu mărgăritare încă în formă lichidă dar care, o dată ce educatorul le-a dat o formă, acesta nu mai poate fi schimbată.10 Sfântul Ioan prezintă şi consecinţele nerespectării începerii acestui proces: „Dacă nu se învaţă din copilărie reguli de bunăcuviinţă, dacă în tinereţe nu se deprinde modestia şi cumpătarea, dacă omul nu e apărat de avariţie în vârsta maturităţii, toate viciile vârstei precedente se vor aduna într-o bătrâneţe coruptă, unde nici un principiu al binelui nu va putea supravieţui”. Deprins de mic, „aşa va rămâne şi când se va face mare; ca şi copacul pe care, de-l va îndrepta cineva când e mlădiţă, rămâne drept; iar de-l va lăsa strâmb, când se va întări nu se va mai putea îndrepta, ci se va frânge”.11 Cine sunt persoanele cărora le revine această înaltă misiune a educaţiei constituie o altă problemă adusă în discuţie de Sfântul Ioan Gură de Aur. Deoarece acţiunea educativă trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă, înseamnă că ea este legată în primul rând de familie. „Căci pe părinte nu-l face părinte naşterea pruncului, ci osteneala pe care o depune ca să-l înveţe pe prunc tot ceea ce este bun şi folositor pentru sufletul lui.”12 Ducând la îndeplinire această nobilă misiune ce li se atribuie, există posibilitatea „împăcării cu Dumnezeu”: „Eva s-a lăsat înşelată de demon, şi inaugurând revolta, ea a purtat prima în durerile naşterii de fii, pedeapsa păcatului său. Însă iată că Dumnezeu îi dă mijlocul de a se împăca şi de a reintra în har: dacă-şi va educa copiii, îi zice El”.13 Părinţii sunt cei mai potriviţi educatori datorită dragostei de proprii lor copii ce îi îndeamnă, cu necesitate, să aibă grijă de ei, dar şi datorită faptului că îi au mereu sub ochii lor, sub atenta lor supraveghere. Dintre părinţi, această nobilă misiune îi revine cu precădere mamei, dar nici rolul tatălui nu este neglijat: „Femeia păstrează mai bine credinţa 10 Ibidem, p.459 11 apud Pr. Prof. D. Călugăr, Actualitatea ideilor ... , p. 132 12 Ibidem, p. 133 13 Sfântul Ioan Gură de Aur, Bogăţii oratorice, Oradea, Editura Pelerinul român, 2002, p. 390 Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat şi evlavia. Ea arată alături de copil aptitudini cu totul speciale. Calmul vieţii sale din casă îi stările necesare. Totul o cheamă la această muncă mare a primei educaţii, de care va depinde pentru copil viaţa sa întreagă”.14 Deoarece educaţia este „o mare artă”, părinţii trebuie să procedeze la educarea copiilor lor ca şi pictorii şi sculptorii: „Voi – ca şi sculptori – îndepărtaţi ceea ce este de prisos şi adăugaţi ceea ce lipseşte, ostenindu-vă să faceţi lui Dumnezeu minunate statui”.15 Educaţia din familia creştină înseamnă o bună creştere religios-morală. Ea este o acţiune nobilă şi sfântă, cu o deosebită răspundere înaintea lui Dumnezeu. Acest tip de educaţie înseamnă ceva mai mult decât ştiinţa de carte: înseamnă instrucţie şi educaţie complete, frică de Dumnezeu şi credinţă în El, înseamnă trăire în conformitate cu exigenţele Evangheliei lui Hristos, adică „viaţa în Hristos”. Este tipul de educaţie asupra căruia Sfântul Ioan insistă şi care constituie o parte esenţială în conturarea personalităţii copilului: „Învaţă-l să aibă mintea trează, să privegheze în rugăciune şi în toate cele pe care le spune şi le înfăptuieşte să fie însemnate cu semnul crucii”.16 „Chiar şi atunci când ne plimbăm cu ei, să-i învăţăm să aibă-n orice împrejurare cuvintele lui Dumnezeu pe buze”.17 De asemenea, din educaţia religioasă nu trebuie să lipsească postul, participarea la slujbele Bisericii, rugăciunea cu râvnă şi cu multă căinţă. În ceea ce priveşte educaţia primită în familie, Sfântul Ioan lămureşte ce înseamnă a educa şi aduce în discuţie sensul greşit al acestui concept existent în concepţia unor părinţi. Grija părinţilor nu trebuie să stea în a agonisi averi şi faimă pentru copii ci a-i deprinde cu faptele bune şi cum să câştige adevărata înţelepciune. Copiii trebuie lăsaţi „întăriţi şi îmbunătăţiţi” sufleteşte şi nu în avuţii, aceasta este raţiunea sănătoasă a educaţiei în familie: „Tu să-i pui viaţa sufletească-n bună rânduială şi abia după aceea gândeşte-te să-i faci un nume bun în societate”. Neglijarea procesului educativ de către părinţi este asemănată cu o crimă săvârşită cu cea mai mare 14 Ibidem, p. 384 15 idem, Despre slava deşartă şi cum trebuie părinţii să-i crească pe copii, în „Altarul Banatului”, anul V, 1994, nr. 4-6, p. 108 16 Ibidem, p. 108 17 Ibidem, p. 109 Nr. 2 - Decembrie 2013

cruzime. Necazurile ce se abat asupra unor tineri reflectă neglijenţa educatorilor, de asemenea. Educaţia este arta modelării sufletelor: „Ei sunt ucigaşi mai răi decât tâlharii, care ucid trupurile... Ei ucid Sufletele. Şi cu cât este mai mare sufletul decât trupul, cu atât şi uciderea sufletului a mai mare decât uciderea trupului”.18 Exemple de bună purtare morală trebuie aflate în primul rând în casa părintească, iar mai târziu la dascălii cu care copilul intră în contact. Fie că vorbeşte de învăţător, pedagog, sclav sau de doică, Sfântul Ioan consideră că pedagogul trebuie să fie bărbat virtuos şi vrednic, să fie destoinic, om de frunte şi să existe o deplină armonie între fapta şi vorba lui.19 O categorie cu totul aparte de pedagogi o constituie monahii. Sfântul Ioan precizează că nu se cere ca cel educat în mănăstire să se facă monah. Monahii sunt numiţi „îngerii în trup”, fiind trăitori integrali ai creştinismului. Idealului creştin al şcolii alexandrine, gnosticul îi corespunde idealul şcolii antiohiene, monahul. Ambii au menirea de a învăţa, numai că aceasta o face în modul caracteristic şcolii şi formaţiei sale: gnosticul are specific cunoaşterea, preponderent în singularitate, iar monahul trăirea, preponderent în colectivitate monastică. Din totdeauna, istoria a arătat că idealul alexandrin a fost singular, în timp ce comunităţile monahale au constituit pentru omenire o adevărată pepinieră de trăitori cu o mare râvnă duhovnicească, modele vii pentru condiţia de creştin. Şi practic, şcoala antiohiană s-a dovedit a fi mai viabilă. Prin ideile pedagogice legate de acest lucru, s-au născut şcolile mănăstireşti, aşa numitele „şcoli ale virtuţii”. Cel instruit de monahi au mare nevoie de învăţătura lor, mai ales dacă trăiesc în lume, acolo unde există cele mai mari prilejuri de a păcătui. Educaţia din mănăstiri înlocuieşte unele lipsuri: lipsa educaţiei părinteşti, influenţa nefastă a societăţii, lipsa de moralitate din şcolile publice, suplinindu-le prin ordine, rânduială, armonie, multă înţelegere şi continuu prilej de bucurie.20 În acţiunea lor educativă, pedagogii sunt însoţiţi de Dumnezeu. El dă fiecărui om un înger păzitor care îl îngrijeşte întocmai ca un pedagog, suplinit de natură şi conştiinţă: „Nici unul din ei nu grăieşte, dar prin tăcere au instruit pe om. Natura prin privelişte pune în uimire pe spectator şi-l trimite la cel care a făcut 18 Pr. Prof. Dr. D. Călugăr, Actualitatea ideilor…, p.135 19 apud D. Fecioru, art. cit. , p. 462 20 Ibidem, p. 465 175 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat această minunăţie pe cel care vede totul. Conştiinţa glăsuieşte înlăuntrul omului şi ne învaţă toate cele ce trebuie să facem”.21 Educaţia nu se realizează la întâmplare. Există o serie de principii pe care pedagogul trebuie să se bazeze. Sfântul Ioan Gură de Aur arată cât se poate de clar drumul pe care trebuie să-l urmeze educatorul, în timpul în care nu exista o pedagogie creştină bine închegată. Primul mijloc recomandat este pedeapsa, atât cea fizică, bătaia, în cazuri extreme, cât şi pedeapsa morală: „Şi dacă îl vei vedea că încalcă legea, pedepseşte-l – când cu o privire aspră, când înţepându-l cu vorbe, când cu cuvinte de mustrare. Să nu-l baţi mereu, ca să se teamă de bătăi (... ) să fie mişcat biciul (de la locul lui), dar să nu se lovească cu el”.22 Când copilul îşi dă toată silinţa de a săvârşi fapte bune şi a respecta legile, trebuie folosite stimulente psihice – laudele, promisiunile, darurile. Prin supravegherea continuă în îndeplinirea binelui dar şi pedepsirea în cazul încălcării lui, copilul devine obişnuit în cele bune. Această deprindere va deveni pentru el ca o lege naturală, va săvârşi binele cu multă uşurinţă. Educaţia religioasă se realizează prin post, rugăciune, participarea la slujbele Bisericii. Sfântul Ioan dă exemple de astfel de copii din Sfânta Scriptură: Iosif, Iacov, Daniel, Solomon. Mai mult decât atât, orice copil trebuie deprins cu tinderea sa spre asemănarea cu copilul Iisus Care „creştea şi Se întărea cu duhul, plin de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste El” (Luca 2, 40). Catehizarea copilului de către părinţi este un alt mijloc de realizare a educaţiei. Ea urmărea să înlocuiască povestirile din mitologia antică cu care se făcea educaţia în şcoli cu învăţăturile Sfintei Scripturi, temelia cea mai bună a educaţiei: „Părinţi nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi înţelepţirea Domnului”(Efeseni 6,4); „Istorioarele biblice sunt prima materie de învăţământ a copilului, iar metoda este istorisirea cu căldura inimii părinteşti faţă de copii”.23 Prin cele două cateheze date ca model, Sfântul Ioan a anticipat teoria treptelor formale, cunoscută azi în pedagogia modernă. Treptele formale cunoscute astăzi sunt pregătirea, tratarea, 21 Ibidem, p. 460 22 Sf. Ioan Gură de Aur, Despre slava creştină…, p. 110 23 Haidacher apud M. Bulacu, Pedagogie creştină ortodoxă, Tipografia Seminarului Monahal CernicaIlfov, 1935, p. 346 176 | 228

asocierea, generalizarea şi aplicarea iar Sfântul Ioan le înfăţişează, fără însă a le denumi, în episodul biblic cu Cain şi Abel (Facere 4) şi cu Iacov şi Isav, fiii lui Isaac (Facere 27). Sfântul Ierarh recomandă părinţilor să folosească numai povestiri biblice, iar conţinutul lor să fie adecvat vârstei: până la 8-10 ani, povestiri în care predomină pedeapsa primită de oamenii răi pe pământ: despre potop, Sodoma, întâmplări din Egipt iar după 10 ani, istorisiri din Noul Testament şi despre Iad. Momentul trebuie ales seara, în timpul mesei, sau atunci când copilul este plictisit de temele de la şcoală. PREGĂTIREA se face prin actualizarea altor momente din povestirile deja cunoscute de copil. TRATAREA presupune prezentarea povestirii. Aceasta trebuie să se facă rar, să se folosească cuvinte accesibile copilului, să fie făcută într-un mod care să stârnească interesul copilului, să se povestească doar întâmplări adevărate. Dacă povestirea este prea lungă, ea poate fi împărţită. Bibliografie 1. Bulacu Mihail, Pedagogie creştină ortodoxă, Tipografia Seminarului Monahal Cernica Ilfov, 1935, p. 346; 2. Călugăr, pr. prof. dr. Dumitru, Actualitatea ideilor pedagogice în unele din lucrările Sfinţilor Trei Ierarhi, în ,,Mitropolia Ardealului”, 1974, nr.1-3, p.135; 3. Cucoş, Constantin, Educaţia religioasă-repere teoretice şi metodice, Iaşi, Editura Polirom, 1999, p. 53; 4. Fecioru, Dumitru, Ideile pedagogice ale Sfântului Ioan Hrisostom, în ,,Biserica Ortodoxă Română”, anul LV, 1937, nr.7-10, p. 451; 5. Hostiuc, Pr. Gheorghe, Cateheza şi pedagogia mântuirii la Sfinţii Părinţi, în ,,Şcoala”, anul VIII, 2005, nr.1, p. 115; 6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deşartă şi cum trebuie părinţii să-i crească pe copii, în ,,Altarul Banatului” , anul V, 1994,nr.4-6, p.110; 7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Bogăţiile oratorice, Oradea, Editura Pelerinul român, 2002, p. 390; 8. Ştefan, Pr. Prof. Dr. Cristian, Educaţia şi cultura la Sfinţii Trei Ierarhi, în ,,Foaia Teologică”, anul II, 2005, Baia-Mare, nr.1, februarie, p.2.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Calator spre lumină Educatoare Sălişte Mihaela Educatoare Dragomirescu Emilia Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Aţi rămas vreodată uimiţi în faţa unei icoane cu Iisus pe cruce? Aţi simţit cum vi se umple sufletul de o durere de nerecunoscut şi cum lacrimile încep să curgă de la sine? Şi un sentiment de vinovaţie, venit aşa de nici unde, v-a cuprins inima. Poate, în bunătatea Sa, Dumnezeu v-a uşurat sufletul de păcate.... V-aţi adus atunci aminte de cuvintele acestea ,,Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mangâiaţi!”. Postul este o clipa din aceasta în care păcatele încep să ne doară. Plângeţi şi lăsaţi-vă mângâiaţi şi îndepartaţi de la voi gândurile care pun un zid între sufletul vostru şi liniştea dată de întalnirea cu Mântuitorul. Sf. Apostol Pavel spunea: ,,Oricine se luptă, se înfrânează de la toate, ca să dobandească o cunună”. Apoi, poate, vine sfinţenia. Nu toţi putem fi sfinţi, nu toi putem avea Cununa. Dar putem încerca sa ne apropiem de Hristos lucrând putin asupra gândurilor şi a faptelor noastre. Postul sa fie un prilej de meditaţie, un timp în care să ne redescoperim, să ajungem cu sufletul curat ca al unui copil. Macar ca al unui copil. Cand ne vom simţi mai curaţi în inimă atunci să îndrăznim şi să ne gândim la o călătorie spre Lumină. Căci după ce vom fi plans în aceste zile de post abia atunci să îndrăznim să ridicăm privirea spre cer ca să privim Lumina şi iertarea... In saptămânile dinaintea răstignirii, lisus ii pregateşte pe ucenici pentru clipele grele prin care vor trece pentru despărţire. Postal Paştilor şi al Crăciunului este tinut de crestini în amintirea acestor săptămâni. ,,Omul Acesta face multe minuni. Daca-L lasam aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor lua ţara şi neamul – astfel se sfatuiau fariseii dupa ce Mantuitorul il inviase pe Lazar din Betania, o aşezare langa lerusalim. Lazar, un ucenic drag al lui lisus, se imbolnavise, dar Mantuitorul nu a plecat spre casa lui decat peste doua zile, cand Lazar deja raposase şi fusese inmormantat. Ucenicii, care inca nu intelegeau ca rastignirea lui Hristos este conditia pentru viitoarea mantuire Nr. 2 - Decembrie 2013

a neamului omenesc, incearca sa-1 impiedice sa se apropie de lerusalim. ,,Invatatorule, acum cautau iudeii sa Te ucida cu pietre, şi iaraşi Te duci acolo?”, argumenteaza ei. Pentru viata creştina, apropierea sarbatorilor Invierii Domnului, adipa Sfintele Paşti, este un fapt deosebit, care are o semnificatie majora in viata. In fiecare an sarbatoarea Invierii este onorata de toata lumea creştina in mod deosebit şi pentru aceasta şi fiecare creştin in parte se pregateste in cadrul. Bisericii in care traieşte pentru acest eveniment epocal care a fost biruinta asupra pacatului, invierea din viata pierduta şi ridicarea şi posteritatea intrarii în imparatia lui Dumnezeu. Postul exista odata cu Biserica, fiindca Biserica noastra, de fapt, a moştenit şi a preluat traditiile bune ale vietii poporului ales. Postul este dintru inceput, odata cu Mantuitorul lisus Hristos, care le spune ucenicilor ca postul devine şi o arma, cea mai puternica anna de aparare impotriva celui potrivnic, Mantuitorul, inainte de a incepe activitatea publica ca invatator §i ca mantuitor, a tinut un post de 40 de zile §i 40 de nopti, Moise a tinut tot 40 de zile. Lungimea aceasta de 40 de zile este o ilustrare istorica a ceea ce inseamna a jertfi in mod fiintial, ontologic, pentru a te putea incadra intr-un alt plan superior de viata. Şi pentru aceasta, daca Moise a postit 40 de zile, daca Mantuitorul a postit 40 de zile, atunci şi noi trebuie sa postim 40 de zile, ca sa ne invrednicim de a intra in marea sarbatoare a Invierii. Postul este o conditie pentru a putea fi impartaşit. Numai cei care sunt in neputinţă nu se pregatesc prin post. Astfel fiecare cre§tin, in vederea sfintei impartaşanii, trebuie sa se pregateasca cu post şi cu ragaciune. Dar daca arati ca postul este o jertfa, ca postul este o actiune de biruinta asupra ta insuti, cei mai multi ajung sa inteleaga ca intr-adevar postul este o necesitate pentru firea omeneasca. Şi copiii trebuie obişnuiti cu valorile pentru a şti ca bunurile Imparatiei mi Hristos sunt pe primul loc in viata. Pana cand unele bunuri reprezinta valori supreme, idolii noştri, neliniştea este inevitabila. Lumea inşala şi seduce: ne convinge ca imbuibarea iti ofera siguranta şi bucurie. Şi astfel ne face sclavi, mereu gata sa-i servim, ne deposedeaza de adevarata noastra umanitate şi ne fura spatiul libertatii. In aceasta nebuniie se afla originea neliniştii, adica in convingerea ca aceste lucruri sunt singurele importante şi ca omul este implinit atunci cand este satul. 177 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Perioada Postului Mare este aceeaşi cu incorporarea noastra in randul atletilor lui Hristos, a tuturor celor ce aşteapta iertarea şi incununanrea. De vom şti sa ne petrecem aceste 40 de zile, de vom cadea in bratele intinse şi atotiertatoare ale Tatalui Ceresc, atunci, in bucuria pe care o vom trai in Sfanta noapte a Invierii, vom avea presimtirea bucuriei cele veşnice, spre care nazuieşte fiecare creştin in parte, copil sau varstnic. Cum ii putem determina pe copii sa inteleaga de ce trebuie sa tina post? La sfarşitul Postului ne asteapta vestita noapte, odata in an -noaptea luminatei Invieri a lui Hristos. Unii parinti socotesc greşit atunci cand opresc pe copiii lor de la post. Ei leaga automat postul de pacat, zicand ca este mic şi nu are pacate. Mantuitorul a postit fiind fara de pacat! Cine a postit cand era mic nu-i va mai parea mai tarziu o experienta imposibila. Postul nu va mai fi straini şi tanarul va reuşi cu minimum de efort sa lupte cu el insuşi şi cu ispitele acestei lumi. Creştinii are trebui sa insiste pe latura activa, pozitiva a postului, pe savarşirea de fapte bune semenilor. Daca putem aduce o raza de bucurie cuiva, daca putem ajuta pe cineva necajit, daca putem face o vizita (fie şi telefonica) unui om bolnav sau singur, daca putem incalzi nadejdea intr-un suflet intristat sau dacă putem încuraja pe cineva părăsit de toţi, să o facem cu toată inima. Intru aceasta vom arată că suntem ai lui Hristos, că, într-adevar, Dumnezeu este cu noi si raspandeşte şi prin iubirea noastra binecuvantarea Sa în lume. Bibliografie 1. Dogma Ortodoxa, Manual pentru Seminariile Teologice, Todoran Isodor, Zagrean Ioan, Ed. Arhidiecezana, Cluj Napoca, 1997 2. Cum sa fiu politicos? – bunele maniere pentru cei mici, Demostene Botez, Ed. Aramis, Bucuresti, 2003

178 | 228

Sfinţii ortodoxiei – modele de traire creștină Prof. Sandu Gerasela Școala Gimnazială Sâmburesti, Jud. Olt Sfinţii sunt prezenţi nu numai în biserică ci şi în viaţa, ocupaţiile şi greutăţile creştinilor de astăzi. În primul rând sfinţii din toate timpurile şi din toate locurile sunt modele desăvârşite de vieţuire creştină. Sfinţii sunt creştinii autentici, care în lupta cu păcatul şi răul, au luptat până la sânge, uneori cu sacrificiul vieţii lor. Virtuţile sfinţilor reprezintă căi de urmare a lui Hristos, de purtare a Crucii şi de împlinire a destinului creştin. În Vieţile Sfinţilor atibutul sfinţeniei înseamnă depăşirea permanentă a omului sau transfigurarea neîncetată în harul divin al lui Hristos şi dăruirea necondiţionată faţă de semenii lor. Şi noi, creştinii de astăzi, avem menirea de a refuza pactul cu răul, compromisurile şi de a stopa şi a învinge- asemenea sfinţilor - răul din lume şi din viaţa noastră. Pe de altă parte, modelul de vieţuire creştină constă în trăirea vieţii în Hrtistos, în împlinirea Evangheliei şi în imitarea sfinţilor, dar şi prin conlucrarea noastră cu harul divin, pentru realizarea unei epectaze reale, şi în dragostea sau dăruirea noastră faţă de orice om, indiferent dacă este credincios sau necredincios. Pe baza sfinţeniei şi a Vieţilor Sfinţilor se poate redefini astăzi statutul de creştin şi de creştinism. Sfinţenia înseamnă identificarea deplină a creştinilor cu Hristos, hristificarea lor, sau trăirea vieţii în Hristos. Părintele Justin Popovici spune depre creştini că sunt purtători de Hristos şi, în consecinţă purtători şi posesori a vieţii veşnice. Sfinţii sunt creştinii cei mai desăvârşiti, care s-au sfinţit în gradul cel mai înalt cu putinţă, prin exercitarea credinţei în Domnul Iisus Hristos Cel Inviat si veşnic viu. În al doilea rând, sfinţii sunt ocrotitorii vieţii noastre. În vechime, creştinii purtau numele sfinţilor, cunoşteau viaţa lor şi încercau să urmeze, după putinţă, virtuţile acestora. De asemenea, fiecare casă creştină avea un sfânt ocrotitor sau proniator, deoarece familia creştină este “a doua biserică” şi un alt “altar de închinare şi de cinstire a lui Dumnezeu”. Şi popoarele creştine aveau şi trebuie să aibă un sfânt ocrotitor- care reprezintă un model de sfinţire a neamului (grecii il au pe Sfântul Apostol Pavel, Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat latinii pe Sfântul Apostol Petru, românii pe Sfântul Apostol Andrei, ruşii pe Sfântul Ierarh Nicolae, indienii pe Sfântul Apostol Toma, sârbii pe Sfântul Sava). Sfinţii sunt modele de desăvârşire şi pentru ocupaţiile şi profesiile umane: Sfinţii Trei Ierarhi sunt ocrotitorii studenţilor, elevilor şi profesorilor prin înţelepciunea şi elocinţa lor; Sfinţii Spiridon şi Pantelimon, Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian sunt modele pentru medicină; Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş, prin puterea pe care o are asupra focului este ocrotitorul pompierilor; Sfânta Varvara este ocrotitoarea minerilor, prin curajul de a sta în adâncul pământului; Sfântul Gheorghe, prin vitejia şi biruinţa asupra balaurului este ocrotitorul militarilor. În Tradiţia Ortodoxă Dumnezeu este izvorul tuturor darurilor şi al harului divin. Dumnezeu este dăruitorul care îşi revarsă iubirea şi bunătatea Sa în darurile sfinţilor, ale creştinilor şi ale tuturor oamenilor. Maica Domnului este numită „cea plină de har” deoarece a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Omul, izvorul harului şi al darurilor.

Sfântul Ștefan - semnificația numelui, tradiții și obiceiuri Prof. învățământ preșcolar Șerban Cristina Grădinița cu Program Normal Jiblea-Veche/ Călimănești Sfântul Ștefan era de neam ales provenea din seminția lui Avraam. În limba greacă, Ștefan înseamnă “coroană” și se referă atât la râvna de căre acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el, Sfântul, este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină. Sfântul Ștefan este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea Domnului. Numele este de origine grecească - Stephanos - și înseamnă “coroană”, “ghirlandă”, “cunună” (cu care erau încununați învingătorii). La noi, formele curente au fost și sunt Ștefan și Ștefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fănel, Fănica, Fănița, Fana, Fanică, iar uneori - sub influența străină - Fanny. Destul de des se folosesc și diminutivele Ștefănel sau Ștefăniță, mai rar Ștef(i). Mai recent a apărut și forma feminină Ștefanela (ce pare sa fi prins mai bine decât vechea Ștefanida - numele unei mucenițe trecute în calendar). Nr. 2 - Decembrie 2013

O veche tradiție spune că, de ziua Sfântului Ștefan este bine să aducem în casele noastre icoana care-l înfățișează pe acest martir, astfel Sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase. Astăzi, în biserici, se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan. În unele zone din Muntenia, se prepară Pâinicile lui Ștefan, în forme rotunde, dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. După ce se sfințesc de către preot, la biserică, se împart de pomană copiilor săraci. Pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite de persoane de decizie, e bine ca azi, de ziua sfântului său nume, să dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă. În semn de iubire, prețuire și respect pentru martirul prăznuit astăzi, dar și ca dovadă de iubire și înțelegere, e bine să ne împăcăm cu persoanele cu care suntem certați. E bine ca în această zi să se evite deplasările în zonele montane și în locuri izolate care v-ar putea pune viața in pericol.

Datini şi obiceiuri româneşti de Sfântul Andrei şi de început de iarnã Prof. Şerban Diana Cristina Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” Râmnicu Vâlcea Românii au parte de tradiţii şi obiceiuri deosebite care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechile timpuri de cele noi, purtând cu ele peste timpuri podoabe şi daruri ale pământului, înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu. Odată cu începerea Postului Crăciunului şi sfârşitul lucrului la câmp, toată atenţia comunităţii se îndreaptă înspre activităţile de pregătire a sărbătorilor de iarnă. Tot acum, încep şezătorile. Sfântul Andrei, ocrotitorul României, a creat în popor o serie de ritualuri păstrate cu sfinţenie şi astăzi. Există credinţa că este momentul pentru 179 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat a se lua măsuri de apărare împotriva duhurilor rele. Spiritele malefice ale celor decedaţi au, în această noapte, puteri sporite. Imaginat ca un mort dematerializat, strigoiul e condamnat să rătăcească noaptea prin lume, acesta nu poate ajunge pe lumea cealaltă după înmormântare. Uşile şi ferestrele caselor sunt unse cu usturoi pisat, menit să alunge pătrunderea duhurilor rele la oameni şi animale. Moroii sunt confundaţi cu strigoii, însă aceştia fie se nasc ca atare, fie sunt oameni care, pedepsiţi pentru faptele lor, devin după moarte suflete rătăcitoare. Mai circulă legende că moroii ar fi copii morţi şi nebotezaţi. Cunoscut fiind cultul dacic al lupului, această zi mai este numită şi „Ziua lupului“. Strâns legat de superstiţiile care privesc lupul este şi pricoliciul. Tot acum se fac şi vrăji de dragoste. Tot în noaptea de Sfântul Andrei sunt practicate şi predicţii meteorologice populare pentru anul următor. Începutul iernii - Ne aflăm la sfârşitul anului, perioadă în care şi timpul pare c-a obosit şi e… bătrân. Acum e vremea „Moşilor„: Moş Andrei - 30 noiembrie, Moş Nicolae - 6 decembrie, Moş Ajun - 24 decembrie si Moş Crăciun - 25 decembrie. Între 3 şi 5 decembrie sunt Zilele Bubatului. În 4 decembrie este sărbătorită patroana spirituală a minerilor: Sfânta Varvara. În această zi, minerii nu lucrează, ci doar petrec. În 6 decembrie e ziua mult aşteptată de copii: Sfântul Nicolae – Sânnicoară în Transilvania şi Moş Nicolae în Muntenia. Pe 9 decembrie este solstiţiul de iarnă pe stil vechi Ignatul porcilor – 20 decembrie - Sacrificarea porcului (care se va transforma în bunătăţi pentru masa de Crăciun) nu este un sacrificiu oarecare.Colindatul - Ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou este deschis de obiceiul colindatului. La colindat participă tot satul tradiţional. Pluguşorul şi Plugul mare Plugul Flăcăilor - 31 decembrie- Pluguşorul este un străvechi obicei agrar. Simbolul obiceiului purtat de copii este Sorcova, odinioară realizată din ramuri de măr, prun, cireş, sau trandafir.Semănatul - Grâul care este pus la încolţit,iar dacă grâul creşte frumos şi înalt se spune că va avea un an bun cu bani şi sănătate. Vergelul „Vergelul este un ritual la care participă mai ales tinerii necăsătoriţi, dar şi părinţii acestora, în ajunul noului an. Pusul cănilor - este un obicei care se mai practică în această perioadă pentru pretendenţii la căsătorie. Ridicatul la grindă al pruncului de către moaşă are loc în ziua de Sf. Vasile. Vasilca - obicei agrar care reprezintă jertfa grâului în ipostaza zoomorfă a Porcului. Ajunul Bobotezei - 5 ianuarie. În ajunul 180 | 228

Bobotezei se ţine post. Boboteaza (Iordanul, Botezul Domnului) - 6 ianuarie. În Moldova şi Transilvania se practică Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat. În sudul ţării se practică Botezul şi Încurarea cailor, precum şi de Sf. Ioan Botezătorul – Sântion - Iordănitul sau Tontoroiul Femeilor. Bibliografie 1. Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezana, Caransebeş, 2001 2. Dumitru Stăniloaie, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Editura Elion, Bucureşti, 2001

Sfântul Ierarh Nicolae Şerbănescu Vasilica Şcoala Gimnazială Gura Văii, Bujoreni Sfântul Ierarh Nicolae (sărbătorit la 6 decembrie), arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul “a mijlocit” iertarea Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat celui care a fost lovit. Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.An de an este aşteptat cu drag de fiecare dintre noi.

Bunătatea Domnului, o certitudine Prof. Silvia Turbureanu Cercul de Educaţie Civică Palatul Copiilor Municipiul Râmnicu Vâlcea Societatea, la scară mondială, încă de la apariţie, ca urmare a Creaţiei Divine, s-a confruntat cu tot felul de probleme, unele mai tumultoase decât altele. Încercările cele mai variate şi mai tehnice de soluţionare a tuturor diferendelor apărute de-a lungul istoriei nu au fost întotdeauna încununate de succes. Odată însă cu apariţia creştinismului, lucrurile s-au îndreptat uşor, dar sigur, pe făgaşul lor normal, lasând să apară tot mai pregnant sentimentul de democraţie, de drept şi de dreptate. Aşa s-a făcut posibilă catalogarea certă a adevărului, indiferent de modul timpul şi iniţiatorul acţiunii. Poporul român, ca popor creştin, aparţine Ortodoxiei, în sensul că rădăcina şi viaţa sa, înaintea lui Dumnezeu, este reprezentată de dreapta credinţă în Hristos. Creştinarea sa datează de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei, conform consemnărilor realizate şi păstrate până astăzi. De fapt, această credinţă o avem moştenire de la coloniştii romani şi greci, cărora le-au vorbit Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma, aducând odată cu legiunile romane şi CREDINŢA ORTODOXĂ, caracterizată fiind de spiritul dreptăţii. Nr. 2 - Decembrie 2013

O religie, indiferent de forma pe care o îmbracă, nu poate exista fără sfinţii săi, însă. Aceştia sunt personalităţi caracterizate prin suprema perfecţiune şi puritate. În Sfânta Scriptură, a Vechiului şi a Noului Testament, există multe texte care se referă la „sfinţi şi sfinţenie”, esenţiale fiind acelea în care însuşi Dumnezeu vorbeşte despre Sfinţenia Sa, direct sau prin glasul profeţilor. Luând în calcul doar câteva elemente esențiale ale Sfinților Ortodoxiei consider că poporul român trebuie să-și orienteze, acum mai mult decât oricând, conduita proprie în direcția smereniei, credinței și respectului modelelor sale creștine așa încât aceste modele, demne de urmat, să fie pentru noi comoara nelipsită, de mare preț, specifică oricarui popor creștin. Doar așa Sființii Ortodoxiei vor fi multumiți, acolo în „lumea fără dor”, de unde ne sprijină și ne ocrotesc, convinși că sacrificiul suprem al lor a meritat, iar noi demonstrăm că avem puterea de a conștientiza comoara pe care, moștenire, ne-au lăsat-o! Mai mult, cred că suntem datori cu un minim respect care este specific statutului de OM. Practic, Bunul Dumnezeu, existent în tot şi în toate va înlesni legătura cu tot ceea ce este sfânt cu singura condiţie de a-I primi buna intenţie. Pentru acest lucru însă trebuie sa avem convingerea că ajutorul său va fi total dacă şi noi ne vom strădui pe cât posibil să fim mai buni. Aşadar, trebuie „să dăm Cezarului ce este al Cezarului”: respectul firesc, îndreptându-ne fiecare propriile acţiuni către ideea de drept şi dreptate fără a ne-o face singuri, însă! Puterea de a schimba acum tot ceea ce nu ne place sau considerăm că nu ni se cuvine este în mâinile noastre ale tuturor, putere dată de Domnul. Este suficient deci să începem schimbarea cu noi, îndreptându-ne atenţia câtre calea dreaptă a oricărui lucru sau faptă. Practic, altruismul trebuie să existe pentru a-l putea percepe. Pentru a exista, trebuie să-l reconstruim din temeli, mai ales acum la început de mileniu III. De fapt, lumea trebuie să înţeleagă că pasivitatea, inolenţa, distruge altruismul, iar fără el devenim insensibili la durerea, suferinţa semănului nostru, la tot ce ne înconjoară, până la urmă. Ajunşi într-o astfel de stare, când nu mai suntem atenţi decât la atingerea propriilor interese. Când prieteniile le unim doar pe baza acestui meschin simţământ, cum mai vrem să bebeficiem de BUNĂTATEA CERTĂ A DOMNULUI? Desigur că doar dăruind, putem primi, 181 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat iar sensibilizarea individului, a tuturor sfinţilor, a Domnului nu poate fi posibilă fără a demonstra că merităm sprijinul care ni se cere de aproapele nostru. Altfel, durerea, nedreptatea – care la rândul ei naşte altă durere, nu poate înnobila, ci distruge vieţi, suflete, destine frumoase. Aşadar, merită să luăm în calcul adevărul, virtutea pentru a cunoaşte BUNĂTATEA NEMĂSURATĂ A DOMNULUI! Până la urmă, esenţa tuturor lucrurilor omeneşti stă în cuvintele Domnului, rostite după ce şi-a desăvârsit creaţia, binecuvântând-o: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ”. Aşadar, haideţi să fim mai buni, ca semn de mulţumire pentru tot ceea Domnul ne-a lăsat, prin CERTA-I BUNĂTATE!

Sfanta Veronica-model de credinta Prof. Staicu Maria Gradinita Mogosesti-Goiesti Sfanta Veronica este pomenita de Biserica Ortodoxa pe 12 iulie. Sfanta Veronica este femeia pe care Mantuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de curgerea sangelui. Mai tarziu, tot Veronica va fi aceea care va intinde Mantuitorului o mahrama, spre a-si sterge chipul indurerat, in drumul Lui spre Golgota. Potrivit traditiei crestine, chipul Mantuitorului s-a intiparit pe mahrama sfintei. Veronica este un nume compus din doua cuvinte, unul de origine latina („vera”, adica „adevarat”) si altul de origina greaca („eikon”, adica „icoana” sau „chip”). Prin alaturarea celor doua cuvinte se obtine un nume ce inseamna „Adevarata Icoana” sau „Adevaratul Chip”. Acest nume trimite, in mod evident, la chipul Mantuitorului, imprimat pe mahrama sfintei. Veronica, sfanta din Sfanta Scriptura „Si iata o femeie cu scurgere de sange de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Caci zicea in gandul ei: Numai sa ma ating de haina Lui si ma voi face sanatoasa; iar Iisus, intorcandu-Se si vazand-o, i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Si s-a 182 | 228

tamaduit femeia din ceasul acela” (Matei 9, 20-22). „Si, pe cand se ducea El, multimile il impresurau si o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sange si cheltuise cu doctorii toata averea ei, si de nici unul nu putuse sa fie vindecata, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui si indata s-a oprit curgerea sangelui ei. Si a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toti tagaduind, Petru si ceilalti care erau cu El, au zis: Invatatorule, multimile Te imbulzesc si Te stramtoreaza si Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Caci am simtit o putere care a iesit din Mine. Si, femeia, vazandu-se vadita, a venit tremurand si, cazand inaintea Lui, a spus de fata cu tot poporul din ce cauza s-a atins de El si cum s-a tamaduit indata. Iar El i-a zis: Indrazneste, fiica, credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace” (Luca 8, 42-49). Sfanta Veronica Veronica s-a nascut in localitatea Banias (Paneas), cunoscuta si sub denumirea de „Cezareea lui Filip”, undeva la poalele Muntelui Hermon, in partea nordica a Tarii Sfinte. Localitatea natala a sfintei era capitala intemeiata de fiul lui Irod cel Mare, la baza sudica a Muntelui Hermon, in partea nordica a Paslestinei, in sudul provinciei Siria. Cezareea lui Filip se afla la aproape 200 de kilometri mai la nord de Ierusalim si la 40 de kilometri de Marea Galileei. Sfanta Veronica a fost tamaduita de Mantuitorul Iisus Hristos de o boala femeiasca, dupa 12 ani de suferinta. Se spune ca, atat in semn de multumire si slava adusa lui Dumnezeu, cat si in semn de aducere aminte de binefacerea primita, Sfanta Veronica ar fi turnat o statuie de bronz ce-L reprezenta pe Mantuitorul, tinand mana unei femei ingenunchiate inaintea lui. Sfanta ar fi asezat statuia in fata casei ei, iar la baza acesteia se spune ca se afla o planta ce oferea tamaduire de orice boala. Potrivit unei traditii apusene, Sfanta Veronica (Berenice) este acea femeie care a sters cu o mahrama fata indurerata a lui Iisus Hristos, pe cand Acesta era dus spre Golgota. Chipul lui Hristos ar fi ramas astfel imprimat pe mahrama, care a fost considerata apoi „prima icoana nefacuta de mana omeneasca”. Aceasta panza minunata s-a pastrat multa vreme, ea fiind cunoscuta mai ales ca „Sfanta Mahrama”. Pe data de 16 august, desi nu are nici o atestare evanghelica sau apostolica, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sfanta Mahrama a Domnului. Ducand o viata sfanta, dupa multe nevointe duhovnicesti, Sfanta Veronica a adormit in pace, mutandu-se la Domnul. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Rugaciune catre Sfanta Veronica „Folositoare calda castigandu-te pe tine, ne rugam tie, noi, nevrednicii, si ca ceea ce ai aratat chipul lui Iisus Hristos, daruieste-ne sa-L vedem si noi, in viata cea vesnica, ca sa te cinstim si sa-ti cantam: Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos! O, preamilostiva Sfanta Veronica, care te-ai invrednicit de minunea cea nespusa a primirii Sfintei Mahrame, primeste acum si aceasta rugaciune ceti aducem tie si aprinde intru noi flacara iubirii de Dumnezeu, Mantuitorul nostru, ca impreuna cu tine sa ne invrednicim a canta in Imparatia lui Dumnezeu: Aliluia!”

Sfântul Andrei - Apostolul Românilor Prof. Stanca Mariana Grădinița cu Program Prelungit Cozia Râmnicu Vâlcea Biserica cinsteşte pe Sfântul Andrei cu următorul nume de sinaxar: “Sfântul, măritul (slăvitul) şi întru tot lăudatul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat”. El devine astfel pesonajul central al istorisirii Sfântului Ioan Evanghelistul unde se istoriseşte nu numai întâlnirea propriu-zisă dintre Iisus si cei doi ucenici ai Botezătorului, ci si urmarea pe care acest eveniment o are asupra cugetului şi comportării Sântului Andrei care ajunge singur la convingerea că Mesia este Hristos. Mai întâi ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul , în care calitate a fost martor la Botezul Mântuitorului, Sfântul Andrei a devenit primul ucenic chemat să primească multele şi minunatele daruri pe care le-a transmis Mântuitorul Hristos ucenicilor Săi. El a fost singurul Apostol al Domnului Hristos care a predicat Evaghelia geto-daco-romanilor din cetaţile Scytyei Minor (Dobrogea azi). După tradiţia veche păstrată încă de localnici precum şi unele scrieri istorice şi teologice din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a ajuns în Dobrogea prin anii 60 după Hristos şi s-a oprit cu ucenicii săi pe plaiurile unde stăpâneau dregătorii Cutusan si Dura, numit în prezent Ioan Corvin, unde la marginea satului într-o padure a aflat o peşteră pe care a folosit-o ca loc de sălăşuire si rugăciune. Nr. 2 - Decembrie 2013

Aici a botezat şi creştinat Sfântul Andrei pe strămoşii noştri, le-a hirotonit preoţii, aceasta fiind primul locaş de cult de pe teritoriul tării noastre şi poarta de pătrundere a creştinismului în România. Locul a rămas mult în memoria neamului şi secole de-a rândul fiind denumit “ Peştera Sfântului Apostol Andrei”. Aceasta este situată la 3,15 km S-E de şoseaua Constanţa-Ostrov în pădurea de lângă localitatea Ioan Corvin judeţul Constanţa. După mulţi ani de propovăduire Sf Apostol Andrei este rastignit pe cruce de catre antipatul Egheat.Si aşas-a sfârşit sfântul bătrân ,fiind plin de zile, ca a trait ca la 80 de ani. Ca asa se cadea, ca adevaratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu sfirsit mucenicesc sasi savirseasca drumul propovaduirii. Iar uritul de Dumnezeu Egheat,de indracire fiind cuprins, de demonii cei slujiti si cinsti de dinsul, vrednice rasplatiri a luat, ca s-a suit in virful unui deal inalt si de acolo cazind jos paginul,s-a zdrobit si-după cuma zis dumnezeiescul David- s-au risipit oasele lui lânga iad . Aceasta este viaţa şi petrecerea Sfântului Apostol Andrei,acestea sunt poveştirile cele după puterile noastre, despre ucenicul lui Hristos, cel dintâi chemat. Aşa a petrecut sfântul,aşa a fost nevoit, aşa a schimbat vânarea de peşti pe vânarea de oameni, aşa a dobândit împărăţia cerului şi acum se odihneşte şi se veseleşte întru împărăţia cea rânduită de Învăţătorul său,dupa cum sigur i s-a fagaduit zicând Si va fagaduiesc voua, precum mi-a fagaduit Mie Tatal Meu, Împărăţie. Bibliografie 1. ***, Parabolele şi învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos, Editura Vestala, Bucureşti, 19982. 2. Călugăr”Biblia sau Sfanta Scriptura”, Bucuresti, 1991., Dumitru, Șapte cărți de religie, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1990 3. ”Biblia sau Sfanta Scriptura”, Bucuresti, 1991.

183 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Arhanghelul Mihail Elev Georgescu Marius Gabriel Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă„ Râmnicu Vâlea



184 | 228

Numele arhanghelului Mihail înseamnă, în traducere românească, ”Cel care este asemenea lui Dumnezeu.” Atât în unele texte biblice cât şi în cele care le sunt posterioare lor, arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toţi arhanghelii. Acest aspect este menţionat atât în tradiţia creştină cât şi în cea ebraică şi islamică. Datorită dovezilor sprijinului şi protecţiei sale permanente pentru întreaga umanitate, arhanghelul Mihail este cel mai popular şi mai apelat înger din tradiţia creştină. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Arhanghelul Mihail este unul dintre cei patru îngeri ai prezenţei lui Dumnezeu, impreuna cu Gabriel, Uriel si Rafael. Se crede că, impreună cu Uriel, Gabriel şi Rafael, el a distrus oştirile lui Senaherib. Arhanghelul Mihail mai este cunoscut sub diferite nume, precum Purtătorul Cheilor Raiului, Conducător al Arhanghelilor, Înger al Pocăinţei, milei şi sfinţeniei, Prinţ al Prezenţei Divine.



Arhanghelul Mihail este prin excelenţă eroul luptător al lui Dumnezeu. Toate trăsăturile sale şi orice tip de intervenţie în relaţia dintre om şi Divinitate îşi au izvorul în capacitatea şi natura sa războinică, de luptător în slujba Binelui şi a Luminii. Prin urmare, ajutorul său necondiţionat este primit instantaneu de toţi cei care luptă plini de eroism şi cu curaj împotriva răului (atât cel exterior, cât şi cel interior, din fiinţa lor).

Nr. 2 - Decembrie 2013

185 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Arhanghelul Mihail este un luptător pentru dreptate şi adevăr. Arhanghelul Mihail este adeseori înfăţişat cu aripi puternice, foarte mari şi cu Sabia Dreptăţii, de un albastru strălucitor, o sabie de foc, care arde, care radiază căldura şi strălucirea Luminii Divine. În perioada Renaşterii, el apare ca un tânăr puternic şi foarte frumos, îmbrăcat într-o splendidă haină, purtând sabie, scut şi lance, iar în alte reprezentări este cel care ţine Balanţa Dreptăţii. Lancea şi sabia sunt în realitate simboluri ale discernământului spiritual care învinge până la urmă orice rău. Instrument al adevărului în acţiune, sabia este simbolul puterii, al forţei lucide a spiritului, uneori singurul mijloc de a rezolva o problemă sau de a atinge un rezultat durabil.



186 | 228

În ierarhia cerească, arhanghelul Mihail conduce oştirile de lumină in lupta împotriva ingerilor decazuti. Descris uneori ca deţinând cheile Cerului (Paradisului), el este numit Prinţul Luminii intr-unul dintre Manuscrisele de la Marea Moartă, intitulat Lupta Fiilor Luminii împotriva fiilor întunericului şi el este conducătorul Ingerilor de Lumină în lupta împotriva demonilor (îngerilor decazuti). În Persia el este considerat Prinţ al Stelelor. Arhanghelul Mihail este asociat cu miracolele manifestate de Puterea lui Dumnezeu şi este considerat apărător al Luminii şi Bunătăţii. Arhanghelul Mihail este un Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce către Lumina Eternă. Cu sabia lui de Lumină, el taie legăturile malefice şi îi protejează cu căldura luminii sale pe toţi cei care trebuie apăraţi de forţele întunericului.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Arhanghelul Mihail este cunoscut ca Înger al Păcii, el ne îndeamnă să ne împăcăm cu noi înşine şi astfel să restabilim Pacea Universală. La Fatima, în 1917, înainte de apariţiile Fecioarei Maria, cei trei copii vizionari au fost pregătiţi de Îngerul Păcii, de fapt Arhanghelul Mihail în ipostaza de Aducător al Păcii. Tot ce se petrece cu adevărat la nivel planetar a fost orchestrat de marele arhanghel Mihail şi de mulţi mari lideri spirituali din toate religiile.



Arhanghelul Mihail este un Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce către Lumina Eternă. Arhanghelul Mihail ne trimite revelaţii, ne dă sfaturi sfinte, pline de înţelepciune. Arhanghelul Mihail este întotdeauna stăpânul sufletelor. Testamentul lui Avraam, lucrare care datează din secolul al IIlea D.C. îl prezintă pe arhanghelul Mihail ca fiind atât de apropiat de Dumnezeu încât, prin intervenţia sa în faţa lui Dumnezeu, el poate chiar să salveze sufletele din infernuri şi să le ghideze către Ceruri (sferele tainice superioare ale manifestării). Atunci când ne apare în ipostaza de Cel ce cântăreşte sufletele, Mihail este înfăţişat ţinând în mână o scală a dreptăţii sau o balanţă în care, pe fiecare platan, se află câte un mic trup gol, reprezentând sufletele: cele acceptate au de obicei mâinile împreunate într-un gest de recunoştinţă, iar cele păcătoase exprimă groază în privire şi atitudine.

Nr. 2 - Decembrie 2013

187 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat



Arhanghelul Mihail este cunoscut şi ca Apărător al Luminii, al Dreptăţii, al Binelui Divin, al Bunătăţii, al Credinţei, Sfânt Protector al bisericii pe Pâmânt. Fiind un protector divin prin excelenţă, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori ca să apere de rău, ca să protejeze credinţa deplină, puternică, profundă şi de nezdruncinat în Dumnezeu.

Arhanghelul Mihail este întotdeauna reprezentat tânăr şi foarte frumos. Descrierea arhanghelului Mihail în Biblie: „Şi mi-am ridicat ochii şi iată un om îmbrăcat în veşminte de in, iar coapsele încinse cu aur curat şi de preţ, trupul lui ca şi crisolitul şi faţa lui ca fulgerul, iar ochii lui ca flăcările de foc, braţele şi picioarele lui străluceau ca arama lustruită şi sunetul cuvintelor lui ca vuietul unei mulţimi.”(Daniel 10,5)

Elev Georgescu Marius Gabriel

188 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Maica Domnului si Maria Magdalena Elev Titu Constantin Marian clasa a X-a B Prof. îndrumător Petrescu Angela Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Râmnicu Vâlcea

FECIOARA MARIA

Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului este praznuita de ortodocsi si catolici in fiecare an, pe data de 15 august. Ea este cunoscuta in Apus sub numele de Inaltarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Este sarbatoarea in amintirea zilei in care Fecioara Maria si-a dat obstescul sfarsit. Nu se stie cu exactitate nici anul, nici ziua cand a adormit Sfanta Fecioara. Despre adormirea Maicii Domnului nu avem informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in traditia Bisericii.

Nr. 2 - Decembrie 2013

189 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, caci in aceasta se implica marturisirea ca Cel ce S-a nascut din ea nu e o persoana omeneasca deosebita de cea dumnezeiasca, ci Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a nascut din ea, dupa firea Sa omeneasca. Niciodata nu se naste o fire, ci un ipostas, care in ordinea omeneasca este o persoana, daca firea nu vine la subzistenta reala decat ca persoana. Persoana care Se naste din Fecioara Maria este identica cu Persoana Cuvantului dumnezeiesc, Care prin intrupare Se face si persoana firii omenesti.

Pentru a se mântui, creştinii nu au nevoie de mijlocirea sfintei Fecioare Maria. Iisus Cristos a avut nevoie de Fecioara Maria, iar el este mult mai important decât noi. Iisus a avut nevoie de sfânta Fecioară ca să-l formeze în sânul ei, să-l aducă pe lume, să-l hrănească la pieptul ei, să se îngrijească de el, să-l înveţe şi să-l educe ca oricare mamă pe fiul ei. Iisus Cristos a avut nevoie de Fecioara Maria, iar protestanţii spun că nu aveţi nevoie de ea? Apostolii au avut nevoie de sfânta Fecioara Maria, care îi însoţea şi-i mângâia, în adunările ţinute după moartea şi învierea lui Iisus. Sfânta Scriptură spune că „[Apostolii], într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Iisus” (Fap 1,14); evident, o cinsteau şi o consultau ca pe cea mai bună dintre mame.

190 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfanta Maria Magdalena s-ar fi retras intr-o pestera unde a dus o viata ascetica vreme de treizeci de ani. La vremea mutarii sale la Domnul, ingerii au purtat-o la Aix si in oratoriul Sfantului Maximin. Trupul sfintei a fost pastrat in acest oratoriu construit de Maximin in Villa Lata. Istoria este tacuta cu privire la moastele sfintei pana in 745 cand, potrivit cronicarului Sigebert, au fost mutate la Vezelay, din pricina invaziei saracinilor.

In 1600 moastele au fost mutate intr-un sarcofag trimis de Clement VIII, capul sfintei fiind asezat intr-o racla separata. In 1814 biserica "La Sainte Baumeâ&#x20AC;?, afecatata in timpul revolutiei, a fost restaurata, iar in 1822 pestera unde a vietuit sfanta a fost sfintita. Capul sfintei se patreaza aici, devenind un important centru de pelerinaj apusean.

Nr. 2 - Decembrie 2013

191 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mana stanga a Sfintei Maria Magdalena se gaseste la Manastirea Simonopetra din Muntele Athos. Aceasta mana a Magdalenei este intacta, cu piele si tendoane si raspandeste o bunamireasma cereasca. Multi din cei care o saruta cu evlavie si credinta se incredinteaza de faptul ca este calda. In anul 1740, pradatorii romanocatolici Barberini au furat mana Sfintei Maria, aceasta nepretuita comoara a Manastirii Simonopetra. In anul 1765, ieromonahul Ioasaf din Mitilini reuseste sa achite o parte din banii pretinsi si in cele din urma reuseste si readucerea moastelor Sfintei Maria Magdalena in manastire.

192 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica -model al fiecărui român Elevă Turbureanu Georgiana clasa a XII-a E Prof. coordonator Silvia Turbureanu

DESPRE MARELE PĂRINTE DUHOVNIC Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este considerat marele părinte duhovnic al secolului XIX. Conform informaţiilor, acesta s-a născut la Bucureşti, pe data de 7 octombrie 1787, fiind ocrotit de către părinţii săi, Antonie şi Floarea Antonescu.

FAMILIA, UN AJUTOR DE NĂDEJDE Credinţa în familie era prezentată de părinţii săi, credinţă ce a influenţat viaţa tânărului încât a dorit să devină ,,slujitorul" bisericii. Astfel, înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, în martie 1807 şia urmat visul, ajungând la Mănăstirea Cernica.

MĂNĂSTIREA CERNICA Nr. 2 - Decembrie 2013

193 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

REFACEREA BISERICII ,,SFÂNTUL NICOLAE" În 1812, Sfântul Calinic a fost trimis la Mănăstirea Neamţ pentru a face rost de ajutoare astfel încât să poată să refacă Biserica ,,Sfântul Nicolae" de la Cernica, întrucât fusese distrusă de un cutremur.

MĂNĂSTIREA NEAMŢ

MĂNĂSTIREA NEMŢ - UN LOC DE ÎNCHINARE

STAREŢUL SFÂNTUL CALINIC

La 31 de ani, datorită răbdării, dragostei faţă de ceilalţi şi muncii depuse a fost numit stareţ. A fost un bun îndrumător pentru credincioşi, fiind cunoscut pentru faptele sale de milostenie. Pentru că era SOLIDAR, a hrănit în mănăstire un număr mare de locuitori atât din Bucureşti, cât şi din împrejurimi.

194 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

DUPĂ ...43 DE ANI Sfântul Calinic, după 43 de ani petrecuţi în biserică, a fost chemat la înalta slujire arhierească. Încă din 1834, după moartea mitropolitului Grigore Dascălul, domnitorul Alexandru Ghica l-a rugat să accepte scaunul mitropolitan, însă Calinic a refuzat această propunere, mărturisind că este nevrednic de o asemenea cinste.

MITROPOLITUL GRIGORE DASCĂLUL

ALEXANDRU GHICA

RIDICAREA SCHITULUI FRĂSINEI Între anii 1859-1864, Calinic a ridicat din banii proprii o biserică nouă, la schitul FRĂSINEI. Episcopul Calinic l-a convins pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza că Mănăstirea Frăsinei trebuie salvată de la secularizare.

MĂNĂSTIREA FRĂSINEI Nr. 2 - Decembrie 2013

195 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

DENUMIREA MĂNĂSTIRII Această denumire a fost primită datorită pădurilor de frasini din zonă, datând din anul 1710.

HRAMUL ADORMIREA MAICII DOMNULUI DE LA FRĂSINEI Biserica Mănăstirii Frăsinei poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, cu tot ansamblul de clădiri, în formă de cetate.

196 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

PĂDUREA OFERĂ PROTECŢIE Pentru că se află într-un loc retras, Mănăstirea Frăsinei a atras precum un magnet, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovniceacă.

MĂNĂSTIREA FRĂSINEI - UN LOC ÎN CARE ESTE INTERZIS ACCESUL FEMEILOR În această mănăstire este interzis însă accesul femeilor. Conform tradiţiei, Sfântul Calinic a pus pe drumul către Frăsinei o bornă, pe care era scris: ,,Până aici au voie femeile, de aici este partea monahilor." Borna a fost luată în perioada comunistă, dar în zilele noastre este păstrată în mănăstire.

BLESTEMUL

Nr. 2 - Decembrie 2013

197 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

UNICITATEA MĂNĂSTIRII FRĂSINEI Practic, Mănăstirea Frăsinei a devenit unică întrucât este singura mănăstire ortodoxă din România unde femeile nu au voie să intre. Aflându-se în creierul muntelui din comuna Muiereasca, judeţul Vâlcea, drumul până la ea este foarte anevoios.

PIATRA DE LEGĂMÂNT La aproximativ doi kilometri de mănăstire, Calinic a aşezat o piatră de legământ, gravând cu litere chirilice un greu blestem pentru cine îl încalcă, iar binecuvântare pentru cine-l respectă. Deci, urmează mesajul: ,, Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă inainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbavia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. (Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867)."

198 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

BLESTEMUL DE LA FRĂSINEI La mănăstirea dintre frasini, groaznicul blestem lăsat de

Sfântul Calinic opreşte cu străşnicie partea femeiască să pătrundă în sfântul locaş.

REGULAMENTUL SFÂNTULUI IERARH CALINIC În această mănăstire, Sfântul Calinic a realizat un regulament strict şi totdeauna respectat, fiind valabil şi astăzi. Astfel, pe lângă interdicţia de a veni femeile, există şi cea a stăvilirii consumului de carne, iar slujba se face de la miezul nopţii până dimineaţa.

Nr. 2 - Decembrie 2013

199 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

REALIZAREA EXORCIZĂRILOR În această mănăstire se realizează exorcizări în mare taină, însă pentru a le realiza trebuie ca persoana să postească. Singura cale de ieşire din astfel de situaţii este pocăinţa, rezultatul fiind garantat, pentru că Dumnezeu este întotdeauna lângă noi. Călugării afirmă faptul că după ce unul dintre preoţi alege o cale greşită, adică cea a exorcizărilor, nu mai există întoarcere.

IMPORTANŢA ACESTEI MĂNĂSTIRI Datorită Sfântului Ierarh Calinic, această mănăstire este importantă pentru creştini deoarece a demonstrat faptul că este ajutătorul, sprijinitorul, atât al călugărilor cât şi al credincioşilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească.

200 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

MOARTEA SFÂNTULUI CALINIC Sfântul a mai trăit la Cernica aproape un an, doar ca simplu monah, stingându-se în ziua de 11 aprilie 1868. Înmormântarea sa a respectat tradiţia veche a ÎNMORMÂNTĂRII EPISCOPILOR STÂND PE SCAUN, fiind Episcop al Râmnicului Vâlcea. Astfel, Sfântul a fost aşezat în scaun mai multe zile, cu sfinţita carja arhierească în mână şi cu Sfânta Evanghelie pe braţ. În acest timp, mulţimea de credincioşi şi demnitari ai ţării au venit să-i sărute mâna.

LOCUL DE ODIHNĂ VEŞNICĂ AL MODELULUI DE URMAT Sfântul Calinic şi-a aflat locul de odihnă veşnică în tinda bisericii Sfântul Gheorghe, conform testamentului pe care l-a lăsat. Astfel, Sfântul Calinic de la Cernica rămâne pentru Poporul Român un mare povăţuitor sufletesc, un doctor de arginţi pentru cei bolnavi, un întemeietor de locuri sfinte pentru toţi călugării români, un veritabil model pentru fiecare!

BISERICA SFÂNTUL GHEORGHE

Nr. 2 - Decembrie 2013

201 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

MOAŞTELE SFÂNTULUI CALINIC Sfintele moaşte se află la Mănăstirea Cernica. Pentru că acest sfânt a fost atât de darnic cu toţi trebuia să se cânte ,, troparul." Acest cântec este: ,,De Dumnezeu purtătorule, Părintele

nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în Ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace şi mare milă.”

BIBLIOGRAFIE:  http://www.cernica.go.ro/sfCALINIC-viata.htm  http://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Calinic_de_la_Cernica  http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-ierarh-

calinic-la-cernica-sfantul-mucenic-antipa-sfantului-farmutie118499.html  http://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Fr%C4%83si nei  http://www.financiarul.ro/2013/08/29/manastirea-frasinei-

taramul-interzis-femeilor/

202 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Antim Ivireanul Prof. Stroe Carmen Florina Prof. Stroe Stefan

• Antim Ivireanul - (n. circa 1650,

•

Iviria - d. asasinat 1716) - a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.

Nr. 2 - Decembrie 2013

203 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfântul Nicolae Prof. Voicu Marina-Emilia Prof. Anghel Lenuta Gradinița Nr. 2 Măgurele Jud. Ilfov

Sfântul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu, la 350 de mile nord de Bethlehem. Istoria şi legendele legate de Sfântul Nicolae se întrepătrund, dar se cunoaşte cu certitudine că a trăit în secolul al IV-lea, a fost cardinal de Myra (acum aflată pe teritoriul Turciei) şi a fost recunoscut şi onorat ca sfânt începând cu secolul al VI-lea. Nu mai puţin de douăzeci şi una de "miracole" îi sunt atribuite. Sfântul Nicolae a devenind cunoscut pentru credinţa, zelul şi dragostea pentru semeni şi, în special, pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea ambilor parinţi (era copil încă), a moştenit întreaga avere pe care s-a hotărât să o folosească în scopuri umanitare şi să ajute cât mai mulţi oameni nevoiaşi.

Sfântul nu a fost înmormântat niciodată căci atât de mari se dovedeau sfinţenia rămăşitelor sale pământeşti şi minunile pe care le săvârşeau, încât creştinii nici nu au îndrăznit să-i îngroape trupul! La puţin timp după încetarea sa din viaţă, Sfântul Ierarh Nicolae a fost canonizat şi astăzi, după aproape şaptesprezece veacuri, el este prăznuit atât de biserica ortodoxă cât şi de cea catolică.

204 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

“Nicolae” este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite şi mai răspândite, chiar din antichitate. El este format din două cuvinte greceşti şi are înţelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios“. În limba română, acest nume are foarte multe variante datorate grupurilor lingvistice diferite prin care au ajuns la noi. Mai frecvente sunt: Nicolae, Nicolaie, Niculai, Neculai, Nicoliţă, Culiţă, Coliţă, Neculuţă, Niculăiţă, Necula, Nică, Nicu, Naie, Năică, Năiţă, Laie, Nicorici, Nicoriţă, Sânicoară), Klaus, Nils, Mikloş, Miki, Miklo, Nikolai, Mikola. Pentru femei: Nicoleta, Nicorina, Nicola, Coletta, Niculina, Nicoliţa, Nicuţa etc. Cei care poartă aceste prenume au prilejul să-şi amintească, din viaţa Sfântului Nicolae, că cea mai frumoasă biruinţă este biruinţa asupra egoismului.

În popor, se spune că iarna începe la Sfântul Nicolae. Moş Nicolae este bătrân şi are barba albă, iar în această zi, Moşul îşi scutură barba, deci trebuie să ningă. Se spune: ”A întinerit Sfântul Nicolae”. De regulă, de ziua lui, Sfântul apare pe un cal alb (aluzie la zăpada care cade în luna decembrie) şi se mai spune că, dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.

Nr. 2 - Decembrie 2013

205 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

De-a lungul secolelor, au apărut poveşti şi legende despre viaţa şi binefacerile Sfântului Nicolae. Toate acestea sunt bazate pe sfinţenia şi marea generozitate de care a dat dovadă acest om minunat şi au ajutat la întelegerea caracterului extraordinar al acestuia şi a motivului pentru care a fost atât de îndrăgit şi considerat protector al celor neajutoraţi si neputincioşi.

Moş Nicolae este, de fapt, Sfântul Nicolae şi primele cadouri le-a făcut unor fetiţe sărace care s-au rugat Lui Dumnezeu să le ajute deoarece tatăl lor rămăsese văduv, era sărac, nu avea cu ce să le crească şi erau în pericolul de a fi luate de lângă părintele lor. Sfântul Nicolae le-a răspuns la rugăciuni şi le-a pus trei punguţe cu galbeni, câte una pentru fiecare. Astfel, fetiţele au putut ramâne acasă, lângă tatăl lor. De atunci, în fiecare noapte de 5 spre 6 decembrie, Sfântul îi răsplăteşte pe toţi copiii cuminţi, iar pe cei obraznici îi pedepseşte, punându-le o vărguţă în ghete.

206 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Şi marinarii îl cinstesc pe Sfântul Nicolae ca ocrotitor al lor deoarece se spune că, pe când era încă în viaţă, a fost invocat în gând de marinarii aflaţi într-o mare primejdie şi el s-a arătat în mijlocul lor şi a liniştit uraganul din natură precum şi furtuna din sufletele lor. Consemnarea în cronici a acestor fapte şi istorisirea lor din generaţie în generaţie păstrează vie icoana sufletului plin de bunătate al Sfântului Nicolae şi reamintesc marea poruncă a dragostei faţă de aproapele.

În România, Sfântul Nicolae, cunoscut ca “Moş Nicolae”, vine în fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie cu daruri atât pentru copii, cât si pentru adulţi. În seara zilei de 5 decembrie, ghetele şi cizmele sunt curăţate, lustruite şi puse la uşă, în casa fiecărui român. Moş Nicolae are grijă de fiecare membru al familiei şi pune câte un cadou mic (în general dulciuri sau fructe) în ghetele sau cizmele fiecăruia. În unele părţi ale ţării, Moşul aduce şi crenguţe argintii (crenguţe subţiri ce se dau cu un strat de bronz) odată cu darurile. Copiii neascultători sunt avertizaţi de părinţi că vor primi doar crenguţele dacă nu sunt cuminţi (de aici şi asocierea dintre băţ şi Sfântul Nicolae, folosit la cuminţirea obraznicilor). Venirea lui Moş Nicolae este foarte veche la români şi este una dintre cele mai importante sărbători ale anului, în special pentru copii.

Nr. 2 - Decembrie 2013

207 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Creştinii continuă să-l sărbătorească pe Sfântul Nicolae şi în ziua de astăzi. Prin generozitatea sa faţă de cei lipsiţi de ajutor şi, în special faţă de copii, Sfântul Nicolae continuă să rămână un model de înţelepciune, dragoste şi milostenie.

208 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

O clipă de pioşenie Prof. Stanica Lucia Prof. Nistrea Viorica Grădinița cu Program Prelungit „Traian Demetrescu” Craiova «Înţelegerea suferinţei în creştinism se constituie ca un aparent paradox al gândirii omeneşti, dar ceea ce Iisus Hristos a realizat pe Cruce ne face să spulberăm neînţelegerea aparentă şi orice suspiciune şi să transformăm orice gând necurat într-o certitudine a credinţei în Înviere». În aceste zile oamenii re-trăiesc evenimentele sacre ce-au marcat creştinismul; este de fapt un prezent continuu, un timp „actual” de retrăire a ultimelor momente din viaţa pământească a Mântuitorului Iisus Hristos (dar, nu numai al acestora), patimile sale stau pildă în faţa destinului fiecărui creştin. Noi, creştinii ortodocşi, intrăm în această „actualitate permanentă” care ne descoperă momentele pătimirii, răstignirii, morţii şi Învierii Mântuitorului Hristos odată cu Duminica Floriilor sau a „Intrării Domnului în Ierusalim”. Este momentul care deschide drumul spre suferinţă a Celui nevinovat; adevărată lecţie de adâncă smerenie şi lepădare de Sine pentru binele aproapelui. Cum altfel am putea numi intrarea memorabilă pe poarta Ierusalimului a Celui ce a înţeles că suferinţa este o poartă spre Înviere, nu doar propria Lui Înviere ci, mai ales, a tuturor celor ce-i cinstesc suferinţa prin a lor jertfă şi lepădare de patimi? Suferinţa nevinovată a Mântuitorului devine garanţie a ştergerii vinovăţiei noastre, a păcatelor noastre şi posibilitate de dobândire a desăvârşirii umane prin curăţenie sufletească şi smerenie. Înţelegerea suferinţei în creştinism se constituie ca un aparent paradox al gândirii omeneşti, dar ceea ce Iisus Hristos a realizat pe Cruce ne face să spulberăm neînţelegerea aparentă şi orice suspiciune şi să transformăm orice gând necurat într-o certitudine a credinţei în Înviere. Neînţelegerile lumeşti ard în faţa minunii. Hristos-Omul a primit a suferi din iubire dumnezeiască pentru om fără să condiţioneze jertfa Sa sau să aibă cel puţin o umbră de regret. În fiecare an, înainte de Sfânta Înviere, trăim durerea copleşitoare a Patimilor Domnului şi tragismul morţii Sale. Trăim şi simţim împreună cu Hristos Mântuitorul, chinurile sfâşietoare Nr. 2 - Decembrie 2013

şi negura morţii spre bucuria Învierii. Victoria asupra morţii, trecută prin suferinţa întinsă până la limita suportării omeneşti, este o chezăşie, un exemplu, a Învierii noastre întru veşnicie. De aceea , suferinţa, în acceptarea şi înţelegerea sa, nu aduce negare a sensului vieţii sau a rostului ei, ci dimpotrivă, presupune afirmare a vieţii, prin înviere spre veşnicie. Nimic nu poate fi mai limpede decât „pilda zguduitoare” a morţii prin suferinţă şi Învierii Lui Iisus Hristos Mântuitorul. Trecem prin suferinţă în moarte, spre Înviere împreună cu Hristos, ca apoi să ne luminăm veşnic din nestinsa-i strălucire. Credinţa deschide drumul spre Lumina cea adevărată, bucuriile lumeşti sunt efemere, veşnicia însemnă împlinire prin dumnezeire.

Modalităţi de realizare a activităţilor cu conţinut religios în grădiniţă Educatoare Statie Aurelia Popescu Elena Grădiniţa cu Program Prelungit Nord 1 Râmnicu Vâlcea Educaţia religioasă se realizează în familie, Biserică şi şcoală, de către părinţi, preoţi şi profesori. Există o strânsă legătură între aceşti factori educativi, conlucrarea lor determinând transmiterea valorilor credinţei şi formarea conduitei exemplare. O educaţie temeinică şi durabilă este cea începută în familie, încă din fragedă copilărie, continuată în şcoală şi consolidată prin diferite activităţi ce se derulează în Biserică şi societate. Începând cu vârsta de trei ani, sfera de curindere spirituală de către copil se măreşte; aceasta este vârsta când se pot recepta relativ optim, dispoziţii cu caracter moral. Regula principală este ca la fiecare întrebare să se dea un răspuns; acea parte din adevăr care poate fi receptată corect de către copil. Există însă riscul ca Dumnezeul copilului de trei ani, să fie gândit ca un om cu atribute deosebite. În acest caz, sarcina educatorului de a transforma opinia copilului, a-l face să înţeleagă transcendenţa lui Dumnezeu prin sublinierea atributelor nemateriale ale Lui: bunătate, frumuseţe etc., pornind de la ceea ce copilul vede: bunătatea mamei, frumuseţea naturii 209 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat etc. Nu se va renunţa la implicarea copilului la actul ritualic, rugăciuni sau alte improvizaţii scenice: Sărbătoarea Crăciunului; Naşterea Domnului; Săptămâna Mare; Învierea Domnului etc. Exemple de activităţi de învăţare: • observarea şi comentarea unor imagini cu conţinut religios; • audierea unor texte religioase; • realizarea unor scenete cu conţinut religios; • audierea unor casete (povestiri, colinde etc.); • memorarea unor texte religioase; • discutarea în clasă a unor reguli de comportament; • jocuri de rol; • studii de caz; • concursuri. Putem folosi texte şi cântece cu conţinut moral – religios accesibil preşcolarilor şi şcolarilor mici, precum şi planşe ilustrate, dar şi şabloane diverse (îngeri, cizmuliţe, clopoţei etc.) necesare activităţilor practice. Fiecare sărbătoarte religioasă poate fi pregătită prin activităţi diverse: povestiri, memorizări, activităţi mizicale, artistico – plastice, activităţi practice, plimbări, vizite, serbări etc. Aceste activităţi pot fi abordate şi în manieră interdisciplinară, în vederea corelării şi integrării educaţiei religioase în programul instructuv – educativ. Un rol important în educaţia religioasă a copiilor mici o are şi familia, multe din elementele comportamentului religios formându-se prin contaminare, prin imitarea a ceea ce spun sau a ceea ce fac părinţii. Ca educatori, cultivăm ceea ce preexistă în suflet şi pentru aceasta trebuie să-i cunoaştem specificul fiecărui copil şi să-l formăm în funcţie de el. Obiectivele cadru ale educaţiei religioase la această vârstă sunt: • cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu; • formarea virtuţilor creştine şi cultivarea comportamentului moral – religios. Valori ale moralei creştine: • iubirea aproapelui (ceilalţi copii); • respectarea bătrânilor; • bucuria de a face fapte bune; • să nu minţi, să nu furi (dorinţa de a fi cinstit); • dorinţa de a fi modest; 210 | 228

• • • •

să învenţe să fie generoşi; să nu urască; să înveţe să ceară iertare când greşesc; să fie optimişti şi să aibă încredere în sine şi în alţii. Descrierea etapelor formării conştiinţei religioase are numeroase incidenţe didactice. Ea ne ajută să identificăm şi să delimităm tipurile de argumente care se pretează în anumite momente ale catehizării şi educaţiei religioase. Trecerea de la o etapă la alta nu se face fără o anumită criză; este posibil ca la un moment dat copilul sau tânărul să respingă un element al manifestării religioase. Prin educaţia religioasă se asigură un sens al vieţii credincioşilor, o direcţie şi un mod de a exista. Idealul educaţiei religioase nu poate fi decât un ideal integralist; el constă în a cultiva toate forţele de care dispune omul ca fiinţă psiho-fizică. Formarea caracterului şi a personalităţii desăvârşite reprezintă idealul prioritar al educaţiei religioase. Spre acest ideal se ajunge prin cunoaşterea şi interiorizarea unor valori morale, estetice şi intelectuale. ,,Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, Se bucură şi Dumnezeu. Şi oricine poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său.”Sfântul Ioan Gură de Aur Bibliografie 1. Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,1997; 2. Alexandru, Gheorghe & colectivul, Metodica predării religiei, Editura ,,Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2000. 3. M.E.N. Răducanu, Ani prof , Patriarhia Română Filip, Sorin pr., Îndrumător – elemente de educaţie religioasă pentru învăţământul preşcolar, vol. I, Editura ,,Grafika Print”, Bucureşti, 1999.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Fecioara Maria Prof. Stoica Ramona Mioara Prof. Popa Cristian Liceul Tehnologic ,,Constantin Dobrescu’’ Fecoioara Maria ocupă un loc foarte însemnat şi ales în cultul Bisericii Creştine. Ea este cea mai curată şi aleasă dintre fecioare şi maici , care cu vrednicie a primit harul dumnezeiesc, zămislind din Duhul Sfânt şi născând pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, pe Mesia cel mult aşteptat de toate neamurile. Preasfânta Fecioara Maria mai înainte de zămislire a fost hărăzită lui Dumnezeu de părinţii Săi Ioachim şi Ana. In copilărie şi fragedă tinereţe , Ea a a avut o aleasă creştere în casa părinţilor Săi, până la vârsta de trei ani şi în Templu , timp de vreo doisprezece ani. Alegerea de sus şi cresterea deosebită , însoţite de telul Ei covârşitor în a sluji pururea lui Dumnezeu, au înălţat-o la cea mai înaltă treaptă, deasupra tuturor oştirilor îngereşti deasupra tuturor fecioarelor şi maicilor din lume devenind Preacurata fecioara si Maica lui Dumnezeu. Inainte de naştere a fost Fecioara, în naştere a fost fecioară şi după naştere a rămas pururea Fecioară. In toată viaţa Sa a slujit cu trup şi suflet lui Dumnezeu şi iubitului Său Fiu. După trecerea din viaţa aceasta, Maica domnului a fost luată în ceruri cu sufletul, şi a treia zi după înmormântare a fost luat la cer şi trupul Ei cel Sfânt. In toate vremurile Ea s-a rugat şi se roagă pururea , pentru crestinii drept credincioşi, care o cinstesc şi cer ajutorul Său. După căderea în greşeală a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, Dumnezeu văzându-i groaznic de înfricoşaţi, îndureraţi şi ruşinaţi, le-a făgăduit pe universalul Răscumpărator. După ce blestemă pe şarpe, zicând: ,,Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii tu între toate animalele şi fiarele câmpului; pe pământ să te târăşti şi tărână să mănânci în toate zilele tale. Apoi încurajând pe protopărinţii noştri, a hotărât şarpelui diavol: ,,Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta iţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul ei ,,. Prin aceste cuvinte Domnul Dumnezeu a spus lui Adam şi Evei că din samanta lor se va naşte Preacurata pururea Fecioara Maria , pierzătoarea blestemului lor. Apoi, prin Preasfânta Fecioara Maria se va naşte Hristos Nr. 2 - Decembrie 2013

Dumnezeu-Omul, care cu jertfa Sa pe cruce, îi va răscumpara pe ei şi tot neamul omenesc din robia vrăjmaşului. Acest Mântuitor şi Răscumpărator îi va scoate din legăturile iadului. El îi vor reda iarăşi raiului, şi îi vor invrednici de cereştile lăcaşuri. Aceasta a fost făgăduinţa adevărată despre Preasfânta Născatoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, despre Fiul lui Dumnezeu care avea să se întrupeze în pântecele ei pururea fecioresc, să nască şi să sfarâme capul şarpelui-diavol.

Sfânta Filofteia de la Argeşmodel de urmat pentru copii Prof. Înv Preprimar Stuparu Medonia Grădinița cu Program Normal Vitomirești

„Nu poţi comunica cu Dumnezeu decât dacă îi dai ascultare!” Fr. Bacon „Nu există un dar mai mare oferit de Dumnezeu familiei decât viaţa unui prunc. Nu poate fi o altă bogăţie mai mare pentru soţii tineri decât venirea pe lume a unui copil. Nu există o familie mai desăvârşită decât familia cu copii. Copiii au fost întotdeauna minunea lumii, viitorul societăţilor şi nădejdea civilizaţiilor. Adesea blestemul strămoşesc cade pe aceia care fug de binecuvântarea cerului prin naştere de prunci, pedepseşte pe criminalii morali ai încercării de a opri sau a lichida prin diverse mijloace viaţa unui urmaş şi urmăreşte pe aceia care s-au mânjit cu sânge nevinovat. Mare pedeapsă este pe acei părinţi care destramă firul existenţei neamului cu orice mijloc şi aruncă moarte în familie, vrând să curme naşterea de prunci. Strămoşii noştri considerau copiii „lumina de dincolo”, iar sufletul lor viu era în cugetarea părinţiolor. În învăţătura Bisericii noastre creştineşti, copiii sunt „florile raiului care cu parfumul nevinovăţiei lor bucură părinţii şi mângâie suferinţele bunicilor”. Rugăciunile părinţilor pentru copilaşii lor 211 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat sunt unele dintre cele mai puternice, fiind făcute cu dragoste curată şi multă credinţă. În momente grele, de boală sau de alte necazuri, glasul îndurerat al mamei este ascultat în cer şi primeşte multă ascultate şi primeşte milă şi alinare. Chiar înainte de a se naşte, pruncul are nevoie de ruga mamei. De multe ori ea este încurcată de gânduri temătoare referitoare la apariţia unor probleme de sănătate pe parcursul sarcinii. Toate se risipesc după rugăciunea rostită cu smerenie, cu multă dragoste, pentru pruncul nenăscut, în care ea se roagă ca fiul ei să fie sănătos, credincios, ca Dumnezeu să vegheze atât mama cât şi copilul. Sfinţii apostoli au avut şi ei copii şi nepoţi, iar copiii erau aceia care le ascultau cel mai des învăţăturile. Istorisirea vieţii Sfintei Filofteia impresionează pe oricine de la mic la mare, dar mai ales ea constituie o pildă de comportare în societate, contribuie la educaţia morală a elevilor, formându-le trăsături de personalitate adecvate creştinului. Elevii trebuie să ştie că numai diavolul îi îndeamnă la fapte rele pe oameni, provocând durere, distrugere tulbură liniştea familiilor, batjocorind copiii. Aşa a căzut victimă Muceniţa Filofteia. Orice suflet de creştin şi de român simte durerea nemărginită pentru uciderea unui prunc, mai ales când este vorba ca ucigaşul să fie chiar tatăl ei, care sub influenţa patimilor îşi mânjeşte mâinile cu sânge nevinovat. În povestea Sfintei Filofteia copiii nu înţeleg cum un tată îşi poate manifesta furia satanică , devenind un tiran un ucigaş qal propriului copil. Durerea noastră a tuturor este şi mai mare când ştim cu toţii că Sfânta Filofteia era româncă, iar mama ei la botez i-a dat un nume creştinesc Filofteia, adică cinstitoare, credincioasă , iubitoare a lui Dumnezeu. Mama Sfintei Filofteia era o femeie credincioasă cu frica lui Dumnezeu, ea dorea ca fiica ei să primească o educaţie aleasă, acest rol pe atunci era îndeplinit cel mai bine de Biserică. Şi în vremurile noastre dacă toţi oamenii nu ar mai lerga după fel de fel de bunuri materiale şi nu ar uita de sufletul lor, Biserica le-ar fi cel mai bun sprijin. Şi astăzi există taţi din cauza cărora femeile sunt batjocorite, şi acum există copii maltrataţi de taţi, şi în zilele noastre intresele economice umbresc grija pentru urmaşi. Asemenea copiilor de astăzi, care iubesc istorisirile religioase despre copii şi Sfânta Filofteia 212 | 228

ştia multe rugăciuni , dar şi istorisiri despre întâlnirea Domnului Hristos cu copiii. Era preocupată de ajutorarea bătrânilor, ea adesea le împătţea mâncare, iar hainele ei le dona pruncilor nevoiaşi. Când era adesea certată pentru ce făcea, ea răspundea cu citate din Biblie: „pe cei flămânzi să-i săturăm, pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe cei bolnavi să-i ajutăm, pe cei însetaţi să-i adăpăm”. Toţi copiii amărâţi din localitate o iubeau pe Sfânta Filofteia. Şi atunci ca şi în zilele noastre mulţi bătrâni erau aruncaţi în stradă de proprii lor copii, fiind nevoiţi să cerşească. Ea, fiind o fire milostivă, pe toţi îi ajuta. Deşi ea ajuta foarte mult în gospodărie, tatăl ei nu pricepea de ce ea face milostenii din din munca lui, iar din averea lui să fie ajutaţi toţi săracii. Răutatea tatălui a adus suferinţă în familia lui mai întâi prin îmbolnăvirea soţiei sale cu vorbe urâte, cu bătăi cu neîndeplinirea datoriei de soţ. Apoi luînd o altă soţie la fel de răutăcioasă ca el, care nu o iubea defel pe Fiofteia, influenţat de aceasta să fie tot mai zgârit, o răneşte pe fiica sa în timp ce-i dăruia haina de pe ea unui copil nevoiaş. Dovada că ea a fost Sfântă sunt istorisirile despre aspectul ei după ce a murit, ea nu se stricase ca orice om mort, ci mirosea a parfum, nu a fost ridicată cu uşurinţă deşi avea doar doisprezece ani, până când Dumnezeu nu i-a găsit un loc potrivit pentru odihna veşnică şi anume la Argeş. Copiii de toate vârstele cunosc această istorisire religioasă şi încearcă să-i urmeze exemplul prin fapte de milostenie, dar ca şi în trecut, şi astăzi sunt oameni necredincioşi care nu se gândesc decât la binele propriu. Copiii trebuie să înveţe din faptele Sfintei Filofteia că trebuie cât suntem pe acest pământ să ne străduim săcâştigăm încrederea lui Dumnezeu, pentru ca să fim primiţi în împărăţia cerurilor. Nimeni nu ajunge sfânt decât dacă permanent este credincios, este dornic să facă numai fapte bune, să-şi iubească semenii „ca pe el însuşi”, să rabde nelegiuirile celorlalţi fără să se răzbune pe duşmani, să fie adevăraţi slujitori ai lui Dumnezeu. Din povestea Sfintei Filofteia copiii înţeleg că ea a dus o viaţă curată, că a murit ca un înger, deşi ea a suferit şi alte nedreptăţi din partea tatălui criminal, ea totdeauna încerca să concilieze lucrurile, dar tatăl său a fost greu de înduplecat, deoarece el nu era credincios, era avar, zgârcit şi rău la suflet, dovadă îmbolnăvirea soţiei şi omorârea unui copil nevinovat. Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Aşa cum Sfânta Filofteia a fost un model desăvârsit de bunătate, dăruire,, frumos şi iubire pentru semeni, copiii ar trebui îndrumaţi să-i urmeze exemplul şi să-i îndemne şi pe alţii la credinţă în Hristos aşa cum făcea Filofteia, suporta bătăile şi certurile tatălui dar niciodată ea nu-şi lăsa semenii nemâncaţi, neîmbrăcaţi, chiar dacă sfârşitul i-a fost prea repede adus de propriul tată. Sunt din păcate şi astăzi părinţi care îi educă pe copiii lor în a nu fi conform cu educaţia religioasă primită la şcoală sau la biserică, ba, mai mult de atât nu vin la biserică nici la zile mari, deşi copilaşii insistă, se întâmplă să-i pedepsească pentru lucruri de nimic, să le oropsească pe mame pentru „risipa”făcută de copilaşi lor care deşi sunt cu sufletul curat, nu au voie să o imite pe sfânta Filofteia, deoarece sigur şi-ar pierde viaţa căci astăzi când lumea se gândeşte numai la bani, a face milostenii este ca si cum ar sărăci din puţinul dăruit! Ar trebui ca încă de foarte mici toţi copiii să fie educati asemenea Sfintei Filofteia: credincioşi, supuşi, răbdători şi mai ales toleranţi în relaţiile cu semenii care, după câte stim sunt si aşa şi altfel… În general copiii de toate vârstele sunt foarte emoţionaţi după fiecare ascultare a povestirilor despre Sfânta Filofteia, ei încearcă să-i urmeze exemplul, dar, depinde de cele mai multe ori şi de educaţia părinţilor, care de cele mai multe ori le restricţionează puterea de a face milostenii, asta datorându-se perioadei în care ei nu au luat contact decât pe furiş cu religia, iar acum aceste lucruri sunt noutăţi şi pentru ei. Ziua de şapte Decembrie este aşteptată de foarte multi copii cu acest nume sfânt de „Filofteia”, deoarece aşa cum religia ne învaţă, ziua unui sfânt este aceea în care el a păşit în împărăţia cerurilor. Bibliografie 1. Petru, Diaconu, „Din istoria sfinţilor poporului român, Editura „Rompit”, Bucureşti, 1992; 2. Mitropolitul Irinel Mihălcescu, „Carte de religie pentru clasele primare”, Editura „Candela”, Craiova, 1991;

Nr. 2 - Decembrie 2013

Educaţia religioasă în ciclul primar şi preprimar Prof. înv. preprimar Surovcek Rodica Grădinița cu Program Prelungit Nord 2 Râmnicu Vâlcea Prof. înv. primar Surovcek Ion Şcoala Gimnazială “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea Pentru ca tradiţia de a merge la biserică şi de a fi un bun creştin să poată dăinui în timp, trebuie ca noi, educatorii să sădim, încă de la vârsta preşcolară, în sufletele copiilor noştri dorinţa de a fi religioşi, respectând tradiţia strămoşească. Perioada preşcolară este momentul în care influenţele exterioare lasă urme adânci şi durabile asupra personalităţii copilului, a cărui receptivitate şi flexibilitate psihică îl ajută în acest sens. În munca de educaţie religioasă a copilului, importantă este afectivitatea pronunţată a lui, caracteristică ce stă la baza trezirii emoţiilor şi educării sentimentelor, a formării conduitelor morale. Copiii, prin natura lor, sunt buni, iar când greşesc, ei încearcă să repare ce-au făcut cerându-şi iertare şi dorind această iertare din tot sufletul. Ei vor împacarea cu cei din jurul lor. Copilul nu este rău, dar poate fi înrăit de cei din jur, care nu ştiu să se comporte cu el. Bunătatea copilului se manifestă în relaţiile cu cei din jur, faţă de care dovedeşte o dragoste şi un ataşament deosebit. Este suficient să spui o poveste unui copil, să te joci împreună cu el, pentru că ori de câte ori te va întâlni, să îndrăznească să-ţi cuprindă mâna, chemându-te la joacă sau pentru a-ţi arăta ceva, sau pentru a-ţi solicita o altă poveste. Deci, prin natura sa, copilului i se pot forma sentimente religioase, el fiind receptiv la învăţăturile adulţilor. Educaţia religioasă contribuie în mare măsură la educaţia moral-civică a copilului. Acordăm o atenţie deosebită dezvoltării morale ştiind faptul că de calitatea deprinderilor formate în copilărie, depinde calitatea viitorului adult. În munca de educaţie morală a copilului, importantă este afectivitatea lui, caracteristică care stă la baza trezirii emoţiilor şi educării sentimentelor morale, a formării conduitei morale. În activitatea didactică desfăşurată cu preşcolarii am urmărit să scot în evidenţă importanţa pe care o are educaţia moral-civică şi religioasă. Aceasta 213 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat poate începe încă de la grupa mică, se continuă pe tot parcursul preşcolarităţii, apoi la şcoală. Educaţia morală nu poate fi redusă doar la cunoaştere. Mulţi oameni conosc regulile şi normele morale, dar nu le respectă, trebuie să avem în vedere şi latura afectivă a educaţiei morale, să apelăm şi la sentimentele copiilor, la stările lor emoţionale. Bibliografie 1. Momanu Mariana – Introducere în educaţia religioasă, Iaşi, Editura ,,Polirom”, 2002 2. Cucoş Constantin – Educaţia religioasă. Conţinut şi forme de realizare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996

Sfântul Ierarh Nicolae Prof. inv. primar Toader Alina Școala Gimnazială „S. V. Cantacuzino” Structura Jiblea - Veche, Călimănești’’ Sfântul Ierarh Nicolae – pomenit pe 6 decembrie – este unul dintre cei mai respectaţi sfinţi creştini. Ziua pomenirii sale, aflată la mai puţin de trei săptămâni înaintea Crăciunului, este o sărbătoare mult iubită de către întreaga creştinătate, ea prefigurând bucuria şi obiceiurile specifice Crăciunului. Sfântul Nicolae era originar din provincia Lichiei – în Asia Mică (astăzi Turcia) – el văzând lumina zilei în cetatea Patara. Părinţii săi – Teofan şi Nona – erau oameni cu credinţă în Dumnezeu, care au dăruit şi fiului lor o educaţie creştină, în spiritul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, deprinzând de mic virtuţile creştine şi mai ales iubirea faţă de oameni, ceea ce avea să arate toată viaţa prin nenumărate fapte pe care le-a săvârşit. Pe lângă învăţătura creştină, a deprins şi cunoştinţele vremii sale, fiind un tânăr învăţat, cu multe calităţi. Avea să ajungă preot, slujind cu multă dăruire Biserica, stăruind în rugăciune şi în post cu multă râvnă. După ce părinţii săi au părăsit această viaţă, Nicolae a împărţit întreaga sa avere săracilor, uimind prin acest gest al său pe mulţi oameni. Datorită râvnei deosebite prin care dorea să împlinească întocmai învăţăturile evanghelice, Nicolae a fost ales episcop în cetatea Mira din Lichia. Prin tot ceea ce a spus şi a făcut, Sfântul Nicolae a fost 214 | 228

un adevărat păstor sufletesc, învăţând, îndrumând, fiind exemplu adevărat pentru toţi creştinii încredinţaţi. Un adevărat om al lui Dumnezeu. Dar ceea ce l-a definit într-un mod deosebit pe marele Nicolae, a fost bunătatea sufletului său, generozitatea copleşitoare. Nu putea răbda să lase pe cineva să se zbată în lipsuri sau alte probleme. Căuta să-i ajute cât mai bine pe cei ce aveau mare nevoie de ajutor. Şi toate acestea le făcea în cel mai smerit mod cu putinţă, în ascuns, pentru a nu fi lăudat de oameni, căci nu pentru laudele lor făcea aceste fapte, ci din iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Au rămas în tradiţia creştină consemnate mai multe dintre faptele sale minunate. Se cuvine să amintim măcar una dintre acestea: Un om din Mira, de neam bun şi cu o situaţie respectabilă, în urma unor probleme a sărăcit, pierzându-şi averea. Scăpătat şi cu multe datorii, nu mai ştia cum să iasă din această grea situaţie. El era tatăl a trei fete renumite pentru frumuseţea lor. Din disperare, omul s-a gândit să-şi dea fiicele spre a deveni curtezane. Despre acest gând cumplit a aflat şi Sfântul Nicolae. Într-o noapte a intrat pe ascuns în casa omului şi i-a lăsat o pungă de galbeni lângă încălţăminte. Când a găsit banii, bietul tată nu mai ştia cum să-I mulţumească lui Dumnezeu, părându-i rău că nu ştia cine este binefăcătorul său. Pentru fiecare dintre cele trei fete, Sfântul Nicolae a lăsat în casa omului banii prin care au scăpat de lipsuri, tatăl reuşind săşi căsătorească fiicele şi să le aşeze la casele lor cu cinste şi creştineşte. Când Sfântul Nicolae a lăsat ajutorul său a treia oară, tatăl a pândit în noapte, pentru că dorea să-i mulţumească binefăcătorului. Vâzându-l şi recunoscându-l pe Episcopul Nicolae, i-a mulţumit fierbinte pentru ajutor şi pentru că l-a ferit să facă o mare greşeală înaintea lui Dumnezeu. Deşi Sfântul Nicolae l-a rugat pe acel om să nu mai spună nimănui acea întâmplare, omul a spus tuturor cât bine i-a făcut acest om al lui Dumnezeu. Şi câte multe astfel de fapte creştineşti a făcut Sfântul Nicolae! El a rămas în conştiinţa posterităţii ca un model de bunătate şi generozitate. În cinstea numelui său, oamenii fac daruri celor dragi şi mai ales celor mici, căci Sfântul Nicolae a fost foarte apropiat de copii. În noaptea de Sfântul Nicolae, copiii îşi lustruiesc ghetuţele, pentru ca Sfântul Nicolae să le găsească cât mai curate şi să lase daruri în ele, aşa cum făcea odinioară. Tot despre Sfântul Nicolae se ştie că a luat Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat parte la lucrările primului Sinod Ecumenic al Bisericii de la Niceea, din anul 325, sinod convocat de însuşi Împăratul Constantin cel Mare, pentru a fi combătută erezia ariană – învăţătura care contesta divinitatea Mântuitorului Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu. Alături de ceilalţi Părinţi ai Bisericii, Sfântul Nicolae din Mira Lichiei a fost un vajnic apărător al dreptei credinţe. După o viaţă închinată cu totul slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor, Sfântul Nicolae s-a mutat la Domnul, fiind mult regretat de către cei care îl cunoscuseră şi îl preţuiseră ca un adevărat părinte spiritual. Moaştele sale s-au aflat în Mira Lichiei multă vreme după moartea sa. De acolo au fost luate în secolul al XI-lea de către cavalerii cruciaţi, care le-au dus în Apus, ele găsindu-se până azi în oraşul Bari din Italia. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai întregii creştinătăţi, el bucurându-se de o mare cinstire atât în Răsărit cât şi în Apus. Multe biserici au fost ridicate întru cinstirea Sfântului şi mulţi creştini îi poartă numele. Bibliografie 1. ora_de_religie@yahoo.com

Nr. 2 - Decembrie 2013

Educația religioasă și rolul ei în viața preșcolarilor Prof. Tudor Valentina Prof. Lungoci Elena Gradinita cu Program Prelungit Ostroveni 1 Râmnicu Vâlcea Poporul roman s-a nascut crestin, el este singurul popor latin de credinta ortodoxa si, totodata, cel mai vechi neam crestin din aceasta parte a Europei. In toate momentele cardinale ale istoriei romanilor, Biserica ortodoxa a jucat si joaca, in continuare, un rol important in pastrarea si afirmarea identitatii nationale, in dezvoltarea culturii, artei si limbii romane. Primele carti in limba romana au fost tiparite in cadrul asezarilor bisericesti, iar primele scoli romanesti au fost cele organizate in cadrul unor manastiri. Biserica ortodoxa a fost pentru poporul nostru, adevarat centru de mentinere si perpetuare spirituala. Pentru ca traditia de a merge la biserica si de a fi un bun crestin sa poata dainui in timp, trebuie ca noi, educatorii sa sadim, inca de la varsta prescolara, in sufletele copiilor nostri dorinta de a fi religiosi, respectand traditia stramoseasca. Perioada prescolara este momentul in care influentele exterioare lasa urme adanci si durabile asupra personalitatii copilului, a carui receptivitate si flexibilitate psihica il ajuta in acest sens. In munca de educatie religioasa a copilului, importanta este afectivitatea pronuntata a lui, caracteristica ce sta la baza trezirii emotiilor si educarii sentimentelor, a formarii conduitelor morale. Copiii, prin natura lor, sunt buni, iar cand gresesc, ei incearca sa repare ce-au facut cerandu-si iertare si dorind aceasta iertare din tot sufletul. Ei vor impacarea cu cei din jurul lor. Copilul nu este rau, dar poate fi inrait de cei din jur, care nu stiu sa se comporte cu el. Bunatatea copilului se manifesta in relatiile cu cei din jur, fata de care dovedeste o dragoste si un atasament deosebit.

215 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Sfinţii Trei Ierarhi Educatoare Tucan Nicoliţa Educatoare Tudose Ramona Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 14 Râmnicu Vâlcea Cei trei ierarhi au trăit toţi în aceeaşi perioada, în secolul IV, fiind cunoscători ai Scripturilor, ştiinţelor şi filosofiei din timpul lor. Ei sunt sărbătoriţi şi separat: Sfântul Vasile – pe 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul – pe 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur – pe 13 noiembrie şi pe 27 ianuarie. Trăind în anii de după prigonirile sângeroase ale împăraţilor români îndreptate împotriva Bisericii, ierarhii au dus o lupta grea pentru înţelegerea şi păzirea credinţei apostolice.În panteonul marilor ierarhi, teologi şi sfinţi ai bisericii creştine un loc aparte îl au Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur. An de an, la 30 ianuarie, întreagă Ortodoxie, dar nu numai, prăznuieşte în chip deosebit pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, care au strălucit că nişte luceferi pe boltă cerească a Bisericii creştine. Şi pentru că ei s-au dovedit a fi mari dascăli şi ierarhi, facultăţile de teologie i-au ales ca patroni şi ocrotitori, ca şi luminători în înţelegerea credinţei creştine. Dacă despre Sf. Apostol Pavel s-a spus, şi pe drept cuvânt, că este fereastra prin care păgânii l-au cunoscut pe Hristos şi s-au convertit la creştinism, despre Sfinţii Trei Ierarhi putem spune că sunt ca trei ferestre prin care creştinătatea a privit spre Hristos şi a primit lumina de la El. În viaţa lor, în cultura şi ştiinţa lor, dar mai ales în credinţa lor, teologii de pretutindeni, profesori şi studenţi, caută mereu resurse de trăire a vieţii creştine autentice şi a credinţei celei adevărate . Prin cuvântul, prin scrisul şi pilda vieţii lor, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigore Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur sunt modelele de slujire şi dăruire pentru binele oamenilor. În acest context, să luăm aminte la Sf. Ioan Gură de Aur, care vedea în fiecare om pe Hristos întrupat.De aceea, studiul vieţii şi activităţii Sfinţilor Trei Ierarhi ne ajută să înţelegem mai bine îndatoririle pe care le avem, de slujitori ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor. 216 | 228

Ne ajută în strădania noastră de păstrare a credinţei celei adevărate, prin respectarea adevărului revelat.

Crearea lumii văzute - zilele creaţiei Profesor înv. preșcolar Ungureanu Floarea Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Călimănești Învăţătura creştină despre facerea lumii se fundamentează pe revelaţia din Sfânta Scriptură: „A făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Facere 1,1). Dumnezeu a creat lumea pentru a se bucura de cele create şi să caute comuniunea deplină cu El. Existenţa lumii văzute trebuie înţeleasă de om ca modalitate de descoperire, de cunoaştere şi de iubire a lui Dumnezeu. Lumea a fost creată în 6 zile, iar în ziua a 7-a Dumnezeu s-a odihnit. Zilele semnifică o perioadă nedeterminată de timp, ele putând fi o secundă sau un miliard de ani, pentru că D-zeu este atotputernic Prima zi: Dumnezeu a creat lumina. Această lumină nu este cea a astrelor cerești, care au fost create mai târziu, ci este lumina primordială. Lumina este despărțită tot acum de întuneric și considerată bună de către Dumnezeu. Ziua a doua: Dumnezeu a creat cerul și Raiul. Apa din ceruri este separată de apa de pe pământ. Ziua a treia: Pământul este separat de apă și i se dă nume. Apa este de asemeni numită. Iarba, plantele și pomii sunt creați și acoperă pământul. Ziua a patra: Dumnezeu creează “luminătorul cel mai mare”, adică soarele, “pentru cârmuirea zilei” și “luminătorul cel mai mic”, luna, “pentru cârmuirea nopții”. Totodată sunt făurite stelele, sunt rânduite anotimpurile, zilele și anii. Ziua a cincea: Sunt create animalele mării și păsările cerului, care sunt împrăștiate în întreaga lume pentru a se înmulți. Ziua a șasea: Dumnezeu dă naștere animalelor pământului .Apoi, Dumnezeu creează omul din lut, după chipul și asemănarea sa, și îi insuflă viață. Ziua a șaptea: Dumnezeu se odihnește.

Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat

Mesajul colindelor la români Educatoare Vergu Elena Grădinița cu Program Prelungit Traian Râmnicu Vâlcea Oamenii sărbătoresc Naşterea Domnului, lasându-şi sufletele învăluite de farmecul colindelor; se bucură şi se înveselesc cu toţii, lasând speranţa de mai bine să renască. Ei încearcă sa fie mai buni, mai generoşi, căci această bucurie a sărbătorilor nu e niciodată deplină dacă nu o împarţi cu alţii, după cum ne îndeamnă vechiul colind: „ Şi nu uita când eşti voios/Române să fii bun!”. În pragul Crăciunului, să ne oprim o clipă din zbuciumul vieţii şi să cugetăm cu inima deschisă la frumuseţea şi mesajul colindelor. Colindele aduc în suflete o bucurie unică şi o linişte cu totul aparte, mesajul pe care îl poartă fiind vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului nostru. Întâlnirea tainică dintre Dumnezeu şi om, în peştera Bethleemului, la care primii martori au fost nişte păstori simpli, a adus mângâierea pe care omenirea o aştepta de la începuturile ei, marcate de căderea în păcat. Dumnezeu, se spune în popor, este „Domn al tuturor/ Şi-al românilor”. În seara Naşterii Fiului nu s-a găsit în nici o casă loc pentru El, însă în fiecare an suntem chemaţi ca, prin primirea colindătorilor, să-I oferim găzduire, manifestându-ne şi în acest fel bunătatea, ospitalitatea, dărnicia, mărinimia şi dorinţa de mântuire. De aceea, cea mai frumoasă urare a colindătorilor, la plecarea dintr-o casă, este „Rămâi om bun sănătos/C-ai fost gazdă lui Hristos”. Se spune că bogaţii nu primesc colindători, iar săracii se bucură de ei şi-i omenesc cu ce pot. Este şi-o colindă pe această temă: Pogorât-a pogorât/ Domnul sfânt pe-acest pământ/În mijlocul satului/ La uşa bogatului/ Bună seara, om bogat/Gata-i cina de cinat?/Cina-i gata, nu-i de voi/Că-i de alţi boieri ca noi/Şi s-a dus la capătul satului/La uşa săracului/ Bună seara, om sărac/Gata-i cina de cinat?/Cina-i gata, puţinea/Intraţi în casă la ea/Cât o fi om împărţi/ Domnului vom mulţumi/Şi în tihnă vom trăi”. Porţi deschise pentru cetele de colindători: Legenda spune că, atunci când ninge în Ajunul Crăciunului, înseamnă că oamenii din acel loc au fost buni şi credincioşi, iar dacă în Ajun plouă, oamenii trebuie să-i ceară lui Iisus iertare. Tot în popor se Nr. 2 - Decembrie 2013

spune că fetele de măritat nu vor avea ursită bună dacă în seara de Crăciun nu deschid porţile pentru colindători, iar feciorii nu vor avea parte de neveste bune şi frumoase dacă nu vor pune la geamurile fetelor crenguţe de brad (obicei din Bucovina). În Maramureş există obiceiul ca feciorii să se mascheze când umblă cu colindatul. Ei îşi aleg câte-o fată din sat şi o pun să ghicească cine se ascunde sub mască. Dacă fata ghiceşte, primeşte un dar (un şirag de mărgele, o basma sau un inel), iar dacă nu ghiceşte, ea este cea care trebuie să facă cinste cu băutură şi bucate alese la toţi colindătorii care-l însoţesc pe cel mascat, iar părinţii ei trebuie să plătească ceteraşii. În Banat, în seara de Ajun, se adună familii întregi din sat şi pornesc pe la casele rudelor, prietenilor, vecinilor etc., pe care-i colindă până la ora 12 din noapte. Fix la miezul nopţii, toţi colindătorii se opresc într-un loc (de regulă în faţa bisericii) şi se închină, rostind scurte rugăciuni. Dincolo de toate grijile şi în ciuda celor rele de peste an, tăranul gustă cu adevărat frumuseţrea Sărbătorilor de iarnă celebrându-le prin respectarea tradiţiilor străvechi.

Sfinţii împăraţi Constantin și Elena, exemple de urmat Prof. Uţă Eugenia Speranţa Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Pinocchio” Structura 2 Câmpia Turzii, Jud. Cluj Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Împarţti Constantin şi mama sa, E l e n a . Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxentiu şi a lui Liciniu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra 217 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat soarelui cu inscripţia: „in hoc signo vinces”. Noaptea, în timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripţia: „instinctu divinitatis” adică „prin inspiraţie divină”, ce descoperă cum a fost câştigată victoria asupra lui Maxentiu. Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însă, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395). După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului. Va înlătura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). Împaratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învaţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, dupa echinocţiul de primavară) şi s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. Dupa câştigarea puterii supreme, fără a legifera acest lucru în mod expres, Constantin iniţiază încetarea persecuţiilor îndreptate î mpotriva creştinilor, cărora le dă dreptul de a se întruni şi de a-şi exerctita credinţa, cu doua condiţii: să nu tulbure ordinea publică şi să se roage zeitaţii. Mai mult, Constantin subvenţionează Biserica din fonduri publice şi scuteşte clerul de taxe. Anul 312 îl gaseşte, prin statutul său dublu de conducator laic şi religios. Constantin decide să mute capitala imperiului la Byzantion şi, în 324 împaratul trasează hotarele noului oraş, care se va numi Constantinopol. Inaugurarea oficială are loc in 330, pe hipodromul de 50.000 de locuri; sărbătoarea a durat 40 de zile. Palatul imperial era construit pe locaţia actualei Moschei Albastre. Patriarhul Bisericii creştine şi-a avut sediul la Constantinopol. În timpul domniei lui Constantin cel Mare s-a convocat şi a fost ţinut Sinodul I ecumenic de la Niceea. La fel ca şi multe personalităţi istorice sanctificate, Constantin a fost un săngeros apărător 218 | 228

al ordinii. Furtul, crima, adulterul, abandonarea copiilor etc. erau pedepsite extrem de dur. Împăratul însuşi, pus în faţa respectării principiilor legii, a fost nevoit să-şi execute fiul din prima casnicie, care ar fi avut relaţii intime cu Fausta - soţia împaratului. Mai târziu, atunci când acuzaţia de adulter s-a dovedit neântemeiată, Constantin şi-a executat şi soţia. La cateva zile dupa Paştele din anul 337, Constantin s-a îmbolnavit. Atunci a decis să treacă cu adevărat la creştinism şi a fost botezat de episcopul de Cezareea. După botez, împaratul a purtat numai hainele albe de neofit. Împaratul s-a stins de Rusalii în acelaşi an undeva în Turcia de azi. Trupul său a fost purtat pe catafalc până la Constantinopol, unde a fost expus în faţa palatului imperial. Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) în Nicomidia şi a fost înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită de el. Meritele lui Constantin în sprijinul, libertăţii şi privilegiile acordate creştinismului au fost recunoscute de catre Biserica creştină, care l-a sanctificat, punându-l în rând cu apostolii. Peste 1.800.000 de romani poarta numele de Constantin, Elena sau derivate ale acestora. Împărăteasa Elena pe numele ei Flavia Iulia Helena s-a nascut în provincia Bitinia. În anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la îndemnul împaratului Diocletian, divorţează de împarateasa Elena. Aceasta nu se recăsătoreşte, ci trăieşte departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său. A reuşit să descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost răstignit Hristos. Împărăteasa Elena a fost o femeie deosebit de credincioasă şi cunoscută pentru pioşenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina și în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaștelor Sfintei Cruci a lui Hristos și aflarea rămăşiţelor celor trei magi. Se spune că în timp ce era în pelerinaj, a vazut nişte oameni ce duceau un mort pe o colină unde erau 3 cruci. Aceştia îl apropiau de fiecare dintre ele. Ajungând la ultima, când mortul a atins crucea, a inviat. Aşa a fost descoperită crucea pe care a fost răstignit Hristos. Potrivit tradiţiei, pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea şi a înalţat-o în faţa multimii. Ziua de 14 septembrie Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat a devenit sarbatoarea Înalţării Sfintei Cruci în calendarul creştinilor. Împarateasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri. Semnificaţia numelor Constantin si Elena. Numele Constantin este de origine latină şi vine de la constans, constantis („constant”, „ferm”).Elena Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane („torta”, „faclie”, dar şi „foc sacru”, la sărbătorile numite Heleneia, dedicate zeiţei Artemis), iar de alţii prin gr. hele („lumina arzătoare a soarelui”). Sfinții Împărați Constantin și Elena este o sărbătoare în caledarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe și de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare și pe mama sa, Elena Augusta. GaiusFlavius Valerius Aurelius Constantinus născut în 272/274 și decedat în mai 337, mai este cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost împărat roman între 306 și 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrangerea lui Maxentiu și a lui Liciniu. Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia: “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopții i s-a arătat în vis însusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaților săi, urmând sa fie protector în focurile bătăliei.Constantin a procedat în tocmai după aceste semne și a câștigat bătălia. Aceasta este pe scurt povestea sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Astfel de poveşti se spun copiilor în grădiniţă în cadrul activităţilor desfăţurate la domeniul ,,Om şi societate”. Cercetările în domeniul psihologiei copilului şi practica educativă, ne arată că educaţia moral- religioasă este posibilă de la ceea mai fragedă vârstă, iar vârsta preşcolară cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare, având ca germene însăşi personalitatea umană, ne îndreptăţesc să afirmăm că introducerea unor elemente de educaţie religioasă la grădiniţă este un lucru important şi necesar. Prin urmare, educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului pentru viaţa care are în vedere cunoaşterea, înţelegerea şi practicarea binelui în viaţa socială şi adaptarea la viaţa societăţii, educaţia religioasă trebuie privită într-o strânsă legătură cu educaţia morală acordându-i fundament divin. În concluzie, educaţia moral-religioasă trebuie înepută încă din primii ani de viaţă în familie. Nr. 2 - Decembrie 2013

Aceasta este continuă potrivit nivelului de înţelegere al copilului pentru a se forma în sufletul acestuia impresii, deprinderi de conduită şi sentimente cu ajutorul cărora să devină o adevărată persoană deschisă comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Bibliografie 1. Răducu Ani, Elemente de educaţie religioasă pentru învăţământul preşcolar, Ed. Grainka Print, Bucureşti, 1999 2. Biblia- Noul Testament

Anton de Padova Informatician Dăscălete-Burtea Alexandru Constantin Casa Corpului Didactic Vâlcea Fernando Martins de Bulhões, cunoscut ca Sfântul Anton de Padova sau Sfântul Anton de Lisabona, O.F.M. (n. 15 august 1195, Lisabona, Portugalia - d. 13 iunie 1231, în apropiere de Padova),[1] a fost un preot catolic portughez și un călugăr al Ordinului Franciscan. A fost canonizat la 13 mai 1232, la mai puțin de un an de la deces, iar la 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii. Liturgic, este comemorat la 13 iunie, în fiecare an. Scurtă biografie Ferdinand s-a născut la Lisabona la 15 august 1195 într-o bogată familie de nobili. Abia mai târziu și-a schimbat numele în Anton. De mic copil el a arătat un interes pentru biserică. Uimind preoții cu inteligența și înțelepciunea lui. Din dragoste pentru Hristos el a renunțat la viața bogată de acasă și a urmat calea Domnului. Inițial el a intrat în ordinul augustinian. Atunci când relicvele Sf. Bernard și ale însoțitorilor lui, primii martiri franciscani, au fost aduse pentru a fi îngropate în biserica sa, Anton a părăsit ordinul său, intrând la frații minori și mergând în Maroc pentru a evangheliza și pentru a muri pentru credință. Din cauza că boala l-a doborat în Sicilia nu și-a putut continua călătoria și s-a alăturat unor 219 | 228

alți frați călugări care mergeau la Porțiuncula. A trăit într-o peșteră din San Paolo, pe care o părăsea doar pentru a participa la Liturghie și pentru a face curățenie la mănăstirea din apropiere. Într-una din zile, predicatorul care era programat nu a apărut, frații îndemnându-l pe Anton să vorbească în locul acestuia. El i-a impresionat atât de mult încât de atunci a început în mod constant sa călătorească, să evanghelizeze, să predice și să predea teologie în Italia și Franța. Orator de excepție, el atrăgea mulțimile pe oriunde mergea, vorbindu-le în multe limbi; legenda spune că mergând să predice cuvântul Domnului unei mulțimi aceștia neascultându-l,el chemă peștii din ocean să îl asculte.Când mulțimea a văzut că sute de pești și-au scos capetele ca să asculte vorbele blânde ale Sfântului au recunoscut adevărata credință. Făcător de minuni,este unul dintre cei mai iubiți sfinți, imaginea și statuile sale aflându-se aproape peste tot. La 16 ianuarie 1946 a fost proclamat Doctor al Bisericii. Sfântul lumii întregi Statuia Sfantului Anton de Padova e raspandita in intreaga lume T o a t ă lumea îl cunoaște pe Sfântul Anton și vorbește de binefacerile ce el le împarte tuturor acelora care aleargă la dânsul. Recunoaște, de asemenea, că puterea acestui sfânt întrece adesea așteptările evlavioșilor care își pun încrederea în el. Faima de Făcător de minuni ce o avea, încă trăind pe pământ, i se cuvine și azi, și creștinătatea toată i-o acordă cu bucurie. Bisericile zidite în cinstea lui sunt nenumărate; altarele închinate amintirii lui se găsesc atât în catedralele mărețe ale orașelor cât și în modestele bisericuțe de la sate. Icoana lui, prezentă în casele creștine, străjuiește de la loc de cinste fericirea familiilor, putem zice, pe întreg cuprinsul pământului. Sfântul Anton este sfântul universal, și această popularitate i-a adus-o tocmai faima minunilor sale.

Sfântul Anton însă este și un strălucit model de sfințenie creștinească. Virtuțile sale eroice au fost acelea ce l-au făcut atât de plăcut lui Dumnezeu și au dat totdeauna putere deosebită rugăciunilor lui. Se cuvine, deci, ca toți creștinii să-l aibă și ca exemplu de urmat în virtuțile creștinești, pentru ca, imitându-l, să-l înduplece mai ușor a mijloci pentru dânșii la Dumnezeu pentru a le dobândi harurile cerute. Iată pentru ce, la datele cele mai însemnate din viața lui, trebuie să unim și îndemnul la imitarea însușirilor sale sufletești, care l-au făcut să fie iubit de Dumnezeu și de oameni și i-au adus mărirea nepieritoare de sfânt cunoscut oriunde; sau cum îl numea Papa Leon al XIII-lea: Sfântul lumii întregi. Primii pași Lisabona, frumoasa capitală a Portugaliei, este locul unde s-a născut Sfântul Anton, la 15 august 1195, dintr-o familie coborâtoare din nobila viță a Bouillonilor. Tatăl său se chema Martin de Bouillon, om de vază la curte, ministru și vistiernic regesc, dar mai presus de toate, un bun creștin. Mama sa a fost Maria Tereza Treveira, nobilă și ea de sânge, dar și mai nobilă prin virtute. La botez primi numele de Ferdinand. Mai apoi, însă, când a întrat în Cinul Franciscan, și l-a schimbat în acela de Anton. Sub ochii veghetori ai părinților, Ferdinand a crescut un copilul curat la suflet și la trup, ca și crinul alb din grădina cerului. Îi plăcea rugăciunea și petrecea bucuros ceasuri întregi, zilnic, în casa Domnului, închinându-se cu credință și slujind preoților la sfântul altar. Avea o minte ageră, pătrundea ușor orice adevăr, de aceea de timpuriu s-a apucat de învățătură și, ca să poată să se adâncească mai liber în știință, a intrat în seminarul catedralei - pe atunci singura școală superioară căutată. Inima lui cea bună, milostivă cu cei săraci, avea să se desăvârșească aici și mai mult și, prin virtuțile creștinești deprinse, să se facă vrednic de daruri minunate suprafirești. Odată, voind să alunge o ispită de neîncredere în Dumnezeu, cu care diavolul îl necăjea, pe când se ruga la altarul Maicii Domnului, făcu o cruce cu degetul pe scara de marmoră. Ispita dispăru, însă crucea rămase întipărită, ca și cum ar fi fost făcută pe o ceară moale. Cu această minune începe seria de biruințe pe care acest om al lui Dumnezeu avea să le câștige asupra diavolului. Când împlini 15 ani, cunoscu pe deplin deșertăciunea pământească și, pentru a-și pune la adăpost virtuțile îngerești, pe de o parte, și pentru a se ști dăruit cu totul în slujba lui Dumnezeu, pe de altă parte, se călugări în Mănăstirea Canonicilor regulari

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat ai Sfântului Augustin, din apropierea orașului său natal Lisabona. Dorind apoi o deplină singurătate după care se zbătea sufletul său, trecu în mănăstirea din Coimbra. Râvna cea mare cu care a pornit pentru deprinderea virtuților călugărești și știința luminoasă ce o agonisise timp de 9 ani, îl duc la darul preoției, pe care l-a primit în anul 1219. Întâmplările minunate se țin de acum lanț în viața lui Ferdinand. A însănătoșit un călugăr grav bolnav, învelindu-l cu haina sa. Într-o dimineață, aude clopotul ce vestea timpul cel mai însemnat al liturghiei, dorința i se aprinde să se închine și el Sfintei Euharistii, și zidurile casei se dau în lături iar el poate astfel să se închine ca și cum ar fi fost acolo de față. Anton franciscan În anul 1220 se aduc cu mare cinste în Coimbra moaștele celor dintâi martiri din Cinul Franciscan: Bernard, Petru, Acursiu, Audiut și Oton. Trimiși de Sfântul Francisc în Maroc, acești călugări au predicat Evanghelia cu mare curaj și au luminat pe mulți cu învățătura lui Cristos. Pentru acest lucru, sultanul Miramolin i-a pus în lanțuri și a poruncit să fie apoi tăiați în bucăți și aruncați la câini. Însă Dumnezeu a preamărit moartea aceasta groaznică a slugilor Sale cu mari minuni și creștinii s-au grăbit să adune și să cinstească moaștele lor, aducându-le în țară creștină cu mare pompă. Ferdinand luă parte la sărbătorire și, cuprins de dorul muceniciei, trece la Franciscani, ca să poată merge și el în misiuni, și aici să-și dea viața pentru credință. Avea atunci 25 de ani. Despărțirea lui Ferdinand de confrații Augustinieni a fost foarte dureroasă. Superiorul, văzând tăria cu care voia să urmeze regula cinului Franciscan, l-a binecuvântat, zicându-i: „Mergi în pace, fiule, sunt sigur că te vei face sfânt”. Vorbele acestea s-au adeverit întocmai. În mănăstirea franciscană, fratele Anton este un exemplu pentru toți. Credința vie, nădejdea neclintită, dar mai ales dragostea aprinsă pentru Dumnezeu și pentru aproapele îi fac sufletul tare și îi dau curaj pentru lucruri mari. El cere să plece în Africa, în urma confraților săi, morți nu demult pentru credință. Dorința i se împlinește și pleacă fericit cu o corabie spre Maroc. Însă Pronia dumnezeiască îl voia în altă muncă apostolică. Ajuns în Africa, se îmbolnăvește și e obligat să se întoarcă. O furtună se dezlănțuie cu mare furie pe mare și, în cele din urmă, după grele încercări, ajunge în Sicilia (Italia). În acel an 1221, Sfântul Francisc, întemeietorul Franciscanilor, ținu în Assisi marea adunare a tuturor Nr. 2 - Decembrie 2013

fiilor săi sufletești, rămasă în istorie sub numele de Adunarea Rogojinilor, pentru că cei 5000 de călugări au stat în câmpul Sfânta Maria degli Angeli sub corturi de rogojini. Anton plecă și el cu ceilalți călugări din Sicilia și-atunci cunoscu și vorbi întâia oară cu Sfântul Francisc. Nimeni nu descoperi însă virtuțile cele frumoase ale lui Anton. După adunare a fost luat de superiorul Graziani din Romagna în mănăstirea Monte Paolo, lângă Bologna. Viața lui în acest schit, retras între munți, a fost rugăciunea, învățătura și munca în cele mai umile îndeletniciri. Însă este scris că cine se smerește va fi înălțat. Sosise în sfârșit și pentru Anton timpul măririi. Predicator și făcător de minuni

Relicva Sfantului Anton de Padova Era în anul 1222. Se ținea sfințire de preoți la Florii și, nefiind cine să predice, Anton fiind de față, primi poruncă să se urce în amvon și să țină el predica de ocazie. A fost o revelație! Atunci s-a văzut cât dar dumnezeiesc se adăpostea în acest om umil, câtă putere de convingere avea în cuvânt. Sfântul Francisc, aflând de cele întâmplate, îl numi predicator, iar pentru a-i arăta stima ce o avea pentru dânsul, îi zicea episcopul meu. Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor și alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste și moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de știința teologică ce o stăpânea, și mai ales sfințenia vieții lui, aduceau însă în suflete lumina și tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoțea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele și le duceau la îndreptare adevărată. 221 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat Orașul Rimini era în stăpânirea ereticilor Valdensi și în nici un chip locuitorii nu veneau la calea cea bună. Sfântul, văzându-i peste măsură de îndărătnici, îi lăsă și merse la malul mării, chemă peștii ca să asculte ei cuvântul lui Dumnezeu. Și iată că, spre mirarea celor de față, o mulțime mare de pești se apropie de mal și, cu mare luare aminte, ascultă vorbele Sfântului. Pentru a convinge pe ereticul Bonvillo că în Sfânta Euharistie se află trupul și sângele lui Isus Cristos cu adevărat, Sfântul a făcut ca un asin să lase la o parte nutrețul și să cadă în genunchi înaintea Sfintei Cuminecături. Ereticul și tovarășii lui s-au convertit la credința adevărată. În anul 1224, Cinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toți călugării săi să se îndeletnicească cu viața de rugăciune și de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în cin casele de studii, în care se învăța teologia și celelalte științe sacre. Sfântul Anton a fost ales, de însuși Sfântul Francisc, ca să învețe teologia pe ceilalți călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obștea. După ceva vreme trecu în Franța ca superior al mănăstirilor din partea de miazăzi. Franciscanii descălecaseră în Franța încă din 1217. În acest loc n-a încetat Anton însă a predica. Căile pe care umbla el erau tot atâtea raze de lumină, pentru că-i lumina pe cei neștiutori, îi mângâia pe cei întristați, aducea la pocăință sufletele împovărate de păcate și de patimile cele rele, iar ereticii Albigensi din acele locuri au fost învinși. Câteodată Dumnezeu îi dădea putere să rostească cuvinte de prorocire, cum s-a întâmplat la Le-Puy, la Bourges, prorociri care s-au și împlinit întocmai. Ca om de conducere în familia Franciscană, a ridicat mai multe mănăstiri și tot în acest timp și-a scris și predicile sale preafrumoase asupra Psalmilor. Minunile au rămas totuși oriunde semnele cele mai vădite care au arătat sfințenia și puterea cerească cu care îl înzestrase Dumnezeu s-au împlinit. Să enumerăm pe scurt câteva: Niște broaște gălăgioase împiedicau laudele lui Dumnezeu. Anton le-a poruncit să tacă. Și nu s-au mai auzit niciodată. A făcut să înceteze ploile care distrugeau semănăturile. Credincioșii și confrații lui l-au văzut în mai multe locuri deodată. A înviat un copil sufocat din 222 | 228

nebăgarea de seamă a mamei. O femeie care fusese la predici, întorcându-se acasă își găsi copilul căzut întrun cazan cu apă fierbinte, însă spre fericirea ei, copilul se juca voios ca într-o baie plăcută. Pe mulți ispitiți de poftele rele i-a scăpat și a vindecat mulți bolnavi. Bunătatea inimii lui față de binefăcătorii mănăstirii în care locuia, s-a arătat mai ales atunci când, aflând că femeia bună, care trimitea pomeni la mănăstire, fusese atâta de tare maltratată de bărbatul său, încât îi smulsese tot părul, s-a rugat lui Dumnezeu și îndată părul i-a crescut la loc. Cu această minune l-a întors la calea dreaptă și pe acel soț rău. Cinstitor cuvios al Maicii Domnului încă din copilărie, Anton s-a înflăcărat tot mai mult de iubire către dânsa și acum se străduia să arate tuturor, prin predicile sale, câtă slavă are Maria Fecioara în ceruri și cât mijlocește ea pentru noi oamenii, la Fiul său dumnezeiesc, Isus Cristos. Se întrista însă văzând inimile cele încremenite ale ereticilor care bârfeau în tot felul pe Maica lui Dumnezeu. Spre a-l răspândi pentru dragostea lui fiască și a-l mângâia în muncile cele grele ale apostoliei, în ziua de 15 august, când se prăznuiește în toată Biserica creștină adormirea ei cea slăvită, Fecioara Maria i s-a arătat în toată strălucirea de Regină a Cerului, asigurându-l astfel, încă o dată, că credința care susține că ea a fost ridicată la ceruri și cu trupul, este adevărată și toți trebuie s-o creadă. Sfântul, îmbărbătat de această vedenie, a pus și mai mare râvnă în slujba Preacuratei. Sfântul Anton de Padova

Sfantul Anton de Padova Din Franța, Sfântul Anton se întoarce în Italia prin Sicilia, în anul morții Sfântului Francisc (1226), ca să ia parte la adunarea din anul următor de la Assisi. La Roma îl primește cu dragoste de părinte Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat fostul protector al ordinului, Papa Grigore al IX-lea, care, auzindu-l predicând, l-a numit „Sicriul legii”. În adunarea de la Assisi din 1227, a fost făcut superior în Emilia, provincie care cuprindea toată Italia de Nord. Puterea cu care s-a pus la lucru în viata aceasta a Domnului pentru a-i întoarce pe păcătoși și a-i lumina pe cei rătăciți de la adevărul credinței, trebuie să-i întărească faima de Ciocan al Ereticilor. Orașele și satele îl ascultau uimite și zguduite de minunile ce le făcea pentru mântuirea sufletelor. Dar orașul în care el avea să stea mai mult a fost Padova. Sfântului îi plăcu acest oraș, căci se grăbise să asculte de cuvintele sale și s-a întors la Dumnezeu. Apostolatul lui la Padova se aseamănă cu acela al Sfântului Pavel la Roma. Aici i-a devenit tovarăș de luptă pentru binele sufletelor fericitul Belludi, care îl însoțea oriunde mergea să predice. Numărul sufletelor câștigate pentru o viață sfântă era nespus de mare, iar virtuțile lor creștinești ni le arată fericita Elena Enselmini, ridicată la cinstea altarelor. Toată provincia a fost străbătută , în lung și în lat, de Sfântul Anton. Între minunile ce le-a făcut în timpul acesta se înscriu și cele descrise mai jos. A pus la loc piciorul ce și-l tăiase un tânăr, din căință că lovise cu el pe tatăl său. O femeie care se temea că nu-i fuseseră iertate păcatele, a putut vedea cu ochii ei cum se ștergeau de pe hârtia pe care ea le scrisese ca să le arate sfântului. Un om, voind săși bată joc de dânsul, culcă pe feciorul său în carul cu boi și-i zise să se facă mort, ca voind sfântul să-l învieze, el să se scoale fără veste. Însă treaba n-a mers după plan. Tânărul, pedepsit de Dumnezeu, muri într-adevăr, iar tatăl, deznădăjduit, cerând Sfântului Anton iertare, îl rugă cu lacrimi să-i învie feciorul, și omul lui Dumnezeu, iertător și blând, îl readuse la viață. Puterea de a face minuni a întrebuințat-o o dată sfântul și pentru tatăl său, la Lisabona. Era învinovățit de crimă, pentru că în grădina lui se aflase cadavrul unui om. În zadar contele de Bouillon se apărase, fu dus în închisoare și era cât pe ce să fie osândit, când sfântul, ca să arate nevinovăția tatălui său, rămânând în rugăciune pe amvon la Padova, unde predica, apăru la Lisabona, merse la cimitir să cheme din mormânt pe cel ucis și îl duse viu înaintea judecătorilor care aflară din însăși gura lui că contele de Bouillon era nevinovat. Pe când era odată la Camposampiero, orășel aproape de Padova, și veghea noaptea în rugăciune, în casa contelui de acolo, Pruncul Isus i se arătă într-o strălucire mare și se lăsă luat în brațe și dezmierdat de Anton, care, fericit la culme, îi spune cele mai dulci Nr. 2 - Decembrie 2013

vorbe de iubire. Contele văzu și auzi totul și povesti și altora minunea aceasta. Iată pentru ce Sfântul Anton apare pe icoane cu Pruncul Isus în brațe. De la Padova, Sfântul Anton s-a coborât la Bassano, la Verona, și în alte locuri. Vizita lui la Bassano e vestită pentru că aici l-a îmblânzit pe tiranul Ezelin, care, din cel mai crud om ce era, s-a făcut blând și i-a cerut Sfântului să se roage pentru dânsul pentru a-l izbăvi de pedeapsa lui Dumnezeu. La Ferrara aduse pace într-o familie, făcând să vorbească un copil nou-născut, pentru a o apăra pe maică-sa de învinuirile nedrepte ale soțului. Dar o minune și mai zguduitoare a făcut la Florența, unde, spre a dovedi cât de urât este viciul zgârceniei, a spus că zgârciții își țin inima în lada de bani. Și pentru că tocmai atunci murise unul dintre aceștia, s-a căutat și s-a găsit într-adevăr și inima plină de sânge a lui tot în cufărul cu bani. Și lung ar fi pomelnicul minunilor făcute de Sfântul Anton, dacă am vrea să le înșirăm pe toate. În anul 1230 se reîntoarce la Padova. De data aceasta vine pentru a muri aici, însă aceasta avea să se întâmple numai după un an. Cum a petrecut anul cel din urmă al vieții sale acest harnic slujitor al lui Dumnezeu, e cu neputință de spus, atât de zelos și harnic a fost. Mănăstirea Franciscanilor, ziși și Conventuali, din Padova datează și ea tot de atunci. Preocuparea lui de predilecție a fost însă predicarea cuvântului Domnului. Predica într-o limbă și era înțeles de toate națiile. Cuvântările lui, deși rostite cu glas obișnuit, se auzeau până la mari depărtări. Minunile Sfântului Anton sunt acuma atât de dese încât, dacă s-ar pune împreună, ar alcătui o minune care nu se mai sfârșește. Ba, s-a zis, pe bună dreptate, despre aceste minuni că ar fi ceva neobișnuit dacă acestea nu s-ar mai întâmpla. Faptele sale sunt atât de mărețe și l-au făcut atât de renumit în toată lumea, încât uneori s-ar crede că Dumnezeu glumește cu dânsul ca și cu părintele lui sufletesc, Francisc de Assisi, dându-i puterea de a face minuni, nu atât pentru nevoile oamenilor, cât pentru plăcerea dumnezeiască de a-l face slăvit și a încânta în acest fel lumea. Moartea sfântului O viață atât de rodnică în virtuți și fapte bune merită însă răsplata, și Dumnezeu se grăbi săși răsplătească sluga Sa credincioasă. Într-adevăr, Sfântul Anton se îmbolnăvi de hidropizie, iar la 13 iunie 1231, își luă zborul spre plaiurile cele veșnice, la vârsta de 36 de ani. Moartea i-a fost luminată de arătarea Domnului Cristos și a Maicii Sale, care au 223 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat venit să-l mângâie și să-i ducă în cer sufletul. Chiliuța în care s-a întâmplat fericita sa moarte mai stă și astăzi în picioare și e încorporată în biserica ce se cheamă Arcella, din apropierea orașului Padova. Vestea morții lui a fost răspândită de o mulțime de copii, care începură a striga „a murit sfântul”, iar după cinci zile a fost dus și înmormântat în oraș cu mare alai. Sicriul cu moaștele sfântului a fost în ziua aceea izvor de vindecări. Toți orbii, șchiopii și cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingând Sicriul Sfântului. După moartea Sfântului Anton, minunile au continuat și s-au înmulțit; așa că de abia trecu un an de la moartea lui slăvită, că deja Papa Grigoriu al IXlea, aflându-se în orașul Spoleto, l-a pus în sinaxarul sfinților, dând astfel creștinilor un nou patron puternic pe lângă Dumnezeu și un exemplu strălucit de urmat. Dumnezeu a preamărit acest act solemn și cu o minune mare, căci în momentul când Papa rostea cuvintele de canonizare, la Lisabona s-au auzit clopotele catedralei sunând de la sine. În anul 1263, când se termină construcția bazilicii, clădită în cinstea lui în Padova, i s-au transportat moaștele sub altarul din capela închinată lui. Cu acest prilej, Dumnezeu a arătat cât de mult i-a plăcut serviciul ce Sfântul Anton l-a făcut sufletelor prin predicare, căci deschizându-se sicriul i s-a găsit limba vie și frumoasă ca și la un om viu, pe când restul trupului era cenușă. Sfântul Bonaventura, pe atunci superiorul general al cinului Franciscan, era de față și sărutând-o, zise: „O, limbă binecuvântată, care ai lăudat pururea pe Dumnezeu și ai făcut ca și alții să-l mărească, acum se vede, cât de vrednic a fost în fața lui Dumnezeu”. Și tot atunci a scris și Troparul: De dorești să ai minuni. Această limbă minunată e așezată acum într-un foarte frumos relicvar de aur, bătut în pietre scumpe și se păstrează în bazilica Sfântul Anton, la Padova. Acolo o poate vedea oricine. Iată și portretul Sfântului Anton. Era de statură mijlocie, brunet și delicat. Avea o față rotundă și plinuță, care îl făcea să pară mai tânăr decât era. Ochii negri și vioi, fruntea înaltă, serioasă, și toată înfățișarea lui veselă, îngerească și atrăgătoare. Deși făcea pocăințe aspre și muncea mereu în via Domnului, el își păstra pururi înfățișarea neschimbată ce avea un farmec ceresc și impunea respect și cinste. Minte ageră și voință întreprinzătoare, nu se dădea înapoi de la nici o greutate când era vorba de slava lui Dumnezeu. Știa, ca nimeni altul, Sfânta Scriptură și fu numit: „Sicriul legii”, iar pentru dibăcia cu care se folosea de această 224 | 228

sfântă știință întru apărarea adevărului și stârpirea ereziilor, i s-a dat numele de „Ciocanul ereticilor”. Titlul de slavă însă, de care se leagă numele Sfântului Anton a fost și va rămâne pururi: Sfântul Făcător de minuni. Creștinii l-au chemat în ajutor oricând în toate nevoile lor. Sfântul Anton a răspuns întotdeauna așteptărilor pline de nădejde și credință ale acelora care au alergat la dânsul. Pelerinii nu mai contenesc la Padova. Vin răzleți, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulțumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele și lumânări aprinse de recunoștința credincioșilor. Pe pereții bisericii stau atârnate mii și mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutați. Un buletin numit: Mestitorul Sfântului Anton ce se tipărește în 75.000 de exemplare lunar, răspândește în lumea întreagă vestea minunilor și a harurilor dobândite la mormântul lui binecuvântat. Puterea Sfântului Anton de Padova Minunile făcute de Sfântul Anton sunt atât de felurite, încât cu greu se poate hotărî în ce nevoi a ajutat mai mult. El scapă de moarte, ferește de erezii, de nenorociri, de diavol și de ispitele lui, de lepră și de bolile molipsitoare și incurabile; însănătoșește pe toți bolnavii care aleargă la dânsul cu încredere, ajută călătorii pe ape; îi eliberează pe robi, pe prizonieri și pe surghiuniți; află lucrurile pierdute; scapă și ferește de orice soi de primejdii și ajută în orice fel de lipsuri. De aceea, astăzi creștinii așteaptă de la Sfântul Anton orice har; haruri mari și haruri mici: și Sfântul îi mângâie dacă e spre binele lor sufletesc. Prin dânsul așteaptă mai ales: sănătate, pace în familie, căsătorie fericită, serviciu cinstit, mijloc de trai, reușită la învățătură și la examene, noroc în acțiunile lor, ocrotire împotriva dușmanilor, creșterea bună a copiilor, apărarea avutului, scăparea de calomnii, câștig în procese, pâinea cea de toate zilele, ajutor în ocolirea ispitelor, ușurarea sufletelor, și o moarte creștinească. Dar Sfântul Anton nu e admirat numai în Padova, ci oriunde. Creștinii știu aceasta și, de aceea, aleargă bucuroși la bisericile închinate lui, îngenunchează înaintea statuetelor și icoanelor lui, ba mai mult, țin la loc de cinste în casele lor icoana Sfântului, căci știu că a te ruga Sfântului Anton și a fi ascultat e unul și același lucru. Găsitorul lucrurilor pierdute sau furate Iată un atribut care i se potrivește numai Sfântului Anton. I s-a dat acest nume pentru că, spre deosebire de alți sfinți, mângâie și ajută pe acei care, Nr. 2 - Decembrie 2013

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat din vina sau fără vina lor, au pierdut lucruri scumpe sau folositoare și vor să le găsească. Fapta care l-a arătat puternic pe Sfântul Anton în astfel de împrejurări e următoarea: Pe când Sfântul Anton era la Montpellier (Franța), i s-a furat un manuscris în care el comentase Psalmii. Sfântul ținea mult la această operă a sa, și de aceea se îndreptă cu rugăciuni fierbinți către Dumnezeu ca să-l ajute s-o găsească. Minune! Pe când hoțul trecea un pod înalt, îi ieși înainte un individ furios care îl amenință cu sabia, poruncindu-i să ducă înapoi manuscrisul. Fără întârziere, Sfântul Anton și-a dobândit manuscrisul. Puterea rugăciunilor sale în toate împrejurările de acest fel s-a arătat într-adevăr minunată. Așa că astăzi toți evlavioșii față de Sfântul Anton au convingerea fermă că tot ce se poate pierde se poate și afla prin Sfântul Anton. La convingerea că Sfântul Anton găsește lucrurile pierdute se adaugă apoi siguranța că toate cele existente nu se vor mai pierde, dacă vor fi încredințate grijii Sfântului; de aceea mulți își recomandă Sfântului Anton bunurile personale, alții, înainte de a pune la poștă sau a trimite lucruri, hârtii de valoare, le pun sub paza Sfântului Anton. Și cu folos! Iată numai un fapt. Un negustor din Spania, numit Anton Dante, plecase în America de Sud pentru comerț, și se oprise la Lima. Soția sa, rămasă acasă, îi scrise în mai multe rânduri, însă nu primi nici un răspuns. Întristată de acest fapt, se duse în biserica Sfântul Francisc din Oviedo, unde era o statuie a Sfântului Anton, și-i puse în mână o scrisoare pentru bărbatul ei; apoi făcu o rugăciune fierbinte, cerând Sfântului să-i dea harul să aibă vreun răspuns. A doua zi veni iarăși să se roage Sfântului și văzu scrisoarea tot în mâna acestuia. Atunci, crezând că era tot aceea ce o pusese ea, se plânse că Sfântul n-o ascultase. Un călugăr, auzind pe cineva vorbind în biserică, veni, și, văzând femeia negustorului, o îndemnă să ia scrisoarea din mâna Sfântului, căci el încercase, dar nu izbutise. Femeia întinse mâna și scoase cu ușurință scrisoarea și, în același timp, îi căzură la picioare, din haina Sfântului, 3000 de scuzi mexicani. Deschise scrisoarea și află răspunsul dorit, precum și lămuriri privitoare la bani. Negustorul îi mai spunea că îi trimitea răspunsul tot prin călugărul franciscan care îi adusese scrisoarea... Cine era acel călugăr? Desigur, Sfântul Anton. Dumnezeu e minunat în sfinții săi. E de prisos să mai înșirăm și alte fapte. Ajutorul săracilor Sfântul Anton a iubit într-un chip deosebit pe Nr. 2 - Decembrie 2013

cei săraci și, din dragoste pentru dânșii, a întreprins obositoarele sale drumuri apostolice. Însă Sfântul Anton este părintele săracilor nu numai pentru harurile sufletești ce le-a împărțit lor, când era încă în viață, ci mai ales pentru că el, din slava cerească, dă săracilor pâinea cea de toate zilele. E mai milostiv când este vorba de cauza săracilor, și dă mai curând harurile cerute când se promite pâine pentru cei săraci. Modul acesta de a mijloci haruri de la Sfântul Anton, e vechi în Biserica lui Cristos, însă a luat un mai mare avânt în zilele noastre, prin faptul următor, petrecut în Franța. În anul 1890 trăia la Toulon, strada Lafayette nr. 41 (Franța), d-ra Luisa Bouffier. Ea era o femeie foarte evlavioasă și se ocupa cu negoțul. Într-o dimineață, nu putu să-și deschidă prăvălia. Lacătul fusese forțat în timpul nopții și acuma nu se deschidea. Un lăcătuș chemat în ajutor, veni cu o legătură de chei, însă în zadar. Plecă după scule ca să-l strice. Dar femeia pro-mise Sfântului Anton pâine pentru săraci, dacă o va ajuta să deschidă lacătul fără să-l strice. Și harul fu dobândit. Lăcătușul veni și cea dintâi cheie pe care o încercă deschise ca și cum ar fi fost făcută anume. Bucuria stăpânei fu fără margini, și de atunci ea s-a făcut apostolul pâinii pentru săraci. A așezat în odaie o statuie și credincioșii au început să vină încrezători. Micul oratoriu a devenit în curând loc de pelerinaj. Astăzi pâinea săracilor e o evlavie pe care o practică întreaga lume creștină. Banii ce se adună astfel zilnic pentru săraci în cutiile din biserici, se ridică la sume importante de bani și ele sunt dovada cea mai mare a harurilor primite. Nu există strâmtoare, boală, lipsă, în care Sfântul Anton să nu-și arate mila, dacă vede că e și spre folosul săracilor. Se făgăduiește cât se crede și nu se dă pâinea făgăduită, până nu se capătă harul cerut. Sfântul Anton atrage pe cei săraci la Dumnezeu, asigurându-le și hrana zilnică, din prisosința bogaților. Cei care încearcă a dobândi haruri de la Sfântul Anton în acest mod, rămân totdeauna convinși că Sfântul Anton e Părintele Săracilor. Bibliografie 1. www.wikipedia.org 2. Vasile Suciu, Teologia Dogmatică fundamentală, 2 vol., Blaj, 1907 (vol.I. „Apologetica creștină”, VI + 387 p. 3. P. A. Bișoc, Viața Marelui făcător de minuni Sfântul Anton de Padua, Săbăoani, 1931. 225 | 228

Stintii Ortodoxiei -Modele de urmat 4. M. C. Terza, Viața Sfîntului Anton de Padua, Editura Signata SRL, Timișoara, 1992, 132 de pagini, ISBN 973-551-020-0 5. Vergilio Gamboso, Viața Sântului Anton de Padova, Edizioni Messagero Padova, 2012, 208 pagini, ISBN 978-88-2501797-7 6. Saint Antoine de Padoue - La Revue de Saints „Bonne Presse”, Paris, 1928. 7. Michel Dubost, Théo: nouvelle encyclopédie catholique, Droguet-Ardant/ Fayard, Paris, 1989.

226 | 228

Nr. 2 - Decembrie 2013

Editat de editura NOVA DIDACT Casa Corpului Didactic Vâlcea Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 30 Râmnicu Vâlcea Vâlcea Romania Web: www.ccdvl.ro E-mail: ccdvalcea@yahoo.com Tel/Fax: 0350/421398 Director: Prof. Bică Andra

228 | 228