CULTURA ONOAREI ÎN FAMILIE, BISERICĂ ȘI SOCIETATE Ilie Popa și Lucian Chiș

Cultura onoarei în familie, în biserică și în societate

ILIE POPA, CONSILIER ȘI PASTOR AL BISERICII „SFÂNTUL ANDREI”, DIN SUCEAVA

Trebuie să ne onorăm părinții, chiar dacă sunt necredincioși

„Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. ‘Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta’ – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – „ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.’” (Efeseni 6:1-3) Din versetele menționate învățăm că ascultarea noastră de părinți este în Domnul. Nu ei trebuie să fie „în Domnul”, creștini, ci noi să le fim supuși doarece credem în Dumnezeu. Vă dau un exemplu pentru a înțelege mai bine principiul biblic: dacă ești credincios, dar ai un tată alcoolic, și el te cheamă la bar cu el, refuzul de a-l însoți nu este lipsă de supunere. Totuși, chiar dacă nu mergi „la același potop de desfrâu” (1 Petru 4:4), datoria ta este să-l respecți. Tatăl are reponsabilitatea de a trăi o viață morală, iar tu ai reponsabilitatea să-l onorezi, fie că „merită” sau nu. Dacă analizăm perspectiva Vechiului Testament asupra relațiilor dintre părinți și copii, observăm că, în perioada aceea, copiii care nu se supuneau erau judecați. În Noul Testament, Legea este desființată, dar principiul onorării părinților rămâne valabil. Unii, din râvnă pentru Domnul, îi desconsideră pe părinții necreștini. Dar vă îndemn să le arătați dragoste prin felul în care trăiți, prin modul în care vorbiți și în care îi tratați. Drept rezultat, binecuvântarea lui Dumnezeu vine asupra voastră. Planul lui Dumnezeu este ca toți oamenii să fie mântuiți, așadar roagă-te pentru părinții tăi. Binecuvântează-i, onorează-i și ascultă-i în lucrurile care sunt după voia Lui. Respectă-ți părinții și vei secera cu bucurie ceea ce ai semănat cu lacrimi. N. r. Extras din episodul 28 al noii emisiuni: „Un dar pentru tine”. Urmărește săptămânal pe canalul Alfa Omega TV, și pe conturile noastre din rețelele sociale. LUCIAN CHIȘ, PASTOR LA BISERICA „ALETHEIA”, DIN TIMIȘOARA „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos. Nevestelor, fiți supuse bărbaților voștri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum și Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Și, după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și nevestele să fie supuse bărbaților lor în toate lucrurile. Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta se iubește pe sine însuși. Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; pentru că

noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele

Lui. ”(Efeseni 5:18-30) Cultura onoarei a fost și este importantă. Cred că în special în aceste momente, când atât societatea, cât și Biserica sunt în derivă, este nevoie să vorbim despre aceste lucruri. Efeseni 5:18 m-a provocat foarte mult în ultima vreme. Acest verset este unul de căpătâi pentru relațiile de familie. Apostolul Pavel leagă ceea ce spune în versetul 18 de versetul 22. Mulți ani de zile am citit aceste versete separat, însă recent m-am concentrat pe acest subiect și am văzut legătura dintre aceste verste.

CE ÎNSEMNĂ SĂ FII PLIN DE DUH?

Cuvântul acesta în limba originală, în greacă, are câteva semnificații. Să fii plin de Duh înseamnă să fii pătruns de Duhul lui Dumnezeu, să fii îmbibat cu Duhul lui Dumnezeu. Imaginați-vă un pahar de apă în care se toarnă o picătură de cerneală. Acea picătură pătrunde în lichidul din pahar, iar apa transparentă ia culoarea cernelei. Așa se întâmplă și când suntem pătruși de Duhul lui Dumnezeu. El cultivă în duhul nostru ceea ce a pregătit pentru noi, iar atunci relațiile din familie se desfășoară într-o ordine divină.

RELAȚII SFINTE ÎNTRE SOȚI

Sunt pasionat de consiliere, lucrez cu familii, și am observat că cele mai mari lupte sunt stârnite în cupluri de faptul că atât soțul, cât și soția caută să își tragă siguranța și importanța prin raportarea la celălalt, iar acest lucru este toxic. Siguranța

și valoarea noastră trebuie să vină de la Dumnezeu, de aceea Pavel spune să fim

plini de Duhul Sfânt. În Efeseni 5:21 găsim un principiu cheie cu privire la relațiile din cadrul familiei, și anume, supunerea reciprocă și o dragoste precum a lui Dumnezeu pentru Bisrica Sa. Iar pentru a putea împlini aceste lucruri e nevoie să trăim dependenți de Duhul Sfânt.

CULTURA ONOAREI ÎN BISERICĂ

De asemenea, acest principiu se aplică și în Biserică. În primul rând, este important ca liderii să promoveze cultura onoarei, iar Biserica să-și susțină liderii. Cu siguranță, liderii ne pot dezamăgi, iar atunci când avem ceva împotriva lor, este important să îi confruntăm în dragoste, fără a-i denigra. Nu în ultimul rând, este important să ne rugăm pentru conducătorii României și să căutăm să fim o binecuvântare pentru societatea în care trăim. N. r. Extras din emisiunea „Calea, Adevărul și Viața”, nr. 524, cu titlul „Cultura onoarei”.

Chemarea la slujire în autoritate este doar pentru lideri și pastori?

AURELIAN BARBU, PASTOR, BISERICA „DUNAMIS”, BUCUREȘTI

Să ne gândim puțin la elementele armurii creștinului. Este coiful mântuirii doar pentru pastori, pentru prezbiteri? Desigur că nu. La fel, platoșa neprihănirii nu este doar pentru pastori, e pentru toți. Dacă ar fi să traducem într-un cuvânt modern, platoșa neprihănirii este identitatea noastră în Hristos. Suntem socotiți, declarați neprihăniți prin credință. Nu suntem neprihăniți în urma demonstrării neprihănirii, ci suntem declarați sfinți. Cuvântul lui Dumnezeu, sabia Duhului, sabia cu două tăișuri, este pentru toți. Știm cu toții că El a trimis 12 ucenici. Am putea spune că aceștia au fost speciali, fiind apostoli. Vor avea 12 tronuri, vor judeca Israelul. După ce a trimis 12 apostoli, a trimis încă 70 de ucenici. Aceștia nu mai erau apostoli, erau doar ucenici. În Luca 10:17, scrie așa: „Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis: ‘Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău.’” Trebuie să reținem, autoritatea este în Numele lui Isus Hristos, nu în numele lui Aurelian, în numele pastorului sau în numele unui cult, ci este în Numele lui Isus. Chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Său. Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer. Iată că v-am dat putere să călcaţi peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:18, 19). Deci, încă o dată, cuvântul „autoritate” este folosit în delegarea celor 70 de ucenici. Nu se adresează doar apostolilor, ci celor 70 de ucenici. În plus, dacă ne uităm în Scriptură, vedem că Domnul Isus nu le-a spus să facă convertiți. El le-a spus să facă ucenici. „Duceți-vă, propovăduiți Evanghelia și faceți ucenici” - aceasta a fost Marea Trimitere. Desigur, din păcate sunt și oameni care se mulțumesc să participe la slujbele bisericii, sperând că vor fi „mântuiți ca prin foc”. Scriptura ne cheamă la ucenicie, iar ucenicilor le este dat acest mandat de autoritate ca, în Numele Lui, să calce „peste șerpi, scorpioni și peste toată puterea vrăjmașului; și nimic nu vă va putea vătăma” (Luca 10:19). Prin urmare, am primit autoritate, împuternicire și protecție. Mergem la ultimele cuvinte ale Domnului Isus Hristos, din Marcu 16. După ce face declarația redată de Matei, că toată autoritatea a fost dată în cer și pe pământ, le spune: „Acum, duceți-vă.” Dacă Lui i-a fost dată autoritatea, așa cum L-a trimis Tatăl pe Isus, așa ne trimite și El pe noi. „Duceți-vă în toată lumea, propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit, dar cine nu va crede, va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi.” (Marcu 16:15-17) „Iată semnele care vor însoți.” Pe cine? Doar pe cei 12 apostoli sau pe cei 70 de ucenici? Nu. Pe cei ce vor crede. Toți. El spune că, în Numele Lui, vor scoate afară draci. Acest lucru înseamnă că, dacă

ești din categoria celor care cred, nu ai nevoie de un mandat special, trebuie

doar să crezi. Să fii ucenic și să mergi în Numele Domnului Isus Hristos.

TRĂIREA PRIN CREDINȚĂ NU ESTE UȘOARĂ

E adevărat că, prin credință, lucrurile nu sunt ușoare. Există o luptă a credinței.

Dacă ne uităm la apostolul Pavel, s-a sfărâmat corabia cu el, a fost bătut cu nuiele, a fost împroșcat cu pietre până

aproape de moarte. El n-a avut o viață la superlativ, așa ca și cum ai merge pe petale de trandafiri. Nu înseamnă că dacă ai devenit credincios nu mai ai nicio problemă. Sunt lupte. Avem și promisiunea scrisă în Marcu 16:20, pe care Dumnezeu a împlinit-o: „Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni.

Domnul lucra împreună cu ei și întărea

Cuvântul prin semnele care-L însoțeau.” În momentul în care devenim ucenici activi și credem, Dumnezeu Se angajează să însoțească Cuvântul pe care îl propovăduim cu semne și minuni. Nu există conceptul de creștin singuratic care acționează de unul singur, se luptă singur și numai el știe ce face. Biblia ne învață foarte limpede că noi, creștinii, formăm un Trup, al cărui cap este Hristos. E necesar să facem parte dintr-o Biserică și să slujim în funcție de nevoile adunării și de abilitățile noastre.

Zeciuiala

oferind ce nu este al nostru

GORDON LINDSAY

Biblia ne amintește că Iacov avea unele trăsături foarte neplăcute. Nu a fost întotdeauna onorabil, și uneori a fost intrigant, mincinos și manipulator. A continuat în căile lui nelegiuite, până când, în cele din urmă, a avut o întâlnire cu Dumnezeu. Când avea necazuri serioase, din cauza înșelăciunii sale, a fugit departe de casă. În noaptea aceea, Dumnezeu i-a dat o viziune din cer, care i-a schimbat viața, iar el I-a făcut un jurământ lui Dumnezeu: că îi va fi credincios și-I va da o zecime din tot ce va câștiga. „Atunci Iacov a făcut o juruință și a zis: «Dacă va fi Dumnezeu cu mine și mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc și haine să mă îmbrac și dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; și piatra aceasta pe care am pus-o ca stâlp de aducere-aminte va fi casa lui Dumnezeu și Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.»” (Geneza 28:20-22)

Pe creștinii care dau zeciuielile și darurile,

Dumnezeu îi numește hoți și tâlhari. „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: «Cu ce Te-am înșelat?». ‘Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare’, zice Domnul oștirilor, ‘și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.’” (Maleahi 3:8-10) Pe de altă parte, Dumnezeu a promis să toarne o binecuvântare abundentă asupra acelora care sunt administratori credincioși în ceea ce Îi oferă. Zeciuiala

înseamnă să-I restituim lui Dumnezeu

a zecea parte din tot ce câștigăm, sau din ceea ce primim sub formă de plată sau bunuri. Tot ce avem a venit de la Dumnezeu. Susținerea financiară a lucrării Domnului ar trebui să fie prioritară. De fiecare dată când primiți bani sau bunuri din munca voastră, din vânzări sau din orice venit, Dumnezeu vă cere ca, în primul rând, să-I dați Lui cel puțin o zecime din toate. Nu treceți cu vederea responsabilitatea creștinilor față de misiunile din lume. Fiecare dintre noi are o responsabilitate față de cei care nu Îl cunosc pe Hristos, care a zis: „Mergeți în toată lumea, predicați și anunțați în mod public vestea bună [Evanghelia] la orice făptură …” Poate că Dumnezeu te va chema să slujești ca preot sau misionar. Dacă nu, ai responsabilitatea de a ajuta pe altcineva să poată duce mesajul.

ISUS A SPUS CĂ OAMENII AR TREBUI SĂ DEA ZECIUIALĂ

Isus a vorbit despre subiectul zeciuielii. Ne-a învățat că nu e suficient să se dea

zeciuială și să se omită „dreptatea, mila și

credincioșia”. Actul de a oferi zeciuiala nu poate să ispășească alte omisiuni grave. Pentru a nu fi înțeles greșit, Isus a lăudat actul de a da zeciuială, însă le-a spus fariseilor că ar trebui să îndeplinească ambele aspecte. „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și ați neglijat cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.” (Matei 23:23) Faptul care ne preocupă este următorul. Isus le-a spus oamenilor că ar trebui să dea zeciuială. După câte știm, fariseii, care dădeau zeciuială, se bucurau de prosperitate materială, deși sufereau o pierdere spirituală, datorită orbirii și incapacității lor de a recunoaște „ziua cercetării lor”.

ZECIUIALA ÎN BISERICA DIN NOUL TESTAMENT

Unii insistă că zeciuiala nu are niciun scop în biserica din Noul Testament, și că este doar o parte din Legea mozaică. În acest sens, totuși, noțiunile sunt înțelese greșit. Zeciuiala a fost instituită cu mult timp înainte de Lege. Atât Avraam, cât și Iacov au plătit zeciuială. Zeciuiala și alte obligații în Noul Testament sunt considerate un privilegiu, mai degrabă decât o poruncă. Credincioșii ar trebui să

facă lucruri pentru că Îl iubesc pe Domnul,

nu pentru că sunt obligați să le facă. Totuși, legile care determină prosperitatea sunt la fel de puternice în Noul Testament, cum sunt și în Vechiul Testament. Scripturile arată clar că zeciuiala a fost practicată de Biserica Noului Testament. „Și apoi aici, cei ce iau zeciuială sunt niște oameni muritori; pe când acolo, o ia cineva despre care se mărturisește că este viu.” (Evrei 7:8) Cartea Evrei a fost scrisă la aproximativ treizeci și cinci de ani după înființarea Bisericii. Trecuseră treizeci și cinci de ani, și slujitorii încă mai primeau zeciuielile ca un dar din partea Domnului! S-ar părea că cei care dădeau zeciuială, o dădeau slujitorilor sau oamenilor, dar zeciuielile lor erau de fapt primite și acceptate de Hristos! Isus, acționând ca Mare preot, după ordinul lui Melhisedec, a primit zeciuielile de la oameni timp de treizeci și cinci de ani după ce S-a înălțat la cer, și încă le mai primește! Este important, ca administratori, să înțelegem că ceea ce-I aparține lui Isus Îi este dat Lui. Extras din manualul „Principii pentru trăirea creștină”, de Gordon Lindsay. Pentru comenzi, sună la 0256 284912, trimite e-mail pe adresa comenzi@alfaomega.tv.