BINECUVÂNTAT, CA SĂ FIU O BINECUVÂNTARE Implicarea creștinilor în societate

Binecuvântat, ca să fiu o sursă de binecuvântare

Să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie este o poruncă, dar și o onoare. E un mod de a avea un impact în viețile unor oameni prețioși. În această perioadă, mulți români, observând tragedia prin care trec vecinii noștri ucraineni, au decis să ofere hrană celor flămânzi, apă celor însetați, să-i primească pe cei străini. Și-au deschis inimile, conturile, casele. Au binecuvântat și continuă să binecuvânteze „aproapele”. Iată două exemple din orașe diferite: unul din Alba Iulia, și unul din Galați.

ZÂMBET PENTRU UCRAINA

Proiectul „Zâmbet pentru Ucraina” a fost dezvoltat de Asociația „Philippi Vision” și Biserica „Flacăra Închinării” din Alba Iulia la câteva zile după izbucnirea conflictului. Din cauza situației imprevizibile din Ucraina și a nevoilor urgente, voluntarii au avut la dispoziție doar câteva ore pentru mobilizare.

Florin Lupean, președinte, Asociația

„Philippi Vision”: Am vorbit în a treia zi de război cu liderii din conducerea bisericii „Flacăra Închinării” din Aba Iulia și am hotărât să desfășurăm împreună proiectul pe care l-am intitulat „Zâmbet pentru Ucraina”. Vrem să aducem zâmbete, să aducem o speranță, o licărire de fericire pe chipurile celor greu încercați din Ucraina.

Otniel Daniel Trif, voluntar, proiectul

„Zâmbet pentru Ucraina”: De trei luni neam întors în țară cu familia și rugăciunea noastră asta a fost, să ne găsim un loc unde să ajutăm social. Cred că ne-am întors cu 10 zile înainte să înceapă războiul și neam mutat în Alba Iulia special pentru a fi parte și a ajuta în proiectul acesta.

Alexandru Băla, voluntar, proiectul

„Zâmbet pentru Ucraina”: Chiar în prima zi de război am fost anunțați. Personal, am aflat de la niște prieteni din Ucraina că au fugit din calea războiului, au venit înspre România. Au întrebat dacă putem să facem ceva să-i ajutăm să intre-n țară. Așa a început proiectul.

Proiectul are mai multe componente: trimiterea de bunuri materiale, alimentare și sanitare, transportul refugiaților în România.

Florin Lupean: Toată lumea, dar fără excepție toată lumea ne-a spus că nu o să putem intra în Ucraina. Am umplut vreo trei microbuze și am spus „Știți ce, mergem în Ucraina. Nu știu cum, dar Dumnezeu ne va ajuta.” În 5 minute am trecut de partea română și în 2 minute am trecut de partea ucraineană. Când ne-au văzut, neau făcut culoar, am trecut și ne-am oprit în prima benzinărie, unde ne așteptau frații care aveau nevoie de lucrurile aduse. Am pus repede lucrurile în mașinile cu care veniseră și ne-am întors pentru că era la începutul războiului. Alexandru Băla: Era a doua zi de război. Când am ajuns în vama Siret era haos total, dar am făcut pasul în credință, fiindcă am vrut să-i ajutăm pe oamenii aceștia. Am mers după ei în Ucraina și i-am adus în România. Aceste trei microbuze au fost pline cu alimente, și la întoarcere au fost pline de oameni, în special femei și copii. 18 femei și 6 copii au fost în primul transport pe care l-am făcut din Ucraina în România. Otniel Daniel Trif: De când a început războiul, am adus în Alba Iulia 12 familii. În total, sunt 37 de refugiați de care ne îngrijim, le oferim cazare, mâncare, îi reprezentăm în fața autorităților și încercăm să-i ajutăm să se integreze în societate.

Colaborarea dintre Asociația „Philippi Vision” și Biserica „Flacăra Închinării” este foarte bună.

Florin Lupean: Am reușit să facem 16 transporturi de la începutul războiului din Ucraina și să ducem, mâncare, alimente, medicamente, haine, ce au nevoie. Alexandru Băla: Tinerii sunt foarte deschiși, își dau din timpul lor, vin și împachetează alimentele, hainele, le sortează, fac tot ceea ce e nevoie. Sar foarte repede când îi anunțăm că avem nevoie de un număr de voluntari. Și asta e colaborarea dintre Biserica „Flacăra Închinării” Youth (n.r. lucrarea de tineret a bisericii) și „Philippi Vision”, asta facem împreună pentru proiectul „Zâmbet pentru Ucraina”.

Voluntarii au fost martori la deciziile grele pe care au trebuit să le ia refugiații.

Otniel Daniel Trif: Ce pot să zic că m-a marcat foarte tare e disperarea omului atunci când nu-L cunoaște pe Dumnezeu. Când nu ai o speranță și nu vezi mai departe de ziua de astăzi. Alexandru Băla: Am adus o femeie cu 6 copii în România, și soțul acestei femei, tatăl copiilor, a rămas acolo. Când am văzut despărțirea aceea, mi s-a rupt inima. El a spus că ar putea și el să plece fiindcă are dreptul, are mai mulți copii. Putea să vină, dar a decis să stea acolo și să ajute. Este pastor. Otniel Daniel Trif: Aducând o familie care și-a lăsat cei trei copii să vină în România, părinții rămânând acolo în Ucraina, mă gândeam: „Oare ce simt copiii când trebuie să plece – și erau copii minori, numai unul era major – când trebuie să se despartă de părinți și să plece în altă țară? Și ce simt părinții aceia, când știu că îi trimit pe copii departe și nu știu dacă îi vor mai vedea?”

Majoritatea dintre refugiații ucraineni care au rămas în Alba Iulia sunt creștini și s-a reușit integrarea lor pentru a putea participa la serviciile religioase ale bisericii.

CENTRUL DE REFUGIAȚI

DE LA BISERICA „EMANUEL”, DIN GALAȚI

Polonia și România au primit cei mai mulți refugiați din Ucraina de la începutul războiului, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. Peste 3,2 milioane au ajuns în Polonia, iar aproximativ 1 milion au trecut granița în România. Un punct de intrare în țara noastră este vama Isaccea. Biserica creștină „Emanuel”, din Galați, care oferea servicii religioase și câteva activități social-educative, s-a transformat acum într-un centru pentru refugiații care ajung în orașul de la malul Dunării.

UCRAINENII, PRIMIȚI BINE ÎN GALAȚI

Jenia, refugiată, Nikolaev – Ucraina: Sunt din Nikolaev. Am venit aici cu copiii. Am ieșit din casă și pe fiul meu mai mare l-au ucis.

Războiul din Ucraina este departe de a se încheia. Zilnic, pe la vama Isaccea intră în România zeci de refugiați. Ei sunt așteptați de voluntari care le oferă primele informații. Mihai Dumitrașcu, pastor, Biserica

„Emanuel”: Îi transportăm aici, le asigurăm un loc unde pot dormi, trei mese pe zi, asistență medicală, le oferim haine și ceea ce le este necesar pentru traiul lor de zi cu zi, după care îi ajutăm în procesarea documentelor necesare pentru a-și găsi un loc.

Poveștile refugiaților sunt dramatice și oamenii sunt dezorientați. Eva Gardenko, refugiată, Herson – Ucraina:

Vreau să plec mai repede în Ucraina. Acolo au rămas fratele meu și cățelul meu, și vreau foarte mult să mă întorc acasă. Nina și Oleg, refugiați, Ucraina: Am venit aici din Ucraina, cu trei nepoțele, pentru că acolo a început operațiunea militară. În fiecare zi acolo zburau rachete și copiii se temeau.

Alyona, refugiată, Herson – Ucraina:

Orașul nostru a fost ocupat de ruși și nu puteam să rămânem acolo pentru că am pierdut locurile de muncă, ne era frică și fugeam ca să ne salvăm copiii. Jenia, refugiată, Nikolaev – Ucraina: În Ucraina au rămas mama mea, două surori și fratele meu.

Dintr-un lăcaș de cult obișnuit, cu servicii religioase și activități socialeducative, Biserica Emanuel din Galați a fost transformată într-un centru pentru refugiați, unde voluntarii au grijă de oameni.

Mihai Dumitrașcu: A fost o decizie pe care a trebuit să o luăm repede. Războiul a început în 24 februarie, iar în 26 februarie deja clădirea noastră a fost deschisă și am declarat-o centru de refugiați, și de atunci zilnic vin între 50-100 de refugiați. Cristina, administrator: Avem și un loc pentru cei mici. Ținem lecții biblice și tot acolo pot să se joace împreună. Natalia Petrenco, voluntară: Lucrez cu refugiații din Ucraina ca traducător, și în special cu copiii. Am început să lucrăm și la un program psihologic, să-i ajutăm să se exprime prin desen, prin cântece, prin jocuri. Geanina Tudosie, voluntară: Știam că oamenii aceștia au mai multe nevoi decât cei trei copii ai noștri, de care se poate ocupa soțul în lipsa mea de acasă. Și atunci am zis că vin și voi sluji cât este nevoie, cu ce este nevoie. Sara, voluntar: Noi suntem mai mult un centru de tranzit, și din cauza aceasta noi ne ocupăm și de plecarea lor mai departe și avem, într-un fel, grijă ca ei să aibă un loc unde pot sta pe termen lung. Mihai Dumitrașcu: Le asigurăm cele necesare traiului, îi asistăm emoțional, spiritual și, nu în cele din urmă, le prezentăm Evanghelia atunci când avem pe cineva care poate să le vorbească pe limba lor pentru că, din păcate, nu avem acces la comunicarea Evangheliei într-un mod liber, avem nevoie de traducător.

Cu ajutorul organizației Operation Blessing și Alfa Omega TV, Biserica Emanuel din Galați a distribuit și materiale de igienă personală.

Mihai Dumitrașcu: Oricine vine aici are nevoie de cosmetice, de produse pentru igiena personală și acestea se consumă foarte rapid. De fapt, noi cheltuim destul de mulți bani pe ele, pe lângă mâncare și toate celelalte. Așa că sunt o binecuvântare pentru refugiați.

Refugiații care au ajuns la Galați, la centrul organizat de Biserica „Emanuel”, sunt recunoscători pentru sprijinul pe care l-au primit. Alyona, refugiată, Herson – Ucraina:

Copiii mei s-au relaxat și nu se mai tem de împușcături, dar și acum când aud sunete puternice se sperie. Mulțumesc tuturor oamenilor care ne-au ajutat, pentru că a fost foarte greu. Irina, refugiată, Nikolaev – Ucraina: Prin câțiva voluntari noi am ajuns în biserica voastră și suntem foarte recunoscători bisericii și voluntarilor pentru că ne-au primit aici. Se comportă foarte frumos cu noi și ne simțim aici ca în familie. Nina și Oleg, refugiați, Ucraina: Suntem foarte recunoscători țării voastre și oamenilor de aici pentru tot ajutorul pe care l-am primit. Materiale prezentate în cadrul emisiunii „Știrile Alfa Omega”, difuzată în fiecare vineri, de la 19:30, pe canalul Alfa Omega TV, și pe conturile noastre din rețelele sociale.