Binecuvântat, ca să fiu o sursă de binecuvântare Să îi ajutăm pe cei aflați în nevoie este o poruncă, dar și o onoare. E un mod de a avea un impact în viețile unor oameni prețioși. În această perioadă, mulți români, observând tragedia prin care trec vecinii noștri ucraineni, au decis să ofere hrană celor flămânzi, apă celor însetați, să-i primească pe cei străini. Și-au deschis inimile, conturile, casele. Au binecuvântat și continuă să binecuvânteze „aproapele”. Iată două exemple din orașe diferite: unul din Alba Iulia, și unul din Galați.
ZÂMBET PENTRU UCRAINA Proiectul „Zâmbet pentru Ucraina” a fost dezvoltat de Asociația „Philippi Vision” și Biserica „Flacăra Închinării” din Alba Iulia la câteva zile după izbucnirea conflictului. Din cauza situației imprevizibile din Ucraina și a nevoilor urgente, voluntarii au avut la dispoziție doar câteva ore pentru mobilizare.
F
lorin Lupean, președinte, Asociația „Philippi Vision”: Am vorbit în a treia zi de război cu liderii din conducerea bisericii „Flacăra Închinării” din Aba Iulia și am hotărât să desfășurăm împreună proiectul pe care l-am intitulat „Zâmbet pentru Ucraina”. Vrem să aducem zâmbete, să aducem o speranță, o licărire de fericire pe chipurile celor greu încercați din Ucraina. Otniel Daniel Trif, voluntar, proiectul „Zâmbet pentru Ucraina”: De trei luni neam întors în țară cu familia și rugăciunea noastră asta a fost, să ne găsim un loc unde să ajutăm social. Cred că ne-am întors cu 10 zile înainte să înceapă războiul și neam mutat în Alba Iulia special pentru a fi parte și a ajuta în proiectul acesta. Alexandru Băla, voluntar, proiectul „Zâmbet pentru Ucraina”: Chiar în prima zi de război am fost anunțați. Personal, am aflat de la niște prieteni din Ucraina că au fugit din calea războiului, au venit înspre România. Au întrebat dacă putem să facem ceva să-i ajutăm să intre-n țară. Așa a început proiectul. Proiectul are mai multe componente: trimiterea de bunuri materiale, alimentare și sanitare, transportul refugiaților în România.
18
ALFA OMEGA TV MAGAZIN
Florin Lupean: Toată lumea, dar fără excepție toată lumea ne-a spus că nu o să putem intra în Ucraina. Am umplut vreo trei microbuze și am spus „Știți ce, mergem în Ucraina. Nu știu cum, dar Dumnezeu ne va ajuta.” În 5 minute am trecut de partea română și în 2 minute am trecut de partea ucraineană. Când ne-au văzut, neau făcut culoar, am trecut și ne-am oprit în prima benzinărie, unde ne așteptau frații care aveau nevoie de lucrurile aduse. Am pus repede lucrurile în mașinile cu care veniseră și ne-am întors pentru că era la începutul războiului. Alexandru Băla: Era a doua zi de război. Când am ajuns în vama Siret era haos total, dar am făcut pasul în credință, fiindcă am vrut să-i ajutăm pe oamenii aceștia. Am mers după ei în Ucraina și i-am adus în România. Aceste trei microbuze au fost pline cu alimente, și la întoarcere au fost pline de oameni, în special femei și copii. 18 femei și 6 copii au fost în primul transport pe care l-am făcut din Ucraina în România. Otniel Daniel Trif: De când a început războiul, am adus în Alba Iulia 12 familii. În total, sunt 37 de refugiați de care ne îngrijim, le oferim cazare, mâncare, îi reprezentăm în fața autorităților și încercăm să-i ajutăm să se integreze în societate. Colaborarea dintre Asociația „Philippi Vision” și Biserica „Flacăra Închinării” este foarte bună. Florin Lupean: Am reușit să facem 16 transporturi de la începutul războiului din Ucraina și să ducem, mâncare, alimente, medicamente, haine, ce au nevoie. Alexandru Băla: Tinerii sunt foarte deschiși,
își dau din timpul lor, vin și împachetează alimentele, hainele, le sortează, fac tot ceea ce e nevoie. Sar foarte repede când îi anunțăm că avem nevoie de un număr de voluntari. Și asta e colaborarea dintre Biserica „Flacăra Închinării” Youth (n.r. lucrarea de tineret a bisericii) și „Philippi Vision”, asta facem împreună pentru proiectul „Zâmbet pentru Ucraina”. Voluntarii au fost martori la deciziile grele pe care au trebuit să le ia refugiații. Otniel Daniel Trif: Ce pot să zic că m-a marcat foarte tare e disperarea omului atunci când nu-L cunoaște pe Dumnezeu. Când nu ai o speranță și nu vezi mai departe de ziua de astăzi. Alexandru Băla: Am adus o femeie cu 6 copii în România, și soțul acestei femei, tatăl copiilor, a rămas acolo. Când am văzut despărțirea aceea, mi s-a rupt inima. El a spus că ar putea și el să plece fiindcă are dreptul, are mai mulți copii. Putea să vină, dar a decis să stea acolo și să ajute. Este pastor. Otniel Daniel Trif: Aducând o familie care și-a lăsat cei trei copii să vină în România, părinții rămânând acolo în Ucraina, mă gândeam: „Oare ce simt copiii când trebuie să plece – și erau copii minori, numai unul era major – când trebuie să se despartă de părinți și să plece în altă țară? Și ce simt părinții aceia, când știu că îi trimit pe copii departe și nu știu dacă îi vor mai vedea?” Majoritatea dintre refugiații ucraineni care au rămas în Alba Iulia sunt creștini și s-a reușit integrarea lor pentru a putea participa la serviciile religioase ale bisericii.
