Revista Educatia Financiara pe Intelesul Tuturor nr. 25 / 2019

Page 1

Olimpiada Micilor Bancheri Ediţia a VI-a 2019

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR Revistă de promovare a educaţiei financiare Nr. 25 / 2019


Materialele cuprinse în această publicaţie reprezintă o diseminare a modului de abordare şi implementare a proiectului de ,,Educaţie financiară’’ în unităţile şcolare din ţara noastră şi se adresează elevilor, dascălilor, profesorilor, inspectorilor şcolari, părinţilor, dar şi altor autorităţi implicate în vederea aplicării bunei practici în domeniu.

Revista Educaţie Financiară pe Înţelesul Tuturor are ca scop:

- diseminarea informaţiilor referitoare la implementarea la nivelul învăţământului preuniversitar a educaţiei financiare ca disciplină opţională la decizia şcolii (CDŞ) sau ca disciplină integrată; - crearea unei atitudini pozitive la nivelul publicului ţintă pentru receptarea informaţiilor şi mesajelor rezultate din proiect; - asimilarea mesajelor şi informaţiilor de către publicul ţintă; - crearea unui capital de imagine pozitivă pentru instituţiile implicate în proiect în vederea comunicării cu succes a informaţiior şi mesajelor referitoare la proiect.

CUPRINS:

Editorial ...................................................................................................... 1-2 Olimpiada Micilor Bancheri: Premianții ...................................................... 3 Istorie bancară ........................................................................................... 4-7 Parteneri ai Olimpiadei ............................................................................. 8-11 Olimpiada Micilor Bancheri: impresii, opinii, emoții, bucurie ............ 12-17 Mulţumim reprezentanţilor BĂNCII NAŢIONALE a ROMÂNIEI şi ASOCIAŢIEI PENTRU PROMOVAREA PERFORMANŢEI ÎN EDUCAŢIE pentru sprijinul acordat în elaborarea conţinutului acestei publicaţii!

Acest număr a fost publicat cu sprijinul financiar al

ISSN: 2343 - 9920 ISSN-L: 2343 - 9920 Coordonator: Ligia Georgescu-Goloşoiu Tehnoredactare şi grafică: Marilena Adet

Puteţi vizualiza revista pe site-ul www.appe.ro şi pe portalul http://www.finzoom.ro/revista-educatia-financiara.


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

1

Editorial

Banii - simbol al legăturii între generaţii De ce este relevantă o discuţie despre bani? Sau altfel spus, sunt banii importanţi pentru o societate? Banii reprezintă o formă de echivalare a valorii, însă oamenilor le-a luat ceva timp să descopere cel mai bun mijloc pentru exprimarea valorii bunurilor.

La început, a fost trocul, adică schimbul de produse între diversele comunități. Pentru produsele de primă necesitate nici nu era nevoie să se găsească echivalențe sofisticate. Însă bunurile de prestigiu, cele care marcau poziția socială și desigur, rolul de conducător în cadrul unei comunități, aveau nevoie să fie echivalate prin ceva care să fie rar și valoros. Și așa a început să fie folosit aurul ca etalon al valorii; la început au fost lingouri din metal prețios, apoi acestea au început să capete o formă rotundă.

Pentru ca valoarea acestor obiecte din metal prețios să fie recunoscută, conducătorii cetăților și apoi ale statelor antichității au început să-și marcheze pe ele simbolurile: fie chipul unui rege sau împărat, fie o zeitate, fie o altă reprezentare cu relevanță în mentalitatea oamenilor epocii. În fiecare oraș sau cetate antică, existau negustori capabili Denari de argint - Imperiul roman să descifreze valoarea diverselor monede care circulau. Pentru că monedele au devenit treptat o formă de exprimare a suveranității, altfel spus orice stat puternic își exprima forța și bogăția inclusiv prin intermediul monedelor. Iar monedele au devenit treptat un instrument de comunicare chiar și la mare distanță: un limbaj al puterii politice și militare, al valorilor simbolice și religioase, al talentului artistic de a reda imagini dintre cele mai sofisticate pe aceste obiecte din metal prețios. Și grație acestor forme de exprimare ale strămoșilor noștri din antichitate, păstrăm astăzi prin intermediul unor monede, imagini ale unor construcții care au dispărut între timp (forul lui Traian, podul de la Drobeta). Aceleași monede, descoperite în săpăturile arheologice, ajută la datare sau ne spun povestea existenței unor monetării, adică locuri unde erau bătute aceste monede. Și ne mai povestesc despre călătorii și contacte între popoare și spații. Cum a ajuns moneda americană să se numească dolar? Pentru că europenii care au traversat oceanul către noul continent foloseau deja frecvent moneda numită ”taler”. Și de ce se numește moneda românilor ”leu”? Este rotundă, nu are un leu reprezentat pe ea, nu?!... Este simplu: pentru că în spațiul românesc, nu a existat în secolele XVII, XVIII și în mare parte din cel de-al XIX-lea veac o monedă proprie emisă de domnitorii români, iar una dintre monedele cu mare circulație în Europa era talerul cu leu, o monedă specifică spațiului vest-european (Țările de Jos, aproximativ Olanda de astăzi), dar care a ajuns ca urmare a legăturilor comerciale și la noi. A încercat domnitorul Alexandru Ioan Cuza să introducă o monedă proprie, românească dar obișnuința folosirii ”leului” a fost mai puternică. Pe de altă parte, oamenii epocii au satirizat această încercare de a folosi pentru moneda națională denumirea de ”români”, așa cum francezii aveau ”francul”.


2

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Editorial Circula în epocă o glumă despre cum nu poți răspunde la întrebarea ”Cu cât ai cumpărat măgarul acesta” echivalând valoarea măgarului în români (sic). Și-au mai dat oamenii de-a lungul timpului și alte întrebuințări monedelor: le-au folosit pentru împodobirea gâtului (salbe de bani) sau a capului (cununi sau diademe cu bani) sau le-au depus la fundația unor clădiri, fie ca plată pentru rezistența construcției (vezi legenda meșterului Manole), fie pentru semnificația antică, aceea a vibrațiilor și energiilor protectoare conținute de metalul prețios. În felul acesta, monedele asigurau contactul între lumea văzută și cea nevăzută, de dincolo.

Și iată cum educația financiară pentru tineri devine importantă, atât pentru a înțelege posibilitățile de economisire sau de valorizare a unor bunuri, ci și pentru că asigură legătura între generații și are rolul de a semnifica, de a fi limbaj non-verbal.

Da, banii ne vorbesc despre forța economică a unui stat, despre oamenii care iau decizii privind emiterea unor monede sau bancnote, dar și despre deciziile celor care vor să dea valoare banilor munciți sau investiți pentru a genera mai departe o valoare și mai mare. Și ne vorbesc despre idei novatoare, despre iniţiativă, care sunt îndeobște considerate calitățile oamenilor puternici, creativi și cu spirit tânăr, indiferent de vârstă.

Facultatea de Istorie a Universității din București găzduiește de câțiva ani Olimpiada Micilor Bancheri. Și o face cu bucuria de a aduce un spirit tânăr, dinamism și inițiativă pe holurile unei instituții cu o vechime de peste 150 ani, adică cam de prin perioada în care se introducea la noi leul ca monedă națională. În fiecare an, participanții la Olimpiadă sunt parcă mai inimoși, mai creativi și imaginativi, mai dornici să dea valoare banilor. Prin urmare, banii sunt importanți. Nu doar pentru a ajuta economia să funcționeze, dar și pentru că ne dau posibilitatea să întâlnim într-o singură zi, sub același acoperiș, entuziasmul elevilor din toată țara, profesionalismul și implicarea dascălilor lor și o formidabilă energie care pune totul în mișcare și care poartă numele Ligia Goloșoiu...

conf. univ. dr. Florentina Nițu Decan, Facultatea de Istorie - Universitatea din București


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

3

Olimpiada Micilor Bancheri

Câştigătorii Olimpiadei Micilor Bancheri, Ediţia a VI-a Uneori nu ai nevoie de prea multe ingrediente pentru a ajunge la visul tău: este suficient un strop de perseverenţă, unul de devotament, un profesor bun care face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare şi curiozitatea de a descoperi tainele educaţiei financiare.

Şi... când faci bilanţul tuturor acestor lucruri, apar rezultate frumoase, spunea Ligia Goloşoiu: ,,În 6 ani de activitate ai proiectului, 409.715 elevi au primit gratuit 1.000.000 cărţi, iar în Săptămâna Altfel, alţi 450 de elevi din Bucureşti şi Constanţa au beneficiat de lecţii de educaţie financiară şi au testat aplicaţia Kids - o afacere de succes.”

Pentru cei 122 de finalişti ai concursului de educaţie financiară Olimpiada Micilor Bancheri, data de 17 mai 2019 a fost o zi de neuitat nu doar pentru că s-a încheiat cu un premiu, ci şi datorită faptului că cei mici au avut ocazia să îşi demonstreze dibăcia şi cunoştinţele dobândite la opţionalul de Educaţie Financiară, să lege frumoase prietenii şi să viziteze sediile diverselor instituţii (Alpha Bank, BCR, CEC Bank, MasterCard).

O zi cu soare şi plină de emoţii Ei au fost cei mai buni:

Premiul I - Teodora Răduţ, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială ,,Academician Marin Voiculescu”, Giurgiu - Adrian Stoica, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială ,,Emil Palade”, Buzău

Premiul II - Milena Latea, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială nr. 195, Bucureşti - Andrei Alexandru Nicorescu, clasa a IV-a, Liceul Tehnologic ,,Constantin Cantacuzino”, Băicoi, jud. Prahova

Premiul III - Mihai Octavian Gheorghişor, clasa a III-a, Şcoala Gimnazială

,,Sf. Gheorghe”, Giurgiu - Ştefan Stoica, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu” Structura Şcoala nr. 2, Piteşti

• Premiul special pentru ,,Inovaţie în Educaţie Financiară”,

din partea Mastercard, pentru proiectul ,,Valori umane şi valori monetare” obţinut de o echipă de elevi din clasa a IV-a de la Şcoala Gimnazială ,,Ion Basgan” din Focşani, sub îndrumarea învăţătoarei Mirela Bărcan.

• Premiul special ,,Smart in banking”,

din partea Alpha Bank România, pentru proiectul ,,Spiriduşii finanţişti - pilde mici pentru oameni mari” obţinut de o echipă de elevi din clasa a III-a de la Şcoala Gimnazială ,,Academician Marin Voiculescu” din Giurgiu, sub îndrumarea învăţătoarei Geanina Arizan. Cu siguranţă, competiţia de anul viitor va fi mult mai strânsă şi tot mai mulţi elevi îşi vor dori să devină micul bancher al anului. Felicitări tuturor participanţilor şi mai ales premianţilor!

Denisa Dascălu, Analist Financiar FinZoom.ro


4

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Istorie bancară

Sfârşitul vacanţei - nouă decenii de la marea criză economică În 1929 fusese un început de toamnă cald la New York. Trecuse mai bine de un deceniu de la terminarea războiului mondial, iar lumea respira un aer nou. Marele măcel trecuse, iar viața căpătase noi valențe. Lumea întreagă dorea să se bucure parcă de căldura văratecă a toamnei. Economia mondială și motorul său, nord american, creștea de la o zi la alta. Deopotrivă economiști, investitori, simpli lucrători din industrie sau țărani se bucurau de un perpetuum mobile ce părea că în fiecare zi aduce tot mai multă prosperitate. Euforia câștigului tot mai ușor îi făcea pe oameni să cheltuiască tot mai mult, să trăiască mai intens, mai riscant. Banii păreau că vin de la sine, de parcă se descoperise un izvor nesecat de avuție, lumea întreagă căpătase puterile zeului Midas, cel care orice atingea se transforma în aur. Curând, însă, în toamna acelui an, roadele lungii vacanțe de prosperitate aveau să fie din ce în ce mai amare, foarte amare. Lumea devenise un imens cazinou.

La noi în țară, marile speranțe de după unire, care întruchipau vise de prosperitate și libertate socială, politică și economică, se destrămau în temeri, dezamăgiri și o sărăcie fără seamăn. Cea mai importantă ramură economică rămăsese și la un deceniu după unire tot agricultura. Oricâte investiții au fost făcute în industrie, în domeniul minier, economia româniei rămăsese una agrară. Sume imense de bani au fost folosite de stat în modernizarea infrastructurii, sau a instituțiilor. Resurse bănești incomensurabile au costat războiul mondial și reparațiile de pe urma lui, unificarea monetară și războiul contra bolșevismului. Toate au secătuit nu doar visteria statului, ci și principalul său creditor, Banca Națională. Chiar dacă ponderea creditelor acordate către economie de BNR a crescut an de an după război, fondurile pentru modernizarea industriei erau însă tot insuficiente. În anul 1927, cu mai bine 1

de doi ani, înaintea fatidicului an 1929, un economist bucureștean, Panait M. Sitescu, arăta că în 1925, deși capitalul social al băncilor din România întregită crescuse față de 1919 de 8,7 ori, iar depozitele constituite la bănci de 7,6 ori, măsurate în aur, din cauza deprecierii leului, valoarea afacerilor băncilor era în 1925 egală cu cea din 1915, înregistrată numai în vechiul regat. Era un semnal foarte puternic de alarmă, în condițiile în care suprafața țării aproape că se dublase, iar Transilvania sau Banatul erau niște piloni economici importanți ai economiei României Mari.1 Era, de fapt consecința inflației, care crease grava iluzie a prosperității. Din acest miraj, au fost alimentate speranțele diverșilor aventurieri din economie, care au creat o mulțime de bănci, care ofereau pentru depozite dobânzi foarte mari, pe care numeroasele încercări din industrie le consumau într-o cantitate și un ritm colosal. Băncile prudente trebuiau să se alinieze acestor dobânzi uriașe, încercând să plaseze depozitele în active cu randamente cât mai mari. Aceste randamente mari erau însă și extrem de riscante. Investițiile în domenii tradiționale cum ar fi industria sau agricultura, fiind afectate grav de costul foarte ridicat al resurselor financiare. Încă de la finele anului 1927, Banca Națională a României punea în vedere instituțiilor de credit de a comprima și reduce cheltuielile de administrație, dividendele și tantiemele acordate spre a

Panait M. Sitescu, Comerțul de bancă în România în Analele Băncilor an IX ianuarie 1927, pp.19-31


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

5

Istorie bancară face astfel posibilă reducerea dobânzilor, iar pentru anumite bănci mai mici, le sugera ideea fuzionării. Dar, nimic din acestea nu a avut loc, inflația îi amăgea pe oameni că trăiesc o lungă vacanță fără sfârșit, aurul era însă un miraj. Era ușor de a înțelege pentru orice economist al acelor vremuri că ceva rău se va petrece, dar

după cum arăta un comentator american din acea vreme, se instalase ,,o panică de soiul care ține oamenii la mesele de ruletă, propaganda perfidă împotriva plecării cât timp câștigi, teama că vei fi luat peste picior de către cei care merg mai departe”.2

Dacă ar fi să ne referim la cel mai important sector al economiei românești, aflăm din scrierile vremii că nivelul calitativ al produselor agricole românești scăzuse. Corpurile străine din grânele românești crescuseră de la 2-3% înainte de război la 10 și chiar 20%, fapt care l-a făcut pe profesorul Emil Brancovici să se întrebe dacă asemenea produse mai merită denumirea de grâne. La fel stăteau lucrurile și cu valoarea monedei românești, alterată de impuritățile inflației, dar într-o măsură mult mai mare. Totodată, din cauza calității slabe, nivelul de valorificare a producătorului a produselor agricole în anii 1927/1928 față de anii 1913/1914 erau de 134% în Europa în România acest nivel scăzuse la 80%. Toate aceste probleme apăruseră și din cauza schimbărilor de proprietate în urma reformei agrare, schimbări neacompaniate de o finanțare corespunzătoare. Tot în acest mod stăteau lucrurile și în industrie. Criza însă izbucnită acum 70 de ani a fost necruțătoare, ea nu a apărut brusc, dar odată cu scăderea vertiginoasă a prețurilor produselor agricole, țăranii și băncile s-au văzut copleșiți de datorii, și cu venituri înjumătățite.

Alexandru D. Neagu, un economist român din acele vremuri conchidea astfel:

,,spiritul de speculă a animat zece ani de-a rândul viața noastră economică și azi, când conjunctura externă s-a schimbat cu desăvârșire, repercusiunea a fost extrem de dureroasă”.3

Este un avertisment pentru toate timpurile ce vor veni. Cartea, moderația și economisirea chibzuită sunt pilonii viitoarei dezvoltări, visele lui Midas, ne conduc spre pierzanie și sărăcie.

2

Liaquat Ahamed, Stăpânii finanțelor. Cei patru bancheri care au ruinat lumea, București, Editura Humanitas, 2014, p. 315.

3

Alexandru D. Neagu, Factorii psihologici în constituirea economiilor românești, în Analele Băncilor an XIII, nr. din februarie 1931, pp. 81-86

Septimiu Moga Sucursala Regională Cluj a BNR


6

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Istorie bancară

125 de ani de la înfiinţarea Agenţiei Bacău a BNR Luna ianuarie 2019 a marcat împlinirea a 125 de ani de la începerea efectivă a activității Agenției Bacău a Băncii Naționale a României.

Consiliul General al Băncii a decis înfiinţarea Agenţiei la data de 8 aprilie 1893, iar la data de 14 iunie 1893 s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare între BNR şi Ştefan Constandache, cel care vindea în numele său şi al soţiei sale, Elena, iar BNR cumpăra „casele cu locul lor situate în oraşul Bacău, strada Judeţeană nr.5”. „Graţie înfiinţării agenţiei, a putut să prospere întreaga stare economică a regiunii noastre, prin încurajarea tuturor elementelor de producţiune”1.

Agenția a devenit funcțională la 01.01.1894 cu următorul statut de funcțiuni: agent, contabil, casier încasator și servitor. Documentele de arhivă au păstrat adresa 8221/01/09/1911 a Agenției locale BNR către Primăria Bacău privind construcția unui nou local pe locul cumpărat în anul 1893. În referatul nr. 913/05.11.1911, întocmit de arhitectul Primăriei Bacău se consemna: ”clădirea va fi cu totul masivă având fundația de beton, deasupra terenului se va pune un strat izolator de asfalt. Zidurile vor fi din cărămidă arsă și mortar de var alb. Acoperișul va fi de țigle. Clădirea este cu 2 etaje și ocupă o suprafață de 272.770 mp”. Conform recensământului efectuat pentru perioada 1890-1894, oraşul Bacău număra 12 675 locuitori, pe categorii socio-profesionale existând 669 meseriaşi, 604 comercianţi, 421 muncitori şi 5 fabrici.

Clădirea Agenției Bacău în anul 1933

Clădirea Agenției Bacău în anii 1970-1980 1

Localizarea Agenției Bacău a BNR este în prezent în aceeaşi zonă ca în anul 1894, cu menţiunea că denumirea străzii s-a schimbat, actualmente fiind strada George Bacovia, nr.6. Lângă bancă există pe acelaşi amplasament din anul 1896, Strada Banca Naţională (numită inițial ”Strada Băncii”), care din 1930 şi până astăzi îşi păstrează denumirea, având la bază motivaţia existenţei Băncii Naţionale, fiind singura stradă din țară numită astfel. Iniţial, făcea legătura între străzile Gimnaziului (azi George Bacovia) şi Neagoe Vodă. Primul director al agenției Bacău se numea Nicolae Vișineanu. Pe 2 decembrie 1897, Consiliul de Administraţie a întocmit tabelul oraşelor arondate sucursalelor şi agenţiilor Băncii. Astfel, Agenţiei Bacău i-au fost arondate oraşele Târgu Ocna, Piatra Neamţ şi Adjud. La 27 iunie 1912, Consiliul de Administraţie a aprobat comandarea la casa Panzer din Berlin a trei porţi principale din beton armat sistem

Gr. Grigorovici, Bacăul din trecut şi de azi, 1933, Tipografia Primăriei mun. Bacău, pag. 211


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

7

Istorie bancară „Baionette” pentru tezaurele Agenţiilor Bacău, Huşi şi Caracal şi patru porţi mici de rezervă, care urmau să servească ca uşi secrete, în valoare totală de 21.900 lei. ”Dintre acestea, trei sunt pentru agenţiile sus amintite şi una pentru Administraţia centrală, spre a fi aşezată în zidul despărţitor al compartimentelor rezervate biletelor anulate.” Este de menționat faptul că, în perioada 30 iunie - 11 iulie 1940, au fost găzduite fie în sediul Agenției Bacău, fie acasă la salariați, atât personalul băncilor (26 la număr), cât și valorile Agențiilor BNR Soroca și Bălți, care au sosit cu trenul de la Iași, cu ocazia evacuării care a avut loc în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Ei au beneficiat de toate condițiile, copiilor punându-li-se la dispoziție și grădina băncii “ca să le treacă timpul mai ușor”.2 La 1 decembrie 1990, a avut loc divizarea Sucursalei Băncii Naţionale a României în Sucursala Bacău a BNR şi Sucursala Bacău a Băncii Comerciale Române, care au funcţionat în acelaşi sediu până în iunie 1993, când sucursala BCR s-a mutat în sediul din strada 9 Mai. De la 1 septembrie 2003, activitatea agenției se desfăşoară pe aria judeţelor Bacău şi Vaslui.

Clădirea Agenției Bacău astăzi Începând cu anul 2011, Agenția Bacău desfășoară și activități de sprijinire a educației financiare, în baza acordurilor de colaborare cu Ministerul Educației Naționale, având ca scop creşterea nivelului de educaţie financiară a publicului, contribuind la o mai bună înţelegere şi la o evaluare corectă a unor aspecte economice şi financiare. Proiectele de sprijinire a educației financiare se adresează elevilor („Să vorbim despre bani şi bănci”), studenților și cadrelor didactice („BNR – Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti” și „Academica BNR”) și constau în expuneri și proiecții video referitoare la activitatea, funcțiile și istoria băncii centrale, istoria banilor și a monedei naționale, explicarea unor noțiuni de bază economicofinanciare (credit, depozit, inflație), Uniunea Europeană, moneda euro, precum și în vizionarea unor filme educaționale, cu accent pe monedele și bancnotele aflate în circulație și elementele de siguranță ale acestora. În total, la proiectele educaționale au participat, fie la sediul Agenției, fie la sediul unităților de învățământ, peste 9300 de elevi și studenți (din care în jur de 1500 în anul 2018) de la școlile și universitățile Elevi participanți din județele Bacău și Vaslui. la activitatea de educație În prezent, există amenajat la sediul Agenției un spațiu care financiară la sediul cuprinde informații despre istoria BNR, istoria agenției Bacău, istoria Agenției Bacău leului, UE și SEBC. De asemenea, în acest spațiu vor fi montate ecrane și tablete pe care elevii, care vor vizita Agenția, vor avea posibilitatea de a urmări imagini legate de BNR și Agenția Bacău și vor putea încerca să joace anumite jocuri de politică monetară care se regăsesc pe site-ul băncii www.bnro.ro. 2

Scrisoare adresată domnului Secretar General Marinescu de către Agenția Bacău în data de 03.08.1940

Dănuţ Ilie, Agenţia Bacău a BNR


8

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Parteneri ai Olimpiadei

Micii bancheri în vizită la Alpha Bank România Vineri, 17 mai 2019, a avut loc faza finală a Olimpiadei Micilor Bancheri, un eveniment așteptat cu nerăbdare în fiecare primăvară de copii, dascăli, părinți, dar și de profesioniștii din banking.

Alpha Bank România este partener fondator al acestui proiect, fiind alături de organizatori încă de la debutul olimpiadei, în anul 2014.

Ca în fiecare an, după susținerea probelor de dimineață, un grup de copii a vizitat sediul central al băncii și Sucursala Dorobanți. Copiii au fost invitați apoi să participe la un workshop de educație financiară cu tema „Rolul băncilor în societate”, susținut de doamna Mioara Șerbănescu, Director al Sucursalei Dorobanți. Discuțiile cu copiii au fost foarte dinamice, întrebările pe măsură, dovedind un nivel al cunoștințelor pentru care copiii merită felicitări.

După vizita la bancă, copiii s-au îndreptat cu emoție spre festivitatea de premiere ce a avut loc la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București.

Alpha Bank Romania a fost onorată să acorde în acest an Premiul special ,,Smart in banking”. Selecția câștigătorilor a fost dificilă, toate proiectele fiind deosebit de interesante și creative. Premiul a fost acordat proiectului ,,Spiridușii finanțiști - pilde mici pentru oameni mari” înscris în concurs de o echipă de elevi din clasa a III-a de la Școala Gimnazială “Academician Marin Voiculescu” din Giurgiu, sub îndrumarea doamnei învățătoare Geanina Arizan. ,,Alpha Bank recunoaște importanța educației financiare în România, ca element semnificativ în creșterea nivelului de trai în țara noastră. În acest sens, sprijinim proiectul de implementare a educației financiare în școli încă de la debutul său, din anul 2013. Rezultatele foarte bune obținute de copiii participanți la Olimpiada Micilor Bancheri din acest an ne demonstrează că eforturile pentru implementarea acestui proiect își arată roadele și ne dau încredere că suntem pe drumul cel bun în educația financiară. Felicitări tuturor participanților la olimpiadă, copii, profesori, părinți, precum și organizatorilor acestui proiect” a declarat domnul Ion Stan, Prim-Vicepreședinte Executiv, Alpha Bank Romania.


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

9

Parteneri ai Olimpiadei

Micii bancheri merg în vizită la BCR la Şcoala de Bani şi află cum să fie chibzuiţi cu banii Profesorii de educație financiară din BCR au organizat atelierul “Școala de Bani” pentru 50 de elevi și 17 profesori care au participat la Olimpiada Micilor Bancheri, o competiție pentru elevii din clasele primare, care contribuie la dezvoltarea cunoștințelor de educație financiară și de lucru în echipă. În fiecare an, după încheierea examenului olimpiadei o parte din copii și profesori ne vizitează și participă la un atelier de educatie financiară. Micii bancheri au avut ocazia să descopere lucruri interesante despre bănci, carduri și bani, să-și completeze cunoștințele și totodată să-și satisfacă curiozitățile. Economisirea a fost subiectul care le-a atras cel mai mult atenţia pentru că și-au dorit să afle ce pot face pentru a pune bani deoparte și a evita tentațiile care îi fac să rămână fără banii de buzunar. Însă copiii se gândesc și la viitor, motiv pentru care au fost curioși să afle ce înseamnă creditarea responsabilă și cum putem să ne împrumutăm cu cap. Cei mici au fost foarte încântați de informațiile primite și ne-au promis că își vor gestiona foarte bine banii atunci cand se vor angaja. La finalul atelierului, copiii au înțeles de ce bogăția nu depinde de cât de mult caștigă, ci mai degrabă de cât de bine au grijă de banii lor și cum aleg să-i investească.

,,Ne bucurăm de succesul pe care programul Școala de Bani îl înregistrează de la an la an. Copiii sunt din ce în ce mai atenți și precauți cu banii lor. Sunt curioși și vin către noi cu întrebări care mai de care mai interesante, iar acest lucru ne arată că e un proiect util şi ne motivează să continuăm acest proiect. Vrem ca, prin Școala de Bani, toţi românii să înveţe să ia decizii financiare mai bune şi astfel, să devenim o ţară mult mai educată financiar decât suntem acum” spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului Școala de Bani.

Încă de la început este bine să îi obișnuim pe copii cu noțiunea de bani și importanța acestora. Cu cât vor înțelege mai bine valoarea banilor, cu atât cei mici vor aprecia mai mult orice investiție. În plus, înțelegând cum funcționează economia, vor deprinde chiar ei un comportament financiar responsabil. Programul pune la dispoziția celor mici cursuri gratuite de educație financiară, copiii învață prin joacă noțiuni și concepte economice, dar și cum să organizeze un buget sau să facă economii. Școala de Bani își propune să le vorbească românilor de toate vârstele despre cum își pot îndeplini visurile prin administrarea cât mai eficientă a bugetului personal. Pornit în urmă cu 2 ani, programul reunește în prezent 250.000 de români, care au absolvit cursurile gratuite oferite de către BCR. Adulții sau tinerii interesați să participe la cursurile organizate de BCR se pot înscrie pe www.scoaladebani.ro sau pot solicita acest lucru în sucursalele județene BCR.


10

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Parteneri ai Olimpiadei

Micii bancheri la Palatul CEC În data de 17 mai 2019, peste 120 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a din toată ţara şi-au depăşit emoţiile şi s-au întrecut în rezolvarea subiectelor din cadrul fazei naţionale a Olimpiadei Micilor Bancheri. Evenimentul, organizat de Asociaţia pentru Promovarea Performanţei în Educaţie, a fost susţinut, cu mândrie, de CEC Bank care le-a pregătit copiilor şi o surpriză: o vizită în Palatul CEC.

Înainte de a trece pragul Palatului, grupul de copii a parcurs la pas drumul de la Facultatea de Istorie, mergând prin Centrul Vechi, pe lângă Palatul BNR, unde au admirat ruinele Hanului Şerban Vodă, sediul Băncii Crissoveloni, în prezent sediul sucursalei BNR, sediul fostei Bănci de Credit Roman, Biserica Stavropoleos, Muzeul de Istorie a României, Carul cu Bere. Copiii şi profesorii acestora au fost invitaţi la masă în această veche clădire istorică, ocazie cu care am aflat că micii bancheri vin din toate colţurile ţării: Suceava, Baia Mare, Arad, Giurgiu, Călăraşi, Galaţi, Buzău, Ploieşti. Imediat ce au intrat pe strada Stavropoleos, copiii au fost interesaţi de imaginea Palatului CEC. Nu ştiau că următorul popas va fi chiar la Palat, dar cu toţii au fost fascinaţi de mareţia clădirii şi de simbolurile mitologice aflate pe faţadă.

După ce i-au trecut pragul, micuţii au fost surprinşi de înălţimea cupolelor, de delicateţea lampadarelor şi a ornamentelor, de modelul mozaicului şi de trăinicia acestuia în timp, de modul de încălzire şi de aerisire a Palatului, gândit la 1900, de istoria celor cinci ceasuri care încă se sincronizează. Sala de consiliu a fost gazda unui dialog relaxat, dar educativ, copiii şi cadrele didactice aducând în discuţie momente din istoria Casei Regale şi faptul că CEC Bank, încă de la momentul înfiinţării, din 1864, a acordat o atenţie deosebită modului de educare a copiilor în spiritul economiei. La plecarea din Palat, copiilor şi cadrelor didactice le-au fost oferiţi rucsaci, tricouri, agende şi pixuri cu însemnele băncii.

Am participat la festivitatea de premiere şi am trăit alături de micuţi emoţiile premergătoare anunţării câştigătorilor. Felicitări atât premianţilor, cât şi tuturor celorlalţi participanţi! Felicitări cadrelor didactice care au înţeles cât este de importantă educaţia financiară a copiilor! Şi nu în ultimul rând, felicitări doamnei Ligia Goloşoiu, pentru implicarea şi pentru sufletul pus în acest proiect! Direcţia Marketing şi Comunicare, CEC Bank


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

11

Parteneri ai Olimpiadei

Olimpiada Micilor Bancheri: tainele educaţiei financiare desluşite de elevii din învăţământul primar Pentru al șaselea an consecutiv, Olimpiada Micilor Bancheri - Concursul Național de Educație Financiară, a oferit elevilor înscriși la opționalul gratuit de Educație Financiară, oportunitatea de a îmbina activitățile teoretice cu cele practice. De-a lungul anilor, competiția a atras tot mai mulți participanți, astfel că în cadrul ultimei ediții s-au înscris 4.100 de elevi din 30 de județe și din București. Deloc surprinzător, competiția a fost extrem de strânsă și a constat într-o probă scrisă de verificare a cunoștințelor de educație financiară. Ultima medie intrată în concurs la ediția din acest an a fost de 91.00 puncte, ceea ce arată, încă o dată, că elevii au o capacitate profundă de înțelegere a cunoștințelor dobândite pe parcursul orelor de educație financiară. Primii trei elevi cu punctajul cel mai ridicat din fiecare dintre școlile participante au fost admiși în etapa următoare a competiției. Cei mai buni 122 de elevi au fost, apoi, selectați pentru a participa în etapa finală a concursului, care s-a derulat pe 17 mai 2019, sub forma unei probe scrise, pentru departajare.

Ce s-a întâmplat o dată cu finalul competiției? Ei bine, o parte dintre elevi au avut șansa de a merge în vizită la sediul Mastercard, acolo unde au aflat direct de la reprezentanții companiei de tehnologie câteva dintre tainele domeniului financiar – de la carduri și plăți electronice, până la ce presupune activitatea unei bănci.

Apoi, ajunși din nou la Facultatea de Istorie, Universitatea București, acolo unde a fost desfășurată și competiția, elevii au primit felicitările binemeritate și au fost aplaudați la scenă deschisă în cadrul unei Festivități de Premiere. Care au fost elevii câștigători? Cei care au și participat în cadrul competiției, toți fiind premiați pentru participare, iar la final, plecând cu diplome și noi experiențe.

Dacă vă întrebați care este, de fapt, scopul acestei competiții, vă spunem noi – acela de a-i ajuta pe elevi să afle, încă de la o vârstă fragedă, importanța educației financiare și, totodată, cum pot deveni adulții de mâine prin dezvoltarea abilităților și a comportamentului financiar responsabil. Să ne revedem cu bine la anul!


12

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Olimpiada Micilor Bancheri

Olimpiada Micilor Bancheri – amintiri de neuitat Atunci când auzim de educație financiară, mulți dintre noi ne gândim la instrumente financiare complexe, însă practic, educația financiară se referă la noțiunile de bază pe care fiecare dintre noi trebuie să le cunoască.

Educația financiară este de fapt, un proces prin care dobândești cunoștințe şi abilități care te ajută să iei decizii mai bune privind alocarea resurselor, care te învață să îți gestionezi veniturile și cheltuielile, să faci diferența între nevoi și dorințe, astfel încât să menții un echilibru financiar și învățând, să îți prioritizezi cheltuielile, înveți de fapt cum să faci economii pentru diverse obiective.

Proiectul de implementare a educaţiei financiare în rândul elevilor de la ciclul primar a oferit elevilor posibilitatea de a descoperi pas cu pas fascinanta lume a banilor. Utilizând atât manualul, cât şi caietul de lucru, elevii au aflat că banii sunt mai mult decât o bucată de hârtie sau o monedă metalică.

Fotografii din timpul realizării proiectului • Realizarea materialelor

• Popularizarea proiectului

• Activităţi de ,,antreprenoriat”


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

13

Olimpiada Micilor Bancheri

Concursul Naţional ,,Olimpiada Micilor Bancheri” a avut un puternic impact asupra elevilor. Aceştia au participat cu entuziasm la etapa locală. Pentru primii trei calificaţi experienţa etapei naţionale a fost un carusel al emoţiilor, dăruindu-le amintiri de neuitat. Realizarea proiectului ,,Spiriduşii finanţişti – pilde mici pentru oameni mari” ne-a oferit, de asemenea, posibilitatea unei călătorii minunante prin lumea finanţelor. Ideea proiectului a pornit de la activitatea de voluntariat desfăşurată la nivelul clasei. De 10 ani activez ca voluntar al Asociaţiei ,,Licurici” – Giurgiu pentru persoanele seropozitive. Deopotrivă copii şi părinţi au devenit, încă din primul an de şcoală, voluntari entuziaşti alături de mine. Obiectivul proiectului a fost acela de a prezenta modalitatea prin care noţiunile de educaţie financiară pot fi utilizate spre folosul comunităţii, având o aplicabilitate concretă în viata de zi cu zi, dincolo de partea teoretică a acestora. Preiectul a avut drept finalitate obţinerea de fonduri pentru achiziţionarea de produse alimentare pentru beneficiarii Asociaţiei ,,Licurici”. Primul pas a fost realizarea unui pliant de prezentare a proiectului cu ajutorul căruia am popularizat educaţia financiară văzută prin ochi de copil în rândul instituţiilor oraşului Giurgiu. Astfel am obţinut sprijin în realizarea proiectului din partea Primariei Giurgiu, Consiliului Judeţean Giurgiu, Jandarmeriei Giurgiu şi a unor firme private. Astfel, educaţia financiară s-a transformat într-o zână bună şi i-a învăţat pe elevi cum să transforme cunoştinţele acumulate în ajutor concret pentru semenii noştri. Obţinerea premiul special ,,Smart in banking”, oferit cu generozitate de Alpha Bank România, a fost marea realizare pentru noi şi o certitudine că acest proiect şi-a atins scopul. La fel de fericiţi am fost şi pentru obţinerea premiului I de către eleva Răduţ Teodora. Atât pentru ea, cât şi pentru părinţi, toată această experienţă a fost de neuitat. Mama acestui copil minunat consideră că familia este primul loc în care copiii aud vorbindu-se despre bani, de aceea este important să începem educaţia financiară în familie. Întrucât deprinderile pe care le câştigă în primii ani de viaţă nu se pierd niciodată, este important să educăm copiii, încă de mici, să aibă o viaţă financiară sănătoasă. ,,Tocmai de aceea, atunci când a trecut de etapa locală a Olimpiadei Micilor Bancheri, am participat cu drag în trioul ”cadru didactic – copii – părinți” în vederea realizării proiectului”, a mai adăugat mama premiantei. Pe lângă experiențele pe care le-au trăit acești copii pe parcursul realizării proiectului, aceștia și-au îmbogățit simțitor bagajul de cunoștințe în ceea ce privește educația financiară, iar bucuria prilejuită de câștigarea premiului special ”Smart in Banking” acordat de Alpha Bank România a fost cu atât mai mare. Câștigarea locului I la această olimpiadă a fost practic încununarea muncii unui copil silitor, iar ziua de 17 mai 2019 va rămâne întipărită pentru mult timp în memoria ei. Întrebând-o cum poate descrie această zi, din punctul ei de vedere, mi-a răspuns: ,,Am plecat de acasă cu un scop precis în mintea mea și anume să câștig acest concurs pentru a-i face tatălui meu cel mai frumos cadou de ziua lui de naștere. Am pășit emoționată, dar plină de încredere, în sala de examen. Știam că pot reuși! Emoțiile examenului s-au risipit când am primit surpriza oferită de organizatori: vizita la MasterCard și cadoul oferit de aceștia. A fost o zi lungă, obositoare, în care m-au încercat tot felul de sentimente pe care nu le pot descrie în cuvinte. Când s-a anunțat câștigătorul premiului I la clasa a III-a și mi-am auzit numele îmi venea să plâng de fericire. Bucuria pe care am simțit-o și satisfacția de a fi cea mai bună dintre atâția copii m-au copleșit.” Cu deosebită consideraţie şi admiraţie din partea noastră a tuturor - cadru didactic, elev şi părinţi - nu putem decât să mulțumim din suflet organizatorilor, deoarece prin intermediul acestui proiect minunat de educaţie financiară, ne-ați dat șansa să trăim toate aceste emoții şi experienţe de neuitat!

Prof. Geanina Arizan – Şcoala Gimnazială ,,Academician Marin Voiculescu” Giurgiu


14

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Olimpiada Micilor Bancheri

Bucuria muncii împlinite Am avut şansa să studiem disciplina Educaţie Financiară, iar copiii au pornit în viaţă cu un avans faţă de alţii, deoarece au învăţat lucruri importante, necesare adoptării unui comportament financiar adecvat.

Am acceptat provocarea olimpiadei încă din clasa a III-a. În acel moment, probabil că o curiozitate inocentă ne-a împins spre aşa ceva. Voiam să ştim şi noi cum este să treci prin astfel de momente, să gândim sub stres, să aşteptăm rezultatele cu emoţii şi nerăbdare, să ne bucurăm câştigând sau să ne consolăm cu ideea că la anul va fi mai bine, că experienţa contează. Nu putem spune că am avut un rezultat excepţional anul trecut, dar asta cu siguranţă nu ne-a oprit din a mai încerca și anul acesta. Deja îi prinsesem gustul!

Purtând mândria, dar şi răspunderea de a fi ,,mici bancheri“ elevii au dat dovadă de cunoştinţe, pricepere şi deprinderi din domeniul financiar. Împreună am elaborat proiecte interesante, originale, variate şi pline de creativitate, pentru care au fost răsplătiţi cu calificarea la etapa națională a Olimpiadei Micului Bancher. Vizitele organizate la băncile din orașul nostru și întâlnirile cu oameni importanţi din acest domeniu, i-au făcut pe copii să-şi dorească şi mai mult să pătrundă în tainele acestui domeniu, să trezească în ei spiritul antreprenorial. Pe 17 mai 2019, la Universitatea București, Facultatea de Istorie, am trăit emoții unice și irepetabile. Din experiența anului trecut, ne așteptam să fie o manifestare de mare anvergură și o festivitate cu multă încărcătură emoțională. Cu atât mai mult ne dăm seama că în spatele unui astfel de eveniment este o dăruire și o muncă demnă de toată aprecierea. Gazda impresionantului eveniment, doamna Ligia Georgescu Goloșoiu, care de 6 ani, s-a dovedit a fi mereu zâmbitoare, disponibilă, plină de energie, și-a arătat iubirea și respectul și anul acesta pentru toți cei 122 de copii și cei 60 de învățători veniți din toată țara. După proba scrisă a olimpiadei, împărțiți în grupuri, am mers în vizită la partenerii evenimentului: Alpha Bank, BCR, CEC Bank, MasterCard. Grupul nostru a mers la CEC Bank unde nu au lipsit momentele de socializare și pline de surprize plăcute: dialogul, masa de prânz servită împreună cu echipa CEC Bank, cadourile primite, sesiunile foto. Întorși la Universitate am admirat expoziția de resurse educaționale realizate de școlarii veniți la olimpiadă. Eforturile noastre nu au fost în zadar! Ne simtim binecuvântate că, anul acesta, am adus acel plus de valoare unității școlare pe care o slujim, prin performanțele elevilor clasei noastre: Stoica Adrian a reuşit să câştige marele premiu, Bondrea Irina mențiune, iar Dinu Ana Maria s-a evidenţiat cu rezultate foarte bune. Emoția a fost și mai mare atunci când am văzut că premiul cel mare a constat într-o dronă. Ne-am amintit cu bucurie că Adrian, acest elev minunat, într-o compunerea realizată în luna ianuarie, scria că și-ar fi dorit ca de Crăciun să fi găsit sub brad o dronă, dar nu este supărat că a găsit o ciocolată și o sanie și spera ca visul să se îndeplinească anul viitor. Această olimpiadă a aprins în elevi imaginaţia, entuziasmul şi le-a transferat nu numai pasiunea pentru acest domeniu, dar şi cheia desăvârşirii individuale, convingerea că orice lucru se poate realiza prin muncă. E mare lucru că, sub presiunea emoțiilor, la o vârstă totuși fragedă, s-au putut concentra în vederea realizării cerințelor. Acești copii minunați ne determină să trăim din plin, pe lângă sentimentul de mândrie și pe cel al bucuriei muncii împlinite. Aceste satisfacții ne hrănesc pe noi, dascălii, și ne determină să o luăm de la capăt, cu elan. Povestim și acum cu deosebită plăcere despre acea zi. Ne-am simțit răsfățați, privilegiați și ne-am întors cu provocări și motivații proaspete pentru devenirea noastră și, desigur, pentru o viitoare participare.

Prof. înv. primar Elena Sanda Teodor Prof. înv. primar Ana Vasilica Coșeru Şcoala Gimnazială ,,George Emil Palade” Buzău


EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

15

Olimpiada Micilor Bancheri

Olimpiada Micilor Bancheri - 17 mai 2019 Aventura numită Educație financiară a început cu pași timizi când noi eram în clasa a II-a. Ne-am împrietenit foarte repede cu noțiunile din manual, acestea fiind redactate cu mult simț de răspundere. Conținutul acestuia este adecvat vârstei fragede a copiilor și are rolul să-i educe financiar pe elevi.

Odată porniți în acest demers, nu putem spune că a fost foarte greu deoarece aproape jumătate din copiii clasei aveau părinții angajați la diferite unități bancare. Spre finalul primului an de educație financiară, copiii au aflat de la colegii mai mari despre Olimpiada Micilor Bancheri. Atunci a rodit dorința noastră de a participa la acest eveniment deosebit. Am răsfoit cu mare curiozitate manualele și mare ne-a fost surprinderea când am aflat că avem și caiete de lucru, toate fiind oferite din generozitatea Asociației pentru Promovarea Performanței în Educație. Lecțiile au fost de fiecare dată un deliciu. Soluțiile găsite de copii pentru diferitele situații erau minunate.

Ne-am înscris la Olimpiadă imediat ce a fost dat „startul”. Pe site-ul www.appe.ro am găsit o culegere care să ne ajute să ne pregătim mai bine pentru acest concurs. Știam că mai aveam ocazia să participăm și anul viitor, însă noi ne doream de acum să obținem un premiu. Echipa s-a sfătuit și a căzut de acord să realizeze un proiect cu titlul „Educație financiară - lecții de viață pentru copii și părinți”. De ce această denumire? Destul de simplă explicația: și părinții și copiii au avantaje în urma participării la acest program. Elevii de azi vor fi adulții de mâine, care vor avea o vastă cultură financiară și vor putea să anticipeze și să ia decizii financiare potrivite, indiferent de gradul de complexitate al produselor și serviciilor alese. Economisirea, diferențierea nevoii de dorință, contractarea de credite reprezentau noțiuni care să fie bine conștientizate de copii. Redactarea prezentării power point a fost însoțită de construirea unei machete. Aceasta ne-a ajutat să ne jucăm mai bine rolurile de bancheri și viitori proprietari de noi locuințe. Am discutat despre rate, dobânzi, venituri, economisire, date scadente etc. Între timp mai exersam și din culegere și manuale. Ziua cea mare se apropia și emoțiile deveneau din ce în ce mai mari. Am prins curaj când am văzut că proiectul nostru a fost notat cu „10”. Aveam deja încredere în noi! Pe 17 mai 2019, la Facultatea de Istorie, am trăit emoții deosebite. Zâmbetul cu care ne-a întâmpinat gazda acestui notabil eveniment, doamna Ligia Goloșoiu, ne-a întărit. Parcă ne spunea că totul va fi bine! Copiii au susținut proba scrisă pe băncile unui amfiteatru. Ce experiență minunată pentru elevi! Am pornit să vizităm Palatul CEC, o instituție impresionantă prin istorie și arhitectură. Am aflat alte multe lucruri interesante. La plecare, și copiii și cadrele didactice au primit gentuțe, agende, pixuri, tricouri. Mare ne-a fost surpriza când am aflat că vom servi masa la Caru’ cu Bere, un moment foarte bun pentru a ne împrieteni cu copii și învățători de la alte școli din țară. Ce emoții! Ne doream atât de mult să ne auzim numele! Și iată că s-a întâmplat: locul al II-lea, clasa a III-a, a fost al nostru! Eleva Lățea Milena Maria, Școala Gimnazială Nr.195, București, a reușit să se concentreze exemplar și să obțină 99 de puncte. Ne-am bucurat enorm! Merita din plin acest premiu! Am primit premii foarte frumoase din partea sponsorilor și le mulțumim! Trebuie menționat și faptul că toți copiii participanți au fost premiați pentru participare, iar la final, fiecare a plecat cu premii, diplome și amintiri de neuitat. Felicitări tuturor și mulțumiri celor care au făcut posibilă trăirea acestei experințe! Prof. Gabriela Iuliana Șmuleac, Școala Gimnazială nr. 195, București


16

EDUCAŢIA FINANCIARĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Olimpiada Micilor Bancheri

De la joc... la educaţie financiară De trei ani manualul de Educație Financiară a poposit pe băncile elevilor din cadrul Liceului Tehnologic ,,Constantin Cantacuzino” Băicoi, județul Prahova. Povestea celor două personaje, Alexandra și Ionuț, a adus în ochii copiilor bucurie, entuziasm și nerăbdarea de a descoperi noi cunoștințe.

Printr-o abordare interdisciplinară a acestui opțional, copiii au fost încântați de toate activitățile desfașurate:

- prin joc au învățat despre ”troc”; - cu ajutorul filmulețului ”Povestea banilor”, au descoperit monedele și bancnotele din țara noastră, cât și din Uniunea Europeană și Statele Unite; - prin activitățile practice ”Restaurantul Piticot”, ”Magazinul KIDDO ONE” și ”Abecedarul Financiar” elevii s-au familiarizat cu noțiunile economice de bază, și-au dezvoltat competențe antreprenoriale, au lucrat în echipă; - au învățat CE sunt banii? CUM se câștigă? Cât de importantă este economisirea? CUM putem obține profit? Părinții sunt încântați de faptul că micuții lor acumulează noțiuni despre ”ABC-ul FINANCIAR” în moduri atractive, ce depășesc convențiile învățământului tradițional. Copiii sunt actorii principali ai acestui demers, iar rolurile ce le sunt atribuite rezultă din scenarii adaptate mediului economic actual ce contribuie la formarea unor atitudini sănătoase în privința banilor. Activitățile practice îmbinate cu noțiunile teoretice, au stat la baza rezultatelor obținute la Olimpiada Micilor Bancheri, Ediția a VI-a, 2019. Elevul nostru, Nicorescu Andrei, de la clasa a IV-a A a obținut premiul al II-lea la acest dificil concurs, organizat de APPE împreună cu ISJ Prahova, coordonat de d-na dr. în economie Ligia Georgescu Goloșoiu, unul dintre cei mai importanți promotori ai educației financiare în Romania. Prof. Aurelia Carmen Petre Liceul Tehnologic ,,Constantin Cantacuzino” Băicoi, județul Prahova

Emoţii şi sentimente... financiare Anul acesta a fost un an plin de evenimente și experiențe care, sunt sigură, vor rămâne în acel colț de suflet pentru totdeauna.

O altă lume parcă ni s-a arătat, mie și colegilor mei, în momentul în care am aflat, de la doamna învățătoare, despre ,,Educație financiară”. La început timid, apoi din ce în ce mai încrezători, am pășit ca Alice în ,,Țara Minunilor”, pe tărâmul numit ,,Finanțe”.

Acest lucru a fost posibil datorită unei minunate doamne, ce cred că a plecat de la un vis frumos și pe care nu l-a abandonat până nu l-a vazut transformat în realitate: doamna Ligia Goloșoiu. ,,Olimpiada micilor bancheri” a încununat, cu succes, tot efortul depus pe parcursul anului școlar, dar și de-a lungul celor patru ani. Datorită oamenilor dedicați, care s-au implicat în acest proiect, toți ne-am considerat câștigători ai unor cunoștințe da bază, experiențe minunate și trăiri sufletești deosebite. Vă mulțumim pentru tot! Ștefania Pătrașcu, clasa a IV-a Licel Teoretic ,,Iulia Zamfirescu” Mioveni Îndrumător: Prof. înv. primar Filofteia Daniela Stoica


Olimpiada Micilor Bancheri

Machete realizate de elevii participanţi la cea de-a VI-a Ediţie a Olimpiadei Micilor Bancheri - 17 mai 2019, Bucureşti

Ce am învăţat în acest an şcolar la disciplina Educaţie financiară? Ȋn acest an şcolar, clasa a IV-a C a învăţat “Ce sunt banii?”, “Trocul”, “Moneda naţională a României”, “Moneda naţională a altor ţări”, “Economisirea”, “Dobânda”, “Cecul”, “Serviciile bancare electronice”.

Folosindu-ne de aceste cunoştinţe, am solicitat elevii să-şi creeze propria afacere, să vândă/cumpere diverse produse, să economisească banii obţinuţi depunându-i la bancă, să calculeze dobânda, să retragă banii din bancomat şi la final să se bucure de profitul obţinut. Nu în ultimul rând, au realizat niste “puşculiţe”, în care au economisit banii, pentru a-i putea folosi în diverse donaţii. Pentru munca depusă, elevii clasei a IV-a C s-au bucurat de diplomele oferite, în semn de apreciere că au finalizat acest proiect.

prof. înv. primar Antonela Căprar, Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu”, Baia Mare


Machetă realizată de elevii participanţi la cea de-a VI-a Ediţie a Olimpiadei Micilor Bancheri - 17 mai 2019, Bucureşti

ISSN: 2343 - 9920 ISSN-L: 2343 - 9920


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.