Are balta pește!?

ARE BALTA PEȘTE!?

CUM AM ÃŽNCEPUT

NEA GRIGORE ● De la câți ani TANTI NATALIA ● Am fost mai pescuiți? De la 18 ani. De la cine ați în- întâi ca zilieră la cherhana și după aia vățat? De la sine, da. De la sine, adică s-a căutat pentru laboratorul de prepanu eram cu băutura, mergeam la mun- rat icre negre și de analize s-au căutat că și am învățat. Meseria se fură, nu se două fete. Printre care am fost și eu învață. La începuturi, ce ați pescuit? La aleasă, am plecat la Tulcea, am făcut ce? La taliene, la mare. Cel puțin vreo pregatire 6 luni la Tulcea, eu am venit 15 taliene erau, brigăzi adică. La ce aici ca laborant CTC-ist, iar o alta a vebrigadă erați? La 4, la mahună. Prima nit ca preparator icre. Ea după un an și dată am fost la mahună. În primul an, ceva s-a măritat și a plecat la București, în 1960. Până atunci am lucrat la cher- iar eu am rămas și în continuare am făhana la pește, la transport. Chiar acum cut meseria de laborantă, dar vremea a unde e blocul, era ghețăria de stuf. Și trecut, anii au trecut peste noi și peste duceam de dimineață, mă sculam la 2, toata lumea.

3 noaptea până dimineața cu mahuna NEA NICU ● Pescăria am învățat-o aduceam acolo, aveam cheie la cherha- de mic copil pentru că m-am învârtit na și descărcăm, pe urmă puțină odih- printre pescari. Am avut bunicul, unul nă și la încarcă motoare după. dintre cei mai buni pescari, iar după ce NEA AFANASE ● Prima dată, pes- a ieșit la pensie se ocupa de reparatul cuitul a început cu niște scule mărun- sculelor pescarilor. Și trăind tot timpul te, la Milea, la morunași, la plătică. Din pe lângă el am fotografiat pur și simplu 1953 am început să lucrez. Din 1954 meseria de reparat scule. Tot ce este ne-a angajat de cum era întreprinde- necesar ca tehnică în reparația și conrea. Ne-a pus pe toți, tot tineretul care fecționarea de scule pescărești. Tata a era prima dată angajat la năvod. Și am fost și el pescar, dar datorită problemepescuit prima dată cu năvodul, năvodul lor medicale s-a lăsat de pescuit, dar era ca o disciplină. Și până în 1954, în totodată a fost un foarte bun meseriaș 1955 am dedat să pescuiesc la sturion, în sculele de pescuit, chiar și în confeccu carmace. 1954, 1955, 1956… 1956 ții și în a le utiliza. Și luând în considede-acuma, ne-a despărțit de mine pe rare cum a evoluat situația, după 1993, tata, că nu dădeau voie ca să pescu- 1994, 1995 am devenit pescar profesioiască, că tata era socotit chiabur și nu nist, deoarece pescarii din comunitatea dădea voie ca să pescuiască împreu- Sfântu Gheorghe erau axați pe pescuină, într-o echipă. La taliene am pescuit tul de sturioni, și după revoluție venise vreo patru, cinci ani, cu talienele. Am mirajul sturionilor. intrat din nou la carmace din 1964, m-a RAREȘ ● Prima dată am început pus într-o echipă la sturion, la carmace. să pescuiesc ca o joacă, la o vârstă fra-

2—3

gedă undeva pe la 10 ani. Mergeam cu tata, cum era tradiția înainte, aruncam plasele și dormeam în barcă, că înainte se mergea la rame, scoteam plasele și veneam acasă. Peștele care îl dădeam la cherhana și cel care îl luam acasă.

Nu ne întreba nimeni de sănătate, iar toată lumea era fericită. Și-așa am început să pescuiesc prin anii 1998, cu adevărat. Adică, într-o echipă de pescari cu program. Am prins o perioadă, un an de zile, cât încă era Piscicola de stat, unde erau brigăzile formate iar activitatea era cu un program stabilit, la ora cutare plecau bărcile în mare la carmace la sturion. Bărcile în convoi, după cuter, după șalupă, mergeau la scule, petreceau, veneau înapoi la cuter, sau cuterul îi lua pe toți.

LA CARMACE

NEA AFANASE ● Și mie mi-a plăcut pescuitul ăsta, la carmace. Care era motivul? Motivul, la carmace era muncă multă. Nu era, să zicem așa, că era câștig. Câștig nu era. Mai puțin față de aceștia care au pescuit la taliene.

NEA NICU ● În activitatea de pescuit la sturion din bătrâni strămoși, s-a pescuit cu carmace. Carmacele sunt un ansamblu de cârlige mari care se lansează în mare, se folosesc în mare. Și sistemul acesta, la ora actuală, este aproape o istorie, deoarece sunt puțini pescari care mai știu procesul de pescuit. Întreținerea sculelor de pescuit, respectiv carmacele, îți lua tot timpul.

Trebuia să stai legat de carmace, erai sclavul cârligului. Cârligul, pentru a fi lansat în apă, trebuia foarte bine ascuțit, vopsit. Avea două tipuri de vopsele, unul anticoroziv care să fie moale și să nu se usuce pe cârlig să devină ca o piedică. Cârligele carmacelor erau folosite fără momeală și erau ascuțite foarte bine, atingeau peștele și reușeau să îl penetreze. De aceea se folosea un anticoroziv care sa fie moale, iar înainte de lansare se dădea cu o pastă de cauciuc. O pastă de cauciuc pentru a proteja mai mult cârligul, iar când înțepa peștele îi permitea cârligului să îl străpungă [...]. Și înainte se făceau cârligele la forjă, nu erau turnătorii. Au apărut turnătoriile prin Suedia și au început să importe cârligele, suedezii fiind cei mai buni în fabricarea oțelului. Deci cârligul trebuie

să fie făcut dintr-un oțel care să reziste la coroziune, dar în același timp trebuie să fie și elastic, să nu fie casant. În momentul în care e casant și se prinde peștele numai într-un cârlig el a scăpat [...] Un carmac nu avea voie… îți programai cam 3 săptămâni să stea în apă.

Puteai să îl scoți și mai repede, dacă îți permitea timpul, sau puteai întârzia și o lună. Dar cu cât întârziai mai mult, cu atât creștea vegetație pe el, se corodau, și atunci efortul de pregătire era mai mare. Cu cât îl schimbai mai des, cu atât lucrai mai ușor [...] Și asta era treaba cu pregătitul prinsului de sturioni [...]. Și bineînțeles activitatea de pescuit în largul mării era grea deoarece la lansatul de scule trebuia să cauți marea, să fie liniștită și fără curenți marini, că dacă erau curenți nu puteai să îți lansezi ustensilele, adică să îți faci instalațiile în mare pentru că la începutul campaniei de pescuit de sturioni se pregătea instalația, era o adevărată inginerie și măsurători care se efectuau pe funie. Lucrai doar cu funie, iar funiile se măsurau. Măsurile erau din bătrâni moștenite: pumn, cot și braț. Nu exista metru, sau alte unități de măsură. Și atunci ca să îți iasă măsurătorile și să fie cât mai bine instalate lucrurile, trebuia să nu existe curenți marini. După ce îți puneai instalațiile la mare se băteau țăruși, și erau ancorate până la 70 de metri adâncime, unde se băteau niște an-

4—5

core pe fundul mării care erau formate din țăruși. Exista o sculă specială și era foarte greu de bătut, și băteai câte 60–100 de țăruși pe fundul mării. Exista o tehnică pe atunci, fără scufundări.

Până la 10 m se folosea un ghionder care avea o țeavă într-un capăt în care se îmbrăca țărușul, și îi dădeai drumul pe verticală în apă și băteai cu ghionderu ăla până la înfigerea țărușului pe fundul mării. Era necesar ca țărușul să fie înfipt perfect, sau cât mai mult în pământ deoarece funia nu avea voie să se agațe de țăruș, funia de la ancoră. A doua treabă, în momentul în care carmacele erau lansate pe fundul mării, funia principală de la carmace nu avea voie să se încurce în țăruș, că în momentul în care se agăța de țăruș se strica toată instalația, linia propriu-zisă [...].

Cine a inventat toate lucrurile astea?

Bătrânii.

CUM SE PESCUIA

NEA ILIE ● M-am angajat în 1963, în martie. În perioada respectivă, pescuitul nu prea a fost bun la sezonul de scrumbie în primăvară. Prindeam 10 kilograme, 15 kilograme de scrumbie la doua-trei tone cum se spunea. Până la mare și înapoi veneam. Apoi la rame, din nou aruncam. Așa a fost. După aceea în 1964 a început scrumbia mai bine.

Atunci, banii erau cum erau… am luat câte 12000 bani vechi. Dar anii trecând, era bine pescuitul la plase, la taliene, cu pescari care erau pe malul mării și aduceau tone de pește. Și totuși, ce era bun și proaspăt era trimis la export și restul era pus la sare, trimis la lume. Tot se vindea, pește tot. Acum nimic. Caută numai pește mare, din acesta mic nu vrea să ia deoarece nu are ce face cu el. Întâi, mergeam la petrecut de scule în zori de zi. Până ajungeam acolo, vreo 15–20 de kilometri, și după aceea veneau vase care legau, și ne luau bărcile din larg și veneau la mal. Și seara, așa pe timpul acesta, mai cântai. Sau a doua zi, unde sunt căsuțe peste Dunăre se ascuțeau sculele. Și fiecare, când avea puțin chef să cânte, începeam. Lăsam treaba, tot, ne îmbătam, dar a doua zi eram toți la muncă.

Sturionul a fost 2,70 lei pe kilogram la pescar. Bine, asta se dădea la pescar, dar acolo la ei poate era mai scump.

Dar după revoluție s-a scumpit sturionul, patronii au dat mulți bani. Cum să spun, fiecare când avea bani, pescarul venea la el și dădea cât mai mulți bani

6—7

să atragă pescarul [...]. Noi am pescuit, iar patronii ce făceau? Noi aduceam morunul cu icre și ne spunea să transmitem că am prins masculul, nu femela.

Deci îți dădea banii pe icre, dar cu ce sumă vindea el nimeni nu știe.

NEA GRIGORE ● Să ferească Dumnezeu, unul în barca? Nici nu s-a pomenit! Ți se face rău, sau se împiedica și cădea în apă. Atunci, în perioada aceea, era protecția muncii și veneau și controale. Dacă găsea la tine în barcă o sticlă și scria bere sau țuică erai amendat. Nu aveai voie să porți o sticlă. [...]

Că s-a adus la cunoștință faptul că nu e voie nici cu rachiu, nici cu bere. Pe mal nu era problemă. [...] De la protecția muncii dădea salopete. [...] Cu cizme, obligatoriu. Dacă lucrai la sturion aveai cizme scurte, dacă lucrai la talian aveai cizme lungi. Cizme lungi tot timpul foloseai. Aveam protecția muncii.

NEA NICU ● Pescuitul era greu, că în realitate sturionul este mișcat în principal de furtuni, vânturile formând acești curenți și pune sturionul în circulație. Sturionul — mulți spun că pescuitul cu carmace e un pescuit barbar.

Am văzut cu toții filmări că peste tot se pescuieste cu cârlige. Pescuitul cu cârlige, într-un pește de 200, 300, 70 de kilograme să intre în el un cârlig de 5 cm, 50 de mm, maxim. Cât îl afectează pe el? Am văzut la viața mea pești scăpați din cârlige care s-au cicatrizat, i-am prins altădată dar cu cicatrice. Peștele din cârlige scapă, și de asta v-am spus

mai devreme că este greu, pentru că dacă se liniștea puțin marea, puteau să fie valuri de 5 metri numai să nu se spargă, să nu fie prea periculos, erai obligat să ieși pe mare ca să petreci carmacele. Atunci se prindea peștele.

Dacă te duceai după 2–3 zile, că aștepți să treacă furtuna, dacă era câte unul prins ca lumea și era pe fund, se putea să moară peștele, deoarece se întâmpla ca valurile să îl lovească de fundul marii, și îl omora. Și atunci era păcat de pește.

TANTI OLGA ● Cu noaptea-n cap se pleca. Nu aveau altfel de program, tot acesta era. La două noaptea se duceau.

După, venea obosit acasă. Bine că eram eu acasă că atunci totul era pregătit, mâncarea, copiii… și venea. Nu aveam înainte aragaz ca acum, ci pe lampă. Știam că vine la ora respectivă dar mai ales la scrumbie când era. Atunci venea la 1–2 noaptea și trebuia să fie apa caldă, venea, se spăla pe mâini, se odihnea puțin. După, iar se scula și se ducea. E muncă grea de pescar. Tare grea. Dacă făcea el și acasă, atunci ce mai era din el? Eu mă ocupam de casă, el la muncă. Strângeam bani, am cumparat prima dată casa, 25.000 de mii era pe vremea aceea. Dar după ce am plătit, am făcut altă casă. El aducea banii, iar eu strângeam.

Noi atunci știam că așa trebuie să fie soția de pescar. Așa știam pe vremea respectivă. Pe atunci la orice trebuia să ajuți soțul, ne duceam să facem

fân pentru vite, amândoi. Nimeni nu redus [...] Atunci erau drăgi care curăne-a ajutat, doar noi. Era o iarnă așa țau, care săpau, dar acum cine? de mare că noi am plecat între Crăciun NEA AFANASE ● Cei cu ohane, și Anul Nou să încărcăm în barcă lem- cu carmace, pescuiau tot. Dar nu dene. Atunci s-a făcut repartizarea. Era clarau cum trebuie, cât pește prindea, înghețat pe partea cealaltă jumătate și din această cauză a scăzut numărul de Dunăre, plus partea noastra [...] Dar sturionilor din Marea Neagră. Dar în după piatră, ne-am dus peste Dunăre Marea Neagră s-a redus pescuitul. De să aducem piatra pentru temelie. Și când spunem noi că nu mai sunt sturicând veneam, tot așa era iarnă. Eu stă- oni. S-a redus. Când s-a prins sturioni team într-un colț și el trăgea la rame. Și se foloseau scule multe. Dar acum, de când am ajuns aproape de mal să des- 10–15 ani, n-a rămas nimic, nimeni nu cărcăm, am plonjat în apă până la brâu. a pescuit. Cine a pescuit, pe unde au Era februarie. Cand a ajuns și el cu bar- pescuit și pe unde au vândut Dumneca la mal, m-a luat și repede am plecat zeu știe. Dar sturionii, în orice caz, erau spre casă. Soacra era și ea speriată că mai puțini, problema de bază fiind că nu ajunsesem. Când am ajuns acasă, patronii nu declarau ceea ce prindeau, nu declarau tot ce prindeau. copiii începuseră să plângă.

NEA ILIE ● Cu scule, carmace spe- NEA GRIGORE ● Nu știu de la cine ciale aduse din Olanda, sau Finlanda. au apărut ohanele. Prima dată era [pesCârlige speciale aduse, și pile se adu- cuitul] cu cârlige, și un cârlig are distanceau de acolo, se făcea export pentru ța de 50 de cm. Dar cu ohana, este de ele. Noi cu mâna noastră făceam scu- sus până jos și omoară toți sturionii. Și lele, noi ascuteam, noi pregăteam și mic și mare, se încurcă, și dacă îl găseșdădeam drumul în mare. [...] Bine, vara te poate îl aruncă în apă. Dar la cârlig mergeam în partea sudică, iar acum distanța de 50 cm, la o mie unul se printoamna veneam înapoi că peștele mi- de (pește). La ohana e ochiul mic, prinde grează, nu stă pe loc. Vara prindeam și păstrugă și nisetru sau morun. acolo, iar toamna prindeam aici, de la NEA NICU ● Întreprinderea Piscivărsarea de Dunăre în sus spre Sulina. cola de stat îți asigura tot ce era neceAici veneau morunii. Iar în octombrie, sar pentru a efectua activitatea de pesnoiembrie, decembrie plecau în larg la cuit, de la echipamentul de producție, iernat. În primăvară iar veneau singuri. plus echipamentul de protecție, barca, Era o zonă aici, Mileaua Veche, acolo tot ce însemna… te duceai ca la un serera deschis și acolo adâncimea era de viciu. Și, valoarea peștelui, retribuția, 5 metri. De când s-a săpat canalul Du- era în funcție de producție, dar valoanăre-Marea Neagră, debitul de apă s-a rea peștelui era mult mai mică pentru

8

că din diferența de valoare de preț se achiziționau și se puneau la dispoziție ustensilele, adică tot ce însemna pentru activitatea de pescuit. După 2000, lumea a început să achiziționeze scule de pescuit, ambarcațiuni, iar prețul nu mai era real în producția de pește. Și s-a trecut de la întreprindere de stat la particular. Și aici au apărut centre de achiziție de sturioni, deci cam la toate speciile de pește a crescut valoarea.

NEA GRIGORE ● Fiindcă la salariu, noi în realitate nu eram salariați, noi eram la per kilogram. Numai pe acte eram salariați [...]. 1.200 era salariul oficial. Câștigam și 6.000 și 5.000 și 3.000 și 2.000. Fiindcă atunci impozitul scădea. Deci nu era un salariu fix. Nu, la pescari nu. Cât realizați? Da, eu din ‘60 și până astăzi niciodată n-am primit salariu, fiindcă era per kilogram. Dar acum, în cartea de muncă nu scrie decât per kilogram. Dar toate dările s-au plătit după kilogram, nu după salariu.

Dar în schimb, acum, pensia mi-a dat-o după salariu. Și acuma, câți pescari sunt, toți pot să dea declarații că a fost per kilogram. Și acuma la per kilogram este. Și acum ce prinzi aia iei. Nici un salariat nu este. Asta este înșelăciunea aici. Ne oprea toate dările după venit, în schimb la pensie după salariu.

TANTI EUGENIA ● Erau, la toate erau și neajunsuri și… când prindeau pește mai mult și câștigau mai mult era mai bine. Puteai să faci o casă, puteai să iei o mobilă sau o haină. Era bine.

Desigur, când nu era pește nu erau nici nu erau încă bărci performante cum au bani, și atunci ne mai strângeam puțin, acum. Erau la fel, bărci din lemn făcute că nu puteai să fii numai bine. Era și rău, cu motor de tractoraș, improvizat, cu linie axială, elice. Erau unii mai înstăriți, era și bine.

NEA NICHITA ● Ce se întâmplă trăgeau bărcile la mare, veneau înapoi. (în timpul socialismului). Organizarea Dar în echipa lor… brigăzile au mai cona rămas aceeași, sistemul este format tinuat după ruperea Piscicolei maxim din brigăzi, care sunt aproape identice un an. Exact după ce am plecat și eu. cu hatmanul, cu organizațiile alea con- Adică, am ales să nu mai pescuiesc o duse de un hatman, dar acum nu mai perioadă. Aveau barca lor, sau făceau erau neamuri, erau o categorie stabi- compromisuri. X din sat are o barcă cu lită de un director, de șeful de echipă, motor, ne-ar ușura munca. Era aproaîn general cu cine pescuiești, dar în pe imposibil să merg să pescuiesc la general nu se putea. Iar brigăzile erau carmace, să mă duc și să mă întorc de formate din familii. Cu văru, cu unchiu, la rame. Și îți trebuie pe cineva să te cu nepotu, cu tata, și așa mai departe. tracteze acolo. Și mai luau pe cineva în Chiar și femeile erau de multe ori lua- echipă, cu ei. Era luat în echipă pentru te la pescuit. Bine, la gătit, că se pleca simplul fapt că avea barcă cu motor. dis-de-dimineață, se pleca cu noaptea-n cap. Iar zonele de pescuit nu sunt la 2 pași. Sunt distanțe foarte mari. Se merge de la ora 2 până la ora 10. Mergeam și eu cu nașul. Se trăgea o navă… clasicele poze, cu o navă care trăgea o sumedenie de bărci. Perioada de vârf a fost în 1975, singurul an în care a fost și cantitate mare de scrumbie, dar și mare de sturion. Mare în sensul că noi am ajuns să exportăm, noi am exportat mult pe atunci, bine sub marca rusească. Nu aveam licență noi, până la 5 tone de icre negre de calitate superioară, fiindcă la noi mai ales se prinde morun și morunul are icrele alea silver, tip. Nu sunt negre.

RAREȘ ● Care cum avea, barca cu motor stătea în față. Bine, pe atunci

9

CUM SE FÄ‚CEAU ICRELE

TANTI NATALIA ● Plecam dimineața la 6, veneam noaptea, și 2 și 3 noaptea și dimineața iar în continuare, am trecut și peste Dunărea înghețată și uite așa anii au trecut. Erau 2 echipe, fetelor. Lumea zice că atunci era pește. Într-adevăr a fost pește, e adevărat, dar au fost și pescari mulți. La pescuitul de scrumbie toată Delta intra în prohibiție.

Până în ‘85 am lucrat cu metoda rusească, cu saramură fiartă lichidă și se prepara după metoda obișnuită. Se taie peștele pe burtă, se scoate icrele pe ligheane dezinfectate, se taie în bucăți mici de 10 cm și se freacă. Au niște, îi ziceau priboi, făcută așa știi… în pătrățele… aveam făcut cu ochi micuț, micuț cum este sita de făină, făcut din păr de cal. Tocmai în Oltenia era un cetățean care făcea sitele astea. Și acest ciur puneam peste sită și frecam icrele deasupra și placenta rămânea și bobul cădea în sită. Și atunci îl spălai, țesutul ce era, boabe sparte, se scurgea și după puneam la sare, în sare lichidă.

Deci saramura fiartă la 24 de grade Baumé. Și în ăla îl lăsăm 2–3 minute depinde că știi, când ai, dacă lucrezi în fiecare zi, știi bobul după mână, când dai cu mana prin lighean simți deja că bobul s-a întărit. Că nici nu puteai să faci prea mult sărată. Putea să fie între 2–5 și 3–5 sărate. După erau prea sarate și ți le refuzau la export. Și noi am făcut export. În ‘85 a venit un iranian cu care Prodexportul avea relații comerciale și el a venit cu un televizor cu ca-

setă. Televizoare cu casetă, puneai așa direct caseta în televizor. Pentru prima dată am văzut și noi așa atunci. Și ne-a arătat cum pescuiesc ei. Iranul pescuia cu rușii în Marea Caspică. Ei au avut acolo nisetru, păstruga, însă morun nu au avut. Dar vroia cu metoda lor de preparare. Și a venit și ne-a arătat metoda.

Era totul cum făceam noi, în afară că noi foloseam saramura produs lichid, ei foloseau sare de mare solidă. Și atuncea a cerut ca să le facem. Să le preparăm așa cum au vrut ei. Cu sare de mare solidă. Și le-am preparat cu sare de mare solidă până a venit Revoluția.

Cand am venit la cherhana, n-au fost condiții. N-am avut frigorifer, am avut ghețării, că se aducea gheața naturală și se punea în ghețării și atunci aveam un dulap, ca frigiderul așa din 2 părți, iar pe mijloc puneam gheață fărâmată înăuntru, iar în celelalte două părți puneam icrele pe stativ. Însă fericit lucru era dacă aveam în fiecare zi mijloc de transport către Tulcea.

Că noi până în 1984 am aparținut de I.D.P. care avea în evidență și fabrica de preparat conserve, fabrica de făină, de pește și eram ai lor. Știi, cherhanalele toare erau ale I.D.P.-ului. După 1984, ce au hotărât capetele luminate? Că de ce să fie cherhanalele unei întreprinderi care nu avea nimic cu pescuitul?

Lasă, să fie cherhanalele la ăștia care pescuiesc și atuncea să dăm pește cum vrem noi că e de calitate, că nu e de calitate, o să meargă. Dar nu mer-

10—11

ge așa, n-a mers pentru că calitatea își cere cuvântul ei. După 1989 până în 2000 am aparținut de Piscicola, după 2000 când a dat faliment s-au risipit și pescarii și v-am zis a venit și asta și a dat faliment, și v-am zis a venit asta și i-a mai strâns, dar v-am spus oamenii au mai îmbătrânit, au mai murit. Acum a rămas tineretul, acum nu știu dacă mai știu să instaleze o avă. Acuma nu se mai pescuiește cu cârlige, acum sunt ohane. Înainte se pescuiau cu cârlige până-n 1985 când a venit iranianul și v-am zis ne-a arătat preparatul icrelor.

Ne-a arătat și scula cu care ei pescuiesc și am rămas surprinși văzând că este plasă și ne gândeam cum sturionul să nu rupă și uite că nu a rupt. Erau ochiuri mari speciale pentru sturioni. Și după și ai noștri au făcut rost de ele și au băgat în funcție aceste ohane.

CUM SE PESCUIEȘTE ACUM

RAREȘ ● Înainte mă duceam la Ce să spun, e la fel. Munca. Dar nu o Piscicola, și le ziceam că vreau să fiu poți compara cu munca din trecut. Înapescar. Bun, îți dădeau barca, echipa- inte, să îți dau un exemplu, plecam din mentele, că sunt carmaci, ohane, setci, Sfântu Gheorghe până în Milea, aveai echipament de protecție cu pelerine voie să pescuiești în Milea, la rame. Cei pentru ploaie, pantaloni de lucru imper- care nu aveau motoare. Deși, după ce meabili, cizme, tunică de iarnă. „Briga- s-a terminat cu Piscicola unii nu aveau da numărul 6 e brigada în care activezi. încă motoare și foloseau doi ori doi raSuccess în activități”. Mie nu mi s-a mai mele. Aruncai plasele, pe timp de toampărut ok după ce mi-am facut PFA, îmi nă, pe la ora 2 trebuia să ajungi acolo. cumpăr scule și barcă, scot totul din O oră să arunci plasele, două ore și 30 buzunarul meu și tot statul să îmi dic- să te întorci că veneai după curent. Și teze să predau peștele. Păi stai, că nu dacă îți mai dădea bunul Dumnezeu e așa… lasă-mă pe mine să decid ce să și un vânt din spate făceai și 3 ore, și fac cu peștele, îl valorific eu, am chitan- 4 ore. M-am dus în 30 de minute, de țier, am facturier. Mi-a impus o cotă… exemplu, dacă mi se dădea voie să lasă-mă pe mine să decid, e munca pescuiesc, în Milea din nou, în 20 de mea. Nu cred că te duci la omul din pia- minute mi-am aruncat sculele, iar în 20 ță și îi spui să ia cartoful și să îl vândă de minute sunt înapoi acasă. Dar aici la Kaufland sau Lidl că îți impun eu ca sunt deja alte cheltuieli, combustibil, stat. Dar pentru ce să îmi impui? El și-a barcă, mentenanța motorului. săpat singur cartoful, face ce vrea cu el. Acum, o plasă de pescuit de scrumbie, Eu mi-am prins singur peștele, nu pot deci să îți faci un set întreg care să îl să fac ce vreau cu el, deoarece așa e le- folosești pe Dunăre, ajunge undeva la gea [...]. Da, bineînțeles. Ei când au dat 2.500 de lei. Dar foarte ușor din acei PFA-ul nu ne-au acordat timp și a tre- bani poți să pierzi într-o zi, să-i pierzi și buit să plătim impozit direct. În secun- pe toți dacă e curentul puternic, sau să da doi. Când ai semnat ești impozitat. pierzi jumătate, 200 de lei. Sunt riscuri Majoritatea pescarilor erau cu mâinile care trebuie sa ți le asumi până la urmă. goale. Era pescar, dar avea o barcă ră- Nu asta ar fi problema. Dacă totul ar fi masă de la Piscicola. Dar nici aceea a organizat cum trebuie nu cred că s-ar lui. Și câteva plase luate de la Piscicola. plânge nimeni.

Dar nu poți să intri într-o activitate de pescuit cu un șort de plase. Nu ai cum să plătești nici impozit, nici sănătate, nu ai cum să te ridici mai mult.

12—13

PROHIBIȚIA

NEA NICU ● Fără nici o consultare.

Noi ne pregăteam de campanie, pregăteam sculele și cu două zile ei au venit cu prohibiția. Și de acolo au intervenit tot felul de discuții contradictorii cu statul, dar era prea târziu. Interesele au fost de a pune mâna pe un million de euro, însemna repopulare de pește anual, de a crește puieții și de a-i elibera în Dunăre. Asta a fost miza prohibiției. Și de vreo 3 ani de zile face institutul de cercetări de la Galați cercetări privind amprenta peștilor de acvacultură în mare. Și dacă exista sturion sau nu, artificial sau natural. Dar nu știu rezultatele.

70%–80%, să spunem, din populație, după prohibitie, s-a reprofilat în turism. Și turismul acesta, între ghilimele, se face. Pentru că nici populația nu a fost ajutată prin proiecte, să intre într-un turism puțin mai evoluat. Fiecare având doua-trei camere a încercat să supraviețuiască, cumva să intre pe piața turismului să câștige un ban. Problema este că și din turism s-a plecat cu cazare, cu plimbări, și de aici s-a reușit în mare parte să treacă peste prohibiție. [...] Omul, datorită lipsei zonelor de pescuit, a preferat mai bine să se ocupe de turism, de plimbări pentru că și-a asigurat un minim necesar pentru traiul din comunitate. Având în vedere că la noi, din cauză că suntem izolați, vedem primii soarele, dar ultimii legea, și la noi și prețurile sunt catastrofale. Educația la fel. Vrei să-ți educi un copil, trebuie să-l duci de-acasă după clasa a 8-a și

vă dați seama că intervin și alte costuri. Și principala, creșterea animalelor și turismul, au rezolvat cât de cât problema prohibiției la sturioni. Da, uniformizare și interzicere fără a căuta problema sau de a intra în miezul problemei pentru a se vedea de ce nu se poate pescui într-un fel sau altul, de ce o specie este în declin. Nu se caută miezul problemei. Singura chestie, protejăm resursa piscicolă. Dar resursa piscicolă nu o protejezi prin interzicere. Totul se poate până într-o armonie. Am discutat și la Rezervație, la Biosfera, și la Agenția Națională de Pescuit, am fost acum și la o întâlnire în august despre ce facem cu piscicultura română că s-a dus în cap, suntem zero. Le-am dat soluții, cu toți participanții care am fost la reuniune. Dar, ca în stilul românesc, se notează, se ascultă și nu se face nimic.

Pentru că se fac proiecte. Totul depinde de proiecte. Dar cine e beneficiarul și când se realizează pentru a se pune în fapt… am depus o idee, am dat soluții la toate!

RAREȘ ● Au rămas dezorientați.

Cel puțin cei care pescuiau la mare.

Să vină el de la mare și să pescuiască după în baltă… pentru el, în afară de faptul că din punct de vedere financiar s-a dus la vale. Nici la mare nu era tot timpul bine, dar și când prindeai un pește… doi-trei pe sezon. Trebuie să pescuiești doi ani de zile la baltă ca să îi ajungă banii acelei persoane. S-au dezorientat, dar având câțiva bani în

14—15

plus au încercat în turism, dar și acolo cineva trebuia să te îndrume. Și este greu. Trebuie să ai un dialog deschis cu turistul când vine [...]. La mine acasă, turiștii vin de când eram eu adolescent, și doar ei îmi intră mie în curte.

Plus, oportunitățile în turism s-au văzut de sus și localnicii n-au fost anunțați. Și dintr-o dată au venit investitorii, iar localnicii au rămas din nou în urmă. Majoritatea lucrează la investitori, deci nu fac ei turismul. De aceea am ales să fiu pe cont propriu, cu pescuitul și turismul. Cât pot să fac, fac turism. Cu ce am eu nici nu-mi trebuie mai mult. Care sunt instituțiile statului cu care interacționezi ca pescar? Fiscul, Poliția Deltei, jandarmii, Comisariatul de Control Integrat, Garda de Mediu care sunt ramura din ARBDD, Poliția de Frontieră, toți au treabă cu noi ca să nu braconăm sau să nu atentăm la siguranța statului. Toți ne întreabă de sănătate.

STURIONII

NEA AFANASE ● Dar baza era la tea peștelui. Morunul poate sa aibă 150 tâmplă? Cu sturionii ăștia e o mică ponoi sturionii. Când a oprit pescuitul de kilograme, dar poate să îți dea doar veste. Ecologistă, pură. Și anume că ei acum la Marea Neagră, se zice că din 9 kilograme de icre, depinde de cum nu pot trăi în locuri deșertice. Ei trăiesc cauza pescuitului barbar. Nu e pescu- produce femela icrele. Iar nisetrul la 60 în zona unde cresc alge, unde există itul barbar. La carmace se mai rupe de kilograme poate să îți dea 15–20 de melcușori, unde există fel de fel de vietăți mici. Ei nu mănâncă, cum spun unii, pielea, se vede, dar se închide când kilograme, și el are 60 de kilograme. se vindecă. Nu era ceva mai periculos Și de la pescuitul de sturioni nouă, co- că dacă-i balenă mănâncă elefant și pentru sturioni, numai zgomotul nu îi munitatea din Sfantu Gheorghe, ni se atunci au nevoie de vegetație. Dacă tu plăcea că îl simțea. Tata povestea că el trage porecla de kismaneți. Se referă vii, inclusiv, cu invenția lui Ceaușescu, a prins. Era la cântar. Cântarul putea ri- la mațele de sturion. Pentru că în peri- cu trawlere care de multe ori treceau dica până la 500 de kile. Cântarul nu a oada interbelică, comercianții de pești din zona Sulina în Constanța ca să își jucat, nu a primit greutatea. Și atuncea erau greci. Și grecul lua trunchiul de verifice sculele, care erau făcute penmergea direct la Galați cum se dădea pește și caviarul. Capul și mațele rămâ- tru ocean, intrau pe arătură adâncă de bursa. 520 de kg, asta știu că a povestit neau pescarilor. Toată lumea se gân- primăvară, că atunci se prinde sturionul tata. Dar așa în timpul meu cât țin min- dește la mațe, dar mațele de pește sunt în general, când e cu icre, evident, nu? te, vreo 2 exemplare peste 400 de kg au foarte bune. Ajung în grosime și până Și categoric tot litoralul era arat până la la 2 cm. Și sunt considerate o delicate- Constanța. fost prinse.

NEA NICU ● Din speciile care de să. Străbunii și părinții, înainte când se când țin eu minte povești de la bunicul, pescuia la sturioni se făcea ciorbă de exista șipul foarte rar și pe vremuri. El intestine, în borșul pescăresc de stunu că a dispărut, și viza! Erau foarte rion, intestinele nu lipseau niciodată. rare ca specie, iar acum nu pot să spu- Tocană, ardei umpluți, ce doreai puteai nă că sturionul e în pericol, că au dispă- să faci, plăcinte din ficat de sturion și rut două specii care au fost foarte rare. intestine. Era o bestialitate. Șipul este un fel de corcitură între nise- NEA NICHITA ● Dar cantitatea e tru și morun. Distribuția scoabelor pe mai mică, s-ar părea, din alte motive. Și piele sunt ca de morun aproximativ, și din punct de vedere ecologic, exploacapul, culoarea plus formatul erau din tarea petrolului care a fost urnită încă nisetru. Și creștea undeva mai mare ca de pe timpul lui Ceaușescu și categoric nisetrul, că nisetrul atinge maxim 80 de prin forări s-au deranjat straturile de sol kilograme. Iar șipul a fost semnalat și la care sunt aluvionare și a fost destul de peste 100 de kilograme. Și într-adevăr, ușor să iasă gaze, chiar și petrol și așa calitatea icrelor era cea mai bună, și mai departe. Nu numai atâta. Pescarii, producție, cea mai mare. La ora actua- marea majoritate a pescarilor… chiar și lă, din speciile de sturion, păstruga, ni- tatăl meu a zis: bă, să nu te faci pescar… setrul și morunul, nisetrul este cel mai și-au trimis copiii în altă parte. Număproductiv având în raport caviar greuta- rul pescarilor s-a micșorat. [...] Ce se în-

16—17

AU DISPĂRUT SAU N-AU DISPĂRUT

NEA AFANASE ● Noi am avut, cât am avut, cât am ținut mi se pare că am prins vreo trei exemplare de morun, un morun cu icre, și doi fără icre, în ohane.

Dar restul dacă prindeai era nisetrul.

Apoi pe urmă și nisetrul a dispărut, nu știu care e treaba, ori noi l-am distrus, ori nu știu. Și o dată, la ohane am prins 100 și ceva de kile de nisetru. Atunci se prindea și la kilogram și la 2 kg, tot ce e nisetru era luat. Dar așa, să te hrănești, să câștigi bani din ohane nu era, dar s-ar putea ca ohanele să fi distrus nisetrul. Că de prima dată, cât nu erau ohane, de prima dată când am instalat ohane era nisetrul. Era bine. Dar pe urmă dintr-un an într-altul, nimic. Decât a apărut păstruga. Și păstruga care este 3, 4, 5 kg, să prinzi, dar nisetrul a dispărut, deloc n-a fost.

NEA GRIGORE ● Dar cine știe, dacă este la ora actuală sturion sau nu este? Nu se pescuiește. Cine să pescuiască? Și unde? Noi, să zic că în general 10 echipe erau de carmangii, trei bărci pe echipă erau, 30 de bărci care lucrau la carmace, 14.000 de carmace, de perimetre. Și în doi ani de zile au dispărut toate, nimeni nu știe dacă au fost vândute sau cum au fost cumpărate sau unde au dispărut. Peste tot, tot timpul, erau controale pe Dunăre, curățau, confiscau carmace. S-au răspândit în toate colțurile carmacele. Dar nu se știe, acuma nu s-a pescuit, nu umblă navele, nu e zgomot, deci s-ar putea să fie sturion. Acuma a dispărut scrumbia

albastră, a dispărut complet. Palamida a dispărut complet, noi, anul trecut, am prins două bucăți, una într-o zi și cealaltă într-alta. Tot răpitor, cu dinți, ca și lufarul. Înainte a fost și lufar până la un kilogram aproape, acum doar puiet mai găsești, nu mai este lufarul acela bătrân. Mult pește a dispărut, multe specii nu mai sunt acum.

NEA NICU ● Dar problema este că bunicul le spunea mâncați acuma cât este, că s-ar putea să vină vremuri când nu o să mai fie. Și într-adevăr, vremurile astea au ajuns, și nu mai ai posibilitatea, ai rămas doar cu amintiri. Amintirile, impuse de alții. [...] Raporturile astea care nu s-au făcut, spre CITES, au dus și pe o parte să își pună probleme europenii că până în 1989 au fost capturi, și din 1990, 1991, 1992 capturile au scăzut. Dar capturile nu au scăzut, au scăzut doar prin prisma efortului de pescuit, fiindcă nu mai era același efort, să zicem în 2000 față de 1989.

Pentru că mulți pescari care erau bătrâni s-au retras, iar din tineret nu s-a apucat de pescuit. Și deja pescuitul devenise particular. O dată ce a devenit particular, costurile sunt foarte mari în pescuitul de sturion cu cârlige. Și ai nevoie de multe cârlige, ambarcațiuni, funii, motorizare. Și aflând de instaurarea prohibiției care a fost pusă pe masă, adică s-a semnat foarte rapid [...]. Datorită intereselor și neraportării a dus la această prohibiție care, în lanț, a adus multe pierderi comunității din Sfântul

18—19

Gheorghe. Noi neavând bălți în jurul nostru sau lacuri, acum avem atribuite niște zone de pescuit, dar te duci exact unde sunt oamenii. E Caraormanul, e Sulina, e Crișanul și noi ne ducem ca niște intruși peste ei… ei au locurile cele mai bune. Că se știe din bătrâni, un loc ocupat nu te poți băga peste el.

Fiecare și-a ocupat locul, asta este regula jocului în pescuit.

RAREȘ ● Da, e adevărat. Nu erau chestii la negru, majoritatea peștelui se preda, dar pescarul era liber să își ia acasă peștele pentru hrană, fără să fie tras la răspundere. După care, piața neagră ce a început în Sfântu Gheorghe, a fost un lucru… unii au zis că e bine, dar după și-au dat seama că nu era deloc bine. Se pescuia la caviar.

Până să înceapă prohibitia impusă, nu știu din ce motive deoarece după părerea mea sturionii există și vor exista.

Prohibiția asta la sturioni e pusă din altă parte.

CE TREBUIE FÄ‚CUT

NEA AFANASE ● Aș schimba problema protecției muncii. S-au despărțit, fiecare pescuiește cum vrea, pe unde vrea și nu există o organizare. Nu au oamenii cum să se organizeze pe echipe, ca să lucreze și cu ce să lucreze. Fiecare și-a făcut ustensile, axându-se mai mult cu pescuitul de ape dulci. Dar la mare, chiar și să dea drumul la pescuit, nu are cine să pescuiască.

NEA NICU ● La ora actuală, Delta este în pericol nu datorită faptului că speciile de pește sunt în pericol, ci datorită managementului rău al Deltei. Toate canalele din Deltă, 90% sunt colmatate. Și la ora actuală ce se mai circulă datorită motoarelor, că dacă nu existau bărci cu motoare puternice toate canalele erau să fie colmatate, blocate de vegetație. Dacă curentul nu circula atunci nu circula nici peștele. Apa se degenerează vara datorită căldurilor, apa nu se mai oxigenează și afectează peștele. Din cauza aceasta, în unele lacuri mlăștinoase peștele miroase a mâl, ori foarte mult pește moare. Nimeni nu intervine.

RAREȘ ● Eu ca pescar ce să fac?

Să fac crescatorie în curte? Ar fi absurd. Da, fac o crescătorie cu 5–6 pescari, dar să mă scutească de taxe și impozite. Nu-ți mai dau ție nici un ban la stat. Să vină și cu produsul în natură, le arătăm că ăsta e puietul care l-am reprodus. Mai am voie să pescuiesc?

Da. Anul ăsta n-am produs nimic, stau la mal. Dar nu mă impozitezi cu abso-

20—21

lut nimic. Dar tu iei bani de la pescari.

Ce faci cu banii aceia pentru Deltă? Nimic, până acum [...]. Mulți ne zic că noi exploatăm Delta, dar dacă acesta îmi este traiul ce să fac? Dă-mi alte variante și las pescuitul. Las totul baltă, dar mie îmi asiguri un trai. Dă-mi un loc de muncă din care să îmi întrețin familia. Îți aduc ție sculele la magazie, ca să nu zici că umblu noaptea cu ele. Dar dămi alternative. Dacă îmi dai turistul, nu merge, deoarece el vrea să mănânce un pește. Deci nu ai cum să desparți turismul de pește. Vrei să-l închizi industrial? Închide. Lasă-l doar pentru turism. Dar restul anului, după ce se închide perioada turismului, două luni cât e la noi în Sfântu Gheorghe, eu trebuie să fac ceva să câștig bani să îmi întrețin familia. Nu mă las de pescuit, n-am cum. Nu văd altă variantă.

Această publicație este rezultatul cooperării dintre cercetători și jurnaliști în cadrul proiectului Black Waters coordonat de Center for Media, Data and Society de la Central European University. Scopul acestui proiect — finanțat de Open Society Initiative for Europe — a fost să investigheze probleme de mediu și consecințele lor sociale.

Colaboratori: Dumitrița Holdiș (Central European University), Ana-Maria Luca (BIRN), Marcel Gascon (BIRN), Mira Bălan (asistent cercetare) Parteneri: Átlátszó , Balkan Investigative Reporting Network: BIRN Tipărit la Newspaper Club, Londra Literă: Neue Haas Unica, Victor Serif Hârtie: 45 g/m2 Somon Design: Grapho_mat

Am ajuns în Sfântu Gheorghe în iunie 2019, cu o întrebare de cercetare formulată concis, cu o metodologie de cercetare și un caiet pentru notițele de teren. Am stat patruzeci de zile pe strada a 13-a, la Raluca și Mihai, și am plecat cu mai multe întrebări, cu dileme și contradicții, cu un caiet de notițe plin.

Am declarat terenul un succes. Cred că oricine pleacă dintr-o comunitate după șase săptămâni cu răspunsuri, probabil, a făcut ceva greșit.

Cercetarea pe care o făceam anul trecut se uita la relațiile dintre stat și o comunitate de pescari din Delta Dunării, pe fondul unor probleme legate de mediu. În cazul meu, problema era sturionul, sau mai degrabă statutul de specie pe cale de dispariție, care a dus la prohibiția totală a pescuitului la acest pește în 2006. Înțelegeam, în abstract, impactul prohibiției asupra unei comunități care a fost fruntașă în acest tip de pescuit de secole. Știam că în mass-media se discuta de braconaj și cam atât. Voiam să știu cum negociază pescarii această situație. O comunitate de 800 de oameni (vara) versus statul român — versus încălzirea globală — versus economia de piață — versus schimbările demografice din stat. Întrebări multe, concepte mari, timp puțin.

Am început terenul. Pentru un sociolog care folosește — în mare — metode calitative (adică nu număr nimic) asta înseamnă că am stat la povești cu oricine avea timp de mine în toiul sezonului turistic. Am vorbit cu pescari tineri și pescari cu experiență de decenii, cu administratori, agenți economici, geografi, biologi, ihtiologi, ecologiști, casnice, asistente, ghizi, gazde și copiii lor. Am făcut interviuri seara, dimineața, la cafea, la bere, în barcă, pe mal, pe grind,

la primărie. Am citit cărți vechi, noi, ar- „analiză a situației”. E o serie de interviticole științifice, literatură, m-am uitat la uri: cu nea Afanase, nea Ilie, nea Nicu, documentare bune, la reportaje proas- cu Rareș, tanti Olga, tanti Natalia, nea te, am citit master planul ARBDD-ului Nichita, nea Grigore. Și cu o ecologistă. din 2005. Are peste 300 de pagini și e Mi-a scăpat un episod cu WWF, dar trebuie tolerat și el, episodul cu ecologiștii. surprinzător de captivant.

Ce am învățat eu în aceste patruzeci Doamna Mira (voluntară radio), Ana și de zile? Poate nimic ce nu e evident Marcel (jurnaliștii) m-au ajutat la colecdeja pentru oricine trăiește în sat. Cea tarea interviurilor. Liana Ganea (Radio mai importantă lecție a fost asta: rela- Civic) le-a difuzat. Corul ucrainean din ția cu statul român e absolut abuzivă, Sfântu Gheorghe a cântat, eu le-am birocrația are un braț polițienesc (sau pus pe toate cap la cap. șapte), care supraveghează, pedep- De ce am publicat acum aceste fragsește, controlează tot ce ține de pes- mente din interviuri? Fragmentele sunt cuit. Mi-e greu și acum să rețin toate cioburi de conversații dintr-o realitate organele de control ale statului care incompletă. Nu au un scop practic. Nu operează în Deltă. De la Garda de Me- urmăresc să educe sau să convingă. diu, la Poliția Deltei, la Poliția de Fronti- Eu le văd ca pe niște arhive foarte sueră și încă patru sau cinci. Dar cea mai biective sau o formă de a documenta dureroasă lecție a fost asta: că această o parte din conversațiile noastre. Forrelație umilitoare provoacă furie și re- matul e unul jurnalistic, dar mai mult în sentimente. E o relație personală, nu glumă decât în serios. Pozele sunt exuna instituțională între un stat și niște tra. Pentru că sunt frumoase. agenți economici. Am vazut-o manifestându-se în multe interviuri, care m-au lăsat cu sentimente de vină. De ce trebuie să pun eu aceste întrebări? Ar fi trebuit să îi las pe bieții oameni în pace.

Dar eu cred că ce se întâmplă acum în Deltă ar putea fi viitorul nostru. În condițiile în care problemele de mediu se vor agrava, statul și brațele lui de control vor deveni mai puternice. Sfântu Gheorghe e un microcosmos, cu bune și rele. Eu sper să fie doar o avertizare, nu și o profeție.

Pe lângă că nu i-am lăsat în pace pe sătenii din Sfântu, m-am întors în toamnă cu un reportofon, i-am înregistrat pe cei care au acceptat și am făcut o serie pentru emisiunea Viața Pescarului, difuzată săptămânal la Radio Civic, radioul comunitar din sat. Emisiunea nu e o comunicare a cercetării mele, nu e o

NOTĂ: Dacă citiți acest ziar și nu sunteți din Sfântu, s-ar putea să nu înțelegeți unele lucruri (carmace), cuvinte (ghionder), situații (prohibiția).

E absolut în regulă să nu le înțelegeți. Pentru că nimic din ce ține de Sfântu nu se poate înțelege în totalitate citind un ziar. Sfatul meu este să folosiți oportunitatea prezentată de lipsa de înțelegere pentru a vorbi cu un localnic. Dar numai dacă vor și dumnealor să vorbească cu dumneavoastră.