benzi magnetice acoperă spațiul cald dintre noi spațiu făurit în taină de când visam că zbor și ascultam Nirvana pe casetofon nu am scaune și pat în cameră întind un covor stăm în tăcere fumând în sus imaginându-ne că ne sărută duhul și noi îi suflăm ceața în gură rostogoale, caravane, jarmusch, derviși rotitori să ne vadă dumenezeu c-am mai crescut și noi să ne vadă găurile din obraji când râdem dă-mi mâna să-ți intuiesc falangele știi cât de mult le iubesc ți se încordează tendoanele lui ahile când îți împăturești de două ori ramurile blugilor Yasmine cântă Hal și tot e pe ducă la revedere Marta – porumbel pasager nu mai rămân locuri ferite de oameni
2015
unde poți să te-ascunzi în case mici nu mai e loc pentru câini vagabonzi și caii nu mai au drumuri să meargă e tot mai greu să mă ucidă ce iubesc ne ducem la plimbare doar când suntem bolnavi îmi plac doar cele câteva poze din copilărie nu te mai întâlnesc întâmplător în stradă mi-e dor de timpurile în care nu aveam computer în fabrica ce ne unește doar dacă lăsăm câte ceva din noi la ușă înaine să intrăm să stau și să mă uit la copaci ca un prost ore întregi cât mugurii mei gustativi nu sunt simplificați hai să bem o bere-n rock’n’roll cafe pentru un lampagiu răsucindu-și mustața pentru delfinul de apă dulce Baiji și pentru noi poate cândva și pentru cei ce rămân când noi pe dibuite mergem înainte
ne fac cu mîina în pălării de paie pescari dormind în bărci pe plaje grecești sau spaniole trăind cu pâine și vin cu cearcăne din care crește iarbă ca din crăpături pe-asfalt asta-i schimbarea lor la față strângând urzici pentru tocană lungi dragoni chinezi din grămezi de lucruri vechi sub răcnetul stelelor moarte atîrnînd defect doar ei le mai țin minte numele florilor, obiectelor de calarie și foșnetul lămpilor calde ce ne va salva în orașe de provincie terenuri de sport părăsite țevi de tanc ruginite spre bine gături de acoolici întinse teandric spre gaura lunii lîngă iaz după lucru dezvelim inima de ambalaje mîncăm bomboane Spicușor pentru Țoi Jiv cu voprea roșie pe un perete-n Orhei la revedere muzică pe 8 biți
2016
la vecini nu mai scîrție patul în miez de noapte în orașul fără jazz pielea ta miroase a mere coapte cînd mi-e singur mă duc spre nord in drumeție ți-aș da inima pentru transplant numai ție te-aș duce fluierînd prin styx în spate în fiecare mesteacăn văd gîtul tău lungit spre noapte cu o șampanie desculț pe-asfalt cu tine ca gwen în don’t speak în rochie cu buline aș face rău punți peste tău buzele tale astupă și buzele gropii cu pași de ciumă mă apropii am arde babilonul și ne-ar ierta și Domnul am sta la masă zicîndu-ne pe nume explodînd în inima teroristă cît un bumb alergînd ca niște copii la sfîrșit de lume de-a lungul lanurilor de porumb
2015
în orașul plin de monumente ca un cimitir aștept un Iisus pe marginea drumului ca un șofer de tir prin instituții oase rupte vorbind în grai sinucigaș dacă dragoste nu ai, numic nu ai, cetate fără de ostași lîngă tine timpul nu se grăbește atent ca un chirurg și marea eu știu e copilul lui Gvainsbourg mă faci să am din nou optsprezece ești mai aproape de lumina care o să plece cînd eu sărut pămîntul și miros a pămînt în piață un om și-a dat foc cu chipul blînd ne încălzim mîinile deasupra cănilor cu ceai cînd vorbești scuipi dulce umbre alergînd de cai te-am întîlnit ca într-un film de Wenders te-am apucat de mîneca de înger și mi-ai căzut în cap doi copii de stradă din 90 ascultînd Tupac doi frați împărțind o hrincă de cozonac dacă n-am fi atît de muribunzi și fericiți am fi ca generalul și pacea indeciși cuminți cînd nu mai ai ce să zici
față în față împăcat moartea cu un copil încălzindu-se la calorifer noi nu am fi mușcat din măr aș săruta toți cerșetorii drept în frunte te-aș aștepta singur îngînind mesecina pe munte nu mi-ar fi frică ca mielul între lei te-aș căuta ca un român pașii sfîntului Andrei îți acoper clavicula cu drapelul meu rupt cu tine nu mai vreau să mor, tot e corupt 2 stalkeri pămîntii cu cerul strîns în pumn de-a lungul lanurilor de porumb
2016
ce ar mai face stăpânii dacă am fi în stare să populăm un număr infinit de planete cu resurse nelimitate și ce am face noi i-am lăsa pe cei care vor să-și cultive loboda fără tractoare să piardă timpul în zadar în taverne să nu construiască fabrici și mașinării să nu fie civilizați să-și iubească dictatorii să-și polueze copiii cu zgomotul alb al știrilor să-și cultive moartea speciei pe propriul corp și necorp i-am putea ierta pe cei care nu cred în noi sau în ce credem noi pe cei care refuză să fie corecți sau să-și omoare copiii
2015
te urci într-o navă cosmică în formă de parameci și adormi visând cum mergi desculț pe iarbă după ploaie cu mama de mînă și te trezești la ani lumină depărtare pe o altă planetă doar tu și încă o sută de oameni privești cum nava pleacă în depărtare o mâină holografică îți face din mînă în semn omenesc de adio îți faci colibe, pescuiești, beai cafea cu zahăr din trestie și tot ce avea importanță acolo nu mai are aici toți indicii din stock markets toate jurnalele glamuroase toți regii pămîntului ești tu cu o sută de oameni cutiile cu penicilină și rom un cuțit, chibrituri și semințe pământul care ți L-a dat ca lui Adam-țăranul moartea e atât de departe corpul prospăt parcă îți miroase încă a pămînt ca-n ziua a șasea când era pe sfârșite
în cămașă curată cu fața proaspăt rasă ca o stradă de toamnă măturată falsificată fără frunze cu mîinile prea lungi și grele lipite întîmplător de-un corp străin neverosimil merg în dendrariu cînd mi-e frică de moarte atît de mult încît aș prefera să mor chiar acum mă culc în iarbă ca după o beție întorceam fața spre soare cînd mă trezeam în după amiezi culcat într-un loc întîmplător din grădină cu un măr în mînă ghemuit lîngă un cadavru cald ca un om de neanderthal dispărînd vîntul avea gust amar de mărăcine stins an de an un copil se apropie și mă împinge cu piciorul zîmbind e mare cît o planetă de aici de jos din iarbă privesc norii niște vite sacrificate și sîngele cum aleargă spre gaura de scurgere a soarelui
2015
ne-am culcat în iarbă beți în geacă de piele roasă și blugi rupți în fund tăiați la genunchi cu pentagrame și denumiri de trupe pe rucsacuri între pahare de plastic acoperindu-ne ca niște flori nemuritoare și reci, coji de semințe – stele ale viermilor cu sticlele de bere ieftină în mâini oricum toată se face din praf ca și noi am râs aiurea până ni s-a făcut rău și s-a umplut cu ceva golul ce-l creștem în noi bustul lui Pușkin mânjit cu vopsea
2015
de lângă cafeneaua Skazka ne asculta de departe urlând Chop Suey sau Atwa am adormit într-un exercițiu de meditație privind gunoiul plutind pe Ivanos ca mucegaiul dintr-un vin vechi în paharul lui Arghezi scriind cu unghia stihuri de groapă copiii florilor să le fumeze într-o Joi și s-avem noi ce consuma ne-am trezit înainte de zorii murdari ca un ochi fals fără bani, dureri de cap sau vreun rost nu aveam încă telefoane mobile ghemuiți ca niște embrioni de haimanale fericite în umezeală cineva aruncase lângă urna plină de gunoi înfășat în peliculă ca un cadavru un buchet de flori frânte.