Eco-tehnologii inovatoare la tine în comunitate 39
Inițierea procesului de producere a Biogazului Inițierea procesului de producere a biogazului Pentru a iniția procesul de producere a biogazului trebuie de cunoscut principiile fermentării şi condiţiile necesare de temperatură și funcționare a instalațiilor de producere a biogazului. Procesul de obținere a biogazului include în sine elemente și etape importante care necesită respectarea tehnologiilor pentru producearea biogazului. Biogazul poate fi obținut acolo unde este materie primă, deșeuri care provin din materie organică. Ca exemplu, o stație medie pentru producerea biogazului care are capacitatea de a prelucra 50 m3 în timp de 24 ore va genera 100 - 120 m3 de biogaz. Dintr-o tonă de deșeuri organice, ca ex. gunoi de grajd, se poate de obținut 60 - 70 m3 de biogaz. Instalațiile de producere a biogazului pot produce biometan folosind numeroase şi diverse tipuri de surse. Materialul organic este de bază ca sursă de generare a biogazului. Materialul organic ar trebui să nu conţină lemn (lignină), din motivul că bacteriile din instalaţie nu pot procesa această substanţă. Menționăm că bacteriile metanogene, care răspund de producerea biogazului, sunt foarte sensibile și trebuie de ținut cont de regimul de temperatură și valoarea PH. Biogazul nu se va obține acolo unde persistă substanţe care sunt toxice pentru bacteriile metanogene. Aceste substanţe toxice pot fi: - Medicamente, cum ar fi antibioticele; - detergenți; - zinc; - cupru; - amoniu (NH3); - acizi graşi; Deci, pentru a obține o stabilitate în ce privește producerea biogazului trebuie de ținut cont de principiile fermentării şi condiţiile necesare de temperatură și funcționare a instalațiilor de producere a biogazului. Prima etapă de inițiere a procesului de producere a biogazului include în sine proiectarea și construcția stației de producere a biogazului. Acest proces se începe cu calcularea resurselor disponibile care generează deșeuri organice. Este deja bine cunoscut că o vacă în gospodărie poate oferi materie primă pentru producerea a 2,5 m3 de biogaz timp de 24 ore, de la materia primă obținută de la un porc în timp de 24 de ore se va obține - 0,3 m3 de biogaz, de la o pasăre - 0,02 m3 de biogaz. Biogazul poate fi și obținut din culturi de cereale cu valoare energetică ridicată și din deșeuri alimentare industriale. După ce s-a efectuat calculul privind resursele disponibile din care se poate obține biogaz, următorul pas va fi selectarea modelului și tipului de instalație pentru producerea și obținerea biogazului ținînd cont de materia primă și resursele disponibile din care poate fi obținut biogaz.