Educatie pentru sanatate - Editie Speciala

FUNDAÞIA UMANISTÃ Dr. MIOARA MINCU ªCOALA SANITARÃ POSTLICEALÃ “CAROL DAVILA”

EDUCAÞIE PENTRU SÃNÃTATE

european nursing module MEMBRU AL MODULULUI EUROPEAN DE NURSING DIN 1999

EDIŢIE SPECIALĂ

Ziua Tãrãncii ,

ELENA SLĂNICEANU de

100 ANI La sat cu Dragoste, Ambi]ie [i Credin]\

Con]e[ti

Ziua Femeii din Mediul Rural

Vechea aşezare încă din vremea domniei lui Vlad Călugărul, amintită în acte de pe la anul 1525, Conţeştiul este astăzi o frumoasă comună dâmboviţeană, în apropiere de Târgovişte, alcătuită din 8 sate. În 1995, la Conferinţa Internaţională a Femeilor de la Beijing, s-a înstituit pentru cele peste 1,6 miliarde de femei care trăiesc şi muncesc în satele lumii, Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural.

Cu 11 ani în urmă, Doamna Doctor Mioara Mincu, fiică de onoare a comunei Conţeşti şi fondatoarea Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, a deschis lanţul sărbătorilor închinate Femeii din mediul rural, care se organizează de atunci în fiecare an.

Astăzi, Fundaţia Umanistă dr.

Mioara Mincu duce mai departe tradiţia satului şi le sărbătoreşte cu dragoste şi cinstire, la a XI-a ediţie, pe femeile comunei Conţeşti. Începând de anul acesta, şcoala cu cls. I-VIII din Conţeşti va purta numele „Dr. Mioara Mincu“ în semn de cinstire pentru cea care a înţeles atât de bine valoarea educaţiei.

2

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

Editorial

De Ziua Ţărăncii “Dar de ce să existe o astfel de zi Mondială a femeii din mediul rural?” – a zburat în încăpere, fără ţintă, o întrebare aparent superficială, în timp ce începusem deja să lucrăm la paginarea primelor articole din revistă. Găsesc uşor răspuns gândind la femeile de la sat pe care le-am cunoscut.

A fost o vreme când am luat la picior o mulţime de sate din toate colţurile României, cu setea de a întregi în toate sensurile ceea ce în copilăria mea desculţă trăiam în vacanţele la ţară, la bunici. Şi am cunoscuto pe doamna Liliana în patria laptelui, Moieciu de Sus, care mi-a readus aminte gustul bulzului rumenit pe jarul sobei cu mijlocul mustind de brâza ce-şi trăgea aroma din coaja tânără de brad şi care m-a învăţat gustul nou al ciorbei de castravan dreasă cu ouă şi lapte covăsit. Am stat altă dată, o zi întreagă în atelierul cu mărgele al Virginiei Linul, din satul Salva, pe plaiurile Năsăudului, şi nu mă mai săturam să o privesc lucrând alături de mama şi de fiica ei şi să ascult poveştile sutelor de ii cusute cu mărgele.

Am mers până la marginea ţării, la nord de Aiud, în casa muzeu a doamnei Maria Pipaş şi a lui Nicolae Pipaş, ca să aflu semnificaţia motivelor vestitelor covoare maramureşene. Am cunoscut-o pe tulnicăreasa Elena Pogan, profesoară la şcoala din satul Avram Iancu, pe Valea Arieşului, care la 80 de ani ai săi ne-a învăţat toate chemările de altă dată ale tulnicelor. De la Arieşeni, tocmai din cătunul Pătrăhăiţeşti, din vârful Apusenilor, am adus acasă cea mai frumoasă faţă de masă ţesută la război şi brodată ţărăneşte de tanti Mocanu.

La Rimetea, Emese Balogh mi-a arătat cum se făcea odinioară dantela migăloasă din peste 50 de fire răsucite cu ciocănele pentru portul fetelor şi al femeilor. Apoi am aflat de la Zsuzsa şi de la mama ei, din Sic, un sat fascinant din nordul Clujului, cum îmbrăcămintea tradiţională a unei fete sau femei oferă date certe despre vârstă şi starea socială.

Călătorind prin Ţinutul sării, soţia meşterului Ilyes Mihaly, mi-a desluşit semnificaţia motivelor şi a culorilor cu care mâini măiestre de femei împodobeau renumitele vase de Corund. În Deltă, soţia lui nea Vanea din Caraorman -

marinar vestit, frământa cu mânecile suflecate, fără să-i pese de prezenţa noastră, în plină zi de vară, chirpiciul pentru a ridica o nouă odăiţă cu lejancă la casa ce tocmai fusese aproape toată dărâmată de apele-nfuriate ale Dunării. Ajunsă pe drumurile Biertanului într-o zi de vară pe-nserat, m-am foto: Jakab Tibor oprit pentru câteva clipe să privesc carele pline cu fân ce coborau dintre dealuri către sat şi să mă plec în faţa femeilor cu pălării de paie ce se întorceau agale spre casă, purtând cu bărbăţie coase şi desage în spinare.

Mă plec în faţa femeii de la ţară, al cărui chip minunat l-am regăsit faţetă cu faţetă în multe dintre soţiile şi mamele, lucrătoarele şi educatoarele pe care le-am cunoscut în călătoriile mele, şi la mama mea crescută şi ea la ţară, la mătuşile mele şi la bunica mea cea smerită, harnică şi bună. Şi inima mea e plină de speranţă, că şi datorită lor, mai există încă acea Românie Tainică, profundă, harnică şi puternică, despre care vorbea scriitorul Artur Silvestri, care ştie ce are de făcut, din instinct, pentru a traversa istoria.

De aceea merită Ţăranca româncă să îi fie şi ei închinată o zi anume, acest 15 Octombrie mondial. Ca să îi preamărim faptele şi puterea de dăruire, şi să înţelegem că răul şi urâtul care pare că au pus stăpânire pe această Românie de suprafaţă mult preadiscutată astăzi la televizoare, nu au putere dacă ştim să ne păstrăm valorile.

Nouă, celor de azi, copii şi nepoţi ai acestor femei puternice în spirit, ne revine datoria de a le aduce pe ele în lumină şi a trăi şi noi în frumuseţea României Tainice.

Iar darul unei vieţi de 100 de ani trăite cu înţelepciune, în dragoste pentru oameni, pe care Doamna Elena Slăniceanu ni-l face nouă acum, în aceste frumoase zile de toamnă la Conţeşti, este încă un motiv să credem că mai putem trăi frumos... dacă gândim şi facem ceea ce se cuvine.

Ramona Guţu Redactor Şef

CASETA REDACŢIONALĂ Revista

EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE Fondator: Dr. Mioara Mincu Editată de: FUNDAŢIA UMANISTĂ DR. MIOARA MINCU

Preşedinte: Prof. Univ. Dr. Alexandru Ioan Mincu Vicepreşedinte: Anca Cercel-Duca Secretar general: Ginica Brumă ginica.bruma@fundatiamincu.ro Redactor şef: Ramona Guţu ramona.gutu@fundatiamincu.ro

Creaţie şi DTP: Marian Voicu Ramona Guţu Foto copertă: Reproducere „Ţărancă din Muscel“ de Nicolae Grigorescu Tipografie şi Tehnoredactare: Prompt Computer '94 S.R.L. Tel: 021 332 39 09; 021 332.30.82 e-mail: office@pc94.ro

Toate drepturile de autor asupra articolelor şi fotografiilor publicate aparţin în exlusivitate Fundaţiei Umaniste ,,Dr. Mioara Mincu“. Reproducerea totală sau parţială, tipărită sau electronică, a materialelor publicate se face doar cu acordul scris al editurii.

Disclaimer: răspunerea pentru articolele publicate aparţine exclusiv semnatarilor ISSN 1842 - 1288 VERSIUNE NOUĂ

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

3

100i

de an ... LA SAT,

cu dragoste, ambiţie şi credinţă

BUNI. 100 de ani se ascund în spatele zâmbetului care-i este aproape nelipsit de pe chip. Ani lungi, dar care s-au scurs precum clipele, ani de singurătate, dar plini de multă dragoste pentru copila pe care a născut-o şi pentru toţi cei ai satului în care a trăit, ani în care a ştiut să se supună, dar să fie şi stăpână pe proria-i voinţă, ani în care şi-a zămislit puterea tocmai din teama de neputinţă, ani în care a reuşit să priceapă rostul vieţii şi care acum au adus-o către un liman al liniştii şi al bucuriei. O iubesc mult cei care au cunoscut-o, căci şi ea a dăruit şi se dăruieşte mult. Elena Slăniceanu este mama Doamnei Doctor Mioara Mincu, cea care a fost o forţă în lumea medicinei şi a învăţământului medical, o vizionară şi promotoare neobosită a celor mai înalte valori umane. Pentru fiica şi familia ei a trăit, prin ea s-a împlinit, iar dragostea pentru Dumnezeu a întărit-o pentru a se putea împărtăşi de bucuria vieţii, chiar şi după ce doamna Mincu a plecat în lumea celor veşnice. Fiică a satului dâmboviţean Conţeşti, BUNI a împlinit în cei 100 de ani de viaţă trăită cu hărnicie, cu dreptate şi demnitate, cu dragoste şi nesfârşită dăruire, chipul frumos al ţărăncii române.

Aţi treversat mai multe perioade cu însemnătate istorică, mai multe tipuri de societăţi chiar, sunteţi un martor al multelor şi din ce în ce mai rapidelor schimbări ale omenirii veacului acestuia. Cum e să priviţi atât de departe în urmă?

Aşa e, am trecut prin multe şi în cea mai mare parte a vieţii mele am fost singură, pentru că soţul meu a murit de tânăr. Şi am rămas văduvă, şi singură m-am zbătut ca să fac lucrurile aşa cum trebuie.

de aceea mă îngrijoram, că era atât de înzestrată şi-mi era teamă că n-o să pot să o ţin la şcoală. Am traversat timpuri grele după război, în perioada comunistă. Ea a obţinut însă bursă, că a învăţat întotdeauna bine şi am reuşit.

Am aflat însă că şi dumneavastră aţi făcut eforturi mari Am vrut s-o ajut şi eu cum am putut, am mai vandut câte o bucată de pământ, ba un cal, ba o vacă, ca s-o ţin la şcoală.

Dar haideţi să ne întoarcem mai mult în timp. Cum a fost copilăria dumneavoastră? Câţi fraţi aţi fost acasă?

Am fost patru, eu eram cea mai mică şi mai aveam încă trei fraţi mai mari ca mine, dar care au murit de micuţi, când erau Sunteţi o fiică a acestei comune. Care au fost cele mai încă copilandri. Şi am rămas numai eu singură. Părinţii şi-au importante momente ale vieţii pe care aţi dus-o aici, pe pus toată dragostea şi forţa lor de muncă în mine. aceste meleaguri dâmboviţene? Întâmplările care mi-au adus cele mai mari griji au fost cele Acesta deci a fost izvorul din care Mult aţi primit şi mult legate de fata mea, când se făcuse măricică şi trebuia s-o dau aţi dăruit apoi la rândul dumneavoastra .... la liceu şi mai departe, la facultate. A fost un copil dotat şi eu Foarte multă dragoste am primit. Tatăl meu mă iubea foarte mult, că semănam cu el. Adeseori după ce umblam mult peafară, prin frig sau soare, veneam acasă obosită şi mă durea capul iar el mă chema la el şi mă mângâia şi-mi zicea: „Stai să-ţi zic eu de deochi, că te-a deochiat cineva că eşti prea frumoasă, semeni cu mine” ... dar îmi zicea „Tatăl Nostru”. Într-adevăr cu tata semăn, mama era o femeie foarte dârză, severă. Nu putea nimeni să treacă înaintea dânsei. Ce zicea dânsa, aşa era!

Aici v-aţi născut?

Da, la Conţeşti, în 29 Octombrie, anul 1911.

Cu ce vă îndeletniceaţi în vremurile acelea?

Părinţii aveau pământ şi făceau agricultură. Pe mine însă, mă ocroteau, nu prea mă luau la câmp. Eu rămâneam acasă să gătesc să deretic prin gospodărie. Tata mă dăduse la Şcoala de menaj, a zis că aia îmi trebuie mie. Ei erau destul de înstăriţi şi tata zicea „Nu-ţi trebuie şcoală multă, ai pământ, ai avere, ce trebuie să te duci tu la serviciu, să munceşti? El a considerat că şcoala de menaj e de ajuns pentru mine.

4

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

Aceasta a fost perioada interbelică, dar a venit Cel de-al Doilea Război Mondial. Cum l-aţi trăit?

Războiul a fost greu şi l-am trecut singură. Soţul meu deja murise. Când au venit ruşii pe aici, se abăteau pe la casele mai înstărite şi dacă nu le dădeam ce cereau, îşi luau ei singuri, ba chiar mai mult, aşa că a fost mai înţelept să mă supun. Ne-au luat animalele, lucruri din gospodărie şi neau luat şi căruţa cea nouă şi ne-au lăsat-o în curte pe-aia veche, ruptă, a lor.

Oricum, ce n-au luat ruşii, au luat câţiv ani mai târziu comuniştii ... Cum aţi traversat şi perioada asta de aproape 50 de ani?

O lungă bucată de timp am lucrat pentru Primăria comunei, nu pentru bani, ci pentru că vroiam să le fiu de folos, ca să mă ajute şi ei pe mine pentru a obţine actele necesare pentru înscrierea fetei la şcolă şi mai târziu la facultate. Eram ca un vătăşel al lor, făceam de toate în Primărie. A trebuit să dovedesc la un moment dat chiar că activez în partid, ca să-i dea bursă fetei şi să meargă bine ea. A fost greu, dar am putut să lupt!

Toată lumea care vă cunoaşte spune acelaşi lucru, că sunteţi o luptătoare.

Da, eu am fost omul care nu m-am lăsat să fiu biruit, am biruit!

Ce v-a îndemnat să luptaţi?

Am ţinut mereu să păstrez ce am avut. Poziţia mea a fost una de mijloc. Nu am fost nici jos, dar nici în vârful scării, şi am luptat să rămân acolo unde mă ştiam, să nu mă biruiească, să nu mă calce nimeni în picioare.

Eu am avut nişte părinţi corecţi, cinstiţi şi muncitori. Şi n-am vrut să pierd această moştenire. Am vrut să rămân în faţa oamenilor la fel de respectată, şi am reuşit. Apoi a venit fata mea şi a preluat ea ştafeta. Ea a fost deşteptă, a făcut facultatea de 6 ani de medicină, şi când a venit înapoi aici în comună, ea conducea totul. A fost nevoie de medic în sat şi a venit aici, cred ca a stat cam 15 ani. Îl avea deja pe George, cel mare, şi îl născuse şi pe Alexandru aici. Apoi au plecat la Bucureşti.

Am fost şi eu cu ei la Bucureşti o perioadă, circa 10-15 ani, ca să-i cresc pe copii. Acum a venit rândul să preia ştafeta cei doi nepoţi ai mei, care au fiecare rangul lor. George e doctor de spital, Alexandru duce acum munca mamei sale mai departe.

V-a lipsit viaţa de la ţară cât aţi fost la oraş?

Nu, că menţineam legătura permanent. Murise tata, dar mama rămăsese aici şi ţinea ea rostul aici. Eu vândusem căsuţa mea când am plecat la Bucureşti, dar când am venit înapoi am cumpărat terenul pe care ne aflăm noi acum şi am construit casa în care locuiesc şi va rămâne unuia dintre nepoţi, şi una care va rămâne celuilat nepot.

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

Şi aici, cine e stăpâna casei?

Tot eu, că băieţii sunt plecaţi. Avem în continuare şi animale şi grădină şi câţiva pomi. Chiar dacă nu mai pot să muncesc, ştiu încă rostul tuturor lucrurilor.

Sunt sigură că sunt multe lucruri despre care putem povesti, dar pentru a ne apropia mai mult de esenţă, aş vrea să vă întreb care au fost izvoarele de bucurie în viaţa dumneavoastră?

Bucuria mea cea mai mare a fost să-i mulţumesc lui Dumnezeu, oriunde mă aflam, pentru că m-a ajutat mereu şi mi-a dat un copil deştept. Tot ce m-am rugat eu la Dumenezeu mi-a dat. Copii buni m-a dat! Am avut o fată şi doi nepoţi model în sat. Şi la învăţătură, şi în vorbă şi în bunătate şi-n toate. Am avut o fată cu mintea ageră, puternică. A fost medic primar, a fost un adevărat conducător, respectată de tot satul şi de toată ţara, pentru că a făcut numai bine. Şi mi-a plăcut să-i sprijin pe cei din comuna mea. Oamenii, dacă avea câte un necaz, veneu la mine şi noaptea, că ştiau că nu mă supăr, să mă întrebe ce să facă, unde să apeleze, cum să rezolve fiecare necazul lui şi eu îi îndrumam. Aşa cum vă spuneam, eram apropiată de Primărie şi pentru că munca pe care o făceam era benevolă, aveam acolo mereu uşa deschisă.

Mi-a plăcut să fiu între oameni, să-i îndemn să se iubească, să se ajute, să se împace şi să nu ajungă fraţii la judecată, că e mare păcat.

Cât de important este să fim recunoscători pentru tot ce primim în viaţa noastră! Mulţumind, sufletul e plin şi trecem mai uşor peste greutăţi.

Ce vă doriţi acum la împlinirea a 100 de ani?

Ca după plecarea mea de aici, Domnul Iisus să-mi împlinească ce mi-a promis, când a spus: „Eu mă duc să vă pregătesc un loc.” Ca să fiu şi eu unde s-a dus El. Şi am aşteptat momentul acesta ca să facem poze, să sărbătorim cu bucurie şi să mulţumesc pentru darul unei vieţi de 100 de ani. Îi mulţumesc Domnului că sunt încă sănătoasă la corp şi la minte şi mă bucur de cele mai tinere vlastare ale familiei: cei trei strănepoti. Ionuţ George e student în ultimul an la ASE, Mia Maria (care arată din ce în ce mai mult la cei trei ani că o moşteneşte pe Bunică-sa) tocmai ce a intrat la gradiniţă şi mezinul Jon Matia, care la un an şi 2 luni,deja fuge prin toată curtea. Cât mai stă pe la mine, îl învăţ să vorbească primele cuvinte şi să mănânce singur, aşa cum am făcut cu toţi.

Vă mulţumesc şi fie ca harul lui Dumnezeu să vă însoţească mereu!

Interviu realizat de Ramona Guţu

5

Pentru Buni,

Gânduri la o minunată aniversare!

Dl Nicolae Chiţu, Director al Şcolii ,,Dr. Mioara Mincu“ din Conţeşti Cum a fost doamna Elena Slăniceanu ca părinte, ca om al satului, s-a văzut prin ceeea ce a realizat prin doamna doctor Mincu.

A acţionat ca un părinte care a ştiut ce vrea, corect, a luat deciziile cele mai bune şi rezultatele s-au văzut: doamna dr.Mincu a fost apreciată nu doar de întreaga comunitate a comunei Conţeşti, ci şi în Bucureşti şi chiar pe plan naţional şi internaţional.

Chiar şi acum, când se află la o vârstă venerabilă, ne face o deosebită plăcere să vorbim cu dânsa. E perfect lucidă şi în permanenţă avem ceva de învăţat de la dânsa. Are o vorbă sfătoasă, e o doamnă cu credinţă în Dumnezeu, a fost un autodidact, s-a pregătit şi a înţeles rostul vieţii aşa cum se cuvine. Este un cetăţean de onoare al acestei localităţi, Conţeşti.

Anca Cercel Duca, Vicepreşedinte al Fundaţiei Umaniste Dr. Mioara Mincu Zâmbetul larg, inima caldă, vorbele bune, mintea sprintenă, umorul subtil şi molipsitor, tinereţea spiritului, cumpătarea, simţul justei evaluări a oamenilor, dragostea de nepoţi şi strănepoţi, amintirea respectuoasă a doamnei doctor ce I-a fost fiica...şi ar mai fi încă alte 101 moduri de a încerca să o descriu, fără însă a avea pretenţia că am reuşit să cuprind tot ce s-ar putea spune despre Dânsa, despre DOAMNA Elena, despre Buni - cum ne lasa sa-I spunem noi, cei ce o iubim şi îi dorim ani mulţi şi buni.

Ing. Georgeta Ionică: Am fost prietenă şi vecină cu distinsa doamna Doctor Mioara Mincu şi am cunoscut-o bine cu 40 de ani în urmă pe mama domniei sale, doamna Elena Slăniceanu. E o persoană cu multă demnitate, cu o bunătate aleasă, plină de afecţiune, care şi-a dedicat întreaga viaţă gospodăriei şi familiei şi creşterii nepoţilor săi. Dotată cu o inteligenţă nativă, era o interlocutoare întotdeauna plăcută şi apreciată în discuţiile de înaltă etică şi morală pe care le întreţinea. Apreciez că ar merita să fie declarată Cetăţean de onoare al comunei Conţeşti în care trăieşte de 100 de ani.

Suzana Bantaş, medic şi pictor: Da, o admir din toată inima pe această mamă deosebită, căci prin grija ei a crescut aşa o mlădiţă valoroasă a spiritualităţii româneşti cum a fost Doamna Doctor Mioara Mincu.

O ţărancă româncă, care cu înţelepciune şi prin perseverenţa s-a autoeducat în permanenţă şi a cultivat cultura.

Dr. Crina Bocşan-Decusară: Când scriu cuvântul BUNI mi se pare că literele parcă îmi zâmbesc bucălate, când rostesc cuvântul BUNI parcă simt mângăierea palmei bătătorite şi aud alintul din vocea unei bunicuţe. Căci peste ani pentru nepoţi bunica rămâne un fel de icoană păstrată în sufleţel, de care nu se atinge decât cu un zâmbet înţelegător. Şi totuşi… Există o BUNI, pe numele ei Elena Slăniceanu, căreia lumea i se adresează DOAMNA ELENA. Pe umerii firavi are un secol. Numele ei înseamnă bucurii, suferinţe, împliniri şi este legat de satul Conţeşti , este legat de locuitorii de aici, de toţi care au cunoscut-o ca cea care a fost mama Medicului cu M, căci Mioara Mincu a fost doctor cu suflet, şi - mai ales - de suflete. Admirând-o pe cea căreia îi poartă recunoştinţă generaţii întregi de absolvenţi ai Şcolii Sanitare Postliceale “Carol Davila”, şi nu numai ei, vrem să-i aducem un omagiu mamei ce a sădit în copila ei bunătate, dăruire, cinste şi iubire către semeni.

6

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

De Ziua Ţărăncii românce şi din toată lumea, îi urăm: La mulţi ani, doamna Elena ! Şi ne dorim să mai fie în satul românesc astfel de mame şi de bune.

luciditatea, înţelepciunea şi disponibilitatea de a ajuta oamenii, ceea ce dovedeşte că în mediul rural încă se mai cultivă aceste valori fundamentale pentru armonizarea relaţiilor între oameni.

Dr. Leonid Gheorghiev: Ca medic la Unitatea Periferică Ambulatorie din Cartierul Colentina, am primit într-o zi de primăvară un grup de studenţi însoţiţi de o tânără şi agreabilă asistentă universitară a Facultăţii de Medicină, care m-a impresionat cu elanul său. Ulterior, această asistentă, pe care o chema Mioara Mincu, ajunge directorul unei policlinici de cartier, apoi de sector, şi în final medic şi director al unuia dintre cele mai mari spitale bucureştene, Cantacuzino.

Soarta a decis ca timp de 3 decenii să fiu colaborator al acestei personalităţi ce devenise proeminentă în activitatea profilactică, pe lângă capacităţile sale de conducere. Multă vreme m-am întrebat de unde sunt aceste trăsături deosebite ce au la bază principialitatea şi dragostea de om.

Abia după ce am cunoscut-o pe doamna Elena Slăniceanu, mama dânsei, am putut înţelege că dânsa era izvorul acestor trăsături profund umane, ce îmbinau dreptatea şi disponibilitatea de a ajuta oricând un om în nevoie. În persoana doamnei Mincu întrezăream trăsăturile mamei sale, pe care o cunoscusem într-un cerc mai restrâns de familii.

Avea acelaşi caracter puternic, al unui om ce a trăit în mediul rural, cu trăsături precum oamenii cinstiţi, iubitori de semeni şi dedicaţi relaţiilor cu lumea. Multă vreme am admirat capacitatea domniei sale de a-şi creşte nepoţii şi chiar strănepoţii. S-a dovedit a fi un educator cu însuşiri înnăscute, fapt pentru care nu este de mirare că atât nepoţii săi ca şi fiica sa, fiecare au un renume în activitatea pe care o desfăşoară.

Providenţa i-a dăruit doamnei Slăniceanu să-şi păstreze

General NicolaTibacu, vicepreşedinte CNFR: Am avut beneficiul de a mă afla pentru mulţi ani în preajma a două femei aproape fără egal. Mamă şi fiică, Doamna Elena Slăniceanu şi Doamna Dr. Mioara Mincu. Fiecare în parte dătătoare de imbold şi speranţă fără limite, pentru cei din jurul lor şi nu numai. Izvor nesecat de bunătate, de dăruire, de putere de a face numai bine, Doamna Elena a înfruntat o viaţă grea, dar tocmai acesta poate fi secretul de a atinge venerabila vârstă de 100 de ani.

Având în suflet dorinţa de a-şi ţine familia aproape, a revărsat iubire fără preget pentru fiica sa Mioara Mincu, la fel ca şi şi pentru nepoţii şi strănepoţii săi.

Toată admiraţia şi preţuirea pentru dragostea cu care familia sa a avut-o permanent în suflet purtându-i de grijă şi fiindu-i aproape atât în momente mai grele, cât şi sporind dimensiunea momentelor de bucurie.

La această minunată aniversare, trimit un gând pios şi pentru doamna dr. Mioara Mincu, fiică de un devotament fără margini pentru MAMĂ, copii şi nepoţi. Îi doresc doamnei Elena, în zi aniversară de mare însemnătate, să aibă parte de sănătate şi să se bucure cât mai mult de dragostea imensă a celor din familie şi de preţuirea şi admiraţia celor care au avut fericirea să o cunoască.

Să ne trăieşti Doamna Elena! “La Mulţi Ani!”

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

7

Portret de femeie:

Educatoarea satului Conţeşti Doamna Lucia Chiţu este educatoare la Grădiniţa din Conţeşti de 27 de ani, de când s-a căsătorit cu profesoul Nicolae Chiţu, director astăzi al Şcolii Dr. Mioara Mincu din Conţeşti. Prin mâinile sale şi ale soţului său au trecut aproape toţi copiii comunei dâmboviţene şi mulţi dintre ei sunt astăzi oameni de de toată isprava. „De loc eu sunt din Răcari, un sat aproape de Conţeşti.

Tata a murit când aveam 18 ani şi am vrut să rămân cât mai mult cu mama. De aceea m-am şi căsătorit la 30 de ani. Am venit aici, în casa soţului meu cu sufletul deschis, şi am avut norocul să găsesc o familie care m-a primit cu braţele deschise, în care m-am integrat uşor. Socrii mei ne-au ajutat cu tot sufletul, ne-au crescut copiii, pe cei doi băieţi care acum sunt ingineri, unul are 27 de ani, iar cel mic, 25.

Viaţa noastră a avut dintotdeauna o dimensiune rurală, dar am ştiut, ca doi oameni care ne ocupăm de educaţie, şi eu şi soţul meu, să ne bucurăm de frumosul vieţii la sat. Avem o gospodărie mare, cu o grădină de 5000 de metri, în care ne cultivăm zarzavaturi, avem pomi fructiferi. Am avut până acum câţiva ani şi animale şi vacă şi purcei, şi găini.

Soţul meu, a început să-i ia la lucru cu el în grădină pe copiii noştri încă de când aveau 3 - 4 anişori. Le dădea de făcut mici treburi, pe măsura lor, dar munceau împreună.

o faptă buna reuşeşti să schimbi un om decât dacă-l cerţi. Ţin mereu legătura cu doamna Elena Slăniceanu, e un model pentru mine ca educator şi întotdeauna discuţiile cu dânsa îmi dau lumină şi putere să merg mai departe.

Doamna Elena a fost o luptătoare, toată viaţa, şi a făcut tot posibilul să îşi crească singură fetiţa ca să meargă mai departe la şcoală, ceea ce puţini ţărani făceau pe vremea aceea.

Dacă cei mai mulţi gândeau că dacă au pământ de lucrat, copii trebuie să rămână lângă casă, să ajute la munca câmpului, dânsa mai vindea câte un petec de pământ, la nevoie, ca să poată s-o întreţină la şcoală pe fata ei.

A fost pentru mine modelul şi omul care mi-a arătat că fără dragoste şi fără a dărui totul nu poţi să realizezi nimic în viaţă.

A fost toată viaţa o autodidactă. Am găsit-o adesea

După ce au crescut, au fost apoi mereu alături de noi şi ne-au ajutat la treburile gospodăriei, iar acum le prinde tare bine în viaţă. Muncim mult aici, iar pământul ne leagă de casă, dar e bine, că avem în gospodărie tot ce ne trebuie.

Din 1989 am început sa lucrez aici, în Conţeşti, iar bucuria cea mai mare mi-o aduc copiii. Ei sunt atât de sensibili şi de sinceri la vârsta aceasta. Sunt copii care mă strâng în braţe şi îmi spun aşa de fericiţi: Vă iubesc Doamna! Am ştiut să mă aplec asupra fiecărei familii, să-i cunosc pe fiecare în parte şi colaborarea cu părinţii m-a ajutat enorm. Fiecare copil, indiferent de situatia sa familială sau materială, are ceva special şi trebuie ridicat. Ştiindu-le greutăţile, ajutându-i pe mulţi dintre ei, s-a produs o legătură trainică. Iarna trecută am pus 50 de borcane de conserve, dar mai mult de jumătate le-am dat celor mai nevoiaşi. Am încercat însă să le învăţ pe mame şi cum să îşi planteze singure legumele din care apoi să gătească sau să facă singure conservele. Le dădeam punguţe cu tot felul de seminţe şi le învăţam cum să le cultive. „Când aduni tecile, să vii să-ţi dau şi reţeta cum sa le prepari”, le spuneam.

Nu e uşor, uneori, dar trebuie să luptăm. Educaţia începe întâi cu familia şi apoi cu copiii. Când eu eram copil, sfaturile învăţătoarei noastre erau respectate cu sfinţenie de mama mea. Acum nu mai e la fel, dar tot cu o vorba buna sau

cititind, chiar şi după 90 de ani, şi se chinuia cu lupa să vadă acolo unde scrisul era prea mic, şi avea o mare bucurie să-mi împrumute cărţi să le citesc, să-mi împărtăşească ce a aflat…

A fost şi este încă şi acum un foarte bun manager. Ştie tot ce se întâmplă în gospodăra ei şi imediat cunoaşte adevărul.

Este foarte credincioasă. M-a frapat întotdeauna legătura atât de strânsă cu fiica sa, doamna Dr. Mincu. Şi eu am avut o mamă pe care am iubit-o şi am respectat-o, dar între dânsele legătura a fost cu totul aparte şi numai Dumnezeu a putut crea această unire. Indiferent cât de ocupată era Doamna Mincu, dacă doamna Elena o suna şi o ruga să rezolve o problemă pentru cineva din sat, nu exista să nu răspundă. Împreună au fost alături de locuitorii Conţeştiului de câte ori erau chemate.

Vă spun cu mâna pe inimă, că nici unul din întreaga noastră comunitate, n-am fost capabili să ne ridicăm la înălţimea dânselor. La fel cum domnul învăţător Ionel Popescu a îndrumat-o pe doamna Elena în educaţia doamnei Mincu, descoperindu-i calităţile speciale, tot aşa a îndrumat şi dânsa pe cei care veneau să-i ceară sfat.

A fost o binecuvânare pentru mine şi familia mea că leam cunoscut şi le-am avut lângă noi pe doamna Slăniceanu şi pe doamna dr. Mioara Mincu. Pentru femeile din Conţeşti vor rămâne modelul de femeie dăruită, demnă şi puternică.

8

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

DE LA „FEFELEAGA“ LA „MADAME“ Din ruralul sufletului meu spre urbanul nevoilor mele. {i retur ...

Invitaţia de a aşterne pe hârtie gândurile mele prilejuite de pe care nici nu îndrăznesc să-l măsor sau să-l compar cu cea de-a 15-a sărbătoare a Zilei Ţărăncii mi-a stârnit ceva…… mă înclin în faţa puterii sale de muncă, ce frânge sentimente contradictorii. Ar fi desuet să aştern vorbe limitele adeseori ... mă înclin în faţa ei, îmbrăcată de referitoare la statistici, la problematica femeii din mediul sărbatoare, duminica, mergând în casa Domnului să-i rural sau la discriminarea acesteia….. mulţumească pentru ceea ce primeşte în fiecare zi…..mă Prin faţa ochilor mi-a trecut, aproape instantaneu, femeia înclin adânc în faţa privirii sincere, oneste, pline de căldură, simplă, îmbrăcată în strai popular, cu privirea duioasă, care răspunde salutului primit de la un străin, simplu: “Să coborâtă, parcă, dintr-un tablou de Grigorescu şi, tot trăieşti, maică!” aproape instantaneu, m-a izbit imaginea unei femei Valoarea mea umană se sprijină pe tot ceea ce mi-a fost modernizate, mai mult sau transmis în cel mai mai puţin forţat, amestecată simplu mod, pe în mulţimea de chipuri respectul faţă de om, nervoase, încordate, ce pe munca desfăşurată aşteaptă să se schimbe sub forma unei culoarea unui semafor din activităţi formative, Piaţa Romană. creative şi recreative, Oare modernismul zilelor indiferent de natura ei! noastre a influenţat numai Am învăţat, acolo în estetica femeii strămutate în colbul străzii, să mă mediul citadin? Cu ce bagaj joc, respectând de valori şi sentimente se partenerii şi regulile amestecă în mulţimea de pe lejere sau dure ale bulevardul Magheru femeia acestuia; am învăţat să din mediul rural “condammă ridic din căzătură, nată” volitiv la nebunia să mă scutur şi să mă citadină? joc în continuare! foto: „Ţărancă stând în iarba“ de Nicolae Grigorescu Cum se identifică femeia cu Nu contează dacă am trăire tradiţională în năvala oraşului căzut din vina mea sau superdezvoltat? a altcuiva, mă ridic oricum, fără să mă plâng, fără să reproPentru toate există un răspuns pe care, în decursul celor 8 şez! ani de când am îngroşat rândurile exilaţilor …. îl caut….. şi Am învăţat la şcoala mică din centrul satului să “învăţ”, îl caut…… chiar dacă unele sloganuri de la gazeta de perete erau din Nu-l găsesc în supermarket, ci în piaţa de legume şi Lenin! zarzavat, lângă taraba unde vinde o bătrânică îmbrobodită, Am învăţat să doresc mai mult de la mine la un liceu care-mi mulţumeşte sincer că am cumpărat de la ea! orăşenesc titrat, fără să simt frustrarea elevei venită de la Nu-l găsesc în cel mai mare mall ……ci la colţ de stradă, la ţară! altă bătrânică îmbrobodită, care-mi oferă un buchet de Am învăţat să respect cartea din bibliotecă şi liniştea sălii de tufănele legate cu sfoară……. şi gândul îmi zboară la lectură, cu gustul amar că nu pot să citesc mai mult!

Fefeleaga, iar ochii-mi devin uşor umezi!

Am învăţat să predau din cancelaria unei foste Şcoli de De dragoste!

Menaj, înfiinţată în perioada interbelică de un fruntaş De dragoste pentru mâinile ei butucite de muncă! tărănist, Ion Mihalache, unde mentori mi-au fost toţi colegii De evlavie faţă de cucernicia chipului ei când face crucea şi unde am învăţat să iubesc chiar şi şefii! largă în faţa Fecioarei cu Pruncul!

Am simţit că spaţiul se micşorase, mă copleşea şi am fugit Mă înclin în faţa cultului mistic pe care-l are pentru familie, spre altceva, dar am luat tot sacul de valori cu mine, nu am pentru copiii ei…..mă înclin în faţa spiritului de sacrificiu uitat nici un sertar gol când am împachetat!

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

9

Mă regăsesc zilnic, eu, în implicarea mea totală, absolută, uneori pasională, în fiecare dintre activităţile propuse sau impuse merg spre altceva, cu dorinţa mărturisită zilnic, mie însămi, că şi astăzi vreau să fac ceva bine, dacă nu pentru mine, măcar pentru cei din jurul meu, iar dacă nu reuşesc (că nu toate sunt conform dorinţei!) să adorm cu gândul că nu am facut rău!

Valoarea dobândită te urmăreşte constant, îţi permite “să creşti mare”, nu-ţi permite să greşeşti, şi cu toate astea, greşeşti, dar ai tăria să mergi mai departe, spunând nu PARDON, ci IARTĂ-MĂ! …şi pentru că toate eforturile trebuie susţinute energetic, resursa inepuizabilă în care mă regăsesc permanent a fost, este şi va fi întotdeauna, tot în locul formării mele ca om, locul unde s-a dat startul parcursului meu uman.

Comportamentul, mai mult sau mai putin sofisticat, care domină femeia urbană, deseori agitată, încruntată,

preocupată, grabită în dorinţa de a face toate lucrurile propuse, rămâne în urma gazelor de eşapament săptămânal, la poarta casei, în livada cu pomi, pălind la surâsul blând al mamei şi dojana tatei (iubesc dojana tatei!), la salutul familiar al vecinei de peste drum! Trag poarta şi am ramas EU, cu mânecile suflecate, cu dorinţa de a ridica greutăţile de pe umerile celor dragi, cu satisfacţia dată de mirosul pământului întors, al ierbii crescute, mai verde decât VERDELE, cu bucuria simţită chiar şi când se scutură florile!

Iubesc ţăranca din fiecare femeie pe care o întâlnesc, ţăranca din mine, ţăranca din mama mea, din bunica pe care abia am cunoscut-o şi din bunica care voi deveni!

Elena - Liliana Murguleţ, Director al Şcolii Sanitare Postliceale „Carol Davila“

Perspectivele tinereţii De la sat în toat\ Europa Fiecare răsărit de soare şi fiecare apus aduce pace aici, la ţară.

Culorile florilor, verdeaţa pomilor, iarba crudă, mă îmi aduc aminte mereu că sunt norocoasă că m-am născut aici, la Conţeşti.

Sanitară Postliceală “Carol Davila” şi peste 3 ani voi deveni asistent medical. Eu cred că nu mediul în care traieşte o persoană o ajuta spre realizare, ci mai degrabă acest aspect ţine de personalitatea şi voinţa fiecă-ruia.

Desigur, îmi pun între-barea ce am să fac pe viitor. Oriunde m-aş duce, şi pe orice treaptă m-aş ridica, nu aş renunţa la ideea că important este să fiu de folos, lucrând chiar şi la ţară cu toata dăruirea.

Cred că cea mai frumoasă copilărie, şi apoi adolescenţă, se trăiesc în mijlocul naturii, aşa cum am crescut eu. Am fost aproape de tradiţii şi am gustat din plin frumuseţea sărbă-torilor. E adevărat, mă atrage şi mediul urban pentru multele lui beneficii, însă natura, cu toată prospeţimea ei, face parte din mine. Mă gândesc că aici la sat am învăţat să apreciez mai mult simplitatea şi curăţenia sufletească.

Acum sunt încă la vârsta la care îmi desăvârşesc educaţia. Tocmai am absolvit liceul şi am ales să urmez o carieră în domeniul sănătăţii. M-am înscris la Şcoala

10

Simona Huian 19 ani, elevă în anul I a Şcolii Sanitare Postliceale “Carol Davila”

Şi pentru că aici la Conţeşti respectăm "Ziua ţarăncii", doresc şi eu să le felicit pe harnicele ţarănci şi pe draga mea mamă, care acum, în pragul toamnei, în zi de sărbătoare, ne pregătesc plăcinte calde şi un pahar de must dulceag, din roadele bogate ale pământului muncit cu mâini bătătorite.

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

O via]\ `n slujba comunit\]ii

Primăria este viaţa mea!

Poate că sunt mai bine de 25 de ani de când doamna Camelia Lazăr cunoaşte şi chiar împlineşte destinele Primăriei din Conţeşti, unde s-a pus cu dragoste în slujba oamenilor printre care a crescut şi a trăit. Primarii şi culorile lor au venit, au plecat, de-a lungul atâtor ani, ea însă a rămas statornică în funcţi ei de secretar al instituţiei, şi prin mâinile şi sufletul ei au trecut rând pe rând toate nevoile conţeştenilor, iar nu multe sunt cele care să fi rămas încă nerezolvate. În spatele proiectelor despre care vorbeşte cu multă deschidere şi mândrie chiar, se ascunde o femeie sensibilă, harnică şi cu multă dăruire.

Doamna Lazăr, ce însemnă pentru dumneavoastră munca în Primărie?

Mi-a plăcut foarte mult administraţia publică. Eu din drag am lucrat aici, nu din obligaţie. Şi n-am simţit nevoia să plec în altă parte. Când mă mai vizitează gândul, că se apropie timpul să ies la pensie, parcă nu pot să-l primesc încă.

Primăria e viaţa mea! Nu ştiu să fac altceva. Îmi place să fiu alături de oameni, să îi servesc, să le rezolv problemele cu care vin ei în primărie. Asta e cea mai mare bucurie a mea!

Am fost alături de ei, rând pe rând, şi la nunţi şi când s-a născut un copil, dar şi în momentele mai triste ale înmormântărilor. Cel mai mult mi-a plăcut serviciul acesta la Starea Civilă. Eu sunt de aici din comună şi nu m-au deranjat niciodată dacă au venit şi sâmbăta sau duminca pentru o cununie sau să le rezolv anumite probleme urgente şi nu le-am perceput niciodată taxe suplimentare. E firesc să fii alături de om şi la bucurie şi la necaz.

Avem multe programe de sprijinire a familiilor nevoiaşe care au copii.

Biroul de asisteţă socială e foarte implicat în rezolvarea problemelor comunei şi aici este meritul domnului Primar, Marian Alexandru.

Dumneavoastră ştiţi cel mai bine, cum trăiesc femeile din Conţeşti, care sunt ocupaţiile lor?

Acum, după ce s-au închis multe din fabricile din Târgovişte, Bucureşti şi Titu, numărul celor care încă mai au un loc de muncă într-unul din aceste oraşe învecinate a rămas destul de mic. Parte din ele mai lucrează în agricultură, dacă şi-au recuperat terenurile agricole, după revoluţie. Cultivă cartofi, zarzavaturi, mai cresc animale.

Avem în comună două ferme de vaci, o ciupercărie, un sanatoriu de bătrâni la Mereni, o croitorie la Boteni şi vrem să deschidem una nouă, pentru 30 de femei. Încercăm să atragem investiţii, să dezvoltăm proiecte care să asigure o calitate cât mai bună a vieţii localnicilor, atât în ce priveşte infrastructura, utilităţile, cât şi pentru educaţie, ori crearea de noi locuri de muncă. Avem o serie de proiecte în derulare, unele deja finalizate, altele în aşteptare ... sunt multe de făcut!

De-a lungul timpului Doamna Doctor Mincu ne-a ajutat să rezolvăm multe probleme ale comunei. A avut atâtea iniţiative lăudabile, şi în ce priveşte înfiinţarea brutăriei pe care am vrea tare mult s-o redeschidem, şi a centrului de odihnă pentru bătrâni, şi ne-a ajutat inclusiv la realizarea

Ediţie Specială: Ziua Ţărăncii

proiectului pentru reţeaua de alimentare cu gaze, care acum însă a rămas în aşteptare din cauza costurilor foarte mari şi a faptului că nu avem mai mulţi agenţi economici în comună care să justifice investiţia.

Anul acesta se împlinesc 11 ani de când sărbătoriţi în comună Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural!

Cum vă pregătiţi de sărbătoare?

Tot doamna Doctor Mincu a avut această iniţiativă, şi ne–a ajutat şi ne-a sprijinit întotdeauna în organizarea acestui eveniment şi material şi prin artiştii pe care îi invita.

Alături de mama domniei sale, doamna Elena Slăniceanu, sunt cele mai dăruite fiice ale comunei noastre.

Doamna Slăniceanu a fost o doamnă în adevăratul sens al cuvântului, care şi-a crescut nu numai fiica ci şi nepoţii, cu mare drag şi cel mai important lucru este că le-a sădit în suflet dragostea pentru locurile acestea ale noastre. Şi eu, de câte ori o vizitam, tot ca o mamă, cu sfaturi bune mă primea.

Tot timpul a căutat să ne ajute.

Doamna Doctor la fel. Tatăl meu a fost învăţător şi inspector şi a ajutato pe doamna Mincu când a intrat în primul an de învăţământ. Apoi îmi spunea mereu: “Tatăl tău mi-a întins o mână atunci când am avut nevoie, şi nu pot să uit.” A fost pentru noi o persoană cu totul specială şi vorbesc întotdeauna cu emoţie despre dânsa.

Două evenimente importante ne vor aduce mare bucurie în octombrie al acestui an! O sărbătorim pe doamna Elena Slăniceanu, la frumoasa aniversare de 100 de ani, când îi vom înmâna cu emoţie, cu dragoste şi recunoştinţă diploma de Cetăţean de Onoare al Comunei Conţeşti. Pe 26 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Dumitru, este ziua Conţeşitului. Va fi târg, belşug de roade ale pământului şi voie bună.

INFO CONŢEŞTI Comuna Conteşti este situată în partea de sud-est a judeţului Dâmboviţa, pe valea Râului Dâmboviţa, la 36 de km distanţă de municipiul Târgovişte şi 42 de km de municipiul Bucureşti. Sate componente: Conţeşti de Sus, Conţeşti de Jos, Crângaşi, Boteni, Bălteni, Gămăneşti, Mereni, Călugăreni, Heleşteu. Puteţi găsi informaţii despre istoric, turism şi proiecte ale primăriei pe pagina: http://www.primariacontesti.ro

11

FUNDAÞIA UMANISTÃ Dr. MIOARA MINCU ªCOALA SANITARÃ POSTLICEALÃ “CAROL DAVILA”

Adresa:

Piaţa cpt. Valter Mărăcineanu nr. 1, sector 1, 010155 Bucureşti

Telefon:

Str. Viitorului 161-163, Sec. 2, 020609 Bucureşti

web/ e-mail:

tel. / fax : +40 21 312 23 88

www.fundatiamincu.ro contact@fundatiamincu.ro

Adaugă ca prieten: Fundaţia Mioara Mincu

+40 21 610 70 68

www.scoalacdavila.ro contact@scoalacdavila.ro

Şcoala Carol Davila