Editorial
Mereu am avut curaj și am crezut în oameni. Cei care vor, își doresc și luptă vor reuși cu siguranță să descopere, să afle, să schimbe. Vă invit să răsfoiți o antologie a schimbării. E minunat să vezi cum ce ai simțit tu la un moment dat i-a provocat pe alții să răspundă cu aceeasi monedă: cu toții VOR SĂ FIE SCHIMBAREA și CHIAR SUNT. Cu bucurie, Ioana Ivancov, Vicepreședinte de Interne SSFB r Când te gândeşti la schimbare, te gândeşti cel mai adesea la acel sentiment de reţinere pe care îl ai faţă de necunoscut, faţă de incertitudine şi faţă de un posibil eşec. E în firea noastră să ne temem, însă nu există progres fără schimbare, de aceea trebuie să avem curajul de a fi noi înşine promotorii schimbării. De ce? Pentru că întotdeauna te duce mai departe şi îţi dezvăluie căi de dezvoltare nebănuite. Te provoacă să vezi lucrurile diferit, să gândeşti altfel şi să acţionezi plecând de la premisa că TU eşti cel care generezi şi insufli oamenilor încrederea de a transforma visurile în realitate. Aceasta este şi definiţia SSFB-ului şi a energiei care ne-a ghidat pe parcursul celor 24 de ani de activitate. Cel mai mult ne dorim să oferim studenţilor oportunităţi diverse de învăţare, de dezvoltare şi ocazii de a pune în practică cunoştinţele acumulate. Ne bucurăm că am putut aduce în acest număr poveşti de viaţă extraordinare şi sperăm că veţi găsi o sursă nemărginită de inspiraţie Cristina-Valeria Popescu, Preşdinte SSFB
1
CURG MEREU APE NOI Totul curge. Şi râurile, şi timpul, şi viaţa. Într-o zi, unul din acei grei plini de mirări care au dat naştere filozofiei moderne cu mult înainte ca Gutenberg să facă din hârtie o armă sau Sir Berners-Lee să facă din lume un sat, unul din acei greci, a rostit ca să poată contempla toţi: Pantha rhei. Peste cei ce păşesc în acelaşi râuri, curg mereu ape noi. De aceea, dacă am ochii deschişi, schimbarea e întotdeauna cu mine. E peste mine. Sunt scufundat în ea şi mă schimb în vreme ce tot universul se schimbă pe lângă mine. Am început să mă schimb înainte să am conştiinţa fiinţei şi timpului. Toată viaţa mea, ca a oricărui altuia, a fost o continuă, uneori foarte discretă, alteori neaşteptată, schimbare. Uneori, am făcut-o cu teamă, alteori cu bucurie şi îndrăzneală. Schimbând sau schimbându-mă, uneori m-am înveselit, alteori m-am tulburat. 2
Dar dincolo de schimbările pe nebăgate de seamă (cum ar fi cele care îţi scapă când te uiţi în oglindă la două zile depărtare), când vorbim de schimbare şi schimbări, ne gândim la cele pe care le proiectăm cu mintea şi le împlinim cu făptura. Mi-a fost întotdeauna teamă de schimbare, pentru că îmi place universul aşa cum e. Când cosmosul rămâne neschimbat în jurul tău, nu îţi e teamă. E ca în copilărie când ţi se pare că mama şi tata vor fi mereu lângă tine, aceeaşi credincioşi slujitori, purtând cerul pe umeri şi îngrijind de fericirea ta. Ca la douăzeci de ani, când ţi se pare că poţi dărâma orice munte. Este ca Viena antebelică a lui Stefan Zweig, care părea că nu se va surpa niciodată, doar vals şi dantelă. De aceea mi-a fost teamă de schimbare, dar am făcut-o şi ulterior nu am regretat. Poate şi pentru că mi-am impus să nu îmi plâng trecutul
(ca în vechiul cântec al lui Edith Piaf), ci să trăiesc prezentul cu gândul la viitor. Nu îmi place istoria contrafactuală, pentru că e o nesfârşită alunecare pe nisipuri instabile. În vreme ce scriu aceste rânduri, într-o mică paranteză de timp, mă aflu în mijlocul câtorva schimbări care îmi vor marca viaţa în anii următori. Va fi bine? Va fi rău? Cine ştie… Cred însă că schimbarea este bună. De altfel, ceea facem toţi, în această Comunitate care este Universitatea (universitas înseamnă o comunitate în limba latină, chiar dacă avem tot mai puţin lucruri comune) este să construim schimbarea. Profesorii îi schimbă pe studenţi (să sperăm că în bine), studenţii îi schimbă pe profesori (hai să avem aceeaşi speranţă şi aici). Orice cunoştinţă
nouă pe care o dobândeşti înseamnă o schimbare, măcar în patrimoniul tău intelectual. Iar această schimbare îţi face viaţa mai bună, mai frumoasă, mai lungă (riscul de demenţă Alzheimer e cu atât mai mare cu cât vocabularul victimei e mai limitat, cel puţin aşa indică unele studii). Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, la un curs inaugural unul dintre profesori a început cu câteva versuri din Nichita (Stănescu). Nu ştiu câţi dintre colegii mei îşi mai amintesc acel curs, şi eu am uitat multe lucruri, dar nici acum nu am uitat versurile lui Nichita rostite atunci: “Mişcarea naşte timp…Cel care stă, nu este. Cel care mişcă, are trecut, Cel care arde luminează.“ La urma urmei, viaţa este o nesfârşită schimbare.
Conf. Dr. Farm. Ancuceanu Robert
3
NE-AM NĂSCUT CĂLĂTORI Viața pentru mine până acum a fost în sinea ei o schimbare, lucru care poate nu este de mirare, având în vedere că niciunul dintre noi în primii 20 de ani de viață nu avem un ritual sau o rutină propriu-zisă. În primii 7 pur și simplu suntem, mai apoi ne trimit părinții la școală să fim educați de către alți copii (după cum este adesea cazul). Dar câte știm de fapt despre viață după acești 20 de ani și de unde am învățat? Adevărata înțelepciune n-o (mai) găsești în școli și adevăratele lecții nu se găsesc în cărți de specialitate. De aceea pentru mine profesorul cel mai bun a fost drumul. Am avut, aș putea spune norocul, și fără îndoială și plăcerea, să cutreier mult acest pământ din primii mei ani și până acum. Fiecare kilometru își lasă amprenta. Fiecare persoană pe care o cunoști pe acel drum te marchează mai mult sau mai puțin. Plăcerea mea cea mai mare în condițiile acelea este că persoanele ce le cunoști pe drum sunt mereu sincere. Până la urmă nu au nimic de pierdut, astăzi sunteți prieteni, mâine vă luați rămas bun, adesea pentru totdeauna. Cât despre lecții, acelea sunt despre viață însăși. Materia pentru un examen o găsești în sute de cărți și mii de link-uri, dar despre viață și ce înseamnă ea pentru tine nu știi niciodată unde mai afli câte ceva. Pentru mine viața acum înseamnă să fiu fericit și-ți recomand călduros și ție să iei în considerare această filozofie. Trebuie să te întrebi: Îți place ce 4
faci? Ai nevoie de bani? Ai un vis sau o dorință anume? Și cel mai important: Cum o să reușești să o îndeplinești? Atunci când o cale te face fericit o alegi pe aceea, cu bune și rele. Dar ține cont că, deși schimbarea nu înseamnă neapărat evoluție (după cum istoria ne-a învățat), evoluție fără schimbare nu există, progresul neavându-și locul în ”zona de confort”. Eu, evident, îmi pun acele întrebări de câte ori îmi aduc aminte de ele. Și sunt fericit? Nu. Poate. Nu cât mi-aș dori. Drept urmare caut în continuare schimbare. Doresc de asemenea să punctez că atunci când vorbesc de schimbare și călătorie nu includ acele ”călătorii interioare” și ”evoluții spirituale”, sau metafora vieții care ”este un drum”. În interiorul meu se află organele mele interne și ce-oi mai fi mâncat azi. Rog persoanele care simt fericirea explorând asemenea activități să nu se lase descurajate de mine, însă sunt sceptic cu privire la răspunsurile pe care le vor găsi. După destule drumuri observi că o plimbare mai lungă te schimbă și pe tine. Cineva mi-a spus odată
că ”cel mai bine cunoști pe cineva atunci când călătorești cu acea persoană”. Posibil. Atunci când scoți pe cineva din așa-zisul lor ”teritoriu” și îi obligi să petreacă timp cu tine pe meleaguri necunoscute vei vedea cum se adaptează și ce priorități au de fapt, odată ce au rămas fără confortul de acasă. ”Acasă”. Mă intrigă adesea ce înțelege omul prin ”acasă”. Pentru tine ce înseamnă? Pentru mine mai nou e la fel de familiar ca și fericirea. M-am născut într-un oraș în care nu am copilărit. Am copilărit întrun oraș în care n-am fost la școală. La școală am stat prea puțin întrun singur loc iar liceul l-am făcut în orașul natal, ca apoi să plec. Aș mai putea numi un loc ”acasă” în funcție de așezarea sa geografică? Într-o dimineață de vară am auzit ceea ce după mine a fost cea mai frumoasă explicație pentru ”acasă”, pe care am povestit-o ulterior tuturor prietenilor mei. Eram plecat cu niște prieteni la un festival de Goa, lângă o pădure în
mijilocul nicăieriului. Printr-un moment de sclipire absolută nu s-a gândit nimeni să aducă un cort... sau mâncare... haine de schimb... apă? Inutilități. Noroc că era vară. Nasol că erau țânțari. Drept urmare în jurul orei 9 A.M. mă aflam lângă vatra pe care o-ntrețineam din drag pentru prietenii mei adormiți, care au avut inspirația (sau norocul) să-și ia pantaloni lungi, astfel descurajând vampirii, când un hipiot (presupun că era hipiot... avea haine de hipiot.) mă întâmpină, dornic de companie. Avea în jur de 35 de ani, păr lung și creț, picioarele desculțe și zâmbetul pe buze. Nu vorbea românește. În timpul discuției noastre îl întreb unde-i este casa (în traducere mot a mot). Face o privire nedumerită și-mi răspunde ”dacă mă întrebi unde m-am născut, răspunsul este Portugalia. Dacă vrei să știi unde mi-e casa, Pământu-ntreg îmi este casă. Iar astăzi aici îmi este casa.” Poetic și boem, într-adevăr. Departe de mine dorința de a adopta un regim lipsit de confort pentru a căuta fericirea, n-aș rezista nici o săptămână. M-a stricat urbanismul. Dar m-a pus pe gânduri. Sper că și pe tine. Cu tot respectul pentru productivitatea și confortul ce ni-l oferă rutina nu o pot accepta pe termen lung. Nu încă. De aceea pentru mine schimbarea e precum o gură de aer proaspăt, iar la ora actuală cel mai eficient mod de a schimba ceva este să te duci... și să vezi unde ajungi și cum.
Cătălin Grozav, Cenzor Liga Studenților Farmaciști din Timișoara 5
CONTRACURENTUL SCHIMBĂRII – FARMACISTUL BOBARU “Timpul schimbă florile câmpului, dar nu poate schimba strălucirea aurului din adâncuri.” este un citat din Nicolae Iorga pe baza căruia și-a clădit întreaga muncă domnul farmacist Ion Bobaru. Localizată în Brăila, Farmacia "Faltis" este unică în zonă, poate chiar în țară, prin faptul că alături de produsele specifice, păstrează obiecte, documente cu încarcatură istorică și rețete de preparare a medicamentelor utilizate de la jumătatea secolului al XIX-lea. Lăudându-se cu o practică de aproape 40 de ani, spițerul emană entuziasm imediat ce începe să îți explice cum se prepară un medicament, de la etapa culegerii din propria gradină și uscării plantei din care este făcut și până 6
când acesta ajunge, ca produs finit, pe rafturile farmaciei sale. Oferindu-ne o altă perspectivă, eroul nostru definește schimbarea ca fiind un aspect negativ în domeniul farmaceutic, astfel încât actuala profesie a celor din această sferă a involuat de la preparator de medicamente la comerciant. “Noutatea” se remarcă încă de la primii pași în apotecă, unde ne întâmpină portretul înaintașului său, al cărui nume este purtat cu mândrie de unitatea sanitară pe care a înființat-o, înconjurată de obiecte de epocă. În interiorul farmaciei se păstrează același mobilier de două secole, fotografiile farmaciștilor Faltis și Hepites, precum și un spatiu expozițional, în care domnul Bobaru a strâns la un loc toate cele
10 ediții ale Farmacopeei în limba română, cât și obiecte utilizate de primul proprietar al acestei clădiri. Inovația în sistemul farmaceutic a avut loc, însă în sens peiorativ. Așa cum vitrina oricărui serviciu public reprezintă oglindirea activității sale, la fel se aplică și în acest domeniu. De exemplu, la intrarea într-o farmacie comunitară se pot observa o multitudine de oferte, reduceri sau chiar tombole, astfel făcându-se trecerea de la acțiunea în sprijinul bolnavului la afaceri mercantile. Acest lucru nu se întamplă și în cazul apotecii brăilene, unde într-o cameră spațioasă și luminoasă atmosfera arhaică se împletește perfect cu echipamentul modern,
iar mirosul specific de laborator nu lipsește. “Nu este suficient să vrei să faci muncă de receptură, trebuie să și poți”, este indicația pe care ne-o aduce farmacistul-alchimist, unde verbul “a putea” reprezintă un ansamblu de cunoștințe temeinice, curaj și multă sudoare. Sfidând parcă vremurile, domnul farmacist Ion Bobaru se încăpăţânează să păstreze tradiţia şi să facă din preocuparea sa, prepararea medicamentelor, o îndeletnicire de căpetenie. Prin pasiune, studiu și experiență, acesta și-a câștigat dreptul de a se număra printre marile nume ale farmaciei românești. www.farmaciafaltis.ro Apostu Bianca-Roxana, studentă în anul I
7
HOSPICE PREȚUIEȘTE FIECARE CLIPĂ DE VIAȚĂ
În această lume plină de mișcare, de zgomote și de incertitudini, rămânem străini și nu ne vedem sufletele și nici povestea dinăuntru, chiar dacă ne uităm unii la alții. Totuși, există persoane care nu se ascund după zâmbete și glasuri, persoane care se opresc și privesc prin ochii celui de alături pentru a-i zări sufletul și povestea: voluntarii care încearcă să sădească speranța în oamenii atinși de boală. Fundația Hospice Casa Speranței, înființată în 1992 la Brașov, este o organizație nonprofit care a introdus conceptul de îngrijire paliativă și a oferit pentru prima dată servicii specializate de acest tip în România. Fundația mi-a oferit șansa de a vedea că 8
voluntariatul este experiența care te învață cum să schimbi lumea, cum să îți descoperi propria persoană și cum să descoperi frumusețea din inima celor din jur. Am aflat că îngrijirea paliativă se adresează pacienților cu boli incurabile în stadii avansate și că tratează pacientul, nu boala. Hospice înseamnă viață datorită speranței și zâmbetelor oferite celor din jur. În centrele de zi pentru copiii bolnavi am participat încă din 2013 ca voluntar la multe activități creative de pictură pe sticlă, confecționare de felicitări și obiecte decorative, modelare în
gips și desen. În timpul vacanței am pictat pereții spitalului cu desenele din Cărțile Junglei, fiind sigură că personajele poveștii vor aduce un strop de bucurie celor greu încercați. Am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți, fiecare cu o poveste de viață aparte și am înțeles cât de important este să nu-ți pierzi speranța. Una din activitățile de suflet la care am participat în vederea strângerii de fonduri necesare pentru îngrijirea pacienţilor bolnavi a fost campania “Corul Inocenților”. Expoziţia organizată a cuprins peste 4000 de pitici realizaţi de artistul Andrei Pandea Antonescu, care a modelat aceste figurine de lut plecând de la ideea că toţi suntem la fel pe acest pământ, indiferent dacă suntem albi, negri, mici, bolnavi sau sănătoşi. Fiecare figurină realizată de artist este aparte pentru că exprimă un sentiment sau o expresie reprezentând o fărâmă din structura interioară a fiinţei umane. Majoritatea figurinelor sunt de culoarea pământului, dar printre ele se află şi figurine albastre ce reprezintă persoanele bolnave de diabet,
cât şi figurine albe ce reprezintă bolnavii de cancer sau persoanele cu dizabilităţi. Mesajul vizual transmite ideea că şi aceşti oameni sunt printre noi, că sunt la fel ca noi. Datorită acestei campanii s-a reușit colectarea fondurilor necesare asigurării a peste 300 de vizite la domiciliul adulților și copiilor bolnavi. Prin participarea la organizarea acestei expoziţii am înţeles că e bine să privim lumea mai de aproape ca să o înţelegem şi să o iubim aşa cum este ea. Timpul petrecut la Hospice Casa Speranței este extrem de important, iar pentru mine voluntariatul a fost exact schimbarea de care aveam nevoie. Am întâlnit oameni minunați și am învățat că orice ajutor voluntar este de neprețuit, iar prin faptele noastre putem schimba ceva pentru cei bolnavi. Am învățat mai multe despre mine și despre oamenii frumoși din jurul meu și am învățat să prețuiesc fiecare clipă din viața mea. Ca urmare a acestei experiențe, încerc la rândul meu să le arăt oamenilor din jurul meu cum să se bucure de viață, dar mai ales cât de important este să-i ajute pe ceilalți în orice situație. Putem schimba lumea, o putem face mai frumoasă pentru noi toți, dar trebuie să ne dorim cu adevărat acest lucru și să facem tot ceea ne stă în putință în acest sens.
Andra Bujan - clasa a XI-a E Colegiul Național “Andrei Șaguna” - Brașov
9
NAMASTE! Am vrut să fiu arhitect. Dar nu s-a putut - examenele erau în aceeași zi. Mi-am zis "lasă, că la anul dau și la arhitectură". S-a ales praful de planul meu când am realizat cât de greu era aici. Dar măcar am fost cel mai artist dintre colegii mei - poze, filme, afișe, reviste, coperți și site-uri - "cu de toate". Până în anul trei am lucrat la Institutul Francez, unde doamna Creangă m-a angajat după ce am întrebat-o iritat de ce le permite abonaților să țină câte un material cu lunile. Probabil s-a gândit că voi face ordine și disciplină, iar eu de fapt am ajuns să le șterg oamenilor amenzile din calculator! Apoi am realizat că și ea făcea la fel! Cel mai important proiect sesefist pentru mine a fost organizarea congresului EPSA. Pentru că schimburile studențești internaționale au fost și rămân în continuare foarte rare, evenimentele de genul ăsta reprezintă o șansă unică pentru studenții români de a intra în contact cu colegii lor din străinătate. În facultate am rămas asistent nu pentru că aș fi plănuit eu asta, ci pentru că doamna Drăgănescu a simțit că-i voi răspunde pozitiv când mi-a făcut propunerea prin ușă întredeschisă a SSF-ului: - Bogdane, rămâi la catedră? - Da, doamnă! - Bine, pa! Încet-încet am început să fac din ce în ce mai multe poze, până am descoperit portretul la manifestațiile pentru Roșia Montană. Și de atunci am devenit, poate mai mult involuntar, mai atent la teme sociale, ajungând să fotografiez oameni evacuați abuziv din case naționalizate, refugiați palestinieni sau balerine care au rămas fără sălile de repetiții. Ce am înțeles până acum din viața mea? Că ar trebui s-o las cu planurile mai ușor, că trebuie să ies din zona de confort, că trebuie să iau ce-i mai bun de la oamenii pe care îi întâlnesc. Namaste! Șef Lucrări Dr. Farm. Bogdan Dumitrescu 10
« DACĂ ZÂMBEŞTI, ZÂMBETUL ŢI SE VA ÎNTOARCE » Pe Ovidiu Bojor - doctorul în farmacie, fitoterapeutul, academicianul, noi, studenţii la Farmacie îl “ştim” . Din reviste, din emisiuni televizate sau prin intermediul cărţilor al căror autor sau co-autor este. Un interviu cu o personalitate de calibrul dumnealui nu părea deloc o misiune uşoară. Amabilitatea şi naturaleţea cu care ne-a primit în biroul din Palatul UGIR ne-au uşurat mult această misiune şi am avut posibilitatea de a-i pune câteva întrebări. Întrebări ale căror răspunsuri – sperăm noi – să fie interesante şi influente pentru cititorii revistei pHarmaStudent. Îi mulţumim şi pe această cale Domnului Academician pentru timpul alocat şi pentru că ne-a permis să cunoaştem şi o mică frântură din Omul Ovidiu Bojor.
şi cutreieram Munţii Călimanului şi Gurghiului şi mă învăţa toate denumirile populare şi ştiinţifice, a tot ce era viu. Perioada aceasta mi-a dezvoltat simţul şi dragostea faţă de natură. În liceu deja cunoşteam foarte multe secrete, pe care colegii mei nu le ştiau. Am avut în liceu – ca şi în Facultate – profesori foarte pregătiţi şi dedicaţi meseriei lor şi nu mi-a fost greu să fac pasul de la pasiune la profesie în acest domeniu. Aşa că am optat la finalizarea liceului pentru Facultatea de Ştiinţe ale Naturii; a venit însă războiul, cu schimbările lui brutale şi am fost recrutat pentru Şcoala militară de ofiţeri geniu. Nu am urmat-o decât 3 luni, pentru că, tot datorită războiului, în luna ianuarie a primului an şcolar au apărut 50 de posturi suplimentare la Institutul de Medicină şi pHS: Domnule academician, Farmacie (actuala Universitate cum a luat naştere pasiunea de Medicină şi Farmacie). Am dumneavoastră pentru plante? intrat la Institut şi evident că am OB: Devreme, încă de la 7 ani! optat pentru Farmacie, era mai Primul meu profesor de ştiinţele apropiată de pasiunea mea pentru naturii a fost tatăl meu. Mă ducea plante. Am avut în acea perioadă 11
profesori care, în plan ştiinţific, mi-au devenit adevăraţi mentori: Dumitru Constantinescu, Radu Zitti, Alexandru Iuracec şi mulţi alţii. Deci, aşa a apărut pasiunea mea pentru plante, pentru natură şi aceştia au fost anii în care ea s-a conturat. Ulterior ea s-a desăvârşit prin tot ceea ce am făcut ca cercetător, prin cărţile pe care leam scris, prin cursurile pe care le ţin. Ca o paranteză, vreau să vă spun că, în perioada în care eu am urmat cursurile acestei facultăţi, se studia Botanică timp de 3 ani, plantelor li se acorda o mai mare importanţă în pregătirea viitorilor farmacişti. pHS: Ştim că pentru câţiva ani v-aţi desfăşurat activitatea în Tibet. Cum a apărut această oportunitate şi cum v-a influenţat această experienţă modul de viaţă şi activitatea ulterioară ? OB: Timp de 10 ani, am fost expert al O.N.U. pentru ţări în curs de dezvoltare din două continente, Africa şi Asia. Rolul meu era ca, 12
alături de alţi colegi experţi, să sprijinim aceste ţări în a-şi prelucra propriile resurse naturale, să nu rămână doar exportatori de resurse brute. Eu am fost într-adevăr mai ataşat de perioada petrecută în zona Tibetului, în Nepal, fiind atras de zona muntoasă. Aici, pe lângă cele patru expediţii ştiinţifice pe care le-am realizat, am şi organizat, condus şi finanţat în mare măsură prima expediţie alpină romanonepaleză. Am avut satisfacţia ca în una din cele 4 expediţii să punem bazele primei industrii de prelucrare a plantelor medicinale şi aromatice din Nepal, predând peste 50 de formule fitoterapeutice. Am acceptat propunerea de a lucra ca expert şi pentru că medicina tradiţionalistă tibetană era renumită, şi pot spune că, deşi eu am mers acolo ca expert să-i învăţ pe locuitori, şi eu am învăţat foarte multe de la ei. Am descoperit legături între sistemele medicale şi terapeutice tibetane şi cele traco-dacice care, la fel ca şi cele amerindiene sau cele chinezeşti, consideră omul în integritatea lui psiho-somatică, adică mentală, spirituală, fizică şi energetică. Acest concept se numea medicină holistică, astăzi el poartă numele de medicină integrativă. Am văzut acolo cum se face ecologie şi protecţia mediului permanent şi preventiv, într-un mod oarecum diferit şi mult mai devreme decât încercăm să facem noi astăzi. Există păduri sacre în care omul nu are voie să intre decât
o dată pe an, cu ocazia unui festival dedicat, unde nu se vânează, nu se pescuieşte, nu se rupe o creangă dintr-un copac. De asemenea, fiind vorba despre o zonă muntoasă, ascensiunile pe care le-am făcut m-au făcut să văd viaţa altfel. Iubesc foarte mult munţii, nu doar datorită frumuseţii lor, ci şi pentru lucrurile pe care m-au învăţat. În primul rând efortul, lupta cu tine însuţi de a face încă un pas înainte. Apoi, frumuseţea deschiderii orizontului, din ce în ce mai larg, cu cât urci mai sus. pHS: Credeţi că tratamentele naturiste ar trebui să fie complementare celor alopate, în urma unui diagnostic sau ele ar trebui folosite cu precădere cu rol preventiv ? OB: În opinia mea, fie că e vorba de terapii naturale, alopate, de combinaţii între cele două sau cu alte sisteme terapeutice alternative, trebuie considerate 2 deziderate: medicina de tip integrativ, adică alegerea tratamentului după stabilirea diagnosticului, să ţină cont de întreg corpul nu doar de o parte bolnavă a sa, şi de asemenea, de spirit. Nu poţi trata ochiul fără să ţii cont de întreg capul şi nu poţi vindeca trupul, dacă sufletul pacientului este bolnav. Un al doilea deziderat este individualizarea tratamentului în funcţie de pacient, atât calitativ (doza prescrisă) cât şi cantitativ. În fapt cele două deziderate trebuie considerate împreună, pentru că individualizarea tratamentului este 13
un rezultat imediat al medicinei integrative. Recomand de asemenea terapia florală, adresată mai ales psihicului şi adaptată după stabilirea profilului psihologic al pacientului (optimist, depresiv, liniştit, impulsiv, etc.). Sunt 38 de plante care influenţează pozitiv starea psihică a pacientului, preparând şi administrând remedii în diluţii mici obţinute prin extracţie în apă pură sau fierbere la temperaturi scăzute. Există însă un aspect pe care ţin să-l menţionez legat de terapiile naturale respectiv scăparea de sub control a apariţiei unor bioenergeticieni sau fitoterapeuţi, care promit efecte miraculoase în perioade extrem de scurte, doar pentru foloasele materiale proprii. Se profită de naivitatea unor persoane şi în acelaşi timp se decredibilizează efectul terapeutic al plantelor. Pentru a stopa acest fenomen, împreună cu alţi specialişti pregătim un text de lege şi normele de aplicare care să reglementeze pregătirea profesională şi obţinerea dreptului de liberă practică in acest domeniu. pHS: Credeţi că existenţa în România a numeroase plante cu efect terapeutic în zone fără poluare excesivă ar putea fi o şansă pentru industria farmaceutică din ţara noastră? În sensul de a se acorda o mai mare importanţă fitofarmaciei şi biotehnologiilor, profitând poate de o nişă în piaţa medicamentelor şi a produselor derivate. OB: Diversitatea florei spontane
din România, în special a celei din zonele montane, unde natura este mai puţin « alterată », constituie un mare avantaj pentru România, mai ales în conjunctura în care în ţările europene flora spontană a fost în mare măsură înlocuită de culturi agricole intensive sau pur şi simplu de gazon. De asemenea existenţa zonelor în care nu au fost administrate pesticide şi îngrăsăminte permite realizarea unor culturi bio, atât de plante medicinale cât şi de culturi agricole. Va trebui să fim inteligenţi şi să folosim acest avantaj, fără însă a cădea în extrema de a exploata necontrolat natura. Cercetările în domeniul biotehnologiilor trebuie încurajate şi faptul că eu sunt specialist în fitoterapie nu este în contradicţie cu utilizarea mijloacelor, aparaturii moderne de cercetare, cu aplicarea progresului tehnologic în prepararea produselor şi în analiza materiilor prime şi a produselor finite din acest domeniu. pHS: Am vrea să ştim ce ne recomandaţi nouă, generaţiei de farmacişti în devenire, în ceea ce priveşte viziunea asupra profesiei și mentalitatea noastră, astfel încât şi noi, sau măcar unii dintre noi, să putem deveni vectori ai schimbării în societate. OB: Eu presupun că, dacă v-aţi ales această frumoasă profesie, aţi făcut-o pentru că vă place. Este
esenţial acest lucru: să-ţi iubesti profesia în fiecare zi, să i te dăruiesti şi să dăruieşti celor din jur; viața îţi va oferi înzecit ce ai dăruit. O a doua recomandare este să vă alegeţi mentori şi modele - atât în plan profesional cât şi în plan spiritual - care să vă contureze profilul devenirii în viaţă şi să faceţi tot posibilul să dezvoltaţi concepţiile lor. Iar dacă la sfârşitul activităţii voastre i-aţi depăşit macar cu « 10 cm » (transformaţi în orice unitate de măsură doriţi), înseamnă că v-aţi îndeplinit rolul în viaţă. Modelele, elitele au fost cele care au condus la evoluţie, la dezvoltare şi aşa va fi mereu. A treia recomandare este să faceţi tot posibilul să rămâneţi tineri în spirit, să încercaţi să priviţi viaţa ca pe un drum între minus infinit şi plus infinit. Să aveţi în viitor pretenţii mici de la viaţă, pentru că important nu e să acumulezi lucruri materiale la nesfârşit, ci să ai strictul necesar şi să dăruiesti cât mai mult. Nimic nu te încarcă mai bine, mai pozitiv, decât gândul că ai adus cuiva fericire, iar viaţa e ca o oglindă. Dacă zâmbeşti, zâmbetul ţi se va întoarce. În ceea ce priveşte tema revistei voastre « Eu sunt schimbarea », trebuie ca fiecare dintre noi să încerce să se schimbe pe sine însuşi în sensul dorit şi apoi să încerce să schimbe pe alţii, societatea în ansamblul ei.
Legendă : pHS = echipa pHarmaStudent (Oana Maria Avram – anul I, Simona Matei – anul III) OB = D-nul Ovidiu Bojor 14
CE TE SCHIMBĂ ȘI TE FACE MAI PUTERNIC “Mie nu-mi convine că trebuie să citesc și să învăț atât de mult pentru un examen. Cursurile sunt prea dificile și plictisitoare. Și numi place că am atât de puțin timp liber!”. Cuvintele mele de acum șase ani. Eram anul doi de facultate și îmi exprimam nemulțumirea în aproape toate conversațiile pe care le aveam. Desigur că, de vină pentru toate aspectele negative erau profesorii, colegii, facultatea, sistemul de educație. Eu îmi doream să învăț, dar programa universitară nu era potrivită: prea mult din ce mi se părea irelevant și prea puțin din ce mi se părea relevant. “Citesc foarte mult pentru serviciul pe care îl am în prezent, de la articole, la ghiduri, protocoale, legislație sau tratate. Articolele sunt dificile, dar foarte interesante. În 15
timpul liber particip la conferințe și congrese, facilitez sesiuni de soft-skills training și workshop-uri pentru studenți, atât în țară, cât și în alte țări din Europa, sunt înscrisă în programe de educație continuă și cursuri de dezvoltare personală”. Cuvintele mele astăzi, la doi ani după absolvirea facultății. Diferențele dintre cele două paragrafe sunt evidente. Volumul de lucru / învățat / citit sau nivelul de dificultate al acestora nu s-au modificat însă, iar timpul liber nu s-a înmulțit. Și atunci ce s-a schimbat? Schimbarea s-a produs în timpul unui workshop la care am participat, în cadrul unui congres EPSA (European Pharmaceutical Students Association). Alături de 10 studenți de la alte facultăți de
farmacie din Europa, am împărtășit programele și proiectele din facultățile noastre și am analizat oportunitățile de dezvoltare personală și profesională oferite studenților. Cu fiecare proiect/ inițiativă prezentată, nivelul meu de interes creștea și nu-mi doream decât să pot participa la fiecare dintre ele. Gândul că ceilalți studenți sunt mult mai norocoși pentru că beneficiază de astfel de programe pusese stăpânire pe mine. Era clar pentru mine, eram în locul nepotrivit la momentul nepotrivit și am început să le explic cum eu nu pot avea parte de aceleași experiențe ca și ei, pentru că mie nu îmi sunt oferite. Din schimbul de 16
replici ulterior am realizat: de vină pentru toate aspectele negative nu erau profesorii, colegii, facultatea, sistemul de educație, ci atitudinea mea față de procesul de educație. Ceea ce de fapt îmi lipsea era un obiectiv clar definit, pe care să doresc să-l realizez la finalizarea studiilor universitare. Considerând ca fiecare curs inseamna 3 ore din timpul meu liber blocate într-o aulă, nu este de mirare că entuziasmul nu-și făcea simțită prezența. Schimbarea de atitudine m-a ajutat să abandonez abordarea de tipul “vreau să învăț, dar nu am oportunitățile potrivite” la cea de tipul “vreau să învăț, iar dacă nu am oportunitățile potrivite, le voi
crea”. Astfel, mi-am alcătuit un plan de dezvoltare, mai exact o listă de aptitudini și abilități pe care le considerăm utile a fi dobândite în cursul anilor universitari. Materia de examen a început să fie mai ușor de parcurs, cursurile au început să devină mai atrăgătoare, performanța mea la examene s-a îmbunătățit. Deoarece îmi era clar acum de ce învăț și în ce fel se leagă fiecare materie de scopul meu: dobândirea profesiei de farmacist. Planul meu de dezvoltare includea (și încă include) și abilități personale, pe lângă cele profesionale (pentru care aveam deja oportunități oferite de către facultate). Implicarea în activitățile asociațiilor studențești mi-a completat procesul de educație. La nivel local, național sau european, toate proiectele la care am participat m-au ajutat să mă cunosc mai bine, cu slăbiciuni și calități. Mai mult, mi-au dat ocazia să-mi exersez și perfecționez abilitățile (time management, team work, project management, leadership, emotional intelligence).
Iar atunci când mi-am dorit mai mult decât mi se oferea (ca proiecte/activități/campanii), nu m-am resemnat, ci am prins curaj să creez acele proiecte. Astfel, schimbarea mea de atitudine a început să devină mai mult decât o modificare care avea impact doar asupra mea. Pentru că, prin ceea ce dezvoltam, generam o schimbare și ofeream colegilor mei oportunități pe care altfel nu le-ar fi avut. Această schimbare de atitudine a reușit să-mi schimbe viața. Și pentru că mi-a fost oferită de către colegi de-ai mei, am înțeles cât de important este să împărtășesc experiența mea cu cei din jur. Motivul pentru care facilitez training-uri și workshop-uri este dorința de a le transmite studenților că ei pot genera schimbări de orice fel și în orice domeniu, că schimbările pornesc de la persoana lor și că vor culmina cu schimbări în bine pentru persoanele din jurul lor. Ce-mi repet zilnic? Îmi repet că “eu sunt schimbarea”. Tu ce îți spui?
Monica Luca, Alumni SSFB, farmacist & EPSA soft-skills trainer
17
FACULTATEA - UN NOU DRUM, MAI MULTE CĂI
Mă numesc Ionuț-Bogdan Voinicu și sunt student în anul I în cadrul a două facultăți: Facultatea de Farmacie din cadrul UMF “Carol Davila” București și Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din cadrul Universității Politehnica din București. Am fost admis ca olimpic în cadrul ambelor facultăți. Sună un pic nebunesc și tocilăresc, nu? Prima întrebare a persoanelor pe care le cunosc, atunci când află ca frecventez 2 facultăți la zi este, bineînțeles, cum reușesc să fac 18
față. Răspunsul este unul destul de complex și trebuie detaliat. În primul rând, mereu mi s-a zis că pot reține foarte rapid informațiile, fapt pe care mi l-am confirmat, însă abia recent mi l-am explicat. Mi-am dat seama că ceea ce fac eu chiar îmi place și reușesc să fac din plăcere. Atunci când faci ceva din obligație, aproape sigur nu va ieși așa cum trebuie sau chiar va fi un eșec total. Încă din clasa a șaptea am iubit chimia și am vrut să o descopăr în amănunt. Chimia este poate cea mai importantă
știință naturală, care explică toate procesele care au loc în natură, dar și în viața de zi cu zi a omului și cum a reușit acesta să evolueze. Ceea ce mi-am propus a fost să continui să studiez chimia și la facultate și mi-am urmat dorințele, alegere pe care nu o regret nicio secundă și pe care aș face-o necondiționat, dacă ar trebui să repet. Chimia pură este ambiguă, ștearsă, plictisitoare și oarecum inutilă, de aceea ea trebuie aplicată, astfel am ales cele 2 domenii, medical, prin Facultatea de Farmacie, și ingineresc, prin Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor. Pe de altă parte, următoarea problemă de care m-am lovit a fost timpul. Da, timpul, care este extrem de important și care trebuie eficientizat la maximul posibil. Cred că am reușit să fac acest lucru, chiar dacă nu pot ajunge la toate cursurile, însă nu am avut probleme cu prezența la orele de seminar și de lucrări practice. Cu toate acestea, având mai multe ore săptămânal decât restul colegilor mei, nu a fost nicio problemă pentru mine să reușesc să îmbin utilul cu plăcutul, adică școala cu petrecerea timpului liber. Începutul facultății a reprezentat un restart al vieții mele, practic am lăsat trecutul în marea lui parte în urmă și am început un nou capitol, cel mai frumos capitol, când am întâlnit cei mai frumoși oameni pe care i-aș fi putut avea alături. Mai mult decât atât, semestrul
se apropia de final, iar sesiunea, mai bine zis, sesiunile nu s-au lăsat așteptate. Învățând treptat și din timpul semestrului, deși am avut 3 săptămâni cu 9 examene plus o săptămână de presesiune, am folosit timpul cât mai eficient și, fiind prima experiență a unei sesiuni, mă pot declara profund mulțumit de rezultate, cu excepția a două note de 8, și pregătit pentru restul anilor de facultate, chiar dacă stresul, pot zice, a fost maxim. Sincer, nu sunt nerăbdător să înceapă sesiunea, dar sper să treacă rapid și cu succes. În concluzie, ca o recomandare pentru viitorii boboci, consider că nu este ceva de dorit a începe simultan cursurile a două facultăți, decât pentru cei care sunt total pregătiți a se avânta în această blândă „tortură”. Avantajele mele au fost cunoștințele pe care le aveam de la pregătirea pentru Olimpiada de Chimie, cunoștințe care mi-au ușurat semnificativ procesul de învățare (poate nu am menționat că eu nu tocesc, decât la nevoie). Ca o recomandare pentru colegi: învățați constant (poate unii fac prea mult asta, să o lase mai moale, de asta există sesiunea) și mai și distrați-vă, aveți o viață (pentru cei care nu ies prea des prin oraș), faceți-vă prieteni, socializați, iubiți, bucurați-vă de tot ce aveți, implicați-vă, exprimați-vă mereu opiniile și nu fiți indiferenți, gândiți pozitiv, uitați grijile, totuși nu uitați să și învățați.
Voinicu Ionuț-Bogdan, student în anul I 19
EU ALEG
oază ca să meditez, în spatele unei dune de nisip. Soarele se retrăgea spre asfințit și vântul începea să bată . Priveam la soare și pe masură ce el dispărea, vântul ridica fire de nisip, care se așezau pe culme și făceau duna să se inalțe. Întunericul înlocuia lumina și frigul: dogoarea din timpul zilei. Atunci am înțeles, trăind și simțind eu însumi, ceea ce spuneau tuaregii: totul se schimbă în permanență, chiar și în deșert. Pentru a vedea schimbarea este nevoie să fii acolo, în el și să simți. Privit din exterior, deșertul este static, monoton. Schimbare, transformarea este în interiorul lui. "FII TU - schimbarea pe care o dorești în lume." spunea Mahatma Gandhi. Oare ce a vrut să spună? Ce înseamnă să FII? Există în interiorul nostru cineva care ESTE, care decide gândurile, emoțiile, cuvintele și acțiunile noastre? Tu ce În 2007 eram în Dubai. După crezi? Viața se trăiește în jurul un Safari în deșert ne-am oprit a trei verbe: A FI, A FACE ȘI A într-o oază. Am fost fascinat AVEA( A DEVENI). O întrebare din copilărie de tuaregi: stăpânii la care fiecare avem nevoie să deșertului care povesteau la lumina răspundem este: "Eu pe care verb focului: cât de frumos este deșertul mă concentrez?" EU vreau să FIU și cum se schimbă de la o zi la alta. fericit, vesel, energic și entuziast! Am decis să verific poveștile lor din Dar vreau ca și oamenii din interiorul deșertului. Am ieșit din jurul meu să fie la fel! Dacă vreau 20
ca ei să mă inspire pe mine și starea mea mea să vină de la ei, este posibil să FIU nefericit! De ce?Pentru că starea LOR este la alegerea LOR. Dacă ALEG să mă schimb EU, să FIU fericit, vesel, zâmbitor este posibil să FIU și să inspir pe o parte dintre ei. Ce părere aveți? Starea mea interioară depinde de ceea ce EU aleg să FIE? Dacă EU mă schimb, am șansa să produc o schimbare și în cei din jurul MEU? Pentru asta am nevoie să FAC ceva. Să ies din starea de "dolce far niente", cum îi spun eu stării de confort,( ca să nu-i spun lene ) și să-mi fixez un scop. "Să devin EU - schimbarea pe care o doresc în lumea din jurul meu: să creez lumea mea!" Apoi să FAC ceea ce mi-am propus : să FIU vesel, zâmbitor și fericit. S ă fac ceea ce am de făcut din această stare, să-i inspir și pe alții și apoi să devin creatorul vieții mele. Să am satisfacția de a avea în jurul meu oameni ca mine! Cum sună ? Vă inspiră să deveniți ceea ce vreți să FIȚI? Să vă povestesc ce mi s-a întamplat în 2008. A fost o iarnă când a nins foarte mult și am fost nevoit să merg cu metroul. Când am ajuns la birou i-am intrebat pe colegi ce eveniment, ce catrastrofă a avut loc (eu nu prea mă uit la televizor)? De ce? Am văzut în metrou doar oameni triști, supărați, încruntați! Colegii mei mi-au spus că nu a avut loc nicio catastrofă și că așa sunt oamenii în metrou. A doua zi aceleași fețe! A treia zi .. 21
Atunci am decis să fac o SCHIMBARE. Am luat o insignă cu un Smiley, pe care mi l-am pus în piept și l-am purtat mult timp. Îl port și acum. Este mascota mea și a Asociației TINERI DE SUCCES pe care am fondat-o. Colegii m-au întrebat de ce îl port, pentru că eu am oricum zâmbetul pe față. Le-am răspuns că îmi place să văd cum zâmbesc cei care îl văd pe Smiley. Și că de când îl port, mai mulți oameni zâmbesc atunci când mă văd, unii chiar întorc și capul după mine zâmbind pe stradă, arătândumă și altora. Mulți mi-au mulțumit în decursul timpului, unii mi-au cerut să le dau o insignă, alții chiar au purtat-o. Acum pot spune că scopul propus, schimbarea stării de A FI a celor din jurul meu s-a produs. Am alături oameni mai veseli, mai zâmbitori. A fost posibil prin schimbarea stării mele de A FI și prin ceea ce am făcut. Ce am realizat? EU AM DEVENIT mai vesel, mai zambitor, iar acum lumea în jurul meu este mai veselă, mai zâmbitoare. Ce credeți, a meritat efortul? Eu vă spun cu toata covingerea: DA, din toată ființa! "Schimbarea este singura constantă a vieții" spunea Alvin Tofler. Dacă vrei să FII în viață, acceptă provocările! Când nu le ai: crează-le. Vrei să schimbi lumea? Începe cu tine și ai o șansă! În viitor nu există certitudini, dar sunt posibilități. Propune-ți un scop, fă ceea ce depinde de tine și
perseverează cu răbdare, atrăgând pe cei care sunt inspirați de scopul tău. Ești nemulțumit de ce este în jurul tău? Fă altceva decât ai făcut până acum și ai mari șanse de a schimba lumea, așa cum te-ai schimbat tu. Fă ceea ce ai făcut până acum, fii nemulțumit și nefericit (că lumea este rea, ...) și așa vei rămâne. Asta este ceea ce vrei? Dacă vrei altceva, o schimbare în bine, acționează, fă ceva nou, deosebit, inspirant! Acțiunea și rezultatele îți vor da încredere, plăcere, entuziasm, curaj, energie și poftă de VIAȚĂ! Einstein spunea că dacă îți dorești rezultate diferite, trebuie să te comporți diferit. Astfel funcționează legea cauzei și a efectului ! Ce am învățat din ceea ce v-am povestit? Să-mi fixez un scop care să-mi aducă o stare de a FI: de bine, de armonie cu mine și cu lumea din jurul meu ,să FAC ceva în acest sens și să perseverez cu răbdare, până când AM sau DEVIN, ceea ce mi-am propus. Atunci EU voi FI adevarata schimbare, care împreună cu cei din jur putem schimba și vom crea: Lumea
John Maxwell TEAM
NOASTRĂ! Vă recomand câteva filme pe Youtube: "MERCI!", "SCHIMBAREA!" Vă doresc SUCCES! PS.Asociatia TINERI DE SUCCES are ca primele 3 valori: 1.Acceptarea ca deschidere către cunoașterea interioră și a lumii din jur. 2.Adaptarea ca orientare către acele acțiuni care generează echilibru și armonie cu mine și lumea din jurul meu. 3.Aprecierea: mod de a recunoaște și folosi valorile, potențialul propriu sau al mediului în care traiesc, pentru creștere, evoluție. Mesajul TINERILOR DE SUCCES: "FII TU-succesul! " (Succesul privit ca stare de A FI, înainte de A FACE sau A AVEA), în paralel cu titlul articolului: "FII TU-schimbarea! " FIȚI VOI CREATORII STĂRII VOASTRE, CREATORII VIEȚII VOASTRE! Ai nevoie să-ți stabilești scopul care să te inspire în orice domeniu al vieții tale? FII TU-schimbarea!
Cristian Gheorghe Cuciureanu Independent Coach, Speaker, trainer Vicepresedinte Asociatia TINERI DE SUCCES
22
VOLUNTAR SĂ FIU SCHIMBAREA
Ce este schimbarea? Un termen cu mii de semnificații, și totuși, un termen pe care nu știm să îl definim concret până când nu facem chiar noi parte din schimbare. Nici eu nu știam aproape nimic despre aceasta, și nici cum pot face eu parte din schimbare. Cu toate acestea, primul meu pas l-am făcut încă din anul I când am decis să iau atitudine, să mă implic, și am început cu pași mici, învățând să fac pași din ce în ce mai mari. Am început prin a fi reprezentantul colegilor de serie și voluntar al Organizației Studenților Farmaciști din Cluj-Napoca. Astfel am avut ocazia de a vedea cum fiecare lucru, cât de mărunt poate duce la o schimbare, cum o simplă discuție cu un cadru didactic în numele colegilor schimbă o decizie luată în defavoarea acestora, cum o decizie luată de tine aduce un zâmbet pe chipul lor și cum un simplu „Mulțumesc!” primit în 23
urma acțiunilor tale te pot motiva să faci pași puțin mai mari. Așa am făcut și eu, anul următor am dorit să fac o schimbare mai mare, să am un impact mai important, să ajut mai mulți colegi. Prin urmare, am devenit student consilier, având atunci ocazia de a ajuta toți studenții facultății, nu doar pe cei din seria mea. Dar, poate cele mai multe, cele mai importante schimbări și totodată cele mai multe satisfacții le-am primit ca voluntar al organizației. La fel ca în activitatea mea de reprezentant al studenților, și aici, am început prin a face pași mici, dar mulți. Primul proiect în care m-am implicat ca voluntar, a avut rolul de a mă motiva definitiv. Am avut ocazia de a promova spiritul Crăciunului în facultate, și chiar să fiu eu Moș Crăciun pentru câțiva copii. Privirile acelor copii, fericirea şi mulțumirea acestora, faptul că am fost eu cel ce le-a schimbat în bine sărbătorile, nu a putut decât să îmi ofere aripi și să aștept nerăbdător următorul proiect, următoarea șansă de a putea face o diferență. Prin urmare m-am asigurat să am și eu un rol în viitoarele proiecte OSF! A urmat anul II de studenție, anul II de voluntariat, noi oportunități de a schimba ceva, o implicare mai mare și mai multe responsabilități. Prin urmare am început prin a coordona recrutările organizației și de a încerca să distribui fiecare voluntar nou în departamentul potrivit. Apoi au
urmat mai multe campanii, și mai multe metode de a face diferența. Ceea ce m-a marcat cel mai mult în toate aceste campanii au fost prezentările susținute în licee. Faptul că îmi puteam prezenta facultatea și profesia așa cum este ea, nu așa cum este văzută, faptul că puteam învăța o serie de elevi ce înseamnă cu adevărat diabetul și de ce nu cumpărăm medicamente precum cumpărăm bomboanele aduc o satisfacție personală foarte mare, pe alocuri chiar și puțină mândrie. Următorul pas, cel logic de altfel, l-a reprezentat trecerea de la statutul de voluntar, la membru în conducerea organizației. Iar pentru asta am ales funcția de Vicepreședinte Educațional, postul perfect pentru a putea face cele două lucruri pe care doream să le duc la un alt nivel: reprezentarea colegilor și reprezentarea profesiei de Farmacist! Dintre toate proiectele pe care le-am coordonat pe parcursul acestui an de mandat, primele două m-au marcat cel mai mult, și unul dintre ele reprezintă modelul meu perfect de a face o schimbare. Totul a pornit de la amintirile mele de student de an I, în prima săptămână, pierdut prin facultate, căutând amfiteatre și laboratoare într-o zonă agitată continuu, cu frica de a nu întârzia încă din prima zi. Sigur nu sunt singurul care a trecut prin asta, dar nu trebuia să simtă aceeași frică și cei ce urmau să intre în anul I. Astfel, am organizat o scurtă întâlnire cu
aceștia în care am încercat să le ofer o scurtă introducere în Facultatea de Farmacie din Cluj-Napoca. Deși am sperat să pot împărtăși aceste informații măcar câtorva studenți, am avut ocazia de a ajuta peste 75% din bobocii acestui an. Faptul că aceștia au avut doar cuvinte de laudă și multe mulțumiri la adresa inițiativei mele, mă determină să cred că acest proiect și-a atins scopul, și studenții anului I au un minim de cunoștințe în momentul în care intră pe porțile facultății, iar frica cu care am trecut eu prin prima săptămână, dispare. Acum, după aproape 3 ani de voluntariat, am ajuns să fiu Președintele acestei minunate organizații, care mi-a oferit atât de multe oportunități și care m-a învățat că eu sunt schimbarea pe care o aștept. Privind retrospectiv, după ce am reușit să iau parte în toate proiectele organizației, după 3 ani de reprezentare a colegilor, nu pot să spun decât că sunt mai motivat ca niciodată să împărtășesc experiența acumulată, să caut idei noi, să am un impact mai mare asupra lucrurilor pe care le fac. Și totuși, ce este schimbarea? Schimbarea suntem noi, eu, tu, oricine își dorește să schimbe ceva, să aducă ceva nou, să îndrepte ceva greșit. Orice pas mic făcut va duce la pași mai mari, și va schimba poate ziua unei persoane, poate viața alteia. Nu contează cât de mare este acțiunea noastră, contează rezultatul acesteia, și cel mai important, contează schimbarea adusă de aceasta. Melinte Gheorghe, Președinte Organizația Studenților Farmaciști Cluj-Napoca 24