Costel A vrăm escu

COSTEL AVRĂMESCU

Călătoream prin gânduri sătule de nesomn pe vârfurile degetelor să nu fac zgomot. Cu orizonturi saline, marea clipea complice, ispitindu-le rada. Din sânge purpuriu neliniştindu-şi matca, respiram pulsul grabnic al chemării spre centrul libertăţii din mine ca un întreg de gânduri. Când am părăsit căminul copilăriei spre orizontul consternat de hazard, Tata întorcea brazda gândind la pâinea cea de toate zilele. În pridvorul casei, Mama pregătea provizii de îngrijorări... Şi un ultim tablou cu pensula înmuiată în curcubeul toamnei timpurii. Pe rute mai mult sau mai puţin planificate, furbisând fusele orare cu nisipul singurătăţii, am bătut lumea în lung şi în lat, talpa fiindu-mi cea mai bună unitate de măsură. Când Neptun a cercetat insula din mine, în numele planetei cu halat albastru, mi-a dat certificat de braţe coapte pentru gesturi majore pre potecile-i morgane. După această călătorie, stârnind pricini de iască pentru amnarul cuvintelor, m ă declar învingător, acostat la dana riverană a amintirilor,

gândind la liniştea cea de toate zilele cu duh de circumstanţă.

Efectul nem ărginirii

Când îşi imprim a pasul ferm pe nisip, lichefia toate privirile înfiorate năpădind infinitul de urme. Indiferenţa ei avea ceva irezistibil; ,,Cât curaj în această precauţie instinctuală!”

Către asfinţitul verii, pe plaja unei înserări crepusculare, cu dragoste de vis şi de viaţă, o zeiţă telurică, atemporală, căuta să regăsească natura primară.

Cu magnetismul hieratic al ochilor de smaragd - mare nesfârşită, la ora mareelor înalte - plini de taină şi mister, a pus stăpânire pe inim a mea tulburându-i vadul. Entuziasmul privirii - încercuită de gheruţe scânteietoare- mi-a împresurat întreg orizontul ca o pasăre de pradă.

Între frumuseţea ei şi nebunia mea, sângele m i-a devenit m ult mai sărat; sufletul, o corabie de dorinţe mai puternică decât toate dezlănţuirile furtunii.

M oara de apă cu scânteieri magnifice.

Luna îmbrăţişează m atern necuprinsul mării. Îmi tolănesc privirea la pieptul orizontului În fiecare sâmbure de lumină presărat din cer, răsare un gând viguros. Năpădit de neuitări, trepidez senzorial

în ecouri crescute pe trunchiul răm uros al gândului. Din ciorchinele lunii, se scurge mustul luminii în clepsidra sufletului. Sub însetarea fiecărui pas, în ispitirea altor răsărituri, nisipul - măcinat fără încetare în m oara de apă - continuă să pigulească miezul clipelor nenăscute.

Infinitul care atrage g ânduri profunde

Peste câmpia largă şi zâmbitoare a mării, Dumnezeu întinde cerul amurgului; în talazurile sale, se afundă corabia gândurilor.

Crepuscul nautic Încercând să o descarc, acostez pe linia trem urândă dintre fantezie şi realitate. Cu sufletul obosit de povara cuvintelor inaudibile, respir aerul salin; pe coasta sălbatică, aud respiraţia stelelor dătătoare de viaţă ca răsuflarea mării într-o scoică. Destul de repede - ca o pauză de grijile lumeşti - mă cuprinde un sentiment general de încredere. Suspendat în afara timpului şi spaţiului, experimentând calmul temporar al infinitului pururea mişcat, simt cum toate problemele încep să se topească.

Un altar neterm inat pare cerul cuprins de-nserare ca într-un brâu de humă; Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat; Briza abia trezită din somnul său diurn cravaşează herghelii de valuri-n spumă; În hamacul orizontului, m i-am ancorat gândul la crepusculul catifelat; Amintirile mă ning acrobatic cu-aripi de pescăruşi albaştri şi petale de lună.

În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic; Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeam nă, peste timp, la taifas, Bântuindu-mi carnea cu-nrobitoare atingeri pasionale,-n amurgul alocromatic; Pagini cu poeme de-altădată se desfac nostalgic, se aureolează şi prind glas; La ora mareei, ascult mugetul mării şi, trecutului meu, îl suprapun cinematic.

Lampa cu petale de fluturi albaştri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare; Pentru magnetul uriaş al mării, inim a mea va răm âne-n veci o bucăţică de fier; Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost şi-alinare.

Pentru sufletul încercat, suava tortură a amintirilor este-o desfătare-n amurg, Pentru prezentul fără zăbală şi frâu, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer Din care, cu scânteieri firave, pentru coala de hârtie, scurm gânduri care curg.