V. 5.36 6

pare şi îşi ziceâ ca numai nevastă-sa putea sa fie aceea care liberase pe Aristomene.

Şi după o bănuială, îi veni alta: dece îl liberase? Poate că o ademenise vorba aceea pe care o spusese Aristomene sub puterea băuturii fermecate? Gelozia e o gânganie prolifică: cloceşte o băiyiiaîă după alta. întruna din zile Kleanthos spuse Agamedei să prepare iar din băutura aceea, căci avea să învite la masă pe un efor care-1 bănuiă de conspiraţie împotriva lui ,şi vroiă cu acest chip să-l constrângă la mărturisire.

Eforul însă pe care regele îl chemase la masă, eră confidentul lui şi împreună puseseră la cale planul întreg.

După ce Agamede umplu paharele Kleanthos scăpă inelul pe jos, şi ruga pe nevastâ-sa să-l ridice.

Pe când regina eră plecată căutând inelul, eforul repede schimbă paharele, punând pe al lui înaintea locului Agamedei. în momentul următor deşertară amândoi paharele, în sănătatea regelui.

Peste o clipă, Agamede începu să simtă prin trup aceă lâncezeală neînvinsă care prinde în ghiarele ei sufletul cu irezistibilă putere; inima-i începu să bală cu spaimă, ca a condamnaţilor cari văd înaintea lor săcurea călăului; şi încă nu putea să-şi esplice, ce se întâmplase cu dânsa?

Se uită la efor şi îi văzu zâmbind batjocoritor; apoi se uită la Kleanthos: faţa regelui exprimă o mare mânie; — în acest moment, se lămuri totul în minte: ea însăşi băuse paharul cu băutura fermecată ! în faţa ei văzu pe masă cuţitul mare, ascuţit de tăiat pâinea: se îngrozi la vederea lui, aşă 'cum se îngroziau toţi aceia cari gustau din elixirul blestemat: porni să-şi facă silă şi să pună mâna pe fier; la această atingere toţi nervii începură să-i tremurere şi- să se.încordeze, atâta groază îi pricinui; — ea însă totuşi îşi sforţă degetele ca să prindă mânerul cuţitului, îşi sforţă ochii ca să privească fierul, cu toate că aceste sforţări îi pricinuiau chinuri ca din iad.

Şi acuma auzi cuvintele lui Kleanthos. Ca şi mugetul unei fiare setoase de sânge, astfel îi trecură prin inima înfricoşată. — Femeie! Să-mi răspunzi, mărturisind la aceste trei întrebări: ce s’a întâmplat cu poporul Spartei acum opt zile? Cine a dat drumul lui Aristomene din închisoare? şi ’ în sfârşit: cum se prepară băutura fermecată ?

Agamede simţea constrângerea neînvinsă de a răspunde la toate, aceste trei întrebări. Limba-i nu mai puteă fi stăpânită, — în inimă ; nu mai simţia decât o picătură de putere. Dar această picătură, această picătură din urmă, mai rezista, mai j luptă; — femeea sări deodată dela locul ei şi-şi înfipse cuţitul ascuţit. ce strângea convulsiv, drept în inimă, până in plasele.

Şi Kleanthos n’avii răspuns 1* cele trei întrebări ale lui.:

Agamede îşi folosise ultima putere a sufletului pentru ca să şi omoaie ^ trupul; cuţitul scăldat în sângele ei, a frânt vraja băuturii fermecateşi morţii nu mărturisesc, asupi/1 lor n’are putere niciun fel de eh*1 pregătit de mână omenească.

Secretul băuturii fermecate s‘a ^ coborât cu ea în mormânt. I-a ia, mas numai numele: Grecii îi zicea11' acliaemenidion.