Minciuna la copii – Metode eficiente pentru a-ţi învăţa copilul să fie întotdeauna sincer
Problema copiilor care ascund diverse situaţii sau omit să povestească o anumită întâmplare cu care s-au confruntat este una extrem de răspândită; cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că cei mici (3-4 ani) nu sunt în măsură să facă o distincţie clară între noţiunile de “BINE” şi “RĂU” şi nu îşi dau seama că neadevărurile spuse de ei complică lucrurile şi bunul mers în relaţiile de familie. Iată câteva sfaturi practice care te pot ajuta să creşti un copil onest, care să nu te mintă niciodată Subliniează-i din timp cât de importantă este sinceritatea în familia voastră Copilul trebuie să ştie că cel mai important este adevărul, chiar dacă a făcut o năzbâtie şi consecinţele nu sunt deloc plăcute. Este mai simplu şi mai corect să rezolvaţi împreună această problemă, în loc să îţi pierzi încrederea în el şi să nu ştii cum să îl ajuţi. După ce îţi prinzi copilul că a spus o minciună, este important să stai de vorbă cu el şi să afli de ce a ales acest comportament – vezi dacă nu cumva se teme că ai putea să nu îl mai iubeşti, are traume legate de pedepsele anterioare sau se aşteaptă la o reacţie violentă din partea ta. Fii sincer faţă de propria persoană şi încearcă să îţi dai seama dacă eşti genul de părinte căruia i se pot spune şi veştile proaste sau, din contră, te enervezi şi nu te mai poţi controla. Fii tu însuţi un model Propriul stil de viaţă şi modul în care îl implici pe cel mic în viaţa de familiei şi îi răspunzi la întrebările incomode te poate ajuta să îi oferi o lecţie copilului tău. El va învăţa astfel să spună adevărul în orice situaţie, deoarece şi tu procedezi în aceeaşi manieră. Evită răspunsurile scurte, de genul “nu este treaba ta”, “nu trebuie să ştii tu”, întrucât rişti astfel ca puiul tău să îţi imite comportamentul.
Laudă-l când are tăria de a spune adevărul chiar şi după o fapta gravă S-a jucat cu focul la aragaz şi a declanşat alarma de incendiu? Sau a vrut să se joace cu peştişorul din acvariu dar l-a scăpat pe jos? Apoi a avut tăria să recunoască că el este vinovatul pentru aceste fapte? Atunci puiul tău merită cuvinte de laudă fiindcă şi-a recunoscut greşelile; copilul va aprecia acest lucru (deşi mai are de îndurat o pedeapsă), întrucât se va simţi respectat chiar şi în momente critice de genul acesta. Voi cum aţi procedat când aţi observat că puiul vostru exagerează sau ascunde adevărul? Cât de eficiente sunt pedepsele?