Fizeș și Lazuri

Două matrice sigilare care au aparținut Primăriilor comunelor rurale Fizeș și Lazuri

La Arhivele Naționale Istorice Centrale (Matrice sigilare, nr. 11486 și 11487) se află două matrice sigilare care au aparținut Primăriilor comunelor rurale Fizeș (azi sat în comuna Sâg) și Lazuri (azi sat în comuna Valcău de Jos), județul Sălaj. Ambele piese au formă rotundă, au diametrul de 37 mm, au fost confecționate din alamă și au fost gravate în excizie.

În emblemele celor două matrice sigilare figurează, cu mici diferențieri, vechea stemă a județului Sălaj, aprobată după cum a fost fixată de Comisia consultativă heraldică (Decretul Regal nr. 2079 din 1 august 1928, publicat în „Monitorul Oficial” nr. 222 din 6 octombrie 1928, pp. 8278-8283): scut triunghiular, cu flancurile rotunjite, sfertuit, cuprinzând în primul cartier, pe roșu (culoare reprezentată convențional prin linii verticale plasate la distanță egală), un braț drept ținând în mână un mănunchi format din două frunze de stejar, două spice de grâu și un ciorchine de strugure (simbolizând bogățiile naturale ale județului), în al doilea cartier, pe albastru (culoare redată prin linii orizontale plasate la distanță egală), o cetate (reprezentând vechea cetate a Șimleului), în al treilea cartier, pe albastru, ieșind din flancul drept, un țap, orientat spre stânga heraldică, cu picioarele din față ridicate (simbolizând regiunea muntoasă a județului) și în al patrulea cartier, pe roșu, trei fascii (reprezentând râurile Someșul, Bereghiul și Crișul).

În cele două exerge, mărginite la exterior de câte un cerc liniar, sunt legendele: 11486) + ROMÂNIA + PRIMăRIA COMUNEI RURALE FIZEȘ / JUDEȚUL SăLAJ; 11487) + ROMÂNIA + PRIMă-

RIA COMUNEI RURALE LAZURI

/ JUDEȚUL SăLAJ. La matricea sigilară nr. 11486, stema este puțin aplatizată și ilizibilă pe alocuri, iar la matricea sigilară nr. 11487, stema este aplatizată și, în mare parte, ilizibilă.

laurențiu-ștefan SZeMkoVIcS

Nasradin Hogea în Dobrogea...

(urmare din p. 12) 2 kg!...) Hogea Nasradin, mereu optimist, spunea liniștindu-i pe toți săracii din lume: „Dacă un vecin ne-ar da carnea, un altul ar veni cu făina și încă un altul ne-ar milui cu uleiul, Oooh, ce bun șiborek am mânca și noi!” Citez câteva versuri din poemul dedicat acestei plăcinte tătărești:

Din strămoși noi moștenirăm cocătura cu grăsime și cu carne. Îndoita, colăcelul, învârtita sau ca formă denumită ce-i rotunda, Ori înțepata, așezata, scursa, zisa cocă lată sau scoverga, Fructul dulce de curmală, gogoașă, coca boului tăiata, De te-apuci ca să le numeri, anii tăi vor trece suta!... Dar deasupra tuturora Sfântul Șuberek domneşte Căci în oase și în vene, el puterea ne sporeşte Înrădăcinat în minte, când buricul se tăia Sângelui el da vigoarea, apoi toate le-ntărea... Grâul când îl cultivarăm, cocătura fu în frunte, Şi creșteam ca în poveste când mâncam aste plăcinte; Neam de neam, copii mulțime, sănătoși, frumoși devin

Foietajul pus în straturi, tăiței, dospita, tătăreasca, foi în perne, Tot ce ne rezervă soarta, suportăm ca un destin.

(Fragment din Monografia comunei Albești de Constanța, ed. I-a, 2007, p. 68, traducere în limba română de Güner Akmolla.)