CARIERE, 282 - preview

Scanează codul QR pentru a te abona la

FLORENTINA CIONTEA, SODEXO

MANUELA GUTE, IPSOS INTERACTIVE SERVICES

IOANA BOGHENCO, INTERBRANDS ORBICO

ADELA GUÉDON, ORANGE

MANUELA FURDUI, CROWE ROMÂNIA

ANDREEA MOLDOVAN, AVON

RALUCA RADU, ANSWEAR

GINA CRUCERU, ROMPETROL

Scrisoare către șefa. Urma mea de ruj

a

Ani la rând, la începuturile carierei mele, am călcat pe cioburi încinse. Să câștigi respectul, dar, mai ales, să îl păstrezi, mi s‑a părut deseori muncă de Sisif. Era suficient să râzi un pic mai tare și deja asupra ta, ca femeie, se arunca anatema. Lucruri absolut firești pentru colegii bărbați, pentru noi erau răzvrătiri, adevărate acte de curaj.

Ne‑am sprijinit și încurajat în echipă? Categoric da! Dar, în același timp, în teren, cele mai aprigi dispute le‑am avut cu șefe femei. Pentru că și ele, prinse în propria luptă pentru promovare, în propriul hățiș de stereotipuri și prejudecăți, gestionau la fel de greu lucrurile. Și da, pe atunci, pe când prezența femeilor în poziții cheie era excepția, nu regula, le era mult mai ușor să răzbească celor mai aprige, bătăioase, masculinizate forțat.

Nu știu pentru altele cum a fost în acele vremuri de‑a dreptul incandescente, atât de aproape de big‑bang‑ul mediului de business, dar mie mi s‑a părut dificil să cresc ținând cu dinții de acea virtute profesională autoimpusă – să nu fac compromisuri sau rabat de buna educație și bunul simț.

Și totuși...

Când am primit prima funcție de coordonare echipe, printre multele mesaje de felicitare, am primit și un mail de la un om foarte drag. Niște cuvinte și sfaturi absolut minunate. Mail‑ul acesta avea însă atașat și un document cu numele: Scrisoare către șefa. Practic, un editorial conceput sub forma unei epistole din partea unor angajați către șefa lor (fostă colegă, chiar una „de gașcă”), o profesionistă desăvârșită, dar de o agresivitate greu de suportat, o atitudine dictatorială, un comportament de gardian.

Imaginează‑ți că în maxim 5 minute trebuie să pleci în cea mai neașteptată și provocatoare călătorie a vieții tale. Ca un ultim retuș, arunci un ochi în oglindă și... pe cămașa preferată zărești o urmă de ruj. Nu poți să schimbi cămașa, bagajele sunt toate în mașină! Nu vrei să renunți la ea!

Sentimentul acesta de prăbușire l‑am avut după ce am citit scrisoarea. Oricine mă cunoștea știa cât

de departe sunt de fiecare frază. Și atunci, de ce trebuia să o citesc?, l‑am întrebat. Am cunoscut o groază de femei faine, care, odată ajunse în postura de șef, s‑au schimbat radical, iar eu chiar nu vreau să te schimbi! ‑ mi‑a răspuns.

M‑a răscolit profund mesajul. Pe de o parte, cu niște ani în urmă părăsisem un loc de muncă din cauza unui șef toxic, știam cum un singur om poate dărâma într‑o clipită un întreg eșafod, pe de alta, mă înspăimânta de‑a dreptul perspectiva că „puterea” te poate transforma în ceva atât de urât.

Și atunci, ce faci când vezi urma de ruj? Dai fuga la baie și te zbați s‑o cureți cât mai repede, cât mai temeinic, până când dispare. Pentru ceilalți. Tu însă vei ști pentru totdeauna că, înainte să pleci în cea mai curajoasă călătorie a vieții tale, ai pierdut timp și entuziasm curățând o urmă de ruj!

Scrisoarea aceea a rămas undeva pe o partiție de calculator într‑un folder denumit „de‑ale mele”. N‑am șters‑o, n‑am mutat‑o, n‑am dat‑o niciodată mai departe. Și, cel mai probabil, calculatorul acela a fost demult dat la casat. Dar în mintea mea ea există. Este tot timpul prezentă acolo și mi‑o recitesc, metaforic, de fiecare dată când am de luat o decizie grea. Cumva, scrisoarea aceea este urma mea de ruj de pe cămașa de lider. La fel cum femeile acelea zbir sunt urmele de pe cămășile generației mele.

Evident, și cămășile generațiilor de după ascund printre pliuri diferite urme, mai sunt și acum răni de vindecat, inechități greu de acceptat și prejudecăți de învins. Însă, astăzi, universul de business s‑a răcit suficient pentru a permite femeilor să călătorească în cele mai neobișnuite profesii și să‑și asume cele mai înalte roluri. Fără a mai fi nevoite să se transforme în ceva ce nu vor sau nu sunt.

CATI LUPAȘCU Redactor‑șef

SUMAR

3. EDITORIAL

Scrisoare către șefa. Urma mea de ruj

6. ORGANIZATIONAL DEVELOPMENT

Madi Rădulescu: Valorile aspiraționale și nevoia de a defini și rafina un nou model de leadership

10. WORK LIFE CHOICES

Carmen Gheorghe: Povestea în alb și negru a uneia dintre cele mai curajoase 12 femei din întreaga lume

16. COVER STORY

Onest, fără teamă ori prejudecăți, în era schimbării

26. LEADERSHIP VALUES

Adela Guédon: Fiecare tânără trebuie să aspire la orice și să încerce la infinit. Nimic nu e inaccesibil!

30. LEADERSHIP FEMININ

Florentina Ciontea: Ce înseamnă să fii femeie lider în secolul perfecțiunii

34. LEADERSHIP VALUES

Ioana Boghenco: Schimbarea este singura constantă în istoria evoluției umane și e important să ne adaptăm la noile contexte

38. LEADERSHIP AUTENTIC

Gina Cruceru: Leadershipul feminin, puntea de „căldură” dintre oameni, companii și comunitate

42. LEADERSHIP

INSPIRAȚIONAL

Opinii despre succes, leadership și echilibrul dintre viața profesională și viața privată. Femei lider care inspiră

46. LEADERSHIP SUPORTIV

Raluca Radu: Dacă mă uit în urmă, în fiecare stadiu al carierei, cele mai mari obstacole au fost în lupta cu mine

50. LEADERSHIP QUALITIES

Manuela Gute: Femeile reușesc să transmită mai bine emoțiile, așteptările, să vorbească „pe limba tuturor”

55. NEW LEADERSHIP

Emma Zeicescu: Avem șansa să rămânem memorabile în leadership

58. LEADERSHIP AUTENTIC

Andreea Moldovan: Ideea de leadership pornește de la a fi liderul propriei vieți

60. EQUAL ACCESS

Simona Panait: Femeile încep să prindă curaj și să își asume poziții de leadership

63. GENDER EQUALITY

Diana Năstase: Leadershipul competent şi autentic nu are gen!

66. FINANCIAL SOLUTIONS

Viorica Păcurar: Investim continuu în dezvoltarea echipei, pentru a oferi clienților soluțiile potrivite

Jurnal de leadership

ADRESA: Str. Brezoianu Ion - Actor, Nr. 51, Sc A, Et 3, Ap. 14, Interfon 114C, sector 1, București, tel: 021 410 83 58

e-mail: cariere@cariereonline.ro

web: www.revistacariere.ro

ISSN: 1583-5804

TIPAR: ART GROUP PUBLISHING www.artdesign.ro

Prepress: CPC, tel.: 021.224.16.15

Publicaţia este auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor – 2018.

CARIERE este membră European PWN Romania și susţine diversitatea de gen. Nicio parte a revistei nu poate fi reprodusă, parţial sau integral, text sau imagini, fără acordul scris al editorilor.

REDACTOR ȘEF Cati LUPAŞCU cati.lupascu@cariereonline.ro

SENIOR EDITOR

Mirabela ANGHEL mirabela.anghel@cariereonline.ro

Adriana COBLISAN redactia@cariereonline.ro

EDITOR

Marilena ISPAS marilena.ispas@cariereonline.ro

Florentina CARAIMAN redactia@cariereonline.ro

SECRETAR DE REDACȚIE

Viviana Ş ERBAN viviana.serban@cariereonline.ro

68. DOSAR SPECIAL

AbbVie România, compania care redefinește așteptările promovând o cultură a încrederii, răspunderii și curiozității

72. BUSINESS FASHION

Alice Botnarenco: Viața nu este despre rutină, ci despre descoperire, învățare, frumusețe și creativitate

74. FLOWER BUSINESS

Adina Filculescu: Antreprenoarea care livrează fericire

77. HEALTH & FITNESS

Lucian Adochiței: Prin încurajarea activității fizice, companiile își ajută angajații să‑și mențină sănătatea și să reducă stresul

80. DIVERSITY – EQUITY – INCLUSION Între cifre și fapte. Liderul secolului XXI

82. WORK & LIFE DESIGN

Mihaela Feodorof: Sarea din bucate și complementaritatea femeii

84. SELF EMPOWERED

Nicoleta Meslec: Femeia lider, un alergător de cursă lungă înțelept

86. TRUE LEADERS

Viorel Panaite: Și băieții plâng...

88. ADEVĂR SAU PROVOCARE

Adrian Stanciu: Neputința învățată

GRAFICA ȘI DTP

Silvia FURNEA , Paragraph Agency silviafurnea@gmail.com

MANAGER PUBLICITATE

Adriana GHEŢA adriana.gheta@cariereonline.ro

Loredana CÎRLAN loredana.cirlan@cariereonline.ro

MANAGER EVENIMENTE

Andra ZIKOV andra.zikov@cariereonline.ro

Laura LUȚĂ laura.luta@cariereonline.ro

DIRECTOR EXECUTIV

Dorin Valeriu COZMA dorin.cozma@cariereonline.ro

DIRECTOR DEZVOLTARE

Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@cariereonline.ro

DIRECTOR GENERAL

Monica NEUMORNI monica.neumorni@cariereonline.ro

FONDATOR & PARTENER COORDONATOR Cătălina SEFER catalina.sefer@cariereonline.ro

Cititorii se pot abona pe site-ul www.revistacariere.ro/abonamente la tel. 0728.901.905, la e-mail dorin.cozma@cariereonline.ro și prin: Manpres Distribution la abonamente@manpres.ro, Top Seven West la office@abonamente-presa.ro. Revista apare bimestrial.

Valorile aspiraționale și nevoia de a defini și rafina un nou model de leadership

de MADI RĂDULESCU

p

Problematica leadershipului feminin încă este controversată din considerente de cote procentuale, care se discută atât în legătură cu leadershipul din corporații cât și la nivelul administrațiilor centrale, europene sau din alte colțuri ale lumii. Problema cotelor mi se pare mai degrabă una de etică, de exemplu, cum ne asigurăm că aceste cote sunt folosite corect și că servesc atât reprezentativității cât și competenței? Altfel, în viziunea mea, nu facem decât să alimentăm controversa și să îndepărtăm oamenii de la a căuta și a privi valoarea reală a leadershipului feminin prin trăsăturile și mentalitatea caracteristice acestora...

Tema este mult mai profundă și cumva este una de tip „oul sau găina”... Este societatea, evoluția acesteia și stadiul de dezvoltare în care încă ne aflăm, cea care creează nevoia de a discuta despre leadershipul feminin, în sensul că societatea, în mod real, în nici un colț al lumii nu este pregătită să trateze femeia în egalitate cu bărbatul? Pentru că, nici măcar în societățile avansate sau cu o cultură care favorizează diversitatea, prezența femeilor nu este covârșitoare în poziții de conducere formale... Și, iată cum, cu cât susțin mai mult valorile diversității fără să le aplice, cu atât par mai ipocrite în ceea ce privește aceste valori.

Din perspectiva egalității de gen și a multor altor aspecte ale diversității acceptate cu adevărat în organizații și în societate, omenirea mai are foarte mulți pași de parcurs. Și asta pentru că nevoia de diversitate cred că apare din nevoia noastră de unicitate și de stimă de sine. Dar, dacă vrem să fim unici, apare imediat

nevoia de superioritate, pentru că stima de sine ne cere să fim unici și speciali și cel mai ușor lucru este să fii special față de un alt semen de al tău care este diferit de tine, deci divers și care, automat, devine inferior. Chiar dacă această inferioritate este doar o nuanță.

Mi se pare foarte valoros că organizațiile, în acest moment, aleg să vorbească explicit despre nevoia de diversitate și incluziune și despre leadershipul feminin, chiar dacă numărul scepticilor și al celor care ironizează și minimizează inițiativele este încă destul de mare. Pentru că tema diversității și a incluziunii ține de educația în privința valorilor. Leadershipul feminin versus cel masculin reflectă o fațetă a nevoii de diversitate, poate cea mai evidentă pentru că poate fi imediat vizibilă și măsurabilă, evidențiată de prezența fizică a femeilor în echipele de conducere sau în echipele de experți și vizibilă în statele de plată și pachetele de recompensare care sunt clar diferite pentru același tip de muncă și competență. Iar aceste aspecte nu pot fi negate, vor fi doar justificate uneori cu niște argumente care te fac să zâmbești.

Într‑un proiect de team coaching, în care la un moment dat s‑a discutat despre valori, am reținut replica extrem de valoroasă a cuiva spunând: ”...dacă simți nevoia să pui etica în setul tău de valori explicit, înseamnă că ai probleme de etică. Etica este una dintre valorile fundamentale și esențiale pentru existența sănătoasă a companiei. Este nevoie să vorbim despre ea și să o educăm permanent, oferind exemple pozitive de la vârful organizației, dar aș prefera să

MADI RĂDULESCU

MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting, facilitator, trainer și coach de echipă cu peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale

punem mai degrabă valorile aspiraționale în setul nostru de valori decât pe cele esențiale de care ar trebui să ne ocupăm zilnic”.

Cumva este similar și diversității și incluziunii... Simt că ele trebuie făcute acum explicit în setul de valori al oricărei companii pentru simplul fapt că ele în mod real sunt încă valori aspiraționale și vor rămâne aspiraționale mult timp de‑acum înainte, pentru că o companie nu este o insulă izolată ce există și acționează într‑o

societate care nu este în mod real incluzivă nicăieri... Dacă ar fi așa, naționalismul absurd nu ar mai avea sens și nu și‑ar mai găsi loc, iar oamenii s‑ar putea privi unii pe ceilalți din perspectiva frumuseții diversității de culturi și a obiceiurilor și s‑ar accepta așa cum sunt învățând unii de la ceilalți, în calitate de cetățeni universali.

Dar, realitatea este alta și acest lucru încă nu este posibil, de aceea, orice mișcare care va susține diversitatea va avea încă mult de muncă și va avea nevoie de multă putere de convingere și multă răbdare pentru a educa generațiile următoare să se prețuiască, mai degrabă decât să se disprețuiască... Și asta este valabil pentru orice tip de diversitate, pentru că este mult mai ușor și confortabil să rămâi închis în cutiuța ta și să întărești motivele pentru care tu ești special și celălalt nu, pentru care tu ești mai capabil și superior și celălalt nu.

Deci tema calităților și beneficiilor leadershipului feminin este, în opinia mea, doar un aspect al unei teme fundamentale, cea a diversității și acceptării sensului umanității: fiecare individ este unic și special. Și merită pus în valoare. Și fiecare individ, femeie sau bărbat, dacă se dorește a fi pus în valoare, să lucreze responsabil la asta în permanență. Progresul unei familii, al unei echipe, al unei organizații și al societății, în general, vine din progresul fiecărui individ.

Odată cu procesele de transformare profundă a muncii din cauza tehnologiei, care avansează extrem de rapid și care apelează la capacitatea noastră de învățare într‑un fel mult mai rapid și intens decât în trecut, felul în care conducem oamenii pentru a obține performanță și îi ghidăm pentru a le face munca mai ușoară s‑a schimbat și cere o prezență liderului mult mai apropiată de oameni. Învățarea vine la pachet cu efortul și confuzia create de elementele de noutate, deci înțelegerea acestor dificultăți face parte din rolul liderului, la fel și capacitatea lui de a însoți și de a antrena.

Tradițional, în familie, mama este cea care are grijă de copiii care cresc și învață și încearcă să le aline dificultățile. Așa

s‑a întâmplat în evoluția rasei umane și a societății. Acest model este transferat și în organizații, pentru că oamenii au adânc înrădăcinată ideea că este rolul și responsabilitatea unei femei și de aceea caracteristicile atașate leadershipului feminin sunt din zona empatiei și a grijei pentru oameni.

Pe lângă nevoia de învățare rapidă, pandemia a scos la iveală nevoia de empatie și de grijă din cauza impactului negativ extraordinar pe care l‑a avut această perioadă în evoluția omenirii: teamă pentru viața personală și a celor dragi combinată cu izolarea forțată și cu schimbarea foarte rapidă a obiceiurilor de lucru și a locului în care erai obișnuit

să atașezi mental anumite activități: la serviciu muncesc și depun efort, iar acasă mă odihnesc și mă bucur de viață. Lucrurile s‑au inversat complet într‑un context nefavorabil învățării. Beneficiul siguranței, pentru că ești la tine acasă și nu ești expus, combinat cu confortul dat de faptul că nu mai ești obligat să te transporți în metropole supraaglomerate sau pe distanțe mari, au facilitat deprinderea unor noi obiceiuri de lucru, însă au scos la iveală și nevoia extraordinară de empatie și de grijă care nu existau înainte explicit în culturile organizaționale.

Așa că, iată un nou criteriu de diversitate evidențiat: capacitatea de a conduce cu empatie. Suntem diferiți din acest punct de vedere și pare că femeile în general au capacitate mai mare de a fi empatice. Din

perspectiva mea este doar un stereotip. Încă un stereotip care pune mai degrabă accentul pe diferență decât pe posibilitatea de a fi complementari sau de a învăța unii de la ceilalți. Un alt stereotip este că bărbații în rolul de lider sunt mai puțin vulnerabili sau nu sunt capabili să arate vulnerabilitate. Este un alt stereotip pe care practica mea de coaching executiv îl contrazice. Lucrez aproape în egală măsură cu lideri femei și lideri bărbați. Dacă este să fac un inventar al tematicilor cu care vin în sesiunile de dezvoltare prin coaching, acestea sunt aproape identice: grija pentru oameni, nevoia de a‑și defini și rafina un model de leadership care să asigure unitate în echipă și posibilitatea de a menține o motivație ridicată, preocuparea pentru relații de calitate și dorința de a se înțelege pe sine. De aceea, cred că obstacolul care trebuie depășit este în societate, în locul din care venim cu toții, din familiile noastre în care ne sunt cultivate aceste diverse stereotipuri în legătură cu tot felul de aspecte ale diversității și unicității umane. Da, organizațiile joacă un rol fundamental în educarea oamenilor pentru a se accepta așa cum sunt ei și pentru a învăța cum să se dezvolte și cum să lucreze și să trăiască armonios unii cu ceilalți. De aceea, în orice program de susținere a diversității și incluziunii și a criteriilor care să încurajeze toate segmentele să își asume leadership (femei sau bărbați, tineri sau oameni maturi, oameni cu expertiză foarte îngustă sau generaliști, analitici sau oameni care își găsesc resursa în relația cu alți oameni, toate acestea fiind criterii de diversitate și nu numai), orice inițiativă de acesta este binevenită.

În acest moment, probabil că temele legate de cum putem folosi diversitatea pentru a fi capabili să învățăm și să avansăm mai repede sunt teme transversale ale oricărui program de dezvoltare personală și obligatorii în orice fel de program de leadership. Pentru că este mult mai mult decât despre lider femei sau bărbați, despre rasă sau orientare sexuală. Este despre principiul fundamental al respectului față de oricare altă ființă umană.

Obstacolul care trebuie depășit este în societate, în locul din care venim cu toții, din familiile noastre în care ne sunt cultivate aceste diverse stereotipuri

în legătură cu tot felul de aspecte ale diversității și unicității umane

WORK LIFE

Choices

Întâlnirea cu ei este definitorie. Sunt oameni cu o misiune și un mesaj. Sunt cei care și‑au pus în practică visul, ne uimesc cu talentul lor, cu energia lor, sunt cei care schimbă lumea. Acțiunile lor nasc cea mai importantă reacţie în ceilalți: înţelegerea faptului că se poate, că visurile pot deveni realitate. Poate că unul dintre aceste portrete vă inspiră să faceți și voi alegerea care vă împlinește.

Ilustrație realizată de Dan Perjovschi

Rubrică recomandată de

CARMEN GHEORGHE, preşedinta E-Romnja

credit foto: Ashoka Team

CARMEN GHEORGHE

Povestea în alb și negru a uneia dintre cele

mai curajoase 12 femei din întreaga lume

de CATI LUPAȘCU

eExact în urmă cu un an, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii i‑a acordat Premiul Femei Curajoase din Întreaga Lume (International Women of Courage – IWOC 2022), devenind, astfel, una dintre cele 12 femei de pe tot globul recunoscute pentru curajul lor și calitățile excepționale de lider.

Ca pentru orice jurnalist, primul impuls a fost să‑mi construiesc interviul începând cu „victoria” aceasta. Și totuși, într‑o lume în care cea mai prețioasă resursă a devenit timpul, eu am ales să nu mă grăbesc. Am ales să vă ofer tihna și răgazul de a afla mai întâi povestea și munca titanică din spatele acestei distincții, extrem de valoroase pentru ea, dar, mai ales, pentru comunitatea pe care, împreună cu o mână de femei, se zbate, cu atâta dăruire, să o scoată de sub stigmat.

Numele ei este Carmen Gheorghe. Și este romnje – femeie romă, activistă și

militantă pentru drepturile femeilor din comunitatea sa de mai bine de 16 ani. Din 2013, este și președinta E‑Romnja, ONG‑ul care o ajută să își îndeplinească visul: să existe un feminism rom intersecțional, care să pornească de la firul ierbii și să scoată din invizibilitate experiențele, nevoile și identitățile femeilor rome.

Are o diplomă de licenţă în Administraţie Publică, un master în Studii de Gen și un doctorat în Știinţe Politice, pe tema feminismului perspectival, etnicitate și politicile identitare ce privesc femeile de etnie romă.

În 2020, în urma unui proces riguros de selecție, a devenit și cea de a șasea bursieră a comunității internaționale Ashoka Fellows. Și‑a asumat rolul de agent al schimbării deoarece, spunea ea, „la mai bine de 80 de ani de la Holocaust și la 160 de ani de la abolirea sclaviei în România, femeile rome sunt încă ținta discriminării

multiple: de la rolul tradițional în familie și comunitate până la frecventele atacuri rasiste și sexiste asupra sexualității și drepturilor lor, asupra propriului corp. Femeilor rome li se restricționează sistematic accesul la muncă, sănătate, reprezentare politică și publică sau pur și simplu la o identitate care le aparține cu adevărat”

Cum e să‑ți trăiești copilăria și adolescența într‑un paradox ‑ să fii mândră de etnia ta, dar să nu spui oricând și oricui cine și ce ești, pentru că oamenii te vor trata diferit, cât de lung a fost drumul spre înțelegerea și asumarea propriei identități, de unde își ia puterea și motivația de a duce această luptă titanică, despre toate acestea ne povestește Carmen Gheorghe într‑un nou interviu special cu oameni speciali din seria Work Life Choices, un proiect susținut de ASCENDIS și Revista CARIERE.

Carmen, respectând întocmai stereotipiile societății, afirm: ești printre puținele femei rome care au avut șansa unui parcurs educațional desăvârșit. Care este însă realitatea? În comunitatea restrânsă din apropierea ta, ai fost/ești excepție sau regulă?

Din fericire, sunt una dintre nenumăratele persoane rome, mai ales femei rome din țara asta, care au trecut prin toate etapele sistemului educațional. Nu sunt nici prima și nu voi fi nici ultima. Nu sunt o excepție și acest lucru mă bucură. Din păcate, stereotipurile despre noi, femeile rome, sunt atât de înrădăcinate, încât oamenii nici nu își dau seama, de cele mai multe ori, că au studente, colege sau profesoare rome. Asta pentru că oamenii refuză să deschidă ochii și să vadă că există atâta diversitate în comunitatea noastră romă.

Pe tine cine te‑a susținut, cine sau ce ți‑a facilitat accesul la învățătură?

Eu vin dintr‑o familie romă din clasa muncitoare, conștientă că nu își permite să trimită trei copii la facultate în București. Însă de un real ajutor au fost locurile alocate pentru persoane rome și existența unei burse private pentru studiu. Nu aș fi reușit să urmez o facultate fără aceste două lucruri. Degeaba ai încurajarea familiei, dacă statul nu vine cu măsuri complementare de sprijin pentru a crește accesul la educație nu doar formală ci și de calitate, fără tratament discriminatoriu, așa cum se întâmplă de multe ori.

Se creează acest tip de poveste pe care îl citesc deseori în presă: prima femeie romă care a terminat facultatea… și povestea asta circulă încă din anii ’90. Eu am cunoscut încă din copilărie femei rome care absolviseră o facultate, chiar în familia mea de clasă muncitoare.

Cum și când ai conștientizat discriminarea? Ce reacție ai avut atunci? Cum ai evoluat pe parcurs în reacții, decizii, emoții, sentimente legate de apartenența la un grup minoritar?

Când tatăl meu a început să participe la ședințele cu părinții de la școală, toți copiii și profesorii au știut. Eu aveam avantajul de a mă face neobservabilă, fiind o față palidă în copilărie. Însă tata, nu! Am simțit cum se schimbă atitudinea lor. Uneori nu ți se spune răspicat că nu ești la fel ca toți ceilalți (n.a. românii), dar alteori pur și simplu ți se aruncă tot felul de insulte din partea copiilor români, ai părinților lor și profesorilor. Înveți și dezvolți niște mecanisme de apărare ciudate, de la a te face neobservabilă la a te ascunde. Este foarte trist, pentru că societatea care nu te acceptă așa cum ești te forțează să îți ascunzi identitățile. Societatea știe, prin toate structurile ei, cum să implanteze de sute de ani idei negative despre romi. Pe de altă parte, în familia mea extinsă a existat mereu o mândrie că suntem

persoane rome. Am crescut, deci, cu un paradox: să fiu mândră de etnia mea, dar să nu spun tuturor ce sunt, pentru că oamenii mă vor trata diferit. Am avut un proces lung de înțelegere și asumare a identităților mele, iar, din păcate, școala nu a contribuit cu nimic în zona asta. Am avut nevoie de studiu, cercetare independentă, implicare în colective din diferite mișcări sociale, în care să construim alianțe, solidarități și să ducem lupte comune.

O discuție despre culoare nu este rasism în România, ci doar un mod de a eticheta și judeca. Asta dezvoltă multă înstrăinare de familia sau comunitatea ta, pentru că societatea știe bine cum să îți implanteze ideile negative. Dacă ai pielea deschisă la culoare, societatea nu vede și te acceptă, dar tu trăiești cu sentimentul rușinii că te ascunzi, de exemplu, că ești romnje (femeie romă). Însă atunci când ai pielea într‑o culoare mai închisă, oamenii te identifică imediat. Și atunci devine viscerală reacția lor.

„Dacă ai pielea deschisă la culoare, societatea nu vede și te acceptă, dar tu trăiești cu sentimentul rușinii că te ascunzi, de exemplu, că ești romnje (femeie romă). Însă atunci când ai pielea într‑o

culoare mai închisă, oamenii te identifică imediat. Și atunci devine viscerală reacția lor.”

Pe parcursul maturizării și desăvârșirii educaționale ori pătrunderea în mediile academice, s‑a atenuat discriminarea? Personal, ai ajuns la un echilibru în relațiile cu ceilalți?

Discriminarea și rasismul nu se atenuează. Se bazează pe excluderi care au la bază criterii și preferințe, diferențe considerate culturale, sociale și biologice, și odată ce obții mai multă educație și un statut social capeți niște instrumente să lupți împotriva lor. Discursul ăsta în care dacă „ ești ca noi, vei fi bine!” e o capcană care capătă alte nuanțe.

De exemplu: am auzit deseori „mi-am depă şit condiția”, „ nu sunt ca toate celelalte” sau „ ești diferită dar…” Exprimările astea au un substrat rasist care îți transmit că indiferent ce faci „nu uităm că biologic ești parte din etnia asta”. Mediul academic nu este deloc departe de toate astea. Găsești profesori în școlile din România care afișează în mod deschis admirația pentru personaje istorice fasciste sau ideologia nazistă, care neagă existența Holocaustului împotriva

romilor, evreilor sau persoanelor LBGT+, sau care neagă studiile de gen și feminismul ca fiind o știință necesară a fi studiată în Universități. Și nu cred în acest moment că mediul academic este un spațiu sigur pentru discuții despre rasism fix din aceste motive.

Cine te‑a învățat să lupți, de la cine, din ce ți‑ai luat puterea și curajul de a te revolta, de a te angrena în această misiune dură, aceea de a schimba destine și mentalități?

Există o lume a femeilor în care multe suntem educate și socializăm, o lume pe care nu ne‑o valorizăm. Am crescut într‑o familie înconjurată de femei, de poveștile lor, pe care iubeam să le ascult, dar și despre experiențele lor împărtășite de cele mai multe ori în spații exclusiv feminine. Mă întrebăm deseori de ce doar în spațiul acela se poate vorbi despre menstruație, despre dreptul de a face avort, despre maternitate. Am primit cea mai bună explicație de la mătușa mea, care mi‑a spus că am două opțiuni în viață: fie să mă conformez, dar nu o să fiu fericită, fie să mă lupt pentru ce vreau, dar nu o să fiu fericită. Ambele opțiuni păreau așa... un dat, o soartă a noastră ca femei, din care nu părea că ne alegem cu ceva bun. Însă conformismul mi se părea mult mai dureros, având ca exemplu toate suferințele femeilor invizibile pentru societate. Așa că am învățat din experiențele lor cum să lupt și să contribui și eu la a construi narațiunile despre noi, femeile rome.

Cum ai decis că drumul tău trebuie să fie altfel, nu spre liniștea și bunăstarea ta, ci a femeilor mai puțin norocoase ca tine? Ai avut vreun model, cineva care te‑a inspirat să urmezi această cale, sau a fost pur și simplu ceva ce ai simțit că trebuie și ai datoria să faci?

Se discută mult despre cum noi, comunitatea romă, nu avem modele. Dar nu este așa. Dacă ne uităm cu atenție, modelele sunt, de regulă, cele mai apropiate de noi. Pentru mine au fost femeile din familia mea. Mamaia mea cu două clase, din neam de romi și evrei de la Urlați, o adevărată educatoare a mea care m‑a învățat să nu judec, să nu umilesc oamenii săraci, fără adăpost, cu probleme de sănătate mintală sau cu adicții. Mătușa mea cu încăpățânarea și credința ei în a apăra oamenii din jur, mama mea cea care știa să iubească viața și să trăiască din plin momentele de sărbătoare, ori sora mea, cea care mi‑a schimbat literalmente viața.

Oricât am analiza scena publică, din orice domeniu, realitatea e clară – prezența femeii rome este extrem de scăzută, vocea ei e abia o șoaptă. E încorsetată de prea multe cutume, de prejudecăți. Noi, cei din afară, probabil, vedem doar vârful aisbergului. Cum vezi tu, „de la firul ierbii”, condiția femeii rome?

La firul ierbii regăsesc voci, povești și experiențe similare cu fetele/femeile cu care am crescut, care m‑au educat sau cu care am copilărit. Însă, din păcate, multe dintre femeile din comunitățile rome trăiesc cu multe probleme intersectate de supraviețuire, comparativ cu femeile românce. Lipsa drumurilor practicabile, lipsa apei potabile, a curentului electric, a unei locuințe decente și sigure, interconectate cu probleme legate de acces la servicii medicale, de sănătate reproductivă, servicii sociale și situații de discriminare, micro‑agresiuni ale autorităților locale, de la portarul unei primării până la polițistul din sat. Judecate din pricina culorii pielii, a felului în care se îmbracă și vorbesc, a zonei în care locuiesc, a ocupației pe care o practică

„Conformismul mi se părea mult mai dureros, având ca exemplu toate suferințele femeilor invizibile pentru societate. Așa că am învățat din experiențele lor cum să lupt și să contribui și eu la a construi narațiunile despre noi, femeile rome”