Secretul, în trei timpi

Marica urcă cu greu scările, dar măcar aerul e aer de munte, curat. Aerul curat fusese și argumentul suprem al lui Andrei, când o convinsese că e bine să cumpere apartamentul acesta la munte, să aibă o casă de vacanță, sau măcar apartament de vacanță, pentru toată familia, dar, mai ales, pentru copii. Așa că Andrei l-a cumpărat, în ciuda protestelor mamei, care nu se poate plânge: o iau și pe ea în weekenduri, sau în vacanțe. Să se ocupe de copii și de casă, ca acum, când a venit singură, s-o pregătească pentru venirea lor în weekendul prelungit

Nici o mașină în față și nici în curte. Se gândește că unii ar fi putut veni cu trenul, ca și ea, dar nu se aude nimic din spatele zidurilor. Fiecare apartament ocupă un nivel, cu ușa de la intare și ferestrele de la living spre o terasă proprie, iar terasele sunt toate accesibile din scara exterioară. Așa că Marica poate trage cu ochiul, să confirme că la fiecare nivel obloanele sunt închise și nici un scaun sau șezlong nu a fost instalat pe nici o terasă. Marica se bucură mai ales pentru absența celor de la unu. Au un fiu de vârstă incertă, dar imaturitate dovedită, poate și puțin plecat cu sorcova, care obișnuiește să facă, în rarele dăți când vine, și niciodată singur, dacă nu scandaluri, măcar foarte mult zgomot.

O scot dintr-un somn cleios niște bocănituri repetate, parșive. Se aud dinspre terasă. Oare încearcă cineva să forțeze obloanele de lemn pe care le-a închis la loc, cum i-a spus Andrei să facă când e singură? Încă două bocănituri, apoi un zornăit, creierul ei în alertă încearcă să deslușească. Oare folosesc un baros, ceva? Sau doar o piatră? Și zornăitul, sau uruitul ăsta, ce-o fi? metal? Metal frecat de piatră? Oare se aude și la ușă ceva? E și acolo un oblon, pe care nu l-a închis însă, și ușa e din lemn, de cînd vrea Andrei să o schimbe cu una metalică… Se ridică din pat și zboară în picioarele goale la ușă Cei de afară s-au potolit, e liniște Pune mâna pe cheia din broască și o răsucește a doua oară. Delicat, să nu audă dușmanul, deși inima în piept îi cântă la tobă.

Abia și-a tras din nou pătura peste picioarele reci, că vacarmul izbucnește din nou. De data asta lemnul trosnește zgomotos, ceva greu e târât pe jos și apoi izbit cu putere de perete, iar și iar. Se uită la ceas, e trecut de doi noaptea. Chiar dacă au venit niște vecini de jos… nu cred că se apucă de mutat mobilă sau de reparații în toiul nopții. Picioarele goale ar zbura spre fereastră acum, să vadă dacă a sosit vreo mașină, dar obloanele sunt închise, e închisă în propria ei cușcă de siguranță

Sau nesiguranță.

Se aude un vaier prelung în toată casa. Inima Maricăi se oprește, apoi pornește să palpite furibund. Cineva, sau ceva, urlă de durere, vaierul urcă spre acute, dureros în timpane, și coboară iar, spre joase, se sparge în gemete lugubre. Acum omoară pe cineva, gândește Marica. Clădirea goală amplifică durerea necunoscută, pereții se joacă cu ecoul. Marica plânge, își astupă urechile amândouă cu mâinile, se gândește la telefon, la poliție, poate întâi la Andrei. Încă un vaier, și acesta se termină cu gemete, apoi se lasă liniștea, neîntreruptă, adâncă Marica adoarme, epuizată, cu obrazul încă ud.