3

Marica s-a săturat să se uite în jos la ce se întâmplă în curte.

Andrei o să urce, nu știe ce va face Alina, dar nici nu are vreo putere, așa că se duce în spate, la bucătărie, să facă ultimele pregătiri pentru masă. Când îl aude pe Andrei intrând și trântind sacoșa cu mâncare pe jos, vorbește fără să se întoarcă:

— Alina a trebuit să plece înapoi? Părea tulburată. S-a întîmplat ceva?

Andrei nu răspunde. Îl aude cum se lasă greu într-un scaun, și abia atunci închide robinetul și se întoarce să-l privească. Încă nu și-a scos canadiana, are fața trasă și o privire pierdută. Apoi ridică ochii către ea, temător, întrebător.

— Știi? Nici eu nu înțeleg... Alina a plecat ieri seară, cu trenul de npuă și ceva...

A plecat? Unde? Și când s-a întors? Doar ați sosit acum, împreună.

— A luat trenul ca să vină aici...

— Aici? Marica înlemnește. Dar am fost singură, toată noaptea, am și încuiat ușa la un moment dat. Au fost niște zgomote îngrozitoare, m-am speriat. Am crezut că sunt vecinii... Apoi își revine puțin, cu o nouă întrebare: dacă era Alina, de ce n-a bătut?

De ce nu m-a strigat să-i deschid? Andrei o privește din ce în ce mai neajutorat.

— Nu știu. Eu... credeam că o găsesc aici. Am văzut-o pe drum, mergea ca o somnambulă, fără bagaje, cu telefonul în mână. Am oprit, s-a suit în mașină, credeam c-a ieșit după cumpărături... Însă fără poșetă? Fără bani? se miră singur, apoi adaugă: bagajul ei și poșeta le-am găsit aici, la baza scării. Le-am adus acum sus. Se uită la Marica de parc-ar cere ajutor, privirea pe care nu i-a văzut-o de pe vremea când era încă un băiețel sperios și fragil. Asta o întărește.

Au venit și vecinii de jos, așa că poate s-a întâlnit cu ei. Poate s-a dus la ei... dar își aduce aminte de zgomotele de noaptea trecută, de gemete și urlete, și se înfioară.

— Cine a venit jos? Știi? întreabă Andrei.

Cred că doar tînărul, fiul, cu un prieten, sau doi, răspunde Marica temător.

Ușa bucătăriei se dă de perete și Bogdan izbucnește prin ea, triumfător:

— Mama a văzut o fantomă! Mama a văzut o fantomă!

De unde-ai scos-o?

Ea mi-a spus. Mă duc să văd pe unde a navigat lately, ca să văd de unde-i vin ideile astea.

Andrei nu are putere să se revolte la gândul că puștanii de-a opta cotrobăie nestingheriți prin laptopurile părinților. Capul i-e plin de întrebări. Cât de tânăr? Câți sunt? Dacă i-au făcut Alinei vreun rău? Strânge pumnii. Poate de aia n-a vrut să coboare din mașină. I-a văzut, i-a fost frică? Dar de ce nu i-a spus nimic? I-ar fi nimicit pe loc, atunci. În schimb, ea s-a pus pe telefoane, în timp ce descărcam bagajele. I s-a părut la un moment dat că recunoaște vocea unuia dintre amici, jurist, nu-i e clar unde și cum, dar înțelege că îi sfătuiește în chestiuni legale. A tras puțin cu urechea,. I s-a părut că aude cuvântul divorț, dar era șoptit, parcă s-ar fi vrut scris cu d mic.

O bombardează pe Marica cu întrebări: cum îi cheamă pe cei de jos? dar pe tânăr? Câți ani are? Ce a auzit azi-noapte?

Doar știi și tu, un nume nemțesc, medici amândoi. Sunt de aici, poate sași. Au plecat în Germania, cu un copil mic. S-au întors după optsprezece ani, acum băiatul are vreo douăzeci sau douăzeci și unu, Vali, sau Walt. De unde să știu eu mai multe? Cât am aflat și eu la o cafea între vecini.

Apoi un alt gând o izbește:

Vezi că-mi pare că-i place de Sabina. I-a cărat valiza sus. Dacă e vreun golan...?

Își dă seama că vorbește singură deja. Andrei a ieșit și se repede pe terasă, de unde se aud voci.

Sprijinită cu coatele pe balustradă, Sabina, alături de un tânăr, Vali sau Walt, și el cu coatele pe balustradă, cu privirea în curte, discută:

Mama ta?

— Da. Poate.

Am crezut că e cool. Întâlnit azi-noapte, de la gară, cu valiza, nu găsit taxi. Surprise, mergem la aceeași adresă, vecini. Când ajuns aici, invitat la noi, eu și Mark și Gerda. Noi cumpărat pizza pe drum, invitat la ea, și ea spus nu crede că are mâncare în frigider. Mâncat, apoi băut ceva și povestit. Mult povestit. Apoi ea spus vreau la baie, încuiat în baie, și plâns și urlat. Asta nu cool. Noi muzica tare, nu știut, când muzica stins, auzit. Apoi ea fugit, plecat.

Pe ușa care dă din living pe terasă iese Bogdan, cu căștile pe urechi și laptopul Alinei în brațe, zicând cam tare și puțin dezamăgit:

Numai site-uri despre copii abandonați și adopții. Și ceva baze de date și ceva cu adopții internaționale.

Sabina și Vali-Walt se întorc amândoi spre el. Sabina ridică din sprâncene, iar Vali-Walt, cu ochii puțin măriți, dar cu aceeași nonșalanță, exclamă:

— Was haben wir den hier*? Eu sunt adoptat.

Trad: Ia te uită!