Alchimie by Catalin Florian

N A E C Q W R T B V U Y L F , M

Cﾄフﾄネin Florian

ALCHIMIE

Cﾄフﾄネin Florian

Alchimie -Versuri-

2015

CUPRINS INTRODUCERE ÎN ALCHIMIE 4 MELANCOLICA 5 BILET DE ADIO PENTRU UN VIS 6 VALS CHIMIC 7 PLOAIA PERFECTĂ 8 FABRICA DE STELE CĂZĂTOARE 9 OCEANICA 10 AUTOPSIE PENTRU ÎNGERI 11 APEX 12 ANNABELLE 13 AMAR 14 DOMINO 15 COLAPS 16 APRILIE 17 KAPNOBATAI 18 DELIRIUM 19 LUNCA ÎNTUNERICULUI (SFÂRȘITUL INOCENȚEI) 20 NUNTA FUNERARĂ 22 ARMAGHEDON 23 NEBULOZITATE 24 EU NU POT SĂ SCRIU VERSURI FERICITE 25 EPOPEEA 26 SCRISORI DIN PURGATORIU 28 HERMES TRISMEGISTUS 29 DECONSTRUCTORUL 30 MARFAR 31 MOTHER PHOBIA 32 TRAMVAIE ÎN PLOAIE 34

CUPRINS SOLSTIȚIUL DE IARNĂ 35 ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR 36 CONTRE-JOUR 38 NECROLOG PENTRU UN NOU-NĂSCUT 39 MANTRA 40 INTERLUDIU NOSTALGIC 41 BUDD DWYER 42 AGATHODAIMON 43 WERTHER 44 DAMNARE 45 AMORE NERO 46 SINGURĂTATE 47 ARITMETICA NEFERICIRII 48 ELYSION 49 PARACELSUS 50 SEZONUL MUSONULUI 51 TERRA SUICIDORUM 52 ȘANTIER 53 ANATOMIA DEPRESIEI 54 DINCOLO DE CEAȚĂ, EXISTĂ O INSULĂ PENTRU CÂINI 55 CÂNTEC 56 PROTEST 58 LEVIATHAN 59 ALIS ÎN LANȚURI 60 GALAX, OMUL PĂPUȘĂ 61 NIHILISM 62 PIATRA FILOZOFALĂ 63 EPILOG 64

INTRODUCERE ÎN ALCHIMIE Din când în când, razele lunii Pătrundeau prin pătura de nori Și luminau bolovanul care era legat Cu un lanț de piciorul meu. Am tras aer în piept Încercând să mă separ de real... Asceză Îmi recit mantra apoi Încep să se rupă cusăturile cu fir de argint Ale sufletului și sentimente Se varsă. citat În acea noapte Printre picături sporadice de ploaie Tristețea mea a căpătat o formă Nedefinită După aceea am văzut-o explodând Și zeci de păsări Phoenix au ieșit din flăcările ei. În noaptea aceea, bolovanul a devenit pepită Flori nemuritoare au crescut pe lanț Iar cuvintele s-au lichefiat și s-au prefăcut Într-o oglindă.

MELANCOLICA Sectorul Agricol mă învață Să-mi cultiv depresia în solul lui Negru și trist Melancolie suburbană Plouă amar peste cârciumi În care abur de alcool Repornește suflete care au uitat Să iasă din letargie Paharul sus! Ștreangul sus! Diferența de la extaz la agonie Se măsoară în mililitri Durerea îndelungată devine Fericire temporară Care se prăbușește dramatic Și dă naștere unei nostalgii suicidare.

BILET DE ADIO PENTRU UN VIS Să nu regreți primăvara, marea Sau frunzele care cad la final de octombrie Și să-ți amintești să zâmbești când primii fulgi ai iernii Îți vor mângâia chipul Să nu uiți să spui "te iubesc" Când vei fi in brațele altuia Care va putea să repare ceea ce eu nu am reușit. Nu mai plânge, iar pe mine Uită-mă, lasă-mă, omoară-mă Sunt o cauză pierdută.

VALS CHIMIC Draga mea fantasmă Adu-mi, te rog, fiola Plâng țambale-n mahalale Pe fundal aud viola Am fiori ca în fiorduri Tahicardie pe acorduri Luminează supernove Și toți aștrii îmi par cioburi Prinde-mă de braț Sau cântă-mi anestezic Străzile-astea sunt de smalț E Bucureștiul sinestezic Verși lacrimi dulci de jad Spune-mi cum te doare Floarea mea cu glasul cald Mâinile reci și chimicale. Ne vedem când se termină luna sau lumea Mi-am pus opiu în lulea ca să te uit Dar simt că-i culmea Tristeți lungi ca lunea Îmi îneacă rațiunea Te găsesc în amintiri Care-mi perturbă viziunea Praf de stele-n părul tău Dimetiltriptamină Durerea mea-i un mare hău În artere am atropină. Draga mea fantasmă Întipărită pe retină Te ador și te adorm într-un sărut de ketamină. 7

PLOAIA PERFECTĂ Plouă-n ianuarie Metastazic Cu plumbi purtați de vânt Care se ciocnesc de geamuri Duminică banală Letargică Melodii triste, piane plângând Coloană sonoră pentru Cuvinte scrijelite pe file printre Tutun și vin roșu sec Cam așa se simte atunci Când nu știi ce mai simți Admir stropii perfecți Care vin violent Ca rafale de gloanțe Și cad într-o dulce catatonie Așteptând noaptea.

FABRICA DE STELE CĂZĂTOARE Băiatul cu păr blond are ochii mari și figura candidă Fumează doar văduve albe Și lucrează la fabrica de stele căzătoare De fiecare dată când un om are nevoie de o dorință Lasă o stea să cadă Oferind o speranță unei persoane. Băiatul cu păr blond ar vrea și el o stea căzătoare Ca să-și pună o dorință Dar știe că nu se poate Nu vrea să-ncalce regulile fabricii Cine știe ce s-ar putea întâmpla? Poate chiar echilibrul Universului ar fi perturbat Și nimeni n-ar mai beneficia de o asemenea șansă Așa că băiatul cu păr blond merge acasă Își fumează văduvele albe Ochii lui mari se-nroșesc Iar figura candidă devine schimonosită Apoi începe să-și imagineze aștri desprinși din bolta cerească Și pentru o secundă în ochii lui mari scânteiază o speranță Înainte să dispară la fel de rapid ca o stea căzătoare.

OCEANICA Amiralul întristării Mi s-au înecat corăbiile Le deplâng epavele Care zac pe fundul mării Mă complac în nefericirea mea Știi vorba aceea În ochiul furtunii e cea mai mare acalmie Gonesc după iluzii Ahab dopat Cu harpoane în himere Care mă trag departe de uscat Mi-am tatuat ancora Plec spre Antarctica Luptându-mă cu gerul Cu gândul către Attica. Departe pe-ocean e liniștea mea Printre sirene și scorbut Doarme nebunia mea Departe pe-ocean e serenitatea mea Între Scylla și Caribda Doarme nebunia mea.

AUTOPSIE PENTRU ÎNGERI Te-am cules din cer și te-am adus În mizeria pământeană Printre necrofili, seringi și bacili Te-am așezat pe patul meu de spital Și ți-am mângăiat brațele firave "Te voi iubi mai mult când vei fi într-un sicriu" Ți-am șoptit amar Să-ți plâng ochii de smarald în care lumina piere lent N-ar ajuta cu nimic Amândoi suntem bolnavi Și la ușa salonului un heruvim cu aripi negre Își verifică orologiul Să nu-mi spui nimic Oricum n-aș ști ce să-ți răspund Mă jur că ți-aș spune că te iubesc mult Dar ar fi zadarnic Căci moartea ne așteaptă Precum un șacal care-și pândește prada.

APEX Priveam păsări negre zburând spre nord Se spune că dacă vezi două stoluri de corbi într-o zi Ți se apropie sfârșitul Oricum viața-mi pare o suită de tristeți Ca-n lirica lui Bacovia. N-am vrut să fiu ultimul simbolist Așa cum nici Iisus nu și-a dorit Să se sacrifice pentru păcatele tale Dar toate lucrurile se întâmplă cu un motiv Căci misterioase sunt căile Somnului Care mă transpun în felurite vise Toate terminându-se apoteotic cu mine murind Oare și păsările merg în nord să moară?

ANNABELLE Fumez și mi te imaginez Îmbrăcată într-o rochie neagră, lungă Privind în gol pe fereastră Și ești mai frumoasă ca muza poeziei Annabelle Să nu mă cerți că încerc să stau Cât mai puțin timp în realitate Dar sunt dependent de visele cu tine Și-mi pare că au trecut decenii de când Nu ți-am mai văzut chipul. Par distant Rătăcit în cuvinte și amărăciune Dar nu înțelegi, Annabelle Eu trebuie să țin demonii lângă mine Și îngerii la distanță Căci îngerii au aripi Iar atunci când începi să-i iubești Zboară. Tu ești un înger, Annabelle Îți întinzi aripile, apoi te înalți Eu rămân cu demonii pe care i-am adunat Cu grijă în jurul meu Măcar așa nu stau singur Ca să mă gândesc de ce mereu Mă îndrăgostesc de ceea ce nu pot avea. Annabelle Mai frumoasă ca apusul la malul mării De ce ai răsărit în viața mea întunecată? 13

AMAR Mi-e greață de acasă, de oraș, de mine, de voi De foi pline de versuri aruncate la gunoi Nu-mi doresc să fiu poet Să simt durerea-n piept Vreau bani cât să mă scald în dependențe Și să mor decent. Încă fug după Morgana, pierdut printre dune Destinația e Mecca, sunt emirul fără nume Nu vreau noi obsesii, mi-ajung cele vechi Le-am îngropat, m-au înfierat Încă le-aud șoptindu-mi în urechi Oare acesta mi-e destinul? Caut noi cuvinte care Să-mi definească chinul AMR 3, versul devine criptic Triptic de agonie, am renăscut mai cinic. Și de-abia aștept să nu mai fiu un etalon Doar un nimeni monoton Intoxicat cu etanol De-abia aștept să nu mai fiu un visător Un simplu bard afon Printre pahare de bourbon.

DOMINO Ultimul copil pur a devenit întinat În momentul în care lănțișorul de aur al mamei A devenit mai dorit decât iubirea maternă Ultimul strop de creativitate s-a risipit Când fata tăcută din colț și-a vopsit părul Ca să fie ca ele Ultimul “te iubesc” e întotdeauna Cel mai trist adio. Primul diavol a apărut când dragostea față de Dumnezeu N-a fost de ajuns pentru a stopa ura Prima dezamăgire e unda de recul a Primului vis spulberat Primul păcat e întotdeauna Preludiu pentru desfrâu

COLAPS Mă zbat în singurătate și sărăcie Într-o criptă luminată artificial Consum băuturi tari pe stomacul gol În speranța că voi preschimba Acest film lung și banal numit viață Într-un scurtmetraj intens. Cu ochii deschiși visez cum Mă transform în Icar Zbor prea aproape de soare Aripile mi se topesc Și am parte de o cădere euforică spre absolut. Mă prăbușesc într-un abis absurd Unde nu e durere, nici întristare, nici suspin Apoi mă afund în liniștea eternă. Dar e doar o fantezie Nu sunt Icar Nici becul acesta aprins nu e Soarele Cad într-o beție cruntă În abisul absolut al minții mele Din care se prelinge o ultimă metaforă sinistră Cât de înalt ziceai că e Intercontinentalul?

APRILIE Primăvara asta se poartă depresia Buchete de flori morne cu parfum de mort Rimel întins, lacrimi de mascara Ciorapi de damă rupți, inimi frânte Rochii albe pătate cu vin roșu Ruj pe pahare de șampanie Scrisori de dragoste arse cu țigara Telefoane în miezul nopților de beție Regrete târzii și dor.

KAPNOBATAI Scriu sicrie Zeci de cuie în plămâni Țin pumnii încleștați, împreunați Ca pentru rugăciuni Stau cu șamanii, șarlatanii, lângă Shangri-La Azurul îmi atinge țeasta Asta-i karma mea Fumul gros și dens mă face să evadez Delirez, epatez, în haos mă regrupez Viețuiesc cu vulpi vorace Care nu-mi dau pace Lângă corbii cei rapace Care-n gheare poartă lance Arhiereu mistic trasând zbor de zepelin Druid bizar, pribeag, cu plosca plină de pelin Sihastru simbol al solului sorbind serotonina Lângă sfinți apatrizi solipsismul mi-e lumina.

DELIRIUM La început a fost durerea, urmată de o Seringă pompând un amestec letal într-un corp Slăbit de vicisitudini Atunci pupile dilatate de un negru aprins Au început să aducă osanale unui Jupiter sintetic. Flux energetic inundă cortexul Dizolvă un ego catatonic rătăcit printre depresii Sângele-lavă clocotind în artere Un Vezuviu uman gata de cataclism. Cerul nopții se aprinde Porți de Rai dărâmate Sufletu-ncearcă să fugă Paradisu-i prea departe Cerul nopții arde Bine-ai venit, Moarte! Amintește-ți să ai milă De inocenții cu păcate. La sfârșit a fost o ambulanță Cu un girofar care distrugea liniștea nocturnă Un sac de cadavre aștepta cuminte Să îmbrace un trup lipsit de viață Ca-ntr-o simbioză perfectă.

LUNCA ÎNTUNERICULUI (SFÂRȘITUL INOCENȚEI) Picură stropi de smoală Peste rochia albă a inocenței Se încolăcesc vipere în păr de păpuși Îngerii s-au întors cu spatele Iar Dumnezeu doarme profund… Oare poți să ucizi un cântec? Să strangulezi un răsărit de soare? De ce să molestezi puritatea Și să întuneci un zâmbet de copil neprihănit Care credea că monștrii există doar în basme? De fapt, ei trăiesc în realitate Rânjesc cu colți de vampir în timp ce spun “Hai să ne jucăm ceva amuzant Eu o să fiu prădătorul, iar tu o bucată de carne Pe care am s-o schingiuesc pentru o plăcere debilă.” Încearcă să respiri prin teamă Când coșmarul prinde viață Zeci de rugăminți febrile Se risipesc în zadar Lumina piere lent și apăsător În ochi plânși pe care negura Îi va cuprinde prea devreme Dar lui nu-i pasă De suferință, de trupul firav cedând agonizant Dar lui nu-i pasă Nici de alte suflete chinuite Ce se vor stinge nemaisuportând durerea. El… trebuie… să moară El… trebuie… să moară 20

TORTUREAZĂ-L! VIOLEAZĂ-L! DISTRUGE-L! Aruncă-i corpul blestemat în groapa cu lei OMOARĂ-L! OMOARĂ-L! OMOARĂ-L! Sfârșitul să-i fie groaznic la fel ca soarta ei. Picură stropi de sânge Peste rochia terfelită a inocenței Se încolăcesc vipere în păr ars de păpuși Îngerii și-au pus capăt zilelor Iar Dumnezeu e narcoleptic...

NUNTA FUNERARĂ Îmbracă-te în negru, frumoasă mireasă, așa se cuvine Atunci când înmormântăm Tot ce putea fi frumos Apoi ne-mbrățișăm patetic Și plecăm pe drumurile noastre Nu-mi vei fi mireasă, mire nu-ți voi fi Dar dacă vrei să mă cauți Mă găsești presărând magnolii pe mormântul Speranțelor noastre Poți să-mi dai un sărut de adio Sau o gură de arsenic Mi-e indiferent.

ARMAGGEDON Serafimi suflând în trompete Zburând în bombardiere Tupolev Peste râul Lethe Silențioase ca un Maglev Arme perfecte Răspândind focoase nucleare Pandemii distrugătoare Roboți răzbunători construiți din aliaje Doboară fuzelaje care cad peste triaje Masacru, ură, teamă și furie Algoritm al catastrofei Rezultatul e urgie Schije blestemate, soli de măcel Pe câmpii însângerate Unde dansează Samael Râuri de purpură Schelete în uniformă Iadul se bucură Materia-i diformă Stoluri de corbi anunțând intemperii Era progresului uman arzând din temelii.

NEBULOZITATE Stau în umbră Un loc ferit de venin Somnul meu e scurt și mă trezesc iar cătălin Dezolant ca o iarnă timpurie Sunt carcasa perfectă a Ce-ar fi putut să fie Și toți vor să știe Dacă mi-e bine Dacă mai trăiesc Dacă iubesc Dacă mă simt iubit Dacă mă gândesc să mă sinucid Dacă mi-aș vinde viitorul să mă-ntorc în timp. Răspunsu-i inutil Pe zi ce trece mai debil Senil cu minte de copil Apologie pentru tristețe Când vrei să mori la tinerețe Niciun gând de bătrânețe Eu vreau liniște ș-apoi să bată-un clopot Vreau liniște, dar ce primesc e zgomot.

EU NU POT SĂ SCRIU VERSURI FERICITE În mine au murit romanțe și povești de amor Juliete, Isolde, muze de o frumusețe nepământeană În mine și-au găsit sfârșitul Cupidon și poeții romantici Iar uneori, când scriu, stiloul plânge cerneală Apoi hârtia suspină melodramatic. Scriu lacrimi de orfan și cântece de văduvă Elegii de moarte și durerea de-a fi viu În mine mor speranțe, în mine-i crematoriu În mine-s arborate drapele lungi de doliu.

EPOPEEA 1. Le cer iertare părinților mei Fiindcă n-am reușit să fiu Fiul pe care și l-au dorit Și simt cum în interiorul lor Arde mocnit regretul unor ani Trudiți în van pentru un copil care a dezamăgit Îmi privesc viața din exterior Și constat că a mers ceva prost În perioada de tranziție de la Copilul care colecționa surprize Turbo La adolescentul care umbla beat pe străzi Nu știu ce anume Dar oricum nu mai contează Deoarece răul făcut e iremediabil Așa că las să curgă în pahar Votcă străvezie și călduroasă Precum lacrimile mamei mele Când i-am spus că m-am mutilat 2. E dureros ca o mie de ierni de singurătate Versul ce răsună din adâncul minții mele Îmi doresc să nu mă fi născut Însă știu că dorința mea tardivă E o himeră precum Edenul Privesc poze vechi și Mă uit direct în ochii copilului blond Îmi vine să-i urlu să aibă grijă Pentru că oamenii sunt răi 26

Îngerii păzitori nu există Iar cele mai frumoase drumuri Duc deseori spre cimitir Nu pot întoarce timpul Și mă doare ca o mie de beții fără rost Când nu știam ce voiam să omor mai întâi Mintea sau inima. 3. Iată-mă aici Regele Mizeriei Mă întreb unde a murit prințul blond Care trebuia să răzbune eșecul unor vise Măcelărite de un sistem de coșmar. Puteam să fac orice M-am decis să scriu, să-mi las cuvintele să zboare Să-i atingă pe alții în timp ce eu mor de foame Sunt bolnav precum o leprozerie Port depresia ca talisman ghinionist E trist că mi-aș da toate aspirațiile Pentru o îmbrățișare sinceră Plus un minut de pace sufletească E de-a dreptul tragic că mă urăsc Și sper ca atunci când noaptea se așterne profund Să închid ochii pentru totdeauna.

SCRISORI DIN PURGATORIU Draga mea Îți scriu cu sânge diluat cu lacrimi Despre iubiri temporare Și eșecuri sentimentale Să nu cumva să crezi că dragoste eternă E ceva mai mult decât o lozincă Happy-end e, în fond, o noțiune de cinema. Azi mă vezi mai rece Ca o targă la morgă Eu scriu spital și cancer Iar tu vrei o inimă caldă Îmi pare rău, dar nu mai sunt Cel care am fost cândva. Draga mea Îți scriu despre droguri Sentimentale și nu numai La fel de rece precum cafeaua Pe care ai uitat-o pe masă Când te-ai grăbit să pleci fără răspunsuri.

HERMES TRISMEGISTUS Dumnezei de celuloid mă privesc când devorez Șuruburile care susțin bolta cerească Las norii să se prăbușească După care fug, mă ascund în fraze, transaminaze Lumea mea e o picătură de otravă Într-un izvor tămăduitor Muzele mele îmi spun că mor Le culeg sufletele și le ascund în cuvinte Până li se pierde urma Mai alb ca bruma Chipul meu spune o poveste Despre fobii și anxietate Gândesc în termeni abstracți, privat de fericire Mă reconstruiesc din pură dezamăgire Metempsihoza unui spirit psihotic Prizonier efemer al unui coșmar antropic.

DECONSTRUCTORUL Sunt visul tău într-o formă de coșmar Descifrează paradoxul Sunt un monstru sub masca mea de sfânt Încep să nu mai am trăiri Nihilist precoce Vreau să semăn multă ură pe acest Pământ. Ce-i al meu e pus deoparte Însă e doar moarte Mi-e foarte clar c-o să mă sting Mizer În singurătate Machiajul meu de clovn ascunde sevrajul Derapajul minții mele lovite de surmenajul Psihic Calvar transpus în lirică Nu mai cred în sentiment Îl văd ca pe-o reacție chimică. Soarta mea-i un cataclism Mă zbat, dar nu văd rostul Cultiv coșmar în onirism Descifrează paradoxul.

MARFAR Dac-aș fi un marfar care își trage povara Pe sute de kilometri Pe soare și furtună Noapte și zi Ai veni la calea ferată să-mi faci cu mâna Sau să arunci cu pietre în mine Și să te-ntrebi cum ar fi să deraiez?

MOTHER PHOBIA I remember black thorns And the emptiness covering my heart A fear that`s so cold as she Carved through my soul Telling me: “we`ll never be apart” I remember the pain, tears in vain The feeling of disgust I`m a slave, I`m a martyr, I`m insane And she has to satisfy her lust. Then she whispers in my ear ”If you love me you must hate yourself And learn to be lonely If you love me you must hate yourself And learn to die slowly.” White claws in my back, I collapse She likes to watch my fall Red stripes on my skin These wounds will not heal But she doesn`t care at all She never stops, she never sleeps She lives in the darkness of my mind She never smiles, she never weeps She makes me blind. Then she whispers in my ear ”If you love me you must hate yourself And learn to be lonely If you love me you must hate yourself And learn to die slowly.”

But I don`t love you I never did And from all the bad things That had happened You`re the one that makes me sick I despise you, why don`t you go I am frail, I am weak And I`ve never felt so low. GO AWAY! I don`t need you anymore GO AWAY! I don`t want to die alone.

TRAMVAIE ÎN PLOAIE Știu, e timpul să spun adio Iartă-mă, dulce tragedie, dar se pare că N-am fost salvatorul pe care îl așteptai Iar acum plecăm în direcții diferite Ca două tramvaie obosite Într-o zi ploioasă de noiembrie Întâlnim sute de oameni cu mii de povești Și le ascultăm vrând-nevrând Durerea noastră n-o ascultă nimeni Și mergem triști pe drumuri, până la depou Unde ne retragem să ne plângem soarta Așteptându-ne salvatorii.

SOLSTIȚIUL DE IARNĂ Ți-am împletit o coroană din flori de colț Cu colți, luceferi și patimi Nu vrei s-o porți ș-apoi să ne afundăm Amândoi într-o dulce hipnoză? Ia-mă-n brațe Vreau să mă scufund în porii tăi Ca un marinar sinucigaș În oceanul învolburat Nu mă lăsa să mă trezesc Mai ales că e noaptea cea mai lungă Și chiar luna Se teme să iasă din spatele norilor plumburii.

ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR Sâmbătă melancolică de februarie Inspir parfum de sinucidere și dragoste pierdută Bucureștiul se-ntinde în fața noastră Eclatant și lugubru Cu lumini artificiale Ca un paradis sintetic înțesat cu Amintiri psihedelice Care ne produc halucinații nostalgice De scurtă durată. Murim zilnic gândindu-ne La un viitor conform cu dorințele noastre Dintr-un trecut marcat de lipsuri și nefericiri. Vrei lucruri imposibile? Te-nțeleg perfect Și eu visez la chipuri Care trezesc în mine amoruri imaginare Eu n-am ales tristețea Dar se pare că suntem făcuți unul pentru altul Ca-ntr-un love story disfuncțional. Am iubit-o, la naiba, făurisem un viitor idilic În care trebuia să-mbătrănim împreună Uniți prin furtuni și vreme nefastă Doar că Demiurgul avea alte planuri Cu sorțile noastre. Le-am iubit, la dracu, le-am adorat Așa cum un vagabond își adoră Punga cu aurolac care îl trimite În lumi feerice, departe de mizeria citadină diurnă.

Ele nu m-au iubit Blestem poetic Trebuie să preschimb dureri mortuare În cuvinte și strofe Ca să epurez sentimente-n putrefacție. . Ne lăsăm purtați de memorii Dulci-amărui Printre blocuri gri Blocuri deprimante Orașul nostru are cancer în fază terminală Trandafirii se sting în decor industrial Și gerul învăluie suburbii Iubirea e o fată din înalta societate Care-și dezvăluie voluptatea În fața curtezanilor cu vorbe alese Noi suntem cerșetori îmbrăcați în zdrențe Ținând mâna întinsă pentr-un strop de bucurie Pe străzile unui București sinucigaș Cu miros de bere brună și tutun ars.

CONTRE-JOUR Îți amintești momentul facerii Când cascade de lumină ne-au surprins goi de suflet? Tu erai înconjurată de flori de lotus Și reușeai să fii mai frumoasă ca Paradisul Aș fi vândut eternitatea pe zece secunde în care să te privesc Și cu imaginea ta întipărită pe retină Să fac infarct Măcar așa aș fi știut că mor fericit. Îți amintești momentul în care ai mișcat buzele Și ai rostit ceva indescifrabil? Ai fi putut spune secretul fericirii sau un banc sec N-ar fi contat pentru că te-aș fi iubit oricum. Îți amintești momentul în care ai plecat Sedusă de o amăgire Fără să îți pese că eu rămân gol de suflet? Eu mi-l amintesc Așa cum îmi amintesc și cicatricile Durerea, momentul Apocalipsei Când valuri de negură M-au înghițit pentru totdeauna.

NECROLOG PENTRU UN NOU-NĂSCUT cătălin a murit pe 23 mai 1991 Ploua ca-n potopul biblic Și nimeni nu construise vreo arcă Doctorul a zis Fumând cu poftă o țigară Cu gust de tuberculoză “Asta e, luați-l acasă!” Și toți au plâns Dar nu de supărare, ci de bucurie Pentru că n-au înțeles și n-o vor face vreodată Au râs când urlam că nu vreau să se întâmple asta N-au înțeles Sau poate doar s-au prefăcut.

MANTRA Am sădit o sămânță într-un sol infertil Am udat-o cu sânge și plâns de copil Acum am s-aștept să crească o floare Cu miros de cadavru și puroi în petale.

INTERLUDIU NOSTALGIC Mă blochez câteodată în trecut Pentru că, uneori, cea mai rece ploaie de primăvară E mai călduroasă decât razele soarelui de august.

BUDD DWYER Pe cei ce-au vrut să mă ucidă îi țin aproape ca pe chisturi Le ascult vorbele mieroase Servite pe un platou de fiere Condamnat la o viață austeră Cred că bunătatea e urmarea firească A unei simple remușcări. Văd oameni goi pe dinăuntru Lumea-i un teatru de păpuși Care în loc de sfori au lanțuri Unde sunt sinucigașii de altădată? Cândva era o artă Acum toți o percep Ca pe un simplu moft burghez. Dezgust fără margini Îmi pierd tăria sufletească în Slăbiciunea unei minți defecte Arma încărcată, scurtează deziluzia Crezi că-i pasă Universului Că s-a mai stins o stea?

AGATHODAIMON Sunt reîncarnarea unui nimeni Ce nu omori cu Mifepriston Avorton viu, avangardist Zi-mi oximoron Suveran tanatic Mantia mea-i lințoliu Bipolar maniacal Ating climax de sanatoriu Eu sunt Orfeu, ei sunt actori Un zeu greu legat cu sfori Deus ex machina-n culori Desantul meu Printre muritori Nu poți vedea Roma Făr-un dram de romantism Trei lacrimi tatuate-n negru Uite mostra de cinism Vine dintr-un trecut bolnav Ca un sclav trândav Deloc suav Beau amar într-un pocal concav Devin hulpav Am spirit crud, agnostic, toxic Amorf, brut, sonic, cosmic Lipsit de dogme, creez psihoze Triste ca amorul sau cenușa de roze.

WERTHER Durerea e raison d`etre Inspirație și blestem Anafura otrăvitoare Pe care o consum Când mi-e foame de simțiri. Vezi tu, eu n-am cunoscut fericirea Sunt ca Dimitrie Stelaru Stau treaz noaptea așteptând O stea căzătoare sau un miracol Oricum urăsc să dorm mult Mă sperie timpul pierdut Și nu vreau să ajung să-mi trag ceasuri Ca să prelungesc clipe de extaz ieftin. Copil singur, ciudat și abandonat Într-un colț de lume Clipesc și vizionez ani de suferință Într-o fracțiune de secundă Atunci știu că trebuie să scriu Cu cerneală, sânge sau acid sulfuric Și să-mi las durerea să zboare Aidoma unui porumbel care a stat închis Într-o colivie de plumb.

DAMNARE Uneori mă mutilez Ca să alung gândurile neplăcute Care se multiplică în capul meu Atunci îi văd pe Poe și Macedonski Cum mă privesc cu un aer de superioritate Și îmi spun “Credeai că e simplu să îți pui suferința-n cuvinte?” Apoi mă invită să beau un pahar cu ei De absint, de otravă Ce mai contează? Un toast pentru halucinații!

AMORE NERO Decor maladiv de primăvară Orașul industrial se întinde în fața noastră Și pare o uzină de tristețe Miroase a ploaie furioasă Vântul aduce nori cu alai de tunete Cerul vrea să plângă. Te sărut electrizant Deasupra liniilor de înaltă tensiune "Să nu mă lași să cad" Ai spus Iar eu te-am strâns în brațe Atât de puternic încât îți simțeam pulsul Și tu îmi simțeai emoția Un moment de feerie Înainte ca halucinația mea să se destrame tragic Lângă pasarela ruginită care pare laitmotivul Acestui oraș nenorocit.

SINGURĂTATE Azi sunt mai trist ca ieri Și mâine nu arată îmbucurător Se pare că soarele a uitat să răsară pe strada mea Mă mulțumesc cu lumina de neon Sub care compun arii depresive Pentru lamă și încheietură Într-un frig care mă înjunghie ca un pumnal Și nu mă mai încălzesc nici amintirea ta Nici vorbele ei Nici măcar imaginea celeilalte. Adorm cu brumă pe pleoape În speranța că voi visa O adiere caldă de vară.

ARITMETICA NEFERICIRII Fericirea e o ecuație cu o necunoscută Dar eu sunt copilul prost din banca a treia Care a rămas corigent la matematică Mă uit la tablă și încerc să găsesc o formulă Prin care să aflu cât e X-ul ăla și să promovez clasa Să fiu și eu rândul lumii, să scap de eticheta de dobitoc Însă timpul trece, iar de fiecare dată când Mi se pare că am găsit o soluție Constat că am greșit calculul. Timpul a trecut și eu tot nu am reușit să aflu Cât e X-ul ăla nenorocit Sunt repetent și mă simt cel mai mare Prost de pe fața planetei Mă-ncurajez singur, timid, printre lacrimi Poate la anul o să reușesc.

ELYSION Levitez în hiperspațiu Printre hiperbole, hipnotizat De magia unui ac hipodermic Mă detașez de emoții și le privesc răzbunător Ca un bolșevic cu carabină în Palatul Imperial Am realizat că oamenii sunt doar primate Dependente de dramatism și sex Obsedate de ideea de mântuire Fără să știe Că Edenul e probabil un trip intens de DMT.

PARACELSUS Inhalez vapori de amoniac Tușesc sec, scuip tăceri zgomotoase de crom Și zâmbesc ca după o înmormântare Îmi fac bagajele și plec spre Atlantida Rămas-bun, prieteni, promit Să vă scriu biletul de sinucidere Pe flori de Nu-mă-uita Până atunci, petrec cu morlocii-n catacombe Alături de vagabonzi sedați care Sărbătoresc Crăciunul pe rit intravenos Recviem pentru o branulă Sau drame de ocazie Am împachetat o clipă de reverie Într-o foiță de staniol. Stilul boem mă umple de regrete E prețul ce trebuie plătit Să trăiesc o dolce far niente Abandonat pe stâncă de-o sirenă M-am trezit între împărat și proletar Fără să realizez că mizericordia e o amantă crudă. E greu să respiri la marginea coșurilor Care răspândesc noxe și neiubiri Abia acum am înțeles legenda acelui râu, drama lui Nu-mi rămâne decât să Aștept învierea viilor și decesul veacului ce va veni Glorie Haosului.

SEZONUL MUSONULUI Sunt un muson de idei triste Pe unde trec las doar necaz și întuneric Asemeni unui război atomic Am dezamăgit mulți oameni Îmi cer scuze Dar firea mea ambiguă îmi spune că tot răul e spre bine. Scriu pentru mine și vocile din cap Ca la un spectacol pentru schizofrenici În care toți știu replicile Dar rămân mască atunci când actorul principal Începe să vorbească. Apostol al depresiei Propovăduiesc melancolia ca religie În cercuri infecte, mari sau selecte Oricum nimeni n-ascultă ce spune Un ilustru anonim. Mă cheamă cătălin și sunt mereu singur Mă refugiez în cuvinte precum un soldat rănit Sunt un muson de idei triste Cel mai mai bine ar fi să te adăpostești De ploile mele.

TERRA SUICIDORUM M-am întâlnit cu Sfânta Vineri 13 Pe pontonul care dezvăluie un Apus electrostatic Copacii dezgoliți de frunze Șopteau poezii postmoderniste Despre eutanasie Bucăți de gheață pluteau în Apa murdară Cristale verzi aprinzând în mine Momente adormite de fericire scurtă Un parfum de femeie Mă duce cu gândul la bulevarde Străbătute de amanți fără chip Ofiliți ca flori neculese la Final de primăvară Și la privirea ta înlăcrimată. Te-ai uitat adânc în ochii mei Dar n-ai văzut nimic N-ai observat zeci de apocalipse Contopindu-se Nici dorul mistuitor de tine Cu văpăi puternice care Se extind în mine. N-ai văzut nimic... Mai bine scoate-ți ochii Nu-ți sunt de folos. Cheamă-mă atunci când lumea ta se va prăbuși Și vei avea nevoie de cineva care să te ajute să aduni resturile Sau să-ți curme suferința. 52

ȘANTIER Vorbim despre metafore finisate la strung Și strofe făcute la betonieră De zilieri care-și pun suferința Pe foaia de cadastru Holșuruburi în epitete Idei făurite în noroaie Printre lovituri de ciocan Asezonate cu înjurături de șantier. Vorbim despre neputință Bătături, zgârieturi Răni în orgoliu, depersonalizare Lacrimi care se scurg Pe fierul forjat Aspirații care au căzut de pe schelă Spărgându-se în zeci de cioburi inutile.

ANATOMIA DEPRESIEI Depresie e atunci când intri în Apartamentul tău gol, arunci în scârbă Cheile pe masă și Bagi la microunde lasagna cumpărată de la supermarket Dai drumul la radio și începe să cânte o piesă tâmpă Despre iubire, cu un ritm dansant Și tu te-ntrebi de ce naiba nu dau Niște Nine Inch Nails, The Cure, Joy Division Sau ceva care să se potrivească cu starea ta de spirit. Scoți mâncarea din cuptor și începi să înfuleci Te gândești la singurătatea care domnește azi în apartament La singurătatea care va domni mâine, poimâine și Cine mai știe cât În viața ta La persoana care ți-a zâmbit în autobuz La faptul că ai o cutie plină de somnifere. Tristețea îți sugrumă pofta de mâncare Ce alegi în seara asta Plâns sub duș Sau beție solitară și drame romantice?

DINCOLO DE CEAȚĂ, EXISTĂ O INSULĂ PENTRU CÂINI Au aruncat cu pietre în noi Ne-au înjurat și au încercat să ne distrugă Dar de ce, trup flămând, de ce? E vina noastră că ne-am născut diferiți? Sau e o crimă faptul că am vrut să fim liberi? Știi, toți spun că-și doresc libertatea Însă, când unul o obține Toți îl declară bolnav și caută Să-l bage în cuștile lor blestemate Să-i spună că e un animal prost Că, de fapt, captivitatea e bună Că trebuie să facă ce spun ei Să gândească linear și să iubească gratiile. Dar nu, suflet cicatrizat, noi Nu ne vom întoarce în cuști Chiar dacă asta înseamnă să Străbatem câmpuri înghețate, înfometați Să fim huliți, răniți și vânați Vom merge până când vom vedea marea Apoi vom înota cu ultimele puteri Pentru că dincolo de ceața densă Există o insulă a păcii Unde nimeni nu ne va lovi Și nu ne va spune că suntem Niște jigodii nenorocite Care ar trebui ținute în lanțuri.

CÂNTEC Valuri Albe Mă-mping către tine M-aduc de departe Roze Moarte Buchete de vise Cu-aromă de noapte Dar nu cred că ești tu cea care Să înțeleagă Cum e să-ți dorești ceva Ce nu o să meargă Și nu cred că ești tu cea care Poate să creadă Că-n trupul meu rece E o inimă caldă Vagoane Uzate Prin gări povestind Despre-amoruri uitate Tandre Șoapte Se pierd în neant Devin emoții furate Dar nu cred că ești tu cea care Să înțeleagă Cum e să-ți dorești ceva 56

Ce nu o să meargă Și nu cred că ești tu cea care Poate să creadă Că-n trupul meu rece E o inimă caldă Prin gânduri frivole Sentimente curate Universul ne cheamă Și tot el ne desparte Prin speranțe deșarte Ș-amintiri ce dor Ne leagă trăiri Pe care încerc să le-omor.

PROTEST Trăiești în jungla socială A secolului 21 Cu oameni dezumanizați, alienați Tehnologie și bani care se împletesc Perfect într-un capitalism sălbatic Casa ta e o cușcă cu acces la Internet Conectează-ți cablul de date la cerebel Afundă-te în matrice Las-o să-ți influențeze opiniile Nu uita să descarci aplicația care Să îți spună cu cine să procreezi Apoi crește-ți copilul după cum Ai citit într-o revistă Du-te la muncă și lucrează cu spor La slujba pe care o urăști Lasă-ți șefii să te scuipe Cumpără lucruri de care n-ai nevoie Cu salariul trudit din greu E datoria ta să îmbogățești corporațiile Spală-te pe creier cu televiziune Uite, vedeta asta de carton are mii de fani Trebuie să râzi la glumele ei fără haz Culcă-te, mai ai vreo șase ore de somn Amintește-ți ca dimineața să spui Cât de mult iubești libertatea.

LEVIATHAN Cu precizie chirurgicală Mă operez pe suflet deschis Fără anestezie Elimin chisturi sentimentale Și extirp tumoarea care se numește Compasiune Fac transfuzii cu ură pentru a suplini Iubirea care s-a scurs prin rănile deschise. Transformarea mea e aproape completă Mi-au crescut aripi negre Rânjesc înfiorător Sunt un demon Renăscut din cenușa amorurilor pierdute Creat cu sete de răzbunare Pentru a masacra chiar și Cele mai pure trăiri.

ALIS ÎN LANȚURI Arta mea e pestă O țin în carantină Lirică funestă Simbolism născut din etorfină Cu viziuni macabre ca pe datură Mi-ai dat ură Și nu vreau să rămân dator Crescut lângă abator În umbra ciorilor Torn clor în valea florilor Pe gâtul trădătorilor Scot răul la lumină, ce te-așteptai? Te tragi din ceva corupt la rădăcină Trebuie să te tai. Te-nchini la ban cu două mâini, arhanghele Ne vedem la Ziua Judecății Când eu n-o să-ți iert păcatele Jonglezi cu concepte, dar nu le-nțelegi Nu-i bine Nu știi tu diferența dintre frică și rușine În plus, lacheii-ți sunt pe minus Artiștii tăi sunt praf Îi șterg de pe fața Terrei Le scriu în silă un simplu epitaf Demonic sunt și decadent Furios, dar ard latent, incandescent Dorința mea e să Mori chinuitor și lent.

GALAX, OMUL-PĂPUȘĂ Poți să iubești ceva defect ca mine? Eu nu sunt prințul din povești Călare pe un armăsar alb Mai degrabă un bufon deprimant Cu cranii albe pe toiag Care spune glume proaste în deliruri bahice Apoi plânge într-un colț Sunt un hibrid bizar de ură și melancolie Aruncat într-un aliaj biped de carbon. Poți să iubești ceva defect ca mine? Dincolo de învelișul meu banal și fad Se ascund izvoare de necunoscut Care așteaptă să fie descoperite Îți este frică de întuneric? Eu am privit adânc în el Și de-atunci mi-a displăcut lumina. Poți să iubești ceva defect ca mine? Dezbracă-mă de haina autodistrugerii Îmbracă-mă în mângâieri și iertare Îmbracă-mă cu tine. Poți să iubești ceva defect ca mine? Nu.

NIHILISM Mi s-a spus despre un film porno Cu Alpha și Omega sărutându-se pasional Am vrut să-l descarc, dar mai aveam 0 mega Rămași de la furnizorul meu de eternnet. Câteodată mă întreb dacă exist cu adevărat Sau dacă nu sunt decât o halucinație În imaginația unui narator cu minte schizoidă Probabil am nevoie de un doctor. Mă gândesc uneori să-mi pun capăt zilelor Dar atunci parcă aud o voce care îmi șoptește “Ars gratia artis” Și mă calmează ca un analgezic puternic Sau poate sunt masochist și nu mi-am dat seama.

PIATRA FILOZOFALĂ Gravitez în jurul unei obsesii Ca un satelit Cu poftă de lup să mă-nfrupt Din partea mea de infinit Ard metafizic, cu flăcări violet Captiv în groapa asta gri Plină de steril și de ciment Samsara, transă-n plan astral Cu ecouri ce răsună ireal Din plan ancestral Elevator Prin somn profund de cloroform Am un ochi diform, observator de rău Ca Sauron Sinapsele mele sunt intergalactice Transcend nebuloase Se pierd în crize spastice Renasc în zori de cupru Abisuri în lucru Cu Persefona-n involucru Alcătuind un cuplu Forez în onix, ametist Sunt Phoenix Abstract dadaist Vraci cu elixire, filozof necunoscut Dezintegrat în absolut Alchimist disolut.

dbqsdj

EPILOG

Îmi privesc reflecția mutilată în oglindă și sunt înspăimântat de ochii deformați care seamănă cu două porți ale Infernului. Țin pumnalul în mâna dreaptă. Pe lama lui sunt gravate trei inițiale. Trag aer în piept. “Durerea înseamnă purificare”, îmi spun, apoi desenez cu el o linie roșie pe antebrațul stâng. Vertij. Scurte halucinații în care mă văd la marginea Universului, acolo unde apar cascade de sticlă, iar cerul e un vitraliu imens cu Fecioara Maria care plânge sânge, înconjurată de crini. Cad pe podeaua de piatră. Văd cum reflecția se limpezește și linia roșie începe să dispară. Văd cum pumnalul începe să se metamorfozeze într-un stilou cu peniță de aur și simt dorința de a scrie.

Par toi je change l’or en fer Et le paradis en enfer; Dans le suaire des nuages Je découvre un cadavre cher, Et sur les célestes rivages Je bâtis de grands sarcophages. C. Baudelaire - Alchimie de la douleur

M , F L Y U V B T R W Q C E A N