Prof. Margareta Mocanu
Ieri și azi, același eu!
Prof. Margareta Mocanu
Ieri și azi, același eu!
București, 2018
Copiiilor mei, Ilinca și Valentin. Să iubiți și să fiți iubiți!
Cuvânt înainte
A
m scris aceste poezii când eram foarte tânără. Le-am recitit acum, la vârsta la care încet, dar sigur, mă îndrept spre neant. Și, am avut o revelație! Generația mea iubea altfel. Când noi eram la vârsta iubirii, eram săraci. Nu erau atâtea vile somptuoase, atâtea mașini performante, Facebookul și internetul. În principal, ne interesa la persoana iubită sufletul, inteligența, cultura și onestitatea. Nici acum nu pot să înțeleg cum pot conversa oamenii pe calculator fără să-și vadă ochii. S-a spus de multe ori că ochii sunt „ferestrele sufletului” și eu mai cred în asta.
S
per ca pe copiii mei și pe generațiile de elevi cărora le-am fost profesor să îi intereseze câteva poezii de dragoste și, pentru că sunt prea puține, am adăugat și câteva povestiri. Autoarea 5
6
Îmi place să cred,
I
mi place să cred Că n-am trăit în zadar, Și că odată Într-un colț tihnit de foaie, O să stea numele meu. Aș putea să-l scriu Pe pagini albe Ca zăpada Sau să le umplu cu Negru, cu verde Și de ce nu, cu roz. Rozul inspiră Feminitate. Și mai ce? Aceasta este întrebarea Zise eul din mine. Imitându-l pe Hamlet.
7
U
n Hamlet în Capot de casă Cu danteluță Și cu flori bleu. Cu siguranță, În seara asta Scriu doar Prostii. Ar avea haz să Fi scris și altceva Vreodată. Și asta numai pentru că Plouă. Și pentru ca e atâta Ploaie în mine, Încât am să încep Să curg. Și în loc să mă Apropii de ceva cald Să-mi usuc Gândurile, Stau și ascult Ploaia Și scriu.
9
10
Dragoste de trandafiri
A
m adunat trandafiri, iubitul meu, Le-am sorbit roua ca nectarul Și am venit la tine Sărută-mă! Sunt curată ca zorile, Ca florile, ca visele de mai.
A
m adunat trandafiri, iubitul meu, I-am țesut cu vise Și m-am înveșmântat cu ei. Îmbrățișează-mă! Sunt vise curate, Uitate în sângele meu.
11
A
m adunat trandafiri, iubitul meu, Din grădina sufletului Și i-am lăsat să înflorească Adună-i! Sunt fiica dragostei, curată Furată din albi trandafiri.
A
m adunat trandafiri, iubitul meu, I-am strivit în pumni Și mi-am spălat ochii cu seva lor. Iubește-mă! Căci ochii îmi strălucesc de dragoste, Dragoste de albi trandafiri.
13
14
Intimitate
C
urgea tangoul în sufletele noastre, Vegheat de întuneric și de palide astre Și palmele mele pe pieptu-ți de atlet, Încercau să te simtă discret.
I
n pași de dans ne-am cunoscut Și în nopțile care au trecut Acest ritual sublim de fericire, Ne-a dăruit o tainică iubire.
S
i așa cum instrumentele în concert, Se armonizează melodiei într-un mod perfect Așa și sufletele noastre în dans, Se contopeau încet, în dulcele balans.
15
16
Două umbre
P
ași în noapte, Tainice șoapte Două umbre merg tăcute, Nevăzute, neștiute De ochi curioși.
O
noapte senină, Cu luna plină Învăluie umbrele încet, Când zorii se arată cochet Pe drumul spre gară.
P
ăreri de rău, În sufletul meu Păreri de rău, În sufletul tău Că noaptea e prea scurtă.
17
18
În gară
I
n gară, Trenurile pleacă și vin, Peronul de oameni e plin. Nu putem vorbi, Ne putem doar privi. Îți văd doar ochii, Când încerci să te apropii, Lasă-mă să îți iau privirea, Cu mine acasă, Ochii tăi, ochii mei, Acum doar asta contează.
19
20
Am adormit alături de tine
A
m adormit alături de tine Și degetele tale fine, Îmi mângâiau sânii ușor.
T
entacule nevăzute, Doar de tine știute, Încercau să mă prindă în mreaja lor.
S
i mâinile tale, Se contopeau ușoare Pătrunzând în inima mea.
O
h,Doamne! Ce n-aș da, Să mai pot sta așa Mângâiată de dragostea ta!
21
22
De ce?
D
e ce ne-am despărțit? De ce nu m-ai căutat? De ce nu te-am căutat?
D
e ce nu m-am agățat De sufletul tău tânăr Ca să mă tragă la mal?
D
e ce n-am avut curaj? De ce i-am ascultat pe alții? De ce n-am păstrat albastrul ochilor tăi Să-mi lumineze viața?!?
23
24
N-am cerut
N
-am cerut Nici prea mult, Nici prea puțin Din sufletul tău. Și mi-ai dat Pe măsura cerinței mele Nici ca să dea afară, Nici ca să nu ajungă. Tocmai cât trebuia, Unei inimi să bată Destul de repede. Mă întreb Dacă aș cere tot, Cât ai da și cât ai Opri pentru tine? Și cât ar rămâne Și cât aș putea eu primi În inima mea.
25
Și mă întreb Dacă aș cere tot Și mi-ai da tot Pe măsura cerinței mele, Cât am trăi Și cât ne-am iubi așa Și cât am putea noi Să păstrăm totul Ca tot.
27
28
Aș vrea…
A
ș vrea, Dar nu cred că s-ar putea Să mă iubești mereu… Și-n fiecare femeie Pe care o vei avea Să simți și trupul meu.
A
ș vrea, Dar nu cred că s-ar putea Să te iubesc mereu… Și în fiecare bărbat Pe care-l voi avea Să simt și trupul tău.
S
i așa, Cu fiecare iubire a ta, Cu fiecare iubire a mea, Să ne păstrăm în noi Acea imensă fericire Pe care am trăit-o amandoi.
29
30
Dar tu?
D
orul îmi poartă pașii spre mare Iubire, tineri, femei și mult soare Și trupul meu gol sub cerul albastru Mângâiat de razele strălucitorului astru. Văd ochii prea tineri și plini de iubire, Încercând să păstreze acea amintire. Și versuri uitate îmi vin în minte: ,,Eu știu c-ai să mă înșeli chiar mâine” Dar tu?
31
32
Îndoiala
M
-ai căutat acum trei ani Cu sufletul plin de durere. Te rog să mă ierți, Nu am văzut și ai plecat în tăcere. Să nu-ți spui durerea vreodată Unui om fericit. Nu va vedea, nu va simți Și vei pleca mâhnit. Aș vrea să pot da anii înapoi Să te înțeleg, să te alin, Să-ți mângâi părul argintiu, Să-ți dau al cerului senin. Și-aș vrea ca anii ce au trecut Să zboare într-un dulce și minunat minut Dar noaptea, gânduri rebele îmi vin în minte, Oare am putea să mai fim acum ca înainte?
33
Am închis în mine…
A
m închis în mine gânduri bune și gânduri rele, Nu le trimite înapoi, Poate să ai nevoie de ele.
M
-aș preface în ață, Să mă cos în cămașa ta Lipită de sufeltul tău, Departe de durerea mea.
T
e-am așteptat ca pe un zeu Cu sufletul crispat Și n-ai venit Și n-ai sunat.
35
36
Regret
P
riveam cu tristețe în valuri spumate, În noapte și ele păreau tulburate. Prin razele lunii erau neschimbate Și marea, și locul în care am stat. O lacrimă încet s-a prelins pe obraz Departe, marea albastră și un cer de topaz. „Te-aștept pe același drum, dar în zadar Tu n-ai să vii” să-mi simți ticăitul amar. Mi-e dor de tine, de-o dulce sărutare De tinerețea ta, cuprinsă de-un fior De fericirea noastră, îngemănată în mare De ochii tăi albaștri Și de iubirea lor. Degeaba în gând cântam întristată Și glasul îmi era puțin tremurat Nimic din ce a fost fericire odată, Nimic nu mai este… Pe locul acela, azi alții au stat…
37
38
Mi s-a risipit sufletul
M
i s-a risipit sufletul Și m-a cuprins gândul amar Sunt ca peștele ce se zbate zadarnic În plasa abilului pescar.
D
oamne, fericită e floarea Mângâiată de soare și fluturi Se naște și moare, Tăiată sau smulsă de vânturi.
S
i tare aș vrea câteodată Să fiu o galbenă floare Să cresc și să mor Mângâiată de fluturi și soare.
39
Au plâns florile…
A
u plâns florile de dimineață, Au plâns și visele cu ele Și noaptea s-a vărsat În lacrimile mele.
U
n pin aș vrea să fiu în fața porții, Să înțep cu ace neagra noapte Sau gândul rău S-alung din mine negre șoapte.
A
u plâns florile de dimineață Au plâns dorințele cu ele De zeci de ori au plâns, Cu lacrimile mele.
41
42
Sunt un univers de gânduri…
S
unt un univers de gânduri. Simt în cap bătaia timpului. Și mă doare…
N
oaptea bate măsura vieții încet. Înnoadă, deznoadă Și încâlcește totul.
D
urerea e prinsă în laț. Se zbate și caută să iasă, să doară Și să treacă.
D
e n-ar fi noapte, Perla dimineții ar fi prea mică În scoica durerii.
43
Vino, iubirea mea!
V
ino, iubirea mea, M-am trezit o floare de gheață, Vino, durerea mea, Te aștept de-o viață.
E
ram fericiți, pierduți pe șosea În ceață, ascunși de ochi doritori Străjuiți de copaci și de flori, Departe de lumea cea rea.
V
ino, speranța mea, În fiecare dimineață, Când se duce noaptea cea grea, Mă trezesc o floare de gheață.
45
46
Mi-e teamă
M
i-e teamă că într-o zi Ceva ce stătea ascuns în mine, Nemișcat și neînsemnat O să se revolte, O să spargă miocardul Și o să iasă la lumină Și o să doară, Dar nu-mi pasă. Mi-e teamă, că într-o zi Ceva ce stătea ascuns în inima mea Bine și neștiut O să iasă afară Și o să uimească lumea Și floarea și vântul Și o să răsune Și o să cheme.
47
A
tunci, roagă-te lui Dumnezeu Să-ți dea putere Și să te călăuzească! Atunci voi fi tare Și-ți voi cere tărie Și ție și inimii tale, Și gurii tale. Atunci, ca bobul Ce a încolțit bine în pământ Mă voi lega de tine Și te voi prinde. Și atunci, nu uita Că bobul mare e legat de bobul mic Și că amândoi Au nevoie de tine.
49
50
Gânduri
O
perlă de foc e în sufletul meu, Sămânță de soare și de vise Nebună pornire spre tainicul „eu” Cămară de gânduri nescrise.
I
nțeleaptă e floarea ce abia dimineața, Spălată de rouă și ploi, Spre soare umilă își unduie fața, Râzând de murdarul noroi.
S Ascunsă de ochi muritori
i perla cea tainic rodită în scoică,
Și-arată puterea și luciul de juncă Purtată la gâtul umanei splendori.
51
52
Rugă
D
ă-mi, Doamne, un felinar, o lumânare! Prea greu m-apasă două nopți Căci noapte s-a lăsat afară Și-n mine zi de mult n-a fost.
D
ă-mi, Doamne, un cui să bat În inima sfârșită de dorinți, Să alung din mine gândul rău Și ochii tăi fierbinți.
D
ă-mi, Doamne, bobul de iubire Să încolțească în sânul meu. Dă-mi, Doamne, ochi albaștri Să îi iubesc și să îi văd mereu.
53
54
Hai să uităm!
H
ai să uităm Că ne-am născut Atât de departe În timp.
H
ai să uităm Că am trăit Atât de mult Departe unul de celălalt.
H
ai să uităm Că suntem două suflete Atât de diferite Și totuși atât de asemănătoare.
H
ai să uităm Că facem parte Din două generații Dar iubim la fel.
55
H
ai să uităm Că ne completăm Unul pe celălalt Atât de bine.
H
ai să uităm Că suntem Suflete pereche Despărțite de timp.
H
ai să uitam De noi Și de lume Și să ne iubim!
57
58
Hei, gândurilor!
H
ei, gândurilor! Opriți-vă! N-ați obosit, nebunelor? S-a îngemănat noaptea cu ziua Și voi, În neobositul război, Vă pierdeți puterea Și vrerea. V-ați împletit în fire De mătase, De in, De cânepă ordinară. Strălucire și mizerie În ițe puzderie, Ațe strâmbe și drepte, Lungi și scurte, Ba chiar și fire rupte.
59
G
ata! Potoliți-vî! Innodați! Cârpiți! Lungiți! Faceți un ghem Pe un băț de lemn! Iar tu mare, Dă-i culoare Din azur, Din câmp, Din ape. Leagă-l Ca să nu mai scape, Căci se duce Să se-ncurce Și se strică Din nimică.
61
Destin
T
ârziu mă întorc în noaptea rece, La braț cu gândul ce-a trecut Pe lângă mine o umbră trece, Alunecând tăcut. Același drum, același pas Prea crud e verdele din pin, Mă stăpânește un singur glas Al ploilor ce vin. Uscate bietele nuiele, Scrâșnesc sub vântul morții Neputincioase gândurile mele, Se închină în fața sorții.
63
64
Vântule, ia-mă cu tine!
V
ântule, ia-mă cu tine! N-are importanță unde, Nici nu te întreb, Nici nu vreau să știu Undeva departe sau aproape, Unde vrei tu. Fulgerule, ia-mă cu tine! Albește gândurile Și durerile și zilele. Sunt rece, nu te topesc Și nu-ți fac rău Sunt ca tine. Ploilor, luați-mă cu voi! Am în mine destule lacrimi să curg. Spălați urmele, zilele Nopțile Și noroiul.
65
S
telelor, luați-mă cu voi! V-aș bea strălucirea Sus pe cer. Jos, am obosit De gânduri, De plânsuri Și de vise. Vântule, Fulgerule, Ploilor, Stelelor, Luați-mă cu voi! Sau dați-mi din sufletul vostru Iubirea.
67
68
Mi-e greu
M
i-e greu când părul mi-a albit Să-mi păstrez inima tânără Dar o păstrez.
M
i-e greu când fața și-a pierdut trăsăturile ferme Să-mi păstrez inima tânără, Dar o păstrez.
M
i-e greu când ochii și-au pierdut strălucirea Să-mi păstrez inima tânără, Dar o păstrez.
M
i-e greu când corpul și-a pierdut agilitatea Să-mi păstrez inima tânără, Dar o păstrez.
69
M
i-e greu când boala a devenit parte din viața mea Să-mi păstrez inima tânără, Dar o păstrez.
S
i aș vrea ca cei pe care îi iubesc, Și cei care mă iubesc, Să-mi vadă inima tânără Și să creadă în ea.
71
Săptămâna Neagră
I
deea de a scrie mi-a venit în timpul unei conversații obișnuite, dar suculentă, cu medicul meu Dr. C. Dacă lăsăm deoparte câteva complimente sau amabilități uzuale, restul, cam 98% rămân idei, experiențe de viață, analize filosofice sau poate doar omenești, reacții asupra evenimentelor, gânduri nespuse venite spontan sau chiar analize mai profunde ale spiritului omenesc, sau mai bine zis ale omului în general, fie el bărbat sau femeie.
A
ș putea să îl caracterizez pe domnul Dr. C. în trei cuvinte: 1.inteligență, 2.bunătate, 3.profesionalism. Restul, un bărbat drăguț, între două vârste, cu ochii de un albastru profund, cu multă voință și dăruire. Este tipul de prieten pe care mi l-am dorit întotdeauna.
73
P
ovestea mea a început cu 4 ani în urmă, când am aflat că am cancer. Aveam o viață plină, doi copii minunați, profesia pe care mi-am dorit-o, o relație frumoasă cu un bărbat mai tânăr decât mine, aveam totul. Într-o săptămână am pierdut tot și, așa cum am spus-o multor prieteni, „am căzut de pe dulap”, nu de pe scaun, ca alții.
N
u aș fi putut trece prin aceste momente, poate cele mai grele din viața mea, fără ajutorul copiiilor mei și al prietenilor, fără spriijinul domnului Dr. C. și al profesorului meu de Reiki, domnul V. și, bineînțeles, fără ajutorul bunului Dumnezeu. Când treci prin astfel de experiențe, criteriile de valoare se schimbă radical. Durerea sau problemele zilnice care păreau însemnate și mari, par acum mici și ușoare. Optica asupra vieții este cu totul alta. Ai alte criterii de abordare a lucrurilor, a priorităților, al materialului. Începi să gândești mai profund, să evlouezi spiritual. Ai mult mai mare grijă de suflet… și mergi mai departe…
74
Prin Munții Cretei, cu Ilinca
M
așina, un ,,cărăbuș” alb și decapotabil, zbura prin Munții Cretei. La volan, fiica mea, Ilinca. Era o zi splendidă, doar că vântul bătea cu putere și-l simțeam prin toți porii și prin toate încheieturile mașinii. Deodată, în fața noastră, un măslin doborât de vânt, așa cum de multe ori se întâmplă să fii doborat de vântul aspru al vieții. Unii au norocul și puterea să se ridice, alții rămân fără viață, ca măslinul din drum. Lacrimi de ulei mi-au venit în ochi. Păcat! Era un măslin frumos! Am coborât și am rupt câteva crenguțe, să le duc celor de acasă. Am pornit mai departe. Cu cât ne apropiam de mare, vântul devenea mai puternic și mai nervos.
75
S
i, deodată, am avut în fața ochilor, acea imagine inconfundabilă pe care o găsești doar în Grecia. Golful, cu o plaja mică cu nisip galben. La mal, apa limpede, de culoarea smaraldului, apoi de un albastru mai intens, ca cerul în zilele senine, azuriu și profund, iar în larg de un albastru misterios și întunecat. Am coborât pe stânci, până aproape de plajă și ne-am umplut sufletul și ochii de frumusețe. — Iubesc Grecia! spuse Ilinca. — Și eu, scumpa mea!
76
Dl. Vlad
I
n sfârșit, o după-amiază și o seară mai răcoroase. Se îndurase bunul Dumnezeu de noi, după aproape trei săptămâni de caniculă. Am trecut strada și am intrat în curtea finului meu, Laurențiu. De fapt, eu sunt nașa mare și nu am decât meritul de a fi mama nașei lui. Laurențiu îmi este foarte drag și îmi place că îmi spune „nașa”. Marinela, mama lui, era în bucătărie prăjind niște ficăței pane. Laur, renunțase la o astfel de delicatesă și plecase la o întâlnire cu prietenii. Încă nu a căpătat acea trăsătură a bărbaților, care a făcut să ia naștere zicala „Dragostea bărbatului trece prin stomac”. Mai are timp, este încă foarte tânăr. Mirosea grozav! Marinela m-a invitat la masă, chiar mă gândeam să-mi cumpăr niște ficăței a doua zi. M-am așezat pe un scaun, mai departe de tigaie.
77
I
n minte mi-a apărut Domnul Vlad, bunicul lui Laur. Cred că nu este vecin sau vecină care să nu-și amintească cu gratitudine de Domul Vlad sau Nea Marin, așa cum îi spuneau unii. Un bărbat înalt, solid, plăcut și foarte săritor. Harnic din fire, își aranjase apartamentul de la parter cu mâna lui și cu ajutorul lui Adrian, fiul său. Totul, gresia, faianța, baia cu jacuzzi, mobila nouă și trainică de stejar, erau perfecte. Din păcate, moartea s-a grăbit să-l ia în somn, poate prea devreme…
F
icățeii și-au terminat dansul zgomotos din tigaie și așteptau fierbinți și bine rumeniți pe un platou. Când Mari i-a asezat pe masă, părea o cantitate enormă. L-am chemat și pe Adrian și ne-am așezat voinicește, toți trei, să-i terminăm, cu ajutorul mujdeiului și al unui pahar cu bere. De mult nu m-am simțit atât de bine. Am râs, am mâncat, am povestit.
78
I
i cunoșteam de când erau mici. Fără să vreau, mi-a zburat gândul la vremea în care făceam haz de necaz, în ciuda tuturor greutăților și lipsurilor, cu mese și întâlniri cu rudele, prietenii, vecinii, cu mâncare adevărată, gătită cu dragoste de gospodina casei. În ultimii ani, aceste seri liniștite sau zgomotoase au dispărut aproape de tot. În locul lor... mese, la diferite restaurante, mai scumpe și mai proaste.
I
n seara aceasta însă, ne simțeam minunat și răcoarea mult așteptată completa mulțumirea noastră interioară. O adiere ușoară și rece s-a strecurat printre noi. Cred că era Domnul Vlad care ne veghea și zâmbea…
79
1 septembrie…
1
septembrie. Pentru mine, ca și pentru mulți colegi, e o zi specială. În acel an, vara se încăpățâna să rămână printre noi, încât puteai să zici că era mai mult o zi de vară, decât una de toamnă. De fiecare dată, îmi aranjam seara cu multă grijă lucrurile cu care urma să mă îmbrac a doua zi. Copiii mei știau cât de importantă este această zi pentru mine și au venit să mă pupe și să îmi ureze un an școlar bun. Pentru toată lumea, anul școlar începe la 15 septembrie, dar pentru noi, profesorii și învățătorii (întotdeauna am urât expresia „cadre didactice”), școala începe la 1 septembrie. După două luni și jumătate de vacanță, mai bună sau mai rea, mai interesantă sau mai puțin interesantă, ne întoarcem cu amintirile și trăirile verii.
81
T
oată viața am fost invidiată pentru lungimea vacanțelor și cred că ar fi fost de mult scurtate dacă nu ar fi existat niște convenții internaționale care trebuie să fie respectate.
D
e îndată ce am intrat pe aleea școlii, am simțit un fel de neliniște, parcă ceva mă atenționa să fiu prudentă. Am avut același sentiment când îmi beam cafeaua acasă, în salon. Am intrat însă, radioasă și aparent nepăsătoare, pe ușa școlii. Pe holuri și în cancelarie era o mișcare permanentă. Pupături, strigăte de surpriză, bancuri mai noi sau mai vechi, râsete, complimente, aproape că abia înțelegeam despre ce se vorbea. Pe undeva, 1 septembrie este și o zi surpriză, pentru că facem cunoștință cu noii colegi sau colege.
82
S
puneam un banc, când am observat niște ochi albaștri, puțin cenușii, încadrați de un păr blond și creț, care mă fixau aproape insistent. Foarte tânăr, în primul an de carieră, nu foarte înalt, dar bine făcut, plăcut la vedere, nu neapărat un bărbat frumos, dar puțin timid. Aveam senzația că l-a lovit ceva în cap. M-a cuprins și pe mine o amețeală și femeia matură din mine încerca să se desprindă și să fugă. Din fericire, colegii noștri erau prea prinși în discuțiile lor și nu au observat nimic.
P
entru mine și pentru el, însă, a durat o veșnicie. De fapt, 12 ani.
83
Lucruri credincioase
S
e întâmplă să pierdeți lucruri la care tineți foarte mult și să le găsiți după aceea? Cred că da. M-am gândit de multe ori la legătura ascunsă, dar puternică, dintre noi și lucrurile noastre. Putem să presupunem că tot ce avem: casa, mașina, haine, bijuterii, au fost cumpărate pentru că ne-au plăcut. Ochiul nostru a fost atras de ceva și am simțit nevoia să îl avem. Cred că, de fapt, lucrul ne alege pe noi, ne cheamă, ne îmbie să îl luăm și vrea cu tot dinadinsul să fie al nostru.
I
mi aduc aminte că vara trecută, în Creta, mie și Ilincăi ni s-a întâmplat ceva destul de ciudat, dar care poate confirma aceasta teorie, într-un fel. Era o zi frumoasă, în ciuda faptului că bătea un vânt puternic și rece. 85
A
junseserăm într-un golf străjuit de trei stânci care păreau mai degrabă sculptate de mâna omului decât de natură. De altfel, golful se numea „Tripetra”, adică „Trei Pietre”. Am lăsat mașina puțin mai sus și am coborât spre mare. Era puțină lume pe plajă și mai puțină în apă. Apa limpede și cristalină cu care ne-am obișnuit în Grecia era însă foarte rece. Când ieșeai din ea, vântul te șficuia cu nisipul care îți intra în păr și în ochi. Ne-am așezat pe șezlonguri și am rezistat cât de mult am putut, preț de vreun ceas și jumătate. Ne-am hotărât să plecăm și am început să ne îmbrăcăm. Un papuc al Ilincăi lipsea. L-am căutat pe mal, în apă, sus prin niște tufișuri. Parcă îl înghițise nisipul. După o vreme, am renunțat. Am urcat spre mașină. Și... chiar în fața mașinii noastre stătea înfipt în nisip papucul.
86
F
ără să vreau m-am gândit că în credința populară se spune că atunci când pierzi un lucru și îl găsești, acel lucru nu vrea să se despartă de tine. Doar așa puteam să înțelegem cum papucul „a zburat” cam trei metri și jumătate în sus și a ajuns în drum, chiar lângă mașina noastră. Precis Ilinca avea un papuc credincios, care nu a vrut să fie părăsit pe una din frumoasele plaje ale Greciei.
D
in ziua aceea, eu și fiica mea am început să tinem mai mult la unele lucruri. Cine știe? Poate nu ne vor părăsi niciodată.
87
Fiul și fiica mea
V
alentin și Ilinca, fiul și fiica mea, lumina ochilor mei. Pentru o mamă, nu cred că pot fi clipe mai fericite decât acelea în care este cu copilul sau copiii săi. Stăteam la masă, la o terasă, toți trei. Tocmai ieșisem din blocul operator pentru o operație de cataractă. Aveam ochiul drept acoperit, așa că mă uitam la ei cu un singur ochi, lucru care mi-i apropia foarte mult. Valentin, primul meu născut, se apropia de 50 de ani. Nu foarte înalt, dar cu un aer sportiv, care îi stă foarte bine, cu ochii la fel ca ai mei, de un verde intens, dar plăcut. Părul, care era aproape blond și ondulat, își pierduse desimea, lăsând loc unei frunți înalte. „Părul prost părăsește capul deștept”, spunea Valentin râzând.
89
E
ste realizat, are propria lui firmă și se bucură de multe lucruri pe care mulți alții nu îndrăznesc să le viseze. După mine, cea mai mare realizare este fiica lui, Ana-Maria, înaltă, blondă, frumoasă și deșteaptă, studentă la Londra. Lângă el, Ilinca, sora lui. Elegantă, rafinată, cu un ten superb, cu ochi căprui frumoși și profunzi. O frumusețe exotică pe care trebuie să o descoperi cu atenție, cum spunea unul din bunii mei prieteni. Mi-a reproșat de câteva ori că nu i-am spus că e frumoasă de multe ori. De fapt, i-am spus foarte des, dar în gând sau altora, de teamă să nu devină încrezută și să se bazeze în viață mai mult pe frumusețe decât pe inteligență. Învățătoarea ei a caracterizat-o cel mai bine: „Ilinca este delicată, fină și diafană”. Copii mei se înțeleg foarte bine și îi mulțumesc în fiecare zi bunului
90
Dumnezeu pentru asta. Mă uit la ei cu dragoste și prin minte îmi trec multe întâmplări legate de ei. Aș putea scrie zeci de pagini: primul lor cuvânt, prima zi de școală și multe altele. Cred că fiecare mamă poartă în suflet viața copiiilor ei până moare. Acum mi se parea important că sunt cu ei, „Carpe Diem”, cum spuneau latinii. La plecare, Valentin a întâlnit o cunoștință. „Mama și sora mea”, ne-a prezentat el cu mândrie. Oamenii de la celelalte mese se uitau cu admirație la noi. O mamă operată, cu copiii ei. Nu era ceva extraordinar, dar probabil pentru că era o zi splendidă de toamnă târzie, și poate se vedeau pe fețele noastre ușurarea și seninatatea zilei de după furtună, ne priveau în acest mod. Mă simțeam mândră și fericită. Oare de câte zile minunate ca acestea voi mai avea parte?
91
Ziua de naștere
E
ste ziua lui Buni, mama prietenei noastre, Sorina. Este o zi minunată, de toamnă târzie. Toate prietenele, gătite „făcăleț”, așa cum prietena mea Anca ne spunea mereu, am intrat pe ușa restaurantului micuț, dar cochet, din spatele Pieței Unirii. Nu am înțeles niciodată ce legătură are făcălețul cu moda, dar mi s-a părut o comparație originală. Buni, sobră, îmbrăcată cu o bluză de mătase în tonuri de gri, ne aștepta. Părul alb, prins într-un coc discret, îi încadra fața ușor măslinie, cu trăsături grecești. Era foarte fericită… Alături de ea, prietena ei, Mamina. Micuță, subțirică, delicată, emana bunătate și bucurie. Era o încântare să privești „păpușelele”, așa cum ne plăcea nouă să le numim. La cei 90 de ani pe care îi aveau, vorbeau una cu cealaltă cu înțelepciune și dragoste. Cu Buni și cu Mamina puteai să discuți orice. Buni judeca lucrurile așezat, după experiența de viață pe care o avea, Mamina o completa, cu multă credință în 93
Dumnezeu. Îmi amintesc că odată, la una din întâlnirile noastre, Buni a spus cu glas tare, ca o continuare a celor pe care le gândea: — Fetelor, voi sunteți toate atât de diferite, dar vă ințelegeți atât de bine și sunteți prietene atât de bune… Acum, amândouă erau bucuroase că sunt împreună și sunt înconjurate de ființele cele mai dragi. Ca întotdeauna, Sorina ne-a dat mici cadouri și ne-a scris la fiecare câte ceva. Sorina este un bun observator. De fiecare dată reușește să prindă cu multă sensibilitate o trăsătură esențială a caracterului nostru. În rest, flori, cadouri, discursuri, mâncare și băutură fină, veselie și… tort! I-am cumpărat lui Buni o pereche de mănuși din piele bordo. S-a bucurat nespus de mult. Le-a probat imediat. Îi veneau foarte bine. I-am promis că la întâlnirea următoare o să îi cumpăr un basc de aceeași culoare… Sunt sigură că acolo, sus în ceruri, la bunul Dumnezeu, Buni așteaptă bascul bordo… În amintirea lui Buni și a Maminei.
94
Valldemossa
C
atedrala „La Seu”, una dintre cele mai mari și mai frumoase catedrale ale lumii, veghează orașul Palma, capitala insulei Mallorca, cu o semeție pe care doar veacurile ți-o pot da. Când am coborât din autobuz, eu și prietena mea Ani, mi s-a părut că suntem atât de mici și neînsemnate în fața acestei mari și impunătoare catedrale. Am admirat priveliștea, apoi am pornit-o ușor spre Piața Spaniei. Se pare că aproape orice oraș din Spania are o Piață a Spaniei. Am făcut poze, am mâncat înghețată, apoi ne-am răsfățat prin diferite magazine, cumpărând tot ce se putea la reduceri. Ghida ne spusese că putem să ajungem în Valldemossa, un sat de munte pitoresc. Am luat autobuzul și ne-am dat jos în
95
sat, neuitând să citim ora la care era ultimul autobuz. Scria 21:30. Casele erau albe și primitoare, străzile curate și cu multe flori. Am luat-o spre biserica Sf. Bartolomeu. În fața bisericii, o mulțime de oameni, îmbrăcați frumos, așteptau. Mirii au ieșit din biserică. Ne-am înghesuit și noi să vedem mireasa. Era frumoasă! Apoi patru dansatori îmbrăcați în costume populare au început să danseze. Mireasa s-a oprit și și-a ridicat puțin rochia. Era desculță. Mirele s-a descălțat și el și a încălțat-o cu pantofii lui, după care au început să danseze alături de ceilalți. Nu mai văzusem niciodată așa ceva.
N
e-am plimbat puțin pe străzi și neam îndreptat spre stația de autobuz. Era 20:30. Ne-am întâlnit cu o pereche de tineri care așteptau autobuzul. Neam uitat din nou pe orar și abia atunci am realizat că era sâmbată și era alt orar. Ultima mașina plecase la 19:30. Am intrat puțin în panică. Nu aveam pașapoartele
96
la noi, ni se spusese că era mai sigur să le lăsăm în hotel. Știam doar numele hotelului. Primul gând a fost să rămânem o noapte în sat și să luăm mașina dimineața următoare, dar nu puteam, fiindcă aveam plătită o excursie a doua zi, dimineața. Am intrat într-un restaurant și l-am rugat pe șeful restaurantului, un bărbat înalt, cu fața puțin oacheșă și cu ochii negri, strălucitori, să ne facă comandă la un taxi. A fost foarte amabil și într-o oră a venit și taxiul. Era sâmbătă seara și probabil a făcut mai multe curse locale și pe urmă a venit să ne ia.
C
ând am ajuns în stațiune, se făcuse noapte. Era noaptea Sânzienelor și în această noapte, în Mallorca, oamenii ies cu grătare pe malul mării. Priveliștea era încântătoare. Lampioane colorate, diferite lumânări, muzică, râsete și fum de grătare. Când am ajuns la hotelul nostru, Reina del Mar, am răsuflat ușurate.
97
I
n noaptea aceea m-am gândit mult la semnificația gestului mirelui din Valldemossa. Oare oferindu-i pantofii lui, îi arăta că o iubește și că îi va fi sprijin toată viața? Iar ea, acceptându-i, îi spunea că va fi în pantofii lui și că va accepta protecția și iubirea lui? Cine știe? Cu siguranță, cei din Mallorca știu.
98
Ploaie în Valencia
V
alencia ne-a întâmpinat cu ploaie și umbrele. Plecaserăm din însoritul Benidorm unde eram cazate, fără umbrele sau orice alt lucru folositor în caz de ploaie. Eram cu prietena mea de o viață, Sanda, și cu sora ei, Rodi. Excursia de o zi în Valencia, cam la 150 de km de locul în care stăteam, a pornit prost, începând cu ghida, care de fapt nu era ghidă, ci „traductor”, așa cum se prezentase ea într-o română stâlcită, de altfel o doamna amabilă și binevoitoare. Văzând că eram îmbrăcați atât de nepotrivit pentru ploaie, ne-a dus să ne cumpărăm niște fulgarine sau umbrele ieftine, de doi euro. În zece minute eram un grup de stafii îmbrăcate în pelerine roz, verde și portocaliu. Oamenii se uitau la noi cam ciudat.
99
G
hida locală care ne însoțea, pleoștită și ea de ploaie, ne-a prezentat Valencia din autocar, foarte sumar si neatrăgător, tradusă și mai puțin de „doamna traductoare”. Noroc că fusesem și eu și prietenele mele de două ori în Valencia. Orașul Științelor și Artelor, care ne fascinase înainte cu clădirile din sticlă și oțel, cu jocurile de apă, era acum la fel de mohorât și de plouat ca și noi. Doamne, nici nu vă puteți imagina ce poate face o ploaie dintr-o excursie minunată. Plouate și fără prea mult chef de plimbare în ploaie, am fost duse la un mall pentru a satisface dragostea și nevoia teribilă de cumpărături a românilor. Spre seară, ne-am întors la hotelul nostru de 4 stele, Hotel Bali, cu 43 de etaje, cel mai înalt de pe coastă.
100
S
eara, am coborât și am stat pe terasa hotelului, ascultând muzică și încercând să ne stingem amarul cu un Martini cu suc de portocale. Bine că a doua zi a fost soare și ne-am bucurat de apa limpede și caldă a coastei catalane. Nu ne-am mai încumetat să plecăm într-o excursie cu ghid și ne-a rezumat la a vedea centrul Benidormului pe cont propriu, de două ori, lucru care nu a fost rău deloc și ne-a lăsat o amintire frumoasă, plus niște costume de baie sexy, pentru mine și Rodi, și unul mai serios, pentru Sanda.
D
ar acum, când vântul rece al toamnei ne intră în oase, mi se pare că excursia nereușită din Valencia a fost mult mai caldă și mai bună.
101
Alegerea
C
ând am ieșit din operație, după 6 ore, eram alt om. Știam că viața mi se va schimba total. Îmi pierdusem strălucirea ochilor, aplombul, curajul. Știam că trebuie să renunț și să îi dau drumul bărbatului care îmi fusese sprijin și ajutor, la bine și la rău, doisprezece ani. Dumnezeu mă atenționase. Era momentul să mă despart de omul pe care l-am iubit cel mai mult și care, în ciuda părerilor celorlalți, stătuse alături de mine cu credință și cu iubire. Știam că nu mai puteam să fiu femeia visurilor lui. Trebuia să renunț, să îl las să se desprindă de mine, dar mă durea sufletul. Paradoxal, nu simțeam nici o durere firească pentru o operație grea, ci doar o durere sfâșietoare, care îmi rupea sufletul.
103
I
n viață, cred că cele mai grele hotărâri pe care trebuie să le iei sunt cele în care sufletul îți spune ceva și rațiunea altceva. Atunci se petrece o luptă îngrozitoare din care foarte puțini câștigă și rezistă să nu își ia viața și să treacă în neant. În astfel de cazuri, disperarea, frica, deznădejdea încearcă cu toate puterile lor să te prindă și să te tragă în iad. Apoi, singurătatea desăvârșește munca celorlalte. Mulțumesc bunului Dumnezeu că m-a ajutat să trec prin aceasta perioadă. Știam că atunci când ai credință nu ești singur. Viața trebuia să meargă mai departe, și ceea ce fusese înainte un drum lat și neted, se transformase în două ulițe înguste și pline de gropi.
104
C
ele câteva luni care au urmat au fost îngrozitoare. Boala era acum partenerul și, în același timp, dușmanul meu. Modul în care priveam lucrurile s-a schimbat radical. Comparativ cu o boală grea, celelalte dureri par neînsemnate. Oricum, viața își urmează cursul și atâta vreme cât te bucuri de frumusețea zilelor însorite, de flori, de cântecul păsărelelor, de zilele în care ești cu copiii tăi sau cu prietenii dragi, totul este OK. Iubirile vin și trec, doar teiul înmiresmat pe care îl văd prin fereastra camerei mele rămâne veșnic. Iarna, veșmântul de frunze îngălbenite îl părăsește, pentru a reveni primăvara cu un verde mai crud, mai intens și mai frumos.
105
…viața își urmează cursul și atâta vreme cât te bucuri de frumusețea zilelor însorite, de flori, de cântecul păsărelelor, de zilele în care ieși cu copii tăi sau cu prieteni dragi, totul este OK. Iubirile vin și trec, doar teiul inmiresmat pe care îl văd prin fereastra camerei mele rămâne veșnic. Iarna veșmântul de frunze îngălbenite îl părăsesc pentru a reveni primăvara cu un verde mai crud, mai intens și mai frumos.