la copii

LA COPII de Mirela Vișan București, 2017 Ideea acestui proiect: Mirela Vișan text și foto: Mirela Vișan design: Dragoș Tudor

Le mulțumesc părinților pentru acordul dat în vederea publicării pozelor copiilor, actorilor Richard Bovnoczki (Charlie Chaplinul nostru și cel mai bun prieten al copiilor) și Monalisa Toncu (cea care l-a mânuit pe Micul prinț timp de un an și jumătate și a răspuns la toate invitațiile mele) pentru toate lucrurile frumoase făcute pentru copii, regizorilor Andrei și Andreea Grosu, de la unteatru, pentru că au făcut posibil spectacolul ,,Charlie, hai să facem lumea să râdă!'', în vara lui 2015, pe 28 iulie (poate fi accesat pe Youtube, la adresa ,,Charlie, hai sa facem lumea sa rada!''), precum și tuturor actorilor, prietenilor mei, oamenilor de bine care le-au adus bucurie acestor minunați copii, în toți acești ani petrecuți împreună, medicilor și întregului personal medical devotat și foarte profesionist, de la Institutul Oncologic București, unde au fost internați copiii, infirmierelor care au avut și au grijă în continuare de copii și nu în ultimul rând lui Dragoș Tudor, cel care a machetat, ilustrat această cărticică scrisă în amintirea lor, fără să-i fi întâlnit vreodată pe copii sau pe mine, voluntarilor care vin la copii și prietenelor mele dragi, Tatiana Istin și Mihaela Șchiopu, atât de iubite de copii, neobosite luptătoare și aducătoare de zâmbete.

De asemenea, mulțumiri foarte speciale se îndreaptă către oamenii minunați de la Fundația Vodafone, al căror ,,Voluntar de profesie'' am fost, timp de 9 luni de zile, care au făcut posibil începutul poveștii ,,la copii''.

Această carte e scrisă din dorul imens de copii, cei mai frumoși copii din lume, cunoscuți de mine pe secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic București, unde sunt voluntar de cinci ani de zile, dar și prin alte spitale precum Fundeni și „Marie Curie” din București, ca profesor.

Această carte e scrisă din iubirea nebună de copiii-stele, cărora le datorez lanurile nesfârșite de iubire și frumusețe din viața mea, atingerea lor de îngeri, izvoarele nesecate de blândețe și bunătate.

Această carte e scrisă pentru părinții lor și pentru toți părinții care trăiesc sau au trăit ceva ce nu credeau că este cu putință și care doar din iubirea pentru copiii lor încearcă să meargă acum mai departe.

Această carte e scrisă în amintirea tuturor copiilor-stele, sperând că am surprins măcar puțin din bucuria lor de a trăi, de a se juca, din curajul lor fantastic și mai ales din disponibilitatea lor nesfârșită pentru iubire.

Această carte e despre un loc în care copiii și îngerii se țin de mână și care are și un nume, lăsat moștenire de însăși Cristinica, fetița care, deși abandonată în spital, a primit, vreme de un an și jumătate, cele mai multe mămici din lume. Acest loc se cheamă la copii.

Această carte e un remember, o reconstituire, o călătorie cu altă destinație, dinspre moarte spre viață, în care copiii ies acum în lume, ca să-i cunoașteți. Pereții patrulaterului s-au dărâmat, iar vocile lor delicate, mititele se aud și acum, gălăgioase, cum spun: „La copii! La copii, Buhuhu, la copii!”.

Mirela Vișan Decembrie 2017

Ana Moldovanu și zîmbetul ei vindecător de tristețe, vara lui 2016.

4

1 Unde aflăm că la copii este un loc fabulos, unde poveștile se spun în șoaptă — Mă iubești, Buhuhu? Cât de mult?, se îndoaie zgomotos într-o seară o micuță întrebare, sub bărbia delicată a unei fete. Pe fată o cheamă Ana, are o frumusețe care îți taie respirația, ochii mari, privirea blândă și un zâmbet desprins dintr-un tablou minunat, cu miros de epocă. O vreme, Ana o privește curioasă, cu coada ochiului, se răsucește precum o firimitură întrebarea asta de statură mică la mine pe bărbie, o las, să-și spună povestea, să se vaiete, și preț de câteva secunde, Ana îi face jocul, se preface că nici n-o aude. Odată cu Ana își face apariția și blândețea ei venită de undeva din înaltul cerului, adusă pe brațe de îngeri, care cu dăruire și talent lucrează la nestemate precum blândețea Anei, cu miros de câmpie, căci de când Ana a venit la copii, parcă și colțurile reci ale pereților s-au mai netezit puțin, s-au mai încălzit.

5

LA COPII

Ana are 15 ani, i-a împlinit de curând la copii.

Acum e ocupată, le oferă copiilor câte ceva de mâncare din frigider, dar și creioane sau cărți, atunci când copiii sunt triști, un miros de ceață se simte peste tot, până și suferința întrebării micuțe îi dă acum Anei niște palpitații ciudate, și parcă se și zbârlește, când o aude răsucindu-se ușor prin aer: — Mă iubești, Buhuhu? Spune-mi, cât de mult? Și o întrebare poate ridica, la rândul ei, altă întrebare, își spuse în sinea ei Ana. Cel mai mult ea sa bucurat atunci când a ajuns aici, la copii, unde a descoperit că lumea e de fapt incredibil de mare și de frumoasă, aici a uitat de tristețe sau de durerile care n-o lăsau în pace atunci când era mică și se simțea singură.

Le strânsese și pe ale altora pe umerii ei delicați, draga de ea, și acum toate își luaseră, încet, zborul.

La copii nu mai era loc și pentru ele.

Ana era fericită la copii, era fericită pentru prima oară și, cel mai important, de abia acum se simțea liberă.

— Să mă prezint, Buhuhu, șoptește ea, și să-ți spun cum am ajuns la copii.

Mă numesc Moldovanu Ana-Maria, am 15 ani și provin dintr-o familie săracă. Sunt o fată foarte

6

De ziua ei, În martie 2017, la apartamentul MagiCamp, unde a locuit timp de câteva luni de zile.

7

Ana și Buhulina la copii, 2017

LA COPII

timidă, dar știu ce înseamnă greutățile. Când eram mică, mă jucam tot timpul singură, am și amintiri frumoase, dar și amintiri urâte, pe care aș vrea mult să le uit, însă tot ceea ce am trăit urât m-a făcut și mai puternică, m-a întărit. Pot spune că sunt doar un om, iar povestea mea e ca toate celelalte. Sunt singură pe drumul meu și nu mai am semne de întrebare, doar cîteodată îmi doresc să nu mai fiu eu, însă nu vreau să fiu o oarecare. Vreau să cânt, să visez și să râd și câteodată să nu uit să mă joc, iar atunci când o să plec în lume, să nu uit să mă mai întorc și acasă. Eu am o mare avere, și anume amintirile mele. Averea aceasta valorează mai mult decât banii, bijuteriile. E adevărat ce se spune, și anume că cea mai mare bogăție a omului sunt copiii, eu am fost norocoasă să am părinți, alți copii nu au și sunt sigură că vor să aibă, tânjesc după ei. Buni sau răi, sunt părinții mei, m-au crescut așa cum au putut, am avut parte și de iubire părintească când eram mică, nu pot să neg asta, dar și de clipe grele, așa e viața. Cred că e imposibil să ai parte doar de fericire în lumea asta.

Crede-mă, deși sunt doar un copil, viața m-a pus la încercări grele de mică, și mă pune încă, dar asta e viața, și bună, și rea. Au fost momente în care credeam că nu o să mai rezist, că nu o să pot merge mai departe, dar am trecut peste, nici nu mi-am dat seama când și cum. Să nu uităm că Dumnezeu nu-ți

9

LA COPII

dă niciodată mai mult decât poți duce. Orice greutate pe care am avut-o m-a întărit și mai mult, m-a făcut mai puternică, mai matură. Viața mea este mama, am trecut împreună prin multe greutăți și îi mulțumesc fiindcă a fost lângă mine. Singurul lucru pe care îl am este speranța că mâine va fi o zi mai bună, că pe viitor voi fi fericită, deși știu că fericirea nu durează la nesfârșit. Mai am un lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni: nimeni nu mă poate opri să visez. Sunt o visătoare. De câte ori am căzut, m-am ridicat și am mers mai departe, nu mă sperie viitorul, o să fiu puternică și o să merg mai departe.

Buhuhu, sunt fericită pentru prima dată, deși momente de bucurie am mai avut și înainte. Îmi amintesc un Crăciun, în care eu, mama și tata suntem acasă, afară este ceață și puțin cam frig, dar a venit ziua pe care am așteptat-o atât de mult. Mama a adus cozonac și prăjituri, tata se uită la televizor, cozonacul este foarte bun, nu am încercat încă prăjiturile. Ce să spun, eu mă mulțumesc și cu ce neau dat alții, am ce să mănânc și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Și pentru că în fiecare zi am avut ce să punem pe masă. Noi ne plângem că suntem săraci, dar alții sunt mai săraci decât noi. Cea mai mare bogăție este iubirea, Buhuhu, dacă ești iubit, poți trece cu ușurință peste toate.

10

LA COPII

Buhuhu se întristează, din ochii prietenei sale s-a desprins ușor un buchet de flori de gheață, of, inima ei e încă tristă, dar aici o să se vindece Ana, o să se facă bine, grijile ei vor avea în curând gust de praline, doar la copii totul devine posibil, odată ce își va spune povestea și peretele o va cuprinde, Ana se va vindeca de tristețe.

Partea bună a lucrurilor face ca doar o inimă tristă să poată auzi toate gândurile, așa că cele ale lui Buhuhu au fost auzite doar de inima frumoasă a Anei, și i-au dat încredere. Și mai ales liniște. Parcă toți norii negri, grei, de odinioară, purtau pe umeri,

Anul Nou cu bufnițe pictate în salonul 11, De Sf. Andrei, cu ursul Andrei al Anei

11

LA COPII

invizibil, o mantie plină cu zâmbete. O bucurie nouă a încolțit în inima ei sfioasă, bună, picături mici de rouă o udau în fiecare dimineață, așa că era normal ca inima ei să înflorească, să se vindece, mai ales că la copii s-a dovedit a fi cel mai tulburător loc din lume, acolo poveștile se scriau singure pe pereți, când copiii dormeau, și se desprindeau apoi dimineața ca niște frunze suflate de vânt, călătorind prin palatul în formă de patrulater, precum un abur îi urmau pe copii poveștile, în timp ce din gurițele lor delicate ieșeau fericite alte sute, mii de povești.

— Aici, la copii, lucrurile sunt diferite, Buhuhu, parcă o lumină le însoțește mereu atunci când se scriu, doar oamenii mari sunt ocupați și nu mai au inima deschisă pentru nici o poveste, o îngâna duios, dintr-un baobab gălăgios, Micul prinț, așezat pe-un scăunel și culegând de pe perete povestea despre cel mai spectaculos apus de soare pe care îl văzuse împreună cu copiii de curând. Serile de film ale copiilor se deschid de altfel cu un apus de soare maiestuos.

— Casa mea e la copii, șoptește Ana, aici nu îmi mai este frică de nimic, până și durerea m-a lăsat în pace, mi-a trecut.

12

2 Buhuhu, domnul Timp, Cristinica, Denis și lucrurile neobișnuite care se întâmplă seară de seară la copii Printre poveștile care circulau cel mai mult pe holul în formă de patrulater, căci copiii nu aveau nevoie de mult spațiu, ci doar să fie împreună, una avea hăinuțe elegante și apretate, iar în sinea ei se credea foarte importantă. Pe coperta ei, căci odată spusă povestea intra imediat într-o minunată carte, era desenat un domn Timp venerabil, cu față prelungă, început de chelie și inimă zemoasă, cu gust de pară coaptă. Ceea ce îl făcea special era faptul că avea o măsură a lucrurilor diferită de a timpului cu care noi ne-am obișnuit pe aici, adică plictisitor și parcă mereu la fel, aici fiecare minut se dilata atunci când la copii ușa se deschidea împinsă de o rafală de vânt, iar în loc de frunze, domnul Timp în persoană deținea cel mai bogat copac cu povești.

13

LA COPII

La copii timpul curge tot timpul fie prea repede, fie prea încet, e morocănos uneori, iar în vocabularul lui uzual intră puține cuvinte, însă importante, ceea ce îl face accesibil, căci copiii se dau în vânt după acest domn Timp, îl iubesc nespus.

De altfel, copiii în general nu se dau în vânt după cuvinte, ele sunt cele care îi urmăresc, vrăjite de sunetele ființei lor mărunțele și pline de înțelesuri.

Tot ce fac ei se măsoară în sunet și culoare, cu cât sunt mai intense muzicile lor interioare, cu atât cuvintele, vrăjite, ies la plimbare așternându-se mai ușor pe perete, unde se află Marea Carte.

Acest domn Timp avea zilnic un traseu, pe direcția lui de mers orice nu îi făcea pe copii să zâmbească era șters din pagină, fără preaviz, așa au dispărut amintirile urâte și toate durerile lor, lăsate au fost la ușa de la intrare, durerea de gât, de cap, de picioare, orice îi necăjea pe copii era îndepărtat de domnul Timp ușor, cu penseta, chiar și discuțiile plictisitoare, cu miros de plante veștejite, conversațiile obositoare la telefon, impuse de situație, temele lungi pentru școală, nevisarea nu făcea parte din planul lui, nu se găsea pe traseu, fiindcă în pliurile lui, odată intrat, te trezeai că zbori în povești croșetate din visele tuturor copiilor care locuiau aici.

De fapt, se pare că la copii și domnul Timp zboară alături de ei, evident în cel mai colorat și frumos vis

14

LA COPII

cu putință, doar de ei știut, nedescoperit încă. Cel puțin despre asta este una dintre povești, și anume despre zborul copiilor spre stele, însă cea mai veche și mai cunoscută poveste îl are ca personaj pe însuși Buhuhu, care a sosit la copii într-un mod neașteptat, ca o adiere. Și astfel, pe perete, brusc, se deschide fila unei povești care începe cam așa: ,,Într-o dimineață lăptoasă de toamnă, cu miros de gutuie coaptă cu scorțișoară, a bătut la ușă o bufniță cu burtică, Buhuhu e numele meu, s-a prezentat ea sfioasă, cu emoție în voce. În mână ținea o carte de vizită subțirică, pe care scria doar atât: La copii.

— De dimineață, când m-am trezit, am găsit sub aripioarele mele zgribulite o carte de vizită mică.

Precum o nucă. Am băgat-o și eu într-unul din buzunare și am ieșit din pădure copleșit de gânduri.

Trebuia să dau de capăt întâmplării – cum ajunsese cartea de vizită la mine și mai ales cine mi-o adusese?! –, însă atunci cînd primesc semne de la copii, îmi iau aripioarele la spinare și plec repede.

Pe drum, Buhuhu și-a conceput și o scrisorică, care trebuia citită repede-repede, fiindcă odată ușa deschisă, pereții flămânzi absorbeau povestea spusă

15

LA COPII

asemenea unei sugative. Nu mai este timp pentru pauze sau puncte de suspensie, nici pentru aplauze, poate doar ca să-ți tragi puțin sufletul după lectură, așa că Buhuhu trebuia să-și pregătească bine povestea, să-și găsească vocea interioară potrivită.

Atât a apucat să spună Buhuhu, la copii, și ușa s-a deschis larg, iar o mână delicată de vânt l-a împins ușor-ușor în față, în timp ce o voce l-a poftit să intre, să se prezinte.

Se spune că bufnițele au memorie scurtă, însă Buhuhu nu uitase nimic, în plus își notase câte ceva și pe două-trei frunze de tei, pentru ca să încapă pe pereți toate cuvintele. Erau multe cuvinte nespuse în inimioara unei bufnițe. Absolut toate trebuie să încapă, nici măcar virgula nu trebuie să lipsească din poveste, se aude o voce în spate.

- Casa mea e la copii, chiar dacă am fost plecat pentru o vreme, spune Buhuhu. Aici locuiește, împreună cu copiii, un anume timp. O parte dintre copii ocupă palatul în formă de patrulater, iar la etaj pot fi găsiți copiii-stele, într-un patrulater mai mare, cu mai multe camere.

Atunci când la parter poveștile acoperă complet pereții, copiii se mută mai sus, în patrulaterul cu mai multe camere, și la copii își schimbă numele automat în copiii-stele. Printre primii copii sosiți se numără și Cristinica, care atunci când m-a întâlnit mi-a spus:

16

Vă place papionul meu?

E făcut de croitorul meu, David

Cristinica și Buhuhu, în salonul 7, camera ei pentru un an și jumătate

Denis și Cristinica, într-una din seri, la copii

Atelierul de teatru și pictură e prea mult chiar și pentru mine

LA COPII

— Buhuhu, la copii nu este doar un cuvânt, am făcut eu o vrajă, atunci când am închis ochiul, ți-am zărit chipul și te-am strigat, am știut că vei veni imediat la copii, deci dacă vrei să știi de unde vii, ei bine, vii din inima mea, Buhuhu, acolo ne-am jucat la început noi doi.

Poate a fost frumusețea pe care a adus-o cu ea când a venit la copii, fiindcă de atunci sunt tot timpul aici, Buhuhu, tu, la copii, îmi spunea mereu Cristinica. Și cum să mai plec dacă era nevoie de Buhuhu?

La copii seamănă mult cu o floare. Nu orice fel de floare, ci una neobișnuită, o floare-copac. Rădăcina i se udă cu multă dragoste dimineața, iar seara, cu tandrețe, copiii se îngrijesc să nu-i lipsească nimic. E și o vrajă la mijloc, fiindcă odată ajuns la copii, brusc te transformi și nu te mai apasă nimic, singurătatea, foamea, frigul, toate dispar, și lumea toată odată cu ele, cineva invizibil ți le ia de pe umeri și le așază cu blândețe într-un cuier, poate erau îngerii sau doar zâmbetele lor curate, fiindcă doar la plecare te observai, când îți luai haina din cuier, propria viață te urma și ea, tăcută, smerită, de la distanță, ca o umbră, însă era o umbră bună, care îți mângâia încet, cu delicatețe, umerii, în timp ce bucuria ți se

19

LA COPII

culcușea în inimă. Buhuhu filosofează, i se întâmplă uneori, strămoșii lui și-au pus atât de multe întrebări, încât și-acum câteva sunt pitite în urechile lui.

Toți cei care ajung la copii pot spune că dorul e lucrul cel mai tare care ți se poate întâmpla. Oriunde te întorci, te întâlnești cu dorul. În cea mai ascunsă cameră din inimă se pitește și se odihnește, normal, tot dorul, e și cea mai călduroasă și primitoare cameră dintre toate, și în scurt timp ajungi să semeni cu o flacără sau cu o plastilină moale, ce se lasă modelată sub mânuțele lor delicate. Cu fiecare atingere, la copii totul devine posibil, uite, mă trezesc dimineața și zbor liniștit, în sinea mea știu că de

Sala de joacă a Asociației PAVEL, Institutul Oncologic București

20

LA COPII

suflet am mereu lipite o pereche de aripi, nu-mi mai este frică de nimic, sunt șoaptă, poem, adiere de vânt sau dogoresc precum soarele vara ori mă rostogolesc precum mingea pe asfaltul încins.

La copii totul e bucurie, fiindcă visele se odihnesc în brațele copiilor, și o haină groasă, călduroasă ți se așază pe umeri.

Buhuhu se întinse să-și încălzească aripioarele în razele soarelui pictate de copii seara trecută, era tare drăgălaș când povestea așa cu patimă, parcă și razele îi zâmbeau, îi făceau cu ochiul.

— Tot timpul la copii mi se face foame de povești și mai ales de joacă. Precum sunetul ploii de vară neastâmpărate sună vocile lor gălăgioase atunci când se joacă, la copii, dacă nu ai chef să mergi la culcare, iei timpul, îl strângi ca pe un ghem și el stă cuminte în buzunare, îți împărtășește eventual la ureche câteva secrete doar de timp știute.

Cât despre durere, nu-ți mai bate capul, chiar și pentru o simplă răceală, Denis a găsit o rețetă care dă rezultate. Pe scurt, dacă râzi de dimineața, o să fie o zi zâmbăreață.

21

Denis și Filip, cei mai buni prieteni, în așteptarea vizitei lui Charlie

3 Rețeta lui Denis pentru tristețe S-a pierdut în gânduri Buhuhu și și-a amintit de băiatul cu cei mai frumoși ochi albaștri pe care îi văzuse el în toată viața lui de bufniță. În afara ochișorilor lui Andreiuț, bineînțeles, în care se oglindeau și ochii frumoși ai micului prinț. La naștere, ochii lui Andreiuț primiseră de la zâne darul să-și schimbe culoarea după stările copiilor. Dacă la copii dimineața se deschidea cu un zâmbet larg, ochii lui Andreiuț erau căprui și aveau forma unui trifoi, spre prânz, albastrul cerului îi cădea lui Andreiuț în brațe, iar seara, când se pregăteau de culcare, ochii lui erau precum mlădițele crude, verzi. Și tot așa, după fiecare zâmbet, poveștile copiilor se colorează în toate culorile.

Dacă însă cea mai mică umbră de tristețe le umbrește fețișoarele curate, toate creioanele se opresc din scris, stau cuminți, până când copiii încep

23

LA COPII

iar să râdă, să se bucure, și în locul lor un alb imaculat acoperă tot peretele. Iar un perete gol este cel mai trist lucru pentru o poveste. Nu e un secret faptul că bucuria apare doar atunci când pe pereți copiii își scriu poveștile.

Atunci când se întâmpla acest lucru, Buhuhu își amintea că, atunci când s-a născut, a primit un dar pe care îl putea folosi doar atunci când cineva drag se afla într-o cumpănă. Iar cel mai mare dintre toate a fost să-i aducă pe îngeri în vizită la copii. Nu toate lucrurile au fost însă de la început ușoare sau vesele pe aici, fiindcă pe același perete au încăput odinioară și poveștile triste, și durerile copiilor.

Când a intrat prima dată în camera lui Denis, Buhuhu l-a găsit întins pe pat, cu chipul trist, și o măscuță de oxigen îi șoptea ceva la ureche. Denis avea lipită de piept o durere cât un pepene de mare, care nu-l lăsa să respire. Două zile îl mai despărțeau pe Denis de plecarea spre copiii-stele, cel puțin asta îi șoptise cineva lui Buhuhu la ureche. Când a intrat în cameră, bufnițoiul a făcut și o piruetă spectaculoasă, și l-a făcut pe Denis să zâmbească iar. A tras nădejde atunci Buhuhu că Denis se va vindeca repede, știa în sinea lui că băiatul venise în singurul loc din lume unde se putea vindeca.

24

Cel mai mic Charlie Chaplin

Charlie mic - Denis. Pregătiri

25 Charlie mic și prietenii săi Ștefănuț, Filip & Cristinica

LA COPII

A fost dragoste la prima vedere, lui Buhuhu nici nu îi plac jumătățile de măsură, e și cel mai mare defect al lui, dar ce să-i ceri unei bufnițe, are așa o inimă, cu fiecare copil s-a făcut mai mare, nu știu cum a putut încăpea atâta iubire în pieptișorul ei plăpând, cred că aripile au susținut-o, au ajutat-o să nu se împiedice, să nu cadă, au protejat-o de vremea rea, de tristețe.

Ca să se vindece, Denis a stat la copii aproape un an de zile, pe nici o hartă nu se găsea scris ,,la copii’’, ca să găsești locul, îți trebuie în primul și în primul rând o inimă mare. Și un curaj imens. În tot acest timp, la copii iubirea din inimioara lui Denis a răspândit parfum. Credeți că un an de zile Denis a stat vreun pic, s-a odihnit?

După câteva zile de alergat pe holurile patrulaterului, pe Denis nu-l mai durea nimic, branulica se pitise și ea, mititica, iar tratamentele dădeau roade doar fiindcă la copii Denis găsise tratamentul. După puțină cercetare în prealabil, evident, căci așa-i stă bine cercetătorului, cu studiul.

— Sunt așa de ocupat, am multe treburi de rezolvat, Buhuhu, trebuie să fac un spectacol, s-o mângâi pe mama, tristețea din inimă nu e bună deloc, pentru nimeni, și nu mai vreau să plângă.

Vreau să mă joc cu copiii, Buhuhu, așa că voi pleca peste un an, am nevoie pentru toate lucrurile astea

26

Rețeta pentru tristețe a lui Denis

Față în față, chiar dacă virtual pentru moment

Dansul pâinicuțelor face timpul să treacă mai repede

Charlie mic și Charlie mare, Cristinica, Filip și Dani, un pachețel cu mâncare pentru Charlie și o felicitare cu inimioare de la copii

Vas cu flori, activitate de salon

LA COPII

de un an de zile, în plus eu și Charlie ne-am dat întâlnire pe 16 martie, e ziua când vom călători împreună cu nava.

Până atunci, te invit la teatru, eu o să fiu cel mai mic Charlie Chaplin din lume. Iar când se va trage cortina, o să îți ofer și o felie de tort și o să bem împreună șampanie, la copii curg râuri-râuri din cea mai fină, cu aromă de piersică. Pot să-ți spun un secret? Dacă o să îți asculți vreodată inima înainte de miezul nopții, o să îi auzi pe copii cum repetă, și acum, în timp ce vorbim, ei fac spectacole ce vor intra în istorie. E ușor, Buhuhu, și tu, dacă vrei, poți deveni un actor mare.

Nu se aștepta Buhuhu la atâta iubire, frumusețea copiilor îl făcea să cadă într-o visare-uimire continuă, doar așa se explică datul din cap în mod repetat, întro zi s-a și împiedicat, a căzut și a fost cât pe ce să-și picteze ciocul, sau ce mai rămăsese nepictat, în zborul lui, precum Icar și-a întins aripile Buhuhu, da, orice se poate schimba de la cea mai mică emoție, era delicat Buhuhu, însă sigur pe sine, o seară întreagă i-a luat să se hotărască să nu mai plece de la copii, și a rămas cu Denis, cu Bibi, cu Cristinica lui iubită, care avea și cele mai multe mame din lume, precum și un ochi special, cu care vedea în întuneric, există o inimă mare de tot, Buhuhu, am văzut-o eu, la care sunt

29

LA COPII

conectate toate celelalte inimi. Și inimile astea nu se opresc niciodată din visare sau poveste.

La nici 3 ani, Cristinica făcuse cunoștință cu însăși doamna oliță, ce experiență, era o doamnă umilă, poate prea umilă, după gusturile mele buhuhești, care de la prea multele plecăciuni făcute își vărsa mereu conținutul, era puțin neglijentă, însă nu era o problemă, iar lingura, cealaltă prietenă a Cristinicăi, deși de treabă, avea o gură puțin cam mare, cel puțin asta le spunea Cristinica tuturor, că nu o lasă lingura în pace și tot încearcă să îi dea de mâncare, deși ei nu-i place. Cortina se ridica atunci când la copii începea distracția, și Cristinica se întâlnea cu buna ei prietenă Bibi, care făcea magii cu lingurița atunci când îi dădea Cristinicei să mănânce – Bibi avea și cele mai frumoase rochițe, deși micuță, era știut faptul că nimeni nu-ți putea mușca urechea sau gâtul mai bine ca Bibi, o încurcai dacă nu te lăsai mușcat atunci când voia prințesa, un dar neprețuit de altfel, nu oricine știe să aprecieze cum se cuvine niște perluțe de dințișori albi cu gust de turtă dulce –, cu Andreiuțu cu ochi-de-albăstrele, care voia o căsătorie în taină cu Cristinica, se vorbiseră, iar ea din când în când îi împrumuta și lui ochișorul, nu vedea Andreiuț, însă chiar și așa doar el putea detecta neliniștea inimii, cu Ștefănuț cu gropițe mari și zâmbărețe, cu Dani, un băiat cuminte, dresor de

30

LA COPII

iepurași pictați în toate culorile, cu Filip, băiatul cu păr creț, fără defect, perfect, cu Sara-gropițe adânci, o dansatoare cu mișcări fine, și cu toți ceilalți copii voinici, care împânzeau holul în formă de patrulater cu chicotelile lor necontenite.

— La copii, ce bine e la copii, țipa Buhuhu, și parcă penele i se colorau și mai mult de la atâta veselie, e atât de bine! Nu-i mai doare nimic pe copii, aici e cel mai frumos loc din lume fiindcă nu mai există durere!

Buhuhu aleargă zilnic neobosit pe holul în formă de patrulater, iar dacă spațiul de joacă se dovedește strâmt, neîncăpător, așa cum se mai întâmplă uneori, petrecerea se mută un pic mai sus, în patrulaterul mai spațios, din cer. Așa au apărut copiii-stele, dintro muncă comună, dar mai ales din iubire.

Tablouri pictate de Denis la atelierele de pictură ale Mihaelei Șchiopu, art terapeut, atât de așteptată și îndrăgită de copii

,,Ajută-mă să fac spectacolul''

4 Charlie, vino la copii, ajută-mă să fac spectacolul!

Chiar acum pe pereți se scrie o poveste, e povestea lui Buhuhu care a zburat până în America.

— Mie îmi place să scriu, se foiește Buhuhu, o vreme am corespondat chiar și cu Charlie, nu vreau să mă laud, însă cine putea ajunge mai repede ca mine cu scrisorica lui Denis până în America, atunci când mititelul și-a dorit să își vadă prietenul? Îmi luam aripioarele la spinare, și cât timp copiii mâncau un compot sau băteau din palme pentru ca poveștile să iasă repede-repede din perete și să le aline durerea, eu depășeam un avion dintre cele mari, de la Luftansa.

Dacă privind spre cer o să vedeți vreodată o dâră subțire, să știți că am lăsat-o eu aseară! Și uite așa, într-o dimineață ploioasă, Denis s-a trezit cu multe perluțe curgându-i pe față, era foarte trist, și mi-a spus:

33

LA COPII

— Buhuhu, zboară repede-repede, până la Charlie acasă, în America, unde o fi aia, dă și tu căutare pe google și află, te rog, Buhuhu, adu-l pe Charlie la copii, vreau să vorbesc cu el, acum să vină Charlie, nu mai vreau să mă doară, vreau acasă, la Cumpăna, să ne facă mama sarmale, cartofi prăjiți, mujdei de usturoi și ciorbă de burtă, aripioare și salată, să fim iar o familie, să stăm cu toții la masă, vii și tu cu mine, Charlie, la Constanța. Uite, dacă nu ai pijamale, nu-ți fă probleme, o să o rog pe mama să îți dea o pereche de la mine, doar vino.

Cu o scrisorică mototolită a zburat Buhuhu în America, studiase bine tehnica mototolirii scrisoricii, era un detectiv bun, cu fler, imaginație, din vechea școală pentru detectivi particulari englezească, deh, până și în aer trebuie să știi să te ferești de dușmani, spuse Buhuhu încet, mai ales de cei nevăzuți, care zboară, ei îți pot pune nenumărate piedici, și atunci ai nevoie de experiență, de studii serioase în domeniu și mai ales de pricepere. În scrisorica asta, Denis îi scria lui Charlie despre durerile lui, însă își învăța prietenul și cum să se facă bine mai repede.

— Charlie, tu ai fost vreodată la spital, cu branule și fir, ai fost închis în cameră și ai făcut tratament? Eu pot să te învăț să fii puternic. Ca să te faci bine,

34

Tablou Charlie Chaplin oferit în dar lui Denis de Andrei și Andreea Grosu, după spectacol. Charlie mic și Charlie mare, interpretat de actorul Richard Bovnoczki, prietenul cel mai bun al lui Denis și al copiilor, înainte de sesiunea de autografe

35

LA COPII

trebuie să lupți cu tratamentul, să nu stai, adică, să mănânci, ca să îți crească analizele, să lupți cu boala.

Frica de perfuzică și dorul de Didi, frățiorul lui rămas acasă, of, l-a necăjit tare mult pe Buhuhu ce-a găsit scris acolo, în scrisorică, dar tristețea din ochii lui Denis îi atinsese cel mai tare inima, așa că Buhuhu a traversat oceanul cât a putut el de repede, privind înainte, și nimeni nu l-a împiedicat în călătorie, iar Marele cer l-a însoțit, și el, se curbase cât să-l mângâie pe Buhuhu pe burtică, așa cum mama lui, Bufnița de Pică, făcea seara, la culcare, iar pentru ca vreo stea năzdrăvană, pusă pe șotii, să nu-l mai sperie, Marele cer lua uneori forma unei umbrele și invita la dans picăturile de ploaie, așa că stelele, cu astfel de distracții în program, îl lăsau într-un final pe Buhuhu în pace.

Până a ajuns Buhuhu în America lui Charlie, s-a încheiat și dansul cerului cu picăturile de ploaie.

Un lucru e clar: CV-ul lui Buhuhu e ultra, mega, supra, cel mai cel, nici o bufniță nu l-a întrecut pe Buhuhu la capitolul experiență. Sau talent. Sau la orice alt capitol.

Acum o primăvară, de exemplu, Buhuhu nu doar că a dus nenumărate scrisori în America, ci l-a adus pe Charlie în vizită la copii. În carne și oase.

36

LA COPII

— Bună, sunt Charlie și am venit în vizită la copii.

Cea mai mare dorință a lui Denis fusese să se întâlnească față în față cu Charlie, cei doi corespondaseră o vreme, însă lui Denis îi era în continuare foame, nu-i mai ajungeau filmele cu Chaplin, corespondența, voia mai mult, și anume ca Charlie să vină la copii, să se joace și să facă împreună dansul pâinicuțelor, actorii mari nici nu au nevoie de repetiții, spunea Denis, sunt mari și gata, totul stă în melonul bine ales, în bastonul pe măsură și mai ales în mustață, o mustață potrivită face și munții să râdă, așa că Charlie, când a venit, a adus cu el și niște pâinici, cumpărate dis-de-dimineață de la Mega.

Doar ce a ajuns Charlie, și castelul-patrulater s-a și umplut cu râsete, te făcea să râzi Charlie, făcea fel de fel de chestii amuzante cu mustața aia a lui mică, îndesată și parfumată, cu melonul pe ochi, cu bastonul și pantofiorii lui stâlciți și flămânzi. În plus, cine ar fi putut să-i reziste umorului lui Denis?

Ca să se liniștească puțin și să fixeze momentul, Denis a notat chiar și în jurnalul lui, seara.

37

LA COPII

Dragă jurnalule, Trebuie să mă ajuti , să îi scriu din nou lui Charlie azi, fiindcă îmi doresc să facem spectacolul.

Vreau să fie frumos și să facem lumea să râdă.

Cum vrea Charlie cel mic să facă lumea să râdă: Cu Cu Cu Cu

picioarele ochii nasul mustata ,

La vară, când mă voi întoarce la copii, în București, vreau să facem spectacolul. O să pregătesc și ceva de mîncare. Azi-noapte am visat că făceam dansul pâinicutelor, am făcut și , spectacolul, am mers și la Constanta, , a mers treaba în vis. Nu mă mai abtineam de la atâta râs. Și , azi, când m-am trezit, am râs.

P.S. Dacă râzi de dimineată, , Charlie, e zi de râs!’’

Te pup, Charlie mic-Denis

38

Cei doi Charlie pe scenă la unteatru, în spectacolul ,,Charlie, hai să facem lumea să râdă! '', împărțind o amandină, prăjitura preferată a lui Denis, într-o zi de duminică, 28 iulie 2015

39

LA COPII

Era de râs cu cei doi Charlie, capitole întregi de zâmbete se scriau în fiecare zi pe pereți, mici, mari, mărunte, catifelate, colorate, cu gust de ciocolată, în cascade, lăcrimoase, strănutate, toate se deschideau precum un evantai atunci când Buhuhu și cei doi Charlie îi făceau pe copii să râdă, de la atâta râs, un ceas întreg Buhuhu nu s-a mai putut ridica de pe scaun. Era și el fericit când pe copii nu-i mai durea nimic sau nu mai erau triști, măcar atunci domnul Timp, bolborosind, îi lăsa în pace o vreme.

După spectacol, urma tot timpul ronțăitul pâinicilor proaspete, iar la desert copiii serveau alte povești haioase, inventate cu multă pricepere de Ștefănuț, învelite în gropițele lui cu un miros plăcut de vanilie: — Îmi place Charlie fiindcă este inteligent, dansează frumos și merge bine creierul lui cu el!

Un alt fel de teatru începea atunci la copii, dacă râzi, nu te mai doare nimic, Charlie, și te faci repede bine, e tratamentul lui Denis pentru tristețe și durere.

Seara, la despărțire, fiindcă oamenii mari, chiar dacă erau amuzanți ca Charlie, nu puteau înnopta la copii, se impunea o anume pregătire, și fiindcă lui Denis îi plăcea ca un lucru să fie bine făcut, nu-și lăsa

40

LA COPII

niciodată prietenul să plece la drum fără un pachețel cu mâncare, fără ceva bănuți, o felicitare, deh, până în America e cale lungă și dacă se rătăcește sau i se face foame, bietul Charlie, cel puțin mănâncă și nu rămâne cu burta goală!

Denis era și înțelept pe deasupra, găsea mereu pentru prietenul lui o vorbă bună, un sfat: — Ai și tu grijă de tine, Charlie, să mănânci, să îți fie bine cu tine, să ai și tu munca bine. Charlie Chaplin gândește cu zâmbete.

Până și lui Buhuhu, care și-a smuls o dată penele de la o supărare mare, poate a fost doar ceva trecător sau din pricina vreunui vis de noapte strecurat hoțește în micuțul lui buzunar s-a speriat, nu știi niciodată cum să faci calcule, socoteli sau cum să ai discuții serioase cu bufnițele care nu vor decât să se joace, cum să le ajuți să nu mai fie triste, tristețea din suflet e un sentiment greu de dus chiar și pentru bufnițe, și ele își pot pierde busola, răbdarea, nu trebuie lăsate singure.

Ei bine, Buhuhu și-o pierduse chiar în seara aia, iar la lipsa de perspectivă pe care o acuza în momentul acela, Denis i-a spus pe șleau cum stau lucrurile, nu l-a menajat deloc: — Cum nu știi ce să faci? Tu trebuie să vii la copii, locul tău e aici, Buhuhu, la copii!

41

unteatru, 28 iulie 2015

Speranță

2 generații și același 16 martie

Un alt Charlie, Andreiuțu, cu o lună înainte de călătoria spre copiii-stele

Cei doi Charlie și Didi, fratele lui Denis, după spectacol

,,Ce mare e planeta asta și cât de încăpătoare!''

(Contesa, Cristina&Micul prinț)

Andrei și Micul prinț

Micul minț la copii

Ochi în ochi

Tot eu, altă poză

LA COPII

Și Cristinica vorbea uneori cu Chaplin la telefon, îi povestea despre aparatul misterios unde merge zilnic să facă poze și îi vorbea despre viața ei mondenă: — Am umplut un album cu poze, Charlie, 28 la număr, doar atunci când aparatul are alte treburi de făcut mă mai odihnesc și eu puțin, așa fac vedetele.

Uneori, Cristinica îi mai vorbea despre durerile ei de picioare și îl întreba ce mai face, când mai vine la copii.

— La copii, Charlie, tu la copii, aici. Și doar ce se încheia convorbirea, iar Charlie și ajungea la copii.

Deh, una dintre vrăjile făcute de ochișorul Cristinicăi, căruia nimeni nu putea să-i reziste. Un ochi din care și acum izvorăște iubire. Într-o seară, Buhuhu s-a întâlnit la copii cu Micul prinț, primise și el o invitație de la Cristinica, pe care scria doar atât: La copii. A fost o seară veselă, ca multe altele, în care David, un croitor invidiat de unii dintre cei mai talentați stiliști ai locului, i-a pus lui Buhuhu la gât un papion elegant, confecționat chiar de el, de culoarea prazului, iar pe cap o pălărie cu inimioare desenate frumos de copii pe margine a întors multe capete.

Se cam răsfățase Buhuhu, parcă se și umflase de la atâtea complimente, avea un penaj din ce în ce mai

44

LA COPII

De pe Asteroidul B 612, Micul prinț a aterizat direct la copii, unde s-a întâlnit cu Buhuhu

sofisticat, mai colorat, sau poate doar crescuse, uneori parcă și ciocul își schimba culoarea, una peste alta, Buhuhu era haios, mândru și mai ales vesel, bun băiat, copiii i-au dat nota 10.

Doar în serile în care ochișorul Cristinicăi se umplea de umbre-pânze, Buhuhu se așeza cuminte pe patul ei de lângă geam și îi citea povești sau o ținea în brațe, mititica, Buhuhu se îngrijora din pricina păianjenului care-i deranja fata, până nu-l vedea plecat nu avea liniște, iar chicotelile, jocurile lor obișnuite cu păpușile sau ședințele foto se reluau imediat ce umbrele-pânze erau îndepărtate, și ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, se mai îmbrățișau o

45

LA COPII

vreme și apoi începeau să se joace iar de-a v-ați ascunselea sau inventau povești, despre teatru, dans și povești ce să mai vorbim, la copii toate se croșetau din iubire și erau împletite cu cele mai frumoase zâmbete.

Buhuhu era și cea mai talentată bufniță, la spectacolul lui Denis el a făcut invitațiile, dovada se găsește pe peretele din camera lui Denis de la Constanța.

De două ori însă a plâns din cauza fetei lui iubite, prima dată atunci când a surprins-o ducându-și singură punga cu cadourile de Crăciun în cameră – a împins ușa, cu greu a ajuns la clanță, însă nu s-a dat bătută, a tras până ce a reușit să o deschidă, a luptat Cristinica, nu s-a dat bătută, a pus plasa pe pat, iar când a ieșit un om mare a călcat pragul – și într-o seară de duminică, dormind singură, într-o cameră goală locuia o fetiță pe care nu o ținea nimeni în brațe la culcare. În acești ani petrecuți la copii Buhuhu a reușit să-și ridice și el o căsuță, într-un copac a cărui coroană se întinde de la București până la Constanța, fiindcă acolo merge bufnițoiul să se odihnească, pe peretele pictat în camera lui Denis într-o vară își întinde aripioarele atunci când are nevoie de aerosoli, de puțin soare, aer.

Cei doi Charlie stau frumos pe perete și se țin de mână. Pentru totdeauna.

46

LA COPII

La copii nimeni nu se desparte, de aici iubirea nu mai pleacă, nu se micșorează, nu se întristează, nu se lamentează și nu cunoaște frica, e locul unde copiii se țin mereu de mână și se joacă.

Din fericire, Buhuhu nu a avut nevoie de aerosoli în toamna aia, așa că rar a plecat la odihnă, la Constanța, casa lui a fost mereu la copii, rostul, bucuria și tihna lui în lume.

47

Monalisa Toncu, mama Micului prinț și prietena copiilor, și Cristinica, la copii

5 Despre cum și Buhuhu se poate îmbolnăvi, însă doar la copii există vindecare Buhuhu a trebuit să călătorească la un moment dat cu niște aparate mari, sofisticate, de la al căror geam le puteai face cu mâna, în timpul zborului, copiilor-stele. Fiindcă nu i-a fost bine o vreme, nu știu de ce uneori copiii și bufnițele se îmbolnăvesc, secretul e să stea împreună, la asta se și lucrează de altfel în secret la copii, la vindecarea totală, și ca să-i fie bine, Buhuhu a călătorit și el pentru o vreme cu această navă până sus la soare, se hrănea cu razele de dimineață ale soarelui. Dragul de el, trei săptămâni de zile, el și Cristinica lui iubită s-au trezit devremedevreme și cu burtica goală au călătorit cu o mașină dotată cu sirenă până la această sofisticată navă, după ultima tehnologie construită, care se răsuceaurca-cobora cum voia domnia sa nava, însă doar atunci când șeful ei aflat la bord îi dădea comanda.

49

LA COPII

Avea chiar și o mască Buhuhu, toți copiii primesc măști, pe care le duc apoi acasă ca pe niște amintiri prețioase.

La început, a avut emoții Buhuhu, și ca să scape de ele, micul prinț, aflat și el la bord, îi spunea povești multe, ținea microfonul în mână și îl mișca cu grijă atunci când moș Ene întârzia, cine știe, poate călătorea și el cu supernava aia și adormea odată cu copiii.

Cea mai mare bucurie era la finalul călătoriei, când Cristinica și Buhuhu luau masa împreună, la finalul călătoriei li se făcea foame, de banane dulci și de joaca împreună, iar la semafoare, vocea ei mititică, șoptită îi întâmpina mereu pe șoferii grăbiți cu o vorbă bună, o privire caldă: — Bună, ce faci? Tu, la copii. E un lucru știut că cele mai dulci banane și amandine se găsesc doar la copii, Denis și Charlie le savurau împreună pe scenă, împărțind același scaun.

Cristinica mergea să culeagă razele vindecătoare ale soarelui îmbrăcată cu hăinuțe elegante, stilistele ei aveau grijă să fie tot timpul cea mai frumoasă prințesă, nu puteai călători cu o navă sofisticată și să nu fii în pas cu moda. Iar copiii sunt cei mai pricepuți în materie de modă, se știe.

La fel era și Bibi, sora de suflet și de castronel a Cristinicăi, care își ducea accesoriile la navă într-o

50

Bibi și Micul prinț

gentuță tare dichisită. Și pe ea mama ei o îmbrăca cu cele mai frumoase hăinuțe, era foarte elegantă Bibi, avea hăinuțe moi, foarte colorate.

Un lucru e clar. Doar cei mai frumoși și curajoși copii din lume pot culege cu mânuțele razele soarelui. Pur și simplu iau soarele în mână.

Atât de mult a iubit-o Buhuhu pe Cristinica, încât atunci când ea i-a mărturisit că trebuie să plece, domnul Timp o convocase la o întâlnire cu copiiistele, Buhuhu a hotărât să călătorească împreună cu Cristina spre stele.

S-a așezat lângă rochița ei albă, de prințesă, aproape de ochiul în care crescuseră, în atâtea luni de zile, copaci și flori roșii. Pentru câteva momente, aripile îngerilor s-au auzit cum fâlfâie, tot timpul îngerii cântă atunci când la copii se apropie ora de plecare spre stele.

51

LA COPII

Nimic nu îl speria pe Buhuhu, a dat dovadă de un super curaj când și-a luat la revedere de la copii, iar într-o zi de vineri, 18 martie, ora 15, a plecat pentru o vreme cu Cristinica lui iubită, într-o altă fabuloasă călătorie, și timp de șase luni de zile nimeni nu l-a mai zărit pe Buhuhu la copii. Într-o seară însă, chicotelile lui buhuhești s-au făcut din nou auzite la ușă, copiii erau triști fără el, îl tot strigau de la fereastră, Buhuhu, vino la copii, așa că Buhuhu a venit ajutat la coborâre de stolul de gâște al micului prinț, aducea în dar povești multe și multe surprize, așezate toate în sertărele bine compartimentate, iar în buzunare stăteau nemișcate veștile, erau vești bune, bineînțeles, cele mai grozave vești primite vreodată de la copiii-stele.

Andreiuț, cel mai mic Mic prinț

Micul prinț și extraterestrul Alex Robu (15 ani)

La copii a încăput toată planeta Micului prinț

Andrei și Micul prinț

Ștefănuț

La copii-Grigore Mariana (13 ani)

Micul prinț la copii -Ana-Maria Tănase (13 ani)

LA COPII

Multă vreme Buhuhu nu s-a mai putut opri din povestit, așa s-a aflat că micul prinț și copiii-stele au tricotat deja nenumărate povești pentru patrulaterul mare, aflat lângă soare, care se agață, după lectură, vreme de o lună, de cele mai mari stele, printre care și steaua polară, cea mai tare stea din lume, se vede de oriunde, în timp ce un praf diafan desprins din ea le aduce copiilor cele mai frumoase vise din lume. Și cum să nu vorbească Buhuhu, dacă cele mai frumoase povești erau scrise de copiii-stele, iar prenumele lor frumoase erau trecute pe coperta I a cărții, la autori: Anduța, Maria, Andreea-Deea, Yanis, Cosmin, Ionuț-Ciprian, David, Bibi, Sima Cristina, Mihuț, Raul, Liviu, Andrei, Cristinica, Denis, Iulian, Roberto, Alina, Luca, Cristi, Dani, Teo, Albert, Tibi, Tiberiu, Florin, Iliuță, Dragoș, Andreea, toți Alexandrii, toți Andreiuții, Ionuții și toate Anele mele frumoase și bune, Leo, Filip, Cici, Ștefănuț, Dani, Rareș, Contesa, Georgiana, Ramona, Marcela, Vasilică, Mariana, Florin, Dorin, Lucica, Daniel, Sofia, Bebe, Sara, Floriceta, Gloria, Cătălin, Roxana, Cristiana, cele mai talentate Andree, Mădălina cu ochi de violete, cerul e plin de copiii-stele!

Era istovit Buhuhu la întoarcere, poate avea nevoie și de vitamine, nu știu, emoțiile mari sau poate distanța de la la cer la pământ îl obosise, cine știe cum sunt lucrurile astea, e complicat, așa că Buhuhu și-a

54

LA COPII

smuls câteva pene, poate schimbarea de fus orar l-a dat peste cap și l-a făcut să-și iasă puțin din fire, căci nu putea să-și suflece mânuțele la comandă, nu?, însă ca de obicei, Buhuhu a dovedit simț practic atunci când a achiziționat nenumărate bufnițe de la Ikea, o investiție serioasă, fiindcă de Crăciun la copii s-a umplut de multe bufnițe. Tot atunci a apărut și Buhulina Anei, care împreună cu Buhuhu a citit pe pervaz povestea lui Romeo și a Julietei.

Buhuhu e la copii și acum deși, dacă îți arunci uneori un ochi pe geam, o să-l vezi cum se înalță din când în când ajutat de stolul de gâște sălbatice al micului prinț la copiii-stele. Face zilnic naveta între patrulatere. Însă nu pentru multă vreme, fiindcă acum, că s-a întors Buhulina din Israel, prea frumoasa bufniță a Anei, nu mai e singur.

Așa că o altă amintire duioasă îi revine lui Buhuhu în minte, când Buhulina lui dragă a călătorit cu el în Israel, printre măslini și sfinți. O vede pe Tabor, veselă, era cald și frumos pe munte, acolo s-a pozat printre crengile delicate de măslini și lămîi pentru Ana, cu o oareșce cochetărie, bineînțeles, s-a îmbătat apoi cu parfumul celor mai exotice flori, în grădinile de la Haifa, iar la mormântul Maicii Domnului, Buhuhu și Buhulina au plîns în voie, și-au spus toate ofurile. Buhulina a zburat cu lacrimi în ochi pe tot Drumul Crucii de

55

LA COPII

altfel, doar pe Golgota și în temnița unde a stat Isus a fost îngrozitor de tristă, se tot întreba cum a încăput Isus în spațiul ăla strâmt, din piatră, fiindcă aripioarele ei fîlfîiau să iasă grăbite de acolo.

Pe aripioarele Buhulinei toți copiii au călătorit în Israel, în Pustiul Iudeii s-au întâlnit și au vorbit cu sfinții, iar de la Sfântul Sava au primit chiar și o binecuvântare. Se adunau pozele, fiecare minut, clipă le erau dedicate copiilor-stele. Acum nu le mai e frică de nimic, în patrulaterul mare nimic nu-i mai doare pe copii, uite, se vede în depărtare Dragoș, este frumos și îi plimbă pe copii cu bicicleta zilnic, cu fiecare copil bicicleta lui Dragoș a devenit mai mare, mai încăpătoare, pedalează ușor Dragoș, știe să țină cârma, iată-l și pe Iliuță, are grijă de visele copiilor și le strânge cu grijă în brațe, să nu se rătăcească și să se sperie, și Andreea a apărut, acum își aranjează părul

Printre flori de măslin, Buhulina pe Tabor, aprilie 2017

LA COPII

Bicicleta lui Dragoș pentru copii, fotograf, tot Dragoș

creț cu grație și încearcă să prindă lumina diafană dintr-o singură mișcare a pensulei, iar Bebe stă cocoțat pe un nor albicios și glumeț și vă păzește, are aceeași privire duioasă, caldă, ca întotdeauna.

Cât despre Ramona, e în grădină acum, gustă din căpșunii pârguiți, e cineva pe acolo, de altfel, mai înnebunit după căpșunii cu frișcă și filmele cu vampiri și vrăjitoare ca Ramona? Și câte Ane nu se văd în cer, cerul copiilor-stele e plin cu Anele mele duioase și bune! Și în loc de încheiere, o scrisoare e tot timpul mai duioasă, mai bună, mai ales când e scrisă de Buhuhu înainte de culcare.

57

Micul prinț pictat de Andreea Rotaru pentru copii, o adolescentă și artistă desăvârșită, plecată la copiii-stele în urmă cu un an

LA COPII

Dragă micule print, , Te-ai întors de ceva vreme pe planeta ta. Sper să ajungă cât de curând și scrisoarea. Știu că a fost nevoie de multe stoluri de gâște sălbatice ca să poti , pleca de aici. Nu ai mai plecat înveșmântat în noapte, acoperit de stele, ci plin de raze de soare în păr, împletite frumos de copii. Cred că ai fost plăcut surprins să constati , că și planeta noastră e de fapt una foarte mică. A ta este rotundă, a noastră are formă de patrulater. Detalii, vei spune tu, când inima copiilor este mare și încăpătoare. Îmi amintesc când ai venit prima dată la copii.

Cred că deșertul te-a schimbat putin , sau poate îti , era doar dor de trandafirul tău în seara aia, nu știu, fiindcă nu mai erai deloc timid și nu îmi păreai a fi mic, iartă-mă că îti , spun asta, însă cu fiecare zâmbet de copil parcă te înăltai, mai , creșteai putin.

Atunci când te-am văzut ultima , oară, nu mai erai copil, te făcuseși mare.

Cred că pe planeta noastră te-ai întâlnit pentru prima dată cu copiii. Și aici sunt șerpi sau vulpi, micule print, , însă nu se găsesc momentan, nu acum cel putin, au plecat în vacantă, , , la munte.

Cât de mult te-a surprins Cristinica, atunci când ai venit în vizită la copii, mai avea putin , și te băga în buzunarele ei micute, , dar foarte încăpătoare.

59

LA COPII

Avea o voluptate teribilă în privire, când te-a văzut, ,ti-a șoptit la ureche doar ,tie: ,,Vino aici, micule mint, , ,ti-a spus ea cuminte, stai cu mine, acum, vino aici, să nu pleci niciodată de la copii...’’

Iar tu ai privit-o, vrăjit. Cristinica te putea hipnotiza, cei care au cunoscut-o nu au nici o îndoială în privinta , asta. Te-ai așezat lângă picioarele ei mici, și într-o secundă i-ai stăbătut ochiul-pământ, ochiul-soare, ochiul-lumină, ochiul-vânt, ai simtit , brusc o furnicătură și ai privit cuvintele cum se ascund.

Copil-grădină în care puteai să te plimbi nestingherit, Cristina a lăsat pe aici urme adânci, picioarele ei sunt seminte , care n-au avut niciodată nevoie de ploaie, iar degetele ei lungi împart în continuare rouă. Cea mai frumoasă floare. Nu cred că a ratat vreo întâlnire cu tine atunci când ai ajuns pe sectie.

Era acolo mereu, în patrulater, , paznic, soră, fiică, omulet, drag, copil, prietenă bună.

Gândurile zboară repede, micule print, , fiindcă uite, apare și Bibi, e elegantă azi, cu fiecare zi e mai frumoasă, mai gratioasă, azi își poartă , bijuteriile roz, altele de fiecare dată, îti , cântă și la ureche dacă vrei, și nu știu cum reușește, că se apleacă și îti , mușcă încet urechea, mâna, de care te prinde ușor, exact în locul unde nisipul fin se ascunde. Te intimidezi, nu, nu, pe ea nu trebuie să o aștepti, , micule print, , mereu la aceeași oră, azi,

60

LA COPII

mâine, mereu, degetele ei micute, , de care stau lipite atâtea povești, ochii ei căprui, mari, curioși, buzele frumos arcuite, ce miros a flori de vară, vocea ei suavă, ,ti-a și cântat azi, atâtea dovezi de iubire îti , oferă copiii, ești copleșit, micule print, , îi urmezi pe toti, , ești cavalerul lor de onoare. Mereu. ,,Cum se poate ca în acest patrulater să încapă toti , copiii ăștia frumoși?’’, un gând ,ti s-a strecurat grăbit, într-o seară. ,,Și planeta lor cred că e mai mică decât a mea... Dar poate mă înșel, și ea e, de fapt, una mare, foarte încăpătoare.’’

Nu e timp însă pentru astfel de meditatii, aici , timpul se mișcă altfel, nu se coase deloc, e chiar strâmt uneori, însă mâine va fi din nou larg, iar tu și copiii veti , din nou, în voie. , fi liberi să vă jucati Dacă întorci putin , mai mult capul, pe-o filă din cartea ta, uite, stă cuminte pe șezlong Marcela, iar lângă ea, cu mâinile strânse la piept, Mariana îi șoptește ceva la ureche, probleme de fete șușotite la ureche. Fetele ,ti-au sorbit cu atâta poftă cuvintele, încât ochii li s-au preschimbat în faruri, orice furtună le lovește rămâne acum lipită de ele, ca o haină de ploaie le îmbracă pe fete povestea ta frumoasă. Acum te văd la Tibi, te-ai pierdut în ochii lui albaștri, sunt mai albaștri ca ai mei ochii lui Tibi, îti , spui râzând și te așezi lângă picioarele lui lungi, ca niște crengi bine înfipte în pământ sunt

61

LA COPII

picioarele lui Tibi, din vocea lui curg nenumărate izvoare de munte, cuvinte de catifea, suave ies din ceată și cu ele vorbiti , despre ploaie, vânt, aventuri în spatiu, cele mai noi jocuri pe calculator, ca doi , vechi prieteni.

Copiii te așteptau de mult să vii aici, micule print. ei , Mariana ,ti-a croșetat cu mânutele , delicate un covor persan, din degetele ei lungi poveștile, desenele, cuvintele și gândurile lor multe au zburat precum o minge ușoară de volei spre tine, și așa au ajuns pe planeta ta, în amintire. Micule print, , în așteptarea ta, copiii s-au gândit la toate, vezi bine.

Alex a decis că ai nevoie de o navă specială pentru zbor ca să ajungi la copii fără probleme, extraterestră, după părerea mea, și ,ti-a croit-o într-o singură zi, dintr-o farfurie. Doar un băiat de 15 ani putea să lucreze cu atâta pricepere la o navă dintr-o farfurie de hârtie.

Andreea ,ti-a făcut cel mai bun portret cu putintă, , care a ajuns de curând în Anglia, la o expozitie.

Cred că te-au chemat și liniile, motivele , florale, până și culoarea ieșea din covor seară de seară, te striga, n-ai mai putut, era prea mult, copiii aveau nevoie de tine, micule print, , așa că ai purces la drum. Singur. Exupery plecase și el, într-un 31 iulie călduros, un ’44 plin de evenimente, au trecut câteva decenii de atunci, tu

62

LA COPII

erai cunoscut deja și aveai recenzii bune, iar copiii te-au ajutat să uiti mai ușor, e atât de , , tristetea bine la copii, ai văzut și tu cât e de bine.

Mă bucur să știu că aviatorul tău drag și copiii sînt acum cu tine pe planeta ta. Și Denis, și Cristinica, și Filip, și Ștefănut, , și Dani, și Iulian, și Dorin, și Dragoș, și Iliută, , și Daniel, și Mădălina, și Gloria, și Sara, și Cătălin, și Ana cea frumoasă și bună, și toti , copiii plecati , devremedevreme. Îti , aduci aminte de seara în care te-am căutat și nu te-am găsit deloc? Ai apărut târziu, în noapte, contrariat de ceea ce văzuseși pe la noi, toată ziua ai înotat în albastrul ochilor lui Andrei și erai fericit, proaspăt tot, făcuseși o descoperire uluitoare. M-ai întrebat seara, cu o voce tremurătoare: ,,Știai că în ochii lui Andrei locuiesc păsări rare? Când își mișcă aripile, mâinile lui Andrei se preschimbă-n ochi mari, de vultur, buzele lui străbat în lung și-n lat cerul, ochii zăresc până și cel mai îndepărtat punct din lume, de la o distantă , foarte mare pot cuprinde tot ce e în mișcare, corpul lui Andrei e plin cu ochi, Buhuhu, mari, mici, ca niște stele ,tâșnesc ochii din corpul lui Andrei seara, ca și din cel al Cristinei. Poate nu știai, dar în secret, Andrei se logodise deja, într-o seară, cu ea. Știai?’’, m-ai întrebat cu emotie , în glas.

63

LA COPII

N-am mai avut timp să-ti , răspund, fiindcă un fâl-fâl grăbit de aripi de păsări în zbor ne-a traversat camera. Zgomotul lor se auzea imperceptibil dimineata, , la micul dejun, și foarte puternic seara, atunci când sufletul se întinde, și el, liniștit pe pernă și vrea să se culce. Întâlnirea cu Andrei a fost una decisivă, micule print,, atunci te-ai hotărât să te întorci pe planeta ta, nu știu, avea un anume fel de a te privi Andrei, încât ,ti se făcea brusc dor de stele și mai ales de copii. Și atunci ai plecat. Și fiindcă acum ești cu ei, copiii-vise, copiii-flori dorm liniștiti , pe pernă seară de seară. Știu că „la copii” e acum acolo și nu aici.

Aud râsetele voastre seară de seară. E ceva însă ce mă frământă foarte tare și nu-mi iese din cap deloc. Spune-mi, micule print, , la al câtelea apus de soare ati , ajuns tu și copiii acum? La al câtelea?

Poti , să-mi spui? Atât. Pupicei nenumărati , și colorati , de bufnită. , Al tău, Buhuhu

64 64

Apus de soare pictat de Andreea Rotaru, 2016