Pagini romanesti

PAGINI ROMANESTI IN NOUA ZEELANDA NUMARUL 77 - NOIEMBRIE 2011 - ANUL VII - REVISTA ROMANILOR DIN NOUA ZEELANDA - AUCKLAND - ISSN 1176 35236

CONCERT ALEXANDRU TOMESCU AUCKLAND, NOUA ZEELANDA, 2011

“Virtuozul roman Alexandru Tomescu nu canta aceste piese ca pe 24 de exercitii. El face din ele o muzica speciala, jucandu-se cu contrastele, lasand fiecare fraza sa traiasca si sa respire.”

David Larsen, METRO MAGAZINE, New Zealand

EDITORIAL EDITORI Adina si Cristi Dumitrache ROMANIA Irina Margareta Nistor Calin Hera, Radu Naum Liviu Antonesei, Cornel Nistorescu, Rodica Elena Lupu Pr. Vasile Raduca George Petrovai Catalin Paduraru Adela Marinescu SPANIA Gabriela Calutiu Sonnenberg FRANTA Adrian Irvin Rozei GERMANIA Adalbert Gyuris ISRAEL Roni Caciularu STATELE UNITE Octavian Curpas, Elena Buica BRAZILIA Vlad Radu Poenaru AUSTRALIA George Roca CANADA George Filip NOUA ZEELANDA Pr. Mircea Corpodean, Lucia Davis, Marian Ioan, Pr. Emanuel Crainic, Mihaela Orlandea, Bianca Ungureanu LAYOUT/PUBLISHING Adina si Cristi Dumitrache PARTENERI PRNZ Radio Romania Actualitati, Romanian Global News, TVR International, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Ziarul Lumina, www.romanialibera.com, www.romanianvoice.com, www.liternet.ro, www.roeanz.com.au, www.patriarhie.ro, Altermedia, Romanian Vip, Dilema Veche, Fereastra, Curierul Suedia, Romanul Australian, Spirit Romanesc, Familia Romana, Aripi Romanesti Australia, Clipa USA, Citadela, Phoenix Magazine USA, Literaria Craiova, Doctorul Meu, http://newscorect. com, Revista La Drum, Constelatii Diamantine ABONAMENTE romanianpages@yahoo.co.nz Materialele si fotografiile din revista pot fi reproduse cu conditia de a cita sursa.

ISSN 1174 - 4847 © PRNZ

CAMPIA CU VIOLETE Acest editorial este 100% real si reprezinta un omagiu adus unei lumi disparute si unor oameni care nu mai exista.

Copiii lor si copiii copiilor lor continua insa sa traiasca dupa aceleasi norme, dupa aceleasi ritualuri, indeplinind legi nescrise care au existat si vor exista intotdeauna in satele romanilor.

Se facuse seara si ne asezaseram deja in jurul mesei. Eu stateam langa mamaie, unchiul Ionita langa tanti Florica, iar baietii lor, aliniati de plecare, langa usa grea de la intrare.

Comunicatul sec al unchiului a confirmat scurt ceea ce fiecare anticipase:

- Maine mergem la cosit!

Baietii au incuvintat grabiti si au plecat spre casele lor, aflate la distante apreciabile. Era periculos sa umble noaptea, si asta nu din cauza raufacatorilor ci a lupilor si ursilor, care misunau in subcarpaticele din jurul Pietrositei.

Il urmaream pe unchiul Ionita cu fascinatia baiatului de la oras, ce vedea un asemenea personaj doar in vacanta de vara. Isi lua tacticos sticluta verde in care avusese, candva demult, o jumatate de litru de bere, o punea pe masa in fata sa, dupa care ma intreba daca vreau sa mergem dupa tuica, in beci. Raspunsul meu venea intotdeauna pozitiv, asa ca ieseam impreuna. In urma, mamaie mustacea impreuna cu tanti Florica, continuand sa taie mamaliga uriasa cu o ata groasa alba.

Ajunsi in pivnita, unchiu’ se tragea mai langa butoiul mare, de 400 de litri, si isi incepea ritualul. Scotea cepul butoiului, adulmeca avand narile dilatate de placere, dupa care plescaia in gol, a sete. Lua dintr-un cui un fel de leguma uriasa, de fapt o carcasa dura a unui produs leguminos pe care nu l-as putea numi, care avea un tub lung ce se termina intr-o alveola. Pe tub se tragea tuica, prin aspirare, iar la final leguma se umplea cu tuica. Numai aburii alcolici din incapere, si-ar fi putut sa imbete un intreg regiment de scotieni.

Mirosul de pruna adevarata imi starnea o foame remarcabila, drept pentru care intotdeauna i-am aprobat pe cei care spuneau ca pofta de mancare este si mai mare daca o stimulezi cu putina tarie si, desi niciodata nu m-am dat in vant dupa spirtoase, tuica unchiului Ionita era unica, de un parfum si o savoare incantatoare. Ajungeam apoi in bucatarie, unchiu’ isi consuma tuiculita, mancam

zecile de oua de tara amestecate cu un fel de kaizer (si el foarte taranesc si extrem de afumat). Dupa care, fara prea mult ceremonial, mergeam fiecare in camerele de culcare. Eu cu mamaie in camera de oaspeti de la strada, unchiu’ si tanti langa soba din bucatarie, pe un patut care acum mi s-ar parea de-a dreptul liliputan (un fel de minisingle pentru hobiti). E drept, cand urcam scarile de la odaia de oaspeti, ma impiedicam de o tarna plina cu prune uscate si afumate, asa ca ajungeam la culcare foarte tarziu. Dimineata urmatoare era plecarea. Locul in care urma sa ajungem se numea Ciocarlau, un nume ciudat, de poveste de demult. De multe ori am intrebat-o pe mamaie de unde vine acest nume, insa dansa dadea nepasatoare din umeri, a nestiinta. Ne suiam cu totii in caruta plina cu unelte si porneam.

Pentru mine, calatoria aceasta era de basm. Unchiu’ mergea intotdeauna pe langa cai, dirijandu-i mai mult vocal, desi avea si un bici. Auzeam tot felul de expresii extrem de pitoresti si de originale, care faceau referiri intortocheate la anafura, cristelnita, cerul senin sau la mama acestor doi cai minunati, Misu si Puiu. Erau lucruri pe care nu le intelegeam, dar care ma amuzau, facand parte din pitorescul situatiei.

Din cand in cand, cei doi mai sus-citati socoteau ca e vremea sa se razbune pe cei care se cocotasera in caruta, asa ca slobozeau niste aere de pomina. Desi eram in pericol de a muri axfisiat, nu as fi coborat din acest baldachin rustic pentru nimic in lume.

Sub unicul copac din mijlocul dealului insorit misuna de activitate. La poalele lui stateau ascunsi de soare toti cei care urmau sa inceapa lucrul. Consemnul era clar, toti trebuiau sa fie pregatiti, iar la sosirea unchiului urma repartizarea sarcinilor si toata lumea putea incepe.

Atunci si acolo am invatat sa cosesc, sa tai lemne, sa culeg ciuperci comestibile, sa scot apa din put, sa tesal caii, sa strang ouale din fanul podului, si cate si mai cate lucruri superbe, atat de departate si-atat de autentice. Atunci si acolo am respirat aer curat, incarcat de superbul miros crud al violetelor, atunci si acolo am trait ore de bucurie reala, de nedescris, nepretuite, minunate.

Si ce frumoasa pare copilaria fara griji, mai ales cand te departezi de ea in fiecare zi a vietii...

CRISTIDUMITRACHEAUCKLAND 2

STIRI

DVD-UL REVELIONULUI 2012 Dragi cititori, ca in fiecare an va oferim spre vizionare un “DVD al Revelionului 2012”, care contine momente speciale ce va vor face sa va aduceti aminte de revelioanele de altadata, impanate cu muzica moderna si fragmente de umor romanesc de cea mai buna calitate. La final, un concert superbissim, o delectare, un rasfat! Intalniti-va asadar artistii si actorii favoriti prin comandarea acestui “DVD al Revelionului 2012” la adresa: romanianpages@yahoo.co.nz. Va asteptam comenzile, Revelionul se apropie!

ANUNT La YMCA Nortshore, Auckland, romanul Cristian Iacob a inchiriat un studio de dans si aerobic “Tae Bo” si “Hip Hop”, asteptandu-i pe toti doritorii de miscare. Startul preconizat ar fi duminica 18 decembrie 2011. Cursul de Tae Bo din 18 e gratuit pentru toata lumea si a fost deja bine primit de un grup de kiwi.

Cristian mai preda balet clasic, vals si tango pentru cupluri. Pentru detalii nu ezitati sa il contactati pe Cristian la numarul 832 52 30 sau la adresa: cristianiacob2369@yahoo.co.nz.

ZIUA NATIONALA A ROMANIEI IN AUCKLAND

Sambata 3 Decembrie 2011 romanii s-au intalnit sa isi sarbatoreasca ziua nationala la un picnic in Cornwall Park, Auckland. Invitatia a fost facuta de Asociatia Doina, organizatoarea evenimentului. Au fost multi copii nerabdatori si un clovn imbracat in culorile Romaniei, o vreme superba, carnaciori si prajituri, jocuri, poante, discutii si bancuri. Am luat si cateva impresii despre ce mai inseamna 1 Decembrie pentru romanul emigrant. Valentin D’Angelo: “1 Decembrie inseamna inceputul verii in Noua Zeelanda si cam atat.

Sarbatoarea nationala a Romaniei era 10 mai, era mult mai bine sa puna ziua nationala intr-o zi de vara, decat iarna.“ Manuela Hrib: “Ziua Nationala este ca si credinta, este ceva in interiorul nostru care nu poate fi scos pe taraba. Ca a fost 10 Mai, 23 August sau 1 Decembrie, toate aceste date au fost folosite in interes propagandistic.“ Nicoleta Muresan: “Ma simt mandra ca sarbatorim o zi doar a noastra, a romanilor, mai ales dupa marele succes de public pe care l-a avut mediatizarea Romaniei in timpul Cupei Mondiale la Rugby.“ Vali Necsulescu: “1 Decembrie pentru mine inseamna Alba Iulia, inseamna atmosfera de iarna in cetate. Am acea melancolie dupa zapada lunii decembrie. Aici ne adunam sa mai vorbim in romaneste si sa fim impreuna, ceea ce este foarte important.“ Irina Pegler: “Pentru mine 1 Decembrie inseamna “Desteapta-te Romane” si steagul Romaniei desfasurat pe Auckland Bridge!“

CRISTIDUMITRACHEAUCKLAND 3

EVENIMENT

ALEXANDRU TOMESCU IN NOUA ZEELANDA Institutul Cultural Roman in parteneriat cu revista “Pagini Romanesti in Noua Zeelanda” a organizat recitalul extraordinar “Paganini, inger sau demon” al artistului Alexandru Tomescu.

Spectacolul s-a desfasurat (in premiera in afara Romaniei), pe data de 13 Noiembrie 2011, incepand cu orele 19.00, la Auckland Town Hall Chamber Concert. In sala de concert au luat loc peste 200 de iubitori ai muzicii clasice, care au fost fermecati de calitatea muzicii dar si de tinuta artistica a interpretarii. Alexandru a cantat pe celebra vioara Stradivarius ElderVoicu, veche de 309 ani, iar recitalul a fost sustinut, pe intreaga sa durata, de o prezentare multimedia in high definition. Pentru ca acest eveniment a fost unul foarte important pentru intreaga comunitate romaneasca, va prezentam in urmatoarele pagini cateva randuri si fotografii despre sederea in Noua Zeelanda a celor trei oaspeti de onoare: Alexandru Tomescu, Radu Dragulinescu (producatorul spectacolului multimedia) si faimoasa vioara Stradivarius. Artistii au sosit la aeroportul din Auckland pe data de 10 noiembrie, dupa un zbor extrem de lung, de peste 30 de ore. Ei au fost preluati si transportati la hotelul Chifley din centrul orasului, acolo unde camerele cu vedere superba ii asteptau. Au urmat necesarele momente de ecarisare si apoi primul contact cu superba Noua Zeelanda. Asadara a urmat o scurta calatorie la Mission Bay, locul in care aproape toti nou-sositii iau contact cu oceanul si plajele kiwioate, o masa la una dintre cafenelele zonei si apoi o scurta plimbare prin oraselul de vacanta. Din pacate, diferenta de fus orar a inceput sa lucreze si sa isi ceara drepturile, asa ca baietii au trebuit sa se retraga si sa inceapa lupta cu cele 11 ore care ne despart de Romania. A fost o zi foarte incarcata, cu emotii mixte, o zi in care s-a “spart gheata“ si pentru noi, cei care nu mai vazusem un cuplu “artist-vioara” de un asemenea calbru, dar si pentru ei, cei care nu mai trecusera niciodata Ecuatorul, spre Emisfera Sudica. Gluma zilei a fost despre strictetea de la vama de intrare in Noua Zeelanda, Alexandru remarcand ca nu se poate intra cu absolut nici un produs organic.

A doua zi, vineri 11 noiembrie, a inceput cu un telefon si propuneri pentru plimbare. Din pacate pentru turismul Noii Zeelande, Alexandru este un profesionist desvarsit si are program de repetitii chiar si daca trece Ecuatorul, asa ca nu s-a putut conta pe el decat pe seara, cand l-am invitat sa participe la emisiunea de radio in limba romana de la Planet FM, 104.6. Ne-am prezentat acolo dupe primele 20 de ore ale zilei, si baietii s-au cunoscut cu Pucu, Camelia, Marinela si Lucia.

CRISTIDUMITRACHEAUCKLAND 4

EVENIMENT

ALEXANDRU TOMESCU IN NOUA ZEELANDA Am vorbit, in sala de primire a radioului de la Unitec, despre o multime de subiecte, dupa care am intrat in emisie, pentru o ora. Alexandru a fost foarte in largul sau, chiar daca intrebarile au venit, ca un foc incrucisat, din 5 parti diferite. Dupa emisiune, ne-am luat ramas bun de la gazdele noastre si am urcat pe motorway, pentru drumul spre hotel, unde urmau alte repetitii pentru concertul Dvorak ce urma sa aiba loc in cateva zile in Olanda. A fost o zi foarte plina, chiar daca aparent am bifat o singura actiune. De altfel, organizarea concertului nu a stat pe loc nici macar un minut, desfasurandu-se in ritm alert, pe masura apropierii startului. Ziua a treia a inceput cu aceleasi obsedante repetitii, asa ca l-am luat pe Radu si am facut un tur rapid al Aucklandului. Am mers si am vazut Tamaki Drive (una dintre cele mai faimoase walkway din lume), apoi am urcat in varful dealului la Saint Helliers, am tras o fuga la Pak’n Save-ul din Glen Innes si am poposit in Cornwall Park. De sus Radu a remarcat cu absoluta mirare lipsa blocurilor din Auckland si intinderea imensa a orasului nostru (lucruri pe care tindem mereu sa le uitam).

Seara, i-am invitat pe oaspetii lor la o cina in Sky Tower. De data asta nu in restaurantul rotitor (cum s-a intamplat la sosirea Irinei) ci un nivel mai jos. Nu ne-am rotit, insa am gustat din zeci de mancaruri traditionale. Baietilor le-au placut enorm fructele de mare si saltele. Dupa cina am coborat la punctul de observare, pentru ca 20 de minute mai tarziu sa facem si o sesiune de fotografii cu personaje faimoase din “Lord of the rings“ si “Avatar“, la magazinul de suveniruri de langa lifturi. Ziua a patra a fost si ziua cea mare, asa ca Alexandru a repetat pana la concert, iar noi, echipa sa tehnica, am luat cu asalt sala, pentru ultimele repetitii.

Serban a repetat discursul de inceput, eu mi-am instalat camerele de filmare si am dat ultimele indicatii fotografului, iar Adina a lucrat cu Kelly, event-plannerul de la The Edge, pentru toate detaliile legate de sala (flori, aer conditionat, spoturi luminoase, extra security pentru vioara, servirea la bar, parcare).

CRISTIDUMITRACHEAUCKLAND 5

EVENIMENT

ALEXANDRU TOMESCU IN NOUA ZEELANDA Concertul a inceput la ora 19 si a reprezentat un triumf total, Alexandru interpretand senzational toate cele 24 de capricii ale lui Nicolo Paganini. Singurul moment tensionat (numai pentru noi) a fost cand firele de par de cal au inceput sa plezneasca din arcus. Alexandru a continuat insa concertul fara oprire, iar dupa acesta ne-am intalnit cu totii in bar pentru sampanie, poze si autografe.

A cincea zi a fost si ziua de vacanta pentru Alexandru, ziua in care si-a permis sa isi rupa cateva ore din repetitiile de dimineata. Am plecat spre Sandspit, langa Warkworth, la o casa de vacanta a unor prieteni.

Aici am luat masa, Alexandru ne-a acordat un interviu pentru revista si am facut si cateva plimbari prin padure si pe malul oceanului. Concluzia baietilor a fost ca Noua Zeelanda este o tara superba, cu un nivel de trai foarte ridicat, iar plecarea de a doua zi nu o sa reuseasca sa le stearga din minte prea curand acest eveniment. Multumim Institutului Cultural Roman ca ne-a oferit acest eveniment de exceptie, le multumim si lui Alexandru si lui Radu pentru deschiderea cu care au imbratisat tara noastra de adoptie si, nu in ultimul rand, spectatorilor care au umplut sala pentru a fi martori la acest eveniment exceptional. Echipa PRNZ

CRISTIDUMITRACHEAUCKLAND 6

VOCEA ROMANILOR

ECOURI ALE ZILEI DE 1 DECEMBRIE Imprejurarile vietii m-au facut sa-mi duc existenta in Ardeal mai multi ani, aproape toata tineretea mea.

Multe erau diferentele intre Ardeal si partea de sud a tarii, de unde veneam: portul, graiul, obiceiurie, comportamentul. Obisnuita cu firea zgomotoasa si adeseori exploziva a bucurestenilor, muntenilor sau a oltenilor, ajunsa in Ardeal, nu conteneam sa ma mir de vorba linistita si comportamentul mai supravegheat al locuitorilor de pe aceste meleaguri. Chiar cand erau mai expansivi, comportamentul avea frau bine strunit.

Desi Romania are un spatiu mic fata de alte tari, unitatea in diversitate ii da un spor de frumusete.

Un exemplu semnificativ pentru comportamentul mai temperat al ardelenilor, mi s-a parut ca se desprinde dintr-o relatare a unui detaliu din timpul marelui eveniment trait cu mare intensitate de oameni la 1 Decembrie 1918. Unui mai varstic prieten, oftalmologul Coriolan Bucur, ii placea sa-mi povesteasca despre impresiile tatalui sau, preotul Iuliu Bucur, de la adunarea din Alba-Iulia, la care a participat cu un entuziasm pe care l-a purtat in suflet pana la sfarsitul vietii.

Entuziasmul acelor zile care cuprinsesera zarile, facea ca bucuria lasata in voia ei sa zboare pana in inaltul cerului. Pentru prima data si spre durerea noastra, pentru singura data, Romania se afla intre hotarele ei firesti, cu toate provinciile. Imaginea acestei Romanii “dodoloata” cum ii spunea Lucian Blaga, nu am mai avut-o din 1940 incoa si nu o putem inca intrezari curand. Atunci era marea bucurie a oamenilor pentru infaptuirea unei dreptati la care am sperat prea lunga vreme, dar era si speranta unei tari infloritoare. Visul acesta s-a implinit. In urmatorii ani, am avut maximum de inflorire economica, de dezvoltare a artelor si culturii, de apogeu in politica. Asa imi explic de ce o varstnica prietena a familiei noaste care a calatorit mult in lume, cand era intrebata unde ar dori sa traiasca de-ar avea posibilitatea sa-si aleaga tara, raspundea invariabil: “In Romania din perioada interbelica.”

Asadar, entuziasmul oamenilor din acele zile avea un profund temei. Se cutremura pamantul si zarile de atata bucurie. La adunarea de la Alba-Iulia, langa preotul Iuliu Bucur, se nimerise un om cam intre doua varste, imbracat in straie taranesti, curate, asa cum erau toti cei prezenti, semn de respect pentru aceasta zi cu totul deosebita. Omul striga din toti plamanii: Traiasca Romania Mare! Traiasca Unirea!! Traiasca Iuliu Maniu! Rasuna vocea lui ca un tulnic. Langa el, sotia, in costum national, ii tinea isonul. Cand a aparut Iuliu Maniu, entuziasmul a facut sa strabata fiori in toata suflarea.

Uralele nu mai conteneau. Atunci, preotul Iuliu Bucur i-a facut semn cu mana vecinului sa se domoleasca si i-a soptit cu blandete: Bine, bine, bade draga, acum hai si-om asculta ce ne spune domnul Iuliu Maniu.

Dar omul l-a privit cu ochii scanteind si i-a raspuns prompt si deplin stapan pe el: Nu pot, domnule parinte, nu pot, trebuie sa mai strig pana ma stampar.

Am venit din varful muntilor cu femeia mea, o zi si o noapte pe drum cu carul cu boi ca sa putem striga aice. Trebuie sa strig ca sa imi gasesc stamparul. Si iarasi a inceput: Traiasca Romania Mare! Traiasca Unirea!! Traiasca Iuliu Maniu!

In pieptul acestui om care nu-si gasea “stamparul”, desi se vedea ca este un om cu vorba si purtare cumpanite, ca si toti ardelenii, se simtea suflarea intregului nostru neam, asa cum nu a mai fost niciodata, moment ramas unic in istoria noatra. Ziua aceasta a fost pe deplin indreptatita sa devina ziua nationala a Romaniei. Glasul acela din istorie se contopeste cu cel al nostru de astazi si din viitor in urarea: “La Multi Ani de Ziua Nationala!”

ELENABUICATORONTOCANADA 7

SECANTE ROMANESTI

LA BEZIERS, CU SI FARA ALECSANDRI...

In dupa-amiaza zilei de 16 iunie 2011, mai bine de o suta de persoane se aflau reunite in saloanele Societatii Arheologice din Béziers. Afluenta neobisnuita pentru o societate savanta, cu o istorie de aproape doua secole, dar unde membrii ei se reunesc “en petit comité” cu ocazia prelegerilor bilunare. Vizitatorii erau, in mare parte, participantii la Congresul AIEO (Association Internationale d’Etudes Occitanes).

Al X-lea Congres avea loc la “5 ani dupa marea manifestatie de aparare a limbii occitane, care a reunit la Béziers 20.000 participanti si care a aratat ca mostenirea trubadurilor a parvenit pana in secolul XXI. Dorim ca acest congres sa fie ocazia de a omagia pe toti cei care, multumita activitatii lor de cercetatori, profesori, militanti… sau pur si simplu vorbitori, au permis limbii Occitane sa existe inca in cel de-al treilea mileniu”, dupa cum se exprima organizatorii in manifestul de prezentare al reuniunii. Congresul din Béziers, cu o densitate si o durata remarcabile, a reunit aproape o suta de comunicari tratand, tot atat de bine, despre “lingvistica si dialectologie”, “Evul Mediu”, “literatura moderna si contemporana”, “raspandirea limbii occitane”, “spatiul catalano-occitan”.

Referatele au fost prezentate in diferite limbi europene: franceza, italiana, spaniola, catalana si, bineinteles, occitana. In mijlocul acestui program extrem de dens, ziua de 16 iunie a reprezentat oarecum un moment de destindere si de reamintire. Destindere, prin excursia organizata pe Canal du Midi la bordul navei numita “Lo cap de miol” (nu intamplator in limba occitana!). Ambarcatiunea a parcurs traseul intre Béziers si Colombiers, trecand prin celebrele “9 ecluze” de la Fonseranes, care permit traversarea unei declivitati de 21,5 metri pe o distanta de 300 metri, precum si prin tunelul de la Malpas, remarcabile lucrari de arta si tehnica inginereasca de acum trei secole, datorate geniului conceptorului si realizatorului acestui canal, Pierre-Paul Riquet. Reamintire, prin receptia de la Hotel Bergé,

sediul Societatii Arheologice. Aceasta societate savanta, profund ancorata in viata istorica si artistica a regiunii Béziers, a participat de nenumarate ori la actiunea de revitalizare si raspandire a limbii occitane, inca dela fondarea ei. Amintim doar un eveniment semnificativ: in 1838, cu ocazia inaugurarii statuii lui Pierre-Paul Riquet din centrul orasului, devenita un monument emblematic al cetatii, proiect initiat, conceput si finantat prin grija Societatii Arheologice, limba traditionala a locuitorilor regiunii a fost admisa pentru prima data, in mod oficial, in discursurile ce faceau elogiul creatorului canalului “care reunea cele Doua Mari”.

Cu ocazia receptiei precitate, in prezentarea facuta, cu brioul si entuziasmul care-l caracterizeaza, de catre actualul presedinte al Societatii Arheologice, Jean-Denis Bergasse, a fost adus un vibrant omagiu fondatorilor societatii, Jacques et Gabriel Azaïs. Printre nenumarate alte obiecte de colectie (statui, tablouri, gravuri, carti rare…) ce impanzesc saloanele Societatii Arheologice din Béziers, un “hôtel particulier” istoric, decorat in stilul secolului XIX care domina valea raului Orb, vizitatorii au putut admira si o pictura care il reprezinta pe Gabriel Azaïs. Presedintele Bergasse a atras atentia celor prezenti asupra discretei rozete care apare la butoniera redingotei fondatorului Societatii, mentionand “fairepart”-ul de deces al predecesorului sau in care putem citi: “Monsieur Gabriel Azaïs, Ancien Magistrat, Secrétaire de la Société Archéologique de Béziers, Officier de l’Ordre de la Couronne de Roumanie”. Istoria, oarecum neasteptata, a acestei decoratii merita a fi povestita.

In 1878, Vasile Alecsandri castiga la Montpellier concursul de poezie in onoarea “rasei latine”, cu poemul “Oda gintii latine”. Din pacate, din cauza Razboiului de Independenta inca in curs, Alecsandri nu a putut participa la manifestarile organizate cu ocazia distribuirii premiilor. Insa, in 1882, el a venit in Franta pentru a asista la “Jocurile Florale”

care s-au desfasurat la Forcalquier, Albi si Montpellier. Pe 7 mai 1882, Vasile Alecsandri a fost primit cu onorurile cuvenite unui scriitor, om politic, prieten al Frantei si felibru.

Cu acest prilej, in cadrul “Cours d’amour” de la Clapiès, poetul roman si-a declamat poezia “Ronsard la Toulouse”, in care povestea: „El spune’n limba cea divina Cum pe cand Franta era’n valuri, Strabunu-i, Banul Maracina, Nascut pe-a Dunarii verzi maluri Veni pe-un zmeu calare S’ajute’n lupta mare L’a Frantei salvare” Sosit la Albi pe 24 mai, Vasile Alecsandri participa la sarbatorile organizate de Frederic Mistral si de contele de Toulouse, la care citeste un alt poem intitulat “Patru regine”, tradus de asemenea in limba franceza.

Cu ocazia banchetului ce urmeaza, Gabriel Azaïs ii adreseaza un “brinde” si Vasile Alecsandri raspunde cu versurile pe care le dedica: “Au poète et philologue Gabriel Azaïs”. Tot atunci era prevazut ca Vasile Alecsandri sa treaca prin Béziers, pentru a raspunde invitatiei amicilor, confrati din Societatea Arheologica. Insa, pe 18 mai 1882, el trimite din Avignon telegrama urmatoare: “Mr Gabriel Azaïs, Béziers. Sosit chiar acum de la Gap foarte obosit n-am nici timpul material nici fortele veni Béziers. Va rog sa exprimati regretele mele si cele ale mylord Bonaparte-Wise onorabililor membri ai Societatii Arheologice Alecsandri.” Iata cum descrie Vasile Alecsandri insusi acest episod in scrisoarea redactata in limba franceza trimisa pe 16 mai 1882 fratelui sau, Ion Alecsandri: “Mon cher Jean, sunt la Gap, tocmai in strafundul Alpilor, din fericire numai pana maine dimineata, caci aici este un pui de ger care ma sileste sa stau cu paltonul pe mine in camera. Am asistat de curand la reuniunea Felibrilor, pe care ti-o voi povesti cu amanunte la sosirea mea la Paris. Trei ore de discursuri si de lecturi, este ceva cam mult, dar trebuie sa fii politicos si sa surazi cu dragalasie ca sa lasi sa se creada ca te distrezi din plin ascul-

ADRIANIRVINROZEI 8

SECANTE ROMANESTI

tand limba provensala, chiar atunci cand nu o intelegi deloc. Alerg din reuniune in reuniune, ca sa ma aud laudat peste masura si tin speech-uri care sunt gasite incantatoare. Dupa Montpellier, Forcalquier, dupa Forcalquier, Gap si apoi ma voi duce la Béziers si Albi, desi mai curand cred ca nu ma voi tine de vorba, caci ma simt destul de obosit… »

Tot intr-o scrisoare, redactata in limba franceza si datata 19 mai 1882, din Avignon, Vasile Alecsandri ii marturisea fiicei sale, Marie Bogdan: “Ma chère Marie, satul de complimente, de onoruri, de discursuri, de lecturi, de muzica si de toasturi am venit sa ma odihnesc doua zile la Avignon si sunt gata sa plec spre Paris, dupa ce am facut act de prezenta la Montpellier, la Forcalquier si la Gap ; dupa ce am escaladat Alpii, este timpul sa ma cobor printre simplii muritori dela campie.

De aceea renunt de a mai reincepe aventurile mele poetice la Béziers si la Albi. Nu-mi plac discursurile lungi, dar ceea ce detest sunt mesele lungi, care dureaza cate patru ore.

La sfarsitul primului fel sunt satul, la sfarsitul celui de-al doilea sunt enervat, la sfarsitul celui de-al treilea sunt gata sa lesin, si la desert imi vine sa-mi musc vecina. Este deci cuminte sa pun capat acestor agape de Gargantua…“

De fapt, se pare ca revenirea brusca a poetului in tara, la inceputul lunii iunie, se datora mai degraba problemelor familiale ridicate de divortul fiicei sale precitate. O notita pe doua pagini, scrisa de mana poetului, care descrie in detaliu aceasta calatorie, se gaseste si azi in arhivele Bibliotecii Academiei Romane.

Insa, in ciuda acestor dezagremente, Vasile Alecsandri, odata intors in

tara, nu si-a uitat prietenii felibri din Franta. El a obtinut ca regele Carol, cu siguranta in urma insistentelor reginei Elisabeta supranumita “la reine des félibres”, sa decoreze cu ordinul Coroana Romaniei, cu rang de comandor, pe Frederic Mistral si, cu rang de ofiter, pe Joseph Roumanille, Albert de Quintana, Gabriel Azaïs si Bonaparte-Wise, cu totii membri ai Societatii Arheologice. Pe 2 septembrie 1882, Vasile Alecsandri anunta dela Mircesti prietenului sau Gabriel Azaïs, pe o carte de vizita, stirea imbucuratoare in acesti termeni: “Cher Monsieur et Confrère, sunt fericit sa va anunt ca M. S. regele Carol v-a decernat titlul de ofiter al ordinului Coroana Romaniei. Primiti, va rog, sincerele mele felicitari.”

In anii urmatori, pe cand Vasile Alecsandri, ministrul Romaniei in Franta, locuia la Paris, contactele cu Societatea Arheologica s-au intensificat. Asa se face ca putem intalni, cativa ani la rand, printre operele primite la Société Archéologique si revista ROMANIA, transmisa de Ministerul Instructiunii publice din Paris. In Buletinul Societatii datat 1891-1892 este anuntat decesul lui “Veséli Alecsandri, membre honoraire, décédé à Mircesti (Roumanie), le 6 septembre 1890”. Pe aceeasi pagina suntem informati de disparitia lui “Joseph Roumanille, membre correspondent décédé à Avignon, le 24 mai 1891”.

Omagiul adus memoriei fondatorilor Societatii Arheologice nu s-a limitat la prezentarea facuta participantilor la Congresul AIEO. La inceputul acestui an, o eleganta brosura de 150 pagini format A4 intitulata: “Hommage de la Société Archéologique de Béziers à ses fondateurs Jacques (1778-1856) et Gabriel Azaïs (1805-1888) La Compagnie, le Fé-

librige et les langues romanes”, a fost editata la Béziers. Ea cuprinde douasprezece articole semnate de diferiti profesori universitari, arhivisti, jurnalisti sau bibliotecari din Béziers, Montpellier, Birmingham, Bristol, Capestang, Paris toti membri ai Societatii Arheologice, precedate de o introducere semnata de JeanDenis Bergasse, presedintele ilustrei companii. Printre ele, un articol este intitulat “Languedoc et Roumanie: du Félibrige aux Rencontres en Méditerranée, une histoire d’amour inachevée” publicat sub semnatura autorului acestor randuri, al doilea membru de origine romana al societatii, dupa Vasile Alecsandri. Comentariul prezentarii facute volumului in “Buletinul de comanda” mentioneaza: “Este imbucurator ca la acest omagiu ce reinvie amintirea celor doi Azaïs, participa confratii nostri englezi si un confrate de origine romana, care evoca poetul Vasile Alecsandri, primit de Gabriel Azaïs in Compania noastra, si legaturile intre Romania si Félibrige. Prezenta lor atesta stralucirea regasita a operei celor doi Azaïs.” In ceea ce priveste legaturile intre Societatea Arheologica si Romania, mai mult, intre regiunea Languedoc si Romania, putem spera, pe buna dreptate, ca acest document va fi un pas pe drumul spre finalizarea unei “povesti de dragoste inca neterminata”, care se prelungeste de mai multe secole !

PS. Pe data de 2 iulie, JeanDenis Bergasse ne-a parasit in mod subit la varsta de 65 ani. Cu el dispare nu numai un pasionat cercetator al istoriei orasului Béziers, al lumii languedociene, dar si un admirator al legaturilor intre limbile romane si, in egala masura, al confluentelor franco-romane.

BEZIERSIUNIE2011

9

POVESTILE COPILARIEI

HANSEL SI GRETEL Dimineata mama vitrega ii trezi:

- Haideti, sus, mergem in padure! Luati fiecare cate o bucata de paine, dar n-o mancati pe toata pentru ca trebuie sa va ajunga toata ziua.

Hansel, care avea buzunarele pline cu pietricele, ii dadu surorii sale bucata de paine ca sa aiba grija de ea si, cand incepura sa mearga, el ramase in urma; dar tatal il observa si ii spuse :

- Hansel, ce ai azi? Tu, care mereu alergi inainte, acum de-abia iti tarasti picioarele? Baiatul gasi repede o scuza. El ramasese in spate ca sa lase pe drum pieticelele albe. Cand ajunsera in mijlocul padurii, mama vitrega le spuse copiilor:

- Veti ramane aici ca sa adunati lemne pentru foc; eu si tatal vostru vom merge sa doboram un stejar care este departe de aici. Ne vom intoarce diseara sa va luam. Cand copiii ramasera singuri, facura ceea ce li se ceruse si cand obosira, se asezara si incepura sa-si manance painea.

- Linisteste-te, Gretel! ii spuse Hansel. Cand apare luna, vom pleca. Si intr-adevar, cand aparu luna, isi lua sora de mana si, dupa ca cauta cu atentie, gasi pietricelele albe pe care le lasase din loc in loc si care straluceau ca monedele noi. Mergand dupa urme, ajunsera acasa, unde tatal, cand ii vazu incepu sa planga de bucurie. Le spuse ca nu putuse dormi toata noaptea, gandindu-se la fiarele care i-ar fi putut devora. Mama vitrega paru ca se bucura la vederea copiilor, dar in sinea ei era dezgustata.

A doua zi, un om cumsecade le dadu ceva bani ca sa-i ajute, dar curand se terminara toti si saracia domni iarasi

- Nu-ti face griji, micuto, in caminul lor. raspunse fratele sau, cunosc eu un re- - Iar suntem amenintati sa mediu pentru raul care ne ameninta. murim de foame, spuse femeia. Nu Se ridica cu grija din pat, se imbraca, mai sunt decat doua paini in casa si deschise usa si iesi fara sa faca un nu mai avem nicun ban sa cumparam zgomot. La lumina lunii, pietricelele altele; trebuie sa ne descotorosim de straluceau ca argintul. Hansel isi copii. umplu buzunarele si se intoarse mer- - Si nu putem astepta sa se gand pe varful degetelor. Apoi ii spuse termine painea? surorii sale:

- Blegule, cand nu vor mai

- Sa nu-ti mai fie frica acum, avea ce manca, vor fi atat de slabi, draga mea Gretel, pentru ca am gasit incat nu vor mai putea merge. Cum o ceea ce ne lipsea. Fata se consola si sa-i ducem in padure? Copiii auzira adormira amandoi. tot, ca si prima data, si cel mare, A fost odata un taietor de lemne foarte sarac, care traia in apropierea unei paduri. De la prima sa sotie, care murise cu ceva timp in urma, ii ramasesera doi copii: Hansel si Gretel; de la cea de-a doua sotie nu avea copii. Intr-o noapte, in timpul unei foamete care se abatuse asupra tinutului, ii spuse ingrijorat sotiei sale :

- Ce sa facem ca sa ne hranim bietii copii?

- Uite, spuse sotia, maine ii vom duce pe copii in mijlocul padurii si ii vom lasa sa stea pe iarba pana cand ne vom termina treaba; dar nu ne vom mai intoarce sa-i cautam; ne descotorosim de ei.

- Niciodata nu am sa fac asa ceva! As fi un las daca mi-as lasa copiii la mila ursilor si a lupilor! exclama bietul taietor de lemne, plin de durere.

- Sa ne facem atunci patru sicrie, pentru ca vom muri toti de foame. In plus, cine stie? Poate ca, in loc sa fie mancati de lupi, ii vor gasi niste oameni milostivi. Femeia insista atat incat il convinse pe bunul om; dar copiii care erau treji din cauza foamei, auzira discutia parintilor.

- Suntem pierduti, spuse fetita, Gretel, plangand speriata.

ridicandu-se, se gandi sa mearga sa caute alte pietricele, dar mama vitrega, rautacioasa, incuiase usa cu cheia, astfel ca Hansel, deceptionat, se intoarse la culcare.

- Nu-i nimic, ii spuse lui Gretel, am alta idee, si bunul Dumnezeu ma va ajuta. Cand plecara dimineata, Hansel lasa pe jos in urma lor firimituri de paine. Ajunsi in mijlocul padurii, femeia le spuse acelasi lucru ca si data trecuta si apoi il lua aproape cu forta pe tatal lor, care ii imbratisa pe copii de cateva ori inainte de a-i abandona. Dupa ce adunara lemnele, copiii se asezara si Gretel imparti bucata de paine cu fratele sau. Se lasa noaptea si nu veni nimeni sa-i ia, iar lui Gretel i se facu iar frica. Aparu luna si Hansel se apleca in zadar sa caute firimiturile, pentru ca le mancasera pasarile pe toate. Totusi, copiii gasira o poteca si cum nu era cea pe care o cautau, se ratacira. Dupa ce mersera multe ore, fratiorii, deja obositi, se asezara pe iarba si adormira imediat.

Cand se trezira, isi potolira foamea cu niste fructe de padure si apoi reincepura sa caute drumul catre caminul lor. A treia zi vazura intr-un luminis o casa cu pereti din alvita si ferestre din zahar. Hansel smulse o bucata si spuse:

- Poftim, surioara, ca recompensa pentru necazurile pe care le-ai indurat. Deodata, din casa se auzi o voce care spuse :

- Cine rontaie zaharul meu ?

- Vantul, care farama cristalele, raspunse repede Hansel si smulse o bucata si mai mare ca prima, in timp ce isi infipsese dintii intr-o

10

POVESTILE COPILARIEI

DE FRATII GRIM bucata de alvita pe care o scosese din perete. Usa se deschise si aparu o batrana cu o figura oribila. Copiii, speriati, scapara zaharul si alvita, dar batrana, in loc sa-i certe, zambi si le spuse:

- Casa mea e plina de bunatati. Intrati, copii, veti fi tratati ca niste printi. Linistiti, copiii nu observara dintii mari si ascutiti ai batranei si intrara in casa. Mancara fructe, prajituri si bomboane gustoase si dupa aceea, batrana ii duse intr-un iatac frumos, unde erau doua patuturi foarte curate. Copiii se asezara in pat si adormira imediat. Dar batrana era o vrajitoare, care isi facuse casa din alvita ca sa atraga copiii si sa-i manance. Rautacioasa femeie radea si

canta, lingandu-se pe buze la gandul bucatelor gustoase care o asteptau.

Dimineata devreme intra in iatac si, pipaindu-i pe copii, isi dadu seama ca sunt foarte slabi. Cand se trezira, il duse pe Hansel in curte si, cu viclenie, il baga intr-o cusca. Apoi, schimbandu-si tonul, ii spuse lui Gretel cu o voce tipatoare:

- Hai, leneso, la munca.

Mergi la bucatarie si prepara pranzul, si cand e gata, adu-i o farfurie fratelui tau, ca vreau sa se ingrase ca sa-l mananc. Gretel planse cu lacrimi fierbinti si o ruga in genunchi pe vrajitoare sa-i ierte; dar vrajitoarea o ameninta ca o omoara si o mananca inaintea lui Hansel. Gretel trebui sa o asculte, si cand veni vremea pranzului, batrana ii duse chiar ea mancarea lui Hansel, care gandindu-se la un plan, era mai linistit ca inainte. Si asa incerca vrajitoarea sa-l ingrase pe co-

11

- Vezi? spuse, si cand se pregatea sa coboare, Gretel, intr-un efort disperat, o impinse pe batrana in cuptor, inchise usa si trase zavorul. Vrajitoarea incepu sa tipe si o implora pe Gretel sa ii deschida, oferindu-i, pe langa iertarea lui Hansel, o multime de lucruri frumoase. Fata nu o lua in seama, ci pleca in curte si isi elibera fratele, plangand de fericire. Batrana arsese, iar copiii, dand o raita prin casa, gasira o multime de pietre prepil, dar de fiecare data cand ii porun- tioase si bani. In final, umplura un cos cea sa scoata un deget printre gratiile mare cu provizii si incepura sa caute custii, baiatul scotea cate un os de pui casa parinteasca. A doua zi, la iesirea fara carne. din padure, intalnira un rau care le

- Mai sa fie! spunea vrajitoar- taia calea. Nu exista nici pod, nici ea. Ce ciudat, sa manance atatea lubarca pentru a-l traversa, dar la mal cruri bune si sa fie in continuare slab! inota maiestuos o frumoasa lebada.

Dupa o luna de asteptare, ii spuse:

- Frumoasa lebada! spuse

- Maine este ziua mea si Gretel cu o voce dulce, ne-ai putea vreau sa-mi fac cadou o friptura buna. duce si pe noi pe malul celalalt?

Il voi omori pe fratele tau, gras sau Lebada, intelegand rugamintea, se slab si cum am nevoie si de paine apropie, fetita urca pe ea si trecu raul. calda, incinge cuptorul si prepara Apoi lebada se intoarse dupa Hanmasa. Gretel isi spuse cu inima plina sel si il duse si pe el. Mersera multa de neliniste: vreme si, cu ajutorul unor oameni

- Mai bine am fi fost mancati buni care ii indrumara spre casa, de fiare, decat sa ma vad obligata sa ajunsera cu bine. Isi gasira tatal la o ajut pe aceasta vrajitoare urata si sa usa, foarte trist, plangand dupa copiii pregatesc moartea fratelui meu! Cand pierduti si blestemandu-se ca asculaprinse focul, veni batrana si deschise tase sfaturile rele ale sotiei. Aceasta usa cuptorului si-i spuse lui Gretel: murise, pentru ca isi rupsese gatul si sapte coaste cazand dintr-un copac.

Hansel, Gretel si tatal lor se imbratisara, apoi copiii ii dadura tatalui lor bogatiile pe care le adusesera si traira fara griji multi ani.

- Nu stiu daca este gata. Intra in cuptor si spune-mi daca s-a incins destul. Tocmai ii trecuse prin cap ideea ca friptura din carne de fetita ar fi un deliciu. Dar fata intrezari in privirea feroce a batranei dorinta acesteia si raspunse:

- Esti proasta si mai mult decat atat! mormai batrana. O sa iti arat eu. Si, urcandu-se pe un scaun, se cocota pe usa cuptorului.

PRNZ IN LUME

PRNZ LA MOUNT RUSHMORE Memorialul National Mount Rushmore reprezinta cele cateva sculpturi in granit, pe una din laturile Muntelui Rushmore de langa Keystone, Dakota de Sud, Statele Unite ale Americii. Ele au fost sculptate de Gutzon Borglum, un american de origine daneza si de fiul sau Lincoln Borglum.

Sculpturile de pe Muntele Rushmore au 18m inaltime si reprezinta busturile a cativa dintre cei mai importanti presedinti americani (in ordine, de la stanga la dreapta): George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt and Abraham Lincoln.

Suprafata memorialului este de 5.17 kmp si este situat la 1,745 m deasupra nivelului marii.

Istoricul Doane Robinson este persoana creditata cu ideea de a ii sculpta pe cativa dintre cei mai faimosi americani pe Black Hills, pentru a dezvolta turismul.

Acest loc a fost insa respins de catre Gutzon Borglum, datorita slabei calitati a granitului dar si a opozitiei puternice din partea ecologistilor si a grupurilor de nativi americani.

Locul ales este cel mai inalt munte din regiune, care are si avantajul de a fi orientat spre sudest, pentru expunere maxima in fata soarelui. Borglum a decis ca sculptura sa aiba un focus national si i-a ales pe cei patru presedinti americani.

Dupa ce au fost asigurate fonduri federale, constructia memorialului a inceput in anul 1927, iar fetele presedintilor au fost terminate in anul 1939.

Dupa moartea lui Gutzon Borglum in martie 1941, fiul sau Lincoln Borglum a preluat fraieleconstructiei. Desi proiectul initial era astfel conceput pentru a arata fiecare presedinte pana la umeri,

lipsa de fonduri a facut ca proiectul sa fie terminat in forma sa actuala, constructia fiind incheiata in octombrie 1941.

Serviciul Parcului National a preluat controlul in anul 1933, cand proiectul era inca sub constructie, acesta fiind sub acelasi management si astazi. Complexul atrage aproximativ doua milioane de vizitatori anual.

KATHRYNSTEWARTWASHINGTON 12

VOCEA ANIMALELOR

DANIEL, SUPRAVIETUITORUL!

HEALTH BASICS Daniel, cainele care a supravietuit ca prin minune dupa ce a fost dus intr-o camera de gazare pentru a fi eutanasiat, si-a gasit o noua casa. Dupa teribila intamplare de la inceputul lunii octombrie, patrupedul a fost adoptat de o familie din New Jersey, impresionata de povestea dramatica a acestuia. “E intr-o forma extrem de buna, tinand seama prin ce a trecut”, a declarat Joe Dwyer, noul sau stapan, dupa o vizita in prealabil la veterinar, scrie The Huffington Post, citat de Gandul. Cainele din rasa Beagle, aflat intr-un adapost pentru animale din statul american Alabama, este considerat norocos dupa ce a reusit sa scape cu viata de la un “adevarat infern”. Acum o luna si jumatate, Daniel si alti 17 caini pe care nu-i revendicase nimeni au fost dusi intr-o camera special

COMPANII

amenajata din adapostul aflat in orasul Florence, din statul Alabama, pentru a fi eutanasiati. Dupa ce aproape 20 de minute a fost pompat monoxid de carbon pentru ca animalele sa fie sufocate, Daniel a fost singurul catel care a supravietuit in mod miraculos, el “dand din coada” cand angajatii au venit sa ridice cadavrele.

Conform politicii adapostului, cainele care supravietuieste primeste “o a doua sansa”.

Dupa acest incident mediatizat, Daniel a fost mutat intr-un adapost din New Jersey pentru a fi dat spre adoptie, prin implicarea unui ONG pentru protectia animalelor, care salveaza caini programati pentru eutanasiere. Dupa ce a fost numit “cainele-miracol”, Daniel a fost dorit de circa 100 de familii, care au depus cereri pentru a-l adopta.

ANTIBACTERIAL HAND WASH 500ml Made in New Zealand Not tested on animals

Soap free antibacterial hand wash gently cleanses, while effectively fighting germs. Naturally nourishing honey is blended with jojoba to moisturise, while leaving skin soft and lightly scented.

Enriched with Aloe Vera to soothe and nourish the skin.

Benefits from Triclosan: clinically proven to provide anti-bacterial protection. More environmentally friendly the 500ml handwash refills use enviro-friendly packaging, less plastic and is recyclable.

$2.99 per 500 ml

PRIETENE!

COMPANII DE PRODUSE COSMETICE CARE

NU TESTEAZA PE ANIMALE AUBREY ORGANICS, AVON, CHRISTINE VALMY, CLARINS, CLINIQUE, REVLON, DR. HAUSCHKA, ESTEE LAUDER, L’OCCITANE, LIZ CLAIBORNE, NINA RICCI, ORIFLAME, ORJENE NATURAL, PACO RABANNE, PAULA’S CHOICE, PRADA, QUEEN HELENE, REVIVA, VICTORIA’ S SECRET, ZARA, ZUZU COSMETICS.

CUMPARATI OUA FREE RANGE! Cumparand oua free range (din cofraje aprobate de SPCA sau Woodlands) ii incurajam pe cei care cresc gainile sa o faca intr-un mod natural, traditional, respectand pasarile ce ne aduc atatea beneficii. Nu mai punem la socoteala faptul ca ouale free range sunt mult mai gustoase si ca au un galbenus... galben. Vorba aia, platim un pic mai mult, mancam mai putin colesterol dar avem calitatea oului si certitudinea respectarii drepturilor pasarilor.

13

COLGATE PALMOLIVE HANDWASH LIQUID 500ml Exotic contains pure essential oils of sandalwood and chamomile to revitalise, while Comfort contains pure essential oils of rosewood and neroli.

Tested on animals.

Made in Australia.

$3.99 per 500 ml

MOVIE NIGHTS

SAGA AMURG ZORI DE ZI 1 SUA 2011 Regia: Bill Condon Cu: Kristen Stewart Robert Pattinson Taylor Lautner, Ashley Greene

Cand a aparut pe marile ecrane primul episod din aceasta serie, deja existau multi care citisera romanele, ceea ce este meritoriu pentru autoare, Stephenie Meyer, care asemeni lui J.K. Rowling a mai convins cativa adolescenti sa o lase mai moale cu calculatorul si sa revina la inventia lui Guttenberg, respectiv tiparul.

Americanca nascuta in Ajun de Craciun, in 1973, nu s-a bazat pe un magician, ci pe un vampir (De mirare ca n-a ajuns si pe la noi!), dintre ingrediente nelipsind varcolacul, care rivalizeaza vesnic cu dependentul de sange dulce de la gatul victimelor, cu sprancene groase, parul valvoi si un ten de fantoma pudrata cu faina.

Dupa ce ne-a tot tinut in sah (jocul de cuvinte e intentionat, caci apare si o partida din aceasta inventie pe care pe unii ii fascineaza, iar pe altii ii plictiseste), se ajunge si la o casatorie, intre un moroi si o nemuritoare, care are vise premonitorii, mai bine zis cosmaruri, desi in prin-

cipiu totul ar trebui sa fie perfect: un tata entuziast, (nu la adresa ginerelui) care o duce la un pseudo-altar, in aer liber, si ghirlande de flori albe exotice! Fata e serafica, iar baiatul ca de obicei alb ca varul si fardat exagerat, ca si cum asa poate intra mai usor in pielea personajului, la limita, inspaimantator sau macar tulburator. Lupii sunt omniprezenti sub forma lor naturala sau de varcolaci, cu bizarul Lautner, cu un trup foarte lucrat, dar cu o fata cam ridicola.

Dupa ce Bella e trecuta pragul de foarte romanticul ei sot, foarte curand incepe drama, ea asteapta un urmas, care te face sa te gandesti la satanica pelicula a lui Roman Polanski ”Rosemary’s Baby”, doar ca lucrurile nu au aceeasi intensitate, in redarea, pe ecran, a unor grozavii. Și nici nu-i de mirare. Regizorul Bill Condon are mai multa experienta pe muzicaluri, prin urmare povestea asta il depaseste, chiar daca actorii principali, Kristen Stewart si Robert

Pattinson, sunt ingaduitori si spun ca au lucrat stralucit cu el. In fata presei, vedetele devin solidare cu ”papusarul-sef”. Robert e tot mai straniu si Kristen o tot mai oarecare, inclusiv in felul in care au decis s-o imbrace, in viata de zi de zi, sau mai degraba de noapte de noapte, dar precis ca va crea o noua moda. Sa nu uit, am constatat cu stupoare ca, desi termenul este deseori folosit, nu se mai prea stie ce inseamna saga, adica o poveste de familie, din lumea scandinava sau prin extensie mai multe generatii si istoria lor.

Cea mai multa valva s-a facut in jurul rochiei de nunta a Bellei, pe care a creat-o Carolina Herera, careia probabil i-au crescut brusc actiunile de designer, mai ales ca pe piata au iesit deja copii ale modelului din film (desi mi se pare inexplicabil ca cineva sa-si doreasca sa nu fie unica, macar in ziua cea mare si sa accepte solutia venezuelenei naturalizata in nord-americanca si careia ii place sa se laude ca a avut-o clienta pe nimeni alta decat Prima Doamna a Americii, (cu un destin bizar) Jacqueline Kennedy Onassis. Ar fi interesant de urmarit, in cazul in care cele doua vedete ale cuplului cinematografic se vor lua oficial pana la urma (ne pandeste insa indoiala ca este doar o facatura de marketing) cine-i va concepe vestimentatia, cum se zice mai nou! Irina inscauneaza, doua din cinci, exclusiv din respect pentru fani, mai ales fanele adolescente, care sunt usor de prins in mrejele unor priviri languroase (chiar daca s-ar putea sa nu mai stie ce inseamna acest cuvant devenit demodat). Ideal un corp de Lautner cu chip de Pattinson.

IRINAMARGARETANISTOR 14

MOVIE NIGHTS

TWILIGHT SAGA Bill Condon, William pe numele din acte, s-a nascut pe 22 octombrie 1955. Pana acum Condon a ajuns de cateva ori cu adaptarile sale, pana la nominalizari la Oscar, unde pelicule precum ”Chicago” si ”Dreamgirls” au facut furori. El provine dintr-o familie de catolici irlandezi si militeaza pentru minoritatea gay, careia ii apartine. Filmul care l-a influentat initial a fost ”Bonnie si Clyde”, dar a preferat sa studieze filozofia. Deja a terminat filmarile si la partea a doua din Amurg –Zori de zi, ea va iesi pe ecrane abia in 2012.

Kristen Stewart, nascuta la 9 aprilie 1990, s-a lansat cu rolul Bellei, desi nu acesta a fost debutul ei, ci ”Panic Room” din 2002, unde joaca personajul fetitei lui Jodie Foster. N-a mers decat 7 ani la scoala, dupa care si-a continuat studiile prin corespondenta. Intre timp declara ca ar fi terminat liceul.

Mai ceva ca primarii de pe la noi , prin urmare nu e chiar cel mai bun exemplu pentru elevii de pretutindeni. Acum sustine ca ar vrea sa mearga la Universitate, in Australia sa se faca scriitoare. Printre iubiti s-a numarat si Michael Angarano, italian la origine, cu care a jucat in ”Speak”.

Prin ziare, pare a fi ca pe ecran, cu Robert Pattinson.

Robert Pattinson e britanic de felul lui, nascut la Londra pe 13 mai 1986, si se zice ca e un excelent chitarist si pianist. In 2004, a mai jucat intr-un film de televiziune care se chema ”Regatul Amurgului” (”King of Twilight”), iar in 2005 a jucat in ”Harry Potter”. A fost Cedric Diggory din ”Pocalul de foc”. In 2008 a fost nimeni altul decat foarte excentricul artist Salvador Dali in ”Little Ashes”…

Taylor Lautner s-a nascut in Michigan pe 11 februarie 1992 si de la 6 ani face arte martiale. Karate. Ba chiar a fost si campion. A aparut prin reclame si prin seriale de televiziune, dar care nu au rulat pe la noi. Succesul ”Amurgului” i-a adus roluri in ”Valentine’s” (2010) si ”Abduction” (2011).

15

COLTUL NOVICELUI “Claire de lune” poate ca l-a schimbat iremediabil pe Debussy, lasandu-l sa se-ntrebe cum ajunge sa se scurga viata, incet-incet, alunecand (gratioasa ca un vampir vegetarian) spre imortalitate. Raspunsul i-a mangaiat fata Bellei, o fiinta macinata de intrebari, ridicola in stangaciile ei, brava in fata pericolului si pandind din spatele acestei patine, visul inghetat al eternitatii.

De ce iubesc seria Twilight si de ce vreau sa ii iau apararea in acest coltisor al nepriceputului? Mi-am pus intrebarea de foarte multe ori. Ce este special la acest film, de care multa lume rade, de care prietenii mei se jeneaza, pe care criticii il fac praf ori de cate ori au ocazia? Mi-am pus si intrebarile astea, si iata cateva dintre raspunsuri. In primul rand povestea este una speciala, cu si despre vampiri. Nu ca nu s-ar mai fi incercat, de la Bram Stoker incoace. Dar cartea este scrisa e-x-c-e-p-ti-o-n-a-l si o recomand din suflet tuturor iubitorilor de slova scrisa (cat de mult mi-as fi dorit sa pot scrie ca Stephanie Meyer). Nu in ultimul rand sunt actorii. Fara ei ceasloavele doamnei Meyer ar fi ramas probabil scufundate intr-o anonimitate in care existau si “inelele” lui Tolkien, pana la aparitia filmului. Si-apoi, numai criticii de film si carcotasii pot gasi cusururi incredibilei si magneticei atractii dintre Edward si Bella (de pe ecran si din afara lui), pe care nimeni nu a anticipat-o, dar care este de netagaduit. Irina a dat deja filmului doua stele din cinci, Serban m-a anuntat ca-i da o stea, si cu asta am incheiat aprecierile criticilor de film autorizati. De-aici incolo vine randul fanului, celui care cumpara biletele si, fara de care, industria cinematografica ar da faliment. Ce exemplu mai bun poate fi decat in “parabola albastra a lui Cameron”, un “Avatar” vandut cu multe miliarde de dolari, care pierde Oscarul in fata lui “Hurt locker”, care abia de-si strange vreo 15 milioane, cat sa-si peticeasca bugetul. Nu ca ar fi ceva gresit cu povestea dezamorsatorului de bombe, cum ar zice Jerry Seinfeld.

De aceea, novicele da seriei Twilight nota 4 din 5, si-asta pentru ca nu vrea sa-si forteze norocul si sa dea maximum de stele. Pentru ca este o poveste de dragoste superba, pentru ca umple salile cu adolescenti care viseaza, pentru ca vinde, si vinde bine. De altfel, recunosc faptul ca-mi plac blockbuster-urile si am lipici la filmele clasice. A se vedea “Lord of the rings”, “Rambo”, “Terminator”, “Star Wars” si-atatea alte pelicule, iubite de generatii de cinefili, privite cu scepticism de critici, dar care merg mai departe, incantand novici ca mine. Si ca tine, cititorule! (CD)

ANTONESEI

BARBATUL ROMANESC

Nu-mi plac generalizarile. De aceea, precizez de la inceput ca nu toti barbatii din Romania pot primi calificativul din titlu, ci doar cei alesi! Numai ca, deosebit de stravechea vorba „multi veniti, putin alesi”, in acest domeniu alesii sunt puzderie. Nici n-as fi scris articolul daca in vremea din urma n-as fi inventariat in preajma mea legiuni purtand cu demnitate emblema „barbatului romanesc”. Atat de multi incat mai sa cad in pacatul, pe care il condamn de cate ori dau peste el, al generalizarii.

Dar mie nu de barbatul romanesc imi este in primul rand, ci de bietele femei care au ghinionul sa dea peste el. Nu cred sa existe o idee mai funesta pentru o femeie din Romania decat aceea a maritisului! Probabilitatea de a da peste un barbat romanesc este incomparabil mai mare decat a da peste un barbat pur si simplu, fie el si din Romania. Si, de fapt, cuvantul maritis nici nu este cel mai potrivit pentru aceste situatii, pentru ca este vorba nu atat despre o casatorie intre egali cat despre un fel de adoptie. Cand da peste un asemenea specimen, femeia nu se marita, ci mai degraba infiaza. Pentru ca isi ia in carca o fiinta neajutorata, infantila, care nu se pricepe la mai nimic important, in schimb e alintata, razgaiata, plina de pretentii, in legatura cu ultimele, barbatul romanesc fiind incapabil sa faca marunte calcule privind oportunitatea sau chiar posibilitatea. Barbatul romanesc, fie el intelectual, artist sau din clasele populare, de buna seama ca nu se va cobori pana la munca in bucatarie. In schimb, trebuie sa aiba mereu la dispozitie mancare gatita si proaspata.

Daca e intelectual sau artist, de buna

seama ca are multe de gandit sau de creat. Faptul ca si sotia, ma rog, mama adoptiva are acelasi statut nu conteaza, de cand au ajuns femeile oameni?! Daca e din clasele populare, cand naiba sa gateasca daca lui nu-i ajunge timpul sa bea cata bere poate si sa stea cu ochii cascati in televizor la ratarile lui Banel ori la prostiile debitate de Sandel, Mitica sau Gigel! Cateodata, femeia pune piciorul in prag si-i spune: „Gateste si tu!” Dupa ce barbatul romanesc isi toarna uleiul clocotit ba pe maini, ba pe picioare si dupa ce e cat pe ce sa dea foc casei, se renunta la asemenea experimente. Ti-ai luat barbat romanesc de crescut, creste-l!

Cand nu mai poate, femeia isi ia lumea in cap si pleaca unde vede cu ochii - la munca, bineinteles, undeva unde poate castiga mai multi bani, crezand ca scapa si de tortura. Salvarea e insa provizorie, pentru ca trebui sa-i trimita omului ei bani de intretinere doar n-o sa lucreze aici, cand ea castiga acolo! - si mai ales de bautura, ca doar il lucreaza singuratatea! Iar cand se intoarce in vreo vacanta, sa te tii cati mesteri are de cautat ca sa repare tot ce-a reusit el sa strice in lipsa ei. Iar daca mesteri nu-s, pune mana pe cleste, pe ciocan si repara singura. Probabil, femeia care a avut nesansa sa-si ia un barbat romanesc nu are scapare decat intr-o lume mai buna decat asta, cea de sus. Dar e o scapare cu titlu individual.

El isi va cauta alta mama adoptiva. Si chiar daca nu gaseste, nimic nu-i pierdut, oricand o fiica iubitoare, o nora vor fi la dispozitie pentru a prelua stafeta.

Oricat ar parea de ciudat, nu barbatii sunt vinovati pentru toata povestea asta, ci chiar femeile, mamele, mamele de baieti. Ei nu se nasc chiar atat de prefecti, sunt insa abitir ajutati sa devina, sunt niste produse culturale, nu naturale. E suficient sa ma uit cincisprezece minute la o mama cu „botul ei de aur” ca sa stiu cate femei o vor injura cand botul se va face ditamai lingoul!

Si, atunci, ce asteptam de la barbatul romanesc? Constiinta civica, atitudine politica? Pai lui nu-i ajunge toata viata sa creasca! Cand o mare parte a barbatilor de la noi, isi vor spala singuri sosetele, feminismul va inregistra o mare victorie, iar comunitatea va face un urias pas inainte!

Articol aparut in „Adevarul“

15 POVESTI FILOZOFICE CRETANE POVESTEA 3 O asteptare sau poate o spaima lunga Se intinde de la aceste stinci presarate de maracini Si frunze carnoase de aloe Pana la pasunile verzi si parasite de capre.

Un mesaj care nu mai vine, Oprit in gitlejul tau sau in hatisurile transparente Ale cyberspatiului – Un impostor al vietuirii, O culme a vremilor moderne.

Sub acelasi cer, la umbra aceluiasi darnic soare, Inimi pulsand in voia sortii.

POVESTEA 4 In zbor frant, argintiu, pestele a spintecat Apa, apoi aerul si invins intelept s-a prabusit Pe nisipul rosu.

Cu degetul mare al mainii stangi, cea libera Si parca de tot inutila, Omul a facut inspre mine semnul victoriei.

Victoria cui?

Victoria impotriva cui?

De mii si mii de ani, pana la plictiseala, Mereu si mereu, aceeasi trist inutila Poveste.

LIVIUANTONESEIROMANIA 16

O ALTA ISTORIE

SOLUTIA OMENIRII: COLONIZAREA ALTOR PLANETE laserul sau celulele nervoase modificate genetic, modul in care telefoanele permit expertilor acces catre toate obiceiurile si actiunile noastre si laserele care pot imprima diferite obiecte in trei dimensiuni.

Pe ce planete ar putea oamenii sa formeze colonii? In primul rand pe Marte, a patra planeta din sistemul Solar, numita astfel dupa zeul razboului din mitologia romana. Ea este cunoscuta si sub numele de “Planeta Rosie”, datoria oxidului de fier predominant pe suprafata sa, care ii da culoarea specifica. A doua tinta ar putea fi Luna. In ciuda apropierii de Pamant, ea nu are un potential foarte ridicat atunci cand vine vorba despre amplasarea unei colonii. Luna nu prezinta atmosfera, iar suprafata sa Astrofizicianul englez Stephen Hawk- raspandim in spatiu”, sustine Hawk- este egala cu cea a Canadei, Rusiei si ing, este gazda unei emisiuni, numite ing. Acesta este motivul pentru care el Statelor Unite ale Americii combinate.

“Brave New World With Stephen este in favoarea calatoriilor in spatiu

Europa este cea de-a treia Hawking”, care prezinta cele mai si incurajeaza cercetarea modurilor in optiune. Nu continentul ci una dintre remarcabile progrese din domeniul care s-ar putea face posibila coloniza- lunile planetei Jupiter. Nu exista tehnologiei si din domeniul sanarea pe diferite planete din spatiu. inca multe detalii despre ea, dar este tatii, care va fi difuzata incepand din

Serialul de televiziune al cacunoscut faptul ca are atmosfera si ca aceasta seara canalul de televiziune rui gazda este Hawking va avea cinci exista o posibilitate destul de mare ca Discovery World HD, informeaza The episoade si va pune accent pe aceasta aceasta sa contina si oxigen. Exista, de Huffington Post. tema, in timp ce va scoate in evidenasemenea, sanse ca aici sa se gaseasca

Inaintea premierei, Hawking ta cele mai importante descoperiri si apa, dar ca ea sa fie sub forma a vorbit despre cele mai importante stiintifice care promit sa transforme de gheata. A patra alegere ar putea probleme ale omenirii intr-un interlumea secolului 21. Un grup de exfi Gliese 581g, o planeta din afara viu acordat prin email agentiei de perti va calatori in jurul lumii pentru sistemului nostru solar care orbiteaza presa canadiene The Canadian Press, a afla cat mai multe despre diverse in jurul stelei pitice rosii Gliese 581, declarand ca explorarea spatiului este inovatii. Expertii reprezinta la randul aflata la circa 20,5 de ani lumina de cea mai urgenta misiune a pamantelor, o paleta larga de discipline, prin- Pamant. Ea este de trei ori mai mare nilor. “Populatia noastra si folosirea tre ei aflandu-se naturalistul David ca planeta noastra, dar doar jumatate resurselor finite ale planetei Pamant Attenborough, specialistul in biologie din suprafata ei este luminata de stea, cresc exponential, odata cu abilievolutionista Richard Dawkins, bioin timp ce cealalta jumatate se afla tatile noastre tehnice de a modifica logul Aarathi Prasad si astronautul si permanent in intuneric. mediul pentru lucruri bune si rele. neurologul canadian Roberta Bondar.

Gliese 581g (dreapta) si soarele Dar codul nostru genetic pastreaza

Printre “minunile tehnoloin continuare instinctele egoiste si giei” care vor fi prezentate in cadrul agresive care au fost un avantaj, in “”Brave New World With Stephen trecut, pentru supravietuirea noasHawking”, vor fi prezentate un calcutra. Va fi destul de dificil sa evitam lator din Elvetia care este controlat dezastrul in urmatoarea suta de ani, cu ajutorul creierului, o masina fara fara a lua in considerare urmatoare sofer care este atat de inteligenta mie de ani sau urmatorul milion de incat poate merge singura pe strazile ani”, a mai adaugat astrofizicianul intortocheate din San Francisco si englez, considerat una dintre cele un robot, facut in Italia, asemanamai “luminate minti ale erei noastre. tor copiilor, care are capacitatea de a Singura noatra sansa de supraviinvata asemenea lor. In alte episoade etuire pe termen lung este sa nu mai va fi investigat felul in care tulburaramanem pe planeta Pamant si sa ne rile creierului pot fi tratate folosind

STEPHENHAWKING 17

PETROVAI

ABSOLUTUL SI LIBERTATEA “Eu sunt Cel ce sunt” (Exodul 3,14)

Lumea n-a fost facuta din nimic, ci din preaplinul lui Dumnezeu.

Pentru ca nimicul, golul este o abstractiune filosofica cu rol aparent consolator pentru limitativul demonstratiei logice, in fond o capcana conceptuala cu consecinte sterilizante pentru orgoliul uman. O formulare cu adevarat vrednica de om ar fi urmatoarea: nimic nu exista in afara lui Dumnezeu, iar omul este un nimic in raport cu Dumnezeu!

De altminteri, demnitatea si intelepciunea omului consista in constiinta nimicniciei lui in raport cu Absolutul divin. Prin urmare, Dumnezeu fiind totuna cu absolutul si eternitatea, El sta fata-n fata doar cu Sine Insusi, si nu se poate defini decat prin propozitia tautologica de esenta translogica, harazita auzului lui Moise: «Eu sunt Cel ce sunt»! Intreaga existenta iradiaza din El, deoarece El este aici si pretutindeni, Unul etern viu in multiplicitatea lumii, «Unitatea tuturor unitatilor» cum splendid afirma Petre Tutea. Iata de ce toate incercarile de a-I demonstra inexistenta, raman doar la stadiul penibil de speculatii cladite pe fundamentul subred al nelinistilor si ratacirilor omului cautator, ce se lasa amagit de iluzia descoperirii ade-varului doar cu ajutorul ratiunii. Dar insusi Kant a recunoscut ca celebrele lui antinomii (Lumea are un inceput, lumea n-are nici un inceput; lumea este simpla, lumea este compusa; lumea are o cauza exterioara ei, lumea n-are nici o cauza; in lume exista numai necesitate, in lumea exista si libertate) a recunoscut, deci, ca aceste mult-laudate antinomii reprezinta rataciri ale ratiunii pure in cautarea Absolutului! De altfel, cum sa ajungi la Adevar atunci cand te straduiesti din rasputeri sa dovedesti ca El nu exista?!…

Filosofia vorbeste de adevar relativ si adevar absolut. Dar dupa opinia lui Petre Tutea, «Mai multe adevaruri, egal lipsa adevar!» Exista deci un singur Adevar, si acesta este Dumnezeu. «Eu sunt Calea, Adevarul si Viata», ne invata Mantuitorul in Ioan 14,6. Nu face afirmatia ca este o cale, ci ca este Calea (iata alte splendide nume ale lui Dumnezeu), altfel spus singura cale posibila de-a cunoste viata vesnica si Adevarul in frumusetea, bunatatea si forta-I absoluta. Solutia- mantuire sau pieire – este la indemana fiecarui om

prin imensa libertate cu care am fost daruiti de-a ne hotari destinul. Insa nu ratiunea – nici cea stiintifica, nici cea filosofica – nu reprezinta modalitatea sigura de-a accede in transcendenta, adica de-a merge pe urmele Mantuitorului in vecinatatea divinului. Singura modalitate viabila rezida in credinta, urmand pilda Domnului Iisus de-a fi smerit si iubitor. Cand Vasile Parvan vedea istoria in dublu sens – ascensional si decensional, poate ca avea in fata ochilor mintii traseul descensional al lui Iisus – intruparea lui ca Om in vederea izbavirii noastre, apoi traseul ascensional – inaltarea Lui la cer dupa inviere. Din acest motiv Tutea spunea ca istoria trebuie vazuta bipolar: «Cand oglindeste susul ea este un vehicul al realului, iar cand oglindeste josul este un vehicul al aparentei». Iisus a efectuat o taietura in istoria umana. El reprezinta piatra unghiulara asezata la temelia noii istorii morale a omului apasat nu numai de constiinta pacatului originar, ci si constiinta atentatului criminal la Iubire si Puritate. Mantuitorul este incomparabil superior tuturor filosofilor si fauritorilor de istorie, deoarece, dupa fermecatoarea expresie a marturisitorului Petre Tutea, “El reprezinta Absolutul divin care puncteaza istoria”.

Hamilton face o distinctie extrem de subtila intre Absolut si infinit: «Absolutul inseamna neconditionatul limitat, iar infinitul neconditionatul nelimitat».

Prin urmare, Absolutul isi exercita autoritatea Sa eterna si binefacatoare prin limitele impuse de vointa Sa, deci prin impunerea conditiilor creatoare, in timp ce infinitul reprezinta o desfasurare terna, monotona si sterila, altfel spus neantul in nulitatea lui egala si etern necuprinsa, o abstractiune dizolvanta ce incremeneste ratiunea prin groaza inspirata de neputinta in fata inexistentului. Fiind pretutindeni, El este prezent si in noi, caci la El timpul devine neputincios, trecutul si viitorul se ineaca intr-un prezent continuu ce alimenteaza vesnicia. Cat de linistitoare este propozitia: «Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui!» Atunci cum putem sa ne inchipuim ca Dumnezeu l-a facut pe om din plictiseala si ca soarta omului este o biata jucarioara in mainile acestei «Forte Implacabile»?!

Imaginea unui Dumnezeu intolerant, chiar crud si rau cu creatia Sa, este

o slaba consolare pentru cei ce si-au facut un crez din incadrarea faptelor lor abominabile in anumite texte biblice intentionat rastalmacite. Nimic mai daunator pentru sanatatea morala a respectivilor, pentru usurinta cu care se indeparteaza de mantuire din cauza trufiei si a unor calcule injositoare. Sa ne amintim ca omul anterior pacatului originar era inconjurat de un bine necuprins, binele ce izvora cu blanda generozitate din Atotputernic. Prin neascultare, mai exact prin ascultarea unor povete opuse indemnurilor Creatorului, omul de dovedeste nedemn de gradina Edenului. Proba cu pomul din mijlocul gradinii este actul de nastere al constiintei omului, o constiinta capabila sa disocieze binele de rau, deci capabila sa-si masoare decaderea datorata greselii savarsita prin neascultarea hranita cu curiozitate. Pentru iesirea din starea in care l-a aruncat pacatul, omul are datoria sa dovedeasca fermitate in ascultarea poruncilor divine. Numai astfel va invinge ispitele si va accede la starea anterioara pacatului originar.

Se nasc urmatoarele intrebari: Daca Dumnezeu este Binele intruchipat, se cheama ca raul fiinteaza in afara Lui? De ce urmasii lui Adam, nesfarsitele generatii ce i-au succedat, trebuie sa traga ponoasele pentru neascultarea acestuia, iar raul pamantean nu este nici macar limitat, necum sa fie starpit? Tot ce exista, vazutul si nevazutul, totul este rezultatul actului de vointa al Atotputernicului. Pana la degradarea omului prin pacat, exista un Univers moral netulburat, gratie absentei unor intentii opuse ori in dezacord cu vointa divina. Marul furat a creat o perturbatie in armonia desavarsita a Universului, prin admiterea de catre Creator a unor tendinte umane ezitante, oscilante, ba chiar in contradictie cu traseul liniar-moral pe care El il astepta de la om. Fara stirea lui Dumnezeu n-ar fi fost cu putinta, fiindca atunci El si-ar fi pierdut atributul de atotstiutor. (Iata, spune Tutea, cum universul moral al omului se sprijina pe un mar furat, dupa cum universul lui stiintific se sprijina pe un mar cazut – celebrul mar care, zice-se, l-ar fi inspirat pe Newton in descoperirea Legii atractiei universale!). Inseamna ca substanta divina este in acest mod alterata si ca raul s-a infiltrat pana si in persoana Sa revelata prin creatiune? Nu, deoarece

GEORGEPETROVAISIGHETULMARMATIEIROMANIA 18

CLUBUL PINECOTA acest rau tine de conditia degradanta a omului muritor, deci opereaza la nivelul imanentului, al aparentelor.

De altminteri, Sfantul Augustin este de parere ca raul reprezinta un parazit ontologic al binelui. Lipsit de capacitatea de existenta independenta, raul fiinteaza atata timp cat dureaza binele pe care paraziteaza si din caresi soarbe ratiunea de-a fi. De pilda, putregaiul este un rau pentru copac.

Raul acesta este considerat ca atare atata timp cat exista binele (copacul) din care-si trage seva fiintarii sale devoratoare, expansioniste, atunci cand nu intampina o opozitie ferma.

Cand putregaiul a cotropit intregul copac, nu mai ramane nimic, nici rau, nici bine, caci copacul (binele) si-a incheiat existenta… Din fericire pentru om si conditia sa, acesta detine cea mai sigura si mai eficace arma intru contracararea raului moral, forma cea mai subtila si mai perfida a raului nesatios. Aceasta arma sui-generis, specific umana este Legea morala sadita in noi inca de la facere.

Ridicarea omului in vecinatatea esentelor, adevarata substanta divina, poate fi realizata numai printr-un anevoios proces de purificare, de izgonire a germenului raului. Desi gama de manifestare a raului este infinit neglijabila pentru maretia divina, totusi nu-I este indiferenta lui Dumnezeu intrucat nu-I este indiferent omul. Pentru mantuirea sa, omul trebuie sa depuna un efort sustinut.

Numai astfel va izbuti sa-si invinga inclinatia nativa spre pacat, numai astfel – mergand pe calea trasata de Iisus – va izbuti sa-si depaseasca conditia nevrednica topita in vremelnicie. Raul cuibarit in om este tolerat de Dumnezeu ca o justa piatra de incercare in vederea evaluarii rezultatului ciocnirii dintre tendintele umane ireconciliabil antagonice. Iar eforturile depuse pentru infrangerea fortelor intunericului, sunt generos sustinute de interventia divina intru intarirea relatiei eliberatoare dintre Dumnezeu si om. De-abia in acest mod se va ajunge la starea mistica ce se caracterizeaza prin armonie launtrica fecundata cu har divin; de-abia atunci sentimentul dominant fata de semeni va fi iubirea mistuitoare, curata, sincera, adevarata. Un asemenea spirit tamaduit si tamaduitor va accede la Adevar prin revelatie si va sorbi apa vie a fericirii prin inspiratie.

POEZII SI PRODUCTII LITERARE CA UN FLUTURE ALBASTRU DOR, TRISTETE, TOAMNA Dor, tristeţe, toamna...

Sunt roaba gandurilor zamislite In zorii inrosiţi sau miez de noapte, Pierduta-n vraja clipelor tihnite Cand rataceam in tainicele-ţi soapte.

Pe cerul straniu, palpairi de stele, In suflet toamn-aprinsa de iubire Miresme scurse-n rugi de tufanele Aseara luna a cazut peste cer Pe ramuri reci, mici muguri de-mplinire Ca un fluture albastru Alei intortocheate, labirinturi, Eu nu credeam ca un fluture poate zbura Franturi de viaţa-n spectrul asteptarii Maiastru Furtuni de vise stinse in saruturi Si s-a nascut piatra aceea De pescarusi pribegi deasupra marii.

Ce a crescut ca un munte Se-ascund in vesnicia neuitarii Cu izvoare de apa dulce Comori de suflet, in causul palmei, Care imi curgeau pe frunte Cu picuri din rugina departarii Si deodata soarele E dorul tau...tristeţea lin-a toamnei.

S-a aplecat peste umarul meu Pe care adasta ingerul Cu surisul lui de dumnezeu Iar floarea, cu mult mai vie Decit iarba de pe dealuri Ascundea intre petalele ei Oceanele fara de maluri Si cadeau, si cadeau dintotdeauna In aceeasi umbra firava Care imi stralucea in priviri Cu delicatetea ei grava Unde esti, am zis, linistindu-ma, De nu te mai gasesc, fluture albastru Pentru ca nu credeam ca poti zbura Ca un astru Si de atunci imi ninge si-mi ploua Peste aripa infipta-n pamint De intunericul ce ne-a fost dat noua Si nu de stralucirea duhului sfint Si cum crapau zorile aiurea Asterne-mi linisti, frunza ruginie Intre rasarit si silabele cleioase Cand dai sarutul tau, sfinţit de toamna, Care zdranganeau in cuvint Pamantului mustind esti trista, doamna, Osindite sa fie doar oase Prin fald de neguri ratacind pustie...

Iar din destinul fiintelor ginditoare Dezmiarda-te in limpezimi de ape Mai era ceva care lipsea Drumeag facandu-ţi printre stanci rebele Unghiul razvratit in propria lui Prin vant pribeaga, dimensiune ascunzand sub pleoape Infipta pina-n prasea Doruri brumate-n cant de menestrele.

Carul mare s-a rastignit pe cer Asterne-ma cu tine-n pace lina Peste sufletul meu Adie-ma in suflet cu iubire Pe linia orizontului, in timpla, Imi scalda visu-n nopţi cu luna plina Ca un ecou Si-al meu cuvant din stih, in nemurire.

Si s-a spart ca o statuie Daruie-mi gand curat in fapt de seara In cioburi singerinde si dureri Tot ce-i frumos si bun in mine-nvie Ca un izvor spaimintat s-a furisat Ascunde-ma in strune de vioara In catedrala dintre azi si ieri Si-asterne-mi linisti, frunza ruginie.

Dar de miine nu mai cersesc Esti suverana-ntr-un regat de-arama Nici o petala din tristetea lumii Si-n unduiri de vant iţi legeni trupul S-au deschis portile abatoarelor Azi esti vesmantul meu, maine-marama Si mai latra doar ciinii.

Nu lasa frigul sa-mi patrunda lutul...

FRUNZA RUGINIE

CRISTINALILA 19

GEORGETARESTEMAN

QUE PASA?

CE NEVOIE ARE ROMANUL DE CADOURI? 2 Daca iei ceva care tocmai e la moda in vest, ti se reproseaza ca te dai mare, vrei sa scoti ochii, umbli cu sofisticarisme.

Nici n-ai iesit bine din tara ca deja vrei sa dai lectii si sa indici directia de mers.

Masura bucuriei cu care e primit un cadou e data nu numai de cadou in sine ci si de greutatile cu care ai avut de luptat ca sa-l achizitionezi. Iar daca ai ajuns in nefericita situatie in care se asuma ca n-ai greutati cu gasirea „acului in carul cu fan”, atunci macar sa coste mult, ca sa arate ca ai facut un efort, macar unul financiar. O verisoara pretentioasa de-a mea stramba din nas la mai toate.

Mottoul ei: „om fi noi romani, dar nu ne entuziasmam chiar pentru orice fleac”.

Numai extraordinarul e satisfacator pentru ea. Pentru „cadorisitoarea” de mine e o persoana incomoda, dar o si inteleg.

Cui ii place sa primeasca un ... nimic?

Zau ca nu se cade s-o judec tocmai eu, care la randul meu prefer in loc de zece chilipiruri ieftine, mai bine un lucru bun si de calitate. Nu vreau sa fiu ipocrita si sa arunc cu piatra. Alta lege nescrisa: mostrele gratuite sau obiectele primite ca oferta publicitara nu se preteaza de cadou! Chiar daca am auzit ca la Bucuresti se cumpara pe bani grei flaconasele de proba de pe la parfumurile fine, e bine sa rezistam tentatiei de a pune la incercare ascutitul simt de observatie al celor dragi, care stiu prea bine sa citeasca chiar si textele tiparite cu litere mici, indiferent in ce limba straina ar fi ele („interdit à vendre etc..). Caci romanul s-a nascut poliglot. E tare neplacut cand cineva descopera ca i-ai facut un cadou gratuit. E meschin. Am invatat sa nu subaevaluez nimic, sa ofer numai ceva care are si in ochii mei valoare, cand vreau sa fac un cadou din suflet.

In occident se poarta confectionatul cadourilor de propria mana. Abunda ideile in revistele pentru gospodine, care mai de care mai ingenioase. Pictam, decupam, trico- tricotam, brodam, scriem poezii, cantam etc. Trezim muzele care dorm adanc in noi. Nimic de zis, asa impuscam doi iepuri dintr-o singura lovitura. Pe de-o parte reactivam si controlam aptitudinile geniale cu care ii faceam sa se mandreasca pe parintii nostri cand eram mici. Pe de alta parte aratam ca mai putem si altceva, ca am sacrificat timp si ne-am pus mintea la contributie, pe scurt ne-am gandit la destinatari. Oricat de stangace, dovezile noastre de dragoste vor primi aplauze.

Nimeni nu se va indura sa ne dezama-

geasca, chiar daca, poate, am cantat fals sau am cusut stramb. Cine stie, poate ca in viitor cadoul nostru va valora o avere la vreo licitatie lichidatoare a mosteniri artistului pe care l-am fost, fara sa-l stim.

Indiferent cum iese socoteala, nimeni nu va crancni si nu va cerceta stadiul dentitiei calului nostru de dar, fie chiar si din simplul motiv ca e cam greu sa calculezi cat timp („time is money?”) ne-a costat tricotatul unui pullover. Mult mai greu decat sa afli cat a costat, de exemplu, un parfum de gata. Dar daca nu comenteaza nimeni, nu inseamna automat ca i-a si placut ce-a primit. Atentie mare! Cine pune intr-un cos de rachita autohtona niste mere rumene din gradina proprie si le drapeaza cu un fular tricotat de propriile maini, poate fi inteles ca ingenios, dar poate la fel de bine sa treaca drept zgarcit. „N-a avut bani sa cumpere un cadou adevarat?” Nu e „ingentivitate”, pentru ca nu poti numi nici ingenios nici inventiv pe cineva care isi cumpara o revista si, urmand pas cu pas descrierea ilustrata, confectioneaza un cadou minunat, marca proprie, 100 % lucru manual. Daca mai pui la socoteala si particularitatile nationale ale cate unei comunitati, plus preferintele speciale ale fiecarui individ in parte, ajungi sa orbecai mai abitir decat Magii in noapte, pana l-au gasit pe Isus ca sa-i dea odoarele. Lasand gluma la o parte, hai sa fim cinstiti si sa recunoastem ca majoritatea celor cu care ne vedem regulat, din proprie initiativa, se bucura sincer de revederea noastra si acorda aspectului cadourilor un rol mai degraba secundar (chiar daca nu tertiar, cuaternar sampd.) Inseamna asta automat ca suntem absolviti de datorie?! Ba bine ca nu! Cu cat e mai sincera bucuria celor care ne asteapta cu drag, cu atat mai aprig e impulsul nostru nestapanit de a le face o bucurie; una adevarata, neasteptata si majora, cum numai cineva care ne iubeste asa dezinteresat merita sa primeasca. Ce facem? De vreme ce in afara de atasamentul nostru neconditionat si, din pacate, nematerializabil, nu ne vine nimic in minte care ar putea echivala cat de cat cu sentimentele lui sincere (evident, poate fi si o „ea”), atingem culmi nebanuite ale inventivitatii umane in cautarea cadoului potrivit. Ajunge un „multumesc si bine v-am gasit”, firesc si normal, fara pretentii false si fara sa cantarim recunostinta noastra pe balanta cadourilor?! Turistii cumpara in Spania rucsacei tip patchwork, sombreroruri mexicane (doar pentru ca se vorbeste

aceeasi limba?), fuste inflorate cu model hawaian, espadrile comode si ieftine (in Spania nu le spune nimeni asa). Desi calitatea e ireprosabila, am ajuns sa nu cumpar nimic din chilipirurile astea, de frica sa nu ma dau de gol candva, cand persoanele care le-au primit m-ar vizita si ar vedea cat de accesibile au fost. Cu cadourile e o filozofie intreaga pe care, in treacat fie spus, n-o vom desfasura acum in toata splendoarea ei, avand totusi mila de rabdarea Dumneavoastra! Goana dupa ele e o continua alerta sub iminenenta esecului; sa nu jignim, sa nu trezim aversiuni, invidie, ura sau dispret. Va mai amintiti intrebarea aparent inofensiva a colegului de banca dupa Sarbatori: „ce ti-a adus Mosu´?” Nu ne simteam si pe atunci tentati sa mintim, exagerand, ca sa-i trezim invidia? Exista un film de succes in care Arnold Schwarzeneger isi risca pana si viata pentru a cumpara fiului sau ultimul exemplar disponibil pe piata jucariilor dintr-un anumit tip de robot Superman. Dupa lupte seculare care au durat... un film, ii inmaneaza cu mandrie trofeul. Pustiul, altruist, il da cu indiferenta mai departe („dar din dar se face rai”, ingerasul!). Apoi il mustra pe taticul iubit, conform optimistului motto american „taticul meu e cel mai mare si tare, jucaria era doar o imitatie dupa el”. Care va sa zica, dupa mintea mea, numai ceva obtinut „cu sudoarea fruntii” are sanse sa recolteze iubirea si respectul celui vizat. In dubito, de-ar fi sa optam iar pentru clasicul fular si cutia de praline obisnuita, sau pentru un scump dar in definitiv banal parfum la moda, mai important e ca suntem prezenti in mijlocul celor dragi si ca impartim cu ei buna dispozitie si preaplinul sufletesc.

Bunaoara maine seara suntem invitati la un cuplu acasa. Gazdele noastre sunt un menaj mixt, ea frantuzoaica si el olandez.

Noi doi, german cu romanca. Cu totii traim in Spania. Mie, in calitate de „alma de casa” imi revine sarcina de a alege „mica atentie”. In traducere, alma de casa inseamna „sufletul casei”. Revenind la cadou, am ochit deja confectia ideala: un ingenios arici comestibil, confectionat dintr-un bol de branza proaspata, in care infigem migdale pe post de ace, respectiv doua stafide in loc de ochi. Migdalele sunt spaniole autohtone; ramane de vazut daca branza va fi frantuzeasca sau olandeza, ca sa nu trezim animozitati in sanul gazdelor. In acest mod simplu am rezolvat problema multiculturalitatii cadoului nostru!

GABRIELACALUTIUSONNENBERGSPANIA 20