Povestea vorbei: „Celui ce nu face nimic îi este imposibil să găsească fericirea”
Politica Zilei
„Măi băieţi, mai hai pe-acasă!" Petru Romoșan Generaţia ’60 în literatură a avut meritele ei, descrise în nenumărate articole, studii, istorii, dicţionare – multe dintre ele absolut inutile astăzi. Dar această generaţie, ultra-favorizată politic, a avut şi umbrele şi penumbrele ei, încă trecute sub tăcere. O critică literară cu reflexe îngheţate ale anilor ’70, producătoare senină de istorii faraonice (metri cubi de maculatură), continuă să exalte imaginea rozalie a unor autori pe care nu-i mai citeşte nimeni. Adusă în scenă de Ceauşescu şi de grupul său de putere, generaţia ’60 a fost «generaţia tânără» atât cât a trăit şi genialul conducător – adică o eternitate, pentru restul populaţiei. Merită însă să observăm aici şi altceva. Ca să se instaleze confortabil în instituţii şi privilegii, care durează, în unele cazuri, până astăzi, această generaţie a făcut tabula rasa din cea anterioară, a «obsedantului deceniu»: cea a dejiştilor. Printre care se manifestaseră şi câţiva – puţini – scriitori de valoare. Unul dintre cei trecuţi în uitare cu brutalitatea asiatică specifică regimului comunist a fost şi Marcel Breslaşu. Marcel Breslaşu, muzician, om cultivat, cu studii de drept în ţară şi la Paris, cu licenţă şi doctorat, profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, redactor-şef la Secolul XX (1961 -1966), a fost un poet fermecător, care se cere redescoperit. Părţi mari din opera lui sunt neatinse de trecerea timpului. Iar angajamentele politice de altădată nu mai au astăzi nici o relevanţă. Lucru valabil, fireşte, şi pentru generaţia ’60.
Marcel Breslaşu (1903 Bucureşti – 1966 Bucureşti)
Cântec de lume … Şi băutul, şi tutunul, şi iubitul ca nebunul s-au dus – altul după unul! Mi-au rămas Doar de pripas Din amor – pân-o să mor – un surtuc tăiat cu şliţ şi ciubotele cu şpiţ,
Nae Ionescu, scrisoare deschisă adresata d-lui Nicolae Iorga: „Ce se întîmplă dacă prim-ministrul, convins în aberația lui mintală că reprezintă singura rezervă şi garanție a țării, nu vrea să demisioneze?” Nae Ionescu, adeptul revoluției, și Nicolae Iorga, cel al ordinii, într-o polemică din presa vremii, în anul 1928. Iată un fragment, valabil și astăzi, se pare, din Scrisoarea pe care Nae Ionescu i-a scris-o lui Nicolae Iorga în ziarul Cuvîntul: „D-voastră sînteţi pentru căile legale cu
un vocabular pestriţ, la răstimpuri cu capriţ şi-o lecuţă de ambiţ; din băut câte-un sughiţ şi sifonul de la şpriţ, din fumat, o tuse seacă, vechiul junghi care mă seacă (şi nădejdea c-o să-mi treacă) Numai fumuri şi parfumuri peste pustiite drumuri; numai glasuri de năluci la popasuri şi răscruci; numai umbre şi ecouri pentru sumbre quiproqouri… Asta e să-ţi aminteşti : să învolburi din crâmpeie – rămăşiţe pământeşti! – spulberata epopee… Şi te mângâi cu minciuna că şi-acum eşti încă domn peste nopţi – o-mie-una – într-o noapte de nesomn. Urzica, 30 aprilie 1966
Când sunt beat Când sunt beat mă simt alt om… Şi pe-acela îl cinstesc. Amândoi poftim pe-al treilea – şi toţi patru chefuiesc. Cad deodată doi sub masă. Celorlalţi nici nu le pasă! Zice unul (poate eu…): «Măi băieţi, mai hai pe-acasă!»
orice preţ. E o chestiune de metodă. Orice metodă e bună, cu o singură condiţie: să fie eficace. De aceea îmi voi îngădui să vă întreb care credeţi că e valoarea metodei dvs, în împrejurările de faţă. Iată un caz: Să presupunem un moment, prin absurd, că un prim ministru al ţării româneşti înnebuneşte subit; începe să creadă că prezenţa lui la cârma statului e absolut necesară şi, în ciuda tuturor insucceselor personale, a dovezilor de incapacitate şi a dezastrelor pe care le pregăteşte ţării, hotărăşte să se eternizeze la guvern. Evident, consiliul de regenţă poate să-l cheme o dată, de două sau de trei ori, recomandîndui să se retragă sau chiar cerîndu-i categoric demisia. Ce se întîmplă însă dacă primul ministru, convins în aberaţia lui mintală că re-
prezintă singura rezervă şi garanţie a ţării, refuză urma injoncţiunilor regenţei? Nu plec! Asta-i. O să răspundeţi probabil: guvernul a intrat în conflict cu Coroana! – Da, a intrat! Veţi adăuga: asta e lovitură de stat! – Da, este! Întrebarea e: ce poate face Regenţa împotriva loviturii de stat? Nu e decît o soluţie: să aresteze guvernul. Cu cine? Cu poliţia? Poliţia este a ministrului de Interne!” Sursa internet Mai în glumă mai în serios dar parcă prea e de azi, prea acru, prea ca la… noi! Dan Orghici
PS Ce mult aș fi dorit să simt altfel astă primăvară frumoasă, nu mai pot, mi-au furat-o politrucii cu tembelismele lor!
Liberali din Orăştie în conducerea județeană Duminică, 23 februarie, aproximativ 1200 de delagţi ai PNL Hunedoara au fost prezenţi la Sala Sporturilor din Deva, pentru şedinţa de alegeri a echipei de conducere judeţene. La eveniment a participat şi Crin Antonescu preşedintele partidului, alături de alţi lideri PNL. Liberalii din Orăştie au trimis peste 40 de delegaţi la şedinţa de alegeri. Candidată pentru Biroul Permanent Teritorial al PNL Hunedoara, Viorica Popescu din Orăştie a obţinut peste 700 de voturi. Preşedinte al partidului la nivel de judeţ a fost ales Mircea Ioan Moloţ cu peste 1100 de voturi. Biroul de presă PNL Orăştie
DISPECERAT DE INTERVENŢII APĂ-CANAL Operatorul de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare Activitatea Goscom SA Orăștie, roagă utilizatorii acestor servicii să sesizeze dispeceratului de intervenţii orice avarie apărută accidental în reţeaua publică de alimentare cu apă şi canalizare – respectiv până la căminul de branşament apă sau căminul racord de canalizare, pentru a putea interveni în timp util şi limita pierderile de apă. Pentru avariile apărute la instalaţiile interioare, după contorul de branşament, clienţii se pot adresa cu comandă societăţii noastre, iar remedierea se va efectua contra cost.
fon :
Clienţii se pot adresa non-stop la următoarele numere de tele0254 241723, 0254 247187, 0730 066193, 0736 397173
Conducerea Activitatea Goscom SA
„Oglinzile realităţii” PREFERINŢE ŞI PRIORITĂŢI
Cu paşi mari şi repezi se apropie primăvara; norocul că n-a fost mai deloc zăpadă anul acesta prin zona noastră ne -a ferit de pericolul inundaţiilor provocate de topirea gheţii şi a zăpezii, dar „primăvară” înseamnă o serie de lucrări publice de făcut, lucrări ce intră în responsabilitatea primăriilor. Ca de fiecare dată şi în fiecare an, sunt câteva fenomene naturale şi normale care, cu toate că toată lumea le aşteaptă, ne surprind ca şi cum ar fi izolate şi nepotrivite. CăAu început înscrierile în clasa pregătitoare derea primei ninsori este unul din aceste fenomene. Mereu administraţiile însărcinate cu degajarea carosabilelor şi a Învățământul orăştian pune la dispoziția părinților mai multe clase drumurilor de acces se lasă surprinse şi pregătitoare dintre care două cu predare step by step. servesc mereu scuza că nu sunt bani, ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DOMINIC STANCA" ORĂȘTIE oameni, utilaje, etc. Apoi urmează dez3 clase, respectiv 75 de locuri, cu predare în limba Română, forma de gheţul cu inundaţiile şi, la fel, aceeaşi învățământ tradițională; scuză de când lumea: nu sunt bani, oa1 clasă, respectiv 25 de locuri, cu predare în limba Română, forma de meni, utilaje… Apoi, în verile ploioase, învățământ step by step apare fenomenul de alunecare a terenuȘCOALA GIMNAZIALĂ „DOCTOR AUREL VLAD" ORĂȘTIE 4 clase, respectiv 100 de locuri, cu predare în limba Română, forma de rilor, când mereu aceiaşi oameni sunt afectaţi, mereu avem aceleaşi zone siînvățământ tradițională; nistrate, pentru că oamenii se încăpăţâ12 locuri- cu predare în limba rromani - forma de învățământ nează să-şi facă locuinţele pe terenuri tradițională; 1 clasă, respectiv 25 de locuri, cu predare în limba Maghiară, forma de instabile şi mereu aceeaşi mirare ne cuprinde când vedem la ştiri ce dezastre învățământ tradițională pot produce forţele dezlănţuite ale na1 clasă, respectiv 25 de locuri, cu predare în limba Română, forma de turii, cu toate că acestea ne sunt cunosînvățământ step by step. cute încă din clasele primare. În acest caz problema alunecării terenurilor se abordează cu judecăţi cel puţin copilăreşti – dacă nu cumva tembele – sau se ) merge pe varianta profitului, pentru că Programul STEP BY STEP la ciclul primar oferă posibilitatea de a-i încaacele persoane afectate de inundaţii dra pe copii după specificul fiecăruia. Modelul a fost creat ca un răspuns beneficiază de ajutoare umanitare şi de serios la marile schimbări din societate. În clasele acestea se oferă copiilor despăgubiri din partea autorităţilor şi a numeroase ocazii de a face descoperiri, explorări şi exerciţii diverse. Aceste ocazii îl fac pe copil să devină conştient, încă din clasa I, că tot ceea ce se unor asociaţii care îşi desfăşoară activitatea pe tărâmul strângerii de fonduri întâmplă în viaţă este interdependent.
Ce este învățământul step by step (pas cu pas
Ceea ce oferă această alternativă educaţională este un model viitoarelor generaţii în cadrul unei societăţi deschise, deoarece îi încurajează pe copii să devină cetăţeni activi şi să aprecieze valorile unui mod de viaţă democratic. Copilul este liber să îşi aleagă activităţile, are avantajul mişcării, alegerii materialelor şi autoservirii în aşa fel încât să-şi materializeze propria idee cu tema studiată. Învăţătorul are doar rolul de îndrumător în alegerea activităţilor copilului ţinând cont că fiecare copil are experienţe unice, interesante şi valori culturale care trebuiesc recunoscute şi respectate. Această alternativă pune în valoare respectul reciproc şi resposabilitatea faţă de cei din jur. Sistemul STEP BY STEP este bine structurat şi corespunde atât intereselor şi nevoilor de grup, cât şi celor individuale, incluzând şi îndrumările necesare pentru observarea şi evaluarea progresului fiecărui copil. Într-o clasă în care învăţarea se realizează conform programului STEP BY STEP, elevul se dezvoltă într-o atmosferă de încredere şi se simte ajutat. Învăţătorii care lucrează în această alternativă percep fiecare copil ca fiind unic, demn de înţelegere şi respect. Necesitatea centrării şcolii pe elev ţine seama de dorinţele, interesele şi trebuinţele lui specifice, obligaţia de cunoaştere a personalităţii copilului, ca bază de elaborare a comportamentului educativ al învăţătorului, de crearea unui mediu favorabil formării elevilor în funcţie de aptitudinile, dorinţele şi interesele lor. Dan Orghici
pentru ajutorarea sinistraţilor. Desigur, sunt foarte multe de spus la acest subiect, dar mă frapează altceva hic et nunc. Cu toate că anii au fost zgârciţi la Orăştie şi cu zăpada, şi cu frigul, şi cu precipitaţiile exagerate, oferindu-ne atât cât să meargă lucrurile şi să ne simţim bine, administraţia locală tot nepregătită pare a fi, chiar şi pentru puţinele neplăceri pe care ni le-a rezervat sau, pe care natura le rezervă în fiecare an şi în general. Primăvara trebuie făcute lucrări de întreţinere la zonele verzi, trebuie făcută curăţenie pe străzi după iarna mai mult sau mai puţin grea şi cineva trebuie să facă ceva şi la fânaţurile şi păşunile din proprietatea municipiului. Sunt lucrări pe care gospodarii şi le fac acasă şi de care primăria ar trebui să se ocupe fără nazuri şi fără scuze sau (in)justificări. Crengile copacilor din zonele verzi, spre exemplu, netăiate la timp, vor creşte anapoda atât ca formă, cât şi ca volum, ajungând să „mângâie” clădirile învecinate sau capotele maşinilor care îndrăznesc să se apropie prea mult de trotuare. Mai sunt încă, în Orăştie, zone verzi pentru care edilii se ocupă prea puţin sau deloc, zone aflate, culmea, nu departe de Primărie. Şi, tot aşa, prin apropiere, sunt străzi pe care ploile le fac impracticabile din cauza bălţilor şi a noroiului. Spre cartierele periferice municipiului – acelea care n-au fost încă amenajate – e dezastru atât pentru cei ce locuiesc acolo, cât şi pentru vizitatori. Stăm prost la capitolul „priorităţi”, asta este o certitudine. Lipsa exagerată de interes pentru anumite zone comparativ cu un interes nejustificat de mare acordat altor zone din Orăştie ne cam face să ne gândim la corupţie în instituţiile locale. La urma urmelor, toţi orăştienii plătesc taxe de municipiu şi merită să fie trataţi egal, fără semnale de alarmă şi fără intervenţii, rugăminţi.
Încă o şansă pentru şomeri După două luni de pauză, vineri, 28 februarie, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara (AJOFM) organizează prima bursă a locurilor de muncă din anul 2014. Acțiunea se va derula concomitent în Deva, Simeria, Hunedoara, Orăştie, Brad, Călan, Hațeg, Petroşani, Lupeni, Vulcan şi Brad, între orele 09.00 şi 13.00.
Punct de Lucru Orăştie al AJOFM Hunedoara Reprezentanţii AJOFM speră ca prima bursă din acest an să atragă un număr mare de şomeri aflaţi în căutarea unui loc de muncă, dar şi agenţi economici. „La Orăştie, prima bursă a locurilor de muncă a avut loc în iulie 2008, iar aici au participat în medie între 8 şi 15 agenţi economici/bursă şi au fost recrutaţi spre angajare în medie aproximativ 10 - 15 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă/bursă. Aceste date fluctuează lună de lună, uneori piaţa muncii oferă mai multe şanse alteori mai puţine”. A declarat domnul ec. Radu Trufaş, managerul punctului de lucru Orăştie al AJOFM Hunedoara „Aşteptăm la bursa de vineri angajatorii, poate mai mulţi, având în vedere că e prima bursă organizată în acest an. Sunt aşteptaţi să participe la bursă toţi cei ce caută un job şi estimez că vor fi puse la dispoziţia acestora un număr mare o gamă variată de locuri de muncă. Vă aşteptăm vineri la Punct de Lucru Orăştie, str. Octavian Goga, nr. 25.” Ne spune Radu Trufaş. Dan Orghici
Ce vreau să spun de Cornel Nistorescu
După cum se dau replicile şi după forma contondentă a răspunsurilor, devine cum nu se poate mai clar că USL se va termina destul de repede. Proiectul politic inventat în mare măsură de Dan Voiculescu pare a-şi fi trăit traiul. USL a pierdut din viteză cu fiecare acţiune întreprinsă, a reprodus până la oglindă toate slăbiciunile politicienilor români din toate partidele postdecembriste. Ce ne-a făcut USL-ul? Ne-a arătat că politicianul vorbeşte mult şi face puţin. Şi asta numai pentru el. Ce schimbare a adus USL-ul în comportamentul guvernanţilor? Cu ce a modificat USL Legea partidelor politice pentru ca banii alegerilor să curme cumpărările de locuri în Parlament şi de miniştri în guvern? Ce a modificat USL în selecţia profesioniştilor? Am ajuns în penibila situaţie de a avea parlamentari şi miniştri mai puţin instruiţi şi profesionişti decât precedenţii. Super-mediocri ca Gabriel Oprea nici Gheorghiu-Dej şi nici Nicolae Ceauşescu n-au avut! Ca să nu mai vorbim de calibrul lui Radu Stroe, al Ramonei Mănescu sau despre calităţile lui Eugen Nicolăescu, Gigel Ştirbu, Daniel Chiţoiu, Rovana Plumb sau acest penibil preşedinte al Camerei Deputaţilor. Caricatură politică prin excelenţă, Valeriu Zgonea este cel care, în chiar ziua în care a fost instalat în fotoliul Camerei Deputaţilor, l-a luat pe Georgian Surdu
de la RA-APPS şi a dat fuga pe litoral pentru a inventaria vilele de protocol de la mare şi pentru a-şi alege unele pentru el şi apropiaţii săi. Limba română chinuită, tupeul de om ieşit să ceară socoteală tuturor celor cu care stă de vorbă şi sărăcimea în exprimări ne arată că de la Dan Marţian încoace postul a fost mereu alocat aiurea. Fie pe criterii morale, fie pe cele intelectuale. Cu Valeriu Zgonea, USLul a izbutit să ducă funcţia respectivă mult mai aproape de grădina zoologică decât de nevoile Legislativului. Ce a făcut USL-ul din clientelapolitică? Ne aşteptam ca subiectivitatea cu care se câştigau contractele pe vremea Elenei Udrea, a Ancăi Boagiu sau a lui Adriean Videanu să înceteze. Asta a şi promis insistent Uniunea născută pentru a demola regimul Băsescu. Şi ce a ieşit? Guvernul Ponta nici măcar nu consideră că merită să dea o explicaţie la alocările către firmele lui Sebastian Ghiţă. PSD-ul a considerat un act patriotic să voteze neridicarea imunităţii lui Vlad Cosma, craiul afacerilor din Prahova. Şi pentru că USL-ul a socotit că poate face politică la normă, adică blitzkrieg-uri, a continuat cu legiferările de tip Iosefini. Ca şi la ultima suspendare a lui Traian Băsescu, a dovedit că n-a înţeles mare lucru din eşecul de atunci şi nici că s-ar fi vindecat de asemenea dorinţe. Din câteva învârteli de hârtii
Organizaţia “Helping Hands for Romanian Strays” Din nou la Orăștie
Sâmbătă, 22.02.2014, membrii organizaţiei „Helping Hands for Romanian Strays” au fost din nou la noi. Şi de această dată au venit cu: Hrană (4t.), coşuri şi pături pentru câini şi pisici. Îmbrăcăminte pentru adulţi, jucării pentru cei mici, articole medicale de uz uman şi veterinar, plus alte multe. După prima întâlnire avută cu organizaţia “Helping Hands for Romanian Strays” al cărei sediu se află în Recklinghausen - Germania, la data de 02.01.2014, domnul primar Ovidiu Laurenţiu Bălan s-a întâlnit pentru a doua oară cu preşedintele Rita Mihalski şi vicepreşedintele Nicole Steinert ai sus numitei organizaţii, în prezenţa domnului profesor Gabriel Petric, membru al asociaţiei “Lupy” din Orăştie. În urma discuţiilor constructive pe care domnul primar le-a avut cu delegaţia germană s-a creionat cadrul unui parteneriat în care atribuţiile municipalităţii sunt de a atribui un teren pentru un nou adăpost canin, cu sursă de
în reuniuni nocturne, la aceeaşi Cameră a Deputaţilor a încercat îmblânzirea pedepselor condamnaţilor sau ale viitorilor condamnaţi. Ce ne-a arătat acest soi de comportament? Că PSD-ul a făcut ce a vrut şi USL-ul nu a pus piciorul în prag. Adică n-a avut importanţa unei mari alianţe echilibrate. Şi pentru a dovedi că parteneriatul în Uniune este doar o floare la butonieră, USL-ul n-a avut nici un mijloc de blocaj atunci când muşteriii săi au pornit să spargă ministere pentru a obţine controlul asupra unor zone mai bănoase. USL-ul n-a funcţionat decât ca înţelegere între afacerişti când unii au subtilizat ministere pentru a scăpa de oameni incomozi gen Mona Pivniceru. USL a continuat să facă politică şi să ia decizii numai pe măsura intereselor imediate, ignorând electoratul şi societatea. Şi dovedind că nu poate concepe proiecte de viitor. De ce să funcţioneze USL-ul mai departe? Câştigă România un strop de ceva? Nici stabilitatea nu intră între valorile pe care le-ar mai putea garanta. Altceva, cum, de unde şi cu cine? Statul continuă să funcţioneze pe împrumuturi bancare iar viaţa politică se reduce la dispute publice pentru controlul
energie elctrică şi cale de acces. Partea germană v-a împrejmui spaţiul, v-a amenaja o construcţie unde doctorul veterinar poate să-şi desfăşoare activităţile specifice precum şi o magazie pentru hrană şi alte materiale necesare. Toate acestea sunt necesare pentru că în continuare câinii comunitari de pe raza municipiului creează probleme. Primarul Ovidiu Laurenţiu Bălan a făcut de asemenea propunerea ca la acest adăpost să se poată desfăşura şi activităţi educaţionale în care elevii sau copiii cu familiile lor să poată învaţa mai multe despre responsabilitatea pe care o porţi ca proprietar de animale. Scopul ţintă al parteneriatului este reducerea numărului de câini hoinari de pe străzile municipiului, de a îi steriliza, crotalia, de a le aplica tratamentele medicale necesare, de a le implanta cip-uri, de a le întocmi paşapoarte, iar în final găsirea persoanelor doritoare din Germania pentru adopţia acestora. Activitatea acestei organizaţii nu se rezumă doar la ajutorul dat animalelor ci şi a celui umanitar. Concret, în data de 2 ianuarie, ajutorul a constat în cca 1000 kg de hrană animală, iar în intervalul 14-17.02.2014 ajutorul lor însumează cca: 6 tone hrană animală, un microbuz cu jucării care au fost donate Creşei Municipale în prezenţa primarului, un microbuz cu haine, încălţăminte, cârje, cadre ajutatoare pentru persoanele vârstnice, toate acestea fiind donate Asociaţiei ‘Samaritenii Orăştieni”.
asupra puterii. La ce foloseşte o asemenea politică? N-ar fi mai folositoare o spargere? Cât a existat, USL-ul a ratat încercarea de a-l debarca pe Traian Băsescu, a ratat modernizarea Constituţiei şi a ridiculizat un proiect important - regionalizarea României. A izbutit doar două lucruri. Să dărâme guvernul Boc şi să refacă pensiile diminuate de Traian Băsescu. Aici ar trebui pus un asterisc. Guvernul Ponta a refăcut procentele pierdute din pensii prin celebra decizie a preşedintelui fără să fi izbutit şi refacerea puterii de cumpărare şi a nivelului de trai din acel moment. Cine este de vină? Bătălia cea mare se dă pentru a pune eşecul în cârca unuia sau a altuia. Susţinătorii şi angajaţii încearcă să împingă toată responsabilitatea pe umerii adeversarilor. USl-ul gâfâie şi îşi va da obştescul sfârşit pentru că s-a dovedit a fi o alianţă fără proiect politic, redusă doar la dorinţa alungării lui Traian Băsescu. A trâmbiţat acest scop, a cules un potop de voturi şi apoi a crezut că îşi poate instala oastea de neica nimeni în punctele cheie ale unei societăţi bulversate. Acum se vede destul de clar că improvizaţiile cu impostori, neamuri, ciraci politici şi lipitori de afişe nu ne ajută să ieşim din şanţurile prin care mergem de o bună bucată de vreme. Indiferent ce guvern va rămâne să conducă pe urmele USL-ului, tot guvern de tranziţie va fi!
Ședinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Orăștie Joi 27 februarie 2014, ora 14 în sala de şedinţe a Consiliului local Orăştie, micul parlament al Orăştiei se întruneşte pentru şedinţa ordinară, sunt trecute pe ordinea de zi 18 puncte dintre care menţionez: Proiect de hotărâre privind suplimentarea numărului de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav. Proiect de hotărâre privind modificarea redeventei unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale situate în imobilul din str. Mureşul, Piaţa Micro II . Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr.16/2013 referitoare la acceptarea înfiinţării unui consorţiu şcolar în municipiul Orăştie. Proiect de hotărâre privind revenirea la forma iniţială a mesajului de pe Troiţa de lângă Catedrala „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Proiect de hotărâre privind darea unui acord de principiu pentru scoaterea definitivă din fondul forestier a unei suprafeţe de teren aflată în proprietatea municipiului Orăştie şi în administrarea Regiei Publice Locale „Valea Orăştiei” în vederea realizării investiţiei „Amenajare hidroenergetică Sibişel (Microhidrocentrală Sibişel)” Şi altele, eu am enumerat doar câteva.
zece miliarde lei vechi, are arierate de trei miliarde șapte sute și până la sfârșitul lui martie vor fi opt miliarde jumătate, bani care trebuie puși jos, dacă nu, ne vor fi blocate conturile.” Făceam parte dintre cei ce nu credeau în actualul manager interimar, nu mă convinseseră nici cuvântul primarului, nici portofoliul domniei sale. Se vede că m-am înșelat! Unul dintre motoarele principale ce au pornit demersul pentru crearea acestei secții este doamna dr. Alina Ardeleanu, un Om ce a intrat în viața politică cu un singur scop, acela de a-și ajuta semenii aflați în nevoie. Împreună cu managerul Încercat de greutăți, stres, interimar Graziela Achim și lipsa alimentației adecvate, primarul Orăștiei organismul uman clachează, Ovidiu Bălan au diferitele forme de îmbolnăviri format echipa ce au cer din partea sistemului de dus la bun sfârșit sănătate diferite forme de acest proiect. tratament. Năpăstuiți de Pentru a aduce problematica cazului, de durere spitalul pe linia de și lipsuri financiare, bolnavii ce plutire şi a degreva necesitau tratament oncologic, bugetul de cheltuielile din Orăștie și împrejurimi, erau cu plata datoriilor, până nu demult constrânși să a mai îndure și alte nevoințe. De Manager Graziela Achim municipalitatea investit sume la mijloacele de transport care importante în să-i ducă la Deva (un adevărat calvar), la cozile ce te rețin cu orele la îmbunătăţirea serviciilor medicale Policlinica din reședința de județ. Bani și timp furnizate, cât şi a varietăţii paletei pierdut, ce se suprapun durerii pricinuite de oferite pacienţilor. Așa s-a înființat boală făceau până la începutul acestui an din noua secţie de oncologie, amenajată şi utilată la standarde europene şi viața multora un calvar. Dacă la începutul anului trecut, spitalul cu personal cu pregătire de „Încercăm prin toate din Orăştie era în colaps, într-un interval de specialitate. timp relativ scurt, prin intermediul mai instrumentele pe care le avem la îndemână să multor investiţii făcute „cu cap”, edilul șef a schimbăm în bine situaţia spitalului reuşit să salveze situaţia. Astfel, a devenit municipal. O lucrare extrem de importantă funcţională o nouă secţie a spitalului, este înfiinţarea secţiei de oncologie care diversifică gama de servicii medicale oferite şi respectiv cea de oncologie. Aici sunt nevoit să fac o paranteză. După poate atrage mai multe fonduri prin creşterea demisia fostului director, medicul Dan Mihail numărului de pacienţi. Însă, lucurile nu se vor Sechi, când cuvântul de ordine era: „Este o opri aici”, susţine primarul municipiului situație de criză din care trebuie să ieșim, Orăştie, Ovidiu Bălan. Și nu au fost puține spitalul are până la acestă dată datorii de peste intervențiile făcute de primarul Orăștiei. A fost personal de nenumărate ori la Sală de tratament Ministerul Sănătății, la Casa de Asigurări de Sănătate. Nu după multă vreme, dar cu destul efort, secția de Oncologie a prins contur și nu numai contur ci a devenit o realitate, aparatura fiind adusă, salonul pentru internările de zi făcut, cabinetul medical terminat, mai trebuia medicul. Astfel - și aici nu pot să-l omit pe Dr. Ioan Ivașcu care dorea ca Spitalul din Orăștie să aibă cât mai mulți medici orăştieni – doamna Nadia Carmen Țîrvuloiu, medic
Ovidiu Bălan, Primarul Orăștiei
specialist oncolog, devine primul medic oncolog al spitalului din Orăștie. Nadia Carmen Țîrvuloiu, este orăștiană, a terminat cu brio Universitatea de medicină și farmacie „Iuliu Hațieganu" Cluj Napoca, face Secția Oncologie a spitalului Orăștie
specializarea în oncologie în Franța, un an jumătate, ca apoi să lucreze în secţia de onco-logie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Iar, de curând, revine să lucreze acasă. Astăzi secția Oncologei este o realitate și, dacă Dr. Alina Ardeleanu gândesc financiar, o realitate benefică bugetului spitalului nostru, aducând un plus de peste 850.000.000 lei vechi, cea ce nu este puțin iportant. Dar, serviciul medical, după părerea mea, nu trebuie cuantificat în bani, medicina este pentru oameni nu prentru contabili, dar despre asta în alt articol, când sper să vorbim mai pe larg despre ofurile sistemului medical în general și ale spitalului municipal din Orăștie, în special. Nu doresc nimănui să ajungă pacient al Secției Oncologie din cadrul spitalului din orașul nostru, dar, dacă starea de sănătate vă aduce în pragul de a căuta un medic oncolog, nu mai sunteți nevoiți să mergeți în alte localități, decât în cazuri extreme. De-a Domnu să nu fie nevoie! Dan Orghici
Întâlnire de lucru cu tema: „Stațiunea Geoagiu Băi – prezent și viitor” Domnule primar Ioan Vălean, care este scopul acestei întâlniri? Ioan Vălean, primarul orașului Geoagiu: Este o întrevedere între agenţii economici din staţiune şi administraţia publică locală, ce a avut loc în data de 19.02.2014, la Hotel Vacanţa. Principala temă de discuţie a fost dezvoltarea Staţiunii Geoagiu Băi şi stabilirea acţiunilor pentru pregătirea deschiderii sezonului estival 2014. Au participat atât reprezentanţi ai structurilor de primire turistică din staţiune, cât şi reprezentanţi din alte domenii economice. În condiţiile trecerii economiei româneşti la o profundă restructurare pe criterii de eficienţă şi rentabilitate, un rol de mare importanţă revine factorului uman. Pentru staţiunea Geoagiu Băi, factorul uman face referire la agenţii economici din toate domeniile, care trebuie să conştientizeze importanţa colaborării între ei şi cu administraţia locală pentru asigurarea unei dezvoltări armonioase a staţiunii. O problemă principală o reprezintă absenţa ofertei turistice în extrasezon. Staţiunea Geoagiu Băi este cunoscută doar prin prisma sezonului estival. Pe termen scurt şi mediu – prin colaborarea mai sus amintită - agenţii economici pot găsi unele soluţii pentru acoperirea acestor goluri. Pentru o bună funcţionare, este necesar a se parcurge toţi paşii pentru intrarea în legalitate şi anume, din punct de vedere al clasificărilor, obţinerii acordurilor de funcţionare etc. Bugetul local nu permite realizarea tuturor cerinţelor. Din păcate, procentul încasat din taxe şi impozite locale fiind redus, se fac eforturi pentru găsirea altor soluţii de finanţare. Dan Orghici: Întreprinzătorii privaţi au venit cu soluţii în acest sens? Ioan Vălean: Da! Agenţii economici prezenţi la întâlnire au venit cu următoarele propuneri: reparaţii la Cantina nr. 1, amenajarea unui teren sintetic de fotbal, amenajarea unui traseu de alergare, montarea unui indicator pe A1 pentru Geoagiu și Staţiunea Geoagiu Băi, amenajarea unei zone de promenadă, amenajarea spaţiilor verzi din domeniul public și plantarea de flori, stabilirea unităţii arhitecturale în PUG, sprijin din partea personalului din cadrul serviciului Public și la curăţenie, sprijin / îndrumare pentru participarea / organizarea de cursuri și practică pentru pregătirea personalului din domeniul turismului, găsirea unor soluţii pentru amenajarea blocurilor, Asociaţie de Proprietari. Dan Orghici: Administraţia Locală cu ce poate sprijini? Ioan Vălean: Administraţia locală a propus: din data de 20.02.2014 va începe operaţiunea “curăţenia de primăvară”, semnalizarea rutieră şi turistică a Staţiunii, amenajarea drumului spre Grota Haiducilor, soluţionarea problemei cu apă la cascadă şi a traseului spre aceasta. Nămolul – această resursă naturală este insuficent pusă în valoare în special din lipsa fondurilor pentru obţinerea avizelor și autorizațiilor necesare exploatării, a tehnologiei de extracție și prelucrare, dar şi a specialiştilor în astfel de tratamente. Punerea la dispoziţia agenţilor economici a informaţiilor cu privire la Programul fondurilor europene 2014-2020 şi nu numai. În pregătire pentru depunerea unei cereri de finanţare – LUCRĂRI DE CONSERVARE, RESTAURARE, PUNERE ÎN VALOARE MUZEOGRAFICĂ ȘI TURISTICĂ A COMPLEXULUI TERMAL ROMAN GERMISARA - valoarea estimativă a lucrării: 7.184.000 lei Până în luna martie depunerea Proiectului Tehnic pentru „CENTRU NAŢIONAL DE INFORMARE ȘI PROMOVARE TURISTICĂ, Staţiunea Geoagiu Băi” - prin POR 2007-2013, AXA 5, DMI 5.3.
Mai contează cetăţeanul în politică?
Dinu C. Giurescu
La 9 decembrie 2013 s-a împlinit un an de la alegerile care au dat Uniunii Social Liberale o majoritate absolută covârşitoare. Atunci cetăţenii au încredinţat candidaţilor USL toate năzuinţele şi speranţele lor de mai bine, aşteptările lor pentru o politică deschisă faţa de oameni, cu măsuri luate la vedere, cu îngrădirea, pe cât posibil, a fraudelor şi combinaţiilor suspecte ce par a fi cuprins întreaga ţară. După câteva măsuri de îndreptare necesare şi bine-venite, se pare că ne întoarcem la vechile obiceiuri. În timpul campaniei electorale din 2012, câte un cetăţean îmi spunea „toţi sunt la fel, domnule profesor“! Îi răspundeam că nu este aşa, că vine o echipă nouă, altfel decât aceea dinainte. * Am ajuns în decembrie 2013, la bilanţul de un an. Teme majore stau fără răspuns deocamdată; nu avem vreo explicaţie nici de ce, nici cum şi nici ce va urma. Astfel, vânzarea resurselor minerale, de ce şi cum se vând, ce se va face cu banii; la fel cu resursele energetice; schiţarea (cel puţin) a unui plan de redresare, cu ce începem; crearea unor locuri de muncă; starea pădurilor şi exploatarea lor sălbatică; cum stăm cu ratele către Fondul Monetar Internaţional şi ceilalţi creditori, pe câţi ani de acum înainte; ce facem cu legea învăţământului din 1 ianuarie 2011; când se va stabili curricula, mai ales la disciplinele umaniste. (Lista poate continua.) * În schimb, asistăm în interiorul USL, cu mirare crescândă, la lupta pentru putere, pentru controlul deplin al executivului de către unii, în detrimentul altora. Ne întrebăm când vom avea o dezbatere parlamentară reală, privind necesitatea şi consecinţele exploatării gazelor de şist. Când va avea loc o dezbatere asemănătoare privind un plan concret de redresare a ţării? Agenda parlamentarilor este stabilită, în cea mai mare parte, de iniţiativele executivului. Vom avea oare şi invers, o dezbatere parlamentară ca punct de pornire obligatoriu pentru guvern? * Dincolo de toate stau cetăţenii care au votat masiv pentru USL la 9 decembrie 2012. Ce se întâmplă cu ei? În toată hărmălaia de la centru, nimeni nu pare să-şi mai amintească de ei, ce au vrut ei la alegeri, ce s-a ales din promisiuni, care este starea lor de spirit în prezent, dezamăgirea lor. Astăzi, cetăţeanul de rând pare să fi fost scos din ecuaţia politică. Totul se petrece încâlcit, undeva sus. Mai interesează încrederea şi votul locuitorilor ţării? Pare îndoielnic. Foarte curând, oamenii vor fi chemaţi (pentru a câta oară?) la alegerile europarlamentare. Mai interesează ce vrea şi ce speranţe mai are cetăţeanul român de rând în anul Domnului 2014?
Magazinul HORTICOM Din zona Spitalului Municipal
vă oferă o gamă largă de produse
LUNI - VINERI 8-20 SÂMBĂTĂ 8-17 DUMINICĂ 9-17
vinde bijuterii din aur şi argint cu plata în rate; fără dobândă; cântărire şi verificare gratuite; - cumpără aur şi argint; - se fac reparații la bijuterii de aur şi argint.
Sunt unele similitudini mai mult decât evidente între cele două ţări vecine, România şi Ucraina. Dacă în contextul căderii Zidului Berlinului, România a reuşit, printr-o Revoluţie sângeroasă, să iasă de sub tutela lagărului comunist, drumul ei până la democraţie fiind teoretic asigurat, nu a însemnat însă că ar fi fost şi presărat cu flori, poate doar cu ghimpi sau mai degrabă cu scaieţi. S-au făcut din start greşeli care au avut efecte dezastruoase, pornind de la simplul fapt că în locul lui Ceauşescu şi al angrenajului său, am acceptat (greu de spus de ce), să fim conduşi de eşalonul doi al PCR. Şi aici e vorba despre Ion Iliescu, evident însoţit de un anturaj care s-a dovedit a fi tot un angrenaj păgubos pentru toată lumea. Cât de greu am scăpat în 1996 de Iliescu, unii dintre noi îşi amintesc, cu precădere aceia care am dus o luptă acerbă pentru debarcarea acestuia, prin mijloace pur democratice. În noaptea de după scrutinul electoral pentru prezidenţiale, îmi amintesc o scurtă discuţie cu, pe atunci şeful meu de la AM Press, Lucian Avramescu, în care îl întrebam: „Am scăpat?”; „Da”; „Sigur, sigur?”; „E gata!”. Ei bine, răsuflând uşuraţi, ne-am culcat liniştiţi pe-o ureche, nedândune seama că ne-am ales cu un preşedinte de paie, Emil Constantinescu, în timpul căruia caracatiţa lui Iliescu a continuat să se dezvolte, iar pe lângă asta a mai apărut una, de-a dreptul demenţială: aceea a lui Traian Băsescu. A mai urmat apoi un al doilea episod Ion Iliescu la Cotroceni, care ne-a dus din nou în cap şi de-a dreptul la disperare. Aici a apărut deja bine înfipt Adrian Năstase care, departe de a fi un sfânt, l-a mai pripăşit pe lângă el şi pe Victor Ponta. Trebuie amintit că al doilea mandat al lui Iliescu a fost câştigat pe fondul contrapartidei cu Corneliu Vadim Tudor, care răcnea public cum are el de gând să omoare ziariştii pe stadioane, aşa că n-a prea fost de ales. De altfel, cu asta am fost de acord majoritatea dintre cei vreo 90 de ziarişti din ţară, absolut toţi cu teancuri de dosare penale pentru calomnie în presă, unii având şi condamnări cu amendă penală sau chiar cu închisoarea, şi care ne-am reunit la Bucureşti la iniţiativa lui Mircea Toma, preşedintele Asociaţiei de Monitorizare a Presei (Active Watch). Ei bine, în 2004 am ales ca orbii, foarte mulţi, în fond îndeajuns de mulţi, doar că unii acum nu mai recunoaştem, că Traian Băsescu, cu tot cu lacrima lui de crocodil „dragă Stolo”, ar fi mai cât de cât vis -a-vis de Adrian Năstase, adică rezerva bine pregătită a lui Iliescu pentru mai departe. Ce-a ieşit, ferească Dumnezeu! Practic, am adus cel mai damnat individ posibil la Cotroceni. Pe unul care nu s-a sfiit să distribuie teroarea ca pe pliante, a început să se erijeze efectiv în locul guvernului, să calce în picioare Parlamentul, să împrăştie ură şi să ameninţe de pe poziţia unui Zeus de Dâmboviţa. Cu o Afrodită pe numele ei Elena Udrea de-a dreapta, a creat imaginea perfectă a unui Olimp căzut în Iad. Un referendum pentru demiterea lui Băsescu a eşuat, în 2007, printr-un truc ciudat, scrutinul fiind astfel organizat încât să reunească şi votul popular asupra noii Constituţii. Cine, ce a numărat după închiderea urnelor, e greu de spus acum. Paradoxal, ca şi când nu ar fi fost de ajuns, în 2009, cu un procent la limită, de 50,34%, de fapt cu o diferenţă infimă de 70.321 de voturi, despre care se ştie că au venit „cu pluta” din diaspora, unde s-ar fi înregistrat un vot la două secunde (!) – exemplul Ambasadei României din Paris, Traian Băsescu l-a surclasat pe Mircea Geoană. Ce-a fost mai departe, în al doilea mandat, de-a dreptul fioros, al (de-acum îi voi spune aşa) numitului băsescu traian, o ştim prea bine. O nouă încercare de demitere a respectivului a eşuat în 2012, întreg exerciţiul democratic lovindu-se de CCR, care s-a dovedit mai tare decât 90% din electorat, ca să nu mai zic şi că decât Parlamentul, care este organul reprezentativ al Poporului Român. Astfel încât, mai avem băsescu până pe la iarnă.
UCRAINA Dar, ce este, cred, cel mai relevant, din nou s -a pierdut un moment extrem de important, şi anume fructificarea manifestaţiilor maraton din Piaţa Universităţii, din ianuarie 2012, care n-au concluzionat decât în demiterea guvernului Boc, şi instalarea, după o scurtă perioadă, cu MRU premier, a USL-ului, la putere. Care USL părea o soluţie logic bună, chiar dacă acum scârţâie din toate încheieturile, e precum un schelet căruia dacă-i tragi un ghiont, pică, se dezintegrează. Jocurile meschine ale băsescului au otrăvit în continuare societatea românească şi cu siguranţă acest individ, pe lângă că are toate serviciile secrete în mâna sa, a reuşit să facă praf USL-ul, prin tehnici de manipulare şi diversiune bine învăţate la şcoala fostei Securităţi (o fi vreo legătură între una şi alta? – o fi!). Ce ar fi însemnat ducerea unei lupte acerbe până la capăt, în stradă şi nu pe sloganul pur politic „Dreptate până la capăt!”, arogat de USL, se poate vedea printr-o comparaţie, nu neapărat forţată, cu ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Păstrând, desigur, proporţiile şi nedorind, Doamne fereşte, să vedem un Bucureşti în flăcări, cu sute de morţi şi răniţi pe străzi; ceea ce ar fi fost, de altfel, aproape imposibil, într-o ţară membră UE şi NATO. Dacă în Ucraina s-a reuşit o mediere tocmai din partea UE, drept sub nasul Rusiei, în România ar fi venit ca aproape impusă debarcarea acestui Ianukovici de Dâmboviţa, numitul băsescu traian. Şi aş fi vrut să văd şi pe unde fugea băsescul, pentru că Ianukovici a fost prins la Doneţk tocmai pe când încerca s-o tulească, mă gândesc că în direcţia Putin. În ce priveşte Ucraina, după aşa-zisa Revoluţie Portocalie din 2004, care a fost de fapt instaurarea unui sistem de genul băsist, abia acum se poate spune că se află unde eram noi în 1989. Dacă ucrainienii vor face aceleaşi greşeli tembele precum românii, timp de 24 de ani, rămâne de văzut… Să sperăm că aceste diferenţe în timp nu vor însemna mai nimic la scara istoriei, doar că, din păcate, ele se petrec în timpul vieţii noastre. Daniel Marian Interesante similitudini face Daniel, dar mie, zău, nu-mi vine a plânge de dragul trecutului, numa’ aşe, ca să uit viitorul, şi ca să merg cu „dreptatea până la capăt”, nu pot să omit una dintre primele hotărâri ale Radei Supreme a Ucrainei. Rada Supremă a Ucrainei a abolit, duminică, legea privind principiile politicii de stat în legătură cu limbile minorităţilor, adoptată de parlament în iulie 2012. În virtutea acestei legi, numeroasa comunitate românească din Ucraina a fost direct vizată, româna având statut de limbă regională în zonele în care etnicii români erau majoritari, transmite Romanian Global News. Legea adoptată de Parlamentul de la Kiev permitea utilizarea oficială a limbilor regionale în instituţiile publice locale, în cazul în care 10% din totalul populaţiei dintr-un teritoriu vorbeşte o limbă minoritară. De la adoptarea legii referitoare la limbile minorităţilor, în 2012, limba română fusese folosită ca limbă regională în raionul Herţa, în 3 comune din Raionul Noua Suliţă, în 11 comune din Raionul Hliboca şi în 4 comune din Raionul Storojineţ, alte comune cu populaţie românească urmând să voteze aplicarea legii pe teritoriul lor.
Este de remarcat cum serviciul de propagandă în limba română de la Ucraina Internaţional a intrat imediat în acţiune, dezinformând presa română mai puţin informată legat de faptul că legea respectivă, una dintre cele mai euroconforme legi ale regimului Ianukovici, nu ar fi fost de folos comunităţii româneşti, citează acelaşi Romanian Global News. Hm, mai c-aş plânge de dragul românilor de acolo, decât de dragul vremurilor la care şi aşa nu mă pot întoarce, dar hai, că nu am terminat, mai am una, sau poate mai multe. Sigur, e mişto să fim alături de tipa aia cu machiajul super-profi din piaţa din Kiev care ne cheamă la luptă pentru libertate alături de ei, dar să nu uităm nişte chestii. Pentru că Ucraina n-a înghiţit cum trebuie povestea cu Insula Şerpilor, interesul lor în apele teritoriale româneşti fiind şuntat de decizia de acu’ vreo 5 ani, de care a uitat toată lumea. Ar fi vrut ei să pună mâna pe bucata aia de teritoriu, să vândă resursele mafioţilor lor, nu alor noştri; Pentru că toţi copilaşii ce empatizează cu orice dacă este cool, instigant şi emotiv uită povestea cu nava Rostok, o chestie cu 5000 de tone de oţel, care a eşuat pe canalul Sulina în 1991 şi a stat acolo suficient cât să-şi amenajeze ucrainienii canalul Bâstroe. Mai ţineţi minte revoluţia portocalie de prin 2004, pe urma căreia a câştigat şi marinarul felator de licurici preşedinţia? Ei, pe-atunci au apăsat pedala de acceleraţie băieţii exact pentru stricarea intereselor economice ale României, pe canalele de Dunăre. Nu crezi, cercetează, şi o să-mi dai dreptate, mai jos o să ai şi surse, dar nu de genul pe care-l vezi de la distanţă, mulţi au internetul pentru like-uri, unul n-ar căuta să afle pe ce lume trăieşte. Da, deja poliţia a trecut de partea poporului şi urmează să vorbim despre alegeri prezidenţiale anticipate. http://eftimie.net
Dar: „ULTIMA ORĂ! Crimeea declară că iese din componenţa Ucrainei! Vot aproape UNANIM al deliberativului local” Sovietul Suprem din Crimeea a adoptat astăzi, cu 78 de voturi din 81, o declaraţie specială în care anunţă oficial despre intenţia de a ieşi din componenţa Ucrainei. În declaraţie se spune că de vină pentru situaţia din ţară se fac „provocatorii politici” Klitschko, Yatseniuk şi Teagnibok, ambiţiile cărora „au dus la vărsările de sânge”. Mai mult, deputaţii din Crimeea spun că nu vor participa la alegerile anticipate din mai şi că, din cauza „maidanizării ţării” vor declara ieşirea din componenţa Ucrainei. Reamintim că ministrul interimar de interne de la Kiev a anunţat azi dimineaţă că împotriva fostului preşedinte al Ucrainei, Victor Ianukovici, a fost emis un mandat de arestare, sub acuzaţia de a fi ordonat ucideri în masă. În acelaşi timp, deputatul din partea fracţiunii UDAR, Vladimir Kurennoi, a scris pe una din reţelele de socializare că fostul preşedinte al Ucrainei, Victor Ianukovici, ar fi fost arestat în Crimeea. „Reţinut! În Crimeea – se pare că este adus, însă informaţia trebuie verificată. Nu garantez, dar sursele sunt de încredere”, a postat Kurennoi. http://abcnews.md
Ei, şi cine ştie ce mai urmează, liderii europeni au cam dat-o la colţ, Maica Rusie ştie ea ce face. Şi nu e totul. Conform sursei RusNavy Intelligence, înainte de semnarea acordului, o sursă militară de nivel înalt de la Moscova ar fi evocat posibilitatea ca orice ajutor financiar rusesc pentru Ucraina să fie condiţionat de posibilitatea ca Federaţia Rusă să primească accesul la capacităţile industriale militare strategice din Ucraina (situate toate în zona de sud-est a ţării), pentru producţia de echipamente militare necesare armatei ruse. Retrăgând ambasadorul de la Kiev, oare care o fi semnalul? Nu, dragă Dan, (tu, acela care citeşte pentru că tu eşti la puterea a patra, vrei să şti şi asta îţi dă putere) similitudinile sunt de prisos aici, noi trebuie doar să fim atenţi la vremurile ce vin, trecutul este bun de studiu, nu de retrăit. Dan Orghici
Libertatea. De exprimare. De excludere. A Libertăţii
coabitare Ponta-Băsescu, cam toţi oamenii pe carei pusese în posturi cheie Pentru mine, libertatea înseamnă să nu îmi spună nimeni ce am de făcut. din guvern, au fost maziAcesta este punctul culminant al luxului. liţi sau sunt pe cale de a Daniel MARIAN fi. Putând deduce de aici cum că, respectiva coabitare nu a lăsat loc unei coabitări mai mult decât necesare, tocmai în interiorul USL. Soluţia lui Crin de a-l propulsa pe Klaus Johannis sus – foarte sus Politica de pe Dâmboviţa e varză. Poate fi acesta şi un truism, caz în în guvern, e probabil ultima care voi zice că e sfeclă, mazăre sau ciuperci. Mai grav e că şi speranţele carte jucată, rămâne de văzut noastre în ce priveşte o cât de cât firească vieţuire în această ţară, sunt dacă una bună sau rea. Despre Ponta, ce să zic? tot la fel. Se ştie, din popor, că atunci când doi se bat, al treilea câştigă. Calmul lui aparent îi dă un În speţă, e vorba despre tot circul care ne este servit zilnic, şi în care oarecare spor de imagine înainmai nou, protagoniştii sunt Crin Antonescu şi Victor Ponta. Şi care sunt tea lui Crin, în acest caz. Deşi, menite să ne facă să uităm, parc’am şi putea!, de numitul băsescu dacă e să ne uităm printre traian. Ne tot întrebăm ce naiba i-a apucat pe ăştia doi să dărâme ceea rânduri, nu văd vreun motiv ce părea bine clădit, şi susţinut de 70% dintre români, ca un recul la pentru care rolurile să fie inversate, adică să avem un Ponta nervos şi eşuarea demiterii băsescului la referendum. un Crin calm. Ponta, în mod meschin-mişelesc s-a pus de-a USD, creânChiar au priceput că n-au fost aleşi de drag ce le este românilor de du-şi practic o cale unilaterală. Nici nu mă prea gândeam că va respecmoaca lor, ci doar pentru că au promis „Dreptate până la capăt!”, slota până la momentul ultim oportun angajamentul de susţinere a lui gan electoral care s-a dovedit a fi mincinos şi înlocuit în fapt cu „Vax Crin la prezidenţiale. Dar nici nu mă gândeam că va acţiona chiar în albina!”? Cum că n-ar mai avea câştig la urne decât cel mult o treime văzul lumii, lăsându-l făţiş cu ochii-n soare pe Crin, profitând de adordin cât au avut, pe motive de pură demagogie? Şi atunci şi-au luat fiemeala lui proverbială, nu ştiu dacă şi reală… care armele şi bagajele, ori mai bine zis jucăriile, şi s-au cărat în bârloPornind de la cele mai recente declaraţii ale lui Crin Antonescu, care guri / cuiburi separate? Unde să-şi reconstruiască, vezi, Doamne, imase produceau tocmai în vreme ce scriu aceste rânduri, şi unde? – culginea deja terfelită prin propria lor incapacitate de a fi oneşti şi conmea, tocmai la Deva, cu ocazia realegerii/ secvenţi? nealegerii lui Mircea Ioan Moloţ la şefia PNL Văd zilnic reacţiile de pe Facebook ale celor cu Hunedoara, pot să spun de pe acum că varza care susţineam zilnic USL în încercarea de debarpolitică e numai bună de pus la murat în butoi. care a băsescului, şi în momentele Pieţii UniverUSL, cam pa! – de vreme ce Ponta-i zice pa! – sităţii, şi în cele de la referendum. Măi fraţilor, cel lui Crin ca preşedinte, şi iată, Crin – pa! – lui puţin la trei sferturi dintre aceşti oameni faini, Ponta ca prim-ministru. Ce va fi marţi nici nu acum le-a ajuns dezamăgirea până în gât. Pe critemai contează, pentru că e deja previzibil. Să riul: Unde e băsescul?; la Cotroceni; aha!; păi aşa zicem că USL s-a rupt azi, duminică, 23 februane fu’ vorba?... Da, în cazul acesta teoria ţine, cel rie 2014, la Deva? Hai s-o zicem, că n-avem de puţin din punctul meu de vedere… ce nu! Ar mai fi şi alte scenarii care pot sta în spatele P. S. Cine-i Tăntălăul, cine Gogomanul, în nervozităţii bruşte şi exacerbate a lui Crin. Şi toată povestea asta, e gen „ghici ghicitoarea anume, unele interese nedeclarate, dar care transmea”. par ca evidente după ce rând pe rând, în vreme de
Tăntălăul, Gogomanul, Michiduţă, Xenatoarea
România, adevărata junglă! Despre cum a trăit Tarzan în junglă, printre maimuţe, elefanţi şi o grămadă de lighioane, ştim atât noi cât şi părinţii noştri, din filmele cu Johnny Weissmuller, regretatul actor care a făcut onoare Timişoarei, României şi glorie Hollywood-ului. La ce nu neam fi aşteptat însă, nici noi şi nici fiul actorului, este faptul că aceeaşi Timişoara, România, sunt tot mai mult de nepătruns în logica lor, şi oricum de netrecut vii şi nevătămaţi. O junglă cumplită a luat locul oraşului pe care-l ştiam, iar despre ţara asta, ce să mai zic, că ar fi de prisos – e jungla junglei!... Se ştie că mafia ţigănească în cârdăşie cu autorităţile locale, a pus ghearele pe o mulţime de imobile din Timişoara. Victimă acestei mârşăvii a căzut pare-se şi fiul lui Johnny Weissmuler, care venind în oraşul de baştină al tatălui său pentru al comemora, s-a trezit că a fost condus la o cu totul altă casă decât aceea în care a locuit tatăl său, pentru simplul motiv că respectiva casă, ce ar fi trebuit să fie una memorială, nu mai exista. Situată în cartierul Freidorf, casa fusese efectiv demolată, probabil că terenul fiind mai valoros decât construcţia în sine. Culmea e că pe casa unde a fost condus fiul actorului, mai exista şi o placă memorială, ca să fie minciuna dusă până la capăt. Iar ca o încununare a tupeului, primăria s-a mai şi împăunat cu denumirea dată străzii pe care se află falsa casă memorială, „Intrarea Johnny Weissmuller”, având codul poştal 300474. Daniel Marian
Discriminare parlamentară pentru diaspora
În Parlamentul României, concret în Camera Deputaţilor, funcţionează o comisie care mai bine nu exista: Comisia pentru Comunităţile de Români din Afara Graniţelor Ţării. Pe lângă faptul că are o denumire deopotrivă pompoasă şi idioată, pe care n-o ţii minte de la uşă până la lift, respectiva comisie se dovedeşte a fi şi una care ştie să bage mâna în banul public în mod părtinitor. Recent, CCRAGŢ a aprobat, sub oblăduirea deputatului pedelist Mircea Lubanovic, suma de 623.000 de lei, pentru comunităţile româneşti din SUA, Canada şi Australia, precum şi pentru (se putea altfel?), Institutul Cultural Român (ICR). N-am absolut nimic cu comunităţile de români din respectivele ţări, deoarece acolo trăiesc oameni de cultură de o valoare deosebită, pe unii dintre ei având onoarea să îi cunosc personal, iar pe alţii doar de la distanţă. La fel cum nam nimic nici cu ICR-ul în totalitatea lui, care mai face şi multe lucruri bune, de exemplu la Chişinău, în Republica Moldova. Dar, măi oameni buni, aş vrea să ştiu şi eu de ce comunităţile de români din alte ţări, cum ar fi Ungaria, Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Italia, Franţa, Germania sau, de ce nu, Noua Zeelandă, nu au primit măcar vreun leu acolo, putea fi el şi găurit? De ce? Păi e bine, e bine?... Daniel Marian
As.CUS „Provincia Corvina” Hunedoara Vavila Popovici (SUA), pentru valoarea operei sale și statornicia colaborării cu revista „Noua Provincia Corvina. Ioana Precup, pentru o viață dedicată literaturii și picturii, în semn de prețuire la aniversarea a 75 de ani. Radu Roşian, pentru întreaga sa operă plastică și ca unul dintre realizatorii de legături durabile între oamenii de cultură hunedoreni și gorjeni. Dumitru Tâlvescu Ioan Şeu, pentru o viaţă dedicată artei plastice şi valoarea Diplomaţii de Excelenţă (alfabetic) întregii sale opere. pentru anul 2013 ale As.CUS Dumitru Tâlvescu, pentru prodigioasa sa activitate scriitoricească și de promotor al artei și culturii hunedorene. „Provincia Corvina” Hunedoara Sergiu Ţenţ, pentru necontenita și însuflețita zbatere înViorel Arion, pentru interesul dovedit prin fapte și sprijinul efectiv al culturii scrise din arealul municipiu- tru promovarea artei și culturii locale și a spiritului Pădurenesc. La pensiunea Panorama, momentul cultural fericit lui Hunedoara. Ioan Sebastian Bara, pentru excelenta sa lucrare mana- prin invitații AsCUS, a fost unul al comuniunii boematice, gerială de promovare a valorilor hunedorene prin Bibli- de afinități valorice și inimoase, toți cei ce au fost premiați oteca Județeană Hunedoara – Deva. simbolic cu diplome de Excelență, dincolo de motivații, Dan Bobouţanu, pentru interesul dovedit prin fapte și au avut revelația de a fi, scriitori și edili, oamnei ai LOCUsprijinul efectiv al culturii scrise din arealul municipiului HuneLUI. Festivitatea s-a transformat, la unison, într-un veritadoara. Aurel Bugnariu, devotamentul constant față de cetățean și bil simpozion, unde Verbul s-a contopit cu Verba... În fond, starea noastră este a regăsirii de sine a fiecăprețuirea artelor și artiștilor din municipiu. ruia, după harul și hărnicia Lui.Avem cu toții speranța Adrian Botez, pentru extraordinarul volum de versuri „La prohodul bradului”, cât și pentru originalitatea întregii sale unei continuități întru facere și refacere a Demnității oamenilor Cetății… opere literare. Ion Popescu Brădiceni, pentru valoarea operei sale promoționale, în calitate de mentor al transmodernismului. Alexandru Cetăţeanu (Canada), pentru valoarea operei sale și statornicia colaborării cu revista „Noua Provincia Corvina. Ladislau Daradici, pentru valoarea operei sale și promovarea consecventă în mediul critic a scriitorilor hunedoreni. Nicolae Dragoş, pentru o viață dedicată cuvântului scris și valoarea întregii sale opere. Dumitru Găleşanu (SUA), pentru valoarea operei sale multilingve, știința poeziei și consecventa colaborare la revista „Noua Provincia Corvina”. Eleonora Carmen Hărău, pentru talentul managerial și abilitatea politică puse în slujba dezvoltării economice a municipiului, în vederea creării de locuri de muncă. Dumitru Hurubă, pentru valoarea operei sale, în semn de prețuire la aniversaEugen Evu rea a 70 ani. Noua Provincia Corvina, revista de cultură al cărei fondaAda Ionescu, pentru poezie și activitate merituoasă în j urnalistică. tor este poetul şi scriitorul hunedorean Eugen Evu, a organizat, Ştefan Nemecsek, pentru extraordinarul impact socio- zilele trecute, o festivitate de acordare a diplomelor de excelenţă cultural obținut prin organizarea edițiilor 2012-2013 ale pe anul 2013. „Mineriadei literare a liceenilor”. Distincțiile oferite de organizatori, Ioan Urda și Eugen Gheorghe Niculescu, pentru întreaga operă publicată și Evu, au mers către oameni de cultură sau implicați în acpentru necontenita zbatere întru promovarea paradoxismului tul cultural din județul Hunedoara, considerați drept proca gen literar distinct în spectrul literaturii române. Cornel Nistea, pentru romanul „Întâlnirile mele cu Orlan- motori ai acestuia, fiecare prin ocupația sa, fie ei scriitori, artiști plastici, manageri de proiecte culturale sau chiar do” și pentru valoarea de ansamblu a operei sale literare Dan Orghici, pentru merituosul scriitor și politicieni. În categoria scriitorilor, au fost incluși, pe lista de disexcepționalul jurnalist care reușește să țină în viață săptămânalul cultural „Vorba” în tincții, Cornel Nistea, Ştefan Nemecsek, Dumitru TâlvesOrăștie. cu și Dan Orghici. Au primit diplome de Aurel Pantea, pentru voluexcelență și artiștii plastici Radu Roșian și mul de versuri „Recviem Alex Podea. pentru tăceri și nimiciri” și „Pentru necontenita și însuflețita zbatere pentru valoarea întregii întru promovarea artei și culturii locale și sale opere literare și univera spiritului pădurenesc”, a primit o dissitare. tincție specială Sergiu Țenț, iar Gheorghe Mariana Pândaru - Bârgău, Niculescu a fost onorat pentru „întreaga pentru valoarea operei sale operă publicată și pentru necontenita zbapoetice și îndelungata și fructuoasa activitate în dotere întru promovarea paradoxismului ca meniul culturii scrise. gen literar distinct în spectrul literaturii Muguraş Maria Petrescu, române”. pentru valoarea sa ca traDintre personalitățile din administrația ducator si de jurnalist prepublică și politica hunedoreană, au fost cum și pentru sustinuta premiați Viorel Arion, primarul municipiactivitate de promovare a ului Hunedoara, deputatul Carmen Hăculturii și artei hunedorene. rău . Alex Podea, pentru origiVolodia Macovei nalitatea artei sale monuhttp://www.mesagerulhunedorean.ro mentale ambientale.
loc după fotografia de grup. S-au împrăștiat gândurile și speranțele între cele patru zări, albind un pic mai mult culmile ninse ale Retezatului. A rămas nostalgia după terminarea unei minunate întâmplări de suflet și visul frumos, că nu peste multă vreme, poeții nu se vor mai simți singuri.
Ziua de 22 februarie s-a oprit între două decizii importante, a ploua și a mai aștepta, încă. Asta pentru că, în Lumina păstoasă a Ghelarului (de pe dealuri, gheal, ghealuri, ghelari, oamenii de pe dealuri cum zicea inegalabilul Eugen Evu) la pensiunea Panorama timpul a rămas suspendat între a râde spre Retezat, Poiana Ruscă sau Parâng. I-a miluit pe toti,până în depărtări, cu irizări cețoase, ca niște zâmbete indecise. S-au adunat încet-încet oameni uniți în bucuria comună a ființării, a darului de sine către celalalt, nepervertiți de vicisitudinile vremii, în care totul e de vânzare,chiar și sufletul. Ei chiar și l-au unit acolo, sub privirea blândă a amfitrionului, inegalabilul Sergiu Țenț, iubitor de artă și cultură și admirator al celor care o poartă și o răspândesc prin creațiile lor. Ion Urdă, președintele Asociației cultural umanitare și științifice Provincia Corvina, directorul fondator, poetul emblematic al locurilor și nu numai, Eugen Evu, vicepreședintele filialei Alba-Hunedoara al Uniunii Scriitorilor, prozatorul Cornel Nistea, artiștii plastici Radu Roșianu și Alex Podea, jurnalistul de excepție și scriitorul Stefan Nemecsek din Valea Jiului, jurnalistul Dan Orghici, redactorul sef al săptămânalului de cultură Vorba și Dumitru Tâlvescu au fost cei care prin luările de cuvânt au povestit despre menirea, uneori ingrată, a creatorului în societatea românească de azi, reușind să creeze prin discursurile lor o imagine mai clară despre ce s-ar putea face pentru ca fenomenul cultural să fie mai viu, mai repede materializat în cărți, picturi sau opere de artă. Ne-au onorat cu prezența, dincolo de statutul oficial, ci doar ca iubitori ai fenomenului cultural, Carmen Hărău și Viorel Arion. Amândoi au povestit despre situatia socială mai dificilă în care se zbate societatea românească în prezent și despre dificultățile care fac greu realizabile proiecte culturale, de promovare a literaturii și artei. Discuțiile ce au urmat decernării unor diplome de excelență pentru colaboratorii evidențiați în anul 2013 au fost fructuoase, dătătoare în continuare de speranțe. Picătura de cultură și bucurie s-a umbrit un pic, după despărțirea care a avut
ÎCCJ a pus capăt unei dispute mizere
Mircea Iorgulescu nu a colaborat cu Securitatea
Sfârșitul săptămânii a adus un verdict important pentru moralitatea lumii culturale, cât și pentru înțelegerea perversității uneia dintre multele instituții care funcționează pervers. Vestea prezintă oareșce importanță dacă la nici 20 de ore a telefonat pentru confirmare și cineva de la Paris. Este vorba de verdictul final în procesul lui Mircea Iorgulescu purtat cu atelierul de răstălmăciri și obsesii denumit C.N.S.A.S. La aproape 3 ani după retragerea lui definitivă întrun cimitir parizian, cărturarul se conturează tot mai limpede ca o conștiință demnă și curată a ethosului național, înstrăinarea de neamul său fiind doar geografică, iar intransigența o componentă a sincerității depline și a consecvenței în căutarea binelui. Profilul proeminent, incomod pentru veleitari și trepăduși, rezultă chiar și din arhivele imunde. Unul dintre cei 11 informatori ai Securității care l-au „încadrat” strâns până la sufocare (sursa PRODAN) nota pentru Securitate: „Mircea Iorgulescu ocupă o poziție specială, determinată (...) de faptul că evită o dependență directă de cei care încearcă să dea tonul în judecarea cărților și evaluarea autorilor (...). Îmi pare onest și interesat real de binele literaturii (...). Uneori își mărturisește nemulțumirea însă nu public și nu crede că o ruptură sau un scandal ar ajuta”. Cumpătat dar nu conformist, tot din arhivele Securității rezultă că adopta poziții tranșante când aprecia că poate obține astfel rezultate benefice pentru libertatea de creație în condițiile vremii. Avea anumite ținte urmărite cu remarcabilă constanță: respectarea Statutului Uniunii Scriitorilor ca un bun câștigat într-o perioadă mai relaxată, editarea „Caietelor critice” ca publicație de nișă pentru elite, apărarea lui Octavian Paler, ajutorarea protestatarilor. Cu autoritatea de critic neangajat în coterii și cu posibilitățile de membru al redacției „Romania literară” a încercat să tempereze măsurile de cenzură dar și excesele spectaculare ale unor condeieri mai mult vocali decât inspirați. Buna credință și realismul îl făceau să vadă că tactul și solidaritatea obștei sunt mai eficiente în prezervarea nișelor de libertate decât gălăgia sterilă și suspectă de provocare. În 1989 s-a expatriat, a căpătat cetățenia franceză grație autorității pe care o câștigase în clubul select al exegeților lui Panait Istrati. Vocea lui baritonală și echilibrată ne-a îmbărbătat de la Europa Liberă și de la Radio France International. După 1990 a ținut o rubrică în revista „22”, care nu se potrivea întotdeauna cu politica dihotomică a publicației. În schimb, a continuat să ne ofere cărți cu texte noi sau adunate, între care remarcabila demonstrație a remanenței lumii lui Caragiale – „Marea trăncăneală”. O carte ce ar trebui parcursă de fiece român. Subit a irumpt în 2009 știrea că C.N.S.A.S. l-ar fi descoperit colaborator al Securității. Era rezultatul petiției trimise de doi pigmei și de un pigmeu mai
măricel din diaspora. Motivația lor măruntă? Alimentarea cu seu a opaițului ridiculei lor „dizidențe”! (Era peacolo și o fiică de nomenclaturist, dar ce mai contează !). Excitat din interior de bărzăunul tuturor clevetelilor, C.N.S.A.S. a cercetat 27 volume de arhivă, însumând mii și mii de file fără să se găsească o singură pagină, un singur rând scris de Mircea Iorgulescu pentru securiști. S-a cercetat și ipoteza că ar fi fost folosit pentru a tempera atitudinile unora considerați protestatari. În afară de maculatură specifică birocrației comuniste, cu fel de fel de planuri de măsuri cu care instituția se îndopa asemenea întregului aparat de partid și de stat, nimic concludent. S-a cercetat ipoteza de a fi fost informatorul ascuns sub pseudonimul Dorin, despre care însăși Direcția de Investigații a C.N.S.A.S. conchisese în finalul Notei de constatare: „ În baza de date SEAPP, în fișa dosarului R2499, apare numele conspirativ „DORIN” informator a cărui identitate nu a putut fi stabilită.” (Amintim că Direcția de Investigații este condusă de celebra Doamnă Germina Nagâț, fiica unui distins colonel de securitate și pupila deontologică a Grupului de Dialog Social. G.D.S.) Dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, pe masa unei judecătoare foarte apropiată de Doamna Monica Macovei. Aceasta a admis acțiunea C.N.S.A.S. cum face deobicei, dar i-au trebuit 15 luni ca să motiveze hotărârea. Şi a făcut într-adevăr un lucru antologic: a reprodus pe larg în 25 de pagini presupusele discuții ale misteriosului Dorin cu securiștii, după care a tras o concluzie care făcea absurd travaliul reproducerilor: „Nu există considerente care să conducă la concluzia certă că pârâtul este persoana care apare în cele două dosare cu numele conspirativ de colaborator <>”. Rezonabil. Dar Curtea mai face o volută și conchide că dacă nu e valabil pseudonimul Dorin , o fi valabil pseudonimul Mirel. Atâta doar că Mirel era numele de cod al lui Mircea Iorgulescu în postura de urmărit de Securitate și nu de colaborator al acesteia. Absurdul verdictului Curții de Apel București se vede și din următoarea gogonată: se pretinde că ofițerii îl manipulau pe Mirel să determine un autor să nu-și trimită manuscrisul în străinătate, dar mijlocul de îndeplinire al „sarcinii trasate” a fost ... percheziționarea bagajelor lui Iorgulescu însuși la ieșirea din țară. Mircea Iorgulescu s-a stins din viață la Paris, în plină forță creatoare, în ziua de 7 iunie 2011. A suferit de un cancer chinuitor bonus la suferințele morale pricinuite de conaționali. Cunoștea verdictul Curții de Apel București și spera că acesta va fi desființat prin recurs. Fiicele sale, Ioana și Anca, au solicitat continuarea judecării recursului. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a judecat joi, 20 februarie a.c. Între timp, lumea culturală s-a apărat singură de impostură. Cu mijloacele analizei logice și estetice, întinarea lui Iorgulescu a fost spălată, cel puțin prin studiul foarte atent făcut „cazului” de Gabriel Andreescu (România literară nr.7 și 8 din 2014). Acest precedent de autoritate intelectuală l-a determinat pe avocatul Sergiu Andon, apărătorul lui Mircea Iorgulescu, să-și încheie pledoaria din fața instanței supreme astfel: „Istoria literaturii tinde să respingă înscenarea suferită de cărturarul de seamă Mircea Iorgulescu în amurgul trist al vieții lui. Reprezentantul juridic al memoriei sale postume speră că și justiția să dea același verdict de inocență”. Iar justiția, servită în acest caz de magistrați adevărați, l-a dat. Mircea Radu
V-aţi întrebat vreodată de ce nu vă ajung banii, de ce copiii dumneavoastră par de necontrolat, de ce plătiţi rate insuportabile la bancă, de ce nu vă mai place nimic din ce aveţi în casă, de ce vă vine mereu să vă certaţi cu toată lumea, de ce vă simţiţi neglijat, ignorat, umilit, strivit de cei care ar trebui să vă servească, de ce nu sunteţi fericit și nici măcar mulţumit sau, pur și simplu, de ce fetele poartă de aproape doi ani cizme în miezul verii? Sunt convins că v-aţi întrebat. Dar v-aţi întrebat de ce nu faceţi nimic pentru ca aceste nemernicii să nu mai continue? În cele ce urmează voi încerca să vă ofer cinci motive pentru care răspunsul la această ultimă întrebare este, de obicei, „Nu pot”. Le-am numit Metode pentru Tâmpirea Populaţiei, pe scurt, MTP-uri. Precizez că, în cele ce urmează, cuvintele „cititor” ,
„telespectator” și „cetăţean român” vor fi înlocuite cu „bizon” și/sau „fraier”. MTP -1 În fiecare zi, pe toate canalele media, oferă-i fraierului un exemplu de personaj realizat d.p.d.v. financiar și insistă pe cât de mulţi bani are respectivul, câte chestii mișto își cumpără în fiecare zi, cu ce femei sau bărbaţi bine umblă, în ce casă luxoasă trăiește și cât de simpatic e în discuţiile cu presa. În acest fel, puţin câte puţin, fraierul ajunge să fie, în mod real, interesat de viaţa acestui personaj. Apoi oferă-i informaţii despre situaţii conflictuale din viaţa acestui personaj realizat, de genul: divorţ cu scântei sau despărţire violentă, dispute pe moșteniri, corupţie, exprimări colorate. Nu la fel de bune, dar destul de eficiente, sunt și informaţiile despre aspectele pozitive: căsătorie,
Metode pentru Tâmpirea Populaţiei o nouă cucerire, un act caritabil. Toate aceste situaţii au menirea de a fi comentate de către fraier împreună cu ceilalţi fraieri din lumea lui. Astfel, bizonul se regăsește în acele situaţii, iar distanţa dintre el și acel personaj i se pare insignifiantă, deși duhoarea de la gheenă îi ia nasul, rahaţii de câini din faţa blocului i se lipesc de tălpi, se sufocă în autobuz, șeful urlă la el ca la un animal, iar la cumpărături face calcule mai abitir decât Gheba. MTP - 2 În fiecare zi pe toate canalele media explică-i bizonului de unde să își ia cel mai avantajos credit, care sunt băncile care au comisioane ascunse și, prin excludere, care sunt cele mai sigure și unde trebuie să dea fuga să ia bani.
Capitolul al cincilea al cărţii dezvoltă Diledupă război, rămânând în picioare până în mele Corporalităţi - Femeile își introspectează epoca comunistă și fiind mărturia unui trecorpul în oglindă, atitudinea acestor doamne, cut glorios al culturii românești. De asemevariază de la narcisismul adolescentin, la resMirela Popa nea, un alt loc de întâlnire pentru oamenii de pingerea imaginii de sine. Pricultură este localitatea Tescani, unde ma diaristă, remarcată de auGeorge Enescu a compus numeroase toarea lucrării de faţă, este Jeni sale creaţii și a primit vizita multor oaActerian, care relatează despre meni de cultură, atât din vremea confrumuseţe, actriţe celebre de temporană (Andrei Pleșu, Neagu DjuvaHollywood, regimuri alimentara, Ion Irimescu, Alexandru Călinescu, re stricte, setea de cucerire a Johnny Răducanu, etc.) unde și-au lăsat bărbaţilor, goliciunea trupului însemnări în jurnale sau memorii și ei, dar toate acestea sunt arătamărturii. Se amintește de însemnările te doar în scrierile și gândurile „La Tescani: istorie culturală și sentiei, pe scurt își diviniza corpul. mentală”, din Dilema Veche, aprilie Prima relaţie sexuală o are la 2008, autoarea fiind Iaromira Popovici. 30 de ani, act de altfel finalizat Ținutul Tescaniului este descris cel mai într-un mod de repulsie totală, pertinent de Maria Cantacuzino-Enescu. după cum reiese din însemnăUn alt loc cu încărcătură culturală este rile ei. Alice Voinescu, un alt Balcicul, actualmente aflat pe teritoriu personaj relevat de autoare, bulgar la ţărmul Mării Negre, care în fiind o profesoară care își resperioada interbelică a fost o adevărată pinge corpul, dispreţuindu-se, capitală culturală estivală a României. persoană complexată de apariAici și-a pus amprenta elita intelectuaţia primului rid, cu toate că era Martha Bibescu Regina Maria lă interbelică, loc foarte drag reginei o femeie frumoasă, cu alură de Maria, petrecându-și aici cea mai mare regină, dar ea se vedea în parte a timpului după moartea regelui oglindă „o umbră..., infectă, schimă, slabă, a intrat în contact atât cu protestantismul, or- Ferdinand, fiind exclusă din viaţa publică de scheletică și bătrână”. Un alt simbol primordi- todoxismul, cât și cu catolicismul, realizând către regele Carol al II-lea. Regina, foarte ataal al feminităţi, este aspectul maternităţii. diferenţele de mentalitate ale persoanelor șată de localnici – care îi spuneau SultanaAcesta este foarte bine conturat în autobio- aparţinătoare acestor religii și repercusiunile suverana, făcea des vizite la oamenii săraci, grafia reginei Maria, mamă a șase copii. Pen- ce pot apărea. Indiferent de religie, Regina a completând cu gesturi de clemenţă și binefatru regină, copiii au fost centrul universului militat pentru morala creștină și a purtat în cere aducându-le daruri, de asemenea a fost ei, iar în memorii și jurnale, Majestatea Sa ofe- permanenţă un dialog cu Dumnezeu. gazda și altor personalităţi importante relatară contururi despre condiţia regală și aristoVolumul dedicat feminismului interbelic te în lucrarea de faţă. cratică în situaţia maternităţii. Din nefericire, se încheie cu capitolul al optulea, - Prezenţe Volumul „Incursiuni în femininul interbeo tragedie cumplită i-l smulge din braţe pe feminine și toposuri Simbolice în România lic” – este o oază de cunoaștere, în care autoaMircea, mezinul familiei, care moare din cau- interbelică, capitol în care este evocată epoca rea reînvie cronicii de familie, de identitate cu za febrei tifoide, la doar 6 ani, la puţin timp brâncovenească, în care își găsește locul influ- poporul român, dezvăluind influenţa literatudupă intrarea României în Primul Război enţa culturii și civilizaţiei occidentale. În rii și culturii din acele vremuri pentru societaMondial. Jurnalul devine confidentul ei, în această perioadă cultura românească a cunos- tea românească. Autoarea este absolventă a care, regina își descrie durerea, amplificată de cut noţiunea de prosperare prin îmbinarea Facultăţii de Litere, Filosofie și Istorie a Univizitele de pe front. În contextul maternităţii, stilului neo-bizantin cu renascentismul italian versităţii de Vest, Timișoara, specializarea autoarea revine la Martha Bibescu, care trece și tradiţia românească; a dat, de fapt, naștere Limba și literatura română – Limba și literaprintr-o experienţă traumatizantă, relatată de stilului brâncovenesc. Remarcându-se prin tura franceză, în 2002, la Universitatea de Vest altfel în scrierile ei… numeroase ctitorii de biserici, mănăstiri, con- Timișoara, specializarea Literatură și mentaliO parte amoroasă este descrisă în capito- strucţii civile importante, în primul rând Pala- tăţi, obţinând titlul de doctor în filologie la lul al șaselea al lucrării, Incursiuni în femini- tul din Mogoșoaia reprezintă simbolul arhi- „Universitatea 1 Decembrie 1918” din Alba nul Interbelic, în care sunt dezvăluite drame- tecturii românești. Numele Mogoșoaia, în pe- Iulia, în anul 2012. De asemenea, deţine o sele războiului care afectează relaţii conjugale, rioada interbelică, se identifică cu numele rie de specializări în domeniul cultural. Este aventuri iminente, ocazionale, despărţiri de- Marthei Bibescu, care s-a implicat în restaura- membră a centrului de Cercetare a Imaginavastatoare, infidelităţi expuse în jurnalele rea lui. După punerea palatului în valoare, a rului „Speculum” Alba Iulia și a participat la doamnelor de poveste. și atras atenţia aristocraţilor din zona Bucu- numeroase simpozioane și comunicări, atât Rolul religiei, în scrierile femei- reștilor… Acolo a fost semnat Tratatul de la naţionale cât și internaţionale, publicând lulor diariste, este evocat în capitolul al șapte- București, din 10 august 1913. Tot la Palat a crări în volumele simpozioanelor și în diverlea, pornind de la Alice Voinescu, la care, prin fost locul de întâlnire al oamenilor politici ca- se reviste de gen. Lucrarea este prefaţată de percepţia ei, credinţa în Dumnezeu este un re erau direct implicaţi în Primul Război profesorul Mircea Popa, și a văzut lumina tipunct esenţial de sprijin al vieţii, și continu- Mondial. Deși fusese devastat în timpul răz- parului în 2013, la editura „Ecou Transilvăând cu regina Maria care, în timpul copilăriei boiului, Marta Bibescu a reușit să-l renoveze, nean”.
Amprente feministe 2
pe scurt - MTP-uri Apoi, spune-i ce lucruri rele i se pot întâmpla dacă nu îşi plăteşte ratele. După ce te-ai asigurat că a înţeles toate astea combină totul cu MTP -1 astfel: Dan Bitman, personaj de succes, consilier al Ministerului de Finanţe, este garanţia pentru creditul tău imobiliar (deşi în reclama TV el cântă şi se scălămbăie împreună cu o babă sclerozată şi cu nişte spălaţi pe creier), doctoriţa lu' peşte este cea care te sfătuieşte să cumperi medicamentul de cap chiar dacă nu te doare atât de tare încât să te îndopi cu antinevralgice, Anna Lesko, cântăreaţa de succes (deşi o parvenită, complet lipsită de talent artistic) sau marele baschetbalist Gică Mureşan, semianalfabet care abia zice două vorbe) îţi arată de ce trebuie să vorbeşti aiurea de sute de euro pe lună la mobil. Apoi nu uita să mănânci margarina de care Nadia Comăneci nu sar atinge în veci, dar pe care ţi-o recomandă cu căldură. După asta ia-ţi haine ca piţipoanca cu fruntea îngustă şi ţâţe uriaşe la preţuri de trei ori mai mari decât în orice ţară din occident, dar produse sub franciză la noi. MTP - 3 În fiecare zi, pe toate canalele media, dezvăluie-i bizonului prin ştiri repetitive sau talkshow-uri interminabile, ce răutăţi fac autorităţile, cât de mult şi prin ce metode ingenioase fură banul public. După ce îi întipăreşti asta în minte, uimeşte-l: fă un spectacol din orice realizare a ministrului sau primarului prezentat drept hoţ în zeci de rânduri. Arată-i de o sută de mii de ori ce bine se circulă pe podul sau şoseaua abia inaugurate, ce sisteme de siguranţă super-performante pentru siguranţa biEuroparlamentarii au decis ieri să ignore orice punct de vedere contrar, forţând o moţiune prin interese nejustificate şi extreme, urmând o agendă direcţionată clar împotriva României şi dezvoltării sale viitoare pe termen mediu şi lung. Cu toate acestea, votul de ieri al Parlamentului European nu are niciun efect juridic şi nu schimbă legislaţia aplicabilă în prezent pentru mineritul din UE. România respectă în totalitate legislaţia europeană cu privire la minerit. Această legislaţie a fost revizuită în urmă cu doar patru ani, ca urmare a unei analize şi dezbateri complete şi detaliate, care asigură utilizarea cianurii în condiţii de siguranţă, creând în acelaşi timp locuri de muncă şi contribuind la dezvoltarea tuturor statelor membre. Legislaţia nu are nevoie de alte îmbunătăţiri deocamdată, lucru evidenţiat clar de comisarul european Cecilia Malmström: „Având în vedere prevederile stricte ale Directivei şi absenţa unor alternative viabile, o interdicţie generală a folosirii de cianuri în extragerea aurului nu pare potrivită în acest moment”. Această moţiune a fost votată fără a da şansa unei dezbateri şi a fost orchestrată intenţionat pentru a evita o evaluare corespunzătoare din partea Comisiilor pentru Mediu sau Industrie din cadrul Parlamentului, fiind introdusă în Parlament de cei cu propria agendă naţionalistă şi extremistă. Într-un moment de criză economică, europarlamentarii ar trebui să îşi dedice timpul şi resursele mai eficient, şi nu să permită procese abuzive, precum această iniţiativă. Prea multă energie a fost risipită pentru această moţiune, care nu are nici un efect imediat şi nici nu are şanse să schimbe legislaţia foarte strictă a Comisiei Europene, existentă în prezent. Pe iniţiatorii acestei moţiuni nu îi interesează să
zonului a cumpărat, ce evenimente artistice de înaltă ţinută şi popularitate va organiza. În acest mod, fraierul, deşi îndrăcit de zecile de nereguli prezentate în legătură cu acel politician, nu va simţi că e totul pierdut, ci dimpotrivă, că acolo sus, cineva lucrează şi pentru el. Totul se poate rezuma prin fraza cretinoidă: „A furat el, dar şi face!” Prin această metodă, se legitimează deturnarea sistematică a banilor publici în buzunarele unora, prezentă în toate structurile de stat de la noi. Apoi, ca toate lucrurile să aibă un pic de sare şi piper, arată-i fraierului câţiva barosani încătuşaţi, dar uită subiectul sau tratează-l cu superficialitate când aceştia sunt achitaţi de justiţie sau primesc pedepse cu suspendare. MTP - 4 În fiecare zi, pe toate canalele media, arată-i fraierului informaţii ultra-detaliate despre clanuri de cămătari, tâlhari, bătăuşi, spărgători de bănci, elevi bătuţi de alţi elevi sau de profesori, pietoni omorâţi de şoferi recalcitranţi. Arată-i bizonului că nu mai este în siguranţă nicăieri şi că nu mai trebuie să îşi lase copilul în faţa blocului. După aceea combină această metodă cu MTP-2 şi MTP-3. Vei obţine un mesaj beton prin care fraierul va întreprinde treptat următoarele acţiuni: îşi va cumpăra o uşă metalică, va face contract de monitorizare cu o firmă de pază, îşi va lua pistol cu bile, îşi va asigura casa, maşina, partenerul de viaţă, copilul şi pe sine. Apoi, acesta aparent liniştit, se va uita cu aviditate la cum îi explică Ciocan despre eficienţa oamenilor legii atunci când au descins în casa traficanţilor din Ferentari şi au confiscat „uriaşa” cantitate de 200 de grame de cocaină (deşi anual la noi se trafichează tone).
MTP - 5 În fiecare zi, pe toate canalele media, convinge fraierul că toată lumea este îngrijorată de soarta educaţiei. Apoi arată-i prin mii de alte exemple de ce în România nu are rost să faci şcoală. Combină cu MTP-1 şi prezintă-i „vedeta” (o femeie independentă care ţine la principii) care are de toate pentru că a fost sponsorizată de „iubi” cel potent financiar, bătrân, dar generos. Arată-i profesoare de română care dansează la bairamuri organizate de Vanghelie, sau care fac striptease la web cam. Apoi, îndrumă fraierul să se culturalizeze cu un roman imbecil de-al divei Mihaela Rădulescu şi să citească cărţi despre: cum să ajungi bogat, vedetă sau fotomodel, când el e de fapt un sărăntoc, un nimeni şi un urât. Aceste lucruri consider că descriu cel mai bine parteneriatul „stat + privat + media” care acţionează, de ani buni, pentru îndobitocirea indivizilor din această ţară. Lista de MTP-uri poate continua aproape la nesfârşit, dar sper că prin acestea am surprins o parte din esenţial. Aş dori să precizez că nu aş avea aroganţa să pretind că eu nu mă încadrez în această categorie a „fraierilor”. Ce îmi place să cred este însă că aceste metode nu m-au prins în totalitate. Mulţumesc „pe această cale” propriei mele conştiinţe care m-a ajutat să fiu măcar un „fraier conştient”. Dacă nu v-am plictisit deja, voi reveni pe viitor şi cu alte Metode pentru Tâmpirea Populaţiei şi vă invit şi pe dumneavoastră să povestiţi în ce mod v-aţi simţit fraieriţi. Unii vor spune că nu ajută la nimic să ne dăm seama. Eu zic că ajută, şi ajută chiar unde doare mai mult: la cap şi la buzunar. Sursa http://conspiratiisimistere.wordpress.com/2013/06/16/
Moţii din Apuseni, puşi la zid de radicalul Tőkés la Bruxelles ia în considerare efectele acestei măsuri pe care o propun asupra comunităţilor din Europa, care au nevoie de locuri de muncă şi de tehnologii moderne şi sigure. Aşa cum mai mulţi lideri de opinie au remarcat în ultimele zile, europarlamentarii nu au vizitat niciodată zonele miniere şi nici nu sunt deschişi să asculte argumente raţionale şi obiective. Proiectul Roşia Montană reprezintă şansa României de a relansa o industrie cu mare potenţial pentru dezvoltarea viitoare a ţării: industria minieră. Este cel mai complex proiect industrial din România din ultimii 20 de ani şi contribuie cu mii de locuri de muncă şi peste 4 miliarde de dolari în economie, într-o perioadă de criză. Proiectul respectă în totalitate legislaţia naţională şi europeană cu privire la protecţia mediului şi a patrimoniului, stabilind în acelaşi timp noi standarde în ceea ce priveşte mineritul responsabil. Jalba moţilor din Apuseni la aflarea veştii Parlamentul European i-a făcut pe plac lui Tökés László & comp votând o Rezoluţie îndreptată împotriva României. De fapt, o acţiune deliberată a celor care nu vor un Ardeal bogat. Prin votul de ieri, politicienii de la Bruxelles au încercat să blocheze singura investiţie de anvergură în domeniul mineritului din Europa. Cea de la Roşia Montană. Proiectul Roşia Montană a pierdut o bătălie, dar nu războiul. Votul este consultativ. Comisia Europeană este cea care decide. Şi aceasta s-a pronunţat încă din 2006 asupra exploatării zăcămintelor prin metode şi tehnici moderne. Asta după ani de expertize, consultări şi analize. Pentru ca decizia de ieri să aibă repercusiuni trebuie să fie de acord şi Consiliul European, forul în care se află toţi şefii de stat şi de guverne din UE. E
Restaurantul „Coroana”
greu de crezut că Germania, cel mai mare producător de cianură, îşi va distruge industria care ajunge la 1% din PIB sau că Suedia îşi va zădărnici investiţiile următoare, pentru că, aşa cum se ştie, o eventuală lege nu poate fi aplicată retroactiv. Lupta face parte din cadrul războiului de o mie de ani pentru supremaţie în zonă. Prin lobby-ul agresiv dus inclusiv la Bruxelles, anumiţi vecini manipulează spre a scoate beneficii. Aceştia se conduc încă o dată după zicala „Să moară şi capra vecinului”. Dacă pe ei Dumnezeu i-a lăsat ceva mai săraci în resurse, atunci vecinii să fie şi mai săraci. Trist e că acestor inamici ai intereselor naţionale ale României li s-au alăturat Daciana Sârbu, din cosmopolitism, Renate Weber, poate din interes, şi Tőkés László din dragoste de neam şi „Ţară Mare”. Mulţi europarlamentari au încercat să depună amendamente, să mai îndulcească tonul vehement. în zadar. Maşina lobby-ului maghiar, puzderia de ONG-uri hrănite cu bani de afară şi mulţi parlamentari europeni împărţiţi între dezinteres sau interes în a păstra România în sălbăticia sărăciei au biruit. Votul de ieri a fost contra României. O puzderie de parlamentari, aşezaţi în fotolii simandicoase, cu secretare şi aer condiţionat în şezut, i-au condamnat pe moţi la perpetuarea sărăciei. Din înălţimea scaunelor lor confortabile ar vrea ca minerii să culeagă păpădii şi să împletească coşuri de nuiele. Nu le pasă că locuitorii din Bucium, Câmpeni, Roşia Montană n-au ce pune pe masă. Ar fi trebuit ca primarii din comunităţile din zonă să le pună apa roşie pe masă. „Luaţi şi beţi, voi bonjurişti şi troglodiţi ai imperiilor demult apuse”. Moţii au pierdut însă doar o bătălie măruntă, fără însemnătate.
Preluare după ZIUA de Cluj
COLȚ DE SPIRITUALITATE
Bibliotecile anului 2013
Rugăciunea este începutul oricărei minuni Pr. Laurențiu Deseori întâlnim situații în care ne reflectăm ca într-o oglindă. Zilnic vedem oameni care ne seamănă întrutotul în atitudinile lor. De asemenea există texte care par scrise tocmai pentru noi sau după modelul vieții noastre. Parcă noi înșine am fi scris acele pagini sau alții, cunoscându-ne foarte bine, ni le-au scris, văzând în noi destinatarul perfect pentru astfel de gânduri. Meditând cu atenție prima lectură putem spune că este un fel de dedicație pentru noi. Avem momente când ne regăsim în omul înțelept și înțelegător, plini de fapte inspirate din modestia înțelepciunii. De câte ori nu am fost și noi modești, pașnici, prietenoși, docili, plini de milă și bogați în fapte bune? După cum, cercetându-ne cu atenție cugetul, observăm că am avut și momente în care am fost cu inima plină de ambiție și de invidie amară, când neam fălit și am falsificat adevărul și astfel am produs în noi și în jurul nostru dezordine și răutăți de tot felul. Însă astăzi cum suntem? Unde se află acum inima noastră? Acum suntem de partea binelui și a modestiei sau încă ne bălăcim cu nonșalanță în mocirla ambiției și a invidiei? Iată un material pentru cercetarea cugetului, dar și un proiect pentru o viață plină de „modestia înțelepciunii”. De altfel și în fața evangheliei ne putem cerceta cugetul: oare de ce rugăciunile noastre nu sunt mereu ascultate? Oare de ce deseori suntem neputincioși în fața răului, întocmai ca ucenicii care nu au reușit să scoată acel duh rău? Ce ecou plin de adevăr au cuvintele lui Isus în inima noastră: „Generație necredincioasă”! Cât de bine ar fi să ne putem însuși în fiecare clipă această minunată rugăciune: „Doamne, eu cred! Vino în ajutorul necredinței mele”. Cât de bine ar fi să înțelegem și noi, asemenea ucenicilor, că răul din viața noastră și din viața celor dragi ai noștri se poate îndepărta doar cu rugăciune. Începutul unei vieți mai bune nu este mai multă activitate, ci mai multă rugăciune, interiorizare, mai multă apropiere de Dumnezeu, singurul care poate totul pentru viața noastră. Pacea și bucuria, adevărata fericire după care tânjește inima noastră, este un dar al Domnului, un dar care trebuie cerut în rugăciune. Să îndrăznim să cerem în rugăciune ceea ce noi singuri, doar cu forțele noastre, nu putem realiza. Doamne, vino în ajutorul necredinței noastre.
În urmă cu patru ani, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva a luat inițiativa lansării unei competiții între bibliotecile publice din județ, o competiție profesională în urma căreia, an de an, se decernează premii pentru cea mai bună bibliotecă publică din județ (bibliotecă municipală, orășenească și comunală). Am fost animați de dorința de a genera un spirit de emulație între biblioteci, de a le antrena într-o competiție care să le stimuleze în munca de zi cu zi, să le dezvolte abilități cum sunt inițiativa și creativitatea, în așa fel încât activitățile dedicate utilizatorilor să fie cât mai diverse, cât mai eficiente. După acești patru ani, suntem în măsură să constatăm că acest concurs sui-generis între biblioteci s-a dovedit a fi benefic, că bibliotecile au luat în serios acest tip de competiție, activitatea lor fiind sensibil îmbunătățită. Competitivitatea dintre biblioteci a devenit un veritabil motor care a pus în mișcare acțiuni, inițiative, momente culturale realizate la înalte cote de calitate. Au fost organizate în mod vădit mai multe activități, gama de servicii noi oferite utilizatorilor a fost diversificată, un număr mai mare de utilizatori au fost înscriși la bibliotecă și au fost implicați în activitățile organizate de acestea. Biblioteca s-a afirmat ca un veritabil focar de cultură în toate unitățile administrative unde funcționează – comună, oraș sau municipiu. Bibliotecile publice de pe raza județului Hunedoara au făcut eforturi deosebite pentru a se moderniza, pentru a răspunde competent, prompt și eficient cerințelor tot mai diversificate și mai numeroase ale utilizatorilor, ale membrilor comunității. Biblioteca Județeană s-a aflat în permanență în legătură cu toate bibliotecile publice din juReține deț, le-a fost alături și le-a încurajat toate inițiaCeea ce nu putem face noi, poate face Dumne- tivele, performanțele şi proiectele. zeu; ceea ce nu putem realiza prin zbuciumul și acDesigur, acordarea acestor premii prin care tivismul nostru, poate face rugăciunea. Rugăciunea recompensăm cele mai bune biblioteci publice este începutul oricărei minuni. are semnificație strict simbolică, este doar o răsplată morală, o recunoaștere și o apreciere pentru bibliotecile și bibliotecarii ce s-au remarcat în anul precedent în întreaga lor activitate, care au reușit să atragă în acțiunile cultural-educative un număr cât mai mare de utilizatori de toate vârstele, care au valorificat cât mai bine sursele de informație de care dispune fiecare bibliotecă. De-a lungul anului 2013, ca de fiecare dată, Biblioteca Județeană a ținut permanent legătura cu bibliotecile publice din județ, cu colegii noştri bibliotecari, cărora le oferim asistență metodologică. În felul acesta, am dorit ca ei să găsească în noi un sprijin real și eficient. În această epocă a interdependențelor, bibliotecile, cărțile în general, sunt nevoite să intre într-o serioasă competiție cu internetul, cu avantajele incontestabile ale calculatorului. Din această
competiție iese câștigătoare cartea, indiferent de format, la fel cum câștigător este şi cititorul, utilizatorul serviciilor noastre de bibliotecă. Și pentru anul 2013, criteriile pe care leam stabilit și le-am urmărit au fost cele propuse de noi încă de la prima ediție: calitatea activității fiecărui bibliotecar, aptitudinile de bun organizator și comunicator, grija faţă de bibliotecă, capacitatea bibliotecarilor de a atrage cât mai mulţi cititori, spiritul de inițiativă în organizarea unor acțiuni cât mai interesante și utile pentru locuitorii comunităţii locale în care funcționează biblioteca, gama cât mai variată de servicii oferite utilizatorilor bibliotecii. Și în acest an, ne-a fost destul de dificil să stabilim, dintre cele 60 de biblioteci publice din judeţ, cele mai bune biblioteci. Și în anul 2013, activitatea tuturor bibliotecilor a fost bogată, diversă, iar bibliotecarii au răspuns întotdeauna cu promptitudine la solicitările cititorilor, s-au preocupat ca toate categoriile de utilizatori să beneficieze cât mai mult de serviciile de bibliotecă. Pentru anul 2013, ținând seamă de criteriile stabilite, de rezultatele activității fiecărei biblioteci publice hunedorene, am acordat diploma „Cea mai bună bibliotecă municipală” Bibliotecii Municipale „Sebastian Bornemisa” Orăștie, „Cea mai bună bibliotecă orășenească” a fost desemnată Biblioteca Orășenească Geoagiu, iar bibliotecile comunale Gurasada, Mărtinești, Râu de Mori și Sarmizegetusa au fost declarate cele mai bune biblioteci comunale. Este firesc să avem în fiecare an biblioteci fruntașe, de fiecare dată stabilirea lor nu va fi un simplu gest de formalitate, iar trofeul va fi oferit doar acelor biblioteci care îl merită cu adevărat. Ne propunem ca această recunoaștere a meritelor profesionale ale bibliotecilor și bibliotecarilor să devină un puternic stimulent pentru îmbunătățirea activității acestora și implicarea lor tot mai puternică și mai eficientă în viața comunității pe care o servesc. Fiecare acțiune organizată de bibliotecile noastre trebuie să pună în lumină rolul tot mai important pe care instituția de cultură numită bibliotecă îl are de îndeplinit în localitățile noastre. Cu deosebită considerație, Manager Ioan Sebastian BARA
Un poet hunedorean: Ovidiu BĂJAN (Franţa). Poem Dintre păsări au rămas numai frunzele Să îi fie toamnei tandru giuvaier Amfora luminii şi picură tristeţea Vâlvătaia ierbii a ajuns la cer Somnul poetului se întoarce în maci Şi clorofila, iubito, în irişii tăi Îngerii preschimbaţi în castane fac tumbe Va veni ploaia şiroind pe neştiute căi
Spuneam în acest colţ de ziar că ardelenii în general şi clujenii mai ales au dezvoltat o adevărată fobie de Bucureşti. Destui bucureşteni – cei mai isteţi, evident – li se pot alătura cu brio. Un precursor este fermecătorul ziarist şi scriitor satiric, azi uitat, George Ranetti(1875-1928), autorul piesei de teatru Romeo şi Julieta la Mizil. El a semnat şi poezia plină de haz Rapsodia Dâmboviţei, o pastişă sarcastică a celebrei Dâmboviţa a lui Enrich Winterhalder (« Dâmboviţă, apă dulce, / Cine-o bea, nu se mai duce ! ») dedicată Elenei Văcărescu, ea însăşi autoare a unui volum tipărit la Paris, Le Rapsode de Dambovitza (1892), premiat de Academia Franceză. Petru Romoşan
Rapsodia Dâmboviţei D-rei Elena Văcărescu
Cineva a risipit îmbrăţişările fluturilor Adună pietre în coşul pieptului meu Mi-e dragă toamna, dar aceasta e parcă Toată indiferenţa lui Dumnezeu.
Unde-i bardul să repete, punând dreapta lui pe cruce, Că eşti dulce şi că cine te-a băut nu se mai duce?... Un poet spune cam multe. Pentr-o rimă, pentr-un fleac, El, senin, jertfeşte-o roză de hatâr’ unui dovleac, Şi-o sonoră nerozie cu solemnitate-azvârlă! Adevăru-i că-ntre gârle tu eşti cea mai proastă gârlă, Dâmboviţă! Şi Destinul a fost mare imbecil Când în Bucureşti te puse şi nu te-a pus la Mizil!
Lui alex. ştefănescu Chipuri, atitudini şi idei vulgare Are scârna iată un destin fecund Genii mor ucise-n aprobări gregare A fi om e astăzi element secund Scrisul este crimă cu premeditare Libertatea-i lanţul liber asumat Nimeni nu mai ştie cu înfiorare Dacă el consumă sau e consumat Zeii-s morţi şi totuşi eu îi mai invoc Inamici sau prieteni nu îi mai disting Vreau o altă lume fără echivoc Mâini pline de sânge tandru mă ating Am amânat, nu ştiu de ce, foarte mult ceea ce mi-am propus de mai multă vreme să fac: să vi-l prezint pe Ovidiu Băjan. L-am cunoscut în vremea liceului. De la un moment dat, am ajuns să frecventăm acelaşi cenaclu literar, „Lucian Blaga” îi zicea, cenaclul lui Evu.
Apa îndeobşte este prost lichid, nu mai e vorbă: Scuza-i că din ea poţi face baie ori o acră ciorbă... Însă niciodată apa nu s-a-nfăţişat mai prost, Elena Văcărescu Ca în Dâmboviţa!... Lungă tocmai ca o zi de post, Cenuşie şi murdară ca manşeta unui june Pe care talentu’-l ’nalţă şi mizeria-l răpune; Dâmboviţa parcă este un depozit secular Unde s-a strâns toată braga Principatului Bulgar! Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor peşte, Altele p-a căror prunduri praf de aur străluceşte. Mai sunt gârle ce au ţărmuri adumbrite de răchiţi Sau de sălcii pe sub care plutesc bărci cu-ndrăgostiţi... Dar pe malul Dâmboviţei cresc scaieţi şi pălămidă Şi n-a produs pân-acuma decât... febră tifoidă! Toate gârlele din lume bune-s la câte ceva: Spre a se scălda poporul, morile spre a mişca... Însă-n Dâmboviţa noastră (dar-ar Dumnezeu să sece!) Nu pot nici măcar nebunii din amor ca să se-nece! George Ranetti
Note de lectură
Ovidiu Băjan e ultimul din dreapta, rândul de sus. Eugen Evu e tipul cu cravată, rândul de jos. Nu ştiu ce mai face Lucian Murărașu (al doilea din stânga, sus) Poezii trimise de către E. Evu. Text şi fotografie https://calinhera.wordpress.com
Nu de multă vreme am primit o carte, titlul ei (trebuie să recunosc) m-a lăsat rece, iar o lucrare de politician ce nu are ce face mi-am zis. Totuşi, ceva mă îndemna să deschid coperta, acum, de gândesc la rece, acel ceva era editura, din puţinul pe care-l ştiu despre această breaslă am reţinut că „compania” nu face rabat de la calitate. Aşa că am deschis la întâmplare „România penală văzută de un senator fost procuror”. Întrebările şi de ce-urile domnului senator Valer Marian se suprapun în multe cazuri cu de ce-urile mele, diferenţa fiind locul din care vin puse, eu, de pe scaunul de redactor-şef, dumnealui de la tribuna senatului. În „Scrisoare deschisă către preşedintele PSD. Declaraţie de presă din 19 februarie 2013” (pp 258259) găsesc scris: „Constituţia României şi Codul Electoral au ajuns pe mâna unor repetenţi şi a unor jurişti fabricaţi la fără frecvenţă sau de la distanţă în facultăţi obscure de drept. Reforma administrativ-teritorială a ţării a ajuns pe mâna unui căpitan de judeţ. Partidul este pe cale să ajungă pe mâna junilor turciţi de la Rin Grand Hotel...
Au fost însă repuse în drepturi slugi ale regimului Băsescu, ca generalii Gabriel Oprea (vicepremier), Anghel Andreescu-Ologu (prim-adjunct al ministrului de Interne) şi Ilie Botoş (la Cancelaria primului-ministru). Liderii UDMR au mai nou mai mare crezare la Bucureşti decât reprezentanţii românilor din Transilvania. În Guvernul USL şi în agenţiile guvernamentale există mai mulţi reprezentanţi ai UDMR decât ai românilor din Transilvania, care nu sunt reprezentaţi corespunzător nici în principalele comisii parlamentare, inclusiv în Comisia pentru revizuirea Constituţiei şi în Comisia pentru Codul Electoral.” Mai regăsesc o mulţime de întrebări pe care eu, „cetățeanul sim p lu”, mi le pun, de pildă: „De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării gazelor de şist din România de către corporaţia americană Chevron? De ce v-aţi schimbat poziţia în problema exploatării cu cianuri a aurului de la Roşia Montană de către compania canadiană Roşia Montană Gold Corporation? De ce v-aţi schimbat poziţia şi v-aţi exprimat toleranţa faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex? (pg. 286).” Cum aş fi vrut şi eu să aud un răspuns!... Iar îmi este confirmat, „nu evalua o carte după copertă”, mă ’nclin, Dan Orghici.
Apa oxigenată, denumită şi peroxid de hidrogen, este singurul agent antibacterian compus numai din apă şi oxigen. La fel ca şi ozonul, peroxidul de hidrogen distruge organismele producătoare de boli, prin oxidare şi este considerat cel mai sigur şi mai eficient dezinfectant natural din lume. Deoarece ucide microorganismele prin oxidare, procesul poate fi cel mai bine descris ca o ardere controlată. Când peroxidul de hidrogen reacţionează cu materialul organic, acesta se descompune în oxigen şi apă. 4. Apa oxigenată ajută la vindecarea ciupercii piciorului. Pentru a vindeca o ciupercă a piciorului, şpreiaţi pur şi simplu zona afectată cu un
Sfaturi medicale
Apa oxigenată (2) amestec de peroxid de hidrogen şi apă simplă (50/50). Faceţi acest lucru în fiecare seară, mai ales pe degetele de la picioare şi lăsaţi-le apoi să se usuce. 5. Duşul cu apă oxigenată elimină infecţiile. Adăugaţi peroxid de hidrogen (3%) în apă distilată caldă şi faceţi un astfel de duş, o dată sau de două ori pe săptămână, pentru a elimina infecţiile, chiar şi cele cronice. 6. Apa oxigenată curăţă colonul. Pentru curăţirea colonului, adăugaţi o ceaşcă
de peroxid de hidrogen (3%) la 20 de litri de apă caldă, fără să depăşiţi această cantitate. Pentru clismă, adăugaţi o lingură de peroxid de hidrogen (3%), la un litru de apă distilată. 7. Apa oxigenată vindecă cangrene. Eliminaţi infecţiile de pe piele, aplicând peroxid de hidrogen (3%) în locurile afectate, timp de cinci-zece minute, de mai multe ori pe zi. Chiar şi cangrena care nu se vindecă cu nici un medicament se poate vindeca prin înmuierea rănii cu peroxid de hidrogen. Puneţi o jumătate de sticlă de apă oxigenată în cadă pentru a reduce ciuperca sau alte infecţii cutanate. Va urma
De la ce este prescurtarea S.O.S. şi de unde provine?
FARMACIA VERDE CICOARE (Cichorium intybus) Cicoarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă cunoscută şi apreciată încă din antichitate. În Egiptul Antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare şi renale. Începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, rădăcinile sunt utilizate pentru obţinerea surogatului de cafea. Planta are frunze mici, oval-lanceolate şi flori de culoare albastră. Se mai numeşte cicoară, cicoare de câmp, cicoare de vară, cicoare sălbatică, cicorie amară, cociţă, dudău, floarea-secerei, încingătoare, scai voinicesc, sporiş. Contribuie la: funcţionarea normală a sistemelor: hepato-biliar, prin favorizarea producerii şi eliminării de bilă, digestiv, prin creşterea poftei de mâncare şi îmbunătăţirea digestiei urinar, prin ameliorarea diurezei şi a capacităţii de detoxifiere a rinichilor, accelerarea moderată a tranzitului intestinal scăderea în greutate. Precauţii: EFECTE ADVERSE: rareori pot apărea alergii cutanate. Contraindicatii: Gastrită hiperacidă, ulcer gastric, sarcină, alăptare, alergie la cicoare. Produsul poate fi găsit în farmacii şi magazine sub sigla
Codul Morse este o serie de impulsuri electrice cu ajutorul cărora pot fi transmise diferite mesaje. Un foarte binecunoscut semnal morse reprezintă mesajul în caz de pericol SOS, care este format din trei puncte trei linii şi alte trei puncte.
Multă lume consideră în mod eronat că SOS reprezintă o prescurtare a frazelor „Save Our Ship” sau „Save Our Souls” dar, de fapt adevărul este că SOS nu înseamnă nimic. Pur şi simplu a fost ales ca semnal în caz de pericol în timpul conferinţei internaţionale din anul 1906 din cauză că s-a considerat că este cea mai uşoară combinaţie de transmis.
DACIA PLANT.
...---...
Horoscop
BERBEC 21.03-20.04: Săptămâna debutează bine şi primiţi o veste de bun augur de la un apropiat. Vi se pare că toată lumea are ceva cu dumneavoastră. Nu cumva sunteţi prea stresaţi? Vă gândiţi să daţi crezare unor zvonuri de promovare la locul de muncă. Dacă vă ţineţi de treabă în continuare rezultatele nu vor întârzia să apară. TAUR 21.04-21.05: Cineva cu care nu v-aţi văzut de multă vreme va face o vizită surpriză şi vă înveseleşte pentru mult timp. Uitaţi de problemele pe care vi le fac copiii însă vă amintim că nu ar fi rău să-i disciplinaţi cumva. Încrederea în sine se dovedeşte a fi un avantaj pentru dumneavoastră, mai ales dacă vă veţi exprima ideile originale. GEMENI 22.05-21.06: Zilele acestea sunteţi ocupaţi cu activităţile la domiciliu. Vă îngrijorează treburile nepuse la punct şi acţionaţi în acest sens luând mai multe decizii. Nu faceţi nicio mişcare pripită deoarece pentru alţii s-ar putea să alegeţi o soluţie anevoioasă iar relaţia cu membrii familiei ar trebui să fie una armonioasă, fără a le da prea multe emoţii. RAC 22.06-21.07: În această săptămână sunteţi înconjuraţi de prieteni şi rude mai mult ca de obicei. Acasă, cu ocazia unui eveniment mult aşteptat, primiţi un număr însemnat de invitaţi însă va stresează toate treburile ce sunt amânate. Cereţi sfatul unei persoane mai experimentate şi dacă aveţi încredere în ea, soluţiile vor veni de la sine. LEU 22.07-22.08: Proiectele ce ţin de creaţie ar trebui să aibă prioritate încă de la debutul acestei săptămâni. Argumentele nesusţinute pot crea certuri în sânul familiei şi asta doar referitor la orele suplimentare petrecute la serviciu. Ar trebui să vă păstraţi calmul şi să nu va mai oferiţi voluntar pentru activităţi ce le puteţi rezolva mai repede în timpul orelor de program. FECIOARA 23.08-22.09: Sunteţi fericiţi că aţi fost în stare să terminaţi tot ce aveaţi pe ordinea de zi şi puteţi petrece mai mult timp liber cu cei dragi. Se pare că nicio dificultate nu va mai ţine calea şi succesul va surâde de aproape. În weekend se anunţă o călătorie romantică, alături de persoana iubită. BALANŢA 23.09-22.10: Vă grăbiţi să rezolvaţi micile
probleme cu partenerul de viaţă pentru a destinde atmosfera în casă. Rezolvarea problemelor vă va fi favoraCasandra bilă şi veţi încerca să consolidaţi mai mult relaţia. La serviciu se anunţă o promovare pe care o aşteptaţi răbdători. Nu încercaţi să vă impresionaţi şeful şi, mai ales, fiţi atenţi la complimente. SCORPION 23.10-21.11: Muncă şi stresul de la serviciu vă pot afecta pacea mentală. Câteva sfaturi vă putem da: nu urmaţi orbeşte sfatul altora şi nu credeţi în totalitate ceea ce auziţi. Citiţi cu atenţie orice document semnaţi. În weekend elevii nu ar trebui să ignore studiile de dragul distracţiei. SĂGETĂTOR 22.11-21.12: Ideile originale vor aduce cele mai bune rezultate doar dacă veţi colabora şi le veţi discuta cu prietenii. Controlaţi-vă impulsul de a cumpăra un obiect destul de costisitor şi intocmiti-vă un plan de economisire. Cu un pic de efort suplimentar puteţi produce un profit substanţial. În weekend este posibil un câştig financiar de pe urma unor tranzacţii legate de proprietate sau acţiuni. CAPRICORN 22.12-19.01: Urmează o săptămână un pic dificilă, mai ales în prima jumătate când sunteţi frustraţi şi forţaţi să nu vă schimbaţi planurile pentru alţii. Obligaţiile de familie pot să vă ofenseze iar unele rude apropiate vă vor cere câteva explicaţii ce vă vor irita. Doar în weekend vă găsiţi pacea mentală şi vă relaxaţi. VĂRSĂTOR 20.01-18.02: Cel mai bun prieten va pune la încercare răbdarea dorind să sudeze mai repede relaţia dintre dumneavoastră şi un posibil partener de viaţă. Grăbindu-vă, nu face decât să vă agite mai mult şi să vă creeze o stare de tensiune greu de suportat. În weekend aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră, mai ales de problemele legate de nutriţie. PEŞTI 19.02-20.03: Se pare că sunteţi într-o formă ex-
26.02-04.03
traordinară încă din primele zile ale săptămânii iar superiorii se arata dispuşi să vă dea posibilitatea de a vă demonstra competenta. Pentru a reuşi sunteţi în stare să vă arătaţi chiar şi talentele ascunse. Fiţi atenţi însă când discutaţi cu cineva deoarece vorbind prea tare sau fără sens puteţi strica totul!
LOCURI DE MUNCĂ VACANTE LA DATA DE 24.02.2014
(în incinta fostului internat al liceului Chimic, la etajul 2) Telefon: 0254240656
SC TC IND SA 5 muncitori necalificaţi în construcţii 3 zidari 2 dulgheri 2 ingineri constructori 2 fierari betonişti 1 şef baza agrement 1 bucatar 1 ospatar Adresa: Orăştie, str. Nicolae Titulescu, nr. 60 Telefon: 0254241977
SPITALUL MUNICIPAL ORĂŞTIE -1 asistent medical generalist (concursul va avea loc în 03.03.2014 şi 05.03.2014, la ora 9) Adresa: Oraştie, str. Pricazului, nr. 16 Telefon: 0254242950
SC PRELMEC SĂ 10 SUDORI!!!!!! URGENT!!!! Adresa: Oraştie, str. Nicolae Titulescu, nr. 60 Telefon: 0254241540 SC DORIN SIBCONSUTIL SRL 2 TAMPLARI (1 AN EXPERIENŢA) Adresa: sat Sibişel, nr. 65 Telefon: 0731067930 SC HVO PROFI BUILDING SRL 1 DULGHER 1 FIERAR BETONIST Adresa: Oraştie, str. Constantin DobrogeanuGherea, nr. 2 Telefon: 0735178732 SC LABORATOARELE FARES BIO VITAL SRL -1 mecanic utilaj -1 tehnolog alimentaţie publica Adresa: Oraştie, str. Plantelor, nr. 50 Telefon: 0254241940, 0744645437 UNGUREANU GHEORGHE SILVAMETAL II -1 lacatuş confecţii metalice -1 mecanic întreţinere maşini-unelte -1 sudor Adresa: Oraştie , str. Luncii, nr. 1 Telefon: 0745308864 SC WALKER COMPANY -1 şef schimb Adresa: Oraştie , Telefon: 0726680168 ASOCIAŢIA UMANITARĂ “RENAITRE”ROMÂNIA 1 educator-pedagog social (CERINŢE: absolvent de studii superioare de specialitate, cunoştinţe operare computer, abilitaţi de lucru cu populaţia defavorizata, cunoşterea limbii franceze constituie un avantaj) Adresa: Oraştie, str. O. Goga, nr. 25
VIDRA COMPANY 1 maistru în industriile textile, pielarie 2 croitori confecţii industriale din blana 4 cusatori confecţii industriale din blana 1 inginer confecţii piele şi înlocuitori 1 muncitor necalificat în industria confecţiilor Adresa: Turdaş, nr. 1A Telefon: 0733404099 ROXI WOOD SYSTEMS cadru tehnic PSI (calificare în domeniu) Adresa: Oraştie, str. Luncii, nr.1 Telefon: 0254244536 SC ORCA SRL 4 muncitori necalificaţi în pregatirea materialelor de construcţii Adresa: Oraştie, str. Nicolae Titulescu, nr. 70 Telefon: 0254241277
Vând apartament: 2 camere, str. Pricazului, bl. 28, ap. 76 Vând urgent: Casă cu anexe, Info: tel. 0765889595 apă, gaz, canalizare, curte și grădină în localitatea Ɛɜɛɜɛɜɛɜ ɛɜɛɜɛɜɛɜ Aurel Vlaicu, nr. 10 Vând garsonieră: Info: 0726.724.192 str. Pricazului, bl. 57 Info: 0722.217.181 Ɛɜɛɜɛɜɛɜ ɛɜɛɜɛɜɛɜ Vând apartament: 2 camer e, Ɛɜɛɜɛɜɛɜ ɛɜɛɜɛɜɛɜ str. Mureşului, bl. 9, vis-a-vis ÎNCHIRIEZ: de centrala termică. Ap. 2 camere izolat termic, Info: 0769.248.674. mobilat. ZONĂ CENTRALĂ Info: 0760.164.496 sau Ɛɜɛɜɛɜɛɜ ɛɜɛɜɛɜɛɜ 0765.052.522
Căutăm vânzători ambulanţi 0765.372.065
POŞTA ROMÂNĂ 1 factor poştal urban Oraştie (zona Gara) Telefon: 0254-212510 Persoana de contact: Ec. Mihaela Sperlea FARES TRADING SRL 1 ajutor gestionar Telefon : 0254/241940 Persoana de contact : Udrea Andreea BCR ASIGURĂRI DE VIAŢĂ 2 CONSILIERI ASIGURARI Adresa: Deva, str. I.C. Bratianu, nr. 3 Telefon: 0766244012
Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează vinery, 28.02.2014, între orele 09-13, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acţiune care se va desfăşura la sediul Agenţiei Locale Orăştie, str. O. Goga, nr.25 În acest sens, rugăm atât potențialii angajaţi cât și agenţii economici, să participe la această acţiune deoarece vor avea ocazia să discute în mod direct.
Închiriază două spații de 2 1000 mp fiecare la
MAGAZINUL DE LA PALIA SHOPING CENTER
ALBINA COOP SOCIETATE COOPERATISTĂ
CASETA REDACȚIONALĂ
Organizează interviu în vederea recrutării de personal calificat. OSPĂTAR BUCĂTAR BRUTAR Interviurile încep de la data de 24.02. 2014 Info: 0254..241.716; 0728.040.761
Fondator, redactor șef, layout :
Produs marca Ferma Crăciunescu
Sunt prezenți cu texte în acest număr
(0254 245 868).
Dan Orghici
EDITORIALIST: Cornel Nistorescu
Marinela Popa Petru Romoşan Eugen Evu Dumitru Tâlvescu Daniel Marian Pr. Laurențiu Virgil-Liviu Sabău Dan Orghici Corectori: Florin Drăghiciu Virgil-Liviu Sabău
Materiale de construcții str. Pricazului, CT 1 str. N. Bălcescu, nr. 11 Construiți sau reparați, vă putem ajuta!
Acum ne puteți găsi cu o gamă mult mai variată de produse, în spațiul fostului MAGAZIN ALIMENTAR din zona pieței „LA STADION” (la GREU). Telefon: 0740.020.305 Aici, pe lângă produsele obișAnunță clienții că: nuite de feronerie și uz gospoMAGAZINUL FEROMETAL dăresc, veți mai găsi și papetăde lângă spitalul vechi (Casa rie, detergenți și alte multe proVulcu) și-a schimbat locația. duse industriale.
ISSN 2286 – 0339 ISSN-L 2286 – 0339 SĂPTĂMÂNAL EDITAT DE: ASOCIAȚIA de PRESĂ „VORBA DIN ARDEAL” Orăștie, str. A. Vlaicu, nr.1 tel: 0765372065 vorba.orastie@gmail.com Tipografiere executată la: Tipografia ProdCom SRL
Dan bucătaru’ Supă de ciuperci şi ţelină
Se ia o plasă mare, ceva bănuți rămași de la plata facturilor, dacă nu au rămas, fugi la cine știi și ia cu împrumut până la viitoarea chenzină. Apoi dă o fugă la piață după: Ţelină - 300 g, Ceapă - 100 g, Morcov - 100 g, Ciuperci - 200 g, Gălbenuş de ou - 1, Ulei de floarea soarelui - 50 ml, Supă de carne - 1500 ml, Pătrunjel (legătură) - 1, Sare. Acu știi de ce am zis de bani? Cine vinde supă de carne sau un gălbenuș de ou? Grea misie, așa că… dar ce poate fi mai sănătos decât o supă caldă din rădăcinoase? Mai ales că puteți găti această supă plină de nutrienți indiferent de sezon. Cum se prepară? 1. Cureți, speli și dai pe răzătoarea mare țelina și morcovul. Cureți ceapa și o tai mărunt. În oala pentru ciorbă înăbuși ceapa, țelina și morcovul, cu ulei și puțină apă. 2. Torni supa (de pasăre sau vită) fierbinte și lași să fiarbă zarzavatul. Cureți ciupercile, le speli în mai multe ape, le tai mărunt și le pui să fiarbă în supă, pentru câteva clocote. 3. Sărezi supa după gust sau după indicațiile medicului, apoi stingi focul și o dregi cu gălbenuș. Presari pătrunjel verde tocat fin.
Nano-huricane la „Panorama” de Gheorghe NICULESCUUricani UNUI SCRIITOR TRADUS - De scriitor ce ai de spus? - Nimenea nu l-a tradus! - Dragă, nu e chiar așa, L-a tradus... nevastă-sa! LUI ION URDĂ Ion Urdă, are-o vină: Îi place provinciana! Atât PROVINCIA CORVINĂ Cât și provincia Tismana.
LUI ŞT. NEMECSEK, APROPOS ISTORIA SCRIITORILOR HUNEDORENI Nemecsek, zic cititorii, Are o victorie: Adună toți scriitorii Şi-i băgă-n ,,ISTORIE,, D-LUI Dan ORGHICI Un bun ziarist să-mi zici, Care e cu noi aici!... Ori de ghici, ori de nu ghici, Ţi-l spun eu: este Orghici!
„Bă, nepoate, a dracu’ e chestia asta cu uninominalu’ ăsta!”, îmi zicea mai an nea Vasile. Vecinul meu de la țară! Era nelămurit, neîncrezător, mai bine zis, despre cum i se va schimba lui viața în bine. M-am uitat chiorâș la el și am vrut să-l contrazic. Avea o privire de om care a abdicat, care a lăsat de mult orice speranță în urma lui. Mi-a expus considerațiile lui despre clasa politică, despre politicieni, despre anumiți politicieni, despre viața pe care o trăiește el și despre cum ar vedea el rezolvarea problemelor. „Cum să cred că se va schimba ceva când eu nu am nici măcar drum să ajung acasă!?”, și mi-a arătat un drum, mă rog, drumul către casa lui. Erau două șanțuri, care se adâncesc la fiecare ploaie. Apa care se scurge de pe deal duce cu ea, la vale, câte puțin, de fiecare dată, din pământul drumului. Până atunci îl invidiam, o mai fac și acum, pentru viața pe care o duce în
GAZDELOR NOASTRE Domnul Tenț și a lui damă, Sunt niște oameni de seamă! Ei, cu a lor PANORAMĂ, Nu se fac de panaramă.
mijlocul munților. Aer curat, apă de la izvor, fructe de pădure… Dar, omul avea nevoie să ajungă acasă de fiecare dată când vrea. Să nu depindă de capriciile vremii. „O să vină acum, că și eu fac parte din colegiu’, candidații să mă convingă și pe mine să-i votez? Or să vină pe drumul asta?”. Nu am răspuns nimic! Nu aveam ce, realitatea era incontestabilă pentru a mai îndrăzni să spui ceva. După ce am revenit la Deva mi-am dat seama ce-i lipsea lui nea Vasile! Voia să se simtă om. Un om respectat de cei pe care îi plătește și el din pensia lui. Mi-am dat seama că nu o să ajungă prea curând la statutul acesta. În viața asta el nu mai are nicio șansă, cu excepția celei de a vota în cadrul scrutinului uninominal. Politicienii uită uneori că drumul către București îl include și pe cel al lui nea Vasile!
Unde dai şi unde capră…
Alina Mungiu PIPPIDI …
Reporter: Ar trebui să fiţi mai aproape de Adrian Năstase, nu de Traian Băsescu, ca să rotunjim cerFRAŢILOR EVU cul deschis de prima întrebare şi închis acum de Doi frați Evu, uite ce, raportarea elitistă. Să-mi răspundeți repede: A.M. Pipidi: - Nu i-am ales niciodată după crite(Scuzați de indiscreție) rii intelectuale, nu asta a fost alegerea. De Băsescu Unde vi-s A(damele)? nu mă pot plânge, e un om de o mare onestitate intelectuală, mi-a spus de la prima întâlnire că nu D-LUI HURUBĂ Domn Hurubă, o pot spune, citeşte nimic. Mi-a spus, în primele patru fraze pe care le-am schimbat în viaţa asta: „Ştiţi, oamenii E pus pe umor și glume. politici nu citesc!”. Mi-a zis-o din prima, nu am ce Cu ale sale antume să îi reproşez. S-a făcut de râs în lume.
Cu o experiență acumulată de-a lungul celor 25 de ani de activitate, SC TC Ind SA vă pune la dispoziție întreaga gama de lucrări în domeniul construcțiilor: izolații și instalații, de la fundație la finisaje interioare și exterioare. Închiriem utilaje pentru construcții, Cifarom și pompă pentru betoane, macara, etc. Producem și transportăm beton și prefabricate din beton, agregate de balastieră. BAZA PRODUCŢIE: str. N. Titulescu, nr.60, Orăștie. Web: www.tcindorastie.ro Informații și detalii: Tel/Fax: 0254/ 242709; Tel: 0254/ 241977; 244024email: tcindorastie@yahoo.com ;
adevarul.ro › News › Societate19 mar. 2013