Vorba nr 67 68

Povestea Vorbei Trăiesc în lumea care observă dacă m-am îngrășat sau am slăbit și nu vede dacă sunt vesel sau trist!

Sorin Vasilescu Mircea Ioan Molo ,

Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti… Iartă-i, oricum.

Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse… Fii bun, oricum.

Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi… Caută succesul, ori- Andrei Brănișteanu, Zi de Sărbătoare cum.

Dacă eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela… Fii cinstit şi sincer, oricum.

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi… Construieşte, oricum.

Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi geloşi… Fii fericit, oricum.

Binele pe care îl faci astăzi, oamenii îl vor uita mâine… Fă bine, oricum.

Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi poate nu va fi niciodată de-ajuns… Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este între tine şi Dumnezeu…

N-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Bucuria Învierii!

La Paşti

Maica Tereza

George Coşbuc Prin pomi e ciripit şi cânt, Văzduhu-i plin de-un roşu soare Şi sălciile-n albă floare E pace-n cer şi pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Şi cât e de frumos în sat!

Creştinii vin tăcuţi în vale Şi doi de se-ntâlnesc în cale Îşi zic: Hristos a înviat! Şi râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetişor Neveste tinere şi fete, Bătrâni cu iarna vieţii-n plete; Şi-ncet, în urma tuturor, Vezi şovăind câte-o bătrână Cu micul ei nepot de mână.

În ziua de Paști Elena Farago (29. 03. 1878, Bârlad – 04. 01. 1954, Craiova)

Toţii copiii azi se îmbracă Cu ce au ei mai frumos Şi părinţii lor le cântă Învierea lui Christos. Şi la masă ciocnesc astăzi Toţi copiii cei cuminţi, Ouă roşii şi pestriţe, Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici Căci ei ştiu că lui Cristos, Îi sunt dragi numai copiii Cei cu sufletul milos. Şi copiii buni la suflet, Azi cu bucurie dau, Cozonaci şi ouă roşii La copiii care n-au.

Purtător de VORBĂ „Clar şi răspicat”

*Asociaţia ruinelor. De câţiva ani rugineşte în pace, chiar lângă zidul Cetăţii, scheletul unei scene a Primăriei. Păi, da, ruine peste tot: Cetatea, scena, vis-a-vis, ce-a mai rămas dintr-un simbol orăştian în *Vară, circ. Mai e puţin, vine vremuri mai bune: „Vidra”… vara, poate vine şi circul în Zăvoi. Şi poate veni liniştit pentru că, în general, terenul rezervat de obicei cupolei magice este şi, nu ştiu cum, se păstrează curat. Doar semnele de circulaţie sunt cam ruginite. *Pe râul Orăştie, în amonte. Degeaba s-au aşezat în puncte strategice inscripţii cu „Este interzisă depozitarea deşeurilor în spaţiile publice”. Mormanul de gunoi continuă să crească, nu ştiu de ce, şi parcă nu prea miroase a primăvară în jurul lui.

Liviu Virgil

Atenţie şoferi!

din cadrul Direcţiei Tehnice. Persoanele interesate pot intra în posesia documentaţiei de atribuire, în urma unei solicitări scrise, depusă şi înregistrată la biroul Registratură.

Deschiderea ofertelor: 24.04.2014, ora 10, la sediul Primăriei Municipiului Orăştie.

În România, dar şi în ţările din U.E., unde românii au emigrat, în diverse locuri frecventate: staţii de benzină, parcaje, supermarketuri, se distribuie gratuit mici cadouri, aparent promoţionale, pentru autoturism: portchei, mascote, etc. NU LE Liceul Tehnologic ACCEPTAŢI! Ele conţin un CHIP de urmărire, cu ajutorul căruia hoţii Nicolaus Olahus ştiu totul despre tine: unde te afli, când eşti acasă, unde-ţi staţionează Oferta şcolară pentru anul maşina, etc… În lipsa ta îţi intră orişcolar 2014-2015 când în casă, te atacă la ieşirea de la bancă, îţi fură maşina, etc. E vorba LICEU de o reţea europeană de criminali, FILIERĂ TEHNOLOGICĂ pornită din România, un nou sistem PROFIL TEHNIC clasa a 9-a zi: infracţional!

Mecatronică. * sursa mass- media din Olanda.

PROFIL RESURSE NATURALE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI clasa a 9-a zi: ANUNŢ Chimie industrială.

LICITAŢIE PENTRU CONCESIONAREA ZONEI DE AGREMENT ,,ŞUMUŞTĂU” DIN MUNICIPIUL ORĂŞTIE

Primăria Municipiului Orăştie anunţă prelungirea termenului pentru depunerea ofertelor de licitaţie având ca obiect concesionarea zonei de agrement „Şumuştău” până la data de 24.04.2014, ora 9.30.

Documentaţia se obţine de la Compartimentul Achiziţii publice

ÎNVĂŢĂMÂNT PROFESIONAL Mecanică - 3 ani clasa a 9-a zi Chimie industrială - 2 ani clasa a 10-a zi.

ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL Cosmetician, mecanică-maistru mecanic, tehnician maşini cu comandă numerică, tehnician echipamente periferice şi birotică. ÎNVĂŢĂMÂNT SERAL Mecanic clasa a 12-a Electric clasa a 12-a

„Oglinzile realităţii” Virgil-Liviu Sabău

FALSA PRIETENIE A UNIUNII EUROPENE După o iarnă mai puţin ca o iarnă, a venit o primăvară mai puţin ca o primăvară. Iarna asta, ştim cu toţii, la noi a nins prea puţin, aproape deloc, parcă nici n-ar fi fost anotimpul alb. Nici temperatura n-a scăzut prea mult spre valorile consacrate unei ierni autentice, şi a trebuit să ne mulţumim cu acest surogat cenuşiu, mai mult toamnă murdară. Prea devreme, mult prea devreme a venit primăvara, soare, senin, căldură înşelătoare, deh, ca de primăvară, şi boli specifice sezonului. Viroze, răceli, gripe au întunecat bucuria grăbită a unora, fără să se atingă însă de cei mai precauţi, care nu s -au lăsat înşelaţi de soarele cu dinţi şi n-au renunţat încă la mânecile lungi; dealtfel valul rece a ultimei săptămâni ne-a demonstrat din plin că aparenta primăvară a avut, ca de obicei, o intrare spectaculoasă, din care am rămas doar cu efectele de scenă.

Parcă în întâmpinarea acestei schimbări de climă ce se accentuează din ce în ce mai mult, Ministerul Sănătăţii vine, cu un nou plan naţional de paturi în spitale, pe perioada 2014-2016. Adică numărul acestora va trebui să mai scadă cu aproximativ 4.177 pentru a ne alinia la standardele europene.

Aberaţie fără nici un fel de dubiu, hotărârea aceasta demonstrează uşurinţa cu care cădem în stupiditate atunci când e vorba de-a ne lăuda. Poate că media

paturilor din spitalele continentului pe care-l populăm şi noi este mai mică decât a noastră, dar asta nu înseamnă nimic. Ce fac ei cu bolnavii care nu au loc în spitalele lor, eu cred că îi priveşte numai pe ei. În schimb dacă la noi se va mediatiza un caz de moarte pusă pe seama lipsei de paturi, întreaga Europă îşi va întoarce acuzator privirile injectate şi degetele chircite spre noi, uitând intenţionat că românii au redus numărul de paturi din spitale la recomandările şi insistenţele sale, aşa cum a făcut de fiecare dată când suspiciuni, de obicei nedrepte, au planat asupra ţărişoarei noastre şi i-au terfelit imaginea publică. Va repeta povestea cu penalităţi severe care ne vor afecta din nou economia, ca în nici un caz să nu prindem niscaiva rădăcini şi noi, ceva mâzgă în vreun domeniu, olecuţă de putere.

De unde vine această ură cu care suntem învăluiţi din partea Europei? Pe lângă alte motive puerile, Europa şi lumea întreagă se teme de noi. Desigur, atâta timp cât rămânem sub talpa lor, nu reprezentăm nici cea mai mică ameninţare, dar de cum vom scăpa din urzelile cancerigene ale supravegherii şi controlului ei, vom merge mai departe. Ştiindune adversari de temut în ştiinţă, europenii, în Uniunea cărora am ţinut atât de mult să intrăm, neau încătuşat într-o serie de scandaluri foarte mediatizate, ca să nu avem timp nici să respirăm. Şi, dacă din poziţia „stăpânului” se pot trage şi unele foloase profitând de „serv”, cu atât mai bine.

Ce vreau să spun de Cornel Nistorescu Mazăre şi Duicu, Mitică Dra- Evenimentele din Ucraina, inclugomir, Dan Radu Ruşanu, inclusiv siv extinderea Rusei în Crimeea şi Adrian Năstase şi mulţi alţii ca ei spre Nipru, marchează o altă periîşi fac cruce de ce li se întâmplă şi oadă importantă în viaţa Europei. nu înţeleg mare lucru. Ei, cei mai România nu mai poate rămâne tari din parcările României şi ale ţara bambiliciului politic şi a cozonei geografice, s-au trezit neu- rupţiei generalizate. E obligată să tralizaţi deşi mai ieri-alaltăieri pă- devină acel partener euroatlantic reau a deţin cheile bunăstării şi ale în care se construieşte „puntea viitorului. Dacă prin puşcăriile şi spre o nouă Rusie”, cum zicea Gearesturile prin care se află ar citi orge W. Bush în vizita sa la Bucuultima declaraţie a Victoriei Nu- reşti. land, făcută la audieri în CongreCe înseamnă asta? Că românii sul american, s-ar vor beneficia de secuputea dumiri într-o ritate, dar îşi vor veclipită şi s-ar îndea mai departe de grozi. Pur şi simplu afaceri şi vor învârti s-au ars! România şmechereşte demomarilor privatizări craţia? Mă tem că toţi mânărite grosolan şi cei care gândesc aşa sa tunurilor imobiliaau înşelat amarnic. Şi re a apus de mult. ca dovadă că au evaluChiar şi România at prost au ajuns acolo democraţiei romanunde au ajuns. Creştetice sau a celei urerea României ca imchiste pare a-şi fi portanţă în context trăit traiul. România regional, poziţia sa de a intrat în NATO şi, avanpost militar şi după o scurtă tatostrategic în raport cu nare, Vestul îşi conUcraina şi Rusia imtinuă eforturile de Radu Roșianu, pun schimbări radicaextindere spre Est. Internet le. Iar unele au început Vechii greci au inventat aproape totul. Dar ne-a rămas şi nouă ceva de propus umanităţii: comedia pe fond tragic. Varianta populară, zisă «haz de necaz», are de-acum o versiune cultă, cu deschidere simfonică şi spectacol care umple arenele. Iar cei care îşi întorseseră scîrbiţi ochii de la media s-au apucat de cîteva zile s-o consume din nou. De ce? Pentru că incredibilul e la tot pasul. Fireşte, nu toată lumea se amuză din aceleaşi motive, deşi efectul e identic, ba chiar şi finalul său e văzut la fel.

Oamenii cu carte – destui, şi din cei care tac ca peştii din prudenţă, şi din cei pe care nui întreabă nimeni nimic – descoperă cît de naivi sînt agitatorii politici. Să crezi că poţi convinge masele indistincte de contrariul a ceea ce au trăit nu două săptămîni discutabile, ci sub lungi guvernări; să crezi că partenerii străini se vor manifesta într-un glas instituţional, şi nu drept ceea ce sînt cu adevărat în sînul instituţiilor într-un caz de periclitare a intereselor directe şi să pozezi în conservator/revoluţionar emerit vorbind cu sau despre aceste instanţe abstracte în dialect de oţel; să crezi că mai tresare demn cineva la auzul unor nume de instituţii (Parlament, Curte Constituţională, CSM, DNA, ANI, ANAF…) după ce au fost meticulos demontate şi expuse în nemernicia lor de ani de zile – cît de candid să fii ca să-i dai înainte aşa cu săptămînile?!

Oamenii fără carte – mult mai mulţi dar şi mult mai ultragiaţi – se opresc din număratul firfireilor rămaşi în portofel numai ca să-şi facă o cruce mare, de slab-credincios şi să rîdă arătînd cu degetul la televizia în care Băsescu, pe fond moarat de Constituţie, joacă farsa cinstei. «Iote, preacinstitul!», rînjeşte beţivul cartierului în butica din care-mi iau ţigări şi ciocolată. «Lasă, Fane, zice şefa, că te-a reformat şi pe tine. Acum nu mai mănînci, numa’ bei! Economie, mă!» Dar Fane nu se lasă: «Păi, da’ nu mă duc eu la vot?! » Cînd ies, într-un cor şuie-

să fie vizibile.

Când asistentul secretarului de Stat afirmă în faţa Congresului că SUA se vor concentra pe combaterea corupţiei în Europa Centrală şi de Est şi în Balcani, este clar că nu ne aflăm în faţa unei propuneri ce urmează a fi dezbătute, ci în faţa unei măsuri aflate în curs de implementare.

Roadele acestei politici pot fi citite şi în sentinţele şi arestările din ultimele luni. Dacă Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu îşi vor fi imaginat că americanii şi oficialii NATO se vor căciuli la ei pentru diverse operaţiuni pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu şi în Portul Constanţa (sau că ei pot fi interlocutorii ideali), atunci se vor fi înşelat amarnic. Cei doi chiar au crezut că ar putea deţine o influenţă mai mare în gestionarea portului, dacă nu chiar controlul acestuia. Răspunsul la o asemenea dorinţă deşartă a venit rapid. Nu s-au ales doar cu un nu categoric, ci chiar cu un efort orchestrat de dislocare a

lor din poziţiile ocupate.

Operaţiunile de asanare (adică anticorupţia) vor continua şi mai vârtos, bazate pe aceleaşi DNA, ANI şi SRI, uneori chiar şi cu elemente de exces. Anticorupţia va viza şi mass-media, mai ales televiziunile subordonate unor moguli, gen Antena şi RTV. Dar şi televiziuni locale mai mici, născute din nevoia de video-ciomăgire a opozanţilor.

Partidele politice vor fi şi ele obligate să se schimbe de la rădăcină. Nu au cum să mai rămână doar bande cu siglă, susţinute de mafioţi şi votate de fraieri. Probabil că se vor împuţina simţitor funcţiile guvernamentale cumpărate cu sacoşele de cash, că România va fi obligată să adopte o lege a finanţării partidelor politice şi a transparenţei fondurilor utilizate în campaniile electorale. Ce trăim acum nu este decât o batjocură generalizată, menţinută în această stare de sălbăticie prin strădania tuturor partidelor politice importante.

Cine nu înţelege ce se întâmplă în acest an în România merită să citească şi să răscitească declaraţia Victoriei Nuland în faţa Congresului. Ea anunţă schimbări pe care România nu le mai poate evita.

Adina Kenereş rat de înjurături şi sus, revoluţionarii ies sleiţi din demonstraţia că blesteme grele, e lim- 2+2=4, ambele pentru o galerie hlizită, care din pede că opt oameni nenorocirea asta se va alege cu falsul patent că din opt se duc la vot toţi sînt nuli şi neaveniţi din moment ce i-au cu sete, indiferent de distrat pe ei, care ştiau scorul de trei ani. ce se mai întîmplă în Există, poate, şi o soluţie mai simplă, ecoaşa-zisa campanie. nomicoasă în forţe şi timp, eficientă pentru toaÎn fond, e campania cui? Campanie pentru ce? tă lumea. O demisie a lui Băsescu, cu compleCampania unui om împotriva unui popor? – e tarea acelor rubrici la care tot ezită, cu arsingurul lucru cu adevărat limpede. Iar popo- mistiţii şi favoruri măsurate. O concentrare şi o rul a căpătat un soi de avocat din oficiu în per- concertare cu mai puţine «puteri» şi mai mulţi soana USL. Bun şi ăsta, nimic de zis, măcar le «creieri» în timpul rămas pînă la nişte anticipaştie pe astea, avocăţeştile. Dar ce poate face un te cuminţi. O bătaie de cap zilnică pentru salom, fie şi susţinut de cîteva mii de gureşi, îm- varea mobilelor care plutesc pe apă. Aşa, fără potriva unor milioane de inşi furioşi? Parcă am duş rece ca gheaţa, cu metode mai băbeşti, mai mai văzut recent filme cu subiectul ăsta. Şi am pe gustul poporului român dar şi al lumii văzut şi mandate limitate ale avocaţilor din largi, rămîn şi toate capetele întregi, rămîne şi oficiu, şi vedem şi azi lungi trene ale vanităţii ceva loc de bună ziua, rămîne şi timp de lucru şi fragilităţii lor încurcînd soarta popoarelor. În pentru urgentul interes naţional. ţările arabe zguduite de revoluţii nu demult, se manifestă deja dureros bîlbîiala pe care fostele «mari bătălii» o ascundeau. Bîlbîiala născută din lipsa de structură a unei eventuale noi echipe, din proiecte neclare şi incoerenţe de tot felul, din lipsă de experienţă sau Interes național exces de experienţă vetustă, angajamente de nemărturisit şi isteţimi tribale.

Răspunsul standard la dubitaţiile inşilor neangajaţi politic, ca mine, e că «trebuie lua- Interes propriu tă puterea», din care se înţelege că Puterea e un soi de bici. Or, acest model vechi, în curs de descompunere sub ochii noştri, mai operează doar cîteva amarnice zile. Cele de dinaintea unei bătălii inutile, căci e gata cîştigată. Tot ce se mai obţine în penibilul zăngănit de arme e o discreditare sănătoasă de ambele părţi: conservatorii ies ferfeniţă din strădania de a demonstra că ploaia curge în

Portretul pictorului Ion Pacea, ulei pe pânză (140 x 140 cm), 1999

Una peste alta, a venit primăvara, şi o excepţională expoziţie de pictură, cea deschisă de Constantin Pacea la Muzeul Ţăranului Român (9 aprilie-18 mai 2014, de marţi până duminică, orele 10-18, Sala «Tancred Bănăţeanu»), este şi va rămîne un eveniment de referinţă. L-am urmărit cu ochi de prieten şi coleg de generaţie pe Constantin (zis Dinu) Pacea încă de la începuturile sale, el fiind unul dintre liderii generaţiei ’80 în pictura românească. Vine dintr-o familie de artişti. Şi mama, Lucreţia Pacea, o nobilă artistă a tapiseriei, şi tata, celebrul pictor Ion Pacea, dar şi soţia, Florica Pacea, pictoriţă şi decoratoare, şi cumnatul, Zamfir Dumitrescu, pictor, profesor şi ministru, au fost şi unii încă mai sînt artişti. E, fără îndoială, un mare noroc să te naşti şi să înveţi într-un asemenea mediu dacă vrei să urmezi o asemenea carieră. De fapt, uneori, în aceste cazuri, cariera te alege încă înainte de-a te naşte.

Dar de atunci au trecut mai bine de 30 de ani. Dinu Pacea s-a stabilit, împreună cu Florica, la Paris şi pictura artistului român a evoluat incredibil, spectaculos. Spre o maturitate pe care nici el, nici prietenii săi de atunci nu ar fi putut s-o anticipeze. Cele mai importante realizări prezente azi în expoziţia de la Muzeul Ţăranului Român îmi par a fi de departe portretele. Portretul părintelui său, pictorul Ion Pacea, portetul regretatului Mihai Oroveanu, portretul lui Ştefan Maitec şi alte cîteva portrete masculine care îţi aduc în minte forţa chipurilor postexpresioniste ale lui Lucien Freud sau Francis Bacon. Desigur, cele mai atrăgătoare, dar la fel de nevrotice - pentru că Dinu Pacea este în portrete un pictor al marii nevroze - sînt cele ale fetelor, ale Floricăi, ale copilei Zoe, fata artistului, la diferite vîrste, dar şi ale prietenelor familiei.

Dan, Anghelina şi «o maimuţă în iarnă», ulei pe pânză (120 x 180 cm), 1998-2001

Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd mă gîndesc la o viaţă normală, aşezată, cu reguli, nu găsesc că ploaia de arestări de preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari şi mici oraşe, miniştri, deputaţi şi senatori, miliardari de carton şi bişniţari din fotbal ar fi cu adevărat evenimentul acestei primăveri. Şi nici faptul că se arestează mai mult de la unii decît de la ceilalţi, toţi fiind la fel de corupţi şi de penali, nu mă mai indignează ca altădată. Va veni cu siguranţă şi vremea celorlalţi.

Constantin (Dinu) Pacea a atins vîrsta deplină a maturităţii artistice. Cu puţin noroc şi cu foarte multă muncă, poate clădi de aici încolo o operă majoră. Iar colecţionarii ar face bine să-şi îndrepte atenţia spre acest artist care, într-un viitor previzibil, poate atinge cote ameţitoare. Pentru că are toate datele. Este posesorul unei culturi solide şi deţine o meserie de artist cu care foarte puţini din generaţia sa se pot măsura.

Florica şi Zoe în Herăstrău, ulei pe pânză (71 x 81 cm), 1997

Nud, ulei pe pânză (162 x 114 cm), 1997

Mi-l amintesc pe Dinu care îmi spunea, juvenil şi revoluţionar, prin 1982 că îl va depăşi pe eminentul său tată şi chiar pe maestrul său de atunci, pe care şi-l asumase voluntar, Horia Bernea. În prima sală a expoziţiei lui de azi, o serie de compoziţii-naturi moarte „bizantine” ezită între manierele lui Ion Pacea şi Horia Bernea, foarte diferite de altfel, cu o înclinare mai degrabă spre Bernea dintr-o răscoală evidentă împotriva autorităţii părinteşti.

Mihai, ulei pe pânză (180 x 160 cm), 2000

Fie ca Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă.

Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Paştele rămâne cea mai importantă sărbătoare creştină, cea mai vastă atât în semnificaţii cât şi în obiceiuri.

Vă dorim să trăiți de Paşti o adevărată sărbătoare! ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DOMINIC STANCA” ORĂȘTIE

Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică Aleksandr Dughin

Viitorul război ca şi concept Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Esenţa liberalismului În Occidentul modern, există o ideologie dominantă – liberalismul. Are multe tipuri, versiuni şi forme, multe neclarităţi, dar esenţa sa e întotdeauna aceeaşi. Liberalismul conţine în structura sa fundamentală subtilă următoarele principii axiomatice: ·individualismul antropologic (individul este măsura tuturor lucrurilor); ·progresismul (lumea se îndreaptă către un viitor mai bun, trecutul e întotdeauna mai rău decât prezentul); ·techniocraţia (dezvoltarea tehnică şi performanţa efectivă sunt considerate drept maniera cea mai importantă de a judeca natura societăţii); ·eurocentrismul (societăţile euro-americane sunt acceptate ca standarde de măsurare pentru restul umanităţii); ·economia e destin (economia liberă de piaţă este unica formă a sistemului economic – toate celelalte tipuri trebuie reformate sau distruse); ·democraţia este regulă a minorităţilor (autoapărarea împotriva majorităţii predispune mereu la degenerarea în totalitarism, „populism”); ·clasa de mijloc este singurul actor social real existent şi normă universală (independent de acest fapt - persoana a dobândit deja sau e pe cale să devină cu adevărat parte a clasei de mijloc, e reprezentată momentan ca fiind clasa de mijloc); ·o singură lume, globalism (fiinţele umane fiind în esenţă aceleaşi cu o singură distincţie – una individuală – lumea trebuie integrată pe o bază individuală, cosmopolitismul – cetăţenie a lumii).

Acesta e centrul valorilor liberalismului, manifestarea uneia din cele trei tendinţe generate în Iluminism, alături de comunism şi de fascism care propun interpretări alternative ale spiritului extrem al Modernismului. In secolul XX, liberalismul şi-a înfrânt rivalii şi a devenit, după 1991, singura ideologie dominantă la scară globală. Singura libertate de alegere în regatul liberalismului global a fost între liberalismul de dreapta, liberalismul de stânga sau liberalismul radical, incluzând liberalismul de extremă dreapta, liberalismul de extremă stânga şi liberalismul ultra-radical. Deci liberalismul a fost instalat ca sistem operaţional în societăţile occidentale şi în toate celelalte societăţi care se găsesc în zona de influenţă a Occidentului. De la un anumit moment, acesta este numitorul comun al oricărui discurs „politically correct”, marcă a celor acceptate de politica de masă ori marginalizate. Însăşi bunulsimţ convenţional a devenit liberal.

Geopolitic, liberalismul

(traducerea: Alexandru Mîţă) a fost înscris în modelul central al SUA, în care anglo-saxonii sunt nucleul etic, iar membrii parteneriatului euro-atlantic, NATO, reprezintă nucleul strategic al sistemului de securitate. Securitatea globală a fost echivalată cu securitatea Occidentului şi, în ultimă instanţă, cu securitatea Americii. Aşadar, liberalismul nu e doar putere ideologică, ci de asemenea politică, militară şi strategică. NATO este liberal la bază. Apără societăţi liberale, luptă pentru liberalism.

Liberalismul ca nihilism Există o prevedere a ideologiei liberale care este responsabilă pentru actuala criză. Liberalismul este, în centrul său, profund nihilist. Setul valorilor apărate de liberalism este, în esenţă, legat de teza principală – libertate, eliberare. Dar libertatea, în viziunea liberală, este în esenţă o categorie negativă: prevede să fii liber de ceva (J.S. Mill), nu să fii liber pentru ceva. Nu este accesoriu, este însăşi esenţa problemei.

Liberalismul înseamnă lupta împotriva tuturor formelor de identitate colectivă, împotriva tuturor tipurilor de valori, proiecte, strategii, scopuri, finalităţi şi aşa mai departe, orice ar aparţine colectivului, cel puţin ne-individualist. De aceea, unul din cei mai importanţi teoreticieni ai liberalismului, Karl Popper (urmându-l pe F. v. Hayek) a stabilit în importanta sa carte „Societatea deschisă şi duşmanii săi”, considerată de G. Soros ca Biblia sa personală) că liberalii trebuie să lupte împotriva oricărei ideologii sau filosofii politice (de la Platon şi Aristotel la Marx şi Hegel) care ar propune societăţii omeneşti vreun scop comun, vreo valoare comună, vreun sens comun. Orice scop, orice valoare, orice înţeles al societăţii liberale (societate deschisă), trebuie să fie strict individual. Deci duşmanii societăţii deschise (actuala societate occidentală de după 1991 şi normă globală pentru tot restul lumii e considerată a fi precis acest model liberal al societăţii deschise) sunt concreţi. Inamicii principali sunt comunismul şi fascismul (ambele apărute din aceeaşi filosofie a Iluminismului cu concepte centrale nonindividuale – clasa la marxism, rasa la naţionalsocialism, Statul naţional – la fascism). Aşadar, sensul luptei liberalismului în faţa alternativei Moderne existente (fascism sau comunism) este destul de evident. Liberalii pretind că eliberează societatea de fascism şi comunism, de cele două versiuni majore moderne (explicit non-individualiste) ale totalitarismului. Lupta liberalismului în procesul de lichidare a societăţilor non-liberale este destul de clară: dobândeşte acest sens din însăşi existenţa ideologiilor care, în mod explicit, refuză să accepte individul drept cea mai înaltă valoare. Este destul de clar împotriva cui se îndreaptă această luptă. Eliberare de ceva anume este stabilită ca o ţintă. Dar faptul că libertatea (aşa cum e concepută de liberali) este în mod esenţial o categorie negativă – nu e clar perceput aici. Inamicul e aici şi este concret. Acest fapt conferă liberalismului conţinut concret. Nu există societate deschisă iar existenţa ei factuală este suficientă pentru a justifica procesul de eliberare.

Perioada unipolară: ameninţarea imploziei In 1991, când URSS ca ultim oponent al liberalismului occidental a căzut, unii occidentalişti (precum F. Fukuyama) au proclamat sfârşitul istoriei. Destul de logic: nu mai exista nici un duşman explicit al societăţii deschise – astfel nu mai exista istoria petrecută în timpul Modernismului, mai exact bătălia dintre cele trei ideologii politice (liberalism, comunism şi fascism) pentru moştenirea Iluminismului. Din punct de vedere strategic, acesta a fost momentul unipolar (Ch. Krauthammer). Această perioadă 1991 – 2014 cu punctul central în atacul lui Bin Laden împotriva WTC – a fost

cu adevărat perioada de dominaţie globală a liberalismului. Axiomele liberalismului au fost acceptate de principalii actori geopolitici - inclusiv de China (în economie) şi Rusia (în ideologie, economie, sistem politic). Erau liberali şi ar fi fost liberali, nu încă liberali, ne-liberali destul de liberali şi aşa mai departe. Excepţiile reale şi explicite au fost puţine (Iranul, Coreea de Nord).

Deci lumea a devenit liberală în axiomatica sa ideologică.

Acesta a fost în mod exact cel mai important moment al istoriei liberalismului. Si-a învins duşmanii dar, în aceeaşi măsură, şi i-a pierdut. Liberalismul este în esenţă eliberare, lupta împotriva a ceea ce nu este liberal (încă sau deloc). Aşadar, tocmai de la duşmani liberalismul îşi extrage adevărata raţiune de a fi, conţinutul său. Atunci când alegerea nu e libertatea (lucru reprezentat, la modul concret, de societatea totalitară), fie libertatea poate alege libertatea neluând în considerare libertatea pentru ceva, libertatea ca să faci ceva anume...

Atunci când există societate non-liberală, liberalismul este pozitiv. Începe să-şi arate esenţa negativă abia după victorie.

După victoria din 1991, liberalismul a trecut la faza sa implozivă. După ce a învins şi comunismul, şi fascismul, a rămas singur. Fără nici un duşman cu care să lupte. Si acesta a fost momentul de început al luptei sale lăuntrice, curăţătorul liberal al societăţilor liberale încercând să lichideze ultimele elemente non-liberale rămase – sexismul, incorectitudinea politică, inegalitatea dintre sexe şi rămăşiţele dimensiunii non-individuale a instituţiilor precum Statul, Biserica şi aşa mai departe. Aşadar, liberalismul are nevoie de un inamic de care să se elibereze. Altminteri, îşi pierde conţinutul, nihilismul său implicit devine prea relevant. Triumful absolut al liberalismului este moartea sa.

Acesta este înţelesul ideologic al crizelor financiare de la începutul anilor 2000 şi din 2008. Succesele, iar nu eşecurile noii economii pur financiare (sau turbocapitalism, potrivit lui G. Lytwak) sunt responsabile de colapsul său. Libertatea de a face orice vrei, dar doar la scară individuală, provoacă implozia personalităţii. Individul trece pe teritoriul infra-uman, în domeniile sub-individuale. Si aici întâlneşte virtualitatea. Ca şi vis sub-individual, libertatea de la orice. Aceasta este evaporarea umanului. Imperiul Nimicului ca ultimă lume a victoriei totale a liberalismului. Post-Modernismul îşi pregăteşte terenul pentru această post-istorică şi autoreferenţiată reciclare a non-sensului.

Nevoia de Duşman a Occidentului Puteţi întreba aici: ce naiba are toată chestia asta cu (presupusul) proxim război cu Rusia? Sunt gata să răspund acum.

Liberalismul a câştigat la scară globală. Acesta este un fapt din 1991. Si a început totodată să implozeze. A ajuns la punctul terminus şi a început să se lichideze pe sine. Migraţia de masă, ciocnirea culturilor şi a civilizaţiilor, criza financiară, terorismul virtual, ascensiunea conflictelor etnice sunt mărcile apropierii haosului. Aşadar, acest haos pune în pericol Ordinea. Orice fel de ordine, incluzând însăşi ordinea liberală. Cu cât liberalismul este mai de succes, cu atât e mai aproape de finalul său. Ca şi finalul lumii actuale. Aici ne ocupăm de esenţa nihilistă a filosofiei liberale, de nimic ca şi principiu interior (ego-)ontologic a libertăţii de la ceva anume.

Arnold Gehlen, antropolog german, a definit just individul ca „fiinţă privată de ceva”, Mangelwesen.

Omul în sine nu e nimic. Preia tot ceea ce îl alcătuieşte de la societate, istorie, popor, politică. Aşadar, dacă se întoarce la esenţa sa pură, poate să recunoască acolo nimicul. Abisul este ascuns în spatele fragmentelor de senzaţii, gânduri vagi, dorinţe obscure. Virtualitatea emoţiilor subumane este un văl subţire îndărătul căruia e întunericul pur. Aşadar, descoperirea explicită a ultimelor baze nihiliste ale naturii umane este ultima realizare a liberalismului. Dar acesta este sfârşitul. Ca şi finalul celor

Războiul împotriva Rusiei în dimensiunea sa ideologică

Aleksandr Dughin

care folosesc liberalismul în scop personal, beneficiarii expansiunii liberale, stăpânii globalizării. Orice ordine cade într-o astfel de stare de urgenţă a nihilismului. Şi ordinea liberală, la rândul ei.

Aşadar, pentru a-şi salva statutul, beneficiarii liberalismului au nevoie de un anume pas îndărăt.

Liberalismul îşi va recăpăta sensul confruntându-se încă odată cu societatea non-liberală.

Un pas înapoi reprezintă singura modalitate de a salva rămăşiţele unei lumi, de a salva liberalismul de el-însuşi. Aşadar, apare la orizont Rusia lui Putin. Nu antiliberală, necomunistă. Întrucâtva nici prea liberală, nici pe deplin liberal-democrată, nici suficient de cosmopolită, nici atât de radical anticomunistă. Dar pe drumul devenirii liberale. Pas cu pas. In procesul de ajustare gramsciană a hegemoniei, transformismul.

Dar în agenda globală a liberalismului (SUA, NATO) este nevoie de un alt actor, de o altă Rusie care ar justifica Ordinea în tabăra liberalilor, ajutând la mobilizarea Occidentului în afara problemelor sale interne, amânând întrucâtva inevitabila erupţie a nihilismului lăuntric şi salvând astfel liberalismul de la logicul apropiat sfârşit. De aceea ei au nevoie disperată de Putin, Rusia, război. Este singura soluţie pentru a opri haosul Occidentului şi pentru a salva rămăşiţele Ordinii.

In acest jos ideologic, Rusia trebuie să justifice însăşi existenţa liberalismului, deoarece însuşi duşmanul este cel care dă sens luptei în societatea deschisă şi cel care ajută la consolidarea şi continuarea afirmării sale globale.

Islamul radical (al-Qaeda) a fost un alt candidat la acest rol, dar unui astfel de inamic îi lipseşte statura. A fost folosit, dar la o scară locală. A justificat intervenţiile din Afganistan, ocuparea Irakului, ajutorul dat răsturnării lui Kaddafi, începerii războiului civil din Siria. Dar a fost prea slab şi primitiv ideologic pentru a reprezenta confruntarea adevărată de care liberalii aveau nevoie.

Rusia – inamici geopolitic tradiţional al anglosaxonilor – este cu mult mai serioasă, ca duşman. Se potriveşte bine oricăror solicitări – istoria şi amintirea războiului rece sunt încă vii în memorie. Ura faţă de Rusia este lucrul cel mai uşor de provocat cu mijloace relativ restrânse. Aşadar cred că acest război cu Rusia este posibil. Este necesar ideologic, ca ultimă tentativă de a întârzia implozia finală a liberalismului occidental. Un pas înapoi.

Pentru salvarea Ordinii liberale Luând în considerare diferite niveluri ale acestui concept – „război cu Rusia”, sugerez câteva repere: 1. Războiul cu Rusia ajută la amânarea dezordinii comune la scară globală. Majoritatea ţărilor fiind implicate în economia liberală, împărţind axiome şi instituţii ale democraţiei liberale şi fiind direct controlate de SUA şi NATO, vor consolida o dată în plus latura Occidentului liberal în vânarea nonliberalului Putin. Poate servi drept reafirmare a liberalismului ca identitate pozitivă, atunci când identitatea-însăşi este dizolvată de esenţa sa nihilistă 2. Războiul cu Rusia va întări NATO şi majoritatea covârşitoare a componentelor sale europene care vor fi obligate, odată în plus, să considere hiperputerea americană ca pe ceva pozitiv şi util, rămăşiţă depăşită a Războiului Rece. In febra venirii ruşilor celor răi, Uniunea Europeană îşi va construi o nouă loialitate faţă de Statele Unite, salvatorul său. Prin urmare, rolul conducător al Statelor Unite în NATO va fi reafirmat.

3. Uniunea Europeană se prăbuşeşte. Ameninţarea comună a ruşilor îi poate împiedica eventuala scindare, mobilizând societăţile, insuflând o dată în plus popoarelor dorinţa de a-şi apăra libertăţile şi valorile aflate sub presiunea Imperiului lui Putin;

(traducerea: Alexandru Mîţă) 4. Junta din Ucraina - de la Kiev are nevoie de război pentru a-şi justifica toate fărădelegile puse la cale pe Maidan la nivel juridic şi constituţional, pentru a suspenda democraţia (care le -ar împiedica controlul în regiunile Sud-Estice majoritar pro-ruse) şi pentru a-şi instala controlul şi ordinea naţionalistă prin mijloace externe; Singura ţară care nu doreşte acum războiul este Rusia. Dar Putin nu-i poate lăsa pe radicalii anti-ruşi să înrobească o ţară cu jumătate din populaţie de origine rusă şi cu multe regiuni pro-ruse. Dacă o face, va fi învins şi pe plan internaţional, şi intern. Astfel că acceptă, fără tragere de inimă, războiul. Si, odată intrată în acest război, pentru Rusia nu este altă soluţie decât să-l câştige.

Nu-mi place să speculez despre aspectele strategice ale războiului. Las aceasta în seama altor analişti calificaţi. Aş dori să formulez câteva idei despre dimensiunea ideologică a acestui război.

trebuie să fie comunistă, fascistă sau cel puţin naţional-bolşevică. Aceasta e regula ideologică. Aşadar, lupta cu Rusia sau doar luarea în considerare a luptei cu Rusia implică o sarcină mai profundă – încadrarea Rusiei din punct de vedere ideologic. Se va realiza de la interior către exterior. Vor încerca să Încadrându-l pe Putin oblige Rusia să accepte fie comunismul, fie naţionaSensul acestui război cu Rusia este efort final de lismul sau vor trata Rusia ca şi cum ar fi comunistă a salva liberalismul de la implozie. Dat fiind acest sau naţionalistă. Acesta este jocul încadrării.

Rusia postliberală: primul război 4TP lucru, liberalii au nevoie să definească Rusia lui Putin, din punct de vedere ideologic – identificându-l, Ceea ce propun drept concluzie în mod evident, cu inamicul societăţii deschise. Dar sunt următoarele. în vocabularul ideologiilor moderne, există doar trei variante principale. Liberalismul, comunismul Trebuie să eliminăm conştient orice tentaţie de şi fascismul (nazismul). E destul de clar că liberalisîncadrare a Rusiei ca putere pre-liberală. Trebuie să mul e reprezentat de toţi, mai puţin de Rusia (SUA, NATO, Euromaidanul, junta de la Kiev). Aşadar, nu-i lăsăm pe liberali să se salveze de la apropiatul mai rămân comunismul şi fascismul. Aşadar Putin şi fatalul sfârşit. Nu trebuie să întârziem acest lucru, e sovietic, KGB, comunist. Această imagine va fi trebuie să-l accelerăm. Ca să realizăm aceasta, trevândută către cel mai prost tip de public occidental. buie să prezentăm Rusia nu ca pe o entitate preDar unele aspecte ale reacţiei patriotice ale popu- liberală, ci ca pe o forţă revoluţionară postlaţiei pro-ruse şi anti-Bandera (apărarea monumen- liberală care se luptă pentru o alternativă de viitor telor lui Lenin, portretele lui Stalin şi amintirile din a tuturor celorlalte popoare ale planetei. Războiul al II-lea război mondial) pot confirma această idee. rus nu va fi pentru interesele naţionale ale Rusiei ci Nazismul şi fascismul sunt prea departe de Putin şi pentru o justă lume multipolară, pentru o demnitade Rusia modernă, dar naţionalismul rus şi imperi- te reală şi o reală libertate pozitivă – nu libertate de, alismul rus vor fi evocate în construirea imaginii ci libertate pentru. In acest război, Rusia va deveni Marelui Rău. Deci Putin e naţionalist, fascist şi im- exemplul de apărare a Tradiţiei, a valorilor conserperialist. Aceasta va avea efect asupra altor occi- vatoare fundamentale, o eliberare reală exact de dentali. Putin poate fi ambele – comunist şi bolşevic societatea deschisă şi de beneficiarii săi – oligarhia simultan, deci poate fi descris ca naţional-bolşevic financiară globală. Acest război nu este unul împo(dar această imagine e cam greu de vândut publicu- triva Ucrainei sau a unei părţi a ucrainenilor. Nici lui occidental, post-modernist şi complet ignorant). împotriva Europei. Este împotriva (dez)ordinii libeEste evident că, în realitate, Putin nu e nici comu- rale mondiale, iar noi nu vom salva liberalismul, cinist, nici fascist, nici ambele. Este realist din punct l vom ucide odată pentru totdeauna. Modernismul de vedere politic – de aceea îi place Kissenger iar a fost, în esenţă, greşit. Noi suntem punctul termiKissenger îl place, reciproc. Nu are o anume ideolo- nus al Modernismului. Celor care au croit Modergie. Dar va fi obligat să urmeze cadrul ideologic. nismului destin propriu, starea sa de inconştienţă Nu este alegerea sa. Acestea sunt regulile jocului cu înseamnă că e adevăratul final. Dar pentru cei care Rusia. Putin va fi încadrat şi acesta este aspectul cel sunt de partea eternului adevăr al Tradiţiei, al Credinţei, al esenţei spirituale şi nemuritoare a omului, mai interesant şi cel mai pasionant al situaţiei. acesta va fi Noul Început.

Principala idee prin care liberalii vor încerca să-l definească ideologic pe Putin va fi ca umbră a trecutului, ca vampir, „uneori, ei se întorc”. Aceasta este principala motivaţie a pasului înapoi spre împiedicarea liberalismului de la implozia finală. Principalul mesaj este că liberalismul e cu adevărat viu şi plin de forţă deoarece există ceva pe lume care să fie eliberat de altceva. Rusia devine obiectul eliberării. Scopul este eliberarea Ucrainei (a Europei, a umanităţii) de Rusia şi, în final, eliberarea Rusiei-însăşi de identitatea sa non-liberală. Aşadar, avem duşman. Un astfel de duşman furnizează liberalismului motivul de a exista, o dată în plus.

Aşadar, Rusia este înfruntarea dintre trecutul preliberal şi prezentul liberal. Fără o asemenea înfruntare, nu mai e viaţă în liberalism, nu mai există Ordine în lume, totul se dizolvă şi implozează. Cu o asemenea înfruntare, gigantul în prăbuşire al globalismului dobândeşte o nouă vigoare. Rusia e aici ca să-i salveze pe liberali.

Dar ca să procedeze la aceasta, Rusia trebuie încadrată ideologic drept ceva preliberal. Aşadar

Cea mai importantă luptă acum este lupta pentru cea de-a Patra Teorie Politică. Aceasta este arma noastră, cu ea vom împiedica încadrarea lui Putin aşa cum o doresc liberalii şi reafirmarea Rusiei ca prima putere ideologică post-liberală luptând împotriva liberalismului nihilist de dragul unui viitor deschis, multipolar şi cu adevărat liber.

Aleksandr Gelievici Dughin (Александр Гельевич Дугин) (n. 7 ianuarie 1962) este un geopolitician, filosof, sociolog și politician rus. De asemenea, este președintele Partidului Eurasiatic mișcare ce pledează pentru edificarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. A scris mai multe cărți de geopolitică, din care menționăm: „Bazele geopoliticii" (1997) „Popkultura i znaki vremeni" (2005) , „Absoliutnaia rodina", (1999) „Tampliery proletariata: natsionalbol'shevizm i initsiatsiia", (1997). Conceptual, Dughin îmbină tradiția geopoliticii clasice germane cu cea a gîndirii panslaviste, precum și cu mistica teosofică rusească.

Sursa articol: acs-rss.ro

Învierea Domnului Nostru Isus Hristos, să fie în casele şi în sufletele Dumneavoastă, moment de linişte, bucurie şi credinţă.

Un Paşte fericit alături de cei dragi.

HRISTOS A ÎNVIAT! Organizaţia PNL Orăştie, Preşedinte, Viorica Popescu Reînvierea este un act divin, ce dă o nouă existenţa firii noastre.

Fie că astfel să devenim mai curaţi şi mai buni ….

Hristos a înviat!

Viceprimarul Municipiului Orăștie Dorin Popa Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul şi în inimile voastre bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Primăria Bosorod

Organizaţia PSD Orăştie, Preşedinte, Ovidiu Laurențiu Bălan

Sărbătoarea Sfântă Aşa cum soarele mângâie fiea Învierii Domnului care floare, dându-i să reverse asupra voastră prospeţime şi vitalitate, aşa şi Dumnezeu sădeşte sănătate, belşug în sufletul fiecărui om iubire şi bucurii, iar şi bunătate!

Lumina din Noaptea Sfânta sa vă ridice sufletele spre Sărbători pascale fericite! noi trepte spirituale şi să Organizaţia PC Orăştie, vă însoţească paşii Preşedinte, pe drumul vieţii.

Cornel Todea

Vă urează: Primăria Orașului Geoagiu

Lăcomia poate duce la o taxă pe ciubuce Virgil-Liviu Sabău

Printre alte pachete legislative absurde oferite de guvernanţii României de azi şi asumate ca rezultat al geniului economic de care dau dovadă oameni ce n-au suficient de dezvoltat decât cel mult simţul umoristic al unei echităţi sociale vădit părtinitoare la vârf, se numără, aflăm acum, şi un proiect de lege care impune taxa pe bacşiş. Bacşişul este, conform DEX-ului, „o sumă de bani dată, peste plata cuvenită, pentru un serviciu personal”. La această definiţie, ce-i drept, cam săracă în explicaţii, varianta din ’98 a aceluiaşi

DEX adăuga „… pentru a câştiga bunăvoinţa sau protecţia cuiva.”

Totodată, bacşiş mai înseamnă şi „şpagă”, „mită”, „plocon” şi, mai vechi, „ciubuc” şi „gratificaţiune”.

Oricum ai interpreta acest termen, bacşişul nu este ceva legal, fix şi nu te poate nimeni obliga să dai bacşiş. Observ că specialiştii care şi-au asumat răspunderea întocmirii DEX-urilor au uitat să adauge că mai înseamnă şi „cadou”, evident, o sumă de bani oferită drept cadou în semn de mulţumire faţă de calitatea unui serviciu. Mai putem interpreta bacşişul şi ca pe o „recompensă suplimentară” menită să încurajeze sau să motiveze o persoană să-şi facă datoria cât mai bine.

Prin extensie aceasta ar putea însemna „primă” sau, printr-o extensie a extensiei, „comision”. Fireşte, prima şi comisionul există şi sunt legali, dacă te gândeşti la primele încasate de parlamentari, uneori de două şi de trei ori mai mari decât salariul indecent de umflat pe care-l primesc; cât despre comision, unii „agenţi comerciali” cu funcţii de directori merg până la a-l majora la sută la sută, burduşindu-şi cardurile cu întreaga valoare a tranzacţiei pe care au intermediat-o, fără să le

pese că asta include şi contravaloarea serviciului, adică salarii, consumuri, taxe şi impozite, doar de-aia e firmă, să le plătească, nu?!!!

Colac peste pupăză, surprinzător sau nu, proiectul de lege stabileşte valoarea de 16% din bacşişuri ca sume datorate statului, suplimentar faţă de impozitul pe venit. Ciudat pare că nu s-au luat în considerare decât bacşişurile realizate în turism, astfel încât promulgarea unei astfel de măsuri ar înregistra pierderi masive ignorând, bunăoară, bacşişurile celor care vând materialele de construcţii primite pentru lucrări de reparaţii şi întreţinere la drumuri şi poduri, pentru lucrări de restaurare, la jumătate de preţ, materiale economisite ca în bancul cu Iţic şi Ştrul (vorba aia, „aici trebuia să fie un pod”!).

Cu toate că iniţiatorii susţin că această taxă ar putea însemna redresarea turismului românesc, unii sunt de părere că s-ar realiza mai mult: îngroparea turismului. Adică de ce să cheltuim averi naţionale pentru întreţinerea unui om bolnav care nu mai produce nimic, când putem să-l împuşcăm şi să scăpăm brusc de un efort, o povară prea mare pentru cineva dornic să cheltuiască banii numai pentru el?

Victoria Nuland Marian Androne

Victoria Nuland, secretarul de stat adjunct al SUA pentru Europa, va indica curând cine este „alesul”.

datoria PUBLICĂ a României: banii de pensii, salarii, spăgi, etc.

90% din aceşti bani sunt deţineri în titluri de stat româneşti ale băncilor străine sau fonduri de investiţii care iau dolari ieftini din America şi-i vând Ministerului de Finanţe.

Trimisul lui Nuland a stat doar 3 ore în România, a împărţit ordine clare şi a plecat cu un avion special al Dep.de Stat în direcţia Ramstein…

A urmat, brusc, linişte în rânduri: Băsescu e demis de poporul de care nu i-a păsat niciodată, dar RĂMÂNE Preşedinte!

Ponta şi Antonescu îşi muşcă până la sânge cuvintele aspre la adresă şefului ambasadei SUA Contraofensivă mediatică a SUA şi UE prin intermediul Curţii de la Veneţia Parchetul începe urmărirea penală împotriva lui Dragnea pentru manipularea voturilor la referendum În toamna trecută, cu doar o săptămână înaintea izbucnirii conflictului civil din Ucraina, Victoria Nuland vine personal la Bucureşti.

Românii care se vor prezenta la votul din decembrie îl vor vedea pe buletinul de vot, fără un contracandidat serios.

Renumită pentru stilul direct („fuck EU”), Victoria Nuland este exemplul clasic al femeii politician care a ajuns prin propriile merite să conducă politica externă a Americii în Europa. Urăşte parvenirea, corupţia şi indecizia…Provine dintr-o familie din clasa de mijloc, a fost bursiera şi a absolvit cu calificativ maxim trei specializări la trei din top 10 universităţi americane.

Deocamdată, doamna Nuland controlează DNĂ, SRI şi Parchetul de pe lângă ICCJ. Următorul obiectiv este BEC – Biroul Electoral Central.

Totul a început în vara lui 2012, când trimisul special al doamnei Nuland a sosit la Bucureşti. Luaţi prin surprindere de amploarea conflictului Băsescu – USL, cu suspendarea, circul mediatic, demiterea, muşchii şi sudoarea de pe frunţile politrucilor roDiscută: mani scuipând pe Constituţia ţării, 30 de minute cu Băsescu între americanii decid să acţioneze: patru ochi Ori e linişte în cotineaţa voas0 minute cu Ponta tră, ori rămâneţi fără bani !

0 minute cu Antonescu Adică cei 55 MILIARDE euro, 60 de minute între 6 ochi cu

procurorul şef DNA şi procurorul general Avertizează fără ocolişuri diplomatice că nu tolerează nici porcăria cu amnistierea politrucilor corupţi, nici desfiinţarea ANI, nici atacarea în presă a Justiţiei. Cere măsuri ferme, iar USL da înapoi.

Toate „iniţiativele” parlamentare ale corupţilor USL (sprijiniţi de Opoziţie) sunt închise pentru vecie.

America nu dă doi bani pe români şi pe votul lor, Interesul strategic este unul singur: România nu poate fi o frontieră credibilă în vecinătatea Rusiei, atât timp cât populaţia are moralul zero. Iar MORALUL este dictat de mersul economic al unei ţări, de corupţie şi de lipsa unei

viziuni de conducere a ţării, alta decât umplerea buzunarelor clientelei politruce.

Viitorul Preşedinte al României va trebui să îndeplinească următoarele condiţii: Limba engleză, nivel avansat, Fără legături cu zona infracţională, de orice natură, Atitudine pro occidentală dovedită, Vârsta maxim 50, Bune cunoştinţe de PC, legislaţie constituţională, etc.

Votul romanilor din decembrie va fi formal. Că întreaga lor existenţă.

Sursa: http://capitalismpepaine.com/

Comunicat de presă

Discurs Crin Antonescu la întâlnirea regională a reprezentanților PNL din zona Nord-Vest, Cluj-Napoca

sâmbătă, 12 Apr 2014

mâni, adică dumneavoastră, ce au făcut pentru cetățeanul european. E o șansă pe care noi o avem mult mai greu și de aceea sunt onorat să fiu colegul lor, mă mândresc cu ceea ce fac, sunt convins că ei și cei care pe lângă ei vor merge, după 25 mai, la Parlamentul European, ne vor reprezenta cu cinste și cu eficacitate.

Avem, în afară de acești candi-

„Bună ziua tuturor, Mă bucur, dați, avem un program care s-a finali-

dragii mei, să fiu într-un grup de ardeleni, e statistic șansa cea mai mare să fie cei mai puțini pesediști. Nu se poate nega faptul că au și ardelenii părțile lor bune. În al doilea rând, mă bucur, în mod special, să fiu la Cluj, un oraș pe care îl îndrăgesc, îl respect, un oraș care mă fascinează chiar, care îmi stârnește curiozitatea, care produce mereu și mereu câte ceva: Emil Boc-o țară întreagă vă iubește pentru asta, Ioan Rus, Vasile Dâncu. Dar, lăsând gluma la o parte, un oraș care este atât de bogat în oameni, în personalități, în personaje, în grupuri, încât niciodată, lăsând acum orice glumă, sper că înțelegeți că mai devreme era o glumă, și una deloc răutăcioasă.

Întotdeauna m-a fascinat bogăția umană, bogăția intelectuală a acestui oraș, pe mine cel puțin m-a împiedicat întotdeauna să îmi aduc aminte, așa măcar cei mai importanți dintre atâția și atâția oameni semnificativi, vorbesc acum indiferent de opțiunea lor politică , indiferent de branșa lor culturală intelectuală. Mă uitam adineauri și îl vedeam și vreau să îl salut în mod special pe un vechi prieten al meu de pe când eu eram foarte tânăr, el era și mai tânăr, pe Mircea Arman, un om care, câți știu asta?, este primul român, împreună cu Dorin Tilinca, primul român care a tradus Heidegger 'Sein und Zeit' pe când nu avea 30 de ani. Salut!

E al dumneavoastră! Îl salut deci pe Mircea Arman, vă salut pe dvs, salut Klaus, salut pe toată lumea și vă rog să îmi permiteți să spun, deși am o bună dispoziție ușor explicabilă după cele petrecute până acum, să vă spun câteva lucruri mai puțin vesele, dar în convingerea mea, adevărate. Unu: acești oameni — ăsta e un lucru bun , nu e trist—acești oameni pe care i-ați văzut aici plus colega lor și colega noastră Adina Vălean care mi-a dat misiunea să vă salut, ea e la Călărași , la o altă acțiune, sunt din punctul meu de vedere cei mai realizați membri ai partidului nostru. În sensul că, sunt oamenii care, beneficiind de șansa de a face cu adevărat politică în sensul european, în sensul zilelor noastre, în sensul adevărat, sunt oameni care, în fiecare zi, au sentimentul că au mai pus o cărămidă la o construcție, sunt oameni care, așa cum ați văzut și astăzi știu cu precizie să spună la capătul unui ciclu electoral ce au făcut, ce au făcut pentru programul liberal la nivelul Europei, ce au făcut pentru concetățenii lor ro-

zat, pe care, în principal, tot ei l-au făcut, ajutați și de alți specialiști și de comisiile partidului și care va fi dat publicității în câteva zile, care va fi discutat, sper, pe timpul campaniei electorale. Aș vrea s-o facem măcar noi dacă nu putem la televiziuni care sigur au alte preocupări , în contact direct cu oamenii pentru că sunt mai mulți oameni decât credeți, cel puțin asta e constatarea mea umblând prin toată țara, mai mulți oameni decât credeți, decât credem, decât ne închipuim, unii din ei în aparență simpli, modești din punct de vedere social, care cunosc teme europene, care au opțiuni, care au întrebări și care sunt interesați să discute despre ceea ce oamenii trimiși de noi, trimiși de dumneavoastră, trimiși de ei vor face în Parlamentul European . Avem acest program care este intitulat 'Performanță, Națiune, Libertate', și acest program face de altfel parte dintr-un proiect mai amplu, un proiect aproape complet sau în orice caz cu articulații majore pe care PNL la construit încet-încet în cei 4 ani în care am stat neclintiți, neademeniți , în opoziție.

PNL, nu e adevărat ce se tot spune la toate răscrucile la care niciodată nu se discută despre proiecte, dar la care se reclamă întotdeauna așa zisa lipsă a proiectelor, a proiectelor de țară — asta e o expresie foarte trendy—a proiectelor naționale, a proiectelor în general. PNL are un proiect articulat care este așezat și care cuprinde în afară de un amplu program de guvernare din care am pus lucrurile esențiale în programul USL, acest program precum și proiectul prezidențial. De ce ele sunt împreună? Pentru că nu poți să faci un proiect național fără să încerci, pe fiecare palier, pe fiecare etaj al acțiunii politice, pe fiecare instituție majoră în care și prin care acționezi să marchezi obiectivele. Noi avem acest program și am avut acest program și așa cum spuneam, în baza lui, atunci când ne-am pregătit să venim la putere, atunci când am câștigat alegerile care ne-au dat dreptul să venim la guvernare pe ușa din față nu pe altă ușă, l-am adus.

Domnule primar, nu am renunțat niciodată eu și cred nimeni dintre noi la politica bunului simț. Consider că era politica bunului simț să construim o alianță împotriva unui regim, regimul Băsescu cu tot ce înseamnă, cu guvernele sale, cu prim—miniștrii marionetă, cu politicile sale care uneau milioane de români de diverse ocupații, de diverse orientări, pur și simplu pe toți

să plătească incapacitatea administrației și a leadership-ului politic adică însuși al domnului Băsescu și al guvernelor sale de a pune capăt risipei, de a pune capăt furtului, de a pune capăt clientelismului și birocrației.

Consider că a fost de bun simț să facem o construcție politică în care să punem și speranțele noastre și în care să punem și cea mai mare parte din programul nostru și am făcut-o! Și am făcut-o și am câștigat ! Sigur, tot noi suntem cei care, și tot din bun simț, domnule primar, i-am pus capăt. Pentru că în momentul în care, după ce epuizezi toate mijloacele pe care le ai de a încerca să îndrepți lucrurile, de a încerca și de a verifica dacă nu cumva te înșeli și ajungi la concluzia că a rămâne într-o formulă pe care ți-ai dorito, pe care oamenii au votat-o dar care face cu totul altceva decât ai vrut să faci și de cât ți-au dat votul oamenii să faci, atunci mai bine pleci.

Victor Ponta declara ieri că oamenii aceia, vinovați sau nu, nu discut, simpatici sau nu, cu berete sau nu— Mazăre, Duicu, Nicolescu și ceilalți— sunt anchetați pentru că aduc multe voturi, că n-ar trebui anchetați, că ei sunt baza și mândria domniei sale, a premierului și a Partidului Social Democrat și că imediat după alegerile prezidențiale adică în ipoteza în care domnul Ponta sau o marionetă ceva desemnată de PSD câștigă alegerile prezidențiale, acei oameni vor fi absolviți de orice vină și puși înainte să...asta spunea aluziv dar foarte clar domnul Ponta. Prin aceste declarații, domnul Ponta optează definitiv și de data aceasta explicit pentru trecut. Ori noi am făcut o Alianță pentru viitor.

Noi, în trecutul pesedist, cu mâna noastră, pe răspunderea noastră, cu noi la guvernare, nu dorim și nu putem să întoarcem această țară. Sigur că nici susținerea în conformitate cu înțelegerea politică a candidatului liberal la președinție nu putea fi onorată de PSD pentru că dvs constatați dintr-o simplă formulă de discurs politic diferența esențială și în această privință între noi? Colegii noștri toți și dvs toți spuneți de fiecare dată Partidul Național Liberal vrea să dea sau va da Președintele României. Partidul Național Liberal va da Președintele României!

Ei bine, toți pesediștii, de la Geoană la Dragnea spun: Partidul Social Democrat trebuie să aibă Președintele României! E o diferență esențială și niciodată Crin Antonescu sau vreun alt liberal nu putea fi Președintele României dar de fapt al PSD-ului. Asta am refuzat explicit și public și din acel moment de fapt angajamentul nostru s-a rupt.

Alegerile care urmează sunt foarte importante, s-a spus de atâtea ori, nam s-o reiau, oricum in discursul politic ne vedem toți condamnați să repetăm de atâtea ori lucruri, dar aceste alegeri nu sunt importante numai ca test, ca reorganizare a scenei politice, ca pas preliminar către prezidențiale.

Ele sunt foarte importante și pentru a

redesemna la acest nivel unde este principala speranță a românilor care abia așteaptă să se termine epoca Băsescu dar nu vor să se întoarcă în 2004, deși desigur asta ne-ar întineri pe toți ! Și noi trebuie să câștigăm atât cât ne-am propus la aceste alegeri în așa fel încât să fie limpede pentru toți cei care vor altceva decât ce s-a apucat PSD-ul iar să facă și vor altceva decât a făcut Traian Băsescu, ceea ce oricum nu se mai poate, să aibă cui da votul, util, să aibă în cine să aibă încredere, să înțeleagă că există un partid dar suficient de puternic, nu doar bine intenționat, pentru a putea polariza speranța.

Domnul Ponta vorbește despre un președinte liniștit, cumințel, eventual care să cumpere covrigi cu Dragnea, să -i dea și lui Pendiuc și cam atât. Domnule, eu le dau câți covrigi vor ei, dar, să fie foarte limpede, atâta vreme cât românii doresc să-și aleagă în continuare președintele, e la mintea cocoșului că nu doresc să aleagă acest președinte doar ca să facă poză la ocazii. Doresc să aleagă acest președinte pentru ca el să aibă un rol, și un rol major de jucat în fruntea statului român. Doresc să aleagă acest președinte pentru ca toate garanțiile pe care fiecare cetățean, prin intermediul Constituției și a instituțiilor care păzesc și aplică Constituția i le acordă, să le aibă pentru ca domeniile extrem de importante ale politicii externe, ale conducerii Armatei și structurilor militare, ale vederii, cum spune Constituția, asupra bunei funcționări a instituțiilor inclusiv cele judiciare, toate aceste lucruri care nu pot fi politizate partizan, să revină în coordonarea acelui om pe care românii îl aleg în general dintr-un partid sau propus de un partid dar tocmai spre a nu fi partizan.

Eu vreau să fie președintele României și cu ajutorul cât mai multor români și a bunului Dumnezeu sper că voi fi ! Nu vreau să fiu un președinte momâie care să asiste la modul în care diverși domni își taie bucăți avea o părere contrară—dar cei pe care astăzi îi declară ca fiind reazăm și esența și sursa partidului său și guvernării sale și democrației în România, e limpede că acești oameni nu vor doar să nu fie hărțuiți-ceea ce e legitim să vrea—e limpede că acești oameni nu vor doar să nu fie persecutați pe motive politice de un președinte ostil-ceea ce e perfect legitim să vrea—e clar că acești oameni doresc să fie ei și clientela lor deasupra legii și ceea ce simt-și vă spun deschis acum—este că dacă acești oameni pun mâna și pe Președinție, nu se vor mulțumi cu atât, ci vor încerca să folosească aceste instrumente, la rândul lor, împotriva adversarilor politici sau împotriva celor care mișcă. Pentru că ce face baronul când e el baron într-o bucată din România? Pune stăpânire pe ea în așa fel încât nimic în economie, în presă, în toate domeniile publice nu mai mișcă fără aprobarea lui.

Profesorul universitar Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Universitar Timişoara, unul dintre cei mai iubiţi şi preţuiţi medici din Banat, a avut amabilitatea să ne trimită răspunsul său la întrebarea "Ce-aţi face dacă v-aţi întâlni cu România, într-o dimineaţă, în cafenea?"

- Aş recunoaşte-o uşor, acea fată frumoasă, cu ochii albaştri de Voroneţ, dar atât de pierdută, ameţită, abandonată şi murdară, fără dinţi, bând în caverna fosforescentă a barului de zi. M-aş apropia încet de ea, aş lua-o de mână şi i-aş spune: "Hai acasă. Şi-au bătut joc de tine şi ţiai bătut joc de tine destul, nici eu nu am fost uşă de biserică, dar acum hai acasă."

I-aş pregăti o baie fierbinte, aş spăla-o încet, cu grijă, i-aş pansa rănile adânci şi aş unge-o cu uleiuri aromate şi tămăduitoare. Aş duce-o la prietenul meu, chirurgul, să îi scoată toate cicatricile, de parcă nici nu ar fi fost, şi i-aş pune dinţi noi, albi, strălucitori, cum erau odată. Şi apoi aş iesi cu ea în lume, tocmai de ziua ei, frumoasă peste măsură, plimbându-ne îndrăgostiţi printre trecătorii împietriţi. Ruşinaţi, îşi vor ascunde privirea în pământ cei care au batjocorit-o de atâta timp fără să o vadă măcar, iar eu voi păşi zâmbind, cu privirea pierdută în albastrul ei de Voroneţ, la braţ cu ea: Mama mea, Iubita mea, Prietena mea, Fiica mea, România mea!

Mă bucur de evoluţia ascendentă profesioală şi socială a Prof. dr. Dorel Săndesc, cum se bucură un tată de fiul său cel bun.

Prof. dr. Dorel Săndesc s-a născut ca anestezist în şcoala de anestezie timişoreană, a crescut şi s-a afirmat pe plan universitar medical local, pe ţară şi peste hotare prin calităţile sale intrinseci, prin muncă şi învăţătură.

A trecut prin toate treptele şi fazele vieţii profesionale, convingător, remarcat, apreciat de toţi, cu realizări de excepţie. Aş enumera pe Prof. dr. G. Litarczak, părintele anesteziei româneşti, pe Prof. dr. Gurman (Israel), Prof. dr.

Vaida (SUA), Prof. Piso (Regensburg), Prof. dr.

Tiberiu Bratu care cu ochiul lui de mare psiholog de cititor, de minţi omeneşti l-a remarcat de mult.

De 10 ani a preluat conducerea disciplinei de Anestezie – Terapie Intensivă UMF „V. Babeş” Timişoara, unde s-a format şi competent o menţine, o dezvoltă şi în mers o aduce la cote europene în formarea de specialişti, în cercetare şi granturi, reprezentare la congrese, conferinţe, cărţi, invitaţii peste hotare ca speaker la cursuri internaţionale.

Mirela Popa Cuvintele ar fi sărace și fără să-și găsească sens atunci când vorbim despre Vlad Ciotescu, tânărul de 14 ani pe care Dumnezeu la înzestrat poate, că o recompesă a vieții, cu un har divin: să simtă și să cânte la pian încă de la vârsta de 4 ani, chiar dacă lumina ochilor lui e întunericul.

Echipa campaniei ”Premianţii fără premii ” a ajuns la cea dea a 25-a aniversare, iar ediţia de sâmbătă a fost una deosebită plină de meditaţie şi emoţie. La ora deja bine cunoscută, în faţa statui lui ”Decebal pe cal” din Deva, s-au adunat o mulţime de oameni să asculte sunetul calpelor de pian, pe care alunecau cu mult talent degetele lui Vlad Ciotescu, invitatul special al campaniei civice . Publicul gâtuit de emoţii, a ascultat cuminte şi poate cu mai multă înţelepciune la acel copil care acoperea zgomotul străzilor prin interpretarea la pian a unor fragmente muzicale celebre. Piaţa Victoriei a fost ”parfumată de muzică”, sub farmecul Odei Bucuriei de Bethoveen sau celebrele piese a lui Richard Clayderman. Pentru câteva momente, am reînviat, precum natura când plezneşte de sub povara iernii. Învingătoare.

Vlad este din Timişoara, dar după mamă se regăseşte şi din zona Bradului. Este nevăză-

Cred cu toată convingerea că are toate calităţile de a fi un bun rector: bază profe-sională excelentă (titluri, cărţi, comunicări, experienţă medicală), bun organizator, manager (simpozioane, congrese, locale şi pe ţară), muncitor, activ, energic, amabil, capacitate extraordinară de a face legături cu personalităţi din ţară şi din afară, în interesul colectiv, instituţional, profesional. Este cult, vorbitor de limbi, fluent, spontan şi spiritual, reprezentativ ca personalitate.

Nu am avut niciodată emoţii (sunt şi am rămas un emotiv) când prezenta o lucrare, conferinţă sau demonstraţie şi nici când era luat la întrebări – ştia tot, nu l-am văzut în dificultate.

Nici în Franţa (Lyon) nu s-a lăsat mai prejos, când l-a uimit pe profesorul de curs cu executarea unei manevre anestezice dificile. Nu voi uita frumoasele cuvinte din expresia profesorului: Mais tu est un champion şi l-a angajat cu propunerea de a rămâne în Franţa. Patriot, a venit în ţară cu toate regretele colegilor francezi. Este puţin aprecierea profesorului doctor G. Litarczak, părintele anesteziei româneşti, când fiind la Băile Felix ca pacient unde i s-a tor, însă acest fapt, nu a fost un obstacol pentru pasiunea pe care şi-a descoperit-o la numai 4 ani. A urmat Școala Populară de Arta şi a participat la diferite competiţii de profil, obţinând premii şi diplome de excelenţă. Alături de mama s-a , lumina ochilor lui, care-l însoţeşte la tot pasul şi-l îndrumă, a reuşit să exceleze în acest domeniu, aspirând tot mai sus. De asemenea, îşi ajută semenii prin concerte caritabile, chiar construieşte şi diferite programe pe calculator pentru persoanele care suferă de acest handicap. Este exemplul de altruism ce se încăpăţâneză să treacă peste toate obstacolele demonstrând că acei oamenii care nu pot vedea lumina zilei pot devenii utili în acestă societate. Societatea omenescă, care de cele mai multe ori s-a dovedit a fi nedreptă cu ei, marginalizându-i.Și totuşi, talentul nu poate fi călcat în picioare, nici ascuns, iar Vlad Ciotescu ne -a arătat asta sâmbătă alături de cel mai bun prieten al său , pianul.

Mulţumim acestui copil care ne-a încălzit sufletul cu acestă demonstraţie de viaţă. Acest băiat ne-a dat o lecţie pentru noi cei care vedem şi ştim ce înseamnă culoarea, frumosul...şi viaţa„ –am auzit şoptind două doamne din mulţimea adunată la acestă emoţionantă manifestare.

MărturieProf. Dr. Aurel Mogoşeanu blocat coloana vertebrală şi a ales să vină la „Dodo” să instaleze un cateter peridural salvator?

Am fost felicitat de toţi şefii de disciplină şi secţii din ţară pentru norociul ce l-am avut că am găsit un aşa competent ca urmaş! Norocul a fost el, “Dodo”, prin capacitatea sa şi prin potenţialul său multilateral.

Am simţit încă din perioada rezidenţiatului său că “Dodo” are o stea undeva sus, care străluceşte în mintea lui în reflexii multiple. Îmi trăiesc pensionarea împlinit nu numai pentru ce am făcut, dar mai ales prin tot ce face, ce continuă, ce creează “Dodo”. Sunt mândru de el şi cred în evoluţia lui pozitivă, cinstită, muncită.

Ridică ştaketa anesteziei româneşti la nivele europene, introduce cele mai noi metode şi manevre anestezice (ecoghidaje, ecografie de urgenţă pulmonară şi cranio-cerebrale), conduce cercetări şi granturi licitate corect.

Se informează la zi, comunică, ia legătura cu o dezinvoltură uimitoare, luptător pozitiv pentru progres, combativ, decent, logic, ştiinţific, nu-i ranchiunos. Este ales în diferite comitete ştiinţifice, premiat (de patru ori), felicitat, apreciat ca om de cuvânt, de idei de profunzime. Respectă porunca a V-a “Cinsteşte părinţii” şi pe tatăl profesional. A realizat Asociaţia Anesteziştilor timişoreni numind-o cu numele meu. În urmă cu câteva luni a fost ales prin vot secret Directorul Departamentului X Chirurgie II UMF Timişoara. În final consider că poate să-şi atingă obiectivele asumate pe plan universitar de schimbare şi recomfirmare a statului academic al Universităţii de Medicină Timişoara, care m-a făcut fericit ca student, ca doctor, ca profesor, şi pe care o iubesc.

Dan Terteci și Vlad Ciotescu Foto: Dobrutchi Daniel

Iar noi, mulţumim încă o dată celor care ne surprind cu evenimente inedite şi şlefuite de frumuseţea oamenilor valoroşi de lângă noi, pe care trebuie să-i promovăm. Jos pălăria, organizatorilor campaniei civice „Premianţii fără Premi”

Un adevărat eveniment este apariția de ultimă oră a almanahului „Contrapunct din Orăștie. Almanahul oamenilor de la noi”, coordonat de Dan Orghici și Petru Romoșan, editat de ASOCIAŢIA de PRESĂ „VORBA DIN ARDEAL”, cu o copertă realizată de Editura Compania din București. Într-un cuvânt introductiv, „țăruzarul” (de la țeruză = creion, condei) cum se autodefinește Dan Orghici, acesta explică numele „Almanahul oamenilor de la noi” ca fiind o reactualizare a almanahului apărut în 1911 sub îngrijirea studentului în filozofie de atunci, Sebastian Bornemisa, într-o epocă, deci, în care Orăștia, ca tot Ardealul de altfel, gemea sub călcâiul opresorului ungar, în preajma izbucnirii Primului Război Mondial.

Contextul acelei epoci explică de la sine scopul vechii apariții românești pe plaiurile Orăștiei, după cum explică această apariție, oarecum subînțeles, contextul de acum, acela al strădaniilor înverșunate ale unui extremism maghiar de tristă amintire resuscitat de câțiva ani încoace sub oblăduirea nu numai a guvernanților țării vecine, dar și a președintelui nostru, sforar în al politichiei de supraviețuire, mare amic cu Viktor Orban și Laszlo Tökes, alți sforari, dar în domeniul lor predilect, refacerea Ungariei mari și demolarea prevederilor Trianonului. Aceste eforturi au fost de altfel încununate de succesul rezoluției maghiarului Ferenc Kalmar (PPE), adoptată recent în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prevăzând (doar ca recomandare, din fericire) încurajarea mișcărilor pentru autonomie și drepturi colective ale minorităților etnice pe teritoriul statelor UE. „Pornind de la un nucleu dur orăștian – ne spune prefațatorul –, prin cercuri concentrice, se adună valori din comitat, din Transilvania, din toată românimea și din exil, valori umaniste, economice și politice.”

Astfel se explică prezența în acest almanah „de la noi” a unor semnături care au mai puține (sau deloc) legături cu ținuturile din împrejurimile Orăștiei, pe lângă cele aparținând unor personalități legate de acestea, cel puțin ca obârșie. E demn totodată de semnalat faptul că sunt găzduite aici nu numai texte ale contemporanilor noștri, ci și altele prezentând sau aparținând tuturor timpurilor, începând de la Nicolaus Olahus, prietenul lui Erasmus. Iată, selectiv, și o listă de nume adăugată celui mai sus pomenit: Ion Budai-Deleanu, George Barițiu, Andrei Farago, Octavian Goga, Octavian C. Tăslăuanu, Ilarie Chendi, Liviu Rebreanu, Ion Agârbiceanu, Sextil Pușcariu, Ion Scurtu, Cezar Boliac, Al. Macedonski, George Enescu, Părintele Arsenie Boca, Păstorel Teodoreanu, Constantin Brâncuși, Principesa Ileana, Ion Rațiu, Radu Stanca, D.R. Popescu, Adina Kenereș, Cornel Nistorescu, Petru Romoșan, Gheorghe Grigurcu, Regele Mihai I, Radu Ulmeanu, Nichita Danilov etc.

Ca preocupări tematice, „Almanahul oamenilor de la noi” este de asemenea extrem de divers, deși, în prim-plan este românismul, ca istorie și realizări, vechime, continuitate și perspective. Debutul este semnat de Adina Kenereș, care vorbește despre „Dacul din viața unui geniu”, geniul fiind David, „un uriaș între pictori”, iar dacul, cel de pe Columna lui Traian, pe care artistul francez a studiat-o în amănunțime.

Urmează, firesc, un articol (nesemnat, dar bine documentat și deosebit de interesant) despre „Istoria orăștiană”. În continuare, texte și autori din vechiul Almanah, model și, astfel, sursă a celui de față. Un amplu reportaj despre Orăștie e semnat de Cornel Nistorescu, crescut și școlit în orașul în cauză. Despre originile orăștiene vorbește și Petru Romoșan, într-un interviu reprodus din revista „Tribuna” – cea de astăzi, desigur.

Nici politica nu e lăsată deoparte, o personalitate importantă, deși extrem de controversată, cea a lui Petru Groza, fiind analizată pe larg de Mircea Malița și Dinu C. Giurescu. O rubrică aparte, intitulată „Politica zilei”, cuprinde texte semnificative semnate de Andrei Mureșanu, George Barițiu, Octavian Goga, Iosif Vulcan, Nae Ionescu și Dimitrie Gusti. În fine, avem texte de și despre scriitori, și iată alte câteva nume, pe lângă cele deja amintite: Traian T. Coșovei, Ion Scorobete, Valentin Protopopescu, Geo Galetariu, Alexandru Vakulovski, Ștefan Doru Dăncuș și alții, alături de scriitorii din Orăștie: Ileana-Lucia Floran, Isabela Nicoară, Silvia Beldiman, Terchet Narcis Dorel și Adrian Chira. În concluzie, este vorba de un succes nu numai pentru Orăștie și împrejurimile ei, ci pentru o sferă mult mai largă de cititori de limbă română, din țară și de dincolo de fruntariile ei. Așteptăm și următoarele ediții cu același interes, la Orăștie și în orice alt centru al spiritualității românești.

Consiliul Județean Hunedoara, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și cu Teatrul de Artă Deva, organizează în ziua de 24 aprilie 2014, ora 1700, la Sala Reduta din incinta Teatrului de Artă din Deva un eveniment cultural de excepție: lansarea publicației Contrapunct din Orăștie. Almanahul oamenilor de la noi 2014.

Realizat la inițiativa unor intelectuali legați sufletește de Orăștie, jurnalistul Dan Orghici și poetul și editorul Petru Romoșan, Contrapunct din Orăștie este conceput ca un original dialog peste generații: pe de o parte, sunt preluate și reproduse texte din presa orăștiană de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX și, pe de altă parte, sunt publicate texte aparținând unor personalități contemporane, din variate domenii de activitate. În paginile revistei figurează, astfel, texte apărute la Orăștie, acum peste un secol în Almanahul scriitorilor de la noi și în alte reviste care au fost tipărite în acea perioadă la Orăștie, în efervescența publicistică extraordinară din oraș, texte semnate de Ioan Slavici, Șt. O. Iosif, Ilarie Chendi, Sebastian Bornemisa, Dominic Stanca, Octav Tăslăuanu, Ion Agârbiceanu, Dimitrie Gusti și enumerarea poate continua.

Paralel, ca un contrapunct peste ani, sunt prezentate articole semnate de nume prestigioase din peisajul publicistic contemporan: personalități născute pe meleaguri orăștiene (jurnalistul și prozatorul Cornel Nistorescu, poetul și editorul Petru Romoșan, Mircea Ioan Moloț, președintele Consiliului Județean Hunedoara, doctorul Dorel Săndesc, criticul literar Ion Dodu Bălan, primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Bălan, deputata Natalia Intotero, elevi ai Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie, scriitori orăștieni etc.), personalități ale vieții spirituale din țară, nume bine cunoscute și apreciate de toți cei care urmăresc viața culturală a României (scriitoarea și editoarea Adina Kenereș, poetul Gheorghe Grigurcu, istoricul Dinu C. Giurescu, diplomatul Mircea Malița, publicistul Valentin Protopopescu etc.).

Pagini consistente sunt dedicate istoriei orașului Orăștie (Istorie orăștiană, Diploma Andreiană), cetăților dacice din Munții Orăștiei, prestigioaselor școli orăștiene, unor personalități marcante legate de Orăștie și de împrejurimile ei (Nicolaus Olahus, Torma Zsofia, Aurel Vlaicu, Andrei Farago, Dr. Petru Groza, acad. Ioan Baciu, pictorul Aurel Nedel, sculptorul Ni-

colae Adam). Un loc aparte este destinat scriitorilor hunedoreni, poeți și prozatori ale căror texte sunt publicate sub genericul „Scriitori din comitat”.

Subiectele abordate prezintă un interes deosebit pentru orice cititor dornic să cunoască istoria și cultura acestui oraș transilvan care a jucat un rol atât de important în dezvoltarea culturii din țara noastră. Aria tematică depășește, însă, strict spațiul Orăștiei și în Almanah se pot citi eseuri extrem de profunde ce tratează subiecte actuale ale vieții noastre politice și sociale.

Contrapunct din Orăștie este o publicație densă, un anuar cu o consistentă ofertă de articole din toate domeniile, o publicație care vine să completeze și să continue tradiția îndelungată a presei orăștiene.

Cu deosebită considerație, Manager, Ioan Sebastian Bara

Cornel Nistea N-a existat în copilărie, dacă nu cumva şi mai fetie cât dintr-o târziu, altă bucurie mai mare decât cea a Paştilor, sensibilitate ce icând descopeream plenitudinea harului odată cu o provoca mirabiruinţa deplină a luminii solare şi a căldurii de colul florilor, după echinocţiul de primăvară asupra frigului transpuse adeseiernii ce-şi mai arăta o parte din nămeţii de zăpa- ori în cusăturile cu care împodobea casa şi hăidă încă netopită prin vârtoapele muntelui. Şi to- nuţele noastre, înclinaţie care adeseori stârneau tul începea cu miracolul din duminica săptămâ- nemulţumirea tatii, al cărui suflet reacţiona mai nii mari în care se prindea Postul Mare, când ma- degrabă la susurul izvoarelor, la foşnetul pădurii ma ne făcea plăcinte, moment ale cărui semnifi- şi măreţia muntelui la poala căruia crescuse. În caţii abia dacă le intuiam în cuvintele ei tainice săptămânile acestea de post, mama termina de despre importanţa postului, necesar în recompu- ţesut covoarele şi pânza pe care, mai apoi, o alnerea momentelor hristice, culminând cu vânza- bea şi ne cosea din ea hăinuţe. Negreşit de Paşti rea, răstignirea şi Învierea. Avea atunci mama, oamenii dar mai ales copiii trebuiau să aibă şi să când noi mâncam plăcinta, un fel aparte de a ne îmbrace haine noi, mai toate făcute în casă, iar privi, diferit de cum o făcea altădată, emiţând mama cosea uneori până noaptea târziu floricele înspre noi, copiii ei cei mici, o duioşie nouă, tul- ca cele ale câmpului pe cămăşuţele noastre, pe burătoare, din care se desprindea parcă o temere care le îmbrăcam şi le purtam de Paşti, cu reţinuşi-n acelaşi timp o binecuvântare, iar noi înţele- tă mândrie. În Săptămâna Mare, tata mai curăţa geam că plăcintele din ziua aceea sunt mai mult încă o dată preajma, mai repara un gard, făcea decât o hrană obişnuită şi le mâncam cu luare ordine în şură şi prin şopron, în pod sau în pivaminte, ca pe o împărtăşanie. niţă. Cu câtă admiraţie i-am privit într-un rând Izbucnirea frenetică a primăverii ne îmbăta mişcările când a făcut palantul la curte şi a pus de bucurie. Cum da căldura, o zbugheam din acolo o poartă nouă, de parcă am fi aşteptat cine casă adeseori desculţi, lăsându-ne înfioraţi de ştie ce oaspeţi importanţi odată cu sărbătorile. susurul pământului şi zvonurile naturii care se Mama însă, în Săptămâna Patimilor, ducea trezea la viaţă. Ne întâlneam cu alţi copii de sea- greul în gospodărie. Ea trebuia să văruiască cele ma noastră pe tăpşane şi prin zăvoadouă odăi ale casei şi bucătăie în căutare de cuiburi de păsări ria, să spele podelele şi mopentru a le admira ouăle, căci era bilierul, să primenească păcat să le stricăm pentru că viitoaaşternuturile peste care să rele păsări aveau să mănânce omizipună covoarele noi, să repule şi alte gângănii păgubitoare.Ne nă pe pereţi icoanele şi blideopream la câte o răchită şi tăiam cu le, după care să aşeze tindebriceagul crenguţe din care despriniele tot de ea ţesute şi brodadeam coaja să facem din ea tilinci, te cu motive populare geoalteori defoliam sub formă de spirale metrice şi florale. Hăinuţele scoarţa de pe tulpinile tinere şi connoastre, ca şi toate albiturile, fecţionam adevărate surle ale căror mama le spăla încă o dată şi sunete ne gâdilau buzele şi auzul. le clătea în apă curată în care Vuia satul de mişcare, de muncile punea albăstreală, aşa cum câmpului, de plugărit, de pregătitul făcea şi cu varul din ciubăr celor necesare pentru ieşirea în imaş înainte de a spoi casa, dându şi toate celelalte încă foarte multe -le tuturor acea nuanţă a pucare trebuiau împlinite în rostul exisrităţii cerului de primăvară.

Nicolae Vermon, tenţial de la începutul lumii. Şi toate Nu de puţine ori de Paşti La târg se petreceau sub protecţia divină, a cumpăra de la târg vreo icoaapropiatei zile a Învierii. Eventualele nă, câteva blide ori vreun întâmplări neplăcute, uneori dramatice, o boală cănceu de lut sau de porţelan din care striga vresau o moarte, veneau şi se duceau, fără să afecte- un cocoş sau vegheau nişte porumbei, ori şerpuia ze rosturile obştii, viaţa derulându-se mai depar- vreo cărăruie, pe care le adăuga celorlalte sau cu te odată cu ritualul rugăciunii. care le înlocuia pe cele deteriorate. A fost ultima Satul trăia un entuziasm general în întâmpi- dată când părinţii ne-au cumpărat de la târg narea Paştilor. Până în Săptămâna Mare, mai de- opincuţe. Erau uşoare şi puteam zburda cu ele pe grabă până la Sângiorz şi în Săptămâna Floriilor, câmp grozav, numai că în ele, când soarele încăloamenii curăţau pomii de crengile uscate, gre- zea puternic, ne ardeau picioarele şi preferam să blau grădinile de resturile vegetale, le adunau în rămânem desculţi spre neliniştea mamei care se grămezi şi le dădeau foc, provocând trâmbe temea să nu ne îmbălnăvim. uriaşe de fum şi vâlvătăi de flăcări peste care săMai erau câteva lucruri de făcut încât totul să ream noi copiii nu negreşit din conştiinţa înde- fie pregătit pentru momentul Învierii. În primul plinirii vreunui ritual al purificării, cât al unui rând în Vinerea Mare a punerii pe Cruce, mama dinamism ale cărui energii trebuiau consumate vopsea ouăle de Paşti. Avea ea vopsele cumpăraîn mod spectaculos, de data aceasta prin mirajul te de la târg sau de la prăvălia din sat, dar dânsa focului. mai păstra obiceiul de a vopsi ouăle cu culori Tot acum descopeream cu nemăsurată uimi- preparate din plante, cu foi de ceapă roşie, cu re cum câmpul se inunda de verdeaţă, de iarbă şi scoarţă de arin sau de măr dulce ori flori de corn, de flori, toate stârnite de colţii de lemn ai greblei după care mă duceam să i le procur pentru pricu care tata adunase uscăturile şi afânase terenul ma dată. Era ziua pe care mama ne îndemna s-o după care udase pământul o ploaie binecuvânta- păzim, să postim şi s-o petrecem fără de păcat, tă. În Săptămâna Floriilor mi-am oprit privirile iar implicarea noastră în mici acţiuni ca cea de îndelung asupra grădinuţei de flori a mamei în culegere a florilor de corn sau a scoarţei de arin care daseră în floare agliceii, lalelele şi narcisele, ne ferea de ispite. În Sâmbăta Mare, cred, mama iar nu peste mult timp aveau să înflorească bujo- frământa şi cocea colacii, în vreme ce tata tăia rii şi garofiţele. Avea mama această plăcere a cul- mielul pentru pregătirea ciorbei şi a tocăniţei tivării florilor, păstrată câtă vreme a fost tânără, pentru masa din ziua de Paşti. Şi-n vreme ce se nu negreşit ca reflex al unui obicei ritualic din fierbea mâncarea, mama mă trimitea pe coasta

din spatele casei să-i aduc frunze de plante aromate cu nume pe care le auzeam pentru prima dată şi pe care mama mi le descria, adăugând de fiecare dată: „Du-te, doar le găseşti tu”. Şi, după mai multe încercări nereuşite, găseam planta miraculoasă care avea să dea gust tocăniţei.

S-a întâmplat tot atunci, înspre seară, ca mama să mă trimită la biserică după paşti, să fie dimineaţa după Înviere în casă, să ne împărtăşim din ele înainte de a mânca. Surprinderea mea a fost totală. „Schimbă-te. Ia cămăşuţă curată, să nu intri în biserică cu hainele cu care ai umblat peste zi.” Noutatea era absolută: să mă duc şi să intru de unul singur în biserică... Nu aveam habar cum se dau paştile, cine e acolo să mi le dea. „Ai să vezi tu”, mi-a zis mama. Şi aşa a fost. Am luat în căntuţă paştile şi m-am întors fericit cu ele acasă. Era obiceiul acesta, de a lua acasă paştile de sâmbătă seara ca noi copiii, mai ales în anii în care nu aveam preot în sat şi slujba de Înviere se săvârşea spre dimineaţă, după cea din centrul de comună, să măncăm paşti înainte de a mânca altceva.

Dar câtă emoţie mă încerca atunci când, în miez de noapte, se făcea întuneric în biserică şi apărea preotul din altar cu singura lumânare aprinsă şi îndemna oamenii: „Veniţi de luaţi lumină”, după care începeau să lumineze biserica tot mai multe lumânări aprinse, până ce lumina biruia cu desăvârşire întunericul şi auzeam vocea preotului care ne anunţa: „Hristos a înviat!”, la care mulţimea de oameni răspundea înfiorată şi fericită: „Adevărat că a înviat!”.

Urma apoi procesiunea de afară, când mulţimea de oameni în frunte cu preotul înconjura de trei ori biserica cu crucea, icoanele, prapurii şi lumânările aprinse, cântând cu entuziasm „Hristos a înviat din morţi / Cu moartea pre moarte călcând / Şi celor din morminte / Viaţă dăruindu-le”…

Apoi câtă mirare şi uimire neliniştitoare trăiam când un popor întreg de oameni găsea uşile bisericii încuiate după înconjorul bisericii. Mă copleşea o emoţie fără margini că n-o să putem reintra în biserică. Numai că în noaptea aceea preotul era înzestrat cu puteri magice. El bătea cu crucea de trei ori în uşă şi cerea cu voce înaltă: „Ridicaţi, voi căpetenii, porţile să intre Împăratul Măririi”, şi, după un scurt dialog cu cei dinăuntru, uşile se deschideau şi avea loc slujba de Înviere. Dar, oricât de spectaculoase şi emoţionante erau unele părţi din ritualul religios, slujba îmi părea lungă şi obositoare, mai ales că la cei zece ani nu înţelegeam mai nimic din ce se petrecea în biserică, în afară de faptul că Cristos a Înviat cu adevărat, că el este duh şi nu putem să-l vedem ca atunci când a fost răstignit pe cruce. Am înţeles foarte târziu sensul cuvintelor osana, aleluia, amin ori Doamne miluieşte. Mai erau şi alte cuvinte al căror sens nu l-am dezlegat pe deplin decât foarte târziu, pe când eram student la facultatea de filologie şi discutam despre latinitatea limbii şi elementele slavone şi greceşti intrate în limba română în anii când în biserici se slujea în slavonă sau în greacă, pentru că acestea erau socotite limbi sacre: har, nădejde, a săvârşi, a izbăvi, a mântui, greşeale în loc de păcat, a osândi, a preaslăvi, viclean în loc de cel rău şi multe altele. Cântece întregi de laudă şi mărire a lui Dumnezeu îmi rămâneau neînţelese, după cum existau părţi din liturghie exprimate de preot de-al căror mesaj mă lăsam pătruns. Ce bucurie şi câtă emoţie îmi provocau cuvintele rostite de preot: „Pace vouă!” sau „Iubiţi-vă unii pre alţii!”, când tata se îmbrăţişa cu unchiul Vasile, cu care se certa pentru avere şi se aflau pentru aceasta în duşmănie. Toată ura şi patima se risipeau

odată cu îmbrăţişarea aceea şi familiile se bucurau atunci şi o săptămână mai târziu, la masa comemorativă ce avea să fie dată în amintirea morţilor noştri în şopronul de lângă biserica veche, căci nu se cuvenea să te duci acolo având vreo supărare, ci să fii în bună înţelegerecu rudele şi cu ceilalţi oameni în faţa crucii părinţilor sau a moşilor.

Prima zi de Paşti era una a bucuriei depline.

Ne sculam nu prea târziu, pentru că în alte biserici se oficiau slujbe şi nu se cuvenea să dormim în timpul acesta, ne spălam, mâncam paşti – cu câtă luare-aminte! - ciocneam ouă roşii spunându -ne unii altora „Hristos a înviat!” şi răspunzând: „Adevărat că a înviat!”, asta doar de dimineaţă, pentru că ziua se transforma într-o adevărată competiţie pentru aflarea oului celui mai tare şi uitam curând de Hristos a înviat. Mâncam sumar, un ou sau două, cu puţină pâine, pentru că urma la scurt timp prânzul cel mare din Duminica Paştilor, la care trebuia să fie prezentă toată familia, masa pascală fiind socotită masă sfântă.

Mai întâi era ciorbiţa de miel, apoi tocăniţa preparată de mama cu legume şi mirodenii. Era masa aceasta o adevărată împărtăşanie. N-o spunea nimeni, dar aşa era. Simţeam atunci că stă cu noi la masă chiar duhul lui Cristos. Nu era atât de importantă mulţimea, bogăţia şi varietatea bucatelor, cât ofranda sugerată de sacrificarea mielului. După rugăciune, bunicul rupea primul dumicat de pâine şi-l ducea cu evlavie la gură, după care ceilalţi îi urmam exemplul. Cei mari puteau gusta un păhăruţ sau două de ţuică, apoi se mânca în linişte, niciodată parcă pe săturate. După ciorbă şi tocăniţă urma felia de colac pascal, căruia mai târziu i s-a spus şi la noi cozonac, măcar că se deosebeşte de acesta, pentru că nu se punea în el nimic altceva decât ouă, lapte şi puţin zahăr, poate câteva mirodenii. Masa aceasta avea loc pe la ora 12, pentru nerăbdarea copiilor de a se duce pe tăpşanul din vecinătatea bisericii noi unde se desfăşurau nenumărate jocuri, în vreme ce băieţii mai mari urcau în turnul bisericii şi se iniţiau în trasul clopotelor şi bătutul toacei, fundal sonor ce evoca Învierea şi pe care se desfăşurau jocurile. Erau acolo zeci de copii de toate vârstele, toţi îmbrăcaţi în haine noi, cu cămăşuţe brodate cu diferite forme şi culori, cu opincuţe sau ghete noi, cu pălărioare în care cei mai mari purtau flori de muşcată. Fetele aveau părul împletit în mod tradiţional peste frunte şi urechi şi mai rar în codiţe, în care cele mai mari purtau prime sau alte ornamente. Dintre jocurile copiilor, mai interesante erau cele ale fetelor, carea veau ca bază de desfăşurare inteligenţa şi nenumărate abilităţi fizice. Cred că de obicei începeau cu De-a inelul şi continuau cu Duc foc, după care urmau De-a încâlcita şi De-a vrămnicuţa. În De-a inelul, fetele de toate vârstele se aşezau jos pe iarbă într-un rând, ţineau palmele împreunate, lipite una de alta, între care una dintre ele urma să simuleze sau să lase inelul, înlocuit cel mai adesea cu un beţigaş de vreo 2-3 cm, iar o alta, ce venea în urma ei, trebuia să-l ghicească între palmele celei căreia i se dăruise, cel mai adese o fată mai mare cu aspiraţii la măritiş şi mai rar între palmele fetelor mai mici. Nereuşitele sau reuşitele provocau veselia fetelor sau tristeţea reţinută a celei care nu reuşea să-l afle, ceea ce într-o credinţă mai veche echivala probabil cu amânarea actului nupţial, acum însă inelul fusese înlocuit cu un cotor de pai şi din provocarea destinului nu mai rămăsese decât un joc care înveselea fetele şi le proba atenţia şi alte abilităţi.

Când se plictiseau de jocul acesta static, prin care trecuseră mai toate fetele, una dintre cele mai

mari propunea un alt joc. Se jucau Duc foc. Fetele bocanci, mai rar cizme, iar unii dintre bătrâni mai stăteau în picioare într-un cerc cu feţele spre inte- purtau încă opinci din piele de vită sau de porc rior, cred că se ţineau de mâini, iar una dintre ele cu gurgui. Portul femeilor excela prin iile brodate înconjura în fugă de mai multe ori roata aceasta, cu motive geometrice şi florale, exprimând acustrigând „Duc foc, duc foc, / Ce vedeţi să nu spu- mulări estetice cu o bogată simbolistică. Toate neţi”, şi, din fuga ei, arunca în spatele uneia, care acestea se constatau la ieşirea de la liturghie, i se pare mai neatentă, focul, înlocuit de data când oamenii zăboveau în curtea bisericii, bucuaceasta cu o năfrămuţă (adică o batistă brodată), roşi să se întâlnească şi să vorbească între ei, continuând să alerge cu mâna făcută pumn, ca şi Paştile constituind într-un fel un nou început de cum ar continua să aibă acolo batista. Dacă lume şi de viaţă. Vorbeau despre mersul vremii, reuşea să ridice tot ea batista din spatele fetei un- despre muncile câmpului, despre apropierea ieşide o aruncase, o „spăla” cu ea, spre ruşinea aces- tului în imaş (la colibă), despre familie şi rosturi teia, iar dacă fata în spatele căreia se aruncase de-ale lor, evitând subiectele care le-ar fi putut batista o depista la timp şi era o bună alergătoare, provoca întristarea. Era acum momentul întâlnio ajungea pe cea care îi pusese „focul” şi o rii cu naşii noştri de botez, pe care îi credeam în„spăla” ea pe cea vinovată de „focul” pus. Când zestraţi cu însuşiri fabuloase, fiind în acelaşi timp se săturau şi de jocul acesta ori îi considerau efec- modele fizice şi morale, îndrumătorii şi protectotele încheiate, fetele conveneau să se joace De-a rii noştri spirituali. Mai întâi mama ne înfăţişa încâlcita, un joc în care, ţinându-se de mâini, mai naşei Veronica, al cărei chip îl asociam cu unul trăgându-se unele pe altele, trebuiau să ocolească dintr-o icoană de pe peretele camerei mari de într-o deplasare rapidă trei pietre puse în tri- acasă. Ea avea totdeauna pregătite ouăle roşii, pe unghi la vreo 2 paşi unele de altele, amuzându-se care le ţinea într-o batistă şi ni le oferea cu bucude cele mai puţin abile, care nu reuşeau să evite rie nesfârşită, după care treceam în partea cealalpietrele şi se împiedicau de ele pe imaginara că- tă, unde tata povestea cu naşul, ca să ne prezenrare şerpuită, evocând un adevărat labirint. La fel tăm acestuia. El ne mângâia pe creştet şi ne lăuda de dinamic era jocul lor De-a voinicia: „Da mare-ai mai crescut, vrămnicuţa, în care fetele formăi şinuţule! Azi-mâine ieşi cu tată mau un şir lung, ţinându-se -tău la muncă…” Acum privirile de mâini, iar primele două mele întâlneau în curtea bisericii ţineau loc de „poartă” prin fizionomii pe care le vedeam pencare se strecura întregul şir, tru prima şi ultima oară şi nde fiecare dată „poarta” fiind aveam să le mai văd vreodată, dar refăcută de fetele de la cele pe care nu le-am mai putut uita de două capete, uneori poarta/ atunci. Aceste fizionomii aparte vrămnicuţa închizându-se pigmentau imaginea aproape unibrusc pentru unele dintre fetară, deşi atât de variată a obştii. te. Alături, băieţii se jucau Am văzut atunci în curtea bisericii De-a vulturul. Îşi luau avânt nu doar tineri, dar şi vârstnici de pe panta tăpşanului şi săscoţând din buzunarele pieptarelor reau unii peste alţii făcuţi caouă roşii, bucuroşi să ciocnească pră la distanţă de 3-4 paşi sau cu ele, să-i spună celuilalt, poate doar fiind cu capul băgat la leatului din tinereţe, poate unui Pr, Arsenie Boca cutie. Cu cât salturile erau consătean cu care fusese certat, Învierea Domnului mai înalte, cu atât creştea mai Hristos a înviat! Iar acesta să conmult pentru ei admiraţia fetefirme: Adevărat că a înviat! După lor. Apoi băieţii de diferite fiecare masă de prânz, copiii se duvârste căutau un loc potrivit să bată cotca, un joc ceau din nou la joacă. Băieţandri, dar şi noi copiii asemănător cu oina. O minge de cârpe înfăşurate mai mici şi mai mărişori urcam în turnul bisericii în aţă de lână era lovită cu o bâtă cât mai puternic să tragem clopotele şi să batem toaca, întreţinând pentru ca adversarii să n-o poată prinde şi s-o astfel atmosfera de sărbătoare. Nu stăteam la biarunce la cel de la râcă (o gaură mică făcută în serică prea mult timp pentru că în curând avea să pământ), în care dacă se punea cotca pe când ju- înceapă jocul. Tot satul se aduna în bătătura casecătorul nu avea bâta în râcă, adversarii de la bă- lor parohiale să se bucure de petrecerea celor titaie erau eliminaţi. Tot eliminaţi erau şi treceau la neri. Era mai întâi roata flăcăilor, după care se prins şi aruncat cei de la bătaie şi atunci când cot- cereau fetele la joc. Se juca mai întâi pe schimbaca era prinsă din zbor. Când terenul era în pantă, te, un joc lent cu mişcări subtile, târâindu-se la se bătea cotca la câmp, joc care se mai numea şi la pasul al treilea piciorul exterior într-un fel de gest fugă. După ce jucătorul lovea cotca trebuia să de mângâiere a pământului, după care urmau alerge până la o ţintă pe care trebuia s-o lovească tropotitele. Cred că tot dintr-o exigenţă impusă cu bâta şi să se reîntoarcă la râcă, timp în care cei de marea sărbătoare, la hora aceasta a bucuriei, de afară se străduiau să prindă cotca şi s-o arunce după atâtea săptămâni de post, erau excluse exla cel de la râcă, care, dacă primea mingea la cesele, tinerii, cu puţine excepţii, se păstrau în timp, îl elimina pe cel care o bătuse, ori era lovit bună-cuviinţă. Interesanţi erau privitorii, aşezaţi cu ea în vreme ce alerga. Se bătea cotca în patru, în grupuri la distanţe diferite de joc: bărbaţii înla două râci, sau în opt la patru râci. După ce cot- suraţi, povestind între ei, soţiile lor, nu departe, ca aruncată era lovită cât mai puternic, jucatorii aveau grija copiilor, în vreme ce femeile vârstnice de la bătaie trebuiau să alerge unii spre alţii, să-şi stăteau hăt la poarta gardului şurii bunicului, lovească bâtele şi să revină de îndată la râcă pen- bucuroase să vadă de acolo, dintr-o perspectivă tru a nu fi eliminaţi de cei de la prins. Băieţii îşi mai largă, lumea, pe când receptau lumina bogaexprimau astfel forţa şi abilităţile, ca şi în cazul tă şi căldura soarelui, înfiorându-se de vreo boare fetelor, abilităţi care se manifestau şi cu alte prile- ce le aducea din grădini ori din cimitir miresme juri, la joc sau la muncă. dulci de flori de cireş şi de prun ori de scumpie În a doua zi de Paşti, tot satul mergea la bise- ce tocmai se pregătea să înflorească. rică. Nicicând în altă zi de peste an nu era mai Farmecul aparte al Paştilor şi al altor sărbăexpresiv expusă vederii ţinuta vestimentară a tori religioase de peste an consta atunci în egală sătenilor decât la acest praznic de primăvară. Îm- măsură în dimensiunea religioasă şi tradiţiile brăcaţi în haine albe, bărbaţii cu iţari şi cămăşi străvechi încărcate de adânci semnificaţii. Paştile, brodate peste care purtau pieptare din blană de în ansamblul acestor sărbători, constituiau o culoaie bătute cu arnici negru, cu inserări de roşu, me a harului şi plenitudinii conferită de marele galben şi albastru, uneori de mov păreu să se sin- mister al Învierii, al biruinţei luminii şi căldurii cronizau cu natura înverzită şi pomii care înce- primăverii, ce trezeau natura şi oamenii la viaţă, peau să dea în floare. În picioare bărbaţii purtau acum toate fiind îndumnezeite.

O nouă reușită 8 premii, 15 premiați la INFOMatrix

8 premii, 15 premiați. Veni vidi vici! Scria doamna profesoară Adriana Chira (profesorul care a pregătit elevii orăștieni pentru acest concurs) pe pagina personală de Facebook. „Aproape 300 de elevi și studenţi au participat timp de două zile la faza naţională a concursului INFOMatrix. În cadrul evenimentului vor fi prezente proiecte înregistrate la patru categorii de concurs și o categorie extra concurs: „Computer Art” - 38 proiecte, „Hardware Control” - 14 proiecte, „Programming” - 51 proiecte „Short movie” - 33 proiecte, „Robotics” - 40 proiecte. „Săptămâna altfel” a fost chiar altfel pentru elevii Colegiului National „Aurel Vlaicu” din Orăștie , dacă săptămâna trecută vorbeam de cei doi finaliști la olimpiada de informatică, și de astă dată am ocazia de a spune „JOS PĂLĂRIA”!

Felicitări pentru ce aţi reușit să faceţi, pentru strădania voastră, sărut mâna domnilor dascăli, oameni minunaţi ce pregătesc o nouă generaţie de viitori profesioniști!

Dan Orghici

Note din conferinţă – Pavel Şuşară

Daniel Marian

Aveam să-l găsesc pe omul de artă, poetul şi criticul Pavel Şuşară, undeva într-o fantă dintre vers şi univers. Pornind de la definiţia artei, pe care chiar nu credeam să o primesc prea curând, cu întreaga convingere şi cu tot curajul. Dacă ar fi fost după mine, aş fi zis simplu că este imaginea frumosului în sine. Însă, după un excurs mult mai atent, şi chiar după o disecare în elementele de căpătâi, acela pe care îl aveam în faţă vorbindu-mi, m-a determinat să cred despre artă că este singura (!) formă de exprimare umană, sinceră, deschisă. Probabil că definiţia aceasta se apropie într-o mai mare măsură de realitatea fenomenului în sine. Mai departe, voi încerca să cuprind cu propriile-mi cuvinte, unele dintre ideile expuse pe parcursul unei largi conferinţe…

cită dintre sculptură şi porunca biblică: „Să nu îţi faci chip cioplit”. Până în secolul al XIX-lea, a existat acest impediment în calea liberei exprimări, care s-a limitat doar la redarea reliefelor. Pe de altă parte, în cazul picturii, întotdeauna s-a întreţinut o polemică directă asupra iconografiei, în legătură cu modul în care trebuie reprezentaţi Mântuitorul, Apostolii, Sfinţii. Şi, în primul rând, dacă se cade a fi făcut acest lucru, în ideea că ar putea fi deformat caracterul real. Dar, ce înseamnă de fapt ideea de real, atunci când vorbim despre religie ?...

Discuţia pe această temă este atât de vastă, încât nici într-un caz nu poate fi exploatată cu această ocazie. Trebuie însă menţionat un lucru, şi anume faptul că icoana nu reprezintă imaginea în sine, ci este un mijloc prin care se sugerează realitatea de dincolo, din spatele În sanctuarul Cuvântului Întâi de toate, fiind vorba despre artă, este oglinzii, am putea spune.

De la incursul artistic la firesc pentru Pavel Şuşară, a începe cu aceea a Cuvântului. Aici, desigur poezia ocupă un loc excursul universalităţii aparte, este cristalul neascuns în vreun seif, Dar, subiectele expuse de către Pavel dar suficient de încifrat el însuşi, trebuindu-i Şuşară nu fac toate apologia artei. O foarte un fel de descântec minţii pentru a-l percepe expresivă trimitere este aceea la univers. Porîn forma sa pură, de strălucire. Literatura în nind de la acceptul newtonian, care are la bază ansamblul ei, s-ar putea spune că este reuniu- noţiunea de masă, trecând la cel al lui Einstenea dintre sintaxa şi morfologia trăirii comple- in, centrat pe energie, şi continuând dincolo te, desigur, prin cuvinte. Fără a şti ce l-a deter- de dualismul undă – corpuscul, până la ipoteminat neapărat pe Pavel Şuşară să vină drept tica unei dimensiuni pe care o intuim fără a o referinţă cu exemplul nu chiar la îndemână, al percepe ca fiind palpabilă, introdusă în schescriitorului albanez Ismail Kadare, am aflat ma existenţială prin spiritul ce poate fi deterulterior că nu a fost deloc întâmplător. Poate minant şi chiar definitoriu pentru întregul ancă, fiind vorba despre implicarea acestuia ne- grenaj în complexitatea lui nedescifrată pe demijlocită în cotidian, încercând să răspundă cu a-ntregul. Dacă în ceea ce priveşte naşterea „armele” poeziei, problemelor fundamentale universului, teoria „Big Bang”-ului stă tot mai ale epocii, după cum explicitează Wikipedia. palid în picioare, însă deocamdată nu avem Iar ca şi prozator, remarcându-se prin roma- alta de pus în loc, o eventuală reactualizare a nul „Generalul armatei moarte”, care dezvol- sa fiind de dorit şi chiar previzibilă, ca de alttă, în esenţă, o idee fundamentală: agresiunea fel şi în cazul teoriei relativităţii, despre o finacare lasă urme de neşters în conştiinţa indivi- litate a universului se poate spune că ar putea zilor şi a popoarelor. Ismail Kadare comunică fi luată în calcul, prin ajungerea sa la reflexivienorm în câteva fraze, scenele, episoadele, fi- tate, altfel spus la întoarcerea în sine, dar nu ind cât se poate de sintetice. Mai concis, scrii- neapărat şi chiar greu de presupus că în forma torul deţine unul dintre secretele sacre ale sa actuală. Ori, acest lucru nu mai ţine de o meşteşugului: reuşeşte, în vorbe numărate să mecanică anume, cum nu poate fi nici pusă pe spună totul, dacă e să citez din aceeaşi sursă, seama unei acumulări energetice urmată de o la fel ca înainte. Ori, tocmai acesta ar trebui să descărcare lentă sau bruscă, ci doar identificafie rostul artei Cuvântului! rea unei alte realităţi conexe, şi accesarea acesFormele care cuprind şi definesc teia voit/nevoit, ar fi de natură să schimbe pâO generoasă incursiune în spaţiul artei nă la anulare, sistemul de valori pe care îl plastice, după modelul lui Pavel Şuşară, nepu- ştim. tând face acum şi aici, mă voi limita doar la Nu ar fi de neglijat nici reconsiderarea două paralele inspirate între acest tip de mani- străvechii expuneri filozofice a lui Aristotel, festare, şi dogmele religioase. Prima dintre potrivit căreia o formă poate fi distrusă în doacestea se referă la intersecţia oarecum neferi- uă moduri: ori o faci infinitezimală, încât nu-i mai percepi dimensiunile, ori o supradimensionezi într-atât, încât îi poţi percepe anumite detalii, dar nu şi ansambul. Şi atunci, de ce n-am trăi de fapt în mai multe universuri simultan, fără să ne dăm seama nici într-un caz despre asta… Iar ideea de finalitate a universului nu şi-ar mai avea rostul, putând coexista o infinitate de universuri, care nu trebuie să aibă convergenţă, e de ajuns să fie intersectabile.

Pavel Şuşară relativitatea manifestă şi dematerializarea, aducerea la esenţa energetică, pe care în mod unic incontestabil, Brâncuşi a surprins-o în „Pasăre măiastră”. De la retorica exterioară, la energia pură invizibilă, trecerea se face pe modelul aceleia de la o lume a tipologiei la o alta, a identităţilor, iar mergând mai departe, aceasta poate conduce implicit la argumentul că latura spirituală este următoarea treaptă care trebuie obligatoriu luată în considerare în perspectiva amplă, posibil chiar a fi aceea fără de care sistemul chiar nu ar putea fi funcţionabil, lipsindu-i precum unei rachete, ceea ce este indispensabil pe lângă rampa de lansare şi sistemul de propulsie, adică tocmai ghidajul. Faptul că oricum am considera întregul, latura spirituală nu poate fi dată la o parte, este plastic afirmat şi prin enunţarea criteriului de acceptare a unei teorii în matematică, în fizică, şi anume frumuseţea acelei teorii.

Unde suntem şi cum privim cuprinsul

De la comuna primitivă, până la lumea lui Bill Gates, evident că se poate vorbi despre evoluţie. Dar, Pavel Şuşară ne face atenţi la un lucru: tot ce am considerat noi că se află pe axa verticală, aceea comparat evolutivă adică, e de fapt într-o pură sincronie, astfel încât ajungem simplu şi justificat să ne întrebăm dacă nu cumva felul în care ne-am obişnuit a privi parcursul existenţial, este unul anacronic ce ţine strict de aspectul consecutivităţii banale, nu însă şi de cel sociologic. În sprijinul acestei idei pot fi aduse argumente pertinente, cum ar fi faptul că societatea se află în plin capitalism aflat pe curba descendentă, în declin, în timp ce capitalismul sălbatic îşi face simţită prezenţa nedorită, evul mediu este în proximitatea noastră la tot pasul, sclavagismul (post) modern e o realitate pură ce poate fi definită prin prezenţa multor factori, şi însăşi comuna primitivă se circumscrie prezentului prin neacceptarea, sau acceptarea aparentă, falsconformă, tocmai a adevărurilor ieşite mai greu la suprafaţă.

Putem concluziona prin a spune că, deadevăratelea contemporan este ceea ce îşi găseşte adresabilitate, fără a se ţine de cont de provenienţă, potrivit lui Pavel Şuşară, care Raţiune şi frumuseţe îm- adaugă faptul că ea în sine contemporaneitatea nu trebuie privită ca o impunere asupra preună întregii eflorescenţe. De aceea, pentru a afla Interesantă de notat paralela pe cât de contemporani suntem noi înşine, trebucare Pavel Şuşară o face între ie să privim înăuntrul nostru.

Interesante sunt şi referirile acestui tratat ruso-turc din 29 mai 1812 la statutul insulelor Valahimii din nord-vestul Mării Negre: «Dat fiind că partea stângă a fluviului Dunărea, începând din faţa Izmailului şi până la Gura Chiliei, menţionată mai sus, este foarte aproape de ţărmul care va rămâne în stăpânirea Rusiei, de aceea, insulele mici de aici, nepopulate înainte de război, să nu fie ocupate şi luate în stăpânire de nici unul dintre state, iar de acum încolo, neconstruindu -se pe aceste insule niciun fel de fortificaţii şi întărituri, ele să fie lăsate deşarte, dar să se îngăduie raialelor celor două părţi să meargă acolo pentru a tăia lemne sau pentru pescuit.» (ibid.; în text, supra, trebuie urgent corectat: în loc de Ţara Românească, Valahia, toponim turcizat în Eflak, spre a nu se mai da prilej de „semănături de confuzii“ între România, statul modern de azi şi anticevmezic-burgheza provincie, sau „ţară de râuri / munţi“, Ţara Românescă, în sinonimie cu Muntenia, confuzii cultivate / întreţinute de istorici falşi, „neşcoliţi“ – spre a nu spune „proşti“, „idioţi“ / „idiotizaţi“ etc. –, ori „scoşi la normă“, puşi în solda / slujba „scursorilor din evmezicele / contemporanele imperii“).

Mihai Prepeliţă, portret de Ivan Holomeniuk (din anul 2007, publicat pe faţa a 4-a a coperţii de la Basarabia – 200, Bucureşti, 2012).

În continuare, Mihai Prepeliţă publică (în română şi în franceză) Memoriul adresat lui Napoleon I, de către iluminist-înrăzărita intelectualitate valahă nord-dunăreană, datat «octobre / octombrie 1807», un alt important document istoric pentru Valahime («după Emil Vîrtosu», un studiu publicat în 1965, Napoleon Bonaparte şi dorinţele moldovenilor la 1807 – în Studii, tom 18, nr. 2 / 1965, p. 411 / 416 sqq.), memoriu în care-i din nou afirmată irepresibila dorinţă de re-Unire – sub numele de Dacia – a „Statelor“ / „Principatelor“ Valahilor (după cum se ştie, spre a nu se trezi conştiinţa naţională a Valahimii, imperiile evmezico-burgheze ale anotimpului de-atunci, Turc / Otoman, Austriac / Habsburgic şi Rus / Ţarist nu au permis în 1859 nici numele de Dacia, nici pe cel de Principatele Unite ale Valahilor / Valahimii): «Este demonstrat că ambele

provincii, cunoscute [...] sub numele de Moldova şi Valahia au format [...] parte din vechea Dacie [...]»; «În cazul nostru special este de dorit, în primul rând, ca provinciile actuale Moldova şi Valahia să constituie un singur stat suveran, fie sub vechea denumire de Dacia, fie sub una mai modernă, cea de Valahia Mare (Grande Valaquie), aşa cum fusese înaintea separării celor două state...» (p.

8 sq.).

A nu se uita că studiul lui Em. Vîrtosu (Vârtosu), din anul 1965, arată un deosebit curaj în faţa cenzurii de pe acel segment temporal, chiar dacă-i considerat an al ieşirii ştiinţei / culturii noastre din conul de umbră al stalinismului / proletcultismului, deoarece „directiva Moscovei“ (din 1878, de la înfiinţarea statului Bulgariei în urma războiului ruso-valaho-turc) era a se face vorbire numai despre Ţaratul Bulgar, nicidecum (nu a permis nici istoricilor / traducătorilor) a se grăi, traduce, ori scrie ceva despre marele stat medieval al Valahimii, datorat Dinastiei Valahe a Asăneştilor, stat cunoscut în documentele secolelor XII – XIV (îndeosebi „cruciate“, în limba franceză) drept Valahia Mare / La Grande Blàquie (cuprinzând mari părţi din Dacia SudDunăreană / Balcanică şi din Dacia NordDunăreană, adică partea cea mai mare a anticei Dacii Burebistane / Regaliene), stat de care s-a temut şi pe care l-a ocolit însuşi Genghis Khan (1206 – 1227), ale cărui armate au făcut cale-ntoarsă imediat după biruinţa-i de la râul Kalka, din 31 mai 1223, când au zdrobit mai numeroasa armată de sub conducerea prinţilor Rusiei (de-atunci înrobită de mongoli pentru vreo trei veacuri).

Aşadar, în 1807, elita / intelectualitatea Valahimii (nu cum cea de azi) păstra în conştiinţa-i naţională sinonimia „perfectă“, Dacia – Valahia Mare (La Grande Blàquie, din vremea Dinastiei Asăneştilor), relevând (dintre roţile dinţate îmbinate la Dunăre / Carpaţi ale celor trei imperii evmezice menţionate mai sus – austriac, turc şi rus –, cu speranţă într-un veritabil spirit justiţiar-istoriciluminist şi „reparator“) puternicului Imperiu Francez şi împăratului acestuia, Napoleon I (1769 – 1821), idealu-i aproape bimilenar de re-Unire.

Celelalte importante documente istorice („turceşti“, „ruseşti“ etc.) antologate în această carte de Mihai Prepeliţă – extrase din diferite „lucrări de referinţă“: turcescul Raport [...] în legătură cu măsurile ce se impuneau pentru întărirea apărării hotarului de la Prut (p. 10 sq.); V. Veliman, Relaţiile româno-otomane, dintre anii 1711 şi 1821, după Documente turceşti, editate în Bucureştii anului 1984; Istoria Românilor, vol. VI, apărut sub egida Academiei Române, în anul 2002, la Editura Ştiinţifică din Bucureşti (pp. 11 sq.); Basarabia – recensământul rusesc din a. 1817 (p. 13); Raportul amiralului Pavel Câceagov către ţarul Alexandru I ; Memoriu către regele Carol al II-lea al generalului de divizie I. Antonescu (p. 23 sq.); Situaţia militară şi civilă din Basarabia, copie de pe radiograma nr. 19771 / 16 august 1940 a Inspectoratului de Poliţie şi Siguranţă către Direcţiunea Generală a Poliţiei (p. 25 sq.); Atrocităţi sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord din 10 octombrie 1940 (p. 27 sqq.); General Ion Antonescu, comandant de căpetenie al Armatei [Române], Vă ordon:

treceţi Prutul...! (textul integral, din 22 iunie 1941, necenzurat, aşa cum se păstrează în Arhivele Militare Române; în carte, la p. 35); extrase despre „problema Basarabiei“ din texte politice / istorice, semnate de Mihai Eminescu, Vladimir Ilici Lenin, mareşalul Ion Antonescu, Zamfir C. Arbure, Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Viaceslav Samoşkin, Nicolae Ciachir, Nichita Stănescu, Leonida Lari, Grigore Vieru, Cezar Ivănescu, Gheorghe Ghimpu, Andrei Vartic, Gh. Buzatu ş. a. (p. 36 sqq.); Lege pentru instituirea Zilei Naţionale de Cinstire [la 1 Aprilie] a Memoriei Românilor, victime ale masacrelor de la Fântâna Albă (p. 46 sq., desigur, în afara „superstiţiosului polisemantism pâcâlitor al zilei de-ntâi april“) etc. – ne aduc în „prezentul“ Basarabiei ca (stalinistă) Republică Socialistă Sovietică Moldovenească, „eliberându-se“ din chingile Imperiului Sovietic-Rus (U. R. S. S.) în 27 august 1991 (cf.

Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, pp. 14 – 16).

Mai în valea textelor prepeliţiene din acest „op“, Distinsul Receptor („de LiteraturăDocument“) descoperă: valoroase pagini comemorative ale lui Mihai Prepeliţă, pentru Leonida Lari (p. 48 sq.), Ion Macovei (p. 55 sqq.), cât şi extrase din opera celor amintiţi, interviuri (Aneta Grosu în dialog cu Ion Macovei, pp. 59 – 61; Tatiana Cortun – Mihai Prepeliţă, pp. 62 – 67; Sandor Kalloş – M. Prepeliţă, pp. 78 – 98; august, 2010: Mihai Prepeliţă şi mătuşa Mărioara Cucoară din Parcova, la 106 ani, pp. 189 – 197), pagini de jurnal (puse sub un grăitor motto: „Să tot scriu şi să tot mor în fiecare zi...“: Jurnal „moscovit“... sau 33 de zile din viaţa mea fără de sens, pp. 99 – 121), eseuri (cel despre Lev Tolstoi „transferat în Armata Dunăreană“, de ocupaţie a Valahimii de la Dunărea de Jos, aflată în „năvodul“ imperial-otoman, din 12 martie până în 19 iulie 1854: Despre Bucureşti... mi-a rămas o impresie poetică, pp.122 – 135), scrisori deschise (O scrisoare adresată preşedintelui interimar al Republicii Moldova şi un răspuns strict...„cancelăresc“, pp. 144 –147) şi Dosarul Nobel – Mihai Prepeliţă „candidat la Premiul Nobel în domeniul literaturii“ (pp. 201 – 289), un veritabil dosar cu care ar putea obţine – aidoma nouă – chiar şi Premiul Nobel al Rândunicilor de sub Auroră (nu vă grăbiţi la solstiţial-iunienii urşi albi, că nu-i vorba de numele crucişătorului de pe care, la Sankt Petersburg / Leningrad, a fost trasă prima salvă de tun a declaşării Marii Revoluţii Bolşevice / Socialiste Sovietice din Octombrie 1917, ci de Aurora) Boreală, mai ales pentru faptul că şi acest dosar este înaintat „departamentului Nobel“ al Academiei Regale Suedeze din Stockholm de către Academia Dacoromână din Bucureşti (S[e]R[e]L[eul] dlui dr. Geo Stroe).

(18 mărţişor, 2014, la Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara) ___________________ * Mihai Prepeliţă, Basarabia – 200, Bucureşti, Printech (colecţia: Românii uitaţi în Imperiul Răului ; ISBN 978– 606–521–824–6), 2012 (pagini A-5: 290). ** Toponimul pelasgo- > valaho-dac, Bahrineşti / Băgrineşti < pelasgo-dac. bagrina / paegrina „salcâmauriu / de Dacia“ (Laburnum anagyroides), cuvântul / numele de plantă e atestat documentar din orizontul anului 50 d. H. + suf. top. -estes > -eşti, desemnând „localitatea / satul celor din băgrini / salcâmi-aurii“ (cf.

Ion Pachia Tatomirescu, Zalmoxianismul şi plantele medicinale, vol. II, Timişoara, Editura Aethicus, 1997, p.

195 sq.); cele cinci hărţi privind Basarabia se află în circuitul internetizat, de la Enciclopedia Liberă Wikipedia (http:// ro.wikipedia.org) citire...

SFÂRȘIT

19 elevi români premiaţi de NASA au nevoie de sprijinul tău reprezentând premiile I, II, III şi menţiuni.

Aceştia au câştigat 8 din cele 23 de premii I. Detalii aici: http://settlement.arc.naşa.gov/ Contest/Results/2014/ Elevii, împreună cu părinţii, au strâns până în prezent din surse proprii sau sponsorizări $15,000, însă mai au nevoie de încă $15,000 care să le acopere biletele ($10,000) şi cazarea ($5,000).

Am vorbit cu domnul Cristinel Păun, directorul Colegiului Tudor Vianu din Bucureşti, şi am iniţiat o campanie on-line de a strânge donaţii pentru a-i ajuta să-şi acopere costul de transport.

Timpul rămas este foarte scurt şi cu fiecare zi care trece şi în care aceştia nu cumpără biletele ele se scumpesc şi/sau locurile din avion se Site-ul www.ziare.com a adus la cunoştinţa ocupă. opiniei publice în urmă cu câteva zile faptul că Apel către români un grup de 19 elevi români premiaţi de NASA nu pot veni în Statele Unite să îşi ridice premiiFacem de aceea, pe această cale, un apel la le din cauza lipsei banilor pentru transport şi toţi romanii de bine să doneze orice sumă pencazare. tru acoperirea costurilor de transport ale acesDecernarea premiilor va avea loc în perioa- tor tineri deosebiţi. da 14-18 mai la Los Angeles, iar Guvernul RoDacă sunteţi în România, puteţi să contacmâniei nu a găsit bani pentru ei. taţi liceul şi să le oferiţi donaţia direct. De aseConcursul organizat de NASA şi Naţional menea, firmele pot sponsoriza această călătorie Space Society (NSS) poartă numele NASA Spa- şi să îşi facă reclamă. ce Settlement Contest, şi este dedicat proiecteDonaţiile primite din Statele Unite vor fi lor pentru aşezări în spaţiul cosmic. scutite de taxe.

Elevii români au obţinut 34 de diplome,

Dragi români de pretutindeni,

GHEORGHE ŞI BALAURUL

Gheorghe Pitarca

Pentru 23 aprilie, când îl sărbătorim pe Sf. Gheorghe, umoristul Gheorghe Pitarca le dăruieşte de acum tuturor celor pe care îi cheamă Gheorghe o povestire ruptă din viaţă şi din care rezultă că e bine să ne ferim de „balauri”.

Multă sănătate şi „La mulţi ani!”

Gheorghe s-a apropiat tiptil şi şi-a lipit urechea de uşa apartamentului în care locuia să prindă niscaiva zgomote suspecte venite din interior. Nimic semnificativ. A ciocănit apoi civilizat şi a rostit prelung-afectuos: „Anişoaraaa!”…

Nimic, nici un răspuns, nicio reacţie dincolo de uşă. Ciocăniturile s-au intensificat şi vocea lui Gheorghe a devenit vehementă: „Anişoara, sunt eu, Gheorghe, vreau să… Deschide, tu, repede, că fac pe mine! N-auzi? Înăuntru s-au iscat nişte zgomote vagi, dar au fost acoperite imediat de o bormaşină. „’tu-le mama lor de pensionari pezevenghi, tot timpul se plâng că n-au bani, da’ tot timpul fac câte-o lucrare!” Ciocăniturile „civilizate” au devenit repede lovituri de pumni şi de picioare şi,

peste şuieratul sinistru al bormaşinii s-a auzit clar şi răspicat un ultimatum desprins parcă dintr-o dramă istorică: „Anişoara, dacă nu deschizi până număr la trei, te poţi considera văduvă!” În sfârşit, Anişoara a deschis larg uşa, s-a prefăcut mirată şi a zis: - Gheorghe, tu erai? Stai de mult timp la uşă? Ce-i cu băltoaca asta aici?!!

Imediat după Anişoara s-a ivit la uşă Balaurul, care i-a întins lui Gheorghe o mână ca o lopată.

- Frate Gheorghe, ţ-am lăsat pe masă o bucat’ de brânză de oaie – oaie curată – n-o văzut o lacrimă de vacă, că io nu vreu să încelui pe nime! Acu mă duc „La Berze” că mai am o putină de vândut şi când doamna Anişoara are poftă să mă sune, că i-am dat numărul meu…

No, Doamne-ajută-l unde-i greu!

Balaurul a plecat cu pasul întins, Gheorghe a intrat în apartament cu picioarele depărtate, Anişoara l-a imitat, dar pe faţa ei se putea citi o bunăstare interioară mai rar întâlnită la doamnele din Orăştie! După ce şi-a pus pantalonii şi izmenele în bătaia vântului, pe balcon, Gheorghe a revenit.

Apel către presă Facem un apel şi la presa din România şi diaspora să mediatizeze acest caz pentru a sensibiliza cât mai multă lume să-i ajute pe aceşti tineri deosebiţi. În 2013, unii dintre elevii care au câştigat premii similare au trebuit să rămână în ţară din cauza lipsei banilor pentru transport.

Apel către clasa politică Nu în ultimul rând, ne adresăm tuturor liderilor de partide din România să se implice în această campanie şi să găsească forme şi resurse pentru a-i sprijini pe aceşti elevi români exemplari să intre în posesia premiilor de la NASA.

- Anişoara, aici pute a şobolan mort! Deschide repede ferestrele până nu-mi vărs şi maţele din mine!

- Ţi se pare din cauza nervilor… Îmi cer scuze, da’ am crezut că chestia cu „deschide repede că fac pe mine!” e doar o improvizaţie la rolul tău… Mă Gheorghe, tu nu numai că interpretezi magistral roluri de compoziţie cu mare încărcătură psihologică, dar faci, domnule, şi nişte improvizaţii de stă mâţa-n coadă! De exemplu, prin faptul că ai făcut o băltoacă în faţa uşii în afara rolului prestabilit, ai mărit efectul emoţional al dramei pe care eu o trăiam în dormitor unde eram sechestrată de Balaur…

- Anişoara, acum e momentul să-ţi mărturisesc că, după atâţia ani de concubinaj, nu-mi dau încă seama dacă mă înşeli cu adevărat sau doar joci teatru, şi mă frământă problema asta şi fiindcă mă obsedează şi vorbele Chiriachiţei din „Titanic vals”: „Femeile au dreptul să facă orice şi cu cine vor!”

- Mă, tu eşti un tip cerebral şi nu întâmplător te cheamă Gheorghe; atunci de ce îţi pui întrebări infantile care pot zdruncina serios relaţia noastră bazată pe încredere şi respect reciproc?! Mai bine spune-mi sincer de ce atunci când ţiam deschis uşa nu te-ai dus direct şi hotărât la Balaur, să-i dai câta palme pentru un posibil atentat la

pudoarea soţiei tale?

- Ce vorbeşti? Dacă procedam aşa îmi dădea Balaurul o scatoalcă de nu mai apucam să-i gust brânza!

Se aud ciocănituri puternice în uşă; Anişoara deschide şi intră Balaurul valvârtej, se opreşte în mijlocul dormitorului şi caută ceva cu privirea; merge apoi lângă pat, se uită în stânga, în dreapta, ridică pătura de pe patul „matrimonial” şi găseşte un ciorap de lână cu o culoare de origine incertă, dar cu certe nuanţe maronii spre negru…

Gheorghe îţi acopere nasul cu batista.

- Ui, mă, că l-am dibuit! No, aşe, că altminteri aveam năcaz cu muierea me’, da’ ie mi-o zâs odată, mă, Balaure, când ai ocazia descalţă-te batăr o dat’ pe săptămână, să nu te opăreşti întră deşte! No, să fiţi sănătoşi!

După plecarea Balaurului, Anişoara a pus un ochi în pământ şi pe celălalt l-a îndreptat spre Gheorghe care îmbuca lacom din telemeaua de „oaie curată”.

- E bună brânza, iubitule? întrebă ea sfioasă.

Gheorghe n-a putut să răspundă cu gura plină, dar dacă ar fi putut, ar fi zis: „Draga mea Anişoara, dacă politicienii nu pot să facă politică cu burta goală, crezi că io-s mai prost ca ei şi pot să joc teatru flămând?!

La pas cu Dumnezeu Daniel Marian Se zice că toată ziua, chiar şi noaptea, mergea prin sate şi oraşe să vadă ochii lumii ce povestesc şi gura lumii ce mai scorneşte. Era o plimbare cam fără rost, haotică, deprimantă şi chiar sumbră. Întrebarea era întotdeauna: „Da’ pe la voi cum mai îi?”; „Ca dracu’”, răspundeau toţi şi toate. Scuipa cu silă, ca dup-un boţ de tutun, chiar bombănea ceva indefinit.

Scormonea prin coşurile de gunoi să vadă că nu-i venea să creadă cum de-i nivelul de trai aşa de opărit c-au ajuns mai toţi şi toate coate goale-n curu’ gol. Trăgea cu ochiul la coşurile din magazine, cât îs de sărace; la coşurile de fabrici, secate de fum; la coşurile de nuiele mucegăite prin pieţe de când n-a mai pus nimeni în ele nicio bucată de pită, brânză, mămăligă, ceapă, usturoi, un asparagus ceva, o vrere, o nădejde, da’ de unde, poate-acolo vreo halucinaţie, şi-aia repede trecătoare; coşuri în care nu mai stau nici fluturii, darmite vreo veveriţă întârziată sau coţofană udată sub pene. Dumnezeu era vizibil plictisit, sictirit de-a binelea de lumea pe care-o făcuse. Şi-a pus mâinile în cap şi a rămas aşa cocoţat pe un gard de la o casă a nimănui; şi a rămas aşa; dar până când, Doamne, până când? Hai, cu lumea de la capăt!

Proză cu tâlc

Rugăciune, sculptură Constantin Brâncuși

LUPTA CU DEMONII ILUZIEI Convergem spre diferite inflexiuni ale vieţii rămase, ca şi cum niciodată, pe o margine a unui abis, acelaşi abis, dar mereu văzut altfel.

Am plâns, am râs în dimineaţa aceasta, renăscută din tăcerea adiacentă iluziei. Mă întorc spre alte raze, ce se întrepătrund cu sinele fixat pe axa memoriei, apoi mă întreb: De ce trebuie să rămân?

De ce trebuie să plec?

De ce nu-mi pot vindeca rănile, acele răni ce nu-şi mai au originea în terestru?

Meditez privind mai departe, dar tot mai aproape de ecoul iluziei, acea iluzie demonizată, contrastată de lupta cu tenebrele asfixiate într-un orizont uitat. Închid ochii pentru o vreme, doar atât cât să nu-mi pierd propria identitate.

Rămân în absenţa cuvântului, doar ca să privesc nepăsarea ce creste-n dimineaţa uitată pe un raft.

Să fie oare demascarea identităţii o luptă crucială ?

Să exist doar atât cât să cuprind acronicul în esenţa sa?

Temporizez trecutul cu memorii, acele memorii păstrate-n magazia viselor ce nu se pierd în trecerea spre alte dimensiuni.

ZIDUL TĂCERILOR

Rugăciune

M-am lovit din nou de acel zid al tăcerii, clădit din neputinţa confruntării cu sinele interiorizat, ascuns în cel mai întunecat colţ al fiinţei. Sunt o ţintă a propriei minţi, îmi repet de fiecare dată când acel gol al singurătăţii se umple. Prezentul se derulează succesiv prin faţa unor ochi incapabili să înţeleagă permanenta goană prin acest timp, comprimat în dorinţe aşezate-n stative de plumb. Aştept răspuns la o tăcere ce-mi limitează puterea de a visa, dar ce aş mai putea visa când o linişte apăsătoare s-a aşternut peste prezentul meu. Este liniştea ta. Încerc să dărâm zidul creat din tăceri, dar de fiecare dată când o bucată din el cade, o alta se înalţă. Rămân privind neputincioasă spre zidul tăcerilor.

Cristina Toma

Chip de cenușă sunt Dan Orghici Cenuşă din jarul timpurilor eu sunt, din focul cel veşnic mi-am luat fiinţa, din bobul cel sacru ce a rodit pentru prima dată pe pământ luat-am bucuria, din chinurile primei naşteri luatu-mi-am suferinţa. Căldura din focul cel sacru îmi dă visului zbor, în lacrimi de sfinţi scăldatu-mi-am faţa şi mi-am şters-o cu frunze de laur; mă doare tăcuta, măreaţa şi sacra durere a pământului primordial. Din vântul de vară luatu-miam speranţa, un chin îmi este viaţa. Sunt cel ce aude şi vede mai tot.

Nu sunt Creatorul şi nici nu mă compar cu El, dar nu sunt orb şi nici surd nu sunt, aud şi văd durerile celorlalţi, nu pot să trec nepăsător pe lângă agonia semenilor mei, nu lovesc şi asta, nu pentru a nu fi lovit ci pentru că nu pot să cred că cel ce loveşte, se poate numi om. M-am născut (uneori), deodată cu această planetă, îmi pare că martor am fost la creaţia ei, cu toate acestea nu ştiu de cele mai multe ori în care parte este stânga sau dreapta. Nu uit, dar iert, iar iertarea mă face să simt plăcerea de a trăi. Iertarea înnobilează, uitarea te face să devii amnezic, idiot, aici ştiu să fac diferenţe. Nu uit, am zis, dar nici nu îmi fac o deosebită plăcere amintirile triste, nu pot să văd oamenii plângând.

Spălatu-mi-am faţa în lacrimi de sfinţi, căci sfinţii sunt aceia ce uită şi iartă, iar plânsul lor nu este altceva decât râul ce-n mare se varsă. Ce poate fi mai pur ca lacrima de rouă găsită dimineaţan glastră, pe o floare pură a sufletului mare de prun ce deodată cu ziua cea nouă se naşte. În focul cel veşnic, cu lacrimi de îngeri voi să-mi călesc viaţa.

Lumina îmi dă putere, iar noapte-mi clădeşte soarta. Zid între ele nu este, se completează una pe alta, sunt despărţite dar nu există interpus între ele, graniţi sau ziduri de piatră. Din bobul cel magic ce rod dete întâia dată, din spicul cel dintâi care rodi pe planetă gustatam odată. Din pomul oprit al ştiinţei odată cu Eva mâncat-am. La fel ca ei izgonit sunt din ceruri, pe astă lume nu îmi găsesc locul, fug de întunericul nopţii, mi-e ruptă o aripă şi nu pot sămi iau zborul. Din toate mâncat-am, dar dor îmi este de hrana din ceruri, iar manei sacre îi duc dorul. Ştiu că există şi iadul, întunericul vine în urma luminii.

Negrul ca şi culoare este perfect opus albului, iar albul nu exprimă durere.

Sunt cenuşă adusă de vânt de pe altarul vechilor asceţi.

Sunt clipa ce vine şi totuşi sunt clipa care a trecut, sunt totul şi absolut nimic.

Totuşi sunt, deci trăiesc, sunt ultima şi cea mai mare creaţie Divină.

Sunt om!

Sunt totuşi cenuşă iar ca cenuşă în patru zări mă spulber, din primul foc sacru îmi trag seva, din jarul lui luatumi-am chipul, prin el exist, în el mă contopesc.

îngerul acela Daniel MARIAN îngerul acela a spus un singur cuvânt sau a spus nişte singure cuvinte puţine cuvinte în orice caz îngerul acela a spus foarte puţine cuvinte

Hugó Poll , Rugăciune (Tatăl Nostru)

îngerul acela era scump la vorbă când totul se putea citi peste tot trebuia doar un început pe urmă totul se putea citi ca pe carte cerul şi apele pământul pielea şi oasele erau scrise şi aranjate frumos Nicolae SZEKELY în lume ca într-o bibliotecă uriaşă – o cetate în care se trăgea cu ochi de caliEu sunt poetul primelor cuvinte, brul Al tainei lor, şi-atunci când le contemplu ouălor de sentimente Mă rog la poezie ca-ntr-un templu În faţa unor sacre oseminte. în gerul acela eu singur cu vântul Vor fi fiind lipsite de-acel eu, în marea puşcărie pentru cele scrise Nu-şi folosesc lor sieşi, sunt străine, ne izbeam de pereţi ne În alţii se vor întrupa ca sine; ţineam de urât înjurându-ne şi Poet, eu însumi nu mai sunt al meu. ne ţineam de mâini şi de gânduri de aripi şi de nebunie – înfruntându-ne ne ţineam îndârjiţi de urât izbindu-ne de pereţi ne ţineam în gerul acela eu singur cu vântul în marea puşcărie pentru cele scrise

Tatăl nostru

Rugăciune umană Eugen EVU „pe mine, mie, redă-mă! ”( Eminescu) Mi-e tristeţe în miezul inefabil al firii Indicibila stare a pădurii minţită de nori Umbra timpului peste popoare în absenţa iubirii Pun doliul înstrăinării zadarnicii lor visători În Cristos oglindindu-Te cum lumina în apa Iordanului Înduioşează-Te de creaţia Ta şi nu o mai jertfi!

Din sacrificiu, iată, se-nfruptă fiara Leviathanului, Din preaiubirea Ta, prădătorii ce nu pot iubi Mi-e târziu în lume, Doamne, cu ninsoarea îţi scriu.

Iertarea a căzut uneori pe holdă sterilă Îndură-Te, Părinte, în exil Duhul Tău şi Unicul Fiu Cu miliarde de inimi aşteaptă, de Om fie-Ți milă!

Eu nu cer răzbunare pentru căderea celor dintâi Care ne-au înşelat şi ne-au tras în păcatul de moarte Ci te rog să ridici de pe oameni vălurile Foştilor Fii Limpezind Curcubeul legământului care de cer ne desparte Trimite-ne a doua oară pe Fiul Tău Adevărat Redă-ne nouă înşine prin Hristos Înviat!

îngerul acela – eu singur – cuvântul îngerul acela eu singure cuvintele puţine cuvinte în orice cad orice ouă de sentimente

Geta Petrescu, La rugăciune

Leonid Afremov ELEVATION

Cine pe cine scrie

Înălțare Charles BAUDELAIRE

Mai sus de văi, de lacuri, de mările-nspumate.

Mai sus de munţi, de codri, de norii de pe cer, Şi dincolo de soare, mai sus şi de eter, De graniţa marcată de sferele-nstelate, Tu suflete, acolo, te mişti înflăcărat, Şi ca înotătorul ce se răsfaţă-n unde Brăzdezi voios acele imensităţi profunde Cu-o voluptate aspră, tăcută, de bărbat.

Lăsând departe-n urmă miasmele morbide Purifică-te-n baia de-azur superior Şi bea, ca pe un tare şi limpede lichior, Din focul care arde în spaţiile limpide.

Sfidând plictisul, frica, oricare soi de chin, Care ne fac adesea destinele ceţoase, Ferice cel ce poate, cu aripi viguroase, Să se avânte-n largul luminii din senin, Cel ale cărui gânduri se-nalţă pe tăcute Spre ceruri dimineaţa, cum ciocârlia-n zbor, − Cine de sus priveşte şi-a învăţat uşor A florilor vorbire şi-a lucrurilor mute Trad. Octavian Soviany

George V PRECUP Motto Memoria vorbind desre ea ca şi când ar fi ea Ca sarea-n bucate oiubeam prindea miez în ea, cheag Erau cărări de bătut, văi de cules, zilele curgeau ca uleiu, nopţile ne înălţam cum uleiu, frăgzeam ce nu era frăgezit.

Auzeam sunete inaudibile Țesătura de pe faţa ascunsă a mercurului. auzeam ca-n vis, Ce-i atins mai departe atinge Timpul era de hârtie, foşneau epiderme. treceam atomi unul prin altu pârjoleam pământ siguri să fim. îmi striga, nemurim...

Cearcănul ei violet, glumele noastre păgâne.

Nu mai aveam cititori. Întorceam pe dos mănuşă, lumina, în spatele ei altă lumină.

Se legănau sonor câmpurile de maci.

Nemaiştiind cine era indigoul, cine hârtia, cine pe cine scria.

Doar timpul uscat Dumitru ICHIM

Doar timpul uscat A mai rămas printre cărţi.

Gândul ce le-a-nchis…

Pasărea crin aşteaptă Linişti să zboare din nou.

Spiru Vergulescu, Timpul doarme cimitir părăginit Marin Sorescu

După Postul Paştelui, oamenii au tendinţa de a se bucura prea tare de libertatea de a consuma alimentele de la care s-au abţinut, ajungând să aibă probleme din cauza unor tulburări digestive care îi pot duce chiar la urgenţe, în timpul Sărbătorilor.

Mâncarea grasă se depune pe talie în doar 3 ore. „Postul ţinut înaintea Paştelui presupune o reducere a aportului de produse alimentare şi un parţial repaus digestiv. Din acest motiv, masa de Paşte trebuie să fie completă, dar nu abundentă, adică să cuprindă pe lângă cărnuri, foarte multe fructe şi legume, nu orez, cartofi sau paste”, spune Mirela Maier, nutriţionist.

După cina de Paşte, a doua zi, masa trebuie să fie una obişnuită, cu fructe, legume şi zarzavaturi. „Produsele tradiţionale din miel trebuie tradiţionale de Paşte, recomand fructele", a spus consumate cu mare atenţie. În loc de deserturile Maier. Astfel, în loc de jambon, cârnaţi, ouă şi

Medicale A-Z

Ce medicamente luăm În cazul în care ştiţi că nu vă veţi putea abţine în faţa meniului tradiţional de Paşte, medicii vă recomandă să luaţi pastilele digestive (Triferment, Anghirol, Colebil) înainte de masă.

O lingură mare de ulei de măsline, înghiţită înainte de masă, ajută la digestie. Persoanele cărora le este greaţă să bea uleiul pot mânca nişte măsline negre, înainte de a trece la meniul propriuzis.

Dar cel mai bun lucru este să nu facem exces la mâncare sau alcool, astfel vom petrece alături de cei dragi, nu alături de medici şi asistentele medicale de la urgenţe.

- îmbunătăţirea digestie - normalizarea secreţiei de lapte la lăuze.

FARMACIA VERDE FENICUL

Precautii

(Foeniculum vulgare) Feniculul face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, care se aseamănă cu mărarul. Cultivat încă din antichitate în zona Mării Mediterane, în zilele noastre se extinde pe tot continentul european, Asia Mică şi America. În Grecia Antică era considerat un simbol al succesului. În India se foloseşte ca odorizant al respiraţiei şi pentru stimularea digestiei.

Se mai numeşte anason dulce, chimion dulce, finchil, hanus, mărariu de casă, etc.

Contribuie la - funcţionarea normală a sistemului digestiv prin: - reducerea spasmelor şi balonării care apar la nivel intestinal (la copii şi adulţi) - Berbec: Cu sănătatea nu este de glumit în această lună, dar nici problemele sentimentale nu mai suportă amânare. Sfatul astrologului: mergeţi la medic indiferent cât de minoră v-ar părea o afecţiune, pentru că în timp se agravează şi, conform principiului „nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”, trataţi astăzi boala de care suferiţi, pentru că mai târziu va fi mult mai dificil de găsit un leac! Nici în dragoste nu mai bateţi apa în piuă şi încercaţi să aveţi o discuţie cu partenerul de cuplu în care să-i spuneţi, pe un ton calm, care sunt problemele care nu vă dau pace. La fel de calmi trebuie să fiţi şi la serviciu, pentru că unele reproşuri ale şefilor vă pot scoate din sărite, însă încercaţi, măcar până la eclipsa din 15 aprilie să nu ripostaţi violent nici verbal, nici fizic!

pască, specialistul recomandă carne de raţă cu piersici, piept de pui cu ananas, combinaţii gustoase, dar şi sănătoase.

A se evita expunerea la soare sau la radiaţii UV pe perioada tratamentului, datorită fenomenului de fotosensibilizare. Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.

SUPRADOZARE: În doze mari fructele de fenicul sunt toxice la nivelul sistemului nervos central, producând crize epileptiforme, halucinaţii, somnolenţă.

REACŢII ADVERSE: pot apărea alergii cutanate.

Contraindicatii - Sarcină, alergie la fenicul.

Produsul poate fi găsit în farmacii şi magazine sub marca: DACIA PLANT

Horoscopul

schimbare a locului de muncă pentru unul mai avantajos, atât salarial, cât şi ca funcţie pe care urmează să o ocupaţi!

atenţie persoanei pe care se presupune că o iubiţi, ascultaţi-o, ajutaţi-o dacă este nevoie, fiţi alături de ea, implicaţi-vă mai mult în povestea pe care o trăiţi împreună. Dacă nu simţiţi să faceţi toate astea, mai bine puneţi punct şi nu pierdeţi timpul, nici pe al vostru, nici pe al celuilalt!

- Scorpion: Eclipsa din 15 aprilie aduce schimbări la locul de muncă, însă trebuie să vă păstraţi flerul, diplomaţia şi să nu oferiţi mai mult decât vi se cere. Nu-i rău să arătaţi ce puteţi oferi angajatorului, însă raportul muncă-recompensă trebuie să fie unul corect, pentru ambii parteneri implicaţi în acest parteneriat. În caz contrar, riscaţi să munciţi mai mult pentru acelaşi salariu.

Lunii April

- Rac: Pe voi, Luna plină vă afectează în chestiunile legate de casă. Este posibil să vă mutaţi sau să aveţi de făcut reparaţii la actuala locuinţă. În ceea ce priveşte locul de muncă, se întrevăd oferte noi şi - Taur: Disconfortul sentimental, problemele care mult mai avantajoase decât ceea ce aveţi în momennu vă dau pace şi care vă macină nervii, se extind şi tul de faţă. la nivel fizic, aşa încât pot apărea probleme de stomac din cauza tensiunilor nervoase şi emoţionale în - Leu: Eclipsa de lună afectează Leii în casa călăcare vă aflaţi în această perioadă. Nu aşteptaţi să toriilor, în sensul că pot apărea probleme la drum treacă de la sine o boală pentru că luna aceasta există lung, există riscuri de accidente însă nu ar trebui să premisele unor vindecări miraculoase, întâlnirii unor se sperie foarte tare pentru că nu se întrevăd catasmedici şi specialişti că vă prescriu exact tratamentul trofe. Problemele sunt minore, de genul o pană la de care aveţi nevoie şi care vă vor scăpa de afecţiuni maşină sau poate fi amânată o plecare, chiar o tamcu care vă luptaţi de mult timp. În aprilie există şi ponare uşoară în parcare. Tot legat de maşină, aveţi frustrări la capitolul finanţe, banii care vi se cuvin grijă ce cumpăraţi, piese de schimb sau o maşină noîntârzie să apară şi vă simţit nedreptăţiţi, însă dacă uă pentru că pot avea defecte. rezistaţi până la sfârşitul lunii şi nu vă dezlănţuiţi ca un taur de coridă atunci când vede roşu, situaţia se - Fecioara: Drumuri scurte, examene şi cheltuieli va clarifica! În dragoste faceţi ce simţiţi, fără să vă neprevăzute, acestea ar fi chestiunile cu care vă veţi pese de gura lumii! confrunta în aprilie. Nu fiţi mână lungă, nu cumpăraţi ceea ce nu aveţi neapărată nevoie, nu investiţi şi - Gemeni: Chiar dacă vă simţiţi ai nimănui în ţineţi banii la ciorap. această perioadă şi aveţi impresia că toată lumea vă pune beţe în roate, că atât la serviciu, cât şi în relaţia - Balanta: Dacă placeţi de mult timp pe cineva, în de dragoste toţi cei din jur au ceva personal cu voi, această lună este momentul concretizării unei relaţii, aveţi răbdare că va trece această stare! Astrologic, însă nu strică să fiţi ceva mai îndrăzneţi, mai ales Luna plină pică pe casa dragostei, iar lecţia pe care dacă aveţi semne clare că persoană cealaltă vă împărtrebuie să o învăţaţi în această perioadă este aceea de tăşeşte sentimentele. Şi în privinţa carierei se prevăd a nu mai fi superficiali în iubire. Acordaţi mai multă schimbări, chiar o renegociere de salariu sau o

- Săgetător: Chestiuni ascunse pot ieşi la iveală din cauza eclipselor, în casa dragostei, aşa că, dacă vă ştiţi cu musca pe căciulă în sensul că aveţi relaţii extraconjugale, aveţi mare grijă pentru că există riscul ca soţia/soţul să afle despre ele. Eclipsa din 29 aprilie afectează sănătatea şi banii, aşadar, mergeţi la medic dacă vă simţit rău şi nu cheltuiţi inutil!

- Capricorn: Pot apărea nemulţumiri la locul de muncă, însă încercaţi să rezolvaţi conflictele cu diplomaţie. Există posibilitatea să schimbaţi atât serviciul, cât şi locuinţa, în ambele variante fiind vorba de ceva mai bun.

- Vărsător: În luna aprilie sunteţi mai mult pe drumuri, însă aflaţi că sunt făcute cu folos. Aveţi mare grijă la detaliile organizării unei vacanţe, aşa încât să nu apară probleme cu drumul sau cazarea!

Atenţie mare şi la sănătate, pentru că eclipsele din această perioadă vă dau de furcă în această privinţă şi vă sensibilizează exagerat.

- Peşti: Nu semnaţi contracte, acte oficiale, citiţi de trei ori înainte să vă daţi acordul în privinţa unei chestiuni legate de casă, serviciu şi chiar relaţia de cuplu. Nu mergeţi la Starea Civilă dacă nu sunteţi absolut convins că aţi întâlnit persoana potrivită!

Invențiile lui Tesla încep să apară (3)

Ideile sale privind curentul alternativ pe care -l folosim azi aveau să se materializeze fiind sprijinit de un investitor. Patentele i-au fost apoi cumpărate de compania Westinghouse alături de care va continua până la realizarea „oraşului luminilor”. Cu prilejul Târgului Internaţional de la Chicago, deschis pe 1 mai 1893, cei 27 de milioane de vizitatori au văzut cum s-au aprins sute de lumini incandescente.

Aceasta doar datorită invenţiilor sale privind sistemele de curent alternativ. Era abia începutul luptei sale cu Edison .

Nikola Tesla - proiectul Niagara Încă din copilărie, Tesla visase să poată folosi puterea apelor pentru producerea electricităţii. În mintea lui, el vedea mereu roata care l-ar putea ajuta. Pe 16 noiembrie 1986, proiectul cascada Niagara, era finalizat după cinci ani de eforturi, momente de renunţare şi neîncredere, crize financiare şi milioane de dolari investiţi.

Prima hidrocentrală era acum funcţională. Autorul acestui proiect, care multora le păruse o fantezie, era tocmai Tesla.

După succesul cu Niagara, Tesla a revenit la munca să preferată - experimentarea. Întors la laboratorul său de pe Grand Street, în New York City, Tesla a fost absorbit în cercetarea

Epigrame Final realist de basm Etalându-şi decolteul, Cosânzeana – săltăreaţa se tot hârjoni cu zmeul până când îi rupse... aţa!

Evoluție...

Deliciul forte al juneţii este plăcerea de amor!

Ajuns la anii bătrâneţii te delectezi făcând... umor!

Ion URDA

electricităţii de înaltă frecvenţă. Un număr de descoperiri ştiinţifice începuse să arunce lumină asupra fenomenului frecvenţelor înalte. În 1873, în Anglia, James Clerk Maxwell, a demonstrat matematic că lumina este o radiaţie electromagnetică - lumina era electricitate vibrând cu frecvenţe foarte înalte.

Tesla şi-a început cercetările privind frecvenţele prin construirea unor generatoare rotative de curent alternativ care puteau ajunge la viteze mai mari; dar când se apropiau de 20000 de rotaţii pe secundă, maşinile se rupeau în bucăţi. Răspunsul a venit cu un instrument remarcabil cunoscut şi azi drept bobina lui Tesla. Utilizând frecvenţe înalte, Tesla a realizat primul neon şi iluminarea fluorescentă. Tot el a realizat primele fotografii cu raze X. Cine a inventat radioul?

Cele mai multe enciclopedii îl prezintă pe Marconi drept inventatorul radioului. Însă primul brevet pentru aplicaţii radio a fost obţinut de către Tesla. La începutul lui 1895, Tesla era pregătit să transmită un semnal la 50 de mile, la Weat Point, New York. Dar în acel an, dezastrul a lovit. Un foc i-a mistuit laboratorul, distrugându-i munca. În acelaşi timp, pe 12 decembrie 1901, Marconi a transmis şi a receptat primele semnale dincolo de oceanul Atlantic.

Otis Pond, un inginer care lucra pentru Tesla, i-a spus „Se pare că Marconi ţi-a luat-o înainte”. Tesla ia replicat: "Marconi e un băiat bun.

Lasă-l să continue. Foloseşte 17 din patentele mele". Dar încrederea calmă a lui Tesla avea să fie zdruncinată în 1904, când Oficiul American pentru Patente, surprinzător a revenit asupra deciziilor sale anterioare şi i-a dat lui Marconi patentul pentru inventarea radioului.

Motivele pentru această decizie nu au fost niciodată complet explicate, dar puternica susţinere financiarbancară a lui Marconi în SUA ar putea fi o explicaţie.

Tesla continuă seria descoperirilor În 1898 Tesla face o demonstraţie care îi stupefiază pe participanţii de la o expoziţie la Madison Square Garden: prima navă controlată prin unde radio. Nava în miniatură se mişca pe un lac artificial, încât cei prezenţi au crezut că o controlează cu mintea. Tesla îşi amintea „Când a apărut prima oară, a creat o impresie pe care nici o altă invenţie de-a mea n-a produs-o”.

Acestea au fost „începuturile unei rase de roboţi, oameni mecanici, care vor face munca laborioasă a omenirii” după cum aprecia genialul inventator. Puţini însă îşi mai amintesc de această uriaşă contribuţie a sa ca fondator al roboticii.

CASETA REDACȚIONALĂ

Fondator, redactor șef, layout :

Dan Orghici

EDITORIALIST: Cornel Nistorescu Sunt prezenți constant cu textele lor:

Adina Kenereş Adriana Chira Mirela Popa Gabi E. S. Petru Romoşan Cornel Nistea Eugen Evu Ion Pachia Daniel Marian Virgil-Liviu Sabău Dan Orghici Gheorghe Pitarca Mircea Zdrenghea Corector: Virgil-Liviu Sabău Foto-reporter:

Călin Jorza Alexandru Cazan ISSN 2286 – 0339 ISSN-L 2286 – 0339 SĂPTĂMÂNAL EDITAT DE: ASOCIAȚIA de PRESĂ „VORBA DIN ARDEAL” Orăștie, str. A. Vlaicu, nr.1 tel: 0765372065 vorba.orastie@gmail.com Tipărit de Prodcom Târgu-Jiu

Dan bucătaru’

De astă dată două rețete Cartofi cu ciuperci

Ingrediente. 1 kg de cartofi, ciuperci tăiate, 2 cepe mici, 1 legătura ceapă verde, jumate de ardel roşu, caşcaval, sare, piper, ulei, o roşie, căţei de usturoi Mod de preparare Se curăţa cartofi, se spală, se tău cubuleţe apoi se pun la prăjit în uleiul încins.Iar între timp, curăţăm ceapă, ardelul le tăiem mărunt şi într-o tigaie cu 2 lg de ulei le călim puţin, apoi adăugăm ciupercile şi adăugăm sare şi piper amestecăm bine şi lăsam până să se încălzească bine.

Cartofi după ce i-am prăjit,îi scoatem pe un şerveţel ca să absoarbă uleiul apoi într-o tavă termorezistenta punem un strat de cartofi,un strat de caşcaval dat prin razătoarea mare, apoi ciupercile,apoi caşcaval, restul de cartofi,iarăşi caşcaval apoi tăiem rondele usturoiul şi-l punem peste compoziţia din tava şi ornam cu roşie şi presaram pătrunjel uscat.

Dăm la cuptor, apoi putem servi.

Drob

Ingrediente: măruntaie de miel (plămân, ficat, inima, rinichi, etc), ficat de pui, ceapă verde, usturoi verde, mărar, pătrunjel, sare, piper, 3 ouă Mod de preparare Măruntaiele de miel împreună cu ficatul de pui se curăţa şi se spală foarte bine, apoi se pune la fiert în apa rece cu 2-3 linguriţe de sare. au fiert se toacă mărunt sau se pot da prin maşina de tocat. Eu le-am tăiat mărunt, îmi place mai mult aşa, fiecare facă cum îi place.

Ceapă şi usturoiul se toacă mărunt şi se călesc în 2-3 linguri de ulei.

Când sunt aproape călite se adauga şi pătrunjelul şi mărarul tocate măruţ şi se lasă încă 2-3 minute să se înmoaie puţin. Într-un lighean se amesteca măruntaiele împreună cu ceapă, usturoiul şi verdeaţă.

Se pune cimbru după gust, sare şi piper, se adaugă şi ouăle.

Se amesteca până se leagă compoziţia. Luăm 2 tăvi, pe care le ungem cu unt şi le tapetam cu pesmet, data viitoare pun hârtie de copt.

Se pune un strat din compoziţie, apoi se pun 4-5 ouă fierte, depinde cât de lungă este tava.Şi apoi acoperim bine cât să nu se mai vadă deloc ouăle, unul l-am făcut cu ouă şi unul simplu.

Se dă la cuptorul preîncălzit timp de 50-60 minute. http://www.gustos.ro/retete-culinare

După câte ştiam, folclorul este parte a tradiţiei strămoşeşti, acel liant ce a susţinut în vremuri de restrişte ceea ce astăzi numim cu mândrie cultură populară, o parte integrantă şi primordială a poporului Român. Asta ştiam până mai ieri.

De joi, 10 aprilie, nu mai ştiu asta, ori mai bine zis nu cred că mai este aşa şi greu va mai putea cineva să-mi schimbe părerea, şi cu mult efort.

Joi am luat parte la un eveniment ce a marcat 50 de ani de căsnicie, frumoasă vârstă petrecută în cuplu, le doresc multă sănătate tuturor. Dar altul îmi este oful! Într-o urbe în care la recensământ majoritatea se declară CREŞTINĂ, reprezentanţii Casei de aşa-zisă Cultură, aduc la rampă un grup de copii ce cântă etno. Măi frate, dacă aşa educăm, atunci ne merităm soarta de a rămâne în groapă. Dar poate o fi fost cu dezlegare de vreo oarecine, că prezenţi în Sala de şedinţe a Consiliului Local Orăştie, au fost destui oameni cu demnităţi de tot felul.

Mai faină decât toate a fost interpretarea dată aşa-ziselor romanţe pe care un cunoscător de tipic bisericesc a făcut-o, vai urechilor mele! A fost o luptă să mă fac că nu aud, şi luptă a fost - recunosc, nereuşită - să iau un interviu omagiaţilor acelei zi. La ce bun să mă pun cu tenorul că are plămână, aşa că am plecat, lăsându-mă păgubaş, am plecat să cânte banda-n post că de te pui cu...

Cum vine colacul peste pupăză (trebuie să verific suplimentar, dar cred că e expresia iniţială era pupăză peste colac, însă ironici fiind, ca naţiune, am schimbat-o în colac peste pupăză. Ideea era în unele zone cum că pupăza prevesteşte moartea, la fel ca şi în alte zone cucuveaua, şi colacul e prezent la o înmormântare, un-

de, dacă apare pupăza, şi se aşează pe colacul de la înmormântare, este un fel de apogeu al ghinionului. Mai mult decât pupăză peste colac ar fi doar colacul peste pupăză, ca antiteză. Interesant, nu? Aşa zice un anume site pe internet), aşa a venit şi lansarea inedită a unor pretinşi păstrători de tradiţie. Tot joi, dar de astă dată mai spre seară, cu afişe şi invitaţi.

Un bolnav de cancer merge la medic, în plin proces de secularizare, tăcerea, sau mai rău, educaţia şi exemplul rău dat pot crea rupturi pe care cu greu viitorimea le va putea controla, să nu fiu înţeles greşit, nu am nimic cu nimeni, dar prefer să semnalez cauza decât să lupt cu efectul. În ambele cazuri descrise nu am vorbit despre factori ce au o implicare minoră în spaţiul cultural, dimpotrivă în amândouă sunt implicaţi formatori de viaţă culturală, atât Casa de Cultură, cât şi ansamblul meşterului de cântări Urs de la Căstău.

Este greu să te ridici, dar mult mai greu este să te menţii acolo unde ţi-ai câştigat locul şi mult mai greu atunci când devii un exemplu. Deci, mai multă atenţie domnilor!