revistă de poezie & arte Director: DANIEL VORONA
33
/
revistă de poezie şi arte
1
a 14-a poezie, desăvârşita
în casa în care nu intri, nu bate inima în inima în care nu intri, nu bate decât sângele vărsarea sângelui casei naşte o inimă vărsarea sângelui inimii naşte, dar nu se ştie pe cine în sângele în care nu intră soarele, nu se ştie cine intră; visez să intru ca sângele în gândul tău care naşte să te las bolfoasă, uriaşă, gravidă la maxim, amuzant de diformă, adică: având forme de muze umflate, pântecoase, dar muze inspirând bătăi seminţelor la uşa creşterii şi răsuflând inimă norilor, care închipuie dragoni de vis, dragonilor din vis, în visul plângăcios în care sânger acele şoapte din gânduri rănite dinainte de tine şi vindecate după tine, cărora le poţi fi inima, intrând în vis şi deşteptându-l aşa, inimă, bătând, pur şi simplu înaintare, herbului
2
sângele învie, strugurii se vinuie de lacrimă (neminciuna)
apoi am lepădat acestea şi am zis: ce-s toate lumile, daca eşti cine eşti, botează-mă! spune cum să te cheme şi spune că mă chemi şi te botez! nu aşa, am zis, daca eşti cine eşti, botează-mă, şi botează-te şi iată, şi iata-L, şi iartă-mă, şi iartă-l: la poarta inimii o mână aşează muchii neînduplecate, naşte-Te, şi mori-mă, greutăţi cugetării, mie şi ţie, numai care ştiu să se sărute, vezi-mi şi crezi-mă, sărut minunat, presus de cuvinte voind şi lor, şi nouă, nou, și războinic nerăzbunător înapoiere obrazului trădător Cineva leagă de întrebare degete-n noapte: “prietene, ce ai venit să faci aici ?”
33
/
revistă de poezie şi arte
3
albino (împrăştierea)
când vei muri, lucruri aici mărunte vor deveni brusc pline de conţinut acolo: tot felul de grăunţe dulci de lumină şi chiar dacă vei uita pământul aceasta va fi doar spre o mai aprigă aducere aminte : mai aproape de soarele feminin, sfânta mare matcă, mereu bucuroasă, mereu tristă, tainic îngreunată şi ochii tăi, ochii tăi reci vor afla din partea ei un dar cald: un cer al privirii, singur, diamantin, enorm, numit cristalin şi o inimă a privirii, singură, mică, învăpăiată, numită retină: aşa veninul învie vederea ucigând vederile miere – adică uitarea vie; venin – adică amintirea moartă; apă – adică vedenie, adică soartă; uită-te cu tot cerul la omul cel pom, răsadul care îneacă în miere fierul, gândul şi iadul: sânge – adică iertare vezi numai să nu-i înghimpi mâna când îţi va potrivi, blând, aripile noi privirilor 4
dedescântec
baba lunecă-n hău, gaia nu poate zbura peste munte aurule gresie, cum creşti tu mocnit din trestie? herbule de fum din al undei nun, măslinul, cum descingi tu ou nebun, răul cel de apă, linul, relei iele, el, destinul, cu suspinul? ci iată, îngheaţă val în loc de groapă, coada telegarului, bălaşe florarului, luna argintarului. bănuţ de soare cuibar din prier de har, mare aurar, naşte după dar! nedorind să deie drumul, baba rea alege scrumul, floarea cea de muşte lacoma carnea prinde-n cursă, calpa. arde în leşii pleoapa carul vârstei, gheonoaia stând spălată, lasă gaia. prevesteşte turma-n aur mândra mea smerita, oaia. trebuinţele spre cer măiestresc teaca pe fier. vulturul cel rău din spini se va prăvăli de crini. poleita hainie la sfânt cap nu stă tipsie. iar săgeata noii rodii va despurpura pe zodii.
33
/
revistă de poezie şi arte
5
inventarea numerelor
pustiu alergam, strigând: unde eşti? unde eşti ? piramide cu vârful în jos se vedeau coborând, împărţind privirile-n două, fereşti nemaivăzute întunericului în lumină, sărut suprafiresc, odihnă în alveolă pentru aerul ce-o respiră nu erai nicăieri în nuntă de trup zeiesc cu alt zeiesc trup; te căuta golul, suspin fără măsuri, himeric unde se luptă şi se rup cubul cu pielea, boltită sferic arhimede nu se simţea mai uşor; nici newton, mai greu; oglinzi paralele potrivesc negaţii; undă şi secundă, amețitor, soarele înșiră libaţii, cuvintele firilor - lacrimi spre plângere, inimi - izbirilor ape - înotării, uimiri - privirilor înnodări - legării tainiţi - neştirilor luminii - frângere o, de n-am fi privit spre pământ pe când soarele nu plânsese oceane, ar fi plouat pe noi piramide de îngeri, pe creştete, cu vârfu-n jos, îngânând străinelor stele peane... ar fi plouat cu vârful în jos, inima le-ar fi unduit zborul larg şi, timpului miros, flori ale clipei, pulsând, 6
ar fi-nflorit: grădini suspendate-n sânge secundei necurgător scutind aurora de soare, lumina de-a se vesti către nimb, privirea ce naşte de-a şti că şi moare ... iarbă-n sider verde-sânger, în crucea inimii descrescând, curgi întors, dinspre fruct la zvârlirea seminţei, şi mai departe, spre mâna cât un cer, cu sângele jertfelnic descheindu-i privirii carcera de os !... se întalneau geometrii şi raze, hematii înverzind, rotunjind cu frunze zburânde înapoi vântul toamnei înnegrite a unui mijlociu niciunde loc hrăneşte lumina, luminii, din locul spre care se prăbuşesc, miriade, pulsaţii, orizonturi zbaterii, temniţi sângelui curgând în făpturi dintre constelaţii cresc pe val piramide sarcofag viu, înfierând absenţa vieţii din regele mumificat, ou cubic, crisalidă timpului jelindu-şi neştiut prezenţa lacrimi pică, uriaşe, pe câte-un pământ, cuie în palme, cununi pe voievod, veşnicii pe cuvânt, mame vârfurilor prin vreme, piramide cresc sfere-nflorind diademe, rostire, mireasa mea, adăugând câte un colţ după care să mă joc cu tine de-a ascunselea : 1, 2, 3 ... 33
/
revistă de poezie şi arte
7
finic
în zadarul segmentat pamântului – râma în zadarul inimos cerurilor – drama în zadarul inimos tecii – sabia şi al drumului mătăsii către camile– corabia ma scărpinam, bietul, peste iov, cu grămezi de înţelegeri de caravane acului, cu urechi; eşecuri dulci izvora cântarul cântării undele noi, unde ducesele erau nemăsurat retrogradate de aristocraţia capacelor de ceară Doamne, blândule, cu ce parfum ai putut întregi risipele noastre! diafan din canguri sare dorul de a cuprinde făcătorii de galaxii ca într-un zgârcit marsupiu: australia, loc de stat cu capul în jos, ca si cum josul ar fi încăperea. Doamne, smeritule, cum ai făcut lipsa-n răspuns nespus sa desăvârşească tăcerilor tăcerea! îmi trăgeai tot deşertul pe cap ca unui struţ, pentru primejdia oului din care veşnicia se amână ca răsadurile de flori, în glastre. Doamne, pofta de sarut-mână, pofta de a atinge neatinsele coaste! naşterea mişcării: stăpânirea. a căldurii – atot-tăcerea, cuminţenii fuioarelor de dincolo de haos, gerul. izbeşte de nesimţirile mele cremenea, îmblânzeşte resfinţirilor fierul şi focul. sunt pustia. calcă-mă. naşte-mi oazele, ibişii, mireasma sorilor. răcoreşte-mi-te. eram noroiul. fi-mi rinocerul. 8
poezia a 12-a: "erai datoare"
erai datoare cu un sushi erai datoare cu un sushi pentru pariul pierdut la ruleta rusească acvatică glonţul de viaţă ratase glonţul de moarte într-un vârtej de nemaipomeniri s-a întâmplat un nu ştiu ce, draga mea, şi ne-a salvat şi ai rămas datoare cu un sushi din marşul creveţilor însângerat de soare apune către gura balenei însângerată de muşcături de caşaloţi însângeraţi de ventuze de calamari uriaşi însângeraţi de harpoane de pescari însângeraţi de soarele apune: erai datoare cu un sushi aşa, ceva mai sângeros pe platou sărutul tău aştepta să pună capăt acestei bezmetice rotiri prin natura numai cu apă şi botezată numai cu raze; erai datoare, cu un sărut, care să pună capăt botezului numai de la soare cu botez numai de la lipirea buzelor tale erai datoare cu un sărut şi-un sushi, iar eu aşteptam să-ţi soarele pescuiască peşti, şi răcuşori, şi ventuze, şi veşti, şi să-ţi răsară un sărut ca o ştampilă de ruj pe farfuria goală, vestind postul, vestind gândurile care nu cheamă nume 33
/
revistă de poezie şi arte
9
10