revistă de poezie & arte Director: DANIEL VORONA
33
/
revistă de poezie şi arte
1
eu vă dau mila mea
legarea timpului de durerile noastre cu luna și cu apele lanțul cerut nedesfăcut din arginții topiți din fuioarele veșnic toarse -naștere de om după om după om de parcă am fi frumoși și de parcă am fi cu sens de unde vii se îndeletnicește cu cine ești și ne dă rugăciuni nenumărate și buze cu psalmi știuți pe de rost și ne dă și mai multe întrebări -proastele nelegiuitele și degrabă legătoarele întrebări cine ne dă nouă dezlegare fără sabie? cine a mai văzut înțelept ticălos și la ce să-l iubim noi pe acela de ne scuipă și pe acela de ne taie? s-au rugat întâmplător cu un ochi pe ochiul din care răsăreau minciuni ca niște fumuri și li s-a răspuns "proști să fiți căci prostia e virtute iată! eu vă dau mila mea ca să vedeți aerul de sub aripa fluturelui și atunci cu fața întoarsă înspre mine veți ști"
2
cele mai cumplite morți nu sunt cele cu care se termină viața cele mai cumplite morți se întâmplă repetat am închis câteva uși și am deschis câteva ferestre până în duminica aceea în care mi s-a arătat trupul primului meu sfârșit ca o coincidență cu clopoței și cu pregătiri de nuntă a te duce în fața morții în furou și nu o dată ci câteva anotimpuri la rând până când vezi că aceleași ploi plouă diferit până când ochii tăi văd diferit și mâinile nu mai vor să se desprindă de tovărașii morților tale a te întrista nespus deși știai că ai vrut să te duci de bunăvoie și nesilită de nimeni am intrat în viață cu crucea într-o mână și cu aleluia pe buze și tot plâng la priveghi și tot nu vreau să ascult slujbele de pomenire în numele cui o fi am intrat în odaie și odaia mi s-a strâns în jurul destinului ca o cacealma și m-am întors pentru o clipă pentru o veșnicie (cât o mântuire dureroasă m-am întors) și-n întoarcerea mea am uitat și de moarte
33
/
revistă de poezie şi arte
3
aducerea de jertfă
la 20 de ani nu mori niciodată se spunea asta nu e vârstă e nemurire viața asta, duduiță, e-un dud dulce și un duș rece dimineața după dragoste perle fără sidef și drumuri fără drumeț și o umbră a gândului că ești și că viața ta este se strânge în cupa din care s-adapă câinele tău credincios ca din baltă adevărat zic că nu e vârstă asta ci nemurire și nu e înflorire asta ci aducere de jertfăcruzimii celuilalt rânduri de milă ca și când de gura ta sunt straiele lui ponosite și abia când anii s-or face vârstă o să-ți aduci aminte că erai o antilopă și trăiai veșnic și că erai un prost și încă ținea gluma cu tinerețea 4
să audă fierul doar noi înșine ne suntem nouă jug iar binecuvântare ne este Sângele Domnului nu și Trupul (din care istoria îi reține doar pe ăia de au dreptate mai presus de pietre și păsări) am auzit că la nunta ta o să se cânte aia cu "dealu-i deal si valea-i vale" dar eu îți zic ție, mândro: mână, mână până la moarte și vezi de rămâi mândră -triste nu vor fi decât locurile în care nu te mai întorci și gesturile pe care nu le mai faci și apoi dacă mai e ochi să vadă și ureche să audă poveștile altora: să vadă cum sub tei ne legănam când A înviat a nu știu câta oară și să audă fierul în stele cum ucidea pe când noi stăteam acvatici sub ape sfințite conjunctural de atunci n-am mai văzut marea dar am văzut tristeți nespuse și l-am văzut pe Dumnezeu cum tăcea în fața destinelor deșirate ca mărgelele cu care ne-a lăsat să ne jucăm nu țin minte să fi fost vreodată mai departe de propria viață ca atunci când am pierdut sensul copiiilor ce am fi vrut să ni se nască 33
/
revistă de poezie şi arte
5
liniștea să fie rugă
femeie-iederă care plânge agățată de zidul construit cu brațul gol al celui rămas dinapoi cui plânge și se agață întru amintire de zidul casei să i se spună că este precum femeia aceea precum femeia aceasta precum orice femeie care n-a primit safire care n-a primit peruzele și untdelemn numai liniștea e fond pentru marile nenorociri deci numai liniștea să fie rugă neîntreruptă pentru sufletul celui zidit în peretele bisericii de pe pământ păgân acoperit cu trupul iederii și plâns și pe care îl prinde în partea lui slabă o încordare fără seamăn:
6
ca o declarație de război cu porumbei albi se spărgeau sferele prin care urma să ne petrecem din punct în punct mai departe mai singuri și mai fără-de-dumnezeu cu brațele lanț și brățară la încheieturile oaselor din noi înșine ne vom întoarce ca din război cu victime colaterale cu gloanțe scuipate într-o ploaie de petale și orez
33
/
revistă de poezie şi arte
7
pasărea din mână
ca și când ți-ai privi viața de la depărtare ghici, ciuperc, ce-i vederea rubinului roșu se ascunde vederea pietrei se descoperă cu sens în încapățânarea de a nu da crezare de a nu lăsa pasărea să zboare din mână la poarta paradisului jertfit crăpa-ți-ar coaja mai bine! să lase să se vadă din ruptura cerului logica nepătrunsă nelogica ilogică în făptura ei se zice că unii au apucat-o pe pustii ferice de ei
8
* *****
dacă ar fi să ne uităm c-un ochi sincer ar trebui să facem paşii ăştia cu deplina conştiinţă a bordelurilor colorate cu deplina umilinţă a neînţelesei nostalgii după pămîntul casei a părinţilor pe care îi căutăm în fiecare cerc în fiecare linie frântă lăsaţi-mă să mă întorc acolo unde istoria nu pătrunde între cele două puncte suspendate pe care se sprijină vieţile noastre mi s-a umflat pielea în toate locurile care mă făceau frumoasă primeam numai resturile altora şi ţigări de unde am învăţat, floare palidă, că se poate lupta până cînd ajungi să scuipi spini şi să-ţi arunci haina în unghere care nu trebuie să fie neapărat obscure că se poate muri bătând la ferestre dinapoia cărora râd crinii de tine dar eu pentru tine n-am să mor ci am să te cânt în fiecare sfârşit de săptămână ca pe o amintire fragedă ce nu-mi aparţine 33
/
revistă de poezie şi arte
9
* *****
înainte de măsurătorile viei eram amforă frumoasă cu două toarte eram şi ciorchine de strugure gras şi căutarile mele se duceau până la pieliţă până la calitatea manșetei cămăşii până la întrebarea de ce a fi şi nu de ce nimic în noaptea aia se cântau colinde şi suna bine leru-i ler in greceşte în nopţile celelalte se vorbea despre vinul pe care trebuia să îl fac şi se juca un tarot ciudat cu dame de sânge tu erai numai drum şi prezenţă din altă lume tu erai numai dragălăşenie și prăpastie eu aşteptam să mă duc şi îţi spuneam ce departe-i pământul acela ce departe sunt unicornii acum când ora meschină și neagră de suflet s-a spart mă împiedic de clavicula ta pretutindeni și mai aștept încă odată să plouă până la toamnă 10
33
/
revistă de poezie Ĺ&#x;i arte
11