revistă de poezie & arte Director: DANIEL VORONA
33
/
revistă de poezie şi arte
1
(re)naştere
. mă aşez de-a dreapta liniştii tale cum Fiul născut din femeie de-a dreapta Tatălui strâng tot sângele meu în moartea mea întru reînvierea promisă între mine şi El neînţeleasa taină a naşterii între mine şi tine o femeie dormind în plânsul unui clopot de oase între mine şi umbra mea un copil îşi strigă mama într-o limbă de moarte 2
iubesc bărbatul . iubesc bărbatul nu sunt doar o femeie care aşteaptă cum şi-au aşteptat toate femeile neamului bărbatul am învăţat ritualul ceaiului de scorţişoară nu şi al aşteptării iubesc bărbatul nu am ales masculul nici măcar întru nobleţea perpetuării specie nici pe cel care a stat pe margine şi a aruncat piatra după ce altul a deschis sezonul de dat cu bâta în baltă nici pe cel care s-a considerat buricul universului şi a vrut să stau în genunchi doar pentru că există Dumnezeul Dumnezeilor tăi de femeie Dumnezeul bărbatului ţi-a dat doar o coastă din festinul cărnii sunt totuşi creştină i-am tras un genunchi între picioare cu nesfârşită milă celui care s-a descheiat la şliţ să mă salute umerii duc din ce în ce mai puţin “unii oameni intră ca o binecuvântare în viaţa ta alţii ca o lecţie” în patul meu bărbatul a intrat doar pentru că am vrut chiar dacă eros m-a oferit ca pe o femeie de-o noapte iubesc bărbatul unul va spune că sunt misandră altul că sunt doar târfă nici nu-mi pasă de altfel ce măsură opun măsurii mele dragostea nu are simţul măsurii este sau nu da sunt o târfă şi ce-i cu asta şi cea mai decadentă are demnitatea ei nu primeşte bani pentru sex de la bărbatul de care se îndrăgosteşte deseori femeia nu rămâne decât o târfă care se vinde pe nimic
33
/
revistă de poezie şi arte
3
unde pleacă sângele când pleacă . motto: “grăbeşte, Doamne, Apocalipsa aia că am ajuns la marginea femeii!” (Ciprian Chirvasiu) . nu nu intru nu intru însetată într-o cetate la apusul soarelui în crucea înserării oamenii au mâinile pline de cer şi nici lui Dumnezeu nu îi mai dau o cană cu apă de teamă că vor bea morţii şi le vor seca fântânile de atâta pământ aruncat peste umbra mea mi-au ruginit îndoielile în oase şi nu îmi mai pot întoarce bărbatul în sânge îmi eliberez păsările captive din coliviile genunchilor ia zborul îţi spun orbule ia-ţi lumina şi umblă ascunde-o în crăpăturile zidului înălţat împrejurul tău şi vei vedea viaţa nu trece prin ziduri ea trece niciun bărbat nu ajunge la marginea femeii la marginea trupului ei descreştinarea de carne la marginea inimii apocalipsa scuturării de spaime facerea şi des-facerea unde pleacă sângele când pleacă nimeni de moarte nu scapă din fântâna văduvei nimeni nu bea apă 4
matrioşka 6
păşind îngândurat în trupul meu s-a descălţat la uşă Dumnezeu dar sângele cerşea ca un transfug din trupul ăsta lasă-mă să fug
33
/
revistă de poezie şi arte
5
ziua bicicletei ei da sunt fericită dimineaţa sunt cea mai fericită femeie din lume mi-e şi frică să spun cât de fericită sunt abia mai respir de atâta fericire mă îmbăt cu exhalaţia dulceag-amăruie a gurii ei îmi caut zâmbetul rătăcit printre cearceafurile confuze îl aşez pe chip cu un ultim gest de frivolitate şi cobor din pat la uşă mă aşteaptă o altă zi ziua trebuie să recunosc ziua mi-o cheltui cu zgârcenie trebuie să fiu atentă nu pot cumpăra viaţă pe datorie mărunţişul pe care îl mai am e numai pentru dare de rest dar noaptea ehei noaptea eu şi fericirea mergem împreună în pat îmi înveleşte trupul în care sângele negru al mamei se roagă unui Dumnezeu ales la întâmplare şi se întoarce cu spatele nu pot să dorm pe partea stângă îmi spune îmi amorţeşte inima tu ştii că sunt aici dormi liniştită apoi se aşază cu faţa în sus îşi încrucişează mâinile pe piept şi îmi şopteşte nu ştiu dacă mâine te voi trezi înainte să-mi sune ceasul dar dormi dormi liniştită LSD-ul şi cuburile de zahăr sunt pe noptieră 6
viaţa ca un rictus amar pe buzele morţii . acolo unde am iubit eu bărbaţii îşi părăseau umbrele fără să ştie că nici întunericul nu strigă în urma lor femeile erau duse în pat ca virginele crescute în credinţa jertfei inutil sacrificiul întru cinstirea zeilor de carton acolo unde am trăit eu trupurile erau judecate cu piatra sinistră lapidare când foamea de carne devine de nestăpânit în zadar am cerşit îndurare pentru pântecul în care copiii din flori încă mai aşteaptă lumina pe care nu o vor vedea niciodată am şters toate urmele pruncuciderii cu genunchii cu sufletul pietrificat de neputinţa de a păstra ce a iubit ce a plâns până la neîndurare durerea asta o voi mărturisi întreagă pământului în clipa întoarcerii oamenii pe care i-am lăsat în urmă au luat forma aerului nimic viu nimic de iertat dinspre inimă înspre moarte doar o linişte în care nici Dumnezeu nu se încumetă să mă urmeze mă întorc pe drumul poveştilor neduse până la capăt despre nibelungi nu am vorbit niciodată cuvintele mi s-au chircit sub bluestem și tăcere doar pentru a păstra intactă presupusa mea fericire mă întorc pentru ultima dată în tinereţea mea ca într-o lume în care nu am fost şi totuşi trupul meu îşi aminteşte
33
/
revistă de poezie şi arte
7
păcatul inocenţelor pierdute
. simt sângerând sub unghii carnea zilei ce o înhaţ cu scârbă după ceafă şi o târăsc înspre taverna silei unde se strâng beţivii după leafă să-i pipăie obscen toţi derbedeii trupul virgin cu mâini de foc durute să nu îi ierte niciodată zeii păcatul inocenţelor pierdute s-o ia de păr şi s-o arunce-n stradă răscruci de praf să-i ispăşească vina ca nicio altă zi să nu mai vadă că-n trupul ei s-a rătăcit lumina în pântec să-i înfigă crunt o noapte smolitul falus fără încetare şi când orgasmic s-o prelinge-n şoapte sub roţi ce se desfac din Carul Mare din timpul meu să ceară îndurare
8
33
/
revistă de poezie Ĺ&#x;i arte
9