DANIEL VORONA - eu tu şi bunul Dumnezeu - (7+33 poeme ) by DANIEL VORONA

daniel vorona

7 + 33 poeme / poĂ¨mes

Copertă şi ilustraţii : Vlad Ciobanu Tehnoredactare: iacob de independenţa

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României VORONA, DANIEL eu tu şi bunul Dumnezeu / daniel vorona poeme / poèmes moi toi et le bon Dieu Bucureşti, Editura AGENTPRESS, 2014

ISBN ISBN 821.135.1-1

daniel vorona

7 + 33 poeme / poĂ¨mes

traducere de/ traduit par: ana-mirela

iacob

în trupul meu s-a odihnit azinoapte Dumnezeu - fericita cruce, a 7-a splendoare :acesta este sângele meu aceasta este inima mea acesta este ochiul meu (sânge gramificat inimă din altă existenţă concavă şi rece ochi individualizat) sunt un ID care strigă urlă latră din reflex mereu un hiperbolizat în care numărând / murmurând 1, 2, 3, 4, 7, 13, 21........................................ 33 (hulit întârziat în veci de veci neîntrerupt / neîntrupat) - atom de uraniu îngropat în atom de hidroniu ca-ntr-un judecător eviscerat dintr-un guvern proscris (ca-ntr-un dulce/amar sunet de corn) în trupul meu s-a odihnit azinoapte Dumnezeu p. s. voi trăiţi doar în năluce eu vă scuip în ochi şi râd de-aici din cuiele care m-au fost născut pe răstignita cruce 7

cea din urmă răstignire ( a doua splendoare )

: eu am plecat şi m-am întors din nou în afara trupului meu în cea de-a şaptea înstrăinare şi splendoare pentru a-mi şterge urmele ţi-am dăruit un vultur care zboară invers aşa cum un sunet netânguitor se reîntoarce în momentul frângerii pâinii înapoi înspre chimvalul cel transparent şi fericit răsunător o zi şi o noapte am stat ascuns în pletele tale ( în toată respirarea în tot vinul căutam ceva sau pe marele Unul) fără miros de santal sub straie de in erai tu fără nume precum o denie o euritmie în nemărginita-ţi pustie şi în pielea goală ca o cruce dezbrăcată erai despletită şi întinsă pe canapeaua oarbă din sufragerie către mireasma de ceai a sânilor neadormiţi ca nişte turle de biserică zidită în tine fără de vicii eu mă rugam iar Iisus Hristos cobora şi îngenunchea alături de mine

de culoarea pământului la asfinţit de trandafiri şi de mătănii cu gura încleştată erau sărutările tale şi de două ori mai grele (în jurul tău dansau ca la începutul lumilor vânătorii de iele) şi noile cuie de-o vârstă cu argintul barbar se lăsau răstignite în palmele mele (precum sângele morţii în secunda în care m-ai vândut aşa erau de oxidate îmbrăţişările tale) eu ţi-am dăruit iubire pură vroiam să-ţi spun (tu ştii că şi femeile precum frunzele în toamnă se ofilesc şi pier ţi-am spus) eu îţi dăruiesc iubire pură sare dulce şi un munte de grijănii )tu mi-ai dăruit un anotimp nebun şi strâmb îmbălsămat cu o lume rea foarte amară şi grea (priveşte-te în ochi spune ce simţi spune-mi ce vezi într-o piele de lup) alea jacta est hic et nunc eu tac şi nu vreau să tac şi râd înalt spre alte continente abstracte odată cu stelele soarele anii p. s tu (trup de lumânare aprinsă) ai rămas de o parte a mormântului eu am ajuns piatră şi fruct pentru viermi la capătul drumului

rătăcitori sunt paşii tăi în apă în aer în foc în năluci - a treia splendoare : duc un mort în spate sau mortul pe mine sub cruce mă duce mă aduce tu faci gimnastică paradoxală www.aleluia www coadă de drac eu am iertat greşelile greşiţilor noştri şi m-am rugat cu credinţă nu cu îndoială precum valul mării despre nemernicia şi nimicnicia lumii multpreafeminine şi a morilor de vânt eu am mărturisit cu smerenie în faţa lui Dumnezeu (psaltirile ca şi toate greşelile noi mi-au fost dragi mie păcătosul ) pentru fiecare prieten al meu nenăscut sau botezat doar pe jumătate am băut 33 de pahare am fumat 33 de ţigări am înjurat femeia de 33 de ori şi încă de 7 ori pe atât pentru fiecare tâmpenie spusă în momentul în care ne strecuram sub aşternuturi aleluia (ştiu este riscant să întreb dacă îngerii fac sex ) ascultă-mă ţi-am spus într-o zi eu am sărit cu paraşuta a v-28 bg-3 bg-7 cu lt truţulescu de la 800 de la 1000 de la 2000 m din an 2 an 24 an 26 civil şi militar aleluia din helicopterul mi 4 mi 8 cu pistolul mitralieră cu pistolul tt cu masca de gaze aleluia copacii latră sfinţii tu faci gimnastică prin calendare plătite

şi opoziţie cu gheare şi fum

precum ţi-am mai zis şi-n altă carte tu sprijini tavanul cu picioarele tainele toate le înţelegi deşi eşti nevrednică de întrebări şi sinod oscilante tulburări generate de apariţia simbolului de credinţă în tipare de autoritate infestată cu ruj de buze şi alcool te încearcă în fiecare zi ca şi filozofia chiar dacă ideea de început a fost erezia ( Iisus Hristos a existat şi când nu exista timp atât îţi spun eu l-am văzut de pe când nu eram ) tu faci gimnastică desăvârşind anarhia şi arta trădării în beta şi alfa eu (simultan viul şi mortul) aleluia aleluia aleluia vreau o nouă vârstă vreau ţipătul meu de la începuturi vreau să strâng între dinţi ca pe o tablă de legi sabia cu mai multe tăişuri nesfinţii latră copacii şi luna se dezbracă în trupul tău ca-ntr-un altar proscris şi parcă dintotdeauna al meu (o viperă neagră viperă vopsită împletită în noroi în palate şi-n carate o viperă necondamnată despletită în şoapte oarbe mute surde şchioape mi se arată în fiecare zi în ceaşca de cafea) tu faci gimnastică neo-liturgică tu mergi la turci şi te întorci de la greci din ochii tăi ca dintr-un pahar zboară partiturile vieţii second hand albastre şi grave ca nişte desene abstracte nu-s lacrimi sunt blesteme în reflux din care vrei să-ţi faci o fereastră în formă de evantai şi un giulgiu care să te însenine cu încrâncenare arhaică aleluia trupul îţi arde nu vede nimeni şi tu nu ştii eşti cenuşă îţi spun de trei ori aleluia

eu am iubit cel mai mult toamna şi sfârşitul lumii

:şi iar m-am scoborât din locul meu din cer ( în care stau ascuns printre îngeri şi lemne ) ca să mai mor (din prea mult dor şi scârbă şi dragoste de voi ) încă o oră încă o zi încă o vreme

Iacob, numele îngerului (vestitor)

: coroana Ta de spini mi-a înflorit pe creştet mă iartă frate ca să Te pot ierta

noi ne-am născut muţi am ruginit în propria noastră profeţie :eu sunt

alfa şi omega

începutul şi sfârşitul am strâns rugină în stomac câtă tânguire constrânge zilnic vântul în iarba sclipitoare răguşita armonie se umflă şi se dilată în sine cu sine se-mpreună fără de margini ca o femeie uşoară (e periculos să ridici piciorul pe partea dreaptă a unei ideograme ) fără venin o lună întreagă şi încă vreo şase natura a rămas impresionată şi aproape gravidă cu avertismentul noastru transparent sau opac cum ţinutul dintr-un ţesut osos (precum o fereastră locuind într-o altă fereastră) din buzunar nu-i cea mai bună idee să-ţi tragi fermoarul la gură să porţi ciorapii povara şi patria altuia pe dos sau în cadenţă să ridici fanionul pe partea stângă pe faţa nedeclarată a unui diamant sau a unui mal de nisip condamnat la slava marmurei (fără de vină ori păcat ) ochiul în ochi îşi ascunde lumina dar şi întunericul (ca o pecetă desăvârşind vremea pribegiei şi-a armei încuiate în mormânt dar precum cerul răsărind în carnea tulbure care schelălăie şi strigă descrierea nu poate fi auzită

e seară uşor uşor apele s-au degradat ne întoarcem incet încet şi individual în noi ca într-un film mut al cărui scenariu s-a înbolnăvit grav de pneumonie sau a fost rătăcit din prea mult calcul în zona centrală a unui metru pătrat de religii ori fructe (deşertul a îmbătrânit în cealaltă jumătate a judecăţii de apoi inima îţi este o Biblie întredeschisă) de jurîmprejur numai şerpi şi amânare a ordinii mătase albă neapretată (pentru fabricat paraşute av 28) şi pietre bătute cu pietre într-un târziu devreme ţi-am spus nu te mai întrupa hai să ne predăm unui pian hai să trăim într-un sentiment anonim într-o mişcare populară într-un os al unui partid de măslini să ne topim într-o respingere ca orice lucru anticipat până la toamnă să dispărem în hi în ha (dar până acolo să nu ne mai vorbim) să rămânem fiecare % la % în tabăra aproximativă a celuilalt căutând pe străzi adiacente albina metapsihică din sângele nostru elementar şi cinic sau alte profeţii în care concretul anorganic stă gol şi spânzurat în calendare p.s avem în faţă o ţară de ceaţă în spate un popor de lapte asprit şi fără reproş ( noi suntem pentru că suntem noi ne-am născut muţi )

numele tău

: născut şi crescut din mâna dreaptă a lui Dumnezeu strig uleiul din candelă cu numele tău

altarul

reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă “Căci şi când eram la voi, v-am spus de mai înainte că vom avea de suferit necazuri, precum s-a şi întâmplat şi ştiţi prea bine.” (Tesaloniceni 3, 4 )

: n-am plecat

dar m-am întors (asemeni pasărea asfinţind în ou îşi coboară faţa)

până la ziuă îndură-te şi-mi deschide

a doua cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă

“Îmbrăţişaţi-vă unul pe altul, cu sărutarea dragostei. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus. Amin.” (1 Petru 5, 14)

: culoarea lui Dumnezeu eu nu o mai pot săruta dubla explozie a punctului (ah continua nemişcare a chipului neadormit al splendorii ) nu o mai pot descrie cu lumânarea ascunsă ( ţie îţi vorbesc cu sângele pre cum aş zidi o groapă într-o magnolie )

a treia cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă „Cine va căuta să scape viaţa sa o va pierde; iar cine o va pierde o va dobândi.” (Luca 17, 33 )

: ies din pământ din apă din aer din foc

şi văd

o faţă de vultur o faţă de om o faţă de molie o faţă de leu

înainte la dreapta la stânga îndărăt (necunoscând desăvârşita suferinţă iubirea urmaşii umbra şi beţia steagul elementar sau mustrarea paralelă a cercului deschis ori neîntrerupta culoare a uraniului a magneziului te privesc în ochi şi tu îmi spui că Iisus avea ochii căprui iar cuiele răstignite în palmele mele nu se vor întunecaniciodată

p. s ascultă-mă am plecat dar m-am întors (şi din nou am să plec) am venit să-ţi vestesc Unul Unicul Adevăr p. p. s ascultă-mă eu sunt urletul pe care se sprijină toporul atunci când retează scurt şi orizontal trunchiul unui copac pe ale cărui ramure nu cresc fructe nici priviri ci doar păsări fără de sens fără de ţară fără de doruri

a patra cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă „De trei ori am fost bătut cu verigi; Odată am fos bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.” (2 Corinteni 11, 25)

: te întâmpin cu miresme de xilofon şi de argint tu îmi arunci sub cămaşă o viperă cu mai multe limbi implorându-mă să trezesc în struguri idealuri şi pofte şi solstiţii chiar aici unde este lipsă de hau hau şi de scări îţi vreau trupul ca să pot zidi rugăciuni în pielea goală îţi vreau numele tău ca să îţi reaminteşti că şi netimpul se împarte (în întunericul cu care m-am hrănit toate ierburile au adormit) pietrele nu mai pot fi citite (într-o dualitate absolută ploile au putrezit lupii au înverzit ) 24

şi nu este nimeni să vadă toate aceste vibraţii fictive şi profunde ale unghiurilor care se înfruptă din armoniile orizonturilor noastre flotante şi perpendiculare niciodată întâlnite în vreo relaţie şi comunicare de lucruri atât de departe şi atât de aproape trecut şi prezent laolaltă aeiou îţi vreau orgoliul ( de dincolo de durere şi arbitrar ) pe care nu îl poate înclina caloria nici unei mustrări nici unui esofag nici unui sex îţi vreau ( oglindirea pronunţându-te ) esenţa pură ca o lacrimă de copil căzut adânc în lumină rană şi om viu înaintea amurgului

a cincea cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă “Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale.Ajunge zilei răutatea ei.) ( Matei 6, 34)

: Dumnezeu e trist în această seară orbilor desenaţi-mi o masă o pâine o cană cu vin şi un nume de ţară aici piatra nu se mai izbeşte de frunte ci zboară în mijlocul cercului pană când ia forma oboselii şi schimbă culoarea desfrâului iarna e ca vara tuşind în batistă în necadenţă ploaia se întoarce din noroi înapoi în nori să-şi caute identitatea (altă dată pielea ta devenea haina mea sub buruiana rea ) sugrumându-mi instinctele fumul nu mai înseamnă nimic alunecând abstract şi leneş pe sub brazda însămânţată cu tutun şi dezgust (robii înapoi în robie boii înapoi în jug câinii înapoi în lanţuri ) acum muntele e mai înalt pe orizontală dacă întorci valea pe dos

eu am venit ca să plec tu ajungi şi când nu vii (ai picioare mai drepte decât dreptatea ) însă indiferenţa coapselor tale nu e pentru renaşterea mea pururi e loc de o nouă dezamăgire (robii înainte în lanţuri boii înainte în robie câinii înainte în câinie) p. s lumină de taină mi-au fost toate femeile din care am băut şi am tot băut cucută crezând că sorb împărtăşanie p. p. s din unghiul de vedere al furtunii rămâne ceea ce risipeşti nu ceea ce zideşti în rest ştii şi tu cât de mult te iubesc deşertăciune a deşertăciunilor

a şasea cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă „Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare,trupeşti şi nu după omenesc umblaţi?” ( 1 Corinteni 3,3 )

: eu am venit la tine şi ţi-am spus că nu am şi mi-ai zis să nu intru sânii tăi erau doi nebuni împletind urzici iasomie şi viţa de vie cu bruma de pe mure la câţiva paşi de gard şi pădure în duminica aceea utopie în duminica aceea puţin peste vârful pantofului în duminica aceea amandine gambrinus ochelari minciuni speranţe contrarii în duminica aceea când ţi-am arătat alb negru alb negru că de la clorofilă până la roza vânturilor nu este aceeaşi distanţă ca de la pahar până în dreptul aceluiaşi trotuar în duminica aceea sunet de aramă saci cu oase în duminica aceea când marea nu a vrut să se retragă pentru ca ţara mea să crească

în duminica aceea ca o poliţie politică în care cel din urmă este împins în faţa celui dintâi însoţit de ciocan seceră fitil şi sticlă de lampă în duminica aceea inel solar pe deget tensiunea cinşpecunouă în duminica aceea singurătatea cucilor strânşi laolaltă în duminica aceea wiston light leagă-ţi lele coada stângă în duminica aceea doris veveriţa căprioara doina balada ca în noaptea aceea fără cămaşă de forţă sufletul tău nu l-a cunoscut niciodată pe Dumnezeu atâtdesălbaticşiatâtdetrist

a şaptea cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă “Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, Darul sau altarul care sfinţeşte darul? “ (Matei 23, 19 )

: o casă pustie fără perdele fără lacăt la gură asta eşti şi noaptea se lasă somnoroasă şi grea ca o garnitură de tren din care au coborât îndelungi şi pe dos minerii chemaţi de soartă să planteze flori şi să ne înveţe fiinţa şi legile lor răposate (şi nu vei afla niciodată ce cauţi chiar dacă şi azi îţi aduci aminte acel drum întors din drum pe iasomia şi mărăcinii căruia ţi-au căzut genunchii) uite anafura din cealaltă viaţă se deschide înaintea ta ca o simfonie ascultă litaniile din chimval şi chitară furtun şi topor flaut şi trâmbiţă

şi atunci vei înţelege acea atingere de val printre atâtea sute şi mii de fulgere ce îmi vestesc perversa ta bucurie de a înjura şi a te îngropa în alcooluri sau în umbra unui nuc vecin şi foarte adânc ( ţi s-a arătat dar nu ai văzut şi nu vezi nici acum unduirea meduzei şi nu vezi identitatea unghiului drept şi nu simţi aurora şi patul ce ca puful pe cicatrice au zămislit în virginitate un fel de ispită) trandafirul e aproape stins mi-e sete de tine de pe când nu erai ca zăpada

în oglindă

sub cenuşă

a opta cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă “Si străjerul răspunde: Dimineaţa se apropie, de asemenea şi noaptea,Dacă voiţi, întrebaţi, întoarceţi-vă, reveniţi !” (Isaia 21,12 )

: am văzut desăvârşita desăvârşire a desăvârşirii dar nu prin sentimentalisme şi noduri ale lucrurilor nu prin deşarte relaţii sexuale care niciodată nu vor putea fi fiind a plantelor nemaiîntâlnită prezenţă supusă taină nu te mai feri de tine însuţi în această reprezentare a ta îndepărtându-te de tine tot programul tău de dansuri imagini anotimpuri onirice şi alte nădejdi paralele a fost arestat pentru a nu muri de atâta aşteptare vino revino în somnul meu să-ţi fii aproape pentru viitorul oricărei revărsate iubiri 32

a noua cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă „Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi.” (1 Corinteni 9, 19 )

: tu îmi dăruieşti iubire pură eu tac în mine în tine ascunzându-mă abia îmi amintesc geometria orgoliile pedeapsa (nu rostesc nimic din ceea ce îmi fulgeră depărtarea unui drum aşternut pe cuie nici viermi nici şobolani nici câini şi nici pisici nici haită nici hăitaşi) am pus pe masă anafură şi apă proaspătă pentru foamea şi setea acelor de ceasornic care bat invers ca o povară aşa cum sub pleoapele unui popor un buchet de garoafe ar îngenunchea tu îmi dăruieşti umilinţă iubirea desăvârşită 33

a zecea cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă “Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard? ( 2 Corinteni 11, 29 )

: vă vorbesc cu mâinile îmi răspundeţi cu hainele cu pustiul cu dulcele şi amarul (fără ură depărtându-mă de mal văd umbra trestiei povestind psalmii din care v-am fost chemat) contrapunctul este întoarcerea din noaptea lichidă în care aş fi putut să alunec să cad plin de pasiune şi antimagnetism ca-ntr-un vicios armistiţiu mai culeg un orgoliu mai vânez o crizantemă mai sparg o tragedie mai citesc un sistem nervos

târfa tandră şi proastă nu mai face gimnastică ci piaptănă aerul dinspre miazăzi ca o meduză sărind afară din sine (la ora asta chiar şi tusea-i e beată luna îi iese din ureche) voi de ce nu înţelegeţi ce vă spune sângele meu cel dintâi cel netulbure nevâscos neintoxicat cu multe amintiri tatuaje şi vodă ha ha ha astăzi este ziua lucrurilor lupii intră în ouă cu ochii legaţi

a unsprezecea cântare la reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă “Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum că veţi flămânzi.Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui” (Luca 6, 25 )

: şi ce dacă Dumnezeu nu mai crede în sine însuşi şi nu îşi mai întoarce către mine faţa atunci când îi dau bunăziua oricum şi oriunde m-aş afla aromitoarea prezenţă a tot ceea ce am îmbrăţişat nelegitim am privit am văzut oră de oră eroare după eroare fără preferinţă şi acum mă caută călătorind în jurul meu identitatea mea îmi denunţă identitatea şi nu ştiu şi nu ştiu drumul spre teamă şi nu mai înţeleg dansul pe sârma mersul pe apă înspre propria mea axă desperecheată şi pădureaţă

ca un conformism subversiv ca o ultimă religie care îmi spune ei aş istoria cotonogită a poporului meu ei şi ce dacă sângele meu ameninţă seceta din stele cu dogma şi metafizica muzica muzica muzica deasupra durerii limpezeşte pacea dintre anotimpuri (ca şi cum ai lustrui copita pătrată a unui atom de hidrogen sau ai dansa cu capul în jos peste jertfa prin ardere pe rug pe ramura împăcării a unui ion de hidroniu în sunet de corn) ei şi ce dacă voi muriţi

muriţi muriţi

eu niciodată nu am să pot să vă iert pe voi suflete moarte

a 11-a poruncÄ&#x192;

zodia umbrei “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28 )

: lip lap lip lap lângă creierul trist al celui ce se roagă metafizica umblă în pielea goală prin oraş ca o religie a focului înfometat de arborele în care stă seva înstrăinării şi unde domneşte înserarea şi păcatul istoria ne face semne cu topaz autocrat şi nesfinţit prezent în orice calendar şi-n inimile lumii multpreafeminine îmi şopteşte atoateşiatotcreatorul atoateşiatotcuprinzătorul şi otravă căzându-mi pe sânge ca o perpendiculară ca o ofensă ca un dispreţ ca o jignire poliglotă ca o eroare socială dar muzica muzica e atât de metalică e atât de tulbure în clipa naşterii că nu voi îngenunchea niciodată jur pe idealul cubului cu o singură uşă chiar pe mireasma busuiocului de sub cearşaf jumătate albastru jumătate pământ jur jur

despre tine umbră “Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune ,o dată ce sunteţi răi? Căci din prinosul inimii grăieşte gura.” (Matei 12, 34 )

: nu îţi spală cămăşile nu îşi înroşeşte buzele şi pe fiecare adept al legilor mute oricare ar fi el îl răsuceşte adânc în libertăţi suprapuse de nord şi de dor cu aromă de secure ascunsă în metale şi în lehamite e ora când păsările se retrag în credinţa lor printre degetele a şapte republici cu şapte ferestre cu limbile legate veni-voi cu tine prezenţă contrarie care îmi vorbeşti în aceeaşi scriptură în care pâinea şi vinul nu se pot explica doar printr-un triunghi oriunde şi oricând în alfa şi omega în sine prin sine

veni-vei cu mine în punctul ce întotdeauna îl exprimăm în muguri în somn în flaute în miere şi năluci arborii sunt mai puternici decât pădurea atingerile furate în urmă cu o noapte au devenit tribunale au devenit dictaturi nu îţi spală cămăşile nu nu nu îşi înroşeşte buzele

umbră apropie-te umbră „Iisus Hristos - ieri şi azi şi în veci - este acelaşi.” (Evrei 13, 8 )

: ei nu ştiu dar au fost au aprins lumânări s-au bătut cu durerea acolo degetele mâinii lor nu au cunoscut întristarea ci numai ţipătul pâinii i-am văzut când o frângeau sub arborele inimii peste numele celuilalt atunci demult era reflux de jivine era timp de instincte era minus de trandafiri

ca o umbră vindecarea acum „Lăudaţi-l pe el soarele şi luna, lăudaţi-l pe el toate stelele şi lumina.” (Psalmii 148, 3 )

: lacrimă a lui Dumnezeu ştiu şi de unde şi de când şi de ce mi-ai răsărit în lumină ca o furtună ca o povară m-ai botezat cu pământ trecător să nu-mi mai pot culca întrebările pe munte şi dementa culoare a sunetelor să n-o mai aud pe descompunerea şi durerea metalelor (un fluture spirală ţipă într-un steag ca un doliu blajin aruncat într-un foc de pâine şi vin) ca o rugăciune înflorind în pustie cum o nouă şi nestrăină poruncă astfel mi te-ai arătat printre multpreaneodihnitele-ţi pleoape mână

uitată

pe rană 45

şi rănile lui Iisus pe umbră “Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.“ (1 Corinteni 7, 20 )

: nu te întrista bucurându-te ca doliul pe cer şi cercul în focul prea rece adevărata oglindire în hermeneutică în idiosincrazie va răsări drept o expresie a sufletului necăzut în burtă în subînchiriere în apologii şi difuz inele

sori

cercei

brăţări cununi

talismane verigi de nas

luniţe văluri

lănţişoare cingătoare

miresme

veşminte de sărbătoare

mantii

şaluri

oglinzi

pânzeturi subţiri

pungi

turbane

tunici

pecete de robie cu ora

cu noaptea

lemnul îngândurat

oftând

năduşind

apa îngropată în vin

fără scârbă sau dispreţ îmbrăcând izmenele şi rănile lui Iisus eu te-am privit dar nu te-am văzut pe când îndepărtai tavanul cu picioarele

hai sa hai umbră hai „Vă îmbrăţişează fraţii toţi. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă.” (1 Corinteni 16, 20 )

: tu îmi vorbeşti cu un plop sub pleoape cu un porumbel în mâini îmi arăţi ceva dincolo de culoarea imediată şi definitivă a instinctelor cardinale care s-au retras în clandestinitate cu cinci zile înainte de noaptea în care a trebuit să mi se pună cununa aceea povară şi logodnă şi iată ploaia se întoarce înapoi în nori ca un copil în pântecele maicii sale în loc să muşc din fruct intru într-o moară care macină nu ştiu ce dans şi tac de parcă aş dormi întins pe o ceaşcă crudă de cafea uite acolo a fost spânzurat un pian aici a fost împuşcat un răsărit de soare dincolo a fost înjunghiată o sferă

să nu purtăm mănuşi poate am făcut dragoste pe marginea unui ciob de sticlă poate am pierdut cheile e cu putinţă să nu ne fi cunoscut niciodată poate alergăm de o sută de ani desculţi prin mărăcini şi urzici poate cineva ne-a dat cu palma peste gură când am ieşit în lume hai să dezlegam ouăle hai să vânăm vântul din buznare cu biciul hai să mâncăm bomboane cu lingura hai să hai acum jurîmprejur bat clopotele iar sunetul lor flutură ca o voce

fiinţa intimă şi alba umbră „Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică” ( 1 Ioan 2, 25 ) .

: are trup de aer plânsul i-a fost glasul cel dintâi în acest anotimp a venit cu mine lângă mine din creştet până-n tălpi ascultă cum respiră în tine însumi în mine însuţi s-a înălţat până la dragostea mea am privit şi-am văzut ce nu s-a arătat nici unui om 50

în umbra umbrei „Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că timp de trei ani,n-am încetat noaptea şi ziua, să vă îndemn, cu lacrimi pe fiecare dintre voi .” ( Fapte 20, 31 )

: depărtările sunt ca mersul femeilor în lumina asfinţitului şapte trandafiri negri învinovăţesc trecutul grădinii (cu flori de iasmin şi scorţişoară şi tămâie) apa e potrivnică umbrei atunci când e silită să cadă în râu am locuit în aşternutul şopârlei mângâindu-i cearcănele şi dansul (nebun şi foarte sticlos ) genunchii îmi orbiseră de atâta uimire fără vină acolo în aerul care începuse să pută m-am îngropat din ce în ce mai mult voi cine sunteţi

şi de când aşteptaţi aici

umbră lasă-mă umbră „Mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită” ( 2 Petru 2,2 )

: ei credeau că sunt singur şi nu-i văd nu-i aud eu îi numeam viermi necercetaţi care vin din petrecerile lor dinspre miazănoapte din balegă de bou din metale şi păcat cu grai necunoscut cu limbă neînţeleasă şi trufaşă (din celelalte lumi) îmi arătau cum şi-au părăsit copitele deşi le vorbeam despre creşterea urzicilor printre pietre despre niciodată despre barza neagră despărţită în patru respiraţii în şapte culori în opt dimensiuni şi nouă destrămări iar cei ce o privesc nu o pot jumuli în paşi de dans pentru că viclenia cu o gheară în plus nu are părinţi nu are fii eu credeam că sunt singuri că sunt lemne că sunt clopote ei mă numeau anotimpul nervos al dormitoarelor liliachii al celor ce nu s-au spus până la capăt nimic fără împărtăşanie

nimic fără sabie

spre a vedea umbra “Iar vedenia despre seri şi despre dimineţi,care a fost spusă, este adevărată;tu însă pecetluieşte vedenia, că se va întâmpla după multe zile.” (Daniel 8, 26 )

: trăieşte dar nu are viaţă dogoarea buzelor nu-i despovărează singurătatea

prefigurând deplina bucurie vine înainte de noapte şi zi eu niciodată s-o aflu n-aş fi vrut eu şi voi toţi

ieşirea din umbră “Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” ( Romani 10, 10 )

: părăsiţi-vă trupurile strig tare ca în clipa naşterii nu de bucurie nu de iubire strâmbă incomunicabilă pleavă paralelă din îngenuncherea inimii senină aţi făcut fântână cu apa sălcie şi rea aţi fotografiat pâinea şi aţi dat-o pe sunetul din golul unui ou de lemn viitorul e un câine orb care şi-a trimis lătratul în acest somn tentacular aproape de căldura sângelui nostru elementar şi fără de pereche

pentru a putea citi în stele şi-n filme cu muieri policrome în întunericul văruit pe dinăuntru aţi îngropat cercul biblic e umbră e verde e preacurvie fugiţi din haine fugiţi din ură din balade şi fructe din toate cătuşele n-aţi murit dar au fost îngropate în mine multe morminte zdreanţa abstractă nu are sentimente nici rude pleavă paralelă pleavă incomunicabilă pleavă de pleavă

transfigurarea

liniştea să o cuprind “Iar când L-au răstignit, Era ceasul al treilea.” (Marcu 15, 25 )

: i-am cunoscut supunându-se setei dar nu ştiau cine sunt i-am privit în ochi nu erau insecte (în miezul limbajului descompus şi uimitor trecutul visează pântece de femei care au venit dar nu au ajuns) aici nopţile şi gemetele lumii sunt iepuri sunt cercei sunt becuri consumate sunt saltele scămoşate sunt câini de vânătoare sunt case de amanet sunt nuferi (ce lege ar pute spânzura dorinţa de a-mi zidi o nouă republică o nouă certitudine o nouă inimă un nou adevăr ) acum merg în urma mea de atât de puţină viaţă în mine se face lumină şi-un clopot imens pleacă în vacanţă

sângele elementar sângele “ Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot?“ ( Luca 12, 25 )

: tot nu înţelegeţi departele aproapele am avut un câine care făcea umbră am cunoscut un copac care mi-a muşcat inima şi somnul dar mai ales sângele care mi-a însângerat sângele (numele tău asasin şi mincinos trece prin vârful patului) m-am fost jefuit singur de tinereţile din trup şi-acum descompunerea religiei tale îmi pare mult mai mare decât preacurvia milioanelor de stele ( te-ai înălţat fără să te ridici ) în pielea goală te-am găsit intrând în prezentul îmbobocit al isteriei tale (fertilitatea îţi pute descătuşarea îţi pute vârsta îţi pute cel ce nu-ţi mai dă pute ruşinea îţi pute)

viciul de mâine nu a fost mai breaz decât viciul de azi şi de ieri numai orizontul vecin îşi suge degetele şi se scarpină în noadă (tot nu înţelegeţi inalterabilul mers pe sârmă) am cunoscut un câine am crescut un copac în tribunalul devenit dictatură care lătra alb şi imun un anotimp şi încă unul la lună şi-ntr-un alt anotimp la calendar între măsele oricare umbră e o femeie strepezită dacă nu citeşti acest medicament

mereu depărtarea începând “De aş grăi limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător .” ( 1 Corinteni 13, 1 )

: cu vârful degetelor i-am văzut sânii şi emoţiile tulburânduise de atât de multă depravare (trecând prin sălbăticiune ca printr-o tangentă răsturnată cântarea era jefuită în plină zi) presimt de ce şi cum şi când îi va veni moartea la uşă înfăşurându-i descendenţa în taine îi va înlocui nesomnul şi-n numele său fără nume până târziu va striga

(daţi drumul muştelor să umble prin lume până se dizolvă dogma)

din tot ce are nimic nu-i aparţine sicriu din înjurături lipsă de electricitate carne cusută pe mijloc (mai trebuie asasinat un cântec ) lucrurile nu au dreptul să fie numite zborul nu are voie să aibă pasăre răspund aşa cum sunt întrebat (vorbesc mai bine când tac) prea multe ziduri între respiraţie şi mântuire

văd numai pace şi grai “Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos ; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă “ ( Filipeni 4,12 )

: abia văd cum treci prin mine cum mă rosteşti pe dinafară Dumnezeul meu nu a murit cu cele cinci degete de la mâna dreaptă o femeie/nefemeie îşi mângâie umbra tânără şi foarte subţire pe care pentru prima oară o află profilată pe o frunză verde de tâlhar (noaptea este ziuă eu călătoresc drept în jurul meu şi nu există zid mai presus de dăruirea mea ) cu vîrful degetelor de la mâna dreaptă de la mâna stângă femeia brodată în aur şi baladă în miere şi făină de grâu îşi mângâie sânii cum o lupoaică puii săi cei doi şi vii şi încă nenăscuţi

(poate pe ea am aşteptat-o azinoapte în somn să se aprindă să se schimbe la faţă un nume să-i dea fulgerului) Dumnezeul meu nu-i pentru pulberea drumurilor (abia acum înţeleg acea nemărginire acea bucurie acel al teilor grai de pace şi ochii nu mă mai dor ) nu este nici vară nu este nici iarnă aceeaşi femeie păşeşte goală în lumină ca un descântecîntec în indestructibilitate

de dincolo de lumi “Trupul meu este adevărata ta mâncare şi sângele Meu, adevărata băutură” (Ioan 6, 55 )

: mireasă fosforescentă fără trup singurătăţii de zi şi de noapte îi dai propriul tău chip măsurându-ţi vârsta pe jumătate cealaltă jumătate trcându-ţi nebunia dintr-o parte în alta cu vorbe care nu se pot spune e duminică venind de dincolo de lumi iubirea ta a murit demult priveşte cum se coboară corbii în sufletul tău pretutindenea înălţând ziduri de var mormântul tău indescifrabil eşti tu de ani şi ani jefuită de ceea ce ai purtat în tine şi nu vei ajunge nicicând să călătoreşti e prea tîrziu şi e parcă devreme (mergi la biserică să te privească Dumnezeu în ochi să nu cerşeşti necunoscute forme biserica eşti tu eu sunt idiotul care tace şi mereu rămas în umbra unui dor de început de altă lume) ai plâns ai râs ai plâns ai râs ai plâns ai plâns pentru aceleaşi presentimente căutând nume obiectelor

deşi n-ai fost niciodată printre cei care nu se văd de ce nu vine istoria invers te întrebi ca şi cum ai deschide o uşă străină (ai uitat dansul pe dealuri şi poiene) aici sunt doar capete crescute în spirală aici augustia nu ţi-a fost smulsă vreodată de pe sâni aici doar patria ţi-a tuşit sub genunchi îţi chemi căinii de parcă te-ai născut mâine şi începi să latri cu toate frunzele din calendare şi poate car trebui să fiu lângă tine aproape sau departe acum

şi am văzut “Sabie, pregăteşte-te! Ia-o la dreapta şi apucă la stânga,încotro vrei să-ţi întorci faţa ta!” (Iezechiel 21, 16 )

: neştiută povară fără chip te-am privit în oglindă strigând apa (peisaj trimis în dar) eram mut şi orb eram

toate acestea ale sale „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi,şi roada voastră să rămână ca Tatăl să vă dea orice-i veţi cere în numele Meu” (Ioan 15, 16 )

: mersul îi era înşelător iar braţele pline de incertitudini şi n-am ştiut să văd ascultam şi nu înţelegeam

întoarcerea aceea capul în par par cerşind cap cap cap ( de aramă de cânepă de ceară ) doi oameni cu spatele unul la altul apropiere care desparte (era semn şi timp era ) eu sunt rănile cui vă rog să nu mai aruncaţi cu vrăbii în Dumnezeu

numele ploii „Căci dacă iubiţi pe cai ce vă iubesc ce răsplată veţi avea?Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? (Matei 5, 46 )

:am vroit să pictez numele ploii dar m-am lăsat tras din grădină de umbra alunecoasă a unui trandafir uscat şi rău venind de pretutindeni o întâlnisem întâmplător într-un prag aş fi dat oricât de mulţi bani aş fi dat tot aurul aş fi dat 007% din roşia montana pentru a afla ce vârstă am avut pe când ni se amestecaseră drumul şi paşii ca nişte gemeni (cu sex interzis) cu inimile răsucite pe spaime sau pe alte orizonturi de genul acesta pe genunchii şi pe umerii noştri se aşezau bariere care se preschimbau în fântâni ruginite şi fără ierarhii ca vinul tulbure în căldare printre cei croncănind neavând răbdare să mai rămâ - habar nu am unde au plecat morţii noştri vii şi dragi – mi-a zis lin alin linu lină li lumină alină era ca într-un tramvai grăbit în care secundele ne loveau în cerul gurii şi ne durea durerea celui blestemat când ea din nou mi-a zis linu alină li lumină alină

şi aşa am uitat să plec la plimbare odată cu copacii şi soţiile acestora care stăteau aplecate fără să fie spunând bunăziuabunăseara prafului şi pulberii pentru orice eventualitate precum valul mării în reflux (spre a-şi şterge urmele) ea s-a întors din nou de pe unde nu a mai fost spunându-şi că nimeni nu o va recunoaşte în lumea indecentă a busturilor de la care tocmai a primit o carte poştală (din lumea în care se va întoarce undeva jos unde nici de moartea sa nu se va bucura şi nici întrista) p. s azinoapte am sărutat întunericul pe gură iar tu erai un nume întrerupt erai o cruce care mă privea şi nu era nimic profilat pe cer decât invocarea celui de-al şaptelea element spre a fi răstignit într-un dans ocular (mireasmă a legii anorganice) şi luna ca o inimă în grevă (ca un câine fără stăpân) bătând în fereastră peste una nemaiîntâlnita dragoste a mea

crinii „Eu te-am sădit ca pe o viţă de soi, ca pe cea mai curată sămânţă, cum de mi te-ai prefăcut în ramură sălbatică de viţă străină ?” (Ieremia 2, 21 )

: schimbarea la faţă sunetul spânzurând în afara împlinirii punctului la răscruce de târziu hidrogen

şi carbon

şi totuşi anticipând transparenţa inegală în trup a electricităţii împodobită în mantie de mătase cu brăţări la mâini şi salbe la gât cu inel în nas şi cercei în ureche dar nu ca o desfrânată (precum nu ţi-am mai scris cândva) am nevoie de tine românie mai mult decât oricând în această imensitate de frig şi noapte în care nu mai am decât pe Cel căruia îi aparţin

şi alte greşeli lângă care am adormit privind drept în inimă fumul de tămâie dar crezând că sărut anotimpul bun al generaţiei mele pe când eu nu îmbrăţişam decât pustiul (în sterpele arhitecturi ori la ceremoniile salciei cu pâine miere şi vin din belşug dezlegându-ne de jocul acela vino şi învaţă-mi fiinţa tu şi tu şi eu eu şi toţi cei care nu s-au născut puneţi-mi o pernă sub cap eu şi tu şi am să ies din pământ într-o bună zi şi n-am să vă mai spun nimic despre omul diferit şi căderea intr-o altfel de lume

chip şi drum „Vai vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţaţi partea dinafară a paharului Şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie .” (Matei 23, 25 )

: ci iarăşi zic mătase albă în care ai adunat mărar şi aramă de piatră chimen şi fier îţi este sufletul mai stai lângă mine nu am nici un câine pe sârmă ar trebui să-ţi cumpăr o coţofană să mergi la un concert să nu plec de la crâşmă săţi pun brăţară la piciorul drept sau în cerul gurii să nu văd ţipenie de avocat începând de azi nu am nici un motiv să ajung la mal să nu-ţi greşeşti adresa atunci când îţi scrii scrisori la umbra lumânării ia mai las-o dracului de graţie fiindcă nu mă aude nici un tropic nu mă urmăreşte nici o batistă nu te visează nici un ţucal nici o balanţă nu te înşeală merg desculţ printre erorile zilei şi parcă mergi contra incertitudinilor eşti ceea ce eşti şi idem duminică şi rătăcire de sâmbătă arzând pentru a mia oară paltoane şi fiori 74

ram şi lege laolaltă „Implinţi bucuria mea, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire,un suflet,aceeaşi cugetare.” (Filipeni 2, 2)

: rădăcină şi ram de cireş privind în două oglinzi paralele aerul liber şi matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu număr oasele identităţii în reflux dublele explozii ale miresmelor de ceai şi fără să pot să mă uit cu ură ori mirare la camila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul cu struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut (şi ce frumos şi ce urât era în istorie când ne sărutam cu pumnii cu picioarele) a fost iubire sau a fost cea fost şi dacă a fost ce a fost unde e ce a fost zilele săptămânii le amestecam cu ierburi amestecam caii cu cercurile arborii genealogici cu punctele cardinale 76

apoi creşteau apele vii înăuntrul apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca nişte imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâm) până când înflorea a doua oară maimuţa în mierea din sexul cel crud şi advers al vrejului de fasole (patria mea dormea cu mâinile-n cruce eu râdeam când plângeam şi voi la fel) în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag şi îl iert pe Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte a fost iubire ucisă de iubire şi deşertăciune a fost şi vânare preaobsesivă de vânt a fost părăsiţi-vă trufia în voi înşivă reveniţi întoarceţi-vă mereu şi mereu amintind stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nici o lege şi nu ştiu căreia dintre icoanele venite în nopţile mele să-i sărut cămaşa 77

daniel vorona

7 + 33 poeme / poĂ¨mes

traducere de/ traduit par: ana-mirela

iacob

lâ&#x20AC;&#x2122;autel

le retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „Car aussi, quand nous étions auprès de vous, nous vous avons dit d'avance que nous aurions à subir des tribulations, comme cela est aussi arrivé, et comme vous le savez.” (Thessaloniciens 3,4)

:je ne suis pas parti mais je suis de retour (de même l’oiseau se couchant dans l’oeuf baisse son visage) jusqu’ à l’aube ayez pitié de moi et ouvrez-moi

le deuxième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „Saluez-vous les uns les autres par un baiser d'amour. Paix soit à vous tous qui êtes en Christ!” (Pierre 5, 14)

: je ne peux plus embrasser la couleur de Dieu la double explosion du point (ah l’immobilité continue du visage en éveil de la splendeur) je ne peux plus la décrire avec la chandelle cachée (c’est à toi que je parle avec mon sang comme je bâtirais une fosse dans une magnolia)

le troisième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „Quiconque cherchera à sauver sa vie, l a perdra; et quiconque la perdra la gagnera.” (Luc 17, 33)

: je surgis de la terre de l’eau de l’air du feu

et je vois

une face de vautour une face humaine une face de mite une face de lion

devant à droite à gauche en arrière (ignorant la souffrance absolue l’amour les descendents l’ombre et l’ivresse le drapeau élémentaire ou la réprimande parallèle du cercle ouvert ou la couleur

noninterrompue de l’uranium du magnésium je te regarde dans les yeux et tu me dis que Jésus avait les yeux bruns et les clous mis en croix dans mes paumes ne se voileront jamais) p. s. écoute – moi je suis parti pour revenir (je suis rentré et de nouveau je vais partir) je suis venu pour t’annoncer la vérité p. p. s. écoute - moi je suis l’hurlement sur lequel s’appuie la hache lorsqu’elle tranche court et horizontalement le tronc d’un arbre sur les branches duquel ne poussent ni des fruits ni des regards mais seulement des oiseaux sans sens sans pays sans nostalgie

le quatrième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „trois fois j'ai été battu de verges; une fois j'ai été lapidé; trois fois j'ai fait naufrage; j'ai passé un jour et une nuit dans les profondeurs de la mer)” (2 Corinthiens 11, 25 )

: je t’accueille avec des arômes de xylophone et d’argent toi tu me jètes sous la chemise une vipère avec plusieures langues en me suppliant d’éveiller dans les raisins des idéals et des envies et des solstices ici-même où il y a manque de ouah ouah et d’escaliers je veux ton corps pour y murer des prières tout nu je veux ton nom pour te rappeler que le non – temps se partage aussi dans l’obscurité dont je me suis nourri toutes les herbes se sont assoupies les pierres ne peuvent plus être lues (dans une dualité absolue les pluies ont pourri les loups ont verdi) 90

et il n’y a personne pour voir toutes ces vibrations fictives et profondes des angles qui goûtent des harmonies des nos horizons flottants et perpendiculaires jamais rencontrés dans une relation et communication des choses si loin et si près passé et présent ensemble aeiou je veux ton orgueil (au-delà de la peine et du arbitraire) que ne peut incliner la calorie d’aucune réprimande d’aucun oesophage d’aucun sexe je veux (ton reflet te prononçant) ton essence pure comme une larme d’enfant tombé profondément dans la lumiére blessure et homme vivant devant le crépuscule

le cinquième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „Ne soyez donc pas en souci pour le lendemain, car le lendemain sera en souci de lui-même: à chaque jour suffit sa peine.” (Mattheiu 6, 34)

: Dieu est triste ce soir aveugles dessinez pour moi une table un pain et un nom de pays ici la pierre ne frappe plus le front mais vole dans le milieu du cercle jusqu’à ce qu’ elle prend la forme de la fatigue et elle change la couleur de la débauche l’hiver c’est comme l’été toussant dans le mouchoir en noncadence la pluie retourne de la boue reculant dans les nuages pour chercher son identité (autrefois ta peau devenait mon habit sous la mauvaise herbe) en étranglant mes instincts la fumée ne signifie plus rien glissant abstracte et paresseuse sous le sillon ensemencé avec du tabac et dégoût (les serves de retour dans l’esclavage les boeufs de retour dans le joug les chiens de retour dans les chaines)

maintenant la montagne est plus haute sur l’horizontale si l’on retourne la vallée à l’envers je suis venu pour partir tu arrives même quand tu ne viens pas (tes jambes sont plus droites que la justice) mais l’indifference de tes cuisses n’est pas pour ma renaissance toujours il y a lieu pour une nouvelle désillusion (les serves en avant dans les chaines les bœufs en avant dans l’esclavage les chiens en avant dans la hargne) p. s. lumière de mystère m’ont été toutes les femmes desquelles j’ai bu et j’ai encore bu de la ciguë pensant que j’avale la communion p. p. s. du point de vue de la tempête il reste ce que tu dissipes et non pas ce que tu construits du reste tu le sais aussi combien je t’aime vanité des vanités

le sixième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „car vous êtes encore charnels. Car, puisqu'il y a parmi vous de l'envie et des querelles,n'êtes-vous pas charnels et ne marchez-vous pas à la manière des hommes?” (1 Corinthiens 3, 3)

: je suis venu chez toi et je t’ai dit que je n’avais pas et tu m’as dit de ne pas entrer tes seins étaient deux fous tricotant des orties et du jasmin à côté de la clôture et de la forêt dans ce dimanche utopie dans ce dimanche un peu au dessus du bout du soulier dans ce dimanche des bombons de la bière des lunettes des mensonges des espoirs contradictoires dans ce dimanche lorsque je t’ai montré blanc noir blanc noir que de la chlorophylle jusqu’à la rose des vents il n’y avait pas la même distance comme du verre jusqu’au bord du même trottoir dans ce dimanche son de cuivre sacs avec des os dans ce dimanche quand la mer n’a pas voulu se retirer afin que mon pays agrandisse 94

dans ce dimanche comme une police politique où celui qui est le dernier est poussé devant celui qui est le premier accompagné du marteau faucille mèche et verre de lampe ce dimanche anneau solaire sur le doigt tension quinze et neuf dans ce dimanche la solitude des coucous rassemblés dans ce dimanche winston light attache - toi femme la tresse gauche dans ce dimanche doris l’écureuil la chevrette la complainte la ballade comme dans cette nuit sans camisole de force ton âme n’a jamais connu Dieu sisauvageetsitriste

le septième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „Aveugles! car lequel est le plus grand, ou le don, ou l'autel qui sanctifie le don?” (Mattheiu 23, 19 )

: une maison déserte sans rideaux sans avoir la bouche cousue voilà ce que tu es et la nuit tombe ensommeillée et lourde comme un convoi de chemin de fer duquel ont descendu pendant longtemps et à l’envers les mineurs appelés par le destin pour planter des fleurs et nous apprendre leur être et leurs lois défuntes et tu ne trouveras jamais ce que tu cherches même si aujourd’ hui encore tu te rappeles cette route rebroussée (sur la rosée et ronce duquelle tes genoux sont tombés) voilà le pain bénit de l’autre vie qui s’ouvre devant toi comme une symphonie écoute les litanies des cymbales et de la guitare de la hache de la flûte et du clairon et alors tu comprendras ce

frôlement de flot parmi tant centaines et milliers d’ éclairs qui m’annoncent ta joie perverse de jurer et de t’ensevelir dans les alcools ou dans l’ombre d’un noyer voisin et très profond on t’a montré mais tu n’as pas vu et tu ne vois pas ni maintenant l’ondoiement de la méduse et tu ne vois pas l’identité de l’angle droit et tu ne ressens pas l’aube et le lit qui comme le duvet sur la cicatrice ont fait naître dans la virginité une sorte de séduction la rose est presque éteinte j’ai soif de toi depuis quand tu n’étais pas comme la neige dans le miroir sous les cendres

le huitième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „La sentinelle dit: le matin vient, et aussi la nuit. Si vous voulez vous enquérir, enquérez-vous; revenez et venez.” (Isaie 21, 12)

: j’ai vu l’achevé achevèment de l’accompli mais pas au moyen des sentimentalismes et des nœuds des choses non par de vaines relations sexuelles que jamais ne pourront appartenir aux plantes présence jamais reucontrée soumis mystère ne te mets plus à l’abri de toi-même dans cette représentation qui est tienne en t’éloignant de ton essence ton entier programme de danses images oniriques et espoirs parallèls a été arrêté pour ne pas mourir eu attendant tant viens reviens dans mon sommeil que tu sois près du futur de n’importe quel amour débordé 98

le neuvième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „Car, étant libre à l'égard de tous, je me suis asservi à tous, afin de gagner le plus de gens;”

(1 Corinthiens 9, 19) : tu me fais don de l’amour pur je me tais en moi-même en toi me cachant à peine je me rappelle la géometrie les orgueils le châtiment (je ne prononce rien de ce que m’éclaire le lointain d’un chemin étendu sur des clous pas même des vers pas même des rats ni des chiens ni des chats ni meute ni traqueurs) j’ai mis sur la table du pain bénit et de l’eau fraîche pour la faim et la soif des aiguilles de l’horloge qui sonnent à l’envers comme un fardeau ainsi que sous les paupières d’un peuple un bouquet d’œillets s’agenouillerait tu me fais don de l’humilité l’amour absolu 99

le dixième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être ” Qui est faible, que je ne sois faible aussi? Qui est scandalisé, que moi aussi je ne brûle?” (2 Corinthiens 11, 29 )

: je vous parle avec les mains vous me répondez avec les habits avec le désert avec le doux et l’amer (sans haine en m’éloignant du rivage je vois l’ombre du roseau raconter les psaumes duquels j’ai été appelé) le contrepoint est le retour de la nuit liquide dans laquelle j’aurais pu glisser tomber plein de passion et d’antimagnétisme comme dans un vicieux armistice tantôt je cueillis un orgueil tantôt je chasse un chrysanthème tantôt je brise une tragédie tantôt je lis un système nerveux

100

la prostituée tendre et stupide ne fait plus de la gymnastique mais peigne l’air du midi comme une méduse passant par dessus de soi-même (à cette heure sa toux même est ivre la lune lui sort de l’oreille pourquoi ne comprenez-vous pas ce que vous dit mon sang le premier le non-troublé non-visqueux non-intoxiqué avec beaucoup de souvenirs tatouages et prince régnant ha ha ha aujourd’hui est le jour des choses les loups entrent dans les œufs les yeux liés

101

le onzième chant au retour de l’ombre dans le nom et dans l’être „malheur à vous qui êtes rassasiés, car vous aurez faim; malheur à vous qui riez maintenant, car vous mènerez deuil et vous pleurerez.” (Luc 6, 25)

: et quoi donc si Dieu ne croît plus en lui-même et ne tourne plus son visage vers moi lorsque je lui dis bonjour n’importe comment et n’importe oú je me trouverais l’aromatique présence de tout ce que j’ai embrassé illégitime j’ai regardé j’ai vu heure après heure erreur après erreur sans préférence me cherche même à présent voyageant autour de moi-même mon identité me dénonce l’identité et je ne connais pas et je ne connais pas le chemin vers la peur et je ne comprends plus la dance sur le fil de fer la marche sur l’eau vers mon propre axe dépareillé et sauvage

102

comme un conformisme subversif comme une ultime réligion qui me dit fi donc l’histoire rouée de coups de mon peuple eh bien quoi donc si mon sang ménace la sécheresse des étoiles avec le dogme et la métaphysique la musique la musique la musique au-dessus de la peine éclaircit la paix d’entre les saisons (comme si tu polisserais le sabot carré d’un atome de hydrogène on tu danserais avec la tête en bas au-dessus du sacrifice par brûlement sur le bûcher sur la branche de la réconciliation d’un ion de hydronium dans le son du cor de chasse) eh bien! quoi donc si vous mourrez mourrez mourrez moi jamais je ne pourrai vous pardonner vous âmes mortes

103

104

le 11- Ă¨me commandament

105

106

le signe de l’ombre „Venez à moi, vous tous qui vous fatiguez et qui êtes chargés, et moi,je vous donnerai du repos.”

(Matheiu 11, 28) : lip lap lip lap auprès du cerveau triste de celui qui prie la métaphysique se promène toute nue dans la ville comme une religion du feu affamé de l’arbre dans lequel se trouve la sève de l’éloignement et où regnent le crépuscule et le péché l’histoire nous fait des signes avec du topaze autocratique et non béni présent dans n’importe quel calendrier et dans les cœurs du monde féminin me chuchote le créateur de tous et de toutes le contenant de tous et de toutes et le poison qui me tombe sur le sang comme une perpendiculaire comme une offense comme un mépris comme un affront polyglotte comme une erreur sociale mais la musique la musique la musique est aussi trouble au moment de la naissance que je ne m’agenouillerai jamais je le jure sur l’idéal du cube avec une seule porte voire même sur l’arôme du basilic de dessous le drap moitié bleu moitié terre je le jure je le jure 107

concernant toi l’ombre „Race de vipères, comment, étant méchants, pouvez-vous dire de bonnes choses? car de l'abondance du coeur la bouche parle.” (Matthieu 12, 34)

: elle ne lave pas tes chemises elle ne rougit pas ses lèvres et à chacun d’entre les adeptes des lois muètes quel qu’ il soit elle le tord profondément dans des libertés superposées du nord et de la nostalgie à l’arôme de hache cachée dans les métaux et dans le dégoût c’est l’heure quand les oiseaux se retirent dans leur croyance à travers les doigts de sept républiques avec sept fenêtres (au langues attachées) je viendrai avec toi présence contraire qui me parle dans la même Écriture dans laquelle le pain et le vin ne se peuvent expliquer seulement par un triangle n’importe où et n’importe quand dans l’alpha et l’oméga dans soi- même par soi-même 108

tu viendras avec moi dans le point que toujours on exprime dans les bourgeons dans le sommeil dans les flûtes dans le miel et dans les fantômes les arbres sont plus forts que la forêt les touchers volés il y a une nuit sont devenus des tribunaux sont devenus des dictatures elle ne lave pas tes chemises elle ne rougit pas ses lèvres

109

ombre approche-toi ombre „Jésus Christ est le même, hier, et aujourd'hui, et éternellement.” (Hebreux 13, 8)

: ils ne le savent pas mais ils ont été là ils ont allumé des cierges ils se sont battu contre la douleur là-bas les doigts de leur main n’ont pas connu la tristesse mais seulement le cri du pain je les ai vus lorsqu’ils le rompaient sous l’arbre du cœur par-dessus du nom de l’autre alors il y a longtemps il y avait le reflux des fauves c’était le temps des instincts il y avait manque des roses 110

comme une ombre la guérison maintenant „Louez-le, soleil et lune! Louez-le, vous, toutes les étoiles de lumière!” (Psaumes 148, 3)

: larme de Dieu je sais et d’où et depuis quand et pourquoi tu m’as surgi dans la lumière comme un orage comme un fardeau tu m’as baptisé avec de la terre éphemère afin que je ne puisse plus coucher mes questions sur la montagne et la démente couleur des sons que je ne l’entende plus sur la décompositionet la douleur des metaux (un papillon spirale crie dans un étendard comme un deuil bénin jeté dans un feu de pain et de vin) comme une prière florissant dans le désert comme un nouvel et non etranger ordre ainsi tu t’es montrée à moi à travers tes beaucouptropnonreposées paupiéres main oubliée sur la blessure

111

et les blessures de Jésus sur l’ombre „Que chacun demeure dans la vocation dans laquelle il était quand il a été appelé” ( 1 Corinthiens 7, 20 )

: ne sois pas triste en te réjuissant comme le deuil sur le ciel et le cercle dans le feu trop froid le véritable reflet dans la herméneutique dans l’idiosyncrasie surgira comme une expression de l’âme pas tombée dans le ventre dans la sous - location dans les apologies et le diffus des bagues des soleils de petites lunes des boucles d’oreille des bracelets des voiles des couronnes des chaînettes des talismans des ceintures des arômes des anneaux pour le nez des vêtements de fête des manteaux

112

des châles des bourses du linge fin

des miroirs des turbans des tuniques

d’esclavage avec l’heure

des sceaux

avec la nuit soupirant

transpirant le bois pensif l’eau enterrée dans le vin sans dégoût ou mépris en m’habillant avec la chemise les caleçons et les blessures de Jésus moi je t’ai regardée mais je ne t’ai pas vue lorsque tu éloignais le plafond avec tes jambes

113

allons allons-y ombre allons-y „Tous les frères vous saluent. Saluez-vous les uns les autres par un saint baiser.” ( 1 Corinthiens 16, 20)

: tu me parles avec un peuplier sous les paupières avec une colombe dans les mains tu me montres quelque chose audelà de la couleur immédiate et définitive des instincts cardinaux qui se sont rétirés dans la clandestinité cinq jours avant la nuit où l’on a dû me poser cette couronne fardeau et fiançailles et voilà la pluie qui retourne en arrière dans les nuages comme un enfant au sein de sa mère au lieu de mordre dans le fruit j’entre dans un moulin qui mout n’importe quelle danse et je me tais comme si je dormirais étendu sur une tasse de café regarde là on a pendu un piano ici on a fusillé un lever de soleil de l’autre côté on a poignardé une sphère

114

ne portons pas de gants peutêtre on a fait l’amour sur la marge d’un débris de verre peutêtre nous avons perdu les clés il est possible de ne nous avoir jamais connu peutêtre nous courons une centaine d’années pieds nus dans les ronces et les orties peutêtre quelqu’ un nous a giflé la bouche quand nous sommes sortis dans le monde allons dénouer les œufs allons chasser le vent dans les poches avec le fouet allons manger des bonbons avec la cuillère allons allons-y maintenant tout autour les cloches sonnent et leur son flotte comme une voix

115

l’être intime et l’ombre blanche „Et c'est ici la promesse que lu i nous a promise, -la vie éternelle” (1 Jean 2, 25)

: elle a le corps d’air les pleurs ont été sa première voix dans cette saison elle est venue avec moi près de moi des pieds à la tête écoute comment elle respire en toi moi-même en moi toi- même elle s’est élevée jusqu’à mon amour j’ai regardé et j’ai vu ce que jamais ne s’est montré à aucun homme

116

dans l’ombre de l’ombre „C'est pourquoi veillez, vous souvenant que, durant trois ans, je n'ai cessé nuit et jour d'avertir chacun de vous avec larmes.” (Actes 20, 31)

: les lointains sont comme la démarche des femmes dans la lumière du couchant sept roses noires accusent le passé du jardin (avec des fleurs de jasmin et de cannelle et de l’encens) l’eau est hostile à l’ombre alors qu’ elle est forçée de tomber dans la rivière j’ai habité dans la couche du lézard en lui caressant les cernes et la danse (folle et très lisse) mes génoux étaient aveuglés de tant étonnement sans faute là dans l’air qui avait commençé à sentir mauvais je me suis enterré de plus en plus vous qui êtes-vous et depuis quand vous attendez ici

117

ombre laisse-moi ombre „et plusieurs suivront leurs excès: et à cause d'eux la voie de la vérité sera blasphémée;” (Pierre 2, 2)

: ils croyaient que je suis seul et je ne les vois pas je ne les entends pas moi je les nommais des vers non étudiés qui viennent des leurs parties de plaiser du côte du nord de la bouse de bœuf des métaux et du péché avec une langue inconnue avec une langue confuse et altière (des autres mondes) ils me montraient comment ils ont abandonné leurs sabots bien que je leur parlasse sur la croissance des orties parmi les pierres sur le jamais sur la cigogne noire séparée en deux respirations en deux dissipations tandis que ceux qui la regardent ne peuvent la plumer en pas de dance parce que la ruse avec une griffe de plus n’a pas de parents n’a pas de fils je croyais qu’ils ont été seuls qu’ils ont été des bois qu’ils ont été des cloches ils me nommaient la saison nerveuse des chambres à coucher lilas de ceux qui n’ont pas été dits jusqu’ à la fin rien sans la communion rien sans le sabre

118

pour voir l’ombre „Et la vision du soir et du matin, qui a été dite, est vérité. Et toi, serre la vision, car elle est pour beaucoup de jours.” (Daniel 8, 26)

: elle vit mais elle n’a pas d’existence l’ardeur de ses levres ne lui décharge pas la solitude préfigurant la joie complète elle vient avant la nuit et le jour moi jamais l’apprendre je ne l’aurais pas voulu moi et vous tous 119

la sortie de l’ombre „Car du coeur on croit à justice, et de la bouche on fait confession à salut.” (Romains 10, 10)

: quittez vos corps je crie fort comme au moment de la naissance non pas de joie non pas d’amour de travers incommunicable lie parallèle de l’agenouillement du cœur serein vous avez fait une fontaine à l’eau saumâtre et mauvaise vous avez photographié le pain et vous l’avez donné en échange du son du creux d’un œuf en bois l’avenir est un chien aveugle qui a envoyé son aboiement dans ce sommeil tentaculaire près de la chaleur de notre sang élémentaire et impair 120

afin de pouvoir lire dans les étoiles et dans les films avec des femmes polychromes dans l’obscurité chaulée à l’intérieur vous avez enterré le cercle biblique il fait ombre il fait vert il y a la débauche courez hors de vos vêtements courez hors de la haine hors des balades et des fruits hors de toutes les menottes vous n’êtes pas morts mais on a enterré en moi-même plusieurs tombeaux le haillon abstracte n’a pas de sentiments ni des parents lie parallèle

lie incommunicable

121

122

la transfiguration

123

124

125

126

que j’embrasse le silence Et c'était la troisième heure, et ils le crucifièrent. (Marc 15, 25)

: je les ai connus en se soumettant à la soif mais ils ne savaient pas qui je suis je les ai regardé dans les yeux mais ils n’étaient pas des insectes (au milieu du language décomposé et stupéfiant le passé rêve des ventres de femmes qui sont venues mais ne sont pas arrivées) ici les nuits et les gémissements du monde sont des lièvres sont des pendants d’oreille sont des ampoules consommées sont des matelas effilochés sont des chiens de chasse sont des maisons pour gages sont des nénuphares (quelle loi pourrait pendre le désir de me bâtir une nouvelle république une nouvelle certitude un nouveau coeur une nouvelle vérité) maintenant je marche derrière moi pour si peu de vie en moi-même la lumière surgit et une cloche immense part en vacances 127

le sang le sang Et qui d'entre vous, par le souci qu'il se donne, peut ajouter une coudée à sa taille? (Luc 12, 25)

: vous ne comprenez toujours pas le lointain le proche j’ai eu un chien qui faisait de l’ombre j’ai connu un arbre qui m’a mordu le cœur et le sommeil mais surtout le sang le sang ton nom assassin et menteur passe par le sommet du lit (je me suis pillé tout seul la jeunesse de mon corps et maintenant la décomposition de ta religion m’apparaît beaucoup plus grande que la débauche des millions des étoiles) tu t’es haussée sans te lever (toute nue je t’ai trouvée entrant dans le présent bourgeonnant de ton hysterie) 128

la fertilité te sent mauvais la libération te sent mauvais celui qui ne te donne plus sent mauvais l’honte te sent mauvais l’âge te sent mauvais le vice de demain n’a pas valu mieux que le vice d’aujourd’hui et celui d’hier seul l’horizon voisin suce ses doigts et se gratte dans le coccyx vous ne comprenez toujours pas l’inaltérable marche sur le fil de fer j’ai connu un chien j’ai tenu un arbre entre mes molaires n’importe quelle ombre est une femme trop crue

129

toujours le lointain commençant Si je parle dans les langues des hommes et des anges, mais que je n'aie pas l'amour, je suis comme un airain qui résonne ou comme une cymbale retentissante. ( 1 Corinthiens 13, 1)

: du bout de mes doigts j’ai vu ses seins et ses émotions se troubler de tant de dépravation (en passant par la sauvagerie comme à travers une tangente renversée la chanson était pillée en plein jour) je pressens pourquoi et comment et quand la mort viendra à sa porte enveloppant sa descendance en mystères elle remplacera son insomnie et en son nom sans nom jusque très tard elle criera (relâchez les mouches pour courir dans le monde jusqu’ à ce que le dogme se dissout)

130

de tout ce qu’elle a rien ne lui appartient cercueil de jurons manque d’électricité chère cousue dans le milieu (il faut encore assassiner une chanson) les choses n’ont pas le droit d’être nommées le vol n’a pas la permission d’avoir un oiseau (je réponds ainsi comme on m’interoge je parle mieux quand je me tais trop de murs entre la respiration et la rédemption

131

je vois seulement la paix et la voix „Je sais être abaissé, je sais aussi être dans l'abondance; en toutes choses et à tous égards, je suis enseigné aussi bien à être rassasié qu'à avoir faim, aussi bien à être dans l'abondance qu'à être dans les privations.” (Philippiens 4,12)

: je vois à peine comment tu passes à travers moi comment tu me prononces par cœur mon Dieu n’est pas mort avec ses cinq doigts de la main droite une femme caresse son ombre jeune et très mince que pour la première fois elle la trouve profilée sur une feuille verte de brigand (la nuit c’est le jour je voyage droit autour de moi-même et il n’y a pas de mur au-dessus de mon abnégation) du bout des doigts de la main droite de la main gauche la femme brodée en or et en balade en miel et en farine de blé caresse ses seins comme une louve ses deux petits tout nus et encore pas nés 132

(peutêtre c’est elle que j’ai attendue la nuit dernière en sommeil pour s’éprendre pour changer de visage pour donner un nom à l’éclair) mon Dieu n’est pas pour la poussière des chemins (à peine maintenant je comprends cette immensité de la joie cette voix de paix de l’eau et les yeux ne me font pas mal) il n’y a pas l’été il n’y a pas l’hiver la même femme marche toute nue dans la lumière comme une incantation dans l’indestructibilité

133

par-delà des mondes Car ma chair est en vérité un aliment, et mon sang est en vérité un breuvage. (Jean 6, 55)

: une mariée phosphorescente sans corps tu donnes à la solitude du jour et de la nuit ton propre visage mesurant ton âge à moitié l’autre moitié en passant ta folie d’un côté à l’autre avec des paroles qui ne se peuvent prononcer il est dimanche venant de par-delà des mondes ton amour est mort depuis longtemps regarde comment les corbeaux descendent dans ton âme partout élévant des murs de chaux ton tombeau indéchifrable tu es depuis des annéees et des années pillée de ce que tu as porté en toi- même et tu n’arriveras jamais à voyager il est trop tard et il est peutêtre trop tôt (tu vas à l’église pour que Dieu te regarde dans les yeux ne mendies pas des formes inconues l’église c’est toi moi je suis l’idiot qui se tait et toujours reste dans l’ombre d’une complainte de commencement d’autre monde) tu as pleuré

tu as ri tu as pleuré tu as ri tu as pleuré tu as pleuré pour les mêmes pressentiments en cherchant des noms pour 134

les objets bien que tu n’aies jamais été parmi ceux qui ne se voient pas pourquoi l’histoire ne vient pas à l’envers tu te demandes comme si tu ouvrirais une porte étrangère (tu as oublié la danse sur les collines et les clairières) ici il y a seulement des têtes poussées en spirale ici ton imposance ne t’a jamais été arrachée des tes seins ici seulement la patrie a toussé sous tes genoux tu appelles tes chiens comme si tu serais née demain et tu commences à aboyer avec toutes les feuilles des calendriers et peutêtre je devrais être près de toi proche ou lointain maintenant

135

et j’ai vu Ramasse tes forces, va à droite, tourne-toi, va à gauche, où que ta face soit dirigée. (Ézéchiel 21, 16)

: inconnu fardeau sans visage je t’ai regardée dans le miroir appellant l’eau (paysage envoyé comme cadeau) j’étais muet et aveugle j’étais 136

toutes ceci qui sont les siennes „Ce n'est pas vous qui m'avez choisi; mais c'est moi qui vous ai choisis et qui vous ai établis, afin que vous alliez, et que vous portiez du fruit, et que votre fruit demeure; afin que tout ce que demanderez au Père en mon nom, il vous le donne.” (Jean 15, 16)

: sa marche était trompeuse et ses bras pleins d’incertitudes et je n’ai pas su voir j’écoutais et je ne comprenais pas ce retour la tête dans le piquet le piquet mendiant une tête tête tête (en cuivre en chanvre en cire) deux hommes avec le dos tourné l’un vers l’autre approche qui sépare (c’était le signe et c’était le temps) moi je suis les blessures de qui je vous prie de ne plus jeter avec des moineaux en Dieu 137

le nom de la pluie Car si vous aimez ceux qui vous aiment, quelle récompense avez-vous? Les publicains même n'en font-ils pas autant? (Matthieu 5, 46)

: j’ai voulu peindre le nom de la pluie mais je me suis laissé entraîner hors du jardin par l’ombre glissante d’une rose sêche et mauvaise venant de partout je l’avais rencontrée par hasard sur le pas de la porte j’aurais donné n’importe quelle somme pour apprendre quel était mon âge lorsque nos chemins et nos pas s’étaient mêlés comme des jumeaux avec les cœurs tordus sur des épouvantes ou sur des autres horizons de cette espèce sur nos genoux se posaient des barrières changées en fontaines rouillées comme le vin trouble dans le seau parmi ceux croassant sans avoir la patience de rester encore (je n’en sais rien où sont partis de leur vie nos chers morts) elle m’a dit doucement allége doux douce lumière apaise c’était comme dans un tramway pressé dans lequel les secondes nous frappaient dans le palais et la douleur de celui qui est maudit nous faisait de la peine lorsque de nouveau elle m’a dit doucement allège douce lumière apaise et ainsi j’ai oublié de partir me promener ensemble aux arbres et leurs femmes qui restaient 138

inclinées sans l’ être tout en disant bonjour-bonsoir à la poussière pour toute éventualité afin d’éffacer ses traces elle est de nouveau rentrée de par où elle n’a jamais été en se disant que personne ne la reconnaîtra dans le monde indécent des bustes de la part desquels elle vient de recevoir une carte postale du monde dans lequel elle retournera quelque part bas où pas même de sa mort elle ne se réjouira et ni s’attristera pas p. s la nuit dernière j’ai baisé l’obscurité sur la bouche et tu était un nom brisé tu étais une croix qui me regardait et rien n’ était profilé sur le ciel que l’invocation du septiéme élement qui allait être crucifié dans une danse oculaire (fragrance de la loi inorganique) et la lune frappant dans la femétre an-dessus de non amour jamais rencontré

139

les fleurs de lys Et moi je t'avais plantée, un cep exquis, une toute vraie semence;comment t'es-tu changée pour moi en sarments dégénérés d'une vigne étrangère? (Jérémie 2, 21)

: le changement de visage le son pendant en dehors de l’accomplissement du point au carrefour du temps tardif

hydrogène

et carbone

et pourtant anticipant la transparence inégale dans le corps de l’électricité parée dans une mante de soie avec des bracelets aux mains et des colliers au cou avec un anneau dans le nez et des pendants d’oreille mais non comme une débauchée (ainsi que je ne t’ai plus écrit naguère) j’ai besoin de toi roumanie plus que jamais dans cette immensité de froid et nuit dans laquelle je n’ai plus que Celui auquel j’appartiens et mes autres fautes a côté desquelles je me suis endormi 140

en regardant droit dans le cœur la fumée d’encens mais croyant que j’embrasse la bonne saison de ma génération tandis que moi je n’embrassais que le désert dans les architectures stériles aux cérémonies de la saule avec du pain et du lait en abondance en nous dénouant de ce jeu viens et apprends mon être toi et toi et moi moi et tous qui ne sont pas nés posez-moi un orreiller sous la tête moi et toi et je surgirai de la terre un bon jour et je ne vous dirai plus rien sur l’homme différent et la chute dans un autre sorte de monde

141

visage et chemin Malheur à vous, scribes et pharisiens hypocrites! car vous nettoyez le dehors de la coupe et du plat; mais au dedans, ils sont pleins de rapine et d'intempérance. (Matthieu 23, 25)

: et de nouveau je dis soie blanche dans laquelle tu as recueilli du fenouil et du cuivre en pierre coriandre et fer est ton âme reste encore près de moi je n’ai aucun chien sur le fil de fer je devrais t’en acheter une pie pour aller à un concert pour que je ne quitte pas la taverne pour que je te mette un bracelet au pied droit ou dans le palais que je ne voie plus d’avocat à partir d’aujourd’hui je n’ai aucune raison d’arriver au bord que tu ne te trompes pas d’addresse

142

lorsque tu t’écris des lettres à l’ombre de la chandelle qu’elle s’en aille au diable la grâce parce qu’aucun tropique ne m’entends aucun mouchoir ne me poursuit aucun water-closet ne rêve de toi aucune balance ne te trompe je marche pieds nus à travers les erreurs du jour et c’est comme si tu marchais contre les incertitudes tu es ce que tu es et idem dimanche et errance de samedi brûlant pour la millième fois des manteaux d’hiver et des frissons

143

branche et loi ensemble „rendez ma joie accomplie en ceci que vous ayez une même pensée, ayant un même amour, étant d'un même sentiment, pensant à une seule et même chose.” (Philippiens 2, 2)

: racine et branche de cérisier regardant dans deux miroirs parallèles l’air libre et maternel qui réfuse de mourir pour vivre autrement tu me parles de cette marche si transparente vers la rédemption que nous acceptons et que nous désirons moins de son et plus d’authenticité et axe ensemble doux et amèr moi je compte les os de l’identité en reflux les doubles explosions des arômes de thé et sans pouvoir regarder avec de la haine on étonnement le chameau qui passe en souriant à travers l’œil de l’aiguille je te réponds de la même façon je me suis trompé de siècle mai j’ai attendu avec l’étendu avec le haut avec des raisins avec l’hier et avec le demain avec tout ce que toujours je n’ai pas su (et comment il faisait beau et comment il faisait mauvais dans l’histoire lorsque nous nous embrassions avec les poigns avec les pieds) il y a eu de l’amour ou il s’est passé ce qu’il s’est passé et s’il s’ est passe où est ce qu’il s’est passé 144

les jours de la semaine je les mélangeais avec des herbes je mélangeais les chevaux avec les cercles les arbres généalogiques avec les points cardinaux puis les eaux grossissaient (ma patrie dormait les mains croisés moi je riais lorsque je pleurais) devant ceux qui ant vécu et ne sont plus parmi nous je dénoue un étendard et je pardonne Dieu pour toutes leurs fautes (justes on injustes) il y a eu de l’amour tué par l’amour et vanité il y a eu et chasse du vent quittez votre présomption en vous-mêmes revenez retournez toujours et toujours se rappellant je m’agenouille près d’une tache de sang dans laquelle aucune loi n’a été enterrée et je ne sais pas à laquelle des icônes venues dans mes nuits je dois embrasser la chemise

145