0
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
liliana filişan o sâmbătă care nu a existat
- versuri -
BUCUREŞTI
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
1
ilustraţie coperta 1: iurie matei tehnoredactare: iacob de independenţa redactor de carte: daniel vorona ilustraţii: ioana streinu
această carte este un proiect / supliment al revistei „Vama Literară” cuprinde 33 de poeme a apărut într-un tiraj de 33 de exemplare este ilustrată cu 7 desene ale artistului plastic
ioana streinu
editor: daniel vorona
2
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
liliana filişan o sâmbătă care nu a existat
- versuri -
Bucureşti
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
3
4
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
sunt cea mai frumoasă femeie sunt cea mai frumoasă femeie "dacă nu aş avea sentimente aş putea fi cea mai inteligentă femeie de pe pământ" dar eu nu vreau să îmi asum responsabilitatea asta de teamă că am trăi într-o altfel de lume o lume în care femeia nu ar mai fi "un animal cu păr lung şi idei scurte" de aceea mă îndrăgostesc uneori de schopenhauer de aceea mă urăsc femeile cum poţi iubi un asemenea om nu-mi pasă voi spălaţi podelele eu îmi spăl patimile în braţele bărbaţilor voştri voi coaceţi pâine eu coc în pântec sămânţa desfrâului îmi rodeşte copacul în fiecare noapte vreau să uit ce îmi spunea mama că sunt o femeie întreagă doar având un bărbat alături şi nu prin mine însămi eu am avut mamă am avut întotdeauna un bărbat lângă mine chiar dacă nu a fost de fiecare dată acelaşi nu dragostea nu trece prin stomac trece mai întâi prin pat bărbatul meu îmi spune leoaica mea amăruie mi-e foame de tine şi muşcă din măr cu poftă e foarte bun mărul înainte de masă apoi îmi sărută mâna şi ieşim la cel mai select restaurant din oraş voi coaceţi pâine eu coc în pântec sămânţa desfrâului bărbaţilor nu le plac sfintele liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
5
o sâmbătă care nu a existat
o sâmbătă care nu a existat decembrie alb palmă de drum străbătută de capilarele gheţurilor haite de lupi urlând a pustiu în văgăunile întunecate ale memoriei nicio iubire nu se îngroapă cu ochii închişi doar cu o privire întoarsă în noi înşine adorm înainte de ora la care femeile sunt duse în pat ca mieii la sacrificiul pascal în credinţa jertfei divine ce oroare locuiesc şi acum în casa galbenă din arles rătăcirile mele îmbrăcate în rochii de catifea violet în salon toulouse-lautrec paul gauguin camille pissarro georges seurat mă aşteaptă în fiecare seară beau cognac prizează tutun franţuzesc vorbesc despre femei
6
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
cu un aer grav de parcă ar pregăti o conspiraţie de budoar “ floarea soarelui îmi aparţine într-un fel ” spune iubitul meu vincent “deşi florile se ofilesc atât de repede ” dar ştiţi el este într-o ureche îmi înconjoară umerii cu braţele mai lungi cu o iarnă mă sărută şi se retrage în dormitor să-şi treacă încă o noapte prin fumul pipei cine să mai întrebe de noi în infernul acesta unde surpările sunt întotdeauna în galben o iubire trăită cu toate sinapsele sufletului încordate ca un arc voltaic între prăbuşire şi înălţare în sângele meu un bărbat îşi întinde mâinile spre cer arterele zvâcnesc spre albastru în cordonul ombilical dintre mine şi umbră se pregăteşte ultimul transplant de celule stem pentru viaţă sub sânul stâng o breşă ca o ieşire de urgenţă prin care îmi trec bărbatul din sânge morţile ni le trăim întotdeauna singuri cu privirea întoarsă în noi înşine
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
7
înverşunarea timpului târziu (estetica urâtului)
din gura cerului duhnind a moarte, când norii ftizici scuipă solzi de var, apocalipse cardinale par tăcerea crucii-n sânge să îmi poarte. în şiruri lungi îmi trec sub epidermă toţi nenăscuţii orelor de foc, înlănţuite-n rut de nenoroc, cerşind un sens în dania de spermă. strămoşi nesfinţi îmi pleacă, goi, din oase şi intră în oglindă revanşard lăsând în urmă candele ce ard în viermuirea clipelor rămase. în trupul fantomatic şi ne-mie copilul moare fără să mai ştiu că i-am făcut din pântece sicriu, funebră cariolă să îi fie înverşunarea timpului târziu.
8
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
religia cărnii timpul mă înfăşoară în jurul trupului până la sufocare nu am unde să plec la cine să mă întorc la capătul inimii e douăzecişipatru februarie mi-e frig aşa de frig încât urlu dintre coaste ca întâia născută a lumii în cel de-al douăzecişiultimul ceas al bărbatului sunt nopţi în care despici întunericul până la os te strecori ca un ucigaş plătit la locul crimei mă cuprinzi între braţele alungite de povara tuturor femeilor părăsite în răspântii sub sânul drept strigăt pe sânul stâng tăcerea se ghemuieşte în căuşul palmei nu e a mea tăcerea aceasta nici femeia aceea nu sunt eu bărbaţii care au iubit-o au fost întotdeauna ai altora de la o vreme am învăţat să respect viaţa nu îndrăznesc să o mai ating o privesc de la distanţă deasupra tuturor întâmplărilor alerg înspre fiecare dimineată cu privirea întoarsă peste umăr cum alergam în copilărie de teamă să nu mă acopere umbra nu mai ştiu cine sunt îmi salut sângele cu deferenţă şi el se opreste în loc îmi salut cunoscuţii dar ei trec speriaţi mai departe n-o să înţeleg niciodată unde se grăbesc oamenii de ce mă convertesc în religia efemeră a cărnii înainte de fiecare moarte fără niciun Dumnezeu liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
9
erotica tristeţii
când buzele-ţi flămânde pe buze îmi coboară sorbindu-mi în săruturi şi visul şi respirul, în jocurile apei, ce trupu-mi împresoară cu despletiri de alge, prefigurezi nadirul. când palma ta striveşte pe sânul stâng chemarea, un şarpe de smaralde mi-alunecă prin oase, spre lumea-i vegetală înşerpuind uitarea nesfintelor nocturne la cumpănă rămase. când mă pătrunzi sălbatic, în nopţi aleatorii, vin îngeri luciferici pletoric să răsfeţe al humei pântec rodnic în ritmuri derizorii… lascivă posedare! dar… de ce eu, tristeţe?
10
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
păcatul….
simt sângerând sub unghii carnea zilei ce o înhaţ cu scârbă după ceafă şi o târăsc înspre taverna silei, unde se strâng beţivii după leafă, să-i pipăie obscen toţi derbedeii, trupul virgin cu mâini de foc durute, să nu îi ierte niciodată zeii păcatul inocenţelor pierdute. s-o ia de păr şi s-o arunce-n stradă, răscruci de praf să-i ispăşească vina, ca nicio altă zi să nu mai vadă că-n trupul ei s-a rătăcit lumina. în pântec să-i înfigă crunt o noapte smolitul falus fără încetare şi când orgasmic s-o prelinge-n şoapte pe roată să o tragă Carul Mare. sfârşind umil, în crunta-i deflorare, din timpul meu să ceară îndurare!
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
11
la goulue (încă o noapte ratată)
nu pot să mai tac trebuie să vă mărturisesc sunt o curvă nu-mi refuz niciodată extazul de teamă că mi s-ar striga curvo nu de puţine ori limbile despicate ale bărbaţilor mi-au şuierat cuvântul ăsta la ureche asta şi sunt o curvă şi ce-i cu asta sunt o femeie ca milioane de alte femei priviţi-ne şi veţi vedea cu ce ne deosebim eu şi bătrâna florăreasă stăm la acelasi colţ de stradă să facem bani ea pentru pâine eu pentru a nu fi întreţinută ea vinde bărbaţilor flori eu le vând iluzii în seara asta m-am oprit pe rue de moulin sunt la goulue şi beau absint cu toulouse lautrec el mă priveste şi îmi spune că îi place noaptea dintre coapsele mele noaptea aceea pe care a vrut s-o aşeze pe şevalet cu susul în jos dar nu a reuşit niciodată să-i pătrundă esenţa
12
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
eşti beat îi spun râzând el tace şi mă priveste îndelung vede că pe chipul meu a început să se topească ceara pleacă îmi strigă nu eşti decât o altă proastă spoită eu îmi ridic blana argintie din banii făcuţi noaptea prin hoteluri ieftine şi ies cine dracu m-a pus artiştii văd întotdeauna imperfecţiunile încă o noapte ratată îmi spun n-am avut noroc nu mi-a plăcut prea tare să îmi desfac picioarele dar toţi bărbaţii au vrut să intre mă rog după un timp a început să-mi placă asta sunt o târfă "obiect pentru o noapte şi dacă a fost frumos şi pentru următoarea" dar să ştiţi viaţa asta e cea mai mare curvă zadarnic mi-am deschis sufletul nimeni n-a vrut să intre acolo
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
13
14
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
praguri înspre alb
îngenunchează clipa rugându-se-nspre seară, din răni îmi curge mirul cuvântului nespus, malefice eresuri absurd mă împresoară cu răzvrătiri de ceară şi morţi ce încă nu-s! privesc înspre oglinda ce tremurat răsfrânge o cruce răsturnată… să o întorc?… nu!… las tăcerea să pătrundă cu rădăcini de sânge stingherul colţ de suflet ce azi mi-a mai rămas. sunt dramele din noi doar plavii mici, de lotuşi, plutind cu nepăsare în delta nimănui? sunt praguri înspre alb… cad… mă ridic… şi, totuşi, nici Dumnezeu nu ştie dacă mai sunt a Lui!
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
15
e şi ăsta un fel de uitare
iubitul meu nu este un zburător cartea care l-a consacrat se numeşte "în pat cu destinul" în trei zile s-au vândut şase sute şaizeci şi şase de exemplare are tot ce trebuie scriitura lui dar nu are ceea ce eu am inocenţa de a arunca toate gândurile spre lume indiferent ce lume mă vede uneori indecent de goală de mine şi-mi spune iubito te vor lega cuvintele la stâlpul infamiei şi vor arunca piatra spre tine eu nu voi fi mereu să te apăr va curge sânge iubito sângele tău amestecat cu sângele meu pentru transfuzia aceea necesară de viaţă dintr-un trup în altul dintr-o singurătate în altă singurătate şi ce se va alege de noi doar el ştie că nu pot să mai adorm fără dozele tot mai mari de indiferenţă pe care mi le injectez în fiecare seară în vene pentru a nu mai vedea cum se împietruieşte frigul în privirile copiilor
16
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
cerşind cu disperarea câinilor fără stăpan o bucată de pâine la colţ de stradă nici mâinile tremurânde ale bătrânei deznodându-şi batista pentru a pune ultimul bănuţ pe ochiul închis al decenţei mama ei de viaţă îmi spun icnesc îmi vine să vărs dar ţin totul în mine revolta stomacului este umilitoare cea a sufletului inutilă nu te mai droga iubito nu e bine nu tu eşti vinovată dacă aş fi Dumnezeu mi-ar fi ruşine nu iubito El este mila pe care o simţi în tine ca pe o sfâşiere a cerurilor îmi aruncă seringa îmi şterge sângele închegat sub înţepătură şi tace simte în sângele meu urcând liniştea simt neliniştea coborându-i în sânge să îmi scrie pe trup toate poemele pe care n-o să le poată vedea niciodată hârtia e şi ăsta un fel de uitare
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
17
yams sau de ce pierdem uneori
îmi este aşa dor uneori de tine încât îmi simt gândurile topindu-se ca un golem de ceară sub privirile cerului patruzeci de zile am rătăcit drumul căutând-o pe Lethe din prundişul palmelor sale să beau apa iertării n-am găsit-o nici pe tine nu te-am găsit doar pasărea aceea albă venea în fiecare zi întotdeauna la ora trei se rotea de trei ori în jurul meu măturând aerul până la ultima nelinişte se aşeza pe umărul stâng îmi ciugulea de pe buze trei boabe de smirnă şi zbura fără să privească în urmă nu mai dorm tată nu mai dorm de şaisprezece ani stă salvarea la poartă cu motorul pornit sirena urlă a pustiu şi a neînchinare vrea să te ia în fiecare miez de noapte mă priveşti nu-mi spui nimic şi pleci cu mama
18
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
lângă tine mai e o femeie îmbrăcată în negru n-am mai văzut-o niciodată la noi în casă rămân singură mă fac ghem într-un colţ şi le rog să nu mi te ducă rochiţa îmi va rămâne mică până te vei întoarce de la o vreme stau pe treptele bisericii şi joc yams cu femeia în negru mă mint că eu sunt cea care aruncă zarurile într-o zi am pierdut până şi banii de pâine şi am mizat copilul din pântec am pierdut tot în ziua aceea tot mai am doar o cruce pe care nu e scris niciun nume ea râde mă ameninţă că mă va câştiga şi pe mine într-o zi eu o privesc fix în ochi şi îi spun hai sictir proasto nu de tine îmi este mie frică de şaisprezece ani stă la poartă o salvare cu motorul pornit
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
19
ceasuri potrivite niciodată la ora uitării
e unu fără tine în orologiul de sânge tic - tac secundele tac aproape de doi ceasurile potrivite niciodată la ora uitării stau în buzunarul lui chronos vrem să ţinem iubirea aceasta între buze cu dinţii s-o ţinem tu de o parte eu de cealaltă a formei ei colţuroase timpul va rotunji toate culorile ţipătului din continuarea tristeţilor noastre şi va rămane perfectă la fel ca toate întâmplările privite de departe între trupurile noastre e o lagună în care cresc culturi de canabis culegătoarele tale duc tăcerea sub unghii ale mele cară mere în sân stai spate în spate cu umbra mea întunericul îşi sprijină palmele pe conturul incert al umerilor dezbrăcându-ne lumina până la epidermă fac dragoste cu bărbatul ce l-ai ascuns mereu între coaste de teama de a nu fi văzut iubind în trup străin
20
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
fac dragoste fără să ştiu a cui sunt pentru ca nicio dimineaţă să nu fie ca o femeie o femeie tânără al cărei bărbat se întoarce în zori obosit de la alta iubirea este anestezia dinaintea morţii nimeni nu ştie ce doză o face suportabilă zilei de după numai pe mine poate să mă amorţească până la neuitare doar când îmi vor deschide venele vei vedea această hemoragie de cer până la ultima picătură de albastru atunci îmi vei spune "tot ce am iubit crezându-mă capabil de o durere deplină mă desparte acum la fel ca o prăpastie de mine însumi" dar eu voi ţine cu dinţii de acelaşi capăt dat înălţării mele voi ţine chiar şi atunci când la celălalt capăt nu va mai fi decât un ceas "un ceas cu orele furate una câte una pentru a fi omorâte cu pietre" am avut dintotdeauna o singură nevoie nevoia de apartenenţă dăruindu-mă toată
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
21
22
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
marţea flăcărilor stinse
mă cuprinde iarăşi dor nebun de ducă, caii mei sălbatici dorm pe unde-apucă, dar îşi lasă visul pietrelor de râu, cumpene de ape să îi ţină-n frâu. m-aş întoarce dacă aş mai şti pe unde şi de ce uitarea între noi se-ascunde în rostogolirea timpului tăcut. îmi îngădui pasul drumului de lut şi îmi plec din marţea flăcărilor stinse spre duminici oarbe de cenuşi ce ni se spulberă din ruguri, dincolo de ploi, întru drum de vină pentru amândoi. demiurgi de sticlă cerul îmi destramă şi-mi încheie trupul nasturi de aramă, dezlegând pe coapsa timpului târziu nodurile toate… fără să mai ştiu că oglinzi de gheaţă îmi refuză gândul şi răsfrâng doar temeri, alb îndoliindu-l.
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
23
cartogramă epidermică
sunt coloana sonoră de care a rămas agăţat strigătul final dintr-un film prost în sanatoriul de carne oasele tale se leagănă în balansoare albastre alături o femeie te înveleşte cu nevrozele ei adulterine sunt un sunet îngropat între rilurile unui disc de gramofon uzat pentru un film prost cine să-ţi restituie banii daţi pe bilete îmi decupez sufletul din pelicula care a rulat mereu cu sălile goale şi îl ascund sub cămaşa fără nasturi a umbrei o umbră pe care nimeni nu o poate acuza de complicitate la furt nu are identitate şi nici domiciliu stabil îl ascund de ruşinea de a fi recunoscut mereu pe afişul unei alte singurătaţi şi arătat cu degetul pe oriunde ar trece ecran alb o derulare înapoi pe buzele mele
24
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
orice străin în acest oraş este un alter ego al poetului mircea bârsilă a striga în numele tuturor iubirilor neduse pană la capăt a încerca să decriptezi inutila enigmă din cartograma violacee scrisă cu dinţii de eros în sanatoriul de carne oasele tale se leagănă în balansoare albastre ca nişte inutile prelungiri ale cerului alături o femeie te înveleşte cu nevrozele ei adulterine zâmbeşte fără să ştie că în sanatoriul acela nici măcar morţii nu sunt înmormântaţi creştineşte sunt aruncaţi la groapa comună şi li se şterg minuţios urmele a striga în numele tuturor iubirilor neduse pană la capăt uneori cuvintele tale mă leagănă şi tot ele mă fac să tac aşa cum tace o păpuşă de paie aruncată de un copil ce a dezbrăcat-o din curiozitatea de a vedea ce are sub haine în mine nu mai este loc de încă o prăbuşire printre camioanele cu moloz răsturnate pe străzile închise în suburbiile inimii ecran alb pentru un film prost cine să-ţi restituie banii daţi pe bilete
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
25
cana de lut şi profesiunea de femeie (de-a râsu’ plânsu’) eram foarte mică se spunea că sunt un înger uram de moarte să îmbrac aripile era prea devreme pentru asemenea responsabilităţi dimineaţa îşi picura lumină în colţurile ochilor pentru strălucire eu strângeam întunericul sub pleoape odată le-am luat din neatenţie pe dos am căzut şi mi-am zdrelit genunchii furioasă le-am aruncat în dulapul negru pe uşa din mijloc mama îmi spunea să nu le deschid niciodată pe celelalte două să nu fugă viaţa pe lângă mine nu le-am mai purtat niciodată o vreme am fost drac bunica îmi striga potoleşte-te diavoliţo mi-ai mâncat şi sufletul din mine nu înţelegeam de ce era aşa de supărată se împărţea tuturor cu bucuria dătătorului de apă în vreme de secetă într-o zi se va termina pâinea şi apa din cana de lut se va termina şi ce se va alege de mine atunci am consemnat cu luciditate prima renunţare mai târziu unul din prietenii mei de maidan mi-a pus mâna pe ţâţe eu i-am dat un genunchi între picioare eşti o proastă cum prostia nu era înscrisă în fişa mea genetică i-am mai tras una pentru necuviinţă am fost pe rând adolescentă nevastă mamă divorţată în urma mea auzeam şuşotindu-se a dracului muiere pe asta n-o poţi trânti uşor pe spate în cearceafurile ei nu s-a tăvălit niciodată minciuna pe străzile oraşului viaţa se trăia dincolo de treizecişişapte de grade - trup tocurile îmi intrau în pielea asfaltului lăsând în urmă cicatrici în formă de păsări 26
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
într-o zi m-am oprit în faţa unei clădiri impozante pe frontispiciu se întindeau lasciv şaptesprezece litere aurite instituţia amantei n-o văzusem deşi treceam zilnic pe strada aceea ploua cu pietre dinspre marginea cerului am intrat să mă adăpostesc un bărbat îmbracat în hainele tatălui mi-a spus eşti tânără şi revoltător de frumoasă hai cu mine am o vilă în bucureşti o casă de vacanţă la mare yacht un bmv seria trei şi un cont rotund în bancă m-a luat de mână fără să mă întrebe măcar cum mă cheamă am închis ochii de parcă urcasem iarăşi în montagne russe mă împiedicam de fiecare privire soioasă ce îmi înfăsura gleznele cu sfori alunecoase de salivă la colţul unui bec spânzurat de tavan o umbră se scurgea pe lângă perete cu o decenţă trecând dincolo de giulgiul cernit am întrebat cine e a spus nu te speria e nevastă-mea brusc a început să miroasă a carne împuţită mi-a venit să vărs şi am fugit mă dureau îngrozitor semnele din umeri se face dragoste după ce terminăm de murit vertical în noi înşine în genunchi se verifică reflexele în oamenii mici instinctele primare sete foame sex nu există îngeri nu există diavoli nu există simplu doar zbor în sens invers am ales de atunci să ramân femeie în semnele acelea cineva mă înşeală în fiecare noapte cu mine uneori dimineaţa găsesc uşile dulapului deschise un copil plângând şi o pereche de aripi liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
27
28
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
blestem
să scuture cerul doar jar şi scânteie spre umbra aceasta cu chip de femeie, străină de lume, de sine străină, ce poartă în pântec un făt de lumină şi-n coastă se-ntoarce cu mult înainte, de clipa când lutul de lut se dezminte, o mistuie focul… cenuşa o cere, rămâne doar locul să doară durere, uitarea o-nchină… o biată nebună ce zilele una cu alta-şi adună din ceruri închise, pe veci înnodate, la colţuri, cu lutul şi şapte păcate. De vreme iubită, pierdută devreme, nedrept Dumnezeul ce uită s-o cheme…
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
29
tristeţea s-a născut odată cu mine
tristeţea s-a născut odată cu mine suntem surori siameze nu am ştiut niciodată unde începe ea unde sfârşesc eu nu am ştiut nici numele Tatălui îmi amintesc doar voluptatea cu care ne-a hrănit la sânul ei noaptea într-o zi am aflat Tatăl nostru îmbătat de vinul trupului ei i-a însămânţat pântecul încredinţându-i rodul lui Ophiuchus peste un timp mama s-a împiedicat de ultima treaptă a scării şi a căzut strigând a iertare neputinţa de a păstra întreg semnul Tatălui ne-a născut înainte ca proocirea să se împlinească şi s-a ghemuit în ea ascunzându-şi ruşinea
30
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
am trăit şi am iubit cu sora mea geamănă strâns lipită de mine semănam ca două picături de lapte eu zâmbet de foc ea zâmbet deloc eu ochiul închis ea ochi de abis când ne vedeau copiii ne arătau cu degetul femeile îşi făceau semnul crucii cu limba în gură doar bărbaţii ne plăceau pe amândouă până într-o zi când inima mea biata mea inimă a început să alerge mai repede prin coridoarele trupurilor şi nu mai stiu doctorii spuneau ce miracol una dintre surori mai trăieşte dar nici măcar Tatăl nu ştie care dintre ele două
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
31
iubita poetului (starea de vineri)
privirile tale fac dragoste cu toate femeile în ochii cărora păcatul îşi desface lasciv coapsele femeile tinere femeile singure femeile altora în colţul ochilor mei lacrimile se aşează în genunchi pleoapele coboară a renunţare eu nu am fost iubita poetului doar a nevoilor sale am răsucit adânc pumnalul în pântecul măruntelor aşteptări de femeie să păstrez intactă aparenţa presupusei mele fericiri în saloanele belle époque ale rătăcirilor sale înţesate de taine mătăsuri catifele haute couture paul poiret intrigi leşinuri frivole şi săruri o lume ameţită de mazurka vals cotillion cadril şi şampanie perriere jouet pledează obscen cauza reperelor fără vârstă claviatura pianului dezacordat păstrează amprenta ultimei atingeri 32
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
un carnet de bal cu numele său caligrafiat stângaci pe una dintre filele de sidef roz legate între coperţi de argint într-un secretaire locuit de nobile familii de molii un monoclu priveşte lista lui proust deasupra un joben din care iese în fiecare noapte o femeie goală cu două bufniţe pe umeri un baston din lemn de smochin ţintind sfidător înălţimea peretelui scorojit şi dragostea pentru mine în spatele nasturilor de la pantaloni poemul acesta nu se va termina niciodată starea de vineri nu-şi revendică niciun final în spaţiul dintre poet şi umbra lui femeile tinere femeile singure femeile altora înlocuiesc aerul cu trupuri înalte de mucava nu-i nimeni să spele cenuşa de pe buzele mele şi toate cuvintele de dragoste respirând palid în arşiţa lor
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
33
34
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
annuit coeptis (începutul a fost încuviinţat)
m-am născut în data de trei spre zece şapte zile şi şapte nopţi a durat travaliul mamei sunt cea de-a treisprezecea fiică am ieşit din uter cu picioarele înainte Aesculapius a crezut că eram deja moartă aveam un şarpe încolăcit pe trup ca o ciudată regresiune vegetală când m-a văzut mama m-a dezlipit de retină a înstrăinare am rămas ţipătul din prelungirea cordonului ombilical m-au aruncat în mijlocul unei mări amniotice alături de treisprezece peşti piranha îmi lipesc deseori gândurile de cochilia îngheţată a timpului ca un copil autist repetând mecanic materia din care se trage şarpele se dezice de mine a drum de pământ dar eu nu mai plec nu mai aştept demult oameni doar ophiuchus mai poate desface cele treisprezece blesteme pe care mama le-a înfăşurat strâns în jurul naşterii ca o ultimă promisiune în calendarul gregorian este a treia oară vineri 13
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
35
femei de iubit şi târfe
dimineaţă cu miros de flăcări şi pământ mergând pe drumul dinspre iad înspre cer fără graba de a ajunge la capăt martie ciopleşte în verde ultima suflare a iernii brazii îşi reazemă frunţile de gleznele norilor fremătând în îmbrăţisarea vântului aşa cum freamătă femeia când hienele tristeţii îi adulmecă sufletul îi pătrund sub piele şi muşcă din pântecul ce păstrează nealterată istoria tuturor religiilor cărnii din acele ore în care dorinţele se înfruntă în sălbaticul război al sângelui nu rămâne decât un gol dureros între coapse zadarnic îţi arcuieşti privirile ca pe un pod pe care îl ceri depărtarilor spre a-i vorbi cu strigătul îngheţat îi sine despre dragoste “dragostea este o gaură” nu întotdeauna neagră o promisiune pentru a fi dusă în pat parfumul trupului posedat se uită repede sunt atâtea femei de iubit în lumea asta tu ai fost doar o târfă ieftină vânzându-şi farmecele în colţ de stradă dar nici măcar târfă nu poţi fi numită ele au un preţ tu nu ai avut niciunul
36
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
te ridici din tine însăţi mereu mai înaltă cu fiecare înserare aşezată sub tălpi cauţi sigurătatea pe care ai aruncat-o ultima oară ca pe o zdreanţă inutilă o netezeşti uşor cu palma şi o îmbraci e singura creaţie haute couture ce ţi s-a potrivit perfect de fiecare dată când ai purtat-o în care te-ai simţit întotdeauna sigură pe tine când privirile bărbaţilor alergau pe crupele perfect cabrate spre gleznele subţiri de iapă pursânge îţi descurci pletele încâlcite de toate nopţile în care te-ai dăruit în numele dragostei îţi aranjezi încă o dată surâsul şi pleci mai departe ştiind că dintr-un ungher pândeste o altă fiară flămândă simţind mirosul cărnii de femeie tânără ”femeia ca o pradă“ e numele jocului în care ai pierdut mergând pe o mână moartă doar trupul tău a fost miza în dimineţile mirosind a pamânt şi a flăcări pe drumul dinspre cer înspre iad vor fi mereu trupuri de iubit femei şi târfe singura diferenţă e ca uneori târfele sunt gratis
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
37
anais ”scriitorii fac dragoste cu orice vor adevărul este că numai aşa pot trăi în două direcţii diferite am nevoie de două vieţi am două fiinţe totul în afară de fericire e nevroză nu cred decât în foc viaţă foc niciodată moarte foc şi viaţă căldura zilei e ca o mână de bărbat pe un sân“
sunt anais curtezana preferată a regilor parnasului adorm întotdeauna la ora când copitele zorilor izbesc pragurile nopţilor de desfrâu ghemuit lângă mine sforăie visul în care am fost odată fecioară iubitul meu îmi aşează o mână sub cap şi cealaltă între zodiile fierbinţi ale coapselor nici în somn nu mai poate îndura depărtarea îmi aminteşte ce scria nu demult şi zâmbeşte “în singurătate şi în prietenia cu vinurile găsesc într-adevăr mai multă voluptate decât în braţele albe şi dezgolite ale unei femei” în prietenia cu nopţile mele viaţa este un prelung ţipăt de extaz pe buzele morţii mintea este cheia de boltă a templului femeii ea deschide larg uşile spre altarul orgasmului interior 38
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
lăsând lanţurile tuturor prejudecăţilor să cadă sunt o femeie la fel ca oricare altă femeie dar nu pot să trăiesc într-o lume normală ca o femeie normală sunt drogul ce nu mi l-am injectat însă memoria sângelui păstrează delirul sunt o insulă virgină pe care nu am călcat dar tălpile mele îi ştiu sălbăticia sunt o nevrotică refuzând internarea în ospiciul cenuşiu al uzanţelor teama de blestemul pământului nu m-a ţinut legată de coasta bărbaţilor nici veşnicia nu mă va ţine captivă între zidurile de smoală încinsă pe care vor apărea secvenţe din viitoarele mele vieţi placentare voi continua să trăiesc în cotlonul cel mai întunecat din minţile lor mă vor striga instinctual în fiecare femeie chiar dacă nu m-au avut niciodată dar în locul meu ecoul propriului strigăt le va răspunde ” bărbaţilor eliberaţi femeia şi ea vi se va dărui întru totul“
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
39
sunt tristă
ca o crisalidă ce ştie că nu va avea niciodată aripi ca un copac ce simte pe trunchi respiraţia fierbinte a joagărului ca o mamă închisă în azilul mizer al minţii ei rătăcite murmurând un cântec de leagăn solemn ca un cântec de îngropăciune nu mai pot suporta mirosul plecărilor mă spăl până la sânge de bărbatul ce mi s-a impregnat în piele îmi aprind ţigara de cânepă fumându-mi neliniştile până la vârful unghiilor aerul mă sufocă mă clatin şi mă sprijin de mine ca de o fereastră deschisă putini ştiu ce înseamnă să dormi cu noaptea întinsă de-a curmezişul peste trupul tău
40
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
să nu te mai poti întoarce de pe o parte pe cealaltă fără să îi simţi apăsarea şi totuşi să strigi dimineţii să plece de teamă că îţi vei vedea chipul zidit între cearcănele ei vineţii nimeni nu ştie ce înseamnă să dormi cu inima învelită într-o filă ruptă din Biblie gândind că astfel Dumnezeu este mai aproape tristeţea se strecoară între zidurile spitalului de urgenţă ca umbra unei femei părăsite între cearceafurile bolnave de tăcere rece şi goală îi simt buzele pe buze pe sâni fac dragoste pentru ultima oară în trupul acesta singurătatea cu esenţe de tămâie măr verde încălzite cu lemn de santal şi mosc alb nu-şi dezminte desăvârşirea barocă
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
41
ménage à trois
în fiecare minciună există un adevăr nerostit până la capăt ziua în care nu îţi mai sunt îmi întinde orele până la încheieturile mâinilor sângele mi se strânge în jurul inimii ca sinucigaşilor frânghia în jurul gâtului o altă femeie îşi înfige unghiile în slăbiciunile tale de poet singur vrea să facă toate lucrurile pe care le face în mod firesc o femeie în ferestre două gânduri înghesuite unul în celălalt pe masă două ceşti un pahar cu vin şi o farfurie cu cenuşă simte că cineva a murit aici nu demult aerul i se face ghem între coaste tace şterge cu mâneca praful dintre umbrele noastre şi tace
42
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
calcă prin toate nopţile prin care am trecut întotdeauna prea grăbiţi ajunge la pat e singurul lucru pe care îl mai are de făcut îmi împachetează adânciturile coapselor odată cu cearşafurile în care s-a tăvălit în fiecare noapte minciuna şi le aruncă te dezbracă de mine de la suflet în jos de la glezne în jos pământul pătrunde în încăperile din care am fost repudiată sângele tău îşi izbeşte fruntea de pereţii de carne a nestăpânire inima mea se întoarce cu spatele în capela albă se tace tace şi trupul peste care aruncă primul pumn de pământ a uitare o urmezi după tine potopul cine să ne îngroape când toti sfinţii sunt goniţi din morţile noastre
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
43
inima mea poartă o eşarfă de ametist
sunt dimineţi în care nu eşti şi nu ştiu unde să mă trezesc ascult giovanni marradi îmi aşez ploile pe muchia sufletului ca nişte acrobaţi în echilibru perfect semnele din timpul apelor între palmele tale un alt Dumnezeu tace nu-mi spune de ce încep să îmi încolţească seminţe amare în urmele tălpilor mă aşez în ferestrele ochilor străjuite cu gratii ruginite de cer neliniştea îmi alunecă de pe chip în falduri calme pe şolduri fâşia căderilor predestinate părul meu se desprinde în şuviţe sălbăticite dinspre umeri spre sâni dinspre sâni înspre coapse drumul mierii
44
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
diluviu de carne valuri înalte de sare şi viciu pielea mea tremură în siajul privirilor tale mă deguşti ca o cupă cu vin selecţionat din biotipul zeilor singuri buzele tale leagă şi dezleagă liniile sângelui din destinul strugurilor şi mă sorb pană la ultima lacrimă un foc bengal mistuie toate fecioarele de abanos închise între tamplele tale pe câmpiile trupurilor cai tineri în galop desfid povara frâului transpirându-şi angoasele într-o goană turbată mâine dimineaţă nu ştiu unde mă voi trezi doar inima mea va purta o eşarfă de ametist pentru a-şi ascunde vânătăile de pe gât
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
45
46
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
messalina şi scribul clan-destin
mărşăluiesc în tâmple tăcuţi hierofanţi la ora când morpheus o pipăie vulgar pe trista messalină din trupul meu de var trecându-i printre coapse cortegiul de amanţi bordelul meu de sânge exultă de minciuni rostite de bărbaţii sfârşiti după orgasm când carnea vămuită de bahicul marasm în vatra goală stinge şi ultimii tăciuni doar narcissus trădează acelaşi lupanar în care messalina şi scribul clan - destin mai sorb din cupe opium amestecat cu vin sfinţind desfrâul cărnii în christic osuar şi zorii tâmpi cerşindu-şi vremelnicul tain surprind între cearşafuri foşnite de păcat o tristă mesalină dormind în trup străin
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
47
apocalipsa după tine de ce nu pleci, de ce te încăpăţânezi să rămâi trebuia să fii demult dincolo dincolo de spaţiul închis al braţelor mele dincolo de trupul închinat prea devreme absenţei eşti acum doar o umbră o umbră murdară de sângele scurs din ochiul meu stâng singurul ochi din care te-a privit întotdeauna moartea cu milă cu îndurare cu îndurarea cerului ce taie sforile muribundului am rămas femeia cu un ochi de sticlă un ochi în care se face tot mai gol cu fiecare privire întoarsă în lăuntruri cu teama că oglinda va sparge masca tuturor spaimelor şi mă vei vedea la fel de frumoasă cum mă vede mama nu te mai privi atâta fato în oglinda aia crăpată cioburile aduc ghinion îmi spunea nu-i adevărat mamă îi răspundeam râzând de la o vreme toate oglinzile mă văd doar pe jumătate cealaltă jumătate niciodată egală niciodată întreagă prea curată pentru a acoperi semnele tuturor aşezărilor în genunchi prea mică pentru păsările captive în colivia dintre coaste prea goală pentru o viaţă de femeie în apocalipsa după tine iubite ochiul meu de sticlă se închide şi plânge în celălalt strigătul acesta se întinde ca o hieratică pată de sânge şi niciun Dumnezeu să mă ducă de mână 48
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
flămânde geneze cu buze de lup
m-aştern, drum de lut, spre Cel ce-o să vină când visul de ieri, desprins de retină, rescrie năvalnic străvechiul Talmud, în negre terţine pe trupul meu nud. când palma clepsidrei uită de palma cu linii de drum tăiate de-a valma, pasărea albă din cuibul ei zboară şi-n mine e gol… sunt Cea din afară… privesc jumătatea de umbră ce s-ar întoarce-n răscruce… mi-e teamă… tresar… de alb jumătate, din coastă mă rup flămânde geneze cu buze de lup, să fiu drum – lumină spre Cel ce-o să vină. liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
49
nu vor fi în ceruri inimi împărţite
în coconul vremii, zborul e minţit, larvele aptere se târăsc pe coate, jumătate goale, negre jumătate, viermuiesc haotic înspre asfinţit. palide gomore vin pe înserat numele de sare să îmi nesfinţească… plâng, dar care ceruri să mă mai primească ? azi şi mâna mamei m-a înstrăinat. din imperiul minţii se desfac, durut, teritorii arse de îmbrăţisare şi îmi fac din gânduri, pentru fiecare, punţi de cer deasupra timpului tăcut. ce zidesc se surpă… şi ce rost mai are când până şi umbra, nopţii m-a vândut ?. 50
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
montagne russe
primeşte-mă-n tine întreagă. şi hai să mergem prin bâlciul aceasta ciudat, chiar dacă sub coaste nimic nu mai ai şi muşcă nisipul de timp dezlegat! de capătul orei agaţă-te! hei! ne cheamă secunda pe drumul de fier, scrâşneşte rugina sub tălpile ei, cărări despicate de-o limbă de cer, ne duc înspre miezul încins. ce prăpăd! se cască în tâmplă abisuri de gând şi frica mă leagă de umbră. nu văd, că ochiul luminii se-nchide plângând. în parcul tăcerii din urbea de scrum, aşteaptă, de-o vreme, acest montagne russe, ca-n ziua plecării, pe şine de fum, să trecem inelul de foc spre apus. liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
51
52
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
Dumnezeu e bărbat!
mă întorc ca şi cum niciodată n-am fost în ţinutul uitat de lumină şi strig: “fă-mă, Doamne, de plumb, să îmi fiu adăpost, să mă pot locui… azi în coastă mi-e frig!” păsări albe de gând desfăşoară absent, într-un zbor inutil, largi spirale de cer, când, femeia - copil, rătăcind în prezent urmăreşte tăcut zborul lor auster. aşezată-n genunchi, la un pas de hotar, înspre zări cu priviri hialine ridic ochi goliţi de răscruci. Într-o clipă dispar păsări negre de gând într-un zbor spre nimic. în libaţii de fum, venerând un oedip aruncat de destin peste timpul curbat, fac din mine un pod cu piloni de nisip şi mă surp… cui să spun? Dumnezeu e bărbat!
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
53
scrisoare despre
astăzi aş fi vrut să îţi scriu despre coapsele îngheţate ale valurilor dezgolite cu furie de palmele cenuşii ale dimineţii despre mirosul nedefinit de alge, amestecat cu iarnă şi dragoste despre cochilia albă ca un interior de femeie la ora ceaiului de santal dar îţi scriu despre noi despre “arhitecţii construcţiilor destinate prăbuşirii” despre podul cu piloni de nisip ale cărui capete se îndepărtează cu fiecare mişcare în sens invers în refluxul memoriei podul sub care ni s-au însumat distanţele dintre o plecare şi o altă plecare într-o ciudată aritmetică a tăcerii
54
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
şi tălpile mele amnezice încercând să-şi amintească drumul străbătut întodeauna până la jumătatea absenţei din noi podul acela pe care nopţile îl traversează de la o vreme legate cu lanţuri de gleznele cerului de teamă să nu cadă în gol post scriptum despre inima mea şi o inimă de rezervă din papier glacée decupată pe conturul perfect al iluziei pentru stocul necesar supravieţuirii unei morţi previzibile despre sângele care nu mai ştie în care dintre ele să rostească rugăciunea de seară despre cât de dreaptă am învăţat să fiu aruncată la intersecţia distanţelor acestei ierni şi nici măcar un singur cuvânt despre tine
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
55
mie, tu, dăruindu-mă (Lui M.B)
e şters conturul palmei tale stângi, dar încă-i simt pe sânul meu căuşul, când încercai în viul tău să strângi, predestinării noastre doar urcuşul. ne îngheţau tăcerile pe rând în ceasurile prea târziu oprite să mai alunge dincolo de gând descumpănirea zilelor minţite. prefigurai un trup, din linii reci, mult prea abstract în el să mă cuprindă şi măsurai absenţe-n clipe seci, privindu-mă tăcut într-o oglindă. şi ce să tai din mine, şi ce nu, ca înjumătăţirea să nu doară? să înţeleg că mie însămi, tu, m-ai dăruit, întreagă, prima oară?
56
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
atavism primordial
în ceasul când păcatul originar mă cheamă noaptea-mi îmbracă trupul de patimi cu un şal de hialine doruri, ţesut cu nod de teamă şi îmi refuză clipa în rutul temporal. când nesupusa lilith mai râde-a răzvrătire şi cerul îl despică demonicu-i orgasm, durut mereu în coastă de grea dumnezeire adam se adânceşte în cruntul lui marasm. şi mărul încă zace, în necredinţa humii, muşcat cu dinţi de fiară… şi Dumnezeu a vrut, din cea dintâi secundă de facere a lumii, să dăinuiască schisma prisosului de lut… un trup de fum… Et misit soporem in Adamum…
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
57
liniştea carnalelor ruine
azi te golesc de mine… las absenţa definitiv să-ţi fie chiriaş şi îmi tocmesc tăcerile când mi-aş striga în pragul vârstei decadenţa aceluiaşi trăit ce nu mă poate închide-n casa-n care am rămas, e sub ferestre zvon uşor de pas dar timpul zace răsturnat pe spate. năpraznic ger e-n ochii mei de-o vreme şi-n cerul tâmplei nici lumină nu-i, de astăzi sunt a mea şi-a nimănui… de-ţi bat tristeţi în uşă, nu te teme, nelocuirii-i sunt mereu străine… e numai umbra mea alunecând, pe muchia tăioasă-a unui gând, spre liniştea carnalelor ruine…
58
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
cuprins sunt cea mai frumoasă / 5 o sâmbătă care nu a existat / 6 înverşunarea timpului târziu / 8 religia cărnii / 9 erotica tristeţii / 10 păcatul / 11 la goulue (încă o noapte ratată) / 12 praguri înspre alb / 15 e şi ăsta un fel de uitare / 16 yams sau de ce pierdem uneori / 18 ceasuri potrivite niciodată la ora uitării / 20 marţea flăcărilor stinse / 23 cartogramă epidermică / 24 cana de lut şi profesiunea de femeie (de-a râsu’ plânsu’) / 26 blestem / 29 tristeţea s-a născut odată cu mine / 30 iubita poetului (starea de vineri) / 32
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat
59
annuit coeptis (începutul a fost încuviinţat) / 35 femei de iubit şi târfe / 36 anais / 38 sunt tristă / 40 ménage à trois / 42 inima mea poartă o eşarfă de ametist / 44 messalina şi scribul clan-destin / 47 apocalipsa după tine / 48 flămânde geneze cu buze de lup / 49 nu vor fi în ceruri inimi împărţite / 50 montagne russe / 51 Dumnezeu e bărbat! / 53 scrisoare despre / 54 mie, tu, dăruindu-mă / 56 atavism primordial / 57 liniştea carnalelor ruine / 58
60
liliana filişan /
o sâmbătă care nu a existat