Curs de baza judo by CENTURY 21 Casa de Vis

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

CURS DE BAZĂ

JUDO Lector Dr. POP IOAN Conf.Univ. Drd. VODĂ ŞTEFAN

CLUJ-NAPOCA

2009

CUPRINS

Istoricul judo-ului.............................................................................................................................................2 Clasificarea tehnică a Judo-ului........................................................................................................................4 NAGE-WAZA – tehnica luptei în picioare..................................................................................................5 NE-WAZA –tehnica luptei la sol.................................................................................................................7 Elementele de bază ale judoului.......................................................................................................................8 Deplasările prin pivotare - formele de baza ...............................................................................................18 KUMI-KATA (priza)..................................................................................................................................18 KUZUSHI (dezechilibrarea).......................................................................................................................20 UKEMI (căderile).......................................................................................................................................24 NAGE-WAZA (tehnica luptei în picioare).....................................................................................................31 ASHI-WAZA (tehnica de picior)...............................................................................................................33 KOSHI-WAZA (tehnica de şold)...............................................................................................................37 KATAME-WAZA (tehnica de umăr şi braţ)..............................................................................................40 SUTEMI-WAZA (tehnica de sacrificiu)....................................................................................................44 NE-WAZA (tehnica luptei la sol)...................................................................................................................46 OSAE-KOMI-WAZA (procedee de imobilizare)......................................................................................46 SHIME-WAZA (procedee de strangulare).................................................................................................48 KANSETSU-WAZA (tehnica de luxare)...................................................................................................51 Regulamentul competiţiilor de judo...............................................................................................................54 Lecţia de judo.................................................................................................................................................70 BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................................75

Istoricul judo-ului JUDO este, fără îndoială, unul din cele mai solicitante sporturi de luptă d.p.d.v. al efortului, abilităţilor şi al nesfârşitei liste de procedee tehnice ce trebuie însuşite şi adaptate continuu. Dar datorită unui om şi al concepţiei sale vizionare,

Judo este recunoscut ca cel mai sigur şi, în acelaşi timp, netraumatizant sport de luptă. JIGORO KANO (născut în 1860 la Mikage – Japonia) este fondatorul Judo-ului aşa cum îl cunoaştem noi astăzi. Absolvent al Universităţii imperiale din Tokio în Litere şi Filozofie, Jigoro Kano a fost, printre altele, o figură proeminentă a mişcării olimpice din Japonia după renaşterea acestora la 1896. În tinereţe, Kano a studiat stilul TENSHIN SHINYO JIU al Ju-Jitsu-lui cu maeştrii Fukudo şi Iso. Originile Ju-Jitsu-lui sunt incerte, existând mai multe teorii asupra locului şi datei de apariţie ale acestei arte marţiale. Majoritatea istoricilor din domeniu, consideră că această artă de luptă a fost “importată” din China în jurul anului 1660. Cu titlu de curiozitate: într-o carte apărută în Olanda la 1674, descriind impresiile de călătorie în orientul îndepărtat ale unui marinar olandez, apare, în gravură, şi prima ilustrare a unui procedeu de Judo (Tomoe nage) desigur, într-o execuţie neconformă cu standardele actuale. Analizând şi prelucrând tehnicile brutale ale diferitelor şcoli de Ju-Jitsu, J. Kano a “reformat” aceste metode de apărare, creând propriul său stil, cunoscut apoi sub denumirea de KODOKAN JUDO. Avantajul Judo-Kodokan era că acesta putea fi practicat în condiţii de securitate deplină. În 1873, guvernul japonez desfiinţează clasa samurailor. Purtatul săbiilor în locurile publice (samuraii aveau acest privilegiu), a fost interzis. Guvernul era totuşi interesat în găsirea unei forme de luptă (hand-to-hand) care să fie predată în Academiile militare şi Universităţile japoneze. Opţiunile evidente erau spre cele două stiluri de luptă mai cunoscute: Ju-Jitsu şi Judo Kodokan. Astfel, în 1886, se organizează un meci între 15 practicanţi din cele două arte marţiale. Rezultatul “testului guvernamental” a fost net în favoarea Judo-ului. Ca atare, acesta a fost aprobat şi acceptat în licee, universităţi şi academii militare ca parte integrantă din sistemul de educaţie. În EUROPA, Judo-ul a fost introdus la începutul sec. XX-lea de către instructorii japonezi, veniţi pe “vechiul continent” să răspândească minunata lor artă marţială. Astfel în Anglia, vestita şcoală de Judo Budokwai a fost înfiinţată de Yukio Tani. În Franţa, a fost Kawaishi care a pus bazele şcolii franceze de Judo. În România, în anul 1928, japonezul K. Ishiguro preda judo şi ju-jitsu la A.N.E.F. pentru o scurtă perioadă de timp. După plecarea maestrului japonez, ştafeta este preluată de către prof. Teacă Emilian care, în cadrul Academiei Naţionale de Educaţie Fizică, predă artele marţiale până spre începutul celui de al II-lea război mondial. La câţiva ani după marea conflagraţie mondială, Judo-ul începe perioada sa de dezvoltare şi afirmare mondială. Prezentăm , pe scurt, principalele momente ale evoluţiei judo-ului: 1948 – se înfiinţează Uniunea Europeană de Judo. 1951 – are loc la Paris, primul Campionat European de Judo. 1951 – se înfiinţează Federaţia Internaţională de Judo. 1956 – are loc, la Tokio, primul Campionat Mondial de Judo. Prima ediţie, desfăşurată la o singură cat. De greutate, s-a încheiat cu victoria japonezului Natsui, locul al III-lea revenind uriaşului olandez Anton Geesink.

1964 – Tokio, prima apariţie a judo-ului în familia sporturilor olimpice, cu ocazia celei de a XV-a Olimpiade. Primii campioni olimpici: japonezii Nakatani, Okano, Inokuma şi olandezul A. Geesink. 1975 – la Munchen, se desfăşoară prima ediţie a C.E. pentru femei. 1980 – la New York, are loc prima ediţie a C.M. pentru femei. În întreaga lume, judo-ul a luat o amploare neegalată de nici o altă formă de artă marţială. În prezent, sunt peste 200 milioane de practicanţi ai acestui sport. Chiar şi numai această impresionantă cifră, ne dă măsura importanţei pe care a avut-o Jigoro Kano în modelarea vechilor arte marţiale şi crearea sportului de luptă dinamic şi în continuă dezvoltare care este JUDO. Evoluţia judoului în ţara noastră prezintă două etape distincte, despărţite de perioada celui de-al doilea război mondial. În prima etapa dezvoltarea judoului este legată de numele profesorului Emilian Teacă, cel care a continuat activitatea începută de prof. Ishiguro, sistematizând exerciţiile, iar în anul 1935 prezentându-le în lucrarea sa “Arta apărării personale”. După cel de al doilea război mondial judoul începe să fie cunoscut mai mult în ţara noastră, fiind legat de numele unor entuziaşti antrenori şi profesori care încearcă să introducă acest sport în cadrul disciplinelor sportive ce se practicau în mod organizat. Încercările antrenorului Botez Mihai (Uzinele Vagonul Arad), prof. Frazzei Florian (Şcoala nr. 48 Bucureşti), lector universitar Avram Ioan (Institutul Agronomic Bucureşti), inginerul Urmă Liviu (I.O.R. Bucureşti), dr. Crişan Ion (Sibiu) ş.a. au fost încununate de succes şi concretizate în anul 1968 prin înfiinţarea federaţiei de specialitate, moment din care judoul devine un sport foarte îndrăgit de tineretul dornic de afirmare a talentului şi a aptitudinilor sale fizice şi intelectuale. Ca sport cu mare aderenţă la tineret, judoul se afirmă cu mari posibilităţi de progres. Cele peste 200 de secţii afiliate la forul naţional, cei peste 15000 de sportivi legitimaţi sunt o garanţie a succesului de care se bucură judoul rândul tuturor categoriilor de participanţi. Campionatele republicane ale copiilor, juniorilor, tineretului şi seniorilor, popularitatea acestor competiţii demonstrează elocvent bucuria cu care tineretul practică acest sport. Afirmarea pe plan internaţional, cucerirea a peste 146 medalii la Jocurile Olimpice, campionatele mondiale, europene şi balcanice dovedesc posibilităţile multiple pe care le are judoul în ţara noastră.

Clasificarea tehnică a Judo-ului Judoul modern are la bază elementele tehnice de elaborate de Jigoro Kano şi perfecţionate de către succesorii săi. Procedeele tehnice au fost

continuu adaptate cerinţelor competiţionale cunoscând permanent modificări şi transformări în vederea eliminării mişcărilor inutile în scopul creşterii vitezei de execuţie şi al surprinderii adversarului. Cu toate aceste simplificări structura biomecanică şi conţinutul procedeelor tehnice au fost afectate într-o mică măsură. Evoluţia tehnicii de competiţie s-a îndreptat spre adaptarea acesteia la calităţile fizice,morale şi morfofuncţionale ale judokanilor. Structura de bază a tehnicii rămâne constantă în perioada de învăţare,ea predându-se în formele clasice. În etapele de perfecţionare şi automatizare a procedeelor tehnice se impune eliminarea unor mişcări legate de intrări,dezechilibrări etc. în funcţie de tipul morfologic al fiecărui judokan. Tehnica judoului se împarte în două grupe mari: 1.Nage-Waza –tehnica luptei în picioare. 2.Katame-Waza –tehnica luptei la sol.

NAGE-WAZA – tehnica luptei în picioare În Nage-Waza au fost grupate toate procedeele tehnice care se efectuează din poziţia în picioare. Tehnica luptei în picioare constituie partea cea mai complexă şi dificilă a pregătirii tehnice. Procedeele tehnice care fac parte din această grupă se împart în subgrupe,în funcţie de segmentele corpului a căror acţiune au ponderea principală în finalizarea execuţiei,de exemplu:şold,braţe,picioare. În totalitatea lor procedeele tehnice din grupa Nage-Waza solicită o bună adaptabilitate a aparatului locomotor,o coordonare a acţiunilor pentru realizarea şi finalizarea fiecărei execuţii tehnice. Procedeele tehnice componente ale grupei Nage-Waza se împart în tehnica proiectărilor Tachi-Waza şi tehnica de sacrificiu Sutemi-Waza. Tehnica de proiectare cuprinde toate procedeele prin care Tori (executantul) urmăreşte aruncarea lui Uke (adversarului) cu spatele la saltea, controlându-i în permanenţă acţiunile. Transmiterea energiei necesară proiectării,legătura pentru finalizarea atacului se realizează prin: - braţe şi mâini - tehnica aruncărilor cu braţele Te-Waza - şold - tehnica aruncărilor cu şoldul Koshi-Waza - picioare - tehnica aruncărilor cu piciorul Ashi-Waza Te-Waza (tehnica aruncărilor cu braţele) cuprinde procedeele tehnice care se realizează în principal prin forţa braţelor şi a umerilor. Aceste procedee utilizează forţa braţelor pentru transmiterea energiei necesară în partea superioară a corpului lui Uke şi se execută prin: • folosirea la maxim a forţei braţelor –proiectarea în genul Uki-Otoshi • folosirea forţei braţelor cu contribuţia picioarelor –proiectare în genul TaiOtoshi

•

folosirea forţei braţelor cu ajutorul unei mişcări de ridicare a spatelui şi umerilor –proiectare în genul Seoi-Nage

Koshi-Waza (tehnica aruncărilor cu ajutorul şoldului) cuprinde procedeele tehnice care se execută cu ajutorul şoldului cu rol de blocare,ridicare şi de lovire înaintea proiectării adversarului. În cadrul acestei subgrupe de tehnici şoldul are un rol important în transmiterea energiei ca punct de sprijin pentru bascularea lui Uke. Braţele acţionează prin tracţiune şi ridicare la dezechilibrarea şi finalizarea fiecărei tehnici. Picioarele contribuie în următoarele moduri: • ambele rămân pe saltea şi printr-o extensie puternică asigură ridicarea lui Uke de pe sol –proiectare în genul Tsuri-Komi-Goshi. • un picior rămâne pe saltea şi execută mişcarea de ridicare prin extensie,celălalt picior facilitează răsturnarea lui Uke,proiectare în genul Harai-Goshi. Ashi-Waza (tehnica aruncărilor cu piciorul) cuprinde procedeele tehnice care se realizează prin operaţiunea de blocare,secerare sau măturare efectuate cu un picior asupra picioarelor sau şoldului lui Uke. Energia transmisă de piciorul lui Tori asupra lui Uke trebuie să fie completată de acţiunea simultană a braţelor şi picioarelor prin formarea unui cuplu de forţe ca în: • tehnice de secerare-proiectare în genul O-Soto-Gari • tehnica de măturare-proiectare ca la Okuri-Ashi-Barai • tehnica de blocare-proiectare în genul Sasae-Tsuri-Komi-Ashi • tehnica de agăţare-proiectare ca la Ko-Soto-Gake Sutemi-Waza (tehnica de sacrificiu) cuprinde procedeele tehnice care se realizează de către Tori prin folosirea energiei de cădere a propriului corp şi transmiterea ei asupra lui Uke în vederea aruncării acestuia pe spate. Această grupă de procedee tehnice urmăreşte ca prin propria cădere a lui Tori (Sutemi) forţa braţelor să fie amplificată pentru scoaterea din echilibru a adversarului. În funcţie de direcţia de executare a sacrificiului procedeele tehnice se împart în două grupe: Ma-Sutemi-Waza (sacrificiu spre spate) în tehnicile în care acţiunea de sacrificiu a lui Tori se efectuează în plan vertical pe spate; Yoko-Sutemi-Waza (sacrificiu lateral) în tehnicile în care acţiunea de sacrificiu a lui Tori se realizează printr-o rulare în spate,oblic pe o parte. În tehnica de Sutemi se foloseşte următorul cuplu de forţe: • acţiunea braţelor este completată de acţiune unui picior-proiectarea în genul Zoko-Gake • înfăşurarea cu ajutorul braţelor-proiectarea în genul Soto-Maki-Komi • blocare la nivelul şoldului –proiectare în genul Uki-Waza

În judoul modern,pregătirea tehnică din ce în ce mai perfecţionată dublată de o accentuată dezvoltare a calităţilor fizice,forţă+viteză,au impus aplicare principiilor de bază ale tehnicilor de sacrificiu şi în folosire tehnicilor clasice. Pentru învingerea rezistenţei fizice,împotriva unor adversari înzestraţi cu o forţă deosebită,se aplică principiul folosirii în totalitate a energiei de cădere a corpului lui Tori. Pentru dezechilibrarea unor adversari care au o mare mobilitate de mişcare pe tatami,Tori îşi suplimentează calităţile fizice cu energia pe care corpul său în cădere o transmite lui Uke. Această subgrupă este introdusă din ce în ce mai frecvent în procesul de pregătire a sportivilor de mare valoare,ca o formă de bază pentru perfecţionarea sportivilor pentru marea performanţă. Harai-Makikomi - secerarea externă a coapsei prin sacrificiu lateral; OSoto-Mkikomi –marea secerare prin sacrificiu; Seoi-Makikomi; UchimataMakikomi etc. sunt doar câteva din noile denumiri care au intrat recent în vocabularul judoului. Tehnica de sacrificiu are la bază principiul fundamental al judoului “minimum de efort pentru maximum de eficienţă”.Bine şi raţional folosită,forţa de cădere a propriului corp contribuie la o economisire a forţelor fizice ale fiecărui judokan în timpul competiţiilor. Studiul asupra folosirii forţelor rezultate din căderea corpului stă la baza perfecţionării stilului de luptă al marilor judokani prin faptul că o tehnică de judo executată rapid prin sacrificiu elimină posibilitatea de contraatac şi apărare a lui Uke.

NE-WAZA –tehnica luptei la sol Cea de a doua grupă a tehnicii judoului cuprinde procedeele de control ale adversarului în timpul luptei la sol. În tehnicile de control energia corpului lui Tori se transmite în mod direct asupra corpului lui Uke. Tori şi Uke în lupta la sol se află în contact direct şi permanent. În Katame-Waza ambii judokani îşi controlează permanent principalele segmente ale corpului. În lupta la sol calităţile fizice au un rol deosebit pentru finalizarea procedeelor tehnice. Grupa tehnicilor de control cuprinde procedeele tehnice care vizează în principal controlul trunchiului,umărului,gâtului şi al articulaţiei cotului adversarului. Katame-Waza cuprinde trei mari subgrupe: • Osae-Komi-Waza – tehnica de imobilizare • Shime-Waza – tehnica de strangulare • Kansetsu-Waza – tehnica de luxare Osae-Komi-Waza (tehnica de imobilizare) cuprinde procedeele tehnice care au ca scop fixarea şi controlul adversarului la sol. Pentru a-l imobiliza pe Uke,Tori trebuie să cunoască tehnica de control a segmentelor şi aplicarea permanentă a unei tensiuni continue timp de 30s

asupra corpului acestuia. Se disting două moduri de aplicare a presiunii asupra pieptului şi corpului adversarului: - utilizând diagonala imaginară,umăr-şold,drept linie a punctului de sprijin,procedeu în genul Kesa-Gatame. Shime-Waza (tehnica strangulărilor) cuprinde procedeele tehnice care se aplica asupra gatului adversarului, obligându-l sa ceară prin bătăi repetate pe saltea sau pe corpul lui Tori întreruperea luptei. Controlul în tehnica de strangulare se efectuează printr-o imobilizare relativă a umerilor adversarului,care sa-i permită lui Tori aplicarea mâinilor pe părţile laterale ale kimonoului sau a antebraţului pe gâtul lui Uke. În funcţie de modul de aplicare a presiunii asupra gâtului se cunosc următoarele procedee tehnice: • tensionarea cu ajutorul reverelor kimonoului, procedee gen Okuri-EriJime. • tensionare cu ajutorul antebraţului,procedee asemănătoare cu HadakaJime. Efectul urmărit prin executarea presiunilor este: • respirator,dacă acţiunea de apăsare se produce pe faţa anterioară a gâtului. • sangvin,circulator,dacă presiunea se aplică pe partea laterală a gâtului. • mixt,circulator şi respirator,la apăsările circulare asupra părţilor laterale şi anterioare ale gâtului. Kansetsu-Waza (tehnica articulară) cuprinde procedeele care se execută cu un efort minim,dar care solicită din partea judokanilor o dezvoltare superioară,a îndemânării şi controlului braţelor,trunchiului şi picioarelor. Controlul se obţine prin blocarea sau răsucirea unui braţ din articulaţia cotului. Tehnica de luxare cuprinde procedeele tehnice care se realizează prin: - extensia braţelor,în care rolul picioarelor este de a-l bloca şi imobiliza pe Uke la nivelul umerilor,cu scopul de a anihila încercările acestuia de a se răsturna,procedee de genul Ude-Hisigi. - extensia braţului cu ajutorul pieptului,în care rolul principal îl are pieptul care presează şi îl menţine pe Uke culcat la sol,procedee asemănătoare cu UdeGarami.

Elementele de bază ale judoului Pregătirea sportivă este un proces pedagogic unitar – de instruire şi educare – al cărui scop principal este obţinerea de performanţe cât mai înalte şi de perfecţionare a calităţilor fizice şi intelectuale ale fiecărui judokan. Pentru 8

realizarea acestor performanţe este nevoie de indici superiori de pregătire fizică, de deprinderi motrice specifice perfecţionate la un nivel înalt, de calităţi morale şi de voinţă deosebite. În judo tehnica pretinde calităţi fizice corespunzătoare şi de aceea pregătirea fizică se situează în imediata apropiere a celei tehnice. Pregătirea tehnică în judo impune însuşirea elementelor şi procedeelor tehnice în concordanţă cu cerinţele de desfăşurare a concursurilor. La baza pregătirii tehnice stă procesul formării şi perfecţionării deprinderilor motrice specifice judoului. În prima etapă sarcina principală este formarea reprezentării corecte a deprinderilor motrice, a obişnuirii cu ritualul, cu echipamentul şi cu alte probleme specifice judoului. JUDOGI (costumul) Pentru practicarea judoului este necesar un echipament special, care poartă numele de judogi. Costumul, asemănător kimonoului purtat de vechii samurai, este confecţionat dintr-un material foarte rezistent pentru a răspunde solicitărilor impuse de învăţarea tehnicii. De regulă este confecţionat din pânză ţesută din bumbac, pentru a rezista la tracţiuni violente. Kimonoul (bluza) este lung atât cât să depăşească şoldurile, până la jumătatea coapsei şi este reţinut de o centură care se înfăşoară de două ori în jurul taliei. Mânecile kimonoului sunt suficient de lungi pentru a acoperi mai mult de jumătate din antebraţ şi suficient de largi pentru a permite o îndepărtare de 35 cm între limita inferioară şi partea cea mai groasă a antebraţului. Cunoaşterea amănunţită a bluzei permite judokanului ca încă din primele zile ale iniţierii să poată folosi cu succes toate posibilităţile de apucare a adversarului, de aplicare a prizei (Kumi-Kata) cu multă eficienţă. În continuare vom descrie kimonoul regulamentar, cu punctele admise pentru aplicarea prizelor corespunzător fiecărui procedeu tehnic, văzute sin faţă şi din spate. De asemenea precizăm şi denumirea locului de unde se poate prinde kimonoul atât pentru mâna dreaptă cât şi pentru mâna stângă.

Costumul văzut din faţă A - Hidari-Yoko-Eri - reverul drept de sus - Migi-Yoko-Eri - reverul stâng de sus B - Hidari-Mae-Eri - reverul drept din faţă - Migi-Mae-Eri - reverul stâng din faţă C - Hidari-Soto-Ue-Sode - mâneca dreaptă de sus din exterior - Migi-Uchi-Ue-Sode - mâneca stângă de sus din interior D - Hidari-Soto-Naka-Sode - mâneca dreaptă de la mijloc, din exterior - Migi-Uchi-Naka-Sode - mâneca stângă de la mijloc, din interior E - Hidari-Sodeguchi - capătul mânecii drepte - Migi-Sodeguchi - capătul mânecii stângi F - Hidari-Mae-Obi - centura din faţă din partea dreaptă - Migi-Mae-Obi - centura din faţă din partea stângă G - Mae-Obi - mijlocul (nodul) centurii din faţă Costumul văzut din spate A - Ushiro-Eri - reverul drept din spate B - Hidari-Ue-Sode - mâneca dreaptă de sus prin spate C - Hidari-Soto-Maka-Sode - mijlocul mâinii drepte prin exterior D - Ushiro-Hidari-Yoko-Eri - costumul pe partea dreaptă în spate E - Ushiro-Obi - centura din spate De remarcat faptul că pentru fiecare procedeu tehnic sunt alte poziţii ale prizelor. De asemenea, este necesară cunoaşterea rolului pe care îl are cuplul de forţe al braţelor în momentul în care se aplică tracţiunile de kimonou. Pantalonul este lung atât cât să acopere mai mult de jumătate din gambă. Lărgimea lui trebuie să permită o îndepărtare de 5-8 cm în zona cea mai groasă a gambei. Pantalonul este strâns în jurul taliei cu un şnur (cordon) care

se leagă în faţă printr-un nod simplu. De regulă pantalonul se confecţionează din doc alb şi este dublat la genunchi (prin interior) pentru a fi mai rezistent. Obi (centura) se foloseşte pentru legarea kimonoului în jurul taliei şi totodată reprezintă semnul distinctiv al pregătirii tehnice a sportivului. În funcţie de valoarea tehnică fiecare judokan poartă una dintre centuri, după cum urmează: - centură albă Kyu 6 Roku-Kyu - centură galbenă Kyu 5 Go-Kyu - centură portocalie Kyu 4 Shi-Kyu - centură verde Kyu 3 San-Kyu - centură albastră Kyu 2 Ni-Kyu - centură maro Kyu 1 Ik-Kyu Cei care posedă o mare valoare tehnică, au obţinut rezultate de prestigiu şi au promovat examenul vor purta centură neagră, făcând parte din clasa “DAN” după cum urmează: - centură neagră 1 dan Sho-Dan - centură neagră 2 dan Ni-San - centură neagră 3 dan San-Dan - centură neagră 4 dan Io-Dan - centură neagră 5 dan Go-Dan - centură roşu cu alb 6 dan Roku-Dan - centură roşu cu alb 7 dan Shichi-Dan - centură roşu cu alb 8 dan Hachi-Dan - centură roşie 9 dan Ku-Dan - centură roşie 10 dan Ju-Dan Lungimea centurii permite înconjurarea taliei de două ori, legarea ei cu nod plat, suficient de strâns pentru a împiedica scoaterea chimonoului. După efectuarea nodului, de fiecare parte rămân două capete de 20-30 cm. Judogi (costumul) trebuie să fie suficient de larg pentru a permite efectuarea mişcărilor necesare executării procedeelor tehnice, îndeosebi pentru a nu incomoda lupta la sol. Un costum incomod, neregulamentar creează mari dificultăţi în procesul de învăţare şi perfecţionare a tehnicii. Cunoaşterea temeinică a posibilităţilor multiple pe care le oferă costumul în timpul luptei are o importanţă deosebită. Linia de forţă, direcţia de acţiune a acesteia şi posibilităţile de forţare asupra corpului adversarului sunt elemente de mare importanţă în instruirea sportivilor. Fiecare judokan trebuie să stăpânească elementele de apărare şi de obţinere a avantajului asupra adversarului, pe care îl poate avea în timpul luptei la un moment dat, dar care poate fi influenţat datorită deranjării costumului, slăbirii centurii, etc. REI (salutul) De la început trebuie să precizăm că în judo, ca şi în celelalte sporturi, întâlnim diferite expresii proprii ţării de origine, pe care le-am tradus în limba română.

Cu toate acestea denumirile japoneze au astăzi o largă circulaţie, fiind folosite în arbitraj, la concursurile de pregătire organizate în alte ţări. Salutul este o formă de manifestare a respectului faţă de profesor, faţă de partener şi de ataşament faţă de colectivul din care face parte, şi nu trebuie neglijat niciodată, fiind considerat un factor educativ de mare importanţă. Ritsu-Rei (salutul din picioare) se execută: • de fiecare dată când elevul se adresează profesorului, • între parteneri la începutul şi sfârşitul fiecărui exerciţiu sau al fiecărei repetări în timpul antrenamentului, • la începutul şi sfârşitul unui meci amical sau oficial, • între echipe la începutul şi sfârşitul întâlnirilor din campionate. Acest salut se execută din poziţia stând cu picioarele apropiate, la o distanţă de cel puţin 2m faţă de partenerul de întrecere. Din această poziţie cei doi judokani se privesc liniştit, concentrat, după care simultan se apleacă înainte, aproximativ 30o-40 o, cu braţele relaxate în jos, cu palmele pe coapse deasupra genunchilor. După o scurtă oprire, care exprimă atitudinea de respect, revin în poziţia iniţială.

În meciurile importante, înaintea comenzii arbitrului, judokanul îşi priveşte adversarul în ochi pentru a-i afla (citi) intenţiile. În acelaşi timp trebuie să-şi păstreze calmul necesar, evitând agitaţia şi nervozitatea excesivă. Capul se menţine drept, cu privirea orientată asupra adversarului. Za-Rei (salutul din poziţia pe genunchi) se execută: • la începutul şi sfârşitul lecţiilor de antrenament, • în timpul când profesorul se adresează întregului colectiv, când analizează lecţiile, când prezintă temele de lucru, etc., • în demonstraţiile tradiţionale “Kata”. Acest salut este mai ceremonios şi se foloseşte ori de câte ori o personalitate a judoului controlează colectivul de sportivi şi se adresează acestora. Din stând judokanul duce piciorul stâng înapoi şi sprijină genunchiul pe tatami, apoi apropie şi genunchiul piciorului drept, aşezându-se pe călcâie. În această poziţie capul şi trunchiul se menţin drepte, iar braţele semiflexate pe lângă corp, cu palmele sprijinite pe treimea superioară a coapselor. În continuare aşează palmele pe tatami înaintea genunchilor la aproximativ 10cm şi accentuează înclinarea corpului, cu privirea orientată spre palme.

După o scurtă marcare a salutului (5-10s) judokanul revine în poziţia iniţială, prin executarea inversă a mişcărilor. SHISEI (poziţia corpului) Shisei reprezintă atitudinea corpului judokanului în timpul luptei, prin care pregăteşte declanşarea procedeelor tehnice de: atac, respingere, contrare, eschivă, contraatac, pe acţiunile de atac ale adversarului. Poziţia pe tatami trebuie să permită fiecărui judokan menţinerea iniţiativei atât în lupta în picioare, cât şi cea la sol. 1. Shizen-Hontai (poziţia naturală) se caracterizează prin deconectare şi calm. Nu este pasivă, ci dimpotrivă reflectă o poziţie de “aşteptare”, din care să se poată trece rapid în atac sau în apărare, în funcţie de situaţie. Poziţia naturală oglindeşte atitudinea corpului prin care se defineşte principiul de bază al supleţei “mişcarea în repaus”, care ilustrează multiplele posibilităţi de mişcare ale segmentelor corpului judokanului. Luarea şi menţinerea acestei poziţii impun: • conservarea stabilităţii corpului prin menţinerea centrului de greutate în interiorul poligonului de susţinere (realizat prin unirea liniilor imaginare formate de tălpi), • posibilitatea executării rapide şi în orice direcţie a deplasărilor, • menţinerea echilibrului indiferent de acţiunile braţelor şi ale corpului.

Poziţia naturală solicită un minimum de efort, deoarece corpul este relaxat şi nu necesită contracţii musculare inutile, picioarele sunt depărtate cât lăţimea umerilor, cu tălpile pe aceeaşi linie, greutatea corpului este egal repartizată pe ambele picioare, iar tălpile cu vârfurile degetelor orientate uşor spre exterior. În funcţie de poziţia picioarelor, în poziţia naturală distingem: Migi-Shizentai (poziţia naturală spre dreapta) în care piciorul drept se află cu o lungime de talpă înaintea celui stâng, iar greutatea corpului este repartizată pe ambele picioare.

Hidari-Shizentai (poziţia naturală spre stânga) în care piciorul stâng se află cu o lungime de talpă înaintea celui drept. Ambele poziţii derivă din poziţia naturală şi se folosesc în timpul antrenamentului, la învăţarea tehnicii de ambele părţi. În ultima vreme poziţia naturală a primit denumirea de “poziţia de atac”, datorită posibilităţilor multiple de declanşare a atacului. Acest lucru trebuie folosit şi în timpul pregătirii, pentru ca fiecare sportiv să-şi poată menţine poziţia de atac în timpul luptei şi în vederea manifestării şi valorificării la un nivel superior a calităţilor fizice, tehnice şi morale pentru câştigarea întâlnirilor. Poziţia de atac are următoarele caracteristici: • greutatea corpului se află bine repartizată pe ambele picioare, transferul greutăţii efectuându-se în momentul deplasării în faza a doua, imediat după păşire; • respiraţia se face normal în timpul atacului, fazele respiraţiei fiind următoarele: kiai (strigătul de luptă) – expiraţie; inspiraţie – dezechilibrare şi intrare; blocarea respiraţiei – aruncare şi expiraţie; • capul se menţine drept, privirea concentrată, gura bine închisă, umerii relaxaţi; • forţa este concentrată în jurul centrului de greutate, la nivelul bazinului (Saida-Tandem) pentru a putea transfera rapid centrul de greutate în interiorul poligonului de susţinere. 2. Jigotai (poziţia joasă), cunoscută şi sub denumirea de poziţia defensivă, se execută cu picioarele mult depărtate, genunchii mult îndoiţi, trunchiul uşor înclinat înainte. Această poziţie este folosită în evitarea luptei, în momentul în care adversarul urmăreşte obţinerea victoriei prin atacuri succesive în forţă. În funcţie de poziţia picioarelor putem avea: Migi-Jigotai (poziţia de apărare spre dreapta), în care picioarele sunt depărtate, cu piciorul drept avansat oblic spre dreapta. Hidari-Jigotai (poziţia de apărare spre stânga), în care picioarele sunt mult depărtate, cu laba piciorului stâng orientată oblic spre stânga. Aceasta este o poziţie de apărare în care centrul de greutate este mult coborât şi picioarele mult îndoite pentru a favoriza menţinerea unei poziţii de forţă, ceea ce nu permite adversarului efectuarea unor dezechilibrări eficiente. Aceste poziţii nu sunt recomandate, deoarece sunt penalizate în cazul în care sunt menţinute timp îndelungat pe parcursul luptei.

Coborârea centrului de greutate reduce foarte mult viteza de execuţie şi de deplasare, îngreuiază execuţia tehnică şi măreşte pericolul de accidentare. După evitarea atacului declanşat de către Uke se recomandă ca Tori să revină în poziţia de Shizentai (poziţia naturală). Poziţiile corpului (atât cea defensivă, cât şi cea ofensivă) trebuie să reprezinte obiectul de studiu permanent în timpul procesului de antrenament, deoarece de ele depinde efectuarea deplasărilor în toate direcţiile impuse de necesitatea executării procedeelor tehnice atât pe partea dreaptă, cât şi pe cea stângă. SHINTAI (deplasarea pe tatami) Deplasările în judo sunt condiţionate, aşa cum am spus şi mai înainte de poziţia corpului. De aceea, un judokan pentru a se deplasa uşor şi tehnic trebuie să păstreze în primul rând o poziţie naturală a corpului, bine echilibrată, să fie relaxat şi mobil. Shintai reprezintă forma de deplasare înainte sau înapoi şi în cazul deplasărilor laterale, la stânga sau la dreapta. Indiferent de direcţia deplasării, greutatea corpului trebuie transferată pe piciorul care înaintează în sensul deplasării. O deplasare rapidă şi bine echilibrată contribuie în proporţie de 90% la reuşita acţiunilor tehnice de atac. În judo, deplasarea pe tatami trebuie să asigure o perfectă libertate tuturor mişcărilor segmentelor, prin asigurarea permanentă a poziţiei naturale a corpului. O deplasare neechilibrată, sărită (Ţopăită) datorită lipsei contactului permanent cu tatami, prezintă pentru adversar poziţii foarte oportune de declanşare a atacului. În timpul deplasării oscilaţiile centrului de greutate pe verticală, dar mai ales pe orizontală sunt deosebit de periculoase. De aceea un judokan trebuie să exerseze în timpul fiecărei lecţii de antrenament formele de bază ale poziţiei corpului şi deplasările specifice până la perfecţiune, proces concretizat prin uşurinţă şi echilibru perfect. Mersul pe tatami trebuie executat astfel, încât centrul de greutate să se menţină tot timpul în interiorul poligonului de susţinere. Ca forme de deplasare menţionăm: Ayumi-Ashi; Tsugi-Ashi; Tai-Sabaki. 15

a) Ayumi-Ashi (mersul normal) este asemănător cu mersul obişnuit, picioarele depăşindu-se alternativ unul pe celălalt. Totuşi în Ayumi-Ashi bazinul are oscilaţii de mică amplitudine lateralorizontale şi nu pe verticală cum întâlnim în mersul pe stradă. Este o formă de bază a deplasării în cadrul tehnicilor din Nage-Waza. b) Tsugi-Ashi (mersul cu pas adăugat) este o deplasare în care un picior îl urmează pe celălalt, succesiv, în mişcare continuă. Această formă de deplasare (prin alunecare, cu paşi adăugaţi) se foloseşte în special atunci când ne aflăm aproape de adversar, sau când dorim să ne apropiem de acesta.

Deplasarea se execută astfel: după un pas înainte, înapoi sau lateral cu piciorul drept, piciorul stâng se apropie prin alunecare aproximativ 25-35cm de primul. Se recomandă ca această deplasare să se execute cât mai simplu, înaintând cu picioarele razant cu solul c) Tai-Sabaki (deplasarea prin pivotare) este cea mai des folosită în judoul competiţional datorită schimbărilor rapide de direcţie şi a poziţiei corpului lui Tori faţă de Uke. Există cinci moduri de deplasare prin Tai-Sabaki, după felul cum se efectuează păşirea cu un picior sau cu ambele. Esenţial este ca mişcarea de pivotare să se facă cu tot corpul, iar umerii să rămână pe aceeaşi linie cu cea imaginară care uneşte labele picioarelor.

Tai-Sabaki se caracterizează prin întoarcerea corpului prin pivotare pe partea plantară a labei piciorului şi prin avansarea sau retragerea celuilalt picior. Mişcarea de rotaţie care se realizează prin pivotare schimbă direcţia de atac a pieptului, şoldului şi a picioarelor lui Tori faţă de poziţia iniţială în care se afla acesta. În Tai-Sabaki un rol important în răsucirea corpului îl are capul, care la începutul pivotării se întoarce spre direcţia în care se efectuează deplasarea.

În judoul competiţional, în contactul direct cu adversarul, segmentele corpului acţionează ca un tot unitar. Astfel, braţele pregătesc pivotarea printr-o mişcare antagonistă, dreptul efectuează o flexie, trăgând de partea stângă a lui Uke, iar stângul în extensie împinge de partea dreaptă a acestuia; capul conduce şi direcţionează mişcarea de răsucire a trunchiului, asigurând în acest mod locul de contact al picioarelor pe noile direcţii. În cazul efectuării unui Tai-Sabaki prin retragerea piciorului, acţiunea braţelor, capului, trunchiului este asemănătoare. Deplasările prin pivotare împreună cu poziţia de atac a corpului reprezintă esenţa judoului competiţional, A.B.C.-ul învăţării şi perfecţionării tehnicii de competiţie. Executarea incompletă sau eşuarea lui Tai-Sabaki duce la ratarea oricărei tehnici. Tai-Sabaki cuprinde unul dintre principiile de bază ale judoului: “folosirea raţională a energiei fizice şi a transmiterii ei asupra adversarului”. În funcţie de amplitudinea pivotării se execută următoarele forme de TaiSabaki (deplasarea prin pivotare): - pivotarea mică – în care arcul de cerc este sub 80 o, - pivotarea mijlocie – în care arcul de cerc este între 80 o - 120 o, - pivotarea mare – în care arcul de cerc este între 120 o - 80 o, - pivotarea prin pas adăugat – în care arcul de cerc este dublu, 360 o, - pivotarea prin săritură – în care arcul de cerc este peste 180 o. Pivotarea mică este folosită în special pentru efectuarea procedeelor tehnice de picior (Ashi-Waza): De-Ashi-Barai, Hiza-Guruma, Okuri-Ashi-Barai, Sasae-Tsuri-Komi-Ashi ş.a. Deplasarea mijlocie este folosită în executarea unor tehnici din grupa procedeelor de picior (Ashi-Waza) şi cea de braţ-umăr (Kata-Te-Waza), cum sunt: Uchi-Mata, Kata-Guruma, Seoi-Nage, Ashi-Guruma ş.a., dar şi a unor tehnici din grupa procedeelor de şold, ca: Uki-Goshi, Harai-Goshi, Sode-TsuriKomi-Goshi ş.a. Deplasarea mare este folosită în special pentru efectuarea procedeelor tehnice din grupa tehnicii de şold (Koshi-Waza), cum sunt :O-Guruma, O-Goshi, Morote-Seoi, Tsuri-Komi-Goshi ş.a. Deplasarea prin săritură este mai des folosită în executarea tehnicilor de sacrificiu (Sutemi-Waza) pentru procedeele Uki-Otoshi, Yoko-Otoshi, YokoGuruma, Yoko-Gake ş.a. Ca element de bază în pregătirea şi în perfecţionarea judokanilor, TaiSabaki constituie factorul primordial în antrenamentul sportivilor consacraţi. Prin studiul individual şi în colectiv se urmăreşte perfecţionarea apropierii de adversar în scopul raţionalizării mişcărilor, al reducerii timpului de execuţie

Deplasările prin pivotare - formele de baza În timpul executării pivotării pe un picior, celălalt descrie o mişcare de translaţie în arc de cerc, apoi piciorul de sprijin se aduce rapid pe noua direcţie în poziţia naturală de bază. Executarea pivotării pe ambele picioare se realizează prin apropierea tălpilor, iar prin răsucirea pe vârfuri se efectuează schimbarea direcţiei. După schimbarea direcţiei se revine în poziţie naturală, picioarele depărtându-se la distanţa impusă de noua poziţie. Pivotarea prin retragerea piciorului avansat al lui Tori realizează transferul centrului de greutate al lui Uke în propriul poligon de susţinere. Acesta impune blocarea piciorului de atac al lui Uke sau efectuarea unor acţiuni înşelătoare, pentru a nu-i permite declanşarea unor acţiuni de atac. Aceste forme de Tai-Sabaki folosite în judoul competiţional în funcţie de bagajul motric, de calităţile fizice ale judokanului şi de cerinţele metodice necesare pentru executarea unor procedee au fost mult perfecţionate şi adaptate cerinţelor noi ale regulamentelor de concurs.

KUMI-KATA (priza) Iniţierea în tehnica judoului impune acumularea cunoştinţelor tehnice şi a deprinderilor motrice necesare pentru învingerea adversarului care se opune activ. În permanenţă pe tatami se duce o luptă între cei doi judokani, cu scopul de a-şi pune în valoare cunoştinţele tehnice şi calităţile fizice. Lupta începe prin aplicarea prizei, aceasta constituind elementul de bază prin care judokanul controlează acţiunile adversului, caută să-şi creeze momentul de declanşare a atacului şi să finalizeze tehnica preferată. Kumi-Kata este mijlocul de bază prin care se stabileşte legătura între cei doi judokani în timpul luptei. Priza diferă de la judokan la judokan, în funcţie de tehnicile pe care caută să le finalizeze, de poziţia de luptă adoptată, înaltă sau joasă, pe direcţia de declanşare a atacului spre dreapta sau stânga, de combinaţiile, înlănţuirea tehnicilor, de talia fiecărui sportiv. Priza normală (sau priza de studiu) se foloseşte în cadrul procesului de pregătire tehnică la începutul fiecărei lupte competiţionale, înaintea trecerii la prizele de execuţie a tehnicii de concurs. Pentru executarea prizei normale Tori apucă cu mâna dreaptă la mijloc, în partea stângă, de faţa reverului kimonoului lui Uke, iar cu mâna stângă la nivelul cotului prinde mâneca dreaptă. În funcţie de executarea tehnicilor preferate există următoarele prize de bază:

Oku-Eri-Kumi-Kata (priza înaltă de rever) se caracterizează prin apucarea reverului adânc în spate, la nivelul gâtului adversarului, iar cu mâna stângă aplică priza normală de mâneca kimonoului la nivelul cotului. Se foloseşte pentru executarea procedeelor tehnice: Uchi-Mata, O-SotoGari, pentru combinaţia Ko-Uchi-Gari cu O-Uchi-Gari, Tai-Otoshi cu O-Uchi-Gari, Ko-Uchi-Gari cu Uchi-Mata etc. Yoko-Eri-Kumi-Kata (priza laterală de kimonou) se caracterizează prin poziţia, mâinii drepte care apucă de kimonou la nivelul axilei stângi a lui Uke, iar stânga apucă mâneca dreaptă sub nivelul cotului drept. Această priză scurtă menţine mai strâns costumul, şi în consecinţă blochează deplasarea laterală a lui Uke şi se foloseşte pentru executarea procedeelor cu proiectare laterală a lui Uke, ca: Tai-Otoshi, Harai-Goshi, O-Soto-Gari, Uchi-Mata şi a combinaţiilor DeAshi-Barai cu Tai-Otoshi, O-Uchi-Gari cu Tai-Otoshi. Mae-Eri-Kumi-Kata (priza mijlocie de costum) este în general folosită de către judokani cu o talie mică, în care mâna dreaptă prinde kimonoul lateral stânga la nivelul sternului, iar mâna stângă prinde mâneca dreaptă la nivelul cotului. Se foloseşte pentru executarea procedeelor: Sasae-Tsuri-Komi-Ashi, Morote-Seoi-Nage, Tai-Otoshi, O-Uchi-Gari, Tsuri-Komi-Goshi, Hiza-Guruma, Seoi-Nage, Ko-Uchi-Gari cu Tsuri-Komi-Goshi, O-Uchi-Gari cu Tai-Otoshi etc. Shida-Eri-Kumi-Kata (priza joasă la nivelul centurii ) este o priză defensivă în care mâna dreaptă apucă kimonoul la nivelul şoldului drept interior, iar mâna stângă apucă mâneca dreaptă la nivelul cotului. Cu această priză se execută toate tehnicile de şold, din care amintim: O-Goshi, Uki-Goshi, TsuriKomi-Goshi, Kata-Guruma etc. Priza joasă la nivelul centurii, ca priză defensivă, Tori o foloseşte blocând cu mâna dreaptă toate acţiunile de Tai-Sabaki ale lui Uke şi controlează în acelaşi timp toate mişcările adversarului la nivelul bazinului. În afara prizelor clasice, în judoul competiţional se mai folosesc şi prizele intermediare, prin care se urmăreşte să se ajungă cu ajutorul acţiunilor înşelătoare la Kumi-Kata de bază necesară executării tehnice dorite. În timpul luptei pe tatami fiecare judokan încearcă să-şi surprindă adversarul, executând tehnicile cu prize intermediare (derivate ale prizei naturale), adaptând la cerinţele momentului respectiv poziţia cea mai bună pentru a prinde costumul. Astfel, pentru efectuarea tehnicilor de umăr şi şold se foloseşte priza Morote-Eri-Kumi-Kata, cu ambele mâini la nivelul pieptului de ambele revere. Pentru efectuarea aruncării pe spate (Sode-Tsuri-Komi-Goshi) se foloseşte priza Sode-Kumi-Kata, priza de ambele mâini (la nivelul inferior) sub cot. Această priză este bună şi pentru executarea combinaţiei Sode-TsuriKomi-Goshi cu O-Soto-Gari. Priza de aceeaşi parte se foloseşte în special în momentul încercărilor nereuşite în aplicarea prizei normale cu braţul drept executată în lupta cu

adversarii cu priza pe partea stângă sau a tehnicilor Ippon-Seoi-Nage, SotoMaki-Komi. Mâna dreaptă a lui Tori prinde reverul drept a lui Uke la nivelul gâtului, în momentul atacului cu Tai-Otoshi sau Seoi-Otoshi, iar mâna stângă prinde rapid reverul alături de cea dreaptă. În cazul trecerii la lupta la sol această priză este bună pentru aplicarea tehnicilor de Shime-Waza (ştrangulări). Priza trebuie luată rapid, mâna dreaptă apucă reverul drept concomitent cu intrarea în procedeu, braţul drept execută dezechilibrarea lui Uke, iar finalizarea tehnicii se face cu ambele braţe. Această priză denumită Okuri-Eri-Kumi-Kata este o priză fundamentală pentru tehnica Yama-Arashi (furtună în munţi). Priza inversă se execută de Tori cu braţele încrucişate, prinzând kimonoul lui Uke de rever la nivelul gâtului; cu mâna dreaptă apucă reverul în partea dreaptă, iar cu stânga de partea stângă. Denumită şi Gyaku-Kumi-Kata se foloseşte de către judokani cu braţe puternice, prin încercarea strangulării adversarului cu tehnicile Mari-Komi-Jime, Okuri-Eri-Jime sau Kata-Ha-Jime. Prin întoarcere se poate executa Sode-Tsuri-Komi-Goshi. Prizele ca şi deplasările pe tatami sunt elemente de cea mai mare importanţă în procesul de iniţiere şi perfecţionare a viitorilor judokani. După demonstrarea de către antrenor a principalelor forme de deplasare şi a prizei normale, acestea trebuie să fie prezentate în toate lecţiile de pregătire a judokanilor. Fără o stăpânire perfectă a acestor elemente tehnice de bază nu se poate obţine progresul în judo, nu se pot perfecţiona procedeele specifice luptei şi nici însuşi alte tehnici.

KUZUSHI (dezechilibrarea) Dezechilibrările reprezintă elementul esenţial în efectuarea procedeelor din judo. Un procedeu executat fără dezechilibrarea adversarului nu aparţine tehnicii judoului. Tori trebuie să execute dezechilibrarea în aşa fel, încât Uke (adversarul) să fie adus într-o poziţie de maximă dezechilibrare cu minimum de efort. Tori trebuie să aibă în permanenţă o poziţie în care să se afle într-un echilibru dinamic. Pe toată durata efectuării dezechilibrării adversarului, Tori îşi va păstra centrul de greutate în interiorul poligonului de susţinere. Tracţiunea pentru dezechilibrarea lui Uke o fac braţele, la care se adaugă contribuţia tuturor segmentelor corpului, braţele constituind pârghiile de transmitere a energiei corpului lui Tori. Scoaterea din echilibru se realizează în patru direcţii principale: înainte, înapoi, lateral-dreapta, lateral-stânga. Sistemul “Happono-Kuzushi” cuprinde toate cele 8 direcţii de dezechilibrare corespunzător principalelor direcţii ale poligonului de susţinere.

În timpul competiţiilor, lupta pe tatami se desfăşoară pe baza unui studiu permanent pentru dezechilibrarea adversarului, care se opune activ, deoarece la rândul său Uke urmăreşte scoaterea centrului de greutate al lui Tori din poligonul de susţinere. În funcţie de direcţia de deplasare a oponentului şi ţinând seama de folosirea raţională a forţei prezentăm în continuare formele clasice de dezechilibrare. 1. Mae-Kuzushi (dezechilibrarea înainte) se efectuează prin: - tracţiunea de rever şi de mâneca kimonoului, - continuarea acţiunii de înaintare a lui Uke, - împingerea rapidă înapoi, pe reacţia de opoziţie normală a lui Uke. 2. Ushiro-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi) se realizează prin: - împingerea înapoi de reverul kimonoului, - amplificarea deplasării spre spate a lui Uke, - tracţiunea energică înainte, pe reacţia de opoziţie a lui Uke.

3. Migi-Kuzushi (dezechilibrarea laterală – dreapta) se realizează prin: - tracţiunea cu mâna stângă de mâneca dreaptă a kimonoului şi ridicarea cu mâna dreaptă de reverul kimonoului, - amplificarea deplasării spre dreapta a lui Uke, - provocarea reacţiei lui Uke înapoi-stânga sau înainte-stânga.

4. Hidari-Kuzushi (dezechilibrarea lateral-stânga) ca mod de execuţie este asemănătoare cu dezechilibrarea lateral dreapta; în ambele dezechilibrări greutatea se află pe piciorul din partea în care se efectuează dezechilibrarea. 5. Migi-Mae-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înainte-dreapta). 6. Hidari-Mae-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înainte-stânga). 7. Migi-Ushiro-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi-dreapta). 8. Hidari-Ushiro-Sumi-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi-stânga). În cadrul procesului de instruire trebuie să se acorde o atenţie deosebită dezechilibrărilor. Prin tehnica Kuzushi se realizează un principiu de bază al judoului, dozarea efortului, se dezvoltă simţul de anticipare a acţiunilor, se perfecţionează coordonarea segmentelor corpului, elemente fără de care nu se poate învăţa tehnica judoului. Pentru dezechilibrarea adversarului se recomandă ca tracţiunea sau împingerea să se execute în sens ascendent şi pe direcţia deplasării acestuia. În metodica de predare şi de învăţare a dezechilibrărilor se folosesc următoarele mijloace: a) Autodezechilibrarea se foloseşte în primele lecţii în care se predau noţiuni despre echilibru. Pentru ca fiecare judokan să-şi aprecieze efectul dezechilibrării trebuie să execute anumite exerciţii în care se urmăreşte autoscoaterea din echilibru. Astfel, din poziţia Shizentai se vor indica direcţiile prin care se poate scoate din echilibru, prin aplecarea corpului înainte, înaintedreapta, lateral-dreapta, înapoi-stânga, etc. Este foarte importantă dezvoltarea simţului echilibrului. Pentru aceasta în primele lecţii se recomandă introducerea unor jocuri dinamice în care sportivii să aibă de efectuat acţiuni pentru dezechilibrarea partenerilor sau să depună efort pentru menţinerea echilibrului. De asemenea, se recomandă efectuarea unor exerciţii pe aparatele de gimnastică, mers şi alergare cu ochii acoperiţi. b) Dezechilibrarea adversarului din poziţii statice se efectuează în momentul în care judokanii au formate deprinderile de mişcare, cunosc formele de deplasare pe saltea şi aplică corect prizele de bază. Judokanii se află faţă în faţă în poziţie naturală şi se apucă reciproc prin Kumi-Kata fundamentală. Pentru Mae-Kuzushi (dezechilibrarea înainte) Tori îl trage pe Uke spre el, ridicându-l în acelaşi timp în sus şi efectuează dezechilibrarea acestuia pe vârfuri. Se repetă de 5-10 ori, după care partenerii schimbă rolurile. Dezechilibrarea înainte este folosită pentru executarea procedeelor tehnice de şold, umăr şi a unor tehnici de secerare. Ushiro-Kuzushi (dezechilibrarea înapoi) se execută printr-o împingere a lui Uke la nivelul reverului cu mâna dreaptă, iar cu mâna stângă îl apucă de kimonou la nivelul cotului şi-l ridică uşor în sus, pentru a-i deplasa greutatea în

spate, pe călcâie. Dezechilibrarea înapoi se foloseşte în special pentru efectuarea procedeelor tehnice de picior (Ashi-Waza). Dezechilibrările lateral (Hidari-stânga, Migi-dreapta) sunt frecvent folosite în judo. Pentru scoaterea adversarului din echilibru Tori trage în jos cu mâna din direcţia efectuării dezechilibrării pentru a încărca piciorul lui Uke, iar cu mâna din interior ridică de rever partea opusă. Astfel greutatea lui Uke trece pe piciorul drept sau stâng, pe marginea laterală a tălpii. Dezechilibrările lateral se folosesc ca formă principală de trecere a greutăţii corpului de pe un picior pe celălalt. În antrenament, trecerea greutăţii de pe un picior pe celălalt trebuie efectuată astfel încât centrul de greutate să se menţină în interiorul poligonului de susţinere. c) Dezechilibrarea din deplasare este cel mai des folosită în judoul competiţional, deoarece procedeele tehnice se execută din mişcare, ceea ce impune pregătirea sportivilor cu executarea dezechilibrărilor în mişcare. În timpul deplasării pe saltea centrul de greutate al judokanului se deplasează în interiorul poligonului de susţinere atât în plan vertical, cât şi în plan orizontal. Aceste deplasări sunt mult mai evidente la începători, depăşind uneori limitele poligonului de susţinere. Pe parcursul pregătirii se îmbunătăţeşte maniera de deplasare, ceea ce contribuie la crearea unei bune stabilităţi a judokanului. Cunoaşterea de către sportivi a formelor de deplasare, a oscilaţiilor centrului de greutate în timpul mersului contribuie la formarea unor reprezentări corecte în vederea acţionării asupra adversarului pentru dezechilibrare. De exemplu, Tori trăgând cu braţele pentru dezechilibrarea înainte a lui Uke poate efectua şi un pas înapoi cu piciorul drept, forţându-l pe acesta să păşească cu piciorul stâng, amplificându-i astfel instabilitate pe acest picior. Pentru a realiza dezechilibrarea, deplasarea se poate face prin paşi succesivi (Tsugi-Ashi). În funcţie de tehnica ce urmează să fie executată, sensul de tracţiune cu braţele poate fi paralel cu solul pentru Sasae-Tsuri-Komi-Ashi, lateral şi spre înainte pentru De-Ashi-Barai, împingere şi tracţiune pentru KoUchi-Gari, etc. Pentru o mai mare siguranţă în executarea tehnicii preferate, judokanii folosesc faze de întrerupere în timpul deplasării şi schimbării frecvente a sensului de deplasare. În primele luni de antrenament se învaţă tehnicile dezechilibrării clasice în cele 8 direcţii. În timpul instruirii pentru fiecare procedeu tehnic se învaţă şi acţiunile care concură la dezechilibrarea adversarului. Dacă cu ani în urmă judoul era considerat ca un produs al tehnicii, în concepţia modernă a antrenamentului sportiv dezvoltarea şi utilizarea calităţilor fizice constituie o preocupare de bază pentru obţinerea unui randament superior în pregătirea judokanilor. Ca sport de luptă cu accent de supleţe, judoul impune o dozare permanentă a energiei fizice, pentru obţinerea randamentului maxim în finalizarea acţiunii. Folosirea raţională a forţei se bazează pe principiul “eficacităţii maxime cu minim de efort”, care constă în a ceda în aparenţă pentru a învinge ulterior.

Acest principiu a fost ilustrat foarte clar de J. Kano, ca principiu al supleţei. Folosirea raţională a forţei şi respectarea principiului supleţei stau la baza aplicării dezechilibrării. Pentru a exemplifica acest lucru, prof. Kano a evaluat forţa unui judokan la 10 unităţi, iar a partenerului la 7 unităţi. În timpul luptei a demonstrat că dacă judokanul care dispune de 7 unităţi forţă opune rezistenţă în momentul în care este împins, acesta este inevitabil obligat să se retragă sau este răsturnat. Dacă însă în loc să opună rezistenţă cedează retrăgându-se, judokanul care împinge se apleacă înainte, pierzându-şi echilibrul, şi prin poziţia defectuoasă în care se află mai posedă doar 3 unităţi de forţă. În schimb, judokanul mai slab, bine echilibrat, posedă cele 7 unităţi forţă cu care acţionează cu uşurinţă asupra celui puternic. În acest scop, judokanul mai slab, accentuând prin tracţiune dezechilibrarea celui mai puternic, poate aplica cu uşurinţă unul din numeroasele procedee tehnice pentru a-l proiecta cu spatele pe tatami. Canalizând forţa prin tracţiune sau împingerea în direcţia deplasării lui, Tori reuşeşte să aplice raţional calităţile fizice. Pentru ca dirijarea adversarului în direcţia dorită să fie cât mai eficientă, se asigură o sincronizare corectă a acţiunii segmentelor, precum şi folosirea propriei greutăţi a corpului eficient dirijată prin Tai-Sabaki.

UKEMI (căderile) Înainte de trecerea la învăţarea procedeelor tehnice din picioare, judokanii trebuie să-şi perfecţioneze formele de bază ale mişcării dezechilibrării, urmând să înveţe concomitent şi tehnica contactului cu solul. Cunoaşterea şi aplicarea corectă a tehnicii căderilor măresc încrederea judokanilor în capacitatea de acţiune, fără a exista pericolul de accidentare. Astfel, un judokan va avea o atitudine somatică naturală, relaxată, putând acţiona cu siguranţă şi promptitudine în diferite împrejurări. La contactul cu solul, după o proiectare rapidă, un neiniţiat simte un şoc foarte puternic, care uneori poate provoca accidente foarte grave, ştiut fiind că un contact brusc între două corpuri generează o vibraţie mecanică numită “undă de şoc”. Pentru a anihila şocul provocat de acest contact al corpului cu solul, un judokan trebuie să lovească salteaua cu braţele cu o fracţiune de secundă înainte de a lua contact cu aceasta. Pentru a trece la învăţarea tehnicilor căderilor, judokanii vor executa în prealabil unele elemente din gimnastica acrobatică: rostogoliri, rulări, sărituri peste obstacole, lucru la plasa elastică, etc. Predarea tehnicii căderilor se face cu multă atenţie, în mod gradat, la început din culcat, din şezând ghemuit, apoi din stând, şi doar după învăţarea amortizărilor se poate trece la învăţarea tehnicii Ukemi din mişcare. În metodica predări se impune respectarea următoarelor norme: • în timpul contactului cu solul judokanul trebuie să-şi relaxeze musculatura,

•

capul conduce şi coordonează în aer mişcările corpului, iar în timpul contactului cu solul trebuie evitat şocul cu salteaua, • contactul corpului cu solul se face de partea braţului care efectuează lovitura “antişoc”. În cazul căderilor prin săritură, contactul corpului cu tatami se face printr-o rulare, în care corpul ia contact cu solul în mod succesiv, de la umeri spre picioare, • cotul să fie semiflexat, pentru a putea lovi biciuit cu forţă cu braţul şi palma, • biciuirea saltelei cu braţul şi palma produce concomitent cu energia produsă un şoc şi un sunet puternic ca efect al undelor sonore produse de vibraţiile care se formează în timpul şocului, • picioarele nu se încrucişează în timpul contactului cu solul, marii judokani supă o proiectare a adversarului efectuează o cădere prin răsturnarea corpului, picioarele asigurând o poziţie din care se revine fără efort în stând. Şcoala căderii din judo este folosită şi în practica altor sporturi, de exemplu: fotbal, handbal, atletism (săritura cu prăjina), rugby, ş.a. În stabilirea normelor care stau la baza căderii au fost folosite studiile efectuate timp de peste 18 ani de J. Kano şi elevii săi asupra animalelor (pisica, tigrul, câinele, etc.) şi omului pe grupe de vârstă (adulţi şi copii) în vederea obţinerii unor rezultate folositoare practicii. Adulţii, în special cei neiniţiaţi în timpul căderii şi al pierderii echilibrului se relaxează şi în mod instinctiv feresc braţele din direcţia căderii, a contactului cu solul. Ca o deficienţă menţionăm faptul că musculatura gâtului nu este bine dezvoltată şi capul ia contact cu solul. În consecinţă, în procesul de predare a tehnicilor căderii la copii se va urmări menţinerea capului în piept în momentul contactului cu solul, iar pentru adulţi se va urmări flexarea braţului de lovire. Căderile vor fi predate în mod gradat, începând cu învăţarea biciuirii cu braţul relaxat pe tatami şi ridicarea simultană a capului, ambele mişcări efectuându-se pe expiraţie. Lovirea, expiraţia (se efectuează sub formă de Kiai) şi ridicarea capului se efectuează într-un singur timp şi cu o fracţiune de secundă înainte se loveşte salteaua cu palma. În judoul competiţional, dar şi în pregătirea marilor performeri perfecţionarea şi repetarea elementelor din şcoala căderii în cadrul fiecărei lecţii au un dublu rol: - să permită protejarea capului, prin amortizarea şocului produs de acesta în timpul contactelor dese şi rapide cu solul, - să formeze pe cale senzorială, la nivelul legăturilor pe scoarţă (reflex), “simţul” echilibrului dinamic, eliminând contracţiile inutile ale unor grupe musculare. Ukemi (şcoala căderii) se prezintă sub trei forme principale, gradate de la simplu la complex, după cum se execută căderea în timpul procesului de antrenament, aceste forme fiind grupate în funcţie de direcţia în care se efectuează contactul cu tatami.

În funcţie de direcţia traiectoriei mişcărilor distingem următoarele căderi: Ushiro-Ukemi (căderea înapoi), Yoko-Ukemi (căderea laterală) şi Mae-Ukemi (căderea înainte). USHIRO-UKEMI (tehnica căderilor înapoi) Este specifică judoului, importanţa ei fiind determinată de frecvenţa crescută cu care este efectuată. Pentru învăţarea elementelor constitutive şi legarea acţiunilor motrice ale fiecărui segment al corpului într-o acţiune complexă şi sigură, este indicat ca predarea să respecte regula de la simplu la complex. În acest scop, înainte de executarea căderii din stând, se impune efectuarea ei din poziţii intermediare, sub forma unor exerciţii pregătitoare. a) Căderea înapoi din culcat pe spate. Judokanul se află în culcat pe spate, cu braţele pe lângă corp, cu palmele pe saltea. Braţele se depărtează apoi de trunchi sub un unghi de 35 o-40 o. La comandă braţele se ridică la cca. 2030cm de la sol. Din această poziţie, prin biciuire, braţele lovesc energic salteaua, capul se ridică uşor cu bărbia în piept cu spatele rotunjit şi concomitent cu ridicarea capului se produce o expiraţie puternică însoţită de strigătul de luptă “Kiai”. Tot ca exerciţiu ajutător se recomandă şi rularea din culcat, în care se va pune accent pe acţiunea braţelor care se depărtează de corp, dar şi pe poziţia capului, păstrând bărbia în piept. Fiecare ridicare a capului este însoţită de expiraţie, pentru a obişnui judokanul cu expiraţia după fiecare contact cu solul. Din culcat se execută lovituri ritmice cu braţele pe sol, izbirea saltelei fiind foarte scurtă, cu ridicarea energică a braţelor, lovire percutantă. b) Căderea înapoi din şezând. În această poziţie judokanul are bărbia în piept, spatele uşor rotunjit, genunchii uşor depărtaţi şi flexaţi. Din această poziţie braţele se duc în faţă cu palmele orientate în jos şi se execută o rulare înapoi. Cu o fracţiune de secundă înaintea contactului spatelui cu salteaua, braţele lovesc puternic solul cu palmele orientate în jos. c) Căderea înapoi din ghemuit. Este asemănătoare cu căderea din şezând, cu rulare pe spate, braţele lovind salteaua înaintea contactului bazinului cu aceasta. După mai multe repetări din ghemuit se trece la executarea desprinderilor mici înaintea rulării, acţiune realizată printr-o extensie scurtă şi energică a picioarelor. d) Căderea înapoi din stând. Plecarea se face din stând cu braţele pe lângă corp, se efectuează doi-trei paşi mici înapoi, după care urmează rularea pe spate. Înaintea contactului umerilor cu solul se execută bătaia puternică cu braţele pe saltea, concomitent cu kiai-ul (strigătul de luptă amintit anterior) şi expiraţie puternică. În timpul deplasării se produce o autodezechilibrare în momentul în care spatele se rotunjeşte, iar braţele se duc uşor înainte, pentru a lua elanul necesar pentru lovirea saltelei.

Căderile înapoi sunt cele mai frecvente în timpul competiţiilor, deoarece prin ele se amortizează şocul produs de proiectările efectuate prin tehnicile: OSoto-Gari, Ko-Uchi-Gari, O-Uchi-Gari, Ko-Soto-Gake etc., toate fiind procedee de mare dificultate şi amplitudine.

YOKO-UKEMI (tehnica căderilor lateral) Căderile lateral sunt frecvent întâlnite în practicarea judoului şi se învaţă cu uşurinţă de către judokani. La început, în timpul antrenamentului sportivii îşi acordă reciproc asigurarea. În Yoko-Ukemi amortizarea şocului contactului cu solul este realizată prin lovirea acestuia cu un braţ întins, cu palma orientată în jos. Căderile lateral se învaţă în ambele părţi, în mod gradat, cum am menţionat la căderile înapoi.

a) Căderea lateral din culcat. Judokanul stă culcat pe latura stângă, cu umărul şi braţul drept ridicate de pe saltea. Din această poziţie se efectuează o rulare spre partea dreaptă şi înaintea contactului umărului drept cu solul braţul drept efectuează bătaia pe saltea de la stânga spre dreapta. Se respectă aceleaşi reguli de bază de la cădere: • braţul loveşte salteaua cu putere, fiind întins, • capul este aplecat înainte sau răsucit spre stânga, cu bărbia în piept, • expiraţia este profundă, iar Kiai-ul se execută concomitent cu bătaia. La aceste reguli se adaugă şi amortizarea cu piciorul, aşezând talpa pe sol cu genunchiul uşor îndoit. Braţul ia contact cu solul înaintea corpului. b) Căderea lateral din şezând. Din şezând, braţul drept se ridică la nivelul umărului, orientat către umărul stâng, după care urmează o uşoară rulare pe şoldul drept, o dată cu ridicarea picioarelor. În acelaşi timp salteaua se loveşte cu braţul drept, la un unghi de 35 o-40 o faţă de partea dreaptă a trunchiului. Capul se află aplecat înainte cu bărbia în piept, uşor răsucit spre stânga. c) Căderea lateral din ghemuit. Judokanul stă ghemuit, cu mâna dreaptă la umărul stâng, întinde piciorul drept oblic-stânga, apoi trage bărbia în piept şi rulează înapoi lateral-dreapta. În momentul contactului şoldului drept cu salteaua piciorul stâng se ridică de pe sol, în timp ce braţul drept loveşte puternic salteaua. d) Căderea lateral din stând. Din această poziţie judokanul duce braţul drept uşor spre stânga şi sprijinindu-se pe piciorul stâng întinde piciorul drept oblic spre stânga. Printr-o îndoire pe piciorul stâng coboară bazinul oblic spre stânga, ducând bărbia în piept, apoi rulează pe partea dreaptă. Înaintea contactului cu solul, printr-o săritură pe piciorul stâng, judokanul rămâne o fracţiune de secundă fără contact cu solul. Acesta este momentul în care braţul drept loveşte puternic solul, iar corpul execută o rulare uşoară şi elastică fiind

relaxat, piciorul stâng asigură prin talpă contactul cu salteaua prin care se atenuează şocul căderii trunchiului. Căderile laterale trebuie să se exerseze pe ambele părţi, cu accent deosebit pe perfecţionarea părţii mai puţin îndemânatice a judokanului. În timpul căderii trebuie să se evite încrucişarea picioarelor. Pentru începători şi sportivi cu o coordonare redusă se recomandă ca în timpul antrenamentului să se folosească unele aparate de gimnastică în scopul uşurării mişcărilor. De exemplu, pentru atacul saltelei la momentul oportun se recomandă executarea rulării de pe banca de gimnastică, pentru a corecta şi perfecţiona rularea trunchiului şi acţiunea braţului de atac. Căderile laterale sunt frecvente în judoul competiţional, dar spre deosebire de căderile înapoi şi înainte acestea au o amplitudine mult mai mare, fiind o urmare a proiectărilor ample executate prin Uchi-Mata, Tai-Otoshi, Harai-Goshi, Sasae-Tsuri-Komi-Ashi, Hane-Goshi, ş.a. MAE-UKEMI (tehnica căderilor înainte) Căderile înainte se execută sub două forme: direct şi prin rostogolire. Căderea direct înainte are o importanţă mai redusă şi se întâlneşte foarte rar în competiţiile de judo. Căderea înainte se execută cu amortizare pe braţe. Din stând sau stând pe genunchi corpul cade înainte întins, braţele se întind înainte, iar la contactul cu solul se îndoaie din articulaţia cotului, amortizând astfel şocul. Această cădere se recomandă pentru învăţare, ca o formă a trecerii de la lupta din picioare la cea de sol. Căderea prin rostogolire înainte este cea mai frecventă în procesul de pregătire al judokanilor în competiţii şi demonstraţii sportive. În ultima perioadă, în metodica judoului, tehnica căderilor prin rostogolire înainte apare într-un capitol special, cel al căderilor competiţionale, Zempo-Ukemi şi Zempo-KaitenUkemi. Zempo-Ukemi (căderi înainte prin rostogolire blocată). Tehnica acestei căderi poate fi asemuită cu mişcarea unei benzi rulante. Corpul judokanului în timpul căderii are aproape forma unui arc de cerc.

Pentru executarea acestei căderi din poziţia naturală spre dreapta, judokanul face un pas lateral spre dreapta şi înainte cu piciorul drept, apoi se apleacă înainte, aşează palma stângă (cu degetele orientate spre interior) pe tatami, în acelaşi plan cu piciorul drept, mâna dreaptă o aşează în stânga spre interiorul piciorului drept cu degetele orientate în direcţia piciorului stâng. Din această poziţie judokanul execută rostogolirea peste braţul, umărul şi omoplatul drept. În momentul atingerii solului cu şoldul drept se declanşează atacul puternic al saltelei cu braţul stâng la un unghi de 30-40 o faţă de corp. Piciorul stâng blochează rostogolirea, reduce viteza execuţiei şi opreşte deplasarea corpului pe tatami. La rostogolire, în momentul contactului cu solul, corpul trebuie să fie relaxat, iar bătaia pe saltea foarte puternică. Căderea trebuie executată alternativ pe ambele părţi, evitându-se încrucişarea picioarelor la contactul cu tatami. Zempo-Kaiten-Ukemi (căderea prin rostogolire completă). Această cădere este asemănătoare cu căderea blocată, cu deosebirea că picioarele nu mai blochează căderea, ci se îndoaie, iar în momentul rostogolirii printr-o extensie puternică readuc executantul în poziţia de plecare. Zempo-Kaiten-Ukemi este singura cădere prin care se urmăreşte revenirea judokanului în poziţia de plecare. În timpul luptei reuşita acestei căderi, pe lângă spectaculozitate, are o mare eficienţă nefiind punctată şi putând constitui un element surpriză pentru adversar. Pentru învăţarea şi reuşita căderii prin rostogolire completă se cer ani de studiu, mii şi chiar sute de mii de repetări. În această tehnică sunt esenţiale: deconectarea, execuţia cu curaj, amplitudinea zborului, folosirea unghiului optim al tuturor segmentelor corpului, contactul cu salteaua şi poziţia faţă de adversar care trebuie să fie relaxate. Ukemi – şcoala căderilor – are un rol deosebit de important în procesul de instruire. Prin antrenament dezvoltă şi perfecţionează calităţile fizice şi morale (îndemânare, coordonare, curajul şi dârzenia, supleţea, etc.), calităţi fără de care nu se poate progresa şi obţine performanţe de valoare în judo. În timpul predării tehnicilor căderii se impune executarea unui număr imens de repetări. Nu este permisă trecerea peste noţiunile de bază ale şcolii căderii, deoarece se pot produce accidente.

NAGE-WAZA (tehnica luptei în picioare) Procedeele tehnice din grupa Nage-Waza se împart în trei subgrupe şi fiecare subgrupă se caracterizează prin similitudinea activităţii segmentelor corpului care contribuie la realizarea execuţiei. Prin respectarea principiilor metodice ale procesului instructiv - educativ se pot efectua transferuri pozitive între procedeele tehnice dintre subgrupe. Pentru executarea unui procedeu tehnic în procesul de învăţare judokanul trebuie să respecte o eşalonare metodică a elementelor ce constituie totalitatea acţiunilor motrice de finalizare a tehnicii propriu-zise. În timpul explicării fiecărei tehnici,ambii judokani stau în poziţia naturală pe dreapta (Migi-Shizen-Tai). Fiecare tehnică se descompune în elementele urătoare:dezechilibrarea (Kuzushi);oportunitatea (Kokoro);intrarea (Tsukuri);explozia finală (Kake);atacurile succesive (Renzoku);contraatacul (Gaeshi). KUZUSHI (dezechilibrarea) Execuţia unui procedeu implică o serie de manevre prin care Tori urmăreşte punerea lui Uke într-o poziţie din care să poată declanşa atacul. Dezechilibrarea lui Uke se realizează în direcţia execuţiei tehnice. Dezechilibrarea este: - Directă – pe oportunitatea creată de Uke - indirectă-prin reacţie ca urmare a unei acţiuni a lui Troi la care Uke este obligat să răspundă;prin confuzie-folosirea unei acţiuni contrare direcţiei principale a atacului final (de exemplu atac pornit pe partea stângă şi finalizat pe dreapta). Dezechilibrarea directă urmăreşte amplificarea acţiunii în mişcare a lui Uke. Acesta avansează cu piciorul drept,Tori execută o tracţiune ascendentă

asupra umărului drept,înainte ca acesta să pună piciorul pe sol,producând o dezechilibrare înainte-dreapta. Dezechilibrarea directă pe oportunitate este cea mai eficace,deoarece foloseşte acţiunea lui Uke prin executarea rapidă a celei de a doua faze a procedeului tehnic, intrarea (Tsukuri). Blocajul şi oprirea energică efectuate de Tori asupra piciorului lui Uke care avansează conduc la frânarea piciorului,centrul de greutate îşi continuă oscilaţia înainte şi astfel iese din poligonul de susţinere. Dezechilibrarea indirectă pe reacţia lui Uke se realizează printr-o acţiune energică a lui Tori de împingere a umărului drept,după care cedează rapid retrăgându-şi piciorul stâng,la care Uke păşeşte cu dreptul înainte,realizând dezechilibrarea directă. Dezechilibrarea indirectă prin confuzie se produce prin atac rapid efectuat de Tori cu piciorul drept asupra piciorului stâng a lui Uke, obligându-l să păşească înapoi. În acest moment piciorul drept rămâne în faţă,realizând poziţia dezechilibrării directe.

KOKORO (oportunitatea) În executarea unui procedeu tehnic se impune dozarea permanentă a energiei fizice pentru a putea obţine randamentul maxim în finalizarea execuţiei,respectând principiul judoului “eficacitate maximă cu minimum de efort”.În timpul luptei,prin schimbări rapide şi derutante a direcţiei de deplasare atât Tori cât şi Uke se află de nenumărate ori în poziţii de dezechilibru,care corespund executării unor procedee tehnice. Sesizarea, cunoaşterea acestor situaţii,a momentului în care trebuie să se acţioneze sunt cuprinse în oportunitate. TSUKURI (intrarea) Pentru proiectarea lui Uke fie prin folosirea momentului de oportunitate,fie prin propria acţiune de dezechilibrare,se impune o acţiune rapidă asupra centrului de greutate,de scoatere şi proiectare a acestuia în afara poligonului de susţinere. Pregătire aruncării constituie faza de declanşare a atacului şi se caracterizează prin accentuarea dezechilibrării şi stabilirea contactului cu Uke în cea mai favorabilă poziţie pentru aruncare. Între dezechilibrare şi intrare nu trebuie să existe întrerupere. În judoul de înaltă performanţă ambele apar ca o singură acţiune. În procesul de instruire trebuie să se insiste mult asupra legării dezechilibrării de intrare,deoarece această a doua fază condiţionează reuşita procedeului care urmează să fie executat. Mare artă a campionilor japonezi constă în faptul că dezechilibrarea şi intrarea se realizează subtil şi lejer,nefiind percepute de adversar decât în ultimul moment,cel al aruncării finale. În explicarea fazei de pregătire se include şi acţiunile necesare pentru dezechilibrarea adversarului.

KAKA (explozia finală) După obţinerea unei dezechilibrări bune,asociată cu alegerea momentului favorabil de oportunitate,prin explozia finală Uke este proiectat cu forţă şi viteză pe spate. Pentru a realiza o bună aruncare,explozia finală urmăreşte nu numai proiectarea lui Uke ci şi controlul permanent asupra corpului acestuia în timpul zborului şi îndeosebi în momentul căderii. Uke este controlat permanent din momentul în care picioarele părăsesc solul până când spatele acestuia reintră în contact cu salteaua. Tori trebuie să-şi dirijeze permanent mişcările corpului şi să folosească energia cinetică pentru proiectarea lui Uke. Explozia finală materializează întreaga energie de care dispune Tori,ceea ce impune ca în fazele preliminare de pregătire (Tsukuri-Kuzushi) efortul să se realizeze lejer şi subtil. Pentru obţinerea unei explozii bune este necesar să se realizeze un studiu permanent,mişcarea să fie continuă fără întreruperi,iar efortul maxim să fie dirijat spre execuţia finală. Poziţia capului-bine orientat spre direcţia execuţiei,picioarele îndoite în momentul intrării,pentru a permite detenta maximă în faza propriu-zisă a proiectării. Respiraţia-inspiraţia este profundă în momentul pregătitor (KuzushiTsukuri) blocată în momentul efortului de ridicare a lui Uke,reţinută cu tendinţă de expiraţie la proiectare. Din puncte de vedere psihic, Tori este dominat de ideea realizării unei proiectări decisive,imparabile. Luarea hotărârii,a unei decizii ferme,conduc la coordonarea mişcărilor şi în final la obţinerea rezultatului dorit. În cadrul acestui curs de luptă,care se adresează studenţilor facultăţilor de educaţie fizică şi sport,am selecţionat din numărul mare de procedee tehnice,următoarele:

ASHI-WAZA (tehnica de picior) Tehnica Ashi-Waza se împarte în două grupe: A. Procedeele tehnice a căror acţiune se desfăşoară la nivelul gleznei. B. Procedeele tehnice a căror acţiune se desfăşoară la nivelul gambei. Din prima grupă fac parte: De-Ashi-Barai - secerarea piciorului avansat Ko-Soto-Gari - mica secerare exterioară Ko-Uchi-Gari - mica secerare interioară Tsuri-Kori-Ashi - proiectarea prin ridicarea gambei Sasae-Tsuri-Komi-Ashi - proiectare prin ridicare şi tracţiune Harai-Tsuri-Komi-Ashi - secerare prin ridicare şi tracţiune

Okuri-Ashi-Barai O-Soto-Gari O-Soto-Otoshi O-Soto-Guruma Ko-Soto-Gake O-Uchi-Gari Hiza-Guruma Ashi-Guruma Yama-Arashi

- secerarea ambelor picioare - marea secerare exterioară - marele moment exterior - marea rulare exterioară - mica agăţare din exterior - mare secerare interioară - roata la genunchi - rularea peste gambă - proiectarea prin răsucire cu blocarea gambei

De-Ashi-Barai (secerarea piciorului avansat) Dezechilibrare: înainte-dreapta Oportunitate: Uke înaintează din proprie iniţiativă cu piciorul drept înainte oblic spre piciorul drept al lui Tori. Tsukuri: Tori trage cu mâna stângă de mâneca dreaptă a kimonoului lui Uke înapoi spre dreapta,trecând greutatea pe piciorul drept aflat în spate. Kake: în momentul în care Uke îşi transferă greutatea pe piciorul drept (avansat) Tori acţionează printr-o secerare din exterior stânga spre interior cu talpa asupra gleznei acestuia (fig.13).Mâna stângă continuă tracţiunea energică de mâneca kimonoului în jos,iar mâna dreaptă împinge prin ridicare umărul stâng al lui Uke care va fi proiectat pe spate.

Combinaţii: pe eschivă:

- Tai-Otoshi-stânga - Ippon-Seoi-Nage-stânga - Sode-Tsuri-Komi-Goshi-stânga - Tsuri-Komi-Goshi-stânga

prin retragerea piciorului drept:

- Ippon-Seoi-Nage-dreapta - Hiza-Guruma-dreapta

prin transferul greutăţii pe piciorul drept avansat:

treceri în lupta la sol:

- O-Soto-Gari - Tai-Otoshi - Ko-Soto-Gari - Ko-Soto-Gake

- Kesa-Gatame - Yoko-Shiho-Gatame

Contraatac: • Uke eschivează atacul şi răspunde cu Tsubame-Gaeshi • Uke lasă piciorul lejer şi continuă cu Tai-Otoshi,O-Soto-Otoshi • prin blocarea tracţiunii braţului stâng al lui Tori,Uke răspunde cu O-UchiGari

O-Soto-Gari (marea secerare exterioară) Dezechilibrare: înapoi-dreapta Oportunitate: Uke se află în poziţie statică cu piciorul drept în faţă; avansează piciorul drept;avansează piciorul stâng; se deplasează lateral; îşi retrage piciorul drept sau stâng Tsukuri: Tori deplasează piciorul stâng înainte ducându-l alături şi în exteriorul piciorului drept al lui Uke. Piciorul drept se aduce la nivelul piciorului stâng,braţul drept aşezat pe umărul stâng împinge în spate dreapta şi spre sol;braţul stâng trage de mâneca dreaptă a kimonoului lui Uke. Această acţiune coroborată a braţelor concură la dezechilibrarea lui Uke,prin trecerea greutăţii pe călcâiul piciorului drept. Kake: Tori concomitent cu acţiunea energică a braţelor duce piciorul drept întins înapoia piciorului de sprijin (dreptul) al lui Uke. Secerarea din exterior a piciorului se efectuează prin revenirea energică a coapsei care acţionează asupra coapsei drepte a lui Uke. Mişcarea trebuie să fie amplă las reuşita căreia concură acţiunile conjugate ale segmentelor corpului lui Tori. Astfel trunchiul se înclină înainte şi se răsuceşte spre stânga,în timp ce gamba seceră piciorul de sprijin al lui Uke.

Pe toată durata execuţiei procedeului greutatea corpului lui Tori se află pe piciorul stâng care este orientat cu degetele spre stânga Combinaţii: • Uke îşi retrage piciorul drept, Tori continuă cu Soto-Maki-Komi, TaiOtoshi,Harai-Goshi, Uchi-Mata, Ippon-Seoi-Nage sau O-Uchi-Gari. • Uke avansează piciorul stâng ,Tori continuă cu O-Uchi-Gari,Ko-SotoGari,Ko-Soto-Gake,Hiza-Guruma. • prin atac fals pe confuzie se continuă cu O-Soto-Gari dreapta sau HaraiGoshi stânga Contraatac: • Tori retrage piciorul drept,Uke răspunde cu Uki-Goshi • Tori retrage piciorul stâng,Uke răspunde cu O-Soto-Gari • Tori se retrage circular,începând cu piciorul drept,Uke contraatacă cu Harai-Goshi,Seoi-Nage,Soto-Maki-Komi.

O-Uchi-Gari (marea secerare interioară) Dezechilibrare: înapoi-stânga Oportunitate: Uke se află cu picioarele depărtate în poziţie defensivă avansată (Jigotai); păşeşte cu piciorul stâng în poziţie defensivă spre dreapta; retrage piciorul drept din poziţie defensivă spre dreapta. Tsukuri:această tehnică se execută cu piciorul drept la gamba stângă a lui Uke. Din poziţie naturală dreapta,Tori execută o tracţiune cu mâna dreaptă de mâneca stângă a kimonoului lui Uke,cu priză sub axilă,în timp ce piciorul drept păşeşte înainte. Piciorul stâng se apropie de dreptul cu degetele orientate spre piciorul drept al lui Uke. Braţul drept împinge energic asupra umărului stâng al lui Uke,în timp ce gamba dreaptă agaţă în spate la nivelul tendonului lui Ahile gamba stângă a lui Uke.

Kake:Tori împinge energic cu braţul drept umărul lui Uke în spate şi în jos dreapta. În momentul secerării piciorului corpul lui Tori execută o răsucire în semicerc de la stânga la dreapta;laba piciorului drept care seceră menţine contactul cu solul măturând tatami. Prin sincronizarea corectă a secerării cu acţiunea braţelor se creează un cuplu de forţe în sens contrar,înainte-stânga – înapoi-dreapta,care determină proiectarea lui Uke cu spatele pe tatami. Combinaţii pe eschivă: a) prin păşire înapoi şi lateral: • Uke retrage piciorul stâng şi rămâne dezechilibrat înapoi pe piciorul drept,Tori continuă cu Ko-Uchi-Gari. • Uke retrage piciorul stâng oprindu-l lângă dreptul,Tori continuă cu OkuriAshi-Barai. b)prin păşire înainte: • Uke avansează piciorul stâng,Tori continuă cu Tai-Otoshi,Harai-Goshi, Ippon-Seoi, Sasae-Tsuri-Komi-Ashi. • Uke avansează piciorul drept,Tori continuă cu Uchi-Mata, Hane-Goshi.

Contraatac: • pe retragerea piciorului: Ippon-Seoi, Koshi-Waza, Tai-Otoshi • pe retragerea piciorului şi atac la piciorul drept al lui Tori: Ko-Soto-Gake, Sasae-Tsuri-Komi-Ashi, Uki-Waza, Ura-Nage

KOSHI-WAZA (tehnica de şold) Tehnica aruncărilor cu şoldul cuprinde procedeele tehnice a căror finalizare se realizează cu ajutorul şoldului. Acţiune şoldului este de ridicare,blocare,lovire prin care se realizează proiectarea adversarului. În cadrul grupei tehnicilor de Koshi-Waza un rol deosebit revine picioarelor care printr-o acţiune de îndoire asigură intrarea în poligonul de susţinere a lui

Uke,întotdeauna sub centrul acestuia de greutate,iar prin extensie realizează desprinderea de pe sol. Rolul braţelor este ca prin ridicare şi tracţiune să dirijeze şi să amplifice răsturnarea adversarului pe spate. În tehnica de şold momentele de oportunitate şi dezechilibrare au rolul cel mai important, pentru a preîntâmpina şi elimina posibilităţile multiple de contraatac de care dispune adversarul. Uki-Goshi (mica aruncare peste şold) Dezechilibrare:înainte-dreapta. Oportunitate:Uke se află în poziţia statică cu picioarele pe aceeaşi linie şi cu corpul uşor aplecat înainte. Din mişcare Uke avansează piciorul drept;retrage piciorul drept;avansează piciorul stâng; se deplasează lateral. Tsukuri:din poziţia fundamentală Tori retrage piciorul stâng oblic şi avansează piciorul drept în interior,înaintea piciorului drept al lui Uke (vârful orientat spre interior).Printr-o tracţiune energică a braţului stâng înainte efectuează o pivotare pe piciorul drept îndoit din genunchi şi o răsucire a corpului spre stânga,în timp ce aplică braţul drept în jurul taliei lui Uke pe centura acestuia. Fără a întrerupe controlul asupra adversarului prin acţiunea braţelor şi răsucirea corpului,Tori aduce piciorul stâng uşor îndoit în faţă şi în exteriorul piciorului stâng al lui Uke. Kake:prin extensia ambelor picioare,coordonarea acţiunii braţelor şi rotirea corpului în jurul axei longitudinale, de al dreapta la stânga,Uke este proiectat în faţa lui Tori.

Combinaţii: • pe eschivă: - Uke avansează piciorul,Tori continuă cu O-Goshi,HaraiGoshi. - Uke retrage piciorul drept,Tori continuă cu Harai-Goshi. • pe apărare: - Uke trece într-o poziţie defensivă Jigotai,iar Tori continuă

cu Tai-Otoshi pe stânga. • •

Contraatac: pe eschivă: Tori pivotează în semicerc spre dreapta, Uke contraatacă cu Ura-Nage, Te-Guruma pe dreapta, O-Goshi,O-Guruma pe stânga. pe avansarea piciorului stâng: Uke contraatacă cu Ushiro-Goshi, UtsuriGoshi, Tani-Otoshi. Harai-Goshi (secerarea şoldului)

Dezechilibrare:înainte-dreapta Oportunitate:din poziţia fundamentală spre stânga Uke avansează piciorul drept;din poziţie fundamentală dreapta avansează piciorul stâng;din poziţie fundamentală păşeşte lateral spre stânga. Tsukuri: Tori păşeşte cu piciorul drept înainte între picioarele lui Uke (se formează un triunghi echilateral).Mâna dreaptă a lui Tori prinde adânc reverul la nivelul urechii stângi a lui Uke,iar cu stânga apucă mâna dreaptă în interior şi deasupra cotului. Prin tracţiune cu braţul stâng de mâneca dreaptă (paralel cu solul) şi prin croşetare înainte şi lateral spre stânga se produce o dezechilibrare înainte pe piciorul drept. Kake:moment în care prin acţiunea energică a braţelor Tori pivotează pe piciorul drept,se întoarce spre stânga şi plasează piciorul stâng în exteriorul piciorului stâng a lui Uke,şoldul drept luând contact cu abdomenul. Prin ducerea piciorului drept întins în exteriorul piciorului drept al lui Uke şi prin tracţiunea cu braţul stâng şi răsucirea corpului spre stânga concomitent cu întinderea piciorului stâng îl proiectează pe Uke cu spatele la saltea.

Combinaţii: - la începutul atacului,înaintea angajării piciorului stâng Uke avansează piciorul stâng,Tori continuă cu O-Uchi-Gari,Uchi-Mata; - după trecerea piciorului drept în exteriorul piciorului drept al lui Uke,care blochează,Tori continuă cu O-Soto-Gari, O-Soto-Otoshi; - Uke avansează piciorul stâng, rămâne dezechilibrat înainte, iar Tori continuă cu Harai-Maki-Komi, Koshi-Guruma.

Contraatac: • Tori introduce piciorul stâng Uke atacă cu Ko-Soto-Gake; • Tori introduce piciorul stâng Uke atacă cu Utsuri-Goshi, UshiroGoshi, Te-Guruma.

KATAME-WAZA (tehnica de umăr şi braţ) Procedeele tehnice din această grupă se împart în două subgrupe după importanţa segmentelor cu care este finalizată tehnica: a) procedee tehnice de umăr b) procedee tehnice de braţ Acestea sunt procedee tehnice de mare eficacitate,unele asemănătoare ca structură biomecanică cu tehnicile din grupa de picior,altele cu cele din grupa de şold. Pentru executarea lor se impune o coordonare fină a mişcărilor corpului, o viteză de atac mult crescută,o folosire raţională a energiei de mişcare,a forţei de care dispune fiecare judokan. Ippon-Seoi-Nage (aruncarea peste umăr) Dezechilibrare:înainte-dreapta Oportunitate:Uke se află în poziţia statică cu picioarele pe aceeaşi linie,din care se deplasează lateral-stânga;retrage piciorul drept;se menţine întro poziţie defensivă (Jigotai). Tsukuri:ambii judokani stau în poziţie fundamentală,Tori avansează piciorul drept înaintea piciorului drept al lui Uke,cu talpa întoarsă spre interior. Braţul stâng trage de mâneca dreaptă a kimonoului lui Uke,paralel cu solul,în timp ce mâna dreaptă eliberează priza de rever.

Prin îndoirea accentuată a piciorului drept,Tori efectuează o pivotare de la dreapta la stânga,introduce braţul drept sub axila braţului drept al lui Uke şi apropie piciorul stâng de cel drept.

Kake:concomitent cu întoarcerea corpului spre stânga Tori prinde,prin îndoire,între braţ şi antebraţ braţul drept al lui Uke. În această fază Trăi cu genunchii îndoiţi stabileşte un contact strâns cu abdomenul adversarului blocând cu ambele braţe umărul drept al acestuia. Prin întinderea rapidă a picioarelor simultan cu acţiunea de tracţiune în jos a ambelor braţe şi prin aplecare înainte a trunchiului,Uke este proiectat peste umărul lui Tori cu spatele pe tatami. •

•

Combinaţii: pe eschivă: Uke se deplasează în cerc de la dreapta spre stânga,cu greutatea repartizată în faţă,iar Tori continuă cu Seoi-Maki-Komi, SeoiOtoshi;cu greutatea repartizată înapoi Tori continuă cu O-Uchi-Gari,WakiOtoshi, Ko-Uchi-Sutemi, O-Soto-Otoshi. pe blocaj: - Uke îndoaie picioarele şi blochează cu bazinul înainte,Tori continuă cu Hane-Goshi spre dreapta, Tomoe-Nage pe reacţie prin împingere, O-Uchi-Gari la piciorul stâng.

Contraatac: • Tori deplasează piciorul drept spre stânga,Uke contraatacă cu TeGuruma; • Tori revine după atac,Uke contraatacă cu Hikkomi-Gaeschi, SumiGaeshi, Uki-Waza, Yoko-Wakare. Treceri în lupta la sol: execuţia total nereuşită se continuă la sol prin menţinerea prizelor cu: Kuzure-Kesa-Gatame, Kuzure-Yko-Shiho-Gatame, Ushiro-Kesa-Gatame. Kata-Guruma (roata peste umeri)

Acest procedeu tehnic este adecvat judokanilor cu talie mică. Kumi-Kata (priza) este diferită de cea fundamentală,mâna stângă a lui Tori prinde prin interior mâneca dreaptă a lui Uke la nivelul cotului,iar cu mâna dreaptă la jumătatea reverului. Dezechilibrare: înainte-dreapta Oportunitate: Uke avansează piciorul drept apoi pe cel stâng,sau revine în poziţia fundamentală după un atac blocat. Tsukuri:Tori păşeşte normal cu piciorul drept în interior şi înaintea piciorului stâng a lui Uke,trăgând cu mâna stângă înainte şi prin interior,de mâneca dreaptă a kimonoului lui Uke. Prin retragerea piciorului drept şi eliberarea reverului Tori îndoaie mult picioarele şi intră cu umărul drept mult sub abdomenul lui Uke,apucând cu mâna dreaptă,prin interior coapsa dreaptă a acestuia.

Kake:prin întinderea picioarelor Tori continuă tracţiune cu mâna stângă,ridică trunchiul şi apropie piciorul drept de cel stâng şi îl saltă deasupra umerilor pe Uke. Ridicarea de coapsă şi tracţiunea lateral şi în jos cu cea stângă de mâneca dreaptă va determina răsturnarea înainte cu circa 45º a lui Uke. • •

Combinaţii: pe eschivă: Uke retrage piciorul drept Tori continuă cu O-Uchi-Gari, IpponSeoi-Nage pe blocaj: Uke coboară centrul de greutate, Tori continuă cu Ko-UchiSutemi

Contraatac: acest procedeu este greu de contraatacat în momentul când Tori a reuşit să intre sub Uke. În momentul păşirii lui Tori cu piciorul drept, Uke contraatacă cu Ko-Soto-Gake.

Tai-Otoshi (aruncarea laterală) Procedeul are o largă aplicabilitate competiţională şi este accesibil tuturor judokanilor. Dezechilibrare:lateral înainte-dreapta Oportunitate:Uke se află în poziţia statică;avansează piciorul drept;se deplasează lateral-dreapta;avansează piciorul drept;se menţine în poziţie defensivă (Jigotai). Tsukuri:cei doi parteneri stau în poziţie fundamentală dreapta, Troi retrage piciorul stâng pe aceeaşi linie cu piciorul drept,uşor în exteriorul piciorului stâng a lui Uke. Trece greutatea înainte pe partea anterioară a labelor picioarelor. Cu mâna stângă trage înainte dreapta paralel cu salteaua. Braţul drept ridică şi împinge lateral dreapta,în timp ce piciorul drept blochează la nivelul gleznei piciorul drept al lui Uke.

Kake:în continuare,Tori,prin întinderea piciorului stâng urmat de cel drept,concomitent cu tracţiunea energică în jos a braţului stâng şi de împingere în sus spre stânga cu braţul drept,răsuceşte corpul spre stânga,proiectându-l pe Uke cu spatele pe saltea. •

•

Combinaţii: pe eschivă: - Uke deplasează în cerc piciorul drept apoi îl apropie şi pe cel stâng,iar Tori continuă cu O-Uchi-Gari - Uke păşeşte cu piciorul drept peste cel drept al lui Tori care continuă cu Tai-Otoshi pe defensivă: Tori termină atacul, Uke deplasează lateral piciorul stâng,trece greutatea înainte şi continuă cu O-Uchi-Gari.

•

Contraatac: pe eschivă: - Tori se află perpendicular faţă de Uke care contraatacă cu Ko-Soto-Gari spre dreapta; - în momentul transferării greutăţii de pe piciorul stâng pe cel drept Uke contraatacă cu O-Soto-Gari spre dreapta; pe blocaj: - Tori avansează piciorul stâng lateral-înainte spre stânga Uke contraatacă cu Tai-Otoshi şi trece în lupta la sol.

Treceri în lupta la sol. În momentul contraatacului lui Uke cu tatami,Tori poate continua cu Ude-Hishigi, Ude-Gatame la braţul drept, Kuzure-KesaGatame, Kuzure-Kami-Shiho-Gatame.

SUTEMI-WAZA (tehnica de sacrificiu) Procedeele tehnice de sacrificiu corespund în general judokanilor care au perfecţionată tehnica luptei la sol. Pentru executarea acestor procedee Tori îşi foloseşte greutatea corpului,care în cădere se transmite prin acţiunea braţelor şi a picioarelor asupra corpului adversarului. Tomoe-Nage (aruncarea circulară) Dezechilibrare: înainte Oportunitate:Uke se află în poziţia statică joasă (Jigotai) din care avansează piciorul drept. Pe reacţia adversarului Tori împinge înapoi,apoi cedează pentru a-l determina pe Uke să se dezechilibreze înainte. Tsukuri:Tori îl împinge pe Uke înapoi cu ambele braţe,pentru a crea reacţia de aplecare a corpului înainte. În acest moment Tori plasează piciorul stâng îndoit între picioarele lui Uke,cu talpa sprijinită pe saltea,rulează înapoi prin căderea corpului,duce bazinul cât mai aproape de călcâiul lui stâng, plasând piciorul drept îndoit la nivelul abdomenului lui Uke,cât mai aproape de centură. Kake:fără a opri acţiunea corpului Tori întinde energic piciorul drept şi prin tracţiunea conjugată a ambelor braţe dinspre umeri spre şold îl răstoarnă pe Uke care va fi proiectat în arc de cerc peste cap,cu spatele pe tatami.

Combinaţii:principalele combinaţii ale acestui procedeu cuprind tehnici din lupta la sol,executate cu predilecţie pe partea stângă. Contraatac:la începutul atacului lui Tori,Uke contraatacă cu:Ko-SotoGake,Ko-Uchi-Gari,la piciorul stâng şi O-Uchi-Gari la piciorul drept.

Sumi-Gaeshi (proiectarea în colţ) Dezechilibrare:înainte-dreapta Oportunitate:Uke se află în poziţia defensivă;păşeşte cu piciorul stâng;se apleacă spre dreapta; retrage piciorul drept. Tsukuri:Tori apucă cu mâna stângă sub axila dreaptă,iar cu mâna dreaptă apucă reverul normal sau centura din spate,rulează înapoi pe piciorul stâng îndoit şi apropiat spre piciorul drept al lui Uke. Kake:fără a întrerupe acţiunea,Tori balansează piciorul drept uşor îndoit şi acţionează asupra coapsei stângi a lui Uke pe partea interioară. Această acţiune

de ridicare a coapsei stângi este însoţită de rotarea braţelor spre stânga,braţul drept împinge umărul lui Uke,iar stângul trage energic înapoi spre stânga după care Uke este răsturnat peste umărul stâng. Combinaţii:în lupta la sol. Contraatac:în momentul declanşării atacului Uke contraatacă cu Ko-UchiGari,O-Uchi-Gari.

NE-WAZA (tehnica luptei la sol) Tehnica de control Katame-Waza s-a dezvoltat şi perfecţionat la începutul acestui secol prin studiul competiţiilor organizate între diferitele şcoli ale kodokanului. Lupta la sol a devenit astăzi o artă complexă,cu principii şi forme speciale de pregătire. În procesul de antrenament judokanii sunt instruiţi tehnic,dar şi fizic pentru a răspunde unui efort combinat dinamic şi static. Tehnica luptei la sol se compune din : • tehnica de imobilizare (Osae-Waza sau Osae-Komi-Waza) este formată din tehnici prin care judokanul îşi menţine fixat adversarul cu spatele pe tatami timp de 30s. • tehnica de abandon cuprinde procedee de strangulare (Shime-Waza) şi procedee de luxare (Kansetsu-Waza),prin care se acţionează asupra gâtului (strangulare) şi cotului (luxare),urmărindu-se ca prin forţarea dureroasă a cestora să se obţină victoria.

OSAE-KOMI-WAZA (procedee de imobilizare) Procedeele tehnice de fixare constituie 70% din numărul procedeelor cu care se obţine victoria în lupta la sol. Ele cuprind principiile de bază ale luptei la sol,procedeele de fixare fiind studiate la începutul instruirii în tehnica judoului. 46

Stăpânirea unei buni tehnici în lupta la sol ajută la ascensiunea rapidă atât în instruirea tehnică a luptei în picioare,cât mai ales la succesul în competiţii. În tehnica de control Tori execută o presiune verticală asupra unor porţiuni ale corpului lui Uke,întotdeauna în sens invers faţă de direcţia de rulare prin care acesta caută să evite fixarea. Imobilizările sunt împărţite în două grupe,după direcţiile de acţiune ale lui Tori şi anume: • Imobilizările prin presiune transversală sau în diagonală cu ajutorul kimonoului,Kesa-Gatame,care cuprind 5 procedee de fixare,la care se adaugă şi procedeul Kata-Gatame-imobilizarea umărului. • Imobilizările prin control în patru puncte,Shiho-Gatame, care cuprind 7 tehnici moderne ale judoului şi unele variante care menţin principiile de bază,dar în care poziţiile prizelor şi a corpului sunt uşor schimbate.

Hon-Kesa-Gatame (imobilizare laterală) Control:costal-dreapta Poziţia iniţială: Tori se află aşezat cu şoldul drept lângă axila stângă a adversarului. Piciorul drept în faţă,stângul înapoi,cu talpa pe sol. Poziţia finală: Tori blochează sub axila stângă treimea superioară a braţului drept al lui Uke,iar cu braţul drept cuprinde ceafa adversarului şi cu mâna apucă kimonoul la nivelul claviculei drepte. Pentru a-şi asigura o bază mai mare de sprijin,întinde piciorul stâng oblic înapoi. Prin îndoirea corpului lateral-stânga accentuează presiunea asupra pieptului,lipindu-şi capul de obrazul drept al lui Uke.

Tehnica apărării:Uke apucă cu mâna stângă centura din spate,se răsuceşte spre umărul stâng şi-l răstoarnă pe Tori spre stânga peste corpul său. Yoko-Shiho-Gatame (imobilizarea laterală în patru puncte) 47

Control: lateral-dreapta

Poziţia iniţială: Tori în genunchi în partea dreaptă a lui Uke (formează cu corpurile litera “T”) introduce braţul drept între coapsele lui Uke şi pe sub fesa dreaptă şi-l apucă de centură în dreptul şoldului,iar cu mâna stângă îl prinde pe sub ceafă de reverul kimonoului pe partea stângă a gâtului. Poziţia finală: Tori trage puternic în cleşte cu ambele braţe şi se lasă cu pieptul peste flancul drept al toracelui,întinde piciorul stâng înapoi,sprijinindu-se cu degetele pe tatami,iar dreptul este îndoit şi este lipit de şoldul drept al lui Uke. Acţiune de imobilizare se realizează prin menţinerea prizelor cu ambele mâini,apăsarea pieptului şi controlului cu picioarele. Tehnica apărării:Uke introduce braţul drept pe sub abdomenul lui Tori şi peste umărul stâng şi-l prinde în spate de centură,îndoaie ambele picioare şi prin împingere şi ridicarea bazinului se răsuceşte spre stânga,eliberându-se prin răsturnarea lui Tori peste umărul stâng.

SHIME-WAZA (procedee de strangulare) Procedeele tehnice de Shime-Waza compun împreună cu cele de luxare grupa tehnicilor de abandon. Efectul acestor tehnici,care acţionează prin presiune asupra gâtului are ca scop determinarea lui Uke să solicite întreruperea luptei. În funcţie de regiunea în care se aplică presiunea,strangulările pot fi: • strangulări respiratorii,dacă acţiunea se produce prin presiune asupra traheii. • strangulări circulatorii,în momentul în care acţiunea se produce prin presiuni laterale asupra carotidelor • strangulări mixte,când acţiunea se produce prin presiune circulară asupra ambelor puncte (trahee şi carotidă). În metodica pregătirii,procedeele tehnice de strangulare au fost sistematizate în 7 grupe,ca urmare a poziţiei de plecare şi a acţiunii braţelor asupra gâtului,pe care le prezentăm în continuare. - Grupa Juji-Jime - strangulările în cruce

- Grupa Okuri-Eri-Jime - Grupa Hadaka-Jime - Grupa Kata-Ha-Jime - Grupa Katate-Jime - Grupa Morote-Jime - Grupa Ashi-Gatame-Jime

- strangulările cu reverul - strangulările cu antebraţul - strangulările cu blocarea braţului - strangulările cu o singură mână - strangulările prin presiune cu ambele braţe - strangulările cu ajutorul picioarelor

PRINCIPII GENERALE: 1.Pentru o bună eficacitate Tori trebuie să controleze prin blocare bustul lui Uke. 2.Strangulările respiratorii sunt executate printr-o presiune perpendiculară pe linia umerilor. 3.La strangulările cu antebraţul se folosesc presiunile exercitate cu partea cubitală sau radială a antebraţului. 4.În strangulările sangvine marginea kimonoului trebuie să fie strânsă în jurul părţii laterale a gâtului, comprimând şi centrul nervos ce se află pe partea anterioară a muşchiului cleidomastoidian. Okuri-Eri-Jime (strangularea cu reverul) Poziţia corpului:piciorul stâng al lui Tori blochează cu genunchiul bazinul lui Uke în spate pe sol,piciorul drept este îndoit uşor,orientat spre dreapta. Poziţia braţelor:Tori introduce braţul stâng pe sub axila stângă a lui Uke şi apucă cu mâna reverul acestuia la nivelul pectoralului drept,iar mâna dreaptă trece peste umărul drept al lui Uke şi apucă reverul stâng cu degetul mare în interior (priza cu mâna dreaptă se recomandă să fie luată de rever cât mai adânc)

Kake:Tori plasează capul cu bărbia deasupra umărului stâng al lui Uke. În acest timp Tori retrage genunchiul stâng pentru al dezechilibra pe Uke înapoi dreapta. Cu mâna stângă trage în jos de reverul kimonoului,iar cu dreapta lateral,de la stânga spre dreapta. Este important ca acţiunea ambelor braţe să fie simultană. Tehnica apărării:pentru degajarea din această strangulare,Uke prinde cu ambele mâini cotul şi antebraţul lui Tori trăgând puternic în jos şi înainte (ca la Ippon-Seoi) şi răsuceşte capul spre stânga.

Hadaka-Jime (strangularea în cheie) Hadaka-Jime este o strangulare respiratorie,singura tehnică în care nu se foloseşte reverul kimonoului.Ca tehnică este foarte eficace în competiţii,în special datorită simplităţii acţiunilor care o compun şi poziţiilor variate din care se execută. Poziţia corpului:Tori se află în picioare pe un genunchi sau pe ambii,pe tatami,în spatele lui Uke care se află în şezând.

Poziţia picioarelor:Tori aşează genunchiul stâng pe tatami în spatele lui Uke,iar piciorul drept lateral îndoit,cu talpa orientată în exterior. Poziţia braţelor:din această poziţie Tori trece braţul drept peste umărul drept al lui Uke,cu partea radicală a antebraţului aplicată pe faţa anterioară a gâtului cu palma în jos. Braţul stâng al lui Tori poate avea diferite poziţii,în funcţie de poziţia capului lui Uke şi anume: a) cu palma orientată în sus prinde mâna dreaptă b) presează din înapoi înainte capul lui Uke c) cu antebraţul apasă umărul,iar palma prinde reverul kimonoului propriu,de aceeaşi parte Kake:Tori apasă cu umărul drept asupra regiunii occipitale a capului lui Uke,retrage picioarele înapoi şi printr-o îndoire mare a braţului drept simultan cu tracţiunea cu cel stâng presează puternic asupra traheii adversarului,producând strangularea.

Tehnica apărării: • Uke apucă cu ambele mâini antebraţul lui Tori,în momentul introducerii acestuia,şi prin tracţiunea înainte-jos îşi eliberează gâtul. • înainte de aplicarea prizei lui Tori cu ambele mâini,Uke apleacă capul înainte şi se răsuceşte spre stânga. • Uke introduce antebraţul drept între umăr şi antebraţul lui Tori,paralel cu gâtul.

KANSETSU-WAZA (tehnica de luxare) Procedeele tehnice din această grupă compun împreună cu cele de strangulare grupa tehnicilor de abandon. Metodica învăţării procedeelor tehnice de luxare cuprinde un capitol destinat studiului biomecanic al mişcărilor articulaţiilor braţului,cu accent special pe articulaţia cotului. Judokanii trebuie să cunoască bine limita de mobilitate a

articulaţiei cotului. Asupra acestei articulaţii se acţionează prin respectarea următoarelor principii: a) forţarea prin extensia cotului b) forţarea prin tensiunea (răsucirea) cotului Ambele principii de luxare prin care se forţează articulaţia cotului,se subîmpart în mai multe grupe pe baza segmentului principal la acţiune: mână, braţ, umăr, genunchi, abdomen. - Ude-Garami - luxări prin răsucirea braţului - Juji-Gatame - luxări în cruce - Ude-Gatame - luxări prin controlul braţului - Hiza-Gatame - luxări cu ajutorul genunchiului - Waki-Gatame - luxări cu ajutorul umărului - Hara-Gatame - luxări cu ajutorul abdomenului Pentru eficacitatea unei luxaţii,judokanul trebuie să posede mobilitate şi coordonare bună a braţelor,picioarelor şi trunchiului. Grupa principală a muşchilor implicaţi în reuşita luxărilor o constituie abdominalii şi extensorii spatelui. Ude-Garami (cheia-braţului) Execuţia acestei luxări are la bază principiul răsucirii braţului. Poziţia de studiu:Uke stă culcat pe spate,iar Tori pe genunchi în partea dreaptă,cu genunchiul stâng pe sol,aproape de umărul drept al acestuia şi cu cel drept uşor oblic,fixând cu tibia abdomenul lui Uke. Descrierea tehnicii:Uke ca să se apere întinde braţul stâng spre reverul sau pieptul lui Tori,iar Tori îl apucă cu mâna stângă de încheietura mâini şi ajutându-se cu mâna dreaptă apasă asupra antebraţului în jos.

Kake:Tori aşează genunchiul drept pe tatami,în partea dreaptă a trunchiului lui Uke şi cu pieptul controlează şi blochează umărul stâng al acestuia. Prin ridicarea antebraţului drept şi tracţiunea pumnului cu mâna stângă,Tori efectuează o mişcare de îndoire şi răsucire a cotului lui Uke,obligându-l să abandoneze lupta.

Tehnica apărării:Uke îşi apucă cu mâna dreaptă antebraţul stâng şi rulează în funcţie de reacţia lui Tori spre stânga sau spre dreapta. Indicaţii metodice:Tori trebuie să controleze umărul stâng al lui Uke,iar cu genunchii să păstreze un contact strâns cu flancul drept al acestuia;braţul stâng al lui Uke trebuie să fie îndoit cel puţin în unghi drept.

Ude-Hishigi-Juji-Gatame (luxarea braţului în cruce) Poziţia de studiu:cei doi parteneri se află în poziţia descrisă anterior la procedeul Ude-Garami sau în poziţia de plecare de la Katame-No-Kata. Descrierea tehnicii:Tori stă cu genunchiul pe sol la nivelul gâtului partenerului,iar cu piciorul drept îndoit,cu talpa la nivelul centurii lui Uke care este culcat pe spate. Uke ridică braţul drept pentru a prinde reverul kimonoului. În acest moment Tori cu mâna dreaptă prinde braţul la nivelul articulaţiei pumnului,iar cu mâneca stângă apucă mâneca kimonoului la nivelul cotului şi cu genunchiul drept presează toracele adversarului la nivelul axilei. Cu ambele mâini Tori ridică în sus şi înainte braţul drept al lui Uke,trece piciorul stâng peste capul lui Uke,presând cu partea posterioară a gambei şi coapsei gâtul şi bărbia

lui Uke,având piciorul drept îndoit,cu laba piciorului introdusă sub corpul lui Uke la nivelul omoplatului. Kake:Tori se lasă pe spate având priză la nivelul articulaţiei pumnului (pe antebraţ) drept. Uke se află imobilizat cu braţul între coapsele lui Tori,care prin ridicarea bazinului şi tracţiunea braţului peste piept provoacă o extensie forţată,ceea ce conduce la încetarea luptei.

• •

Tehnica apărării: Uke prinde cu mâna stângă pantalonul lui Tori şi prin împingere înainte îşi eliberează capul rulând spre dreapta. Uke sesizează intenţia execuţiei şi concomitent cu trecerea piciorului lui Tori peste cap îşi prinde cu mâna stângă antebraţul la nivelul cotului.

•

Uke introduce mâna stângă pe sub gamba stângă a lui Tori şi se răsuceşte spre umărul drept, trăgând în jos de braţul drept.

Regulamentul competiţiilor de judo Suprafaţa de competiţie

Suprafaţa de competiţie va fi de dimensiuni minime 14x14m şi maxime 16x16m, ea va fi acoperită cu tatami sau alt material similar acceptabil. Suprafaţa de competiţie va fi împărţită în două. Zona de demarcaţie dintre aceste suprafeţe va fi denumită suprafaţa periculoasă şi va fi delimitată printr-o bandă colorată în general de culoare roşie, aplicată sau vopsită având o lăţime de aproximativ 1m, făcând parte din suprafaţa de luptă şi va fi paralelă cu cele 4 laturi ale suprafeţei de competiţie. Suprafaţa interioară va fi denumită suprafaţa de luptă şi va avea dimensiunile minime 9x9m şi maxime 10x10m. Suprafaţa exterioară va fi denumită suprafaţa de siguranţă şi va fi mai lată de 2,50m. Suprafaţa de competiţie va fi montată pe o platformă elastică. Dacă două sau mai multe suprafeţe de competiţie sunt montate pe aceeaşi platformă elastică menţionată, se permite utilizarea în comun a suprafeţei de siguranţă pentru două suprafeţe de competiţie învecinate. Platforma elastică va fi confecţionată din lemn.

Costumul de judo Combatanţii vor purta un judogi de culoare albă şi în general vor avea o panglică de culoare albastră sau roşie legată deasupra centurii regulamentare. Judogi-ul purtat de combatanţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a. Bluza (kimonoul) va fi suficient de lungă pentru a acoperi şoldurile şi a fi reţinută de o centură înnodată în jurul taliei. b. Mânecile bluzei vor fi suficient de lungi pentru a acoperi mai mult de jumătate din antebraţ şi suficient de largi pentru a permite o îndepărtare de 3-5cm între mânecă şi partea cea mai groasă a antebraţului. c. Pantalonii vor fi largi şi suficient de lungi pentru a acoperi mai mult de jumătate din gambă, lărgimea-capătul pantalonilor va permite o îndepărtare de la 5 la 8cm faţă de partea cea mai groasă a gambei. d. Centura va fi fixată printr-un nod plat şi strânsă suficient pentru a împiedica scăparea bluzei (kimonoului). Lungimea centurii va permite înconjurarea talei de două ori, executarea nodului şi rămânerea unor capete de aproximativ 15cm, de fiecare parte a nodului de fixare. Dacă judogi-ul unui combatant nu este conform prescripţiilor acestui articol, arbitrul va ordona schimbarea lui în cel mai scurt timp posibil.

Condiţii impuse ţinutei combatanţilor Combatanţii vor avea unghiile tăiate scurt şi nu vor purta nici un obiect metalic care să poată răni sau pune în pericol adversarul. Arbitrul va trebui de asemenea să se asigure că cei 2 combatanţi se află într-o perfectă stare de curăţenie corporală. De exemplu, dacă un combatant se prezintă pe saltea cu picioarele murdare, va fi trimis să se spele; sau se prezintă cu judogi-ul murdar, va fi obligat să-l schimbe.

Poziţiile în timpul luptei Combatanţii vor desfăşura lupta în limitele suprafeţei de luptă (art.1). Orice procedeu aplicat când unul sau ambii combatanţi sunt în afara acestei suprafeţe nu este valabil. Un combatant este considerat ca fiind în afara suprafeţei de luptă atunci când, la lupta în picioare, el pune un picior în afară sau dacă executând un procedeu de Sutemi-Waza (aruncare sau sacrificiu) sau Ne-Waza (lupta la sol) el are mai mult decât jumătate din corp în afară. Dacă unul din combatanţi îşi proiectează adversarul în afara suprafeţei de luptă, dar el însuşi rămâne în interiorul acesteia suficient timp pentru ca reuşita procedeului său tehnic să apară clar, acesta va fi considerat valabil. După ce a fost declarat Osae-Komi (fixare) acesta poate continua atât timp cât unul dintre combatanţi mai atinge încă suprafaţa de luptă (incluzând şi zona periculoasă), Deoarece banda colorată de demarcaţie este inclusă în suprafaţa de luptă, orice combatant ale cărui picioare ating încă banda colorată în poziţia în picioare, va fi considerat ca fiind în interiorul suprafeţei de luptă. Când un Sutemi-Waza este efectuat, proiectarea este considerată ca valabilă dacă atacantul este jumătate sau mai mult din corpul său în interiorul suprafeţei de luptă. În consecinţă nici unul dintre picioarele atacantului nu trebuie să părăsească suprafaţa de luptă înainte ca spatele sau şoldurile sale să atingă salteaua. În Ne-Waza (lupta la sol) acţiunea este valabilă şi poate continua atât timp cât cei doi combatanţi au cel puţin jumătate din corp în interiorul suprafeţei de luptă. Dacă atacantul executând o proiectare, cade în exteriorul suprafeţei de luptă, acţiunea sa nu va fi reţinută pentru atribuirea unui rezultat, decât dacă corpul adversarului atinge salteaua înaintea atacantului. În consecinţă, dacă un genunchi (sau o mână sau o altă parte a corpului său) atinge solul în afară înaintea adversarului nu se va consemna nici un rezultat. Dacă totuşi în cursul unui atac ca O-Uchi-Gari sau Ko-Uchi-Gari, piciorul atacantului părăseşte suprafaţa de luptă şi se deplasează deasupra suprafeţei de siguranţă procedeul tehnic va fi valabil pentru atribuirea unui rezultat cu condiţia ca atacantul să nu-şi sprijine greutatea pe picior în timp ce acesta se află în afara zonei de luptă.

Poziţia la începutul luptei Combatanţii se vor afla faţă în faţă în centrul suprafeţei de luptă, la o distanţă de aproximativ 4m şi vor executa salutul din poziţia “în picioare” (Ristsurei). Lupta va începe imediat după anunţul Ha-Jime al arbitrului; lupta va începe totdeauna din poziţia “în picioare”.

Începutul şi sfârşitul luptei Arbitrul va anunţa Ha-Jime (începeţi) pentru a determina începerea luptei imediat după ce cei doi combatanţi s-au salutat.

Arbitrul va anunţa Sore-Made (terminat) pentru a determina sfârşitul luptei. La sfârşitul luptei, combatanţii se vor întoarce la locul lor iniţial, unul în faţa celuilalt, vor executa din nou salutul din poziţia “în picioare”, după anunţarea de către arbitru a rezultatului luptei.

Rezultatul luptei Rezultatul luptei va fi judecat numai în baza tehnicilor de Nage-Waza (tehnica proiectărilor) şi Katama-Waza (tehnica controlului).

Sfârşitul luptei prin Ippon Lupta se va opri imediat după ce unul dintre combatanţi a obţinut Ippon (punct).

Trecerea la luptă de sol Combatanţii vor putea trece de la poziţia de luptă “în picioare” la Ne-Waza (lupta la sol) în următoarele cazuri: a. Când un combatant, după ce a obţinut un oarecare rezultat printr-un procedeu tehnic de proiectare, trece fără întrerupere la lupta la sol şi la ofensivă. b. Când unul dintre combatanţi cade în urma unei tehnici nereuşite de aplicare a unui procedeu tehnic de proiectare, celălalt poate să-l urmeze la sol. De asemenea când unul dintre combatanţi este dezechilibrat sau îşi pierde sau riscă să-şi piardă complet echilibrul după încercarea nereuşită de a aplica un procedeu tehnic de proiectare, celălalt poate profita de poziţia dezechilibrată a adversarului său pentru a-l aduce la sol. c. Când unul dintre combatanţi deţine un rezultat important aplicând din poziţia “în picioare” un procedeu din Shime-Waza (strangulări) sau Kansetsu-Waza (chei) şi trece fără întrerupere în Ne-Waza. d. Când unul dintre combatanţi îşi antrenează adversarul în Ne-Waza (lupta la sol) prin aplicarea în mod deosebit de abil a unui procedeu sau mişcări care deşi asemănătoare cu un procedeu tehnic de proiectare, nu poate fi considerat ca atare. e. În toate cazurile neprevăzute în paragrafele precedente ale acestui articol, când un combatant cade sau este pe punctul de a cădea, celălalt combatant va putea să utilizeze avantajul oferit de poziţia adversarului său pentru a continua în Ne-Waza (lupta la sol). Dacă un combatant încearcă să aplice Juji-Gatame, (cheie a braţului) sau o tehnică similară, pornind de la poziţia “în picioare” şi rezultatul nu este imediat evidenţiat, arbitrul va anunţa Matte (aşteptaţi).

Durata luptei Durata luptei este de 5 minute efectiv.

Semnalul sfârşitului luptei 57

Epuizarea timpului de luptă fixat va fi indicat arbitrului printr-un semnal sonor. Pentru producerea semnalului pot fi utilizate: gong, clopot, sirenă electrică, etc.

Aprecierea acţiunilor întreprinse concomitent cu semnalul sfârşitului luptei Orice procedeu tehnic de proiectare aplicat concomitent cu sunetul gongului (sau alt sunet indicând epuizarea timpului de luptă fixat) va fi considerat ca fiind valabil. Când Osae-Komi (imobilizare) va fi declarat în acelaşi timp cu momentul gongului, timpul de luptă va fi prelungit până la obţinerea Ippon-ului sau până ce arbitrul anunţă Toketa (întreruperea imobilizării). Orice tehnică aplicată după semnalul gongului sau a altui mijloc auditiv care indică epuizarea timpului de luptă nu va fi luată în considerare chiar dacă arbitrul nu a indicat Sore-Made. Cu toate că un procedeu tehnic de proectare poate fi aplicat concomitent cu semnalul sfârşitului luptei, dacă arbitrul nu apreciază că este valabil, va anunţa Sore-Made (sfârşitul luptei).

“Sono-Mama” (Nu mişcaţi) În toate situaţiile în care arbitrul consideră că este necesar să oprească lupta (pentru aranjarea ţinutei sau pentru a se adresa unuia sau altuia dintre combatanţi fără schimbarea poziţiei lor) acesta va declara Sono-Mama. Reînceperea luptei se va face prin comanda Toshi. Timpul scurs între anunţul Sono-Mama (nu mişcaţi) şi Toshi (continuaţi) nu va fi inclus în timpul de luptă. De fiecare dată când arbitrul aplică regula şi acţiunea Sono-Mama (nu mişcaţi) el trebuie să fie deosebit de atent la păstrarea strictă a poziţiei relative a celor doi combatanţi.

Responsabilităţi Toate acţiunile şi deciziile în conformitate cu regula majorităţii de trei (art.26) date de arbitru şi judecător vor fi definitive şi fără apel.

Arbitrajul În general, lupta va fi condusă de un arbitru şi 2 judecători. Totuşi, în cazuri speciale poate fi admisă existenţa unui arbitru şi a unui judecător sau chiar arbitrul singur. Va funcţiona o tabelă de înregistrare vizuală cu aparatură corespunzătoare, unde apar rezultatele şi penalizările acordate de arbitru şi acceptate de judecători sau modificate conform regulii majorităţii la trei. La sfârşitul luptei secretarii în urma cererii arbitrului vor indica rezultatul întâlnirii şi penalizările acordate fiecărui combatant. Când se înregistrează penalizările, secretarii trebuie să se asigure că numai o singură penalizare este înregistrată împotriva unuia dintre sportivi la un moment dat. De exemplu, dacă un sportiv este penalizat cu Shido, apoi i se

acordă o penalizare de Chui sau Keikoku, penalizarea anterioară trebuie întotdeauna anulată.

Poziţia şi funcţia arbitrului Arbitrul se va plasa, în general, în interiorul suprafeţei de competiţie. El va avea singur responsabilitatea conducerii luptei şi administrării deciziei. Pe tot parcursul desfăşurării întâlnirii, arbitrul şi judecătorii vor verifica dacă înregistrarea punctelor făcute de secretari corespund cu anunţurile arbitrului.

Poziţia şi funcţia judecătorilor Judecătorii îl vor asista pe arbitru şi vor fi instalaţi unul în faţa celuilalt în două colţuri opuse în afara suprafeţei de luptă. Judecătorii fiind aşezaţi pe suprafaţa de securitate, trebuie să fie deosebiţi de atenţi pentru a elibera, spaţiul ocupat în cazul în care unul sau amândoi combatanţii pot ieşi de pe suprafaţa de luptă prin locul în care sunt aşezaţi. Pentru a nu provoca accidente judecătorii se vor deplasa rapid cu scaunul lor, în caz de necesitate. Pe tot parcursul desfăşurării întâlnirii, arbitrul şi judecătorii vor verifica dacă înregistrare punctelor făcute de secretar corespund cu anunţurile arbitrului.

Ippon Arbitrul va anunţa Ippon (punct) când va fi de părere că un procedeu tehnic de proiectare sau de control aplicate de către unul din combatanţi merită victorie; el îl va desemna pe învingător cu mâna după ce-i reîntoarce pe cei doi combatanţi pe locurile iniţiale. În cazul în care cei doi combatanţi deţin simultan un rezultat meritând Ippon (punct) arbitrul va anunţa Hiki-Wake (meci nul) şi combatanţii vor avea dreptul să reia lupta dacă este necesar. Dacă s-a pronunţat decizia de Hiki-Wake (meci nul), în conformitate cu acest articol, iar unul dintre combatanţi doreşte să-şi exercite dreptul de a continua lupta în timp ce celălalt renunţă, combatantul care doreşte să reia lupta va fi declarat învingător prin Ippon (punct).

Waza-Ari (aproape punct) Arbitrul va anunţa Waza-Ari (aproape punct) atunci când el va fi de părere că procedeul aplicat de către un combatant merită aceasta. Dacă acelaşi combatant obţine un al doilea Waza-Ari, arbitrul va anunţa Waza-Ari-Awasete-Ippon (două Waza-Ari valorând un Ippon) va opri lupta şi cu mâna va desemna pe învingător după ce i-a întors pe ambii combatanţi la locurile iniţiale.

Yuko (aproape Waza-Ari) Arbitrul va anunţa Yuko (aproape Waza-Ari) când el va fi de părere că procedeul aplicat de către un combatant merită să fie apreciat cu Yuko.

Dacă unul din combatanţi reuşeşte să execute două sau mai multe tehnici apreciate cu Yuko atunci arbitrul va anunţa aceste tehnici pentru a fi înregistrate, dar nu va trebui să oprească din această cauză întâlnirea sub nici o formă. Indiferent de numărul de Yuko anunţate de arbitru aceştia nu pot egala un Waza-Ari. Toate tehnicile apreciate cu Yuko vor fi înscrise pe tabele de înregistrare şi vor fi luate în considerare la darea deciziei în toate situaţiile în care lupta nu se termină prin Ippon.

“Koka” (aproape Yuko) Arbitrul va anunţa Koka când el va fi de părere că procedeul aplicat de către unul din combatanţi merită să fie apreciat cu Koka. Dacă unul din combatanţi reuşeşte să execute două sau mai multe tehnici apreciate cu Koka, atunci arbitrul va anunţa aceste tehnici pentru a fi înregistrate, dar nu va trebui să oprească din această cauză întâlnirea sub nici o formă. Indiferent de numărul de Koka anunţaţi de arbitru aceştia nu pot egala un Yuko. Toate tehnicile apreciate cu Koka vor fi înscrise pe tabele de înregistrare şi vor fi luate în considerare la darea deciziei în toate situaţiile în care lupta nu se termină cu Ippon.

Sogo-Gachi (victorie combinată) Arbitrul va opri lupta şi urmând procedura cunoscută va desemna pe învingător după ce a anunţat Sogo-Gachi (victorie combinată), în cazurile următoare: - când unul dintre combatanţi a obţinut Waza-Ari (aproape punct) şi în continuare adversarul său primeşte o penalizare cu Keikoku (avertisment); - când un combatant obţine un Waza-Ari, adversarul său fiind penalizat cu Keikoku.

Osae-Komi (imobilizare) Arbitrul va anunţa Osae-Komi (imobilizare) dacă este de părere că unul dintre combatanţi întreprinde cu succes o imobilizare valabilă. Dacă apreciază că imobilizarea este întreruptă, va anunţa imediat Toketa (întreruperea imobilizării) indiferent de timpul scurs de la începutul imobilizării. În caz de dubiu asupra timpului scurs între anunţul Osae-Komi şi Toketa, arbitrul trebuie să se informeze de la cronometrori de durata timpului de imobilizare şi să-i încunoştinţeze la rândul său pe jucători.

Opinia nesolicitată a judecătorilor În situaţia în care unul dintre judecători are o opinie diferită de cea exprimată de arbitru, acesta va executa semnalul corespunzător opiniei sale. Când amândoi judecătorii au aceeaşi opinie, diferită de cea a arbitrului, cel mai 60

apropiat dintre ei se va deplasa spre arbitru, va cere să se oprească lupta şi să modifice decizia. Dacă cel de-al doilea judecător nu are aceeaşi opinie ca primul judecător el nu trebuie să facă nici un semnal, atunci se va lua în considerare decizia arbitrului. Dacă cei doi judecători exprimă o opinie diferită de cea a arbitrului, acesta va anunţa decizia sa în conformitate cu regula majorităţii de trei, prevăzută la articolul 26.

Hantei Dacă nu a fost marcat nici un Ippon la sfârşitul timpului prevăzut arbitrul va opri lupta anunţând “Sore-Made” (sfârşitul luptei) sau “terminat” sau “aceasta este totul” şi va readuce combatanţii pe locurile lor iniţiale. Dacă pe tabela de înregistrare a rezultatelor unul dintre sportivi are un avans, de exemplu dacă unuia i s-a acordat un Waza-Ari, acesta va învinge chiar dacă adversarul său are o mulţime de Yuko ori Koka. Când nici un Waza-Ari nu a fost înregistrat atunci combatantul care a obţinut un Yuko va învinge chiar dacă adversarul său are o mulţime de Koka. Arbitrul, după ce s-a informat asupra înregistrărilor de pe tabela de punctaj, va desemna câştigătorul prin ridicarea braţului spre învingătorul respectiv. Dacă pe tabela de punctaj cei doi combatanţi au un punctaj egal sau nici unuia dintre ei nu i s-a acordat un punctaj, atunci arbitrul va cere decizia “Hantei” în timp ce va ridica o mână în sus. Ca răspuns la această cerere, judecătorii vor ridica steagurile alb sau roşu deasupra capului cu scopul de a desemna pe învingător. Pentru a anunţa Hiki-Wake (egalitate) judecătorii vor ridica simultan steguleţele roşu şi alb.

Decizia Arbitrul va adăuga propria sa opinie la cea a celor doi judecători şi va declara Hiki-Wake sau Zusei-Gachi (învingător prin superioritate) acordând decizia în conformitate cu majoritatea celor trei opinii. Dacă cei doi judecători au o opinie diferită arbitrul va avea decizia finală. Când va fi numai un judecător, arbitrul va lua în consideraţie opinia sa înainte de a anunţa Zusei-Gachi (învingător prin superioritate) sau Hichi-Wake (egalitate). Dacă arbitrul are o opinie diferită de a celor doi judecători, după cererea lui Hantei, poate întârzia anunţarea deciziei pentru a discuta cu judecătorii asupra motivelor lor; după o nouă cerere de “Hantei”, arbitrul va anunţa decizia ce rezultă din majoritate celor trei opinii. Dacă a fost anunţat rezultatul luptei, acesta rămâne definitiv din momentul în care arbitrul părăseşte suprafaţa de competiţie. Dacă victoria a fost atribuită în mod eronat învinsului, cei doi judecători trebuie să obţină de la arbitru modificarea deciziei înainte ca el să părăsească suprafaţa de competiţie.

Aplicarea lui Matte (aşteptaţi) În cazurile următoare, arbitrul va anunţa Matte (aşteptaţi) şi va opri temporar lupta, determinând reluarea şi în continuare prin comanda “Ha-Jime” (începeţi). Dacă arbitrul anunţă “Jikan” (timpul) sau Sono-Mama (nu mişcaţi), timpul dintre momentul anunţului şi acela al reluării luptei prin “Ha-Jim” (începeţi) sau “Yoshi” (continuaţi), nu va fi considerat ca timp de luptă sau imobilizare. a. când unul sau ambii combatanţi ies sau sunt pe punctul de ieşi din suprafaţa de luptă; b. când unul sau ambii combatanţi au comis sau sunt pe punctul de a comite un act interzis; c. când unul sau ambii combatanţi sunt răniţi sau bolnavi; d. când devine necesar ca unul sau ambii combatanţi să-şi aranjeze judogi-ul (ţinuta de judo); e. când în timpul desfăşurării Ne-Waza (lupta la sol) nu există nici un progres aparent şi cei doi combatanţi se află într-o poziţie fără ieşire ca de exemplu Ashi-Garami (picioare acroşate); f. În oricare alt caz în care arbitrul apreciază că este necesar să acţioneze astfel.

Decizia după un act interzis Atunci când rezultatul unei lupte trebuie decis în urma unui “Hansoku” (descalificare), “Fusen” (neprezentare), “Kiken” (abandon), rănire sau accident, arbitrul va desemna învingătorul sau va stabili eventual Hiki-Wake (meci nul).

Gesturi oficiale 1. 2. 3.

4. 5. 6. 7.

8. 9.

A. Arbitrul Ippon – va ridica o mână în sus, deasupra capului. Waza-Ari – va ridica o mână lateral de corp cu palma în jos la înălţimea umărului. Yuko – va îndepărta un braţ lateral la 45o de corp cu palma în jos. Koka – va ridica un braţ îndoit, cu degetul mare către umăr şi cotul la nivelul şoldului lipit de coapse. Osae-Komi – va întinde braţul către combatanţi cu palma în jos şi cu faţa spre combatanţi înclinând corpul către aceştia. Osae-Komi-Taketa – va întinde mâna înspre înainte şi o va agita de la stânga la dreapta de două sau de trei ori. Pentru a indica un procedeu tehnic nevalabil, va ridica o mână deasupra capului cu palma înspre înainte şi o va agita de la stânga la dreapta de două sau trei ori. Hiki-Wake – va ridica o mână în sus, o va coborî înaintea corpului cu degetul mare în sus şi va păstra această poziţie câteva secunde. Jikan – va ridica o mână la înălţimea umărului şi apoi cu braţul paralel cu salteaua, va orienta palma spre înainte cu degetele în sus, în direcţia cronometrorilor.

10. Pentru a semnala că unul sau ambii combatanţi au o atitudine total defensivă “Non-combativitate”, arbitrul va ridica ambele mâini la nivelul pieptului în faţa corpului şi le va roti una în jurul celeilalte în direcţia unuia sau ambilor combatanţi. B. Judecătorii 1. Pentru a indica aprecierea sa, că unul dintre combatanţi este încă în interiorul suprafeţei de luptă, judecătorul va ridica o mână în aer la înălţimea umărului, în direcţia liniei de demarcaţie a suprafeţei de luptă, în general cu degetul mare îndreptat în sus; el va rămâne în această poziţie timp de câteva secunde; 2. Pentru a indica aprecierea sa, că unul dintre combatanţi a ieşit din suprafaţa de luptă, judecătorul va ridica o mână la înălţimea umărului, în direcţia liniei de demarcaţie, în general cu degetul mare în sus şi o va agita de la stânga la dreapta; Toate gesturile oficiale de mai sus vor fi menţinute (executate) o perioadă de minim 3 (trei) secunde.

Acte interzise Următoarele acte sunt interzise: a) a secera prin interior piciorul de sprijin al adversarului când acesta execută (aplică) un procedeu cum ar fi Harai-Goshi; b) a încerca proiectarea adversarului prin Kawazu-Gake (proiectarea cu un picior înlănţuit cu cel al adversarului); c) a aplica “Dojime” (foarfecă cu picioarele) asupra trunchiului, gâtului sau capului adversarului; d) a aplica “Kansetsu-Waza” (cheie articulară) asupra altei articulaţii în afara cotului; e) a aplica orice acţiune care riscă să traumatizeze gâtul sau vertebrele adversarului; f) a ridica de pe pământ adversarul culcat pe spate pentru a-l proiecta din nou pe sol; g) a se lăsa să cadă voluntar înapoi cu adversarul agăţat de spate, fiecare controlând mişcările celuilalt; h) a lovi cu genunchiul sau cu piciorul mâna sau braţul adversarului pentru a-l obliga să lase priza; i) a evita intenţionat priza cu scopul de a împiedica lupta; j) a ieşi intenţionat din suprafaţa de luptă sau a obliga adversarul să o facă; k) a ieşi din suprafaţa de luptă în poziţia “în picioare” pentru orice motiv, exceptând aplicarea unui procedeu tehnic sau acţiunea adversarului; l) a adopta o poziţie defensivă exagerată; m) a ţine continuu gulerul, reverele sau mânecile adversarului cu amândouă mâinile pe aceeaşi parte sau a ţine continuu cu una sau două mâini centura sau partea inferioară a kimonoului adversarului (la lupta în poziţia în picioare);

n) a introduce unul sau mai multe degete prin interiorul mânecii sau al pantalonilor adversarului sau a strangula braţul adversarului cu propria mânecă; o) a ţine continuu degetele întrepătrunse ale uneia sau ambelor mâini pentru a împiedica lupta; p) a deranja în mod intenţionat judogi-ul, a înnoda sau deznoda centura sau aşi regla pantalonul fără autorizaţia adversarului; q) a trage adversarul la sol cu scopul de a continua prin “Ne-Waza” (lupta la sol); r) a prinde piciorul sau laba piciorului adversarului pentru a trece în “NeWaza” (lupta de sol), în afara unei executări excepţional de abilă; s) a înfăşura extremitatea centurii sau kimonoului în jurul oricărei părţi a corpului adversarului; t) a apuca cu dinţii judogi-ul adversarului, sau a se sprijini direct pe figură cu mâna, braţul, coapsa, gamba sau laba piciorului; u) a introduce laba piciorului sau piciorul sub centura, gulerul sau reverele adversarului sau a răsuci un deget sau mai multe degete încercând eliberarea de priză; v) fiind culcat pe spate, a reţine adversarul cu ajutorul picioarelor înlănţuite pe gâtul sau pe bustul său, atunci când a reuşit să se scoale sau are genunchii plasaţi astfel încât să poată să-l ridice pe combatantul ce se află pe spate; w) a încerca să aplice un procedeu tehnic, ori care va fi acesta, în afara limitelor suprafeţei de luptă; x) nu ţine seama de indicaţiile arbitrilor; y) a face apeluri, remarci, sau gesturi inutile sau dispreţuitoare la adresa adversarului, în timpul luptei; z) a întreprinde orice altă acţiune de natură a răni sau pune în pericol adversarul sau precum şi acţiuni contrare spiritului judo. Orice combatant care execută sau încearcă să execute unul din actele enumerate mai sus, va fi pasibil de descalificare sau apt pentru a fi penalizat cu o acţiune disciplinară dată de arbitru în conformitate cu aceste reguli. Cu toate că articolul 4 (poziţiile în timpul luptei) stipulează contrariul, arbitrul poate penaliza un combatant dacă apreciază că acesta şi-a proiectat adversarul în afara suprafeţei de luptă, în mod intenţionat şi contrar spiritului judo. Legat de paragraful “l” al acestui articol, arbitrul va penaliza combatanţii pentru “Non-Combativitate” când nu se execută nici un atac într-un interval de 20-30 secunde. Această perioadă poate fi lungită sau scurtată în funcţie de circumstanţe.

Penalizări Arbitrul va anunţa “Shido” (observaţie), “Chui” (remarcă), “Keikoku” (avertisment) sau Hansoku-Make (descalificare), în funcţie de gravitatea abaterii sau abaterilor comise enumerate la articolul 30. În general, simpla repetare a 64

unei greşeli, aparţinând uneia din categoriile de mai sus atrage penalizarea corespunzătoare unei categorii superioare. Dacă un combatant este penalizat cu Chui (remarcă) adversarul său va fi considerat beneficiar al unui “Yuko” (aproape Waza-Ari). Dacă un combatant este penalizat cu Keikoku, adversarul său va fi considerat ca beneficiar al unui Waza-Ari (aproape punct). Dacă arbitrul decide să acorde un Chui (remarcă) va opri pentru moment lupta, va readuce combatanţii pe locurile iniţiale în poziţia “în picioare” şi va anunţa Chui, desemnând cu mâna combatantul care a comis greşeala. Dacă decide să acorde Keikoku (avertisment) va opri pentru moment lupta, va readuce combatanţii pe locurile iniţiale şi după ce aceştia şi-au reluat poziţia corectă şezând, va anunţa Keikoku desemnând cu mâna combatantul penalizat. Dacă, după declaraţia de “Osae-Komi”, combatantul care este imobilizat a comis un act interzis arbitrul va declara “Sono-Mama”, va anunţa “Keikoku” în poziţia de “Osae-Komi” şi apoi se va începe lupta prin comanda “Yoshi”. 1. “Shido” (observaţie) va fi acordat în general oricărui combatant care comite sau a comis deja o abatere foarte uşoară prevăzută la art.30 (acte interzise) “Chui” (remarcă) va fi acordată în general oricărui combatant care repetă o abatere foarte uşoară sau comite o abatere moderată prevăzută la art.30. “Keikoku” (avertisment) va fi dat oricărui combatant care repetă o abatere moderată sau comite o abatere importantă prevăzută la art.30. “Hansoku-Make” (descalificare) va fi pronunţat când un combatant comite o abatere foarte importantă sau repetă o abaterea importantă, prevăzută la art.30. 2. Când cei doi combatanţi încalcă regulile în acelaşi timp, fiecare dintre ei va primi o pedeapsă determinată de gravitatea abaterii comise. 3. Dacă doi combatanţi penalizaţi cu Keikoku primesc în continuare câte o altă sancţiune, Chui sau mai gravă, arbitrul îi va penaliza pe amândoi cu Hansoku-Make. Totuşi, decizia finală poate fi dată, în acest caz în conformitate cu prevederile art.41 (situaţii neprevăzute în prezentul regulament). 4. Când un combatant încalcă paragrafele j şi k ale art.30 penalizarea va fi acordată după cum urmează: a. dacă un combatant iese în mod deliberat din suprafaţa de luptă sau încearcă să aplice un procedeu tehnic pentru a căuta să iasă pedeapsa va fi Keikoku; b. dacă un combatant îşi obligă în mod deliberat adversarul să iasă din suprafaţa de luptă (inclusiv cazul semnalat în comentariul de la art.30) pedeapsa va fi Keikoku; c. dacă un combatant iese din suprafaţa de luptă ca urmare a propriilor eforturi pentru dezechilibrarea adversarului, pedeapsa va fi “Chui”. În acelaşi timp, dacă el părăseşte suprafaţa de luptă în urma acţiunilor adversarului, nu va fi penalizat. 5. La prima atenţionare a arbitrului conform art.29 a.10m când el apreciază că unul sau ambii combatanţi au o atitudine defensivă (Non-Combativitate), nu

7. 8.

va fi acordat nici o penalizare. La următoarea atenţionare se acordă penalizările conform art.30 al cărui comentariu se aplică. a) Când un combatant îşi aduce adversarul la sol de o manieră neconformă art.9 şi adversarul nu preia iniţiativa pentru a continua lupta la sol, arbitrul va anunţa “Matte” şi va penaliza cu “Chui” combatantul care a încălcat prevederile regulamentare. b) Când un combatant îşi aduce adversarul în “Ne-Waza” (lupta la sol) de o manieră neconformă cu art.9 şi adversarul său preia iniţiativa şi continuă lupta la sol, acesta va continua, iar arbitrul va penaliza cu “Chui” combatantul care a încălcat prevederile regulamentare. Înainte de a acorda un “Keikoku” sau “Hansoku-Make” arbitrul trebuie să se consulte cu judecătorii şi va da decizia în conformitate cu regula majorităţii celor trei. Penalizările nu sunt cumulative, fiecare penalizare trebuie să fie acordată la propria ei valoare. Acordarea unei alte penalizări conduce automat la anularea penalizării anterioare, ori de câte ori un combatant a fost penalizat. Dacă un combatant a fost deja penalizat următoarea penalizare ce i se va acorda va fi totdeauna mai mare ca valoare decât cea precedentă.

Atribuirea “Ippon-ului” Decizia Ippon (punct plin) va fi dată în următoarele cazuri: a. Nage-Waza (procedee tehnice de proiectare) 1. Când un combatant aplicând un procedeu tehnic sau contrând unul al adversarului, îl proiectează amplu pe spate, clar, cu vigoare, forţă considerabilă şi viteză. 2. Când un combatant ridică cu abilitate la înălţimea propriilor umeri adversarul culcat pe spate. b. Katame-Waza (procedee tehnice de control) 1. Când un combatant declară “Maitta” (sunt învins) sau loveşte cu mâna sau piciorul de două ori sau mai multe ori pe corpul său sau pe cel al adversarului sau salteaua. 2. Când un combatant îşi imobilizează adversarul timp de 30 secunde după ce s-a anunţat “Osae-Komi” de către arbitru. 3. Când efectul unui procedeu tehnic din Shime-Waza (strangulări) sau Kansetsu-Waza (chei) este suficient de aparent. Dacă un combatant care îşi controlează adversarul printr-o imobilizare din “Osae-Komi-Waza” anunţată de arbitru, schimbă procedeul menţinându-şi controlul, timpul va continua să fie înregistrat până la “Ippon” sau “Toketa”.

Atribuirea lui “Waza-Ari” Decizia de Waza-Ari (aproape Ippon) va fi dată în următoarele cazuri:

a. Nage-Waza (procedee tehnice de proiectare) când un combatant aplicând un procedeu de proiectare nu-l reuşeşte complet şi nu merită pe deplin Ippon – de exemplu o tehnică este reuşită când nu lipseşte nici unul din cele trei elemente caracteristice;proiectare clară cu viteză şi amplitudine pe spate, forţă sau impetuozitate. b. Osae-Komi-Waza (procedee tehnice de control) când un combatant îşi imobilizează adversarul în conformitate cu stipulaţiile art.32.b, timp de 25 secunde sau mai mult, însă mai puţin de 30 secunde. c. Dacă un combatant încearcă un Tomoe-Nage la început fără a reuşi, apoi după un timp apreciabil în poziţia pe spate reuşeşte să termine procedeul, nu va obţine decât un Waza-Ari, deoarece proiectarea a fost făcută din poziţia “culcat” nu din poziţia “în picioare”.

Atribuirea lui Yuko Decizia de Yuko (aproape Waza-Ari) va fi acordată în următoarele cazuri: a. Nage-Waza (procedee tehnice de proiectare) când un combatant aplicând un procedeu de proiectare este parţial reuşit, lipsind mai multe din criteriile pentru a acorda Waza-Ari (având doar unul din cele trei elemente necesare unei proiectări, cădere clară pe spate, forţă sau viteză). b. Osae-Komi-Waza (procedee tehnice de control) când un combatant îşi imobilizează adversarul în conformitate cu art.32.b, timp de 20 secunde sau mai multe, dar mai puţin de 25 secunde.

Atribuirea lui “Koka” Decizia de “Koka” (aproape Yuko) va fi acordată în următoarele cazuri: a. Nage Waza (procedee tehnice de proiectare) când un combatant aplicând un procedeu de proiectare ce nu este reuşit, dar executat cu ceva forţă sau viteză, reuşeşte să-şi arunce adversarul, acesta atingând suprafaţa de competiţie lateral cu coapsa, stomacul sau fesele, tehnica executată nemeritând a i se acorda “Yuko”. b. Osae-Komi-Waza (procedee tehnice de control) când un combatant îşi imobilizează adversarul în conformitate cu art.32.b timp de 10 secunde sau mai multe, dar mai puţin de 20 secunde. Aruncarea adversarului, când acesta ia contact cu salteaua cu genunchii, mâna, cotul va fi apreciată ca orice alt atac. Similar o tehnică de “Osae-Komi-Waza” menţinută la 1-9 secunde va fi apreciată la fel ca un atac.

Atribuirea lui “Yusei-Gachi” Decizia de “Yusei-Gachi” (proiectare prin superioritate) va fi în general pronunţată în cazurile următoare: a) când există un “Waza-Ari” sau “Keikoku” b) când există “Yuko” sau “Chui” c) când există “Koka” sau “Shido”

d) când există egalitate de punctaj pe tabela de înregistrare a rezultatelor conform articolului 25, victoria prin Yusei-Gachi se va acorda acelui sportiv care are cea mai mică penalizare; e) când există între cei doi combatanţi o diferenţă sensibilă de atitudine, o abilitate şi eficacitate tehnică sau unul dintre ei a comis o abatere de la regulă. Criteriul pentru a decide atribuirea victoriei prin Yusei-Gachi în conformitate cu paragrafele a, b, c, de mai sus, sau de o altă manieră, este de competenţa juriului de concurs şi oficialii trebuie să se asigure în ce condiţii va fi acordat Yusei-Gachi.

Atribuirea lui “Hichi-Wake” Decizia de “Hichi-Wake” (meci nul) va fi dată când nu a fost înregistrat nici un rezultat pozitiv şi nu este posibil să se acorde superioritate tehnică unui combatant în conformitate cu art.36 în limitele de timp fixate pentru luptă.

Atribuirea lui “Hansoku-Make” Decizia Hansoku-Make (descalificare) va fi acordată în următoarele cazuri: a. când un combatant penalizat cu Keikoku primeşte în continuare altă penalizare; b. când un combatant comite un act interzis, grav (art.30) ca de exemplu, când acţiunea sa riscă să rănească sau să pună în pericol adversarul sau face remarci sau gesturi considerate ca fiind contrare spiritului judo.

Neprezentarea şi abandonul Decizia de “Fusen-Gachi” (victorie prin neprezentare) va fi dată combatantului al cărui adversar nu se prezintă la competiţie. Decizia de “Kiken-Gachi” (victorie prin abandon) ca fi dată combatantului al cărui adversar abandonează competiţia în timpul luptei.

Rănire, îmbolnăvire sau accident În toate cazurile în care întâlnirea este întreruptă din cauza rănirii, a unuia sau ambilor combatanţi, arbitrul poate permite un interval de timp de cel puţin 5 minute sportivului rănit pentru refacere. Decizia “Kaki” (victorie), “Make” (înfrângere), “Hiki-Wake” (meci nul) va fi dată de arbitru, după consultarea prealabilă a judecătorilor, când un combatant nu poate continua lupta în urma unei răniri, îmbolnăviri, sau accidentări în timpul competiţiei, în baza următoarelor reguli: a. Rănire 1. dacă responsabilitatea rănirii este atribuită combatantului rănit, el va pierde lupta; 2. dacă responsabilitatea rănirii este atribuită celuilalt combatant, acesta din urmă va pierde lupta; 3. dacă nu este posibilă atribuirea responsabilităţii va fi dată decizia “HikiWake”. 68

a. Îmbolnăviri În general dacă un combatant se îmbolnăveşte în timpul desfăşurării luptei şi nu se poate continua, va fi declara învins. b. Accident Dacă survine un accident, datorat unei cauze exterioare decizia va fi “HikiWake”. Dacă un combatant refuză să ia în consideraţie sfatul de a abandona, dat de medic, arbitrul va pretinde o declaraţie scrisă în care combatantul îşi va asuma responsabilitatea asupra continuării luptei.

Situaţii neprevăzute în prezentul regulament Dacă apare o situaţie neprevăzută în prezentul regulament arbitrul şi judecătorii vor proceda la o examinare a circumstanţelor urmată de decizia de rigoare.

Lecţia de judo Lecţia constituie forma organizatorică de bază a procesului instructiv – educativ, în care se asigură transmiterea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, dezvoltarea calităţilor motrice, ai indicilor morfologici şi funcţionali ai organismului precum şi pregătirea psihologică a judokanilor. În funcţie de scopul urmărit, de condiţiile materiale existente, de nivelul de pregătire al judokanilor, de efortul specific, conţinutul şi structura lecţiilor de judo diferă de la una la alta. În cadrul unei lecţii nu se pot rezolva toate sarcinile care vizează îndeplinirea obiectivelor unui ciclu săptămânal, sau a unei etape de pregătire. Astfel într-o lecţie se va urmări cu precădere dezvoltarea unor calităţi motrice, învăţarea unor procedee tehnice noi, perfecţionarea procedeelor tehnice anterior învăţate sau a combinaţiilor tehnico-tactice, etc. Desfăşurarea lecţiilor de judo se va face respectându-se o succesiune logică a activităţilor pe care le include, acestea constituind de fapt verigile lecţiei. Pe lângă îndeplinirea sarcinilor principale ale lecţiei judokanilor trebuie să li se transmită şi o serie de cunoştinţe teoretice legate de regulamentul de judo, istoricul judoului, noţiune de igienă, control medical şi autocontrol, de anatomie şi fiziologie precum şi de metodica antrenamentului. Cu sportivii de înaltă performanţă se vor organiza lecţii teoretice sub formă de conferinţe sau convorbiri, la care se pot invita specialişti în probleme teoretice şi metodice amintite mai sus. Dar forma de bază a procesului instructiv-educativ în judo o constituie lecţia practică. În funcţie de sarcinile şi conţinutul lor, lecţiile practice de judo pot fi: 1. lecţie de instruire şi antrenament; 2. lecţie de antrenament; 3. lecţie de verificare şi control. Conţinutul pregătirii este orientat spre menţinerea la un nivel crescut a indicilor tuturor calităţilor motrice folosindu-se cu precădere mijloace specifice. De asemenea se va urmări perfecţionarea procedeelor şi combinaţiilor tehnico-tactice preferate, precum şi cele adecvate particularităţilor adversarilor ce urmează a fi întâlniţi. Dinamica efortului în aceste cicluri va fi modelată în raport cu competiţia (meci bilateral, triunghiular, turneu 2-3). Deoarece la eforturile mari şi maxime din timpul lecţiilor de antrenament se adaugă şi eforturile maxime din zilele de competiţie, este necesar să se asigure şi lecţii cu intensitate mică sau chiar zile de odihnă. Nerespectarea acestor indicaţii, duce la suprasolicitarea organismului, imposibilitatea de refacere a acestuia, generând astfel apariţia stării de supraantrenament. Lecţia de instruire şi antrenament Este tipul de lecţie care se foloseşte mult în activitatea de instruire a judokanilor, în special a începătorilor. În cadrul lecţiilor de instruire şi antrenament se urmăreşte însuşirea tehnicii procedeelor noi, formarea de deprinderi motrice specifice, noi, precum şi

perfecţionarea tehnico-tactică. De asemenea se urmăreşte dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. Datorită complexităţii tehnicii judoului, toţi judokanii, indiferent de nivelul lor de pregătire trebuie să-şi însuşească în permanenţă noi elemente tehnicotactice paralel cu perfecţionarea celor cunoscute. De aceea lecţiile de instruire şi antrenament se folosesc celor cunoscute. De aceea lecţiile de instruire şi antrenament se folosesc pe parcursul întregii activităţi, de la juniorat până la abandonarea activităţii sportive. Procedeele tehnice care se învaţă, trebuie să fie cât mai variate. Selecţionarea acestora se va face, în primele stadii de pregătire pe baza succesiunii metodice stabilite în învăţarea tehnicii judoului. În spatele superioare de pregătire, selecţionarea lor se va face pe baza particularităţilor individuale ale judokanilor, urmărindu-se însuşirea de noi variante paralel cu perfecţionarea celor cunoscuţi. Totodată se urmăreşte şi asigurarea unei pregătiri fizice corespunzătoare. Intensitatea efortului în aceste lecţii depinde de vârsta judokanilor, de stadiul de pregătire, precum şi de locul lecţiei în cadrul ciclului săptămânal şi al etapei de pregătire, ea putând fi mică, medie, mare sau maximă. Rezolvând atât sarcinile de învăţare cât şi de perfecţionare privind toţi factorii antrenamentului, prin folosirea judicioasă a acestor lecţii se va asigura un progres continuu în pregătirea judokanilor. Lecţia de antrenament Acest tip de lecţie se foloseşte în special cu judokanii avansaţi, cu precădere în etapele competiţionale, în vederea pregătirii pentru participarea în competiţii. În cadrul lecţiilor de antrenament se urmăreşte perfecţionarea tehnicotactică în condiţii apropiate de concurs, creşterea capacităţii de efort a organismului, accentuându-se totodată şi pregătirea psihologică. Privind ponderea unuia sau altuia din factorii antrenamentului, lecţia de antrenament poate urmări rezolvarea următoarelor aspecte: - perfecţionarea unei anumite componente a antrenamentului; - perfecţionarea simultană a mai multor componente ale antrenamentului; - ridicarea capacităţii de efort în vederea participării cu succes în competiţii. În lecţiile de antrenament creşterea efortului se realizează prin mărirea intensităţii acestuia. În acest scop în aceste în aceste lecţii se vor folosi mai frecvent eforturi cu intensităţi mari şi maxime. Lecţiile de antrenament se folosesc şi în etapele precompetiţionale tot în vederea pregătirii judokanilor pentru competiţiile oficiale precum şi pentru diferitele concursuri amicale de verificare. În etapele precompetiţionale lecţiile de antrenament vor fi intercalate cu celelalte tipuri de lecţie (de instruire şi antrenament şi de verificare). Deoarece prin lecţiile de antrenament se urmăreşte pregătirea judokanilor pentru concursuri, în cadrul acestora nu se vor preda elemente tehnice noi,

sportivii neputându-le perfecţiona până la concursul care urmează. Astfel se vor evita situaţiile în care sportivii folosesc în competiţii procedee insuficient însuşite, ceea ce poate duce la pierderea meciului. Tot pentru evitarea acestor situaţii este contraindicată schimbarea stilului de luptă al judokanilor, prin schimbarea poziţiei de gardă sau a combinaţiilor tehnico-tactice. Asemenea lucruri se întâmplă în timpul cantonamentelor centralizate, când nu există concordanţă între planurile de pregătire ale lotului şi cele de cluburi. Lecţia de instruire şi antrenament este tipul de lecţie care foloseşte mult în activitatea instructiv-educativă a judokanilor, în special cu începătorii. În aceste lecţii se urmăreşte însuşirea tehnicii procedeelor noi, formarea de deprinderi motrice noi (specifice), precum şi perfecţionarea tehnico-tactică. De asemenea se urmăreşte dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice. Datorită complexităţii tehnicii judoului orice judokan indiferent de nivelul lui de pregătire, trebuie să-şi însuşească în permanenţă noi elemente tehnicotactice, paralel cu perfecţionarea celor cunoscute. De aceea lecţiile de instruire şi antrenament se folosesc pe parcursul întregii activităţi. În lecţiile de instruire şi antrenament se urmăreşte însuşirea unor procedee tehnico-tactice cât mai variate, acestea vor fi selecţionate în primul stadiu de pregătire în funcţie de colectivul cu care lucrează, pentru ca ulterior selecţionarea lor să se facă pe baza particularităţilor individuale ale judokanilor. Odată cu avansarea la pregătire se va urmări perfecţionarea procedeelor cunoscute şi însuşirea de noi variante. Totodată se urmăreşte şi asigurarea unei pregătiri fizice corespunzătoare. Intensitatea efortului în aceste lecţii depinde de vârsta judokanilor, de stadiul lor de pregătire precum şi de locul lecţiei în cadrul ciclului săptămânal şi al etapei de pregătire, ea putând fi mică, medie, mare sau maximă. Rezolvând atât sarcini de învăţare cât şi de perfecţionare privind toţi factorii antrenamentului, prin folosirea judicioasă a acestor lecţii se va asigura un progres în pregătirea judokanilor. Datorită eforturilor crescute din cadrul lecţiilor de antrenament, este contraindicată folosirea prematură a acestui tip de lecţie în activitatea cu copiii şi juniorii. În cadrul lecţiilor de antrenament, trebuie să se ţină seama de particularităţile individuale ale judokanilor, urmărindu-se o individualizare judicioasă a efortului depus. Lecţia de verificare şi control Se foloseşte în special în etapele precompetiţionale şi competiţionale în vederea verificării stadiului de pregătire al sportivilor. Pentru judokanii de performanţă acest tip de lecţie se utilizează şi pentru verificarea lor înaintea concursurilor oficiale în vederea alcătuirii echipei reprezentative, sau testarea nivelului de dezvoltare a calităţilor motrice şi a capacităţii de efort prin trecerea probelor şi normelor de control stabilite iniţial. În pregătirea copiilor şi juniorilor se folosesc pentru stabilirea nivelului de însuşire a procedeelor tehnico-tactice, a gradului de dezvoltare fizică, pentru a stabili eficienţa activităţii desfăşurate cu aceştia. Şi cu copii şi juniorii se vor

organiza concursuri de verificare, sub forma concursurilor de casă înaintea competiţiilor oficiale. La aceste concursuri este indicat să fie invitaţi sportivi din alte secţii precum şi spectatori pentru a obişnui tinerii judokani cu atmosfera de concurs. Structura şi conţinutul lecţiei de judo În lecţia de judo întreaga activitate se desfăşoară pe etape, într-o anumită succesiune metodică, acestea constituind verigile lecţiei. În funcţie de conţinutul pregătirii fizice tehnice, tactice, precum şi de caracterul efortului din judo, structura şi conţinutul lecţiei de judo pot să difere de la una la alta. Organizarea lecţiilor de judo se va face respectând o eşalonare judicioasă a sarcinilor prevăzute pentru îndeplinirea obiectivelor fiecărei etape (verigi) a lecţiei. Lecţia de judo cuprinde următoarele verigi: - organizarea colectivului; - pregătirea organismului pentru efort (încălzirea); - însuşirea materialului nou; - consolidarea deprinderilor motrice însuşite anterior; - perfecţionarea calităţilor motrice specifice; - aplicarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor în condiţii de luptă; - scăderea treptată a efortului; - aprecieri asupra desfăşurării lecţiei şi recomandări. Organizarea colectivului include: adunarea şi raportul, verificarea echipamentului, prezentarea sarcinilor lecţiei precum şi executarea unor exerciţii de front şi ordine. În această verigă se asigură şi ridicarea stării emoţionale precum şi începerea lecţiei într-un mod ordonat; durata ei este 2-3 minute. Pregătirea organismului pentru efort presupune folosirea unor grupe de exerciţii nespecifice şi specifice prin care se acţionează asupra principalelor grupe musculare. Prin folosirea acestor exerciţii se urmăreşte încălzirea organismului prin angrenarea lui treptată la efort. În prima parte a acestei verigi se vor utiliza exerciţii din sporturile complementare (mers, alergare, sărituri, exerciţii din gimnastice de bază şi acrobatice etc.) care asigură încălzirea generală a organismului. Partea a doua a acestei verigi trebuie să asigure încălzirea specială, aceasta realizându-se prin folosirea unor exerciţii specifice care acţionează cu precădere asupra grupelor musculare solicitate intens în următoarele verigi ale lecţiei. Aceste exerciţii vor fi selecţionate în funcţie de structura procedeelor tehnice care se învaţă, sau se repetă în vederea perfecţionării lor. Încălzirea durează 15-20 minute, durata şi conţinutul ei putând fi modificate în funcţie de particularităţile individuale ale sportivilor. În următoarea verigă a lecţiei “însuşirea materialului nou” se vor preda procedeele tehnice şi combinaţiile tehnico-tactice noi. Predarea materialului nou se va face conform planificării, în selecţionarea procedeelor ţinându-se seama de posibilităţile fizice ale sportivilor, de cunoştinţele tehnico-tactice însuşite anterior precum şi de particularităţile lor individuale. Durata ei este de 25-30 minute.

Consolidarea deprinderilor motrice însuşite anterior se asigură prin repetarea sistematică a procedeelor învăţate în lecţiile precedente. Numărul repetărilor va fi mai mic sau mai mare în funcţie de nivelul de însuşire a procedeului, de complexitatea lui, precum şi de capacitatea motrică a sportivilor. Repetarea trebuie făcută în condiţii cât mai variate: parteneri diferiţi, viteză de execuţie variată, condiţii de echilibru treptat îngreuiate, etc. Această verigă poate dura 20-30 minute. Perfecţionarea calităţilor motrice specifice urmăreşte dezvoltarea la un nivel tot mai ridicat a tuturor calităţilor motrice necesare în judoul de performanţă. În această verigă se va lucra individualizat urmărindu-se dezvoltarea calităţilor motrice la care judokanul este deficitar precum şi perfecţionarea celorlalte. În cadrul unei lecţii se poate lucra pentru perfecţionarea unei singure calităţi motrice sau pentru dezvoltarea tuturor calităţilor motrice. Pentru al doilea caz trebuie să se respecte o anumită succesiune, începând lucrul pentru dezvoltarea îndemânării şi vitezei, continuând cu forţa şi terminând cu rezistenţa. Durata acestei verigi este de 15-25 minute, iar în cazul lecţiilor speciale de pregătire fizică durata ei este mai mare. Oricât de bine ar fi însuşite procedeele în condiţii de Uchi-Komi (repetare cu partenerul care nu opune rezistenţă), ele nu pot fi folosite cu eficacitate în angajări. De aceea în cadrul lecţiei trebuie să se asigure condiţii de execuţie a procedeelor tot mai apropiate de cele de concurs. Acest lucru se realizează prin diferite forme de angajare (Yaku-Soku-Geiko) Kakari-Geiko, Randori, Shiai. Această activitate constituie o verigă de bază a lecţiei care asigură creşterea capacităţii de aplicare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor în condiţii concrete de luptă. Această verigă poate să dureze 10-30 minute. După efortul depus în cadrul verigilor anterioare ale lecţiei acesta trebuie scăzut treptat, folosindu-se diferite exerciţii de respiraţie şi relaxare, timp de 4-8 minute. În ultima verigă a lecţiei, timp de 3-5 minute, se vor face aprecieri asupra modului în care s-a însuşit materialul predat, asupra capacităţii judokanilor de a folosi procedeele în condiţii de angajare, asupra capacităţii de efort a acestora, făcându-se totodată recomandări legale de îndeplinire a unor sarcini individuale în afara lecţiei. Nu este necesar ca fiecare lecţie să includă toate verigile prezentate. Structura şi conţinutul lecţiilor putând fi diferite în funcţie de sarcinile acestora. Privind vergile lecţiei trebuie subliniat faptul că primele două şi ultimele două sunt obligatorii pentru orice lecţie. Celelalte verigi vor fi menţinute în funcţie de obiectivele urmărite în lecţie.

BIBLIOGRAFIE 1. 2. 3. 4.

5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29.

Avram I. şi Muraru A - Judo. Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1977 Baroga L. - Forţa în sportul de performanţă. Bucureşti, Editura SportTurism, 1980 Bocioacă, L. – Puterea în judo, Ed. BREN, Bucureşti, 2003. Bocioacă, L. – Bioenergetica şi schimburile cardio-respiratorii în judo, Conferinţa Ştiinţifică „Problemele actuale privind perfecţionarea sistemului de învăţământ în domeniul culturii fizice” Chişinău, 1999. Bocioacă, L. – Analiza curbei forţă-timp în judo, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice, ANEFS, Bucureşti, 2001. Bogdan C - Judo.Bazele antrenamentului. Arad, 1995 Coche Jean-Paul, Jean-Francois Renault - Judo la technique, la tactique, l’entrainement. Paris, Editura Reobert Laffont, 1975 Deliu, D – Curs practico medico de autoapărare fizică, ANEFS, 1999. Deliu, D – Karate Do. Editura ANEFS, Bucureşti 2000. Deliu, D – Cursuri teoretico – metodice de arte marţiale, editura studenţească, Bucureşti, 2002 Deliu, D - Cursuri teoretico – metodice pentru studenţii cu specializare in artele marţiale sportive, Editura ANEFS, Bucureşti 2003 F.F.J.D.A. - La Progression Francaise d’enseignement – les chaiers technique, 1981 F.F.J.D.A. - Kodokan Judo. Tokyo, Editura Kodanska, 1963 F.F.J.D.A. - Corso di Lezioni. Roma, Academia Naţională de Judo F.F.J.D.A. - Bulletin of the Association for the Scientific Studies on Judo Kodokan – vol. III, 1969, vol. IV, 1972, vol. V, 1978 Frazzei F. Florian - Judo. De la centura albă la centura neagră. Bucureşti, Editura militară, 1972 Hantau I. - Judo. Curs pentru specializare. Partea II. Bucureşti, 1980. Hantău, I., Bocioacă, L. – Antrenamentul în judo, Ed. Univ. Piteşti, 1998. Hantău, I. – Structura antrenamentului la judo, Ed. Printech, Bucureşti, 2000. Henri C. - Le Judo. Paris, Editura Noel, 1974 Hikoichi A. - Le Judo. Paris,Editura Chiro, 1956 Inogai T. şi Habersetzer R. - Judo practique. Paris,EdituraAmphora, 1983 Inokuma I., Sato N. - Best Judo. Kodanska International, 1980 Isao O. - Judo Vitale. Roma, Editura Mediteranee, 1977 Muraru A. - Lecţii de judo. Bucureşti, Editura Sport-Turism 1975 Muraru A. - Judo. Bucureşti,Editura Sport-Turism, 1985 Pitmenski I., Sitnik V. - Mnogoletnia Podgotovka Djidoistoy, Moscova, Editura Fizikultura i Sport, 1982 Robert L. - Judo. Manuel Practique. Paris, Editura Chiron, 1954 Vial P. şi Roche D. - Le judo-evoluţuion de la competition. Paris, Editura Vigot, 1978