Centenarul zborului românesc HENRI COANDĂ – precursorul aviaţiei cu reacţie „Băiatul acesta s-a născut cu 30, dacă nu cu 50 de ani prea devreme.” GUSTAVE EIFFEL
Henri Coandă s-a născut la 7 iunie 1886, în Bucureşti. Tatăl său, generalul Constantin Coandă, a fost preşedinte al Senatului şi prim-ministru. După absolvirea şcolii primare, urmează câteva clase la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti şi termină Liceul Militar din Iaşi, ca şef de promoţie. Se înscrie la Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină, pe care o absolvă în anul 1905. Încă de când este sublocotenent de artilerie, în 1907 concepe şi construieşte o serie de rachete pirotehnice, cu scopul de a experimenta propulsia prin reacţie a aparatelor de zbor mai grele decât aerul. Tot în aceeaşi perioadă, în atelierele Arsenalului Armatei din Dealul Spirii, concepe şi construieşte macheta unui avion propulsat de o rachetă. Pasiunea pentru cercetarea ştiinţifică îl face pe tânărul ofiţer să părăsească armata, pentru a-şi desăvârşi studiile în străinătate. Urmează cursurile Şcolii Politehnice din Berlin, apoi pe cele ale Universităţii din Lyège şi ale Şcolii Superioare de Electricitate din Torino. Consacrându-se studiilor de aeronautică, Henri Coandă realizează, la Torino, împreună cu inginerul Giani Caproni, un original planor, cu care efectuează câteva zboruri. După terminarea studiilor din Italia, în anul 1909, pleacă la Paris şi urmează cursurile Şcolii Superioare de Aeronautică, pe care le absolvă după un an, făcând parte din prima promoţie a acesteia. Capacitatea sa creatoare se manifestă de timpuriu, în numeroase domenii ale activităţii umane, dar mai ales în domeniul tehnic. Scrie primele lucrări de aerodinamică şi realizează un banc mobil pentru încercări aerodinamice. Este ajutat de iluştri oameni de ştiinţă, printre care: Gustave Eiffel, care a proiectat şi construit turnul din Paris care-i poartă numele şi Paul Painleve, unul dintre primii savanţi din lume care a zburat cu un avion la începutul secolului XX şi ajuns, mai târziu, prim-ministru al Franţei. La începutul anului 1910, prezintă, la Şcoala Superioară de Aeronautică, studiul intitulat „Aripile considerate ca maşini cu reacţie”, pe care le publică în iunie 1910 în revista pariziană „La Tehnique Aeronautique”. Această comunicare se bucură de un vădit interes în cercurile oamenilor de ştiinţă, îndeosebi a celor care studiază problemele aerodinamice. În luna octombrie 1910, Henri Coandă elaborează şi experimentează principiul aplicării la avioane a unui motor cu reacţie, apoi,
la Salonul Internaţional de Aeronautică din Paris, expune avionul „COANDĂ-1910”, conceput şi proiectat de el, prevăzut cu un astfel de motor. De la început, aparatul său trezeşte un interes deosebit în rândul tehnicienilor şi oamenilor de ştiinţă care vizitează salonul. Inventatorul surprinde pe specialişti, prin faptul că iese complet din făgaşul drumului bătut de constructorii din această vreme în domeniul aeronauticii şi al zborului aerian. Henri Coandă a conceput, de fapt, primul avion cu reacţie din lume. Este un biplan, monoloc, cu aripile inegale ca anvergură. Caracteristicile sale principale sunt: anvergura = 10,3 metri; lungimea = 12,5 metri; suprafaţa portantă = 32,7 m²; greutatea în linie de zbor = 420 kg; motor turbopropulsor cu tracţiune la punct fix de 220 kgf. Motorul avionului constă dintr-un compresor acţionat de un motor cu piston marca CLERGET de 50 CP la 1000 turaţii/minut, care roteşte compresorul, imprimându-i o turaţie de 4000 rotaţii/minut. Aerul absorbit de compresor prin partea din faţă a motorului este aruncat cu mare viteză în camerele de ardere, cu secţiune inelară, amplasate lateral, de o parte şi de alta a fuselajului, în care se găsesc tuburile prin care se evacuează gazele de ardere ale motorului. În felul acesta, se produce un efect de reacţie, împingând avionul către înainte, deci deplasarea în spaţiu a aparatului. Pilotul acţionează obturatorul (care se găseşte în faţa compresorului), reglând intrarea aerului în compresor. Inventatorul român realizează şi alte inovaţii la acest prim avion cu reacţie: rezervoarele cu combustibil sunt instalate în planul superior al avionului; în locul pânzei, este folosit placajul vopsit şi lăcuit, pentru o cât mai mică rezistenţă la înaintare; aripa este prevăzută cu fantă la bordul de atac, pentru obţinerea unei portanţe cât mai mari; roţile trenului de aterizare sunt montate pe resorturi plate de oţel, destul de elastice. După închiderea Salonului Internaţional de Aeronautică, la data de 16 decembrie 1910, Henri Coandă îşi transportă avionul pe câmpul de la Issy Les Moulineaux (lângă Paris). Aici încearcă un rulaj la sol şi avionul se desprinde de pământ, plutind în aer. Surprins de situaţia creată, inventatorul reduce motorul şi astfel aparatul ia din nou contact cu solul, dar avionul se deteriorează. Ziua de 16 decembrie 1910 rămâne în Istoria Aviaţiei Româneşti ca dată de referinţă: zborul primului avion cu reacţie din lume! În anul 1911, la concursul de avioane militare organizat la Reims, Henri Coandă prezintă un avion bimotor, acţionat de o singură elice. Între 1911-1914, ca director tehnic la Uzinele Bristol din Anglia, realizează un avion monoplan, apoi un avion biplan militar (denumit „tractor”) şi alte câteva tipuri, care poartă denumirea de BRISTOL-COANDĂ. La concursul
internaţional militar de aviaţie, organizat în anul 1912 în Anglia, unul din aceste avioane se clasează pe primul loc. La fabrica de avioane Bristol, Coandă organizează un departament special pentru fabricarea camioanelor care să alcătuiască ateliere-mobile rulante, prevăzute cu utilaje în vederea acordării asistenţei tehnice avioanelor din compunerea escadrilelor. În felul acesta, din iniţiativa lui Coandă, sunt înfiinţate primele ateliere automobile ale aviaţiei din lume! După dezlănţuirea primei conflagraţii mondiale, inginerul Henri Coandă pleacă în Franţa, pentru a-şi oferi serviciile sale ca ofiţer de artilerie. Este repartizat la Regimentul 22 artilerie, ca ofiţer de rezervă, fiind subordonat colonelului Estienne – unul din pionierii introducerii carelor de asalt în dotarea armatei. Preţuindu-l pe inginerul român pentru formaţia sa tehnică, colonelul francez îi dă misiunea lui Henri Coandă să proiecteze şi să realizeze un avion special pentru nevoile artileriei terestre. În acest scop, inginerul Henri Coandă este detaşat la Uzinele Dalauney-Belleville din Saint Denis. Aici concepe şi realizează un mic avion biplan, cuaripile repliabile, accesibil oricărui teren. După terminarea acestuia, concepe şi crează un avion de bombardabent cu o mare rază de acţiune, cu două motoare, montate în partea dinapoi a avionului. „Dacă zăboveam puţin – îşi aminteşte mult mai târziu constructorul român – şi analizam caracteristicile avionului conceput de mine, atunci, pentru nevoile frontului francez, ajungeam uşor la prefigurarea marelui avion CARAVELLE de azi”. Datorită necesităţilor mereu crescânde ale războiului, care începe să se desfăşoare pe spaţii tot mai mari, comandamentul francez îi cere lui Henri Coandă, în ciuda vârstei mult prea tinere – 28 de ani – să adapteze avionul pentru efectuarea unor misiuni aeriene în adâncimea strategică a dispozitivului inamic, cu alte cuvinte să asigure o rază de acţiune de 1.800 km. Era o soluţie extrem de îndrăzneaţă pentru epoca respectivă. La bordul acestui aparat, Henri Coandă montează un tun fără recul, conceput tot de el, care poate trage cinci lovituri deodată. Astfel, avionul constituie o mică unitate de artilerie zburătoare, prima de acest fel din lume. Avionul este experimentat, cu rezultate excelente, la baza aeriană de la Le Havre, poligonul fiind oferit de apele Canalului Mânecii. De asemenea, un astfel de aparat este încercat în zbor pe traiectul Sangers-Reims-Angers, dovedindu-se performer. Printre realizările de seamă din timpul primului război mondial se numără şi „torpilele aeriene”, folosind un amestec de acid picric şi ceară de albine. Iată şi alte câteva din realizările care l-au făcut cunoscut pe Coandă: construieşte unele rezervoare, cisterne şi chiar vagoane de beton armat, pentru a economisi enorme cantităţi de metal;
-
inventează materialul denumit „beton-bois”, folosit pentru ornamentaţii şi construcţii, mai rezistent decât lemnul; concepe şi realizează un aparat pentru detectarea lichidelor în straturile subterane; realizează un rezervor oceanic în Golful Persic, pentru stocarea ţiţeiului extras de sondele amplasate departe de ţărmul mării, din zăcămintele submarine. În anii 1920-1921, Henri Coandă propune statului francez darea în exploatare a unui tren aerian, întâiul din lume, care să circule cu viteza de 600 km/oră – viteză de domeniul fanteziei pentru acea epocă. Proiectul constă în realizarea unor cabine construite după modelul avioanelor, care să alunece pe cabluri aeriene, ajutate de perne de aer. În urma experienţei care are loc la Vincennes, rezultatele tehnice corespund pe deplin studiilor teoretice şi proiectului întocmit de inginerul român. Autotităţile franceze dau aprobarea şi, în acest fel, asistăm la încă o mare realizare tehnică de anticipaţie ale fanteziei constructive cu care este dotat Henri Coandă. La 8 octombrie 1934, Henri Coandă brevetează „Procedeul şi dispozitivul pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”, cunoscut sub numele de „efectul Coandă”. Acest procedeu are numeroase şi importante studii teoretice şi aplicaţii practice, dintre care, cele mai importante sunt: devierea jeturilor fluide de la bordul de fugă al aripilor avioanelor de mare viteză, pentru a le mări sustentaţia; reversarea tracţiunii turboreactoarelor de avion şi atenuarea zgomotului produs de motoarele cu reacţie. O altă invenţie a lui Coandă, care a revoluţionat tehnica aviaţiei, a constituit-o aerodina lenticulară, cunoscută sub denumirea de „farfurie zburăzoare”, concepută încă din anul 1935. Referindu-se la această maşină de zburat, care constituie cea mai importantă aplicaţie a „efectului Coandă”, inventatorul român al avionului cu reacţie afirma, în cadrul unui simpozion organizat de Academia Română în anul 1967: „Consider avionul viitorului acela care să decoleze pe verticală, să zboare sub orice unghi şi la orizontală, cu orice viteză, sau să stea în aer într-un loc, la înălţimea dorită şi să aterizeze tot pe verticală. În construcţia acestui avion nu trebuie să existe nicio piesă în mişcare”. Şirul invenţiilor inginerului Henri Coandă se ridică la impresionantul număr de 260, iar cele 700 de brevete de inovaţii îl recomandă ca pe un mare savant al secolului XX. Iată alte câteva din invenţiile sale: sistemul de hipersustentaţie; aripa groasă cu tren escamotabil; aparatul de zbor cu decolare-aterizare verticală; sistemele de transport prin conducte; combaterea zgomotului şi poluării atmosferice; sania-automobil echipată cu
un motor cu reacţie; aparatu pentru extragerea apei potabile din mare; aparatul pentru folosirea energiei solare; „epoleţii zburători”, cu ajutorul cărora s-a asigurat frânarea modulului lunar al lui „APOLO-11” şi „APOLO12” în momentul aselenizării şi multe astfel de aparate. * Fiind unul dintre cele mai atractive exponate ale Salonului de Aeronautică din anul 1910, presa franceză de specialitate a publicat articole elogioase despre avionul cu reacţie al lui Henri Coandă. Directorul bibliotecii de la Muzeul Aerului din Paris – André Bié – în articolul intitulat „Primul avion turbopropulsat din lume” scria în revista AVIATION MAGAZINE nr. 160 din decembrie 1955: „Aeroplanul Coandă a fost extrem de remarcat, este un veritabil exemplar de avangardă. Problema a fost abordată sub un unghi deosebit de interesant, iar soluţia, chiar dacă nu ar fi dat imediat rezultatele scontate, permitea, pentru viitor, cele mai strălucite speranţe”. Şi oamenii de ştiinţă români au făcut bune aprecieri referitoare la caracteristicile primului avion cu reacţie. Astfel, academicianul Elie Carafoli considera că aceste caracteristici sunt „edificatoare în ceea ce priveşte ingeniozitatea şi puterea de intuire a constructorului său – inginerul Henri Coandă – care a dăruit omenirii un preţios instrument pentru străbaterea spaţiului aerian”. * În anul 1956, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, Henri Coandă a fost sărbătorit la New-York, pentru realizarea primului zbor cu un avion cu reacţie. În acelaşi an, la data de 3 aprilie, UNESCO îi decernează lui Henri Coandă ordinul „Meritul pentru cercetări ştiinţifice, în gradul de comandor” – una din cele mai înalte distincţii acordate oamenilor de ştiinţă. În 1970, revine în România şi se instalează în casa părintească din Bucureşti. Mai târziu, aici s-a amenajat muzeul ştiinţific Henri Coandă. La 25 noiembrie 1972, acest om genial, inventatorul avionului cu reacţie, a încetat din viaţă. Câteva din cele mai importante instituţii naţionale poartă numele marelui savant român. Printre acestea, trebuie amintite Academia Forţelor Aeriene din Braşov şi Aeroportul Internaţional de la Otopeni. Prin excepţionalele sale realizări – îndeosebi înfăptuirea primului avion cu reacţie – Henri Coandă rămâne, alături de Traian Vuia şi Aurel Vlaicu, unul dintre pionierii aviaţiei româneşti şi mondiale. Comandor av. (r) AUREL NIŢĂ