3 minute read
Ștefan cel Mare și Sfânt (1457–1504
UNITATEA 2
tefan cel Mare i Sfânt (1457–1504)
Advertisement
DICȚIONAR ISTORIC
Mușatini = familie din care făceau parte domnitorii Moldovei (dinastie). privilegiu = avantaj; scutire de la obligații. trilogie = suită de trei opere literare.
Cetatea Albă
ȘTIAȚI CĂ?
Scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea a scris Trilogia Moldovei. Prima piesă de teatru din această suită, Apus de Soare, îi este dedicată domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare.
Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan din familia domnească a Mușatinilor, a ocupat tronul Moldovei în aprilie 1457. Și-a întărit autoritatea în țară, a susținut țărănimea liberă, a stimulat comerțul intern și mai ales pe cel extern, acordând privilegii negustorilor străini. În vremea sa, țara s-a dezvoltat foarte mult și s-au întemeiat noi așezări.
La începutul domniei sale, Moldova era amenințată din toate părțile. Cu multă diplomație, Ștefan și-a asigurat un sistem de Ștefan cel Mare alianțe care să-i ofere posibilitatea de a consolida independența țării. A stabilit legături cu vecinii (Polonia, Ungaria), dar și cu alte state din Europa și din Asia. L-a învins pe regele Ungariei, Matei Corvin, la Baia, în 1467 și pe cel al Poloniei la Codrii Cosminului, în 1497. Scopul său principal a fost acela de a scoate Moldova de sub stăpânirea Imperiului Otoman. Victoria de la Vaslui din iarna anului 1475 i-a adus recunoaștere europeană. Un an mai târziu, în vara lui 1476, Ștefan cel Mare a fost înfrânt la Războieni, în atacul sultanului Mahomed al II-lea. Bun organizator, oștean viteaz, apărător al creștinătății, mare ctitor de cetăți, biserici și mănăstiri, diplomat iscusit de talie europeană, Ștefan cel Mare și Sfânt este un punct de referință fără egal în conștiința identității noastre spirituale și naționale. A contribuit la dezvoltarea economică și la prosperitatea țării și a creat o civilizație de dimensiune europeană, care s-a distins prin valori creștine. Poporul român a păstrat vie amintirea sa în legende și cântece populare.
„Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândrul soare. Din Suceava când el sare Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare.” (cântec popular)
DESCOPERĂ! DESCRIE! DISCUTĂ!
I. Citește cu atenție textul de mai jos, apoi rezolvă cerințele.
„Scopul principal al lui Ștefan, pentru cea mai mare parte a domniei sale a fost eliminarea amenințării otomane. Când totul fusese pregătit, domnul a refuzat plata tributului, după care sultanul a trimis împotriva Moldovei o armată de 120 000 de oameni. Ștefan cu vreo 40 000 de oameni, plus câteva mii de ardeleni și de polonezi, a reușit să obțină marea victorie de la Vaslui (Podul Înalt), la 10 ianuarie 1475.” (Ioan Aurel Pop, Scurtă istorie a românilor) 1. Precizează, pe baza textului, scopul principal al lui Ștefan cel Mare. 2. Indică o cauză pentru care sultanul a trimis în
Moldova 120 000 de oameni. 3. Numește aliații lui Ștefan în bătălia din 10 ianuarie 1475. 4. Menționează locul în care domnitorul Moldovei a obținut marea victorie. 5. Urmărește împreună cu colegii de clasă documentarul Bătălia de la Vaslui (https://www. youtube.com/watch?v=9jxkvXA6G5w) și discutați despre tacticile folosite de Ștefan cel Mare pentru a obține victoria.
II.PORTOFOLIU Realizează, după modelul următor, fișe de lucru pentru legendele istorice citite.
Titlu . . . . . . Autor . . . . . . Editură . . . . . . Localitate . . . . . . Anul apariției . . . . . .
Idei principale/
Citate . . . . . . . . .
Ștefan cel Mare și Aprodul Purice (pictură de Theodor Aman)
VREAU SĂ ȘTIU MAI MULT
Filmul artistic Ștefan cel Mare–Vaslui 1475, 1975, regia: Mircea Drăgan Dumitru Almaș, Ștefan cel Mare, Biruitor în lupta de la Vaslui Bătălia de la Vaslui: https://www.youtube.com/watch?v=CKFhubbLQd0&vl=ar Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel Mare