7 minute read

Monumente și locuri incluse în patrimoniul UNESCO din România

Monumente i locuri incluse în patrimoniul UNESCO din România

DICȚIONAR ISTORIC

Advertisement

UNESCO = Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, înființată în anul 1945, având ca principal obiectiv protejarea monumentelor culturale și naturale care fac parte din moștenirea comună a umanității.

Drum dacic pavat

Monumentele, obiceiurile și tradițiile, care fac astăzi parte din patrimoniul mondial (Patrimoniul Comun al Umanității), protejat de UNESCO, vorbesc despre sensibilitatea și dragostea de frumos ale poporului care le-a creat. România are înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO șase zone culturale, două zone naturale și numeroase obiceiuri și tradiții.

Fortificațiile dacice din Munții Orăștiei

În timpul domniilor regilor Burebista și Decebal, dacii au construit numeroase cetăți fortificate. Centrul puterii lor se afla în Munții Orăștie. Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele pe care le-a purtat cu Imperiul Roman. Inițial, Sarmizegetusa nu era o fortificație militară, ci o așezare religioasă și civilă. Ulterior, a devenit centrul unui sistem de apărare care se Sanctuarele de la întindea pe aproximativ 500 km2 . Sarmizegetusa Regia

Astăzi, cetățile care au avut rolul de a apăra capitala dacilor au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO: Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Luncani–Piatra Roșie, Bănița (județul Hunedoara), Căpâlna (județul Alba).

DESCOPER

Festivalul Cetăților Dacice este cea mai veche manifestare de reconstituire antică din România. Participarea la astfel de evenimente reprezintă un mod plăcut și instructiv de a petrece timpul liber. În multe zone din România se organizează astfel de evenimente.

I. Ai participat vreodată la un astfel de festival? A fost o experiență pe care ai vrea s-o repeți?

De ce?

II. Pornește împreună cu colegii tăi într-un tur virtual a vechii capitale a dacilor, Sarmizegetusa

Regia, utilizând aplicația Google Earth sau accesând linkul https://360.inp.org.ro/index.php/ obiective/cetatea-dacica-de-la-sarmizegetusa-regia-jud-hunedoara-tur-virtual-video. Realizați apoi

un jurnal de călătorie în care să vă consemnați impresiile despre ceea ce ați văzut. Nu uitați să notați în jurnal ce ați învățat nou din această vizită, care dintre lucrurile descoperite vi s-au părut mai interesante și cum credeți că le veți putea utiliza în viitor.

Așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania

Populație de origine germanică, sașii s-au așezat pe teritoriul Româ niei, de-a lungul arcului carpatic, în sudul și sud-vestul Transilvaniei, din timpuri străvechi, încă din secolele XII–XIII. Aduși aici pentru dezvoltarea meșteșugurilor și a orașelor, au întemeiat numeroase așezări, unele făcând astăzi parte din patrimoniul cultural mondial. Așezările săsești cu biserici fortificate din Transilvania sunt: Câlnic

(Alba), Prejmer, Viscri (Brașov), Dârjiu (Harghita), Saschiz (Mureș),

Biertan (Sibiu), Valea Viilor (Sibiu).

Apariția acestor monumente s-a datorat evenimentelor istorice. Atacați mai întâi de mongoli, apoi de turci, localnicii au căutat o soluție pentru a se salva. Rezolvarea s-a dovedit a fi fortificarea bisericii din sat. Așezările săsești cu bisericile fortificate nu sunt doar monumente unice de arhitectură, ci transmit și valorile acestei comunități. Pe parcursul ultimelor două secole, ele și-au păstrat aproape neschimbată forma: străzi regulate, case, ziduri împrejmuitoare înalte, grupate strâns în jurul bisericii situate la mijloc. Unicitatea așezărilor săsești cu biserici fortificate este dată astăzi de viața satului, de păstrarea vechilor tradiții, de modul de cultivare a pământului, de modelul de așezare și organizare a gospodăriilor țărănești.

DESCOPER

A B

ȘTIAȚI CĂ?

În patrimoniul mondial UNESCO nu sunt incluse doar monumente, ci și cuvinte, obiceiuri, tradiții ale popoarelor lumii. României i-au fost recunoscute, ca parte a moștenirii umanității, ritualul călușului, doinele (cântece de dor, de dragoste), ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, dansul Feciorescul de Ticuș, meșteșugul țesutului covoarelor tradiționale de perete, mărțișorul.

Ceramica de Horezu

C

Biserica fortificată de la Biertan Cetatea Prejmer Viscri

Privește cu atenție imaginile A–C, apoi rezolvă cerințele. 1. Descrie monumentele din imaginile de mai sus. 2. Menționează două lucruri pe care le au în comun aceste construcții. 3. Care este cauza care a condus la construirea acestor biserici fortificate? 4. De ce crezi că este important ca monumentele istorice să fie protejate de comunitate (locală, națională, mondială)?

Turnul cu Ceas

Biserica Bârsana

DESCOPER Orașul Sighișoara

Centrul istoric al cetății Sighișoara a devenit monument protejat UNESCO în anul 1999. Așezare urbană de tip medieval, Sighișoara are în mijloc piața, biserica, locuințele, magazinele, atelierele înconjurate de ziduri de apărare. În centrul istoric, clădirile locuite mai ales de meșteșugari (și mai puţin de negustori) oferă o diversitate aparte. Casele au la parter atelierul sau prăvălia (magazinul) și anexele, la etaj aflându-se locuința familiei. Aproape fiecare clădire din Sighișoara are o poveste demnă de a fi cunoscută. De exemplu, pe drumul spre vechea cetate, pot fi descoperite Casa Memorială și bustul savantului Hermann Oberth.

Anual, la Sighișoara se organizează Festivalul „Sighișoara medievală”, în ultimul sfârșit de săptămână al lunii iulie. Pe parcursul a trei zile, participanții se bucură de muzică și dansuri medievale, jonglerii cu steaguri, tabăra cavalerilor, curtea comedianților, expoziții de tot felul.

Bisericile de lemn din Maramureș

În județul Maramureș sunt înscrise pe lista monumentelor istorice 93 de biserici de lemn declarate monumente arhitectonice. Opt dintre ele au fost alese cele mai reprezentative. Vechimea, stilul arhitectonic, tehnica de construcție, pictura interioară și starea de conservare fac din bisericile de lemn din Maramureș un ansamblu arhitectural de valoare universală excepțională. Acestea au fost introduse în patrimoniul mondial UNESCO în decembrie 1999. Cele opt biserici care aparțin acestui grup pot fi găsite în localitățile Budești, Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud Deal, Șurdești, Plopiș și Rogoz.

Înguste, dar înalte, cu turle suple și lungi la capătul vestic al clădirii, bisericile de lemn din Maramureș sunt considerate adevărate capodopere ale acestui tip de arhitectură. Datate în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, reprezintă de fapt tipuri de biserici mai vechi cu câteva secole. Valoarea artistică deosebită a acestora constă în armonia construcției și peisajul natural în care au fost ridicate.

I. Accesează pagina de internet https://ro.wikipedia.org/wiki/Hermann_Oberth și descoperă cine

a fost Hermann Oberth și care au fost invențiile sale. II. Realizează un album cu fotografii în format electronic, cu imagini ale bisericilor de lemn din Maramureș.

Bisericile pictate din nordul Moldovei

Construite în timpul domniilor lui Ștefan cel Mare (1457–1504) și ale urmașilor săi direcţi, Bogdan III (1504–1517), Ștefan cel Tânăr (1517–1527) și Petru Rareș (1527–1538, 1541–1546), bisericile pictate din nordul Moldovei sunt unice din punct de vedere arhitectural. Stilul de construcție, stilul moldovenesc, este aparte și este recunoscut pretutindeni. Bisericile pictate din Moldova impresionează prin arta picturii, prin frumusețea culorilor folosite, a armoniei și a subiectelor pe care le înfățișează. Din acest motiv, începând cu anii 1993 și 2010 ele au fost înscrise în patrimoniul cultural mondial protejat de UNESCO:

Voroneț, Sucevița, Arbore, Humor, Moldovița, Pătrăuți, Probota,

Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.

Mănăstirea Voroneț este o ctitorie de seamă a lui Ștefan cel Mare. Ridicată în 1488, în doar trei luni și trei săptămâni, impresionează prin picturile sale, fapt ce i-a câștigat numele de „Capela Sixtină a Estului”. Pictura interioară datează chiar din vremea domnitorului moldovean, fiind realizată în 1496, iar cea exterioară, din perioada lui Petru Rareș.

Mănăstirea Moldovița

Mănăstirea Voroneț

DESCOPER

I. Citește cu atenție textul de mai jos, apoi rezolvă cerințele.

Nenumărați pictori și chimiști au încercat să deslușească secretele culorilor bisericilor pictate ale Moldovei: albastrul de Voroneț, albul de Humor, ruginiul intens, galbenul, cele cinci nuanțe de verde, ocrul și violetul. Compoziția acestora a fost deslușită cu ușurință, doar albastrul de Voroneț a continuat să-și păstreze secretul. Ceea ce au reușit să afl e cercetătorii este că are în componență azuritul, o piatră de culoare albastru intens originară din China, Maroc sau Namibia. Testele de laborator au arătat că piatra de azurit a fost fărâmițată, pisată și apoi amestecată cu un alt material ale cărui origini nu au fost descoperite nici până în prezent.

1. Precizează un spațiu istoric menționat în text. 2. Pornind de la textul de mai sus, menționează culorile în care au fost pictate bisericile Moldovei. 3. Pe baza imaginilor din lecție, realizează un afiș pentru prezentarea (promovarea) bisericilor pictate din nordul Moldovei.

II. Realizează un desen sau construiește împreună cu colegii de clasă o machetă a unuia dintre monumentele studiate.

This article is from: