3 minute read

istorice

Next Article
Soluții

Soluții

Castele i cet i martore ale evenimentelor istorice

DICȚIONAR ISTORIC

Advertisement

fort = loc fortificat, întăritură. crenel = deschizătură îngustă făcută din loc în loc, în partea superioară a unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului. graniță = limită care desparte două țări; frontieră, hotar.

Castelul Huniazilor

ȘTIAȚI CĂ?

Cetatea Sucevei, construită la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost principala reședință a domnitorilor Moldovei timp de aproape 200 de ani.

În Evul Mediu, cetățile și castelele au fost construcții înconjurate de ziduri cu rol de apărare. Erau ridicate pentru a opri sau a încetini înaintarea dușmanului. Construite din piatră și cărămidă, aveau turnuri cu forturi și ziduri cu creneluri. În fort se păstrau munițiile și proviziile, tot aici fiind și locuința apărătorilor. Cetățile au avut un rol important în luptele de apărare împotriva Imperiului Otoman și sunt redate în numeroase legende si opere literare. Un astfel de exemplu este cel al Cetății Neamțului, care i-a inspirat pe scriitorii C. Negruzzi și Dimitrie Bolintineanu.

Un adevărat sistem de fortificații a fost realizat de Ștefan cel Mare în Moldova, care avea hotarele apărate de cetăți precum Hotin, Chilia sau Cetatea Albă, în interiorul țării aflându-se cetățile Sucevei și Neamțului. În Țara Românească, Mircea cel Bătrân și Vlad Țepeș au reconstruit și întărit cetățile Giurgiu, Turnu, Poenari și Târgoviște. Apărarea prin fortificații a avut un rol extrem de important și în Transilvania prin castele, cetăți de graniță și de interior (Bran, Feldioara, Râșnov). După 1405, în urma deciziei de înconjurare a orașelor cu ziduri, se formează adevărate „cetăți urbane”, cu populație în mare parte germană: Brașov, Sibiu, Sighișoara. Sașii construiesc în sudul Transilvaniei „biserici-cetăți” (Biertan, Saschiz, Viscri) și cetăți țărănești, locuri eficiente de refugiu în timpul incursiunilor otomane. Astăzi, multe dintre aceste cetăți au fost restaurate și reprezintă importante atracții pentru turiști. Aici sunt organizate adesea festivaluri medievale care se bucură de un mare succes mai ales printre copii.

Cetatea Râșnov

Cetatea Sucevei

DESCOPERĂ! DESCRIE! DISCUTĂ!

I. Descrie cetățile din imaginile de mai jos și discută cu colegul de bancă despre motivul construirii acestora. Folosind o diagramă

Venn, stabilește asemănările și deosebirile dintre cele două construcții.

II. Citește cu atenție textul, apoi rezolvă cerințele.

A Cetatea Rupea

DEOSEBIRI ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI

B Cetatea Făgărașului

„Ștefan vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, a mers să intre în Cetatea Neamțului, și fiind mama sa în cetate, nu l-a lăsat să intre și i-a zis că pasărea în cuibul ei piere, că să se ducă în sus să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Și așa, pe cuvântul mamei sale, s-a dus și a strâns oaste.”

(Ion Neculce, O samă de cuvinte)

1. Indică un eveniment istoric menționat în text. 2. Discută cu colegii și descoperiți împreună ce operă literară a fost inspirată de acest fragment.

III. PORTOFOLIU Utilizează internetul și enciclopediile în format digital și realizează un album cu foto grafiile celor mai frumoase cetăți medievale din România. IV. Descoperă în biblioteca școlii povești și legende despre cetăți și castele medievale.

Poves tește colegilor pe aceea care te-a impresionat cel mai mult.

VREAU SĂ ȘTIU MAI MULT

Cetatea Neamțului: http://mcntn.muzeu-neamt.ro/originea-cetatii-neamt.html Castelul Huniazilor, tur virtual: https://www.youtube.com/watch?v=fVp1k3YSARE Castelul Bran: http://www.castelulbran.ro/tur-video.html

This article is from: