2 minute read
Apa, aerul, solul
Să ne amintim
Privește cu atenție imaginile următoare. Identifică elementele care intră în alcătuirea Pământului. Ce forme de relief observi?
Advertisement
Reține
Apa este prezentă în oceane, mări, lacuri, ape curgătoare, ape subterane, atmosferă și viețuitoare.
Aerul este indispen sabil viețuitoarelor. În componența sa se află mai multe gaze, printre care oxigenul.
Solul este stratul afânat de la suprafața uscatului, în care plantele își înfig rădăcinile. Acesta conține aer, apă și substanțe hrănitoare.
Experimentează
Materiale necesare • trei pahare cu apă; • trei farfurii adânci din plastic; • o pungă de pământ mai uscat (de preferat, să fie amestecat cu nisip). Cum procedezi 1. Așază pământul în trei grămăjoare de formă conică, în cele trei farfurii. 2. Toarnă apa din primul pahar, picătură cu picătură, ținând paharul chiar deasupra vârfului conului de pământ. Imaginează-ți că este un nor, aflat deasupra unui munte. 3. Răstoarnă apa din al doilea pahar mai repede decât în primul caz. 4. Răstoarnă brusc apa din al treilea pahar.
Întrebări Ce diferențe sunt între formele lăsate de apă pe pământ?
Cum a modelat Cum a modelat apa cele trei conuri de pământ?
Apa modelează pământul și creează forme adâncite sau rotunjite.
Experimentează
Materiale necesare • un pahar transparent, 100 g pământ de grădină uscat; • 200 ml de apă curată; • un șervețel; • o lupă; • o foaie pentru notarea observațiilor. 1. Pune pământ foarte uscat într-un pahar transparent, fără să-l sfărâmi prea mult. 2. Toarnă apă curată în pahar până se umple. 3. Privește paharul de sus și observă suprafața apei. 4. Ridică paharul la lumină și privește-l. 5. Sfărâmă, pe șervețel, pământul rămas și privește cu lupa. Ce se ridică la suprafața apei?
De unde provine aerul care se ridică?
Ce observi când privești pământul cu lupa?
Bulele de aer se ridică la suprafața apei. De aici rezultă că în pământul din pahare există aer. Prin lupă, se observă: granule de pământ, nisip, pietricele, rădăcini de plante, animale mici, mici tuneluri etc. Cum procedezi Întrebări Omul și mediul de viață
Analizează
1 De ce crezi că este important să existe aer în pământul în care cresc rădăcinile plantelor? 2 Dacă pământul este bătătorit, mai poate oferi hrană și aer plantelor și organismelor mici?
Reține
Pentru a obține cantități mari de hrană, cultivarea plantelor se face în sol.
Atunci când conține mai multe substanțe hrănitoare, aer și apă, solul este mai fertil iar plantele cresc și se dezvoltă mai bine. Caracteristica solului de a permite apei să circule până la rădăcinile plantelor se numește permeabilitate (de la verbul a permite). Nu doar apa trebuie să circule, ci și aerul. De aceea, între granulele de pământ trebuie să existe spații pentru apă și aer, adică solul să fie afânat.