
1 minute read
13. Curtea suspinelor
Pentru Federer au urmat apoi câteva înfrângeri pe pământ australian, cum ar fi eliminarea din competiție în calificările pentru Australian Open în 1999 sau înfrângerea dureroasă la Jocurile Olimpice de la Sydney, un an mai târziu. În cel mai bun turneu al său de până la acel moment, adolescentul are două șanse la medalie. Dar pierde întâi semifinala împotriva lui Tommy Haas și apoi meciul pentru medalia de bronz împotriva francezului Arnaud di Pasquale * .
Cu toate acestea, Sydney 2000 reprezintă un moment-cheie pentru Federer. Este momentul în care se apropie de Miroslava Vavrinec, o sportivă cu trei ani mai în vârstă decât el, componentă și ea a echipei de tenis a Elveției și cea care avea să devină unul dintre cei mai importanți oameni din viața lui. Un an mai târziu avea să sărbătorească în Australia, alături de o altă femeie, unul dintre cele mai frumoase succese de până atunci, când avea să câștige Cupa Hopman împreună cu Martina Higins, sportiva cu un an mai tânără și cel mai tânăr număr 1 din tenisul feminin.
Advertisement
Cu atât mai amară a fost deplasarea la Melbourne din toamna lui 2003, pentru Cupa Davis. Ca proaspăt câștigător al Wimbledonului, Roger Federer reprezintă în semifinală Elveția împotriva Australiei. Este în formă excelentă și a câștigat în acel concurs 10 meciuri și 31 de seturi consecutive. Îl condusese pe Lleyton Hewitt pe Arena Rod Laver cu scorul de 7-5, 6-2, 5-3 și părea aproape de triumf, când pierde totuși și scoate astfel Elveția din competiție. Federer este marcat de această experiență. Zborul înapoi în Europa pare cel
* Dacă în semifinala contra lui Haas şansele au fost mici (6-2, 6-3 pentru neamţ), în schimb în meciul pentru medalia de bronz disputa a fost crâncenă (6-7, 7-6, 3-6 în favoarea francezului) (n.r.).