3. Un australian aproape sadea

3

Un australian aproape sadea

Federer și-a planificat revenirea în Australia, unde în ianuarie începe de fiecare dată sezonul de tenis și, după două săptămâni cu oportunități mai mărunte, are loc primul turneu de Mare Șlem, Australian Open * . Momentul este potrivit, mai ales că Federer are o legătură strânsă cu această țară. Doar puțin i-a lipsit să nu emigreze la 13 ani împreună cu familia la Sydney – ceea ce înseamnă că a fost cât pe ce să ajungă să cucerească lumea tenisului ca australian, nu ca elvețian. Cum ar fi sunat asta: „Please welcome: Roger Federer from Australia...”

Că nu s-a ajuns aici se datorează modelului decizional St. Gallen, un sistem dezvoltat în cantonul cu același nume din patria lui Robert Federer, Elveţia. Un instrument valoros în luarea de decizii corecte în

* În 2017, sezonul a debutat cu turneele Cupa Hopman (Perth), Brisbane (Australia), Doha (Qatar) şi Chennai (India) în prima săptămână, în cea de-a doua urmând competiţiile de la Auckland (Noua Zeelandă), Sydney (Australia), plus calificările de la Melbourne (n.r.).

ROGER FEDERER

situații dificile. Într-o astfel de situație se afla acesta împreună cu soția lui, Lynette, în 1995. Laborantului pe atunci în vârstă de 48 de ani i s-a oferit ocazia să lucreze în Australia. Cu o sclipire în ochi îmi povestește că l-ar fi tentat să locuiască la Sydney, având în vedere că este unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Lucrase deja trei luni la Melbourne și ar fi fost încântat să revină în Australia.

Lui Robert Federer i-a plăcut tot timpul să călătorească. Pe viitoarea soție, Lynette, a cunoscut-o în Johannesburg, Africa de Sud, unde îl purtaseră pașii la începutul anilor ’70. Amândoi lucrau pe atunci la compania elvețiană de produse chimice Ciba-Geigy. Mai târziu, pe când locuiau în Elveția, călătoriile în interes de afaceri pentru aceeași companie – se specializase în domeniul hârtiei – l-au purtat pe Robert Federer în jurul lumii, în special în Africa, Orientul Apropiat și Australia.

Pe atunci Roger avea 13, sora lui, Diana, 15 ani. Părinții reușiseră să le stârnească entuziasmul cu planurile lor australiene. Dianei, căreia îi plăceau caii, îi spuseseră că acolo ar putea avea un cal al ei. Pe Roger îl atrăgeau aventura, depărtările necunoscute, noutatea.

Dar să nu uităm metoda decizională St. Gallen. „Am aplicat-o, dând note unor criterii diverse conform importanței lor. La final a reieșit un număr”, a explicat tatăl procedeul. „Era mereu la limită. Într-o zi eram pentru, a doua zi împotriva Australiei.” Acest du-te-vino a durat aproape patru săptămâni. „A fost practic o decizie 50/50”, confirmă Lynette. La final, au ajuns la concluzia că este mai avantajos să rămână în Elveția. Doi factori au cântărit greu: mediul social din această țară și perspectivele lui Roger din tenis. În Sydney ar fi trebuit s-o ia de la zero și să renunțe la relațiile pe care le construiseră deja. „Când ai 50 de ani sau mai mult,

nu te mai împrietenești la fel de ușor cu ceilalți”, își motivează tatăl alegerea. „Relațiile strânse sunt cu cei pe care îi cunoști deja de-o viață, cu care ai învățat împreună sau cu care ți-ai crescut copiii.”

A doua întrebare hotărâtoare a fost dacă Roger ar fi avut în Australia condiții la fel de bune pentru tenis ca în Elveția. „Nu știam cum stau lucrurile acolo. Și ne era clar că la Basel condițiile sunt ideale, cu Peter Carter antrenor și cu sprijinul de la Swiss Tennis”, își amintește Robert. „În plus, în Elveția se organizau foarte multe turnee de juniori pentru toate categoriile de vârstă, ceea ce era ideal.” Roger era deja campion național la grupa de vârstă de 14 ani. „Cred că am luat decizia corectă”, spune Lynette. „Pe atunci, Roger făcea progrese uriașe în tenis și avea toate condițiile ca să evolueze. În plus, aveam un cerc de prieteni frumos. Cei mai mulți erau elvețieni, pe o parte dintre ei îi cunoscuserăm în Africa de Sud. Nu ar fi avut cum să ne viziteze frecvent în Australia.”

Când le-au comunicat decizia copiilor, a fost o dramă. „Ne întrebau mereu: de ce nu ne mutăm, de ce?”, își amintește tatăl. „Pentru Roger s-a spulberat un vis, a plâns mult din cauza asta.”

Ca o consolare, familia și-a petrecut concediul de vară din 1995 în Australia. Au pornit de la Sydney, unde tatăl lucrase trei luni. De acolo s-au îndreptat spre nord, către Marea Barieră de Corali. Roger a fost entuziasmat din prima clipă de Sydney și l-a adăugat pe lista lui de orașe preferate. Oare presimțea deja că aici își va găsi, câțiva ani mai târziu, iubirea vieții?

Faptul că Peter Carter, antrenorul său cel mai important din perioada de juniorat, venea din Australia a avut un rol important în afecțiunea pe care Roger a simțit-o pentru această țară. Cu acest antrenor mereu

ROGER FEDERER

prietenos și modest din orășelul Nuriootpa, din Valea Barossa, nu departe de Adelaide, Federer a ajuns cel mai bun junior din lume și a intrat în Top 50 la nivel mondial.

Chiar dacă nu mai colaborau în 2001, moartea lui Carter l-a șocat pe Federer. Australianul, pe atunci căpitan-nejucător al echipei Elveției de Cupa Davis, a fost implicat într-un accident pe 1 august, chiar înainte să împlinească 37 de ani, în luna de miere pe care o petrecea în Africa de Sud. Se afla în apropiere de Parcul Kruger, într-un Land Rover, împreună cu un prieten. Soția lui Carter, Silvia, o elvețiancă, se afla într-o altă mașină care mergea în față. „Prietenul nostru a trebuit să evite un microbuz care venea pe contrasens, într-o depășire riscantă”, povestește aceasta accidentul. În încercarea de a evita coliziunea, conducătorul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a prăbușit de la trei metri, căzând de pe pod și aterizând pe un acoperiș.

Moartea lui Carter nu a făcut decât să întărească legătura lui Federer cu Australia. A început să-i invite pe părinții antrenorului, Bob și Diana, la Australian Open. Un gest care a devenit tradiție. În plus, echipele de Cupa Davis ale Australiei și Elveției au decis ca la meciurile comune să se lupte și pentru așa-numita Cupă Peter Carter.

Continentul australian i-a adus lui Federer atât momente sublime, cât și înfrângeri. Aici a câștigat ca junior în 1998 primul său turneu, în statul Victoria. A ajuns apoi până în semifinale la turneul de juniori al Australian Open și a fost înfrânt de tenismenul de aceeași vârstă Andreas Vinciguerra, în urma unei mingi de meci pierdute. Suedezul era considerat atunci un talent ieșit din comun, dar nu avea să ajungă niciodată până în vârf.