Catedrala naturii – Acolo unde ideile grandioase

ANNE SVERDRUP-THYGESON

10 şi mai multe cuvinte fascinante, inclusiv cu denumirile latine ale plantelor – cum ar fi Tussilago farfara pentru podbal. Vara, sus de tot pe platoul muntos Golsfjellet, îmi arăta cristale de cuarț, locul unde creştea saxifraga roşie şi cum cântă ploierul auriu. Bunicul a trăit 102 ani şi încă mă mai gândesc la el în fiecare vară când aud trilul trist al ploierului auriu sus, deasupra copacilor. Acasă în Oslo, stătea în balansoarul lui din colțul sufrageriei noastre şi citea cu voce tare The Cormorants of Utrøst din colecția de poveşti în două volume. Pe măsură ce am crescut, complexitatea discuțiilor noastre a evoluat şi ea; mi-a spus despre Loki şi vâsc, despre Iason şi Lâna de Aur, despre traversări transatlantice ale vapoarelor spre America în anii 1930, despre cele două războaie mondiale...

Familia mea avea o cabană pe o insuliță pe un lac din pădure unde mi-am petrecut vacanțele şi nenumărate weekenduri. Era o cabană din lemn cu două încăperi, fără curent electric sau apă curentă, dar era chiar în inima naturii. Verile erau pline de mirosul gudronat al pereților cabanei încălziți de soare, de afişe cu specii de ciuperci din zonă, biban prins în capcanele pentru peşti, şprot cu oase minuscule, căpşune sălbatice de pe acoperişul cabanei, tăiat de lemne şi plictisitoarele incursiuni la cules de merişoare care păreau să nu se mai termine niciodată. Am crescut citind cărți de aventuri pentru băieți, ale căror coperți miroseau uşor a mucegai de la hangarul unde fuseseră depozitate.

Cum cabana era departe de cea mai apropiată comunitate – chiar foarte departe de cel mai apropiat vecin –, cerurile erau minunat de înstelate noaptea. Când eram adolescentă, am făcut odată un pat din crengi de pin în mijlocul gheții pentru mine şi prietena mea Nina, apoi am scos din hambar nişte saci de dormit de pe vremea războiului şi ne-am organizat să dor-

mim afară ca să putem privi stelele. Patruzeci de ani mai târziu, cel mai clar îmi aduc aminte din acea noapte nu de Calea Lactee, ci de obiectul uscat şi crocant de care au dat picioarele mele goale la fundul sacului meu de dormit – un obiect care, după o analiză ulterioară la lumina lanternei, s-a dovedit a fi un cuib de şoareci plin de pui morți şi mumificați...

Uneori oamenii mă întreabă de ce îmi doresc atât de mult să scriu despre insecte şi despre alte creaturi aparent nesemP nificative şi cu probleme de reputație; dacă sunt genul de persoană care colecționa gândaci când era mică. Nu sunt. Dar am fost suficient de norocoasă să cresc într-o familie care-şi petrecea în mod normal mult timp în natură şi era interesată de poveştile şi limbajul care descriu relația noastră cu natura, în trecut şi în prezent. Și într-o familie care mi-a permis să fiu curioasă şi a încercat să răspundă la nesfârşitul meu şir de întrebări despre cum toate sunt interconectate. Curiozitatea şi abilitatea de a-mi pune întrebări sunt de asemenea importante pentru mine ca om de ştiință. Fiind profesor de biologie conservaționistă, ştiința care studiază amenințările la adresa diversității biologice şi cum pot fi ele gestionate, mi-am pus de multe ori problema cum să îi fac pe oameni să aprecieze universul naturii care ne înconjoară ca să ne dorim toți să avem grijă şi de el. Cartea aceasta este încercarea mea de a oferi un răspuns la această dilemă: vreau să vă arăt toate lucrurile pe care le face minunata lume a naturii ca să vedeți care e miza. Și vreau să scot în evidență paradoxul relației noastre creative cu natura: ne-am folosit de ea, dar în acelaşi timp abilitatea noastră de a exploata beneficiile oferite de ea riscă să submineze fundamentele propriei noastre existențe.

11

PE UMERII NATURII

ANNE SVERDRUP-THYGESON

12 I