Cardinal Luis F. Ladaria, Antropologia teologică by editurasapientia

ANTROPOLOGIA TEOLOGICÄ&#x201A;

Cardinal LUIS F. LADARIA

ANTROPOLOGIA TEOLOGICĂ Traducere din limba italiană de pr. dr. Ştefan Lupu

Sapientia

Iaşi 2019

Titlul original: Luis F. Ladaria SJ, Antropologia teologica, © 1986, ediţia I, Edizioni Piemme spa – PUG 1995, ediţia a II-a © 2011, a cincia retipărire a ediţiei a II-a, cu o nouă prefaţă Gregorian & Biblical Press Tehnoredactor: pr. dr. Ştefan Lupu Copertă: Petru Ciobanu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LADARIA, LUIS F. Antropologia teologică / Cardinal Luis F. Ladaria; trad. din lb italiană de pr. dr. Ştefan Lupu. - Iaşi : Sapientia, 2019 ISBN 978-606-578-367-6 I. Lupu, Ştefan (trad.) 2

© 2019 Editura SAPIENTIA Institutul Teologic Romano-Catolic Str. Th. Văscăuţeanu, 6 RO – 700462 Iaşi Tel. 0232/225228 Fax 0232/211476 www.editurasapientia.ro www.librariasapientia.ro e-mail slupu@itrc.ro

CUPRINS Cuvânt înainte la ediţia în limba română. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9 Prefaţă la ediţia a doua. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Abrevieri. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Introducere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 PARTEA I: OMUL ŞI LUMEA ÎN CALITATE DE CREATURI ALE LUI DUMNEZEU Capitolul i: Creaţia în perspectiva credinţei în Isus Cristos. . . . . . . . . . . . . . . . . 25 1. Creaţia şi mântuirea în Vechiul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 1.1. Creaţia ca premisă a alianţei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 1.2. Creaţia ca noţiune teologică nederivată de la alianţă. . . . . . . . . . . . . . . . 31 1.3. Creaţia şi alianţa în implicaţiile lor reciproce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32 2. Gen 1-3 şi problema istoricităţii sale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 3. Creaţia în Noul Testament. Creaţia în Cristos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36 3.1. Isus, punctul culminant al operei începute cu creaţia. . . . . . . . . . . . . . . . 37 3.2. Mijlocirea creatoare a lui Isus. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 3.2.1. 1Cor 8,6 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 3.2.2. Evr 1,1-3. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39 3.2.3. In 1,3.10 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39 3.2.4. Col 1,15-20 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 4. Relaţia dintre creaţie şi mântuire. Reflecţie sistematică. . . . . . . . . . . . . . . . . . 46 5. Semnificaţia universală a lui Isus: relaţia dintre istoria lumii şi istoria mântuirii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53 5.1. Istoria lumii şi istoria mântuirii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54 5.2. Universalitatea mântuirii în Cristos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59 Capitolul ii: Dezvoltarea teologico-dogmatică a credinţei în creaţie . . . . . . . . . 67 1. Sfânta Treime şi creaţia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 2. Creaţia şi autonomia realităţii temporale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72 3. Libertatea creaţiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81 4. Scopul creaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 5. Creaţia „din nimic”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90 6. Problema începutului temporal al creaţiei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 7. Fidelitatea lui Dumnezeu faţă de opera sa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98 7.1. Conservarea lumii ca o continuare a acţiunii creatoare . . . . . . . . . . . . . . 98 7.2. Providenţa divină. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100

Omul şi lumea, creaţi pentru gloria lui Dumnezeu

7.3. „Concursul” divin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103 7.4. Providenţa divină şi problema răului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106 capitolul iii:

Omul-imagine a lui Dumnezeu, centrul creaţiei. . . . . . . . . . . . . . . 109

1. Noţiunile antropologice din Vechiul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112 2. Noţiunile antropologice din Noul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117 3. Fiinţa umană în tradiţia şi în magisterul Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122 3.1. Perioada patristică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122 3.2. Evul Mediu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 3.3. Principalele declaraţii magisteriale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132 4. Unitatea fiinţei umane în pluralitatea dimensiunilor sale. . . . . . . . . . . . . . . 135 5. Omul creat după imaginea şi asemănarea lui Dumnezeu. . . . . . . . . . . . . . . . 143 6. Omul, fiinţă personală şi liberă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154 7. Omul creat ca fiinţă socială. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158 8. Originea omului ca problemă teologică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161 8.1. Originea omenirii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161 8.2. Originea omului individual. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164 8.3. Despre problema monogenismului şi poligenismului . . . . . . . . . . . . . . . 167 capitolul iv:

Omul, creatura lui Dumnezeu, chemat la viaţa divină. Problema supranaturalului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .169

1. Scurte referinţe istorice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170 2. Încercări recente de explicare în teologia catolică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179 2.1. Karl Rahner. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179 2.2. Juan Alfaro. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181 2.3. Henri de Lubac . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183 3. Încercare de sinteză. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187 PARTEA A II-A OMUL CHEMAT LA PRIETENIA CU DUMNEZEU ŞI PĂCĂTOS capitolul v:

Oferta originală de har: „starea originală” şi paradisul . . . . . . . . 197

1. Scurtă referinţă la noţiunile tradiţionale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 197 2. „Starea originală” în Vechiul Testament. Istoria paradisului. . . . . . . . . . . . . 198 3. Noul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201 4. „Starea originală” în tradiţie şi magisteriu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201 5. Reflecţie sistematică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204 5.1. Harul „stării originale”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204 5.2. Aşa-zisele „daruri preternaturale”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206 6. „Istoria” stării originale. Sinteză concluzivă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 213

Cuprins

capitolul vi:

„Păcatul originar”. Starea de păcat a omenirii, consecinţa refuzării harului originar. . . . . . 217

1. Câteva aspecte ale noţiunii biblice de „păcat”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 219 2. Originea şi universalitatea păcatului în Vechiul Testament. . . . . . . . . . . . . . 222 3. Universalitatea şi originea păcatului în Noul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . 228 4. Istoria doctrinei păcatului originar. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239 4.1. Înainte de sfântul Augustin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239 4.2. Sfântul Augustin şi controversa pelagiană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 246 4.3. Primele decizii magisteriale legate de păcatul original. . . . . . . . . . . . . . 251 4.4. Teologia medievală. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .252 4.5. Reforma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 255 4.6. Conciliul din Trento . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 257 4.7. După Conciliul din Trento. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .264 5. Reflecţie sistematică: păcatul originar, ruptură a prieteniei originale cu Dumnezeu şi consecventa privare de har a oamenilor . . . . . . . . . . . . . . . 266 5.1. Unitatea tuturor oamenilor în Cristos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 267 5.2. Mijlocirea unică a lui Cristos şi colaborarea oamenilor la mântuire . . . 270 5.3. Păcatul originar „originat”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 271 5.4. Originea păcatului şi universalitatea sa. Păcatul originar „originant”. . . 280 5.5. Consecinţele păcatului originar după Botez. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 286 5.6. Mijlocirea pentru bine. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 287 PARTEA A-III-A OMUL ÎN HARUL LUI DUMNEZEU capitolul al vii-lea:

Noţiunea de har în Biblie şi în Tradiţie . . . . . . . . . . . . . . . 297

1. Terminologia harului în Vechiul Testament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 298 2. „Harul” în Noul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 301 3. Teologia harului în istorie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 307 3.1. Părinţii greci. Îndumnezeirea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 307 3.2. Pelagiu şi sfântul Augustin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 312 3.3. „Semi-pelagianismul”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 320 3.5. Scolastica. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 323 3.6. Reforma protestantă, Conciliul din Trento şi teologia post-tridentină. . . 327 3.7. Augustinismul post-tridentin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 330 3.8. Tentativele catolice de reînnoire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 333 4. Perspectivele actuale ale teologiei harului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 335 capitolul viii:

Harul ca iertare a păcatelor: justificarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . 339

1. „Dreptatea lui Dumnezeu”, fundamentul justificării omului. . . . . . . . . . . . . 342 1.1. Dreptatea lui Dumnezeu în Vechiul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 342 1.2. Dreptatea lui Dumnezeu în Noul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 344

Omul şi lumea, creaţi pentru gloria lui Dumnezeu

2. Justificarea prin credinţă după Paul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 349 3. Conţinutul noţiunii de justificare la Paul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 353 4. Justificarea prin credinţă în perioada Reformei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 355 5. Justificarea conform Conciliului din Trento . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 362 6. Justificarea, acţiunea lui Dumnezeu în om . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 371 7. „Drept şi păcătos în acelaşi timp”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 377 8. Problema justificării în dialogul ecumenic actual . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 381 capitolul ix:

Harul ca o nouă relaţie cu Dumnezeu: Filiaţia divină. . . . . . . . . . 385

1. Filiaţia divină în Vechiul Testament. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 388 2. Paternitatea lui Dumnezeu şi filiaţia divină conform Noului Testament . . . 390 2.1. Filiaţia divină a lui Isus. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 390 2.2. Dumnezeu, Tatăl discipolilor conform sinopticilor. . . . . . . . . . . . . . . . . 391 2.3. Filiaţia divină a creştinului la Paul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 392 2.4. Filiaţia divină la Ioan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 395 3. Comuniunea cu Cristos şi sălăşluirea lui Dumnezeu în om conform Noului Testament . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 397 4. „Harul” ca participare a omului, în Duhul Sfânt, la relaţia proprie a lui Isus cu Tatăl . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 400 4.1. Duhul Sfânt care coboară asupra lui Isus, comunicat oamenilor. . . . . . 401 4.2. Relaţia celui justificat cu cele trei persoane divine. . . . . . . . . . . . . . . . . 405 4.3. Filiaţia divină ca plinătate a fiinţei personale. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 411 5. Dimensiunea comunitară a încorporării noastre în Cristos . . . . . . . . . . . . . . 413 capitolul x:

Harul ca noua creaţie. Viaţa omului justificat. . . . . . . . . . . . . . . . 419

1. Transformarea interioară a omului conform Noului Testament . . . . . . . . . . 420 2. Transformarea interioară a omului şi „harul creat”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 422 3. Actualizarea darului şi a impulsului divin în om, „Harurile actuale”. . . . . . 427 4. Lumea şi istoria ca „har”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 430 5. Libertatea fiilor lui Dumnezeu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 431 6. Creşterea în har şi în „merit”. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 433 7. Viaţa celui justificat în credinţă, speranţă şi iubire. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 440 8. Experienţa harului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 445 9. Dimensiunea escatologică a justificării şi a filiaţiei divine . . . . . . . . . . . . . . . 448 Concluzie: Harul, darul gratuit pentru toţi oamenii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 454 Bibliografie generală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 459

Cuvânt înainte la ediţia în limba română „După cum am purtat chipul omului pământesc, vom purta şi chipul omului ceresc” (1Cor 15,49). Aceste cuvinte ale sfântului Paul pot fi considerate drept ghid la ceea ce va fi explicat şi dezvoltat în acest volum. Prima pagină a Bibliei ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26-27). Omul, aşadar, este o creatură a lui Dumnezeu şi împărtăşeşte această condiţie cu realitatea care îl înconjoară şi cu Universul. Dar este o creatură specială, chemată la o relaţie specială cu Creatorul, deoarece acesta a imprimat în el urmele sale. Acest fapt a conferit neamului omenesc o demnitate superioară celorlalte creaturi: „Ce este omul, că te gândeşti la el, sau fiul omului, că-l iei în seamă? L-ai făcut cu puţin mai mic decât pe îngeri, l-ai încununat cu cinste şi măreţie” (Ps 8,5-6). Deja primul Adam, părintele omenirii, poseda această demnitate, pe care a transmis-o descendenţei sale, deşi nu cu toată gloria şi strălucirea pe care Creatorul a voit-o. Primii noştri părinţi sunt şi primii păcătoşi, iar aceasta este cauza ambiguităţii care caracterizează moştenirea pe care am primit-o de la ei. Fiinţa umană nu este doar o creatură, ci este şi păcătoasă, împreună cu Adam şi cu toţi cei care l-au urmat. La lumina noutăţii lui Cristos, Biserica, încă din primele timpuri, a reflectat asupra acestei duble stări şi asupra faptului că, prin misterul întrupării şi al morţii şi învierii lui Isus, omul se află într-o nouă stare în faţa lui Dumnezeu. Într-adevăr, dacă prin neascultarea lui Adam toţi au fost constituiţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea lui Cristos, toţi vor fi constituiţi drepţi (cf. Rom 5,19), deoarece în Cristos, Dumnezeu a reconciliat lumea cu sine (cf. 2Cor 5,19). Din acest motiv omul se află acum în prietenia lui Dumnezeu, în har, şi poate să trăiască în Duhul Sfânt, prin credinţă şi sacramente, viaţa lui Cristos. Poate împărtăşi starea sa unică de Fiu al lui Dumnezeu. Cel care este unul-născut a devenit astfel, din prea marea sa iubire faţă de noi, primul născut dintre mulţi fraţi (cf. Rom 8,29). Calitatea de chip al lui Dumnezeu pe care omul o are încă de la creaţie ajunge la plinătate atunci când, îndreptăţit, este „fiu în Fiul” şi, prin darul Duhului Sfânt, poate să-l numească pe Dumnezeu „Tată”, adică poate să fie părtaş prin har la relaţia cu Dumnezeu Tatăl pe care Cristos o are în virtutea naturii sale divine. „Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: «Abbá, Tată!». Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem

Omul şi lumea, creaţi pentru gloria lui Dumnezeu

fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi glorificaţi” (Rom 8,14-17). Iată, în linii mari, drumul pe care vrea să-l parcurgă această carte. Îi mulţumesc Domnului dacă el ar contribui la creşterea în cititor a vieţii filiale cu Dumnezeu şi a vieţii fraterne cu oamenii. Înainte de a termina, doresc să-mi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au făcut posibilă traducerea acestei lucrări în limba română. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească pentru atâta osteneală! Luis F. Card. Ladaria, S.I.

Prefaţă la ediţia a doua Istoria ediţiei italiene a acestei lucrări începe în îndepărtatul 1986, când Editura Piemme şi Editura Universităţii Gregoriana au publicat împreună traducerea originalului spaniol apărut cu trei ani înainte. După mai multe retipăriri, în 1995, aceleaşi edituri au publicat o nouă ediţie a acestei lucrări, aproape în întregime rescrisă şi substanţial îmbogăţită. Şi această nouă ediţie a avut patru retipăriri ulterioare, ultima în 2007. La sfârşitul anului 2010, Editura Piemme mi-a comunicat că nu are intenţia de a mai retipări lucrarea şi că, în consecinţă, îmi restituie drepturile. Într-un prim moment m-am gândit că opera şi-a făcut drumul ei timp de 30 de ani şi că deci trece în istorie. Îmi era imposibil, dată fiind situaţia mea actuală, de a trece la alte aduceri la zi sau la o revizuire totală a lucrării. Însă am primit semnale care mă asigurau că această carte continua să fie cerută. În faţa acestui fapt şi văzând disponibilitatea Gregorian & Biblical Press, continuatoare directă a Editurii Universităţii Gregoriana, care încă de la început a fot implicată în publicarea volumului, am considerat potrivit să-mi dau acordul pentru o nouă tipărire a operei. Ea cuprinde câteva mici modificări, introduse deja în ediţiile ulterioare originalului spaniol al lucrării. Acestea privesc capitolele dedicate păcatului originar şi îndreptăţirii. Concret, am adăugat o referinţă la declaraţia comună a Bisericii Catolice şi a Federaţiei Luterane Mondiale din anul 1999 asupra justificării. Însă acestea şi alte chestiuni au fost aprofundate în timpurile recente. Dată fiind imposibilitatea de a lua în considerare atâtea noi contribuţii, mă mulţumesc să fac unele referiri bibliografice fundamentale care pot fi introduse în capitolele respective. Unele publicaţii recente au aprofundat primele 12 capitole ale Genezei1. Dintr-un punct de vedere mai sistematic, atât tema creaţiei2, cât şi cea a păcatului originar3 au fost obiecte de reflecţie într-o perspectivă deschisă spre misterul lui Cristos. Intrând în tematica mai direct antropologică, o cercetare deosebit de acută priveşte tema sufletului şi a minţii4. Într-o altă ordine, chestiunea bisexualităţii umane şi complementaritatea bărbat-femeie au atras atenţia magisteriului Cf. A. Wenin, D’Adam à Abraham ou les errances de l’humain: lecture de Genèse 1,1– 12,4, Paris 2007. 2 Cf. În special, M. Kehl, E Dio vide che era cosa buona, Brescia 2009. 3 De exemplu, J.M. Maldamè, Le péché originel. Foi chrétienne, mythe et métaphysique, Paris 2008. 4 Cf. G. Canobbio, Il destino dell’anima: elementi per una teologia, Brescia 2009. 1

Omul şi lumea, creaţi pentru gloria lui Dumnezeu

Bisericii5. Fără a uita, în sfera teologiei harului, dialogul cu teologia orientală despre tema îndumnezeirii6. În ultimii ani7 au apărut şi alte manuale şi tratate cu caractere asemănătoare volumului pe care cititorul îl are în faţa sa. Această selecţie imperfectă poate folosi ca bază iniţială pentru o aducere la zi pentru cel ce doreşte să aprofundeze mai mult unele dezvoltări recente ale materiei care constituie obiectul acestei opere. Nu-mi rămâne decât să-mi exprim gratitudinea faţă de prof. Michelina Tenace pentru interesul şi ajutorul oferit în pregătirea acestei ediţii. Mulţumirea mea se îndreaptă şi spre Gregorian & Biblical Press pentru generoasa disponibilitate de a retipări acest volum. Sperăm ca sinteza propusă aici să fie încă de ajutor pentru studenţii teologi şi pentru oricine doreşte să aprofundeze, în lumina lui Cristos, omul perfect, misterul fiinţei umane pe care el o descoperă în plinătate (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 22). † Luis F. Ladaria

5 În special, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea către episcopii Bisericii Catolice despre colaborarea omului şi a femeii în Biserică şi în lume (31 mai 2004), în Congregatio pro Doctrina Fidei, Documenta inde a Concilio Vaticano II espleto edita (19662005), Città del Vaticano, 604-619. 6 De exemplu, M. Tenace, Dire l’uomo. 2. Dall’immagine alla somiglianza di Dio. La salvezza come divinizzazione, Roma 20052. 7 Amintesc doar pe F.G. Brambilla, Antropologia teologia. Chi è l’uomo perché te ne curi?, Brescia 2005.

Abrevieri AAS AG Ang Ant Aug BAC Bib BZ Cath CBQ CCL CivCat Conc CSEL CT CTom DBS DH DS DTAT DThC DV EE EstTr EThL EThR FKTh FP FZPhTh GCS GLAT GLNT Gr GS GuL HThG

Acta Apostolicae Sedis. Conc. al II-lea din Vatican, Decr. Ad Gentes. Angelicum, Roma. Antonianum, Roma. Augustinianum, Roma. Biblioteca de Autores Cristianos, Madrid. Biblica, Roma. Biblische Zeitschrift, Paderbom. Catholica, Münster. The Catholic Biblical Quarterly, Washington. Corpus Christianorum. Series Latina, Turnhout. La Civiltà Cattolica, Roma. Concilium, Brescia. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum, Wien. Concilium Tridentinum, Freiburg 1901-1930. Ciencia Tomista, Salamanca. Dictionnaire de la Bible. Supplément, Paris 1928ş.u. Conc. al II-lea din Vatican, Decl. Dignitatis humanae. Denzinger – Schönmetzer, Enchyridion symbolorum, definitionum et declarationum de rebus fidei et morurn, Barcinone... 196734. Dizionario Teologico dell’Antico Testamento, Torino 1978-1982. Dictionnaire de Théologie Catholique, Paris. Conc. al II-lea din Vatican, Const. dog. Dei Verbum. Estudios Eclesiásticos, Madrid. Estudios Trinitarios, Salamanca. Ephemerides Theologicae Lovanienses, Brugges. Études Théologiques et Religieuses, Montpellier. Forum katholische Theologie, Aschaffenburg. Fuentes Patrísticas, Madrid. Freiburger Zeitschrift für Philosophie und Theologie, Freiburg Schweiz. Die griechischen christlichen Schriftsteller der ersten drei Jahrhunderte, Leipzig. Grande Lessico dell’Antico Testamento, Brescia 1988 ş.u. Grande Lessico del Nuovo Testamento, Brescia 1965 ş.u. Gregorianum, Roma. Conc. al II-lea din Vatican, Const. Past. Gaudium et Spes. Geist und Leben, Würzburg. Handbuch theologischer Grundbegriffe, München 1962.

14 HThR IKZC KuD Lat LG LSt LThK MCom MSR MThZ MySal NA NovT NRTh PG PL PLS RBi RCatT RCICom REA RET RevAg RICom RM RSR RThL RThom RThPh RTLim Sal Salm SC SCh SM StdZ Teo ThGl ThLZ ThPh ThQ ThRev ThS ThWAT

Omul şi lumea, creaţi pentru gloria lui Dumnezeu

The Harward Theological Review, Cambridge Mass. Internationale katholische Zeitschrift Communio, Köln. Kerygma und Dogma, Göttingen. Lateranum, Roma. Conc. al II-lea din Vatican, Const. dog. Lumen Gentium. Louvain Studies, Leuven. Lexikon für Theologie und Kirche, Freiburg 1957-19652. Miscelánea Comillas, Madrid. Mélanges de Science Religieuse, Lille. Münchener Theologische Zeitschrift, St. Ottilien. Mysterium Salutis. Nuovo corso di dogmatica come teologia della storia della salvezza, Brescia 1967-1978. Conc. al II-lea din Vatican, Decl. Nostra Aetate. Novum Testamentum, Leiden. Nouvelle Revue Théologique, Louvain. Patrologia Graeca, Paris. Patrologia Latina, Paris. Patrologia Latina. Supplementum, Paris. Rivista Biblica, Brescia. Revista Catalana de Teologia, Barcelona. Revista Católica Internacional Communio, Madrid. Revue des Études Augustiniennes, Paris Revista Espanola de Teologia, Madrid. Revista Agustiniana, Madrid. Rivista Internazionale di Teologia e Cultura Communio, Milano. Ioan Paul al II-lea, Enc. Redemptoris Missio. Recherches de Science Religieuse, Paris. Revue Théologique de Louvain. Revue Thomiste, Paris. Revue de Théologie et de Philosophie, Lausanne. Revista Teologica Limense, Lima. Salesianum, Roma. Salmanticensis, Salamanca. La Scuola Cattolica, Milano. Sources Chrétiennes, Paris. Sacramentum Mundi. Enciclopedia Teologica, Brescia 1974-1977. Stimmen der Zeit, Freiburg. Teologia, Milano. Theologie und Glaube, Paderbom. Theologische Literatürzeitung, Leipzig. Theologie und Philosophie, Freiburg. Theologische Quartalschrift, Stuttgart. Theologische Revue, Münster. Theological Studies, Baltimore. Theologisches Wörterbuch zum Alten Testament, Stuttgart 1973 ş.u.

Abrevieri

ThZ UR WA WiWei ZAW ZKTh ZNW ZThK

Theologische Zeitschrift, Basel. Conc. al II-lea din Vatican, Decr. Unitatis Redintegratio. M. Luther, Werke. Kritische Gesamtausgabe, Weimar 1883-1949. Wissenschaft und Weisheit, Düsseldorf. Zeitschrift für die alttestamentliche Wissenschaft, Berlin. Zeitschrift für katholische Theologie, Wien. Zeitschrift für die neutestamentliche Wissenschaft und die Kunde der älteren Kirche, Berlin. Zeitschrift für Theologie und Kirche, Tübingen.

Introducere Interesul de care se bucură în momentul de faţă omul în diferitele domenii ale ştiinţei îşi are un corespondent şi în teologie. Nu se poate nega faptul că fiinţa umană a avut mereu un loc central în reflecţia asupra credinţei şi că a constituit obiectul celei mai mari preocupări în activitatea pastorală a Bisericii. Cu toate acestea, în câmpul teologic, preocuparea de a grupa materiile care tratează diferitele aspecte ale acţiunii creatoare şi salvifice a lui Dumnezeu în jurul acestui centru de interes este relativ nouă. Motivul fundamental al acestei grupări derivă din faptul că destinatarul operei lui Dumnezeu este, în mod proeminent, omul. El este centrul creaţiei, a fost mântuit de Cristos, iar, întrucât este chemat să primească revelaţia lui Dumnezeu, devine indirect şi obiectul acesteia. De aici tendinţa, pe care n-o putem considera uniformă, de a pune împreună acele conţinuturi care mai înainte făceau parte din tratatele despre creaţie, păcatul originar, har etc. „Antropologia teologică” este, într-un anumit sens, o disciplină nouă, chiar dacă are conţinuturi vechi1. Evident, vastitatea materiilor implicate aici nu recomandă o fuziune grăbită a tuturor acestor teme. Cred însă că, în ansamblu, trebuie să considerăm ca pozitivă formarea în sistematica teologică a acestui bloc antropologic (alături de cel cristologic-trinitar şi de cel ecleziologic), care studiază planul unitar al lui Dumnezeu referitor la creatura făcută după imaginea şi asemănarea lui. Spre deosebire de alte discipline teologice, în cadrul antropologiei teologice, credinţa creştină nu este singurul izvor de cunoaştere a omului. Dimpotrivă, când Isus Cristos ne este prezentat ca Fiul lui Dumnezeu întrupat, se presupune contrariul, adică faptul că noi ştim ce înseamnă a fi oameni, cel puţin la început, pornind de la propria noastră experienţă. Din acest motiv, fără să piardă nimic din specificul său teologic, reflecţia creştină despre om va trebui să se îmbogăţească cu datele şi intuiţiile pe care i le oferă filozofia, ştiinţele umane şi experienţa vieţii de fiecare zi. Însă antropologia teologică va trebui să contemple aceste conţinuturi sub o lumină nouă şi mai profundă, cea a relaţiei omului cu Dumnezeu. De fapt, aceasta este dimensiunea ultimă şi cea mai profundă a fiinţei umane, singura care ne dă măsura exactă a ceea ce este omul, şi anume obiectul privilegiat al iubirii 1 O sinteză a evoluţiei istorice a acestei discipline se poate vedea în L.F. Ladaria, Introduzione alla antropologia teologica, Casale Monferrato 1992, 15-38.

Omul şi lumea, creaţi pentru gloria lui Dumnezeu

lui Dumnezeu, singura creatură de pe pământ pe care Dumnezeul unu şi întreit a voit-o pentru ea însăşi (GS 24) şi pe care a chemat-o la o comuniune de viaţă cu sine. În această relaţie cu Dumnezeu, mijlocită de Cristos, putem distinge diferite aspecte care, completându-se reciproc, ne dau o imagine completă despre ceea ce suntem şi ceea ce suntem chemaţi să fim. 1. Dimensiunea cea mai proprie şi specifică a antropologiei teologice este cea care se referă la relaţia de iubire şi de „har” pe care Dumnezeu vrea să o stabilească cu fiecare dintre noi şi cu omenirea în ansamblul ei. Omul este chemat să fie fiul lui Dumnezeu în Cristos. De aceea, Conciliul al II-lea din Vatican (GS 22) ne spune că Isus îl revelează pe om omului, făcându-i cunoscută iubirea Tatălui faţă de el. Prin urmare, omul este obiectul privilegiat al iubirii lui Dumnezeu, este „harificat” în Cristos. 2. Faptul că suntem chemaţi la acest „har” înseamnă că existăm ca şi creaturi. Nu avem în noi înşine raţiunea de a fi. Existăm doar pentru că Dumnezeu ne-a voit şi ne-a dat existenţa. Existenţa noastră creaturală trebuie să aibă o proprie consistenţă ca să putem fi destinatarii iubirii lui Dumnezeu, chiar dacă trebuie să subliniem că omul şi lumea au fost creaţi din prima clipă prin Cristos şi merg spre el. Dimensiunea creaturală a omului, care îşi are raţiunea de a fi numai în voinţa lui Dumnezeu de a-l „harifica”, este, în acelaşi timp, fundamentul acestui dar divin. 3. Omul creat de Dumnezeu şi chemat la comuniunea cu el se află (chiar dacă într-o măsură diferită, după circumstanţe) sub semnul păcatului şi al infidelităţii faţă de Dumnezeu, proprie şi ale altora. Iubirea lui Dumnezeu care ne-a creat şi care vrea să facă din noi fiii săi s-a lovit dintotdeauna de refuzul omului. Antropologia teologică trebuie să se ocupe mai ales de starea de păcătos a omului, stare în care se află orice om din momentul când vine pe lume, şi care este precedentă opţiunii sale personale. Este ceea ce tradiţia a numit „păcat originar”. Aceste trei dimensiuni, care definesc relaţia noastră cu Dumnezeu, nu pot fi puse pe acelaşi plan. Primele două sunt de ordin pozitiv şi corespund constituţiei omului şi planului pe care Dumnezeu îl are cu el. A treia dimensiune este de ordin negativ, este ceva ce n-ar trebui să fie, şi care, la limită, nu constituie, ci distruge fiinţa umană. Nu aparţine esenţei sale, ci i s-a adăugat istoric. Însă, chiar şi în aspectul ei negativ, este vorba de o dimensiune reală, ce aparţine în mod existenţial condiţiei noastre umane. Nu am avea o viziune completă despre relaţia noastră cu Dumnezeu dacă nu am ţine cont de ea. Mai mult chiar, consideraţia noastră despre omul „harificat” de Dumnezeu presupune că acest har include întotdeauna justificarea păcătosului, iertarea milostivă.

Introducere

Nu trebuie să mai insistăm asupra faptului că omul despre care vorbim aici, şi care e constituit de aceste diferite dimensiuni ale relaţiei cu Dumnezeu, este unul unitar. De asemenea, că nu ne aflăm în faţa a trei etape succesive, ce pot fi determinate cronologic pe drumul vieţii. Comuniunea intimă de viaţă cu el, comuniune pe care Domnul ne-o oferă, nu anulează condiţia noastră de creaturi. Chiar dacă venirea lui Cristos şi Botezul reprezintă un punct sigur de o transcendentală importanţă pentru omenire în ansamblul ei şi, respectiv, pentru fiecare om, păcatul nu a dispărut total din orizontul nostru. Păcatul continuă să fie o realitate; consecinţele sale rămân şi, în faţa fiecăruia dintre noi, rămâne dechisă problema referitoare la destinul nostru final. Pe de altă parte, oferta de har şi de iubire a lui Dumnezeu a existat şi mai înainte de Cristos, deşi mereu în legătură cu venirea viitoare a acestuia, aşa cum continuă să existe şi pentru cei care nu-l cunosc pe Isus. De aceea, aceste trei aspecte ale relaţiei noastre cu Dumnezeu se găsesc unite în orice om concret şi în toate etapele istoriei mântuirii. Toate aceste lucruri nu rămân fără consecinţe pentru desfăşurarea tratatului nostru. Noi nu vrem să explicăm doar ce este creaţia, păcatul sau harul, ci punctul nostru de vedere este omul în calitate de creatură, de păcătos şi de harificat în Cristos. Din acest motiv, şi aceasta are o importanţă specială mai ales pentru primele părţi ale studiului nostru, nu ne interesează să examinăm ce s-a întâmplat la originile istoriei, ci atenţia noastră se va îndrepta în principal către iluminarea condiţiei noastre actuale de creaturi ale lui Dumnezeu, supuse consecinţelor păcatului săvârşit de cei care ne-au precedat. În acest mod, suntem fideli sensului profund al textelor biblice şi, totodată, răspundem într-o manieră mai directă la întrebarea omului despre el însuşi. Să vedem în continuare argumentele pe care le vom trata, precum şi schema acestui tratat. În sine, din „antropologia teologică” ar face parte şi studiul atitudinilor fundamentale ale existenţei creştine (virtuţile) şi escatologia. Nu le vom trata în acest curs, chiar dacă, la sfârşit, vom face o scurtă referinţă la relaţia pe care aceste argumente o au cu cele studiate. Schema tratatului urmează ordinea „clasică”, şi anume creaţia, păcatul şi harul. Trebuie să explicăm de ce am optat pentru această ordine, mai ales după ce am indicat, în paginile precedente, că prima dimensiune a relaţiei noastre cu Dumnezeu şi, într-un anume sens, cea mai specifică pentru antropologia teologică este cea a harului lui Dumnezeu, al cărui destinatar este omul. De fapt, intenţia noastră este să scoatem în evidenţă, şi aceasta încă de la început, că planul originar al lui Dumnezeu cu privire la om este, chiar de la creaţie, filiaţia divină în Fiul său Isus. Este adevărat că, în ultimii ani, au apărut şi alte propuneri cât priveşte structura tratatului, în care

Omul şi lumea, creaţi pentru gloria lui Dumnezeu

punctul de plecare „logic”, adică inserarea omului în Cristos, să prevaleze faţă de cel „cronologic”, creaţia. Astfel, tratatul ar trebui să înceapă cu teologia harului2. Aceste propuneri au de partea lor motivaţii importante. În ele apare cu claritate centralitatea planului lui Dumnezeu în Cristos. Eu am preferat să urmez în acest volum ordinea tradiţională din motive practice, impuse şi de distribuţia academică a argumentelor. Dar şi în această perspectivă, avem mai multe avantaje: se urmează mai mult ordinea experienţei umane, se respectă mai mult cronologia istoriei mântuirii, se poate intra mai uşor în dialog cu cei care nu împărtăşesc credinţa noastră etc3. Oricum, este clar că va trebui să ţinem cont şi noi de importanţa lui Cristos, şi aceasta încă de la început. Numai din referinţa la el derivă unitatea diferitelor părţi ale tratatului nostru. Doctrina creaţiei în Cristos va trebui să fie expusă cu claritate încă de la început, ca un dat central şi specific al doctrinei creştine despre creaţie; acelaşi lucru este valabil şi despre creaţia omului după imaginea lui Dumnezeu. Conţinutul cristologic al acestei doctrine va trebui să fie pus în evidenţă, poate cu mai multă claritate decât se făcea în tratatele clasice. În doctrina despre paradis şi păcatul originar, va trebui să se arate că ceea ce omul a refuzat încă de la început este oferta harului în Cristos. Pe de altă parte, faptul că doctrina păcatului o precede pe cea a harului poate să pună mai bine în evidenţă faptul că harul înseamnă întotdeauna, chiar dacă nu numai, iertarea, justificarea păcătosului, noua şi definitiva reluare de către Dumnezeu a relaţiei pe care omul a refuzat-o; omul unit cu Cristos este mereu, în condiţia prezentă, un păcătos iertat. Alături de accentuarea centralităţii lui Isus, care conferă unitate tuturor părţilor antropologiei teologice, vom căuta să punem în evidenţă demnitatea şi libertatea fiinţei umane şi valoarea acţiunii sale în lume. Dumnezeu, Creatorul şi Tatăl oamenilor, face posibil şi stimulează efortul de umanizare a lumii, la care suntem cu toţii angajaţi. Libertatea umană nu este o limită pusă atotputerniciei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, credinţa în Dumnezeu şi în Isus nu poate semnifica o diminuare a posibilităţilor umane, ci maxima lor dezvoltare. Omul nu creşte atunci când Dumnezeu dispare, nici Dumnezeu nu este înălţat în defavoarea omului. În acelaşi 2 Cf., în special, L. Serenthà, „Problemi di metodo nel rinnovamento dell’antropologia teologica”, Teo 2 (1976) 150-183; un ecou al acestor propuneri pare să fie recentul manual al lui G. Colzani, Antropologia teologica. L’uomo: paradosso e mistero, Bologna 1988; pentru o informaţie mai amplă, cf. L.F. Ladaria, Introduzione alla antropologia teologica, 33-36. 3 Cf. J.L. Ruiz de la Pena, „Sobra la estructura, metodo y contenidos de la antropologia teologica”, Studium Ovetense 8 (1980) 347-360, în special 350ş.u. Structura propusă, pe care autorul a dezvoltat-o ulterior într-o serie de manuale, este asemănătoare cu cea urmată aici.

Introducere

timp, ne vom strădui să revendicăm şi originalitatea definiţiei creştine despre om. Mântuirea în Cristos, fără a afecta caracterul ei gratuit, este maxima şi unica plinătate a omului, nu este ceva adăugat din exterior unei fiinţe deja constituite. Nu ne referim doar la viziunea despre omul creştin, ci şi la viziunea creştină despre om, adică la ceea ce credinţa ne spune despre vocaţia şi destinul în Cristos a oricărei fiinţe umane. Aceasta nu înseamnă că putem face abstracţie de modul concret în care acest destin se realizează prin inserarea în Cristos şi în Biserică, inserare ce are loc prin Botez. Prima ediţie a acestei opere a văzut lumina tiparului în limba spaniolă, în anul 19834; traducerea în italiană a avut loc în anul 19865. Caracterul şi concepţia fundamentală, în fond şi în formă, nu s-au schimbat. Însă a fost revizuită şi completată în text şi în note, chiar dacă sunt numeroase paginile în care nu sunt schimbări semnificative. Ansamblul, spre regretul meu, a ajuns mai amplu, însă unele puncte aveau nevoie să fie mai bine dezvoltate. Şi astăzi, ca şi atunci când a apărut prima ediţie, trebuie să-mi exprim recunoştinţa faţă de colegii şi studenţii de la Universitatea Pontificală Comillas din Madrid, din primii mei ani – de acum îndepărtaţi – de predare, precum şi celor de la Universitatea Gregoriana din Roma, care m-au stimulat să introduc aceste schimbări. Dar şi multor altor cercetători faţă de care cu plăcere mă simt dator. Gratitudinea mea se îndreaptă în aceeaşi măsură către Editura Universităţii Pontificale Comillas, Editurii Universităţii Pontificale Gregoriana şi Editurii Piemme.

4 5

Antropologia teológica, Roma-Madrid 1983. Antropologia teologica, Roma-Casale Monferrato 1986.